N° IV - Ian – Mar 2011

Cletus U, antrenorul de fotbal homosexual săptămâni de închisoare pentru că l-a

căruia i-a fost refuzat azilul politic în ajutat pe Cletus cu şederea sa în Austria.
Austria şi care a fost deportat, se ascunde
şi trăieşte cu frică pentru siguranţa Cletus a spus că plănuieşte să se întoarcă
propriei persoane. în Europa prin Maroc: „Este mai bine să
dispar în deşert sau în apă decât aici, în
Conform LGBT Asylum News, Cletus a Nigeria.” advocate
contactat revista austriacă Profil pentru a
raporta clandestin situaţia în care se află.
A explicat că se ascunde în mahalalele din
Lagos, un oraş la malul mării din Nigeria
de sud-est. A spus: „Poliţia poate sosi în
orice moment, mă pot bate, încarcera sau
ucide, din cauza felului în care eu sunt.”

Verva generată de cazul azilului lui Cletus

a făcut ca orientarea sa sexuală să fie
cunoscută la nivel internaţional. LGBT
Asylum News raportează de asemenea că
şi părinţii lui Cletus, care trăiesc în nordul
Nigeriei, unde guvernează legea
musulmană Sharia, au fost informaţi de
faptul că fiul lor este homosexual.

Cletus a trăit timp de şase ani în Austria

înainte de a depune cererea de azil politic,
pe baza sexualităţii sale. Cererea i-a fost
refuzată şi a fost arestat pe 29 Aprilie, apoi
deportat în Nigeria pe 5 Mai. Când a fost
arestat, Cletus era la antrenamentele
echipei FC Sans Papiers, o echipă de
fotbal şi o organizaţie politică dedicată
susţinerii imigranţilor şi a refugiaţilor.
Cletus a mai raportat şi că a fost rănit la
umăr în timpul arestului său, iar umărul
încă îl mai doare. Avocatul său, Tim
Ausserhuber, susţine că negarea azilului a
fost ilegală din cauză că nu a fost făcută
după proceduri: „Cererile de azil pot fi
refuzate în aceeaşi zi, dar ele tot trebuie
procesate şi aprobate.” Cletus susţine că
nu a fost prezentat niciunui reprezentativ
al ambasadei Nigeriene. Ausserhuber riscă
penalizări de €15.000 sau până la şase
„Vă jur că nu urăsc nicio rasă. În orice caz, nu este
de dorit ca rasele să se amestece între ele. Cu
excepţia unor succese gratuite, pe care sunt gata să
le recunosc, împerecherea sistematică între rase
diferite nu a produs niciodată rezultate bune.
Dorinţa unei rase de a rămâne pură este dovada
vitalităţii şi a sănătăţii sale. Mândria rasială – şi asta
nu implică scârba faţă de alte rase – este, de
asemenea, normală şi sănătoasă. Niciodată nu i-am
privit pe chinezi sau pe japonezi ca fiind inferiori
nouă. Ei aparţin unor civilizaţii antice, şi recunosc
cu tărie că istoria lor trecută este superioară alei
noastre. Ei au dreptul de a fi mândri de trecutul lor,
exact cum şi noi avem dreptul de a fi mândri de
civilizaţia de care aparţinem. Întradevăr, consider
că, cu cât mai mândri vor rămâne chinezii şi
japonezii de rasa lor, cu atât mă voi înţelege mai
uşor cu ei.” (A. Hitler, 1945 – „Testamentul politic”)
 Editorial
Am început acest an cu hotărârea fermă că
nu voi mai face nimic cu pagina.de.stânga.
Am fost absolut sigură că este mult mai
bine să stau la locul meu, dar nu a durat • Pe 27 Ianuarie comemorăm Ziua
foarte mult. Deja începând cu anul trecut
internaţională a victimelor
aveam alt proiect în minte, care să-mi
ocupe timpul (prea?) liber. holocaustului

• Pe 4 Februarie este Ziua

Totuşi, nu mă pot ţine de-o parte de bebe-
ul meu, p.d.s. Şi mă tot întreb, despre ce mondială a cancerului
subiecte să mai tot povestesc, cum să mai
încerc să sensibilizez „opinia publică”, cum • Pe 20 Februarie este Ziua
să nu-mi văd de treabă fără a fi în acelaşi mondială a justiţiei sociale
timp incorectă?

Dacă despre socialism am vorbit şi am tot

vorbit şi nu am ajuns la o concluzie prea
bună (care să satisfacă pe toată lumea),
căci aceasta nu există; dacă despre
capitalism am tot pălăvrăgit deşi cu toţii
ştim că este răul absolut, încornoratul în
pieliţă economică, promit că anul acesta
mă voi abţine de la a mai aborda asemenea
teme.

Promit că anul acesta voi face altceva: voi

scotoci prin calendarele organizaţiilor
internaţionale şi voi celebra, prin p.d.s, • Pe 21 Martie celebrăm Ziua
alături de ele, ceea ce merită celebrat. Sau internaţională pentru
voi comemora ceea ce merită comemorat. eliminarea discriminării
Fiindcă nimeni nu are o problemă cu rasiale
ONU, de exemplu, nu? (Deşi ONU nu pune
la dispoziţie materiale ne-copyright-ate, • Pe 22 (tot) Martie este Ziua
spre exemplu...) mondială a apei

Şi veţi mai observa mici schimbări la p.d.s

anul acesta: formatul (de la A4 trecem la
A5), lipsa comic-ului, mai multe review-
uri, etc.

