IUL-AUG 2010 #III
îndepărtat de principiile socialiste; în aceste
Ce înseamnă „socialism”?
SemnificaŃia exactă a termenului „socialism”
creează multă confuzie. Pentru majoritatea
oamenilor, socialismul evocă o oarecare
noŃiune de „egalitate”, sau de redistribuire a
bogăŃiilor societăŃii. MulŃi alŃii îşi extrag ideile
despre socialism din istoria aşa-ziselor Ńări
comuniste: Uniunea Sovietică, China lui Mao,
Cuba sau Vietnam.
Pentru a clarifica acest lucru, trebuie detronate
nişte mituri, începând cu cel conform căruia
dictaturile oribile precum cea a lui Stalin în
Rusia au avut ceva de-a face cu socialismul.
Niciuna dintre Ńările care s-au autointitulat
socialiste nu au fost cu adevărat socialiste. De
fapt, „marxismul” regimurilor staliniste din
Rusia, China, Vietnam şi Cuba era extrem de
societăŃi, muncitorii nu aveau control asupra
niciunui aspect din viaŃa lor, erau exploataŃi
pentru ca łara să poată concura cu Vestul, şi
erau reprimaŃi brutal dacă îndrăzneau să se
opună.
Acestea au fost, şi rămân şi azi, societăŃi
capitaliste în care clasele conducătoare s-au
înfofolit într-o retorică socialistă pentru a-şi
putea face propriile reguli şi pentru a domina
masele muncitoreşti.
Dacă socialismul nu este stalinism, atunci cu
siguranŃă că reprezintă mult mai mult decât o
economie naŃionalizată şi nişte servicii publice
în plus. Atunci când susŃinem că este posibilă o
altă lume, ne referim la o lume fără clase şi
fără inegalităŃile cauzate de capitalism; o lume
în care toate resursele sunt direcŃionate către a
îmbogăŃi si a îmbunătăŃi societatea, şi în care
producŃia este determinată de ceea ce vor şi ce
le este necesar maselor muncitoreşti, şi nu de
cât profit îi va ieşi unei minorităŃi constituite
din directori şi din şefi, aşa cum se întâmplă
acum.
Vrem o lume în care muncitorii, care fac,
efectiv, toată munca necesară pentru societate,
să aibă control deplin asupra propriilor destine,
să ia toate deciziile asupra tuturor aspectelor
societăŃii: de la cum se vor folosi resursele şi
până la cum se va organiza totul.
Acest tip de societate este extrem de îndepărtat
de capitalism, care, în ziua de azi, nu ne poate
oferi nici măcar un sistem de sănătate publică
decent sau un sistem de transport public pe
care să ne putem baza şi pe care să ni-l putem
permite. Dar acest socialism este exact tipul de
societate despre care Marx credea că poate fi
construit de muncitori, odată ce au câştigat
lupta pentru răsturnarea vechii ordini.


Editorial
Oau! Deja suntem la #III!!! OK...
pagina.de.stânga a apărut în peisajul
„jurnalistic” al culturii populare
bucureştene, şi şi-a făcut loc. PuŃin cu
coatele, puŃin Ńipând muiereşte la oameni
pentru a-i face atenŃi, tot soiul. Ideea este
că şi-a făcut loc.
Şi totuşi, oamenii, deşi par entuziasmaŃi (să
mă apuc să enumăr view-urile pe
MySpace, pe Scribd, de câte ori s-a
downloadat, ce termeni de căutare au dus
la blogul de pe WordPress, etc.?), nu sunt
(să mă joc cu degetele numărând câŃi
oameni participă la acŃiunile
paginii.de.stânga şi, mai mult, câŃi chiar
iau fanzinul în format hard-copy pe la
concerte, unde este disponibil
GRATUIT?)!!!
Problema nu este una efectiv ideologică, ci
este, după părerea mea, una socială. Noi
toŃi suntem nişte ipocriŃi. Asta este ştiut din
start. Dar unii sunt mai ipocriŃi decât alŃii.
Şi uite aşa, unele subiecte se transformă
subit în tabu-uri, când de fapt subiectele
alea ar trebui să fie cele mai discutate. Fac
parte, personal, din ipocrizia asta socială
generalizată, pentru că nu îmi trântesc
fanzinul pe birou la serviciu în 20 de copii,
nu îl iau cu mine la concertele alea de
alternative la care mă duc în mod obişnuit,
nu îl trântesc pe bar în crâşmele unde mă
aflu zilnic. Dar astea-s locurile unde eu
exist efectiv!!! Şi totuşi...să-mi fie ruşine
sau frică, cumva?! În mod cert, nu; toată
lumea care (are privilegiul de a) mă
cunoaşte, ştie cum gândesc. Niciodată nu
mi-a fost teamă să mă exprim, iar eu nu am
subiecte tabu. Singura explicaŃie, atunci, ar
fi o altfel de frică: teama generală de a nu
fi înŃeleasă, de a fi judecată, în vreun fel,
de oamenii care îmi sunt dragi şi pe care-i
vreau lângă mine. Dar, pe care, obiectiv
vorbind, îi consider retardaŃi şi împotriva
cărora chiar scriu în acest fanzin.
Din acest motiv, odată cu numărul ăsta, am
să încerc să mă educ, ideologic vorbind.
În altă ordine de idei, când am început
lucrul la numărul ăsta, tocmai ce începuse
mare vervă cu omorâtu’ pietonilor de merg
încet pe treceri. Am dus-o rău, rău de tot.
Uneori am şanse mari de a devia de la
comportamentul normal. Am vrut să fac
ditai campania de semnături cu care să-i
retrag şoferului-mare-barosan cetăŃenia, şi
să-l expatriez (lucru ilegal şi
anticonstituŃional; ca să vezi! exact ca şi
crima!). Apoi mi-a trecut, şi am zis, „las’
că scriu în p.d.s despre educaŃie civică şi
despre cocălărie”. Ulterior, am zis, „las’ că
scriu despre educaŃie alternativă”. Şi apoi
am dat peste Cărticica şefului de cuib (o,
Doamne, da!) şi am zis „de ce n-aş face o
paralelă cu Manifestul Partidului
Comunist?”, etc. Între timp, a intervenit
ceva total subiectiv, şi Maria, care ne făcea
comic-ul, nu l-a mai putut face, aşa că am
întârziat puŃin cu lansarea acestui număr.
Pentru comic, ne-a ajutat Viez (un milion
de mulŃumiri). Şi uite-aşa, #III s-a
transformat (încă o dată) într-o varză
despre subiectul abordat de data asta:
EducaŃia (cu „e” mare, că aşa vreau eu, de
la Ebola – sau de la Einstein, for that
matter). pagina.de.stânga

Deşi Marx nu a descris niciodată cum va armate ale Comunei, împotriva statului
arăta exact o societate socialistă a viitorului – francez.
el spunea că va depinde de muncitorii înşişi –
el susŃinea că o asemenea societate ar transfera,
pentru prima oară, adevăratul control şi toată
puterea în mâinile majorităŃii, că ar fi o
societate guvernată colectiv de către majoritate
şi în interesul majorităŃii.

Înspre sfârşitul vieŃii lui Marx, efortul

revoluŃionar al muncitorilor francezi a creat un
exemplu care a întărit ideile lui Marx despre ce
ar putea fi socialismul.

