fantul Irineu

Viata.
Din scrisoarea pe care o trimite vechiului sau coleg Florinus, din care un fragment important s-a
pastrat la Eusebiu, reiese ca Sf. Irineu si-a petrecut o parte din copilarie la Smirna, pe langa Sf.
Policarp, din ale carui invataturi si fapte se impartasea. Nu se cunoaste precis data nasterii lui - intre
115-140. A fost ucenicul Sf. Policarp, adica a unuia din cei mai mari si mai cu prestigiu Parinti
apostolici. De la Policarp, Sf. Irineu a invatat o ortodoxie ireprosabila, dragoste pentru Traditie si
ravna impotriva ereziilor.
E contemporan cu multi apologeti ai veacului al II-lea din Asia Mica: Meliton de Sardes, Rodon,
Miltiade, Claudin, Apolinarie. Din opera lui Papias a luat doctrina milenarista. Sf. Irineu pomeneste
deseori pe asa numitii "presbiteri", contemporani cu barbatii apostolici si dintre care unii i-au
cunoscut pe cativa dintre Sf. Apostoli. Nu se stie bine cum Sf. Irineu a ajuns la Lyon. S-a zis, poate
cu dreptate, ca el a fost luat de Sf. Policarp cu ocazia vizitei acestuia la Roma, in 155, si a ramas,
probabil, aici la scoala Sf. Justin, de unde a trecut in Galia. In vremea persecutiei de la Lyon, in
177-178, marturisitorii de aici il trimit pe Sf. Irineu cu o scrisoare catre episcopul Romei, Eleuter, in
legatura cu problema montanista. In aceasta scrisoare, Sf. Irineu e recomandat de confesori ca "frate
si tovaras" al acestora, "ravnitor al Testamentului lui Hristos" si ca "preot al Bisericii". La
intoarcerea sa de la Roma, Sf. Irineu este ales episcop al Lugdunului, in locul lui Fotin, incununat
cu moarte martirica, la 177-178.
Trei mari serii de fapte caraterizeaza viata Sf. Irineu:
1. lucrarea misionara de convertire a popoarelor pagane din sudul Galiei, pe o raza destul de mare in
jurul Lugdunului;
2. lupta impotriva gnosticismului;
3. straduinte pentru impacarea Bisericilor din Asia reprezentate de episcopul Policarp al Efesului, cu
episcopul Victor al Romei, in problema datei Pastilor.
Irineu isi purta cu adevarat numele si prin caracterul sau, era un facator de pace. El indemna pentru
pace si predica pacea, scriind nu numai lui Victor, ci si diferitilor altor conducatori bisericesti. O
traditie destul de tardiva, vrea ca Sf. Irineu sa fi murit martir pe la 202, adica in timpul domniei lui
Septimiu Sever. E curios ca martiriul Sf. Irineu nu e pomenit de oameni ca Tertulian, Ipolit,
Eusebiu. Probabil ca, in masacrul general la care au fost supusi crestinii din Lyon, moartea
episcopului Irineu n-a avut mare rasunet.
Opera
Sf. Irineu a fost scrisa in limba sa materna, adica greaca. Ea cuprinde mai multe lucrari, ale caror
titluri ne-au fost transmise de Eusebiu si de Ieronim. Dintre ele s-au pastrat doua:
1. Adversus haereses - Combaterea si distrugerea stiintei cu nume mincinos. Aceasta lucrare ni s-a
pastrat intr-o veche traducere latina si aproximativ 4/5 in original din prima carte, datorita
fragmentelor transcrise de Ipolit si Epifaniu. Lucrarea cuprinde cinci carti. Cartile IV si V s-au
pastrat si intr-o traducere armeana si 23 fragmente in siriaca.
