Page 1 of 50

OBIECTUL DREPTULUI PRIVAT ROMAN

Dreptul roman cuprinde ansamblul normelor juridice instituite sau

sanctionate de statul roman si este un sistem extrem de vast si complex
format din numeroase ramuri si institutii juridice.Dreptul roman a trait o viata
milenara intrucat el s-a format in epoca fondarii Romei si s-a aplicat pana la
moartea imparatului Justinian (din secolul VIII i.H. pana in secolul VI
d.H.).Pentru a intelege specificul dreptului roman trebuie sa retinem ca, la
origine, si romanii ca si alte popoare ale Antichitatii au confundat dreptul cu
religia si cu morala, dar, spre deosebire de celelalte popoare ale lumii antice,
romanii au depasit aceasta confuzie si au realizat o distinctie foarte clara
intre normele dreptului, normele religioase si normele de morala.Inca din
epoca veche, romanii desemnau normele dreptului prin cuvantul ius, iar
normele religioase prin cuvantul fas.La romani, ideologia juridica si-a pus o
puternica amprenta asupra intregii vieti spirituale. In Antichitate se spunea
ca asa cum grecii sunt un popor de filozofi, romanii sunt un popor de juristi.
Dar daca tanarul cetatean roman dorea sa se afirme in viata publica, trebuia
sa faca dovada ca a fost elev al unui jurisconsult celebru. Jurisconsultii erau
oameni de stiinta, cercetatori ai dreptului roman.Cu toate acestea, in unele
texte juridice clasice constatam cu surprindere ca persista stravechea
confuzie dintre drept, religie si morala, depasita demult in practica juridica.
Astfel, printr-un text din opera legislativa a imparatului Justinian ni s-a
transmis definitia jurisprudentei sau definitia stiintei dreptului. Potrivit
acestui text: Juris prudentia est divinarum atque humanarum rerum
notitia, iusti atque iniusti scientia

SCOLILE DE DR ROMAN

In secolul XI, in orasul Bologna, profesorul Irnerius a fondat scoala

glosatorilor. Glosatorii s-au condus in cercetarile lor dupa metoda
exegetica, in sensul ca ei au explicat de asa maniera textele juridice romane
incat acele texte sa poata fi intelese si de profani (cei care nu aveau
pregatire de specialitate). Acele explicatii sau comentarii sunt denumite
glose, insa ele nu urmau a fi aplicate in practica instantelor judecatoresti.
De aceea, se afirma ca scoala glosatorilor nu a avut o finalitate practica. Cel
mai valoros reprezentant al acestei scoli a fost profesorul Accursius, autorul
Marii Glose, care cuprinde peste 96.000 (96.260) de comentari sau glose.
In secolul XIV, tot la Bologna, profesorul Bartolus a fondat scoala
postglosatorilor sau scoala Bartoliana. Aceasta scoala Bartoliana s-a
condus dupa metoda dogmatica, deoarece postglosatorii nu au cercetat
nemijlocit textele juridice romane, ci au cercetat glosele sau comentariile
glosatorilor, cu scopul de a extrage din acele glose principii juridice care sa

1
 Page 2 of 50

fie aplicate in practica instantelor judecatoresti; asadar, scoala

postglosatorilor a avut o finalitate practica.
Principiile juridice formulate de glosatori s-au aplicat nu numai in Italia, ci in
intreaga Europa de Apus si mai cu seama in Germania pentru ca, in secolul
XV, germanii au renuntat la dreptul lor national, care era primitiv, si au
preluat principiile formulate de postglosatori, le-au adaptat si le-au aplicat la
realitatile din Germania feudala. Pe aceasta cale, s-a format in Germania in
secolul XVI un nou sistem de drept, denumit Usus modernus pandectarum
sau Dreptul modern al Pandectelor. Grecii desemnau Digestele lui
Justinian prin termenul de Pandecte, astfel incat dreptul modern al
Pandectelor inseamna dreptul modern al Digestelor.
In secolul XVI, in Franta, s-a fondat scoala istorica a dreptului roman
de catre profesorul Andr Alciat. Scoala istorica a marcat o inflorire a
cercetarilor in domeniul dreptului roman pentru ca reprezentantii scolii
istorice au valorificat pe langa textele juridice romane si alte cunostinte din
domenii conexe: istorie, filosofie, filologie. Cel mai valoros reprezentant al
scolii istorice a fost profesorul Jacques Cujas care, pentru prima oara, a
incercat sa reconstituie lucrarile jurisconsultilor clasici pe baza fragmentelor
din Digestele lui Justinian.
La inceputul secolului XIX, in 1802, prin prelegerile pe care le-a tinut la
Universitatea din Marburg (Germania), profesorul Savigny a fondat noua
scoala istorica a dreptului roman, care a marcat o noua inflorire a
cercetarilor in domeniul dreptului roman. In conceptia profesorului Savigny
statul nu este in masura sa elaboreze normele juridice, astfel incat normele
dreptului nu pot imbraca forma legii, ci numai forma nescrisa a obiceiului
juridic sau a traditiei juridice, care exprima constiinta natiunii sau psihologia
poporului; ori, traditia juridica germana isi avea originea in principiile
formulate de postglosatori, astfel incat intelegerea corecta a traditiei juridice
germane era conditionata de cunoasterea aprofundata a dreptului roman.

IMPORTANTA DREPTULUI PRIVAT ROMAN IN EVOLUTIA DREPTULUI

ROMANESC

Pentru noi romnii, dreptul privat roman prezinta o importanta aparte pentru
ca dreptul romnesc s-a format si a evoluat sub influenta dreptului privat
roman.In cadrul acestei evolutii, distingem trei momente
principale:Momentul formarii Legii Tarii pe fondul juridic daco-
roman;Momentul elaborarii legiuirilor feudale romanesti scrise;Momentul
elaborarii operei legislative a lui Al. I. Cuza.1) In legatura cu primul
moment, retinem ca in Dacia romana a avut loc un proces de impletire,
pana la contopire, a dreptului geto-dac cu dreptul privat roman. Din aceasta
contopire s-a nascut un nou sistem de drept: dreptul daco-roman, un sistem
juridic original in care institutiile dreptului privat roman au dobandit noi

2
 Page 3 of 50

functii si noi finalitati. Cateva secole mai tarziu, in epoca feudalismului

timpuriu, pe acest fond juridic s-a fondat Legea Tarii sau dreptul feudal
romanesc nescris, denumit si obiceiul pamantului. Cercetand comparativ
dreptul privat roman si Legea Tarii, istoricii si romanistii au constatat ca
exista o serie de puncte comune care se explica prin faptul ca elemente de
drept privat roman au ajuns in Legea Tarii prin dreptul daco-roman care se
afla la temelia sa.2) In legatura cu al doilea moment, retinm ca incepand
cu secolul XV au aparut pravilele bisericesti (intai in slavona, apoi in romana)
apoi cele laice. Toate aceste pravile sau legiuiri feudale romanesti scrise s-au
inspirat din dreptul bizantin Basilikalele. Acestea nu sunt altceva decat
dreptul roman din epoca imparatului Justinian adoptat la realitatea din
societatea feudala bizantina. De aceea se afirma ca legiuirile noastre feudale
au preluat influenta dreptului privat roman prin filiera bizantina.3) In legatura
cu al treilea moment, in vremea lui Al. I. Cuza s-a elaborat o uriasa opera
legislativa care a marcat inceputul sistemului de drept romanesc modern. In
centrul acestei opere legislative sta Codul civil, denumit astazi Codul civil
roman. Acesta a fost elaborat prin preluarea categoriilor si principiilor juridice
romane in forma pura, fara modificari si fara adaptari.

DIVIZIUNILE DREPTULUI PRIVAT ROMAN

1) dreptul civil(ius civile)Conceptul de drept civil este utilizat de

textele juridice romane cu trei sensuri:a) cel mai vechi; dreptul civil
desemneaza ansamblul normelor juridice care reglementeaza relatiile dintre
cetatenii romani. Intrucat cetatenii romani erau denumiti quiriti, dreptul civil
in aceasta acceptiune mai e denumit si dreptul quiritilor sau drept
quiritarian. Actele juridice consacrate prin normele dreptului civil presupun
respectarea unor conditii de forma extrem de complicate, iar formalismul
excesiv al actelor de drept civil se explica:in primul rand prin faptul ca
vechii romani, ca orice popor tanar, nu aveau experienta vietii juridice, astfel
incat actele juridice au fost inconjurate cu formule solemne, gesturi rituale
astfel incat cetatenii sa-si dea seama de gravitatea consecintelor actelor
juridice;in al doilea rand au promovat formalismul excesiv pentru ca actele
de drept civil sa nu fie accesibile si strainilor, necetatenilor. De altfel, in
epoca foarte veche nu se punea problema unor relatii juridice intre cetatenii
romani si straini, pentru ca la acea epoca se aplica principiul conform caruia
orice strain venit la Roma cade automat in sclavie. Cu timpul insa, o data cu
dezvoltarea economiei de schimb si a comertului, romanii au inceput sa-i
tolereze pe straini, daca se puneau sub protectia unor cetateni romani in
calitate de oaspeti sau clienti. Incepand cu secolul III i.H., locuitorii statelor-

3
 Page 4 of 50

cetati care aveau tratate de alianta cu romanii puteau veni la Roma fara a
cadea in sclavie si erau numiti peregrini. Insa relatiile dintre cetateni si
peregrini nu erau reglementate prin normele dreptului civil ci prin normele
dreptului gintilor.b) mai recent; dreptul civil se confunda cu jurisprudenta
sau cu activitatea de cercetare stiintifica pe care o desfasurau jurisconsultii
romani.c) cel mai cuprinzator; dreptul civil roman se confunda cu intregul
drept privat roman, cu exceptia dreptului pretorian care a fost creat de
magistratii numiti pretori prin utilizarea unor mijloace procedurale.

2) dreptul gintilorConceptul de drept al gintilor e utilizat de textele juridice

romane cu trei sensuri:a)dr gintilor cuprinde totalitatea normelor juridice
care reglementeaza relatiile dintre cetateni si peregrini. In aceasta
acceptiune, normele de drept al gintilor au aparut in legatura cu dezvoltarea
economiei de schimb, a comertului, de aceea actele de drept al gintilor nu
presupun respectarea unor conditii de forma caci, de regula, aceste acte se
incheiau prin simpla manifestare de vointa a partilor. Fata de aceste
avantaje, cu timpul, actele de drept al gintilor au preluat functiile actelor de
drept civil. In vremea imparatului Justinian, dreptul gintilor a devenit drept
general in sensul ca dreptul gintilor se confunda cu intregul drept privat
roman.b) in textele lui Titus Livius, dreptul gintilor reglementeaza
relatiile dintre statele-cetati ale lumii antice, norme care astazi ar
corespunde dreptului international public.c) dreptul gintilor se confunda
cu dreptul natural deoarece, in conceptia jurisconsultilor romani, ar exista
anumite norme de drept privat care se aplica tuturor popoarelor, din toate
timpurile, norme universale. In realitate, aceasta conceptie (preluata de la
greci) are numai o valoare teoretica, intrucat jurisconsultii romani nu au
indicat vreo norma de drept concreta care sa apartina asa-zisului drept
natural.3) dreptul natural:Romanii vedeau in dreptul natural un sistem de
principii valabile pentru toate popoarele si pentru toate timpurile.

ROMA IN EPOCA PRESTATALA+reformele lui Servius Tullius

orasul Roma s-ar fi fondat in 753 i.H. de trei triburi formate din sabini, latini si
etrusci. Membrii acelor trei triburi fondatoare, precum si urmasii lor, erau
denumiti patricieni. Alaturi de patricieni, in Roma prestatala traiau si plebeii,
care proveneau din randurile autohtonilor. Insa, conducerea societatii romane
fara caracter statal era exercitata numai de catre patricieni prin trei
organe:a)Comitia curiata; era adunarea patricienilor, organizata in 30 de curii

4
 Page 5 of 50

si 300 ginti. Intrucat fiecare dintre curii avea un vot, aceasta adunare a fost
numita comitia curiata. Toate hotararile cu privire la viata cetatii erau luate de
aceasta adunare.b)Regele; era ales de comitia curiata si exercita atributiuni de
ordin religios si militar.c)Senatul; era format din sefii gintilor si cuprindea 300
de membri. Exercita acele atributiuni care revin, de regula, sfatului batranilor in
societatea prestatala sau gentilica.Fata de faptul ca plebeii participau la viata
economica a societatii (in calitate de mestesugari si negustori), dar nu aveau
acces la conducerea societatii, la lucrarile comitiei curiata, intre patricieni (care
erau pastori si tarani) si plebei s-a iscat un conflict cu forme din ce in ce mai
diverse si care s-a adancit din ce in ce mai mult, ducand in final la formarea
statului roman.La jumatatea secolului VI i.H., din dorinta de a pune capat
acestui conflict, regele Servius Tullius a initiat doua reforme prin care a pus
bazele statului roman. Este vorba despre o reforma sociala si o reforma
administrativa.

Prin reforma sociala, Servius Tullius a impartit intreaga populatie a Romei

(fara sa tina cont de plebei si patricieni) in cinci categorii sociale (pe criteriul
averii). La randul lor, cele cinci categorii sociale au fost impartite in centurii,
care erau in acelasi timp si unitati militare si unitati de vot, fiecare centurie
dispunand de un vot. Insa centuriile nu aveau un numar egal de membri. Astfel,
centuriile din prima categorie sociala aveau 40-50 de membri, iar cele din
ultimele categorii sociale aveau 600-700 membri. Astfel a fost posibil ca prima
categorie sociala, desi minoritara, sa dispuna de majoritatea centuriilor, deci de
majoritatea voturilor (98 din 193). De aceea, istoricii spun ca in momentul
formarii sale, statul roman s-a format pe un regim politic de aristocratie
sclavagista.
Prin reforma administrativa, regele Servius Tullius a impartit teritoriul
Romei in circumscriptii administrativ-teritoriale, denumite triburi. In total, el
a creat 4 triburi urbane si 17 triburi rurale. Din acel moment, in cadrul Romei
s-au intrunit cele doua criterii in baza carora putem distinge intre societatea
prestatala (gentilica) si cea organizata in stat (politiceste). Avem in vedere
criteriul stratificarii sociale, introdus prin reforma sociala a lui Servius Tullius
si criteriul teritorial, introdus prin reforma administrativa. Potrivit criteriului
teritorial, apartenenta individului la comunitate nu se face in functie de
rudenia de sange asa cum se facea in societatea gentilica, ci in functie de
teritoriul locuit in sensul ca fac parte din aceeasi comunitate umana toti
aceia care locuiesc pe acelasi teritoriu indiferent daca sunt sau nu rude de
sange.

ROMA IN EPOCA REGALITATII

Pe plan social a continuat sa se manifeste conflictul dintre patricieni

si plebei datorita unor discriminari manifestate pe plan politic, juridic,

5
 Page 6 of 50

economic.Pe plan politic inegalitatea consta in faptul ca, desi plebeii au

dobandit accesul la lucrarile adunarii centuriilor (comitia centuriata), ei nu
aveau acces la lucrarile comitiei curiata (rezervata patricienilor).Pe plan
juridic inegalitatea rezulta din exprimarea in forma nescrisa (de obiceiuri
juridice) a normelor juridice, care nu erau cunoscute de popor, ci erau tinute
in secret de pontifii (preotii cultului pagan) initiati. Acei pontifi erau alesi
numai dintre patricieni. Daca se declansa un conflict intre un patrician si un
plebeu, partile litigiului se adresau pontifului pentru a afla care este
reglementarea juridica, iar pontifii erau tentati sa dea raspunsuri favorabile
patricienilor.Pe plan economic pamanturile cucerite de la dusmani treceau
in proprietatea statului roman: ager publicus. Statul repartiza acele terenuri
spre folosinta numai patricienilor, nu si plebeilor.Pe plan statal, in epoca
regalitatii societatea romana era condusa de trei factori politici
(statali):Adunarile poporului, in numar de doua:comitia curiata (mostenita
din Roma prestatala) si comitia centuriata (aparuta dupa reforma lui Servius
Tullius);Rege;Senat. 1) Comitia curiata: exercita in principal atributii de
ordin privat si religios.Comitia centuriata: exercita cele mai importante
atributiuni administrative si judiciare.2) Regele: dupa reforma a devenit un
veritabil sef de stat, detinea atributiuni de ordin administrativ, militar,
judiciar.3) Senatul: a devenit un organism al statului, dar hotararile sale nu
erau obligatorii pentru rege, ci aveau un caracter consultativ.

