VIATA DE APOI IN EGIPTUL ANTIC

Atunci cnd Khnum a modelat oamenii pe roata de olar, le-a adugat pe

lng trup i energie vital (numit ka) i suflet, personalitate (ba, de
obicei reprezentat cu trup de pasre i cap de om). Cele trei coexist n
timpul vieii, mpreun cu ren (numele), sheut (umbra) i sekhem (acestea
ns nu sunt att de importante, deoarece omul nu mai are nevoie de ele
dup deces). Dup moarte ns, sufletul i energia vital i iau zborul, fiind
nemuritoare, iar corpul se descompune. Pentru a dobndi via a de dup
moarte, la fel ca i zeul Osiris, omul trebuie s dein toate cele trei
elemente componente. De aceea vechii egipteni mblsmau i mumificau
trupurile pentru a le pstra n form intact un timp ct mai ndelungat.
Ceremonia de mumificare era att de lung i de complicat nct numai
regii, reginele, vizirii i persoanele foarte importante beneficiau de ea.
Primul care a realizat mumificarea, deci inventatorul ei, ar fi fost
zeul Anubis, de la care se spune c au nvat procedeul i preo ii egipteni.
Animale precum pisica sau babuinul erau de asemenea mumificate,
deoarece erau sacre, fiind protejate de zeii Bastet i respectiv Thot.

ROMA SI GRECIA ANTICA

n mitologia greac Hades era zeul mpriei
subpmntene, fiul lui Cronos i al Rheei. Hades slluia
n mpria umbrelor, pe care o crmuia alturi de soia
sa, Persefona. El nu ngduia nimnui, odat ajuns acolo,
s mai vad lumina zilei. Numele lui Hades era evitat de
antici, care se fereau s-l pronune, socotindu-l aductor
de nenorociri. Cel mai adesea el era invocat sub numele
de Pluton (Zeul cel bogat), aluzie la bogiile nemsurate

care se ascundeau n mruntaiele pmntului. Hades este

i un nume sinonim cu mpria subpmntean pe care
o stpnete zeul cu acest nume. Dup diferite surse
mitologice, aceast mprie cuprinde Tartarul, Cmpia
Asfodelelor, i trmul paradisiac destinat eroilor i celor
favorizai de zei, precum i sufletelor oamenilor virtuoi Elysium sau Cmpiile Elizee. n mitologia
greac Hades era zeul mpriei subpmntene, fiul
lui Cronos i al Rheei. Hades slluia n mpria
umbrelor, pe care o crmuia alturi de soia sa, Persefona.
El nu ngduia nimnui, odat ajuns acolo, s mai vad
lumina zilei. Numele lui Hades era evitat de antici, care se
fereau s-l pronune, socotindu-l aductor de nenorociri.
Cel mai adesea el era invocat sub numele de Pluton (Zeul
cel bogat), aluzie la bogiile nemsurate care se
ascundeau n mruntaiele pmntului. Hades este i un
nume sinonim cu mpria subpmntean pe care o
stpnete zeul cu acest nume. Dup diferite surse
mitologice, aceast mprie cuprinde Tartarul, Cmpia
Asfodelelor, i trmul paradisiac destinat eroilor i celor
favorizai de zei, precum i sufletelor oamenilor virtuoi Elysium sau Cmpiile Elizee.

BUDISM SI HINDUISM
Unele religii cunosc rencarnarea - revenirea la via ntrun corp diferit. Aceste religii includ n
principal budismul i hinduismul.

Hinduismul consider c la moarte sufletul prsete

corpul fizic. Dar sufletul nu moare. El locuiete ntr-un corp
subtil numit corp astral. Corpul astral exist ntr-o
dimensiune non-fizic numit plan astral. Aici sufletul
continu s aib experiene - pn cnd este nscut din
nou ntr-un alt corp fizic, drept copil.

CARACTERISTICI
Cei mai muli oameni din lume cred c dup moarte te
duci ntr-un alt loc, cum ar fi raiul sau iadul. Cretinismul,
[2]
islamul i jainismul sunt religii care cunosc acest lucru.
Alii (cum ar fi animitii africani) cred c unii oameni se
transform n spirite numite fantome.
Exist, de asemenea, i cei ce nu cred c exist o via de
apoi i c pur i simplu omul, odat ce a murit, nceteaz
s mai existe. Ateismul se bazeaz pe refuzul existenei
lui Dumnezeu i chiar al vieii de dup moarte.

