Sunteți pe pagina 1din 2

Marcus Tullius Cicero

Cicero a trit n perioada de criz a Repiblicii i a fost unul dintre republicani, adic cei care
au ncercat s salveze republica, s pstreze instituiile consacrate ale acestuia.
S-a nscut la date de 3 ianuarie 106 n Arpinum ntr-i familie de cavaleri. El a fost primul din
familia sa, care ajunge Senator.
Primele studii le face n oraul natal, sub ndrumarea tatlui su. Apoi pleac la Roma, unde se
va pregti pentru cariera de avocat lng marele orator Lucius Crassus. Ia parte i la cursurile
inute de filosoful grec, Philon n anul 88 i devine astfel interesat de filosofie, se
familiarizeaz cu cuvinte ca epicureismul, stoicismul. Studiaz i retorica cu celebrul Molon
din Rhodus. Tot pentru studii cltorete ntre anii 79-77 n. Hr. n Grecia i Asia Mic.
La 25 de ani i ncepuse cariera de avocat. Cnd se ntoarce din cltoriile de studii la Roma
intr n politic n calitate de homo novus (om nou, care nu mai avea n familiemembri, care
s fi ocupat vreo fincie politc important). n anul 69 devine aedil, n 66 praetor, iar n 63
ajunge consul. n anul 58 Cicero va fi exilat pentru c i condamnase la moarte pe
conspiratorii lui Catilina, i acesta va fi sfritul carierei politice. Cnd se ntoarce din exil se
retrage din viaa politic i i dedic timpul scrierilor sale. La data de 7 decembrie 43, este
ucis de ctre oamenii lui Marcus Antonius, pe care l considera cel mai mare duman al
republicii.

Opera lui Cicero


Este foarte variat i acoper domanii diverse ale vieii intelectuale. Cicero avea multe
preocupri i o cultur vast cu care a impresionat nu doar epoca sa, ci ntreaga gndire
antic. Opera lui poate fi nprit n patru categorii:

Discursurile;
Scrisorile;
Opera retoric;
Opera filisofic.

Discursurile ciceroiene

S-au pstrat 61 de discursuri, sunt stns legate de evenimentele epocii n care a trit. Sunt
caracterizate prin vis (for, putere), copia (abunden), i iucunditas (farmecul
argumentaiei). n discursuri se reflect talentul autorului i bogata sa cultur teoretic i
practic. Cicero a fost considerat homo universalis (om universal). Discursurile pot fi
politice, administrative sau juridice.
Cele mai cunoscute au rmas cele patru discursuri mpotriva lui Catilina, pronunate n anul
63 n faa Senatului pentru a dezvlui lovitura de stat plnuit de Catilina (conspira ia lui
Catilina). Existau atunci dou partide politice: popularii i optimaii. Puterea politic se afla n
mna optimailor, al cror conductor era Cicero. Dintre populari se organizeaz un grup care
ncearc s preia puterea. Acest grup era condus de Catilina. Cicero afl despre planurile
popularilor i le prezint Senatului. Consecina a fost condamnarea la moarte a
conspiratorilor.

S-ar putea să vă placă și