Cuprins:

1. Teorii privind natura si particularitatile procesului de integrare

europeana
2. Functionalismul
3. Bibliografie

1. Teorii privind natura si particularitatile procesului de integrare

europeana

De-a lungul celei de-a doua jumatati a secolului XX o serie de teoreticieni au

incercat sa inteleaga procesul de integrare europeana. Desigur, aceste incercari au
dobandit contur tot mai clar pe masura inaintarii in procesul constructiei europene,
anii '50 si '60 ai secolului trecut. Si totusi radacinile a cel putin un curent de gandire
a constructiei europene (neofunctionalismul) se afla in teoretizari legate de cel de-al
Doilea Razboi Mondial si de interesul pentru pacificare mondiala.
Procesul de adancire a integrarii regionale, ca si cel extrem de complicat, al luarii
deciziilor in cadrul UE nu poate fi explicat facand apel la o singura teorie.

Din punct de vedere istoric, domeniul relatiilor internationale, si, prin extensie, si cel
al integrarii europene, a fost dominat de dezbaterile dintre adeptii realismului
(respectiv neo-realismului), care au dus la aparitia si apoi dezvoltarea
interguvernamentalismului si asa-numitii pluralisti (sau neo-liberali), care au
sustinut si dezvoltat functionalismul si neofunctionalismul. Interguvernamentalismul
considera ca guvernele nationale reprezinta factorul determinant in stabilirea naturii
si a ritmului integrarii, actionand asemenea unor gatekeepers la nivelul sistemelor
nationale si supranationale. In acest fel, cooperarea interguvernamentala din cadrul
Uniunii Europene nu este in mod substantial diferita de cea specifica sistemului
international. Prin contrast, neofunctionalismul accentueaza faptul ca fiecare pas in
domeniul integrarii conduce in mod logic catre un altul, si ca guvernele nationale se
afla in situatia de a nu putea rezista in fata presiunilor generate de procesul
integrarii. In acest caz, atat actorii supranationali, cat si cei nationali, au o influenta
considerabila.
Functionalismul, prima teorie folosia in procesul constructiei europene, spune ca
ordinea mondiala nu trebuie gandita numai in termeni de putere ci in termeni de
nevoi pentru a caror satisfacere trebuie sa se gaseasca metode de cooperare (David
Mitrany). Aceasta cooperare se poate realiza doar prin intermediul elitelor politice
europene construite in ceea ce se numeste o retea. Obiectivul acestei cooperari in
retea trebuie sa fie crearea de independente (mai intai in domeniul economic si apoi
in cel politic). Teoria functionalista la nivel institutional presupunea impartirea
deciziei intre organe functionale, supranationale si independente care sa actioneze
sectorial si care sa poata capta pana la urma competentele statelor natiunii.
Potrivit teoriei realismului, statul este actorul principal care interactioneaza pe
scena relatiilor internationale preponderent prin intermendiul principiului cooperarii
si nu prin principiul majoritatii.
Conform neomedievalistiolor Uniunea Europeana este construita dintr-o retea de
actori: statele membre, birocratiile, grupurile de interese parlamentele nationale,
partidele politice, institutiile comunitare / supranationale. Teoreticienii
neomedievalisti incearca sa explice functionare UE pornind de la Competitia si
interconditionalitatea acestor actori care privilegiaza diferite tipuri de identitati:
locale,regionale,nationale etc.
Pentru pluralisti, societatea exprima o multitudine de interese, sustinute de diferite
grupari. Ca atare, politica devine, mai mult sau mai putin, o competitie intre diferite
grupuri de interese, in scopul influentarii procesului decizional si a rezultatelor
politicilor, subiectul cererilor concurente fiind statul.
Liberalii, spre deosebire de realisti, considera relatiile internationale ca o posibila
sursa de progres si transformare teleologica. Ei pun libertatea individuala mai
presus de orice si considera ca statul trebuie oprit de la actiuni de natura a o
submina. In anii 20-30, liberalismul a fost considerat o forma de idealism sau
utopism, de catre autoproclamatii realisti ai vremii.
Pentru realisti sistemul international este anarhic iar relatiile internationale pot fi
intelese in masura in care este inteles modul in care puterea este distribuita intre

state. Puterea este greu de masurat, distributia ei se modifica in timp iar intre
statele lumii nu exista un consens privind modul de distribuire 1.

