1.

Importana studierii filosofiei medicinei n universit ile de

medicin.
Dintre stiintele concrete medicina este disciplina cu care filosofia
intereactioneaza la modul cel mai proximal si de o maniera permaneta .
Filosofia il ajuta pe medic sa patrunda mai profund in domeniul lor de
actiune,activitate, sa utilizeze mai bine si mai eficient cunostintele
medicale in aspect teoretic si practic. Iar aceasta se realizeaza prin
formarea tabloului medical al lumii si modului de gindire flexibil. Scopul
medical al filosofiei in institutia de invatamint superior medical consta in
formarea si dezvoltarea personalitatii multilaterale , dezvoltare a
viitorului medic ,pe baza insusirii legilor existentei a dezvoltarii sociale
si culturale ,a realizarilor gindurilor filosofice mondiale si rationale.
Filosofia medicinii este compartiment al filosofiei stiintei obiectul cariua
il constituie studiul integral al medicinii drept om,domeniul deosebit al
activitatii umane in toate aspectele ei. Filosofia medicinii este o directie
filosofica care cerceteaza cele mai generale,particulare si legitatile ale
actiunii stiintifico-cognitive in medicina.
Studiul filosofiei medicinii in universitatile de medicina
presupun:evidentierea influentei reciproce a filosofiei si medicinii
teoretice; analiza interactiunii lor la etapa actuala; analiza problemelor
filosofice ale medicinii si importanta conceptiilor contemporane care
pretind la rolul de metodologie a medicinii.
Filosofia ofera medicinii :postulate toretice importante ,baza etodologica,
valori
spiritual morale importante, probleme si facilitatea rezolvarii
problemelor medicale, solutii eticomorale.
Filosofia este stiinta despre cunoastere,intelepciunea si gindirea lumii,
este o arta a evolutiei.
Obiectul de studiu al medicinei si filosofiei- omul.
Medicina nu poate E fara cunoasterea problemelor conceptuale (ce e
sanatatea).
Filosofia-fundamentareaconceptiei despre lume (ansamblu de cunostinte
ce interpreteaza lumea-n intregime,omul, sensul lui in asta lume.

2.Diagnoza procedeu specific al cunoasterii.

Filosofia ca stiinta multilaterala si complexa, include mai multe diciplini
ca ontologia, gnoseologia, antropologia, sciologia, etica etc. Diciplina
filosofie gnoseologia, este un domeniu filosofic, care studiaza tipurile,
formele, si posibilitatile cunoasterii, scopul careia este excluderea
subiectivismului uman in cercetare. Cunoasterea la randul sau este un
proces de activitate umana creatoare, unde in urma reflectarii lumii
obiective in constiinta noastra acumulam informatie despre subiectul
studiat. Cunoasterea stiintifica presupune descoperirea a ceva nou, a unui
nou fenomen sau mod de cercetare nou, de explicare a fenomenelor deja
existente. Privind cunoasterea prin prisma necesitatilor medicale,
observam ca in medicina, este necesar nu doar descoperire a ceva nou ci
si recunoasterea celui existent, de exemplu bolile care au caracter
repetitiv, astfel latura cunoasterii care se ocupa cu recunoasterea
fenomenelor existente este diagnoza. Diagnoza este un procedeu specific
al cunoasterii prin care medicul, sau cercetatorul, porneste de la notiuni
generale cunoscute
( ex. Diferite boli ca unitati nozologice) la ceva necunoscut singular, la
manifestarea acestui general pentru un individ ( in cazul medicinei,
manifestarea bolii la persoana data) in parte, ,,procedeu de recunoastere a
adevarului presabilit,, Deci diagnoza medicala ca pocedeu al cunoaterii
este constatarea unitatii nozologice in baza datelor clinice si de laborator,
(anumita forma a procesului patologic general) si diferentierea ei de alte
unitati nozologice.

Pentru a putea cu usurinta sa utilizam aceasta metoda de cunoastere este

necesar sa ne bazam pe anumite legitati a logicii formate : ,, identitatea,
contradictia ratiunii , aceste legi a logicii sunt obligatorii i
caracteristice pentru toate operaiile de gndire, au un caracter
normativ,adica e necesar sa includem logica pentu orice operatiune a
gandirii, deoarecea calitatea diasnosticarii, in cazul diagnosticarii
medicale depinde nu doar de examinarea bolnavului ci si de capacitatea
medicilor de a uni aceste simptome intr-un lant logic pentru a ajunge la
un scop final concret. Diagnostica medicala este un compartiment al
medicinei ce studiaza semnele afectiunii, metodele si principiil cu
ajutorul carora se stabileste diagnoza.
Etapele diagnozei sunt : 1. Determinarea simptomelor ; 2. Evidentierea
sindroamelor ;
3.Stabilirea diagnozei clinice. La fel putem afirma ca in urma progreselor
a sistemelor medicale, de compiuterizare, in procesul de diagosticare a
bolilor apar diferite greseli datorita faptului ca fiecare boala este flexibila
si specifica persoanei date (poate fi cazuata de stress, de problem
familiale) cu unele elemente standarte(simptomele-dureri de cap, greata,
febra etc.). Deci elementele standarte pot fi inculse in calculator pentru
stabilirea diagnozei insa elementele specifice trebuie sa ramine pe seama
logiicii medicilor, de aceea pentru un diagnostic verdic , medicul cu
insusirile sale caracterictice (logica, etica, valorile morale) este absolut
indispensabil.