Sper să vă placă de p.d.s la fel de mult ca şi

mie şi, la fel ca şi acum un an, aştept cu
nerăbdare criticile, aplauzele şi articolele
voastre la paginadestanga@gmail.com.
Poate dacă tot aştept, primesc ceva..., cine
ştie? ☺

pagina.de.stânga

Oh, stralia!
 O poveste din Alice Springs
Un grup de tineri şefi de trib din
Yuendumu, o comunitate aborigenă
australiană, au fost evacuaţi dintr-un
hostel din Alice Springs în Martie 2008, în
urma unor plângeri din partea câtorva
turişti, cărora le era „frică de aborigeni”.
Cei 16 oameni din grup, printre care femei
şi copii mici, au mers 300 de kilometri
până la Alice Springs pentru un training de
prim-ajutor oferit de Royal Lifesaving
Society. Cei mai mulţi erau tineri şefi de
trib, aleşi special pentru poziţia pe care o
ocupau în comunitatea Yuendumu.
În timp ce aceştia îşi ocupau camerele,
managerul hostelului le-a spus că va trebui
să-şi strângă lucrurile şi să plece, din cauză
că unii turişti ai hostelului s-au plâns că le
e „frică de aborigeni”, iar aceşti turişti
„aduc mulţi bani hostelului”.
Organizatorii excursiei sunt şocaţi.
Supărat din cauza acestui incident,
directorul Royal Lifesaving Society îl
descrie ca fiind „rasism pur”.
 O poveste din Brisbane
Delmae Barton (62 de ani), o figură
proeminentă indigenă şi o cântăreaţă de
operă, a stat timp de mai bine de 5 ore pe
un scaun dintr-o staţie de autobuz de lângă
campusul Nathan al universităţii Griffith
în Iulie 2006, incapabilă să ceară ajutor; a
vomitat de la un presupus infarct sau criză
de diabet.
Timp de 5 ore şi jumătate, oamenii din
vecinătate, studenţii şi şoferii de autobuz i-
au ignorat rugile, până când doi tineri
japonezi au întrebat-o dacă are nevoie de
apă şi de ajutor.
Prietena ei, directoarea centrului
Gumurri din acea universitate, Boni
Robertson, spune că este o ruşine că rugile
Delmaei au fost ignorate de sute de
trecători, în timp ce autobuzele se opreau
lângă ea.
Delmae declară că „nimeni nu s-a oprit să
mă ajute. Oare doar atât merit?” Ea crede
că oamenii s-au gândit că ar fi fost beată,
sau drogată, şi că acest gând a fost
încurajat de culoarea pielii ei.
Peter Beattie, premierul de atunci, a spus
în Parlament că este „foarte dezamăgit” de
acest incident, şi şi-a cerut scuze în numele
locuitorilor din Queensland.
 O poveste din Townsville
Aborigenii nu mai pot fi judecaţi corect,
conform unor sondaje recente, care
demonstrează cum majoritatea cetăţenilor
nu sunt în stare să recunoască gesturile
rasiste. Sondajele au fost iniţiate pentru a
demonstra nevoia de a muta cazul
revoltelor lui Lex Wotton din Palm Island
de la Townsville la Brisbane, pentru a
asigura o judecată corectă.
În sondaje, conduse de firma de avocatură
Levitt Robinson din Sydney, mai mult de
jumătate din locuitorii din Townsville
afirmă că nu ar putea renunţa la atitudinea
rasistă faţă de aborigeni, nici chiar dacă un
judecător le-ar cere-o.
Aceste rezultate aduc la lumină un oraş
segregat, cu viziuni rasiste, şi în care
numai unul din zece cetăţeni are o
atitudine pozitivă faţă de aborigenii din
comunitate.
Ignoranţa se pare că este un factor major
al acestei atitudini, dat fiind că numai un
sfert dintre cei intervievaţi a ştiut că
revoltele de la Palm Island au fost cauzate
de o „moarte în custodie” (n.r. fenomen
frecvent întâlnit în Australia, „acuzaţii”
sunt mutaţi dintr-un loc în altul în dube
neventilate, cale de sute de kilometri, pe
călduri năucitoare; o mare parte dintre ei
mor înainte de a ajunge la destinaţie).
 O poveste din Sydney
În Aprilie 2008, un renumit compozitor
aborigen, după un succes extraordinar la
Opera din Sydney, a fost refuzat la intrarea
unui restaurant Hugo’s pe jumătate gol,
bântuit de fantome rasiste. Li s-a spus, lui
şi prietenului cu care era, „Nu puteţi să vă
aşteptaţi să lăsăm pe oricine să intre”.
William Barton, fiul Delmaei Barton, care
a vizitat suficiente baruri de lux de-a
lungul carierei sale, a fost minţit că barul
este „plin”, atunci când acesta a încercat să
intre, iar prietenul său s-a trezit cu un
portar în faţă, care i-a spus că nu poate să
intre. ANTaR
„Nu există gene care să caracterizeze
excelenţa” (Igorot) – comentariu de
Zeph Agayo
Sunt perfect de acord cu Igorot. De-a lungul
istoriei, mulţi s-au considerat superiori, şi i-au
considerat pe alţii inferiori. Tuturor li s-a
arătat că au greşit. Istoria a arătat întotdeauna
că oricine poate să facă orice.
Este ironic faptul că lumea e de acord cu mine,
dar tot există prejudecăţi rasiale. Oamenii nu
pot să renunţe la orgoliu, poate nu încă, cel
puţin. O să ne referim la această neputinţă ca
la „natura umană”.
Unii au ajuns la concluzia că prejudecăţile
rasiale ar lua sfârşit dacă nu ar exista decât o
singură rasă. Nu sunt de acord. De ce zic asta?
Permiteţi-mi să pun o întrebare: s-ar schimba
natura umană dacă nu ar exista decât o rasă?
Ar dispărea mândria şi vanitatea dacă nu ar fi
decât o rasă? Mă îndoiesc sincer. Fie că există o
singură rasă sau mai multe, atâta timp cât
există natura umană, sunt sigur că vor exista şi
prejudecata, bigotria, etc. Şi dacă nu există
decât o singură rasă, tot va exista prejudecată.
Cum şi de ce? Gândiţi-vă la cum ne purtăm
acum cu cei din propria rasă. Ne place să ne
imaginăm că suntem mai buni decât ceilalţi.
Unii vor zice „Arăt mai bine fiindcă sunt mai
înalt”, alţii „Arăt mai bine fiindcă sunt mai
bine-făcut” sau „Structura mea e mai delicată
decât a ta”. Aş putea să găsesc exemple la
nesfârşit. Dacă nu ar exista decât o singură
rasă pe lume, sunt sigur că ar exista
prejudecăţi faţă de alte feluri de minorităţi, şi
faţă de cei „atipici”. Pur şi simplu, ne este în
natură să ne considerăm mai buni decât alţii.
Haute culture/by OAMA
Colecţia Nautilus SF este cel mai
cunoscut brand din SF-ul românesc. Dacă
n-aţi auzit de Nautilus, sunt şanse bune
să nu fi auzit nici de Frank Herbert sau
de George R.R. Martin, de Philip K.
Dick ori de Orson Scott Card, de
antologiile Gardner Dozois, esenţa SF-
ului mondial. Şi de mulţi alţi autori
publicaţi în cele peste 350 de titluri ale
colecţiei. De şaptesprezece ani, Nautilus
SF propune cititorilor săi toate numele
mari ale literaturii SF & Fantasy,
răsplătite cu cele mai reputate premii
literare ale genului. Dacă imaginaţia are
totuşi graniţe, fiţi siguri că fiecare volum le
va împinge şi mai departe!
Katherine Kurtz a scris, printre altele,
Lammas Night (tradusă la Nemira
drept Noaptea Vrăjitoarelor). Despre
un grup de vrăjitoare care încearcă să
salveze Anglia de la atacurile naziste din
timpul celui de-al II-lea Război Mondial.
Pe un alt plan, ne sunt prezentate viziunile
şi amintirile unui vrăjitor, care ajunge să
realizeze ce rol joacă el în ciclul vieţii.
Frank Herbert, dacă o mai fi scris şi
altceva, Dumnezeu ştie, dar a scris,
probabil, cea mai tare carte de SF care
există pe lume şi anume Dune. A făcut
dup-aia tot felul de continuări, care au mai
mult sau mai puţin sens. Cartea are atâtea
subiecte, că dacă ar fi să le analizăm pe
toate, nu am avea loc aici. Menţionez
planul ecologic, pe cel religios şi, normal,
pe cel rasial. Familii regale migratoare
(albe) se stabilesc pe planeta Dune,
Arrakis, şi se hotărăsc că vor să o
transforme. Transformările dorite de ei
aveau beneficii şi pentru populaţia
localnică, fremenii, dar mulţi dintre ei, în
numele tradiţiei, nu erau de acord cu
schimbările. Ca să vezi, un soi de analogie
cu ce fac Statele Unite prin Orientul
Mijlociu. De fapt, toată cartea, din punctul
meu de vedere, are loc într-un alt Orient
Mijlociu, cu alte nume, dar şi cu indicii
care ne fac să înţelegem că Dune nu este o
Biblie, cum adesea poate părea, ci o
istorie (şi hmmm, oare nu e şi Biblia tot o
istorie?). Este o istorie atât de bine
conturată, încât, citind-o, ajungi să te
întrebi dacă oamenii ăia chiar nu au
existat! Frank Herbert rocks, şi asta
putem uşor observa în, mi-am adus aminte
că a mai scris şi altceva, Pandora, o
trilogie extraordinară despre... aceleaşi
subiecte (ecologic, spiritual/religios şi
rasial), pe care a scris-o împreună cu Bill
Ransom. Aoleu, da, şi am uitat,
amândouă seriile-s despre droguri.
Philip K. Dick, un sărit de pe fix care a
scris întruna sub influenţa LSD-ului (cu
romane notabile precum Omul din
castelul înalt şi UBIK, şi multe, multe,
multe altele, toate cu puternice tendinţe
anarhiste), a lăsat lumii o capodoperă
numită Do Androids Dream of
Electric Sheep? (tradusă iniţial la
Nemira drept Vânătorul de
recompense, şi, mai apoi, drept Visează
androizii oi electrice? – ecranizată ca
Blade Runner). În cartea asta, pe primul
plan urmărim povestea unui vânător de
recompense care trebuie să „scoată din
circulaţie” 6 androizi scăpaţi din greşeală
pe străzi, iar pe al doilea plan urmărim
dezastrul ecologic petrecut după Războiul
Nuclear, şi consecinţele lui: fiinţele vii
adevărate devin o raritate, iar, într-o lume
înţesată de animale electrice şi androizi, se
pune problema etică de a le deosebi. Care
dintre ele au... „suflet”?
Ooof! Aş mai scrie despre un miliard de
alte cărţi... Tot ce a apărut la Nautilus
este beton (sau, mă rog, cu foarte mici
excepţii). Read these and I’ll love you!

