Sunteți pe pagina 1din 9

RELIEFUL FLUVIATIL TERASELE, LUNCILE

TERASELE

Terasele, prin toate caracterele lor reprezinta dovada cea mai graitoare a intensitatii cu care
reteaua hidrografica a contribuit la prelucrarea reliefului. Este de inteles, ca o astfel de actiune
continua si in faza actuala a modelerii, marcata de conditiile specifice postglaciarului care au
favorizat eroziunea laterala, acumularea si inaltarea patului dea luviuni.
In afara rolului extraordinar in modelarea reliefului, importanta stintiifica a teraselor este
accentuata din ce in ce mai mult si asta, datorita faptului ca aceste forme de relief au fost cu
predilectie cautate pentru fixarea asezarilor si pentru amlasarea obiectivelor economice de orice
natura.
Studiul teraselor a urmarit cu precadere determinarea ectelor actiunii raurilor si prin aceasta
adancirea cunoasterii genezei si mai ales a evolutiei cuaternare a reliefului fluviatil, pentru ca
terasele sunt martorii cei mai reprezentativi si concludenti ai simptomelor tectonicii si a raporturilor
acesteia cu actiunea factorilor modelatori la nivelul suprafetei topografice. Mai prezinta insa si un
scop practic si anume, larga lor solicitare in procesul de utilizare a terenurilor.
Terasele constituie repere semnificative pentru rolul jucat de variatiile climatice, miscarile
neotectonice si pozitia nivelului de baza in cuaternar.
TERASELE sunt trepte in lungul vailor la altitudini relative de albie ce variaza intre 4-5m si 180 m
care la origine au fost lunci, ramanand suspendate in urma adancirii in ele a raurilor. A functionat
initial ca una din albiile sale majore, cauzele care au dus la formarea lor fiind legate de schimbarile
climatice sau tectonice. Acestea scot raul din profilul de echilibru, obligandul sa se adnceasca.
Desfasurarea si dimensiunile variaza in functie de generatia de vai si de unitatile de relief in
care se afla. Au extensiune in regiunile de dealuri, podis si sunt mai reduse in munti, indeosebi in
subunitatile alcatuite din roci dure.
De asemenea, sunt mai numeroase si au dezvoltare in lungul raurilor principale, caracteristici care
scad pe masura trecerii la generatii de afluenti tot mai noi.
Morfologic la orice terasa se separa doua suprafete una orizontala sau cvasiorizontala
numita podul terasei care reprezinta o lunca veche si o suprafat inclinata care formeaza fruntea
terasei, ea rezultand prin adancirea raului in lunca. Linia care se afla la imbinarea suprafete poarta

1
numele de muchia terasei, iar cea care este situta la racordul podului cu forma de relief superioara
constituie ttna terasei.
Deci terasele prezinta patru elemente specifice:
Podul terasei: partea superioara a terasei, suprafata fostului ses care a ramas suspendat. El are aspect
plan, cu o slaba inclinare catre avalul vaii.
Fruntea terasei: (taluz) reprezinta planul inclinat care margineste terasa spre axul vaii. Se formeaza
atat prin eroziunea in adancime a raului cat si prin eroziunea laterala a fruntii terasei, eroziune care
largeste valea propriu-zisa si creeaza posibilitatea de formare a unei noi terase.
Muchia terasei: reprezinta marginea podului catre axul vaii sau linia de contact dintre podul terasei
si fruntea terasei. Poate avea un contur foarte diferit, in functie de prezenta unor ravene sau torenti.
ttna terasei: este linia de unire a podului terasei de versantul pe care se sprijina. La terasele mai
vechi acest contact poate fi mascat de coluvii sau proluvii.
Structural se disting trei situatii:
terase aluviate (aluviale): la care se separa un strat de aluviuni cu o grosime de 1-5 m si roca
in loc, intre ele fiind vechiul pat al albiei. Sunt cele mai frecvente
terase in roca: la care lipsesc aluviunile, podul terasei corespunzand patului albiei
terase aluvionare: ce au panza groasa de aluviuni, in care ulterior raul s-a adancit. Exista doua
subtipuri: terase imbucate si terase rezemate.
Geneza teraselor: exista doua teori generale referitoare la forarea acestora.
-Prima mai veche, considera realizarea lor in trei faze la care procesele fluviatile au rol diferit -
in prima faza domina eroziunea lineara care creeaza patul albiei, in a doua se realizeaza
aluvionarea ce da stratul de materiale de deasupra patului si a treia cand iar pe prim plan se afla
eroziunea lineara, raul tind nu numai patul de aluviuni, ci si rocile de dedesubt.
-A doua teorie rezuma geneza la fazele cand s-au realizat cele doua suprafete care alcatuiesc
terasa. In prima , in urma actiunii mai intai a eroziunii lineare, iar dupa ce s-a ajuns la un
echilibru dinamic a predominarii eroziunii laterale cand s-a infaptuit lunca cu un strat de aluviuni
nu prea gros; a doua faza solicita ruperea echilibrului si declansarea eroziunii lineare prin care
raul se adnaceste cu mai multi metri situatie care face ca lunca sa ramana suspendata deasupra
unei albii in curs de realizare ca terasa. De aici si ideea ca terasa este rezultatul succedarii in timp
a proceselor de eroziune fluviatila.

