FORMA ACTULUI JURIDIC CIVIL

1. Definiie i terminologie.
Istoric. Notiunea de forma a actului juridic civil. De-a lungul istoriei s-au confruntat doua mari
sisteme: sistemul formalist si sistemul consensualist. Primul nu recunostea validitatea actului juridic
decat daca partile si-au exprimat vointa urmand anumite forme; in astfel de cazuri actul se
numeste solemn. Acest sistem a caracterizat drepturile arhaice. El a stat la baza dreptului roman
primitiv in care consimtamantul trebuia exprimat in forme solemne, de regula prin formule
sacramentale, dar si prin remiterea unui obiect oarecare care semnifica acordul de vointa sau prin
lovitura de palma, adica strangerea mainii etc. Dincolo de dezavantaje (arhaism, incetineala etc.)
acest sistem stabilea intr-un mod neindoielnic vointa partilor si facilita proba actului.
Deoarece exigentele circuitului civil reclamau rapiditate in tranzactii, sub influenta dreptului
canonic s-a admis ca pentru a te obliga este suficient consimtamantul; s-a pornit de la premisa ca cel
care nu ramane fidel cuvantului dat comite un pacat. Astfel, incepand din secolul al XVI-lea dreptul
modern a tins in permanenta spre recunoasterea consensualismului in domeniul actelor juridice [1].
Consensualismul se afla la punctul de convergenta a traditiei canonice cu mesajul revolutionar adoptat
pentru a exalta respectarea cuvantului dat si puterea vointei omului. El emana o seductie intelectuala
a unui sistem care este in acelasi timp moral si spiritualist. Dar acest sistem ramane idilic. Alte
legislatii au pastrat traditia romana si prezinta un caracter mai formalist sau mai realist decat
conceptia Codului nostru civil (este cazul sistemului germanic).
In sens larg, prin forma actului juridic civil intelegem conditiile de forma pe care trebuie sa le
indeplineasca un act juridic civilatat pentru validitatea lui, cat si pentru proba existentei si continutului
actului, cat si pentru opozabilitatea actului respectiv fata de tertele persoane[2].

2. Forma actului juridic civil in sens restrans

(stricto sensu).
In sens restrans, prin forma actului juridic civil intelegem modul in care se exteriorizeaza
vointa interna a partii (partilor) actului juridic, adica modul in care se exprima consimtamantul, haina
in care acesta este imbracat (pentru ca, asa cum am vazut, vointa interna nu produce efecte juridice
decat daca este declarata, exprimata sau exteriorizata).
O precizare necesara. Avantul tehnologiei informatiei a condus la dematerializarea documentului
juridic, practic inlocuirea suportului de hartie cu cel electronic. Acest fenomen pune in discutie
compararea inscrisului si semnaturii olografe cu inscrisul si semnatura electronica. Inscrisul electronic
potrivit art. 4 pct. 2 din Legea nr. 455/2001 privind semnatura electronica este o colectie de date
in forma electronica intre care exista relatii logice si functionale si care redau litere, cifre sau orice alte
caractere cu semnificatie inteligibila, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau
procedeu similar.
Asadar, se poate sustine ca prin noua reglementare s-a creat o noua forma a actului juridic si
anume forma electronica. Totodata, in masura in care inscrisul electronic echivaleaza cu inscrisul
traditional (ad probationem si ad validitatem), dreptul probator este inovat prin crearea probei
electronice. S-a invederat, pe drept cuvant, ca inscrisul electronic va avea valoare juridica numai daca
indeplineste anumite conditii. In orice caz, nu exista inscris electronic fara semnatura electronica,
respectiv fara semnatura electronica extinsa[3].

3. Principiul consensualismului.
Ca regula generala, pentru validitatea actului juridic civil este suficient ca vointa partilor intre
care acest act se incheie sa fie exprimata sau exteriorizata, indiferent in ce forma s-ar manifesta
aceasta exprimare. Altfel spus, problema formei actului juridic civil este dominata de principiul
consensualismului potrivit caruia un act juridic civil este valabil incheiat prin simpla manifestare de
vointa a partilor, indiferent de forma in care ea se exteriorizeaza (solo consensu).
Principiul consensualismului nu este exprimat de niciun text de lege. El este dedus pe cale de
interpretare din faptul ca art. 948 C.civ. care enumera conditiile de validitate ale conventiilor nu
face nicio referire la forma acestora, asa incat este de presupus ca forma de manifestare a
consimtamantului este indiferenta si ca exprimarea consimtamantului intr-o forma anume este
necesara numai in cazurile de exceptie pe care legiuitorul o prevede expres (asa cum este contractul
de donatie, testamentul etc.); de asemenea, se deduce din dispozitiile art. 971 si 1295 C.civ.
De la principiul consensualismului exista trei exceptii: forma ceruta ad validitatem, forma
ceruta ad probationem si forma ceruta pentru opozabilitatea fata de terti. Dar la aceste forme
prevazute de lege consideram ca se mai poate adauga una: aceea convenita de parti pentru
valabilitatea actului (forma voita sau conventionala). De pilda, prin conventia partilor se poate naste
obligativitatea de a incheia actul in forma scrisa sau autentica.
Obligativitatea acestor forme cerute de lege poate sa aiba scopuri diferite:
functia probatorie, bunaoara in cazul in care forma garanteaza continutul actului si, deci, actul
juridic civil poate fi dovedit;
functia de avertizare, cand obligativitatea formei atentioneaza partile asupra insemnatatii
juridice a actului, indemnandu-i la reflectie;
- functia de consiliere, cand, de exemplu, cu ocazia unui act indeplinit in fata notarului public
acesta (cunoscator al legii si neutru) sfatuieste si informeaza juridic partile;
functia de control; obligativitatea formei mai poate avea rolul de a se verifica actul juridic
pentru ca el sa fie in consonanta cu interesele generale ale societatii [4].