„Pentru cei care au nevoie de cârja realităŃii, doar

atât: dacă într-o peşteră există un grup de
oameni, literatura mainstream va scrie în detalii
mişcătoare despre cei care trăiesc înăuntru. SF-ul
va scrie despre cei care încearcă să evadeze.”
(Mihai-Dan Pavelescu, coordonatorul colecŃiei
Nautilus)
Nautilus
Orson Scott Card, cu cărţile din seria
Universul lui Ender, a pus nişte noi Ah! Era să uit!!! Dacă prima serie a
întrebări pentru cei care au impresia că-s Nautilus a început cu Do androids...,
toleranţi. În prima carte, Ender’s Game, cea de-a doua a început cu o altă
Andrew (poreclit Ender – Terminatorul – capodoperă, şi anume The Hitchhiker's
după rolul pe care-l joacă), un copil de Guide to the Galaxy (Douglas
doar câţiva anişori, este luat de acasă şi Adams), o minunată carte despre punctul
înrolat forţat într-o şcoală spaţială ălălalt de vedere, despre birocraţia
militară, unde, printre orele de universală, despre transportul de rahat,
antrenament şi învăţătură, i se dădea voie despre preşedinţi incompetenţi, totul la un
să se joace la simulatorul spaţial. Pentru alt nivel, strigând parcă: „Nu te simţi
ca, la sfârşit, când „termină jocul”, să special! Nu eşti singurul care există!!!”
realizeze că simulatorul nu simula nimic,
ci că el chiar se luptase cu adevărat cu o
civilizaţie extraterestră, pe care o
exterminase. Ani mai târziu, în alta dintre
cărţile seriei (Xenocide), recuperează un
specimen din rasa pe care aproape o
omorâse, şi o duce pe o nouă planetă, unde
are de ales dacă să distrugă ecosistemul
deja prezent, sau să-şi spele păcatele,
oferindu-i victimei sale o nouă şansă. Şi
aşa mai departe. Un scriitor pentru cei cu
prea multă conştiinţă (sau fără?!), şi o
serie care face parte dintr-un ditamai
universul.
 care au pătruns în mainstream. În anii
Alternative: Rap 2000, hip-hop-ul alternativ şi-a asigurat
un loc în mainstream, poate din cauza
„I told the niggaz: "please, let us pass, friend!" declinului comercial al gangsta rap-ului,
I said "please" `cause I don't like killing sau poate din cauza succesului artiştilor
Africans,
crossover precum OutKast, Kanye
but he wouldn't stop and I ain't Ice Cube,
West, Gnarls Barkley şi Gorillaz.
but I had to take the brother out for being
rude,
and like I said before, I was mad by then...
It took three or four cops to pull me off of him!
But that's the story y'all of a black man
acting like a nigga and get stomped by an
African!”

