Paralela intre sistemul de

drept romano - germanic si

cel al common - law - ului
Prin sintagma "drept romano - germanic" se intelege marele
sistem juridic contemporan european care include intai de toate
sistemele francez si germanic, iar apoi si cele inspirate de
acestea din Italia, Spania, Olanda si din alte state de pe
continent.
Sistemul de drept romano-germanic este unul dintre cele
mai vechi sisteme de drept si ocupa un loc insemnat in lumea
contemporana, reprezentand un adevarat atelier in care au fost
forjate multe concepte juridice moderne, fiind raspandit astazi
nu numai in Europa, ci si in America Centrala si de Sud (intr-o
masura mai mica in Canada si Statele Unite), precum si in Asia
si Africa.
Inchegarea marelui sistem romano-germanic s-a infaptuit in
decursul a mai multe secole, timp in care s-a desavarsit sudura
unor fonduri normative diferite. Sinteza care s-a produs a
condus la aparitia unui drept nou, modern, care, pe de o parte,
si-a demonstrat viabilitatea pe parcursul unei perioade
indelungate de timp, iar pe de alta parte, a avut si are efecte
benefice pentru intreaga societate.
Acest sistem reprezinta un mare sistem juridic
contemporan, aplicat in Marea Britanie, membru al UE, si in
afara acesteia, in Statele Unite ale Americii, Canada, Australia
etc.
Timp de secole pe continentul european a avut loc, in
paralel, dezvoltarea a doua sisteme juridice: pe de o parte - in
insulele britanice, iar pe de alta parte - pe continent, fara
contacte reciproce prea frecvente, si mai ales fara ca vreunul
din aceste sisteme sa exercite o influenta reala asupra celuilalt.
Sau creat astfel doua medii juridice diferite, doua lumi juridice

inchise - cea "continentala" si cea "insulara" - care se ignorau

reciproc.
Cunoasterea common law-ului pentru un jurist din sistemul
de drept civil, si mai numit "continental", este dificila.
Sistemulcommon law este produsul unei evolutii indelungate,
desfasurate in conditiile specifice ale insulelor britanice, fructul
unei mentalitati juridice cu totul diferita de cea regasita pe
continentul european.
Common law se caracterizeaza prin lipsa unui sistem
legislativ codificat, prin lipsa unor acte normative de o
importanta majora pentru sistemul continental, ca de exemplu:
Codul civil, Codul comercial, Codul de procedura civila etc.
Desi locul ocupat, indeosebi in zilele noastre, de dreptul
scris este considerabil, dreptul englez ramane, datorita
mentalitatii juristilor insulari, un drept al precedentelor.
In opinia mai multor juristi prezentarea dreptului englez nu
poate fi completa fara a face o privire, fie si sumara, asupra
unor institutii caracteristice acestui mare sistem de drept. Unele
dintre acestea, cum ar fi trustul, au fost exportate, ele devenind
astazi institutii frecvent utilizate in dreptul multor state. Altele
insa si-au pastrat specificul sau, ramanand adevarate elemente
de identificare a sistemuluicommon law. Cea mai tipica pentru
ultimul este reglementarea dreptului de proprietate, care si in
dreptul continental are aceeasi semnificatie. Dupa parerea
specialistilor, acest sistem de drept, sub raport tehnic foarte
diferit de sistemele denumite "continentale", este greu
accesibil, deoarece el presupune un salt intr-o mentalitate si o
traditie juridica profund deosebita de cea cu care noi suntem
obisnuiti. Si acest lucru foarte usor il vom percepe la incercarea
noastra de a descrie unele momente cheie ale dreptului de
proprietate din sistemul common law.
Conservatorismul dreptului englez a condus la pastrarea
unei structuri de tip feudal a proprietatii, dar aceasta structura
se prezinta astfel numai in aparenta, deoarece sub formele

medievale se ascund modalitati foarte propice de aparare a

proprietatii private. Drepturile reale, principalul fiind dreptul de
proprietate, sunt ocrotite intr-un mod cu totul diferit de cel
caracteristic sistemului romano-german.
Principala distinctie pe care o face sistemul common
law intre aceste drepturi este cea dinte real
property si personal property. Intr-o explicatie modernizata si
considerabil simplificata, real propery cuprinde acele drepturi
subiective, care sunt ocrotite prin actiuni reale, pe
cind personal property acopera sfera drepturilor ocrotite prin
actiuni personale.
In sistemul common law posesiunea confera, ca si in dreptul
francez, o adevarata prezumtie de proprietate.
Dreptul de proprietate din acest sistem se mai
caracterizeaza si prin faptul ca pana in prezent in Marea
Britanie este unanim recunoscut ca intreg pamantul tarii
apartine coroanei, desi acest principiu nu are o semnificatie
economica. In aceasta tara adevaratul proprietar al terenului se
considera regele si nu detinatorii funciari.
Referitor la proprietatea imobiliara din Marea Britanie, in
literatura de specialitate se constata urmatoarele.
Structura dreptului de proprietate din tarile common law nu
poate fi inteleasa fara a cunoaste ceea ce doctrina
numeste states, o alta importanta reminiscenta feudala.
Si daca in tarile continentale coexistenta mai multor
drepturi reale asupra unuia si aceluiasi bun este solutionata cu
ajutorul asa-numitelor dezmembraminte ale proprietatii (in
cazul uzufructului, de pilda, dreptul de proprietate se
dezmembreaza in componentele sale, dreptul de dispozitie
ramanand asupra nudului proprietar, in timp ce dreptul de
folosinta trece asupra uzufructuarului), apoi dreptul englez nu
cunoaste tehnica dezmembrarii, utilizand in locul ei posibilitatea
coexistentei mai multor estatesuri asupra unuia si aceluiasi
bun. Ramasita a proprietatii tipic feudale, ele presupun dreptul

