Povestirea

Caracteristici:
Cuvantul povestire este un derivate dela verbul a povesti si are mai multe
sensuri:
a) in sens larg denumeste naratiunea ca mod de expunere specific genului epic, fiind deci,
o modalitate de prezentare a unei intamplari sau a unui sir de intamplari;
b) in sens restrans denumeste specia genului epic scurt, situat intre nuvela si schita, cu
trasaturi definitorii specifice. Ca intindere, este mai apropiata de nuvela, de care se
diferentiaza insa, avand caracteristici aparte:
1. povestirea relateaza un singur fapt, interesul concentrandu-se mai putin asupra
personajelor si mai mult asupra actiunii
2. relatarea intamplarilor se face din punctul de vedere al naratorului care este martor sau
participant direct la intamplari
3. relatarea se face de regula la persoana I, sporind subiectivitatea relatarii
4. relatia dintre narator si cititor (ascultator) este mai directa si stransa, realizandu-se
printr-o raritate a stilului
5. se creeaza o anumita atmosfera a povestirii, in care cititorul este introdus printr-un
adevarat ceremonial, menit sa capteze atentia si sa mentina suspansul
6. timpul faptelor relatate este situat in trecut, oferind posibilitatea folosirii evocarii.
Povestirea este o opera epica culta de mica intindere, in carre este prezentat un
singur fapt din trecut, interesul naratorului concentrandu-se asupra actiunii si mai putin
asupra personajelor, iar relatarea se face subiectiv,la persoana I, din punctul de vedere al
naratorului, martor sau participant direct la intamplare.
Iapa lui Voda
Mihail Sadoveanu
Specie a genului epic, definita ca o naratione subiectivizata, in povestirese
identifica o relatare din punctul povestitorului, implicat ca narator sau doar ca mesager al
intamplarii. Povestirea se limiteaza la nararea unui singur fapt epic, de unde caracterul
etic, exemplar al povestirii. In unele literaturi exista o identitate intre cele doua specii.
Incepand cu secolele al XVIII-lea si al XIX lea se face diferentierea intre cele
doua specii
Ex: O mie si una de nopti
Decameronul, G. Boccacio
Povestiri din Cantembury
in literatura romana specia a fost ilustrata de: Ion Creanga, I. L. Caragiale, Ion
Agarbiceanu, Gala Galaction, Mihail Sadoveanu, Mircea Eliade si Vasile Voiculescu.
Mihail Sadoveanu, scriitor reprezentativ al secolului al XX lea este autorul unei
opere vaste, reprezentata in deosebi prin romane si povestiri, in care a infatisat istoria,
natura si civilizatia straveche a satului romanesc.
Un loc aparte in creatia sadoveniana il ocupa volumul Hanul Ancutei, aparut in
anu 1928, considerat ca fiind o stralucita dovada a artei sale narative.

Din acest volum face parte si povestirea Iapa lui Voda, intamplarile fiind
istorisite de catre comisul Ionita din Draganesti, unul dintre povestitorii care se intalnesc
la Hanul Ancutei, la intretaierea drumurilor dintre Roman si Iasi. Din acelasi volum mai
fac parte: Haralambie, Balaurul, Fantana dintre plopi, Judet al sarmanilor, Cealalta
Ancuta, Orb sarac, Negustor lipscan, Istorisirea Zahariei fantanarul.
In povestirea Iapa lui Voda se remarca folosiera a doua planuri narative care
alterneaza, unu dintre planuri constituind planul pentru celalat plan narativ. Acest
procedeu numit insertie consta in includerea unei povesti in interiorul alteia. Acest
procedeu mai este numit si povestire in rama.
In primul plan narativ al povestirii se fixeaza timpul si spatiul prin intermediul
naratiunii si al descrierii. Totul se petrece intr-o toamna aurie, intr-o indepartata
vreme, demult, cand a daruit Dumnezeu rod bogat in viile din
Tara-de-Jos, prilej de petreceri si povesti la hanul Ancutei. Aici, in mijlocul oamenilor
aflati in trecere pe la han si adunati pe langa focuri sa vorbeasca si sa petreaca, se afla
Ancuta cea tanara, urmasa Ancutei de odinioara, la fel de frumoasa si de vioaie ca si
mama sa.
Ca si timpul care este unul ales, spatiul este reprezentat prin han, care
impresioneaza prin multimea de oameni pe care ii poate adaposti. Printre acestia se afla si
comisul Ionita din Draganesti care ii uimeste pe comeseni cu calul sau vrednic de
mirare, calul din poveste inainte de a manca tipsia cu jar. Provocat de mos Leonte,
comisul se lauda cu descendenta calului sau din Iapa lui Voda.
In relatare intervine cel de-al doilea plan al naratiunii, in care comisul isi incepe
istorisirea si exoca acele vremuri de demult, vremurile tineretii sale de la acelasi han al
celeilalte Ancute. Comisul era atunci foarte suparat si pornise spre domnie spre a i se face
dreptate pentru pamanturile mostenite de la tatal sau. Planul narativ se intrerupa pentru a
consemna reactiile comesenilor si pentru a descrie frumusetea peisajului in acea zi de
toamna, insa nechezatul calului sau ii ofera comisului prilejul de a-si relua istorisirea din
trcut. Aflam astfel ca in drumul sau spre cetate poposeste la han unde isi face aparitia un
boier caruia i se plange de nedreptarile indurate si ii spune ca daca nici Voda nu-i va face
dreptate, sa pofteasca Maria Sa sa-i pupe iapa nu departe de coada.
Dupa ce boierul s-a cinstit cu o oala cu must rosu, pleaca, iar comisul Ionita isi
continua drumul spre curtea domneasca unde este primit si constata ca boierul intalnit la
han nu era altcineva decat Voda Mihalache Sturdza.
Cercetand documentele, domnitorul ii face dreptate razesului si, amintindu-si de
intamplarea de la han, il intreaba ce s-ar fi intamplat daca l-ar fi nedreptatit. Raspunsul
acestuia vine promt si cu umor ii raspunde: Eu vorba nu mi-o iau inapoi. Iapa-i peste
drum!. Om cu simtul umorului, Voda face haz de raspunsul comisului si trimite cu el un
slujbas ca sa-i faac dreptate.
Revenind la primul plan narativ, razesul afirma in final ca intamplarea ralatata
constituie un argument in sustinerea ideii ca descendenta calului sau din iapa lui Voda
trebuie sa fie privit ca pe un lucru rar.
Hanul insusi este un personaj in aceasta povestire, dar nu e un han ca orice alta
asezare. Situat la rascruce de drumuri dar si de veacuri, hanul Ancutei este o cetate care
adaposteste pe povestitori si pe ascultatori, sugerand un timp nedeterminat ca cel al
basmelor cu formula A fost odata ca niciodata.

Mai mult, s-ar putea sugera chiar ca timpul naratiunii este acel ilo tempore, adica acel
timp mitic, care include in sine prezentul, trecutul si viitorul.
Timpul si spatiul intregii tari este adunate si incap intre zidurile groase de cetate
ale hanului, constituind un simbol al permanentei, al eternitatii.
Alternanta este procedeul prin care sunt prezentate alternativ doua povestiri.
Inlantuirea este un procedeu de legare a secventelor
intr-o opera epica care consta in dispunerea cronologica a intamplarilor, unele dupa altele.