Sunteți pe pagina 1din 3

Jacques Maritaine Omul si statul

Cap 2.
Isi propune sa investigheze radacinile filosofice si nu doar juridice ale
conceptului de suveranitate
El sustine ca la origine, suveranitatea a fost un concept politic si nu
unul juridic
Filosofia politica trebuie sa se elibereze de acest concept invechit si intrinsec
iluzoriu
In antichitate, termenul de polis nu desemna atat statul, cat mai ales
societatea sau corpul politic
Asemenea, in evul mediu, termenii de principatus si suprema potestas
(tradusi adesea prin suveranitate) insemnau cea mai inalta autoritate
conducatoare
In modernitate, cel care s-a ocupat cel mai mult de chestiunea suveranitatii
vrand sa o defineasca in mod irevocabila fost Jean Bodin
Suveranul descris de Jean Bodin nu se supunea decat legii naturale si
respingea supunerea fata de orice lege omeneasca, oricare ar fi fost
aceasta daca ea era distincta de legea naturala
El a creat prin astfel de afirmatii temeiul absolutismului politic si a
definit chiar suveranitatea ca putere absoluta si perpetua a unei
republici
Poporul s-a dezis total si a renuntat la intreaga lui putere pt a o
transfera suveranului si pt a-l investi cu ea pe suveran; din momentul
investirii sale, suveranul nu mai face parted in popor, ci din corpul politic,
orice esenta a puterii rezidand doar in suveran
Apare aici ceea ce este inselator in conceptul de suveranitate
Teoreticienii suveranitatii stiau ca poporul poseda in mod natural
dreptul de a se autoguverna, dar au inlocuit luarea in considerare a
acestui drept cu aceea a puterii poporului constituit in cetate
Acesti teoreticieni au discutat problemele politice in termeni de bunuri
Ar fi trebuit mentinut faptul ca principele fiind vicarul majoritatii sau deputatul
poporului, dreptul sau in aceasta calitate este dreptul insusi al poporului
Acest drept exista mereu in popor si nu i-a fost transferat principelui
Principele ar trebui socotit doar ca o culme a structurii politice;
numai astfel principele a fost responsabil in fata poporului
Ar fi fost un rege, dar nu regele absolut, un principe, dar nu principele
suveran

Conceptul de suveranitate s-a nascut in Europa odata cu monarhia absolutista


Viziunea eronata a modernitatii politice in privinta notiunii de suveranitate a
condus si la o viziune gresita despre statul modern
Statul trebuie sa fie privit, potrivit lui Maritaine, doar ca o parte sau un
organ instrumental
Statul nu poate avea nici independenta suprema fata de intreg, nici
putere asupra acestuia, nici vreun drept de a face corpul politic
dependent de el

Puterea si independenta statului nu sunt supreme decat in raport cu


celelalte parti ale corpului politic care sunt supuse legilor si
administrarii sale
In sfera activitatii externe, statul actioneaza numai in calitate de
reprezentant al corpului politic aflat sub controlul acestuia
In comunitatea internationala, statul se bucura de dreptul la
independenta suprema
E vorba insa de rolul statului in comunitatea internationala
In realitate, statul nu detine in raport cu cetatenii sai dreptul natural si
inalienabil la independenta si puterea suprema
Statul nu este si nu a fost niciodata in mod autentic suveran
Conceptul de suveranitate nu se aplica nici corpului politic, nici
statului
Putem afirma ca nicio institutie omeneasca nu poseda in baza propriei sale
naturi dreptul de a-i conduce pe oameni
Poporul sau corpul politic au dreptul natural si inalienabil la deplina autonomie
Nu putem concepe poporul ca guvernandu-se separat si de deasupra siesi
In Contractul social al lui Rousseau, vointa generala nu este doar o
vointa majoritara, ci una indivizibila si superioara tuturor vointelor
individuale
Din perspectiva lui Maritaine, Rousseau nu era un democrat, dar a
reusit sa introduca in democratiile moderne o notiune de
suveranitate distrugatoare pt democratie si care tindea spre statul
totalitar
Legiuitorul descris in contractul social poate fi usor vazut ca o reprezentare a
dictatorilor totalitari din sec XX
Dreptul poporului de a se autoguverna decurge din insasi legea
naturala
Chiar exercitarea acestui drept trebuie facuta doar in acord cu legea naturala
O lege nu devine dreapta doar pt ca exprima vointa poporului
O lege nedreapta, chiar daca decurge din vointa poporului, nu este
de fapt o lege
Problema pe care o ridica notiunea de suveranitate, asa cum a fost
ea definita in modernitatea politica, incalca flagrant dreptul de
rezistenta/opozitie al oricarei constiinte individuale
Suveranitatea, ca notiune, este valabila doar in metafizica si nu in
politica unde ea inseamna de fapt instaurarea absolutismului
Izvorul autoritatii se afla doar la Dumnezeu, iar cei care sunt investiti
de popor pt a conduce nu sunt vicarii lui Dumnezeu, ci vicarii
poporului de care nu pot fi separati
Pana cand statele nu vor abandona conceptul de suveranitate, ele nu
vor putea intra intr-un corp politic largit adica intr-o societate
mondiala
Statul suveran are o putere care in loc sa fie relativ cea mai inalta,
este o putere absolut suprema
Statul suveran trebuie criticat si din perspectiva faptului ca el nu
asuma deloc conceptul de responsabilitate

In modernitate, impunerea statului suveran s- afacut sub pretextul


inselator al ideii ca el ar fi personificarea poporului
S-a introdus astfel in stat un principiu opus in mod direct celui conform caruia
poporul este judecatorul final al modului in care este guvernat
Statele democratice au cazut astfel prada unei grave contradictii: in loc sa
vorbim despre suveranitatea statului, trebuie sa vorbim de un stat
responsabil, supus controlului poporului
Nici poporul nu este suveran in sensul lipsei responsabilitatii
Atat conceptul de suveranitate, cat si cel de absolutism trebuie
respinse pt a putea instaura o democratie autentica