de proprietate completa a fiecarui titular asupra estatesului sau.

Explicatia consta in faptul ca estatesurile concurente sunt de
natura diferita. Exista, astfel, doua mari categorii de estates:
cele pe durata nedeterminata (de exemplu, pe viata),
denumite estates of freehold, si cele in termen - leasehold
estates. Existenta acestuia din urma, de exemplu, este absolut
compatibila cu cea a unui freehold, situatia fiind foarte
asemanatoare cu cea din cazul uzufructului. Se ajunge, astfel,
la cunoscuta teorie a "solutiilor identice pe cai diferite". Ar fi
incomplet acest compartiment dedicat sistemului common law,
daca nu ne vom opri si la o tendinta care isi gaseste un loc din
ce in ce mai important nu numai in dreptul Marii Britanii, ci, mai
ales, in cel al Statelor Unite, Canadei, Australiei sau Noii
Zeelande. Aceasta tendinta a fost numita de un savant din
Canada "civilizatia common law"[1]. Concluzia data a fost
facuta, probabil, si din motivul ca in Canada coexista atat
sistemul romano-germanic in Quebec, cat si cel decommon
law din restul provinciilor componente. In aceasta tara Curtea
Suprema de Justitie este locul de intalnire a celor doua sisteme
si laboratorul unei sinteze de un urias interes teoretic.
Esenta "civilizatiei common law" consta in apropierea
acestui mare sistem de drept de un alt mare sistem de drept dreptul civil romanist continental. Astazi totusi am putea vorbi
de o incercare de apropiere reciproca a acestor sisteme de
drept.
Astfel, se observa ca in majoritatea tarilor continentale sunt
reglementate un sir de contracte, care isi au originea
in common law, cum ar fi: contractul de leasing, factoring,
franchising.
Daca despre influenta acestor institutii ale common law in
literatura de specialitate s-a scris mult (astazi, practic, in orice
manual de drept civil din tarile sistemului romano-germanic
gasim descrierea contractelor enumerate mai sus), apoi despre
influenta dreptului continental asupra dreptului anglosaxon s-a
scris mult mai putin.

Particularitatile sistemelor de drept romano germanic si common law.

In dreptul comun englez obiceiul a evoluat treptat
prin intermediul acumularii practicii hotararilor
judecatoresti. Radacinile lui isi au inceputul nu in legile recent
adoptate, ci in cele precedente. Tarile cu drept romano germanic, dimpotriva, au mers pe calea preluarii dreptului
roman, incepand cu talmacirea Codului lui Iustinian si
terminand cu introducerea in codurile nationale a unor norme
abstracte. Astfel, stiinta dreptului comun dupa provenienta sa
este de natura juridica, pe cind cea continentala - scolastica. In
Anglia juristi vestiti deveneau judecatorii, iar pe continent
- profesorii de jurisprudenta.
Pe continent talmacirea normei consta in intentia de a
determina continutul ei adevarat, chiar si pentru cazurile unor
situatii imprevizibile, intervenite ulterior. In Anglia si SUA
opiniile savantilor-juristi au un caracter de prorocire. Aceasta
deosebire de stiluri este caracteristica pentru drept in general.
Pe continent juristii judeca abstract, in categoriile institutiilor
juridice, iar in SUA si Anglia - concret, prin precedent, din
punctul de vedere al relatiilor dintre parti, al drepturilor si
obligatiilor lor. Pe continent persista tendinta de a perfecta
permanent sistemul de drept, dar in SUA si Anglia drept
orientare pentru juristi servesc hotararile judecatoresti. Pe
continent juristii au un sentiment de satisfactie, contribuind la
sistematizarea stiintifica, in SUA si Anglia domina scepticismul
profund referitor la orice generalizari care epuizeaza sufletul. Pe
continent se opereaza cu notiuni care deseori incep sa traiasca
viata lor proprie, fapt ce ascunde un pericol pentru cei care le
aplica