Sunteți pe pagina 1din 8

UNIUNEA EUROPEANA

Prezentare generala i elaborarea reglementarilor


Istoric
Uniunea Europeana (UE) este o familie de tari europene democratice care s-au angajat sa lucreze
impreuna pentru pace si prosperitate. Nu este un stat menit sa inlocuiasca statele existente, ci este mai
mult decat oricare alta organizatie internationala. UE este de fapt unica. Statele sale Membre au organizat
institutii comune carora le-au delegat o parte din suveranitatea lor astfel incat, decizii privind probleme
specifice de interes comun sa poata fi luate democratic la nivel european. Aceasta polarizare a suveranitatii
se mai numeste integrare europeana.
Radacinile istorice ale Uniunii Europene se gasesc n Al Doilea Razboi Mondial. Ideea de integrare
europeana a fost conceputa pentru a preveni ca asemenea ucideri i distrugeri sa se mai intample vreodata.
A fost propusa pentru prima oara de catre Ministrul Afacerilor Externe Robert Schuman ntr-un discurs pe 9
mai 1950. Aceast data, ziua de nastere a ceea ce este astazi UE, este sarbatorita anual ca Ziua Europei.
Exista cinci instituii ale UE, fiecare avand un rol specific:

Parlamentul European (ales de catre popoarele Statelor Membre);

Consiliul Uniunii Europene (reprezentand guvernele Statelor Membre);

Comisia Europeana (motor si organism executiv);

Curtea de Justitie (asigura respectarea legii);

Curtea Auditorilor (controleaza gestionarea buna si legala a bugetului UE).

Acestea sunt flancate de alte cinci structuri importante:

Comitetul Economic si Social European (exprima opinia societatii civile organizate asupra
chestiunilor economice si sociale);

Comitetul Regiunilor (exprima opinia autoritatilor regionale si locale);

Banca Centrala Europeana (responsabil pentru politica monetar i gestionarea euro);

Avocatul Poporului European (se ocupa de reclamatiile cetatenilor privind reaua administrare de
catre oricare institutie sau structura a UE);

Banca Europeana de Investitii (ajuta la atingerea obiectivelor UE prin finantarea proiectelor de


investitii);

Un numar de agentii si alte structuri completeaza sistemul.


Autoritatea legii este fundamentala pentru Uniunea Europeana. Toate deciziile si procedurile UE sunt
bazate pe Tratate care sunt acceptate de toate tarile UE.
Initial, UE era format din numai sase tari: Belgia, Germania, Franta, Italia, Luxemburg si Olanda.
Danemarca, Irlanda si Marea Britanie s-au alaturat in 1973, Grecia in 1981, Spania si Portugalia in 1986,
Austria, Finlanda si Suedia in 1995. In 2004 a avut loc cel mai mare eveniment cand s-au alaturat 10 noi
tari.
In primii ani, cea mai mare parte a cooperarii intre tarile UE tinea de comert si economie, dar in prezent UE
se ocupa si de multe alte subiecte cu importanta directa in viata noastra, cum ar fi drepturile cetatenilor,
asigurarea libertatii, securitatii si justitiei; crearea de locuri de munca; dezvoltarea regionala; protectia
mediului; crearea conditiilor ca globalizarea sa functioneze pentru toti.
Uniunea Europeana a furnizat o jumatate de secol de stabilitate, pace si prosperitate. A ajutat la
cresterea standardelor de viata, a construit o singura piata pentru intreaga Europa, a lansat moneda unica
europeana euro, si a intarit vocea Europei in lume.

Unitate in diversitate: Europa este un continent cu multe traditii si limbi diferite, dar in acelasi timp cu valori
comune. UE apara aceste valori. Protejeaza cooperarea intre popoarele Europei, promovand unitatea in
timp ce pastreaza diversitatea si asigura ca deciziile sa fie luate cat mai aproape de cetateni.
In lumea tot mai interdependenta a secolului 21, va fi tot mai necesar pentru fiecare cetatean european sa
coopereze cu oameni din alte tari in spiritul dorintei de a sti, al tolerantei si solidaritatii.
Ce face UE?