2
Indiferent de interpretare, cert este ca cele doua suprafete apartin la doua faze de evoltie diferite
si ca trecerea de la realizarea uneia la cealalta, s-a infaptuit printr-o modificare brusca a rolului
proceselor care se petrec in albie.
Aceasta situatie este conditonata de ruperea echilibrului morfodinamic dobandit de rau, in finalul
realizarii luncii, deci a suprafetei orizontale. Ruperea starii de echilibru este pusa pe seama a trei
categorii de factori:
1. coborarea nivelului de baza, situatie valabila indeosebi la raurile care se varsa in oceane.
Variatia nivelului acestora s-a produs de mai multe ori in cuaternar, in conditiile dezvoltarii de faze
glaciare si interglaciare. In glaciar formarea calotelor de gheataa determinat retinrea ca gheata a unei
perti din apa oceanelor participanta la circuitul global. Ca urmare nivelol acestora a coborat, raurile
care se varsau in ele fiind nevoite sa se adnaceasca in luncile create anterior. Deci, in interglaciar s-a
realizat lunca, iar in glaciar terasa, ca treapta morfologica.
2. miscari epirogenetice pozitive, care afecteaza unitatile de relief in care se desfasoara un
bazin hidrografic. Acesta miscari nu sunt continui si nici nu au viteza mare. In perioada de stabilitate
se ajunge treptat la realizarea profilului de echilibru indicat de dezvoltarea luncii. Aceste modificari,
desi lente, determina in timp o modificare de altitudine si de panta, ca urmare raul capata energie
mecanica suplimentara si se va adanci in lunca creata anterior.
3. oscilatii climatice importante petrecute la intervale mari de timp: ele favorizeaza
modificarea debitului raului si prin aceasta a unui element de baza din relatia care asigura energia
mecanica a apei raului ceea ce conduce fie la acumulari in albie fie la eroziune lineara deci
adancirea raului. In fazele cu climat rece se realizau lunci extinse cu un pat de albie inghetat, iar in
sezonul cald actiunea apei producea eroziunea maulrilor, deci largirea luncii
Varsta teraselor: se stabileste prin diferite metode, dar rezultatele au un anumit grad
de relativitate.
Cel mai simplu se apreciaza in functie de pozitia uneia in raport de cealalta.
Prin metoda numarului de loessuri si de soluri fosile, situate peste depozitul de
aluviuni, aprecierea se apropie mai mult de realitate
Interpretarea spectrelor de polen extrase din lentile de argila din depozitul de
aluviuni dau posibilitatea reconstituirii tipului de fprmatiuni vegetale limitrofe luncii si chiar a unor
aprecieri privind varsta acumulari, ulterior acesteia s-a petrecut taierea fruntii si deci dataserea
terasei.

