Cercetare studiu amnunit efectuat n mod sistematic, cu scopul de a cunoate ceva; investigaie.

Cercetarea fundamental
Cercetarea aplicativ
Cercetarea fundamental are scopul de a genera i oferi informaii sau teorii i de a identifica
principiile care stau la baza activitii nursing. Cercetarea fundamental este ntreprins
pentru acumularea informaiilor, extinderea bazei de cunotine ntr-o disciplin, pentru a
mbunttii nelegerea sau ajut la formularea sau redefinirea teoriei. De ex. un cercettor
poate studia n amnunt comportamentul individului datorat unui stres intens cu scopul de a nelege
tiinific modificrile induse de acesta, cum ar fi insomnia.
Cercetarea aplicat gsirea soluiilor la problemele imediate prin aplicarea principiilor
teoretice. Cercetarea aplicat se bazeaz pe gsirea unei soluii imediate la o problem
existent. Un alt scop planificarea sistematic a schimbrii ntr-o situaia problematic.
De ex. poate fi cercetarea aplicat un studiu al eficienei interveniilor nursing specifice pentru a
combate insomnia aprut ca urmare a stresului.
Cercetarea fundamental este potrivit pt descoperirea principiilor generale ale comportamentului
uman i procesele biofiziologice, iar cercetarea aplicat este destinat s indice cum aceste principii
pot fi utilizate pt rezolvarea problemelor n practica nursing.
Ex. n disciplinele medicale datele obinute pot fi utilizate pentru:
a elucida anumite aspecte din etiologia (cauzele i factorii ce
influeneaz apariia diverselor boli) unei boli.
Pentru identificarea persoanelor care sunt supuse unui anumit risc de
mbolnvire.
A determina nevoile unui grup populaional,
A stimula interesul public ntr-o anumit problem de sntate
public.
A evalua eficiena unui program de sntate n curs de desfurare,
.a.
Caracteristicile cercetrii:
- direcionat spre rezolvarea problemei,
- bazat pe dovezi empirice i observaionale,
- implic observaia precis i descrierea corect,
- pune accentul pe dezvoltarea de teorii, principii, generaliti,
- utilizeaz tehnici sistematice, obiective i logice,
- trebuie fcut cu calm i curaj,
Cercettorul trebuie s aib cunotine/experien n ceea ce privete problemele studiate, precum i
abilitate n prezentarea datelor.

Importana cercetrii n nursing

C.N. dezvolt cunotine noi care au darul de a mbuntii practica nursingului n beneficiul
pacienilor, comunitilor i chiar al nurselor.
Prin C.N. poate fi evaluat relevana i eficiena abordrilor n domeniul ngrijirii pacientului i al
promovrii sntii.
Toate sistemele de ngrijiri s amelioreze ngrijirea sntii meninnd costurile constante.
Astfel nursingul este supus unei presiuni crescnde pt a-i demonstra i justifica cost-eficiena.
Scopul final al nursingului este s asigure o nalt calitate a ngrijrii pacienilor. Practica clinic fr
cercetare este practica bazat pe tradiii dar fr validare tiinific. Cercetarea trebuie s identifice
modalitile eficiente de ngrijiri, s evalueze impactul acestora n starea de sntate a pacienilor
sau s testeze alte teorii.
Pentru a ntmpina provocrile sociale i nevoile indivizilor, practica nursing trebuie s aib la baz
cercetarea.
n contextul ngrijirilor de sntate, schimbrilor datorate serviciilor farmaceutice i progresului
tehnologic, nursele i ali profesioniti ai ngrijirilor de sntate au nevoie s fie pregtii
profesional, s rspund la provocri i s acioneze clinic bazndu-se pe dovezi tiinifice.
Scopurile cercetrii n nursing
 Scopul cercetrii n nursing este la fel de larg ca i scopul nursingului focalizndu-se n special pe
client/pacient i poate fi prezentat sub urmtoarea definiie:
nursingul cuprinde promovarea sntii,
prevenirea bolii i
ngrijirea persoanelor bolnave fizic, mental sau cu infirmiti/deficiene, de
toate vrstele, n toate unitile de ngrijire a sntii precum i n alte uniti ale comunitii.
Cercetarea n nursing este focalizat n principal pe dezvoltarea cunotinelor referitoare la nursing
i la practica sa, incluznd ngrijirea persoanelor n stare de sntate sau boal.
Cercetarea n nursing (CN) este orientat ctre capacitatea indivizilor i a familiilor de a funciona
optim i de a reduce, la minim, efectele negative ale strii de boal.
CN asigurarea calitii i eficienei ngrijirilor nursing.
CN caut s neleag natura comportamentului uman, n stare de sntate sau boal i s identifice
interveniile pe care le pot folosi nursele pentru a mbuntii rezultatele (de ex. auto-ngrijirea) sau
pentru a le modera (ex alinarea durerii).
CN poate fi realizat n toate mediile de lucru ale nurselor: spitale, clinici, cmine, .a. Ea este de
asemenea o component important att a educaiei ct i a managementului n nursing.
n concluzie, CN caut s rspund ntrebrilor sau rezolv probleme ale activitii nursing prin
identificare, descriere, explorare, explicare, prdicie i control.
Scopurile CN sunt:
- nelegerea propriei profesii,
- nelegerea problemelor de sntate,
- sprijinirea deciziilor,
- mbuntirea calitii ngrijirilor,
- scderea costurilor i utilizarea eficient a resurselor,
- studiul indivizilor i al procesului de nursing,
- mbuntirea educaiei,
- dezvoltarea politicilor de sntate, protejarea principiilor de
etic,
- dezvolt autonomia nursingului i ntrete profesia,
- furnizeaz informaii pt nursingul clinic bazat pe dovezi.

CN d posibilitatea nurselor s:
- descrie situaiile particulare n nursing care sunt mai puin
cunoscute,
- explice fenomenul care trebuie luat n considerare n
planificarea ngrijirilor nursing.
- Prevad rezultatele probabile ale deciziilor luate n nursing
legate de ngrijirea individului,
- Controleze producerea unor rezultate nedorite
- Iniieze activiti sigure, confideniale, capabile s respecte
dorina persoanei ngrijite.

PROMOVAREA SANATATII

"Sanatatea publica este ansamblul cunostintelor, deprinderilor si atitudinilor

orientate spre mentinerea si imbunatatirea sanatatii populatiei".

Sanatatea publica vizeaza crearea unui mod de "a sti cum sa traiesti" si dezvoltarea
capacitatii indivizilor de a influenta factorii determinanti ai sanatatii precum si
modificarea mediului pentru a intari factorii care favorizeaza un stil de viata sanatos
si eliminarea celor daunatori facilitand "alegerile sanatoase".

1952-Winslow
"Sanatatea publica este stiinta prevenirii bolilor, prelungirii vietii si ameliorarii sanatatii si vitalitatii
mentale si fizice a persoanelor prin intermediul unor actiuni concertate vizand asanarea mediului,
lupta contra bolilor care au o importanta sociala, invatarea regulilor de igiena personala, organizarea
de servicii medicale in scopul diagnosticarii precoce si tratamentului preventiv al bolilor, ca si prin
punerea in aplicare de masuri sociale specifice care sa asigure fiecarui membru al colectivitatii un
nivel de viata compatibil cu mentinerea sanatatii, obiectivul final fiind de a permite fiecarui individ
sa se bucure de dreptul sau nnscut la sntate i longevitate."

Principii ale promovarii sanatatii:

lucreaza cu oamenii si nu impotriva lor;

este un proces care se desfasoara in cadrul comunitatii locale;

se adreseaza cauzelor subiacente sanatatii mai degraba decat celor imediate;

se adreseaza atat individului cat si mediului inconjurator;

subliniaza dimensiunile pozitive ale sanatatii;

cuprinde si ar trebui sa implice toate sectoarele societatii, ar trebui sa faca apel la

participarea tuturor;

implica intraga populatie in contextul vietii sale cotidiene; elementul central il

reprezinta participarea efectiva a publicului la definirea problemelor, luarea deciziilor si
desfasurarea activitatilor care vizeaza schimbarea si ameliorarea determinantilor sanatatii.
Astfel, promovarea sanatatii necesita colaborarea stransa intre toate sectoarele sociale in
vederea crearii unui mediu favorabil sanatatii;

Atat pacientii, cat si societatea asteapta ca medicul sa aiba un rol de conducere in

promovarea sanatatii si prevenirea bolilor.
Pacientii asteapta si doresc ca medicii lor sa le faca recomandari prind actitatea fizica, dieta
si asupra altor probleme ale stilului de ata, iar medicii uita de multe ori aceste probleme.
Daca medicii nu se implica, pacientii cauta sfatul in alta parte, existand riscul sa ii
influenteze surse eronate. Cand medicii se implica activ in promovarea sanatatii, pacientii
raspund frecvent si isi modifica adecvat comportamentul. De exemplu, incurajarea de catre
medic de a intensifica actitatea fizica, in special daca se asociaza cu sugestii clare, va
determina probabil modificari ale comportamentului, de aceea timpul consumat de catre
medic pare a fi eficient. Sfatuirea de catre medic a unui pacient de a scadea in greutate sau
de a intrerupe fumatul este incununata cu succes la o mica parte din cazuri, insa este un
prim pas excelent prind promovarea sanatatii si prevenirea bolilor (modulul 389).
Interventiile directe ale medicului asupra dietei reduc de obicei nivelul colesterolului seric
cu aproximativ 8%. Tratamentul medicamentos poate fi mai eficient, insa este mai
scump. De exemplu, tratamentul cu lovastatin la barbati, pentru prevenirea primara a bolilor
coronariene, costa peste 50.000 dolari pe an de ata salvata, exceptand persoanele cu risc
foarte mare. Strategiile de tratament pentru hipertensiunea arteriala sunt mai eficiente;
tensiune arteriala diastolica cuprinsa intre 95 si 104 mmHg
1..IMUNIZAREA PREVENIREA IMBOLNAVIRILOR PRIN VACCINARE
Ce sunt imunizarile?
Imunizarea, inclusiv vaccinarea antipneumococica si anti-gripala la varstnici si la pacientii cu
risc crescut, este o metoda eficienta de a reduce numarul de imbolnari si cheltuielile pentru ele
Vaccinarile
- asigura protectia adultilor si copiilor fata de diferite boli.
- reduc si transmiterea bolii la alte persoane.
- au determinat o scadere importanta a frecventei epidemiilor

Imunizarile, numite si vaccinari, protejeaza copiii si adultii de anumite boli. Imunizarea consta in
administrarea unui vaccin care contine fragmente din germenele microbian implicat (tulpini
bacteriene sau virale) sau cantitati mici atenuate ale acestuia. Vaccinul stimuleaza sistemul
imun al persoanei sa produca anticorpi, care pot ulterior sa recunoasca si sa distruga
germenele patogen in momentul expunerii. Uneori, imunizarea nu protejeaza complet
impotriva aparitiei bolii, dar ii reduce semnificativ gravitatea. Imunizarile se administreaza
de obicei injectabil. Anumite vaccinuri se administreaza in doza unica, altele necesita mai
multe doze repetate in timp.

Avantajele vaccinarii
- costa mai putin decat tratamentul bolii fata de care se realizeaza protectia
- are foarte putine efecte adverse grave
- adesea este necesara la intrarea in scoala sau gradinita.
Ce vaccinari se recomanda copiilor?

Programul standard de imunizare al copilului include vaccinuri pentru:

-difterie, tetanus, si pertusis (DTP)

-poliomielita (vaccin polio inactivat sau VPI)
-rujeola, oreion (vaccin urlian), rubeola ( ROR/RUR)
-varicela
-hepatita B (Hep B)
-hepatita A (Hep A)
-Haemophilus influenzae tip b (Hib)
-vaccinul antipneumococic (PCV) pentru copiii mai mici de 5 ani
-gripa.
Vaccinul antigripal nu este indicat copiilor mai mici de 6 luni. Acesta este recomandat pentru:
-toti copiii cu varsta cuprinsa intre 6 -23 luni
-copiii in varsta de 24 luni sau mai mari cu diferite afectiuni (ca si astmul, boala cardiaca sau
pulmonara cronica sau cu sistem imun deficitar)
-contactii apropiati, incluzand contactii de la domiciliu si in afara casei, supraveghetorii copiilor mai
mici de 23 luni si a copiilor mai mari de 24 luni care prezinta un risc crescut pentru complicatii
postgripale.
Vaccinarile incep de la nastere si au un orar stabilit pana ce copilul implineste 18 luni, rapelurile
(noile doze) vaccinale sunt administrate intre 4 si 6 ani. Cateva vaccinari sunt necesare dupa varsta
de 6 ani mai ales cele care s-au administrat anual (vaccinul antigripal) sau in mod regulat pana la
maturitate (vaccinul antitetanic). Toate vaccinarile trebuie sa fie administrate la timp conform
programului standard de vaccinari. Vaccinarile suplimentare pot fi necesare in cazul calatoriilor in
diferite parti ale lumii.

