E rasist să pui întrebări despre etnia viitorilor tăi vecini.

E rasist să râzi la glume care

trivializează victimele rome ale Holocaustului. E rasist să-i spui copilului tău „dacă nu stai
cuminte, vine ț*ganul și te fură”.

În spatele nevoii de a ști dacă viitorii tăi vecini sunt romi, spre exemplu, se ascunde un sistem
de gândire conform căruia tu, clientul care caută apartament, ești superior și implicit mai
„civilizat”. E parte din felul în care am fost educați de mici, cu prejudecăți și proverbe.

Ne-am spus povestea despre inferioritatea romilor încă de la forțarea lor în sclavie și am
continuat s-o spunem și în timpul celui de-a doilea război mondial, când legile rasiale
excludeau pe oricine nu era „român adevărat”. Ne-o spunem și astăzi, când memoria acestei
istorii se pierde și nici nu mai suntem conștienți de unde a pornit. Rasismul nostru e adânc și
inconștient.

Abia când începi să-l conștientizezi apar întrebările – de ce ai reacționat așa, de ce ai râs – și
apare și ocazia să te chestionezi, ca apoi să te dezbari de prejudecăți.

Îi vei auzi în acest episod, printre alții, pe profesorul de istorie la Oxford Marius Turda, pe
sociologul Gelu Duminică, pe expertul educațional Luiza Medeleanu, pe cercetătoarea Magda
Matache, care explorează raportarea la rasism din perspective diferite. Unii cercetează istoria,
alții fac artă despre ea, alții sunt preocupați de moștenirea personală, iar unii cer justiție
reparatorie. E important să îi auzi pe toți, pentru că nu există o singură voce romă – ci
multiple, toate necesar de ascultat. Au aceeași moștenire, 500 de ani în care majoritarii români
i-au ținut sclavi, și au soluții complementare pentru vindecare.

Idei principale

Sclavia a alimentat rasismul din jurul nostru și din noi. Pentru că rasismul nu e doar o
sumă de prejudecăți, ci un sistem de putere menit să perpetueze această diferență socială: cei
civilizați, care merită; cei necivilizați, care trebuie evitați sau chiar îndepărtați.

Teama de momentul cunoscutului părinților unui partener ne-rom e recurentă pentru

mulți tineri. Ajung să fugă de o relație serioasă ca să nu ajungă să cunoască părinții celuilalt și
să se lovească de „e ț*gancă, nu suntem de acord”.

29% consideră că romii sunt o problemă „o problemă” și 9% spun că reprezintă o

amenințare la adresa țării, arată un sondaj recent făcut de Institutul Național pentru Studierea
Holocaustului din România Elie Wiesel. Doar 6% apreciau că romii sunt o resursă valoroasă
pentru România. În același sondaj, doar 11% dintre majoritari spuneau că ar fi de acord să fie
vecini cu etnici romi.

Teama de declarare a etniei e reală. Conform recensământului din 2011, în România sunt
600 de mii de romi, deși ONG-urile rome estimează că ar fi peste 2 milioane. Frica vine din
memoria Holocaustului, când supraviețuitorii și familiile lor își amintesc că au fost păcăliți să
se declare ca romi, cu promisiunea că vor primi pământ. În realitate, au fost încărcați în
vagoane de vite și deportați.

„Eu am avut un coleg rom și mi-a furat sanvișul” ai auzit poate des. E un impuls de a opri
discuția despre rasism cu propriile experiențe. Dar te-ai gândit ce înseamnă faptul că avem
reflexul de a transforma experiențele personale în argumente cu care să deviem discuții despre
un grup social căruia i se interzic lucruri de sute de ani? Înseamnă că suntem parte dintr-un
sistem de putere în care eu, majoritarul, decid cum îmi amintesc despre tine. Așa cum eu,
proprietarul de sclavi de acum 200, 300, 500 de ani, decideam cu cine te căsătorești, ce se
întâmplă cu copiii tăi, cui vei rămâne după moartea mea.

Aducem sclavia în conversația publică nu ca să căutăm o vină închipuită, ci ca să înțelegem că

decalajele socio-economice din prezent vin dintr-o lungă istorie de opresiune. „Marea
șmecherie este ca noi să putem să trăim împreună”, cum spune Gelu Duminică.