2. Functionalismul

Functionalismul este prima teorie folosita in procesul constructiei europene, mai

precis a stat la baza primelor forme de organizare comunitara: Tratatul de infiintare
a Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului.
Functionalismul a avut in gandirea sociala un statut ambiguu, fiind simultan o
perspectiva teoretica ce a dominat, in diferite variante, gandirea sociologica si
antropologica de la mijlocul secolului al XIX-lea pana in anii 1980, desi nu mai au
aceeasi forta, unele teze sunt imbratisate si astazi, precum si un mod de gandire
care a alimentat ideologii si decizii politice. Orice ideologie si orice decizie politica e,
de regula, produsul unui mod de gandire eclectic, in care se combina argumente
sau justificari de naturi si origini diverse.
Functionalismul a fost considerat cea mai elaborata, sofisticata din punct de
vedere intelectual, dar si ambitioasa incercare de a intelege nu numai dezvoltarea
institutiilor internationale dar si sensul evolutiei acestora 2.
Parintele acestui curent este David Mitrany, ideile sale fiind ulterior preluate si
dezvoltate in diferite alte studii si analize de catre teoreticieni precum J. Nye, E.
Haas, P. Taylor, A. J. R. Groom. Teoria funcionalismului international se bazeaza pe
studiile lui David Mitrany, si reprezint una din cele trei mari abordari liberale ale
relatiilor internationale (pe langa liberalismul si idealismul international). David
Mitrany considera cauza razboiului ca fiind nationalismul, subliniind, astfel,
imperiozitatea ca natiunile sa fie unite. Alaturi de David Mitrany, Paul Taylor remarca
faptul ca organizatiile internationale nu sunt scopuri in sine ci instrumente de
gestiune a unor prioritati umane si trebuie s fie flexibile modificandu-si sarcinile,
potrivit nevoilor momentului. Paul Taylor (1944) identifica functionalismul ca un
stramos intelectual3 a diverselor abordari recente in studiul ordinii internationale,
1 GRIFFITHS Martin, Relatii internationale, 2004
2 DRAGAN Gabriela, Uniunea Europeana intre federalism si interguvernamentalism.
Politici comune ale UE, Bucuresti, 2012
3 https://www.scribd.com/doc/147104498/Functionalismul

cum ar fi: teoria interdependentei, abordari ale societtilor mondiale, teoria

regimurilor.
Desi functionalismul a fost considerat cel mai important curent nascut in secolul al
XX-lea, el nu este totusi infailibil si nu toate ideile sale rezista unei analize critice
atente. Cheia intelegerii F este faptul ca acest curent, desi ofera o explicatie privind
aparitia si evolutia institutiilor internationale, incearca in principal sa ofere un cadru
pentru depasirea conflictelor si, respectiv, realizarea pacii. Acest lucru nu este
surprinzator, de vreme ce functionalismul a aparut in anii 40, ca reactie la
abordarile specifice perioadei si care aveau in prim-plan statul (federalismul si
doctrina securitatii colective).
Mitrany a surprins prin faptul ca a depasit criticile aduse acestor abordari,
considerate de cei mai multi ca fiind mult prea radicale, argumentand, in mod
surprinzator, ca ele nu erau inca suficient de radicale. Mitrany a aratat ca abordarile
respective au esuat tocmai pentru ca isi gaseau fundament in doctrina suveranitatii
statului desi, prin rezultate, se dovedeau in fapt impotriva ei, si ca un asalt frontal
asupra suveranitatii juridice care lasa intacta suveranitatea politica este evident
supus esecului4.
Mitrany a argumentat ca un sistem functional care sa promoveze pacea poate fi
construit numai printr-o abordare de jos in sus (bottom up), prin care sa fie
incurajate toate formele de cooperare, ceea ce va reduce treptat capacitatea
statelor de a actiona in mod suveran. El s-a aratat a fi foarte sceptic in privinta
integrarii prin proiect, proces care ar fi putut fi controlat de catre politicieni,
sugerand insa ca procesele de cooperare internationala trebuie sa inceapa prin
tratarea unor aspecte transnationale specifice, concrete, precum, de pilda, controlul
bolilor. Succesul unor asemenea aranjamente functionale ar genera imboldul de a
repeta acest tip de experiente si in alte sectoare. Acest lucru presupunea insa ca si
guvernele nationale sa recunoasca si sa accepte necesitatea transferului de
responsabilitati functionale catre agentii internationale insarcinate cu misiuni
specifice.
D. Mitrany considera ca treptat, statul concentrat teritorial va avea tot mai putine
functii de exercitat (renuntand la a mai fi o hiper-institutie multi-functionala 5) si va
actiona intr-o lume in care cea mai mare parte a activitatilor de administrare si
guvernare vor fi incredintate unor organisme cu functii specifice si fara apartenenta
teritoriala.
In ciuda meritelor incontestabile, teoria lui Mitrany a facut obiectul unor critici
serioase, obligandu-i pe adeptii curentului sa ofere explicatii pentru cele mai
vulnerabile parti ale acesteia. Cea mai mare parte a analistilor sunt de acord cu
faptul ca principala limita a functionalismului rezida in abordarea eminamente
tehnicista a fenomenului cooperarii. Atat Mitrany, cat si succesorii sai, au abordat
4 DRAGAN Gabriela, Uniunea Europeana intre federalism si interguvernamentalism.
Politici comune ale UE, Bucuresti, 2012
5 Ibidem