Euro o moneda unica pentru Europeni


Euro este numele monedei unice europene care a fost pusa in circulatie la 1 ianuarie 2002. Simbolul euro
este .
Euro a nlocuit vechile monede nationale in 12 tari ale Uniunii Europene: Austria, Belgia, Finlanda, Franta,
Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia si Spania.
Avand o singura moneda este mai usor de calatorit si comparat preturile si furnizeaza un mediu stabil pentru
afacerile europene, stimularea cresterii si competitivitatii.
Libertatea de miscare
Daca esti cetatean european, poti calatori, studia si munci oriunde vrei in cele 15 tari ale Uniunii Europene.
UE se preocupa constant sa dea cetatenilor sai o mai mare libertate de miscare ca drept fundamental si sa
nlature orice discriminare bazata pe nationalitate.
n cea mai mare parte a UE se poate calatori fara pasaport si fara a fi oprit pentru controale la frontiere. Cu
foarte putine exceptii, poti cumpara orice vrei oriunde vrei si poti lua acasa cu tine.
UE nu hotaraste ce se invata in scoli, dar actioneaza ca sa asigure recunoasterea corecta a calificarilor
educationale si profesionale ale cetatenilor sai in alte tari ale UE. UE actioneaza pentru a furniza accesul la
posibilitatile de a invata pentru toti, in tara si strainatate, prin parteneriate si scheme de schimb si prin
inlaturarea obstacolelor birocratice. Mai mult de un milion de tineri au beneficiat de programe ale UE ca
"ERASMUS", pentru a-si continua studiile si dezvoltarea personala n alta tara europeana.
Mentinerea pacii
Razboiul intre tarile UE este acum de neconceput datorita unitatii care s-a contituit intre aceste tari in ultimii
50 de ani. Dat fiind acest succes, UE se implica in prezent tot mai mult in pastrarea pacii si crearea
stabilitatii in tarile invecinate.
Uniunea Europeana vrea sa previna conflictele. UE este cel mai mare furnizor de asistenta financiara
zonelor cu probleme din lume. Este activa in mentinerea pacii si actiunilor de mentinere a pacii si deruleaza
multe proiecte care faciliteaza succesul drepturilor omului si democratiei in termeni practici.
Pentru a permite Statelor sale Membre sa se exprime si sa actioneze la unison pe scena lumii, UE isi
dezvolta strategia comuna externa si de securitate si exista planuri pentru o mai mare cooperare in
chestiunile de aparare.
O zona a libertatii, securitatii si justitiei
Cu totii vrem siguranta si securitate in viata noastra. O parte din agitatia care poate afecta viata de zi cu zi in
comunitatea noastra are radacini internationale si tarile europene fac un efort comun sa infrunte aceste
probleme. Acestea includ terorismul international, traficul si abuzul de droguri, traficul de fiinte umane si
exploatarea ilegala a femeilor straine pentru prostitutie. Tarile UE sunt hotarate sa lupte impotriva acestor
rele prin adoptarea de legi comune si prin cooperarea intre politii, vami si curti de justitie.
UE joaca un rol si in politica de azil si migratie. Aceasta garanteaza respect pentru dreptul de a cere azil. In
acelasi timp, tarile UE isi coordoneaza politicile pentru refugiati si incearca sa se ocupe de problema la
sursa prin combaterea saraciei si prevenirea conflictelor din tarile de unde lumea ar putea sa vrea sa fuga.

Mai puine frontiere: mai multe locuri de munca!