EXPERIENȚĂ PERSONALĂ

Cred că prima dată când am dat nas în nas cu povestea asta a fost, adolescent fiind, când, cu
gașca mea, am vrut să intrăm într-un club, la mine la Galați, și pe mine nu m-au intrat, nu m-
au lăsat.

Mi-a zis „bă, tu nu intri”, și prietenii mei, gașcă, eram vreo 7-8, zece, câți dracu’ am fost, au
zis „dar de ce?”, „păi da, șeful ne-a zis că ț*ganii n-au voie să intre”. Doamne iartă-mă,
eram îmbrăcat la fel ca toți ceilalți, aveam 15-16 ani, cât Dumnezeu aveam, atunci colegii
mei au început „rasiștilor”, și înjurături, și spurcăciuni, și toate astea, și n-am mai intrat
niciunul.
Dar n-aveai timp să te plângi. Cred că ăla a fost primul mare moment de care-mi aduc
aminte, cum să spun eu, în care am auzit cuvântul de rasism.

Știi impulsul de a opri discuțiile despre rasism cu propriile convingeri și experiențe? Poate
aveai un coleg care, întâmplător, era rom și care ți-a luat sandvișul. OK. Dar te-ai gândit ce
înseamnă faptul că avem reflexul de a transforma experiențele personale în argumente cu care
să oprim sau să deviem discuții despre un grup social căruia i se interzic lucruri de sute de
ani?

Ai auzit bine. Când eu, cetățean majoritar, alb, român, aleg cum să te numesc și ce să spună
manualele școlare despre tine, vorbim despre rasism nu doar ca o sumă de stereotipuri și
prejudecăți. Pe astea le avem despre multe grupuri și nu toate sunt neapărat negative.

Ci vorbim despre un sistem de putere în care eu, majoritarul, decid ce păstrăm și ce uităm
despre tine și ce învață generațiile următoare. Așa cum eu, proprietarul de sclavi de acum 200,
300, 500 de ani, decideam cu cine te căsătorești, ce se întâmplă cu copiii tăi, cui vei rămâne
după moartea mea.

EXPERIENȚĂ PERSONALĂ Elei i se întâmplă și azi. Intră într-un magazin și e urmărită.

Ela:. Când îl văd că e în spatele meu și în mom...îți jur, mi s-a întâmplat pur și simplu să scot
cardul și să merg cu cardu' prin...în mână.

Ana: La 26 ani, Ela e conștientă de câtă ură de sine a strâns din interacțiunile în care etnia ei a
fost o barieră.

Uite, ieri mi s-a întâmplat: mergeam pe stradă, fusesem să-mi fac niște analize și în fața mea
mergea un tip. Nu știu, habar n-am, 20-25 de ani. Și mi-am dat seama de câte ori s-a uitat în
spate, să fie sigur că-i o distanță între mine și el și în momentul ăla am simțit nevoia s-o iau
înaintea lui, să se simtă în siguranță.

Și astea-s lucruri de care eu mă lovesc zilnic. Și vezi tu? Atunci te mai întrebi, okay, cum vine
noțiunea asta când te gândești la sclavie? Păi cred că în noi a rămas mereu, adică nu cred că
s-a dispersat vreo secundă ideea de „noi suntem sub români” sau și dacă înțelegem că nu
suntem sub, trebuie în mod clar să demonstrăm de 1.000 de ori mai mult că bă, suntem la
același nivel, suntem oameni și atât.

Ela: Așa am ajuns la terapie… la concluzia asta. Am fugit de locuri unde exista potențial de
ceva serios. Pentru că la un moment dat ar fi trebuit să cunosc părinții și dacă cunoșteam
părinți era… erau toate șansele din lume să mă lovesc iarăși de „e țigancă, nu suntem de
acord” și atunci mai bine nu mai ajung în punctul ăla.

Ana: Teama de momentul cunoscutului părinților unui partener ne-rom e una recurentă pentru
mulți tineri cu care am stat de vorbă.

Ionuț: Uite, eu nu sunt căsătorit, sunt singur și mereu mă prezint ca fiind de etnie romă. De
ce? Pentru că am avut niște probleme în trecut, adică îmi spuneau „ești de etnie romă și nu
știu dacă părinții mei ar accepta”.

Ana: Ionuț e azi un muzician de succes, sigur pe cine e. Dar când ești copil, nu ești echipat să
te lupți cu toată ura inexplicabilă care vine spre tine.

