MARILE RELIGII

MARILE RELIGII ALE LUMII

Iata SUBIECTUL ! Atat de grandios, incat atunci cand pui mana pe condei,
ea tremura. Dar omul a suferit din totdeauna de morbul cunoasterii, inca de
cand locuia in Gradina Raiului si a mancat din "rodul pomului din mijlocul
gradinii" (Genesa 3:1-24) si astfel "boala" cunoasterii a ajuns pana la noi. Si
astazi - inca - vrem mereu sa stim totul. Toate eforturile omului continua si
astazi pentru a afla, a sti cat mai multe. Cine suntem? De unde venim?
Incotro ne indreptam? Aceste intrebari l-au "muncit" pe om in lungul sau
drum de la Facere, de-a lungul timpului, pana astazi. Mereu vrem sa stim!
Pentru a incerca sa "adapam" aceasta sete de cunoastere vom prezenta in
aceste pagini cate ceva despre MARILE RELIGII.

Biblia ne spune ca omul a avut o cunoastere divina initiala si ca, apoi, a

pierdut-o, indepartandu-se din ce in ce mai mult de Dumnezeu si ajungand la
practici cu atat mai primitive si mai repulsive, cu cat indepartarea aceasta a
ajuns sa fie mai mare. Din punct de vedere crestin, RELIGIILE LUMII sunt
rezultatul unei indepartari vinovate fata de Dumnezeu. Biblia ne spune ca
omul a ajuns astazi pacatos prin natura sa si ca nu mai poate veni la
Dumnezeu decat prin intermediul unui Mijlocitor, oferit in persoana lui Iisus
Christos. Aceasta pozitie a crestinismului s-ar putea sa nu fie pe placul celor
care sunt in afara crestinismului, dar ea este izvorata din mesajul clar si
categoric al Bibliei.
Vom incepe aceasta prezentare cu CRESTINISMUL, nerespectand ordinea
fireasca, cronologica, tocmai pentru ca "oameni suntem" si crestini ne
numim; desi in mod istoric si logic ar fi trebuit sa incepem cu IUDAISMUL.
Dar, fiecare lucru - la timpul sau; vom prezenta, in serial, cum am spus:
CRESTINISMUL, IUDAISMUL, ISLAMISMUL, HINDUISMUL si
BUDDHISMUL, fiecaruia - partea sa. Sa purcedem, dar !
 CRESTINISMUL

I. Crestinismul

Crestinismul este "religia intemeiata pe invatatura, persoana si viata lui Iisus

Christos" (cf.Dict. Le Robert, 1992), care este Calea, Adevarul si Viata;
nimeni nu vine la Tatal decat prin El (Ioan 14:6). Din punct de vedere istoric,
nasterea acestei religii a avut loc in secolul I, in Imperiul Roman, conform
marturiei unor istorici latini precum Tacitus, Suetoniu si Pliniu cel Tanar,
scriitor si guvernator al Bitiniei. Cel care a descris aparitia si extinderea
acestei religii a fost un istoric evreu, credincios Romei, Flavius Josephus.
Dar, in primul rand, putem cunoaste originea crestinismului din scrierile
elaborate pe vremea primelor generatii de crestini, in special a discipolilor
lui Iisus Christos, cunoscute ca Noul Testament, recunoscut ca "Sfanta
Scriptura" impreuna cu Vechiul Testament, pe care crestinii il au in comun
cu evreii.

(Mai multe despre aceasta in capitolul "Iudaismul"). Dar, Vechiul Testament

este citit de crestini, in mod crestinesc, dupa exemplul lui Iisus Christos,
care in ziua Invierii, explica ucenicilor Sai, incepand "de la Moise si de la
toti proorocii, si le-a talcuit, in toate Scripturile, ce era cu privire la El"
(Luca 24:27). Apoi le-a zis: "Iata ce va spuneam cand inca eram cu voi, ca
trebuie sa se implineasca tot ce este scris despre Mine in Legea lui Moise, in
Prooroci si in Psalmi" (Luca 24:44). Deci, exista o continuitate in ceea ce
priveste continutul celor doua Testamente, iar un crestin nu se poate limita
numai la Noul Testament, ci trebuie sa-l citeasca si pe cel Vechi. Revelatia
lui Dumnezeu, pe care o avem in Noul Testament, nu poate fi rupta de cea
primita prin Vechiul Testament, ci deriva din ea; pretutindeni in Noul
Testament ni se aminteste ca Vechiul Testament a fost cu adevarat Cuvantul
lui Dumnezeu; de altfel, in Noul Testament este citat Vechiul Testament de
peste 1000 de ori. Cele doua Testamente, ca tot unitar, se imbina armonios in
Biblie, Sfanta Scriptura a crestinilor.
Iisus Christos a exprimat Legea lui Dumnezeu prin tema iubirii de
Dumnezeu si de semeni (Matei 22:34-40). Este evident ca aceste doua
principii ale iubirii, care au fost enuntate si de Moise si care alcatuiesc
temelia celor Zece Porunci, sunt si fundalul pe care evolueaza toate celelalte
invataturi ale Scripturii. Noul Testament proclama ca mantuirea nu se poate
dobandi printr-o simpla ascultare a Legii, caci Iisus Christos este sfarsitul
Legii si neprihanirea tuturor celor ce cred (Romani 10:4). Aceasta nu
inseamna ca Christos a desfiintat Legea divina, ci doar ca El a pus capat
neprihanirii prin faptele Legii; aceasta neprihanire vine numai prin Domnul
Iisus, iar mantuirea prin marturisirea credinciosilor ca Iisus este Domn si
credinta ca Dumnezeu L-a inviat pentru mantuirea credinciosilor Sai
(Romani 10:9). Sa mai spunem ca in Epistola catre Evrei este precizat ca
Noul Testament este implinirea profetiei din Vechiul Testament (Ieremia
cap.31), care anunta stabilirea Legamantului cel Nou.
In timp ce Vechiul Testament presupunea numeroase jerfe, arderi si altele, in
Noul Testament singura jertfa necesara si suficienta este cea a lui Iisus
Christos. De la un capat la altul al Bibliei, regasim ca singura posibilitate ca
omul sa primeasca mantuirea lui Dumnezeu - credinta. Este logic ca
persoana care a imbratisat crestinismul sa primeasca Biblia drept Cuvant al
lui Dumnezeu; dar ea poate fi primita astfel, numai de acela in a carui inima
se afla convingerea ca Dumnezeu exista si ca El a ales sa ni se descopere
prin Cuvant.

Mijlocitorul Noului Legamant

Lumina si viata a lumii, Iisus Christos ni se infatiseaza ca mijlocitor intre

Dumnezeu si oameni. "Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la
Tatal decat prin Mine" (Ioan 14:6). Invierea si viata vesnica sunt un dar al
iubirii Tatalui, oferit de Christos, intru Sfantul Duh. Putem fi mantuiti numai
prin credinta, care este Darul lui Dumnezeu, prin rascumpararea pacatelor
noastre de catre Jertfa lui Iisus (Romani 3:24). Credinta crestina spune ca
Iisus il mantuieste pe om din pacat, din moarte si din rau. Mantuirea apare
astfel ca Rascumparare, Iisus cerandu-i Tatalui sa-i ierte pe oameni;
mantuirea mai apare ca viata vesnica, deoarece Iisus Christos a inviat din
moarte, din care Dumnezeu il slobozeste prin puterea Sfantului Duh "datator
de viata", acelasi Duh care L-a inviat pe El va invia si oamenii care in viata
pamanteana il vor fi primit ca pe o samanta de viata vesnica; fiindca iubirea
lui Dumnezeu ne trece "din moarte in viata" (1Ioan 3:14). In fine, Iisus
Christos vesteste Imparatia lui Dumnezeu celor care stiu sa o primeasca,
acceptand ca Dumnezeu sa domneasca in inimile lor, prin poruncile iubirii
Sale.
Esenta crestinismului este Iisus Christos, Sacrificiul Sau si cele doua porunci
ale iubirii: pentru Dumnezeu si pentru aproapele nostru. Iubirea, credinta si
speranta sunt darul lui Dumnezeu pentru crestini, revarsate in inimi prin
Duhul Sau. Orice "ucenic" care-L iubeste pe Christos trebuie sa-L imite;
viata, gesturile, vorbele, atitudinile lui Christos, admirate in Evanghelii,
constituie regula de comportare pentru orice crestin.