2.RATIA CALORICA Sl ALIMENTATIA RATIONALA

Asigurarea energiei organismului uman este o functie vitala, fara de care respiratia, activitatea
inimii, a creierului, ficatului, excretiei, activitatea musculara, cresterea si reproducerea nu ar fi
posibile.
Energia organismului uman este asigurata prin metabolizarea (arderea) substantelor calorigene
(monozaharide, acizi grasi si aminoacizi). Producerea de energie se realizeaza in special pe seama
glucidelor si lipidelor, proteinele avand rol deosebit in crestere si reproducere. Excesul alimentar si
sedentarismul creeaza premizele obezitatii. Cand nevoile energetice nu sunt acoperite prin aport
alimentar, timp indelungat, apare denutritia (slabirea).
Pentru mentinerea functiilor sale vitale, organismul are nevoie de o cantitate de energie calorica
minima. Acesta este metabolismul bazal, care se defineste astfel: energia necesara unui individ
aflat in stare de veghe, in repaus fizic si psihic, de cel putin 12 ore dupa ultima masa si la cel
putin 24 de ore dupa ingestie de proteine, in conditii de neutralitate termica, adica la o
temperatura a mediului ambiant de 20-21.
Deci chiar in repaus complet are loc o cheltuiala minima de energie, un consum de alimente necesar
functionarii inimii, plamanilor, circulatiei etc. Nevoile energetice bazale sunt mai crescute la copil si
scad cu varsta. Pentru cheltuielile energetice suplimentare (in special efortul), organismul necesita
un supliment energetic.
Raportate la kg corp/greutate ideala, nevoile calorice in raport cu munca depusa sunt:
- repaus la pat 20-25 calorii/kg corp/zi;
- munca usoara 30-35 calorii/kg corp/zi;
- activitate fizica moderata 35-45 calorii;
- munca fizica intensa si prelungita 40-45 calorii;
- munca foarte grea 50-60 calorii si chiar mai mult.
Alti autori calculeaza surplusuri de calorii in functie de diferitele activitati astfel:
- pentru viata sedentara 8-900 calorii peste metabolismul bazal;
- pentru activitate fizica usoara 900-1400 calorii in plus;
- pentru activitatea moderata 1400-1800 calorii in plus;
- pentru munca grea 1800-4500 calorii in plus.
Alimentele din grupele alimentare prezentate se pot consuma fie ca atare, fie dupa preparare
culinara. Prin gruparea in diferite moduri a preparatelor culinare la o masa, se obtine ansamblul de
preparate culinare numite meniu.
Meniul rational trebuie sa asigure o varietate larga de preparate, precum si un mod de prezentare
stimulant, sa realizeze o concordanta deplina intre aport si nevoi, sa fie echilibrat, adica sa cuprinda
alimente din toate grupele (factori energetici, plastici, saruri minerale, vitamine). Aceasta
reprezinta de fapt ratia calorica alimentara, deci cantitatea de alimente care sa satisfaca
cantitativ si calitativ toate nevoile nutritive ale organismului, in raport cu munca, sexul,
varsta, diferitele stari fiziologice (alaptare, graviditate, crestere), clima, pe o perioada de
obicei de 24 de ore.
Proportia substantelor nutritive intr-o ratie calorica echilibrata, trebuie sa fie pentru adultul
sanatos, in ce priveste proteinele 13% in medie, pentru lipide 30% in medie si pentru glucide
60% in medie.
Un organism adult sanatos, conform conditiilor de efort mediu, are nevoie zilnic de o
alimentatie cu o valoare calorica de aproximativ 3000 calorii. Printr-o regula de trei simpla,
cunoscand necesarul de principii nutritive si procentul, putem afla usor cate calorii din cele 3000
revin fiecarui principiu alimentar.
- proteine: 3000 calorii x 15 : 100 = 450 calorii
- lipide: 3000 calorii x 25 : 100 = 750 calorii
- glucide: 3000 calorii x 60 : 100 = 1800 calorii.
In ceea ce priveste numarul de mese pe zi se recomanda 5-6.

Ratia calorica se repartizeaza astfel: 15-20% la micul dejun, 5-10% la gustarea de la ora 11,35
-45% la masa de pranz si restul dupa amiaza si seara. Masa de seara se va lua cu cel putin doua ore
inainte de culcare, pentru ca digestia sa desfasoare in conditii bune si sa nu impiedice odihna de
noapte.
Nevoia de vitamine este asigurata prin alimentele de origine animala, cat si prin cele de origine
vegetala. Astfel vitamina A 5000 U.i, 1,5 mg (peste, unt, lactate, soteuri de morcovi, patrunjel,
ardei), vitamina D 400 U.i, (ulei din unele specii de peste, lactate, galbenus de ou), vitamina E, 2-3
mg/pe zi (germene de cereale, ou, ficat, lapte, ulei de floarea-soarelui si paine intermediara),
vitamina K 0,5 mg/zi (legume verzi), vitamina B, 1,5 mg/zi, vitamina B 2 2 -2,5 mg/zi, vitamina B6 2
mg/ zi, vitamina C 50-150 mg/zi, vitamina PP 15-26 mg/zi.
Vitaminele din complexul B se gasesc atat in alimentele de origine vegetala cat si in unele de
origine animala. Vitamina C se obtine prin consumul de fructe si legume verzi.
Fructele si legumele verzi, carnea, ouale si laptele sunt importante surse de vitamine si saruri
minerale, deci sunt indispensabile in alimentatia zilnica. Cateva exemple mai semnificative,
produse de lipsa acestor substante: lipsa de fier provoaca anemia feripriva, cea de iod mareste
glanda tiroida (gusa), lipsa de sodiu provoaca oboseala musculara si depresie neuropsihica, de
vitamina A - boli de ochi, de vitamina C - scorbutul, iar lipsa de vitamina D - rahitismul.
Nevoile zilnice de apa ale organismului sunt de 2500-3000 ml/zi. O mare parte este adusa cu
alimentele, cealalta este ingerata ca atare sau sub forma de bauturi si numai o mica parte (cea. 300
ml) rezulta din arderile metabolice ce au loc in organism. intre aportul si eliminarea apei trebuie sa
existe un echilibru. in sfarsit alimentatia zilnica trebuie sa contina si o anumita cantitate de fibre
(celuloza), necomestibile.

Prezentam mai jos cateva alimente cu deosebita actiune vitalizanta, cu rol protector, indicate atat in
alimentatia omului sanatos cat si a celui bolnav. Acestea sunt foarte utile in diabet si pot fi
consumate de la varste fragede pana la adanci batraneti.
-Drojdia de bere contine 50% proteine foarte digestibile, o cantitate exceptional de mare de gluteion
(o proteina sulfurata cu importanta in oxidoreducere si in rezistenta la infectii), 14 minerale
esentiale, 17 vitamine (grupa B in totalitate) si mult ergosterol (provitamina D). Se administreaza in
doze de o lingurita pe zi la copii si 1-2 la adulti si batrani, la fiecare masa, amestecata in supa, iaurt,
soteuri de legume etc. Compenseaza carentele in factori nutritivi si contribuie la mai buna utilizare a
glucidelor. Este indicata la denutriti diabetici (previne instalarea polinevritelor) si la sportivi
(favorizeaza rezistenta si asigura eliminarea toxinelor din organism). Are si un rol protector pentru
ficat. Drojdia de bere obisnuita, prin Tratamentul cu soda caustica, carbonat de sodiu sau acid
clorhidric, cum se intampla in industrie, pierde 70% din vitamine. De aceea se indica consumarea
drojdiei de bere cultivata pe cereale.
-Germenele de grau contine produse fosfatice, multe saruri minerale (fier, magneziu etc.) proteine
complete care contin toti aminoacizii esentiali etc. Este o sursa naturala importanta de fier,
magneziu, proteine, vitamine B si E. Vitamina C este redusa. Este indicat in stari depresive, la
convalescenti, anemii, sarcina, lactatie. Favorizeaza digestia si regleaza functiile intestinale. Nu are
insa suficient calciu. Este contraindicat in hipertensiunea arteriala. La copii se administreaza 1-4
lingurite pe zi, dupa varsta, iar la adulti 2-3 lingurite la mese. Se prepara punand graunte de grau
intr-o farfurie si se acopera cu apa. Dupa 24 de ore vara si 36 iarna, bobul se umfla. Se spala si se
umezesc boabele in urmatoarele cateva zile. Se mananca la inceputul mesei si se mesteca bine. Este
mai putin eficace decat drojdia de bere.
-Polenul este un aliment cu totul deosebit. Contine proteine, zaharuri, grasimi, minerale,
oligoelemente, toate vitaminele, o serie de hormoni, enzime, factori de crestere si pigmenti. Reda in
cateva zile vigoarea persoanelor deprimate, favorizeaza dezvoltarea copiilor bolnaviciosi, impiedica
imbatranirea precoce si reface denutritia. Nu se fierbe pentru ca astfel se distrug vitaminele. Se
administreaza diluat in apa, lapte, cafea sau ceai cald, zilnic o jumatate pana la o lingurita de cafea.
Se indica mai ales persoanelor dupa 60 de ani. Este usor laxativ. Se mareste doza in caz de oboseala,
slabiciuni, anemie, tulburari de crestere.
-Patrunjelul este un condiment foarte bogat in principii nutritive. 100 g patrunjel contin 200 mg
vitamina C, 60 mg provitamina A, 240 mg calciu, 19 mg fier etc. Este un excelent antiseptic si se
administreaza in rahitism, tuberculoza (deoarece contine mult calciu) anemie, boli oculare s.a.
Prelungeste viata si intarzie senescenta. Se consuma ca atare sau sub forma de suc.
-Iaurtul contine vitamina B, saruri de calciu si proteine. Datorita acidului lactic si bacteriilor pe care
le contine, protejeaza flora intestinala atat de utila organismului. Astfel impiedica putrefactia
 intestinala. Excesul este demineralizant, prin acidul lactic continut. Se recomanda 10 zile 5-6 linguri
de iaurt zilnic si apoi pauza 5-6 zile.

3.FUMATUL
Despre efectele nicotinei asupra sanatatii se poate vorbi la nesfarsit. Se produc tulburari respiratorii,
cancer la plaman, sporeste riscul atacului de cord, se ingalbenesc pielea, dintii, degetele si se
imbatraneste prematur.

La ce ne expunem dac fumm?

- bolilor pulmonare cronice obstructive, tusea cronic, expectoraia i insuficiena respiratorie

-cu o inciden crescut a infeciilor respiratorii i deceselor cauzate de pneumonie i gripa
- a bolii coronariene, contribuind att la apariia aterosclerozei coronariene, ct i la evenimentele
acute coronariene ischemice (infarct miocardic), trombotice i aritmice; agraveaz ischemia
periferic, poate afecta grefele de by-pass periferic i este o cauz important a bolilor
cerebrovasculare
- n proporie de 85-90% de apariia cancerului bronho-pulmonar;
-important factor de risc i pentru alte tipuri de cancere: cavitate bucal, faringe, laringe, esofag,
pancreas, vezic urinar, rinichi, stomac, col uterin.
- factor de risc pentru instalarea mai devreme a menopauzei la femei, apariia prematur a ridurilor
faciale, a osteoporozei la femei, a disfunciilor sexuale la brbai, scderea imunitii n general
-fumatul n timpul sarcinii poate afecta dezvoltarea ftului, acesta cntrind mai puin dect un nou-
nscut al unei mame nefumtoare; crete riscul de avort spontan i de deces al ftului
-alte efecte: gingivite, apariia cariilor, voce rguit, nglbenirea tegumentelor degetelor, a
unghiilor
Fumatul pasiv tii ce consecine are?
Fumatul pasiv reprezint inhalarea fumului de igar de ctre nefumtori, ntr-un mediu n care se
fumeaz i este la fel de duntor pentru sntate ca i fumatul propriu-zis. Efectele fumatului pasiv
pot fi senzaia de grea, cefaleea, tusea, iritaia ochilor, exacerbri la pacienii astmatici, creterea
riscului de cancer pulmonar, a riscului de boli cardiace i accidente vasculare cerebrale.

4.COMBATEREA SEDENTARISMULUI
Sedentarismul este un mod de viata, definit printr-o dominanta a inactivitatii fizice..
Asadar, suntem sedentari daca:

nu avem zilnic macar o ora de plimbare sau o alta activitate fizica in aer liber,
nepoluat, in locuri cum ar fi parcurile, malul apelor curgatoare, padurile.

nu avem minimum 15 minute in fiecare zi pentru exercitii de gimnastica simple:

genuflexiuni, flotari, flexii pentru dezvoltarea musculaturii abdominale etc.

nu facem macar de doua ori (ideal ar fi de trei ori) pe saptamana, regulat, o ora - o ora
si jumatate de sport, timp in care sa "ardem" macar 700 de calorii.

majoritatea muncii noastre o facem din pozitia sezand, in picioare sau in alte pozitii
statice si ne confruntam cu probleme de genul discopatiei lombare, cifozei, rigiditatii
articulare, celulitei.

suntem obezi sau ne confruntam cu o supraponderalitate accentuata.

suntem incapabili sa facem eforturi de intensitate medie, cum ar fi 1 kilometru de

alergare fara oprire sau o ora de mers pe jos in pas alert (7 kilometri pe ora), fara sa ne
pierdem suflul si fara sa acuzam o oboseala intensa.
 70-80 % din timpul liber il petrecem la televizor, in fata calculatorului, mergand la
cumparaturi, plimbandu-ne cu masina sau mancand.

Daca v-ati regasit in lista de semne clare ale sedentarismului, atunci urmariti, pentru a vedea care
sunt consecintele nefaste ale acestui mod de viata.

Bolile fizice produse si agravate de sedentarism

In lumina acestor date, sedentarismul este una dintre cele mai periculoase maladii. De ce?
Pentru ca dupa o perioada lunga de timp in care nu apare nici un simptom dureros, dintr-o
data ne confruntam cu un noian de probleme de sanatate, destul de greu de rezolvat. Iata lista
bolilor care au drept cauza lipsa miscarii fizice:

Bolile articulare - mai ales atunci cand apar la varste sub 50 de ani, sunt semnul clar al
sedentarismului.

Afectiunile coloanei vertebrale - Totul porneste de la pozitiile gresite pe care le avem

atunci cand stam in picioare sau pe scaun si, mai ales, de la insuficienta dezvoltare si
antrenare a musculaturii spatelui si a celei abdominale. In aceste conditii, intreaga greutate a
trunchiului, nesustinuta de muschi, se lasa direct pe vertebre, producand tasari, deformari ale
coloanei, insotite de dureri puternice si, treptat, de un grad mai mic sau mai mare de
invaliditate.

Bolile cardiace - apar pe fondul excesului de colesterol din sange, a greutatii corporale
marite, a receptivitatii sporite la stres, a insuficientei oxigenari a tesuturilor.

Obezitatea si ingrasarea - contrar a ceea ce se crede in prezent, problemele de greutate

care afecteaza aproape jumatate dintre europeni nu sunt doar o problema de dieta. In primul
rand, obezitatea este o problema de stil de viata, apetitul alimentar excesiv nefiind o cauza in
sine, ci o consecinta a unei atitudini gresite. Iar ideea ca vom slabi si, mai ales, ca vom arata
bine infometandu-ne si stand pasivi, este una din cele mai mari erori. O ora de exercitii fizice
intense, dar facute intr-un ritm firesc, ard caloriile a doua mese imbelsugate si, extrem de
important, transforma adipozitatile atat de inestetice in masa musculara. Mai mult, o viata
activa si echilibrata impiedica aparitia tensiunilor psihice care conduc la marirea patologica a
apetitului alimentar, ajuta la tinerea spontana sub control a cresterii in greutate, fara a ne mai
chinui cu regimuri si medicamente.

Statul pe scaun, acasa si la birou, duce sigur la hemoroizi si varice

Diabetul adultilor - apare pe fondul unei cresteri a proportiei de tesut adipos in

organism. Grasimea din organism ingreuneaza actiunea insulinei produsa de pancreas si, in
consecinta, duce la cresterea glicemiei, intrucat nivelul zaharului din sange nu mai poate fi
controlat.