ROMA IN PERIOADA REPUBLICII

Pe plan politic (statal), in epoca republicii, societatea romana a fost

condusa de trei factori statali (politici, constitutionali):Adunarile
poporului;Senatul;Magistratii. 1) Adunarile poporului (erau in numar
de patru)Acomitia curiata continua sa-si desfasoare activitatea si in epoca
republicii, dar atributiile i se restrang tot mai mult, fiind limitate la adoptarea
unor legi cu ocazia intrarii in functie a unor magistrati superiori, precum si
unele atributii in domeniul privat (incuviintarea actului abrogatiunii). In final,
s-a redus la cei 30 de lictori (purtatori de fascii) care ii insoteau pe
magistratii romani ca semn distinctiv al autoritatii acestoraB)comitia
centuriata este cea mai importanta adunare de la inceputul republicii
(creata dupa reforma lui Servius Tullius), adunare a cetatenilor, deopotriva
patricieni si plebei capabili sa poarte arme si care se identifica cu armata
romana. Comitia centuriata avea atributii legislative, ii desemna pe
magistratii romani.In privinta acestei adunari a poporului au fost intreprinse
doua reforme care au marcat transformarea statului roman dintr-o

6
 Page 7 of 50

republica aristocratica intr-o democratie de tip sclavagist (reforma

intreprinsa in timpul cenzurii lui Appius Claudius Caecus):1-La calcularea
averii in raport cu care o persoana era incadrata intr-una din cele cinci
categorii sociale se avea in vedere nu numai suprafata de pamant stapanita,
ci si bunurile mobile, inclusiv banii si creantele. Aceasta reforma s-a realizat
ca urmare a declansarii revolutiei economice la Roma, cand averile mobiliare
devin din ce in ce mai importante, in detrimentul averii imobiliare.2-In anul
220 i.H. are loc o reforma prin care fiecare categorie dispune de 70 de
centurii, numarul centuriilor marindu-se de la 193 la 373.c) concilium
plebis apare in epoca republicii ca expresie a intereselor plebeilor si pe
fondul conflictului deschis dintre cele doua categorii sociale, conflict care era
in pericol sa degenereze intr-un veritabil razboi civil. Concilium plebis era o
adunare a plebeilor care adopta hotarari obligatorii numai pentru acestia.d)
comitia tributa ii reuneste pe cetatenii romani adunati in triburi conform
reformelor lui Servius Tullius. Existau 4 triburi urbane si 17 triburi rurale.
Numarul s-a marit pana la 35 de triburi. Spre sfarsitul republicii, comitia
tributa devine principala adunare a poporului.2) SenatulReprezinta
principala institutie prin care clasa dominanta participa la conducerea
statului roman. La origine era compus din 300 membri sefii gintilor.
Numarul a crescut treptat prin cooptarea in randul senatorilor a fostilor
magistrati la terminarea mandatului acestora precum si a descendentilor
acestora. In timpul dictaturii lui Lucius Cornelius Sulla avea 600 membri, iar
in timpul dictaturii lui Caesar avea 900 membri.Senatorii se impart in doua
categorii: patres si conscripti.Principalele atributiuni ale senatului
erau:realizarea politicii externe a statului roman;administrarea provinciilor
pacificate;cura legum et morum supravegherea legilor si a moravurilor cu
ocazia ratificarii legilor adoptate de comitii;administrarea tezaurului statului
roman aerarium.

CATEGORII SOCIALE IN EP REPUBLICII

In perioada Republicii, fondata in 509 i.H., pe plan social, conflictul dintre

patricieni si plebei a continuat. Dar, ca urmare a protestelor sistematice si
din ce in ce mai variate si ca urmare a concesiilor succesive facute de
patricieni, in secolul III i.H. cele doua categorii sociale s-au nivelat, in sensul
ca nu mai dispunem de criterii pentru a distinge intre patricieni si plebei. Cu
atat mai mult cu cat, intre timp, vechile ginti in care erau organizati
patricienii s-au descompus, s-au dizolvat. Pe fondul dezvoltarii economiei de
schimb au aparut noi categorii sociale: nobilii si cavalerii.Nobilii erau inalti
demnitari ai statului, inalti magistrati ai Republicii Romane precum si urmasii
lor, au sustinut forma de organizare republicana de vreme ce institutiile se

7
 Page 8 of 50

aflau in mainile lor.Cavalerii erau denumiti oameni noi, in sensul ca se

imbogatisera in urma afacerilor (negustori, bancheri, camatari) si sustineau
ideea de centralizare a statului pentru ca, in conceptia lor, numai un stat
centralizat poate sustine ordinea necesara comertului.Ca urmare, intre cele
doua categorii sociale a izbucnit un conflict: patru razboaie civile la sfarsitul
republicii. Prin victoria cavalerilor s-a instaurat imperiul sub forma
principatului.Totodata a aparut categoria sociala a proletarilor romani (de
la proles copii). Proletarii erau oameni saraci, ruinati, care nu aveau alta
avere decat copiii (element al patrimoniului). Neavand mijloace de
subzistenta, proletarii veneau din intreaga Italie la Roma pentru a trai de pe
urma statului (ca o masa parazitara). Statul roman facea distribuiri periodice
pentru proletari de alimente, vesminte, sume banesti.Proletarii erau cetateni
romani, aveau drept de vot si voturile puteau fi cumparate. De aceea, Caius
Iulius Caesar spunea ca datorita masei parazitare, a proletarilor, Republica
Romana a devenit o simpla forma, goala de continut.In perioada Republicii,
sclavia a atins nivelul clasic al dezvoltarii sale in sensul ca activitatea
economica se baza pe munca robita a sclavilor, iar munca libera a fost
impinsa la periferia vietii economice.

Magistratii in ep republicii

MagistratiiMagistratii sunt inalti demnitari ai statului roman cu atributii

administrative, militare, jurisdictionale, legislative.Magistratii romani nu erau
organizati intr-un sistem ierarhic desi exista un cursus honorum pentru a
accede la magistraturi.Magistratii aveau ius edicendi, adica dreptul de a
emite la intrarea in functie un edict prin care aratau cum sa-si exercite
atributiunile corespunzatoare functiei lor si ce mijloace procedurale vor
exercita in acest sens.Aveau in competenta imperium dreptul de a
comanda armata, de a convoca adunarile poporului: consulii, pretorii,
dictatorii.Aveau in competenta potestas dreptul de a administra: cenzorii,
questorii, tribunii, edilii curuli.Magistraturile romane aveau o serie de
trasaturi comune:erau onorifice=magistratii nu erau remunerati pentru
activitatea pe care o desfasurau. La magistraturi nu puteau accede decat
persoanele care aveau o anumita avere; erau elective=magistratii erau
alesi de comitia centuriata, ulterior de comitia tributa, cu exceptia
dictatorului care era numit de consuli la propunerea senatului;erau
colegiale=mai multe persoane exercitau concomitent aceeasi magistratura

8
 Page 9 of 50

(de exemplu doi consuli, cinci tribuni), cu exceptia dictaturii care este o
magistratura unipersonala;

a) ConsulatulIn 509 i.H., dupa alungarea ultimului rege roman Tarquinius

Superbus si instaurarea republicii, atributiile laice ale regelui sunt preluate de
primii magistrati romani din istoria republicii: doi consuli, iar atributiile
religioase raman in competenta unui Rex Sacrorum. Preluand atributiile laice
ale regelui, cei doi consuli aveau puteri discretionare pe plan administrativ,
juridic, militar si chiar legislativ. Spre deosebire de rege, exercitau aceste
atributii pe o perioada limitata, de un an.In al doilea rand, oricare dintre
consuli putea bloca prin veto (ma opun!) orice decizie a colegului de
consulat.La terminarea mandatului, deveneau simple persoane particulare si
puteau fi trasi la raspundere pentru actele savarsite in exercitiul functiunii
(erau inviolabili pe timpul mandatului).Erau alesi de comitia curiata.b)
TribunatulToate celelalte magistraturi romane au aparut printr-o consecinta
mai mica sau mai mare a dezmembrarii puterii consulare si preluarea unor
atributiuni pe fondul unor lupte intre patricieni si plebei pentru accesul la
magistraturi.In 494 i.H., ca urmare a protestelor plebeilor, se infiinteaza o
magistratura menita a le proteja interesele: tribunatul plebei. Era compusa
din cinci tribuni (cate unul pentru fiecare categorie sociala), apoi din zece
tribuni (cate doi pentru fiecare categorie sociala).Persoana tribunului era
inviolabila. Oricine il impiedica pe tribun sa-si exercite atributiunile era
condamnat la moarte. Tribunii aveau ius auxili et interceptori, adica dreptul
de a bloca prin veto decizia oricarui alt magistrat roman daca era contrara
intereselor plebei. Spre deosebire de consuli, tribunii nu puteau fi trasi la
raspundere dupa terminarea mandatului pentru faptele savarsite in exercitiul
functiunii.c) CenzuraCenzura apare in 443 i.H., iar din 331 i.H. este
accesibila plebeilor. Principalele atributiuni erau realizarea din cinci in cinci
ani a recensamantului bunurilor si persoanelor, iar dupa plebiscitul ovinian,
dreptul de a-i numi pe senatori si de a-i indeparta din senat.Mandatul
cenzorului era de un an si jumatate din cinci in cinci ani. Timp de trei ani si
jumatate magistratura era vacanta: lustrum (de aici vine denumirea de
Lege a Lustratiei).d) PraeturaApare in 367 i.H. cand, prin legile Licinio-
Sextiene (Lex Licinia Sextia), plebeii au dobandit accesul la consulat.
Patricienii au desprins din competenta consulului atributiile jurisdictiei
contencioase, acordand-o unui nou magistrat: pretorul, dar au reusit sa
impiedice accesul plebeilor la o magistratura cu atributiuni jurisdictionale
pentru doar 30 de ani. In 337 i.H. plebeii dobandesc accesul la
praetura.Pretorul este principalul magistrat juridic roman. El organizeaza
procesele private si este stapanul fazei in iure a proceselor civile

9
 Page 10 of 50

romane.La inceput, a existat doar pretorul urban, cel care organiza

desfasurarea proceselor dintre cetatenii romani, dar dupa declansarea
expansiunii statului roman si multiplicarea raporturilor cu peregrinii, in 242
i.H. apare pretorul peregrin, insarcinat cu organizarea si desfasurarea
proceselor dintre cetateni si peregrini.e) QuesturaQuestorii au fost la
origine functionari inferiori aflati in subordinea consulilor, dar devin
magistrati avand ca principale atributii vanzarea prazii de razboi catre
persoanele particulare, administrarea arhivelor si finantelor statului
roman.Questorii erau alesi de comitia tributa.f) Edilii curuliErau insarcinati
cu aprovizionarea pietelor si targurilor si cu organizarea desfasurarii
proceselor nascute in legatura cu executarea actelor incheiate in targuri si
piete.g) Dictatura magistratura cu caracter exceptional

IMPERIUL:PRINCIPATUL

Octavian, unul din membrii ultimului Triumvirat, a inaugurat un nou regim

politic, Principatul, sub forma aparentei mentineri a formelor de stat
republicane.Astfel, Octavian a renuntat la calitatea de triumvir, devenind
consul pe 10 ani. A renuntat si la consulat, pastrand insa imperium pro
consularae. A devenit tribun pe viata, perpetuu si fara coleg, putand bloca
prin veto deciziile oricarui alt magistrat.A devenit si Pontifex Maximus, seful
religiei pagane romane.Octavian a luat titulatura de Imperator Caesar
Augustus.Imperator comandant victorios al armatei;Caesar urmas al lui
Caius Iulius Caesar;Augustus sfant, demn de a fi venerat.Totodata, el si-a
luat si titulatura de princeps (primul intre cetateni) primus inter pares
(primul intre egali).Astfel, a fost creat un nou sistem politic autoritar,
indeplinindu-se visul lui Caius Iulius Caesar.In principat se declanseaza
procesul de polarizare tot mai accentuata a societatii romane si a adancirii
discrepantelor dintre saraci si bogati.Cele doua categorii sociale majore
sunt: honestiores (cei onorabili): membrii ordinului senatorial; magistrati
si urmasii lor cooptati in randurile senatului; membrii ordinului ecvestru
(comercianti, bancheri, negustori); membrii ordinului decurionilor (membrii
senatelor comunale); humiliores (cei umili): plebea urbana si rurala a
statului roman. Termenul plebe nu are sens etnic, ci social.Sclavia
continua sa pastreze un caracter clasic, munca lor fiind in continuare baza
productiei in statul roman. Apare o noua categorie sociala care antameaza
viitoarele forme de organizare feudala: institutia colonatului. Colonii erau
oameni liberi obligati sa arendeze latifundiile si al caror statut social si juridic
se apropie treptat de cel al sclavilor; daca nu in mod formal/juridic, macar in

10
 Page 11 of 50

fapt.Factori constitutionali in timpul PrincipatuluiImparatul

(Princeps);Senatul;Magistratii.

ImparatulExistenta celor trei factori constitutionali este doar din punct de

vedere formal deoarece de facto, in foarte scurt timp de la instaurarea
Principatului, intreaga putere in stat este preluata de imparat.Atributiunile
imparatului sunt:conducator al armatei;conducator al provinciilor
nepacificate, prin legati Augusti pro praetore ale caror venituri nu mai intrau
in aerarium (tezaurul statului roman), ci in patrimonium Caesaris (tezaurul
imperial);numea si revoca inalti functionari imperiali care preiau treptat
atributiile vechilor magistraturi, golindu-le astfel de continut:praefectus
praetorio comandantul garzii imperiale, coordonatorul intregii activitati a
administratiei de stat, functie echivalenta cu primul-ministru de
azi;praefectus urbi seful politiei Romei;praefectus annonae insarcinat
cu aprovizionarea orasuluipraefectus vigilum comandantul garzii de
noapte, cel care asigura paza impotriva incendiilor.

SenatulAparent, atributiile senatului sporesc. Ii numeste pe magistrati,

devine un organ de legiferare in sens formal. Hotararile sale poarta
denumirea de senatusconsulte si devin izvoare formale de drept.In
realitate, devine o simpla anexa a politicii imperiale, imparatul legiferand cu
ajutorul senatului.

MagistratiiMagistraturile se golesc treptat de continutul lor, atributiile fiind

preluate de functionari imperiali.Consulii pastreaza dreptul de a prezida
senatul si jurisdictia gratioasa.Cenzorii pastreaza dreptul de a efectua
recensaminte.Pretorii pastreaza atributia contencioasa, dar activitatea lor
creatoare de drept inceteaza.Questorii, dupa edictul pretorului (Hadrian),
pastreaza dreptul de a administra arhivele si finantele statului roman.Edilii
curuli raman cu vechile atributii.

11
 Page 12 of 50

IMPERIUL:DOMINATUL

Este ultima etapa a dezvoltarii statului roman. Marcheaza trecerea statului

de la o diarhie si apoi o monarhie camuflata sub aparente republicane la o
monarhie fatisa de drept divin.Incepe cu domnia imparatului Diocletian (284
d.H.) si dureaza pana la moartea imparatului Justinian (565 d.H.).Factori
constitutionali in timpul Dominatului1) ImparatulA fost declarat stapan si zeu,
exercita puteri nelimitate, dupa modelul despotilor de tip oriental.Devine singurul
factor de conducere al statului, guvernand prin intermediul unui imens aparat
birocratic, statul fiind in fapt condus de un consiliu restrans de sase-sapte prieteni
numit consistorium principis. Inaltii functionari imperiali erau organizati
intr-o structura ierarhizata si militarizata.:Dignitates (functionarii
superiori):ilustres;spectabilis;clarissimi.Oficia (functionarii inferiori)2)
Senatul Romei decade la nivelul senatelor municipale.3) Magistraturile au
devenit simple functii decorative. Sub aspect social, fenomenul de
polarizare este impins la extrem.Existau doua categorii sociale:
potentiores (cei puternici): marii stapani de latifundii, inconjurati de armate
de coloni si sclavi, care se comporta pe teritoriul lor ca niste adevarati sefi de
stat, ignorand autoritatea imperiala; humiliores (cei umili): marea masa a
populatiei, impinsa la saracia extrema, dependenta economic de potentiores
si de institutiile alimentare ale statului roman.Intreaga societate se
organizeaza in caste sociale, categorii sociale inchise si ereditare, organizate
pe criterii religioase, sociale si profesionale.Moneda devine rara, in locul platii
in bani apare cea in natura.Colonajul se extinde, se generalizeaza colonatul
servaj, iar sclavia a ajuns la ultimul stadiu al decaderii.O serie de imparati,
incepand cu Diocletian, intreprind o serie de reforme menite sa salveze statul
roman. Acesta mareste numarul provinciilor la 100, organizate in 12 dioceze,
4 prefecturi (Italia, Iliria, Galia si Orient).In timpul domniei imparatului
Teodosiu cel Mare, crestinismul devine unica religie a Imperiului Roman,
cultele pagane fiind interzise (391 d.H.).Declinul statului roman nu mai poate
fi oprit, la moartea lui Teodosiu cel Mare (395 d.H.) Imperiul Roman
scindandu-se definitiv in Imperiul Roman de Apus (cu capitala la
Mediolanum, apoi la Ravenna) si in Imperiul Roman de Rasarit (cu
capitala la Niceea, apoi la Constantinopole).Imperiul Roman de Apus si-a
incetat existenta in 476 d.H. cand Odoacru, capetenia herulilor, l-a detronat
pe ultimul imparat Romulus Augustus, fiul potentatului Oreste, iar Imperiul
Roman de Rasarit si-a incetat existenta la moartea lui Justinian in 565 d.H.,
transformandu-se in Imperiul Bizantin, in sensul ca structurile sociale si

12
 Page 13 of 50

politice sclavagiste sunt inlocuite cu cele feudale, iar limba latina este
inlocuita cu cea greaca.