Sacramente, rugaciuni, sarbatori la crestini

Numim "sacramente" gesturile insotite de cuvinte: riturile care insotesc viata

crestina. Aceste rituri includ elemente materiale ale vietii, deoarece omul
este o fiinta trupeasca; ele sunt: apa, painea, vinul, untdelemnul, pe care
insusi Iisus Christos le-a folosit in timpul slujirii sale pamantesti. Dintre
aceste sacramente numim botezul, prin care omul atasandu-se de Christos,
incepe o viata noua. Prin Botez, crestinul traieste invierea lui Iisus si prin
confirmare, el primeste darul Duhului Sfant. Iertarea pacatelor si miruirea
bolnavilor, sunt altele dintre sacramente. De asemenea, Euharistia - cuvantul
inseamna "aducere de multumiri" - instituita de Iisus la ultima Cina, care
vesteste jertfa Sa pe cruce. Alte sacramente: hirotonisisrea si casatoria.
Liturghia crestina, duminica-ziua Domnului, Pastele-Invierea Domnului,
saptamana Patimilor, Craciunul- nasterea Domnului si Boboteaza, momentul
cand Mantuitorul s-a aratat magilor natiilor pagane, sunt sarbatori crestine.
Pe parcursul istoriei s-au adaugat si altele la acest calendar initial.
Rugaciunea crestinilor este "Tatal Nostru" (Matei 6:9-13). Semnul crucii este
insemnul propriu crestinilor; el aminteste concret de tainele credintei
crestine: taina lui Dumnezeu, care este Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Ea este
simbolul supliciului mortii, jertfirea pentru impacarea pacatosilor cu
Dumnezeu.

Daca am vorbit despre crestinism, asa cum a fost el instituit de catre Iisus
Christos si transmis noua prin apostoli si scrierile lor, vom vedea in
continuare ce s-a intamplat mai tarziu.
 Biserica Rasariteana si Biserica Apuseana

Cei care l-au insotit pe Iisus Christos, apostolii, au fost cei trimisi in intreaga
lume spre a aduce noi discipoli. Apostolul Petru a proclamat Evanghelia ca
pe vestea cea buna a invierii lui Christos. Cei botezati alcatuiesc prima
Biserica din Ierusalim. Daca in primele doua secole crestinismul n-a fost
recunoscut ca religie, sub imparatul Constantin, in anul 313 d.Hr., crestinii
primesc drept de libera practica a cultului lor. Urmeaza cateva concilii locale
ale episcopilor. In timp, divizarea istorica a teritoriilor a influentat si
dezvoltarea ulterioara a Bisericii. Astfel, in Rasarit, imperiul de limba si
cultura grecesti, unde Biserica era sub autoritatea patriarhului ecumenic; iar
in Apus, imperiul de limba si cultura latine, unde Biserica era sub autoritatea
papei. In anul 325 d.Hr. se reuneste la Niceea conciliul ecumenic la care vin
reprezentanti din toate regiunile imperiului, cele din Rasarit si cele din Apus,
prezidat de imparat, care nu intervine in dezbateri. Atunci a fost condamnata
doctrina lui Arias (arianismul) si se adopta ca "simbol al credintei" Crezul.
Urmeaza alte cateva concilii ecumenice, care nu reusesc sa impace spiritele
si sa restabileasca comuniunea Bisericii si, astfel, se naste schisma intre
Biserica rasariteana si cea apuseana.
De-a lungul istoriei au loc periodic astfel de "schisme", generate de
disensiuni teologice, care scot la iveala gravele neintelegeri asupra autoritatii
supreme si a exercitarii sale in Biserica. Urmeaza excomunicari reciproce,
sosirea in Rasarit a cruciatilor din Apus. Aceste evenimente tragice duc la o
prapastie intre Biserica rasariteana si Biserica apuseana, acestea separandu-
se; in Apusul latin, Biserica se va numi "catolica" iar in Rasaritul grec
"ortodoxa". Incepe o lunga perioada de framantari

Reforma protestanta

Luther si Calvin. Originea istorica a reformei nascuta in sanul Bisericii

catolice o gasim in cateva date mai importante: anul 1517, cand Biserica
catolica emite "indulgentele" atat de cunoscute, pe care Martin Luther le
condamna prin cele "95 de teze" care provoaca polemici aprinse.
Excomunicat in 1520 si refugiat la castelul lui Frederic Inteleptul, print
elector de Saxa, Luther scrie acolo principiile teologice ale protestantismului
(dar "protestanti" sunt numiti pentru prima data abia in 1529 cand o dieta ii
condamna pe protestanti).
Daca Luther a fost initiatorul Reformei in Germania, pentru Franta, Anglia si
Elvetia, acesta a fost Calvin. Acest al doilea om al Reformei, din tinerete era
protestant, adept al ideilor lui Luther. Considerat "eretic" Calvin fuge in
Franta, apoi la Geneva, unde joaca rolul de consilier spiritual pentru
instaurarea reformei in Franta, Anglia si Elvetia. Reforma lutherana si
calvina se circumscrie intr-un rastimp de 40 de ani - din 1520 pana in 1560,
cand sunt fixate granitele care nu vor mai fi modificate pana astazi.

Bisericile protestante

Tot in Franta, sub protectia Margaretei de Navarra, se naste miscarea

evanghelica. Mergand mai departe in istorie, libertatea de cult pentru
bisericile protestante este prevazuta explicit in constitutia de la 1791.
Biserica s-a despartit de stat definitiv abia in 1905. Pe langa Biserica
catolica, avem acum biserica lutherana, calvinista, evanghelista, acestea din
urma sunt numite cu titlul generic de biserici protestante. In Anglia se naste
biserica anglicana si, mai tarziu, baptismul. La inceputul secolului trecut
apar biserica penticostala, cu o raspandire mai mare in America Latina;
menonitii, care se trag din anabaptistii secolului al XVI-lea si care refuzau
botezul copiilor, practicand doar pe cel al adultilor. Metodistii se trag din
biserica anglicana. Sa amintim Armata Salvarii, infiintata in Anglia, bazata
pe cei 3 S: supa, sapun, salvare (mantuire), ai carei membri pot fi de orice
confesiune.
In timpurile moderne, dupa secolul al XX-lea, exista insa numeroase alte
culte, confesiuni, biserici si zisele secte. La randul lor Biserica catolica si
Biserica ortodoxa sufera cateva "desprinderi" despre care vom mai vorbi.
IUDAISMUL

II. Iudaismul

Istoric

Religia acestui popor este strans legata de istoria sa, care se

intinde de-a lungul a treizeci si cinci de secole, fiind lunga si
plina de framantari. Distingem in aceasta istorie trei mari
perioade :
- perioada biblica : incepand din sec. al XIII-lea i.Hr. pana in
sec. al IV-lea d.Hr. :
- diaspora, termenul grecesc pentru raspandirea evreilor sau, in ebraica, galut sau
golah ;
- perioada contemporana, care incepe din sec. al XIX-lea.
Epoca biblica. Avraam a trait in epoca lui Hammurabi, intemeietorul primului stat
babilonian ( sec.XIII i.Hr. ). Plecand din Ur la indemnul lui Dumnezeu, Avraam merge in
Canaan. Descendentii lui se refugiaza in Egipt din cauza foametei, unde traiesc intai
prosperi datorita lui Iosif, apoi in robie ( Facerea, prima carte a Pentateuhului ).
Dumnezeu ii promisese lui Avraam ca-i va dezrobi si ii va aduce din nou in Canaan, lucru
care se si intampla sub conducerea lui Moise ( Iesirea ), caruia, pe muntele Horeb, in fata
intregului popor, Dumnezeu ii da cele 10 porunci scriindu-le pe Tablele Legii.
Traversarea a durat 40 de ani si, pana la urma, poporul evreu a intrat in Canaan sub
conducerea lui Iosua.

