TITUS LIVIUS

Titus Livius ( 59 .Hr. - 17 d.Hr ) a fost un istoric roman, autor al unei monumentale
istorii a Romei, Ab urbe condita (De la fondarea Romei).
Numele su de familie nu este cunoscut. S-a nscut i a murit la Patavium (azi,
Padova) n nordul Italiei. La vrsta de 28 de ani, dup seria de rzboaie civile, se stabilete n
Roma, unde a petrecut cea mai mare parte a vieii. n capitala Imperiului i face o solid
cultur. mpratul roman Octavian Augustus i-a ncredinat educarea nepotului su, viitorul
mprat Claudius. Spre deosebire de ali istorici romani, cum a fost Gaius Cornelius Tacitus,
Titus Livius nu a avut funcii politice sau militare. Ctre sfritul vieii se ntoarce la
Patavium, unde moare n anul 17 d.Hr.
Singura sa oper, "Ab urbe condita", n 142 de cri, trateaz istoria roman, de la
ntemeierea Romei (conform legendei n anul 753 .Hr.), pn la moartea generalului Drusus
n campania din Germania (9 .Hr.). Din ea s-au pstrat numai 35 de cri, crile 1-10
(cuprinznd perioada 753 .Hr. - 293 .Hr.) i 21-45 (218 .Hr. - 167 .Hr.), circa un sfert din
numrul iniial, restul fiind cunoscut din rezumatul crilor 46 - 142 ( periochae) alctuit n
secolul IV. Primele cri au fost publicate ncepnd cu anul 26 .Hr., ultimele probabil dup 14
d.Hr.
Titus Livius a scris cea mai mare parte din opera sa n timpul domniei lui Augustus,
cnd Imperiul Roman domina ntregul spaiu mediteranean i trecea printr-o perioad de
nflorire cultural i de prosperitate economic. Totui, simpatia sa se ndreapt spre epoca
iniial a Republicii Romane. Descrierile sale, care - n parte - transfigureaz i idealizeaz
istoria timpurie a Romei, au tendina de a demonstra c Roma, chiar n timpurile nceputurilor
sale modeste, se bucura de aceeai glorie i mreie ca sub domnia lui Augustus. n ceea ce
privete izvoarele de informaie, Titus Livius a folosit materialul gsit n cronicile deja
existente, fr a verifica autenticitatea faptelor relatate i fr a ntreprinde un studiu critic al
documentelor istorice. El acorda, mai ales, preuire valorii literare i interesului provocat de
povestirea unui eveniment, indiferent dac era veridic sau nu. Astfel relatrile impresionante
ale unor btlii sau dezbateri politice, n stil direct, ca n ntreaga istoriografie a antichitii,
sunt pline de vioiciune i dramatism.
Ab urbe condita, alturi de creaiile lui Vergiliu i Horaiu, devine un suport ideologic
al politicii reformatoare a lui Augustus. n aceast "Istorie a Romei" se gsete i cea mai
veche istorie ipotetic cunoscut: ntr-una din cri, Titus Livius i imagineaz cum ar fi fost
lumea, dac Alexandru cel Mare ar fi cucerit vestul i nu estul Greciei.
Biografia lui Titus Livius este relativ simplu de reconstituit. Ea aparine unui
istorigraf, care, spre deosebire de marea majoritate a predecesorilor, dar i a succesorilor lui,
nu a dispus de o bogat experien politico-militar i nu a realizat o sus inut carier public.
Istorigraf de cabinet, consacrat aproape n exclusivitate alctuirii operei sale, Titus Livius a
creat probabil cea mai ntins lucrare istoric redactata cndva la Roma.
Pompeius Trogus era cetean roman la a treia generaie, n timp ce Titus Livius se afla
abia la prima generaie de ceteni ai Romei. Familia sa aparinea notabililor locali si el a
dobandit o educaie solid i ngrijit, ntemeiata pe o bun cunoatere a retoricii i a
literaturilor greac i latin. Titus Livius n-a venit la Roma dect dup Actium (31 .e.n.),
pentru a strnge o parte din materialele necesare structurrii operei sale i pentru a frecventa
curtea imperial, n curs de constituire. Augustus, care l simpatiza i l aprecia, fiindc
istoricul atesta un puternic ataament fa de metavalorile tradiionale i fa de temele
propagandei imperiale, ironiza totui opiniile republicane ale lui Titus Livius si l numea
"pompeianul".