Dreptul roman, la inceputurile sale, nu acorda simplului acord de voin a nici o valoare ( ex
nudo pacta non nascitur actio); trebuia ca acest acord sa fie insoit de unele forme solemne
(verbis, literis sau re).
CAPITOLUL III.
EXCEPII DE LA PRINCIPIUL CONSENSUALISMULUI.
Seciunea 1. Forma ceruta ad validitatem.

1.1. Justificarea formei cerute ad validitatem.

Prin exceptie de la principiul potrivit caruia actele juridice civile sunt consensuale, adica sunt
valabile indiferent de forma de manifestare a vointei la incheierea lor, legiuitorul a prevazut pentru
unele acte juridice civile necesitatea incheierii lor intr-o anumita forma solemna, ceruta drept conditie
de validitate a actului (ad validitatem sau ad solemnitatem).

Astfel, contractul de donatie este valabil numai daca s-a incheiat in forma autentica (art. 813
C.civ.); aceeasi forma se cere si pentru actul de constituire a unei ipoteci conventionale, ca si pentru
instrainarea terenurilor [art. 1772 C.civ. pentru ipoteci si respectiv art. 2 alin. (1), Titlul X, din Legea nr.
247/2005 pentru terenurile cu sau fara constructii situate in intravilan sau extravilan, indiferent de
destinatia sau intinderea lor]; adoptia potrivit Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adoptiei;
renuntarea expresa la succesiune potrivit Legii nr. 36/1995; actul prin care se doneaza organe, tesuturi
sau celule potrivit art. 150 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii; testamentul
ordinar este valabil numai daca este facut in una din cele trei forme reglementate de lege: autentic,
mistic (scris sau dactilografiat de testator, inchis, sigilat si prezentat oricarei judecatorii) sau olograf
(scris, datat si semnat de catre testator art. 858 C.civ.), iar testamentele privilegiate, in formele
detaliate de art. 868-886 C.civ.; actul juridic al casatoriei nu este valabil decat daca s-a incheiat in fata
ofiterului starii civile, in conditiile de solemnitate prevazute de art. 12 si urm. din C.fam.;
recunoasterea paternitatii unui copil din afara casatoriei se poate face valabil fie prin testament, fie
printr-un inscris autentic [art. 57 alin. (2) C. fam.]; contractul de arendare (art. 3 din Legea nr.
16/1994); contractul de voluntariat (art. 6 din Legea nr. 195/2001); actele de mecenat potrivit art. 1
alin. (4) din Legea nr. 32/1994 etc.
In toate aceste cazuri si in altele prevazute expres de lege forma de exprimare a
consimtamantului la incheierea actului juridic civil este un element constitutiv si o conditie de
validitate a actului la fel cu oricare dintre conditiile de fond enumerate de art. 948 C.civ. examinate in
sectiunile precedente. Iata de ce actele solemne nu pot fi incheiate prin manifestarea tacita a
consimtamantului, ci numai prin exprimarea lui expresa in forma ceruta de lege.

1.2. Caracterele juridice ale formei ad validitatem.

Forma ceruta ad validitatem se caracterizeaza prin urmatoarele insusiri:
este un element constitutiv, esential al actului juridic; in consecinta nerespectarea lui atrage
nulitatea absoluta a actului juridic civil in cauza;
este incompatibila cu manifestarea tacita de vointa; cu alte cuvinte, aceasta forma presupune
manifestarea expresa a vointei;
este exclusiva (in principiu) ceea ce inseamna ca pentru un anumit act juridic civil solemn
trebuie indeplinita o anumita forma, de regula cea autentica (exceptie face testamentul) [5].

1.3. Condiii ce trebuie respectate pentru asigurarea formei cerute ad validitatem.

Acestea sunt, in esenta, urmatoarele:
intregul act (adica toate clauzele actului juridic civil) trebuie sa imbrace forma ceruta pentru
validitatea sa; in principiu nu este admis asa-zisul act per relationem (adica prin trimiterea la o sursa
externa pentru determinarea continutului actului juridic);
actul aflat in interdependenta cu actul solemn trebuie sa imbrace si el forma speciala;
Exemplu: mandatul dat pentru incheierea unui act solemn trebuie constatat prin procura
autentica speciala.
actul care determina ineficienta unui act solemn trebuie, in principiu, sa imbrace si el forma
speciala, solemna (exceptie face legatul care poate fi revocat si tacit); nu trebuie neaparat sa existe o
simetrie de forma[6].

1.4.Aplicaii ale formei ad validitatem.