Deşi Comuna a fost distrusă după câteva luni,

a reprezentat un exemplu inspiraŃional pentru
ce ar putea însemna o societate condusă de
muncitori – socialismul. Fiecare revoluŃie,
începând de atunci, a implicat muncitorii în
În 1871, muncitorii din Paris s-au ridicat şi au organisme democratice, precum Comuna, care
preluat controlul asupra oraşului, înlocuind ar fi permis participarea masivă a muncitorilor
guvernul cu Comuna. Acest organism contrasta în conducerea societăŃii – de la sovietele
puternic cu democraŃia „reprezentativă” de revoluŃiei ruseşti din 1917, la shurele revoluŃiei
care avem parte în capitalism. În loc să aibă iraniene din 1979.
nenumăraŃi politicieni care să prezide asupra
societăŃii, muncitorii şi-au ales delegaŃi în
Deşi nu putem să ne imaginăm exact cum s-ar
Comună, delegaŃi care puteau fi traşi la
organiza fiecare aspect într-o societate
răspundere imediat dacă ar fi luat decizii care
socialistă, câteva lucruri reprezintă certitudini:
se împotriveau intereselor muncitoreşti. Aceşti
resursele ar fi folosite pentru a îmbunătăŃi
delegaŃi erau plătiŃi cu salariul mediu, pentru a
domeniul sănătăŃii şi al educaŃiei şi pentru
preveni situaŃiile în care oamenii participau în
eliminarea sărăciei, pentru a hrăni oamenii şi a
Comună numai pentru a dobândi putere sau
construi case pentru ei, pentru a vindeca boli şi
privilegii individuale.
pentru a proteja mediul de la distrugerea la
care este condamnat; resursele nu ar fi folosite
În acest fel, Comuna a reprezentat o extensie a pentru războaie barbare care continuă să ucidă
democraŃiei asupra muncitorilor, care, imediat, milioane de oameni în locuri precum
au hotărât să facă din Paris un oraş egalitarist. Afganistan. O societate socialistă nu este doar
Comuna a dat legi care au dat şomerilor muncă ideală, ci necesară. SOCIALISTalternative
în fabricile părăsite, au eliminat munca
plictisitoare şi repetitivă şi au scurtat ziua de
muncă.
¡ ¡ ¡DISCLAIMER! ! !
Dat fiind că revoluŃia socialistă este actul
maselor muncitoreşti de a prelua controlul, au
participat în Comună toŃi membrii societăŃii, pagina.de.stânga nu şi-o caută cu lumânarea!
inclusiv femeile, care au sfidat rolurile lor
prestabilite în societate, pentru a juca un rol
activ ca propagandiste politice şi ca militante
HAUTE CULTURE/by OAMA
În-doc-tri-na-re
Am ajuns de curând să citesc Cărticica şefului
de cuib, marea „capodoperă” a lui Corneliu
Zelea Codreanu. ŞtiŃi, pe mine mereu m-au
fascinat chestiile astea ascunse, aşa, aş fi vrut
să cunosc nişte masoni, să beau cu comuniştii
pe vremea lui Marx, nu ştiu... E o chestie aşa,
super atractivă la lucrurile astea neobişnuite.
Şi, mai mult, la un momentdat simŃi că faci
parte din ceva.
Hai să facem un exerciŃiu: ieşim de la muncă.
Ce facem după ce ieşim de la muncă? Mergem
acasă sau în cârciumă. Sau ceva de genu’, ne
vedem de treabă. E, cum ar fi, după ce ieşim de
la muncă, să mergem să ne antrenăm fizic
pentru lupte de gherilă, să intrăm la întâlniri
arătând un semn mic tatuat pe încheietură, să
discutăm planuri şi strategii şi de-astea. Ştiu,
am văzut prea multe SF-uri.
Serios acum, citeşti cărŃi dintr-astea, precum
Cărticica şefului de cuib, care, în sine, nu e
nimic scârbos şi nici măcar programatic. Este
un îndrumar, un ghid practic. La fel de haios şi
la fel de păcătos ca şi Manifestul Partidului
Comunist, de Marx şi Engels (Dumnezeu ştie
că-l iubesc pe Marx, dar, oh man! Nu putea şi
el să scrie doar chestii economice?!). Nu, pe
bune, deci citeşti din ăştia care nu au ce face şi
imaginează nişte lumi din astea. Dar Utopia lui
Thomas More e...utopică. Momo nu e
interesantă. De ce citeşti Dune? HELLO?!? Tu
citeşti Cărticica şi te duci la întâlnirile N&D!!!
În fine, nu asta e ideea. Ideea este că... Uite, eu
am cunoscut un legionar. Unul de-ăla adevărat,
de făcea parte din Legiune. Se ducea la
întâlniri şi-i spălau creierul. Într-o asemenea
măsură încât s-a trezit să Ńipe „Heil Hitler” la
un concert Terror Art (în Craiova!!!). Şi mi-a
zis, referitor la steaua mea roşie tatuată pe
ceafă: „pe-acolo o să-Ńi intre baioneta!”. Deci
am văzut first hand treaba asta cu
îndoctrinarea.
Ideea, mergând şi mai departe, este că eu AM
steaua roşie tatuată pe ceafă (de mult timp!).
Eu aş pârjoli nişte nazişti pe grătărel, cumva.
He, he! Şi eu sunt îndoctrinată...
Problema, în schimb, este că tot ce sunt eu, eu
sunt din cauză că aşa am vrut EU. Pe mine nu
m-a ispitit şi nu m-a atras nimeni. Eu dacă mă
duc să caut cărŃi comuniste (că nu se găsesc pă
net), nu găsesc. Cărticica are site-ul ei. N&D
şi neo-legionarii sunt mulŃi, puternici şi foarte
organizaŃi. Nu că mi-ar fi mie frică de ei, dar
sunt în-doc-tri-naŃi maxim, până la nivelul ăla
în care ar fi în stare să zică şi să facă orice în
numele organizaŃiei din care fac parte, care
oricum, chiar acum, n-are absolut niciun sens.
CitiŃi Cărticica. CitiŃi şi Manifestul. Sunt
haioase... Chiar ne luăm prea mult în serios.
Nimic nu este real, decât că ne trezim, zi de zi,
în aceeaşi zi. Şi, din plictiseală, creăm
conflicte.
Biblioteca Alternativă
„Toate cărŃile mele sunt, dacă vreŃi,
nişte mici cutii cu scule. Dacă oamenii
binevoiesc să le deschidă, să se servească
de o frază, de o idee, de o analiză, ca de
o şurubelniŃă ori ca de o «cheie
franceză», pentru a scurtcircuita, a
descalifica, a distruge sistemele de
putere, inclusiv, eventual, pe cele din
care Înseşi cărŃile mele se trag... ei bine,
cu atât mai bine!” (Michel Foucault)
Ideea unei biblioteci „alternative” a venit unui
grup de activişti bucureşteni. Cu un
background precum By any Means, IniŃiativa
Libertară, Acvarius, Riot Seed Distro, etc.,
„bibliotecarii” noştri (şi aşa le vom zice în
continuare), demult activi în distribuirea de
materiale informative, căutau să formeze un
centru educaŃional social, un loc în care
oameni din diferite sfere de gândire filozofică
să vină să discute, dar şi un loc unde să se
„servească” un alt soi de informaŃie decât cel
tradiŃional.
Biblioteca Alternativă are în colecŃie peste
300 de cărŃi şi cam tot atâtea fanzine. „200 au
venit sigur din colecŃiile noastre personale, sub
formă de donaŃii, restul au venit de la cititori
şi, mai nou, de la editura IDEA din Cluj, de la
care am primit o donaŃie suprinzător de
generoasă”, menŃionează jiheart, interlocutorul
nostru. Sunt prezente atât titluri în română, cât
şi multe titluri în engleză şi în alte limbi, iar
lista completă a volumelor disponibile o puteŃi
găsi pe blog-ul bibliotecii. AveŃi de ales dintre
subiecte precum sociologie, antropologie,
anarhism, mişcări sociale, acŃiune directă, gen,
sexualitate, LGBT, colonialism, militarism,
represiune, prizonieri politici, beletristică, artă,
fotografie şi încă pe-atâtea! Deocamdată,
biblioteca nu are în plan editarea de volume
sub egidă proprie, dar găzduieşte publicaŃiile
traduse ale FederaŃiei Anarhiste din Iaşi. Să
nu uităm, mai găsiŃi la bibliotecă şi DVD-uri,
CD-uri, reviste, etc. (Şi, FOARTE important,
zine-ul ăsta! Haha!)
Dat fiind numărul mare şi tematica variată a
cărŃilor din cadrul bibliotecii, în mod cert nu
putem spune despre Biblioteca Alternativă că
ar fi o bibliotecă exclusiv anarhistă. Numele
este ales perfect, trăsătura definitorie a
materialelor de aici fiind faptul că, din
nefericire (Zic „din nefericire” fiindcă dă-o
dracu’ de atitudine cool! Prefer de o mie de ori
ca toŃi oamenii să fie sănătoşi la cap decât să
fiu eu mai cool decât ei fiindcă eu sunt
sănătoasă...), aceste materiale se află în
„underground”, reprezintă o alternativă la
porcăriile care umplu librăriile şi standurile de
ziare. Totuşi, sunt prezente titluri care provin
din colecŃiile unor (foarte) cunoscute edituri,
dovadă că „truth is in the eye of the beholder”.
Mai ales în cadrul secŃiunii de beletristică, veŃi
găsi cărŃi despre care poate nu credeaŃi că ar
avea vreo legătură cu vreo alternativă
whatsoever. În fine, dintre cele mai interesante
cărŃi de aici, jiheart ne recomandă
Deschooling Society (Ivan Ilich) şi
Possibilities - Essays on Hierarchy, Rebellion
and Desire (David Graeber). Eu personal vă
recomand Soy, not Oi!, o carte extrem de
haioasă despre punk şi veganism. Şi fanzinele.
Bibliotecarii noştri nu pun la dispoziŃie numai
cărŃi de luat acasă, ci şi un spaŃiu în care se
întâlnesc cu persoane curioase, pentru discuŃii,
în cadrul unui „grup de lecturi critice”. Adică
se dă una bucată text, se citeşte text, se vine şi
se comentează text. Ca un soi de club de carte,
cu diferenŃa explicită că în cadrul acestui grup
se discută scriituri economice. Materialele
pentru acest grup se distribuie, scanate,
participanŃilor, dar se pot găsi şi în cadrul
bibliotecii.
În ideea că o bună educaŃie stă la baza
schimbării radicale a societăŃii (lucru cu care
eu însă nu sunt total de acord...), Biblioteca
Alternativă încercă să se facă un pic mai
cunoscută decât era până acum. Pe domnişoara
Biblio o puteŃi găsi pe Fake... ăăă... Facebook
(caută „biblioteca alternativă”) şi pe blogul
personal (biblioteca-alternativa.noblogs.org).
Education (Pearl Jam) Cross says floss,
(Wouldn't it be fun?)
I'm questioning my education: Wet your bed,
Is my education all I am now? (Wouldn't it be fun?)
While you're deciding, I've been finding, Sun felt numb...
Looking around in the here and now! (Wouldn't it be fun?)