Lucrarea aceasta a fost scrisa la cererea unui prieten al autorului, care dorea sa cunoasca mai de
aproape sistemul gnostic al lui Valentin. Combaterea si distrugerea stiintei cu nume mincinos e o
lucrare de importanta exceptionala, desi n-avem textul ei original. E importanta prin imensul ei
material, prin cvasitotalitatea problemelor teologice dezbatute in ea si prin ortodoxia invataturii. Sf.
Irineu arata aici o mare eruditie biblica si bisericeasca. El atesta intreg Canonul cartilor biblice,
mentioneaza numele a numerosi episcopi si scriitori bisericesti, printre care primii 12 episcopi ai
Romei, intre care Clement Romanul, apoi scriitori ca Ignatie, Policarp, Herma, Justin, Papias,
Tatian, din ale caror opere nu rareori citeaza si pasaje. Prin aceste notite el contribuie substantial la
istoria literaturii patristice de pana la el. Sf. Irineu dovedeste o profunda cunoastere a
gnosticismului, fie prin lecturi directe ale operelor gnostice, fie prin frecventarea operelor
antignostice ale unor autori crestini, ca cei pe care i-am pomenit si la care ii adaugam pe Hegesip.
Combaterea gnosticismului pe cale rationala, cum se face in cartea a II-a, implica studiul indelungat
si profund a nenumarate izvoare filozofice si religioase, din care-si trageau substanta sistemele
hibride ale gnosticismului. Sf. Irineu a dat o lovitura puternica ereziilor gnostice. El e izvor pentru
toti.autorii crestini de dupa el care au combatut gnosticismul. El e creatorul teologiei crestine in
Occident, plecand de la regula de credinta, adica de la Simbolul de credinta, servindu-se de
izvoarele teologiei, care sunt Scriptura si Traditia si avand ca punct central intruparea
Mantuitorului. Teologia occidentala, pana la Sf. Ilarie, nu e decat dezvoltarea cugetarii Sf. Irineu.
Desigur, lucrarea aceasta a Sf. Irineu nu e perfecta. Traducerea latina in care ni s-a pastrat si care se
pare ca e foarte fidela, nu reliefeaza un artist.
2. Demonstratia predicarii apostolice - adresata fratelui Marcian si descoperita nu de mult, intr-o
versiune armeana din veacurile VII-VIII, e un mic compendiu de invatatura a credintei, in care se
combina simbolul si istoria sfanta.
Eusebiu si Ieronim noteaza si alte titluri de lucrari, din care nu s-a pastrat nimic sau s-au pastrat
numai fragmente. Unele din aceste titluri reprezinta mici tratate, altele scrisori:
- Despre stiinta - contra grecilor, un tratat foarte scurt, dar foarte necesar. Ieronim transcrie acest
titlu ca doua opere aparte: 1. Contra gentes si 2. De disciplina aliud.
A scris diferite scrisori cu caracter doctrinar, dintre care citam:
- Catre Blastus - prieten al lui Florin
- Despre schisma
- Catre Florin - despre monarhie sau ca Dumnezeu nu este autor al relelor. Acest Florin era un vechi
prieten al Sf. Irineu, dar care mai in urma a devenit gnostic.
- Despre ogdoada - adresata tot lui Florin, pentru a-l desprinde de greselile lui Valentin. Ieronim
califica aceasta opera drept un tratat ales.
- Biblion - mentionata de Eusebiu, cuprinzand diferite dialoguri si in care autorul pomeneste de
"Scrisoarea catre Evrei" si "Intelepciunea lui Solomon".
- Scrisorile Bisericii din Lyon si Viena - adresate episcopului Victor al Romei in chestiunea pascala.
Ii sunt atribuite de Ieronim.
Doctrina
Sf. Irineu e, pentru vremea lui, aproape un sistem complet. De aceea el a si fost supranumit
"fondatorul teologiei crestine". Teologia sa se bazeaza pe datele Scripturii si ale Traditiei, mai ale pe
Regula de credinta sau Simbolul de credinta si nu are caracter prea speculativ. Ea se caracterizeaza
printr-un punct de vedere mai mult religios-practic. Pe Dumnezeu trebuie sa ni-L apropiem, nu atat
prin stiinta, cat prin dragoste.