EXPERIENȚĂ PERSONALĂ Cristian Moise, care lucrează în vânzări în IT, crede că aceste
conștientizări ale majoritarilor, care realizează brusc că romii sunt oameni ca ei, că nu arată și
nu se poartă conform stereotipurilor, sunt dovada diminuării rasismului. A trăit și el surpriza
de a fi considerat „excepție” și de aceea spune că nu s-a temut să-i spună soției că e rom.
Cristian: După ce ne-am cunoscut, mi s-a părut corect față de ea să îi spun că sunt ț*gan. A
avut un șoc, nu pentru că ar fi avut ea ceva, este o persoană extrem de deschisă la minte, dar
s-a gândit la ce ar spune ai ei, pentru că îi știa rasiști. Dar ce să vezi, nu era rasismul curat
despre care îți vorbesc, era un rasism închipuit, doar la conceptul de țigan.
Ana: Pentru Cristian, „rasismul curat” e cel care de la prejudecăți duce la ură, apoi la violență
inimaginabilă, cum a fost Holocaustul.

Cristian: Ideea e că…. Dacă ar exista rasismul, cel despre care se vorbește, cel înrădăcinat
în suflet, ar trebui să aibă și cu mine o problemă.
Ana: Cristian spune peste tot că e rom, pentru că simte că asta e forma prin care
dezamorsează prejudecățile. A adoptat metoda încă din copilărie, când i se părea un paradox
că acasă bunica îi spunea că romii sunt deștepți, talentați, descurcăreți, apoi tot ea îi spunea să
nu zică la școală că și el e rom.

Cristian: Stai puțin,ori avem probleme ori suntem mândri. Și eu am ales să fiu mândru că
sunt țigan. Ăsta a fost motivul pentru care eu am ales să spun că sunt mândru că sunt
țigan,ca oamenii să vadă altfel etnia asta.

Luiza Medeleanu cercetează imaginea romilor în filme și seriale pentru un doctorat și lucrează
la Roma Education Fund. Când era mică, nu găsea în cărțile pe care le citea eroi romi cu care
să se identifice. Și începuse să creadă că poate e ceva în neregulă cu ea.

Aveam vecini copii, dar... nu prea se jucau cu mine, pentru că eram țigancă.

Ce internalizezi e de fapt că romii sunt niște persoane marginale și tu nu trebuie să fii ca ei.
Ori tu tre' sa fii mereu ultra wow și să reușești și să te agiți până nu mai poți și să nu, nu știu,
parcă să scapi de ț*gănia din tine, nu știu.

Părinții mei îmi spuneau mereu… și bunicii... „Nu te gândi că o să te căsătorești vreodată cu
un băiat ne-rom din sat, pentru că nu vei face asta. Ă, nu se va căsători nimeni cu tine, pe
criteriul că ești romă, că ești ț*gancă.”

„Ai grijă, că orice faci, sigur o să zică că noi suntem țigani! Nu trebuie să faci nimic greșit,
tre’ să fii...ă...foarte OK, din toate punctele de vedere.”

Ana: Luiza spune că trăiește de 32 de ani cu presiunea de a nu greși. Nu e ușor să fii romul
„excepție” în ochii celorlalți.

Ela: Când am dat de carnet am dat cu iubitul meu de la 17 ani și am fost martori, unul altuia,
în mașină. și a dat el primul, a luat carnetul, am dat traseul exact la fel ca și el, am condus în
mod identic, pe mine m-a picat.

La două zile după, pentru că eu nu puteam să înțeleg de ce m-a picat, nici nu s-a uitat la mine
când mi-a...să-mi explice ce s-a întâmplat...ăăă....la două zile după un prieten comun de-al
nostru ne-a spus că și el a dat examenul cu același polițist care a spus, a verbalizat-o, a
grăit-o
„Eu nu am nimic cu țiganii, dar nu le dau carnetul la niciunul.”
Pentru mine rasismul este forma hâdă, dar normală, da, a unei societăți. Uite, faptul că ai
părul lung, poate fi un criteriu prin care unii să se considere superiori. Faptul că ai nu știu
ce culoare a ochilor, da, faptul că vii din nu știu ce cartier.