Urmeaza Regii , intre care Saul, David, Solomon care construieste

primul Templu unde sunt puse Tablele Legii. Exilul din Babilon. Dupa
moartea lui Solomon tara se imparte in doua : la Nord, regatul lui Israel
cu capitala la Samaria, la Sud regatul lui Iuda cu capitala Ierusalim ( cca. 722 i.Hr. ).
Regele Babilonului, Nabucodonosor cucereste regatul lui Iuda, darama Templul si ia pe
locuitori ostateci. Acesti ostateci inlocuiesc Templul cu sinagoga, care devine centrul
vietii evreiesti in exil. In anul 539 i.Hr. Cirus pune stapanire pe Babilon si pune bazele
imperiului Persan. El ii elibereaza pe evrei care-si recladesc Templul dupa intoarcerea in
Ierusalim. In anul 63 i.Hr. incepe cucerirea romana.
Diaspora. In perioada persana exilatii evrei s-au stabilit, unii in Babilonia, iar altii, dupa
distrugerea celui de al doilea Templu, in Egipt. Sunt prefigurate astfel doua axe majore
ale diasporei: Europa-Occidentul si Asia-Orientul. Istoria evreilor in Europa in Evul
Mediu este marcata de persecutii, suferinta, durere si martiriu. In Franta, Spania,
Germania, Lituania, Rusia, manifestarile antisemite sunt numeroase: persecutii si
pogromuri au loc peste tot. Timp de 6 secole acestea s-au perpetuat dar niciodata evreii n-
 au putut fi facuti sa dispara.
Perioada contemporana incepe odata cu emanciparea evreilor in
Secolul Luminilor, care este o consecinta fireasca a Declaratiei
drepturilor omului. Emanciparea este votata de Constituanta din 28
sept. 1791. Shoah , in ebraica inseamna nimicire si astfel numesc
evreii ceea ce noi numim Holocaust, cel mai grav genocid pe care l-a
cunoscut istoria. Statul Israel. In sec. al XIX-lea numerosi evrei s-au
stabilit in Palestina; asa a luat nastere sionismul. In 1917 guvernul britanic da Declaratia
Balfour, care se angaja sa creeze un camin national evreisesc in Palestina, iar in
noiembrie 1947 ONU aproba impartirea Palestinei in doua state: evreu si palestinian. In
mai 1948 este proclamat statul evreu.

Religie

Biblia evreiasca, pe care crestinii o numesc Vechiul Testament, este cartea sfanta a
poporului evreu. Denumita TaNaKH, ea se imparte in: Torah (Torat Moshe: cele 5 carti
ale lui Moise), Neviim (Proorocii) si Ketuvim (Hagiografele). Torah desemneaza efectiv
intregul legislatiei divine transmisa prin Moise. Neviim, cartile profetice fac posibila
intelegerea mesajului Torei lui Moise. Ketuvim, scripturile sau hagiografele, considerate
scrieri sfinte incep cu Psalmul 1 ( o meditatie asupra Torei lui Moise ) si se termina cu un
verset din Cronici, cu cuvintele El se va inalta. Cele 24 carti ale TaNaKH sunt canonul
biblic, considerate a fi Cuvantul lui Dumnezeu ca adevar revelat. Toti evreii religiosi
venereaza Pentateuhul ca temelie a credintei si existentei lor. Torah scrisa pe un sul de
pergament esta cantata in fiecare Shabbat ; a o studia, a trai indeplinindu-i preceptele,
inseamna a merge pe urmele lui Avraam, Isaac si Iacov.
Talmudul. Ei citeau deslusit in cartea Legii lui Dumnezeu, si-i aratau intelesul, ca sa-i
faca sa inteleaga ce citisera ( Neemia 8:8 ). Incepand din sec. II i.Hr. fariseii ( hahamim
= inteleptii ) au interpretat Scriptura si au formulat legi pentru viata civila si religioasa,
care au fost transmise pe cale orala, Torah orala, fara a fi confundate cu Torah scrisa.
Michna. Totusi, aceasta Torah orala a trebuit sa fie scrisa datorita diversitatii ei si, astfel,
in anul cca. 200 d.Hr. a aparut Michna, impartita in 6 parti: legi referitoare la rugaciuni, la
sarbatori, la religie, legi din domeniul social ( casatoria s.a. ), civil, ritual ( legile puritatii
etc ). Printre altele, un capitol este dedicat principiilor Torei (Michna Sanh.XI). Dar
Michna a generat alte comentarii voluminoase, care se numeau Guemara ( implinire ).
Michna si Guemara alcatuiesc Talmudul. Exista un Talmud din Ierusalim si un Talmud
din Babilon. In Talmud sunt doua cai : Halakha si Aggada. Prima defineste exigentele
Torei, a doua este cugetare, meditatie si indemn pentru regasirea suflului preotiei.
Midrash este cea de a doua modalitate de expresie a traducerii orale. Midrash-ul cauta
interpretarile fiecarui vers. Exista un Midrash Halakha si unul Aggada. Culegerea cea mai
importanta este Midrash Rabba care include comentariile Pentateuhului si a celor Cinci
suluri ( Cantarea Cantarilor, Ruth, Plangerile, Estera si Eclesiastul ). In Spania secolului
al XIII-lea, Moise din Leon a creat Marele Midrash mistic - Zohar-ul - a carui paternitate
a fost atribuita lui Rabbi Shimon Bar Yohai. Dupa Biblie si Talmud acesta a avut cea mai
mare influenta asupra sufletului evreu.

Mesajul. Biblia ( Torah ) si Talmudul nu demonstreaza existenta lui Dumnezeu, ele o