Titus Livius a preferat s lucreze linitit la opera sa istoric, n snul familiei, la
Patavium, unde i-a sfrit zilele. Totusi, in cursul celor cteva deplasri la Roma, s-a angajat
n aprige polemici cu Asinius Pollio i cu aticistii. Nu era un om blnd, ci mai degrab o fiin
energic i chiar rigid, nclinat s-i controleze cu atenie pulsiunile. Chiar dac, probabil,
nu a fost niciodat supus unor frustrri reale.
Titus Livius a scris foarte mult. Anumite lucrri ale sale s-au pierdut n totalitatea lor,
de pild un studiu asupra retoricii, structurat sub forma unei epistole adresate unuia dintre fii
si, n care ndemna la citirea atent a discursurilor lui Cicero i Demostene. I se mai atribuie
i opere filosofice, n principal dialoguri, n care interferau filosofia si istoria. Este probabil
vorba de o mic istorie a doctrinelor filosofice.
n schimb, s-a conservat parial vasta sa fresc asupra evoluiei Romei, "De la
intemeierea Orasului". Aceast imens oper aparine analisticii, dar, cum s-a remarcat chiar
n antichitate, i istoriei, ntruct nu evita cronica unor evenimente recente, contemporane cu
autorul. n antichitate, ampla cronic livian cuprindea o suta patruzeci si dou de cri, care
relatau evenimentele petrecute ntre venirea lui Eneas n Italia i moartea lui Drusus, fiul
vitreg al lui Augustus, fapt survenit n 9 e.n. Este ns aproape sigur c Titus Livius i-a
conceput opera n o suta cincizeci de cri, care ar fi trebuit sa se ncheie cu relatarea mor ii
lui Augustus. Dar boala i moartea l-au mpiedicat pe istoric s-i desvreasc opera. Din
nefericire, s-au pierdut trei sferturi din aceast foarte ampl cronic. Nu ni s-au pstrat dect
treizeci si cinci de carti, la care se adauga "periohele", periochae, adic scurte rezumate ale
celorlalte cri ntocmite de abreviatori necunoscui, precum i fragmente consemnate de
diferii autori. Dispunem, n afar de prefaa general, de crile l-l0, care relateaza istoria
Romei, pana la cel de-al treilea rzboi samnitic (293 .e.n.), i de crile 20-45, consacrate
evenimentelor survenite ntre 219 si 167 .e.n., adic celui de-al doilea rzboi punic i faptelor
subsecvente, mai ales expansiunii romane n lumea greco-oriental.
Dar cum a putut Titus Livius s articuleze i s publice o scriere att de ntins?
Majoritatea consider c Titus Livius i-a mprit opera pe trane. ns, spre deosebire de ali
cercettori, noi nu credem c Titus Livius a operat cu trane simetrice, de pilda de zece cri.
Prefeele pariale ale unor cri sunt n acest sens revelatoare. n definitiv, Titus Livius trebuie
s fi avut n vedere mai cu seam unitatea fundamental a demersului sau istoriografie. Pe de
alta parte se pare c el a alternat, cu o anumita regularitate, timpurile tari, sec iunile unde
expunerea faptelor se relev ca mai dramatic i mai tensionat, i "timpurile slabe", n care
aciunea se desfaoara lent. Este probabil c Titus Livius i-a redactat i publicat prima carte
din Ab urbe condita, nainte de 31 .e.n., spre a o reedita, mpreun cu urmatoarele patru carti,
intre 27 si 25 .e.n., intruct eful puterii politice este salutat de istoric cu titlul de Augustus.