Că ne place sau nu ne place, natura umană este una care creează diferențe, și care se
folosește de diferențele existente în societate pentru a oferi privilegii unora și a-i ostraciza pe
alții. Nu există societate care să nu ofere, care să nu aibă realitatea asta. Sigur, nimeni nu
neagă diferențele, însă black is beautiful e o schimbare de paradigmă față de ceea ce
societatea asta, în dezvoltarea ei de mii de ani, a fost învățată.

Pentru că ea a fost învățată, mii de ani, societatea white, ca black is not beautiful. Da? Măi,
nu putem să schimbăm realitățile așa, că nu ai cum. Că de asta ți-am zis, pentru mine e fața
hâdă, dar normală.

Ana: Normală, în sensul că e inevitabilă, spune el. Fața asta a societății e însă sancționabilă.
Dar după aproape 500 de ani de sclavie, după Holocaust și integrare cu forța în perioada
comunistă, tot ce avem sunt 32 ani de când romii sunt recunoscuți oficial ca minoritate
națională, de când avem legi care condamnă rasismul și discriminarea.

Gelu: Pentru că, din nou, în teoria schimbării sociale se spune că ai nevoie de cel puțin
același timp la care ai fost supus la deprivare pentru a echilibra, da, efectele deprivării.
Adică, cu alte cuvinte, ai avut 500 de ani de robie, ai nevoie de cel puțin 500 de ani de
incluziune ca să poți să ajungi la zona aia. N-ai cum frate, n-ai cum, nu există. Pentru că eu
cred că schimbarea sustenabilă se face doar în momentul în care internalizăm nevoile. Știi?
Că altfel pot să zic rom, dar în mintea mea să gândesc tot „cioară borâtă”.

Ana: Dar chiar dacă avem doar câțiva ani de când chestionăm o mentalitate care a dominat o
jumătate de mileniu, statul nu poate să acționeze ghidat de prejudecăți împotriva propriilor
cetățeni. Statul e responsabil să sancționeze derapajele, inclusiv pe cele ale lui Traian
Băsescu, pe atunci președinte, care nu a suferit nicio consecință după ce a smuls telefonul unei
jurnaliste și a numit-o.

Cei cu care am vorbit pentru acest podcast sau ale căror articole sau cărți le-am citit vorbesc
despre raportarea la rasism din perspective diferite. Unii cercetează istoria, alții fac artă despre
ea, alții sunt preocupați de moștenirea personală, iar unii cer justiție reparatorie. Ca să poți să
le cuprinzi munca și motivațiile, îți recomand să-i urmărești și să-i citești. O să găsești în
pagina acestui episod de pe obiceiulpamantului.ro o mulțime de recomandări.

Inițial m-am întrebat cum aș putea să reprezint toată această diversitate. Însă dacă am înțeles
ceva spunând aceste povești e că nu există o singură voce romă; există multiple, toate de
ascultat. Au aceeași moștenire, 500 de ani în care majoritarii români i-au ținut sclavi. Și
uneori au soluții complementare pentru vindecarea acestei răni.

Ceea ce trebuie să facem este, evident, să mergem în direcția asta a justiției reparatorii,
pentru că nu ne putem rupe de trecut până nu creăm elementele necesare pentru a ne rupe de
acest trecut. Asta înseamnă că începem să spunem adevărul despre trecut.

Ana: Aducem sclavia în conversația publică, nu ca un copil de cinci ani care bagă bățul prin
nămol, cum mi-a scris cineva într-un comentariu. Nu ca să căutăm o vină închipuită, să ne
punem cenușă în cap sau să căutăm dezbinare. Ci ca să ne apropiem înțelegând că decalajele
socio-economice din prezent vin dintr-o lungă istorie de opresiune.

Gelu: Marea șmecherie este ca noi să putem să trăim împreună. În momentul în care eu vin
și spun „Ana, tu nu ai o responsabilitate pentru ceea ce au făcut străbunii tăi, însă tu ai o
responsabilitate pentru ce se va întâmpla de acum înainte”.

SOCIAL MEDIA RASISM

Gelu a dat prima dată nas în nas cu rasismul când avea 15-16 ani și voia să meargă cu gașca în
club. La intrare, lui i s-a zis „tu nu intri, șeful ne-a zis că ț*ganii n-au voie să intre”.

Ela încă simte nevoia să o ia în față pe stradă, ca persoana care tot întoarce capul măsurând
distanța să se simtă în siguranță. Uneori se plimbă cu cardul în mână în magazin, să vadă
vânzătorii că a venit să cumpere, nu să fure.