Principalele acte juridice pentru care legea impune forma ad validitatem sunt urmatoarele:
1. acceptarea succesiunii sub beneficiu de inventar (art. 704 C.civ. i art. 76 alin. 4 din
Legea nr. 36/1995);
2. contractul de donaie (art. 813 C.civ.)[7];
3. testamentul (art. 858 C.civ.);
4. revocarea expresa a unui legat (art. 920 C.civ.);
5. subrogaia in drepturile creditorului consimita de debitor (art. 1107 pct.2 C.civ.);
6. convenia de constituire a unui drept de ipoteca (art. 1772 C.civ.);
7. actul constitutiv al societaii comerciale (art.5 alin. 6, art. 17, art. 36 i art. 56 lit.a din
Legea nr. 31/1990, republicata);
8. contractul de arendare scris (art. 3 i art. 6 alin. 1 i 4 din Legea nr. 16/1994);
9. actul de mecenat (art. 1 alin. 4 din Legea nr. 32/1994, cu modificarile ulterioare);
10. exprimarea in scris a consimamantului de a dona esuturi sau organe umane in scop
terapeutic (art. 5 alin.1, art. 7 alin. 2, art.8 i art. 10 din Legea nr. 2/1998);
11. actele juridice intre vii de instrainare a terenurilor de orice fel, situate in intravilan i
extravilan (art. 2 alin. 1 i 2 Titlul X cu privire la circulaia juridica a terenurilor din Legea nr.
247/2005). Art. 2 prevede: (1) Terenurile cu sau fara construcii, situate in intravilan i
extravilan, indiferent de destinaia sau intinderea lor, pot fi instrainate i dobandite prin acte
juridice intre vii, incheiate in forma autentica, sub sanciunea nulitaii absolute. (2) In cazul in
care prin acte juridice intre vii se constituie un drept real asupra unui teren cu sau fara
construcie, indiferent de destinaia sau intinderea acestora, dispoziiile alin. (1) se aplica in mod
corespunzator;
12. contractul de cesiune a drepturilor asupra marcii care, sub sanciunea nulitaii, urmeaza
a se incheia in scris (art. 40 alin. 1 din Legea nr. 84/1998);
13. contractul de constituire a garaniilor reale imobiliare, se incheie in forma autentica sau
prin inscris sub semnatura privata i trebuie semnat de catre debitor (art. 14 alin. 2 din Titlul VI
al Legii nr. 99/1999), aceasta din urma cerina ridicand forma scrisa la rangul de condi ie de
validitate[8];
14. actele constitutive ale asociaiilor i fundaiilor fara scop patrimonial (art. 6 alin.1 i art.
16 alin. 1 din O.G. nr. 26/2000 cu modificarile i completarile din O.G. nr. 37/2003), cu
modificarile ulterioare;

15. contractul de voluntariat, care sub pedeapsa sanciunii nulitaii absolute trebuie incheiat
in forma scrisa (art.6 alin. 1 din Legea nr. 195/2001).
Seciunea 2. Forma ceruta ad probationem.
2.1. Noiune i justificare.
Uneori, chiar pentru actele juridice consensuale, legea sau vointa partilor poate sa impuna
incheierea actului juridic intr-o anumita forma (scrisa), necesara nu pentru validitatea actului juridic ca
atare (ca negotium), ci doar pentru dovedirea existentei si continutului acestuia (ad probationem).
Cu alte cuvinte, prin forma ceruta ad probationem trebuie sa inelegem: imbracarea actului intr-o
anumita forma, necesara pentru dovedirea acelui act juridic. In dreptul nostru civil, forma ceruta ad
probationem consta in intocmirea actului in scris[9].
Forma ceruta ad probationem se justifica prin importana unor acte juridice, altele decat cele
pentru care legea cere forma solemna, pentru care legiuitorul atenioneaza parile, inlaturand astfel
echivocul, impunand cerina intocmirii lor in forma scrisa, forma care prezinta avantajul de a se
consemna i reda exact voina parilor. In acest fel se inlatura posibilitatea interpretarilor diferite,
echivoce, prevenindu-se apariia unor litigii in legatura cu actele juridice respective, cat i
ameliorarea sarcinii organului jurisdicional in ceea ce privete stabilirea situaiei de fapt intr-un caz
determinat.
Forma ceruta ad probationem se intemeiaza, pe de o parte, pe importanta anumitor acte juridice
civile si, pe de alta parte, pe avantajul practic pe care il reprezinta o atare forma: certitudinea retinerii
drepturilor si obligatiilor partilor si, prin aceasta, prevenirea litigiilor.
Sanctiunea nerespectarii formei ceruta ad probationem nu consta in nevalabilitatea actului
negotium iuris , ci in imposibilitatea dovedirii actului cu un alt mijloc de proba. Practic aceasta
sanctiune este o decadere din dreptul de a proba.
Exemplu: potrivit art. 1180 C.civ., actul sub semnatura privata prin care o parte se obliga catre o
alta a-i plati o suma de bani sau o catime oarecare, trebuie sa fie scris in intregul lui de catre acela
care l-a subscris, sau cel putin acesta, inainte de a subsemna, sa adauge la finele actului mentiunea
bun si aprobat, aratand intotdeauna in litere suma sau catimea lucrurilor si apoi sa iscaleasca.
Acest text cuprinde dispozitii de protectie pentru cel care se obliga, impiedicand practica
semnaturilor date in alb, care lasa detinatorilor de rea-credinta posibilitatea de a completa inscrisul
contrar intelegerii dintre parti. Masura preventiva a unui asemenea abuz este asigurata de dispozitia
potrivit careia, in situatia in care inscrisul nu este scris in intregime de debitor, acesta trebuie sa
specifice suma primita, intrebuintand formula bun si aprobat. Nu este vorba de o formula
sacramentala, ea poate fi inlocuita printr-o expresie corespunzatoare, esential fiind ca cel ce se obliga
sa inscrie personal suma sau catimea lucrurilor primite.
Sanctiunea nerespectarii acestei formalitati cerute de art. 1180 C.civ. este aceea ca inscrisul
este lipsit de putere probatorie, ceea ce nu afecteaza conventia ca act juridic care poate fi dovedita
prin alte mijloace de proba, chiar prin proba cu martori si prin prezumtii, pentru ca, desi nul ca inscris,
acesta constituie totusi un inceput de proba scrisa (pentru lipsa mentiunii bun si aprobat) [10].
Astfel, actele juridice al caror obiect are o valoare mai mare de 250 de lei (datorita devalorizarii
leului, suma a devenit de mult derizorie), nu pot fi dovedite decat printr-un inscris (art. 1191 C.civ.);
actul ca atare este valabil, dar in caz de litigiu el nu poate fi dovedit cu martori sau prezumtii, ci
numai prin prezentarea unui inscris. Tot astfel, pot fi dovedite numai prin inscrisuri contractele de
asigurare (art. 10 din Legea nr. 135/1996), de depozit voluntar (art. 1597 C.civ.), contractul de
locatiune (art. 1416 C.civ.), contractul de inchiriere a locuintelor (Legea nr. 114/1996), tranzactia (art.