Protejarea angajarilor in Europa si crearea de noi locuri de munca este una din sarcinile cheie ale Uniunii
Europene. Industria europeana nu va reusi sa dea mai multe locuri de munca decat daca conditiile
economice vor fi corecte. Si crearea de conditii corecte este tocmai scopul Uniunii.
Prin crearea unei singure piete fara frontiere si a unei singure monede, euro, UE a dat deja o expansiune
semnificativa comertului si angajarilor in Europa. UE are o strategie acceptata pentru stimularea cresterii si
generarea de locuri de munca mai multe si mai bune. Locurile de munca de maine vor fi create prin
cercetare, specializare si educatie, spirit de producator, adaptabilitate fata de noile metode de munca si
oportunitati egale pentru toti.
O treime din ntregul buget al UE este acoperit de Fondurile Structurale care promoveaza cresterea si locuri
de munca in regiuni mai putin prospere, pentru a asigura distribuirea mai uniforma a prosperitatii in Europa.
O societate a informarii pentru toti
ntr-o lume n care tehnologia progreseaza rapid, UE este tot mai activa n ajutorul acordat cercetarii
europene spre atingerea perfectiunii stiintifice. In diferite sectoare acoperind intreg spectrul tehnologiei
moderne, UE finanteaza proiecte preluate de centre de cercetare, universitati si industrie.
Accentul este pe focalizarea cercetarii si inovatiilor pe obiective socio-economice precise cum ar fi crearea
de locuri de munca si imbunatatirea calitatii vietii. Prioritatile de cercetare in UE include printre altele stiintele
vietii, nano-tehnologia; spatiul; calitatea alimentelor, dezvoltarea sustinuta si societatea bazata pe
cunoastere.
UE incearca de asemenea sa creeze conditiile care ne permit sa folosim noua tehnologie in viata de zi cu
zi. Datorita deciziilor UE asupra standardelor tehnice ale GSM europenii sint in prezent lideri mondiali in
folosirea si fabricarea telefoanelor mobile.
Grija fata de mediu
Poluarea nu tine cont de frontierele nationale. De aceea Uniunea Europeana are de jucat un rol special in
protejarea mediului. Multe probleme ecologice nu ar pute fi tratate fara actiunea comuna a tuturor tarilor UE.
UE a adoptat peste 200 directive de protectie a mediului care sint aplicate in toate Statele Membre.
Majoritatea directivelor sint menite sa previna poluarea aerului si apei si sa incurajeze eliminarea deseurilor.
Alte chestiuni majore sint conservarea naturii si supravegherea proceselor industriale periculoase. UE vrea
ca transportul, industria, agricultura, pescariile, energia si turismul sa fie astfel organizate incit sa se poata
dezvolta fara a distruge resursele noastre naturale pe scurt, dezvoltare sustinuta.
Deja avem un aer mai curat datorita deciziilor UE din anii 1990 de a pune convertoare catalitice in toate
masinile si renuntarea la plumbul adaugat la petrol.
In 1993, Uniunea a organizat Agentia Europeana de Mediu cu sediul in Copenhaga. Agentia aduna
informatii privind starea mediului nostru inconjurator, facind in asa fel incit masurile de protectie si legile sa
se bazeze pe date solide.
Largirea pentru o Europa mai puternica si mai stabila
Pina in mai 2004 existau 15 State Membre ale UE cu un toatal de 380 de milioane de cetateni. Se asteapta
ca inca zece tari in principal din Europa Centrala si de Est sa adere la UE in 2004. Bulgaria si Romania se
preconizeaza ca vor adera in 2007, aducind populatia toatala a UE la aproare 500 de milioane. Turcia este
de asemenea o tara candidata si va putea adera mai tirziu, cind toate conditiile de aderare vor fi intrunite.
Pentru a deveni membra a UE, o tara trebuie sa aiba o democratie stabila care garanteaza respectarea
legii, drepturile omului si protectia minoritatilor, si trebuie sa aiba o economie de piata functionala precum si
servicii civile capabile de aplicarea si gestionarea legilor UE.
UE furnizeaza asistenta financiara substantiala si consultanta pentru a ajuta tarile candidate sa se
pregateasca pentru aderare. Aceasta cooperare fara precedent a adus beneficii oamenilor atit din

prezentele cit si din viitoarele State Membre. Comertul a crescut masiv, si a devenit mai usor sa tratam cu
problemele care ne afecteaza pe toti cum ar fi poluarea peste granite si lupta impotriva crimei.
Aceasta este cea mai ambitioasa largire din istoria Uniunii Europene. Niciodata nu a mai imbratisat UE atit
de multe tari noi, niciodata pina acum nu a mai crescut atit de mult ca suprafata si populatie sau inglobat atit
de multe istorii si culturi diferite. Aceasta oportunitate istorica va uni continentul european, consolidind pacea
stabilitatea si democratia si va permite popoarelor sale sa imparta beneficiile progresului si prosperitatii
generate de integrarea europeana.
Mentinerea UE democratice, corecte si eficiente
UE are nevoie de un sistem de luare a deciziilor simplu si eficient la largirea de la 15 la 25 si eventual mai
multi membri. Dar deciziile trebuie sa fie corecte fata de toate statele membre, vechi si noi, mari si mici.
Fiecare tara a UE are un anumit numar de voturi cu care poate vota atunci cind Consiliul de Ministri ia
decizii. Poporul fiecarei tari alege de asemenea un anumit numar de membri ai Parlamentului European.
Aceste numere reflecta cu aproximatie marimea relativa a populatiei tarii respective. Acestea se vor
schimba in 2004, dupa ce zece tari vor adera si vor urma alegerile pentru Parlamentul European.
Noile numere vor fi precum urmeaza (in ordine alfabetica considerindu-se numele tarii in limba proprie): O
decizie luata de Consiliu adesea necesita ca tarile reprezentind aproximativ 72% din voturi sa fie in favoare.
Numarul de voturi din Consiliu

