Istoricul economiei de dezvoltare

Analiza asupra cartii

Frontierele economiei de dezvoltare

Economia de dezvoltare reprezinta un lung sir de teorii,materiale empirice, studii de

caz, descrieri istorice si prescriptii politice. In acest aspect limitele sunt vagi, poate chiar
inexistente, iar o intrebare concret formulata este dificila pentru un analist, si variaza
puternic intre cei ce lucreaza in domeniu ca cercetatori si cei ce practica. Sunt defapt unii
cercetatori care spun ca nici nu exista un astfel de aspect, al economiei de dezvoltare,
exista doar economie care se aplica tuturor tarilor, bogate sau sarace, dezvoltate sau altfel.
Insa, pentru cea mai mare parte a profesionistilor, economia de dezvoltareare un inteles si
o profunzime, si se refera la probleme materiale, de idei si de subiect care sunt in general
recunoscute, si aceasta motiveaza instituirea lui ca un aspect specific al economiei.

Termenul Frontiera inplica faptul ca exista un corp de teorii stabilite si acceptate si

evidente bazate pe experienta, iar eforturile curente de cercetare vizeaza contruirea pe
evidentele deja existente. Se pare ca am invatat multe despre dezvoltare in ultima
jumatate de secol , dar ar fi dificil sa declari ca am reusit sa o edificam. Deci ce sunt pana
la urma "Frontiere"?

In capitolul sau introductiv Gerald Meier vorbeste despre "prima generatie" si "a
doua generatie" de dezvoltatori economisti. Prima generatie s-a concentrat asupra
problemelor si modelelor de tip macro, formularea Harrod/Domar, modelul economic
dual, etapele de crestere ale lui Rostow, Cresterea Echilibrata a lui Nurkse si cresterea
dezechilibrata a lui Hirschmann, Marele Efort a lui Rosenstein-Rodan si Leibenstein,
notiuni de periferie/ de centru si termeni de comert a lui Prebisch.Ideile acestea pun la
indoiala eficacitatea pietei libere si a comertului strain liber, de a produce cresterea
continua si deci necesitatea unei planificari formale a devenit aceptata per total . Din
sirul de teorii dezvaluit de "Import Substitusion", o strategie vizeaza protejarea unei game
largi de produse importate curent pentru a induce productia in casa, si astfel sa schimbe
structura eceonomiei prin manufacturare si departe de agricultura. Desi rata de crestere a
fost mai mare pentru multe tari dupa razboi si au existat inbunatatiri a catorva indici de
performanta, a fost evident apoi in ani 1960 ca au importat substituiri, cum era de
asteptat, Acela a cam fost finalul.

A doua generatie nu a construe pe aceste ideii, ci a preferat o noua directive. Noua

generatie a invatat de esecurile I.S.-ului si din succesele Koreei si a Taiwan-ului, in special
succesul lor in exploatare si crearea de locuri de munca. Aceasta generaatie a mers mai
departe apoi, obtinand preturi corecte, minimizand rolul guvernului in economie si
exportand, drept cheia viitorului, efectiv strategiile dezvoltate. Deasemenea a doua
generatie a inceput sa aprecieze bine rolul inovatiei, a capitalului uman, a consideratiilor
politice si a institutiilor.

De asemenea , Yusuf si Stigltz identifica sapte probleme pentru care dezbaterea

intensive este departe de noi si a caror solutii acum pot forma o parte din stiinta comuna
a dezvoltarii economiei.Cele apte aspecte sunt : sursele de cretere , macrostabilitatea ,
liberalizare,drepturile de proprietate , reducerea srciei , probleme de mediu , precum i
de gestionare a economiei de stat. Solutiile, deci sunt date in termini vagi. De exemplu:
Cercetarile au aratat deasemenea ca macrostabilitatea necesita piete ale muncii flexibile
si un coordonat si prudent amestec dintre fiscal, monetar si metode de cerere in rate- un
amestec consacrat printer fundamentele politicii macroeconomice sau "Disponibilitatea
de a dezvolta ri pentru a aplica politici ecologice este determinate de costuri, vointa
politica, claritatea a ceea ce trebuie sa facem si cum si capacitatea de a implementa actiuni
particulare. Sau Dar un astfel de scepticism nu poate disloca corpul de dovezi sustinute
de intuitive, care leaga cresterea economica de investitiile si castigul din productivitate.
Yusuf i Stiglitz, bineinteles, elaboreaza si discuta metode stralucite, dar in continuare sunt
construite mult prea general , apartinand mai mult trustului si avand un sens mai degraba
comun, frecvent intalnit decat concluzii scurte, clar concepute, sustinut de teorii ascutite si
dovezi empirice senzoriale.Chiar si in aceasta forma generala e usor de gasit concluzii ce
contesta argumentele lor.