If I'd been taught from the beginning, Your eyes...

Would my fears now be winning? Teacher said,
The Preacher said:
I'm questioning my own equation,
Is my own equation relevant somehow? Don't have nothing for you!
The flags will wave and the news is
breaking, Spell the smell,
See the man who can't pick out his own (Wouldn't it be fun?)
tie... Search for a church,
(Wouldn't it be fun?)
A wild world, figured out the answers, Wet your bed,
I'll be on my own, dancing out, ou-out (Wouldn't it be fun?)
yeaaah! Colt ain't cold...
(Wouldn't it be fun?)
I'm questioning my education,
Rewinding, what does it show?
Could be, the truth, it becomes you!
I'm a seed wondering why I'm grown...

The All-American 90s

Sifting (Nirvana)
Anii `90 au fost marcaŃi în Statele Unite de
Afraid to grade, două lucruri care au influenŃat atât de
(Wouldn't it be fun?) puternic societatea, încât au trecut dincolo
de graniŃe, pentru a face istorie: The
Simpsons şi muzica grunge.
The Simpsons este poate cel mai educativ
desen animat despre educaŃie pentru adulŃi.
Haha! Da, singurul. În fine... Aşa, trecând
peste fraza pe care o „învaŃă” Bart la
şcoală de fiecare dată când e pus să o scrie
până umple tabla, trecând peste ironia
vizuală şi peste glumele de interior, care au
sens numai pentru americanii care sunt
contemporani cu respectivele glume (nu
comentăm acum The Simpsons...), The
Simpsons au dat umanităŃii nişte perle,
care chiar au intrat în istorie (ele se află pe
site-urile cu citate, alături de citate din
oameni celebri!!!). Câteva exemple:
~And how is education supposed to make
me feel smarter? Besides, every time I
learn something new, it pushes some old
stuff out of my brain. Remember when I
took that home winemaking course, and I
forgot how to drive?~
~The code of the schoolyard, Marge! The
rules that teach a boy to be a man. Let's
see. Don't tattle. Always make fun of those
different from you. Never say anything,
unless you're sure everyone feels exactly
the same way you do. What else...~
~When will I learn? The answer to life's
problems aren't at the bottom of a bottle,
they're on TV!~
Şi tot aşa... De fapt, The Simpsons nu e
atât de diferit de Married With Children
(a.k.a. Familia Bundy). Sau de South
Park. Sau sau sau, seamănă cu atâtea alte
seriale, animate sau nu, dar este unic din
cauză că a descoperit reŃeta perfectă: cu
subiecte din viaŃa de zi cu zi (subiecte
efective, adevărate, contemporane), şi cu
personaje animate, care nu pot fi
identificate sau cenzurate, nu au ruşine şi
nici conştiinŃă, creatorii The Simpsons au
făcut un fel de reality-show...virtual. There
you go! Şi Simpson-ilor le plac Pearl
Jam!
Cât despre rolul educativ al muzicii (de
orice fel ar fi ea)... fur de pe un blog:
~Ritualul distrugerii pozei preşendintelui
pe care îl face Eddie Vedder pe scenă
constituie o afirmaŃie politică calculată din
partea unui adult, ale cărui idei despre
politică merită să fie luate în serios. Într-
adevăr, mi-a schimbat părerile. Credeam că
e important să-mi apăr Ńara şi că a captura
„infractori” este un lucru necesar. Acum,
văzând că Eddie Vedder de la Pearl Jam
se opune războiului, m-am gândit puŃin la
lucrurile astea. Eddie face o treabă foarte
bună atunci când distruge poza
preşedintelui pe scenă cu stativul de
microfon. Nu prea ai cum să nu îi accepŃi
punctul de vedere. În plus, fiŃi atenŃi ce
versuri are în melodia Bushleaguer: „A
confidence man, but why so beleaguered?/
He's not a leader, he's a Texas leaguer”.
„Beleaguered” (=beligerant) şi „leaguer”
(=legionar) rimează. Cine mai poate să-l
susŃină pe Bush acum?~
Nu există subiect social pe care trupele
grunge să nu-l atingă: violul, avortul,
sărăcia, mizeria, suicidul, supradoza,
educaŃia, politica, războiul, familia
disfuncŃională, părinŃii adoptivi, şamd. A,
şi Eddie Vedder a cântat cu Ramones!!!
Treaba asta reprezenta manifestul RevoluŃiei din 1989. Fără să vreau să fiu nesimŃită la adresa morŃilor
şi răniŃilor de atunci, şi fără să-i iau apărarea lui Ceauşescu (n-am niciun interes...), fac şi eu un poster.
 Aşa, a fost
înlocuită o
tiranie cu
alta. Ceva
era în nere-
gulă cu sis-
temul lui
Ceauşescu,
nimeni nu
zice că nu,
dar eu nu
înŃeleg ce
nu e în nere-
gulă cu sis-
temul ăsta
de acum.
PărinŃii
noştri se
plângeau că
făceau
foamea în
„comunism”
că le era
frică să zică
un banc po-
litic, că nu
aveau voie
să iasă din
Ńară. Acum
fac foamea
în capita-
lism, nu e
nevoie să
zică bancuri
ca să facă
puşcărie, iar
cu plecatu’
din Ńară...
Nu ştiu câŃi
dintre părin-
Ńii noştri au
văzut măcar
Bulgaria.