Traditia bisericeasca - este, ca la Hegesip si alti scriitori bisericesti, un punct central de doctrina.
Valoarea si caracterul normativ al Traditiei nu sunt inventia Sf. Irineu. Sf. Irineu are meritul de a fi
dat expresie clasica si definitiva principiului Traditiei. Principiul Traditiei consta in aceea ca izvorul
si norma de credinta sunt Traditia doctrinara continua in Biserica, de la Sf. Apostoli. Traditia
adevarata e cea apostolica. Traditia Apostolilor se vede in toata lumea, in orice Biserica. Ea consta
in mentinerea invataturii adevarate, pastrate prin linia neintrerupta a episcopilor asezati de Apostoli
si a urmasilor acestora pana la noi.
Impotriva gnosticismului, Sf. Irineu accentueaza autoritatea indiscutabila a Bisericii Ortodoxe,
singura in care s-a pastrat Traditia apostolica si aceasta pentru ca Biserica Ortodoxa e singura in
care s-a pastrat Duhul Sfant: "unde e Biserica, acolo e si Duhul lui Dumnezeu si unde e Duhul lui
Dumnezeu, acolo e si Biserica si tot harul, iar Duhul e adevarul". Apostolicitatea e norma de adevar
in Traditie si Biserica. Daca Apostolii nu ne-ar fi lasat scrieri care alcatuiesc Sf. Scriptura, ar fi
trebuit sa urmam Traditiei pe care ei au lasat-o acelora, carora le-au incredintat Bisericile. Biserica
se intinde pana la marginile pamantului.
Dumnezeu - nu poate fi cunoscut, dar mintea noastra il deduce din existenta lucrurilor create:
faptura insasi, lumea insasi ne arata pe Acela care a facut-o. Creatorul propriu-zis al lumii este Fiul,
Logosul.
Fiul - nascut din Tatal, dar nimeni nu cunoaste felul acestei nasteri, decat Tatal si Fiul.
Sf. Duh - e deosebit de Fiul. Dar uneori numele de Duh e dat si Fiului. Alteori, ca la Teofil de
Antiohia, Sf. Duh e numit intelepciune.
Adam si Eva - prin ei am cazut toti, pentru ca n-am implinit porunca lui Dumnezeu. Noi am
mostenit moartea de la Adam.
Omul - prin neascultare, a pierdut haina sfinteniei, pe care o avea de la Duhul Sfant si a fost
acoperit cu un vesmant care nu-i mai aduce desfatare, ci-i musca si-i inteapa trupul. Omul insa,
chiar dupa cadere, a ramas cu liberul arbitru si cu nemurirea sufletului. Dumnezeu nu forteaza pe
nimeni. Sufletul e nemuritor ca suflare a vietii.
Hristologia - e de o deosebita importanta. Fiul lui Dumnezeu a devenit Fiul Fecioarei. Ereticii nu
spun adevarul cand sustin ca Iisus, Care S-a nascut din Maria, ar fi altul decat Hristos, Care a
coborat din inaltime. Hristos trebuia sa fie in acelasi timp Dumnezeu si Om, intr-o singura
Persoana. Aceasta pentru ca, daca vrajmasul omului n-ar fi fost biruit de un Om, acest vrajmas n-ar
fi fost biruit drept. Pe de alta parte, daca biruinta nu ne-ar fi dat-o Dumnezeu, noi n-am avea in chip
sigur aceasta biruinta. Cuvantul lui Dumnezeu S-a facut Om, pentru ca omul primind Cuvantul si
calitatea de fiu adoptiv, sa ajunga fiul lui Dumnezeu. Fiul Se intrupeaza pentru a ne scapa de
mostenirea adamica, pentru a ne mantui, platind pentru noi datoria cu care eram datori. Iisus Hristos
este al doilea Adam, Care recapituleaza in El intreaga umanitate si o impaca cu Dumnezeu. Hristos
S-a facut om pentru a indumnezei umanitatea. Hristos l-a invins pe diavol prin totala Sa supunere si
prin suferinta si moartea Sa reala. Sangele Sau ne-a rascumparat ca un sacrificiu.
