Face trecerea spre un Izvor!

Valuri insetate doar de lacrimi

Izvor plapand,
Un drum trecut de valuri

Cu lacrimi cantand,

S-a funda peste nori,

Plangand acum,

Un vis trecut prin veacuri

Se face scrum,

Se-a-nunta iar prin voi.

Si inima-mi moare,
Si nici nu stiti terestrul

In albe izvoare,

Cum ne stim noi trecutul.

Si sufletul meu,

Si nici nu stiti tacerea

Moare mereu.

Cum ne stim noi uratul.

Iar tie straine,
Uitat prin veacuri seci,

Iti pare poezie.

Se-neaca ca prin stanci.

Dar ea defapt e viata

Uitat de neamul tau,

Cu-n strop de speranta.

Te-ntorci plangand la ei.

Nu vei afla nicicand
Si ei nici nu te vad.

Durerea din inima mea,

Iti plang la capatai.

Ce mistuie incet

Trecut de noi prin voi,

Speranta.

Voi veti uita mereu!

Un pod in zare,
Valuri insetate doar de lacrimi

O mare chemare,

Se-a funda peste voi,

Un suflet trist,

Iar voi sariti in ape,

Ce pare Ametist.

Iar nori cad peste voi.

O piatra zdrobita,
Aieve veti uita,

O viata pierita!

Aieve veti fii voi,

Sufletul Meu

Cei ce muriti prin ape,

Cine sa te creada

Cei ce uitati de noi.

Suflet parasit?
Cine sa sa te vada

Izvorul lacrimilor

Suflet amagit?
Cui sa-i pese oare

Un pod stavechi in mintea lor,

Sufletul meu pur?

Cine sa ma-omoare
Sufletul meu sur?

Tacere

Oamenii cei negrii

Cand inima iti moare iar,

In sufletul lor

Si tu cuvinte nu mai ai,

Moare si trecutul

Tacerea se aprinde iar,

Lor amagitor.

Si tu ramai, dar parca n-ai.

Zboara Porumbelul

Nu simti ce simt si eu acum.

Cel dintai, cel bun,

Nu simti tacerea cea de scrum.

Si imi vede chipul,

Nu simti absurdul din gandul meu.

Sufletul, meu pur.

Nu simti nici Soare, nici somnul greu.

Si gaseste astfel
Lumea cea dintai,

Nu simti nimic! dar parca esti,

Si sporeste viata

O gheata calda, cu inimi reci!

Asa cum Tu spui.

Si se-n-china robul,
Cel ce vede corbul,
Si rubin pazeste,
Negru, gri paleste.
Astfel amintind-usi
Chipul cel mai Sfant,

Si stim acum ce esti tu

Robul tau se-n-china,

Si devine sfant.

Si stim acuma,

Corbul zboara, naruieste,

Stim noi doi,

Viata-mi alba-nebuneste,

Ca tu si eu nu este noi.
Ca tu si eu este noroi.

Sufletu-mi sur inegreste,

Ca tu si eu,

Viata-mi neagra amageste.

Plapandul negru,
Iubeste des noroiul cedru.

Asa Porumbelul pleaca,

Si stim acuma,

Asa viata imi ineaca,

Cum ura noastra,

Isi aminteste langa fereastra

Asa singur iar raman,

De certuri, lacrimi si noroi,

Fara zambet, dar stapan!

O, stiu acum ce simt ei doi.

Si stiu acum, acum cand plang

Ce-ngheata mereu.

Cu lacrimi vechi, razand spuneai,

Cu ura-n ochi imi sopteai,
Ca ma urasti si vrei sa pier

Eu

In amintirea cea de fier.

Si ei soptind ii aminteai

Ca un soare eu apun,

Ca voi murii acum in mai.

Pe un alt fel de drum.

Iar eu muream in ochii tai.

Ca un soare eu rasar,

Si vessel zambet tu schitai

Si apar iar si iar.

Cand eu muream, atunci, in mai.

Peste vaste teritorii,
Acum sunt mare!

Ce aluneca prin vale,

Tu? batran.

Ca o veste ce se duce,

Si-ti amintesc cum tu-ti doreai

Si nu mai apare.

Sa mor atunci, acum, in Mai.

Amintirea

Cand inima iti bate,

Si sufletul iti plange,
Rima ghetii

Adanca adormire
Saruta gana dulce.

Cum simti,
Cum crezi,

Si inima iti canta,

Cum pleci,

Si sufletul te lasa,

Aieve reci

Sa dormi, sa canti, sa spui

Si iarasi reci.

Aieve dulce fata.

Tacerea argintie se inalta,

Tacere stupida si-un strop de speranta.

Iar tu, cand in nestire speri,

Si nu mai stiu,

Sa razi, sa plangi, sa vezi ce vrei,

Dar tot mai cred,

Amintirea iti apare iar si incepi sa vrei

Rima Aurie nu dezleg.

Aieve iar sa speri.

Ce simt stupid e rima!

Cand ti-o doresti n-apare,

Ai tot ce ai putea avea

Cand negru-Violet rasare,

Si iarasi vine, si iarasi n-are,

Ai oameni buni de partea ta,

Lasand un strop de culoare

Ai tot ce ai putea avea,

In sufletul meu

Ai Soarele si Luna;

Anul, Saptamana;
Soarele si Gheata;

Precum viata se ingusta

Luna si Speranta,

In a mintii-ntunecare,

Ai tot ce ai putea avea,

Precum Luna moarta, striga:

Ai oameni buni de partea ta,

De ce nu pot vedea Soare?

Dar n-ai un lucru-nbietor,

N-ai admiratia tuturor.

Precum Soarele se-neaca

Ai ura celor rai din jur,

In a mortii umilinta,

Ai tot, dar parca n-ai destul.

Si tacerea nu se-neaca
In a vietii biruinta.

Tu
Precum veacuri inarmate
Daca Soarele-ar apune

De izvoare, de tacere,

Peste negrele vapai,

Ca un vis trecut de veacuri,

Tu, bunico, ai ajunge

Rupt de chinurile grele.

Dupa albele vai.

Asa tu, bunico esti!
Si cum Soarele rasare

Asa-i amintirea ta!

Peste-a ta carnatie roz,

Asa-i Soarele din Luna!

Asa Soarele apune

Asa-i amintirea Mea!

Peste-al vietii negru oz.