afirma. Afirmatia esentiala a Bibliei si iudaismului este unitatea absoluta a lui Dumnezeu,
care exclude orice dualism, orice panteism, dar nu exclude diversele nume ale lui
Dumnezeu si atributele Sale. Cateva nume : Elohim, Chaddai si YHWH - tetragramonul -
pronuntat Adonai s.a. El este Creatorul, care se manifesta prin dreptate si iubire. Prezenta
lui Dumnezeu in lume este atat de reala pentru gandirea rabinica si mistica, incat are si un
cuvant care o desemneaza : Shekhina.
Legamantul este incheiat odata cu Noe ; curcubeul este semnul acestui Legamant
( Facerea 9:8-17 ) ; el este un Legamant vesnic (Berith Olam) bazat pe alegerea smereniei
neingradite.
Messianismul. Cred cu desavarsita credinta in venirea lui Messia ( Maimonide:
Treisprezece articole de credinta ) ; aceasta afirmatie prezenta in liturghie exprima una
dintre credintele cele mai profunde ale iudaismului. Termenul messia - MaCHiaH -
vine din MaCHaH, adica a mirui. Inca din epoca fariseilor ( sec.II i.Hr. ) liturghia
sinagogala era patrunsa de increderea in pogorarea Imparatiei lui Dumnezeu pe pamant,
iar dupa emancipare accentul cade nu pe persoana lui Messia cat pe asteptarea unei epoci
messianice.
Chintesenta Torei , ansamblul mitzvoth-urilor ( porunci ), adica al iudaismului
orienteaza omul catre o conduita etica necesara comportamentului cerut de Dumnezeu.
Patru cai spre Dumnezeu in iudaism :
- Binecuvantarea
- Rugaciunea ( cea mai populara Kaddish )
- Studiul
- Practicarea poruncilor ( mitzvoth ).
Cu mentiunea ca toate patru trebuie practicate, una nefiind deajuns.
Sinagoga si caminul evreiesc
Beit haknesset ( sinagoga, ebr. ) inseamna casa de intrunire, iar rabinul ( rav=intelept )
este indrumatorul spiritual al comunitatii. In sinagoga se afla Aron HaKodesh
( chivotul sfant ), care contine sulurile Torei ( Pentateuhul ), ner tamid - lumina sfanta,
Tablele Legii s.a. Caminul evreiesc este locul unde-si duce existenta familia. Are reguli
stricte: alimentare, care trebuie sa fie Kacher, adica bune de mancat ( sunt interzise :
porcul, calul, iepurele, anghila, stridiile, scoicile ) ; Torah interzice consumul sangelui;
carnea nu se amesteca cu laptele; interdictia vinului.

Etapele vietii

Nasterea si circumcizia ca semn esential al legamantului dintre Dumnezeu si poporul Sau

( Berit-Mila ); odata cu circumcizia baietilor li se acorda si numele; la
fete numele se acorda la primul sau al patrulea Shabbat de la nastere.
Majoratul religios: la 13 ani baietii devin Bar-Mitzva responsabili
pentru implinirea poruncilor. In ritualul sefard - oriental - el se tine luni
sau joi, cand baiatul citeste Sefer Torah-ul. Fetele marcheaza Bat-Mitzva
la 12 ani. Casatoria se face sub Huppa ( baldachin nuptial ) prin citirea si semnarea
Ketubei (contract de casatorie). In iudaism, divortul este permis. Moartea ; iudaismul isi
declara si isi exprima in liturghia sa, credinta in invierea mortilor.
Shabbat-ul si sarbatorile religioase

Shabbatul e zi binecuvantata si sfintita de Dumnezeu; exista o lista cu

39 de munci de baza interzise in aceasta zi ; ziua va fi ocupata cu
rugaciuni si studiu, acasa si la sinagoga. Shabbatul este primit odata cu
seara de vineri prin slujba ; sambata se citeste din Torah. Calendarul
litugic; anul 2007 in calendarul ebraic este anul 5767. Sarbatorile
iudaice sunt : Yom Kippur, ziua cea mai sfanta, de abstinenta de seara
pana seara; Succoth, 5 zile dupa Kippur, evoca ratacirea lui Israel in desert 40 de ani ;
Pessah ( Pastele ) care comemoreaza evenimentul iesirii din Egipt ; Shavoth
( Rusaliile ), dupa Pessah, numit in liturghie vremea Darului Torei. Mai sunt alte cateva
sarbatori mai mici si posturi; exista si o luna fara sarbatori, numita luna amara.
ISLAMISMUL

III. Islamul

Islamul este o religie monoteista; este mesajul lui Dumnezeu relevat profetului
Mahomed prin mijlocirea Arhanghelului Gavriil. Aceasta religie s-a nascut la Mecca,
in Arabia, la inceputul secolului al VII-lea d.Hr. fiind raspandita in Asia si Africa.
Islamul recunoaste religiile monoteiste aparute inaintea lui ; se declara ca si ele
izvorat din credinta lui Avraam si se socoteste continuarea iudaismului si
crestinismului pe care le confirma si le completeaza.

Kaba si Anul Elefantului

Mult inainte de aparitia islam-ului, la Mecca exista un sanctuar, un

loc al unor mari pelerinaje, numit Kaba. Cei care detineau cheia
Kabei si se ocupau de pelerinii sositi din toata Arabia erau cei
din tribul Quraysh, fiind socotiti preoti ai tuturor arabilor. Arabii
erau in mare masura analfabeti ; poezia era memoria trecutului lor si
mijlocul lor de comunicare ; elocinta era un atu, arabii fiind
foarte sensibili la cuvinte. Astfel, ei numeau anii dupa
evenimentele importante petrecute in anul respectiv.
Anul Elefantului a fost denumit astfel dupa un eveniment neobisnuit petrecut atunci.
Toti cronicarii, confirmati mai tarziu de Coran, povestesc despre generalul abisinian
Abraha, crestin, care a vrut sa-i evanghelizeze pe arabi. Stiind ca acestia venerau
sanctuarul Kaba de la Mecca, el a construit la Sana`a, capitala Yemenului, o
catedrala. Cuprins de furie pentru ca arabii ignorau aceasta catedrala, comitand
sacrilegii impotriva ei, Abraha cu armata si elefantii sai a vrut sa distruga Kaba. Se
spune ca atunci s-a produs o ploaie mare cu pietre si o epidemie a ucis o parte din
armata abisiniana si toti elefantii. Era anul 570 d.Hr. - anul numit de arabi - al
Elefantului.

Istorie: De la Mecca la Medina

In anul Elefantului s-a nascut in clanul hashemit - Mohamed.

Orfan de tata, a fost luat in tutela de bunicul sau, seful clanului
hashemit, iar dupa cativa ani, acesta si mama lui Mohamed au
murit, el ramanand in grija unchiului sau, Abu Talib. Fara a
participa la cultul familiei sale, care se bucura de mare
notorietate, Mohamed a crescut intr-o atmosfera demna, la
anii adolescentei castigand pretuirea qurayshitilor si chiar a celor de dincolo de
Mecca. El a fost denumit al-Amin, adica cel onest, cel integru. Datorita calitatilor sale
morale, cat si patrunzatorului simt al discernamantului si judecatii sale cumpatate,
vaduva Kadija ii incredinteaza afacerile sale. Cand Mohamed avea 25 de ani, vaduva
de 40 de ani l-a cerut in casatorie. Mohamed a acceptat. Ea a fost singura lui sotie
careia ii impartasea grijile si aspiratiile sale. La 30 de ani Mohamed a inceput sa
mediteze, retragandu-se in pesterile de langa Mecca. La 40 de ani, in pestera Hira,
Mahomed a fost surprins de o aparitie umana. Aceasta prima Revelatie va constitui
subiectul versetelor 1-5, surata 96 din Coran.
Inapoindu-se, in drum spre Mecca, Mohamed a auzit un glas din cer: Eu sunt
arhanghelul Gavriil si tu esti Mesagerul Domnului. Mohamed se hotaraste sa
transmita Mesajul tuturor oamenilor, iar dupa ce incepe propovaduirea distrugerii
idolilor, egalitatea si fraternitatea intre toate fiintele omenesti, atat Mohamed, cat si
adeptii sai au fost persecutati, batjocoriti si amenintati. Daca la inceput, musulmanii
adepti ai lui Mohamed, se rugau in Kaba alaturi de ceilalti, in curand accesul le-a
fost interzis. In aceste circumstante, Profetul Mohamed le-a poruncit adeptilor sai sa-
si paraseasca familiile in Mecca, circa 100 de adepti refugiindu-se in Abisinia. Intre
timp, Mohamed a reusit sa alcatuiasca o comunitate bine sudata in sanul Cetatii-stat
Mecca. Si totusi, a fost silit sa paraseasca Mecca deoarece qurayshitii doreau sa-l
ucida ca sa scape de el ; dar, in noaptea planuita pentru crima, Dumnezeu i-a poruncit
sa paraseasca Mecca si sa se indrepte spre Yathrib. Era anul 622 d.Hr. Evenimentul
cel mai important dupa Revelatie a fost aceasta hijra sau hegira (emigrare), fiind
inceputul islamului, eveniment consemnat ca punct de plecare al calendarului islamic.

