Suflet pereche

...ce suflet imaculat trebuie sa fie acela ce-si va intalni sufletul pereche.
Vom fi uniti prin sfintenia iubirii in si prin Dumnezeul nostru etern. Si atunci
, oricat de mult am realiza desertaciunea acestei lumi, si am sti ca vom fi mere
u acea stea care va arde continuu pentru a aparea ca imagine pe o bolta a unei l
umi dupa ce va fi murit demult, vom intelege ca toate acestea si inca multe alte
le nu au nici o importanta fiindca intre noi, in noi si peste noi e Dumnezeul ac
ela tacut care nu are nevoie nici de imagini sau alte cuvinte ci doar de iubirea
noastra nesfarsita.
Si vom fi etern impliniti si hraniti de Dumnezeul iubirii noastre stiind ca ne m
istuim pentru acest Dumnezeu care va ramane etern peste timpi sau spatii, peste
orice desertaciune, stiind ca doar El, acest Dumnezeu suntem: Noi! Acesta este s
ensul iubirii noastre al sufletelor pereche.
Oriunde am fi, oricat de departe unul de altul acest Dumnezeu al iubirii noastre
va fi etern cu noi, fiind Parisul viselor noastre, alaturi de care ne vom plimb
a impreuna pe bulevardele pline de roua sentimentelor noastre prelinsa pe iarba
clipelor care se va usca si ea la randul ei fiindca orice ai face iarna nu poate
fi oprita.
Si ne vom trezi intr-o lume unde vom fi iar o stea, pe urma vom arde doar fiindc
a va urma sa ne stingem iarasi pentru a ne putea gasi ca doua suflete pereche ca
re sa viseze la un Paris prin care sa se plimbe, sa se iubeasca, sa se doreasca,
sa fie bolnavi unul de altul, sa sufere dar sa si tremure de fericire, de fioru
l divin pe care ti-l da dragostea acea arzatoare prinsa de valvataia mistuitoare
a pasiunii.
Cat de putini suntem cei care in viata am trait cu adevarat o mare iubire, cat d
e putini ne-am nascut astfel aici in aceasta lume si cat de multi isi traiesc vi
ata morti de ei insisi, cu sufletele neumblate de pasii nici unei mari iubiri. D
e ce? Sa-L intreb pe Dumnezeu sau pe Destinul care e imaginea acestuia? De ce? S
a intreb vantul, cuvantul sau oceanul din apa caruia am ajuns sa visam aceasta l
ume? Raspunsul consta in noi si numai in noi, in iubire.
Si ce a mai ramas din stralucirea noastra de atunci? Din destinul nostru interga
lactic de stea? O amintire pe bolta unei lumi, iar aici doua suflete care se cau
ta etern pentru a se mistui, pentru a arde in neputinta acestei desertaciuni, la
fel ca si atunci cand eram o stea.
Oare as putea vreodata, iubire, sa nu cred in lumina privirii tale, acolo depart
e de tine, de amandoi unde ne intalnim atat de adesea? Abia acolo simtim ca in a
ceasta lume e mai greu sa fii fericit fiindca fiecare clipa de fericire este o m
are desertaciune, poate mai mare decat acea de tristete. Acolo stim cata nevoie
avem unul de celalalt pentru a infrunta aceasta lume desarta unde am ajuns adusi
pe aripile Luminii Divine din cine stie ce ungher al inimii acestui Univers und
e am stralucit odata si odata ca fiind o singura stea, unde am fost impliniti ne
stiind ca intreaga noastra stralucire si implinire de atunci este la fel de trec
atoare precum e acum aceasta lume.
Am crezut intotdeauna in lumina divina a sufletelor pereche cum cred in destinul
privirilor pierdute pe drumurile incalcite ale vietii dar sa nu uitam ca tot lu
mina este aceea care ne aduce imaginea vie a unor stele moarte demult.
Totul este o mare amintire, fiindca doar Dumnezeu este Unicul real, iar atunci c
and iubim ne amintim mai mult ca oricand de Dumnezeu fiind mai aproape de acesta
.
Atunci cand privesc in strafundurile fiintei tale, iubindu-te atat de mult, il p
rivesc si il simt pe Dumnezeu, amintindu-mi de una dintre imaginile sale atat de
dragi mie: chipul tau!
Am crezut intotdeauna in lumina divina a sufletelor pereche cum cred in destinul
privirilor pierdute pe drumurile incalcite ale vietii dar sa nu uitam ca tot lu
mina este aceea care ne aduce imaginea vie a unor stele moarte demult.
Poate fi ceva mai important decat iubirea? Doar aceasta poate infrunta praful de
sertaciunii.