Ionuț își declară etnia de la prima întâlnire pentru că a avut probleme în trecut. I-au zis: „ești
de etnie romă și nu știu dacă părinții mei ar accepta”.

Episodul 5 din podcastul Obiceiul pământului este despre rasism – cum arată în viața de zi cu
zi și care sunt pilonii istorici pe care se sprijină. Ascultă ca să înțelegi că aducem sclavia într-
o conversație publică nu ca să ne punem cenușă în cap, ci ca să ne apropiem înțelegând că
decalajele vin dintr-o istorie a opresiunii.

Când am dat de carnet am dat cu iubitul meu de la 17 ani și am fost martori, unul altuia, în
mașină. și a dat el primul, a luat carnetul, am dat traseul exact la fel ca și el, am condus în
mod identic, pe mine m-a picat.

La două zile după, pentru că eu nu puteam să înțeleg de ce m-a picat, nici nu s-a uitat la mine
când mi-a...să-mi explice ce s-a întâmplat...ăăă....la două zile după un prieten comun de-al
nostru ne-a spus că și el a dat examenul cu același polițist care a spus, a verbalizat-o, a
grăit-o
„Eu nu am nimic cu țiganii, dar nu le dau carnetul la niciunul.”

Ionuț: Uite, eu nu sunt căsătorit, sunt singur și mereu mă prezint ca fiind de etnie romă. De
ce? Pentru că am avut niște probleme în trecut, adică îmi spuneau „ești de etnie romă și nu
știu dacă părinții mei ar accepta”.

Când era mică, nu găsea în cărțile pe care le citea eroi romi cu care să se identifice. Și
începuse să creadă că poate e ceva în neregulă cu ea.

Aveam vecini copii, dar... nu prea se jucau cu mine, pentru că eram țigancă.
Ce internalizezi e de fapt că romii sunt niște persoane marginale și tu nu trebuie să fii ca ei.
Ori tu tre' sa fii mereu ultra wow și să reușești și să te agiți până nu mai poți și să nu, nu știu,
parcă să scapi de ț*gănia din tine, nu știu.

Părinții mei îmi spuneau mereu… și bunicii... „Nu te gândi că o să te căsătorești vreodată cu
un băiat ne-rom din sat, pentru că nu vei face asta. Ă, nu se va căsători nimeni cu tine, pe
criteriul că ești romă, că ești ț*gancă.”

„Ai grijă, că orice faci, sigur o să zică că noi suntem țigani! Nu trebuie să faci nimic greșit,
tre’ să fii...ă...foarte OK, din toate punctele de vedere.”

Ana: Luiza spune că trăiește de 32 de ani cu presiunea de a nu greși. Nu e ușor să fii romul
„excepție” în ochii celorlalți.

Z
Din asta se construiește sistemul rasismului și pilonii lui. Să punem și nume pe acțiuni.

CE FACEM NEXT WEEK:

ULTIMUL EPISOD!!! Luni, Ana ar trebui să primească mai multe audio-uri de 30 de

secunde despre cum ar arăta un viitor fără rasism. Tot luni, Ana va avea un schelet la E6
(Reparații).

Săptămâna viitoare publicăm Veronica și Marius Turda.

Marți reluăm întâlnirea de outreach, de la 15 (ne gândim la ce am face în intervalul 1 martie -

15 aprilie)

Eu pun cap la cap documentul cu resurse + ce poți citi / cumpăra / susține din universul rom +
la ce evenimente poți să participi în weekendul 18-20 feb. pentru Concentrat și Stare de DoR.
Nicole scrie Meet the characters în continuare.

Ne pregătim pentru 20.02, când ar trebui să avem un mini-Insta takeover în care povestim ce-i
cu ziua azi, re-explicăm de ce facem acest podcast și apoi facem trimiteri către fiecare episod
după ce spunem câte ceva despre ideile principale din fiecare. SAUUUU ceva spontan de la
fața locului dacă se întâmplă ceva mișto CC Ana Barbonie

WEEKLY MEETING
Eu aș ține-o pe updates din toate domenille și mai ales pe ce știm că avem / ce ne mai trebuie
pentru perioada Ziua Dezrobirii (dacă s-au ținut de cuvânt cei care ne-au promis diverse etc.)