1705 C.civ.), contractul de sponsorizare (art. 1 din Legea nr. 32/1994 privind sponsorizarea), contractul
de achizitie publica (Ordonanta nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a
contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii), acordul
petrolier (art. 31 din Legea nr. 238/2004) etc.
In sfarsit, pentru actele juridice prin care se constituie sau transfera drepturi reale asupra unor
bunuri imobile (sau unor mobile de valoare: nave, aeronave, autovehicule etc.), este necesara
indeplinirea unor formalitati de publicitate pentru a le face opozabile tertelor persoane.

2.2. Caracteristicile formei ad probationem.

Caracterele formei ad probationem sunt urmatoarele:
- este obligatorie (iar nu facultativa); sub acest aspect se aseamana cu forma ceruta ad
validitatem;
nerespectarea ei atrage sanctiunea inadmisibilitatii dovedirii actului (negotium) cu alt mijloc de
proba;

reprezinta
(ca
si
forma
ceruta ad
validitatem)
o exceptie
de
la
principiul
consensualismului (deoarece manifestarea de vointa trebuie sa imbrace forma scrisa).

2.3. Aplicaii ale formei ad probationem.

In legislaia civila exista o serie de dispoziii legale care fac aplicaia cerinei formei ad
probationem, deosebindu-se intre doua procedee tehnico-juridice:
a) instituirea formei ad probationem pentru o anume categorie de acte juridice civile, respectiv
cele care au o valoare mai mare decat cea prevazuta de lege (art. 1191 alin.1 C.civ.);
b) instituirea formei ad probationem, cu caracter particular, pentru anumite acte juridice, cum ar
fi:
1. contractul de locaiune (art. 1416 C.civ.);
2. depozitul voluntar (art. 1597 C.civ.);
3. tranzacia (art. 1705 C.civ.);
4. contractul de sponsorizare (art. 1 alin. 2 din Legea nr. 32/1994, cu modificarile ulterioare);
5. acordul petrolier (art. 13 alin. 4 din Legea nr. 134/1995);
6. contractul de asigurare (art. 10 din Legea nr. 136/1995, cu modificarile aduse prin Legea nr.
172/2004);
7. contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor i contractul de reprezentare teatrala
sau de execuie muzicala (art. 42, art. 68 alin. 2 i art. 69 alin. 1 din Legea nr. 8/1996);
8. contractul de inchiriere a locuinelor (art. 21 alin. 1 din Legea nr. 114/1996);
9. contractul de achiziie publica (art. 3 lit. b din O.G. nr. 60/2001).

Seciunea 3. Forma ceruta pentru opozabilitate faa de teri.

3.1. Noiune i justificare.
Prin forma ceruta pentru opozabilitate faa de teri inelegem acele formalitai care sunt
necesare, potrivit legii, pentru a face actul juridic opozabil i persoanelor care nu au participat la
incheierea lui, in scopul ocrotirii drepturilor sau intereselor lor [11].
Efectele actului juridic civil (drepturile i obligaiile civile carora actul juridic le da natere, le
modifica sau le stinge) se produc numai intre pari, atsfel incat parile nu pot opune actul lor altor

persoane (terilor), care pot nesocoti existena actului respectiv. In acest sens se spune ca actul juridic
nu este opozabil faa de teri. Aceasta, insa, numai in principiu, deoarece, in anumite situaii exista
anumite raiuni pentru care legea prevede indeplinirea unor forme prin care un anumit act juridic sa
poata fi cunoscut de teri.
Raiuni de acest fel exista in cazul acelor acte juridice care constituie sau transmit drepturi reale,
iar dupa cum se tie, drepturile reale sunt drepturi absolute, opozabile erga omnes. Pentru a face
opozabile faa de alii i actele juridice al cror obiect se refera la asemenea drepturi este necesara
luarea unor masuri in acest scop, numite de publicitate (de aducere la cunotina). Aceste masuri de
publicitate se refera la imobile. De altfel, publicitatea imobiliara face actul juridic opozabil erga omnes.
Intr-adevar, pentru a da sigurana actelor juridice de dobandire a unor drepturi reale imobiliare
i, in primul rand dreptul de proprietate, i mai ales pentru a le face opozabile i terelor persoane,
care sunt straine de actul juridic translativ de proprietate, legiuitorul a instituit un sistem de publicitate
al acestor drepturi[12].
In cazul nerespectarii acestei cerine de forma, sanciunea consta in inopozabilitatea actului
juridic, in sensul ca, da posibilitatea terului interesat de a nesocoti actul juridic invocat de parile
acestuia sau de una dintre ele impotriva sa. In consecina, actul juridic civil produce efecte intre pari,
dar este ineficace faa de cel de-al treilea, ceea ce practic inseamna ca parile se vad in imposibilitatea
de a se putea prevala de drepturile izvorate din acel act faa de ter.

