Problematica psihologica a recuperarii copiilor

cu deficienta de auz

Deficienta de auz nu este o problema care a aparut recent, nu este o " boala " a
secolului XXI, ci ea a existat tot timpul, nca din antichitate. n aceea perioada istorica,
deficienta de auz era considerata o problema legata de vorbire. Platon a scris foarte mult
despe acest lucru, nsa majoritatea filozofilor apartinnd vremii au aderat la originea
teoriei divine. Biserica a sustinut ca ncercarea demutizarii unui surd reprezinta o
blasfemie. El era considerat un damnat si lipsa auzului, o pedeapsa data de Dumnezeu.
Deficientii de auz erau defavorizati din toate punctele de vedere. Erau
considerati needucabili, nu le era permis sa lucreze, sa detina proprietati si nu puteau
mosteni nimic.
La 1550 istoria l-a consemnat pe Pedro Ponce de Leon, care a fost recunoscut ca avnd
cele mai semnificative rezultate privind ncercarea de a-i face pe surzi sa vorbeasca.
Spania a fost prima tara care le-a acordat drepturi legislative deficientilor de auz.
n ceea ce priveste dezvoltarea fizica, unii specialisti considera ca deficientii de
auz manifesta anumite tulburari de motricitate, echilibru static mai slab, indici scazuti la
rezistenta la efort, indici scazuti ai capacitatii respiratorii.. Desi majoritatea sunt corectate
prin intermediul actului educational, la cei cu deficiente asociate efectele negative pot
persista datorita lezarii concomitente a sistemului nervos central.
n ontogenza, surzii fac primii pasi mai trziu dect auzitorii, datorita lipsei de
stimulare verbala si auditiva. De obicei, surzii au aparatul vestibular distrus, ceea ce-i
face ca daca ei plonjeaza n apa adnca sa nu aiba simtul orientarii spre suprafta si se pot
neca.
Referitor la dezvoltarea psiho-fizica a deficientilor de auz, Stanica. I a realizat o
sinteza a particularitatilor lor care se refera la:
Dezvoltarea motrica ce prezinta o ntrziere oarecare
Reflexul de orientare pe baza de auz este diminuat, sau inexistent
Respiratia costodiafragmatica specifica limbajului este minima
Simtul echilibrului diminuat
Reprezentarea are o ncarcatura vizual-motrica
 Memoria se dezvolta mai lent
Memoria vizual-motrica si afectiva este mai bine dezvoltata
Imaginatia, creativitatea are o evidenta specificitate vizual-motrica.
Pe plan social au fost semnalate o serie de particularitati, precum: asocierea. Nu
este competitiv, are o moralitate slab dezvoltata, nesociabil, credulitate,imaturitate,
timiditate, iresponsabilitate, lipsa de sugestibilitate, neascultator, rigid n asumarea
rolurilor.
Pe plan emotional s-a constatat ca sunt nevrotici, usor frustrabili, relativ depresivi,
au reactii psihotice constante, sunt explozivi, temperamentali, imaturi emotional, nu sunt
empatici, nesentimentali, iritabili si au tendinte paranoide.
n plan comporamental adesea deficientii de auz prezinta agresivitate, rigiditate,
lipsa de initiativa, posesivitate, ncapatnare, hedonism, suspiciozitate, dezvoltare
motorie slaba.
si nu n ultimul rnd, planul cognitiei care va fi discutat mai pe larg n capitolul viitor se
remarca prin naivitate, inteligenta precara, introspectie slaba, nehotarre, interiorizare
saraca, concretism si altele.
Odata cu asigurarea conditiilor de demutizare pentru surdomut si de stimulare a
comunicarii verbale pentru hipoacuziei se pun bazele formarii gandirii notional-verbale si se
faciliteaza dobandirea de experiente, de cunostinte, de cultura, imprimand caracter
informativ si formativ activitatii cu handicapatii de auz.
Pentru realizarea acestor deziderate, scolii si cadrelor didactice le revine sarcina de
a folosi o metodologie specifica pentru formarea comunicarii verbale si crearea
posibilitatilor de invatare a limbajului. O asemenea metodologie vizeaza formarea
comunicarii verbale, care trebuie sa porneasca de la ideea ca procesul de invatare se va
baza pe mimicogesticulatie, labiolectura si, intr-o oarecare masura, pe dactileme. Dar la
hipoacuziei si la surdomutii in curs de demutizare, forma principala de invatare trebuie sa
alterneze, in functie de structura clasei de elevi invatarea intelectuala si invatarea
efectiva. In acelasi timp, invatarea motrica si invatarea morala vor insoti intregul proces
educativ, data fiind necesitatea formarii unor deprinderi de abilitare psihomotrica si a
elaborarii unor habitudini psihocomportamentale. De asemenea, trebuie sa se aiba in vedere,
la surdomutul in curs de demutizare, ca metodologia invatarii comunicarii, bazata pe
utilizarea exclusiva a limbajului mimicogesticular, dactil etc, oricat de perfectionate ar fi
acestea, nu pot asigura exprimarea nuantata, complexa si precisa a intregului complex
al gandirii, ceea ce presupune si dezvoltarea limbajului verbal prin intermediul caruia se
realizeaza interrelationarea de tip uman si stimularea cognitiei. Dificultati si limitari rezulta si
din faptul ca limbajul gestual presupune transmiterea simultana a semnelor, in timp ce
semnalele sonore se produc succesiv, ceea ce faciliteaza o mai buna discriminare
a fenomenelor si cuvintelor. Prin demutizarea surdomutului si dezvoltarea vorbirii
hipoacuzicului, vocabularul se imbogateste continuu si se perfectioneaza pronuntia, astfel
incat cuvintele invatate inlocuiesc, tot mai frecvent, exprimarea prin gesturi. Cu toate acestea,
handicapul de auz va influenta si in continuare modul de exprimare si calitatea
vorbirii subiectului. in aceste conditii, vorbirea handicapatilor de auz se mentine deficitara
pe linia exprimarii, a intonatiei, a ritmului, a calitatii articulatiei, ceea ce afecteaza
inteligibilitatea vorbirii.