3.Problema adevrului n filozofie i medicin.

Cea mai important problem a gnoseologiei este problema adevrului.
(preocuparea permanenta a omului) (poate fi el atins? E adevarul, si daca
da, sub ce forma E el)
Adevrul se refer la problemele conceptuale precum sensul vieii,
echitate, dreptate, binele. n dependen de aceea cum se nelege
adevrul i posibilitatea atingerii lui va fi poziia civic a omului i
activitatea lui. Adevr- categoria filosofic care vizeaz corespunderea
adecvat a imaginei cu obiectul, a cunotinelor cu realitatea
obiectiv(ceea ce putem cunoaste prin senzatii) pt materialisti, si a
cunostintelor cu lumea obiectva (ce depasestecadrul real)-pt idealisti. .
Adevr sunt cunotine care reproduc obiectul aa cum exist el n afar
i independent de contiin umana.
Fiind rezultatul activitii subiective a omului, adevrul reproduce
obiectiv existena lumii reale. n acest sens adevrul este obiectiv.
Adevrul obiectiv - categorie filosofic, care vizeaz cunotinele
coninutul crora e determinat de obiectul cunoaterii i este independent
de subiect. Adevrul se refer la concluziile noastre despre lume i nu la
nsui lume. Lumea ca atare nu-i nici adevrat, nici fals.
.Problema cunoasterii adevarului a ramas deschisa in acest context
adevarul reprezinta o forma teoretica de solutionare a contradictiilor
dintre obiect si subiect.
Aprecierea veridicitatii cunostintelor e corespundera imaginii cu obiectul,
acesta depiniznd doar de sensul obiectului cercetat (care Ein realitate),
independent de omenire,epoca, om.
Deci E adevar relativ/subiectiv- reda coincidenta incompleta a imaginii
obiectelor (cunoasterea fiind limitata), si adevarul absolut care priveste
obiectul integral, din toate punctele de vedere; fiind un adevar etern,
independent de epoca, de dezvoltarea cunoasterii.
n activitatea mediului adevrul se reflect prin punerea diagnozei
corecte.
- adevrul absolut ( date de laborator, de la autopsii)
- adevrul relativ ( forma bolii, specificul procesului patologic).

5.Structura constiintei individuale

Constiinta- insusirea rationala a omului de a reflecta lumea in mintea sa.
Structura constiintei reprezinta o totalitate de procese psihice, afective si
cognitive. Nucleul acesteia il reprezinta gindirea, intelectul care
totodata sunt si latura gnoseologica a constiintei (caci constiinta este
imposibila fara cunostinte).
Pornind de la capacitatile omului putem deducem ca elementele
constiintei sunt de natura cognitive (gindirea, inetelctul, memoria) si
elemente ale constiintei motivational, dirijate, aprecitaive, cum sunt
sentimentele, emotiile si vointa. Emotiile si sentimentele sunt forme de
apreciere a lumii exterioare prin lumea interna, reprezentind deci
catalizatorul activitatii uman, iar vointa un autocontrol al personalitatii.
Gndirea- capacitatea individului de a analiz i sintez, de a cpta
cunotine noi i de a le folosi n diferite condiii.
Memoria capacitatea organismului dea nregistra, pstra i reproduce
cunotinele, informaia.
Intelectul-capacitatea individului de a inregistra, pastra si reproduce
cunostintele, informatia.
In structura constiintei evidentiem doua niveluri: constient si inconstient.
Nivelul constient include acele procese psihice pe care noi le
constientizam,ne dam seama. Incostientul reprezinta un domeniu al
psihicului ce curprinde o totalitate de procese, stari ce nu sunt
reprezentate in constiinta subiectului. In acest domeniu se incadreaza
pasiunile, nazuintele al caror sens e determinat de necesitatile fiziologice.

4.Dialectica cunoasterii senzoriale si rationale.

