Testament Tudor Arghezi

Modernismul este o orientare larga si diversa in plan estetic, prin care literatura noastra devine
sincrona cu modelele europene. Acest curent are drept principii: cultul originalitatii, puritatea artei, distrugerea
unor canoane pentru instaurarea altora, valorificarea miturilor, inovarea limbajului, primatul ambiguitatii,
modificarea raportului dintre eul liric si lume.
Unul dintre poetii reprezentativi ai modernismului romanesc este Tudor Arghezi, care se
individualizeaza printr-o opera poetica originala.

Poezia Testament, care inaugureaza volumul de versuri Cuvinte potrivite, este o arta poetica
moderna prin tripla problematica pe care o include: transfigurarea socialului in estetic, raportul dintre
inspiratie si tehnica poetica si definirea esteticii uratului.

Tema poeziei este creatia, rod al harului divin si al trudei, ce asigura legatura intre generatii si ofera
urmasilor o identitate.
Metafora carte este motivul central si are sensul de mostenire spirituala. Ca element de recurenta,
acesta are o bogata serie sinonimica pe parcursul discursului liric: testament, hrisov, cuvinte potrivite,
hotar inalt, slova de foc, slova faurita.

Viziunea despre lume a lui Arghezi, in aceasta poezie, releva atitudinea creatorului fata de valoarea
estetica a operelor sale. Acesta trebuie sa fie angajat social, sa-si transfigureze artistic suferintele si sa fie un
slefuitor de cuvinte. Doar asa, cartea poate sa devina un bun spiritual, care sa contribuie la evolutia spirituala
a urmasilor.
Discursul liric este realizat sub forma unui monolog adresat de tata catre un fiu spiritual. Cele doua
ipostaze lirice sunt desemnate prin pronumele personal eu (tatal spiritual, poetul) si pronumele tu, voi
(fiul, cititorii, urmasii), iar in finalul poeziei, de metaforele robul si Domnul. Altenanata verbelor are ca
rol generalizarea misiunii creatoare.

Cele patru elemente de compozitie si de limbaj, semnificative pentru tema si viziunea despre
lume sunt: titlul, incipitul, relatiile de opozitie si simetrie, elementele de prozodie.
Titlul poeziei are o valoare denotativa si una conotativa. In sens propriu, cuvantul testament
desemneaza un act juridic prin care o persoana isi exprima dorintele ce urmeaza a fi indeplinite dupa moarte,
in legatura cu transmiterea averii. In sens conotativ, prin acest cuvant, creatia argheziana devine o mostenire
spirituala, adresata urmasilor-cititori, fiind, astfel, simbol si indice valoric.
Compozitional, poezia Testament este structurata in cinci strofe inegale, incalcarea normelor
prozodice fiind o particularitate a modernismului. Acestea dezvolta trei secvente poetice: prima evidentiaza
legatura spirituala dintre generatii, cea de-a doua reda rolul etic, estetic si social al poeziei, iar ultima secventa
surprinde contopirea dintre har si truda.

Poezia este contruita pe baza relatiilor de opozitie: bube, mucegaiuri si noroi-preturi noi, venin-
miere, rob-domn, zdrente-muguri si coroane, slova de foc-slova faurita si de simetrie, in care
intra cartea si ipostazele sale.