Restul operei a fost editat ulterior, in trane inegale, cum am aratat mai sus
Cum s-a documentat Titus Livius spre a-i alctui monumentala oper? Se pare c
istoricul a utilizat foarte rar izvoarele prime, documentele de arhiv.n schimb, a recurs
constant la consultarea surselor literare, mai ales romane, la analitii si primii cronicari latini,
ale cror opere le-a citit cu atentie: Fabius Pictor, Calpurnius Piso, Cincius Alimentus,
Valerius Antias, Caelius Antipater, Licinius Macer, Claudius Quadrigarius, dar si Cato cel
Batran sau Polibiu etc. n anumite cazuri, Titus Livius nici nu consulta direct izvorul literar
citat de el, ci prin intermediul altui istoric, care consemnase mrturia respectiv a
antecesorului lui. I se ntmpl totui s confrunte mai multe izvoare literare, s corecteze,
destul de contiincios i cu ajutorul anumitor surse secundare, materialul oferit de un
informator principal. Dar, n general, el nu adopta o atitudine critica fa de izvoarele sale i
nu evit contradiciile. Adesea Titus Livius alege, din izvoarele sale, al cror material poate
chiar s-l modifice, versiunea cea mai favorabil intereselor Romei.
De fapt, in mnuirea documentaiei sale, Titus Livius asuma conceptia ciceroniana
despre scrierea istoriei, pe baza loialitatii si sinceritatii, cu toate ca ajustate unei expuneri
moralizatoare, educative, favorabile Romei si totodata atractive, chiar seducatoare. De altfel,
desi in general prea putin critic fata de izvoarele sale, Titus Livius blameaza pe primii
cronicari ai Romei, pentru ca au deformat.
Astfel, primele zece carti au fost probabil organizate in trei transe: cartea 1, cartile 2-5,
cartile 6-l0. Cartile 2l-30 constituie o unitate autonoma, de fapt unica autentica decada liviana.
Pentru restul operei, speculatiile ni se par inutile. Titus Livius a putut sa-si grupeze, dupa
cartea a 30-a, materialul pe mari compartimente inegale, divizibile in sectiuni mai mici.
relatarea faptelor istorice, adesea in functie de interesele anumitor familii romane, care au
incercat sa acapareze gloria statului.
ns cum isi defineste Titus Livius propria poetic a istoriei, conceptia despre scrierea
istoriei? n acest sens concludente se dovedesc a fi prologurile anumitor crti, unele pasaje din
nararea faptelor istorice, mai ales prefata generala, in care isi reliefeaza programul de lucru:
"parerea mea e ca fiecare ins trebuie sa se straduiasca sa-si dea seama ce fel a fost viata si ce
obiceiuri si datini au avut romanii, cum s-a intemeiat si a crescut puterea Romei, prin ce
barbati si prin ce mijloace, fie in timp de pace, fie in timp de razboi" (prefata generala, 9, trad.
de Toma Vasilescu). Din aceste alegatii si din altele similare, s-au degajat ideile liviene ca la
baza oricaror investigatii istorice trebuie sa se situeze "viata", uita, adica existenta politica si
colectiva, cu toate aspectele ei, dar structurata de "obiceiuri" sau "datini", mores, punct in care
interfereaza colectivitatile, legile morale si preocuparile filosofilor, ca si de "barbati", uiri,
care constituie chintesenta poporului roman. La acesti trei factori decisivi, istoricul adauga un
al patrulea, "mijloacele", artes, de fapt practicile, modalitatile de a actiona ale barbatilor, care
slujesc drept pilda generatiilor viitoare. "Obiceiurile" si "mijloacele" sunt strans legate intre
ele, ca si, pe de alta parte, "barbatii" de "viata".
Titus Livius crede ca istorigrafia asuma virtuti purificatoare, pe care candva Aristotel
le atribuise tragediei. Ca si Cicero, scriitorul patavin depaseste opozitia candva propusa de
Aristotel intre poezie si arta istorica. Istoriografia ar seduce si ar consola mintile cititorilor.
Totodata, intr-o istorie corect scrisa a Romei, cititorul descopera modele de conduita
excelenta, ca si reprobabila. De aceea Titus Livius isi propune sa laude pe cei virtuosi si sa
blameze pe cei viciosi. Istoricul patavin indrageste poezia, viziunea poetica asupra
evenimente si isi concepe vasta cronica dupa tiparele unei epopei in proza. Din aceasta
pricina, primele cuvinte ale prefetei generale constituie un vers, un tetrametru dactilic, in timp
ce ultima fraza a aceluiasi preludiu al maretei opere fiviene apropie istoriografia de epos, cand
exprima regretul autorului de a nu putea sa invoce muzele, zeii, ca sa sprijine buna implinire a
intreprinderii literare, cum procedau indeobste poetii.