Cunoaterea de activitate umana caren urma reflectarii lumii obiective
in constiinta sa, om ul acumuleaza info. despre fenomenul/obiectul
studiat.
n istoria filosofiei s-au format dou paradigme: empirism i raionalism,
care se deosebesc n privina izvorului cunotinelor i aprecierea
efectivitii formelor de cunoatere respective.Empirism - doctrin n
filosofie cu referire la domeniul cunoaterii ce afirm c experiena
senzorial este unica sau principala surs a cunoaterii. Raionalism curent filosofic care recunoate contiina umana drept baz a cunoaterii
i comportrii umane, adevrul, deci, se afl numai prin raiune.
Dialectica procesului de cunoastere corespunde conexiunii reciproce
dintre teorie si practica.
n procesul cunoaterii are loc interaciunea dialectic a dou trepte treapta sensorial (cu formele sale - senzaia, percepia i reprezentarea)
i raional (noiunea, judecata i raionamentul). Interactiunea dialectica
prezinat modul de gindire unde survin contrarii ce nu se neaga,dar se
completeaza reciproc. Treapta senzorial este o cunoatere nemij-locit,
concret-imaginativ, superficial, ne d informaia primar despre
fenomen (=inceputul cunoasterii).
Formele cunoasterii senzoriale:
1)Senzaia este reflectarea unor laturi i nsuiri a obiectelor lumii
materiale, este efectul aciunii obiectelor asupra organelor de sim.
Senzaia este imaginea subiectiv a lumii obiective.
2)Percepia- o reflectare senzorial (o form a ei), care const n
reproducerea obiectului n ntregime, este o imagine integral a
obiectului. Dac senzaia este reflectarea unei laturi, nsuiri a obiectului,
percepia este reflectarea obiectului n ntregime.

3)Reprezentarea const n reproducerea imaginilor care au avut loc n

trecut, reproducerea obiectelor i fenomenelor care au acionat asupra
noastr cndva.
Treapta raional - form specific omului de reflectare a realitii, fiind
cunoatere mijlocit (pe baza unor cunotine putem cpta cunotine
noi), avind un caracter conceptual neimaginativ.
Formele cunoaterei raionale:
1)Noiunea este expresia lucrurilor n gndire, reflectarea lor n mod
generalizat i abstract, cnd ne abatem de la trsturile lor neeseniale i
secundare. Noiunile se fixeaz n forme lingvistice i constituie sensul
expresiilor respective ale limbii.
2)Judecata este un gnd exprimat n form de propoziie, n care se
afirm ori se neag ceva despre obiecte..
3)Raionamentul este o form a gndirii n procesul creia din una sau
cteva judeci se deduce o judecat nou, care rezult n mod logic din
premise.
Cunoaterea senzorial i raional este important n activitatea
medicului att la nivelul examinrii pacientului (este foarte necesar de a
vedea i recunoate simptomele), ct i n procesul formulrii diagnozei.
Cunostintele apar din practica, iar practica se bazeaza pe
teorie/cunostinte.
Teoria fara practica e oarba,iar practica fara teroie nu E.

6. Formele si nivelurile constiintei sociale

Constiinta sociala ratiunea colectiva/comunitara a oamenilor ca sinteza
a constiintelor individuale, prezentind totalitea ideilor si conceptiilor ce
reflecta existenta sociala. Constiinta idnividuala reflecta realitatea prin
prisma conditiilor de viata concrete si particularitatile psihologice a
individului. Constiinta individuala eun aliaj a singularului,
particularului si generalului.
In structura constiintei sociale deosebim: constiinta obisnuita si
teoretica, psihologia sociala si ideologia.
Constiinta obisnuita e nivelul cel mai simplu, apare pe baza activitatii
practice cotidiene si contine diferite cunostinte si viziuni asupra lumii
inconjuratoare.
Constiinta teoretica-nivelul superiorde reflectarea realitatii in diferite
conceptii siteorii.
Psihologia sociala-o totalitate de viziuni care reflecta realitatea obiectiva,
=constiinta anumitor grupuri sociale, popoare; specific moduluilor de
viata.
Ideologie- o totalitate idei sistematizate, reflecta Eta sociala in
corespundere cu interesele claselor si grupelor.
Formele constiintei sociale includ in sine urmatoarele componente:, idei
si teorii.Relatiile si activitatea reprezinta latura obiectiva, iar ideile si
teoriile latura subiectiva a constiintei. Reiesind din relatii, activitati, idei
si teorii avem urmatoarele forme ale constiintei sociale:
Filosofia-reflecta realitatea prin prisma intelepciunii;
Stiinta- adevarului (prin diferite tehnicii:examinare, observatie)
Religia- interpreteaza problemelen societate sirealitatea prin prisma
cerdintei;
Morala- bienlui si raului
Arta- frumos; Dreptul- echitate; Politica- putere; Ecologia- supravietuire.

7.Constiinta in apreciarea lui s. Freud.

Constiinta- insusirea rationala a omului de a reflecta lumea in mintea sa.

In structura constiintei evidentiem doua niveluri: constient si inconstient.