Numarul de membri din Parlament

Belgia

12

24

Cipru

12

24

14

Germania

29

99

Grecia

12

24

Spania

27

54

Estonia

Franta

29

78

Ungaria

12

24

Irlanda

13

29

78

Letonia

Lituania

13

Luxemburg

Malta

Olanda

13

27

Austria

10

18

Republica Ceha
Danemarca

Italia

Polonia

27

54

Portugalia

12

24

Slovacia

14

Slovenia

Finlanda

14

Suedia

10

19

Marea Britanie

29

78

TOTAL

321

732

Uniunea Europeana are de asemenea nevoie de un tratat mai simplu - o Constitutie care sa stabileasca
clar obiectivele si valorile UE, si care sa precizeze cine este responsabil si pentru ce anume. Pentru a
intocmi acest document, o Conventie a fost organizata in 2002, aducind laolalta reprezentanti ai tuturor
statelor membre si candidate precum si institutii ale UE.
Conventia va duce la o Conferinta Inter-Guvernamentala, la care sefii guvernelor tarilor UE vor semna noul
Tratat.
Pentru mai multe informatii despre Conventie, european-convention.eu.int.
Pentru a intra intr-o discutie on-line despre viitorul Europei, europa.eu.int/futurum/forum.

Mai multe informatii UE : Cum este organizata UE?


Parlamentul European: Vocea poporului
Parlamentul European (PE) este vocea democratic a popoarelor Europei. Ales direct din 5 n 5 ani,
membrii Parlamentului European (MPE) nu sunt asezati in blocuri nationale ci in sapte grupuri politice.
Fiecare grup reflecta ideologia politica a partidelor nationale carora le apartin membrii sai. MPE nu sint
atasati nici unui grup politic. In alegerile europene din iunie 1999, aproape 30 % din MPE alesi au fost femei.
Rolurile principale ale Parlamentului sint urmatoarele:

Sa examineze si sa adopte legislatia europeana. Sub procedura de co-decizie, Parlamentul


imparte aceasta putere in mod egal cu Consiliul de Ministri.

Sa aprobe bugetul UE.

Sa exercite control democratic asupra celorlalte institutii ale UE, posibil prin organizarea comisiilor
de investigare.

Sa consimta la acorduri internationale importante cum ar fi aderarea unor noi State Membre ale UE
si comert sau acorduri de asociere intre UE si alte tari.

PE a creat Premiul Sakharov care este acordat anual unei persoane sau unui grup care a aparat cauza
drepturilor omului oriunde in lume.
La fel ca si parlamentele nationale, PE are comisii parlamentare care se ocupa cu chestiuni particulare
(afaceri externe, buget, mediu si altele). Prin una din acestea, Comisia pentru Petitii, cetatenii europeni pot
sa prezinte petitii direct Parlamentului European. Parlamentul alege Avocatul Poporului European, care
investigheaza plingerile venite de la cetateni despre reaua administrare in UE.