Adevărul e că, mai în glumă, mai în serios... la momentul de faŃă nu putem fi liberi decât dacă ne
hotărâm să părăsim societatea (lucru care nici măcar nu e aşa de rău). Dar dacă vrem să fim lângă
oamenii şi locurile care ne plac, cu care ne-am obişnuit (nici măcar nu contează motivele), trebuie să
înlocuim treburile astea. Trebuie să ne educăm politic, social, civic, ideologic, şi să-i dăm jos pe
oamenii ăştia. Să-i înlocuim, sau să nu-i înlocuim, dar primul pas este să-i dăm jos!

Mai vezi din când în când, în câte-un lift, nişte de-alea cu „bla bla nerespectarea bla se sancŃionează
bla”, şi, de fapt, te bufneşte râsul, dat fiind că nimeni nu te poate efectiv obliga să dai 50 de lei dacă
fumezi în lift. Exact, dar EXACT la fel, nimeni nu te poate obliga să faci nimic altceva. Legile sunt
făcute de oameni exact ca şi tine, cu maŃe şi cu plămâni, care mănâncă şi fac sex. Ei nu îŃi sunt
superiori cu nimic. Unii dintre ei nici măcar nu scriu corect. Lol! OK...

O bună educaŃie
O bună educaŃie înseamnă (pentru a clarifica
exact despre ce vorbim), o bună pregătire
pentru ca individul să poată fi încadrat în
societate.
Faptul că omul este o fiinŃă socială este
demonstrat; deci, fără îndoială, el trebuie
încadrat în societate.
De asemenea este demonstrat faptul că actuala
societate nu este cea ideală; deci, în mod cert,
el este încadrat greşit.
În societatea românească actuală, „educaŃia”
nu face altceva decât să pregătească individul
pentru viitorul lui loc de muncă. Nici măcar
asta nu se face aşa cum trebuie.
De la vârste foarte fragede (şi din ce în ce mai
fragede), copilului îi este impusă alfabetizarea.
Lucru suficient de bun, de altfel, dacă individul
ar avea apoi acces la tot soiul de informaŃie pe
care ar fi în stare să o asimileze şi să o
proceseze după bunul plac. Cum intră la
şcoală, i se bagă pe gât cultură (generală); asta
face el în şcoală, se cultivă. ÎnvaŃă în amănunt
nişte subiecte extrem de generale (paradoxal,
nu?), care nu-i vor folosi niciodată la absolut
nimic, şi pe care, probabil, le va uita cât se
poate de repede. Ei, odată cu studenŃia,
intervine puŃin pregătirea efectivă pentru
viitorul job (bullshit!), adică învăŃarea în
amănunt a materiei pe care studentul şi-o
alege.
Nu are niciun sens să mai menŃionăm că:
laboratoare – nu există; practică – nu există;
profesori – nu există; studenŃi – nu există;
materie – nu există... Ca excepŃie, sunt câteva
facultăŃi care au sens, în special medicina şi
ingineria. În rest, sunt toate nişte instituŃii
apărute din dorinŃa de egalizare, de
uniformizare a unor calificări.
Să recapitulăm. Pe parcursul instruirii unui
individ, el parcurge două mari perioade:
alfabetizarea şi culturalizarea, sau cultivarea.
Într-un caz fericit, individul ăsta mai are şi
ceva părinŃi conştiincioşi, care îi inoculează un
pic de cultură civică (a.k.a. educaŃie socială).
În cazuri nefericite, n-are.
Într-o societate ideală, individul ar fi educat
altfel. El ar fi alfabetizat, pentru ca apoi să
urmeze o perioadă liberă de educaŃie (sau de
educaŃie liberă, ha!), o perioadă în care
individul ar observa lumea înconjurătoare.
Apoi, conform intereselor şi înclinaŃiilor
fiecărui individ, ar urma un număr restrâns de
materii pe care individul ar trebui să le
asimileze, pentru ca în final toată atenŃia lui să
se concentreze numai asupra câte uneia. Între
timp, i s-ar oferi adevărata educaŃie civică, de
care are nevoie: cum se traversează strada, cum
se face sex, cum nu se bea la volan, din astea...
Dar asta, cum am spus deja, s-ar întâmpla într-
o societate ideală (nu sunt departe, paradoxal,
Statele Unite; ceva, în schimb, e în neregulă şi
acolo...). În a noastră, trebuie să suplinim lipsa
de educaŃie civică (care, în şcolile româneşti
este înlocuită de religie, muzică, desen, din
astea, chiar şi pentru studenŃii de la „mate-
info” – nu că ălora de la uman le-ar păsa de
unde dracu’ se vede perspectiva dacă desenul
apare nu-ştiu-cum...) prin înlocuitori populari
(în sensul cel mai propriu al cuvântului): forme
alternative de educaŃie civică. pagina.de.stânga