Nivelul constient include acele procese psihice pe care noi le
constientizam,ne dam seama. Incostientul reprezinta un domeniu al
psihicului ce curprinde o totalitate de procese, stari ce nu sunt
reprezentate in constiinta subiectului. In acest domeniu se incadreaza
pasiunile, nazuintele al caror sens e determinat de necesitatile fiziologice.
O concepie specific despre incontient a fost dezvoltat de S Freud
(1856-1939), n care absolutiza incontientul i instinctele. Dup prerea
lui psihicul omului este format din trei niveluri: Nivelul inferior Eulambigen este subsolul,aici este ntuneric, domin misterul, pasiunile,
aceasta este lumea incontientului unde totul dicteaz instinctele.
Al doilea nivel este Eul sfera fenomenelor contiente, autocontiina
individului. Al treilea nivel Super-Eul cenzura, lumea normelor
sociale i interdiciilor (tabu), morala. Personalitatea se gsete
permanent sub presiunea contradiciilor. Individul trebuie s aleag ntre
dorinele i plcerile sale (principiul plcerii) i ceea ce este posibil i
admisibil (principiul realitii). Dorinele insistent tind s se realizeze.
Cenzura social, morala nu ntotdeauna permit realizarea dorinelor
individului. S.Freud consider, c morala ndeplinete o funcie represiv
fa de om, de constrngere. Dorinele i pasiunile nerealizate sunt
refulate n incontient, iar de acolo ele pot s se realizeze i sub alte
forme. Conflictul dintre dorine i posibiliti duce la neuroze, la apariia
bolii. Boala este un fel de realizare a dorinelor refulate ntr-o form
denaturat..
Freudism teoria lui S.Freud, formulat n perioada anilor 1900
1938, care formeaz
baza teoretic a psihoanalizei i metodei
psihoterapeutice. Freudismul este absolutizarea rolului proceselor
incontiente, recunoaterea conflictului dintre contiin i incontient,
dintre personalitate i societate, este concepie ce d prioritate pasiunilor
n motivarea i explicarea faptelor omului. Esena freudismului
(psihoanalizei) const n analiza raional a fenomenelor incontiente
pentru a se debarasa de ele. Neofreudism concepie mai puin atenie
atrag factorului incontient n comportamentul individului, dar mai mult
se ocup de rolul incontientului n elucidarea fenomenelor sociale.
8. Problema fundamental (PF) a filosofiei.
PF a filosofiei - raportul dintre gndire i existen, contiin i materie.

P.f. este problema prioritii unei laturi din conexiunea material i

spiritual. Aceast problem este fundamental fiindc fr precizarea
raportului dintre material i spiritual nu poate exista nici un fel de
filosofare, nici o filosofie adevrat. Toate celelalte probleme (ontologice,
gnoseologice, etice .a.) devin filosofice numai dac le privim prin prisma
problemei fundamentale. n dependen de rezolvarea P.f. se rezolv i
celelalte probleme filozofice.
PF avea diferit formulare pe parcursul istoriei. n antichitate ea se
formula ca raportul dintre eu i nou-eu, om i lume, om i cosmos. n
epoca medieval trup i suflet. Pentru Helveius PF este problema fericirii
omeneti, iar pentru J.J.Russo este problema inegalitii sociale i cile
depirii ei. Filosoful romn Lucian Blaga - Universul ca tot ntreg.
Problema fundamental are dou laturi - ontologic i gnoseologic.
Prima latur trebuie s rspund la ntrebarea - care-i factorul prim, cine
pe cine determin (materia determin contiina ori invers - contiina
materia)? n dependen de aceia ce se ia ca factor primordial- materia
sau ideia - toate sistemele filosofice se mpart n materialism i idealism.
Materialismul este un curent filozofic care n explicarea lumii rees din
recunoaterea existenei, materiei ca factor prin i cauz a realitii.
Existena este primar in acel sens, c natura, materia exist real, ca atare
i nu-s determinate nici de un factor spiritual ori principii nemateriale.
Materialismul afirm c contiina este secundar ca produs al dezvoltrii
materiale, ca reflectare a lumii materiale.

