Din adnc a rsrit poemul...

Era plin de sruri amare,

nclcit cu ierburi de mare,
Plin de ml i de scoici lucioase,
Cum ieea din valurile furioase.

Dar n dimineaa-nsorit,
ntocmai ca o Afrodit,
A strlucit pe marginea eului meu,
Cu fee multe ca un Proteu,
Ca o Anadiomene,
i-a strns cosia cu lene,
i-a scuturat roua din gene,
Si s-a suit - aa gol - pe tronul frumuseii,
Umed - aa cum ieise din mare
mprind peste strunele vieii.

i poate s vie, alii, acum,

Cu minile numai cenua i scrum,
S-l curee de ml i de sare...
De nuferi i de mrgritare...
C iat, ntr-o nserare
Din nou se scufund n mare,
i iese iari, divinul Poem,
Cnd eu, demiurgul, la via l chem.

(Zorica Lacu - Poezii, ediia a II-a, Editura Sophia, Bucureti, 2008, p. )