(Arrested Development)

A luat fiinţă la sfârşitul anilor `80, când

hip-hop-ul îşi trăia zilele „de aur”. Hip-
hop-ul „alternativ” îi avea cap de afiş pe
rapper-ii „din est”, precum grupurile De
La Soul, Jungle Brothers, A Tribe
Called Quest şi Digable Planets,
alături de „vesticii” The Pharcyde,
Digital Underground şi Jurassic 5 şi
de anumite grupuri din sudul SUA,
Arrested Development, Goodie Mob
şi OutKast. La fel ca şi rock-ul alternativ,
hip-hop-ul alternativ a ieşit în mainstream
la începutul anilor `90. Câteva albume de
debut ale artiştilor de hip-hop au atins un
succes comerical mic, dar au fost primite Ceea ce au făcut hip-hop-erii „alternativi”
foarte bine de criticii de muzică, care le-au pentru rap, a fost să-l îmbogăţească, ca
descris ca fiind ambiţioase, inovatoare, dar sound, cu numeroase alte genuri, precum
şi jucăuşe. Botezat „Sgt. Pepper al hip-hop- rock, punk, jazz, country, pop, electronica,
ului”, De La Soul (şi albumul său 3 Feet funk, gospel, etc.
High and Rising) este considerat
promotorul genului.

Apoi, hip-hop-ul alternativ a decăzut

brusc, lăsând loc gangsta rap-ului. Şi
acesta aborda aceleaşi teme sociale ca şi
hip-hop-ul alternativ, dar le aborda altfel:
mai violent, mai melodic şi mai comercial.
Pentru hip-hop-ul alternativ, anii 2000 au
însemnat un interes renăscut al publicului
faţă de gen, din cauza interesului acestui
public pentru muzica indie. Arrested
Development şi The Fugees au fost
printre primele trupe de alternative rap Deşi mulţi dintre MC-ii de hip-hop
alternativ preferă teme „fresh”, precum
trăirea personală, dragostea, viaţa de zi cu
zi, şi preferă să nu „se lupte” cu sistemul, Profil: alternativ
unii dintre ei o fac mult mai bine decât
Caparezza este pseudonimul lui Michele
colegii lor gangsta. Flobots şi
Salvemini. S-a născut in 1973 în Molfetta. Îl
Caparezza sunt două exemple mai
consideră pe Frank Zappa a fi „mentorul”
„recente”. său. Caparezza critică societatea cu ironie, în
contexte care, adesea, sunt fantastice şi ireale.
„Black cat is bad luck, bad guys wear black,
La început, Caparezza poate părea haotic, din
Must`a been a white guy who started all that!
cauza metaforelor sale neobişnuite, şi mai ales,
(Make the Gas Face!) For those little white lies,
din cauză că nu este mainstream. Albumele
My expression to the mountainous blue eyes,
sale dezbat o sumedenie de teme: furia, dorinţa
Then form a face, and shake my skull cap,
de izbăvire, nostalgia, dragostea, vina, dar, mai
Dismiss the myth, that evil is not black,
ales, dorinţa de schimbare.
but opposite spectrum, this done by red man
with horns on his head, laid down the ill plan,
Got all his helpers, said, "Make it snappy!
Tell all the people that their hair can't be
nappy!"
Blonde and blue-eyed, or dark-skinned half a
G,
A disease, created by leprosy!
Don't speak of bleach, bend them to right,
Say, "It was night WAY before the light"
Put aside spooks, Serch leaves a trace
I've set `em correct with the effect of the Gas
Face!”

(3rd Bass)
„From the color of the faces in Sunday songs
To the hatred they raised all the youngsters on
Once upon a time in this country, long ago,
She knew there was something wrong,
Because the song said "yellow, red, black, and
white,
Every one precious in the path of Christ",
But what about the daughter
Of the woman cleaning their house?”
„Îmi găsesc foarte interesantă/Partea mea
intolerantă... Care mă face să mă revolt/
Împotriva tuturor acestor oameni minunaţi.”
zice Caparezza în melodia La mia parte
intollerante (Partea mea intolerantă), un
cântec despre sistem şi ce-ţi face el. Era la un
momentdat un banc despre un papagal pe care
stăpâna lui vroia să-l elibereze, dar el nu vroia
să părăsească cuşca, fiindcă, nu numai că nu
avea unde să se ducă, dar nu ştia cum să
supravieţuiască înafara cuştii. Pentru el, nu
exista „afară”. Cam aşa şi cu melodia asta... „Io
sono molto calmo, ma nella mente ho un virus
latente incline ad azioni violente” („Eu sunt
foarte calm, dar am în minte un virus latent
care mă face să acţionez violent”), ne explică
mai departe Caparezza, în aceeaşi melodie. În
altele, precum Un vero uomo dovrebbe
lavare i piatti (Un om adevărat trebuie să-şi
spele vasele), desfiinţează machism-ul, sau
spiritul de turmă care duce la ignoranţă, în
Vieni a ballare in Puglia (Vino să dansezi
în Puglia) – „Turista tu balli e tu canti, io conto
i defunti di questo paese” („Turistule, tu
dansezi şi cânţi, iar eu număr morţii acestei
ţări”).