VIATA DE APOI

Dupa parerea lui Herodot , egiptenii ar fi fost primii

oameni care au vorbit despre nemurirea sufletului.
Dar, chiar daca nu se poate acorda o valoare
absoluta unei astfel de afirmatii, este sigur ca
egiptenii au avut o credinta neobisnuit de
puternica in nemurirea sufletului, aceasta credinta
constituind una dintre caracteristicile esentiale ale
vietii si religiei lor. Sapaturile arheologice facute in
Egipt au dat la iveala urmele unui intens cult al
mortilor inca din epoca preistorica, iar documentele
scrise si cele nescrise de mai tirziu dovedesc ca
pentru
egipteni
cultul
soarelui
si cultul
mortilor formau preocuparile de capetenie ale vietii
lor.
Este foarte probabil ca la inceputurile civilizatiei
egiptene sa fi existat o conceptie destul de
grosolana despre viata viitoare. Descoperirile
arheologice au aratat cum in epoca preistorica
egiptenii isi ingropau mortii culcati pe o parte, in
pozitia numita "chircita" si avand in preajma lor
unelte de lucru si provizii de mancare si bautura.
"Locul de veci" al mortilor trebuie sa fi fost deci la
egipteni in acea vreme mormantul insusi. Acolo i se
aducea mortului hrana. Acolo, la mormant, se
desfasura cultul datorat mortilor de catre cei vii. Pe
timpul dinastiei a IV-a apare insa credinta ca
sufletul mortului poate pleca din mormant pe un
timp mai mult sau mai putin lung sau ca isi poate
alege alta locuinta mai placuta. Tot acum s-a

putut forma si credinta despre o lume indepartata

a mortilor, in care se ajunge pe un drum greu, plin
de peripetii si primejdii. Pentru a sfatui si calauzi
sufletul in timpul acestei calatorii postume, s-au
compus acele Carti ale mortilor, adevarate ghiduri
ale lumii de dincolo. In aceste carti sufletul
mortului gasea indicii despre tot ce trebuia sa faca
si sa spuna pentru a izbuti sa ajunga in fericita
lume a mortilor. Ceva mai mult, pretiosul ghid
cuprindea si planuri amanuntite ale locurilor mai
incurcate din lumea subterana, ca si portretele
personajelor de seama, bune sau rele, pe care
mortul trebuia sa le cheme in ajutor sau sa se
fereasca de ele. Dar unde era pentru egipteni acea
fericita sau poate nefericita lume a mortilor este
greu de precizat. Nu fiindca n-ar fi indicatii in
textele egiptene, ci fiindca aceste indicatii se
deosebesc foarte mult unele de altele. Aceasta
probabil pentru ca in epoca preistorica a Egiptului
au fost mai multe doctrine locale cu privire la
destinul sufletului; doctrine care apoi, chiar in
Textele din piramide si in Cartea mortilor, apar
revizuite si sintetizate.
Izvoarele provenite din diferitele centre principale
ale Egiptului relateaza felurite variante ale temei
eshatologice, in functie de caracterul special al
zeitatii locale. Astfel, la Memfis se credea ca
sufletele mortilor merg intr-un loc trist, spre apus,
in desertul Libiei, unde isi avea resedinta Sokoris,

zeul funerar al Memfisului. La Heliopolis se credea

ca sufletele calatoresc fericite, impreuna cu zeul
Ra, pe barca acestuia, care noaptea trecea printrun loc intunecos numit Duat, situat undeva, afara
din Egipt, spre apus. Pentru locuitorii din Abydos,
intrarea in lumea cealalta era situata la apus de
acel oras, acolo unde barca soarelui se strecura in
fiecare seara in imparatia mortilor printr-o
crapatura a muntelui.
Cea mai raspandita versiune eshatologica si care a
predominat in tot Egiptul a fost desigur cea
osiriana. Potrivit legendei osiriene, zeul civilizator
Osiris a fost omorat de fratele sau Seth si apoi a
fost inviat prin procedee magice de catre Isis,
Nephtys, Anubis etc. Aceste procedee magice nu
erau insa decat vechile rituri egiptene ale
mumificarii, carora mitul osirian a venit sa le dea
un anumit sens, o anumita explicatie: aceea ca
riturile inmormantarii transforma pe mort intr-un
Osiris si-l fac sa invie si sa traiasca viata vesnica si
fericita a zeului, putand chiar sa poarte numele de
Osiris pe langa numele sau. Calatoria sufletului
dupa moarte avea ca tinta imparatia lui Osiris,
campiile lui Iaru unde sufletele duceau o viata
fericita, servind pe Osiris asa cum au servit pe
faraon, dar in conditii mult mai favorabile,
deoarece fertilitatea campiilor lui Iaru era mult mai
mare decat aceea a regiunii Nilului.