Aparand realitatea trupului si patimii lui Hristos, Irineu face un interesant paralelism intre Maria si
Eva, paralelism ridicat mai inainte si de alti scriitori.
Sf. Taine - admite Botezul copiilor. Sf. Duh patrunde in sufletele de toate varstele, care au fost
botezate. El ne uneste cu Dumnezeu. Sf. Duh ne face una cu Dumnezeu.
Sf. Euharistie - e instituita de Mantuitorul si transmisa ucenicilor Sai si, prin aceasta, intregii
Biserici. Ea e facuta din daruri, elemente ale creatiei, si multumeste lui Dumnezeu cu recunostinta,
zicand: "Acesta este Trupul Meu". Continutul potirului e tot element al creatiei, el reprezinta
sangele Mantuitorului si jertfa cea noua, a Testamentului celui nou.
Hiliast - adica sustine ca intre sfarsitul lumii si invierea mortilor va fi o mie de ani de domnie a lui
Hristos cu dreptii. Aceasta imparatie de o mie de ani corespunde zilei a opta, care e numar
desavarsit. Invierea va fi trupeasca. Pedepsele si bucuriile sunt vesnice.
Canonul cartilor biblice - Sf. Irineu vorbeste de cartile Vechiului si Noului Testament. Cartile
acestea sunt insuflate. Canonul e incheiat. Apostolicitatea si Traditia bisericeasca dau autoritate
Canonului cartilor biblice. In Canonul Noului Testament intra: Evangheliile si Scrisorile apostolice,
printre care se numara si Pastorul lui Herma, dar din care lipseste Scrisoarea catre Evrei.
Caracterizare.
Sf. Irineu este unul din cei mai de seama Parinti ai Bisericii. El e creatorul teologiei crestine in
Biserica apuseana.
El a fost unul din ganditorii cei mai adanci ai primei perioade patristice. El a pus si a dezbatut toate
marile probleme ale teologiei, dand solutiile cele mai practice. Hristologia, cu teoria recapitularii si
a Sf. Euharistii e centrul teologiei sale.
El e marele sustinator al valorii si sensului Traditiei in Biserica crestina. E unul dintre marii realisti
in teologia crestina prin: realismul trupului Mantuitorului, realismul euharistie, realismul pacatului,
realismul desavarsirii.
Teologia sa nu este absolut ireprosabila: expresii subordinatianiste in domeniul Sf. Treimi, hiliasmul
etc, dar are meritul de a fi creat sau adancit capitole sau formule noi in teologie: indumnezeirea
omului, recapitularea, perihoreza, paralelismul Eva-Maria, importanta Traditiei, drepturile
demonului, teoria lui facere si fieri, specificul lucrarii Sf. Duh.
Sf. Irineu a dat o lovitura mortala gnosticismului. El a criticat, foarte informat si cu o rara
patrundere, toate sistemele gnostice cunoscute pana la el. El e izvor principal pentru toti scriitorii
antignostici dupa el.
Sf. Irineu a facut misiune printre paganii din jurul Lugdunului, pe care i-a crestinat. Unele dintre
orasele de Sud ale Frantei il socotesc ca aducatorul crestinismului la ele.
El a facut mereu legatura intre crestinismul de Apus si cel de Rasarit cu ocazia neintelegerilor iscate
cu privire la data sarbatoririi Pastelui.
Sf. Irineu e unul dintre primii creatori ai filocaliei crestine. Omul se desavarseste prin lucrarea Sf.
Duh, Care, incetul cu incetul, ii reda chipul si asemanarea cu Dumnezeu.