Bine primit in Yathrib, Profetul Mohamed incepe construirea moscheei (Masjid, loc
de inchinaciune), apoi organizarea orasului, pe care-l denumeste Madinat al-Rasul
(Cetatea Trimisului), nume prescurtat apoi - Medina. Deoarece Mahomed era profetul
care primise Revelatia, el detinea puterea religioasa. Abia dupa lungi consultari el a
exercitat si puterea civila, militara si judecatoreasca. Dupa ani de conflicte, Mohamed
a cucerit Mecca, devenind omul cel mai popular in Arabia. Profetul Mahomed a murit
in anul 632, fara sa lase vreun succesor, inafara comunitatii care respecta invataturile
islamului - Coranul.

Coranul

Dumnezeu s-a exprimat prin intermediul unor oameni

devotati, saraci si dezinteresati si, indiferent cum este El
numit: Dumnezeu, Yahwah, Allah, Principiul Suprem, Cauza
prima, Arhitectul Universului, El si-a facut cunoscuta vointa
Sa prin Mesaje. Aceste mesaje, presupuse a veni de la El
sunt: Torah, Evanghelia si Coranul. Musulmanii iau Coranul ca pe niste ochelari bine
fixati, prin care cauta compatibilitatea cu mesajele precedente relevate, Vechiul si
Noul Testament. Dupa aceasta cercetare, ei inteleg ca sunt in aceeasi masura
discipolii lui Moise, ai lui Iisus si ai lui Mohamed. Omul care devine musulman face
distinctia intre sentimentul religios (iman) si credintele (alaqaid). Coranul este
singura autoritate care precizeaza credintele si vegheaza asupra puritatii lor. Baza
islamului este constituita de cele sase credinte (fix!) deduse din Coran. Aceste
credinte sunt comune tuturor curentelor care se reclama din islamul sunit, shiit sau
kharijit.

Credintele in Coran

Dumnezeu. Allah este numele lui Dumnezeu, nefiind un cuvant

inventat de Coran, el existand inainte de aparitia islamului.
Chiar numele tatalui Profetului era Abd-Allah, ceea ce
inseamna adorator al lui Dumnezeu. Deci, Allah este
cuvantul arab care il denumeste pe Dumnezeu, asa cum am zice
Dieu in franceza sau God folosit de anglo-saxoni. Credinta intr-un Dumnezeu
unic implica doua notiuni: unicitatea divinitatii Sale si unicitatea autoritatii Sale.
Ingerii. Musulmanii cred in existenta ingerilor.
Pentru a fi musulman trebuie sa crezi ca Dumnezeu a dezvaluit Mesaje prin
intermediul mai multor profeti in diferite epoci. Numarul acestor Mesageri este
necunoscut, dar Coranul citeaza patru: al Tawrat, Torah; al Zabur, Psalmii; al Ingil,
Evanghelia; al Quran, Coranul.
Pentru Coran, Evanghelia este Scriptura care relateaza despre invatatura lui Iisus, fiul
Fecioarei Maria, precum si despre viata sa exemplara. Coranul pomeneste Torah in
versetul 44, surata 5. El citeaza Zaburul, psalmii inspirati ai lui David. Cea de-a patra
carte, Coranul, este autoritatea suprema in islam. Daca Vechiul Testament este
recunoscut de evrei, crestini si musulmani; Noul Testament este recunoscut doar de
crestini si musulmani; Coranul este recunoscut numai de catre musulmani.
Pentru a fi musulman trebuie sa crezi ca Dumnezeu a vorbit oamenilor prin Profeti.
Gradul cel mai inalt al Mesagerilor, (Ulu alazm) carora unii orientalisti le rezerva
denumirea de Apostoli, este cunoscut in istorie si ei sunt in numar de cinci: Noe,
Avraam, Moise, Iisus si Mohamed. In Coran, Iisus este Cuvantul lui Dumnezeu
intrupat; dar Coranul spune ca Iisus nu este dumnezeu, nici fiu al lui Dumnezeu; el
ramane Fiul Omului, nu al lui Dumnezeu.
In centrul religiei islam se afla Mesajul si nu Mesagerul. Mohamed spunea: Nu ma
venerati precum crestinii l-au venerat pe Iisus, fiul Mariei, iar la moartea lui
Mohamed s-a spus: Mohamed a murit; cel care-l adora pe Dumnezeu sa stie ca
Dumnezeu este viu si nu moare.
Ultima zi este ziua invierii tuturor fiintelor omenesti si ziua in care vor fi judecate.
Aceasta este una din credinte.
Hotararea lui Dumnezeu este ultima dintre credinte. Pentru a fi musulman trebuie
sa crezi in aceasta hotarare, ceea ce este aproximativ echivalentul credintei crestine in
predestinare. Mesajul Coranului sensibilizeaza si trezeste vointa omului, pentru ca in
islam nu exista mantuitor (omul se mantuieste singur) si notiunea de pacat originar -
lipseste.

Cei 5 stalpi ai islamului

Dreptul lui Dumnezeu este cultul adresat lui Dumnezeu si consta in cei 5 stalpi ai
islamului, carora li se spune alibadat, adoratiunile. Acestea sunt :
Marturia de credinta exprimata prin recunosc ca nu exista alt dumnezeu decat
Dumnezeu si recunosc ca Mohamed este Mesagerul lui Dumnezeu. In islam,
pentru a fi musulman este de-ajuns sa crezi pentru a fi; nu exista nici botez, nici
registru parohial, nici circumcizie (toti musulmanii practica circumcizia - nu din
obligatie religioasa - ci din sunan alfitra traditia naturii, sau al sunan
albrahimiyya traditiile avraamice).
Rugaciunea (salat) - stalpul principal al religiei; rugaciunea este o stare de sacralizare,
care incepe cu proslavirea lui Dumnezeu (Allah akbar, Dumnezeu este mai mare) si
se incheie cu inclinarea spre dreapta si stanga prin assalamu alaykum. Cele cinci
rugaciuni sunt: doua de lumina, la pranz si dupa-amiaza; trei rugaciuni de umbra,
dupa apusul soarelui, noaptea si in zori. Inainte de rugaciune musulmanul face
ablatiuni; adica se spala pe fata, pe antebrate, se sterge pe cap, apoi isi spala
picioarele.
Al treilea stalp - milostenia (zakat); este o cota obligatorie din orice depaseste pragul
minim de supravietuire. Zakat-ul serveste la milostenie, nu pentru moschei, bunuri
sau intretinerea moscheilor.
Al patrulea stalp, postul (sawm); in a 9-a luna a calendarului lunar, numita Ramadan.
Postul dureaza timp de o luna (luna e numita Ramadan, nu postul). In aceasta luna nu
se mananca, nu se bea si nu se intretin relatii sexuale, din zori si pana la apusul
soarelui - in fiecare zi a lunii Ramadan.
Al cincilea stalp, pelerinajul (hajj); adunarea anuala a milioane de musulmani la
Mecca, in cea de a 10-a zi a lunii a 12-a lunare. Pelerinajul constituie o obligatie:
orice musulman trebuie sa faca hajj o data in viata. Semi-goi, pelerinii arunca pietre
in obeliscuri, adica in Satana.
***
Musulmanul crede profund ca Coranul este Cuvantul lui Dumnezeu, Stapan Absolut,
Creator a tot ce este. Acest Mesaj este trimis oamenilor spre a-i indruma; din aceasta
credinta decurge principiul ca numai Coranul este detinatorul adevarurilor absolute si
este singura referinta de buna purtare, fiind deci pentru musulman, sursa unica a
religiei, eticii si dreptului.
HINDUISMUL