Celulita - este unul din semnele "clasice" ale sedentarismului. Este vorba de o
inflamare a tesutului adipos pe anumite portiuni ale corpului, care - asa cum spuneam - apare
si prolifereaza in absenta efortului fizic.

Sterilitatea - in special sterilitatea masculina se datoreaza in peste 50% din cazuri,

spun specialistii, absentei activitatii fizice constante. Cercetarile arata ca in conditii de
sedentarism, secretia anumitor hormoni cu rol foarte important in reproducere nu este
 suficienta (glandele endocrine care ii produc nefiind stimulate) si, in consecinta, apare
sterilitatea.

Sensibilitatea la infectii - tine in mod firesc de o lipsa de activare a sistemului imunitar.

Bolile respiratorii - apar nu doar datorita poluarii si a diferitilor agenti infectiosi, ci si

ca urmare a scaderii imunitatii naturale a organismului de care vorbeam mai sus si, nu in
ultimul rand, din cauza ne-utilizarii plamanilor la capacitatea lor reala.

Hemoroizii si varicele - Statul pe scaun, acasa si la birou, duce sigur la hemoroizi si

varice, aceste dilatari patologice ale venelor apar atunci cand exista macar una din cele trei
premise: absenta efortului fizic facut sistematic, pozitiile statice indelungate si constipatia.

Tulburarile digestive - multe probleme cum sunt constipatia (in special cea atona),
digestia dificila, balonarea, dispepsia, dischinezia biliara sau chiar anumite forme de gastrita
au ca si cauza principala... lenevirea organismului, care nu este pus sistematic sa faca o
activitate fizica sustinuta. Intreg sistemul nostru digestiv a fost proiectat de natura sa
functioneze optim atunci cand facem efort fizic si suntem activi. In schimb, atunci cand avem
o viata sedentara, toate procesele digestive, inclusiv cele de eliminare, sunt inhibate in mod
natural.

Lista afectiunilor si tulburarilor organice produse de sedentarism este atat de mare, incat efectiv nu
avem spatiu sa le enumeram pe toate. In principiu aproape toate bolile care au proliferat exploziv in
lumea moderna, de la tulburarile de asimilatie a calciului la alergie, de la migrena la anumite
disfunctii endocrine, au - daca nu ca principala cauza - atunci macar ca si componenta importanta
acest stil de viata inactiv. Ceea ce este, insa, cu adevarat tulburator, e faptul ca cele mai neplacute
consecinte nu sunt resimtite la nivel organic, ci la nivel psihologic.

Si psihicul, ca sa nu o ia razna, are nevoie de miscare

Marea problema pe care o ridica sedentarismul apare din faptul ca el nu e doar o stare de spirit de
moment, ci se constituie intr-un adevarat stil, extrem de nesanatos, de a trai. Ne multumim in timpul
nostru liber cu privitul la televizor, cu treburile casnice, cu cate un mers la cumparaturi, cu diferitele
modalitati de agrement prin intermediul computerului, in cazurile fericite cu intalnirile cu cei din
anturajul nostru, cu cititul unei carti sau cu o plimbare.
Vacantele, in cazul in care nu sunt un nou prilej de munca, sunt foarte rar gandite prin prisma
mentinerii sanatatii si a tonusului interior.
In concediu, a inceput sa conteze tot mai mult unde mergem, fata de ceea ce efectiv facem pentru a
ne simti bine. Contactul nemijlocit cu natura a fost gradat inlocuit de excursiile cu masina, de
mersul la un gratar, de plimbari tot mai rare. Exista si o mentalitate paguboasa conform careia, odata
trecuti de varsta adolescentei, sportul devine o "joaca" deplasata. La varsta a doua si a treia, pentru
multi, exercitiul fizic este de neconceput, existand bariere psihologice tari ca piatra impotriva sa.
Ca atare, plamanii nostri ajung sa inspire tot mai putin aer, sistemul muscular se atrofiaza, toata
energia din alimente este bine economisita de organism, ea fiind utilizata doar pentru procesele
fiziologice vitale. Rezulta, in consecinta, un imens surplus de energie, nu doar fizica, ci si psihica,
pe care nu stim cum sa o gestionam. Aceasta din urma, adica energia psihica in exces, se constituie -
nu rareori - in factor destabilizator al echilibrului nostru interior. Iar tulburarile pe care le vom
enumera in continuare apar, s-a demonstrat statistic, mai ales la cei care au un stil de viata sedentar -
o dovada clara ca energia economisita fara voie si necanalizata constructiv devine o sursa de
suferinta.
Tulburari psiho-emotionale generate de sedentarism - Depresia - se
agraveaza in coplesitoarea majoritate a cazurilor atunci cand, pentru o perioada de timp, ne
reducem foarte mult activitatea fizica si contactul cu natura. In schimb, depresiile se vindeca
 adesea spontan si fara medicamente atunci cand, gradat, reusim sa ne redeschidem fata de o
viata activa, care sa ne mobilizeze energiile launtrice, iar cand facem efort fizic in mod
regulat, acesta este un inamic demonstrat al starilor de tristete, pesimism si astenie psihica.
Anxietatea - de cele mai multe ori "ataca" atunci cand nu avem supape
pentru descarcarea tensiunilor interioare, care incep sa se acumuleze.
Insomnia - Studiile facute pe grupe de pacienti au aratat ca persoanele
care incep sa faca sport de trei ori pe saptamana au o rata de ameliorare a somnului la fel de
mare ca si cei care recurg la cele mai noi somnifere de sinteza. Aceasta imbunatatire a
somnului prin renuntarea la sedentarism prezinta insa avantajul ca nu are efectele adverse si
nu are fragilitatea rezultatelor terapeutice specifice celor care recurg la medicamente.
Starile de iritabilitate nervoasa - sunt in opinia multor cercetatori
expresia unor energii psihice refulate, care scapa controlului mintii constiente. Consumarea
acestei energii psihice prin intermediul efortului fizic sistematic nu rezolva complet aceasta
problema, insa o atenueaza in foarte mare masura, fiind fara doar si poate cel mai bun
calmant cunoscut.
Tulburarile de dinamica sexuala - au cel mai adesea fie cauze strict
psihologice, fie o combinatie de cauze organice si psihologice. Sedentarismul, s-a observat,
duce la o dezvoltare a unei exagerate sensibilitati psiho-afective, care se reflecta foarte adesea
in domeniul atat de delicat al sexualitatii. Cu alte cuvinte, sedentarii sunt mult mai susceptibili
sa capete complexe de inferioritate, sa dezvolte frustrari, sa se confrunte cu stari de
hiperexcitabilitate sau cu opusul lor, decat celelalte persoane. De aici si pana la aparitia unor
tulburari de dinamica sexuala, nu mai este decat un pas.

5.Planificarea examinarilor periodice

I. n cadrul planificrii examinrilor periodice se numr examinarea periodic a precolarilor,
elevilor i studenilor, ce urmeaz s fie supui examenului medical de bilan al strii de sntate.
Se examineaza elevii si studentii care vor fi supusi imunizarilor profilactice
pentru stabilirea eventualelor contraindicatii medicale temporare si supravegheaza efectuarea
vaccinarilor si aparitia reactiilor adverse postimunizare
Efectueaza triajul epidemiologic dup vacana colar sau ori de cte ori este
nevoie.
Verific efectuarea periodica a examinarilor medicale stabilite prin
reglementari ale Ministerului Sanatatii Publice.
II. PN Evaluarea starii de sanatate a populatiei
Obiective:
a) evaluarea strii de sntate a populaiei i a factorilor de risc, n vederea pstrrii i
promovrii sntii, precum i a prevenirii mbolnvirilor i complicaiilor acestora;
b) mbuntirea strii de sntate a populaiei prin creterea accesului populaiei la servicii
de asisten medical preventiv i creterea speranei de via,
Scop :
a) cunoaterea ponderii n populaie a factorilor determinani pentru bolile cu impact major
asupra strii de sntate a acesteia, diagnosticarea precoce i monitorizarea acestor boli
pentru evitarea deceselor premature;
b) mbuntairea strii de sntate a populaiei prin prevenirea, controlul i monitorizarea
bolilor cu impact major asupra sntii;
c) mbuntirea calitii vieii i prelungirea duratei medii de via pentru alinierea la
standardele Uniunii Europene;
d) mbuntirea accesului la servicii de sntate a ntregii populaii a Romniei.

III. Planificarea controlului medical la angajare ca i cel periodic urmrete ca starea de

sntate a fiecrui angajat s permit exercitarea meseriei respective.
Controlul const ntr-un examen medical de bilan al strii de sntate prin care, prin
comparare cu examenele anterioare, se apreciaz dinamica strii de sntate. Compararea
strii de sntate cu condiiile de munc, permite luarea deciziei privind posibilitatea sau
imposibilitatea continurii muncii anterioare, n ultimul caz aplicndu-semsuri pe linie
profesional, dublate uneori i de msuri medicale i sociale.
Examenele la angajare sau periodice se efectueaz de ctre angajai i difer n funcie de
specificul unitii, de ex. pentru sectorul sanitar analizele periodice, n special pentru
departamentul de alimentaie a sugarului sunt: ex. clinic i/sau r-scopie pulmonar, ex.
coproparazitologic. De asemenea se recolteaz periodic acestor angajai, probe de pe
tegumente, pentru a urmrii eventuala stare de portaj a acestora.

Intelegerea sau acceptarea tratamentului prescris

In timp ce stiinta ofera remedii noi iar medicii fac eforturi de a trata tot mai rafinat diferite tulburari,
prea multi pacienti pentru care sunt preconizate aceste interventii se pare ca nu reusesc sa
beneficieze de aceste eforturi, si nu din cauza lipsei de eficacitate a tratamentului.

Noua din zece pacienti nu iau corect medicamentele prescrise sau nu le iau deloc.
Pentru ca remisiunea si recuperarea sa devina o realitate trebuie evitate recaderile ori cronicizarile,
iar unul dintre factorii importanti in procesul terapeutic este reprezentat de complianta.
O definitie formala a compliantei la tratament este - gradul in care utilizarea de catre o
persoana a medicamentelor coincide cu indicatia medicului (mai general - masura in care
comportamentul unei persoane corespunde cu sfatul medical).
Nu exista inca o definitie general acceptata in ceea ce priveste capacitatea pacientului de a urma un
tratament indicat.
Metodele de monitorizare electronica au aratat ca peste 30% dintre pacienti omit multe dintre dozele
prescrise, indiferent de boala, prognostic sau simptome .
O serie de studii arata ca peste 70% din toate medicamentele prescrise nu sunt de fapt consumate ,
ca 40 - 50% dintre tratamente nu reusesc sa produca rezultatul dorit sau determina complicatii din
cauza utilizarii inadecvate si ca exista o complianta mai slaba la antidepresive fata de tratamentele
somatice . Experienta cu pacienti suferind de DZ(diabet zaharat), insuficienta renala, TBC si HTA
arata ca aderenta la tratament e in jurul a 40 - 60% iar nivelul compliantei complianta inseamna -
adeziune a bolnavului la mijloacele terapeutice necesare ameliorrii strii sale de sntate ), nu este
legat direct de severitatea afectiunii.
Cel putin 50% dintre pacienti pleaca din cabinetul medical si nu isi amintesc ce li s-a spus si ce
trebuie sa faca. Intre pacientii cu boli cronice, 80% aplica incorect cel putin un aspect al
programului de autoingrijire recomandat. Complianta este un comportament al pacientului care
joaca un rol fundamental in succesul sau esecul final al oricarui tratament deoarece este o
conditie necesara (desigur nu si suficienta) pentru succesul terapeutic.
Refuzul total de a lua medicamentul, subdozarea substantiala a unui medicament eficace, dozarea
intermitenta (erori ale intervalelor dintre doze) sau intreruperea prematura si nu in ultimul rand
supradozarea - duc la eficienta clinica redusa (sau chiar absenta) si riscuri substantiale ale
tratamentului.
Complianta e legata mai ales de perceptia de catre pacient a starii lui de boala, de atitudinea
pacientului fata de tratament si de constiinta bolii, de costurile medicamentelor, efectele secundare
ale tratamentului si tratamentul inadecvat a simptomelor de boala.
Complianta cu tratamentul de lunga durata este mai greu de obtinut decat pentru cel de scurtadurata.