CAPITOLUL 2

Legea+structura legii

Cuvantul lex are sensul de conventie, primitor de trei acceptiuni:atunci cand

conventia se incheie intre doua persoane particulare, lex are sensul de
contractus;atunci cand conventia se incheie intre mai multe persoane, lex
are sens de statutul unei asociatii;atunci cand conventia intervine intre
magistrat si popor, lex are sensul de lege ca izvor formal de drept.Gaius
afirma: lex est quod populus romanus iubet atque constituit (legea
este ceea ce poporul decide si hotaraste).Legile romane erau, din punct de
vedere al adoptarii lor, de doua categorii:leges date legi care emanau

13
 Page 14 of 50

direct de la magistrat in baza unei delegatiuni legislative;leges rogatae

legi care erau adoptate potrivit unei proceduri ce cuprindea mai multe
etape:proiectul de lege era afisat in forum de magistratul lator legis;proiectul
de lege era dezbatut in adunari neoficiale timp de 24 de zile, perioada
denumita trinundium;se adunau comitiile, adunarile oficiale, legea era votata
in bloc, cu DA = UTI ROGAS sau NU = ANTIQUO, nemaiputand sa i se aduca
amendamente;dupa adoptarea de comitii legea era supusa ratificarii
senatului, ocazie cu care senatul verifica conformitatea legii cu traditiile si
moravurile poporului roman (cura legum et morum);textul legii era depus
in aerarium (tezaurul statului roman) si in templul zeitei Ceres pentru
plebiscita (legi adoptate de plebei). Un numar de exemplare erau afisate in
forum.Structura legiiLegile romane au o structura tripartita:praescriptio
cuprindea:numele lui lator legis (magistratul care a propus proiectul de
lege);comitiile care au votat legea, data si locul votarii (de exemplu comitia
centuriata pe Campia lui Marte);ordinea votarii: prima unitate de vot (prima
centurie, primul trib).rogatio, textul propriu-zis al legii care, daca era de
amploare, era structurat in capitole si in paragrafe.sanctio, ce sanctiune
atragea incalcarea dispozitiei din rogatio. Legile romane, din punct de
vedere al sanctiunii, au fost clasificate in:leges perfectae care sanctionau
cu anularea actului incheiat cu incalcarea dispozitiei din rogatio (sanctiune
de drept privat);leges minus quam perfectae care prevedeau ca actul,
desi incheiat prin incalcarea prevederilor, ramanea valabil, dar autorul era
sanctionat cu plata unei amenzi (sanctiune de drept public);leges
imperfectae prin care este interzisa incalcarea prevederilor din rogatio fara
a se preciza care sunt consecintele.

Legea celor XII Table

Legea celor XII Table este cea mai veche si totodata cea mai
importanta lege romana. Ea a fost adoptata pe fondul conflictului dintre
patricieni si plebei deoarece la origine, normele dreptului privat roman au
fost exprimate numai in forma obiceiurilor, iar obiceiurile nu erau cunoscute
de popor, ci erau tinute in secret de catre pontifi. De aceea, plebeii au cerut
in mod insistent si repetat ca obiceiurile juridice sa fie sistematizate, sa fie
codificate si afisate, publicate, in forum piata publica pentru ca toti
cetatenii sa cunoasca dispozitiile normelor de drept. Fata de aceste presiuni
(tribunul plebei Terentilius Arsa a formulat aceasta cerere succesiv timp de
zece ani), in anul 451 i.H., patricienii au format o comisie din zece barbati
care sa scrie dreptul: decemvirii legibus scribundis. Comisia a sistematizat

14
 Page 15 of 50

obiceiurile si le-a publicat in acelasi an pe 10 table de lemn, dar plebeii au

afirmat ca acea sistematizare nu este completa, astfel incat, dupa 2 ani, in
449 i.H. s-a format o noua comisie din care de data aceasta faceau parte si
cinci plebei, comisie care a resistematizat obiceiurile juridice si le-a publicat
pe 12 table de bronz. Legea celor XII Table cuprinde intregul drept public si
privat din acel moment istoric. De aceea, in unele texte, legea este denumita
si Codul decemvirilor sau Codul decemviral, iar in domeniul privat legea
cuprinde, mai cu seama, dispozitii referitoare la conditia juridica a
persoanelor, la organizarea familiei, la proprietate, la succesiuni si la
procedura de judecata. Totusi, cand s-a adoptat Legea celor XII Table, nu au
fost publicate toate normele de procedura. Unele dintre ele au ramas si pe
mai departe un apanaj (monopol) al pontifilor. Multa vreme, s-a afirmat in
mod gresit ca Legea celor XII Table nu ar fi originala si ca ar fi fost
imprumutata de la greci. In sprijinul acestei teze se invoca un text din Titus
Livius conform caruia inainte de adoptarea legii, o comisie formata din cinci
barbati s-ar fi deplasat in Grecia Mare (Sudul Italiei) pentru a studia dreptul
grec. In realitate, Legea celor XII Table este profund originala. In primul rand
pentru ca ea oglindeste fidel mentalitatea si modul de viata al romanilor de
la acea epoca si in al doilea rand deoarece s-au facut studii comparative
intre Legea celor XII Table si legile lui Solon (cel mai mare legislator atenian)
si s-a constatat ca exista numai trei elemente comune, ceea ce este cu totul
nesemnificativ. Cele 12 table de bronz nu s-au pastrat, nu au ajuns pana la
noi, ele fiind distruse cu ocazia incendierii Romei de catre gali, probabil la
389 i.H. Fapt este ca textul legii a fost afisat in forum numai vreo sase
decenii, iar dupa alungarea galilor, romanii nu au republicat textul legii si nici
nu era nevoie intrucat acel text se fixase definitiv in memoria tuturor
cetatenilor romani. In acest sens, Cicero (cel mai mare avocat al Antichitatii)
marturiseste ca pe vremea copilariei sale (a fost in clasa intai in anul 100
i.H.) elevii erau obligati sa invete pe de rost Legea celor XII Table. Iar
invatarea pe de rost a legii era carmen necessarium, adica lectie obligatorie
fara de care nu se putea trece clasa. De aceea, in epoca moderna s-a pus
problema reconstituirii textului legii, reconstituire care s-a facut in primul
rand pe baza fragmentelor din lucrarile jurisconsultilor care au comentat
Legea celor XII Table, fragmente ajunse pana la noi prin Digestele
imparatului Justinian. In sens formal, Legea celor XII Table a fost in vigoare 11
secole pentru ca romanii n-au acceptat niciodata ideea de abrogare a legilor.
Ei considerau ca legile exprima vointa divina, iar vointa divina nu poate fi
modificata de pamanteni. Pe de alta parte, la un moment dat, spre sfarsitul
republicii, o data cu inflorirea economiei de schimb, multe din textele legii au
devenit inaplicabile, depasite, anacronice. De aceea Cicero spunea ca pe

15
 Page 16 of 50

vremea sa (secolul I i.H.), in practica instantelor judecatoresti, locul Legii

celor XII Table fusese luat de Edictul pretorului.

Edictele magistratilor

In epoca veche, normele dreptului privat roman au fost exprimate si

prin edictele magistratilor, intrucat magistratii romani se bucurau de ius
edicendi, adica dreptul de a publica, de a afisa un edict la intrarea in functie,
edict prin care precizau cum isi vor exercita atributiunile si ce procedee
juridice vor utiliza. Unele edicte erau valabile pe termen de un an, cat dura si
magistratura, si erau denumite edicta perpetua (la singular edictum
perpetuum), iar alte edicte aveau caracter ocazional, fiind valabile cateva
zile, de regula de sarbatori si se numeau edicta repentina. Dintre edictele
magistratilor, cel mai important este edictul pretorului, deoarece pretorul
exercita cele mai importante atributiuni de ordin judiciar cu ocazia organizarii
proceselor. In practica, ori de cate ori pretorul constata ca pretentiile
reclamantului sunt legitime, dar dreptul civil nu ii oferea un procedeu juridic
corespunzator, el crea un nou procedeu juridic, astfel incat reclamantul isi
putea valorifica pretentiile pe cale judiciara, adica prin proces. Ori, acea
pretentie care este valorificata pe cale judiciara dobandeste valoarea de
drept subiectiv. Iata cum, prin sanctionarea unor noi drepturi subiective pe
cale judiciara, pretorul a extins sfera de reglementare juridica. Asadar, cu
toate ca in conceptia romana pretorul nu putea crea drept, el influenta linia
de evolutie a dreptului civil. Astfel, sub aparenta ca vechiul drept civil a
ramas in vigoare, pretorul i-a imprimat noi functii si noi finalitati sociale. In
sens formal, edictul pretorului era valabil pe termen de un an, dar in fapt
anumite dispozitii din edict, acelea care se dovedeau utile, erau preluate si
de pretorii urmatori, iar prin preluari succesive, acele dispozitii se fixau
definitiv in corpul edictului. De aceea, Cicero spunea ca pe vremea sa,
edictul pretorului cuprindea doua parti, doua categorii de dispozitii. Prima
parte era denumita edictum vetus sau pars translaticia. Partea a doua era
denumita edictum novum sau pars nova. Din edictum vetus, faceau parte
acele dispozitii care treceau de la un pretor la altul, iar din edictum novum

16
 Page 17 of 50

faceau parte noile dispozitii introduse de fiecare pretor in parte.

Raportul dintre dreptul civil si dreptul pretorian

prin utilizarea unor mijloace procedurale, pretorul a creat o noua ramura de

drept pe care jurisconsultii au denumit-o dreptul pretorian. Iata de ce se
pune problema definirii raportului dintre dreptul civil si dreptul pretorian. In
vedea definirii acestui raport trebuie sa avem in vedere doua texte romane.
Potrivit primului text, pretorul nu poate crea drept: praetor ius facere
non potest. Iar potrivit celui de-al doilea text, dreptul pretorian este vocea
vie a dreptului civil: viva vox est iuris civilis. In aparenta, cele doua
texte se contrazic. Dar in realitate, primul text trebuie interpretat in sensul
ca pretorul nu poate crea drept civil (care este creat de catre popor in forma
legii), dar el poate influenta linia de evolutie a dreptului civil, asa cum rezulta
din definitia dreptului pretorian conform careia: Ius praetorium est quod
praetores introduxerunt adiuvandi vel supplendi vel corrigendi iuris
civilis gratia propter utilitatem publicam. Prin urmare, dreptul
pretorian este cel creat de pretori pentru a veni in sprijinul dreptului civil,
pentru a-l completa si pentru a-l corecta in conformitate cu binele public.
Din aceasta definitie rezulta ca pretorul actiona pe trei cai in vederea
influentarii dreptului civil, cai pe care jurisconsultii le-au denumit
adiuvandi: adiuvandi iuris civilis gratia, supplendi iuris civilis gratia si
corrigendii iuris civilis gratia. adiuvandi iuris civilis gratia in primul caz,
pretorul explica de asa maniera intelesul textelor din vechile legi incat acele
texte sa poata fi aplicate si la noile cazuri ivite in practica instantelor. Astazi
o asemenea interpretare se numeste interpretarea extensiva a legii.
supplendi iuris civilis gratia in al doilea caz, pretorul completa dispozitiile
din vechile legi si astfel extindea sfera de reglementare juridica. corrigendii
iuris civilis gratia iar in al treilea caz, atunci cand anumite dispozitii din legi
erau depasite, anacronice, pretorul pur si simplu le desfiinta, le abroga. Cu
precizarea ca pretorul nu putea abroga legi in ansamblul lor, nu putea
desfiinta vointa poporului.

Jurisprudenta

Tot in epoca veche, normele dreptului privat roman au fost exprimate

si prin jurisprudenta, iar jurisprudenta este stiinta dreptului roman creata de
jurisconsulti prin interpretarea textelor din vechile legi. Jurisconsultii romani
erau oameni de stiinta, cercetatori neintrecuti ai dreptului, insa ei nu erau

17
 Page 18 of 50

functionari publici, nu ii angaja nimeni si nu ii platea nimeni, ci isi desfasurau

activitatea din proprie initiativa si pe cont propriu. Insa, activitatea lor era
atat de apreciata incat Cicero spunea, domus jurisconsulti totius
oraculum civitatis (casa jurisconsultului este oracolul intregii
cetati.jurisprudenta sacrala:in epoca foarte veche, jurisprudenta a avut
un caracter sacral sau religios. Intrucat, asa cum am spus, cand s-a votat
Legea celor XII Table, nu au fost publicate toate normele de drept procesual.
Astfel, au ramas si mai departe un monopol al pontifilor, zilele faste adica
zilele in care putea fi organizate procese, precum si formulele solemne pe
care partile erau obligate sa le pronunte cu ocazia organizarii proceselor. Si
intrucat numai pontifii cunosteau aceste norme de procedura, numai ei
puteau desfasura activitatea de cercetare stiintifica in domeniul dreptului.
Caci, asa cum veti vedea mai tarziu la diversele materii, procedura este
aceea care pune in miscare dreptul material, iar procesele se castiga pe
procedura, nu pe dreptul material. Jurisprudenta laica in epoca
vecheCata vreme jurisprudenta a ramas un monopol al pontifilor, ea nu a
putut face progrese remarcabile deoarece pontifii erau primii interesati sa
mentina confuzia dintre drept si religie. Dar, in anul 301 i.H. un libert, un
sclav dezrobit pe nume Gnaeus Flavius (era secretarul lui Appius Claudius
Caecus) a divulgat, a afisat in forum si zilele faste si formulele solemne ale
proceselor. In spatele acestui scrib statea Appius Claudius Caecus care nu si-
a permis sa le divulge pentru a nu intra in conflict cu aristocratia romana. Din
acel moment, jurisprudenta s-a laicizat, in sensul ca orice persoana care
avea calitatile necesare se putea dedica cercetarii stiintifice in domeniul
dreptului. Totusi, pana catre sfarsitul epocii vechi, jurisprudenta a avut un
caracter predominant empiric, un caracter de speta, caci jurisconsultii nu se
preocupau inca de formularea unor principii juridice, ci se margineau sa
indice partilor ce texte din legi se aplica in cazul lor si ce formule solemne
trebuie sa pronunte cu ocazia organizarii procesului. Catre sfarsitul republicii
insa, jurisprudenta romana tinde sa dobandeasca un caracter stiintific in
sensul ca jurisconsultii se preocupau de formularea unor principii juridice si
sistematizau intreaga materie supusa cercetarii pe baza acelor principii.
Printre marii jurisconsulti de la sfarsitul epocii vechi ii mentionam: in primul
rand pe Quintus Mucius Scaevola, profesorul lui Cicero care a scris un tratat
de drept civil socotit model de cercetare de catre jurisconsultii de mai tarziu.
Apoi Aquilius Gallus, prietenul lui Cicero care a creat actio de dolo (sanctiona
inselaciunea in contract); Servius Sulpicius Rufus, un foarte valoros
comentator al edictului pretorului si deosebit de apreciat pentru talentul lui
didactic. De asemenea, Alfenus Varro a scris o lucrare enciclopedica,
intitulata Digesta. Il amintim si pe Aulus Ofilius, care a fost consilierul juridic

18
 Page 19 of 50

al lui Caius Iulius Caesar. Jurisprudenta in epoca clasicaIn epoca clasica,

jurisprudenta a ajuns la apogeu caci, in aceasta epoca au fost elaborate
categorii si principii constituite intr-un sistem perfect simetric guvernat de o
logica extrem de riguroasa. De altfel, inca de la inceputul epocii clasice, s-au
fondat doua scoli de drept (in sensul de curente): sabiniana si proculiana.
Scoala sabiniana a fost fondata de Caius Ateius Capito. Scoala proculiana a
fost fondata de Marcus Antistius Labeo. Denumirile celor doua scoli provin de
la discipolii fondatorilor care si-au intrecut maestrii. Este vorba despre
Massurius Sabinus pentru scoala sabiniana si despre Proculus pentru
scoala proculiana. In linii generale scoala sabiniana avea o orientare
conservatoare caci promova solutiile Legii celor XII Table, pe cand scoala
proculiana avea o orientare inovatoare, progresista caci urma linia de
gandire a edictului pretorului. O adevarata enigma a dreptului roman este
jurisconsultul Gaius, care se pare (nu stim sigur) ca ar fi trait in vremea lui
Antonin Piul si a lui Marc Aureliu. Originea sa nu este cunoscuta, unii sustin
ca ar fi grec sau dac de origine. Faptul este ca in legatura cu Gaius s-au scris
in epoca moderna cele mai multe lucrari (milioane la numar) si nu pentru ca
Gaius ar fi fost foarte original (nu era deosebit de original), ci pentru ca una
dintre lucrarile sale denumita Institutiones sau Institutele lui Gaius a ajuns
pana la noi pe cale directa, in mod exceptional, sub forma unui manuscris
palimpsest. Palimpsestul este un papirus de pe care s-a sters textul initial si
in locul lui s-a scris un alt text. In cazul nostru, prin secolul VI, un calugar a
sters textul Institutelor lui Gaius si in locul lui a scris un lung imn religios
(rugaciunea Sfantului Ieronim). Iar dupa sute si sute de ani, la 1816,
cercetand biblioteca episcopala de la Verona, profesorul Niebuhr a descoperit
acest papirus, dandu-si seama imediat ca este vorba despre un palimpsest.
Ca atare, a aplicat anumiti reactivi chimici pentru a descifra textul initial,
acela care fusese sters; spre marea sa satisfactie a constatat ca a descoperit
Institutele lui Gaius. Insa la acea vreme, reactivii chimici erau primitivi incat
papirusul s-a distrus. Iar in partea finala unele cuvinte n-au putut fi
descifrate. De aceea se spune ca manuscrisul de la Verona este lacunar,
prezinta unele lacune. Intamplarea a facut insa ca la 1853, in nordul Egiptului
sa se descopere un alt papirus, care cuprinde chiar partea finala a
Institutelor lui Gaius, incat lacunele manuscrisului de la Verona au putut fi
completate. Institutele lui Gaius sunt in manualul de scoala adresat
studentilor in drept, de aceea, materia este tratata sistematic, iar ideile
decurg in mod logic, unele din altele. Pe baza acestui manual, au putut fi
reconstituite institutiile juridice pe care romanii le-au creat pana la jumatatea
secolului II d.H., cand se banuieste ca ar fi trait Gaius.