3
Datarea paleontologica este cea mai apropiata de realitate cu conditia ca fosilele sa
nu reprezinte elemente remaniate. Prin ea se stabileste varsta depozitului. La raurile mari din tara
noastra, au fost identificate mai multe terase reper si pe baza lor s-a ajuns la intocmirea unor scheme
morfocronologice pentru bazinele din sudul, estul sau vestul tarii.

Tipuri de terasa: se disting pe baza diferitelor criterii:


Dupa desfasurarea in profilul longitudinal al vaii terasele pot fi: paralele,
convergente in aval, convergente in amonte, in foarfeca
Dupa desfasurarea in profil transversal sunt terase: bilaterale, monolaterale, in
evantai
Dupa structura sunt terase: aluviale, aluvionare
Dupa geneza: terase de natura eustatica, climatica, neotectonica

Inaltimea, numerotarea si racordarea teraselor


- Inaltimea teraselor se apreciaza in marea majoritate a situatiilorprin altitudinea
relativa, valoare care se caluculeaza prin raportarea neveluilui superior al depozitului de aluviuni la
nivelul luncii. In acest mod se stabileste cu cat s-a adancit raul de la fosta lunca la cea actuala.
- Numerotarea: frecvent se face plecand de la cea inferioarala cea cu inaltimea cea
mai ridicata din lungul raului (ex: terasa VIII).
Alteori se folosesc valorile de altitudine (t3-5m, t10m.t60m). Mai rar numerotarea se face de sus in
jos (terasa I este cea mai veche care are si pozitia superioara, iar terasa VI este cea mai noua
deasupra luncii).
-Racordarea teraselor este o operatiune care presupune identificarea tuturor fragmentelor de
terasa din lungul unui rau si de pe afluenti, cartarea lor pe harti, intocmirea fiselor cu elementele
specifice. Racordarea este dificila, intrucat ulterior individualiarii terasei ea sufera trei tipuri de
actiuni: fragmentarea de catre torenti sau paraie, erodarea de catre raul principal si depunerea de
materiale groase pe pod.

Sisteme teritoriale de terase:


-Sistemul carpatic: prezinta dominant terase de natura tectonica si tectono-climatica, au
deformari altimetrice locale, dedublari, si in general grad de fragmentare accentuat. Se pot separa
mai multe subsisteme regionale:

4
Depresiunile golf- din vestul Carpatiilor Occidentali, au 4-6 terase care sunt
paralele in depresiunidar converg atat in bazinul montan limotrof cat si la contactul cu Canpia
banato-somesana
Depresiunile din interiorul spatiului monatn, cu sau fara subsecventa slaba
(Maramureas, Brad, Dornelor), 4-6 terase pe vaile principale si 1-4 pe cele secundare
Depresiunile cu subsidenta activa in cea mai mare parte a cuaternarului (Ciuc,
Brasov) nu contin decat 103 terase aflate frecvent la contactul cu rama montana.
Culoarele largi de vale taiate in foratiuni sedimentare flisoide cu 6-8 terase care
se continua pe afluenti cu 1-6 terase.
Culoarele de vale transversale formate in roci cristaline, vulcanice, calcare,
cnglomerate, au terase in numar diferit doar pe vaile principale si in bazinetele depresionare.

Sistemul subcarpatic: are pe de o parte caracter tranzitoriu catre Carpatii si unitatile geografice
limitrofe, iar pe de alta parte unele particularitati impuse de miscarile tectonice si de alcatuirea
orografica a acestora. Dominant sunt terase de natura tectonica, dar la care si factorul climatic a avut
un rol important. In general sunt pe vaile principale 5-6 terase, iar numarul lor creste pe axele
culmilor anticlinale sau scad in unele depresiuni unde sunt sunsidente.