Esecul aderentei terapeutice poate fi determinat de doua mari categorii de factori

- neintentionali (uitarea, neintelegerea regimului, bariere de limbaj, dementa, alte boli cu afectare
cognitiva, schimbari de program, imposibilitatea obtinerii practice a medicamentelor)
-intentionali (se simte mai bine si crede ca nu mai are nevoie de medicamente, frica de efecte
secundare, perceperea medicamentelor ca lipsite de eficacitate, regim considerat prea complicat,
frica de dependenta).
Pacientul trebuie incurajat sa comunice orice efecte secundare apar. Prin comunicare pacientul
ia parte activa la propria sanatate si bunastare. Orice motive ar exista pentru a nu lua
medicamentele, fie pretul sau neincrederea in necesitatea unui tratament medicamentos, pacientul
trebuie incurajat sa comunice aceste lucruri
Suferinta emotionala neatribuibila vreunei afectiuni psihiatrice poate scadea aderenta. Pentru unii
pacienti, numarul pilulelor si regimul de administrare reprezinta un memento dureros asupra
conditiei lor si acesti pacienti pot sa incerce evitarea acestui memento prin suspendarea pur si
simplu a medicatiei.
Alte efecte ale suferintei emotionale pot fi: reducerea motivatiei, greutate in memorarea sarcinilor
si dificultati de concentrare.
Insatisfactia pacientilor isi avea originea in diferite aspecte, printre care unele afective
(perceperea lipsei sustinerii emotionale si a intelegerii), aspecte comportamentale sau legate de
competenta ale medicului (modul de prescriere, lipsa explicatiilor adecvate, diagnosticul etc.).
Complianta e puternic legata de capacitatea de intelegere a pacientului nu numai a naturii
bolii dar si a regimului de tratament si a proceselor implicate in acest tratament

Cercetare in nursing
Procesul de ingrijire la pacientii cu anorexie

Anorexia nervoas este o tulburare de alimentaie care afecteaz mai ales femeile tinere. Boala
se caracterizeaz prin reducerea greutii corpului cu cel puin 15% fa de cea ideal i prin
teama persistent de ngrare.
Afeciunea debuteaz de obicei ntre 15-25 de ani.
Cauze
Cauzele anorexiei nu sunt pe deplin cunoscute, fiind incriminai mai muli factori favorizani care
pot conduce independent sau mpreun la apariia bolii. Printre acetia se numr factorii:
- biologici,
- sociali,
- familiali i
- psihologici.
De asemenea, a fost demonstrat implicarea factorilor genetici, persoanele care au un membru al
familiei anorexic prezentnd un risc crescut de a dezvolta boala. Pubertatea, cstoria, problemele
familiale, divorul sau schimbarea locului de munc pot declana apariia anorexiei.
Exist dou tipuri majore de pacieni cu anorexie nervoas:
- tipul restrictiv, persoana reduce drastic aportul alimentar, i
- tipul bulimic. n acest caz, persoana consum o cantitate mare de alimente,
dup care i provoac vrsturi sau abuzeaz de laxative.
Din cauza alimentaiei restrictive, bolnavul se priveaz de nutrienii absolut necesari pentru buna
funcionare a organismului. Metabolismul unui anorexic devine din ce n ce mai lent, ca msur de
adaptare fa de scderea greutii.
Scade temperatura corpului, apar hipotensiunea i bradicardia (inima bate mai rar dect n mod
normal). Bolnavul de anorexie acuz cderea prului, devine constipat i prezint osteopenie
(reducerea densitii oaselor). Lipsa de minerale i vitamine din organism determin creierul s nu
mai funcioneze la parametri normali, afectnd capacitatea de a nva.
Tratament
Principalul obiectiv al tratamentului anorexiei nervoase l reprezint refacerea greutii la minimum
90% din greutatea ideal pentru vrsta i nlimea bolnavului.
n cazurile severe se recomand internarea n spital, formele uoare ale bolii putnd fi tratate i
ambulator.
I Aportul caloric trebuie mrit treptat, pentru a se obine o cretere n greutate de una-dou
kilograme pe sptmn. De multe ori este necesar supravegherea meselor.
Se recomand vizitele la psiholog, att pentru a se forma o imagine de sine echilibrat, ct i
pentru schimbarea obiceiurilor alimentare.
Aceasta urmrete n prim faz s structureze un program alimentar, axndu-se pe numrul de
mese i nu pe calcularea caloriilor: scopul este acela de a educa pacientele s mnnce sntos i s
priveasc masa ca pe un ritual benefic alturi de prieteni i familie.

II. n cea de-a doua faz a programului se trece la o re-evaluare a vieii, punndu-se accent pe
rezolvarea de probleme, altfel dect prin apelarea la diete din ce n ce mai drastice. La fel de
eficient se dovedete i terapia interpersonal, deoarece pacientele se afl de obicei la vrsta la care
sunt extrem de interesate de relaiile interpersonale i pot astfel compensa frustrrile din domeniul
siluetei i alimentaiei. De asemenea, n cazurile n care tulburrile de alimentaie apar pe fondul
unei depresii, psihologul poate prescrie antidepresive, la fel i n cazurile mai grave - ns aceast
form de tratament este negociat cu pacientul n timpul edinelor de psihoterapie.

Pierderile de esut osos cauzate de osteopenie sunt reduse cu ajutorul calciului i vitaminei D.
Instituirea ct mai devreme a tratamentului este foarte important, ansele de vindecare fiind mult
mai mari n acest caz.

Pacientii consumatori de alcool

Intreruperea consumului de alcool nu este niciodata usoara, cu precadere daca este vorba despre
cantitati mari si perioade lungi de timp. Astfel, tinand cont de faptul ca organismul necesita
administrarea acestei bauturi pentru a functiona in parametrii normali, primele saptamani ale
perioadei de sevraj sunt decisive pentru recuperarea pacientului.

Dependenta de alcool se manifesta dupa consumul unei cantitati tot mai mari de alcool pentru o
perioada indelungata de timp. In asemenea cazuri organismul necesita doza zilnica de alcool pentru
ca functiile sale sa poata fi desfasurate in conditii normale. In caz contrar persoana in cauza poate
experimenta stari de irascibilitate, depresii, nervozitate, tremuratul mainilor sau dureri de cap, toate
acestea fiind specifice perioadei de sevraj.

Simptomele perioadei de sevraj

Simptomele perioadei de sevraj pot fi moderate sau severe in functie de durata dependentei de
alcool, precum si de gradul de afectare al sistemului imunitar si a altor functii ale
organismului.

1.Simptome moderate ale perioadei de sevraj includ:

stare de nervozitate si agitatie;

anxietate;

irascibilitate;

stare de oboseala;

episoade de depresie;
 transpiratie abundenta si cresterea ritmului cardiac;
stare de greata si varsaturi;
tremuratul mainilor;
miscari rapide ale globilor oculari;
insomnii;

scaderea poftei de mancare;

confuzie si incapacitate de concentrare;
paloare la nivelul fetei si al pielii.
2.Simptomele severe ale perioadei de sevraj includ:

delirium tremens, caracterizat de prezenta halucinatiilor, cosmarurilor si a starii de

confuzie;
agresivitate, convulsii si agitatie;
febra mare;
pierderi
de memorie, cu precadere in ceea ce priveste perioadele in care pacientul a
consumat alcool.

Durata perioadei de sevraj

Durata perioadei de sevraj este acea perioada de timp in care simptomatologia specifica
sevrajului afecteaza organismul pacientului, in momentul in care acesta a inceput programul
de reabilitare. In mod normal, sevrajul se manifesta timp de 2-3 zile de la consumul ultimului
pahar cu bauturi alcoolice. In cazul persoanelor cu forme blande ale dependentei de alcool,
durata perioadei de sevraj poate fi chiar mai mica. Cazurile severe de alcoolism necesita
admiterea intr-un centru specializat astfel incat pacientul sa poata fi tinut sub observatie
medicala. Astfel, in aceste centre fiecare pacient trebuie sa fie tratat cu blandete si
compasiune, precum si sa fie incurajat sa participe la sedinte de terapie, individuala sau de
grup. In acelasi timp, suportul familiei si al persoanelor apropiate joaca un rol extrem de
important in procesul de recuperare al pacientului.

Desi perioada medie a sevrajului a fost stabilita (confrom datelor oferite de pacienti) pentru
2-3 zile, durata acesteia variaza in functie de severitatea dependentei, precum si de
particularitatile fiecarui organism.

Riscurile consumului de droguri

Societatea condamn cu vehemen pe consumatorii de droguri ilegale dar, manifest o relativ

toleran fa de consumatorii de alcool i tutun. n realitate ns, i fumatul i consumul frecvent i
excesiv de alcool pot determina toleran i dependen ducnd la afeciuni ale inimii, tractului
digestiv, ficatului, plmnilor i sistemului nervos central.
Drogurile precum alcoolul, heroina i tranchilizantele consumate regulat pot duce la modificarea
reaciilor biochimice normale din organism i dac nu se continu administrarea dozelor apar
simptomele specifice abstinenei (tremurturi, transpiraii, simptome asemntoare gripei). n plus,
din cauza faptului c sunt depresoare, ele ncetinesc reaciile organismului i produc o stare de
somnolen, capacitatea de coordonare a micrilor este afectat iar persoana poate cdea i se
poate accidenta cu uurin.
Drogurile precum amfetaminele, cocaina, ecstasy sunt stimulente puternice, ducnd la o descrcare
de energie care poate fi fatal n cazul celor care au probleme cu tensiunea arterial.
Consumatorii de LSD sufer de halucinaii i pot fi extrem de tulburai dup administrare, capabili
s comit acte periculoase, n special dac erau anxioi sau foarte suprai nainte s ia drogul.

Msuri de prim ajutor

Msurile de prim ajutor acordate de familie sau de persoanele din anturajul consumatorului
de droguri sunt de multe ori decisive n salvarea vieii acestuia.
Dac persoana este tensionat, panicat, n urma unui consum de halucinogene, stimulente
de tipul amfetaminelor, a ecstasy-ului sau a unor doze crescute de cannabis, conduita de
urgen pe care trebuie s o adoptai este:
s nlturai din jur privitorii curioi i s conducei persoana ntr-un loc ferit de
zgomote i lumini puternice;
s calmai persoana vorbindu-i ncet i explicndu-i c panica va trece pe msur ce
drogul i va pierde din efect;
s o ncurajai s respire adnc i rar pentru a nu se sufoca n accesele de panic;
s ncercai s aflai ce drog a consumat pentru a transmite acest lucru celor de la
Salvare n caz c starea de sntate se nrutete brusc.
Dac persoana este foarte deshidratat sau nclzit n urma consumului de amfetamine sau
ecstasy i n urma de depunerii unui efort susinut n timpul dansului, (n cazul n care
consumul de droguri s-a realizat ntr-o discotec sau la o petrecere ntr-un loc neaerisit), are
dure de cap, ameeli, vrsturi, are o senzaie brusc de oboseal i transpiraia este absent:
se recomand odihnirea n spaii aerisite, consumul de sucuri de fructe i snacks-uri
srate pentru reechilibrarea hidro-electolitic, consumul de lichide nealcoolice cam
jumtate de litru pe or pentru rehidratare.

Dac persoana i pierde starea de contien

primul lucru pe care trebuie s-l fac salvatorul este s se asigure c persoana leinat
respir normal n continuare iar dac respiraia nu este perceptibil, s-i fac
respiraie gur la gur;
n scop preventiv, pentru a nu-i nghii limba sau dac vars, s nu se sufoce,
persoana n stare de incontien va fi poziionat culcat pe-o parte cu genunchiul
uor ndoit, cu capul ntors spre lateral i braele flectate de-o parte i de alta a
capului;
la sosirea ambulanei se vor oferi toate informaiile n legtur cu ce a consumat i
cnd, iar dac acest lucru nu se cunoate, atunci, ce recipiente sau pulberi s-au gsit
lng persoana n stare de incontien - acest lucru va folosi personalului medical la
stabilirea rapid a celui mai bun antidot.

Sfaturi pentru parinti:

1. Cultiva o relatie bazata pe prietenie si sinceritate cu copilul tau si vei fi ferita de surprize
neplacute.
2. Atentie la ceea ce consuma, deoarece unele droguri poarta alte denumiri fata de cele reale,
administrarea lor producand intoxicatii grave, uneori mortale.
3. Nu exista droguri tari sau droguri slabe si nici droguri bune sau rele.
4. Daca copilul tau va dori sa consume droguri, este foarte probabil ca el sa reuseasca pana la
urma. Pe baza "semnelor" enumerate mai sus, depisteaza in timp util acest lucru!
5. Tu esti cea care trebuie sa-l informeze inca de timpuriu cu privire la nocivitatea drogurilor.
6. Cel mai bun lucru pe care il poti face ca parinte, este acela de a fi un exemplu. Copiii
trebuie sa stie de la tine care este pericolul administrarii de medicamente, in general, fara
recomandarea medicului.
7. Nu uita ca alcoolul amplifica efectele drogului

Procesul de ngrijire (nursing) pentru pacienii cu alterarea stimei de sine, etc.

Pentru c succesul unui tratament este o colaborare fericit intre trei elemente indisolubil
legate si anume: un diagnostic corect, o terapie adecvata si un pacient cooperant, este necesar ca
pacientului sa nu-i fie ascuns nimic din suferinta sa. Pacientul trebuie sa fie corect informat
asupra starii sale de sanatate, asupra riscurilor, precum si asupra modului cel mai indicat de
tratament, indiferent de credintele si de prejudecatile sale in domeniul medical.

Initierea dializei cronice reprezinta un moment extrem de stresant pentru pacientul cu insuficienta
renala cronica terminala. Probabil cel mai dificil aspect pe care bolnavul si familia acestuia trebuie
sa-l inteleaga si sa-l accepte este c dializa nu vindeca boala renala. Prin dializa pacientul este
mentinut in viat, ins funciile rinichiului nu pot fi substituite in totalitate.
Constientizarea acestui fapt dezorganizeaz viata bolnavului, acesta fiind obligat sa-si perceap
altfel corpul si sa-si reconsidere rolurile sale profesionale si familiale.
Pierderea rolurilor sociale, alterarea planurilor de viitor, nesiguranta, afectarea imaginii si a stimei
de sine sunt doar cateva dintre realitatile la care pacientul dializat trebuie sa se adapteze pentru a
putea beneficia la maximum de tratamentele recomandate de medicul specialist.
Stima de sine, increderea in sine, imaginea de sineacesta este trio-ul ce are probabil cel mai
mare impact asupra starii de bine a persoanei si a capacitatii acesteia de a se bucura de viata. De
aceea stima de sine scazuta se afla adesea in miezul unei mari varietai de probleme psihologice.
Stima de sine scazuta este prezent n depresie, anxietate (in special anxietate social), tulburarile de
alimentare, dependene, probleme de relaionare, dificulti n comunicare i multe altele.
Zilnic n unitile sanitare i/sau de ngrijire, confruntarea morii face parte din profesia de purttori
ai halatului alb. Indiferent de prognostic medicul ncearc s salveze viata bolnavului sau cel putin
s o mbunteasc, s o uureze pentru o perioad. Pe lang cunotinele de specialitate el are
nevoie i de abiliti speciale de ntelegere a nevoilor emoionale ale pacientului.
E foarte greu ca medic sa accepti ca nu mai poti face nimic pentru un pacient, sa accepti ideea ca va
muri. Si totusi, chiar si in acest nedorit si nefericit moment, se mai poate face ceva pentru bolnav.
Poate fi ajutat sa accepte, sa plece impacat.
Iar asta se intampla atunci cand bolnavul are ocazia sa stie ce il asteapta si poate sa-si incheie
anumite lucruri, sa-si ia ramas bun de la rude si prieteni, sa lase o amintire.
Practic, ar trebui ca pacientii sa fie informati cu privire la starea lor, la prognostic, la apropierea
momentului mortii. E un mod de a le arata respectul si increderea ca pot face fata situatiei si au
dreptul sa-si organizeze ultima perioada a vietii. Adesea, rudele incearca sa-i ascunda pacientului
adevarul si cer si medicului sa faca la fel. Cei din jur se tem ca pacientul va suferi prea mult.
Desigur, relatiile sunt afectate, dar asta poate avea si un rezultat pozitiv, atunci cand pacientul isi
exprima emotiile le permite si celorlalti sa o faca. Bolnavul se simte iubit, iar cei din jur pot
comunica suferinta, pot pentru ultima data sa spuna anumite lucruri si nu sa le nege tot restul vietii
lor.
In fata unui prognostic sumbru vor fi rude sau prieteni care se vor retrage si asta pentru ca au
propriile dificultati in a face fata situatiei. Asta nu trebuie insa sa impiedice medicul sa comunice
pacientului starea in care se afla si sa incerce sa comunice cu el si despre moarte. S-ar putea ca
medicul sa fie singura persoana care are curajul de a vorbi deschis despre acest subiect, dndu-i
astfel i pacientului ansa de a-i exprima punctul de vedere, de a solicita anumite lucruri, de a-i
exprima emoiile, gndurile.
Prima sarcina a celui care lucreaza cu oameni aflati in stadii terminale ale bolii este sa stabileasca o
relatie bazata pe respect si reciprocitate. Trebuie sa inteleaga suferinta persoanei, semnificatia pe
care ea o da, sa fie atent la ceea ce comunica. Empatia in acest caz poate insemna sa intelegi
semnificatia personala a comportamentelor, emotiilor bolnavului. Sa afli ce crede, ce simte, ce-l
preocupa.