(Flobots)
 Vrăjitorul din (slob)OZ
Din nefericire, nu mi-a trecut prin cap să
salvez comentariile pe care i le-am lăsat
acestui minunat membru N&D (a se citi
Noua Dreaptă, nu Nick şi Delia), aşa că le
povestesc din amintire. Răspunsurile
dumnealui sunt, însă, sută la sută verificabile,
şi prezente în inboxul meu.
Monsieur are simţul umorului. Îţi poţi da
seama de asta din titlul pe care l-a ales pentru
blogul personal: Gardul de Fier (LOL!?). Pe
Gardul de Fier puteţi umrări o activitate
clocotindă (şi furată de pe multe alte bloguri):
omul nostru scrie câte 7-8 articole de 15 pagini
pe zi. Alea pe care le copiază, sunt fără
diacritice, în internetică, nu în română, cum
era de aşteptat de la un naţionalist ca Domnul
de Fier. Alea pe care le scrie el, Dumnezeu cu
mila! Aoleu! Fugiţi, scumpii mei profesori de
română, nu face bine la inimă!
În fine, la un momentdat, un prieten m-a
îndrumat cu un link către Gardul de Fier.
Era către un articol-răspuns la o „ameninţare”
a AFA că anarhiştii cică-s cu ochii pe
monsieur. Şi ăsta pusese o poza (pe care a scos-
o; acum, acel articol nu mai există. Ce e,
bombonel, ţi-au căzut coaiele?), ca să-l poată
urmării antifasciştii mai bine (un fel de Scufiţa
Verde, dacă vreţi). Am zis să dau şi eu un
comentariu, şi i-am scris ceva de genul ăsta:
p.d.s.: Nu este nevoie să fii anarhist sau
comunist ca să fii antifascist. Nu este nevoie,
de fapt, să ai nicio culoare politică pentru a fi
anti-fascist. Înseamnă doar să urăşti fascismul,
care este una dintre cele mai idioate lucruri
care i s-au întâmplat umanităţii de-a lungul
timpului. Te invit pe blogul meu comunist
jegos!
El a considerat de cuviinţă să-mi răspundă aşa:
GdF: Să-mi bag pula-n măta de comunist
nespălat... Dacă tot ai vrut să-ţi vizitez pagina...
Am o mare fericire atunci când vă pocnesc... *
Amuzată, am intrat din nou pe blogul
dumnealui, şi am găsit un post despre
Dumnezeu (are foarte multe articole despre
religie...), care nu te întreabă 15 lucruri (e,
caută în blog acolo „15 lucruri pe care
Dumnezeu nu te întreabă”). În consecinţă, i-
am lăsat un comment şi aici:
p.d.s.: Dumnezeu nu te întreabă câţi comunişti
împuţiţi ai urât azi, ci te întreabă pe câţi i-ai
înjurat de mamă pe blog-ul lor personal.
GdF: Cu cei de genul tău nu pot discuta. Cu
nişte cretini care îi admiră pe Marx şi Lenin.
Nişte jeguri COMUNISTE de genul vostru...
Nişte scursuri anarhiste... Vorbeşti despre
fascism, şi blogurile voastre abundă de
doctrine comuniste... Pentru voi n-am decât
URĂ... Unde vă prind, acolo vă scuip în faţă...
Să bagi asta la cap...
Din nou amuzată, am zis să mă cobor la nivelul
lui şi să-i răspund, că poate fac un articol
interesant. Deja am salvat mesajele din sent!
Deci şi ăsta se găseşte la mine-n mail. După
ăsta, n-a mai răspuns, damn it!
p.d.s.: E, păi vezi, aici ne înţelegem greşit: de
Marx, da, îmi place, fiindcă Marx e foarte tare.
Sunt sigură că, dacă ai citi Marx, ai fi de acord
cu mine. De Lenin, nu îmi place atât de tare.
De fapt, nu am fost niciodată o fană a modului
în care lumea l-a interpretat pe Marx... Vorbesc
despre fascism fiindcă tu eşti un fascist. Din
nefericire, oamenii care gândesc ca tine există.
Consider existenţa acestui fel de oameni o
consecinţă a sistemului corupt în care trăim,
aşa că faţă de tine, eu nu pot să am ură. Nu pot
să am decât milă. Despre anarhism şi
comunism... Hotărăşte-te, blogul meu, ce este:
este anarhist sau comunist? Eu zic că nici una
nici alta. Este un blog anti-capitalist. Sure, EU
sunt una din cele două, dar te las pe tine să
ghiceşti care! :) Cât despre modul tău violent şi
necioplit de a încerca să mă intimidezi... Ţine
minte, în cărticica voastră legionară (pe care eu
am avut curiozitatea de a o citi), scrie că prin
comportamentul vostru tre' să daţi un
exemplu, voi trebuie să fiţi exemplari! Nu
să scuipaţi lumea pe stradă!! Până când asta se
va întâmpla, eu sunt mult mai bună decât tine,
pe orice plan! Fi TU atât de exemplar încât eu
să-mi doresc să fiu ca tine! How about that for
a change? ;)
Pupici roşii cu auriu (în formă de stea,
evident),
pagina.de.stânga
*Este corectat şi adaptat de mine, că altfel nu se
poate citi.
Otto vs. Alexa – Despre nazism şi
muzică
Alexa: Pe 27 Ianuarie s-a sărbătorit ziua
internaţională a comemorării victimelor
holocaustului. Ştiai despre existenţa
acestei zile? Ceva atât de semnificativ este
abia cunoscut la noi în ţară, deşi şi de la
noi au fost duşi evrei şi ţigani la
Auschwitz.
Otto: Nici eu nu ştiam de ziua asta. Dacă
aş fi ştiut, aş fi făcut un concert... Vroiam
să fac şi pe 9 Noiembrie, când a fost
Noaptea de cristal, dar nu s-a putut pentru
că nu am organizat noi concertul. Promit
că la anul fac şi pe 9 şi pe 27! Dacă se
mişcă şi mă ajută cineva... Că în
Bucureşti... e pustie mişcarea antifascistă...
Alexa: Consideri că muzica are puterea
de a atinge oamenii mai mult decât alte
arte?
Otto: Da... Muzica a făcut un pas mare în
pronunţarea mesajului; mai demult era
poezia. Acum, depinde... de tipurile de
oameni şi de genurile de muzică. Mie, cel
puţin, multe formaţii mi-au schimbat
multe puncte de vedere şi mi-au adus
multe idei. Cred că şi mulţi alţii au păţit la
fel.
Alexa: De ce crezi că sunt atâtea
formaţii, chiar şi în punk, care nu
abordează deloc teme sociale? Unii chiar
se mândresc în a nu se "afilia politic" la
nicio mişcare, deşi nu e nimic în neregulă
cu asta. Nu trebuie neapărat să ai această
înclinaţie, antifascistă. Poţi să fii ecologist
sau, eu ştiu, altceva, fiecare cu domeniul
lui.
Otto: Majoritatea formaţiilor de punk care
nu abordează teme sociale şi nu sunt anti-
rasiste sunt în general capitaliste: o fac
pentru bani.
Alexa: Din România, care au fost
formaţiile care te-au influenţat cel mai
mult?
Otto: Sunt sau au fost multe formaţii tari
în Romania: Pavilionul 32 (preferata
mea)... Terror Art, Cobe, Protex,
Coercion!, Recycle Bin... Cam toate
care au teme sociale (mai puţin Protex, pe
care îi ascultam de placere... ei sunt
comedy happy punk şi mergeau la beţii)...
Scandal mi-au plăcut mult...
Alexa: Terror Art au facut echipă cu