PROMO SĂPT 21-27:

Repromovăm fiecare episod cu ideile principale din fiecare (și pe FB/LinkedIn/Instagram)

până ajungem pe 28, la ultimul. La final de martie / început de aprilie, în jurul lui 8 aprilie
(Ziua Romilor), reîmpachetăm fiecare episod pentru promo (ca o recapitulare).

Ce gânduri mai aveți voi?

STATUS UPDATE. CE FACEM NEXT WEEK:

ULTIMUL EPISOD!!! Luni, @anamaria ar trebui să primească mai multe audio-uri de

30 de secunde despre cum ar arăta un viitor fără rasism. Marți la finalul zilei, Ana va avea un
D1 la E6 (Reparații) (încercăm să ne ținem de același calendar ca la E5, să ajungă pe 25.02 la
Tavi)
Săptămâna viitoare publicăm Veronica și Marius Turda.
Marți reluăm întâlnirea de outreach, de la 15 (ne gândim la ce am face în intervalul 1 martie -
15 aprilie)
Eu pun cap la cap documentul cu resurse + ce poți citi / cumpăra / susține din universul rom +
la ce evenimente poți să participi în weekendul 18-20 feb. pentru Concentrat și Stare de DoR.
Eu scriu Meet the characters în continuare.
Ne pregătim pentru 20.02, când ar trebui să avem un mini-Insta takeover în care povestim ce-i
cu ziua azi, re-explicăm de ce facem acest podcast și apoi facem trimiteri către fiecare episod
după ce spunem câte ceva despre ideile principale din fiecare. Bubuim și cu piesa Nico

G ȘI / SAUUUU ceva spontan de la fața locului dacă se întâmplă ceva mișto

CC @anamaria @Barbonie
WEEKLY MEETING
Eu aș ține-o pe updates din toate domenille și mai ales pe ce știm că avem / ce ne mai trebuie
pentru perioada Ziua Dezrobirii (dacă s-au ținut de cuvânt cei care ne-au promis diverse etc.).
Voi?PROMO SĂPT 21-27:
Repromovăm fiecare episod cu ideile principale din fiecare (și pe FB/LinkedIn/Instagram)
până ajungem pe 28, la ultimul. La final de martie / început de aprilie, în jurul lui 8 aprilie
(Ziua Romilor), reîmpachetăm fiecare episod pentru promo (ca o recapitulare).Ce gânduri mai

aveți voi?

Nu numai ca nu avusesem aproape nici o forma de contact toata ziua, abia ne

spusesem "salut", insa o asteptam sa isi termine partea de proiect pentru a trimite
totul la timp.

Am încercat să fac un calendar pentru drafturile următoare. Nu văd cum ar putea să nu se

decaleze în continuare. Mie așa îmi iese și e oricum in blind așa, căci nu știu ce vine la edit.

14-18 feb
14.02 - D2 edit
17.02 - D3 + fact-checking
18.02 - Ziua DoR, cam pică orice muncă

21-25 feb
21-22.02 - ultimi ochi, citit cu voce tare / proofreading
23-24.02 - urcat online
25 - review, retușuri
28.02 - LIVE

- 18-20 feb - D3 edit colaborativ (citim împreună la redacție în sâmbăta aia cel mai
probabil, ca să fie liniște, închidem etc.)

S4: 21-25 feb

- 21 feb: încărcare online
- 22-23 feb: review/retușuri
- 24 feb: LIVE

Bună dimineața de la avertizorul vostru editorial. Ce am mai publicat mișto, important și fresh
și ar fi minunat să ajungă la mai multă lume?

Un episod despre rasismul din viața de zi cu zi și pilonii pe care se sprijină și crește – dacă nu
îl chestionăm, recunoaștem și apoi combatem. Ana a strâns aici niște voci fantastice. Puteți
sharui direct postarea asta de pe DoR.

Un articol hardcore despre interesul superior al copilului sau cum o lege cu intenții bune
ajunge să fie un coșmar pentru cei pe care trebuia să-i apere. Oana a muncit luni de zile la
despleticirea poveștii și se vede.

Un Work in progress despre hărțuire la job, ce e și ce nu e și ce se poate face mai bine – o

ediție cam fușerită, dar adusă până la urmă la mal cu ajutor de la Bogdan Coșa și Oana Sandu,
care i-au dat un ochi important de final.

Dați în lume ce simțiți și cui credeți că are nevoie.