IV. Hinduismul

Hinduismul este una dintre cele mai vechi religii, cu leaganul in India si
radacinile anterioare mileniului al II-lea i.Hr. dar s-ar putea ca unele
rituri, mituri si simboluri sa dateze din epoci chiar mai vechi, adica din
mileniul al III-lea i.Chr. Ceea ce numim azi hinduism este rezultatul
fuziunii dintre aportul indo-european adus de triburile Asiei
septentrionale si o baza religioasa autohtona existenta in bazinul
Indusului, raspandita in bazinul Gangelui si, de acolo, pe intreg
continentul indian. Astazi gasim hinduismul in India, Sri Lanka (Ceylon),
Indonezia, insula Bali, Malaysia, Singapore, insulele Fidji, insulele Mauritius ; gasim
hindusi in insula Reunion, Madagascar, Africa de Sud ( Gandhi a profesat ca avocat
printre hindusii de aici ) , in Caraibe, Surinam si Trinidad. De altfel, hindusi gasim
raspanditi pe tot globul.
Hinduismul aduce lumii occidentale sensul simbolului, sensul transmutarii interioare spre
spiritualitate si sensul sacrului care se manifesta prin intermediul cosmosului. Cuvantul
hindu este legat de fluviul Indus si desemneaza pe locuitorii continentului indian, iar
daca inainte de secolul al XIX-lea se spunea religii si obiceiuri din India, neexistand
cuvantul hinduism, la inceputul acelui secol un hindus l-a inventat prin mimetism de la
termenii crestinism, iudaism etc. Europenii credeau ca hinduismul are o unitate de
practici si doctrine, dar acest lucru este inselator, pentru ca nu exista hinduism, ci
hinduisme.

Politeismul hindus

Hinduismul are la baza politeismul, existand ideea ca intreg cosmosul este sacralizat si
fiecare parte e guvernata de un anumit zeu, si anume: zeul Focului Agni, vantul numit
Vayu, Soarele numit Surya, luna - Chandra, razboinicul Indra, iar mai tarziu au
constientizat ca exista unul mai presus de ei si de zei, si l-au numit Stapanul fiintelor
vii sau Prajapati sau Brahma. Mai tarziu, hindusii s-au indreptat si spre alti zei supremi :
Shiva Binevoitorul sau Vishnu Atotpatrunzatorul.

Organizarea sociala. Casta

Pentru a intelege hinduismul este imperios necesar sa

vorbim despre caste. Limbile indiene folosesc doua
cuvinte pentru casta : varna sau culoare si jati sau
familie. Jati- urile sunt cele care constituie casta. Exista
patru mari caste ; ele sunt bazate pe trei functii si o a
patra, cea mai umila, a slujitorilor.
Prima casta, cea a brahmanilor, detinatori ai cuvantului sacru, casta insarcinata cu,
cultura. Ei sunt cei care, si astazi, detin abilitatile culturale, fiind numiti shastri ( invatat ),
acarya ( maestru ), jyoti ( lumina ).
Cea de a doua casta, varna este cea a razboinicilor sau kshatriya, regii, radjahii si
maharadjahii, capeteniile de armate.
Cea de a treia, negustorii, crescatorii de vite si agricultorii, impartiti in clanuri ( vish ) cu
denumirea vaishyas ; marea masa a taranilor din India.
Aceste trei clase sociale sunt considerate nobile sau pure; cea de a patra - varna, este
cea a servitorilor sau shudras, subalternii celorlalte trei caste, pe care le slujeau. Paria
sunt in afara sistemului; paria este oricine face o munca impura.
Regulile castelor sunt drastice, mergand pana la excludere in caz de abateri. A fi pur
inseamna in unele cazuri a fi vegetarian ( brahmanii ) ; in altele se practica endogamia
( casatoria in cradul strict al interiorului grupului respectiv ) ; puritatea se refera la hrana,
legaturi de familie si orice contacte fizice. Cateva exemple celebre de excomunicare :
Gandhi a fost excomunicat pentru ca a sfidat interdictia de a traversa marea ; marele poet
Rabindranath Tagore pentru ca a avut legaturi cu mediul musulman si n-a facut ritualuri
de purificare. In India, cel mai grav este sa nu apartii nici unei caste ; crestinii sunt
considerati casta inferioara, cu exceptia cazului in care si-au pastrat casta de origine.
Societatea indiana religioasa sprijina si sacralizeaza ordinea sociala bazata pe familie, pe
sistemul castelor : brahmanii ies din gura lui Brahma, razboinicii ies din pieptul sau,
vaishyas din brate, iar slujitorii din picioare.

Sanatana Dharma

Hindusii folosesc aceasta expresie cu sensul de Ordinea eterna si

permanenta a lucrurilor pentru a-si defini religia. Mahatma
Gandhi la randul sau definea hinduismul ca
varnasharamadharma, adica ordinea lucrurilor ( dharma ) care se
impune fiecarui hindus apartinand unei caste ( varna ) si starile
sale de viata ( ashrama ). De subliniat ca religia isi pune amprenta
pe intreaga lor viata. Hinduismul nu are un intemeietor uman ( ca
buddhismul sau crestinismul ). Hindusii spun ca el a existat si va
exista intotdeauna. Aceasta este Sanatana Dharma.
Etapele de viata ale unui hindus brahman sunt : cea a formarii la
varsta de 10-12 ani ( si astazi ) - initierea sau upanayama, cand invata Veda si stiintele
ei anexe ; etapa maestru de casa drept cap de familie : cea de a treia, cand avea dreptul
sa se retraga sau sa plece pe drumuri in cautarea adevaratei fericiri spirituale, fiind numit
atunci sannyasin.

Ritualuri. Samskara

Ritualul nasterii, la cateva zile dupa eveniment, tatal alege un nume si oficiaza un rit cu
apa, benefic si datator de viata lunga.
 Upanayama - ritualul initierii ; tanarul este invatat cum sa
conduca practicarea jertfei casnice, jertfa zeilor si practica
rugaciunii zilnice catre soare.
Samskara care sacralizeaza intrarea in viata a stapanului casei
este ritul casatoriei ; ceremonia se desfasoara acasa si nu in
temple.
Cel de-al patrulea Samskara - funeraliile, niciodata in temple sau locuri sfinte, oficiat prin
ardere pe ruguri.
Celebrand nasterea, casatoria, moartea, ei confera sens si forta acestor evenimente ale
vietii, sacralizandu-le.

Atman/brahman. Eu-l si Absolutul

Hindusii sunt mandri de cultura lor, care in urma cu 2500 de ani a reinnoit religia si i-au
dat o dimensiune mai spirituala. Cand la evrei era epoca profetilor ca Isaia, in India sunt
micile tratate - upanishade - transmise pe cale orala si scrise abia recent. Omul devine
constient de identitatea forului sau launtric atman cu absolutul brahman.
In secolul al III-lea i.Chr. s-au inteles pericolele abordarii upanishadice sau vedanice,
propunandu-se veneratie si adoratie Absolutului, iar acesta a fost numit Shiva
Binevoitorul, impacand astfel religia cu filosofia. Aceasta alianta intre elementul religios
si intelepciunea intelectuala a dat avant hinduismului modern. Rama si Krishna au fost
personaje istorice, dar au fost atat de venerate si adulate incat au fost asimilate cu
descendente ( avatara ) ale Zeului Suprem ; iar zeitati secundare ca Veda, Shiva si Vishnu,
au devenit importante gratie identificarii lor cu Absolutul.