Idealismul afirm primordialitatea spiritualului, raiunii n raport cu

materia, c spiritualul exist pn la natur, pn la lucruri i este cauza
lor. Deosebim dou varieti a idealismului obiectiv i subiectiv.
Idealismul obiectiv (Platon, Hegel) afirm primordialitatea ratiunii
universale, ideei care exist obiectiv (exist real i independent de voina
omului). Idealismul subiectiv (Berkeley, Hume, Mach) consider primar
contiina, senzaiile subiectului, c nu exist nici o existen, nici
material, nici spiritual n afar i independent de contiina uman,
independent de retririle subiectului.
Dac n explicarea lumii se recurge la un nceput (fie el material ori
spiritual), atunci aa concepie se numete monism. Iar dac rees din
dou nceputuri aceasta este dualism. Reprezentantul dualismului a fost
R.Deacartes, care la temelia lumii punea dou substanii material i
spiritual. Pluralismul este concepia care pune la baza lumii mai multe
nceputuri (Empedocle, Pitagora, Anaxagora).
A doua latur a problemei fundamentale se refer la
cognoscibilitatea lumii, este problema identitii gndirii i existenei. De
la rezolvarea crei apar aa curente ca optimism gnoseologic (acei care
afirm cognoscibilitatea lumii), scepticism (care pun la ndoial
posibilitatea cunoaterii) i agnosticism (acei care neag cognoscibilitatea
lumii). Problema fundamental este o condiie necesar pentru fiecare
individ fr de care omul nu-i poate exprima atitudinea sa ctre lume, nu
se poate orienta n ea.

9. Functiile Filosofiei.Fiindc filozofia este o teorie despre lume n

ntregime, om i raportul lui cu realitatea ea ndeplinete mai multe
funcii:
Functia teoretica-ii permite filosofiei sa explice legitatile universale ale
dezvoltarii naturii,societatii si cunoasterii in baza acestei functii filosofia
este definita ca forma superioara a creatiei spiritului uman
Functia ontologica-originea si esenta lumii
Functia gnoseologica-abordeaza probleme ale cunoasterii lumii
Functia axiologica-principalele orientari valorice
Functia praxiologica-investigarea actiunilor umane de pe pozitiile
eficacitatii lor
Functia metodologica-sistematizeaza cunostintele filosofice.metoda
generala-dialectica
Functia conceptuala, - formarea unor anumitor conceptii
Toate aceste funcii pot fi reduse la trei momente:
1)Sinteza cunotinelor i crearea tabloului lumii unic ce ar coincide
nivelului de dezvoltare a tiinei, culturii i experienei istorice.(cunosc
totdar imi exercit profesia intr-un singur domeniu)
2)Fundamentarea, justificarea i analiza concepiei despre lume.
3)Formularea metodologiei generale a cunoaterii i activitii omului n
lumea nconjurtoare.

10. Filosofia si medicina.

Baza informational;Sursa metodologica- studiaza, inarmeaza cu repere
metodologice, solutioneaza anumite problem din medicina.
Sudiul ofera solutii etice si morale asupra anumitor subiecte din medicina
Din tiinele concrete medicina este disciplina cu care filozofia
interacioneaz permanent. Ca i filozofia medicina are obiectul su omul.
Fr cunoaterea problemelor conceptuale medicina nu poate exista. Iar
pentru rezolvarea problemelor medicale medicii trebuie s fie competeni
n problemele naturalist-tiinifice, social-politice, economice .a.De aceea
cei mai mari medici au fost i filozofi (Empedocle, Hipocrat, Aristotel, Z.
Freud).Filozofia ajut pe medici s ptrund mai profund n
specialitatea sa, mai bine i efectiv s foloseasc cunotinele medicale
pentru teorie i practic.
Strategia omenirii presupune totalitatea diferitor activiti ce ar asigura
coevoluia omului i mediului ambiant. Strategia omenirii trebuie s
accepte i noi modernizri, deaceea ea trebuie s aib o nou filozofie
filozofia supravieuirii. Medicina, care se ocup cu problemele omului i
optimizrii condiiilor sociale, poate s contribuie la elaborarea strategiei
omenirii, la rezolvarea problemelor globale, la elaborarea noilor orientri
valorice. Pentru formarea contiinei globale e necesar de a recontientiza
toate relaiile sociale: relaiile omului cu natura, relaiile dintre diferite
comuniti, relaiile dintre om i om, atitudinea ctre trecut, istorie, cultur,
strmoi .a.

Studiul filosofiei medicinii in universitatile de medicina presupune:

evidentierea influentei reciproce a filosofiei si medicinii teoretice; analiza
interactiunii lor la etapa actuala; analiza problemelor filosofice ale
medicinii si importanta conceptiilor contemporane care pretind la rolul de
metodologie a medicinii.
Filosofia ofera medicinii :postulate toretice importante ,baza etodologica,
valori spiritual morale importante, probleme si facilitatea rezolvarii
problemelor medicale, solutii eticomorale.
Filosofia este stiinta despre cunoastere,intelepciunea si gindirea lumii, este
o arta a evolutiei. Medicina nu poate E fara cunoasterea problemelor
conceptuale (ce e sanatatea).
Filosofia-fundamentareaconceptiei despre lume (ansamblu de cunostinte ce
interpreteaza lumea-n intregime,omul, sensul lui in asta lume.

