ARTE POETICE LA ROMNI (XVII)

Despre poezie (fragment)

Geo DUMITRESCU
(1920-2004)

[] Vedeti? De aceea nu e de prisos ca, ajunsi la aceast concluzie, s ntrziem

nitel asupra de pild a unei btrne prejudecti, amnunt, totusi, fr pondere
deosebit n atelierul general al poeziei noastre. E vorba de temele si motivele
nepoetice. S-ar prea c zecile de veacuri de istorie a poeziei reprezint de
mult un argument nimicitor pentru aceast prejudecat. Ea totusi supravietuieste
propriei ei nefiinte, n ipostaze mai mult sau mai putin abile si renovate. Totul s-
ar putea rezuma la formula arhicunoescut: e mai mult poezie n freamtul
unei frunze dect, de pild, n evolutia unei macarale (desi, dup cum stim,
pn si freamtul unei frunze, sub porunca lipsei de har, poate deveni un moment
anti-poetic, de prost gust, de genul zarv-n plop, sau altele asemenea). E cert,
totusi, c mai exist adepti, mai vechi sau mai noi, ai acestei inerte prejudecti,
renviat, pare-se, de unele ecouri la mod. [] n chestiunea temelor aride,
refractare, nepoetice, respinse de inefabil etc., nu l-as invoca dect pe
Eminescu din Scrisori si Epigonii, si nu numai de-aici. Ce putea fi mai arid, mai
nepoetic, pentru un poet al teiului, al lacului, al florii albe de cires, al
melancoliilor si-al viziunilor de legend romantic, dect scena politic a vremii
lui, actualitatea cea mai public si cea mai acut? Dar el nu se sfieste s
zugrveasc acest tablou, amnuntit, n culori tari, realist pn la amnuntul
fizionomic (negru, cocosat si lacom, bulbucatii ochi de broasc etc.) menit
s nlture orice dubiu asupra identittii reale a personagiilor. C, pornind de la
asemenea descrieri directe, de la astfel de motive refractare si apoetice
Eminescu le ridic apoi la nltimi filosofice, implicnd n meditatia lui,
melancoli-evocatoare ori arztor-satiric, nu numai freamtul liric cel mai
profund si cel mai subtire al limbii romnesti, dar si cele mai grave si mai adnci
gnduri ale timpului su (si nu numai ale timpului su) cu privire la conditia
omului, la destinul patriei, la semnificatia, uman si istoric a curgerii timpului
etc., etc. asta e o alt problem. n chip clar, ea nu mai depinde, ctusi de putin,
de virtutile ori infirmittile temelor. E vorba, fireste, de Eminescu (quod licet
Jovis, cinstea i se ofer lui Jupiter, n lb. latin n.ed.) cci poti foarte
bine s contempli momentele cele mai rodnic-inspiratoare ale dinamicii sociale
si s ajungi la cugetri enorme si la performante triste, n afara poeziei. Fireste,
asemenea esecuri accidentale se pot ntmpla oricui si nu din vina temelor, desi,
cum spuneam, poate fi foarte plauzibil faptul ca un poet s nu coincid, repetat,
sau numai o anumit perioad, sau chiar niciodat, cu o tem anume sau cu un
gen anume de teme. n aceast privint, fiecare si trage singur concluziile, mai
curnd sau mai trziu. Ele nu pot avea ns valoare general si, oricum, e
imprudent, dac nu si jenant, ca dup ce ai ratat o dat, s zicem, n sfera
temelor cettenesti, actuale, politice, s devii brusc un militant exclusivist,
intolerant, al purismului si poetismului (Reciproca e, dealtfel, nu mai putin
valabil). Si n materie de teme, lrgimea de vederi, toleranta, respectul pentru
spontaneitate mi se par indispensabile. n ciuda formulelor lor seductoare si
aparent liberale, purismul si inefabilismul au si ele impasul lor dogmatic
ngust, exclusivist si, ca atare, suprtor, inadmisibil, ca orice dogmatism, ca
orice tendint de ngrdire si simplificare restrictiv. []
Despre poezie interviu publicat n Ramuri, II, nr. 9, 15 septembrie, 1965