Locuri sfinte si temple

Hinduismul se poate practica acasa ( in afara inmormantarilor care se oficiaza in locuri

desacralizate ), nu exista obligatia de a merge la templu pentru ele. Exceptii : devotiunea
fata de un anumit zeu, un juramant sau traditiile de familie. De exemplu, in Sud, unele
familii se duc in grup la templu spre a-l saluta pe Shiva. Sunt ceremonii frumoase, cu
ofrande de flori, fructe, tamaie, lumini, oficiate in templul idolului respectiv. Divinitatile
cele mai venerate sunt Shiva si Vishnu ; Kali zeita protectoare a Calcutei. Nu se poate
vorbi despre o treime, chiar daca exista Brahma-zeul creator, Vishnu-zeul ocrotitor si
Shiva-zeul distrugator.

Cai spirituale

Raul coexista alaturi de Bine, iar hinduismul a creat unele scoli

care experimenteaza aceasta coexistenta ; diversele yoga pe
care le cunoastem provin din aceste scoli. Intre yoga si calea
spirituala exista o identitate de structura.
In India, orice yoga se defineste in raport cu energiile
corporale sau mentale pe care le disciplineaza pentru un scop precis. Orice yoga -
spune Katha upanishad VI, 11 - este creatie si distrugere in acelasi timp. Orice yoga
este, ca orice spiritualitate, o valorificare, o absorbtie a altor energii. Asemenea cai au
fost introduse si in Occident: calea cunoasterii, calea bhakti sau a devotiunii si yoga sub
doua forme : hatha yoga sau calea efortului fizic ( care insista asupra asana-elor, pozitiilor
) si raja yoga sau yoga regala care este mai meditativa. Hindusul practica meditatia, yoga
si credinta in reincarnare. Pentru hinduism, divinul, atman/brahman, este inefabil si
infinit prin esenta. El nu poate fi considerat o persoana, pentru ca o persoana este limitata
prin definitie.
Si inca ceva... Hindus te nasti sau nu ; nu poti sa devii !
BUDISMUL

V. BUDISMUL

Budismul a aparut in India secolelor VI-V i.Hr. In urma

unor cercetari recente, data cea mai probabila pentru
Nirvana lui Buddha, este intre anii 483-400 i.Hr. Inainte de
aceasta, cautarile spirituale dobandisera deja notiunile de
natura ciclica a timpului si inlantuirea fiintelor in ciclul
permanent al nasterilor si mortilor, samsara. Se dorea
intelegerea mecanismului transmigrarii fiintelor, pentru a
gasi o cale de eliberare, ca o unire a principiului personal cu divinul.

Buddha

Nascut intr-un mic regat nepalez, copilul primeste numele de

Siddhartha (ar putea fi un titlu nobiliar, dar in acest caz numele sau
ar ramane necunoscut), iar numele de familie era Gautama. La
aproximativ 30 de ani, intalnindu-se cu un batran calugar sihastru,
descopera suferintele oamenilor: batranetea, boala, moartea ; dar si
o cale spre speranta eliberarii. El alege sihastria si opteaza pentru
Calea de mijloc, care-i arata lucrurile asa cum sunt : iluzorii,
trecatoare, si descopera posibilitatea eliberarii fiintei de patimi si
iluzii aducatoare de suferinta. Aceasta este Desteptarea si el capata
numele de Buddha, Cel desteptat si fiind ascet din clanul Shakya a
fost numit Shakyamuni. Cel care, dupa 547 de existente anterioare, animale, fiinte umane
si de alte feluri, Buddha Shakyamuni, hotaraste sa impartaseasca invatatura sa si, timp de
40 de ani calatoreste prin Valea Gangelui, explicandu-si doctrina, adunand calugari si
adepti laici, iar la insistentele discipolului sau Ananda, accepta si calugarite. La o varsta
avansata, el dispare inaltandu-se in Parinirvana, moastele lui fiind impartite in diverse
stupa, monumente ale arhitecturii buddhiste, edificii comemorative si relicvare.

Cele patru adevaruri sfinte

Primul adevar este o constatare: universalitatea suferintei

(fizica si morala, imperfectiune, schimbare, nepermanenta).
Budismul concepe individul ca pe o combinatie de energii
repartizate in cinci agregate: materia (cuprinde pamant, stare
solida; apa, stare lichida; foc, caldura; aer, miscare), senzatiile
(domeniul afectiv), perceptiile (domeniul cognitiv), mentalul
care cuprinde actele voluntare, intentiile. Notiunea de act
deliberat este capitala pentru buddhism, caci numai actul, bun sau rau, produce roade,
adica o consecinta karmica. Pentru a evita confuzia curenta trebuie sa subliniem ca actul
insusi - karma este diferit de consecinta sa, de rodul sau - phala si, in sfarsit,
constiinta. Teoria buddhista a karmei este expresia unei legi naturale a cauzelor si
efectelor si nicidecum nu trebuie asimilata cu vreo justitie divina sau destin. Individ
este combinarea acestor cinci agregate, nepermanente si in continua schimbare (sinele
sau sufletul nu exista). Cu aceasta optica, budismul accepta notiunea de samsara,
preferand traducerea renastere in loc de reincarnare.

Iata textul primului adevar: Iata, o calugari, Adevarul sfant despre suferinta: nasterea
este suferinta, batranetea este suferinta, boala este suferinta, moartea este suferinta, unirea
cu ceea ce nu iubim este suferinta, despartirea de ceea ce iubim este suferinta,
neimplinirea dorintelor noastre este suferinta, pe scurt, cele cinci feluri de obiecte ale
dragostei sunt suferinta.

Cel de al doilea adevar atribuie suferintei o cauza: setea (de placeri,

de averi, de devenire, de existenta etc), dorinta (luarea in posesie,
unirea trupeasca), atasamentul. Un ciclu etern, o roata a vietii.
Iata textul celui de-al doilea adevar: Iata, calugari, adevarul sfant
despre originea durerii: este setea neostoita de la o renastere la alta,
insotita de placere si lacomie, care isi gaseste aici si acolo, setea de
placere, setea de existenta, setea de nepermanenta.

Cel de al treilea adevar; Buddha ofera speranta unei eliberari:

afirmarea Nirvanei. Concept cvasiindefinibil mai presus de ceea ce este omenesc,
Nirvana are sensul fundamental disparitie. Disparitia nu a sinelui, care este iluzoria, ci
disparitia iluziei acestui sine si disparitia dorintelor. Nirvana nu este o stare ce poate fi
atinsa numai dupa moarte; chiar in timpul vietii orice patima, orice iluzie poate fi
inabusita. Dar aceasta Nirvana nu este completa pentru ca ramane corpul fizic. Iata textul
celui de-al treilea adevar: Iata, calugari, adevarul sfant despre inabusirea suferintei:
domolirea acestei sete, prin anihilarea totala a dorintei, alungand dorinta, renuntand la ea,
eliberandu-ne, nemailasandu-i loc.

Cel de al patrulea adevar; Buddha arata calea spre posibilitatea

unei eliberari, denumita Nobila Carare Octupla. Conduita etica
bazata pe dragoste si compasiune pentru fiinte; cuvant, fapta,
mijloace de existenta drepte, fara minciuna sau fapte urate.
Disciplina mentala: eliberarea de stari mentale rele; sa fie perfect
lucizi, sa pastreze in spirit realitatea existentei: nepermanenta,
insubstantialitatea; disciplina si antrenarea spiritului. In sfarsit,
intelepciunea: gandire, vointa, intelegere, - drepte. Si iata texul
celui de-al patrulea adevar: Iata, o, calugari, adevarul sfant pe
drumul ce duce la innabusirea suferintei: este drumul sacru cu opt
ramuri, care se numeste: intelegere dreapta, gandire dreapta,
cuvant drept, fapta dreapta, mijloace de existenta drepte, efort drept, concentrare
dreapta.
Cararea poate fi urmata de toti, dar numai viata monastica era socotita compatibila cu
cautarea Nirvanei; iar calugarul este idealul de conduita al budismului antic. Cele patru
adevaruri sfinte sunt mostenirea inestimabila lasata de Buddha.