11. Principalele niveluri de organizare a materiei.

Materia-categorie filosofica ce desemneaza realitatea obiectiva, tot ce E
independent de constiinta omului, independent daca cunoastem noi
aceasta realitate sau nu.
- Materia multitudinea infinit de obiecte i siteme, care exist n lumea
real i independent de contiina omului. Ea exist ca substan i cmp.
Materia ca substan este realitatea obiectiv corporal, totce are mas de
repaos. Cmpul este o varietate a materiei, care n-are mas de repaos i
depindede diferite interaciuni i relaii a corpurilor materiale.
Materia ca substan exist ca diferite
tipuri de sisteme materiale cu anumite niveluri structurale: p
articulele elementare, atomii,moleculele, corpurile macroscopice,
organismele vii, biocenozele, societatea uman, sistemelegeologice,
Pmntul i alte planete, atrii, galaxia, sistemul de galaxii, metagalaxia
.a. Materia ca realitate obiectiv este caracterizat prin
diferite forme de existen, nsuiri i legturi universale: timp,
spaiu, micare, cauzalitate, legitate, structuralitate .aNivelurile de
siteme materiale.
1. Materii nevii cuprinde toate obiectele de la 10-14 cm pn la 1022cm ( compon. Nucleului atomului).
Paricule elementare Nucleu atomare Atom Molecula Corpuri

Macrocorpuri Sisteme geologice Plasmite Stele Galaxia Sisteme

de galaxie Metagalaxie.
2. Materie vii : Nivelul molecular al vieii protovirusii nivelul
cellular- microorganismele - esuturi i organelle organismul propriu zis
colonii de organism specii biogeocenoze biosfera.
3.M. social organizat: Omul familia colectivul uman grupurile
sociale popoare naiune clase state sisteme statale societ i.

13. Legea negrii negaiei si importanta sa pentru medicina.

Dialectica- teoria dezvoltarii naturii,societatii,gindirii. Legile dialecticiicele mai generale legi ale dezvoltarii naturii, socieatatii si gindirii umane.
Legea negrii negaiei proces al dezvoltrii ce descrie
directia,tendinta dezvoltarii cit si consecutivitatea acestei
dezvoltari.Esenta consta in negarea vechiului spre nou,vechiul este negat
de ctre nou.Negarea dialectic este categoria filosofic ce reprezinta
momentul de legtur, succesiune a diferitor etape, stadii n procesul de
dezvoltare a realitii. Dezvoltarea este un proces de trecere de la o
calitate la alta, de la vechi la nou, de la interior la superior. Aceast
trecere are loc prin depirea vechiului, cnd calitatea veche nu se
distruge complet i definitiv, ci se distruge numai ceea ce frneaz
dezvoltarea. Negarea dialectic este necesar n procesul dezvoltrii si e o
forma de rezolvare a contradictiilor prin depasire. Deosebim cteva tipuri
de negare: negarea distructiv, depirea i transformarea. Negarea
distructiv duce la discompunerea obiectului.Depirea este aa negare
unde are loc sinteza contrariilor. Transformarea este modificarea
depirii, este trecerea de la o calitate la lata. Negarea dialectic este o
autonegare, fiecare obiect i fenomen a realitii conine n sine propria sa
negare. Procesul acesta este legic, permanent, infinit. Legea negrii
negaiei cuprinde trei etape.

Dezvoltarea se ncepe de la prima etap - teza, ce n procesul de negare

se transform n partea sa contrar - antiteza, iar negarea antitezei (ori
negarea negaiei) duce la sintez. Sinteza este unitatea dialectic a
contrariilor (tezei i antitezei) i nu-i altceva dect rentoarcerea la etapa
iniial la un nivel mai nalt. Esena legii negrii negaiei const n
rezolvarea contradiciilor prin negarea dialectic, ce se caracterizeaz prin
continuitate, succesiune, repetabilitate i caracterul de spiral a
dezvoltrii. n procesul dezvoltrii permanent apare ceva nou, care n-a
existat n trecut i este negarea dialectic a vechiului. n procesul negrii
dialectice se neag nu toate nsuirile i laturile obiectului, ci numai acele
care sau nvechit, n-au perspectiv, care frneaz dezvoltarea.
Noul acumulat se manifesta ca o continuitate, characters ascendant al
dezvoltarii. Repetabilitatea proceselor are loc la o treapta mai inalta de
aia nu e o miscare in cerc. Legea ne arata directia dezvoltarii, ce se
manifesta in forma de spirala.
tot ce e nou neaga ceea ce-i vechi si invers.
3 etape a negarii:
1) teza- fundamental elem. noi ex: parinti
2) antitezza- ce s edezvolta inbaza tezei ex noi
3) sinteza- ca sa nu apara contrarii ( noi suntem ceea ce ne-au inv parintii,
generatia anterioara)