Incipitul, conceput ca o adresare directa a eului liric catre un fiu spiritual, releva ideea mostenirii, un
nume adunat pe-o carte, care devine simbol al identitatii obtinute prin cuvant. Negatia: Nu-ti voi lasa are
rolul de a accentua valoarea deosebita a creatiei si de a sustine caracterul programatic al poeziei. Cartea pe
care Arghezi o lasa mostenire, este produsul unei acumulari spirituale:Prin rapi si gropi adanci, / Suite de
batranii mei pe branci, si, pe-o scala valorica, reprezinta doar o treapta: Cartea mea-i, fiule, o treapta.
Cuvantul fiule confera poeziei un ton familiar, intim.
 In strofa a doua, cartea devine hrisov, cuvant arhaic care o plaseaza la capataiul civilizatiei umane.
Metafora Osemintele varsate-n mine sugereaza legatura poetului cu stramosii si se constituie intr-un elogiu
adus eforturilor facute de acestia.
Incepand cu strofa a treia, deducem dublul rol al poeziei: transfigurarea uratului in arta si razbunarea
suferintei predecesorilor.
Instrumentele necesare scrierii cartii: condeiul si calimara, poetul le obtine transformand sapa si
brazda, metafore ale existentei rurale. Arta lui Arghezi isi trage seva din sudoarea seculara a inaintasilor
(Sudoarea muncii sutelor de ani), si din duritatea exprimata de graiul lor cu-ndemnuri pentru vite, carora
le da o noua semnificatie si pe care le valorifica in sens estetic, devenind cuvinte potrivite, versuri si
icoane. Arta lui Arghezi se mai naste din zdrente pe care le preface in muguri si coroane, simboluri ale
vitalitatii si ale incununarii, dar si din ocara pe care o pune cand se-mbie, cand sa-njure, metafora a puterii
cuvantului arghezian.
Desi rolul artei este de a transfigura realitatea: Veninul strans l-am preschimbat in miere, Arghezi
considera ca ea trebuie sa-si pastreze autenticitatea: lasand intreaga dulcea lui putere.

Strofa a patra dezvolta ideea razbunarii suferintei inaintasilor, prin imaginea grotesca a stapanului
jucand ca un tap injunghiat si cea a biciului intors in cuvinte: Biciul rabdat se-ntoarce in cuvinte. Adept al
esteticii cuvantului, Arghezi isi doreste sa exprime frumosul intr-o noua maniera, dandu-i astfel o noua
valoare: Din bube, mucegaiuri si noroi / Iscat-am frumuseti si preturi noi, metafore ale expresivitatii. Limba
poetica in care sunt exprimate aceste idei este surprinzatoare prin inovatie stilistica.

Ultima strofa ofera o definitie concreta a raportului poet poezie. In viziunea lui Arghezi, creatia
poetica este o imbinare armonioasa intre har, talent, inspiratie si truda, efort. De aceea, in cartea sa , poezia
o domnita rasfatata si lenesa- sufera (metafora), iar slova de foc (metafora a cuvantului inspirat) se marita
cu slova faurita (metafora care exprima munca artistului de slefuire a limbajului). In finalul poeziei, Arghezi
se considera robul cititorului, care este Domnul: Robul a scris-o, Domnul o citeste.

Limbajul poetic prin care Arghezi isi exprima conceptia estetica, se remarca prin modernitate:
amestecul registrelor stilistice (arhaic- hrisovul; popular- branci, plavani; regional- facui, gramadii;
neologic- abscure, crimei), concretetea si materialitatea metaforelor, dar si a imaginilor artistice,
introducerea in text a unor cuvinte considerate pana atunci nepoetice: bube, mucegaiuri, noroi, prin
asocieri insolite: seara razvratita, ciorchini de negi.

Prozodia imbina elementele de modernitate cu cele traditionale: rima este imperecheata, strofele sunt
compuse dintr-un numar inegal de versuri, cu masura de 9-11 silabe si un ritm variabil, evidentiind intesitatea
ideilor exprimate.

In opinia mea, aceasta creatie ofera o viziune singulara in peisajul liricii romanesti despre actul poetic.
In primul rand, poeza apare ca un produs nu doar al imaginatiei, ci mai ales al efortului creator care
deschide calea spre rolul suprem al cuvantului, in fata caruia poetul este mesterul fauritor de intelesuri noi. In
privinta esteticii uratului, definita metaforic in aceasta poezie, Arghezi pare, in fapt, preocupat de frumusete,
nu de uratenie: Din bube, mucegaiuri si noroi/ Iscat-am frumuseti si preturi noi.
De asemenea, viziunea poetica argheziana nu se reduce numai la nivelul ideilor, ci cuprinde si
procedeele prin care acestea sunt puse in valoare: combinatii inedite de cuvinte, dizlocari sintactice,
ambiguitate.
In concluzie, poeza Testament ofera o viziune originala asupra actului creator si se constituie intr-un
crez poetic.