Consiliul Uniunii Europene: Vocea Statelor Membre


Consiliul Uniunii Europene cunoscut in trecut ca si Consiliul de Ministri este structura legislativa si de
luare a deciziilor principala in UE. Ea aduce la un loc reprezentantii guvernelor tuturor Statelor Membre, care
sint alesi la nivel national. Este forumul in care reprezentantii guvernelor isi pot sustine interesele si ajunge
la compromisuri. Acestia se intilnesc regulat la nivel de grupuri de lucru, de ambasadori, ministri sau
atunci cind se decid directivele principale ale strategiei- la nivel de presedinti si prim ministri, cum ar fi
Consiliul European.
Consiliul impreuna cu Parlamentul European stabilesc regulile pentru toate activitatile Comunitatii
Europene(CE), care formeaza primul stilp al UE. Acesta acopera piata unica si cea mai mare parte a
politicilor comune ale UE si garanteaza libertatea de miscare pentru bunuri, persoane, servicii si capital.
In plus, Consiliul este principalul responsabil pentru al doilea si al treilea stilp , adica cooperarea
interguvernamentala in ce priveste politica externa comuna si securitate si in ce priveste justitia si afacerile
interne. Asta inseamna, de exemplu, ca guvernele lucreaza impreuna cu UE pentru combaterea terorismului
si traficului de droguri. Acestea isi unesc fortele pentru a se exprima intr-o singura voce in afacerile externe,
asistate de Inaltul Reprezentant pentru politica externa comuna si securitate.
Comisia Europeana : Motorul uniunii
Comisia Europeana executa o mare parte din munca de zi de zi in Uniunea Europeana.
Intocmeste propuneri pentru noi legi europene, pe care le prezinta Parlamentului European si Consiliului.
Comisia are grija ca deciziile UE sa fie corect implementate si supravegheaza felul in care sint cheltuite
fondurile UE. DE asemenea vegheaza ca toata lumea sa respecte tratatele europene si legea europeana.
Comisia Europeana consta din 20 femei si barbati (mai multi in 2004), asistati de aproximativ 24 000 de
functionari civili. Presedintele este ales de guvernele Statelor Membre si trebuie sa fie aprobat de
Parlamentul European. Ceilalti membri sint nominalizati de guvernele membre prin consultare cu
presedintele proaspat ales si trebuie de asemenea sa fie acceptati de Parlament. Comisia este numita
pentru o perioada de cinci ani, dar poate fi eliberata din functie de Parlament.
Comisia actioneaza independent de guvernele Statelor Membre. Mare parte dar nu intregul personal
lucreaza in Bruxelles, Belgia.
Curtea de justitie: Ratificarea legii
Atunci cind reguli obisnuite sint hotarite in UE, este desigur vital ca ele sa fie urmate si in practica si ca ele
sa fie intelese la fel peste tot. Asta asigura Curtea de Justitie a Comunitatii Europene. Rezolva dispute
privind modul de interpretare a tratatelor si legislatiei UE. Daca curtile nationale sint in dubiu despre cum sa
aplice regulile UE ele trebuie sa intrebe Curtea de Justitie. Persoane individuale pot de asemenea intenta
procese impotriva institutiilor UE inaintea Curtii. Aceasta consta din cite un judecator independent din fiecare
tara a UE si se afla in Luxemburg.
Curtea Europeana a Auditorilor: Valoare pentru bani
Fondurile Disponibile ale UE trebuie folosite legal, economic si pentru scopul intentionat. Curtea Auditorilor
institutie independenta a UE cu sediul in Luxemburg, este structura care verifica modul in care banii UE sint
folositi. De fapt, acesti auditori ajuta platitorii de taxe europeni sa obtina o valoare mai buna pentru banii
care au fost canalizati in UE.
Banca Centrala Europeana: Moneda stabila pentru Europa
Banca Centrala Europeana este responsabila de moneda unica, euro. Banca coordoneaza independent
politica monetara europeana decizind, de exemplu, cit de mari ar trebui sa fie ratele la dobinzi. Obiectivul

principal al Bancii este de a asigura stabilitatea pretului , astfel incit economia europeana sa nu fie afectata
de inflatie. Dar politica monetara mai sprijina si alte obiective politice hotarite in UE. Banca Centrala
Europeana are sediul in Frankfurt in Germania. Este condusa de un presedinte si un consiliu executiv in
strinsa cooperare cu bancile centrale nationale ale tarilor UE.
Banca Europeana de Investitii: Investitii in viitorul pe termen lung
Banca imprumuta bani pentru proiecte de investitii de interes european, in special proiecte din care sa
beneficieze regiuni mai putin prospere. Finanteaza spre exemplu cai ferate de legatura, autostrazi,
aeroporturi, scheme ecologice, si (prin banci partenere) investitia prin micile afaceri. (SME) care ajuta la
crearea de locuri de munca si crestere. Imprumuturile sprijina de asemenea si procesul de largire a Uniunii
si politica sa de ajutare a dezvoltarii. Banca isi are sediul in Luxemburg si isi obtine fondurile pe pietele de
capital. Ca organizatie non-profit poate sa acorde imprumuturi in termeni favorabili.
Comisia Economica si Sociala: Implicarea partenerilor sociali
Variind de la patroni la uniunile de comert si de la consumatori la ecologisti, cei 222 de membri (mai multi in
2004) ai Comisiei Economice si Sociale reprezinta unul din cele mai importante grupuri de interes din UE.
Este o structura consultativa si trebuie sa-si dea opinia in aspecte importante ale initiativelor noi ale UE.
Aceasta face parte din traditia obisnuita europeana de a implica societatea civila in viata politica.
Comisia Regiunilor: Perspectiva locala
Multe din deciziile luate in UE au implicatii directe la nivel local si regional. Prin Comisia Regiunilor,
autoritatile locale si regionale sint consultate inainte ca UE sa ia decizii in domenii precum educatia,
sanatatea, locurile de munca sau transportul. Cei 222 de membri ai Comisiei (mai multi in 2004) sint adesea
conducatori ai unor regiuni sau primari ai unor orase.