NEVOI FIZICE, EMOTIONALE, SPIRITUALE, SOCIALE

Fiecare om in timpul vietii trebuie sa functioneze in cel putin 3 domenii importante: munca,
relatiile sociale (prietenii) si relatia intima (familia). La acestea se adauga relatia cu sinele si
domeniul spiritual.
Cum spuneam se intampla uneori ca familia sa se blocheze in suferinta si sa nu mai poata oferi
bolnavului suportul emotional. Medicul i asistenta poate insa sa comunice mai mult cu el. Sa vada
cum gandeste si ce anume il incurca. Sa-i identifice calitatile care-l pot ajuta sa faca fata sarcinilor
descrise, sa identifice gandurile negative si sa-l sprijine sa gaseasca noi solutii, posibilitati de a face
fata provocarii mortii.
Atitudinea personalului medico-sanitar fata de bolnav trebuie sa ramana constant incurajatoare, iar
comunicarea nu trebuie sa lipseasca in nici un moment. Opinia generala este ca unul dintre ultimele
simturi care se pierd este auzul, astfel personalul (medicul, asistenta) trebuie sa se poarte mereu in
preajma bolnavului ca si cum ar intelege tot, chiar daca nu da semne ca o face.
IDENTIFICAREA FACTORILOR DE RISC DE ACCIDENTARE
I DE MBOLNVIRE PROFESIONAL
Indiferent c se aplic sau nu un management tiinific al securitii i sntii n munc,
dou operaii sunt strict necesare n activitatea preventiv: identificarea i evaluarea
riscurilor . Importana lor este relevat i de faptul c sunt statuate ca obligatorii prin
Normele generale de protecie a muncii , iar rspunderea realizrii lor este atribuit att
conducerii firmei , ct i personalului din cadrul compartimentelor de protecie a muncii.
1. IDENTIFICAREA FACTORILOR DE RISC I A SUBSTRATULUI
LOR CAUZAL
Identificarea factorilor de risc i a substratului lor cauzal este o aciune complex, care necesit
mbinarea mai multor procedee, adaptate de fiecare dat condiiilor respectivei firme.
n principiu, se procedeaz astfel:
- se analizeaz vizual, prin studiu de caz, simulare etc., pentru fiecare loc de munc , pe
rnd , toate elementele sistemului de munc aferent i se stabilesc , pe aceast baz , ce
deficiene, abateri, caracteristici .a. ar putea conduce la accidente sau mbolnviri
profesionale ;
- se efectueaz determinri cu ajutorul metodelor i mijloacelor specifice, n cazul
factorilor comensurabili sub aspectul nivelului sau concentraiei sau pentru care se pot
realiza analize ale naturii elementelor componente ;
- se analizeaz starea de morbiditate sau diversele simptome care ar putea indica prezena
unei afeciuni datorate condiiilor de munc ;
- se identific elementele depistate n listele prestabilite de factori de risc i factori de
substrat cauzal ;
Ordinea de executare a acestor operaii nu este predeterminat , dar trebuie parcurse toate
pentru a se obine un rezultat corect.
n continuare vom ncerca s prezentm fiecare grup de factori de risc , cu modalitile
concrete de manifestare i efectele aciunii lor asupra executantului , iar acolo unde s-a
impus s-au dat explicaii suplimentare pentru factorii de substrat cauzal , ca suport pentru
analizele pe care le au de efectuat proiectanii sistemului de MSSM.
1.1. Factorii de risc proprii executantului
Studiile i analizele efectuate privind fenomenul de accidentare i mbolnvire profesional
au relevat incidena major a factorilor de risc proprii executantului.
n raport cu factorii de risc obiectivi , cu excepia unor cazuri reduse ca numr
( calamiti naturale , de exemplu ) , factorii subiectivi proprii executantului - se situeaz
i la originea acestora , deoarece omul este elaboratorul i totodat cel care verific i poate
interveni asupra celorlalte elemente ale sistemului de munc: mijloacele de producie,
mediul i sarcina de munc.
Indiferent de repartiia sarcinilor ntre om i main, activitatea de munc pe care o
desfoar executantul cuprinde patru secvene principale: recepionarea i constituirea
informaiei ; elaborarea i adoptarea deciziilor ; execuia ; autoreglarea.

Ponderea acestor secvene n structura diferitelor posturi de munc sau a unuia i aceluiai post,
n perioade de timp diferite, poate varia , dar prezena tuturor este obligatorie.

Modul cum executantul realizeaz aceste secvene definete comportamentul su de munc

totalitatea faptelor, actelor, reaciilor ( motorii , verbale , afective ) prin care o persoan rspunde
solicitrilor sarcinii de munc .
Din punctul de vedere al securitii muncii , distingem un comportament normal, care nu
conduce la periclitarea sntii sau integritii anatomo-funcionale a executantului i un
comportament inadecvat, care poate favoriza sau declana un accident sau o mbolnvire
profesional .
Comportamentul normal presupune dou componente:
- evitarea riscurilor prin respectarea prescripiilor tehnice i a reglemen-trilor privind
securitatea i sntatea n munc referitoare la modul n care trebuie ndeplinit sarcina ;
- neutralizarea situaiilor de risc create, ceea ce implic sesizarea rapid a acestora ( chiar
anticiparea lor ), a elementelor critice , prelucrarea rapid a informaiilor, decizia i
execuia ei prompte i rapide.
Comportamentul inadecvat sub aspectul securitii i sntii n munc se manifest prin
conduite nesigure sau necorespunztoare situaiilor obinuite sau neobinuite de munc.
n consecin , factorii de risc de accidentare i mbolnvire profesional proprii executantului se
pot subsuma unei erori la nivelul verigilor de baz ale activitii de munc: erori de recepie,
prelucrare i interpretare a informaiei; erori de decizie; erori de execuie; erori de autoreglaj.
1.2. Factorii de risc proprii sarcinii de munc
Sarcina de munc se ncadreaz printre noiunile cu ajutorul crora se definete orice activitate
de munc: funcii, sarcini, activitate, operaii, procese, comportament, cerine etc. Dintre
acestea , funciile care constituie uniti majore ale muncii , pot cuprinde una sau mai multe
sarcini i sunt foarte variate , corespunztor scopului proceselor de munc.
Funcia implic responsabilitatea n raport cu scopurile sistemului, are o anumit frecven n
ciclul de munc , include sarcini i operaii care cer cunotine , deprinderi specifice , realizeaz
unul sau mai multe scopuri prin folosirea unor metode , procedee , strategii i , chiar n cadrul
unor cerine de vitez, precizie, cantitate, calitate etc.
Un executant poate ndeplini o funcie singur sau mpreun cu maina. Aceeai funcie poate fi
ndeplinit de executani aflai n posturi diferite , pe linii diferite sau n cadrul aceleiai
instalaii.
Sarcina este eprezentat de un grup de aciuni legate temporar i realizate cu aceleai elemente
informaionale i mijloace de munc; este o unitate subordonat funciei, are o anumit
frecven, un scop (subordonat scopului funciei), necesit anumite cunotine i deprinderi i
trebuie s se ncadreze unor cerine restrictive: vitez, precizie etc.
Operaia este cea mai mic unitate a muncii i este subordonat sarcinii; se poate
caracteriza n raport cu:
- coninutul obiecte , reguli , procedee , obiective ;
- structura modul de organizare a elementelor componente ;
 - cerine impuse ansamblul condiiilor care trebuiesc respectate de operator
pentru a atinge obiectivele muncii ( para-
metrii aciunii : vitez, precizie, adecvare la reguli ).
Metoda de munc reflect modul n care se realizeaz sarcina i operaiile n condiiile
tehnologice concrete i de nzestrare tehnic ; cuprinde, n general, ordinea de succesiune
eficace a elementelor operaiei , alctuirea raional a mnuirilor i micrilor n condiii
tehnico-organizatorice precizate.
n raport cu aceste noiuni definitorii ale activitii de munc, se desprind factorii de
accidentare i mbolnvire profesional proprii sarcinii de munc:
coninut sau structur necorespunztoare a sarcinii de munc n raport cu
scopul sistemului de munc sau cu cerinele impuse de situaiile de risc ,
respectiv :
- operaii , reguli , procedee greite ;
- absena unor operaii ;
- metode de munc necorespunztoare (succesiune greit a opera-iilor,
mnuirilor, micrilor ) ;
cerine sub / supradimensionate impuse executantului , respectiv necores-
punztoare posibilitilor acestuia.
Prima categorie de factori are la baz o insuficient cunoatere a tehnologiilor i metodelor prin
care se poate ajunge la realizarea scopului procesului de munc.
Modul n care pot conduce la accidentare i / sau mbolnviri profesionale este evident ,
deoarece determin eroarea la nivelul executantului.
A doua grup de factori provine din neluarea n considerare a variabilei umane, respectiv din
stabilirea neraional a parametrilor aciunilor umane.
n consecin , dificultatea i complexitatea sarcinii fie se situeaz sub posibilitile
executantului , fie le depete , provocnd sub sau suprasolicitarea organismului su. n ambele
situaii are loc scderea capacitii de munc , datorat oboselii , ntr-un interval mai mic dect
cel normal , cu efecte uor de bnuit .
1.3. Factorii de risc proprii mijloacelor de producie
Dup natura aciunii lor, factorii de risc de accidentare i mbolnvire profesional proprii
mijloacelor de producie se pot mpri n trei categorii: de natur fizic , chimic i biologic .
Factori de risc de natur fizic. n aceast categorie sunt inclui factorii de natur
mecanic i cei de natur termic.

Factorii de risc de natur termic. n numeroase ramuri industriale exist locuri de munc
unde, prin natura sarcinii de munc, executantul poate intra n contact cu obiecte sau suprafee
cu temperaturi excesive : ridicate sau coborte.
Factorii de risc de natur electric . Majoritatea instalaiilor, utila-jelor i mainilor sunt
acionate electric. Curentul electric poate constitui factor de risc de accidentare n munc n dou
situaii :
Curentul electric, n calitate de factor de accidentare in munc, poate provoca dou tipuri de
leziuni:
- electrotraumatismul, care const n arsuri i metalizri ale pielii datorate cldurii dezvoltate de
arcul electric format la punctele de contact sau la trecerea curentului electric;
- electrocutarea, respectiv trecerea curentului electric prin organism.
Factorii de risc de natur chimic . n funcie de proprietile chimice datorit crora
diverse substane utilizate n procesul de munc devin surse generatoare de accidente i
mbolnviri profesionale , distingem n principal substanele toxice , caustice, inflamabile ,
explozive , cancerigene .
Substanele toxice. Acestea sunt cele care , ptrunznd n organism , au o aciune
duntoare , perturbnd funciile acestuia i provocnd intoxicaii acute sau cronice. Substanele
toxice pot ptrunde n organism pe cale respiratorie ( inhalare ) , prin piele ( cutanat ) sau prin
tubul digestiv ( ingerare ) .

Substanele caustice. Acestea sunt substane care , n contact cu organis-mul, provoac

arsuri. Arsurile chimice constituie accidente i se caracterizeaz prin leziuni organice de
intensitate diferit , n funcie de natura , concentraia i durata contactului cu substana caustic.
Substanele inflamabile. Inflamarea este o ardere de scurt durat a amestecului de vapori ai
unui lichid combustibil cu oxigenul din aer i se produce n urma creterii locale a temperaturii
datorit unei surse externe de cldur.
lichidele pot fi grupate n urmtoarele categorii:
- lichide inflamabile (exemplu: benzen , eter etilic , sulfur de carbon , acetat de butil , aceton ,
alcool metilic etc. ) ;
- lichide uor inflamabile : exemplu : petrol lampant, gazolin , terebentin , benzin nafta ,
brom-pentan , ciclohexilamin etc. ) ;
- lichide combustibile exemplu: fenol , anilin , pcur , motorin , uleiuri , acizi grai etc. ) .
Pe lng pericolul de incendiu datorat substanelor inflamabile , n industrie se pot produce
incendii ca urmare a autoaprinderilor produse de acumulri de cldur provenite din procese
chimice sau biochimice care au loc n nsi masa substanelor. Fenomenul de autoaprindere se
manifest att la substanele inflamabile , ct i la cele combustibile.
Substane explozive. Exploziile de natur chimic sunt rezultatul unei reacii chimice foarte
rapide , cnd ntr-un timp foarte scurt rezult produi noi , cu degajare de cldur.
Substanele cancerigene sunt cele care genereaz tumori maligne , caracterizate printr-o
nmulire excesiv a esuturilor unor organe . n numeroase legislaii naionale se interzice
complet utilizarea industrial a unor astfel de substane , al cror efect este sigur cancerigen.

