eul fizic

Procesul de identificare
n structura comportamentului imaginea de sine, identificarea de sine
joaca un rol
important. Fenomenul legat de constientizarea identitatii a fost studiat
mai ales prin
recunoasterea de sine n oglinda a copiilor mici. Se pot
diferentia doua serii de
evenimente cognitive n actul de identificare n oglinda. Primul se
refera la recunoasterea
faptului ca n oglinda se afa propria persoana sau imaginea ei, al
doilea la faptul ca ceea
ce se vede n oglinda nu este o persoana n carne si oase, ci o imagine
ce refecta
spatialitatea realitatii.
Identificarea primara a fost plasata de A. Gesell la peste 2 ani. R. Zazzo
a deplasat
spre 3 ani aceasta recunoastere a copilului n oglinda. El semnaleaza o
mare perplexitate
a copilului n fata oglinzii, nsotita de bucuria de recunoastere, o
oarecare teama si uneori
evitare.
n aceste faze timpurii ale dezvoltarii umane sunt nca putin coezive
cele trei fatete
mai importante ale sinelui: sinele corporal material (ce se refera la
constientizarea
caracteristicilor proprii corporale), sinele social (ce se refera la statut,
rol, la apartenenta
de grup social) si sinele psihic(care se refera la aptitudini, activitati).
Acesta este
sanctuarul emotiilor si dorintelor.
n constituirea identitatii primare sunt implicate si reactiile opozante.
La 2 ani
acestea pot deveni foarte intense. Cele mai multe manifestari de
mnie, ostilitate,
agresivitate si negativism sunt legate de exercitarea obiceiurilor si a
regimului zilnic. Or,
se stie ca acestea ncorporeaza reguli de convietuire. Pe al doilea loc
stau manifestarile
protestatare si ostile fata de autoritatea celor din jur (conficte de
autoritate). Pe locul trei
se afa reactiile de mnie si protest fata de dificultatile care se
manifesta n joc sau n
traseele de realizare a dorintelor. Spre 3 ani reactiile protestatare ale
copilului se
diminueaza (se semnaleaza un declin al tipatului de scurta durata).
Starile afective ale
copiilor mici sunt intense, fara a fi profunde. Ele se multiplica, se
diferentiaza si se
complica. Axul diferential afectiv al ambilor parinti creeaza echilibrul n
familie si n
comportarea copilului cu ei.
Identitatea exprima o disponibilitate complexa, structurata,
concretizata n largirea sinelui.