3.2. Aplicaii ale formei cerute pentru opozabilitate faa de teri.

Dintre formele de publicitate prevazute de normele dreptului civil, menionam urmatoarele:
Data certa a inscrisului sub semnatura privata, dobandita prin una din cele patru
modalitai prevazute de art. 1182 C.civ.;
Inregistrarile, sau dupa caz, inscrierile prevazute de Legea nr. 64/1991 aa cum a fost
modificata i completata prin Legea nr. 203/2002; Legea nr. 129/1992; Legea nr. 84/1998; Legea nr.
225/1998.
Inregistrarea contractelor de arendare in condiiile prevazute de art. 6 din Legea nr.
16/1994;
Inregistrarea in Cartea petroliera a actelor juridice de orice natura privind perimetrele de
exploatare (art. 36 lit. j din Legea nr. 134/1995);
Publicitatea constituirii gajului (amanetului) i a oricarei garanii reale mobiliare prin
inscrierea in Arhiva Electronica de Garanii Reale Mobiliare, in baza unui aviz de garanie reala emis de
catre debitor (constituitor), Titlul VI, art. 3 din Legea nr. 99/1999 [13];
Notificarea cesiunii de creana potrivit art. 1393 C.civ., sau inscrierea ei in Arhiva
Electronica de Garanii Reale Mobiliare (Titlul VI, art. 2 din Legea nr. 99/1999) [14];
Publicitatea imobiliara prin carile funciare (art. 61 din Legea nr. 7/1996, cu modificarile i
completarile aduse prin TITLUL XII al Legii nr. 247/2005);
Inregistrarile i publicitatea prevazute de Legea nr. 31/1990 privind societaile comerciale
(art. 36 alin.1, art. 37 alin. 1, art. 40 alin. 1, art. 204) [15];
Inscrierea in cartea funciara a contractului de leasing care are ca obiect utilizarea unui
bun imobil (art. 16 din O.G. nr. 51/1997, aprobata prin Legea nr. 90/1998) i inscrierea contractului de
leasing care are ca obiect bunuri mobile in Arhiva Electronica de Garanii Reale Mobiliare (Titlul VI al
Legii nr. 99/1999)[16];
Inregistrarea in registrele de publicitate imobiliara a contractelor de concesiune a
terenurilor de orice natura (art. 39 din Legea nr. 219/1998);

 Meniunile cu caracter de protecie, precum i inregistrarile in materia dreptului de autor

i drepturilor conexe (art. 126 i art. 148 din Legea nr. 8/1996).
CONCLUZII.
Creativitatea si proliferarea raporturilor juridice civile in cele mai multe cazuri are loc prin actul
juridic. Sub acest aspect actul juridic se diferentiaza net de alte conduite (actiuni) umane. Cel ce
savarseste un act juridic civil este legat prin vointa sa exteriorizata fata de ceilalti ale caror situatii
juridice se afla intr-o dependenta in raport cu aceasta atitudine manifestata. Vointa in actul juridic
presupune o intentie.
Daca motivatia externa a recunoasterii valabilitatii actului juridic se afla in lege, o motivatie
interna se afla fara indoiala si in ideea de incredere: cei din jur trebuie sa se poata baza ca ceea ce s-a
declarat cu prilejul incheierii unui act juridic civil se va respecta (exceptie: testamentul este valabil
chiar daca nimeni in afara de testator nu stie de existenta sa). Totusi, de retinut ca recunoasterea
validitatii actului juridic civil trebuie cautata in primul rand in principul autonomiei de vointa, care,
simplu spus, stabileste ca orice persoana poate decide liber daca incheie un anumit act juridic, cu
cine il incheie si ce continut va avea un asemenea act. In adevar, libertatea de actiune a omului nu
trebuie sa se limiteze doar la libertatea de a actiona in domeniul personal, ci trebuie sa cuprinda si
modelarea raporturilor juridice, adica: a constitui, a modifica sau a stinge asemenea raporturi. Or,
instrumentul cu care vointa modelatoare prinde contur juridic il constituie tocmai actul juridic; dar
puterea modelatoare a individului va avea eficienta juridica numai in masura in care este recunoscuta
de ordinea de drept.
Actul juridic civil ar fi deci compus dintr-un complex de imprejurari relevante juridic si cel putin o
vointa exteriorizata de care legea leaga anumite consecinte juridice. Aceasta vointa exteriorizata in
directia producerii de efecte juridice este samburele actului juridic, piatra sa de constructie; de
aceea s-a retinut: cine spune act, spune vointa, chiar intentie. Desigur vointa exteriorizata, singura
cu unele exceptii nu inseamna inca act juridic, dar ea este mijlocul care pune in miscare crearea
actului juridic. Cand lipseste aceasta vointa exprimata nu avem de-a face cu un act juridic. Asadar, in
toate cazurile actul juridic este un act de vointa; el este prin ipoteza o actiune voluntara, un act liber si
constient. Actul juridic presupune libertatea consimtamantului, acesta fiind elementul care conduce la
formarea actului.
Se observa deci ca notiunea de act juridic este mai larga decat cea de vointa exteriorizata,
deoarece pentru ca el sa existe mai este necesara si producerea de efecte juridice. Daca aceste
consecinte juridice depind doar de vointa unei singure persoane, atunci va exista o suprapunere intre
declaratia exteriorizata si actul juridic. Daca insa vointa exteriorizata singura nu poate sa produca
efectul juridic voit, de regula va mai fi nevoie si de o alta vointa a altei sau altor persoane.