Irma Adelman, pe de alt parte, dedic capitolul ei pentru Erorile in dezvoltarea

teoriei si implicatiile ei in politica. Ea identific trei erori majore care au blocat
dezvoltarea terenului si au condus la politici nefericite: Eroarea numarul unu este aceea ce
subdezvoltarea are o singur cauz i aceast cauz s-a schimbat semnificativ
 de-a lungul anilor,inca din 1950. Eroarea doi este ca un singur criteriu este suficient
pentru a evalua dezvoltarea acesteia. Eroarea numarul 3 este aceea ca dezvoltarea este un
process linear lung. Discursul lui Adelman despre aceste erori, vin in apararea propriilor
ei conceptii, chiar daca au existat spatii largi de discursuri ale lui David Vines despre
legitimitatea acestora. Principalul punct aici este pur i simplu c, spre deosebire de Yusuf
i Stiglitz, Adelman gsete puine dovezi a uregentei a unei edificari in urmatoarele
decenii ale economiei de dezvoltare.Unul dintre principalele dificulti nconstruirea unui
edificiu esteambiguitatea functiei subiective , adica forma corpului solicitat. Initial
interesul in economia de dezvoltare era concentrata proape exclusiv pe cap de locuitor sau
eventual, valoarea actual a PIB-ului pe cap de locuitor. Aceast problem este de obicei
discutata n termini de distribuie sau, mai concret, reducerea sau eliminarea srciei. De
asemenea, exist numeroase eforturi pentru a proiecta un fel de indice al calitii vieii, cel
mai des citat este Rapoartele Dezvoltrii Umane.Kaushik Basu evidentiaza mai multe
dificulti de a crea i a urma un astfel de indice. Basu favorizeaza concentrarea atentiei pe
veniturile celor din casta inferioara pe distributia veniturilor. Dupa cum Basu a observant,
un astfel de indice coreleaz strns cu ali indicatori convenionale de bunstare, cum ar fi
alfabetizare, sntate i longevitate, i altele. Sarcina este de a proiecta un set
implementabil de metode, care va produce creterea productivitii printre cei acror
productivitate prezenta este suprtor de sczut. Ideea unui indice a calitatii vietii este
atractiva si, in anumite sensuri, ideea de baz a dezvoltarii.Exist, dup cum a menionat
si Basu, problemele practice i concepional recunoscute in a folosi orice astfel de indici
ca un ghid politic, in special intr-o societate cu diversitate etica, religioasa, cat si grupuri
sociale. Foarte importante sunt puternicele obiectii in cadrul agentiilor externe, spre
exemplu Natiunile Unite, definind un criteriu universal i folosindu-l ca unitate de masura
pentru a stabili rangul unei tari. Principalul punct in a evalua este aceea ca a definii o viata
mai buna este o parte din problema dezvoltarii, adica ceea ce inseamna o viata mai buna
trebuie sa fie modelat cat mai bine de fiecare tara dupa contextul propriei sale istorii,
culturi, religii, i a altor factori care se bazeaza pe aceste idei si politici facute pentru a
reflecta aceste consideratii. O frontiera importanta, ce nu a fost discutata in aceasta carte,
este c unele preferine sunt, de fapt, mai bune dect altele, iar cautarea unor mai bune
predilectii mai bune sunt o parte a procesului de dezvoltare

Capitol scris de Kanbur i Squire este , partial , cu privire la aceast problem , dei
titlul su, face trimitere doar la srcie. Asemenea acestuia este si conceptul despre
compatibilitate al Amarytei Sen, discutata pe scurt in mica sa contributie la o anexa cu
reflectiile a 5 laureati ai premiului Nobel. Astfel, Kanbur i Squire discuta despre
vulnerabilitate i vot, izolare i revelatii, lipsa de putere politic, lipsa de acces la credite,
la faciliti de sntate i de educaie, precum i alte elemente similare, care par a fi o
parte din ideea lor de via mai bun. Asadar, problema saraciei nu reprezinta doar venituri
mici, ci include modul n care sunt utilizate veniturile i mediul politic i social al
societii. Aceast definiie extins a srciei pune n mod evident o povar mare asupra
guvernului, aceea c nu discut, nici nu fac clar mecanismul prin care ideile lor pot fi puse
n aplicare. Cineva ar putea pune de asemenea, urmtoarea ntrebare: Daca celor saraci le-
ar fi furnizate venituri suficiente ar cumpara ei ceea ce au presupus Kanbur i Squire.
Acesta se ntoarce din nou la punctul n care, revine societatii datoria de a explica ce se
doreste prin cresterea veniturilor.