 Titus Livius
Cine a fost Titus Livius?
Titus Livius (ca. 59 .Hr. - 17 d.Hr.) a fost istoric roman, autor al unei
monumentale istorii a Romei, Ab urbe condita (De la fondarea Romei).

Numele su de familie nu este cunoscut. S-a nscut si a murit la Patavium (azi, Padova) n
nordul Italiei. La vrsta de 28 de ani, dup seria de rzboaie civile, se stabilete n Roma, unde
a petrecut cea mai mare parte a vietii. n capitala Imperiului si face o solid cultur.
mpratul roman Octavian Augustus i-a ncredintat educarea nepotului su, viitorul mprat
Claudius. Spre deosebire de altiistorici romani, cum a fost Gaius Cornelius Tacitus, Titus
Livius nu a avut functii politice sau militare. Ctre sfrsitul vietii se ntoarce la Patavium,
unde moare n anul 17 d.Hr. August, care il simpatiza si ilaprecia, fiindca istoricul atesta un
puternic atasament fata de metavalorile traditionale si fata de temele propagandei
imperiale, ironiza totusi opiniile republicane ale lui Titus Livius
si il numea"pompeianul", Pompeianus.
Titus Livius a preferat sa lucreze linistit la opera sa istorica, in sanul
familiei, la Patavium, unde si-a sfarsit zilele. Totusi, in cursul celor cateva
deplasari la Roma, s-a angajat, cum am semnalat mai sus, in aprige polemici
cu Asinius Pollio si cu aticistii. Nu era un om bland, ci mai degraba o fiinta
energica si chiar rigida, inclinata sa-si controleze cu atentie pulsiunile. Chiar
daca, probabil, nu a fost niciodata supus unor frustrari reale.
Alcatuirea operei Titus Livius a scris foarte mult. Anumite lucrari ale sale s-au pierdut
in totalitatea lor, ca de pilda un studiu asupra retoricii, structurat sub
forma unei epistule adresate unuia dintre fiii sai, in care indemna la citirea atenta
a discursurilor lui Cicero si Demostene (QUINT., Inst. Or., 10,1,30). I se mai atribuie si
opere folosofice, in principal dialogi, in care interferau filosof ia
si istoria (SEN., Ep., 100, 9). Este probabil vorba de o mica istorie a
doctrinelor filosofice. In schimb, s-a conservat, foarte partial, vasta sa fresca
asupra evolutiei Romei, "De la intemeierea Orasului", Ab urbe condita . Aceasta
imensa opera apartine analisticii, dar, cum s-a remarcat chiar in antichitate,
si historiei, intrucat nu evita cronica unor evenimente recente,contemporane cu
autorul. Concluzii
Titus Livius s-a strduit s glorifice, prin toate mijloacele, gesta
poporului roman, principalul personaj al operei sale. Totodat s-a reliefat ca un admirator al
republicii romane, care accepta totui principatul ca o necesitate istoric. Titus Livius n-a fost
un spirit apoftegmatic i nici mcar sintetic. N-a fost un gnditor profund. El a privilegiat
analiza, de altfel realizat ca o viziune interioar a faptelor, nelese prin intermediul sufletelor
oamenilor, care participaser la ele. Istoricul i propunea s svreasc o adevrat
comuniune cu aceste suflete.
Totui nainte de toate, Titus Livius este un mare povestitor, un narator
remarcabil, dei discursurile atribuite personajelor sale sunt deosebit de semnificative.