Izvoarele raportului juridic civil cuprind, pe langa evenimentele juridice (fapte care se
petrec independent de voina omului i de care legea naterea, modificarea sau stingerea
raporturilor juridice), i aciunile oamenilor, cele care produc raporturile juridice. Acestea din
urma, aciunile oamenilor, sunt imparite, dupa existena sau nu a inteniei, in aciuni omeneti
savarite fara intenia de a produce efecte juridice i aciuni savarite cu inten ia de a produce
efecte juridice, cunoscute i sub numele de acte juridice.
Codul civil nu cuprinde nici o definiie a actului juridic civil, dar in literatura de specialitate
acesta este definit ca manifestarea de voina facuta cu intenia de a produce efecte juridice,
respectiv de a nate, modifica ori stinge raportul juridic civil concret.

Noiunea de act juridic are doua inelesuri i anume: act juridic civil in sens
de negotium (operaiunea
juridica
in
sine)
sau
act
juridic
civil
in
sens
de instrumentum (documentul care atesta manifestarea de voina).
In sens larg, prin fapte juridice se inteleg atat actiunile omenesti savarsite cu intentia sau
fara intentia de a produce efecte juridice, cat si evenimentele, adica faptele naturale.
In sens restrans, prin fapte juridice se inteleg numai actiunile omenesti savarsite fara
intentia de a produce efecte juridice, dar care efecte se produc in puterea legii, precum si
evenimentele, care sunt imprejurari care se produc independent de vointa omului dar de care
legea civila leaga anumite consecinte juridice.
Prin urmare, daca la faptele juridice in sens restrans se adauga actele juridice, adica
acele actiuni omenesti savarsite cu intentia de a produce efecte juridice se ajunge la notiunea de
fapte juridice in sens larg.
Trebuie precizat ca in literatura juridica si in practica judiciara s-au cristalizat
notiunile astfel: actele juridice sunt actiunile omenesti savarsite cu intentia de a produce efecte
juridice, iar faptele sunt actiunile omenesti savarsite fara intentia de a produce efecte juridice,
care insa se produc in temeiul legii, la care se adauga si evenimentele (deci faptele juridice in
sens restrans).
Considerat in sensul conceptului traditional, actul juridic civil a fost definit:

un act de vointa savarsit cu scopul de a produce efecte juridice, adica de a crea,

modifica sau stinge un raport juridic;

un act de vointa savarsit cu scopul de a produce efecte juridice, adica de a crea, de a

transmite, de a modifica sau de a stinge un raport juridic;

actul de vointa savarsit de subiectul de drept pentru a crea, modifica sau stinge un
raport juridic in temeiul dreptului obiectiv si in limitele pe care acesta il statorniceste.
Pentru o definitie corecta si completa a actului juridic civil, se impune luarea in considerare
a urmatoarelor elemente:

actul juridic civil este o manifestare de vointa, este, deci, in primul rand rezultatul
unei hotarari launtrice, rezultatul unui proces volutiv.

scopul exprimarii manifestarii de vointa il constituie producerea de efecte juridice

civile; este elementul care diferentiaza actul juridic civil de faptul juridic civil savarsit fara
intentia de a produce asemenea efecte.


efectele juridice avute in vedere trebuie sa priveasca nasterea, modificarea sau
stingerea unor raporturi juridice civile concrete, element care deosebeste actul juridic civil de
actele juridice din celelalte ramuri ale dreptului.
Pentru actele juridice civile, consimtamantul este un element structural, fiind cel mai
important dintre elementele de structura ale acestei categorii juridice pentru ca:
este nu numai un element de structura ci si un element definitoriu al actelor juridice
civile, caracter ce rezulta din urmatoarele corelari:
prin definitie, actul juridic civil este o manifestare de vointa intervenita in scopul de a
produce efecte juridice;
privit lato sensu, consimtamantul este acordul de vointa al partilor in actele juridice
bilaterale;
privit stricto sensu consimtamantul este manifestarea vointei de catre una din parti la
incheierea unui act juridic civil bilateral, ori, in actele juridice unilaterale, manifestarea de vointa
de catre autorul acestuia.
pe de alta parte, vointa inseamna, sub aspectul structurii actului juridic civil, mai mult
decat consimtamantul ca element de structura; ea se prelungeste peste limitele acestuia,
conturand un alt element de structura: cauza;
neindoielnic, consimtamantul este cel mai important element de structura al actului
juridic civil si prin aceea ca, vointa, inclusiv cea incorporata in actele juridice, in general si in
actele juridice civile, in special, da substanta esentei dreptului insusi;
in sfarsit, ideea de consimtamant-consimtamantul insusi atrage atentia asupra legaturii
juridice nascute intre partile unui raport juridic civil concret.
In doctrina, s-a evidentiat ca in procesul de formare a vointei juridice se disting mai multe
etape:
a)

reflectarea nevoilor sau dorintelor in constiinta;

b)

aparitia motivelor care indeamna la actiune;

c)

deliberarea;

d)
interventia motivului determinant, care nu este altceva decat reprezentarea
intelectuala a scopului urmarit;
e)
hotararea de a incheia actul juridic necesar pentru realizarea scopului urmarit, cu
alte cuvinte, formarea consimtamantului.