Ne învaŃă şcoala să
iubim cărŃile?
Mereu mi-au plăcut. Sunt foarte sigură însă că
am început să le îndrăgesc din copilărie,
înainte de liceu. La liceu am fost pentru prima
dată obligată să citesc o carte.
E păcat că aşa de mulŃi oameni descoperă
cărŃile doar prin intermediul şcolii. În clasa a
IX-a, una dintre colege a mărturisit că nu citise
nicio carte până atunci. Mi s-a părut o
declaraŃie gravă. Cum să nu fi citit nici măcar o
carte, cât de mică? Mă întreb acum dacă
această fată, pentru care prima carte citită a
fost parcă «FraŃii Jderi», mai citeşte. Mă întreb
dacă, asemenea ei, mulŃi alŃi tineri, odată cu
terminarea liceului şi automat dispariŃia unei
autorităŃi care să le impună să citească, simt
încă nevoia să continue această activitate.
Tind spre reticenŃă. Dacă nu te-ai înfruptat
niciodată din cărŃi din propria dorinŃă, cum poŃi
să te îndrăgosteşti de ele în 4 ani în care Ńi se
spune ce trebuie să citeşti? Dacă ai făcut ceva
mereu din obligaŃie după ce te eliberezi mai
vrei să continui?
Cititul e o activitate care, făcută din plăcere,
implică total mintea şi sufletul, e aventură,
descoperire, entuziasm şi bucurie. Lectura e
una dintre puŃinele activităŃi care ne deschid
mintea la idei noi, ajutându-ne în acelaşi timp
să descoperim lumea, oamenii şi pe noi înşine.
Poate că exagerez, însă cred că şcoală te face
mai degrabă să urăşti cărŃile, să îŃi dai seama că
nu eşti suficient de deştept pentru a le citi,
pentru a înŃelege limbajul sofisticat şi
interpretările ascunse. Şcoala, în loc să ne
apropie de lectură, pune cărŃile pe un piedestal
unde doar câŃiva au privilegiul să ajungă. În
loc să îŃi deschidă mintea, Ńi-o închide,
forŃându-te să accepŃi şi să memorezi
interpretări care nu îŃi aparŃin.
Cum să mai pui mâna pe o carte după ce
sentinŃă notelor mici te aşează în banca celor
rataŃi? După comentarii, caracterizări de
personaje, citate şi procedee artistice oare nu
ajungi să asociezi cartea cu un obiect de
tortură? Ai 15-16 ani şi eşti obligat să citeşti
doar cărŃi scrise cu multe secole în urmă. Eşti
un adolescent care are nevoie de modele şi
răspunsuri. Cum să te regăseşti într-un
personaj dintr-o altă epocă şi cum să te
scufunzi într-o lectură total neadiacenta cu
pasiunile tale?
Mă gândesc cum ar fi dacă li s-ar spune
elevilor să aleagă ei ce citesc. Să meargă
fiecare într-o librărie şi să aleagă o carte care îi
interesează. Dacă le place, să o citească. Dacă
nu, să o lase la o parte şi să caute alta, până
găsesc ceva care îi pasionează, în care găsesc
ceva bun pentru ei. Să aibă dreptul să sară
peste pasajele care îi plictisesc şi să
abandoneze o carte dacă nu corespunde cu
interesele lor. Oare cum ar fi?
Uitându-mă în urmă la toŃi anii de şcoală, văd
prea puŃine lucruri pozitive. Acum, şcoala e
pentru mine un loc unde suflete tinere mor,
unde se ucid vise, speranŃe, se impun căi de
urmat, se dau sentinŃe. ÎnveŃi să îŃi fie frică, să
înşeli, să copiezi, să trişezi, să devii papagal.
Dacă şcoală ar avea ca obiectiv evoluŃia
omului atunci ar urmări cu orice preŃ sădirea
dragostei de cărŃi în inimile copiilor.
***
Am văzut de două ori anul acesta un cerşetor,
un om fără locuinŃă, murdar, vai ş-amar de
capul lui. Minune: citea întins jos pe trotuar,
lângă un stâlp. bookBLOG
Karra vs. Alexa – Despre societate
şi sistemul educaŃional
Alexa: Ce e aia Revolta Collective?
Karra: E un colectiv bazat pe prietenie,
solidaritate şi unitate. Deocamdată se află în
stadiul de pregătire şi organizare. Cu acest
colectiv urmăresc să adun tot ce constă în
mişcări libertariene, fie ele autonome sau
colective, pentru a demonstra că anarhismul nu
este o utopie şi să creez o mişcare intelectuală,
de care ducem lipsă. O mişcare intelectuală
bazată pe idei libertare. Eu deocamdată doar
filozofez aici.
Alexa: AveŃi lucrări proprii? Sau încercaŃi să
faceŃi un soi de conştientizare, un soi de
aducere în faŃă a ideilor cu care sunteŃi de
acord?
Karra: Da, avem. PuŃine, informative mai
mult, dar încercăm să oferim alternative. Spre
libertate, spre tot ce înseamnă o atitudine
libertară. Alternative spre o viaŃă mai bună.
Alexa: Well, şi alternativele astea... Nu vreau
să jignesc pe nimeni, dar în majoritate,
grupurile astea ale noastre... Ne dăm fluturaşii
intre noi, şi linkurile la fel. Şi eu poate câte-
odată mă gândesc că e mai uşor. Dar alte dăŃi
mă întreb de ce oamenii nu dau fluturaşi anti
violenŃă în familie Ńăranilor care vin beŃi de pe
câmp şi-şi bat nevestele. Voi abordaŃi şi
oameni outside your world? Fiindcă doar aşa
se poate face educaŃia adevărată, încercând să
ajungi la cei care chiar au nevoie de ea, one
way or the other...
Karra: Da, asta încerc să schimb. Unii, din ce
am văzut, sunt foarte anti-sociali cu the outside
world, dar nu îmi place să vorbesc în numele
altora. Eu încerc să comunic cu oricine. Am
mai împărŃit stickere cu mesaje. Cel puŃin atâta
pot să fac eu pe frontul meu individual, pentru
a împrăştia ideile pentru care lupt.
Alexa: Ce părere ai despre treaba cu salariile,
care se întâmplă acuma?
Karra: Salariile? Alea nu-s salarii! Statul, de
când există, şi-a bătut joc de oameni. Pentru că
îi exploatează în cele mai josnice moduri.
Celor de sus nu prea le pasă de oamenii „de
rând”. Îşi bat joc în toate felurile posibile.
