Extras din document

Personalitatea a fost abordata dintr-o perspective aproape exclusiv intrapsihica. Celebra structura tripartite a ei care se
axseaza pe investigarea naturii psihice a comportamentelor personalitatii ( temperamental, aptitudini, caracter), si a
relatiilor dinte ele. Personalitatea a inceput sa se deschida si spre alte dimensiuni decat cele psihice. Mai intai ea s-a
deschis spre dimensiuni biologice ( anatomo-fiziologice), aparand in felul acesta nevoia de integrare organismica dupa cum
se exprima Julius Seeman (1982), functionarea optimal a acestor subsisteme ducand la coerenta si maximizarea
performantelor intregului sistem. Mai apoi, personalitatea s-a deschis si mai pregnant spre lume, spre realitatea fizica si
sociala inconjuratoare, ea fiind interpretata de Josep Nuttin (1985) ca o structura bipolar Eu-Lume. Totodata, au inceput sa
fie sesizate si nivelurile functionale ale personalitati: nivelul interpersonal si nivelul transpersonal.
Ca si definitie a personalitatii N. Sillamy (1996) o defineste ca element stabil al conduitei unei persoane ceea ce o
caracterizeaza si o deferentiaza de o alta persoana. G.W. Allport (1981) defineste personalitatea ca organizarea
dinamica in cadru individului a acelor sisteme psihofizice care determina gandirea si comportamentul sau caracteristic.
Prin termenul de personalitate se desemneaza acele insusiri psihice care ies in evidenta in cadrul raportului dintre
individual uman si societate. Personalitatea unei persoane este un sistem care contine atat structuri generale commune cu
personalitatea oricaruii individ, cat si insusiri diferentiatoare care-l face pe individ sa aiba unicitate in raport cu altii. I. Radu
(1991) analizand diferitele conceptii referitoare la studiu personalitatii, desprinde doua modele explicative de baza:
modelul trasaturilor si modelul factorial. Ambele modele au ca sursa informotionala observatia in conditiile vietii de zi cu zi.
Personalitatea este un produs social, demonstrat de Malinowski si Margaret Mead (1973) ca cea mai mare parte a conduitei
este de fapt un produs al socialului al culturii. Sistemul de personalitate reprezinta un model interior al persoanei care-I
ghideaza acesteia conduit, confera un anumit tip de relatii cu realitatea,o anumita vocatie profesionala.Cercetarile de
psihologie a varstelor si a educatiei au subliniat importanta pe care o are orientarea copiilor spre scoli adecvate modelului
interior al personalitatii.
Orientarea scolara necorespunzatoare constituie o cauza a unui echilibru precar, o sursa a unor dificultati de adaptare, a
unor dizarmonii scolare.
Ca si caracteristici ale personalitatii sunt:temperamentul,caracterul si aptitudinea,aceste trei caracteristici formeaza
personalitatea elevului.Temperamentul se manifesta in raport cu intreaga activitate psihica.El este pus in evidenta de catre
fiecare categorie de procese psihice.Intelectul poarta pecetea temperamentului.
Ca si tipuri de temperamente,Hippocrate le-a denumit astfel:temperamental coleric, sanguinic,flegmatic si
melancolic.Insusirile de temperament ies la iveala cel mai bine prin reactiile motorii.De altfel tipul de reactie motorie,adica
intervalul dintre momentul aparitiei sistemului si momentul efectuarii miscarii de raspuns la acel stimul este un principal
factor prin care cautam sa determinam temperamentul cuiva.Temperamentul coleric este propriu acelui individ care este
robust si care isi consuma energia rapid dar neproportional cu sarcina.Cel sanguinic este ca cel coleric dar diferenta e ca isi
consuma energia proportional cu sarcina.Flegmaticul este robust dar nu-si consuma energia rapid ci mai lent.Melancolicul
este individual slab si care isi consuma energia lent.