cooperarea functionala dintr-o perspectiva apolitica, apropiindu-se de diferitele

aspecte cu suflet de tehnician, dupa cum afirma C. Brown (2001) 6, deoarece au
pornit de la premisa ca problemele pe care trebuie sa le rezolve cooperarea
functionala sunt in mod esential de natura tehnica si admit, in consecinta, solutii
tehnice.
Criticii lui Mitrany au aratat ca toate deciziile luate de guverne sunt in primul rand
politice si ca separarea intre cele doua categorii de probleme este artificiala si
nejustificata. Criticii functionalismului au aratat ca acesta este limitat numai la acele
parti ale lumii care impartasesc valorile statului bunastarii, in vreme ce regimurile
si culturile neinfuzate cu valori similare nu pot fi usor atrase in plasa functionalista
a cooperarii internationale numai pe baza pretinselor sale beneficii 7. Se pare ca
Mitrany a fost mult prea optimist in privinta efectelor de raspandire, de antrenare
ale procesului functionalist. Procesul integrarii europene ar fi trebuit sa se bazeze pe
propriul sau avant, succesul dintr-o zona a cooperarii, ducand automat la extinderea
sa in alta. Dupa cum a demonstrat insa experienta UE, raspandirea nu s-a produs
de la sine, iar proiectele politice si institutionale nu au fost si nu pot fi lasate sa se
adapteze de la sine anumitor domenii-cheie 8.
Cu toate acestea, in ciuda faptului ca modelul functionalist al cooperarii
internationale poate fi considerat un esec, argumentele functionaliste continua sa
joace si astazi un rol important in plan international, indeosebi prin modul in care
sunt concepute in prezent institutiile internationale.

Bibliografie:

Literatura de specialitate:

1) GRIFFITHS Martin, Relatii internationale, 2004

2) DRAGAN Gabriela, Uniunea Europeana intre federalism si
interguvernamentalism. Politici comune ale UE, Bucuresti, 2012
6 DRAGAN Gabriela, Uniunea Europeana intre federalism si interguvernamentalism.
Politici comune ale UE, Bucuresti, 2012
7 GRIFFITHS Martin, Relatii internationale, 2004
8 DRAGAN Gabriela, Uniunea Europeana intre federalism si interguvernamentalism.
Politici comune ale UE, Bucuresti, 2012

3) IVAN Adrian, Guvernanta Uniunii Europene, in suport curs Universitatea

Babes-Bolyai, Cluj-Napoca, 2012

Surse internet:
https://www.scribd.com/doc/147104498/Functionalismul - accesat in data de
31.05.2016
https://ro.wikipedia.org/wiki/David_Mitrany - accesat in data de 31.05.2016
https://ro.wikipedia.org/wiki/Teorii_de_integrare_european%C4%83 accesat
in data de 31.05.2016