Factori de risc de natur biologic . n mod deosebit n industria farmaceutic , n

laboratoarele de analize medicale , ca i n cercetarea medical obiectul muncii l constituie
culturi sau preparate cu microorganisme generatoare de maladii infecioase : bacterii , virusuri ,
spirochete , ciuperci , protozoare.
De asemenea, exist procese de munc unde se lucreaz cu plante periculoase ( de exemplu ,
ciuperci otrvitoare ) , precum i cu animale periculoase ( erpi veninoi etc.), care pot provoca
accidente i / sau intoxicaii acute profesionale , decese , rniri, nepturi etc.
1.4. Factorii de risc proprii mediului de munc
Mediul de munc este cea de a patra component a sistemului de munc i include , pe de o parte
, mediul fizic ambiant ( condiiile de microclimat , iluminat , zgomot , vibraii , radiaii , noxe
chimice , presiunea mediului , factori biologici etc.) , iar pe de alt parte, mediul social
( relaiile , atitudinile , interaciunile , modurile de comportament etc. ). Influena condiiilor de
mediu asupra celorlalte elemente poate s fie considerabil ; mai ales asupra executantului pot
produce att efecte fiziologice , ct i psihologice , sub form de vtmri sau stri patologice.
Factorii de risc proprii mediului fizic de munc se clasific dup cum urmeaz :
Factori de risc de natur fizic . Aceast prim grup de factori include mai multe subgrupe ,
dintre care amintim :
Microclimatul locului de munc cuprinde : temperatura excesiv a aerului ( ridicat / sczut
) ; umiditatea necorespunztoare a aerului ( ridicat / sczut) ; viteza mare a curenilor de aer .
 n calitate de factori indireci , influena lor se concretizeaz n ansamblul transformrilor
termochimice care se produc la nivelul mijloacelor de producie , transformri care perturb
funcionarea normal a acestora i pot genera accidente sau boli profesionale.
Influena asupra executantului se traduce ntr-o serie de transformri fiziologice.
Temperatura mediului ambiant determin fenomenul de termoreglare a organismului , care are
drept rol meninerea strii de echilibru termic al acestuia.
Umiditatea relativ a aerului poate afecta direct organismul uman. Scderea acesteia sub 30%
produce uscarea mucoaselor oculare i respiratorii. Munca n aer uscat sporete riscul de
mbolnvire , din cauza scderii capacitii de aprare a organismului fa de flora microbian
din aer.
Creterea umiditii relative peste 70% devine duntoare prin mpiedicarea eliminrii normale a
transpiraiei , perturbnd procesul de termoreglare.
Viteza curenilor de aer are o influen deosebit asupra strii de confort termic ; la aceeai
temperatur , n funcie de viteza lor , curenii de aer pot provoca disconfort , iar la depirea
anumitor limite perturb termoreglarea.
Presiunea excesiv a aerului ( ridicat / sczut) , precum i supra-presiunea n adncimea
apelor.
Zgomotul excesiv ; ultrasunetele. Din punct de vedere al perceperii lor de ctre organul
auditiv, oscilaiile acustice se clasific n: infrasunete, cu frecvena sub 20 Hz, sunete, cu
frecvene ntre 20 i 20.000 Hz i ultrasunete, cu frecvena peste 20.000 Hz.
Zgomotul este definit , cel mai des , ca un sunet nedorit. Sunetul este senzaia auditiv provocat
de vibraia acustic ( deci n domeniul audibil ) a particulelor unui mediu elastic n jurul unei
poziii de echilibru.
El apare ca urmare a vibraiilor unui corp , aa nct sursele sonore pot fi grupate n raport cu
natura forelor care produc aceste vibraii :
- surse productoare de zgomot prin aciune aerodinamic , n aceast grup fiind cuprinse
curgerile laminare de fluid prin orificii sau curgerile turbulente;
- surse productoare de zgomot prin aciune electromagnetic ;
- surse productoare de zgomot prin aciune termic.
Iluminatul necorespunztor. Cercetrile experimentale au demonstrat c 80% din solicitarea
nervoas uman se poate atribui excitaiilor optice. Cantitatea cea mai mare de informaii primite
de ctre om n procesul muncii o formeaz semnalele luminoase recepionate de analizorul optic .
ntruct purttorul de mesaj n transmiterea i recepionarea semnalelor optice l constituie
semnalele luminoase , calitatea transmisiei i recepiei informaiilor este condiionat de calitatea
iluminatului.
Radiaiile neionizante care intereseaz n mod deosebit din punctul de vedere al securitii i
sntii n munc sunt: undele radiometrice de nalt frecven, microundele , radiaiile infraroii
, ultraviolete i laser.
Energia absorbit de organismul uman depinde de caracteristicile cmpului electromagnetic
( intensitate , frecven ) , de durata de expunere , de distana fa de sursa de energie , de
microclimat ( temperatura , umiditatea i viteza aerului ) i de particularitile organismului
( regiunea iradiat , rezistena electric ).
Aciunea undelor de nalt frecven i a microundelor asupra organismului este cu att mai
puternic cu ct intensitatea i frecvena acestora sunt mai mari , respectiv cu ct lungimea de
und este mai mic. Durata de expunere are o importan deosebit deoarece efectul
microundelor este cumulativ.
Aciunea biologic a radiaiilor infraroii se manifest prin efecte locale asupra epidermei
i mucoaselor expuse , precum i prin efecte generale asupra ntregului organism.
 Radiaiile ultraviolete aciunea cea mai puternic asupra organismului o prezint radiaiile cu
lungimi de und scurte ( 2000 2800 ).
Radiaiile cu lungimi de und ntre 2800 i 3150 influeneaz tegumentele , iar peste 3150
aciunea biologic este foarte slab.
n cazul unor expuneri masive , radiaiile ultraviolete pot s produc arsuri la nivelul pielii
i mucoaselor mergnd pn la gradul II , iar la doze foarte mari de ultraviolete are loc o
degenerescen a esuturilor.
La nivelul ochilor, expunerea excesiv la radiaii ultraviolete conduce la apariia unor
leziuni acute ale conjunctivelor sau corneei , cunoscute sub denumirea de electro- sau
fotooftalmie.
Radiaiiile laser laserul ( Light Amplification by Stimulated Emission of Radiation ) este o
surs de lumin coerent , ale crei unde sunt n acord de faz ntre ele. Lungimea de und a
razelor este n general cuprins ntre 0,30 i 0,60 n regiunea spectrului de unde
electromagnetice , cuprinznd dome-niul vizibil ( 0,4 - 0,75 ) , ultraviolet ( sub 0,4 ) i
infrarou ( peste 0,75 ).
Concentraia de energie i focalizarea excepional a razelor laser constituie pericolul principal
pe care acesta l prezint pentru organismele vii , n general i pentru om , n special.
Radiaiile ionizante sunt radiaii corpusculare sau necorpusculare care au proprietatea de a
crea, prin interactiunea lor direct sau indirect cu materia , atomi sau molecule ncrcate electric
( ioni ) .
Potenialul electrostatic . Fenomenul de ncrcare a corpurilor cu sarcini electrice este
explicat n prezent prin dou teorii.
Calamitile naturale. Acestea formeaz ultima categorie n grupa factorilor de risc de natur
fizic. Sub aceast denumire sunt cuprinse: trsnetul , inundaiile , vntul puternic , grindina ,
viscolul , alunecrile , surprile i prbuirile de teren sau copaci , avalanele , seismul etc. Toate
pot aciona n calitate de cauze directe ale unor accidente , n majoritatea situaiilor mortale.
Factori de risc de natur chimic . n categoria factorilor de munc de natur chimic proprii
mediului de munc sunt incluse:
- gazele, vaporii, aerosolii toxici ;
- gazele, vaporii, aerosolii caustici ;
- pulberile n suspensie n aer , gazele sau vaporii inflamabili ;
- pulberile n suspensie n aer , gazele sau vaporii explozivi ;
- pulberile pneumoconiogene.
Aciunea primelor patru grupe asupra organismului uman poate fi regsit la prezentarea fcut
la categoria factorilor de risc de natur chimic proprii mijloacelor de producie.
Pulberile pneumoconiogene. Atmosfera de la locurile de munc are ntotdeauna un coninut
de pulberi , dintre care cele mai periculoase sunt cele invizibile, cu diametrul mai mic de 5
microni.
S-a constatat c o parte dintre ele pot provoca transformri pulmonare , numite generic
pneumoconioze . Pulberile generatoare de pneumoconioze sunt numeroase , att de natur
mineral , ct i vegetal : pulberi cu coninut de bioxid de siliciu, azbest , silicai naturali ,
crbune , unele metale ( beriliu , aluminiu , carburile metalelor dure ) , fibrele de ln , de
bumbac etc.
Factori de risc de natur biologic. n cazul n care n procesul de munc se utilizeaz
microorganisme, acestea pot s ajung n suspensie n aer, provocnd afeciuni pulmonare:
infecii, alergii etc., generate de bacterii, virusuri, richeii, spirochete, ciuperci, protozoare.
Caracterul special al mediului . n ultima categorie de factori de risc proprii mediului fizic de
munc se ncadreaz caracterul special al acestuia n anumite procese de munc : subteran ,
acvatic , subacvatic , mltinos , aerian , cosmic. Reprezentnd un mediu care nu este propriu
existenei omului , va produce suprasolicitarea psihic a executantului , tradus prin oboseal
exce-siv , manifestri depresive etc., mergnd pn la psihoze de claustrofobie , fotofobie .a.
Factorii de risc proprii mediului social de munc reprezint o alt component a mediului de
munc.

Cercetarea
este un proces care trebuie s fie realizat n conformitate cu regulile tiinifice. Cercettorul trebuie
s tie s fac diferena ntre ceea ce se tie pn n prezent i ceea ce tie el personal.
Scopul de baz al cercetrii nursing este dezvoltarea unei baze de cunotine care s
mbunteasc practica nursing.
Procesul de cercetare are urmtorii pai:
1. Descrierea problemei; formularea ntrebrii
2. studierea literaturii
3. stabilirea obiectivelor
4. formularea ipotezelor
5. identificarea variabilelor
6. selectarea unui model de cercetare
7. definirea caracteristicilor populaiei studiate
8. selectarea eantionului
9. operaionalizarea i msurarea variabilelor
10. culegerea datelor
11. organizarea pentru analiz
12. analizarea datelor
13. Interpretarea rezultatelor
14. comunicarea rezultatelor
15. utilizarea rezultatelor.
Modaliti i procedee folosite n cercetare:
analogia observarea de asemnri ntre problema de rezolvat i
o alt problem a crei soluionare este cunoscut.
- Alegerea de soluii la ntmplare
Generalizarea cnd o problem este stufoas, se poate schia o
versiune simplificat , care s cuprind datele ei eseniale
mprirea spargerea problemei ntr-o serie de sub-probleme
care pot fi mai abordabile
Adunarea o problem dificil poate fi uurat prin adugarea
unei componente (sub- problem)
Scderea ndeprtarea unor componente din problema
originar. Acest procedeu este folosit n simulri.
Particularizarea gsirea unui caz ce conine un set mai limitat
de caracteristici
Dilatarea sau contracia unele probleme sunt mai uor de
rezolvat dac se modific scara sau numrul de variabile.
Inversarea privirea d.p.d.v. opus. Ex. n loc de cnd vine trenul
acesta n gar ? cnd vine gara la acest tren ?
Restructurarea n studiile clinice nu se ntreab dac un
tratament anumit vindec boala, ci dac lipsa tratamentului determin absena vindecrii.
Cercetarea in nursing

Metoda analizei documentelor

Foaia de Observatie Clinica Generala (FOCG) capata o importanta deosebita, devenind
depozitarul unui conglomerat de informatii si date medicale, compus atat din relatarile
pacientului, cat si din constatarile obiective ale medicului si din rezultatele investigatiilor
paraclinice.
Administrarea acestui conglomerat de date medicale confera FOCG o tripla dimensiune:
1. Foaia de Observatie Clinica Generala (FOCG) document medical privit si analizat din
perspectiva ghidurilor terapeutice, a ghidurilor de practica medicala (ca documente ale
CMR), a statisticii medicale si a deciziilor medical-administrative la nivel de ramura sau la
nivel de spital.
2. Foaia de Observatie Clinica Generala (FOCG) document medico-legal privit si analizat
din perspectiva Codului Penal.
3. Foaia de Observatie Clinica Generala (FOCG) document etic privit si analizat din
perspectiva Codului de Deontologie Medicala.

In concluzie, cele trei dimensiuni ale FOCG se completeaza reciproc; fiecare dimensiune, prin rolul
ei, contribuind la cresterea calitatii actului medical.
Nevoia de acuratete, de transparenta in relatia medic-pacient, de crestere a increderii si
adresabilitatii fata de institutiile medicale pleaca si de la managementul datelor si informatiilor
medicale, primul pas in acest proces fiind FOCG.

Experimentul natural

Experimentul este metoda prin excelen de determinare a cauzalitii. O relaie de

cauzalitate ntre dou variabile nseamn c o variabil (independent) produce variaie ntr-
o a doua variabil (dependent). Aceast relaie se spune c exist atunci cnd:
1) Exist o secven ordonat n timp ntre variabile, astfel nct variabila independent o
precede pe cea dependent.
2) Exist o corelaie ntre cele dou variabile, a.. modificarea uneia dintre variabile este
legat de schimbarea n cealalt variabil;
3) Nu exist dovezi potrivit crora relaia dintre cele dou variabile este iluzorie
(spurious), adic atunci cnd influena unei a treia variabile este verificat, relaia original
dispare.

Experimentul este metoda de analiz a relaiilor cauzale care reuete s respecte toate cele
trei condiii de mai sus. n cazul celorlaltor metode de colectare a datelor pentru cerecetrile de tip
cantitativist-verificaionist, precum este ancheta sociologic, msurtorile i observaiile sunt
adeseori imprecise i implic multe variaii, corelaiile dintre variabile fiind adeseori instabile. Mai
mult, este foarte dificil s se determine, nu mai vorbim despre control, toi factorii pasibili a
influena o influena o corelaie ntre cele dou variabile.
Experimentarea este foarte potrivit pentru proiectele de cercetare care implic noiuni i propoziii
(variabile) limitate i bine definite. Experimentarea este mai potivit pentru verificarea ipotezelor
dect pentru descrierea unor fenomene. Metoda a fost i mai este utilizat extensiv n cercetarea
grupurilor mici. Dei reprezentarea comun asociaz experimentele cu laboratoarele, vom vedea c,
n tiinele sociale, experimentarea este posibil i n contexte naturale.
 Interviurile sunt discutii purtate pe o anumita tema cu scopul evaluarii pregatirii
si experientei solicitantului, a corespondentei acestora cu cerintele postului
vacant; calitatile si comportamentul solicitantului si modul lor de potrivire cu
imaginea organizatiei.