Prin Dumnezeu si numai prin Dumnezeu noi cunoastem amintindu-ne propria noastra
imagine despre noi si lume, imagine care a fost si va ramane etern dincolo de de
sertaciunea acestei tarane care respira prin noi, cei pierduti in negura infinit
atii lumilor cu nume de vis. De aceea adevaratul Dumnezeu apare doar atunci cand
iubesti profund, cand simti ca nu poti muri dar nici trai fara clipele sufletul
ui tau drag, pe care le vrei, dar cu toate ca esti atat de insetat vei refuza ap
a vietii in schimbul lor, fiindca trezirea catre marea amintire care e Dumnezeu
se face doar prin moarte.
Dar tu, ingerul meu drag, tu unde esti? In mine, in tine, sau in noi? Oare eu un
de sunt? Suntem simtire si destin, suntem repere fundamentale unul fata de altul
, de aceea vom fi mereu despartiti de blestemul simetriei acestui vis cu nume de
lume. Stiu ca atunci cand te strig in valtoarea clipelor ai sa-mi dai intalnire
doar la cascada deznadejdii, fiindca doar acolo am putea fi alaturi, doar in zb
uciumul ei ar mai putea intelege calitatea aceasta a noastra de a fi repere fund
amentale unul fata de celalalt, de a fi astfel suflete pereche.
De ce atunci cand ma gandesc la sufletul meu pereche il simt pe Dumnezeu altfel,
mai bun dar si mai exigent, mai cald dar si mai razbunator, mai trist dar gata
oricand de cel mai debordant optimism dar si exuberanta izvorata din adancul ete
rn al privirilor noastre pierdute in negura necuvintelor acestui vis cu nume de
lume?
Nu pot sa inteleg de ce Dumnezeu trebuie scris doar cu litera mare. Oare nu ar f
i mult mai mare Dumnezeu daca si-ar dori sa fie scris si cu litera mica? Daca nu
l-ar interesa cu ce litera e scris? Dumnezeu nu poate fi modest? Modestia e o v
irtute doar pentru om? La fel si in iubire, oare nu ar fi aceasta mult mai inten
sa daca nu ar fi doar strigata, ci si soptita sau simtita in tacerea necuvantulu
i?
Totul este desertaciune in afara de iubire. Razboaiele, structuralizarile social
e bolnave, mizeriile acestei lumi se datoreaza instrainarii oamenilor de sinele
lor care este Iubire si atat.
Noi nu suntem nimic altceva decat iubire si in urma noastra nu ramane nimic altc
eva decat tot iubirea pe care am lasat-o acestei lumi si atat. Restul se sterge
cu buretele desertaciunii pe tabla uitarii. Asta suntem noi! Iar cei care nu au
trait o Mare Iubire inseamna ca nici nu s-au nascut vreodata pe acest taram.
Nu poti sa strigi in iubire fiindca este unicul loc unde nu au ce cauta cuvintel
e decat sensurile lor care si asa devin absurde. Nu poti sa minti in iubire fiin
dca nicio simtire a ta nu poate fi mintita, altfel nu ai exista tu, ci minciuna
vietii tale. Nu poti trisa in iubire fiindca nu sunt niciodata doua cai pe care
sa le poti alege, ci doar una singura care este si va ramane calea vietii tale.
De aceea in iubire nu poti fi decat tu si singuratatea din tine in afara sufletu
lui tau pereche.
In iubire nu trebuie niciodata sa te indoiesti fiindca nu poti iubi cu jumatati
de masura. Nu! Niciodata, Marea Mea Dragoste, niciodata in iubire nu poate fi si
 o zona gri decat acele patrate de alb si negru aflate pe tabla de sah a acestei
Iluzii a Vietii, pe care o impartim impreuna, prin Destin, pana cand moartea ne
va uni prin eternitatea sa.
Te iubesc att de mult, dragul meu suflet pereche, incat nu pot exprima in cuvinte
. Intr-o mare iubire cuvintele nu-si au rostul, precum isi pierde consistenta or
ice atingere sau privire, fiindca toate acestea sunt si vor ramane numai in stra
fundurile sufletelor noastre.
Sa stii ca si sfintenia face parte din iubire, iar tu esti o sfanta a Destinului
meu, o religie a vietii mele. Un crez al fiintei uitate din mine, strainul care
ma indrept spre nicaieri, stiind ca acolo unde va fi ma voi implini prin moarte
, asteptandu-te
Nu credeam sa vii acum, la varsta si ceasul acestei Iluzii a Vietii, dar iti spu
n printre gratiile acestea cat de mult Te Iubesc si sa nu te indoiesti niciodata
de mine.
Sa fie disperarea si deznadejdea o farama dintr-o realitate transcendentala la c
are noi nu avem acces, fericire si implinire, iar fericirea si bucuria noastra s
a fie tristete si deznadejde? Sa fie bogatia in acea realitate transcendentala c
ea mai nenorocita saracie, iar saracia cea mai mare bogatie? Odata ce noi traim
doar Iluzia Vietii, nu vom cunoaste niciodata adevarata realitate...
fragment din Sorin Cerin