Concertul n lunc

de Vasile Alecsandri
n poiana tinuit, unde zbor luciri de lun,

Floarea oaspeilor luncii cu grbire se adun,

Ca s-asculte-o cntrea revenit-n primvar

Din strintatea neagr, unde-i viaa mult amar.

Roi de flcri uurele, lucioli scnteitoare

Trec n aer, stau lipite, de luminrele-n floare

Rspndind prin crengi, prin tufe o vpaie albstrie

Ce mrete-n mezul nopii dalba luncii feerie.

Iat, vin pe rnd, preche, i ptrund cole-n poian

Bujorelul vioi, rumen, cu nltua odolean,

Friori i romnie care se ain la drumuri,

Clopoei i mzrele, mbtate de parfumuri.

Iat frageda sulcin, stelioare, blnde nalbe,

Urmrind pe busuiocul iubitor de snuri albe.

Dediei i garofie, prguite-n foc de soare,

Toporai ce se nchin gingaelor lcrimioare.

Vine cimbrul de la cmpuri cu fetica de la vie,

Nufrul din balt vine ntristat, fr soie,

i ct el apare galben, oacheele viorele

Se retrag de el departe, rznd vesel ntre ele.

n poian mai vin nc elegante floricele,

Unele-n condurii doamnei i-n rochii de rndunele,

Altele purtnd n frunte, nirate pe o raz,

Picturi de rou dulce care-n umbr scnteiaz.

Ele merg, s-adun-n grupe, se feresc de buruiene

i privesc sosind prin aer zburtori cu mndre pene,

Dumbrvenci, ganguri de aur ce au cuiburi de matas,

Ciocrlii, oaspei de soare, rndunele,-oaspei de cas.

Mierle vii uiertoare, cucul plin de ngmfare,

Gaia ce imiteaz orice sunete bizare,

Stiglei, presuri, macalendri ce prin tufe se alung

i duioase turturele cu dor lung, cu jale lung.

Iat, vin i gndceii n hlamide smluite;

Iat grieri, iat fluturi cu-aripioare pudruite,

i culbeci care fac coarne purtndu-i casa-n-spinare

La ivirea lor poiana clocotete-n hohot mare.

Iat-n urm i albine aducnd n gur miere

Zburtorii gust-n grab dulcele rod cu plcere,

Apoi sorb limpidea rou din a florilor potire,

optind florilor n tain blnde oapte de iubire.

Dar, tcere! Sus pe-un frasin un lin freamt se aude!

Toi rmn n ateptare. Cntreaa-ncet prelude.

Vntul tace, frunza deas st n aer neclintit

Sub o pnz de lumin lunca pare adormit.

n a nopii linitire o divin melodie

Ca suflarea unui geniu pintre frunze-alin adie,

i tot crete mai sonor, mai plcut, mai frumoas,

Pn ce umple-ntreaga lunc de-o vibrare-armonioas.

Gnditoare i tcut luna-n cale-i se oprete,

Sufletul cu voluptate n estaz adnc plutete,

i se pare c s-aude prin a raiului cntare

Pe-ale ngerilor harpe lunecnd mrgritare.

E privighetoarea dulce care spune cu uimire

Tainele inimii sale, visul ei de fericire

Lumea-ntreag st ptruns de-al ei cntic fr nume

Macul singur, ro la fa, doarme, dus pe ceea lume!