19
 Page 20 of 50

Cei mai mari jurisconsulti ai Romei au trait la sfarsitul secolului II d.H.

si la inceputul secolului III d.H. Este vorba despre Aemilius Papinianus, Iulius
Paulus si Ulpius Domitius.Papinian a fost considerat cel mai mare
jurisconsult al Romei, atat de contemporani cat si de posteritate. El a fost
supranumit princeps jurisconsultorum sau primus omnium deoarece prin
lucrarile sale cu caracter predominant practic a oferit solutii optime tuturor
cazurilor care au aparut in activitatea instantelor judecatoresti.Paulus si
Ulpian au fost discipolii (elevii) sai.Paul a fost foarte original, un jurisconsult
deosebit de original si foarte productiv a scris foarte mult, insa avea un stil
ermetic, greu de inteles; pe cand contemporanul si rivalul sau Ulpian nu a
fost atat de original, dar avea un stil foarte clar, accesibil, usor de inteles,
avea talent didactic. De aceea o treime din Digeste este formata din
fragmente care au fost extrase din lucrarile lui Ulpian. Este de retinut ca
Papinian, Paul si Ulpian au fost prefecti ai Pretorului.Ultimul jurisconsult care
a desfasurat o activitate creatoare, stiintifica a fost Herenius Modestinus sau
Modestin

Legea Citatiunilor:

De aceea, in anul 426 s-a dat Legea Citatiunilor (e o constitutiune

imperiala denumita conventional Legea Citatiunilor). Potrivit acelei asa-zise
legi, in fata judecatorului puteau fi citati numai cinci jurisconsulti clasici, care
erau celebri, lucrarile lor erau cunoscute de judecatori si nu puteau fi
falsificate fara ca judecatorul sa depisteze falsul. Este vorba despre Paul,
Papinian, Ulpian, Gaius si Modestin. De regula, cei cinci mari jurisconsulti
clasici dadeau aceleasi solutii problemelor de drept, dar uneori solutiile erau
controversate, parerile erau diferite. In asemenea situatii, spune Legea
Citatiunilor, judecatorul trebuie sa urmeze parerea majoritatii. Dar uneori,
foarte rar, putea sa apara si paritatea. Atunci cand doi clasici aveau o parere,
doi o alta parere, iar al cincilea nu se pronunta in problema respectiva de
drept. In asemenea cazuri, judecatorul trebuia sa urmeze parerea lui
Papinian, daca Papinian se pronunta in acea problema. Iar daca tocmai
Papinian era acela care nu se pronunta, judecatorul avea de ales intre cele
doua opinii. Iar la sfarsitul Legii Citatiunilor s-a reprodus (s-a republicat un
text) o constitutiune imperiala data de imparatul Constantin cel Mare in anul
321, constitutiune prin care Constantin cel Mare desfiintase toate notele
critice pe care Paul si Ulpian le facusera la adresa operei lui Papinian, caci in
conceptia imparatului Constantin, Papinian era in afara criticii; pe aceasta
cale s-a instituit un tribunal al mortilor prezidat de Papinian. Asa cum am mai

20
 Page 21 of 50

precizat, jurisconsultii romani ofereau consultatii juridice judecatorilor inca

din epoca veche. Aceastea erau denumite agere dar, initial, aceste
consultatiuni nu erau obligatorii pentru judecatori (le urmau sau nu dupa
cum considerau). Insa imparatul Octavian Augustus a creat un drept special,
denumit ius publice respondendi ex auctoritate principis (dreptul de a oferi
consultatiuni cu caracter oficial intarite cu autoritatea principelui). Acest
drept nu a fost acordat tuturor jurisconsultilor, ci numai unor jurisconsulti
aceia care erau in gratiile imparatului, iar consultatiunile oferite de
jurisconsulti investiti cu ius publice respondendi erau obligatorii pentru
judecatori, dar numai in cazul respectiv, in care au fost solicitate, nu si in
cazurile similare. Iar imparatul Hadrian a facut un pas mai departe si a decis
ca toate consultatiunile oferite de jurisconsultii investiti cu ius publice
respondendi sunt obligatorii nu numai pentru cazurile respective, ci si pentru
toate cazurile similare. Din acel moment jurisprudenta a dobandit putere de
lege si a devenit cu adevarat un izvor formal de drept.

Senatusconsultele si constitutiunile imperiale

senatusconsultele In epoca clasica normele dreptului privat roman au fost

exprimate si prin senatusconsulte. Asa cum am mai spus, in epoca veche a
Republicii, Senatul nu avea atributiuni de ordin legislativ, dar influenta
procesul de legiferare prin faptul ca legile votate de popor intrau in vigoare
numai daca erau ratificate de Senat. Pe de alta parte, Senatul influenta
procesul legiferarii prin injonctiuni sau prin sugestii facute pretorului in
sensul ca Senatul ii sugera pretorului sa introduca in edictul sau anumite
dispozitii care pe aceasta cale deveneau obligatorii. Dar, incepand din
vremea imparatului Hadrian, hotararile Senatului au devenit obligatorii, au
dobandit putere de lege. Astfel incat, in aparenta, atributiunile Senatului au
sporit, dar in realitate Senatul era un simplu instrument in mainile
imparatului, dovada ca in documentele vremii senatusconsultele erau
denumite si orationes adica simple discursuri imperiale (imparatul venea in
fata Senatului, citea proiectul de senatusconsult si parasea incinta Senatului
fara a astepta rezultatul votului).

Constitutiunile imperiale Tot in perioada imparatului Hadrian au devenit

izvoare de drept si hotararile imparatilor, denumite constitutituni imperiale.
Ele sunt de patru feluri: edicta;mandata;decreta;rescripta.Edictele erau
dispozitiuni de maxima generalitate date atat in dreptul privat cat si in
dreptul public. Spre exemplu, constitutiunea imperiala prin care imparatul

21
 Page 22 of 50

Caracalla a generalizat cetatenia romana este un edict (edictul lui

Caracalla).Mandatele erau instructiuni cu caracter administrativ, de regula
adresate inaltilor functionari imperiali si mai cu seama guvernatorilor de
provincii.Decretele erau hotarari judecatoresti pronuntate de imparat caci,
asa cum vom vedea, imparatul putea fi ales judecator si putea pronunta
hotarari judecatoresti. Uneori, cu ocazia pronuntarii hotararii, imparatul
formula o noua regula de drept cu precizarea ca pe viitor acea regula trebuie
sa fie aplicata in toate cazurile similare. Pe aceasta cale si-a facut loc in
practica dreptului ideea de precedent judiciar, sau precedentul judiciar.
Englezii au preluat spiritul dreptului roman, iar romnii au preluat tehnica
dreptului roman.Rescriptele sunt consultatiuni juridice pe care unii imparati,
care erau oameni de stiinta aveau pregatire juridica (Hadrian, Marc Aureliu)
le ofereau fie functionarilor publici, fie oamenilor, consultatiuni care fireste
erau obligatorii.

22
 Page 23 of 50

Opera legislativa a imparatului Justinian

opera legislativa elaborata din ordinul imparatului Justinian prezinta o uriasa

importanta istorica. Aceasta opera legislativa este de departe cel mai
important document din istoria omenirii. Insa, uriasa importanta istorica a
acestei opere legislative se datoreaza unui fapt conjunctural, unei intamplari
si anume se datoreaza faptului ca aproape toate textele juridice clasice s-au
pierdut, au fost distruse de barbari, nu au ajuns pana la noi. Pe cand opera
legislativa a imparatului Justinian s-a pastrat, astfel incat prin intermediul
acestei opere legislative a putut fi reconstituit si valorificat tezaurul gandirii
juridice romane, iar daca imparatul Justinian nu ar fi avut inspiratia geniala
de a ordona elaborarea acestei opere legislative, omenirea ar fi evoluat in cu
totul alta directie.

Aceasta opera legislativa cuprinde patru parti (lucrari):Codul

codexDigestele digestaInstitutele institutionesNovelele novelae
constitutiones Codul imparatului Justinian a aparut in doua editii. Prima
editie in 529 si editia a doua in 534. Prima editie s-a pierdut pe cand editia a
doua denumita Codex repetitae praelectionis s-a pastrat, a ajuns pana la noi.
In aceasta lucrare sunt cuprinse constitutiunile imperiale date din vremea
imparatului Hadrian pana la 534, dar numai constitiunile ramase in vigoare
intrucat imparatul a precizat ca lucrarea trebuie sa fie aplicata in practica
instantelor. Codul a fost elaborat de o comisie formata din 10 profesori si
avocati in frunte cu Tribonianus, cel mai mare jurisconsult al acelei vremi.
Materia codului este structurata in 12 carti, probabil din dorinta de a se face
o simetrie cu Legea celor XII Table. Cartile sunt impartite in titluri, titlurile in
constitutiuni, iar unele constitutiuni sunt impartite si in paragrafe. De aceea,
pentru a cita la subsolul unei lucrari un text din cod se scrie un C mare de
tipar dupa care urmeaza trei cifre cartea, titlul, constitutiunea, eventual
patru daca exista si paragrafe. In fruntea fiecarei constitutiuni exista o
inscriptio prin care se precizeaza numele imparatului care a dat
constitutiunea si persoana careia i-a fost adresata. Iar la sfarsitul
constitutiunii exista subscriptio in care se mentioneaza locul si data emiterii
constitutiunii. Codul cuprinde atat dispozitii de drept privat cat si dispozitii de
drept public. In doua carti sunt si dispozitii de drept canonic, avand in vedere
ca Justinian era un imparat evlavios.2) Digestele au fost publicate in anul
533. Ele sunt o culegere de fragmente din lucrarile jurisconsultilor clasici.

23
 Page 24 of 50

Lucrarea a fost elaborata de o comisie formata din 15 profesori si avocati in

frunte cu acelasi Tribonianus. Metoda de lucru a comisiei a fost stabilita chiar
de imparat prin 3 constitiuni imperiale care, ulterior, au devenit prefete ale
Digestelor. Prin acele constitutiuni, imparatul a precizat ca fragmentele
extrase din lucrarile clasice urmeaza sa fie aplicate in practica instantelor
judecatoresti. Fata de aceasta precizare, de aceasta cerinta, membrii
comisiei au constatat ca in lucrarile clasice unele solutii sunt controversate,
in anumite probleme de drept parerile jurisconsultilor clasici erau diferite si
au mai constatat ca unele institutii erau depasite, inaplicabile. De aceea,
Justinian a mai dat inca 50 de constitutiuni imperiale (quinquaginta
decisiones) prin care a desfiintat toate institutiile depasite si a pus capat
tuturor controverselor (daca parerile erau impartite, spunea a cui parere
trebuie urmata).

In vederea elaborarii acestei lucrari, membrii comisiei au extras cele

mai valoroase fragmente din 2000 de lucrari clasice pe care le-au considerat
mai importante. Textele extrase din cele 2000 de lucrari au fost sistematizate
in 50 de carti. Cartile au fost impartite in titluri, titlurile in fragmente, iar
fragmentele in paragrafe. In fruntea fiecarui fragment se afla o inscriptio prin
care se precizeaza din ce lucrare a fost extras fragmentul respectiv si cine
este autorul acelei lucrari. Spre exemplu, daca un fragment a fost extras din
lucrarea lui Paul denumita Sentinte, in inscriptio se mentioneaza sentintio
paulii. Pornind de la inscriptio, romanistii, inca din epoca Renasterii, au reusit
sa reconstituie, in linii generale, lucrarile jurisconsultilor clasici. Insa, in cazul
Digestelor, primul paragraf in cadrul fragmentului, nu era numerotat. El se
numea principium, iar numerotarea incepe cu al doilea paragraf. De aceea
uneori la subsolul unei lucrari putem citi D de tipar, insemnand Digesta si
trei cifre apoi pr. de la principium.

Multa vreme s-a crezut in mod gresit ca fragmentele extrase din

lucrarile clasice au fost asezate in corpul Digestelor la intamplare, fara vreo
metoda. Impresia s-a datorat faptului ca in diversele carti ale Digestelor, sunt
cuprinse fragmente care se refera la diferite materii. Dar nu s-a observat ca
toate titlurile din Digeste se caracterizeaza prin unitate de continut, in sensul
ca in fiecare titlu din Digeste sunt cuprinse fragmente care se refera la
aceeasi problema de drept. Mai mult decat atat, in cadrul titlurilor,
fragmentele sunt asezate intr-o anumita ordine, ordine decurgand din
metoda de lucru a comisiei, deoarece comisia lui Tribonian a fost impartita in
trei subcomisii. Fiecare dintre subcomisii avand misiunea sa extraga cele mai
valoroase fragmente din anumite categorii de lucrari. In fruntea celor trei
subcomisii s-au aflat profesorii Teofil, Constantin si Doroteu. Prima

24
 Page 25 of 50

subcomisie, cea prezidata de Teofil, a extras cele mai valoroase fragmente

din libri ad Sabinum privind digestele lui Salvius Iulianus, iar fragmentele
care au fost extrase din aceste lucrari sunt denumite Masa Sabiniana.A doua
subcomisie a extras cele mai valoroase fragmente din lucrarile prin care
jurisconsultii clasici au comentat edictul pretorului, fragmente care sunt
denumite Masa Edictala.A treia subcomisie a extras cele mai valoroase
fragmente din lucrarile lui Papinian care sunt denumite Masa Papiniana. Si
intrucat a treia subcomisie a avut mai putin de lucru, ea a extras fragmente
si din alte lucrari denumite Appendix. Dupa ce subcomisiile si-au constituit
masele de texte, comisia s-a reunit in plen si s-a trecut la redactarea
titlurilor. Cu ocazia redactarii fiecarui titlu in parte, a venit mai intai prima
subcomisie si a extras din Masa Sabiniana toate fragmentele care se
refereau la titlul respectiv, asezandu-le unele sub altele ca intr-un colaj. De
exemplu cand s-a elaborat titlul despre dota, Tribonian l-a chemat pe Teofil si
i-a spus sa caute in Masa Sabiniana cate fragmente despre dota sunt, apoi sa
le puna unele sub altele. Apoi a venit a doua subcomisie care a extras din
Masa Edictala toate fragmentele care se refereau la acelasi titlu, in exemplul
nostru la dota, asezandu-le in continuare unele sub altele. Dupa care a venit
a treia subcomisie si a asezat in continuare unele sub altele toate
fragmentele din Masa Papiniana si din Appendix care se refereau la acel titlu.
De aceea, cand facem lectura unui titlu din Digeste, constatam ca la inceput
apar fragmente din libri ad Sabinum si din Digestele lui Iulian, apoi incep sa
apara fragmente din lucrarile care au comentat edictul pretorului, iar in
partea finala apar fragmente din opera lui Papinian si din alte lucrari
considerate mai putin importante. Importanta Digestelor este inestimabila, in
primul rand pentru ca ele au oferit de-a lungul istoriei un model neatins de
gandire juridica, de logica juridica si in al doilea rand intrucat pe baza lor pot
fi reconstituite si valorificate toate institutiile juridice romane. Cele mai bune
editii ale digestelor le-au publicat profesorii Mommsen si Bonfante. Editia
Mommsen a fost publicata la 1870, iar editia Bonfante la 1931. 3)
Institutele lui Justinian sunt un manual de scoala adresat studentilor in
drept ca si institutele lui Gaius, dar spre deosebire de Institutele lui Gaius,
cele ale lui Justinian sunt obligatorii, au putere de lege. Lucrarea a fost
elaborata pe baza Institutelor clasice, iar textele extrase din Institutele
clasice au fost sistematizate in patru carti, cartile au fost impartite in titluri,
iar titlurile in paragrafe. Asadar, in cazul Institutelor, textele clasice nu sunt
impartite si pe fragmente ca in cazul Digestelor, iar daca lipsesc fragmentele
inseamna ca lipseste inscriptio. Daca lipseste inscriptio inseamna ca, la
prima vedere, nu stim din ce autor au fost extrase acele texte. Iar lipsa
fragmentelor se explica prin faptul ca intr-un manual de scoala, textele nu

25
 Page 26 of 50

pot fi asezate la intamplare, ci ele se succed intr-o ordine logica.4) Novelele

cuprind constitutiunile imperiale pe care imparatul Justinian le-a dat intre
anii 534 si 565, dupa adoptarea Codului. Colectia, sistematizarea acestor
constitutiuni a fost facuta dupa moartea lui Justinian de persoane particulare.
Aceastea au inclus in Novelae si constitutiunile ramase in vigoare si cele
abrogate. De aceea, in cazul novelelor exista numeroase contradictii intre
texte. Lucrarea e denumita Novelae nu pentru ca ar cuprinde institutii
juridice noi sub aspectul continutului ci pentru ca toate constitutiunile din
novele sunt mai noi in sens cronologic, mai recente, fata, de constitutiunile
cuprinse in Cod.