Trebuie mentionat ca aceste etape de formare a vointei juridice se petrec pe plan intern
psihologic. Pentru ca faptul psihologic sa se transforme in fapt juridic este necesar ca hotararea
de a incheia actul juridic sa fie exteriorizata.
In ceea ce privete definiia actului juridic, aa cum am subliniat mai sus, creatorii de drept
au formulat numeroase definiii ale actului juridic, dar dintre toate am ales pe cea care cuprinde
toate elementele juridic:
Prin actul juridic civil se intelege o manifestare de vointa facuta cu intentia de a
produce efecte juridice, respectiv, de a naste, modifica ori stinge un rapot juridic civil
concret.
Gh. Beleiu
BIBLIOGRAFIE

1.

Gabriel Boroi, Drept civil. Partea Generala. Persoanele, Ediia a III-a, revazuta i adaugita,
Editura Hamangiu, Bucureti, 2008;

2.

G.Boroi, D.Boroi, Garania reala imobiliara reglementata de Titlul VI al Legii nr. 99/1999, in
revista Juridica, nr. 4/2000;

3.

Gabriel Boroi, Drept civil. Partea generala. Persoanele, All Beck, Bucureti 2001;

4.

Octavian Capatina, Titlul gratuit in actele juridice, Ed. Rosetti, Bucuresti, 2003;

5.

Culegerea de practica civila 1993-1998, Curtea de Apel Bucureti;

6.

Codul civil;

7.

Codul familiei.

8.

Aspazia Cojocaru, Drept civil. Partea Generala, Editura Lumina Lex, Bucureti, 2000;

9.

Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice i persoanele juridice;

10. Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Ed. Actami, Bucuresti, 1999;
11. I. Deleanu, Grupurile de contracte si principiul relativitatii efectelor contractului, Dreptul nr.
3/2002;
12. Ion Dogaru, Sevastian Cercel, Drept civil. Partea generala, Editura C.H. Beck, Bucureti 2007;
13. N. Grigora, Buna-credina. Practica Judecatoreasca, Vol. I, Ed. Hamangiu, Bucureti, 2007;

14. Ernest Lupan, Ioan Sabau-Pop, Tratat de drept civil roman. Partea generala, Volumul I, Editura
C.H. Beck, Bucureti, 2006;
15. Sache Neculaescu, Drept civil. Introducere in dreptul civil, Editura Hamangiu, Bucureti 2008;
16. M. Nicolae, Instituii de drept civil roman. Curs selectiv pentru licena 2000-2001, Editura Press
Mihaela, Bucureti, 2000;
17. M. Nicolae, Publicitatea imobiliara i noile cari funciare, Edit Press Mihaela, 2000;
18. I. Olaru, Reconfirmarea notiunii de inscris in dreptul tehnologiei informatiilor, A.U.L.B. nr.
4/2005;
19. I. Retca, Contribuii la studiul procedurii interdiciei, in Dreptul nr. 8/2000;
20. B. Stark, H. Roland, L.Boyer, Droit civil, Les obligations 2. Contract, Ed. Litec, 1998;
21. Fr. Terr, Introduction gnrale au droit, 4e dition, Dalloz, Paris, 1998;
22. Petrica Truca, Drept Civil. Introducere in dreptul civil. Persoanele , Editura Universul Juridic,
Bucureti, 2005;
23. Cristina Turianu, Darul manual reflectat in literatura juridica i practica judiciara, in Dreptul nr.
6/2000;
24. Ovidiu Ungureanu, Reflectii privind protectia corpului uman, P.R., Supliment, Culegere de
studii In honorem Ion Deleanu, 2004;
25. Ovidiu Ungureanu, Actele de procedura in procesul civil (la instanta de fond), Ed. a III-a, Editura
Lumina Lex, Bucuresti, 2000;

[1] A se vedea Fr. Terr, Introduction gnrale au droit, 4e dition, Dalloz, Paris, 1998, p. 307-308.
[2] Ernest Lupan, Ioan Sabau-Pop, Tratat de drept civil roman. Partea generala, Volumul I, Editura C.H.
Beck, Bucureti, 2006, p. 220-221.

[3] Pe larg I. Olaru, Reconfirmarea notiunii de inscris in dreptul tehnologiei informatiilor, A.U.L.B. nr.
4/2005, p. 258-267.

[4] Ovidiu Ungureanu, op.cit., p.130-131.

[5] Petrica Truca, Drept Civil. Introducere in dreptul civil. Persoanele , Editura Universul Juridic,
Bucureti, 2005, p. 149-150.

[6] Gabriel Boroi, Drept civil. Partea Generala. Persoanele, Ediia a III-a, revazuta i adaugita, Editura
Hamangiu, Bucureti, 2008, p. 252.

[7] Aspazia Cojocaru, Drept civil. Partea Generala, Editura Lumina Lex, Bucureti, 2000, p. 229.
[8] Potrivit art. 14 alin. 2 din Titlul VI al Legii nr. 99/1999: Contractul de garanie se incheie in forma
autentica sau prin incris sub semnatura privata i trebuie semnat de catre debitor. In literatura de
specialitate, se apreciaza ca prin aceasta formula trebuie semnat de catre debitor, legiuitorul a vrut,
se pare, sa faca din semnatura debitorului o condiie de validitate a insui contractului de garanie,
motiv pentru care acest text trebuie interpretat in sensul ca forma scrisa este ceruta ad validitatem,
iar nu ad probationem. De altfel, nu intamplator in prima parte a alin. 2 se prevede ca in toate cazurile
contractul de garanie se incheie in forma autentica sau prin inscris sub semnatura privata; M.
Nicolae, Publicitatea imobiliara i noile cari funciare, Edit Press Mihaela, 2000, p.89, nota 114; G.Boroi,
D.Boroi, Garania reala imobiliara reglementata de Titlul VI al Legii nr. 99/1999, in revista Juridica, nr.
4/2000, p.131.