14. Legea trecerii schimbrilor cantitative n calitative si importanta

sa pentru medicina.
Dialectica- teoria dezvoltarii naturii,societatii,gindirii. Legile dialecticiicele mai generale legi ale dezvoltarii naturii, socieatatii si gindirii umane.
Una din legile fundamentale ale dialecticii .formulata de Hegel,
cauta raspuns la intrebare cum are loc miscarea si dezvoltarea, ce
studieaza ciclul dezvoltarii. Schimbrile cantitative se acumuleaz treptat
i dac depesc limita msurii, duc cu necesitate la schimbarea calitii,
iar calitatea nou aprut iari duce la schimbri cantitative.Legea trecerii
schimbrilor cantitative n calitative poart un caracter obiectiv i
universal.Orice schimbare cantitativ se manifest ca schimbare a
elementelor sistemului.El prezint n sine o trecere de la calitatea veche la
cea nou. Importanta in med: contribuie la nelegerea proceselor
patologice, diferenierea lor i determinarea tacticii tratamentului. Boala
i sntatea, norma i patologia n esen sunt diferite caliti.
Schimbrile cantitative i calitative sunt rezultatul interaciunii obiectelor
i fenomenelor. ns schimbrile cantitative preced schimbrile
calitative. Trecerea de la o calitate la alta are loc ca diferite schimbri
cantitative pe care medicul trebuie s le ia n consideraie (pentru a
prentmpina dezvoltarea consecinelor nedorite). Aciunea
medicamentelor deasemenea depinde de doz i combinaia preparatelor
medicamentoase.
(Calitatea depinde de calitate)

15.Legea unitii i luptei contrariilor si importanta sa pentru

medicina.- Dialectica- teoria dezvoltarii naturii,societatii,gindirii. Legile
dialecticii- cele mai generale legi ale dezvoltarii naturii, socieatatii si
gindirii umane. -una din legile fundamentale ale dialecticii, care
dezvluie sursa automicrii i dezvoltrii obiectelor i fenomenelor. Ea
exprim esena, nucleul dialecticii, deci reflect procesele din
profunzime, de la nivelul esenei. Izvorul dezvoltrii este contradicia
dialectic. Orice obiect i fenomen prezint unitatea i lupta prilor
contrare. Contrariile sunt acele laturi i tendine ale obiectelor i
fenomenelor ce se exclud i se condiioneaz reciproc. Ele au caracter
obiectiv i universal i interaciunea lor formeaz contradicia dialectic.
Contradicia dialectic exist n toate obiectele i fenomenele, se schimb
numai strile lor, parametrii cantitativi, caracterul contradiciilor i
semnificaia lor pentru sistem. Laturile ei sunt unitatea i identitatea
(armonia), deosebirea i contrariul (disarmonia), contradicia (conflictul,
lupta). Contradicia dialectic acutizndu-se duce la conflict, iar ultimul
cu necesitate trebuie s fie rezolvat. n procesul rezolvrii contradiciilor
se lichideaz numai acele momente care s-au nvechit i frneaz
dezvoltarea. Cu rezolvarea unor contradicii apar altele i asta are loc
permanent.
Boala apare ca rezultat a interaciunii prilor contrare factorul nociv i
forelor de rezisten a organismului. ns pentru medic este important nu
numai de a cunoate care-s prile contrare, dar i caracteristica lor

concret (patogenitatea microorganismului, starea forelor de rezisten a

bolnavului .a.).
Aceasta lege cauta raspunsul la ? De ce are loc miscarea si
dezvoltarea. Prin aceasta lege se studiaza dezv. organismului datorita
metabolismului, ereditatii, schimbarii sub actiunea factorilor sociali si
ecologici.
(imunitatea organismului-boala)

16.Categoriile dialecticii:general,particular,singular,esenta si
fenomen si importanta cunoasterii acestora pentru medicina.
Dialectica- teoria dezvoltarii naturii,societatii,gindirii.
categorii-notiuni cele mai generale siuniversale, ce exprima conditiile
generale ale E, miscarii si dezvoltarii fenomenelor in natura, societate si
gindire.
Datorita categoriilor filosofice e posibila cunoasterea relatiilor si
legaturilor dintre obiecte, esenta lor, fenomenele si obiectele apar in
forma de legitate si necessitate, evitinduse haosul. .
Majoritatea categoriilor dialecticii sunt duble,doar face exceptie una
singura :
I categoria este tripla-Singular,particular si general.
Singular, particular i general - categorii filosofice, care reflect
diverse conexiuni obiective ale universului, precum i treptele
gnoseologice ale acestor conexiuni.
Singularul- reflecta insusirile si trasaturile irepetabile a obiectelor si
fenomenelor (O categorie de boli infectioase-Hepatitele infectioase).
Particularul - categorie filosofic ce exprim trsturile specifice a
unei clase de obiecte, ceea ce le deosebete de alte clase ori grupuri de
obiecte.(Hepatitele).
Generalul categoria care reflect nsuirile asemntoare,
comune, comparabile a obiectelor materiale. Singular, particular i
general sunt numai nsuiri, laturi a obiectelor materiale. Sinestttor

exist numai obiectele concrete, care prezint unitatea singularului i

particularului, repetabilului i irepetabilului.