Ionel Ciupureanu, care le scria
versurile, şi au scos capodopere muzicale,
pe care cu cât le asculţi, cu atât mai mult
te încântă, over and over, fiindcă la
început Terror Art sunt "grei",
inaccesibili. Ştiu că şi voi, Alarma, aveţi
o melodie făcută după o poezie. Zi-mi mai
mult despre ea.
Otto: Se numeşte Produsul din lumină
şi e facută de un revoluţionar, Aurelian
Negrău, care era prieten cu maică-sa ex-
chitaristului, Tavi. Din păcate, deşi
versurile ni s-au părut foarte tari, el e anti-
semit, creştin naţionalist...
Alexa: Lol, şi voi mai cântaţi melodia
asta?
Otto: Ne-am dat seama după-aia, după o
perioada mai mare de timp, după ce
cântaserăm melodia asta la multe
concerte... Vroiam să renunţăm la ea, dar o
păstrăm, fiindcă în ea nu e niciun mesaj
rasist sau xenofob. N-am vorbit niciodată
cu Aurelian Negrău face to face. Cred că
dacă aş fi vorbit, aş fi renunţat la melodie
după primele 15 minute. Dar o să o fac în
curând, pentru că mi-ai atras atenţia.
Alexa: În România, taberele sunt
divizate clar, există nazişti şi anti-nazişti,
dar pentru antifa este o problemă să fie
uniţi. Pentru nazişti, nu...
Otto: Da, ştiu... Mulţi nu ştiu ce înseamnă
să fii antifa. Naziştii ştiu că trebuie să bată
ţigani şi punkişti; mulţi dintre antifa ştiu
doar să bea şi să se certe pe căcaturi şi să
se fure între ei, cel puţin în Bucureşti. Nici
nu ştiu ce e aia fascism... Au ascultat
Antifa Hooligans şi gata, suntem antifa!
Alexa: Ţi s-a întâmplat să vezi oameni
aşa-zişi "antifa" stând la bere cu naziştii?
Otto: Nu mi s-a întâmplat, dar am auzit şi
eu de lume care a facut asta. Nu dau nume,
pentru că nu e frumos.
Alexa: Ce părere ai despre apolitici?
Dacă vezi cum prietenii tăi punkişti antifa
(căci cică skins & punks united) şi-o iau de
la nazişti, poţi fi apolitic?
Otto: Nu mi se pare aiurea, atâta timp cât
oamenii nu au o mentalitate rasistă,
homofobă, etc. Suntem united; anarhiştii
luptă să schimbe cu ceva sistemul, şi, după
părerea mea, skinheazii luptă să se
integreze cât mai bine în el... Dar nu
trebuie să fim divided... Sunt mulţi
skinheazi care fac aia, mulţi skinheazi care
fac asta. Şi mulţi anarhişti care fac la fel.
Alexa: Ce fel de popor crezi că avem, de
stânga sau de dreapta?
Otto: Sincer... Un popor de dreapta, şi
asta e naşpa. Majoritatea sunt creştini
tradiţionalişti, rasişti cu ţiganii... Avem
organizaţii mari care nu ar trebui să existe:
Noua Dreaptă şi Mişcarea Legionară... Şi
multă lume îi susţine! Eu nu emigrez
pentru că eu consider că în ţările unde
sunt probleme trebuie să faci ceva... Şi în
România e o problema mare... Cu TOT...
Dacă ne cărăm nu o să se schimbe nimic
niciodată, şi dăm dovadă de laşitate.
Minoritatea va trebui să se lupte să
schimbe ideile şi să-i facă pe cei idioţi să
înţeleagă că ne îndreptăm spre căcat dacă
o ţinem tot aşa.
Alexa: Ştiu o grămadă de tineri
basarabeni care sunt "wow, Noua
Dreaptă, yey!", deşi ei habar n-au ce face
ND p-aici, pentru simplul motiv că ND
vrea unirea Basarabiei cu România, iar
tinerii moldoveni abia aşteaptă, ca mor
de foame p-acolo (cretini ce sunt, în loc să
se bucure de independenţă...). Ce părere
ai despre asta?
Otto: Se grăbesc... Nu stau să analizeze ce
e ND de fapt, şi au şi ei naţionaliştii lor. E
şi o pagină pe internet, patriotism.md. Dar
nu ştiu exact situaţia politică de acolo, deci
mai bine nu comentez.
Alexa: Înainte să te cunosc, am primit un
link la blogul tău personal, pe care aberai
cum că îi înţelegi pe naţionalişti din
anumite puncte de vedere, fiindcă unii
ţigani sunt cocalari. Ca şi unii români, de
altfel...
Otto: Aveam 14 ani şi eram confuz, dar la
concluzia asta am ajuns şi eu, că şi unii
români sunt cocalari.
Alexa: Ţiganii, în toată frumuseţea lor
(la propriu!), sunt o etnie nobilă, liberă şi
demnă de toată admiraţia. În schimb,
majoritatea celor romanizaţi, asimilaţi ca
să zic aşa, cu buletine, şcoli şi toate cele,
devin spaima publicului larg, şi ţinta urii
(pe care şi-o merită), pe motive însă
neîntemeiate, rasiale...
Otto: Da... Sunt cei mai tari squateri, eu
pentru asta îi invidiez pe cei nomazi!
Consider că ţiganii se poartă aberant
fiindcă nu li s-a dat o educaţie... Părinţii
lor sunt la fel.
Alexa: Consideri că e normal să-i
educăm pe ţigani? Fiindcă ei prin această
educaţie îşi pierd identitatea. Ce consideri
că e mai important: o societate unită şi
omogenă, fără discriminări rasiale, sau o
societate poli-culturală, vie, colorată, dar
cu normalele discuţii rasiale care decurg
din toate aceste diferenţe culturale?
Otto: Consider că da, trebuie să îi educăm,
şi nu numai pe ţiganii needucaţi ci pe toţi
cocalarii needucaţi. Şi consider că nimeni
nu are nicio identitate, decât pe aceea a
omului. Trebuie integraţi, trebuie să nu
mai fie distinşi prin culoarea pielii, trebuie
să le oferim asistenţă socială. Cred că mulţi
ar prefera să-şi piardă cultura ca să o ducă
mai bine, şi am putea să le explicăm asta,
iar dacă vor vrea, vor putea să-şi păstreze
cultura şi tradiţiile lor.
Alexa: Şi ce crezi despre evrei? Prin ceea
ce fac israelienii acum cu Palestina, au
demonstrat că pentru ei, toată povestea
cu holocaustul n-a însemnat nimic. Ba
chiar au un cuvânt pentru ne-evreu şi
sunt la fel de rasişti ca naziştii.
Bineînţeles, nu toţi...
Otto: Da, e un căcat... Dar nu e vina
evreilor de rând, ci a guvernului israelian.
Asta e problema multora: nu ne vedem
inamicii. În primul rând, va trebui să aflăm
exact cine e de vină pentru asta, şi să
luptăm împotriva lor. Eu pe naţionalişti îi
consider laşi şi leneşi, fiindcă nu se
mobilizează să schimbe ceva, ci doar urăsc,
lucru care este foarte simplu.
Alexa: Cum luptă Alarma împotriva
discriminării, şi cum lupţi tu pe planul tău
individual?
Otto: Noi, ca trupă, doar cântăm
momentan... Să ne facem cât de cât
cunoscuţi, să ştie lumea ce avem de zis,
etc... Dar, mai încolo, o să vrem să facem
acţiuni şi să mobilizăm populaţia sau
grupurile spre acţiuni violente (poate)
împotriva javrelor rasiste. Individual, am
scris despre anarchovillage în numărul 5
din ziarul xAct.
 putinţă şi să se debaraseze de corpurile lor