TRATATELE EUROPENE
Integrarea europeana este bazata pe patru tratate fondatoare:

Tratatul care stabileste Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (ECSC), care a


fost semnat pe 18 aprilie 1951 la Paris, intrat in vigoare pe 23 iulie 1952 si care a expirat
pe 23 iulie 2002;

Tratatul care stabileste Comunitatea Economica Europeana (EEC);

Tratatul care stabileste Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (Euratom), care a


fost semnat (odata cu Tratatul EEC) la Roma pe 25 Martie 1957, si a intrat in vigoare pe
1 ianuarie 1958. Aceste Tratate sint adesea mentionate ca Tratatele de la Roma. Atunci
cind termenul "Tratatul de la Roma" este folosit, este vorba numai de Tratatul EEC;

Tratatul Uniunii Europene, care a fost semnat la Maastricht pe 7 februarie 1992, a intrat
in vigoare pe 1 noiembrie 1993. Tratatul de la Maastricht a schimbat numele Comunitatii
Economice Europene in simplu Comunitatea Europeana. A introdus de asemenea noi
forme de cooperare intre guvernele Statelor Membre de exemplu in ce priveste
apararea, si in aria "justitiei si afacerilor interne. Adaugind aceasta cooperare interguvernamentala la sistemul existent al Comunitatii, Tratatul de la Maastricht a creat o
noua structura cu trei stilpi care este si politica si economica. Aceasta este Uniunea
Europeana(UE).

In plus, tratatele fondatoare au fost modificate cu citeva ocazii, in special cind noi State Membre
au aderat in 1973 (Danemarca, Irlanda, Marea Britanie), 1981 (Grecia), 1986 (Spania, Portugalia)
and 1995 (Austria, Finlanda, Suedia). Au mai fost de asemenea reforme mai radicale care au
adus schimbari institutionale majore si au introdus noi arii de responsabilitate pentru institutiile
europene:

Tratatul de Fuzionare, semnat la Bruxelles pe 8 aprilie 1965 si intrat in vigoare din 1 iulie
1967, a stabilit o Unica Comisie si un Unic Consiliu al celor pe atunci trei Comunitati
Europene;

Actul European Unic (SEA), semnat la Luxemburg si la Haga, si a intrat in vigoare pe 1


iulie 1987, a stabilit adaptarile necesare pentru realizarea Pietei Interne;

Tratatul de la Amsterdam, semnat pe 2 octombrie 1997, a intrat in vigoare la 1 may 1999:


el a modificat si renumerotat Tratatele UE si CE. Versiuni consolidate ale Tratatelor UE si
CE ii sint atasate. Tratatul de la Amsterdam a schimbat articolele Tratatului despre
Uniunea Europeana, identificate prin litere de la A la S, in forma numerica;

Tratatul de la Nisa, semnat pe 26 februarie 2001, a intrat in vigoare la 1 februarie 2003.


Tratatul de la Nisa, fostul Tratat al UE si Tratatul CE au fost unite intr-o singura versiune
consolidata.
Mai departe schimbari vor fi probabil facute in Tratate ca rezultat al Conventiei despre
Viitorul Europei si Tratatului despre Aderarea a 10 noi State Membre care a fost semnat
pe 16 aprilie 2003 si a intrat in vigoare la 1 mai 2004.

Acquis-ul comunitar reprezint ansamblul de drepturi i obligaii comune ce se aplic


tuturor statelor membre ale Uniunii Europene.
Legislaia primar include tratatele Comunitii cu toate modificrile i completrile
ulterioare i reprezint cadrul constituional al Uniunii Europene.
Legislaia secundar cuprinde toate actele juridice comunitare (directive, regulamente,
decizii, recomandri, avize etc.) adoptate de instituiile comunitare n temeiul tratatelor.

Uniunea European http://www.europa.eu.int

TAIEX - Comisia European http://taiex.be

Centrul de Informare al Delegaiei Comisiei Europene n


Romnia http://www.infoeuropa.ro

Ministerul Integrrii Europene http://www.mie.ro

EurActiv http://www.euractiv.com

European NAvigator (ENA) http://www.ena.lu/

Aceste informatii au fost traduse si selectate in cadrul Programului PERFECTLINK cu finantare PHARE.
Intocmit: Gabriela ANGHELESCU ATEROM
Noiembrie 2004

S-ar putea să vă placă și