Capitolul 3
Procedee de solutionare a unor litigii pe cale administrativa

Asa cum am precizat, dintre magistratii judiciari cel mai important era
pretorul, caci pretorul se bucura nu numai de iurisdictio ci si de imperium. In
virtutea lui imperium putea solutiona anumite litigii pe cale administrativa,
fara a mai organiza procesul in doua faze. Procedeele administrative prin
care pretorul solutiona anumite litigii sunt: stipulatiunile pretoriene, missio in
possessionem, interdictele si restitutio in integrum.a)Stipulatiunile
pretoriene erau aplicatiuni ale contractului verbal denumit stipulatiune caci,
asa cum vom vedea, stipulatiunea este un contract verbal incheiat prin
intrebare si raspuns fie din initiativa partilor fie la ordinul pretorului. Atunci
cand stipulatiunea se incheia din initiativa partilor, ea avea un caracter
generator de obligatii intre parti. Iar atunci cand stipulatiunea era incheiata

26
 Page 27 of 50

din ordinul pretorului, ducea la solutionarea unor litigii. In acest sens, Gaius
ne da un exemplu pe care il denumeste damnum infectum adica paguba
iminenta, dar neprodusa inca. El are in vedere situatia a doua case
invecinate dintre care una este mai inalta, este prost intretinuta si ameninta
sa se prabuseasca peste casa vecinului. In aceasta situatie, proprietarul
casei amenintate se prezinta in fata pretorului in calitate de reclamant,
infatisandu-i situatia de fapt. Pretorul verifica situatia de fapt si dupa ce se
convinge ca afirmatiile reclamantului sunt adevarate, ordona partilor sa
incheie o stipulatiune prin care paratul promite ca in ipoteza in care casa sa
se va prabusi peste casa vecinului, ii va plati o suma de bani mult mai mare
decat valoarea cheltuielilor necesitate de reparatia casei. Drept urmare,
paratul se va grabi sa-si repare casa pentru ca sa nu plateasca o suma
enorma.b)Missio in possessionem inseamna trimiterea reclamantului in
posesiunea sau in detentiunea bunurilor paratului pentru a-l determina pe
parat sa adopte o anumita atitudine. De exemplu, sa vina la proces.
C)Interdictele sunt procedee juridice prin care pretorul ordona unei parti
sau ambelor parti sa incheie sau sa nu incheie un anumit act juridic. Daca
ordinul era adresat unei parti, interdictul se numea simplu, iar daca era
adresat ambelor parti se numea interdict compus. Daca pretorul ordona
partilor sa incheie un act se numeste interdict pozitiv, iar daca pretorul
ordona sa nu se incheie un act se numeste interdict negativ.d)Restitutio in
integrum inseamna repunere in situatia anterioara si consta in desfiintarea
actului pagubitor pentru reclamant astfel incat partile sa ajunga in situatia pe
care o aveau inainte de incheierea acelui act pagubitor. Ceea ce inseamna ca
prin efectul lui restitutio in integrum renaste un drept subiectiv pentru
reclamant ceea ce echivaleaza cu repunerea lui in situatia anterioara, dar
numai in drept. Pentru ca reclamantul sa fie repus in situatia anterioara si in
fapt el trebuia sa valorifice dreptul subiectiv renascut pe cale judiciara. Adica
sa declanseze un proces in calitate de titular al acelui drept, sa obtina o
sentinta, sa puna in executare acea sentinta si numai dupa aceea era repus
in situatia anterioara si in fapt.

In acest sens Gaius ne da un exemplu pe care il denumeste restitutio

in integrum ob absentiam adica repunere in situatia anterioara din cauza
absentei. Gaius are vedere cazul unui cetatean care a lipsit multa vreme din
Roma in interesul statului (in serviciul diplomatic ambasada). In absenta lui,
o terta persoana i-a uzucapat terenul, adica a dobandit proprietatea asupra
pamantului sau prin indelungata folosinta. Intors in cetate, cetateanul
constata ca a pierdut dreptul de proprietate asupra pamantului sau. Drept
urmare, el s-a adresat pretorului infatisandu-i situatia de fapt. Dupa ce

27
 Page 28 of 50

pretorul s-a convins ca afirmatiile reclamantului sunt adevarate, a pronuntat

o restitutio in integrum prin care a desfiintat actul pagubitor pentru
reclamant: uzucapiunea. Prin desfiintarea uzucapiunii reclamantul
redobandeste dreptul de proprietate asupra pamantului sau, ceea ce
echivaleaza cu repunerea in situatia anterioara in drept. Dupa care, in
calitate de proprietar, el a intentat actiunea in revendicare, a castigat
procesul si a fost pus in posesia efectiva a pamantului, ceea ce echivaleaza
cu repunerea in situatia anterioara si in fapt.

Formula+structura formulei

In procedura formulara, ca si in cea a legisactiunilor, procesul se desfasura in

2 faze: in iure si in iudicio, dar au aparut o serie de elemente noi. A fost
creata formula, care este un mic program de judecata, prin care magistratul
ii arata judecatorului cum sa solutioneze procesul. In practica, ori de cate ori
magistratul constata ca pretentiile reclamantului sunt intemeiate, legitime,
verifica in edictul sau daca exista un tip corespunzator de formula si daca
exista, completa acel tip de formula cu toate elementele concrete ale
procesului (numele reclamantului, numele paratului), dupa care inmana acea
formula reclamantului, iar reclamantul se prezenta cu acea formula in fata
judecatorului pentru a-si valorifica pretentiile prin proces.Daca insa
magistratul constata ca pretentiile reclamantului sunt legitime, dar in edictul
sau nu exista un tip corespunzator de formula, atunci crea o formula noua si
astfel reclamantul isi putea valorifica pretentiile legitime pe cale judiciara.
Pretentia legitima valorificata prin proces dobandeste valoarea de drept
subiectiv. Prin utilizarea formulei, magistratii, prin excelenta pretorul, au
sanctionat noi drepturi subiective si astfel au extins sfera de reglementare
juridica pe cale procedurala, adica au creat drept utilizand mijloace
procedurale.

Structura formuleiFormula avea o structura formata din 4 parti principale

si 2 parti secundare. Orice formula incepea cu numirea de judecatori. Spre
exemplu, daca partile il alegeau judecator pe Octavian, magistratul scria in
fruntea formulei "Octavian iudex esto (Octavian sa fie judecator), dupa
care urmau partile principale, adica intentio, demonstratio, adiudicatio
si condemnatio:In intentio a formulei se arata care sunt pretentiile
formulate de reclamant (o suma de bani, un bun); In demonstratio se
mentiona actul sau faptul juridic din care izvorau pretentiile reclamantului
(un contract, un testament, un delict);Adiudicatio figura numai in formulele
actiunilor prin care reclamantul cerea iesirea din indiviziune (efectuarea unui

28
 Page 29 of 50

partaj) deoarece prin adiudicatio, magistratul il imputernicea pe judecator sa

pronunte iesirea din indiviziune;Iar condemnatio era partea formulei prin
care magistratul il imputernicea pe judecator sa pronunte o sentinta, fie de
condamnare fie de absolvire.

Partile accesorii ale formulei erau prescriptiunile si exceptiunile.

Prescriptiunile (praescriptiones) erau precizari facute in fruntea formulei
prin care magistratul venea fie in sprijinul reclamantului fie in sprijinul
paratului. Precizarile facute in favoarea reclamantului erau denumite
praescriptiones pro actorae deoarece reclamantul era denumit actor.
Precizarile facute in favoarea paratului erau denumite praescriptiones pro
reo, deoarece paratul era denumit reus. Exceptiunile sunt mijloace de
aparare prin care paratul nu neaga pretentiile formulate de reclamant, dar
invoca anumite fapte de natura sa paralizeze acele pretentii. Spre exemplu,
paratul recunoaste ca a primit o suma de bani de la reclamant, dar afirma ca
ulterior a platit sau a fost iertat de datorie. Pentru ca exceptiunea sa poata fi
invocata in fata judecatorului, ea trebuia sa figureze in formula si era
introdusa in formula de magistrat la cererea expresa a paratului. Exceptiunea
trebuia sa figureze in formula pentru ca, asa cum spunea Gaius, judecatorul
este sclavul formulei si trebuie sa judece procesul in stricta conformitate cu
implicatiile pe care le-a primit prin intermediul formulei. De aceea, in
procedura formulara, exceptiunile au avut un caracter absolutoriu,
ceea ce inseamna ca ori de cate ori exceptiunea se dovedea intemeiata,
judecatorul nu putea pronunta sentinta de condamnare la mai putin, ci
trebuia sa pronunte sentinta de absolvire. Spre exemplu, daca reclamantul
afirma pe cale de actiune ca are o creanta de 100, iar paratul dovedea pe
cale de exceptiune ca datoreaza numai 50, adica mai putin, judecatorul nu-l
putea condamna la 50, ci trebuia sa pronunte sentinta de absolvire, intrucat
in acest caz, magistratul mentiona in formula: judecatorule, verifica daca
paratul datoreaza 100; daca vei constata ca datoreaza 100, sa-l condamni,
iar daca nu, sa-l absolvi. In exemplul nostru, judecatorul a constatat ca nu
datoreaza 100. Totodata, prin crearea exceptiunilor, au fost depasite toate
inconvenientele care decurgeau din principiul unitatii de chestiune, principiu
care s-a aplicat in procedura legisactiunilor, pe cand nu existau exceptiunile.
Caci, potrivit acestui principiu, in acelasi proces, numai reclamantul isi poate
formula pretentiile, iar daca paratul avea si el de formulat anumite pretentii
fata de reclamant, trebuia sa declanseze un nou proces. Pe cand, in
procedura formulara, o data cu introducerea exceptiunilor, ambele parti isi
puteau formula pretentiile in acelasi proces, in sensul ca reclamantul isi
formula pretentiile pe cale de actiune, prin actiune in justitie, iar paratul si le

29
 Page 30 of 50

formula pe cale de exceptiune.

Desfasurarea procesului(litiscontestatio)

Pe de alta parte, in procedura formulara s-a schimbat sensul conceptului de

litis contestatio. Caci in procedura legisactiunilor, litis contestatio desemna
luarea de martori (de obicei in numar de 10) care constatau vointa partilor
de a se judeca, adica vointa partilor de a se prezenta in fata judecatorului. Pe
cand, in procedura formulara, litis contestatio consta in remiterea unei copii
de pe formula de catre reclamant paratului sau in dictarea formulei de catre
reclamant paratului astfel incat paratul sa stie cum sa se apere in fata
judecatorului. In practica, dupa ce magistratul redacta formula, ii inmana
originalul reclamantului, iar reclamantul ii dicta formula paratului. Astfel
incat, in fata judecatorului, reclamantul se prezenta cu originalul formulei, iar
paratul cu o copie. Liptiscontestatio prezinta o importanta deosebita
deoarece prin valorificarea efectelor lui litis contestatio, pretorul si
jurisconsultii au creat noi institutii juridice, mai cu seama in materia
obligatiilor. Intr-adevar, litis contestatio producea trei efecte: efectul
extinctiv, efectul creator si efectul fixator (sau reglator). In virtutea efectului
extinctiv, dreptul primitiv sau dreptul initial al reclamantului, adica dreptul
pe care reclamantul l-a dedus in justitie, se stingea. Spre exemplu, daca
reclamantul afirma in fata magistratului ca este proprietarul unui teren, in
momentul lui litis contestatio, dreptul sau de proprietate se stingea.In
virtutea efectului creator, in locul dreptului initial, care s-a stins, se nastea
un drept nou, pe care il denumim dreptul nou creat, care purta intotdeauna
asupra unei sume de bani. De aceea, in procedura formulara, ori de cate ori
castiga procesul, reclamantul trebuia sa primeasca o suma de bani,
indiferent de obiectul pretentiilor sale. De aceea, jurisconsultii spuneau ca in
procedura formulara sentinta de condamnare are caracter pecuniar.

30
 Page 31 of 50

Fata de acest efect al lui litis contestatio, intre dreptul initial si dreptul nou
creat existau anumite deosebiri, in functie de natura juridica a dreptului
initial, in functie de obiectul sau si in functie de cauza sa juridica. Astfel, daca
dreptul initial a fost un drept real, el se deosebea fata de dreptul nou creat si
in privinta naturii juridice si in privinta obiectului si in privinta cauzei sau
temeiului juridic care prin natura sa, dreptul initial a fost un drept real pe
cand dreptul nou creat este un drept de creanta. Ele se deosebeau si in
privinta obiectului de vreme ce dreptul initial purta asupra unui lucru
(drepturile reale poarta intotdeauna asupra unor lucruri), pe cand dreptul
nou creat purta asupra unei sume de bani. Ele se deosebeau si in privinta
temeiului juridic, de vreme ce dreptul initial a putut izvori dintr-un act
oarecare, dintr-un mod de dobandire a proprietatii. Pe cand dreptul nou creat
a izvorat din litis contestatio. Daca dreptul initial a fost un drept de creanta
care purta asupra unui lucru, cele doua drepturi subiective se deosebeau
numai in privinta obiectului si a cauzei juridice. Iar daca dreptul initial a fost
un drept de creanta care purta asupra unei sume de bani, cele doua drepturi
subiective se deosebeau numai in privinta cauzei juridice. Asadar, indiferent
de natura sau de obiectul dreptului initial, cele doua drepturi subiective se
deosebeau intotdeauna in privinta cauzei juridice, de vreme ce dreptul nou
creat izvora intotdeauna din litis contestatio.In virtutea efectului reglator, in
momentul lui litis contestatio se fixau definitiv atat elementele reale cat si
elementele personale ale procesului. Prin elemente reale ale procesului
intelegem pretentiile pe care reclamantul le-a formulat in fata magistratului.
Fata de acest efect, in fata judecatorului, reclamantul trebuia sa formuleze
aceleasi pretentii, intrucat daca formula alte pretentii, judecatorul nu le
putea lua in considerare pentru ca era sclavul formulei.