Avand in vedere faptul ca hipoacuzicii au posibilitatea de a percepe unele sunete si cuvinte,

vocabularul lor se dezvolta mai rapid si se ajunge la folosirea tot mai corecta a intelegerii prin
cuvinte si propozitii. Procesul de insusire a structurilor verbale, ca si automatizarea lor sunt
dependente de structura fonetica a cuvintelor, de utilizarea acestora cat mai frecvent in
diverse activitati, de gradul de accesibilitate a cuvintelor, de felul in care educatorul stie sa
le lege de continutul corect pentru a facilita la elevi surprinderea semnificatiei lor. Activitatea
de invatare a limbajului atat in gradinita, cat si in scoala speciala trebuie sa se bazeze pe o
metodologie specifica, care sa permita realizarea legaturii dintre cuvinte, imaginile
labiovizuale si semnificatia verbala, pentru a se putea ajunge la elaborarea de stereotipii
dinamice, prin intermediul carora, receptarea succesiunii de imagini labiobucale a sunetelor
vizibile sa determine declansarea articulatiei si sa faca posibila intelegerea comunicarii.

Obiectivele generale ale interventiei recuperatorii in deficienta de auz totala sunt:

- realizarea demutizarii;

- conservarea si dezvoltarea limbajului verbal la deficientii care au dobandit

surditatea dupa ce au asimilat limbajul.
Demutizarea presupune trecerea de la limbajul mimicogesticular la cel verbal.
Limbajul mimicogesticular presupune un ansamblu de gesturi prin care se codifica cuvinte,
litere si stari de spirit. Fazele demutizarii sunt:

1) obisnuirea copilului de a vorbi prin obiecte, cu indicarea lor;

2) insusirea notiunilor concrete;

3) insusirea celorlalte notiuni.

Se pot folosi si protezele auditive pentru amplificarea intensitatii sunetelor, acestea

fiind de mai multe feluri:

- proteze cu amplificare lineara - folosite pentru toate frecventele;

- proteze cu amplificare selectiva - prin selectia frecventelor utile de cele inutile.

 Proteza auditiva se utilizeaza gradat ca interval de utilizare, prima data doar o
jumatate de ora, apoi o ora intreaga etc. inainte de a se pune proteza trebuie sa se stie ca
folosirea ei poate determina reactii negative de genul: refuzul organismului de a primi acest
corp strain sau starea de disconfort traita de copilul care se vede ca arata altfel.
Demutizarea mai inseamna si invatarea labiolecturii, adica citirea cuvintelor, a frazelor
de pe buzele interlocutorului. Dupa C. Pufan, demutizarea se produce astfel:
1) etapa premergatoare demutizarii - cu predominanta gandirii si limbajului concret;
2) etapa de inceput a demutizarii - gandirea si limbajul se realizeaza pe baza
imaginatiei si partial pe baza de cuvinte;
3) etapa demutizarii concrete - predominanta gandirii si a limbajului pe baza de
cuvinte si partial pe baza de imagini;
4) etapa demutizarii realizate - cand gandirea si limbajul au aceleasi posibilitati la
auzitor.
in procesul educational al copiilor cu deficiente de auz se utilizeaza anumite forme de
comunicare:

1. Comunicarea verbala - orala, scrisa (are la baza un vocabular dirijat de reguli

gramaticale si se bazeaza si pe labiolectura - suport important de intelegere).

2. Comunicarea mimico-gestuala (este cea mai la indemana forma de comunicare,

de multe ori, folosita intr-o maniera stereotipa si de auzitor).
3. Comunicarea cu ajutorul dactilemelor (are la baza un sistem de semne manuale
care inlocuiesc literele din limbajul verbal si respecta anumite "reguli gramaticale' in ceea
ce priveste topica formularii limbajului).

4. Comunicarea bilingva (comunicare verbala + comunicare mimico-gestuala,

comunicare verbala + comunicare cu dactileme).
5. Comunicare totala (presupune folosirea tuturor tipurilor de comunicare, in ideea de
a se completa reciproc si de a ajuta la corecta intelegere a mesajului).