Optez spre o revoltă pentru câştigarea unei
vieŃi demne, de om.
Alexa: Ai văzut că oamenii deja au ieşit în
stradă. Bătrânii... Îi vezi la TV fugitiv, cu
cârjele... Agită cârjele la jandarmi. Dar statul a
făcut în aşa fel încât jandarmii, săracii, nu prea
au nicio vină. Şi încerci să găseşti vinovatul, şi
niciunul n-are nicio vină. Teoretic, asta este
stânga moderată – putere descentralizată.
Numai că la noi e ca dracu’, nu e democraŃie!
Pur şi simplu, nimeni nu-şi asumă
responsabilitatea. Cine crezi că trebuie
„mazilit” şi cum? Adică, efectiv, care e soluŃia
pe termen scurt (că pe-aia de dărâmare a
sistemului şi a educării oamenilor, cea pe
termen lung, o ştim deja...)?
Karra: Bătrânii, tot respectul pentru ei!
Totuşi, unde sunt tinerii? Tinerii care ar trebui
să iasă în stradă pentru un viitor mai bun? Au
ieşit bătrânii, e de tot râsu’... Au avut spirit de
revoltă pentru a-şi cere viaŃa şi o bucată de
pâine înapoi. Cât despre responsabilitate, trăim
într-o Ńară de laşi şi ignoranŃi... O să ies şi eu în
stradă în semn de solidaritate, pentru viitorul
meu, pentru că sunt tânăr! Omul e comod în
ziua de astăzi. El aşteaptă în continuare...
Totuşi, la ce se întâmplă, nu merită să stăm în
case cu curu-n canapea şi să sperăm că Binele
va veni pur şi simplu. Drepturile se câştigă prin
luptă, deşi astea de la noi nu-s proteste. Sunt
foarte controlate.
Alexa: Ce părere ai despre educaŃia din
România, despre sistemul şcolar?
Karra: Sistemul şcolar din România este
foarte prost. Prea multă carte pentru nimic. Eu
optez pentru un sistem şcolar democratic, unde
înveŃi ce îŃi place şi ce vrei. Nu cum este
sistemul la noi; îŃi bagă pe gât atâtea chestii de
care nu ai nevoie. Pentru ce? Pentru nimic,
chestii inutile! Nu înŃeleg de ce profesorii se
cred superiori elevilor, ei sunt doar nişte roboŃi
care zic aceleaşi lucruri într-una, şi au prea
multe cerinŃe de la elevi. E un sistem prost. Aş
vorbi mult despre sistemul ăsta de căcat. Eu îl
vad ca pe un mod de a „educa” individul de
mic, de a-l învăŃa să aibă şefi şi să asculte ce i
se zice. Şcoala ar trebui să lase orice tânăr să-şi
dezvolte singur personalitatea, nu să i-o
impună indirect, conform unor standarde
impuse de oamenii sistemului, exploataŃi la
rândul lor. Majoritatea profesorilor care sunt
azi în şcolile româneşti nu au ce căuta acolo.
Alexa: Nu se mai face educaŃie civică, la
modul propriu al cuvântului „civic”. Copiii
habar n-au să citească un semn de circulaŃie
(util lor, mai ales că majoritatea îşi iau scutere
imediat ce fac 16 ani, că la alea n-au nevoie de
carnet), nu ştiu cum se face sex protejat, nu
înŃeleg cum funcŃionează politica, ce drepturi
şi ce obligaŃii cetăŃeneşti au, etc. Dar fac desen
şi muzică. Eu am făcut desen, muzică şi religie
până în clasa a 12-a. Să nu mai vorbesc despre
chimie şi alte porcării asemenea, care nu-mi
foloseau, eu fiind la clasă de bilingv germană,
într-un liceu teoretic cu profil filologic. Nu se
face sport ca lumea, iar copiii nu îi înŃeleg
utilitatea. Nu se motivează copilul cu nimic,
astfel încât să îi facă plăcere să vină la şcoală.
Şi, în plus, care-i faza cu notele?!! Adică,
come on! Profesorii cei mai „exigenŃi”, ăia de
dau numa’ 3 şi 4, ajung să fie consideraŃi cei
mai şmecheri. Dacă pică trei sferturi dintr-un
an, asta nu înseamnă decât că profesorul este
incapabil să predea şi să se facă înŃeles!
Profesorul trebuie să îşi dedice timp astfel
încât toŃi studenŃii săi să priceapă! Nu de-aia
mergem la şcoală, ca să pricepem?
Karra: Aşa stă elevul cu frica-n braŃe; unii au
de mici frică faŃă de profesori.
Alexa: Ce părere ai de faza cu meditaŃiile? Se
dau la facultate materii care nu se fac în liceu...
ÎnvăŃământul NU este gratuit.
Karra: MeditaŃiile nu ar exista dacă profesorii
nu ar abuza de materia lor şi nu ar suprasolicita
individul. În plus, profesorii au ideea că „dacă
nu te meditezi cu mine, te pic la examen”. Asta
e furăciune pe faŃă şi un mod de a discrimina.
Adică tu, chiar dacă înveŃi bine, dacă nu vii la
meditaŃii şi nu îmi dai bani, degeaba înveŃi, că
tot nu treci! Am auzit multe poveşti legate de
şcoală şi, pe oricine întrebi, mereu va exista o
problemă. Sistemul este prost şi oamenii care
lucrează în sistemul de învăŃământ sunt
superficiali. Copiii stau în şcoală pentru o
diplomă şi îşi pierd o mare bucată din viaŃă în
şcoală. Să fim serioşi, cei mai deştepŃi români,
cu un IQ de peste 130, sunt 2 – unul lucrează
într-o mină şi celălalt, ca ospătar. Ce caută
acolo?!
 Frank Little
S-a născut în 1879 şi a fost activ în campaniile
pentru liberă exprimare din anul 1913, din
Missoula, Fresno, Spokane, Peoria, etc. Frank
i-a organizat pe tăietorii de lemne, pe mineri şi
pe cei care lucrau în domeniul petrolier, în
sindicate muncitoreşti. Până în 1916, Frank a
ajuns membru în biroul executiv al Industrial
Workers of the World.
bucure într-o bună zi de viaŃa bună, de care se
bucurau numai şefii. El nu a fost un
„revoluŃionar de fotoliu”, ci un om care şi-a
transformat principiile în fapte în fiecare zi,
ştiind că ar fi putut fi închis în baza vreunei
acuzaŃii inventate, sau împuşcat de un
mercenar în orice clipă. Deşi Frank Little a fost
executat de către şase oameni mascaŃi la 1
August 1917, ideile sale vor supravieŃui atâta
timp cât oamenii îşi vor aduce aminte de el.