Actiunile in justitie (reale si personale) si efectele sentintei

actiunile se clasifica in actiuni reale si actiuni personale, sau aciuni in

rem si aciuni in personam. Prin actiunile reale, erau sanctionate drepturile
reale, iar prin actiunile personale, erau sanctionate drepturile personale sau
de creanta si intrucat fizionomia drepturilor reale difera de fizionomia
drepturilor personale, si formulele actiunilor reale vor avea o redactare
diferita fata de formulele actiunilor personale.Astfel, drepturile reale izvorasc
din raportul juridic stabilit intre o persoana determinata si toti ceilalti
membrii ai societatii, ceea ce inseamna ca drepturile reale sunt opozabile
erga omnes (fata de toti) in sensul ca toti membrii societatii trebuie sa
respecte atributele pe care le exercita titularul unui drept real.Spre exemplu,

31
 Page 32 of 50

toti membrii societatii trebuie sa respecte dreptul de proprietate, iar acela

care incalca dreptul de proprietate poate fi chemat in justitie printr-o actiune
reala denumita actiunea in revendicare. De aceea n intentio a formulei
actiunii reale se va mentiona numai numele reclamantului, nu si numele
paratului, de vreme ce parat poate fi oricine incalca acel drept. Spre
exemplu, actiunea in revendicare poate fi intentata de proprietarul
neposesor impotriva posesorului neproprietar, iar daca in intentio a formulei
actiunii in revendicare s-ar mentiona numele posesorului din momentul
redactarii formulei, in intervalul de timp cuprins intre momentul redactarii
formulei si momentul judecarii procesului lucrul ar putea ajunge in posesia
altei persoane, iar judecatorul, ca sclav al formulei, constata ca cel care e
parat nu e posesor si prin urmare nu-l poate condamna, de aceea la actiune
de revendicare in fata judecatorului va fi chemat acela care poseda lucrul in
momentul judecarii procesului. Pe cand drepturile personale izvorasc din
raportul juridic stabilit intre 2 persoane determinate dintre care una este
denumita creditor, iar cealalta debitor. De aceea, in intentio a formulei
actiunii personale vor fi mentionate si numele reclamantului si numele
paratului, de vreme ce parat poate fi numai debitorul, care este o persoana
determinata.

Efectele sentintei sentinta de condamnare genereaza doua efecte: forta

executorie si forta juridica.Sentinta de absolvire produce un singur efect: numai
forta juridica.Prin forta executorie a sentintei intelegem posibilitatea
reclamantului de a-l constrange pe parat sa plateasca suma de bani la care a
fost condamnat. In legatura cu aceasta posibilitate a reclamantului trebuie sa
precizam ca, in procedura formulara, dupa pronuntarea sentintei de
condamnare, reclamantul devenea creditor deoarece avea dreptul sa pretinda o
suma de bani, iar paratul devenea debitor, deoarece trebuia sa plateasca o
suma de bani. Iar atunci cand debitorul nu platea suma de bani la care a fost
condamnat, creditorul il chema in fata magistratului prin actio iudicati. Daca in
fata magistratului debitorul recunostea ca nu a platit acea suma de bani, atunci
magistratul elibera un decret de executare silita care purta fie asupra persoanei
debitorului insolvabil fie asupra bunurilor sale. Sistemul executarii silite asupra
persoanei a fost preluat din procedura legisactiunilor si se finaliza cu vanzarea
debitorului ca sclav trans Tiberium (dincolo de Tibru, in strainatate, pentru ca
cetateanul roman nu putea fi sclav la Roma). Iar daca executarea silita purta
asupra bunurilor, creditorul avea la dispozitie doua procedee juridice
denumite venditio bonorum si distractio bonorum. Venditio bonorum
inseamna vanzarea in bloc a bunurilor debitorului insolvabil si presupune
existenta mai multor creditori, intrucat daca ar exista un singur creditor acesta
ar avea interesul sa astepte pana cand debitorul devine solvabil si poate plati.
Dar daca sunt mai multi creditori, fiecare dintre ei se teme ca debitorul va plati

32
 Page 33 of 50

celorlalti. De aceea toti creditorii se grabesc sa treaca la executarea silita care

se realiza in doua faze distincte: missio in possessionem in prima faza,
creditorii se adresau magistratului, cerandu-i o missio in possessionem, adica o
trimitere in detentiunea bunurilor debitorului pentru ca debitorul sa nu-si
mareasca insolvabilitatea pe cale artificiala .venditio bonorum propriu-zisa
in faza a doua, creditorii alegeau un stapan al bunurilor debitorului insolvabil,
denumit magister bonorum, care vindea in bloc bunurile debitorului insolvabil
aceluia care oferea cel mai mare pret in sistemul vanzarii la licitatie. Distractio
bonorum s-a creat din aceasta cauza. In acest caz, bunurile debitorului
insolvabil nu mai erau vandute in bloc, ci cu amanuntul, unul cate unul pana
cand toti creditorii isi valorificau drepturile de creanta. Si, in plus, acest
procedeu nu atragea dupa sine infamia.

Prin forta juridica a sentintei intelegem autoritatea lucrului judecat sau

autoritatea de lucru judecat. Acest efect al sentintei nu a fost cunoscut la
origine, astfel incat acelasi proces, intre aceleasi parti si cu privire la acelasi
obiect putea fi judecat de mai multe ori. Si astfel, se ajungea, in mod fatal, la
sentinte contradictorii, de natura sa compromita justitia. Asa se face ca romanii
au initiat o serie de reforme prin care s-a stabilit in final ca un proces intre
aceleasi parti si cu privire la acelasi obiect nu poate fi judecat de mai multe ori.
Astfel, in procedura legisactiunilor, a fost creata regula conform careia o actiune
a legii, adica o legisactiune, nu poate fi intentata de mai multe ori. Prin aceasta
regula, s-a asigurat autoritatea lucrului judecat, dar numai fata de reclamant,
intrucat numai reclamantul intentase o actiune in justitie, pe cand paratul, care
nu intentase vreo actiune, putea sa redeschida procesul.

Capitolul 4

33
 Page 34 of 50

NECETATENII:latinii si peregrinii

La randul lor, necetatenii se clasificau in latini si peregrini.b)

LatiniiConceptul de latin era utilizat cu doua sensuri, avea doua acceptiuni,
un sens etnic si unul juridic. Din punct de vedere etnic erau considerati latini
toti aceia care erau rude de sange cu romanii, aveau aceeasi origine etnica.
Latinii in sens juridic erau de patru feluri:Latinii veteres, latinii coloniari,
latinii fictivi si latinii iuniani.Latinii veteres sau latinii prisci erau vechii locuitori
ai Latiumului (regiunea din jurul Romei) care erau rude de sange cu romanii si
care se bucurau de ius commercii, ius connubii si ius suffragii. Nu aveau ius
militae si ius honorum. Acelasi statut juridic l-au dobandit si locuitorii coloniilor
fondate in Italia pana in anul 268 i.H., iar locuitorii coloniilor fondate in Italia
dupa 268 i.H. se bucurau numai de ius commercii si erau numiti latini coloniari.
Locuitorii liberi din provincii, din afara Italiei, care se bucurau de ius commercii
erau denumiti latini fictivi intrucat ei se bucurau de latinitate numai din punct
de vedere juridic, nu erau si latini in sens etnic. Latinii iuniani erau sclavii
dezrobiti fara respectarea formelor solemne ale dezrobirii, despre care legea
Iunia Norbana spunea ca traiesc liberi, dar mor sclavi, in sensul ca puteau
incheia acte juridice intre vii, spre exemplu contracte, dar nu-si puteau face
testamentul, care este un act cu cauza de moarte.

c) PeregriniiPeregrinii se clasificau in doua categorii:peregrinii obisnuiti.

Erau locuitorii cetatilor care aveau tratate de alianta cu romanii. Ei puteau veni
la Roma fara a cadea in sclavie. In relatiile cu cetatenii puteau incheia acte
juridice conform dreptului gintilor, iar in relatiile dintre ei puteau incheia acte
juridice conform dreptului gintilor si conform cutumei locale obiceiului juridic
local.peregrinii dediticii. Erau locuitorii cetatilor care s-au opus cu arma
expansiunii romane, astfel ca romanii le-au distrus cetatile, incat peregrinii
dediticii erau oameni liberi care nu apartineau vreunei cetati. Ei nu puteau veni
la Roma fara a cadea in sclavie si nu puteau dobandi cetatenia romana, dovada
ca au fost exceptati si prin edictul lui Caracalla.

Agnatiunea si cognatiunea in sanul familiei romane se stabileau relatii de

rudenie, care era de doua feluri:

a) Rudenia civila agnatiunea. Se intemeia pe ideea de putere si aproximativ

cinci secole numai agnatiunea a produs efecte juridice pe teren patrimonial, iar

34
 Page 35 of 50

potrivit Legii celor XII Table, existau trei categorii de agnati sau trei cercuri ale
agnatiunii. Din prima categorie de agnati faceau parte toti aceia care, la un
moment dat se aflau sub puterea aceluiasi pater familias. Spre exemplu fratii,
cata vreme traia tatal lor. Din a doua categorie de agnati faceau parte aceia
care s-au aflat in trecut sub aceeasi putere, dar ulterior au devenit persoane sui
iuris, adica fratii dupa moartea tatalui lor. Din a treia categorie de agnati faceau
parte toti aceia care s-ar fi aflat sub aceeasi putere daca pater familias ar mai fi
trait in momentul nasterii lor, spre exemplu doi veri primari care s-au nascut
dupa moartea bunicului lor. Fixarea celor trei categorii de agnati prezinta o
importanta deosebita deoarece secole de-a randul unicul fundament al
succesiunii a fost agnatiunea, iar succesiunea era deferita (atribuita) in ordinea
celor trei categorii de agnati. Prin urmare, daca existau fii, ei veneau la
mostenire, daca nu fratii, daca nu verii primari. Insa, cele trei categorii de
agnati nu erau fixe, ci erau mobile in sensul ca doua persoane ideale, nu erau
concret determinate intr-un anumit moment. De exemplu doi frati ideali puteau
face parte, in functie de anumite imprejurari, din oricare cerc al agnatiunii.
Astfel, cat timp traieste tatal lor, cei doi frati fac parte din prima categorie de
agnati. Dupa moartea tatalui lor, fratii fac parte din categoria a doua, iar daca
unul dintre frati se naste dupa moartea tatalui, fac parte din categoria a treia,
desi sunt tot frati.

b) Rudenia de sange cognatiunea. Este de doua feluri. Cognatiune reala

sau naturala si cognatiune fictiva. Cognatiunea reala este legatura dintre
persoanele care au un autor comun. Cognatiunea reala, la randul ei, este de
doua feluri: rudenia de sange in linie directa si rudenia de sange in linie
colaterala. Rudenia de sange in linie directa este legatura dintre persoanele
care descind una din alta (tata fiica, bunic nepoata). Rudenia de sange in
linie colaterala este legatura dintre persoanele care nu descind una din alta,
dar au un autor comun, de exemplu fratele si sora. Gradul de rudenie la
rudenia in linie colaterala se stabileste numarand generatiile de la prima
persoana care ne intereseaza pana la autorul comun si coborand apoi pana
la cealalta persoana care ne intereseaza. Cognatiunea fictiva nu izvoraste
din natura umana, ci dintr-un text al Legii celor XII Table conform caruia toti
agnatii sunt cognati. Iar daca admitem ca toti agnatii sunt cognati trebuie sa
mai admitem si faptul ca nu toti cognatii sunt rude de sange. Spre exemplu,
adoptatul trece sub puterea adoptantului si devine agnat cu el. Devenind
agnat, devine si cognat, dar nu este ruda de sange cu adoptantul. Asadar, se
numesc cognati fictivi acei agnati care nu sunt rude de sange.

35
 Page 36 of 50

Pater potestas(Puterea parinteasca)

era exercitata de catre pater familias asupra descendentilor

sai.Descendentii:- fiii;- fiicele;- nepotii din fii;nepotii de la fiice se afla sub
puterea altui pater familias.Puterea parinteasca e perpetua (pana la moartea
lui pater familias). Fiul de familie nu dobandea capacitatea deplina decat la
moartea lui pater familias, incat fiul de familie putea sa fie consul, sa aiba 50 de
ani, dar nu putea incheia acte de drept privat.In dreptul privat, familia era mai
puternica decat statul; ca un stat sa fie puternic, trebuie sa fie mai slab ca
familia.Puterea parinteasca avea un caracter nelimitat, absolut, care se
manifesta atat asupra persoanelor cat si asupra bunurilor. Caracterul nelimitat al
puterii parintesti asupra persoanelor isi gasea expresia in dreptul de viata si de
moarte (ius vitae necisque), dreptul de abandon (expozitiune) si dreptul de a
vinde. Asadar, conform Legii celor XII Table, pater familias avea drept de viata
si de moarte asupra descendentilor (teoretic cel putin). De asemenea, pater
familias avea dreptul de a-l abandona pe noul nascut, caci in primele 7-9
zile dupa nastere, copilul trebuia recunoscut. Daca nu, il abandona intr-un loc
special, de unde il puteau lua cei care nu aveau copii. De asemenea, Legea celor
XII Table prevede ca pater familias avea dreptul de a-l vinde pe fiul de
familie de trei ori, fiecare vanzare fiind valabila pe cinci ani. Daca pater familias
il vinde pe fiul sau de trei ori, acesta va iesi definitiv de sub tutela parinteasca (si
pater filium ter venum duuit filius a patre liber esto).Dar, caracterul nelimitat al
puterii parintesti se manifesta si asupra bunurilor, in sensul ca fillius familias nu
avea patrimoniu, bunuri proprii si nici posibilitatea de a incheia acte juridice in
nume propriu, ci numai imprumutand capacitatea lui pater familias si cu conditia
ca prin efectul acelor acte juridice situatia lui pater familias sa devina mai buna
din punct de vedere patrimonial (sa devina creditor sau proprietar, nu debitor).
Totodata, din ratiuni de ordin practic, romanii au admis ca fiii de familie sa
stapaneasca si sa administreze in fapt anumite bunuri cu titlul de peculiu,
peculiul fiului de familie. Puterea parinteasca putea fi creata pe cale
naturala prin casatorie si pe cale artificiala prin adoptiune si prin legitimare.

Casatoria

a fost la origine actul prin care femeia trecea sub puterea barbatului si intrucat
puterea barbatului asupra femeii maritate era denumita manus, aceasta prima

36
 Page 37 of 50

forma a casatoriei romane a fost denumita casatorie cu manus (cum mano).Dar

catre sfarsitul republicii, sub influenta moravurilor venite din Orient, din
Grecia si Egipt mai ales, femeile romane au inceput sa traiasca in simple
uniuni de fapt ca sa nu treaca sub puterea barbatului. De aceea, romanii au
admis o noua forma de casatorie, care nu presupunea trecerea femeii
maritate sub puterea barbatului, caci femeia ramanea sub puterea lui pater
din familia de origine, ramanea sub puterea tatalui ei. Si intrucat femeia nu
trecea sub puterea barbatului, aceasta forma a casatoriei a fost denumita
sine mano, casatorie fara manus.Casatoria cu manus presupunea
respectarea unor forme solemne, dintre care unele se pastreaza si astazi. La
romani, femeia purta o rochie de culoare rosie, rosul fiind culoarea zeului
fertilitatii, Marte.Casatoria fara manus nu presupunea respectarea unor
conditii de forma ci numai deductio mulieris in domum mariti, adica
instalarea femeii in casa barbatului.Pe de alta parte, casatoria presupunea
respectarea unor conditii de fond, care sunt comune, sunt aceleasi pentru
ambele forme ale casatoriei si anume: 1. conubiul Conubium in sens
general desemneaza aptitudinea (posibilitatea) persoanei de a se casatori,
ceea ce inseamna ca toti cetatenii romani aveau conubiu in sens general (ius
connubii). Pe cand conubiu in sens relativ desemneaza aptitudinea a doua
persoane determinate de a se casatori intre ele, intrucat nu toti aceia care
aveau conubiu in sens general il aveau si in sens relativ, intrucat existau
anumite piedici la casatorie.

Piedicile la casatorie sunt in numar de trei: rudenia de sange, alianta sau

afinitatea si conditia sociala. Rudenia de sange in linie directa era piedica
la casatorie la infinit. Rudele de sange in linie directa nu se puteau casatori
intre ele. Rudenia de sange in linie colaterala era piedica la casatorie pana la
gradul IV. Alianta sau afinitatea (afinitas) este legatura dintre un sot si
rudele celuilalt sot. Alianta in linie colaterala nu a fost piedica la casatorie,
incat barbatul se putea recasatori cu sora fostei sale sotii, pe cand alianta in
linie directa era piedica la casatorie, incat barbatul nu se putea recasatori cu
fiica fostei sale sotii (rezultata dintr-o casatorie anterioara). Conditia
sociala a fost piedica la casatorie deoarece, pana in vremea lui Octavian
Augustus, nu au fost permise casatoriile intre ingenui si dezrobiti.2.
consimtamantulConsimtamant (affectio maritalis). In epoca veche, daca
viitori soti erau persoane sui iuris se cerea consimtamantul lor, dar pentru
femeia sui iuris, mai era necesar si consimtamantul tutorelui deoarece, asa
cum vom vedea, femeia sui iuris se afla sub tutela perpetua a agnatilor ei (a
fratilor de regula). Dar in dreptul clasic, chiar daca viitorii soti erau persoane
alieni iuris se cerea si consimtamantul lor.3. varsta casatorieiVarsta

37
 Page 38 of 50

casatoriei a fost controversata intre jurisconsulti. De aceea, imparatul

Justinian a decis ca fetele se pot casatori la 12 ani, cand devin nubilae, iar
baietii la 14 ani, cand devin puberi.