Re-view cât mai eficient.

Categoric, cel mai bun film despre

holocaust, Pianistul (regie Roman
Polanski) narează povestea adevărată a
polonezului Wladyslaw Szpilman. Filmul
urmăreşte edictele ridicole date de nazişti
şi descrie relocarea familiilor evreieşti în
ghetouri. Arată cum pereţii se apropiau
din ce în ce mai mult în fiecare zi, până
când nu a mai existat niciun loc pentru ca
evreii să se ascundă. Supravieţuirea lui
Szpilman a reprezentat un miracol.
Songs For The Betrayed World a
celor de la The Life and Death
Orchestra este un album apreciat cu
cântecele holocaustului. Lucrarea acoperă
genocidul evreilor din lagărele de
concentrare şi crimele naziştilor şi leagă
ororile holocaustului de purificările etnice
de peste tot.

Povestea cărţii Moartea e meseria mea

(Robert Merle) începe în 1913, când
Rudolf Lang avea 13 ani. Părinţii lui îl
educă dur, în spirit catolic, iar el
reacţionează foarte rău la această educaţie.
Tatăl său, cu care tânărul Lang are o
relaţie ciudată, doreşte ca acesta să devină
preot. La vârsta de 15 ani, Lang îşi începe
cariera militară, care îl conduce în 1943 la
postul de comandant al Auschwitz-ului. La
început un lagăr de concentrare, apoi un
lagăr de exterminare, lagărul de lângă
Auschwitz a fost locul unde „încet şi cu
multe piedici s-a construit fabrica morţii”.
Lang munceşte din greu pentru a-şi atinge
misiunea: să omoare cât mai mulţi evrei cu
 Cancerul poate fi prevenit!
Umple-ţi plămânii cu aer proaspăt!
Tutunul este cea mai mare cauză
predictibilă a cancerului în ziua de azi.
Cauzează 80-90% din totalul morţilor de
cancer la plămâni, şi cam o treime din
toate morţile de cancer în ţările dezvoltate,
inclusiv cancerul cavităţii bucale, al
laringelui, al gâtului şi al stomacului.
Respiră: poţi să previi cancerul dacă
renunţi la fumat sau la mestecat/inspirat
tutun. Încearcă să eviţi expunerea la
fumatul pasiv pentru a reduce riscul şi mai
mult.
Nu fii ridicol, bea cu moderaţie!
Consumul de alcool creşte riscul de cancer
al cavităţii bucale, al gâtului, al laringelui,
al sânului, al intestinelor şi al ficatului.
Riscul acestor cancere creşte proporţional
cu cantitatea de alcool consumată peste
25g/zi (un pahar de vin sau o sticlă de
bere). Dacă bei 100g de alcool pe zi (o
sticlă de vin sau 4 beri) îţi creşti riscul
acestor cancere de 4-6 ori comparativ cu
cei care beau cu moderaţie sau care nu
beau deloc.
Un toast pentru sănătatea ta: limitarea
cantităţii de alcool pe care o bei este o
măsură eficientă pentru prevenirea
cancerului.
Fii activ, fă mişcare!
Sedentarismul este estimat a fi cauza
principală a 25% dintre cancerele la sân şi
la colon pe plan global. Există dovezi
serioase că exerciţiul fizic regulat reduce
acest risc.
Îţi place să te plimbi? Super: doar 30 de
minute de activitate fizică pe zi sunt
suficiente pentru a reduce riscul de cancer.
Bucură-te de fructe şi legume
proaspete în fiecare zi!
Cercetările dovedesc legătura dintre dietă
şi riscul anumitor tipuri de cancer. Studiile
indică că fiecare porţie (80-100g) de fructe
şi legume reduce riscul de cancer al
cavităţii bucale cu aproximativ 20%, şi pe
cel al stomacului cu aproximativ 30%.
Consumul de alimente bogate în fibre
(~27g/zi) reduce riscul de cancer al
intestinelor cu 20%, în timp ce consumul
de carne roşie procesată creşte riscul de
cancer la intestine. În plus, consumul
exagerat de sare creşte riscul de cancer la
stomac.
Da, este adevărat: un măr pe zi te ţine
departe de doctor. Evitarea grăsimilor
saturate (unt, ulei de nucă de cocos şi de
palmier), a băuturilor dulci, a
mâncărurilor sărate, a cărnurilor roşii,
procesate şi prăjite este un alt pas
important spre prevenirea cancerului.
Bucură-te de o dietă variată, bogată în
fructe, legume şi cereale integrale, pentru
a trăi o viaţă sănătoasă şi lungă.
Uneori, mai puţin înseamnă mai
mult!
Există dovezi convingătoare că
supraponderalii şi obezii (cu un indice al
masei corporale de peste 25) au un risc
crescut de cancer uterin, la rinichi, la
esofag, la stomac, la colon, la sân (în cazul
femeilor la menopauză), la prostată, la bilă
şi la pancreas.
Împrieteneşte-te cu cântarul: dacă-ţi
menţii o greutate normală prin activitate
fizică şi o dietă sănătoasă, poţi reduce
riscul de cancer.
Iubeşte-ţi pielea!
Cantităţi mici de lumină solară sunt
esenţiale pentru ca organismele noastre să
producă vitamina D, dar expunerea
excesivă la soare sau la surse artificiale de
radiaţii ultraviolete (precum solarele)
creşte riscul de cancer la piele.
Bucură-te de soare fără să te arzi: nu mai +++++++++++++++++++++++++++
merge la solar şi evită expunerea excesivă
la soare. Ţine minte să foloseşti protecţie
solară.