IWW a fost format în 1905, de către Eugene

V. Debs, William "Big Bill" Haywood, şi alŃii
care credeau că muncitorii nu ar trebui să fie
organizaŃi decât într-un singur sindicat, fiindcă
sindicatele multiple ar putea fi aŃâŃate unele
împotriva celorlalte în timpul disputelor cu
angajatorii. IWW s-a fondat pe ideea că nu
există similitudini între clasa muncitoare şi
clasa angajatoare, şi că misiunea istorică a
clasei muncitoare este aceea de a distruge
capitalismul şi de a-l înlocui cu un sistem
economic bazat mai degrabă pe satisfacerea
nevoilor umane decât pe obŃinerea unui profit,
astfel încât beneficiile unei vieŃi îndestulate să
poată fi extinse şi dincolo de un mic grup de
privilegiaŃi.

Frank Little a fost un erou, nu pentru lucrurile

măreŃe pe care le-a înfăptuit de-a lungul vieŃii,
ci fiindcă a rămas loial principiilor sale
revoluŃionare până atunci când a murit. Unii
dintre noi poate că vom trăi toată viaŃa fără să
facem parte dintr-un sindicat sau să participăm
la vreo grevă. Se pare că trăim într-o „zonă de
comfort” colectivă. Gândurile ne sunt practic
construite de către media, aşa că avem puŃină
informaŃie referitoare la lupta de clasă
turbulentă care s-a dat acum un secol. CâŃi
dintre noi înŃelegem, măcar, conflictul care
există între capital şi muncă? CâŃi dintre noi se
gândesc de ce noi trăim o viaŃă bună, pe când
trei sferturi din umanitate trăieşte în sărăcie
lucie? Şi câŃi se gândesc la posibilele
consecinŃe ale prăbuşirii iminente a bursei, şi la
cum se va intensifica conflictul dintre capital şi
muncă în Ńările dezvoltate mai apoi?
Chiar şi aceia dintre noi care au studiat istoria
muncii şi înŃeleg conflictul dintre muncă şi
capital s-ar simŃi umili dacă ar sta în aceeaşi
cameră cu Frank Little. Mereu în acelaşi
palton, el îi învăŃa şi îi organiza pe colegii lui
de muncă, astfel încât aceştia să poată să se
La 1 August 1917, sindicalistul Frank Little a
fost scos cu forŃa din internatul unde locuia în
Butte, Montana, şi a fost spânzurat de un stâlp
electric de cale ferată.
În vara lui 1917, Frank ajuta la organizarea
unor mineri într-o grevă împotriva Anaconda
Copper Company; este mai probabil, totuşi,
ca poziŃia pe care acesta o avea faŃă de
Războiul Mondial să-i fi atras furia asasinilor.
El susŃinea că toŃi muncitorii ar trebui să refuze
să fie încadraŃi în armată şi să lupte pentru a le
aduce beneficii opresorilor lor capitalişti. Aşa
cum a spus în ultimul său discurs, înainte să
moară, „Eu susŃin solidaritatea în muncă.”
Frank a înŃeles că poziŃia sa împotriva
războiului ar putea să îi aducă sfârşitul, dar
asta nu l-a făcut să tacă IWW

pagina.de.stânga: OK, well, ideea este să aflu
mai multe despre voi: Cine mai face parte din
Sector 7? SunteŃi un colectiv, colaboratori,
etc., cum vezi tu treaba?
Sector 7: Suntem un colectiv de oameni
creativi, o mână de oameni.
pagina.de.stânga: Deci mai mereu participă
aceiaşi oameni?
Sector 7: Oarecum. Noi venim cu ideile, ne
ocupăm de producŃie, şi când avem nevoie de
un ajutor, mai apelăm la câte un prieten.
pagina.de.stânga: Când aŃi început să faceŃi
chestii şi de ce?
Sector 7: Ne-am format prin 2007 şi primul
proiect de anvergură a fost getloaded.ro pentru
Romtelecom…
pagina.de.stânga: Aoleu, nu scrie cu
Romtelecoame de-astea! Pe mine mă
interesează alelalte proiecte…
Sector 7: Haha! Ideea e că ne-am format de la
început cu scopul de a crea conŃinut video
pentru internet.
pagina.de.stânga: În clipurile de pe YouTube,
cel puŃin (nu ştiu dacă mai sunt şi altele), dar în
alea, cel puŃin în alea mai noi, este evident un
simŃ civic, ca să zic aşa, o ironie… asupra unor
aspecte, dincolo de comercial.
Sector 7: Ăla este stilul nostru de umor.
Încercăm să avem un mesaj…
pagina.de.stânga: Da, dar ce vreau să zic:
clipurile sunt mai mult educative decât
distractive, şi în niciun caz comerciale.
Sector 7: Haha! Ele Ńintesc o nişă destul de
mare. Că nu Ńintesc „masa” de oameni, asta e
altceva… Sunt mai mult decât distractive
pentru că avem şi noi influenŃele noastre, cum
ar fi South Park si Dave Chapelle, iar acolo,
pe lângă comedie, ai şi un mesaj, înveŃi ceva…
Sunt şi unele făcute din pură plăcere. Avem
foarte multe idei pe care nu ne putem abŃine să
le împărtăşim şi cu restul internetului!
pagina.de.stânga: Unul dintre materiale este
despre fostul Underworld “în exil”; ceva
legături acolo? Ceva preferinŃe personale? E
vreunu' dintre voi punkist, sau sunteŃi fani ai
underground-ului? Sau, cum aŃi ajuns să faceŃi
filmuleŃul despre Under?
Sector 7: Aia trebuia să fie o serie despre
locuri ascunse, locuri underground. Al doilea
episod a fost despre barul pirat, pentru că
mergeam pe acolo după ce se desfiinŃase
Underworld-ul de la Kogălniceanu. Le-am
spus celorlalŃi că o ard prin acest loc şi că e
interesant, şi i-am convins să mă lase să fac un
material. Eu ascult punk.
pagina.de.stânga: Well, şi hai să luăm câteva
dintre “lucrările” semnate Sector 7 şi să le
discutăm puŃin. Am să iau trei dintre cele care-
mi plac mie cel mai mult. My all time fave, aia
cu FeriŃi-vă de apă… Deci aia... Trebuia să
facem interviul ăsta numărul trecut! Este mega
beton! Voi ce aŃi vrut să transmiteŃi cu ea?
Care e topic-ul principal? The shallowness of
marketing, the crap behind anti-drug
campaigns, the indifference behind bottled
water? Toate se regăsesc mai mult sau mai
puŃin acolo.
Sector 7: Ideea a încolŃit în mintea noastră la o
bârfă. Exagerările la care a ajuns advertising-ul
în încercarea de a transforma un produs banal
în ceva “cool”. Ne-am dat seama că ei, în
încercarea de a te convinge să bei apă, sunt în
stare să îŃi promită tot: sex, fată frumoasă,
energie, căluŃi…
pagina.de.stânga: În încercarea de a te
convinge să bei apa LOR, că apă oricum bem
toŃi.
Sector 7: Da, păi this is my point. Au ajuns să
îŃi promită toate astea, chiar şi o turmă de
ponei care aleargă prin oraş în timp ce oamenii
cântă la chitară şi se teleportează. Dar uită un
singur lucru: e APĂ!!! O bei, sau mori! E atât
de simplu! Nu e nimic cool la ea decât faptul
că ai absolută nevoie de ea.
pagina.de.stânga: OK, cum ziceam,
advertising-ul şi marketing-ul, last year's thing.
Bruno is the new Borat. Trecem la următoarea
favorită: Dorel!
Sector 7: Haha! La Dorel a fost altceva. Noi
suntem un pic sadici de felul nostru; în timpul
liber jucăm fotbal cu pisoiaşi, şi evident că am
asistat, la fel ca toată lumea, la succesul
campaniei cu Dorel. Numai că, încercând să ne
explicăm de ce şi de unde vine popularitatea
asta, nu am reuşit decât să înŃelegem că Dorel
este victima unor obsedaŃi care îl molestează şi
îl dărâmă psihic în fiecare zi.
pagina.de.stânga: Da, aşa e, Dorel e o
victimă, dar serios acum, ce părere ai tu,
personal, despre muncitorii care îşi încep ziua
cu fluierături după funcŃionare publice care
pleacă la serviciu în minijupă, şi despre aceiaşi
muncitori, care, la prânz, cu cârnatu' din pauza
de masă, pun de una mică şi apoi se urcă pe
blocuri de 12 etaje să muncească?
Sector 7: Am părerea că sunt delicioşi în felul
lor şi că nu sunt cu nimic mai proşti sau mai răi
decât micii corporatişti care bagă un filmuleŃ
porno la birou: la prânz se fac dispăruŃi 2 ore,
apoi între 3 şi 5 fac şi ei puŃină treabă.
pagina.de.stânga: Da, sunt delicioşi pentru
cine e în stare să se amuze; pentru
funcŃionarele publice nu are cum să fie haios.
Sector 7: Asta cu comentatul după femei Ńine
doar de educaŃie, de anturajul în care te
formezi, pentru că îŃi arăt oameni la costum
care fac acelaşi lucru! EXACT acelaşi lucru,
nu numai că se uită pe stradă, dar strigă de
parcă ar fi de pe şantier (n. e. ca să vezi…)!
pagina.de.stânga: Păi exact! La un momentdat
apăruseră prin oraş o serie de stencil-uri cu
“într-o Ńară normală...”. Pentru mine, şi ăia la
costum sunt Dorel. Same shit. Fiind profund
stângistă, pentru mine un muncitor pe şantier
nu este prototipul răului suprem. În fine…
Sector 7: Da, dar pentru că ei sunt şi murdari,
şi cu puŃine clase, atrag toată atenŃia.
pagina.de.stânga: Clipul al treilea care îmi
place e ăla cu bodyguarzii intelectuali. Mi se
pare genială ideea! Bodyguardul se ia de
prietenul gagicii, îi dă ceva mult mai greu, aia
intră deşi e proastă, bla bla bla bla… Mai sunt,
iarăşi, nişte layere la ăsta: primul layer, e vorba
fix despre a şti sau a nu şti, ce e important să
ştii, cât la sută reprezintă cultură generală, cât
la sută reprezintă chestii inutile, etc. Şi mai e
un layer, pe care poate nu l-aŃi anticipat şi
anume că în afară, povestea asta cu
bodyguarzii se apropie de ce aŃi prezentat voi.
Nu intră oricine în orice club.
Sector 7: Da, păi scopul nu a fost să facem
mişto de bodyguarzi, ci să ne luăm un pic de
noŃiunea asta de “exclusivitate” în cluburi,
pentru că la noi există o categorie de “oameni”
care merg în cluburi nu pentru că le plac
locurile respective, ci pentru că se intră greu.
Noi de-asta am făcut materialul - nu haina face
pe om, nu tricoul de cocalar de la Zara arată
că am “what it takes” să beau în clubul tău. De
câte ori facem un scenariu, scopul e să aibă un
mesaj dincolo de glumele din el. Nu neapărat
educativ - vii să vezi un material şi pleci cu
ceva nou - nu toate sunt aşa, dar măcar toate au
un mesaj, articulează o idee pe care şi tu o
aveai dar nu ştiai să o exprimi, să o articulezi.
Ce ne place e că am observat că e destul de
pozitivă reacŃia, iar noi ne gândeam că lumea
va găsi materialele greu de digerat tocmai
pentru că ne complicăm şi cu un mesaj.