In medicina: Singular-Hepatita A (la pacient) General-boala

Particular-hepatitele
S-a facut clasificarea mondiala,in baza acesor legi a simptoamelor si
sindroamelor.
II Esen i fenomen categorie filosofica care reflecta diferite
laturi necesare ale tuturor obiectelor si procesele realitatii. Esentacontinutul intern, totalitatea de conexiuni, relatii legi caredetermina
insusirile principale ale obiectului si tendintele dezoltarii lui. Fenomenulmanifestarea exterioara a esentei Esenta exprima principalul, baza
obiectelor, ceea ce se produce in interiorul lor, iar fenomenul- expresia
exterioara a esentei, cum obiectele se manifesta la suprafata. Fenomenele
pot fipercepute cu organelle de simt, esenta e ascunsa. Scopul stiitei e de
a dezvlui esenta lucrurilor in formele exterioare de manifestare.
n medicin esena coincide cu patogeneza, iar fenomenul cu
manifestrile bolii, simptomele i sindromele ei. Cunoaterea
simptomelor i sindromelor ne vorbete despre esena bolii, iar cunoscnd
patogeneza putem presupune manifestrile bolii. Sarcina principal a
medicinii ca tiin const n a cunoate esena bolilor, deoarece odat cu
nlturarea esenei fenomenele dispar de la sine. Dar n cazurile cnd
esena bolii nu e cunoscut se efectueaz tratament simptomatic, paliativ,
care temporar amelioreaz starea pacientului dar nu-l vindec.

17 Coninut i form
Dialectica- teoria dezvoltarii naturii,societatii,gindirii.
categorii-notiuni cele mai generale siuniversale, ce exprima conditiile
generale ale E, miscarii si dezvoltarii fenomenelor in natura, societate si
gindire.
-exprima legaturile structural ale obiectelor si fenomenelor.Continuttotalitatea elementelor, trasaturilor, relatiilor si contradictiilorobiectelor.
Forma-modul de organizare, exprimare si manifestare a continutlui.
Coninutul este maladia propriu-zisa. Forma-manifestari ale acestor
maladii in aspect simptomatic si sindromologic.
Coninutul bolii este totalitatea procesului patologic, ansamblu
schimbrilor fiziologice i morfologice. Forma bolii este modul de
manifestare a ei acut ori cronic, forma uoar ori grea.
Parte si intreg-reflecta legaturile structurale, raportul dintre diferite
obiecte si elementele lorsi legaturile dintre ele. Intreg-obiectul ce
include in sine legaturile elementelor si care poseda asa insusiri ce nu se
gasesc in partile componente. Partea elemnet sau totalitate de elemente
care organnic se includ in intreg, in sistem si se gasesc in anumita
dependenta structurala de acest intreg sistem. Interactiunea intregului si
partilorse caracterizeaza prin aparitia sistemului de legaturi dintre parte
siintreg, pierdeera unor insusiri a partilor laincluderea lor in intreg.
Pt medicina : importante principiul integritatii, carene obliga sa studiem
toate legaturile si relatiile dintre parte si intreg, ori dintre diferite tipuri de

intreg. Ci de intreg nu ar fi obiectul, noi treb sa prevedem ca totusi el

poat efi parte a unui alt intreg mai mare, care de asemenea poatefi parte a
unui intreg simai mare. Si invers, obiectul ca parte a unui intreg, poate fi
intregpt partile sale componente. Studierea acestor legaturi ne permite sa
evidentiiam esentialul si specificul.

18.Dialectica- teoria dezvoltarii naturii,societatii,gindirii.

categorii-notiuni cele mai generale siuniversale, ce exprima conditiile
generale ale E, miscarii si dezvoltarii fenomenelor in natura, societate si
gindire.
Posibilitate si realitate-exprima tendinta obiectiva dedezvoltare, leg
dintre nou si vechi in procesul dezvoltarii.Posibilitate totaliatatea
premizelor necesare si suficiente, care determina aparitia unuia sau altui
fenomen. Realitatea rezultatul realizarii posibilitatii. Altfel spus :
posibilitatea- realitatea virtuala/ viitorul in prezent ; realitatea- lumea
inconjuratoare.
pt activitatea practica esential e de a cunoaste dialectica..., de a vedea in
vechi tendintele noi, progresive si a le
sustine, de a iesidin posibilitati reale si nu abstracte.
Pentru medicin aceste categorii sunt importante fiindc ele
determin tactica tratamentului. Medicul trebuie s formeze aa condiii
ca unele posibiliti s se realizeze, iar altele s se exclud.
Medicul nu poate oferi tot ce cere pacientul, ci in limitele realitatii.