[9] Petrica Truca, op.cit., p. 151.

[10]Decizia civila nr. 130 din 28 februarie 1985, a Trib. Sibiu, R.R.D. nr. 6/1986, p. 59-61.
[11] G. Boroi, op.cit., p. 178-188.
[12] Avand in vedere ca publicitatea imobiliara in ara noastra nu este supusa unui regim juridic unitar,
in anul 1996 a fost adoptata Legea nr. 7 a cadastrului i publicitaii imobiliare care treptat i progresiv
va unifica acest sistem, cu modificarile i completarile aduse prin Legea nr. 247/2005, TITLUL XII.

[13] Potrivit art. 1686 C.civ.: Amanetul da creditotului dreptul de a fi platit in lucrul amanetului cu
preferina inaintea altor creditori.

Ca sa rezulte preferina se cere un act inregistrat in regula, ce sa enune suma datorata, special i
natura lucrurilor amanetate sau o descripie de calitate, greutatea i masura lor. Facerea unui act scris
i inregistrat nu este neaparat decat daca datoria trece peste 250 lei. Art. 1686 alin. 2 C.civ. a fost
modificat de art. 3 (combinat cu art. 30 alin. 1 lit. a) din Legea privind unele masuri pentru
accelerarea reformei economice nr. 99/1999 prin care in Titlul VI se stabilete i un nou regim al
garaniilor reale mobiliare.
Potrivit art. 3 (Titlul VI) Dispoziiile prezentului titlu (privind regimul juridic al garaniilor reale
imobiliare) referitoare la ordinea de prioritate i publicitate a garaniilor reale imobiliare sunt aplicabile
i amanetului astfel cum este reglementat in art. 1685-1696 C.civ. Prin noua lege, publicitatea reala
mobiliara urmeaza sa se faca prin inscrierea garaniei reale la Arhiva Electronica de Garanii Reale
Mobiliare in baza unui aviz de garanie reala emis de debitor (constitutor) (art. 29). Face excepie,
insa, regula inscrierii in Arhiva, intre altele, garania reala constituita asupra unui bun mobil corporal,
daca obligaia garantata la momentul incheierii contractului de garanie nu depaete echivalentul in
lei a sumei de 300 EURO; in acest caz publicitatea se poate face fie prin luarea in posesiune a bunului
afectat garaniei, fie prin inscrierea avizului de garanie reala la Arhiva (art. 30 alin. 1 lit.a).
Cat privete Arhiva Electronica de Garanii Reale Mobiliare, aceasta reprezinta un sistem de
evidena a prioritaii garaniilor reale mobiliare structurata pe persoane i bunuri (art. 45 i urm.).

[14] Art. 1393 C.civ. prevede: Cesionarul nu poate opune dreptul sau la o a treia persoana decat dupa
ce a notificat debitorul cesiunea.

Acelai efect va avea exceptarea cesiunii facute de debitor intr-un act autentic. Cesiunea de
creana este i ea supusa regulilor publicitaii reale mobiliare instituita prin Legea nr. 99/1999. astfel,
potrivit art. 2 lit. a) (Titlul VI) sunt supuse prevederilor acestei legi, in ceea ce privete ordinea de
prioritate, publicitate i executare, toate cesiunile drepturilor de creana, chiar daca cesiunea nu are
drept scop garantarea indeplinirii unei obligaii. Art. 99 prevede, insa, ca: (1) Intre cesiunea
notificata debitorului sau acceptata de catre acesta i cesiunea inscrisa la arhiva, potrivit prezentului
titlu, va avea prioritate cesiunea inscrisa. (2) In cazul unor cesiuni succesive va avea rang de prioritate
faa de teri cesionarul care i-a inscris primul cesiunea la arhiva, indiferent daca are sau nu cunotina
de existena altor cesiuni.

[15] Potrivit art. 36 alin.1: In termen de 15 zile de la data incheierii actului constitutiv, fondatorii sau
administratorii societaii, ori un imputernicit al acestora, vor cere inmatricularea societaii in registrul
comerului in a carui raza teritoriala ii va avea sediul societatea; art. 37 alin. 1 prevede: Controlul
legalitaii actelor sau faptelor care, potrivit legii, se inregistreaza in registrul comerului se exercita de
justiie printr-un judecator delegat; art. 40 alin. 1 prevede: In cazul in care cerinele legale sunt
indeplinite, judecatorul delegat, prin incheiere, pronunata in termen de 5 zile de la
indeplinirea acestor cerine, va autoriza constituirea societaii i va dispune inmatricularea ei in
registrul comerului, in condiiile prevazute de legea privind acest registru (Legea nr. 26/1990 cu
modificarile ulterioare); art. 204 alin. 1 prevede: Actul constitutiv poate fi modificat prin hotararea
adunarii generale adoptata in condiiile legii sau printr-un act adiional la actul constitutiv sau prin
hotararea instanei judecatoreti.

[16] Potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 99/1999 (Titlul VI) sunt supuse (prin asimilare) regimului juridic al
garaniilor reale mobiliare toate formele de inchiriere, inclusiv orice leasing pe termen mai mare de un
an, avand ca obiect bunurile prevazute de art. 6 al prezentului titlu, chiar daca aceste acte juridice nu
au drept scop garantarea indeplinirii unei obligaii. A se vedea i dispoziiile art. 4 alin. 1 lit. d) i art. 6
din aceeai lege.