pagina.de.stânga: Ce proiecte sunt în plan?

Adică, probabil nu poŃi să dezvălui tot, dar
măcar următorul clip, aşa, generic, despre ce
va fi?

Sector 7: Hahahaha! Despre cultura office.

Dar, de fapt, ăla e doar setting-ul. Următorul
clip va fi o comedie de situaŃie cu ceva insight
referitor la viaŃa de birou şi cum oamenii o ard
aiurea în loc să facă treabă. Acum ăsta e
următorul clip, dar noi am filmat în Aprilie
Bodyguarzii II, cu fani selectaŃi de pe
YouTube şi un grup de prieteni ai unor
prieteni, etc. Au fost, din păcate, nişte
probleme şi va trebui să refilmăm o anumită
secvenŃă din clip, pentru că, momentan, este
prea lung. Asta ca să ştii “the scoop”!

Un grup de brazilieni în exil au creat la Geneva

IDAC, Institutul AcŃiunii Culturale. Acest
institut dorea să ofere servicii educaŃionale, în
special Ńărilor din Lumea a Treia, care se
zbăteau pentru independenŃă. Această luptă
avea să se bazeze pe procesul conştientizării ca
factor revoluŃionar din interiorul sistemelor
educaŃionale. Paulo Freire a fost ales
preşedinte al IDAC.

În anii care au urmat, IDAC a devenit extrem

de popular; au colaborat la atâtea proiecte, că
aproape s-a transformat într-un institut care
organiza seminare şi ateliere de împrăştiere a
ideii de conscientização în jurul lumii. Paulo
Freire a încetat să mai folosească termenul de
conscientização, din cauză că nu a vrut să
participe la răspândirea concepŃiei că ar fi
suficient să interpretăm lumea critic, fără a
transforma concomitent structurile sociale
considerate a fi oprimante.

Nu am găsit toate documentele IDAC undeva.

Zânul cămătar, o parodie a reclamei Băncii
Transilvania, aduce în prim plan inconştienŃa
cu care contractăm credite şi ne transformăm
în sclavii sistemului, precum şi, spre deliciul
tuturor, nivelul aberant al fanteziei publicitare.
Deocamdată, se găsesc câteva documente
IDAC pe Scribd-ul pagina.de.stânga. Aceste
documente m-au inspirat enorm în lucrul la
acest număr al faniznului.
MulŃi oameni au criticat faptul că, în numărul
trecut, personajul comic-ului nostru bea bere.
Cică îndemnăm copiii la băut bere. În numărul
ăsta, shock!!!, conduce!!! Haha! OK... ideea cu
copilaşul punk este că el reprezintă o metaforă.
El este individul ignorant şi neştiutor (de-aia e
reprezentat ca un copil – întrupează noŃiunea
de tabula rasa), care, după ce face ceea ce
societatea îl îndeamnă (într-un fel sau altul) să
facă, alege să gândească pentru el însuşi.
Copilaşul nu bea bere fiindcă trebuie ca
minorii să bea bere, ci fiindcă aşa vrea el să
facă. Uneori...trebuie să gândeşti puŃin mai
departe de atât. În orice caz, după cum
spuneam, în numărul ăsta conduce. Şi fiindcă
este foarte probabil că am rămas fără
desenator, şi fiindcă au apărut multe alte
„EducaŃia este un lucru admirabil, dar este bine
să ne amintim din când în când că nimic din
ceea ce merită învăŃat nu poate fi predat.”
(Oscar Wilde)
complicaŃii, probabil, de la numărul următor nu
o să mai avem comic, şi o să furăm doar, cu
neruşinare, ca şi până acum, de pe Google,
poze care să ne ilustreze ideile. Noi nu avem
site din ăla pe care să punem anunŃuri de job-
uri, sau ceva, dar...dacă desenezi şi-Ńi surâde
ideea... dă-ne un semn, şi poate little punky are
un viitor...
În altă ordine de idei, avem concurs pe
WordPress care Ńine până la jumătatea lunii,
avem documente noi pe Scribd şi avem 2 luni
la dispoziŃie să venim cu altceva interesant
pentru #IV. Check back in once in a while...
pagina.de.stânga
www.myspace.com/paginadestanga
www.scribd.com/paginadestanga
paginadestanga.wordpress.com
pagina.de.stânga eşti tu! Scrie-ne şi spune-ne
ce facem bine, ce facem rău, ce a trebui să
facem.
Scrie-ne dacă vrei să scrii un articol în
pagina.de.stânga, sau să colaborezi pe un
termen mai lung.
Scrie-ne dacă vrei să faci o acŃiune la care
crezi că te-am putea ajuta.
Scrie-ne pur şi simplu!