Dupa Buddha...

Dupa disparitia sa, discipolul Ananda rosteste Sutrele (predici atribuite lui Buddha),
Vinaya sunt regulile monastice stabilite de Buddha, iar o a treia culegere, Abhidharma
sau doctrina aprofundata, impreuna cu celelalte doua, alcatuiesc Tripitaka sau Triplul
cos, literatura canonica a buddhismului antic, ajunsa in zilele noastre fragmentar.
La cca. un secol dupa moartea lui Buddha, apare un fel de schisma, denumita Mahayana.
Adeptii sai isi vor spune cei ce tin de Mahayana Marele Vehicul
(cel al mantuirii). Adeptii sai se considera detinatorii gandirii
profunde a lui Buddha.

Mahayana

Mahayana il considera pe bodhisattva ca fiinta ideala. In aceasta calitate de fiinta

menita Desteptarii, erau cunoscuti in traditia antica: Buddha istoric din perioada
anterioara Desteptarii si Maitreya, Buddha al vremurilor viitoare. Obiect de devotiune
pentru laici, bodhisattva era si obiect de speculatii intelectuale pentru calugarii eruditi.
Pentru masa credinciosilor, bodhisattva reprezinta mantuitorul capabil sa aduca ajutor,
prin fapte de vitejie iesite din comun si capacitatea de a transfera meritele sale asupra
altor fiinte. Budismul spune ca orice fiinta poseda in ea germenul bodheitatii, adica toate
fiintele sunt menite izbavirii (aceasta afirmatie e pusa in valoare in
budismul Zen din Japonia).

Panteonul, arta budista si budismul tantric

Numarul celor venerati, buddha, bodhisattva, zei ai hinduismului

integrati, entitati feminine, este atat de mare incat putem vorbi despre
un panteon. Odata cu formarea Mahayanei, apare imaginea
antropomorfa a lui Buddha ; se dezvolta si o literatura consacrata descrierii acestui
panteon pletoric si ritualurilor, de asemenea.
Cuvantul tantra ca termen generic desemneaza activitatile referitoare la riturile si
practicile esoterice. Contrar opiniilor acreditate de occidentali, adeptii budismului tantric
sunt doar cei selectionati riguros; ei se dedau unor fapte reprobabile din punct de vedere
moral. Dar numai cu mintea, prin meditatie, evitand abuzurile in executarea ritului si
printr-o munca de ordin psihic. Ca si in cazul cufundarilor psihice in impur,
simbolismul sexual din budismul tantric a fost deseori rastalmacit.

Mandala
Cuvantul inseamna cerc sau, prin extensie domeniu, teritoriu si desemneaza orice
diagrama centrata. Textele esoterice ale budismului tantric desemneaza prin mandale
domeniul individual al unei divinitati. Un vechi text precizeaza ca mandala este
cunoastere, ca alcatuirea sa este edificarea constiintei pure; ca cele doua linii care unesc
unghiurile diagramei si se intersecteaza in centrul ei, sunt simbolurile Legii budiste.
Unele mandale pot avea scop practic, precis: declansarea ploii, obtinerea protectiei
personale etc. Dar scopul fundamental ramane perceperea vacuitatii universale, disparitia
iluziei sinelui.

Comunitatea

Se regasesc doua componente: calugarii si laicii. Bhikshu este

denumirea calugarilor (cersetori). Varsta minima pentru a intra in
calugarie este de 7 ani. Intrarea se face prin actul plecarii: se rade pe
cap, se imbraca vestmantul galben si rosteste de trei ori formula de
adoptare a refugiilor: Plec in refugiul lui Buddha, plec in refugiul lui
Dharma, plec in refugiul lui Samgha, prin care calugarii, dar si laicii,
se angajeaza pe calea budismului. Calugarii incep acum o perioada de
noviciat cu durata variabila; urmeaza hirotonisirea, iar dupa, primeste
doi maestri: unul pentru disciplina si conduita, altul pentru cunostintele
despre doctrina. Baza ierarhiei o constituie vechimea. Calugarii isi
petrec ziua in meditatie, predici, studiu; daca la inceput erau cersetori,
mai tarziu au aparut manastiri. Budismul ingaduie calugaria pentru femei.
Laicii, cei care au rostit tripla formula a acceptarii refugiilor, se angajeaza sa respecte cele
cinci percepte morale: fara omor, furt, minciuna sau practici sexuale nepermise si
moderatie la bauturile care imbata. Ei nu renunta la societate si la satisfactiile materiale.

Zen, amidism si altele

Dupa disparitia Maestrului, timpul urma sa aiba trei perioade: cea a Legii corecte,
perioada Legii contrafacute ca o regresie si perioada Declinului Legii cand practica si
Desteptarea dispareau. A aparut astfel, o solutie: o credinta absoluta in puterea izbavitoare
a unuia sau altuia dintre marii buddha. Apare amidismul in
jurul lui Amitabha sau Amida (Japonia), care spune ca orice
fiinta care-l invoca va renaste intr-un Taram pur dupa ce
accede la starea de buddha pe calea Desteptarii.
Ca si alte scoli, Zen sustine ca orice fiinta poarta in ea esenta lui
buddha, propovaduind ca activitatea personala este unicul mijloc
de realizare a bodheitatii. Scoala a beneficiat de protectia
shogunilor pentru caracterul sau practic si concret, dar si pentru disciplina Zen foarte
riguroasa. Apare scoala Soto, Desteptarea tacuta, cunoscuta in Occident ca zazen. O
ultima transformare a budismului - puternica si azi - este in Japonia, Doctrina lui
Nichiren.
Sarbatorile

Rugaciunile (de fapt omagii aduse lui Buddha), procesiunile,

ceremoniile, cultul relicvelor, nu au nimic comun cu invataturile lui
Buddha, dar ele sunt utile si respectabile in cazul budismului.
Pentru comunitatea budista, timpul se scurge in ritmul
anotimpurilor si sarbatorilor: cele care marcheaza sfarsitul
sezonului ploios, tripla aniversare: Nasterea, Desteptarea, Nirvana
ale lui Buddha; exista si sarbatori mai putin importante, dar mai dese: confesiunile
comune, cu citirea textelor si hirotonisirile.

"Caci se vor ridica

"Eu sunt cel dintai si
hristosi mincinosi si
Cel de pe urma si nu
prooroci mincinosi si
este alt dumnezeu
vor da semne mari si
afara de Mine". Isaia
chiar minuni, ca sa
44:6
amageasca, de va fi
cu putinta, si pe cei
Dar au fost in popor si
alesi. Matei 24:24
prooroci mincinosi,
dupa cum si intre voi
"Iubitilor nu dati
vor fi invatatori
crezare oricarui duh,
mincinosi, care vor
ci cercati duhurile
strecura eresuri
daca sunt de la
pierzatoare si
Dumnezeu, fiindca
tagaduind chiar pe
multi prooroci
Stapanul Care i-a
mincinosi au iesit in
rascumparat, isi vor
lume. Si orice duh,
aduce lor grabnica
care nu marturiseste
pieire;
pe Iisus Hristos nu
Si multi se vor lua
este de la Dumnezeu,
dupa invataturile lor
ci este duhul lui
ratacite si, din pricina
antihrist, despre care
lor, calea adevarului
ati auzit ca vine si
va fi hulita". II Petru
acum chiar este in
2:1-2
lume. I Ioan 4:1-3