Vaccinarea: efort mic, efect mare!

Deşi cancerul nu este o boală infecţioasă,

există anumite infecţii care fie cauzează
cancer în mod direct, fie cresc riscul de
cancer. De fapt, aproape 22% dintre
morţile de cancer din lumea în dezvoltare
şi 6% dintre cele din lumea industrializată
sunt cauzate de infecţii cronice. De
exemplu, hepatita B şi C cauzează cancer la +++++++++++++++++++++++++++
ficat, HPV-ul cauzează cancer cervical şi
bacteria helicobacter pylori creşte riscul de Lipsa apei în India s-a transformat din
cancer la stomac. problemă agricolă în problemă socială.
Ai grijă: vaccinarea şi tratarea infecţiilor Primul caz de acest gen s-a întâmplat
pot reduce semnificativ expunerea la în Jajunpur, un sat în Haryana, unde
anumiţi factori de risc. un mecanic TV, Karn Singh, a fost ucis
cu brutalitate de un vecin după o ceartă
care a plecat de la apa dintr-o fântână
publică. Kusum, soţia lui Karn, este
încă şocată.

„Cearta a pornit de la apă. Întâi s-au

certat cu cumnatul meu, iar când soţul
meu a venit acasă, l-au omorât”, spune
Kusum.

Ştiai că... Sătenii iau de obicei apă de la fântână,

În fiecare an, peste 12,7 milioane de
oameni sunt diagnosticaţi cu cancer, iar
7,6 milioane de oameni mor din cauza
acestei boli? Dacă nu se ia nicio măsură, se
preconizează că până în 2030, vor fi
diagnosticate încă 26 milioane de cazuri şi
17 milioane de morţi. Totuşi, 30-40%
dintre cancere pot fi prevenite, iar 1/3 din
cancere pot fi vindecate dacă sunt
diagnosticate şi tratate la timp.
Cancerul face mai multe victime decât
SIDA, malaria şi TBC la un loc, şi fără
măsuri semnificative, cancerele
prevenibile şi vindecabile vor continua să
ucidă milioane de oameni la nivel
mondial? Te poţi alătura unei comunităţi
internaţionale care cere decizii-cheie
pentru a reduce povara cancerului la nivel
global, la www.uicc.org/declaration
UICC
atunci când este curent, câte o oră pe
zi. Când fratele lui Karn s-a dus să ia
apă, a observat că vecinul lor, Naresh, a
ataşat ilegal o ţeavă la fântână.
„Nu l-au lăsat pe fratele meu să ia apă,
nici măcar doar pentru băut.”, spune
Rajesh, fratele lui Karn.
S-a iscat o ceartă, iar mai târziu,
Naresh şi opt alţi bărbaţi au atacat casa
lui Karn.
Lipsa musonului a divizat Haryana,
câmpurile sunt uscate şi uciderea lui
Karn scoate în evidenţa cum lipsa apei
scoate tot ce e mai rău în oameni.
Nimeni nu poate să ne facă mai mult rău
decât propria persoană.
Nimeni nu are puterea de a ne dărâma mai
mult decât noi înşine.
De aceea, trebuie să privim încrezători
înspre viitor, şi trebuie să luptăm
împotriva lucrurilor care ştim că nu sunt
corecte. Cea mai mare dilemă însă vine
atunci când noi înşine nu mai ştim ce este
corect. Şi atunci? Ce facem atunci? Privim
în noi înşine şi încercăm să înţelegem care
sunt limitele.
Eu m-am hotărât să mă ridic în picioare,
deşi, din multe puncte de vedere, în
ultimele luni am fost la pământ.
M-am hotărât, din nou, să stau dreaptă în
faţa aversiunilor şi să lupt pentru cauzele
în care cred. Şi, până atunci, citiţi cât mai multe cărţi,
Unul dintre lucrurile în care cred este că uitaţi-vă la cât mai multe filme, scrieţi
mulţi dintre voi cred în aceleaşi lucruri ca articole, apucaţi-vă de proiecte, orice. Şi
şi mine. Ne vedem pe câmpul de luptă! ;) ziceţi-mi şi mie despre ele.

www.myspace.com/paginadestanga
www.scribd.com/paginadestanga
paginadestanga.wordpress.com

paginadestanga@gmail.com

„Răul din lume vine aproape întotdeauna

din ignoranţă. Iar intenţiile bune pot face
la fel de mult rău ca şi cele rele dacă nu
dau dovadă de înţelegere.”
Albert Camus

Bucureşti, 2011