n ce priveste conceptia (estimatia) de sine a copilului, o data cu

intrarea la scoala,
sufera si aceasta unele modificari.
Dupa vrsta de 8 ani se constientizeaza o diferenta mai mare de
evaluare ntre cum
se percepe micul scolar si cum este vazut de parinti, de cadrele
didactice si de ceilalti
copii. Copilul sesizeaza faptul ca i se apreciaza mai ales caracteristicile
implicate n
obtinerea rezultatelor scolare de catre cadrele didactice si parinti. De
altfel, ocaziile de a se exprima n alte directii sunt relativ restrnse.
(Cunoasterea elevilor are un caracter
didacticist.)
Faptul ca estimatia de sine (si/sau a parintilor) nu coincide cu estimatia
nvatatorului si a celorlalti copii, creeaza un spatiu de trairi complexe
ale vietii si
competitiei scolare. Copilul ncearca n genere sa se ajusteze mai ales
la estimatia si
cerintele parintilor, ca sa evite raceala, reprosul, pedeapsa, deceptia
lor n caz de esec. De
aceea copiii pot recurge la strategii de evitare, de evaziune si, in
extremis, la minciuna.
Daca aceste mijloace se dovedesc de succes, ncep sa fie folosite cu
mai multa frecventa
Complexul lui Oedip
Complexul lui Oedip consta n sentimente care decurg din atasamentul
erotic al
copilului fata de parintele de sex opus.
Analiznd nevrozele, Freud a descoperit fapte care, n mod schematic,
se pot
reduce la doua tendinte interdependente: dragostea pentru parintele
de sex opus si
ostilitatea pentru parintele de acelasi sex. El le-a grupat ntr-un
ansamblu numit prin
referire la mitologia elena, complexul lui Oedip. Ne amintim, ntr-
adevar, ca destinul
lui Oedip, fiul lui Laios, regele Tebei, si al Iocastei, era de a-si ucide
tatal si de a se
casatori cu mama sa. Exilat de mic copil, ntr-o zi s-a luat la cearta cu
un necunoscut
(tatal sau, Laios), pe care l-a omort, a dezlegat enigma Sfinxului si, ca
recompensa a
primit mna Iocastei.
Complexul lui Oedip nu are nimic patologic, doar dezvoltarile sale n
caz de
nerezolvare pot sa devina patologice. El constituie o etapa normala n
cresterea
psihologica a copilului. Ca urmare a descoperirilor facute de
psihanalisti, nu se mai
contesta existenta unei sexualitati infantile. Catre vrsta de 4-5 ani,
baiatul se
ndragosteste de mama sa (care este pentru el persoana de sex
feminin cea mai demna de
interes si cea mai apropiata) si, n acelasi timp, se arata agresiv fata de
tatal sau, n care
vede un rival caruia i admira si i invidiaza puterea si calitatile.
Confictul interior si
tensiunea care rezulta de aici se rezolva n mod normal prin refularea
tendintelor sexuale
pna la pubertate si prin identificarea cu tatal: ca si acesta, baiatul va
nvata sa devina
viril (fara revolta) si mai putin dependent de mama. La fetita se
observa o situatie
simetrica.
Complexul lui Oedip i caracterizeaza pe copiii din familiile monogame.
El este, n
esenta, un efect al culturii. n civilizatia noastra acest complex ocupa o
pozitie
fundamentala, determinnd anumite trasaturi de caracter (ostilitatea
fata de tata poate fi
deplasata asupra autoritatii n general, asupra sefilor ierarhici, asupra
Bisericii, statului,
etc.) si ducnd la nevroza atunci cnd evolutia nu se face n mod
normal.

eul social
incepe sa se formeze prin apartenenta la grupul de prieteni, prin rolul in
cadrul grupului

eul psihic

Eul constituie fermentul, dar nu i tiparul personalitii. Acest tipar ntrece cu

mult puterea de construcie a eului. Elementele din care se constituie personalitatea
sunt n mare parte organizate prin tradiie i cultur, nainte ca eul s se afirme.
Personalitatea datoreaz eului nceputul i direcia structurii sale, iar pentru evoluia
ulterioar, adic pentru tot ceea ce privete materialul i forele care determin
coeziunea acestui material personalitatea i are propria sa organizare.

Pe de alt parte, personalitatea este bio-psiho-social, n timp ce eul este numai psihic.
Omul poate avea mai multe personaliti n mod simultan, sau, mai bine zis, poate avea o
personalitate ntretiat cu atitudini ocazionale, dar nu poate avea mai multe euri.
Iat de ce, dedublarea eului este o fals problem. n realitate, avem de-a face cu
dedublarea personalitii. La un actor, de pild, care este unul n realitate, n viaa de zi cu
zi, i altul pe scen, nu e nicidecum vorba de dedublarea eului, care rmne mereu
acelai, ci de crearea unei noi personaliti, n funcie de rolul jucat. Actorul are deci mai
multe personaliti, ca i poetul, pictorul, artistul plastic, omul de creaie n genere. Chiar
i n cazurile patologice de dedublare, n mod eronat unii psihiatrii socotesc c eul se
dedubleaz. i n acest caz eul rmne acelai, personalitatea, ns, se dedubleaz.
Bolnavul psihic, primind de la organizarea personalitii sale impresii (mesaje) altele
dect cele obinuite, se crede pe sine altul. Contiina sa intrepreteaz impresiile noi ca
formnd o nou personalitate.