Sistemul moldovenesc: cuprinde cea mai mare parte din babazinele raurilor Prut si Siret spatiu
antrenat in cuaternar intr-o ridicare usoara transmisa dinspre munte. Rol important au avut si
retragrea lacului din extremitatea sudica , miscarile subsidente din Campia Siretului, variatia
conditiilor climatice si aportul raurilor carpatice cu debite mari. Ca urmare au rezultat terase
tectono-climatice care in lungul raurilor alohtone sunt in numar de 6-9, aproape paralele cu talvegul.
Subsidenta din sud a condus la efilarea treptata a teraselor Siretului si Barladului in nord-estul
Campiei Romane

Sistemul transilvan: este caracteristic Dealurilor Transilvaniei. Aici sunt trei mari bazine
hidrografice (Somes, Mures, Olt), in care in lungul vailor principale sunt 6-8 terase tectono-
climaticecu desfasurare paralela cu albiile acestora. Au o dezvoltare larga, cu poduri foarte incarcate,
conuri de dejectie si frunti afectate de siroiere.

5
Sistemul danubiano-getic: cuprinde terasele din Campia Romana si Podisul Getic. Exista cinci
terase al Dunarii ce au o larga desfasurare la vest de Olt, dar al carui numar se micsoreaza treptatin
concordanta cu fazele principale ale retragerii lacului getic spre est si nord-estIn culoarele vailor Olt
si Jiu, sunt tot 5 terase care se racordeaza cu cele ale Dunarii si 1-4 terase pe afluentii din Pod.
Strehaia si Dealurile Oltetului. La est de Olt se impun trei situatii. In primul rand terasele raurilor
din dealuri la intrarea in campie se largesc si se efileaza in nivelul acesteia sau se pierd in vaste
conuri aluviale. In al doilea rand sunt vaile care frangmenteaza Podisul Cotmeana si unde sunt 1-3
terase joase, discontinui, iar a treia situatie apartine raurilor mari care strabat campii tabulare sau
piemontane, 1-3 terase.

Sistemul banato-somesan: include treptele din lungul raurilor din vestul tariicare de regula au
obarsii in muntii dar strabat dealurile in care isi creaza culoare largi si se indreapta spre centrele de
sunsidenta activa din campie. Pe parcurs exista 3-5 terase in dealuri. La contactul cu campia cele
superioare se opresc brusc iar cele inferioare trec in 1-3 generatii de conuri aluviale. O desfasurare
larga o au terasele in dealuri pe Somes, Lapus, Barcau, Mures, Timis.

Sistemul dobrogean: este slab reprezentat, discontinuu si numai pe vaile mai importante. Pe acestea
exista 1-2 terase la care local mai apar cateva trepte in roca cu caracter de glacis sau nivele
litologice. Sunt slab reprezentate deoarece eventualele terase, create in cuaternar, cand Dobrogea era
o unitate joaa ce se intindea mult spre est, au fost acoperite de transgresiunile marii de la inceputul
holocenului

Concluzii: Terasele constituie trepte create de rau prin procese de eroziune la care uneori se
adauga o aluvinare intensa. Ele sunt elemente de baza in reconstituirea evolutiei reliefului in
cuaternar. Se afla in jumatatea inferioara a vaii avand o utilizare deosebita

LUNCA (albia majora)

Luncile sunt forme de relief holocene, a caror fizionomie, structura si evolutie au fost
conditionate de modificarile intervenite in dinamica raurilor in concordanta cu variatiile
neotectonice si bioclimatice din acest interval de timp geologic.