1. ? Tipuri de interviuri pentru selectia resurselor umane:

Tipuri de interviu Caracteristici

Interviul structurat 1. - foloseste ntrebari standard: Cine sunteti

dvs. ?; Care va sunt punctele forte ?; Ce puteti oferi
firmei noastre ? etc.
2. - ntrebarile pot fi stabilite anticipat;

3. - se aseamana cu un chestionar oral;

4. - este foarte utilizat n selectia initiala, cnd

exista un numar mare de solicitanti;

5. - ntrebarile nu sunt rigide, se pot pune ntrebari

suplimentare pna se obtine informatia dorita;

6. - este mai exact si mai valid dect alte

interviuri;

7. - permite obtinerea unor informatii similare

despre fiecare candidat, ceea ce usureaza selectia;

Interviul fara 8. - este folosit n consultatiile psihologice si n

instructiuni selectie;

9. - se pun ntrebari generale care sa-l determine

pe solicitant sa vorbeasca despre sine;

10. - este mai dificil ca ntrebarile adresate sa aiba

legatura cu serviciul;

11. - ntrebarile sunt o combinatie de ntrebari

generale si specifice, neadresate ntr-o anumita ordine;

12. - are o mai mare tenta subiectiva.

Interviul sub presiune 13. - are drept scop cercetarea reactiilor n conditiile
exercitarii unei presiuni psihice;

14. - cel care conduce interviul adopta o atitudine

 foarte agresiva pentru a urmari reactia candidatului;

15. - se recomanda pentru posturi n care solicitantul

lucreaza sub stres;

16. - poate genera o impresie foarte proasta despre

cel care conduce interviul si despre organizatie.

Cele trei tipuri de interviuri prezentate n tabelul de mai sus constituie interviul de profunzime.
n selectia personalului se utilizeaza si interviul initial de triere care este folosit n faza de
preselectie si consta ntr-un chestionar scurt de circa 10 minute, n care sunt cerute anumite
informatii despre candidat, n urma caruia se acorda un punctaj n functie de care se decide
continuarea sau ntreruperea participarii candidatului la actiunea de selectie. De asemenea, n
cadrul interviului initial de triere se realizeaza o anamneza.

1. Erorile care pot apare n desfasurarea interviului:

Multi dintre cei care intervieveaza au impresia ca pot alege cel mai bun candidat numai pe baza de
intuitie, dar acest lucru este infirmat de practica. Printre erorile des ntlnite la cei care interviul,
amintim:

1. - Eroarea generata de judecatile premature: este vorba de formarea unei

pareri despre candidat chiar de la nceputul interviului legat si de aspectul exterior ala
acestuia, parere pe care o va cauta sa si-o confirme pe tot parcursul interviului, nefiind
neaparat fondata pe o apreciere ct de ct obiectiva.

2. - Efectul de halo: este legat de aceiasi eroare si se manifesta atunci cnd cel
care ia interviul este impresionat de un anume raspuns si nu aude n continuare dect
lucrurile legate de acesta.

3. - Zgomotul cultural: apare atunci cnd avem de-a face cu un candidat care a
reusit o performanta recunoscuta ntr-un anumit domeniu, care nu are nici i legatura cu
domeniul n care solicita postul.

Tocmai de aceea, pentru a evita aceste erori, este indicat ca interviurile sa se realizeze de catre
persoane specializate n domeniul relatiilor si comunicarii interumane, si anume psihologi. De
asemenea este nevoie de respectarea unor reguli de interviu.

2. Testul si chestionarul - testul este o proba definita, implicnd o sarcina de executat,

identica pentru toti subiectii, un instrument nalt specializat, care implica conditii speciale de
aplicare si interpretare.

n procesele de selectie si evaluare sunt folosite de catre psiholog urmatoarele tipuri de

teste: teste de inteligenta si perspicacitate, teste si chestionare de aptitudini teste si chestionare de
personalitate

3. Simularile sau studiile de caz

 Acestea imagineaza fragmente ale vietii profesionale, n scopul observarii
comportamentului si deciziilor individului testat.

4. Centrul de evaluare sau metoda AC

Este o metoda ce permite selectia persoanelor n functii de conducere dupa cele doua
criterii profesionale si manageriale, presupunnd parcurgerea mai multor tehnici de
selectie ntr-un interval de cel putin doua trei zile. Prin aceasta metoda se studiaza
comportamentul candidatilor n situatii critice.

ETAPELE CERCETARII

Metodologia este teoria tiinific despre cile (metodele) sporirii eficacitii cunoaterii umane.
Metoda (def.de A.Brimo) ordinea ce se pune n nvarea unei tiine, urmnd condiiile,
particularitile acelei tiine.
Felul practic, procedural, n care se utilizeaz o metod sau alta de cercetare se numete tehnic.

Cecetarea fundamental-are drept scop cunoaterea i nelegerea lumii care ne nconjoar,

deschiderea unei noi perspective prin lrgirea universului explicrii realitii.

Etapele cercetrii

a) Documentarea-observarea faptelor, colectarea datelor i clasificarea

acestor+pregtirea teoretic complex a celui care efectueaz cercetarea.
b) Elaborarea ipotezelor explicative- Ipoteza constituie o construcie deductiv elaborat
plecnd de la faptele observate i destinat unei verificri ulteriaor. ntruct, pentru a putea
fi acceptat, ea trebuie demonstrat, ipoteza se distinge de postulat sau paradigm.(Teoria-
reprezint o ipotez verificat)

Ipotezele pot fi clasificate:

-dup obiectul studiat, ele se pot referi la faptele supuse explicrii, la conceptele utilizate n
teorie sau practic.
-dup nivelul lor de generalitate, ipotezele pot fi generale ori particulare.

Pentru a fi admisibile metodologic, ipotezele trebuie s ndeplineasc urmtoarele condiii:

-s se refere la fenomene observabile;
-s utilizeze concepte precise;
-s fie specifice domeniului utilizat;
-s fie verificabile.

c) Verificarea ipotezelor-este dificil deoarece criminalitatea nu se poate produce n laborator.

Nivelele profunzimii cerecetrii

a) Descrierea -este nivelul superficial al cercetrii i urmeaz fazei documentrii

b) Clasificarea datelor-se realizeaz prin categorisire sau clasificare i utilizeaz conceptul de
categorie (clas de obiecte sau fiine care reprezint caracteristici comune i permite compararea cu
alte clase care au propriile caracteristici)
c) Explicarea-corespunde funciei explicative a criminologiei i vizeaz clarificarea naturii i
cauzelor obiectului de studiu.
Teoria criminologic nu este doar o ipotez verificat, ea reprezint un ansamblu structurat de
concepte i judeci de valoare care are ca scop explicarea sintetic a realitii.

Cercetarea aplicat
3 etape:-Documentarea prealabil (presupune studierea domeniului supus cercetrii),
diagnosticarea (consecin logic a documentrii i are ca obiectiv aprecierea tiinific asupra
efectivitii i eficacitii mijlocului studiat), propunerea de schimbare (etapa final i are loc
doar dac rezultatele cercetrii o impun)

ELABORAREA UNUI PROIECT DE CERCETARE

CUPRINS:

1. INTRODUCERE Medicina bazata pe dovezi

2. TEMA DE CERCETARE CLINICA

3. CERCETAREA BIBLIOGRAFICA

4. REDACTAREA PROTOCOLULUI

5. DEMARAREA STUDIILOR

6. REDACTAREA MEDICALA

1. INTRODUCERE

Medicina bazata pe dovezi

Practica medicala evolueaza. Aceasta poate fi considerata ca o veritabila schimbare de concept in

modalitatile practicarii medicinei. Bazele noilor concepte rezida atat in descoperirile cercetarii
clinice cat si in integrarea rezultatelor cercetarii in practica cotidiana a medicului, generalist sau
specialist. Iata de ce pare necesar sa acordam un plus de obiectivitate abordarii deciziei medicale.

A face credibile studiile de cercetare clinica si de evaluare, prin claritatea obiectivelor, rigoarea
metodei si utilitatea rezultatelor aceasta inseamna timp, competenta si experienta.

Lumea medicala trebuie sa se pregateasca si sa dea exemple de astfel de medicina fondata pe

dovezi" ("evidence-based medicine"). Aceasta se realizeaza prin etape succesive: definirea precisa a
problemei, informatia necesara pentru rezolvarea acestei probleme, cercetarea eficienta a
literaturii medicale si selectarea celor mai bune studii referitoare la problema, elaborarea si
demararea protocolului si prezentarea in mod pertinent a logicii rationamentului cu punctele sale
forte dar si cu cele slabe.

Aceasta lucrare prezinta bazele metodologice ale studiilor de cercetare, parcurgand aceleasi etape
mentionate mai sus pentru a scoate in evidenta faptul ca un bun proiect de cercetare este acela care
este:
- Util: raspunsul adus la intrebare trebuie sa aiba repercusiuni asupra unui anumit aspect al vietii
medicale

- Nou: studiul trebuie sa aduca o informatie noua si sa nu se repete un studiu deja realizat

- Realizabil: investigatorul trebuie sa estimeze chiar din stadiul de concepere a proiectului sansele
sale de succes, inainte de a investi timp, energie si bani in elaborarea unui studiu care poate sa fie
irealizabil.

2. TEMA DE CERCETARE CLINICA

Proiectul de cercetare se naste dintr-o intrebare care isi gaseste originea in curiozitatea
cercetatorului, in calitatile sale de observatie si in experienta profesionala.

Descrierea inadvertentelor intre ceea ce este observat si ceea ce ar trebui sa poate sa duca la aparitia
unor propuneri de solutii pentru a suprima acest decalaj. O atitudinea critica poate astfel sa fie
generatoare de intrebari interesante. Lectura sistematica si critica a literaturii medicale si
participarea la congrese sunt surse de teme de cercetare.

Exista doua mari tipuri de teme de cercetare care corespund la doua mari categorii de studii:

Obiectivul proiectului poate fi descrierea distributiei caracteristicilor unei populatii. Este vorba de
un studiu descriptiv. Nu exista ipoteza.

Daca intentia este de a emite o judecata asupra unei posibile relatii intre diferiti factori studiati,
atunci problema de cercetat este fundamentata pe o ipoteza. Este vorba de un studiu analitic.

Temele de cercetare si ipoteza sunt deci legate dar nu se situeaza pe acelasi plan: existenta unei
ipoteze atesta vointa si posibilitatea de a generaliza rezultatele.

O buna tema de cercetare sau ipoteza trebuie sa fie simpla, specifica, conceputa si redactata inainte
de inceperea studiului. Trebuie de asemenea sa fie bine formulata.

3. CERCETAREA BIBLIOGRAFICA

Un bun proiect de cercetare trebuie sa fie nou. Tema de cercetare odata formulata, trebuie verificat
daca raspunsul la aceasta nu exista deja.
Principala sursa este literatura medicala. Trebuie sa stim sa cercetam, intr-o masa considerabila de
informatii, articolele pertinente. Urmeaza apoi etapa parcurgerii acestor articole, pentru a le aprecia
validitatea si aplicabilitatea. Daca la sfarsitul acestei etape raspunsul la intrebare nu exista sau daca
este incomplet, atunci este perfect justificat sa intocmim un protocol.

1. Prima etapa este cercetarea bibliografica propriu-zisa, adica identificarea publicatiilor care se
refera la subiectul in discutie.

2. A doua etapa este lectura critica, activa, a publicatiilor selectate.

Inainte de a incepe trebuie sa ne asiguram ca stim ceea ce cautam si unde cautam. Adica trebuie
elaborate cuvintele cheie si descrise mediile de cautare.
1. Cuvintele cheie (descriptori") trebuie intr-adevar sa descrie toate aspectele subiectului:
materia tratata (intrebare: despre ce se vorbeste ?)

intrebarea pusa (intrebare: ce vrea sa spuna ?)

Materia tratata este extrasa din domeniul in care se afla cercetatorul. Cuvintele cheie care o descriu
trebuie sa contina pe deasupra numelui specific al materiei tratate sinonimele sau echivalentii sai.
Intrebarile puse sunt si ele de o mare diversitate (impun o ipoteza si o testeaza, identifica clar o
problema, definesc o intrebare, gasesc punctele comune ale diferitelor observatii discordante ale
unuia si aceluiasi eveniment).

Experienta ne invata de altfel ca cercetarea referintelor sugereaza ea insasi cercetatorilor noi

intrebari si noi cuvinte-cheie.

Mediile de cautare

Cercetarea bibliografica poate utiliza diferite instrumente de lucru, prea numeroase pentru a fi toate
citate. Exista mai multe sute de titluri, mergand de la cele mai generale ca: Index Medicus
(Medline), Excerpta Medica (Embase), Biologicul Abstracts (Biosis), Chemical Abstracts pana la
cele mai specializate despre SIDA, psihiatrie, cancerologie, cosmetica, chimie analitica, farmacie
industriala...

Pot fi folosite mai multe suporturi: hartie, CD ROM, on-line (asigura pe langa rapiditatea accesului
si posibilitatea consultarii celor mai noi articole in timp real).
Astfel se ajunge la notiunea - despre care se vorbeste din ce in ce mai mult - de biblioteca
electronica, virtuala, sau chiar de publicatie fara hartie. Informatia in totalitatea sa poate sa apara -
de aici inainte - direct pe biroul cercetatorului - indiferent de distanta, gratie Intemet-ului.

2. Lectura critica a literaturii medicale

Cercetarea bibliografica si articolele odata obtinute, trebuie citite documentele si judecata calitatea
continutului lor. Aceasta este sarcina viitorului investigator care doreste sa precizeze tema sa de
cercetare clinica sau sa gaseasca justificarea proiectului sau de protocol.
Parcurgerea literaturii necesita deci o selectie si o evaluare. Pentru aceasta s-a dezvoltat conceptul
de literatura critica". Principiul consta in a judeca valoarea publicatiilor, indiferent daca este vorba
de calitatea cercetarii intreprinse sau de pertinenta rezultatelor publicate.

In aceasta etapa, cercetatorul, pe langa consultarea literaturii medicale cu referire directa la tema
elaborata, va pune in balanta si criteriile etice de baza in materie de cercetare medicala, care se
supun urmatoarelor principii:

principiul interesului si beneficiului cercetarii;

principiul inocuitatii cercetarii sau punerea in balanta a beneficiului si a riscului;

principiul respectarii persoanei;

principiul echitatii sau repartitia echitabila si onesta a riscului si beneficiilor cercetarii.

4. REDACTAREA PROTOCOLULUI
Protocolul este documentul care descrie metoda studiului propus, justificarea obiectivelor, de la
ipoteza pana la constrangerile metodologice si care defineste conditiile de realizare si desfasurare.
Este esentiala scrierea protocolului intr-un stadiu precoce al procesului de concepere a studiului atat
pentru cercetator si cei care participa la studiu, cat si pentru comisiile de etica sau organismele
susceptibile de finantare. Trebuie amintit ca numai caracterul sau inovator si pertinent, in conditiile
importantei problemei tratate si ale impactului asupra populatiei, constituie factorul ce favorizeaza
interesul comanditarilor si alocarea de la buget.