Scriitura sa abundent, bogat, calm, curgtoare, de vocaie oratoric, ilustreaz un
clasicism nuanat, accesibil inovaiei i introducerii vocabularului poetic n proz. Arta
narativ livian poate s seduc orice cititor. Ea se adreseaz deopotriv vrstei copilriei,
care regsete n desfurrile sale, concomitent epice i dramatice,cadenele basmului,
ca i omului matur, interesat de fapte eclatante i de un stil fermector
Biografia lui Titus Livius este relativ simplu de reconstituit. Ea
apartine unui istorigraf, care, spre deosebire de marea majoritate a
predecesorilor, dar si a succesorilor lui, nu a dispus de o bogata experienta
politico-militara si nu a realizat o sustinuta cariera publica. Istorigraf de
 cabinet, consacrat aproape in exclusivitate alcatuirii operei sale, Titus Livius
a creat probabil cea mai intinsa lucrare istorica redactata candva la Roma.
Datele furnizate de Hieronymus si de alte izvoare par a proba ca Titus Livius
s-ar fi nascut in 57 sau in 59 i.e.n. si ca ar fi murit in 19 e.n., la Patavium, azi
Padova, in Galiia Cisalpina, ai carei locuitori au dobandit cetatenia romana,
cand el era inca un copil. Asadar, daca Pompeius Trogus era cetatean roman
la a treia generatie, Titus Livius se afla abia la prima generatie de cetateni ai
Romei. Familia sa apartinea notabililor locali si el a dobandit o educatie
solida si ingrijita, intemeiata pe o buna cunoastere a retoricii si a literaturilor
greaca si latina. Titus Livius n-a venit la Roma decat dupa Actium (31
i.e.n.), pentru a strange o parte din materialele necesare structurarii operei
sale si pentru a frecventa curtea imperiala, in curs de constituire.
In antichitate, ampla cronic livian cuprindea o sut patruzeci i dou de cri, care relatau
evenimentele petrecute ntre venirea lui Enea n Italia i moartea lui Drusus, fiul vitreg al lui
August,fapt survenit n 9 e.n. Este ns aproape sigur c Titus Livius i-a conceput opera n o
sut cincizeci decri, care ar fi trebuit s se ncheie cu relatarea morii lui August. Dar
boala i moartea l-au mpiedicat pe istoric s-i desvreasc opera 6. Din nefericire, s-au
pierdut trei sferturi din aceast foarte ampl cronic. Nu ni s-au pstrat dect treizeci i cinci
de cri, la care se adaug "periohele",periochae, adic scurte rezumate ale
celorlalte cri. Poetica liviana
De fapt, n mnuirea documentaiei sale, Titus Livius asum concepia ciceronian despre
scrierea istoriei, pe baza lealitii i sinceritii, cu toate c ajustate unei expuneri
moralizatoare, educative,favorabile Romei i totodat atractive, chiar seductoare. De
altfel, dei n general prea puin criticfa de izvoarele sale, Titus Livius blameaz pe primii
cronicari ai Romei, pentru c au deformat. Astfel primele zece cri au fost probabil
organizate n trei trane: cartea 1, crile 2-5, crile 6-l0. Crile 2l-30 constituie o unitate
autonom, de fapt unica autentic decad livian. Pentru restul operei,speculaiile ni se par
inutile. Titus Livius a putut s-i grupeze, dup cartea a 30-a, materialul pe mari
compartimente inegale, divizibile n seciuni mai mici. Conceptia despre scrierea
istoriei "prerea mea e c fiecare ins trebuie s se strduiasc s-i dea seama ce fel a
fost viaa i ce obiceiuri i datini au avut romanii, cum s-a ntemeiat i a crescut puterea
Romei, prin ce brbai i prin ce mijloace, fie n timp de pace, fie n timp de rzboi"
(prefaa general, 9, trad. de Toma Vasilescu). Din aceste alegaiii din altele similare, s-au
degajat ideile liviene c la baza oricror investigaii istorice trebuie s se situeze "viaa", uita,
adic existena politic i colectiv, cu toate aspectele ei, dar structurat de "obiceiuri" sau
"datini", mores, punct n care interfereaz colectivitile, legile morale i preocuprile
filosofilor, ca i de "brbai", uiri, care constituie chintesena poporului roman. La aceti trei
factori decisivi, istoriculadaug un al patrulea, "mijloacele", artes, de fapt
practicile, modalitile de a acionaale brbailor, care slujesc drept pild generaiilor.