6
In mod obisnuit, ca urmare a dispunerii radiare a raurilor fata de treptele principale de relief,
luncile se largesc din cursul superior al raurilor catre varsare, datorita cresterii vaolumului de apa
sau schimbarii conditiilor geologice si morfologice, asa cum se constata la apele care trec din
Carpati spre dealuri, podisuri si campie.
Dimensiunile acesteia sunt variabile de la un rau la altul si chiar la acelas rau, de la un sector
la altul. In raport cu albia minora se desfasoara pe latimi deosobite pe ambele parti sau numai pe
una. Pot avea caracter bilateral sau monolateral. Luncile au dimensiuni mari in regiunile de campie
si podis, in depresiuni i cursul inferior al raurilor. Opus, raurile au lunci inguste, sau acestea lipsesc
in munti, in cursul superior, in sectoarele unde s-au adancit in roci cu rezistenta mare. Ca urmare in
cursul unui rau mai intins, se pot separa sectoare in care luncile au dimensiuni, alcatuire, morfoligie
variate. Situatiile devin mult mai complexe la raurile care traverseaza unitati montane, depresionare,
deluroase, campi (Olt, Mures, Jiu), unde alternantele de situati sunt numeroase.
Cronologic: formarea luncilor a inceput mai timpuriu in munti si in regiunile inalte deluroase
si mai tarziu in celelalte. Datele rezultate din studiul faunei, fosilei, a urmelor de cultura materiala si
din unele analize sporo-polinice conduc la concluzia ca acumularile cele mai bogate sunt legate de
holocenul mediu si superior.
Formarea luncilor: este conditionata de atingerea locala a unui stadiu de echilibru
morfodinamic, cand raul isi centreaza energia de care dispune pentru transportul apei, aluviunilor, si
in realizarea eroziunii asupra malurilor concave. Ca urmare isi extind meandrele, putand ajunge la o
latime de peste 10 ori marimea albiei minore.
Morfologia lunci: este in cea mai mare masura rezultatul migrarii prin meandrare a albiei
raului, a proceselor de eroziune laterala si de acumulare a aluviunilor la viituri sau la varsarea
afluentilor. In cuprinsul ei exista forme de relief pozitive si negative. Cele mai insemnate dintre
acestea sunt:
Gridurile ca forme de acumulare a pietrisurilor si nisipurilor grosiere in
vecinatatea albiei prezente dar si a unor foste albi. Sunt alungite si inaltimi de pana la 10 m.
Popinele martori de eroziune in fostele meandre parasite. Pe unele se practica
cuturi sau sunt asezari
Conurile de aluviuni depuse de paraieie sau torentii care ajung in lunca
Trepte de lunca desfasurate la 0,5 m, 1 m, 1,5, 2,5 m, variaza ca numar,
altitudine fiind rezultatul proceselor morfodinamice din albia minora.

7
Diguri forme de relief pozitive amanajate antropic in vecinatatea albilor minore
pentru a feri restul luncii de inundatii
Meandre parasite (belciuge) au rezultat prin procese de autocaptare, in lungul
lor gasindu-se ochiuri de apa
Cursuri parasite ale raului principal sau ale afluentilor
Microdepresiuni cu dimensiuni variabil, unele avand lacuri, iar altele suprafete
cu exces de umiditate
Canale de drenaj sau pentru irigatii realizate antropic, au lungimi de sute de
metri si chiar km si adnacimi de 1-3 m.

Alcatuirea si structura luncii: depind in mare masura de marimile debitului, pantei longitudinale,
de unitatea de relief pa care o strabate raul, stadiul de evolutie a procesului de meandrare. Comun la
toate sunt cateva elemente: - patul albiei taiat in roca de baza si o patura de aluviuni, heterogena ca
alcatuire si granulometrie. Aluviunile au o dubla provenienta. Majoritatea rezulta din aportul raului
principal indeosebi la revarsari cand se produc inundatii care acopeta suprafete de marime diferita
din lunca. Alte materiale sunt aduse si depuse de catre afluenti. Repartitia acestora este neuniforma
dar reflecta o conditie dinamica.

Tipuri de lunci: Au fost separate cateva tipuri de lunci.


1. lunci dezvoltate in culoarele de vale montane si din dealurile inalte: sunt
inguste, discontinui, bilaterale, mai bine evidentiate in bazinetele depresionare
2. lunci in culoarele de vale largi din munti si dealuri: bilaterale dar in alternanta,
au doua orizonturi structurale dar si depozite de acoperiri recenta. Prezinta sectoare inalte si sectoare
joase.
3. lunci in depresiuni intramontane si intracolinare: au extensiune mare,
dezvoltare bilaterala, depozite cu grosimi mari, nivel freatic aproape de suprafata care faciliteaza
nivelul de umiditate
4. lunci in campie, dealuri si podisuri joase relativ stabile neotectonic: sunt largi,
au grinduri, cursuri parasite, popine si diferentieri in trepte joase.
5. lunci in campiile de sussidenta: ocupa spatii intinse cu revarsari frecvente si ca
urmare exista albii cu functionalitate diferita, sectoare cu exces de umiditate si depozite holocene
care depasesc 30 m.

8
9