Raiul egiptenilor antici era deci conceput ca o

foarte frumoasa vale a Nilului, cu canale de irigatie,
cu inundatii fertilizatoare, cu recolte foarte
imbelsugate si chiar cu posibilitatea pentru suflete
de a pune pe altii sa lucreze in locul lor, asa cum
lucrau in Egipt sclavii. Este vorba de "Raspunzatori"
(usabtu), statuete de pamant smaltuite, care se
puneau de catre rude in mormant si aveau rolul sa
raspunda prezent in momentul cand mortul, pus la
munci grele de noul sau stapan, Osiris, va avea
nevoie sa fie inlocuit de cineva.
Judecata lui Osiris. Egiptenii concepeau in general
viata viitoare ca un fel de paradis terestru. Totusi,
inca din timpuri foarte vechi apare in eshatologia
lor si ideea morala. Caracterul moral al eshatologiei
egiptene apare lamurit in asa-numita Judecata a lui
Osiris.
In capitolul 125 al Cartii mortilor este prezentat un
tribunal, in fata caruia mortul trebuie sa se
infatiseze pentru a-si sustine cauza, marturisindu-si
curatia morala. Imaginile cuprinse in acest capitol
arata pe Osiris asezat pe un tron maret si
prezidand ceremonia. El este asistat de 42 de
judecatori, numar care ar corespunde celor 42 de
nome ale Egiptului. Mortul este condus de zeul

Horus in marea sala a judecatii. De fata este si

Anubis. Impreuna fac cantarirea sufletului mortului
pe o balanta. Pe un taler al balantei este asezata
inima mortului, iar pe celalalt o pana, simbol al
zeitei adevarului, Maat. Deoparte sta un animal
hidos, jumatate crocodil, jumatate hipopotam,
numit Oms, un fel de Cerber. Acesta asteapta
rezultatul cantaririi inimii, pentru ca, in cazul ca
balanta nu ramane fixa si se inclina intr-o parte, sa
devoreze imediat inima mortului. Mortul nu ramane
pasiv fata de cele ce se intampla cu sine, ci se
agita, se apara, isi sustine nevinovatia printr-o
,,marturisire negativa", in care arata faptele rele pe
care ar fi putut sa le faca dar nu le-a facut.
Adresandu-se lui Osiris, il saluta ca pe un zeu al
dreptatii, asigurindu-l ca n-a facut nici o fapta rea,
nu si-a omorat rudele, n-a mintit, n-a tradat, n-a
parit, n-a barfit, n-a facut pe nimeni sa sufere de
foame, n-a facut pe nimeni sa verse lacrimi, n-a
comis adulter, n-a micsorat banita de grau, n-a
falsificat masura cotului, n-a apasat pe varga de
fier a balantei si asa mai departe, sfarsind prin a
repeta: "Sunt curat, sunt curat, sunt curat, sunt
curat !" Adresandu-se apoi judecatorilor, le cere sa
aduca in fata zeului marturie favorabila, sa nu
spuna nimic rau despre el, pentru ca a dat paine
celui infometat, apa celui caruia ii era sete,
vesminte celui care era gol etc. In urma acestei
duble recomandari, zeul Toth, scribul zeilor, care
statuse cu condeiul in mana si asteptase
cantarirea, isi face raportul catre Osiris spunand:

"Cutare a fost cantarit pe balanta, nu i s-a gasit nici

o vina, inima sa e dreapta, mainile sale sunt
curate, trupul sau este lipsit de orice rau; acul
balantei este la mijloc, nici un pic de o parte sau de
alta".
Atunci
judecatorul
suprem
pronunta
hotararea, dandu-se voie mortului sa mearga unde
vrea in lumea spiritelor si a zeilor, fara sa fie oprit
de pazitorii portilor raiului (Amenti). Imperiul lui
Osiris ii este deschis.
Ideea de sanctiune nu apare destul de limpede in
eshatologia egipteana. Totusi, in textele de origine
tebana se intalneste ideea de un loc lugubru, cu
suferinte atroce, iar din alte texte s-ar parea oaacei
care ieseau rau la judecata lui Osiris erau devorati
indata de judecatori sau de animalul hidos de care
am amintit, se intorceau pe pamant la o viata
mizerabila sau se intrupau in animale necurate.