In acest capitol s-a propus un plan de protocol, cu descrierea fiecarei etape.

Planul propus in acest capitol este un plan general care poate fi utilizat in toate situatiile pe care le
intalnim in cercetarea clinica. Pentru un studiu de conceptie, mai simplu decat un studiu analitic, nu
toate etapele descrise aici sunt obligatoriu utile sau pertinente:

1- TitluEl rezuma problema pe care ne propunem sa o studiem. Trebuie sa fie clar, precis, suficient
de scurt si in acelasi timp suficient de informativ. El poate contine o informatie despre tipul de
studiu propus.

2- Obiectivul

Exista 4 mari tipuri de obiective care trebuie formulate foarte clar si foarte precis:

- Primul se refera la prognostic sau la evolutia unei stari patologice.

Obiectivul este de a cunoaste si de a intelege evenimentele care vor aparea la un pacient intre
momentul cand boala s-a manifestat si momentul cand istoricul clinic se termina (prin vindecare,
moarte, sau instalarea pacientului intr-o alta stare fizica, mentala sau sociala).
- Al doilea se refera la etiologie sau la cauzalitate:

Obiectivul este de a pune in evidenta o relatie de cauzalitate intre doua evenimente sau de a calcula
forta de asociere intre doi factori.

- Al treilea se refera la performanta testelor diagnostice .

Obiectivul este de a evalua o strategie de diagnostic, sau de a ameliora interpretarea rezultatelor

unui test.

- Al patrulea se refera la impactul unei interventii

Obiectivul este evaluarea unei interventii terapeutice, de depistare, de preventie sau de educare: face
ea mai mult bine decat rau, care este raportul cost-utilitate ?

3 Justificare studiului

Cercetarea costa mult si presupune timp. Ea poate, in plus, sa puna pacientii in situatii de disconfort
sau risc. Trebuie deci pus din nou accentul direct pe rezultatele sale.

4 Ipoteza

Orice protocol de cercetare chiar daca este un studiu analitic, trebuie sa formuleze explicit o ipoteza.
O ipoteza este o afirmatie (si nu o intrebare / problema) despre o posibila relatie intre factorii
studiati si criteriile de rationament. In general, ipoteza este prezentata sub forma ipotezei nule: nu
exista legatura intre factorul studiat si criteriul de rationament", pentru ca testul statistic, construit
plecand de la datele adunate, sa permita calcularea probabilitatii ca asocierea observata sa survina
numai din intamplare. Propozitia: exista o asociere intre factorul studiat si criteriul rationarii"
constituie ipoteza alternativa.

5 Subiectii

Protocolul trebuie sa se prezinte:

criteriile de includere care definesc principalele caracteristici ale populatiei implicate in

studiu;

criteriile de excludere care definesc un subgrup de subiecti care nu satisfac criteriile de

includere

6 Marimea esantionului

Esantionul trebuie sa fie reprezentativ pentru populatia la care se vor aplica concluziile studiului.
Tehnica esantionarii trebuie sa fie decrisa in stadiul de protocol.

7 - Culegerea si analiza datelor

Protocolul trebuie sa comporte o descriere a analizelor statistice programate in studiu si justificarea
lor (pentru a lua in calcul, de exemplu, factorii de confuzie).

8 Un eventual studiu pilot

Nu este intotdeauna necesar. Trebuie realizat pe un esantion reprezentativ. Este util pentru:

a antrena si testa personalul implicat in studiu;

a evalua rata de raspunsuri;

a estima amplitudinea diferentei observate (utila pentru a determina marimea esantionului).

9 Implicatii etice

In stadiul de realizare a protocolului, consideratiile etice pun accentul pe respectul fata de persoana,
prin probleme de confidentialitate si principiul minimalizarii riscului.

10-Bugetul

Acest paragraf realizeaza sinteza tuturor etapelor din punct de vedere al costului. Calitatea
prezentarii sale, pertinenta sa si justificarea sunt esentiale pentru acceptarea proiectului de catre un
organism finantator.

11 Calendarul
Trebuie sa precizam durata si momentul fiecarei etape.

12-Referinte

In aceasta sectiune sunt reproduse referintele diverselor documente citate in diferitele parti ale
protocolului.

5. DEMARAREA STUDIILOR

Faza de demarare a cercetarii este adeseori o perioada dificila. Intr-adevar, acesta este momentul in
care un studiu poate sa se confrunte cu probleme, uneori majore, chiar daca a fost indelung pregatit
si aparent bine conceput.

Cercetatorul principal are sarcina de a distribui participantilor echipei protocolul complet. Acesta
trebuie sa fie clar redactat, agreabil prezentat si, mai ales, trebuie sa contina toate informatiile
privitoare la trial. Toate situatiile posibil a fi intalnite de catre investigatori trebuie sa-si gaseasca
raspuns in lectura protocolului, mai usor de consultat.

6. REDACTAREA MEDICALA

Ceea ce se concepe bine se enunta clar"

Redactarea stiintifica pleaca de la stiinta si nu de la literatura. Ea este ghidata de principii care

decurg din insasi rigoarea stiintifica. O buna utilizare a limbii st respectarea regulilor
gramaticale sunt, deci, indispensabile.

Articolul original este o dare de seama pentru o munca de cercetare. Structura rezulta din logica
stiintifica. Introducere (pentru ce munca a fost facuta), Metode (cum a fost facuta), Rezultate
(ce s-a observat) si Discutii (ce cred eu despre munca mea). Sunt deopotriva integrate referinte
si la nevoie, figuri si tabele. "Punctul pe i" este o redactare mai scurta, de tipul actualizarii unui
subiect. Aceasta structura trebuie sa fie respectata. Autorul trebuie sa explice cum a selectionat
articolele de referinta.

1. Stilul

Stilul stiintific difera de stilul literar. Logica stiintifica impune, pentru verbe, utilizarea
timpurilor trecute pentru evenimentele survenite in trecut, limitand folosirea prezentului doar la
notiunile foarte bine stabilite. Viitorul nu este utilizat in redactarea stiintifica. Forma pasiva, de
modestie", generatoare de ambiguitate, trebuie de asemenea proscrisa.

Chiar daca am invatat sa evitam folosirea aceluiasi cuvant la intervale apropiate si deci sa cautam
variante elegante, rigoarea stiintifica implic utilizarea aceluiasi cuvant pentru a desemna acelasi
lucru. Expresiile emotionale sau de curtoazie trebuie evitate .
Precizia, prezenta mereu in derularea cercetarii, trebuie sa ghideze si redactarea articolului. O
metoda experimentala trebuie sa fie destul de precis descrisa pentru a fi reproductibila de catre
cititor. O scadere in greutate de 10 kg nu are aceeasi semnificatie la un subiect de 100 kg sau de 50
kg, daca s-a produs intr-o luna sau intr-un an. Precizia impune verificarea tuturor numerelor, a
coerentei lor in text si tabele. Adjectivele si adverbele imprecise sau inutile (examinare atenta,
adesea, mult...) trebuie suprimate.
Claritatea este a doua virtute a unui articol stiintific. Ea implica cuvinte simple si o sintaxa simpla.
Ea poate fi ameliorata prin asezarea in pozitie forte - la inceput de fraza, paragraf, titlu - a unor
cuvinte cu potential informativ important. Contrar uzajului literar este bine sa punem o virgula chiar
inainte de si"; aceasta politica a fost adoptata de cele mai mari jurnale biomedicale. "Et caetera",
asa cum" si de exemplu" sunt imprecise, in afara cazului in care cititorul poate deduce logic tot
ceea ce este subinteles.

Abrevierile internationale de unitati sunt licite, chiar recomandate, cand urmeaza unui numar, dar nu
si in alte cazuri. Ortografierea unei abrevieri trebuie verificata daca suntem nesiguri.

Concizia este a treia calitate a unui articol stiintific. Substantive, adverbe, adjective si expresii fara
valoare (decurge de la sine ca, este oportun sa semnalam ca, ... ) trebuie suprimate, ca si datele
marginale. Dar trebuie sa evitam si excesul de concizie: elipsa dauneaza claritatii.

2. Titlul anunta continutul articolului cu maximum de precizie si de concizie. Este primul element
de atragere a cititorului. Redactarea sa, facuta dupa terminarea articolului, cere multa atentie. Titlul
trebuie sa fie scurt (10 pana la 15 cuvinte) si precis. Cuvintele informative trebuie plasate la inceput,
in pozitie forte. Expresiile inutile (a propos de, contributii la studiul...) nu sunt recomandate. Un
sub-titlu, de tipul metoda utilizata", este insa util.

3. Autorii

In teorie, autorul este cel care a redactat manuscrisul, in practica, un autor nu lucreaza decat rar de
unul singur, iar colegii din echipa doresc o recunoastere. Primul autor este de obicei redactorul
articolului; este cel care a realizat cea mai mare parte a lucrarii sau cel care a dirijat-o.

4. Introducerea

Introducerea este o punte intre cunostintele autorului si cele ale cititorului. Ea ii ofera acestuia o
idee concisa si clara despre subiect pentru ca el sa inteleaga de ce a fost efectuata lucrarea.
Importanta studiului este pusa in valoare pentru ca cititorului sa i se trezeasca interesul de a-i urmari
lectura.

Prima parte a introducerii expune aspectele generale ale subiectului. Rapelul istoric, daca este
necesar, trebuie sa fie concis. A doua parte trebuie sa precizeze aspectul particular al problemei
abordate in aceasta lucrare originala. Ultima parte indica, in una sau doua fraze, scopul lucrarii.
Timpul verbelor trebuie sa fie trecutul daca se citeaza un alt autor si prezentul pentru expunerea
faptelor admise si /sau dovedite. Orice afirmatie trebuie fondata pe una sau mai multe referinte, fara
ca acestea sa fie prea numeroase .

5. Material si metode

Acest capitol cuprinde expunerea materialului de studiu si cel al metodelor de lucru. Trebuie sa fie
destul de precis pentru ca cititorul sa poata reproduce sau verifica lucrarea.
Este bine sa se dea toate detaliile necesare interpretarii rezultatelor.

6. Rezultatele
Acest capitol este inima articolului original. Rezultatele expuse sunt finalitatea cercetarii descrise in
introducere si a metodelor folosite pentru a ajunge aici, ele sunt baza discutiei. Toate rezultatele
trebuie raportate strict doar in acest capitol. Este o greseala grava de a face sa figureze rezultatele la
discutii. Este bine sa raportam doar rezultate: acest capitol nu trebuie sa comporte nici un
comentariu, explicatie, comparatie cu alte studii. Deci trebuie sa nu contina nici o referinta, doar
rezultatele autorilor sa fie expuse.Un avantaj real este folosirea figurilor si tabelelor pentru a furniza
maximum de informatii intr-un spatiu minim, sub o forma sintetizata si clara. Textul nu trebuie sa
repete datele furnizate de figuri si tabele.
7. Discutiile

Scopul discutiilor este de a interpreta lucrarea realizata, si numai aceasta, cu mijloacele puse in
practica , cu metoda de lucru si cu rezultatele obtinute. Partea de discutii difera in concepere fata de
capitolele precedente: este bine sa exprimam la modul personal ceea ce gandim. Calitatea
discutiilor si interesul starnit de acestea reflecta cultura stiintifica si inteligenta autorilor. Acest
capitol raspunde la trei obiective.

Primul obiectiv este de a comunica daca scopul cercetarii expus in finalul introducerii a fost sau nu
atins. Aceasta implica rezumarea principalelor rezultate, singura lor reluare acceptabila intr-un
raport de cercetare. Nici un alt rezultat nou nu trebuie sa apara.
Al doilea obiectiv este aprecierea calitatii si validitatii rezultatelor. Discutarea critica si obiectiva a
lucrarii se refera la fiecare capitol al articolului

Al treilea obiectiv este acela de a compara rezultatele cu cele ale altor autori. Daca exista diferente,
trebuie incercata explicarea lor. Autorii pot acum sa-si precizeze aportul personal prin maniera in
care au abordat problema.
Unele reviste tolereaza ca articolul sa sfarseasca printr-o concluzie, dar nu este recomandabil:
concluzia risca sa fie o repetare sau o tentativa de salvare dintr-o discutie prost elaborata. Mai mult,
discutia nu trebuie sa se termine printr-un rezumat. Putem in schimb formula ipoteze pentru o
viitoare lucrare.

O alta eroare este aceea de a repeta la discutii ceea ce s-a afirmat in introducere. O solutie este de a
aminti in introducere stadiul cunostintelor noastre si de a confrunta, la discutii, propriile rezultate cu
cele ale altor autori. Inexactitatea citarilor, in transcrierea rezultatelor altor autori sau in ceea ce ii
facem noi sa spuna poate constitui o alta eroare. Nu trebuie sa citam niciodata alti autori fara sa le fi
citit articolul original. Asa cum nu trebuie sa citam un autor fara sa dam referinta. Expresiile
emotionale trebuie suprimate. Timpul prezent al verbelor nu trebuie utilizat decat pentru notiuni
bine stabilite. Daca discutiile depasesc jumatate din intinderea totala a articolului, aceasta parte este
sigur prea lunga si, probabil, prost condusa.

8. Rezultatul

Scopul sau este de a prezenta cititorului, intr-un spatiu redus, substanta informationala a articolului.
Este partea cea mai citita dintr-un articol. Sau, cu titlul, este exact ceea ce-1 va incita pe cititor la
parcurgerea intregului articol. El este susceptibil de a fi reprodus in numeroase documente fara
articol. Iata de ce el trebuie sa fie comprehensibil prin el insusi.
Rezumatul trebuie sa fie informativ. Constructia sa reproduce structura articolului si raspunde la
patru intrebari: de ce, cum a fost facuta aceasta lucrare, care au fost rezultatele, ce concluzii sau
generalizari putem extrage de aici ?

Rezumatul nu trebuie sa contina trimiterea la referinte, figuri, tabele sau note si nici chiar abrevieri
neexplicate in interiorul propriului sau continut. Lungimea sa este deseori indicata in instructiunile
catre autori, cel mai adesea de la 250 la 300 de cuvinte, adica, aproximativ, o pagina dactilografiata
la doua randuri.
9. Referintele
Scopul lor este de a justifica orice fapt enuntat. Referinta este enuntata cat mai curand posibil dupa
enuntarea faptului si nu la sfarsitul fiecarei raze. Referintele sunt prezentate la sfarsitul articolului.