Adoptiunea

Asa cum spuneam, puterea parinteasca putea fi intemeiata si pe cale

artificiala, mai intai prin adoptiune, iar adoptiunea este actul prin care un fiu
de familie trece de sub puterea unui pater familias sub puterea altui pater
familias, ceea ce inseamna ca adoptiunea presupune scoaterea fiului de
familie de sub puterea parinteasca din familia de origine. Ori, asa cum am
vazut, fiul de familie poate fi scos de sub puterea parinteasca numai in
conditiile dispozitiilor din Legea celor XII Table cu privire la vanzarea fiului de
familie. Ceea ce inseamna ca, scoaterea fiului de familie de sub puterea
parinteasca in conditiile Legii celor XII Table, presupunea trecerea unui
interval de timp de zece ani. Pentru a se depasi acest incovenient,
jurisconsultii au creat actul adoptiunii prin interpretarea creatoare a
dispozitiilor din Legea celor XII Table cu privire la vanzarea fiului de familie.
Potrivit acestei interpretari, actul adoptiunii se desfasura in doua
faze:Prima faza presupunea cinci operatiuni juridice constand in trei vanzari
si doua dezrobiri succesive care aveau loc in aceeasi zi, iar dupa a treia
vanzare, fiul de familie iesea de sub puterea parinteasca si ramanea sub
puterea cumparatorului, denumita mancipium;Faza a doua imbraca forma
unui proces fictiv, simulat, care se desfasura intre adoptant si cumparator,
care il avea sub puterea sa pe fiu. Adoptantul participa la proces in calitate
de asa-zis reclamant, iar cumparatorul in calitate de asa-zis parat. In fata
magistratului, adoptantul afirma, in cuvinte solemne, ca fiul de familie este al
sau, iar cumparatorul tacea, nu-l contrazicea. Incat, fata de afirmatiile
adoptantului si fata de tacerea cumparatorului, magistratul pronunta
cuvantul addico prin care ratifica declaratia adoptantului, recunoscandu-i
puterea asupra fiului de familie. Si adoptiunea producea anumite efecte
juridice, caci adoptatul trecea sub puterea adoptantului, devenea agnat cu
adoptantul si totodata cognat fictiv. El venea la succesiuni in familia
adoptantului, dar pierdea drepturile succesorale in familia de origine.

38
 Page 39 of 50

Capitis deminutio,tutela si curatela

Alte texte din materia persoanelor vorbesc despre desfiintarea

personalitatii, denumita capitis deminutio, care imbraca trei forme:1)
capitis deminutio maxima insemna pierderea libertatii (cazul debitorului
insolvabil, care era vandut ca sclav trans Tiberium);2) capitis deminutio
media pierderea cetateniei (cazul cetateanului exilat);3) capitis deminutio
minima pierderea unor drepturi de familie. Capitis deminutio nu presupune
neaparat o micsorare a personalitatii. Spre exemplu, emancipatul, desi
devine persoana sui iuris, capacitatea lui sporeste, dar sufera capitis
deminutio pentru ca pierde drepturile succesorale. La fel adoptatul, pierde
sui iuris, dar castiga agnatiunea in noua familie (si drepturi succesorale).

Tutela Nu toti oamenii liberi isi pot exprima capacitatea juridica. In

dreptul roman s-a facut distinctia intre capacitatea juridica de fapt si
capacitatea juridica de drept.Orice om liber este subiect de drept, dar nu
orice om are reprezentarea actelor si faptelor sale. Aceasta reprezentare o au
numai capabilii de fapt, pe cand incapabilii nu au aceasta
reprezentare.Incapacitatile erau impartite in doua categorii:incapacitati
naturale, firesti;incapacitati cu caracter accidental.Erau considerati incapabili
de fapt impuberii (copiii sub 14 ani) si femeile. Impuberii si femeile, chiar
daca erau persoane sui iuris, urmau a fi pusi sub tutela.Sufereau de
incapacitati accidentale nebunii si prodigii (risipitorii). Cei loviti de
incapacitati naturale erau pusi sub curatela.Tutela si curatela sunt procedee
juridice prin care se asigura protectia incapabililor de fapt.Tutela este
cunoscuta inca din epoca Legii celor XII Table. La origine, ea nu a fost
instituita in interesul incapabilului, ci in interesul agnatilor incapabilului,
deoarece acei agnati erau mostenitorii prezumtivi, care urmau a veni la
mostenirea incapabilului, iar daca incapabilii ar fi risipit averea, de suferit ar
fi avut numai agnatii. Potrivit Legii celor XII Table, tutela se acorda agnatilor
in ordinea in care acestia veneau la mostenire.Spre sfarsitul Republicii, tutela
devine un procedeu juridic de protejare a incapabilului. Potrivit marelui
jurisconsult Servius Sulpicius, tutela est vis ac potestas in capite libero
ad tuendum eum qui propter aetatem sua sponte se defendere
nequit (tutela este o forta si o putere pentru a proteja acea persoana
libera care datorita varstei fragede, nu se poate apara singura). Aceasta
definitie este formata din doua parti care sunt contradictorii, deoarece prin
prima parte a definitie se admite ca tutela este o forta si o putere in interesul
agnatilor, iar prin partea a doua a definitiei se afirma ca tutela a fost creata
pentru a-l proteja pe incapabilul de fapt. Prima parte a definitiei oglindeste
vechea conceptie romana cu privire la functiile tutelei, iar partea a doua a

39
 Page 40 of 50

definitiei oglindeste conceptia evoluata cu privire la rolul tutelei, dar intrucat

erau conservatori, romanii au pastrat si prima parte a definitiei.In functie de
persoanele care sunt puse sub protectie juridica, tutela este de doua
feluritutela impuberului sui iuris copilul mai mic de 14 ani, puberul,
daca era sui iuris, nu avea tata nu avea bunic, trebuia sa fie pus sub
tutela;tutela femeii sui iuris indiferent de varsta ei.In functie de modul in
care era deferita (atribuita), tutela era de trei feluri:tutela legitima era
deferita potrivit Legii celor XII Table celor mai apropiati agnati;tutela
testamentara era deferita printr-o clauza inclusa in testament;tutela
dativa era deferita de pretor acelor incapabili care nu aveau agnati, nu
aveau rude civile si nici un tutore desemnat prin testament.

Tutela era administrata prin doua procedee:negotiorum gestio

inseamna gestiune de afaceri si se aplica in vederea administrarii bunurilor
lui infans; se numea infans copilul care nu se putea exprima corect, mai mic
de 6-7 ani. In acest caz, toate actele de administrare erau incheiate de tutore
in nume propriu, inclusiv actele de dispozitie, ceea ce inseamna ca tutorele
putea dispune de bunurile lui infans, le putea vinde, dona, instraina, desi nu
era ale lui, ci ale lui infans, prin incalcarea unui principiu fundamental al
dreptului roman, potrivit caruia nemo plus iuris ad alium transferre potest
quam ipse habe rae (nimeni nu poate transmite altuia mai mult decat are el
insusi), ori in cazul de fata, constatam ca tutorele transmite proprietatea
asupra unor lucruri care nu ii apartin;auctoritatis interpositio se aplica in
cazul copilului mai mare de 6-7 ani care stia sa se exprime corect, precum si
in cazul femeii. Potrivit acestui procedeu, actele juridice erau incheiate de
incapabili, in nume propriu, dar in prezenta tutorelui, prezenta care nu avea
semnificatia ratificarii acelor acte, ci semnificatia completarii capacitatii
incapabilului de fapt. CuratelaA fost creata in vederea protejarii acelora care
erau loviti de incapacitati nefiresti/accidentale. La origine, au fost pusi sub
curatela nebunii si prodigii (risipitorii). Mai tarziu, au fost create si alte
numeroase curatele. Faptul este ca, in cazul curatelei, bunurile erau
administrate numai prin negotiorum gestio si nu exista curatela
testamentara (curator testamento non datur).

Capitolul 5

Posesiunea

40
 Page 41 of 50

Este o stare de fapt, ocrotita de drept si presupune intrunirea a doua

elemente:animus desemneaza intentia persoanei de a stapani lucrul pentru
sine;corpus desemneaza totalitatea faptelor materiale prin care se exercita
stapanirea fizica asupra unui lucru (cultivarea unui teren, etc.).Asadar,
posesorul se comporta fata de lucru ca si cand ar fi proprietar, dar in
legatura cu relatia dintre posesiune si proprietate trebuie sa retinem ca toti
proprietarii sunt posesori, dar nu toti posesorii sunt proprietari. Cu toate
acestea, posesiunea se bucura de aceleasi efecte juridice si atunci cand
posesorul este proprietar, si atunci cand nu este proprietar. Astfel incat, prin
protectia posesiunii, se protejeaza si proprietatea, atunci cand posesorul este
proprietar.Textele romane ne infatiseaza patru tipuri/feluri de posesiune:1-
Possessio ad interdicta da dreptul la protectie juridica prin interdictele
posesorii;2-Possessio ad usucapionem este posesiunea care poate duce la
dobandirea proprietatii prin uzucapiune, daca, pe langa posesiune, sunt
intrunite si celelalte conditii necesare uzucapiunii;3-Possessio vitiosa sau
possessio iniusta este posesiunea vitioasa care nu se bucura de protectie
juridica, iar vitiile posesiunii sunt violenta, precaritatea si clandestinitatea.
Prin urmare, nu se bucura de protectie juridica acela care intra in posesia
lucrului prin mijloace violente, acela care stapaneste un lucru cu titlu precar,
adica trebuie sa-l restituie la cerere precum si acela care stapaneste un lucru
in mod clandestin, adica pe ascuns, fara stirea proprietarului.4-Possessio
iuris sau quasi possessio este posesiunea de drept, sau posesiunea unui
drept, intrucat, pornind de la anumitea analogii, romanii au admis ca si
drepturile patrimoniale sunt susceptibile de posesiune.

Dar posesiunea produce si anumite efecte juridice:Posesorul se bucura de

protectie juridica prin intermediul interdictelor;Posesorul are perspectiva de a
deveni proprietar;La procesul in revendicare, posesorul are intotdeauna
calitatea de parat, care il avantajeaza, deoarece actiunea in revendicare este
intentata de proprietarul neposesor impotriva posesorului neproprietar, iar
posesorul in calitatea sa de parat, se apara afirmand posideo quia posideo
(posed pentru ca posed, nu trebuie sa ma justific fata de nimeni, daca tu
ca reclamant vrei sa ma deposedezi, fa dovada ca esti proprietar). Cu alte
cuvinte, posesorul nu poate fi deposedat de lucru decat de acela care face
dovada in fata judecatorului ca este proprietar. De aceea, profesorul Savigny,
specialist in posesiune, spunea ca protectia posesorie este cheia de bolta a
ordinii sociale si ca, fara protectia posesiunii, societatea ar aluneca in haos.
Intr-adevar, istoria a dovedit ca civilizatia si valorile democratice nu pot fi
concepute in afara protectiei juridice a posesiunii si ca protectia posesorie
este marele secret al dainuirii sistemului juridic roman. Nu intamplator, marii

41
 Page 42 of 50

juristi din secolul XIX socoteau ca protectia posesorie este cea mai valoroasa
idee care s-a formulat in domeniul dreptului, cu atat mai mult cu cat prin
protectia posesiunii se protejeaza chiar proprietarul.

Interdictele posesorii protectia juridica a posesiunii s-a realizat prin

interdictele posesorii, care sunt de doua feluri:1-interdicte
recuperandae possessionis causa erau date de pretor in vederea
redobandirii unei posesiuni pierdute. Erau de trei feluri:interdicte unde vi
erau date impotriva aceluia care a intrat in stapanirea lucrului prin
violenta;interdicte de precario erau date impotriva aceluia care stapanea
un lucru cu titlu precar, trebuia sa-l restituie la cerere;interdicte de
clandestina possessione erau date impotriva aceluia care stapanea lucrul
pe ascuns, in mod clandestin, fara stirea proprietarului;2-interdicte
retinendae possessionis causa erau date in vederea pastrarii unei posesiuni
existente. Erau de doua feluri:interdictul utrubi era dat in materie mobiliara, in
legatura cu posesiunea asupra lucrurilor mobile aceluia care stapanise lucrul un
interval de timp mai mare in anul anterior eliberarii interdictului. interdictul uti
possidetis era dat in materie imobiliara aceluia care stapanea lucrul (casa) in
momentul eliberarii interdictului.

Proprietatea familiala, quiritara si pretoriana

Termenul de proprietate familiala este conventional. Romanii desemnau
aceasta forma de proprietate prin cuvantul heredium.Aceasta forma de
proprietate prezinta trei caractere:a) caracterul inalienabil
Ea nu poate fi instrainata, dovada ca mancipatiunea, ca mod originar de
transmitere a proprietatii, nu se aplica si lucrurilor imobile.b) caracterul
indivizibilLa moartea lui pater familias, fiii dobandeau proprietatea familiala
in indivizune. Abia mai tarziu, prin Legea celor XII Table a fost introdusa actio
familiae hersciscundae, actiunea de iesire din indiviziune prin care fiii de
familie, daca doreau, puteau sa obtina iesirea din indiviziune..c) caracterul
de coproprietate.La moartea lui pater familias, fiii de familie dobandesc un
bun pe care il stapanisera si inainte de moartea lui pater familias, impreuna

42
 Page 43 of 50

cu el. De aceea Paul spunea, in cazul proprietatii familiale, ne aflam mai

degraba in fata continuarii unei proprietati preexistente decat in fata unei
mosteniri propriu-zise.

Proprietatea quiritaraReprezinta prima forma a proprietatii private pe care

au cunoscut-o romanii. Aceasta proprietate privata este denumita de noi,
modernii, quiritara, intrucat ea era exercitata numai de cetatenii romani, numai
de quiriti. Romanii insa desemnau aceasta forma de proprietate printr-o
perifraza. Ii spuneau dominium ex iure quiritium, adica stapanire in
conformitate cu dreptul cetatenilor romani. Aceasta forma de proprietate
prezinta trei caractere:1-caracterul exclusivPutea fi exercitata numai de
cetatenii romani. Purta numai asupra unor lucruri romane. Putea fi transmisa
numai prin acte de drept civil. Putea fi reclamata in justitie numai prin actiuni
civile.2-caracterul absolutProprietarul quiritar exercita in acelasi timp ius
utendi, ius fruendi si ius abutendi fara vreo ingradire, avand inclusiv dreptul de
a distruge lucrul.3caracterul perpetuuProprietatea are acest caracter, spre
deosebire de drepturile de creanta, care sunt prin excelenta temporare, in
sensul ca ele se sting prin exercitare. Spre exemplu, dreptul vanzatorului
asupra pretului se stinge in momentul in care il incaseaza, in care il valorifica, in
care il exercita. Pe cand dreptul de proprietate, nu numai ca nu se stinge prin
exercitare, ci dimpotriva se consolideaza. In acest sens, romanii spuneau
proprietas ad tempus constitui non potest (nu poate exista proprietate pana la
un anumit termen, ea exista pentru totdeauna).

Proprietatea pretoriana
Aceasta forma de proprietate a aparut in legatura cu transmiterea unui lucru
mancipi prin traditiune. Avem in vedere faptul ca, in epoca veche,
proprietatea asupra lucrurilor mancipi se transmitea prin mancipatiune, iar
proprietatea asupra lucrurilor nec mancipi prin traditiune. Insa,
mancipatiunea presupunea respectarea unor conditii de forma extrem de
complicate, pe cand traditiunea nu presupunea respectarea unor conditii de
forma. De aceea, spre sfarsitul Republicii, o data cu inflorirea economiei de
schimb, din ratiuni de ordin practic, romanii au inceput sa transmita lucruri
mancipi prin traditiune, fiind mult mai simplu, desi traditiunea nu avea
vocatia de a transmite proprietatea asupra lucrurilor mancipi.Acela care
transmitea un lucru prin traditiune era denumit tradens, iar dobanditorul
lucrului era denumit accipiens. Si daca tradens era de rea-credinta, intenta
impotriva lui accipiens actiunea in revendicare, facea dovada ca un lucru
43
 Page 44 of 50

mancipi s-a transmis prin traditiune si castiga procesul, deposedandu-l pe

accipiens, cu toate ca acesta fusese de buna-credinta si platise pretul. Fireste
ca aceasta solutie a fost considerata de pretori impracticabila. De aceea, el a
venit in sprijinul lui accipiens prin doua mijloace procedurale. Este vorba
despre exceptio rei venditae et traditae, adica exceptiunea lucrului
vandut si transmis si prin actio Publiciana (actiunea publiciana).Astfel,
daca accipiens era chemat in justitie prin actiunea in revendicare, se apara
cu succes opunandu-i reclamantului exceptio rei venditae et traditae si
ramanea in posesia lucrului. Iar daca accipiens pierdea posesia lucrului, nu
ne intereseaza in ce imprejurari, avea la indemana actiunea publiciana, pe
care o intenta impotriva posesorului si castiga procesul, reintrand in posesia
lucrului, deoarece in formula actiunii publiciene figura fictiunea ca termenul
necesar uzucapiunii s-a indeplinit, astfel incat accipiens castiga procesul in
calitate de uzucapant.Asadar, indiferent de calitatea procesuala pe care o
avea, aceea de parat sau aceea de reclamant, accipiens castiga intotdeauna
procesul si ramanea in posesia lucrului. De aceea, jurisconsultii spuneau ca
proprietatea pretoriana a fost creata prin utilizarea unor mijloace
procedurale.

Ocupatiunea si mancipatiunea

Jurisconsultii romani considerau ca cel mai legitim mod de dobandire a

proprietatii este ocupatio (ocupatiunea). Aceasta consta in luarea in
stapanire a lucrului care nu apartine cuiva, care nu are stapan. Iar lucrurile
fara stapan erau denumite res nullius (lucrurile nimanui).Din aceasta
categorie faceau parte mai intai res hostiles (lucrurile dobandite de la
dusmani), deoarece in conceptia romanilor dusmanii lor nu aveau niciun
drept. Prin urmare, nu aveau nici dreptul de proprietate, iar lucrurile lor erau
considerate fara stapan si treceau in proprietatea statului roman. Iar statul le
distribuia apoi persoanelor fizice prin intermediul questorilor.Tot prin
ocupatiune erau dobandite si res derelictae (lucrurile parasite de proprietari)
care treceau in proprietate primului venit printr-o prescriptie achizitiva
instantanee.Mancipatiunea a fost la origine modul de creare a proprietatii
putere. Mai tarziu, cand romanii au admis ideea de transmitere a proprietatii,
mancipatiunea a devenit modul de dobandire a proprietatii asupra lucrurilor
mancipi. In realitate, prin intermediul mancipatiunii s-a realizat la origine
operatiunea juridica a vanzarii. Mai tarziu, dar tot in epoca veche, operatia
juridica a vanzarii s-a realizat prin doua stipulatiuni, iar spre sfarsitul
Republicii, in vremea lui Cicero, aceasta operatie juridica s-a realizat prin

44
 Page 45 of 50

contractul consensual de vanzare. Ea presupune respectarea unor conditii de

forma.In primul rand, era necesara prezenta partilor in fata a cel putin
cinci martori, cetateni romani. Cel ce transmitea lucrul era denumit
mancipant, iar dobanditorul era denumit accipiens.De asemenea, la origine,
era necesara aducerea lucrului in fata martorilor, de unde rezulta ca in
epoca foarte veche, numai lucrurile mobile au putut fi stapanite cu titlu de
proprietate privata.Totodata, era necesara prezenta lui libripens, sau
prezenta cantaragiului, care indeplinea rolul de a cantari metalul pret cu o
balanta de aramIn acest cadru, accipiens pronunta formula solemna a
mancipatiunii. Afirma ca acest lucru este al meu, in conformitate cu
dreptul quiritilor si sa-mi fie cumparat cu pretul de ... , prin aceasta arama si
prin aceasta balanta de arama.Formula solemna a mancipatiunii este
compusa din doua parti, care sunt contradictorii, deoarece prin prima parte a
formulei accipiens afirma ca este proprietar, iar prin partea a doua a acelei
formule el afirma contrariul, afirma ca este cumparator. Aceasta fizionomie
contradictorie oglindeste evolutia conceptiei romane cu privire la
transmiterea proprietatii, caci partea intai a formulei corespunde epocii
foarte vechi, in care romanii considerau ca proprietatea se creeaza si ca nu
poate fi transmisa, iar partea a doua a formulei corespunde dreptului evoluat
in care era admisa ideea de transmitere a proprietatii. Dar, intrucat erau
conservatori, romanii nu au renuntat la prima parte a formulei.dupa aparitia
monedei in sens modern, mancipatiunea a dobandit o functie generala in
sensul ca, prin mancipatiune, se puteau realiza mai multe/diverse operatiuni
juridice. Insa, ori de cate ori mancipatiunea era utilizata in alt scop decat cel
al realizarii operatiei juridice a vanzarii, nu se platea un pret real, ci un pret
fictiv, simulat, constand intr-un singur ban, intr-un singur sestert. De aceea,
asemenea utilizari ale mancipatiunii erau denumite mancipatio numo uno,
adica mancipatiune cu un singur ban.Mancipatio numo uno mai era denumita
si mancipatiune fiduciara, deoarece, ori de cate ori mancipatiunea era
utilizata in alt scop decat cel al realizarii operatiunii vanzarii, era insotita de
un pact fiduciar, adica de o conventie de buna credinta prin care partile
aratau ce scop au urmarit, atunci cand au recurs la mancipatio numo uno.
Spre exemplu, daca prin mancipatio numo uno se realiza o donatie se
respectau toate conditiile mancipatiunii, dar nu se platea un pret real, ci un
singur ban, si totodata partile incheiau o conventie prin care aratau ca au
urmarit sa realizeze operatia juridica a donatiunii.

45
 Page 46 of 50

Uzucapiunea

Uzucapiunea este un mod de dobandire a proprietatii prin lunga folosinta a

bunului si presupune intrunirea urmatoarelor conditii:posesiunea la
origine, simpla posesiune a lucrului nu era suficienta, ci era necesara chiar
folosirea lucrului in conformitate cu destinatia economica pe care o
avea.termenul termenul era de un an pentru lucrurile mobile si de doi ani
pentru imobile.justul titlu justul titlu este actul sau faptul juridic prin care
se justifica luarea in stapanire a lucrului.buna-credinta buna-credinta este
convingerea posesorului ca a dobandit lucrul de la proprietar sau cel putin de
la o persoana care avea capacitatea necesara pentru a transmite acel
lucru.un lucru susceptibil de a fi uzucapat nu orice lucru putea fi
uzucapat. Astfel, nu puteau fi uzucapate lucrurile nepatrimoniale, ca si
lucrurile dobandite prin violenta sau lucrurile furate si ascunse.La romani,
uzucapiunea a indeplinit doua functii:Functia economica in virtutea
functiei sale economice, uzucapiunea asigura exploatarea lucrurilor in
conformitate cu destinatia economica pe care o aveau;Functia juridica s-
a exercitat in legatura cu proba dreptului de proprietate, deoarece, inainte de
aparitia uzucapiunii, acela care intenta actiunea in revendicare trebuia sa
faca proba dreptului de proprietate al tuturor autorilor sai, adica trebuia sa
faca dovada ca toti aceia care au stapanit lucrul inaintea lui au avut calitatea
de proprietari.Aceasta era o proba quasi impossibile, pe care Cicero o
denumea probatio diabolica, pe cand dupa aparitia uzucapiunii era
suficient ca reclamantul sa faca dovada ca intruneste toate conditiile
necesare uzucapiunii pentru a castiga procesul in calitate de uzucapant. De
aceea Cicero spunea usus capio est finis solicitudinis ac periculi litium
(uzucapiunea este sfarsitul nelinistii si fricii de procese).

Traditiunea

La origine, in epoca veche, prin traditiune se transmitea proprietatea asupra

lucrurilor nec mancipi. In dreptul clasic, ea a fost utilizata si pentru
transmiterea lucrurilor mancipi.In vremea lui Justinian a devenit modul
general de transmitere a proprietatii, deoarece traditiunea nu presupune
respectarea unor conditii de forma, ci numai remiterea materiala a lucrului si
justa cauza (iusta causa traditionis). Remiterea materiala era necesara si in
cazul imobilelor. Spre exemplu, daca se transmitea un teren, remiterea
materiala consta in parcurgerea cu pasul a hotarului acelui teren. Daca se
transmitea o casa, remiterea materiala consta in vizitarea tuturor

46
 Page 47 of 50

incaperilor.Cu timpul insa, s-au admis si unele exceptii de la regula

remiterii materiale:Traditio longa manu desemneaza transmiterea unui
teren cand nu mai era necesara parcurgerea hotarelor sale, ci era suficienta
indicarea acelor hotare prin anumite repere.Traditio simbolica desemneaza
transmiterea unei case cand nu mai era necesara vizitarea tuturor
incaperilor, ci era suficienta remiterea cheilor.Traditio brevi manu (de
mana scurta) desemneaza cumpararea locuintei de catre chirias, care din
detentor se transforma in posesor si proprietar. Remiterea lucrului nu mai
este necesara deoarece corpus al detentiunii este identic cu corpus al
posesiunii.Constitutum possessorium desemneaza vanzarea casei de
catre proprietar care continua sa locuiasca in acea casa in calitate de chirias.
Nici de aceasta data nu se mai pune problema remiterii bunului.Iusta causa
este actul juridic prin care se explica sensul remiterii materiale a lucrului,
deoarece traditiunea era utilizata nu numai pentru transmiterea proprietatii,
ci si pentru transmiterea posesiunii si a detentiunii. Din faptul material al
remiterii lucrului nu rezulta cu ce titlu juridic s-a facut acea remitere. De
aceea, este nevoie de un act juridic din care rezulta ca remiterea lucrului s-a
facut cu titlu de proprietate, cu titlu de posesiune sau cu titlu de detentiune.

Sanctiunea proprietatii

Sanctiunea proprietatii inseamna protectia juridica a proprietatii. Sanctiunea

proprietatii s-a realizat prin procedee juridice diferite, in functie de forma
proprietatii.Sanctiunea proprietatii quiritareProprietatea quiritara a fost
sanctionata in epoca veche prin sacramentum in rem. Sacramentum in
rem este cea mai veche legisactiune de judecata, care imbraca forma unui
pariu, deoarece partile se prezinta in fata magistratului si afirma in termeni
solemni ca obiectul litigios le apartine cu titlu de proprietate quiritara, dupa
care depun o suma de bani cu titlu de pariu, urmand ca partea care pierde
procesul sa piarda si suma de bani depusa. Dupa care, magistratul atribuia
obiectul litigios cu titlu provizoriu uneia dintre parti.In faza a doua a
procesului, judecatorul arata care dintre parti a depus suma de bani in mod
just, ceea ce inseamna ca partea respectiva a castigat procesul. Daca lucrul
se afla in stapanirea partii care a castigat procesul, atunci stapanirea
provizorie devenea definitiva. Daca insa lucrul se afla la adversar, care prin
ipoteza a pierdut procesul, cel ce castigase acel proces nu dispunea de
procedee juridice pentru a-l constrange pe adversar sa-i predea lucrul, ceea
ce inseamna ca la sacramentum in rem executarea sentintei depindea de
buna-credinta a adversarului. De aceea, jurisconsultii spuneau ca la

47
 Page 48 of 50

sacramentum in rem, forta executorie a sentintei nu era asigurata.In

procedura formulara, proprietatea quiritara a fost sanctionata prin rei
vindicatio sau actiunea in revendicare, care este o actiune cu formula si
presupune intrunirea anumitor conditii:reclamantul trebuie sa fie proprietar
quiritar si sa nu posede lucrul revendicat;paratul trebuie sa fie posesor,
totusi romanii au admis doua exceptii de la aceasta conditie, in sensul ca, in
doua cazuri determinate, puteau fi chemati in justitie prin rei vindicatio si
aceia care nu aveau calitatea de posesori, si care erau denumiti ficti
possessores sau posesori fictivi. Este vorba despre qui liti se obtulit si
despre qui dolo desiit possidere.In primul caz, este vorba despre acela
care simuleaza (se preface) ca este posesor pentru ca intre timp adevaratul
posesor sa devina proprietar prin uzucapiune.In al doilea caz, este vorba
despre acela care distruge lucrul cu intentie, cu buna-stiinta, pentru a nu mai
fi posesor.In cele doua cazuri, posesorul fictiv sau neposesorul este de rea-
credinta, iar jurisconsultii au afirmat ca reaua lor credinta tine loc de
posesiune, astfel incat ei pot fi chemati in justitie prin rei vindicatio in
calitate de posesori fictivi.actiunea in revendicare purta numai asupra unor
lucruri romane si individual determinate, ceea ce inseamna ca rei vindicatio
este o actiune care se acorda cu titlu particular si nu cu titlu universal.

Servitutile,uzufructul si superficia
Sunt sarcini care apasa asupra unui lucru, in folosul unei persoane
determinate sau in folosul proprietarului unui bun imobil, ceea ce inseamna
ca servitutile sunt de doua feluri:servituti personale sarcinile care apasa
asupra unui lucru in folosul unei persoane determinate;servituti
prediale/reale sarcinile care apasa asupra unui lucru in folosul
proprietarului unui bun imobil.Servitutile prediale/realeServitutea prediala
presupune existenta a doua bunuri imobile, de regula invecinate, dintre care
unul este denumit fond dominant, iar celalalt este denumit fond
aservit.Jurisconsultii mai faceau distinctie intre servitutile prediale
urbane si servitutile prediale rustice, in functie de natura fondului
dominant, intrucat daca fondul dominant era o constructie, o cladire,
servitutea prediala se numea urbana. Daca fondul dominant era un teren,
servitutea prediala era denumita rustica.UzufructulPotrivit lui Paul, usus
fructus est ius alienis rebus utendi fruendi salva rerum substantia.
(uzufructul este dreptul de a folosi lucrul altuia si de a-i culege fructele,
pastrand substanta acelui lucru). Din definitie rezulta ca atributele dreptului

48
 Page 49 of 50

de proprietate se impart intre doua persoane care sunt denumite nudul

proprietar si uzufructuar. Nudul proprietar exercita numai dreptul de
dispozitie, iar uzufructuarul exercita dreptul de a folosi lucrul si dreptul de a-i
culege fructele.Mai rezulta, din definitie, ca uzufructul poarta asupra unor
lucruri care nu se consuma prin intrebuintare, sunt neconsumptibile.
Totodata, uzufructul, in mod exceptional, este un drept real cu caracter
temporar, cel mult viager, ceea ce inseamna ca dreptul de uzufruct se stinge
cel mai tarziu la moartea uzufructuarului si ca, prin urmare, nu trece la
mostenitori. si nudul proprietar si uzufructuarul sunt titulari de drepturi reale,
ceea ce inseamna ca intre ei nu exista obligatii, de vreme ce este stiut ca
titularii de drepturi reale nu au obligatii fata de nimeni.Dreptul de uzufruct a
luat nastere pe terenul relatiilor dintre barbatul si femeia casatoriti fara
manus. Asa cum se stie, femeia casatorita fara manus nu venea la
succesiunea barbatului ei. De aceea, in practica, in mod frecvent, unii barbati
lasau prin testament anumite bunuri sotiei eventual supravietuitoare, pentru
a le folosi si a le culege fructele, urmand ca la moartea femeii, acele bunuri
sa revina copiilor in calitatea lor de mostenitori civili. In felul acesta, s-a
realizat asigurarea materiala a sotiei supravietuitoare si totodata s-a asigurat
pastrarea bunurilor in sanul familiei civile, agnatice. Cu timpul, dreptul de
uzufruct s-a aplicat pe scara generala, in sensul ca se putea naste in relatiile
dintre orice persoane. Usus este dreptul real de a folosi lucrul altuia fara a-i
culege fructele. Habitatio este dreptul real de a locui in casa altuia, prin
urmare acela care exercita dreptul de habitatio nu plateste chirie. Operae
servorumeste dreptul de a folosi serviciile sclavului altuia.Superficia este
dreptul real care se exercita asupra casei construite pe terenul altuia. Acest
drept s-a nascut in secolul II i.H. in conditiile crizei de locuinte care s-a
declansat la Roma. In acele conditii, statul roman a pus la dispozitia
cetatenilor terenurile virane, pentru ca cetatenii sa-si construiasca locuinte.
Totusi, cetatenii romani nu au dat curs acestei concesiuni facute de stat,
deoarece se aplica principiul superficies solo cedit (suprafata apartine
terenului) si ar fi insemnat sa construiasca pentru stat, sa faca donatii
statului. De aceea, s-a initiat o reforma prin care s-a admis ca, in baza
conventiei dintre stat si cetatean, constructorul dobandeste un drept real
asupra casei care a fost zidita pe terenul statului. Intr-adevar, constructorul
denumit superficiar avea dreptul de a dispune de locuinta, avea dreptul de
a o lasa mostenire, de a o greva cu sarcini si de a o reclama in justitie printr-
o actiune reala.In legatura cu emfiteoza, conductio agri vectigalis si
superficia, trebuie sa retinem ca ele prezinta un caracter anormal, deoarece
sunt drepturi reale care se nasc din conventii, din contracte, prin abatere de

49
 Page 50 of 50

la regula conforma careia drepturile reale nu se nasc din contracte, ci

din acte speciale, cum ar fi mancipatiunea sau in iure cessio.

50