Nicholas Crafts analizeaza relatia dintre istoria economiei si economia de

dezvoltare. El ajunge la concluzia c istoria arat clar c " incearcarile fortate de a
construii modele de crestere si dezvoltare economica pe scheletul unui model de crestere
neoclasic Solow-argumentat este o intelegere total gresita. Deasemenea el considera ca "
instituiile conteaz in creterea economic, dar tarile se pot astepta la divergente
semnificative si persistente in ordine lor institutionala". Astfel Craft concluzioneaza ca
modelul majorat Solow - majorat in principal de capitalul uman- este un cul-de-
sac,considerand ca aceasta crestere a contabilitatii a rezistat destul de bine. El prezinta un
tabel de estimri ale factorului de cretere a productivitii totale pentru o serie de tari in
anumite perioade de timp. Aceste estimari arata marea diversitate intre aceste tipuri de
estimari de-a lungul timpului intr-o tara si de la o tara la alta intr-un interval de timp dat.
Aceast diversitate mare este, desigur, ceva ce trebuie explicat, dar Crafts ofera putin in
acest scop, nici altcineva nu face altfel.

Este usor sa convingi pe cineva ca cresterea contabilitatii conform teoriei lui Solow
a servit scopului ei. Ca efectele factorului total de crestere a productivitatii ar putea fi pur
si simplu adaugat cresterii intrarilor de capital si munca pentru a obitine o crestere a
productiei totale este putin dubios si a inceput sa fie tot mai recunoscut a fiind asa.
Modelul Solow si progeniturile acestuia au invatat o lectie imporanta: creterea necesit
creterea productivitii, pur si simplu mai multe intrri nu poate produce i menine o
cretere susinut.

Comentariu excelent a lui Avner Greif pe baza articolului lui Craft aduce o lumina
speciala asupre a ce sunt frontierele si unde se gasesc. Greif scrie (335/6) c att
istoria economiei, cat i economia de dezvoltare "au ajuns acum la trnt cu
nelegerea faptului c dezvoltarea economic este un proces istoric complex in care
fiecare factor politic, religios, social inter-relationeaza pentru a influenta bunastarea
personala. Studiile trecute si prezente a proceselor de dezvoltare a economiei
necesit astfel o tranziie de la generalizri bazate pe analize economice la nivel
macro, ce releva corelatii (importante), dar care nu stau la baza domeniului de
cazualitate. Acest argument neag practic posibilitatea, sau cel puin utilitatea,
cautarii de a stabilii generalizari tuturor tarilor din toate timpurile. Pranab
Bardhan analizeaza mai in detaliu rolul instiutiilor acordand atentie
maimare acordurilor de proprietate funciara (land tenure
arrangements). Aceste exemple arata cat de importante sunt
institutiile in intelegerea felului in care functioneaza economia, si,
in particular, de ce institutiile disfunctionale par sa reziste pe o
durata nelimitata de timp. Astfel, acordurile de stapanire a
terenurilor care penalizeaza productia si randamentele si care, de
asemenea, participa la inegalitate, persista pentru generatii. Cea
mai obisnuita explicatie este, binenteles, puterea economica si
politica a proprietarilor. Un alt exemplu este incapacitatea pietelor
financiare de a se dezvolta intr-o directie care sa faciliteze evolutia
unei economii mercantile intr-una industriala. In acest caz nu este
atat de usor a indica cu exactitate de ce insitutiile mai eficiente nu
au reusit sa elimine aceasta strangulare. Notiunea si mai generala
a institutiilor de reguli ale jocului creaza probleme si mai adanci
si nu este examinata indeajuns in carte. Regulile jocului care
reflecta crezurile religioase, extensie a separareii bisericii de stat,
obligatile familiale, atitudinea indivdualista in contrast cu cea
comunitara, mestesugurile, valoarea pusa pe detinerea de bunuri
materiale, prevalenta ideii de progres sau, mai specific, dorinta
societatii de a-si decide propriul statut, incercarea de a controla
sau influenta natura, , toate acestea afecteaza in mod
fundamental felul in care functioneaza economia. Aceste reguli ale
jocului nu numai ca afecteaza performantele economiei, dar sunt
adesea ele insele importante surse de bunastare. Cresterea a avut
loc sub o multitudine de aranjamente institutionale. Intreprinderile
Oraselor Mici si ale Satelor din China, diversele aranjamente ale
chinezilor de peste ocean, variatele forme de organizare din
Japonia si Coreea ne arata ca nu exista o randuiala specifica care
sa garanteze cresterea. De asemenea, nu exista retete care sa
dicteze cum ar trebui sa evolueze o societate. Acolo unde exista
ideea ca schimbarea este posibila, si care instiga la cautarea unei
modalitati pe care istoria a lasat-o mostenire, acolo schimbarea se
poate produce.

Lucrarile de cercetare semnate de Hoff si de Stiglitz acopera o

varietae de subiecte pe care le trateaza elocvent, dar nu ofera si
nu pretind a oferi o alternativa la abordarea de tip neoclasic. Dupa
cum Gustav Ranis a sugerat in comentariul sau, lucrarea are o
multime de copaci, dar nu are padurea. De cea mai mare
importanta sunt multele motive pentru care pietele nu rezolva
intotdeauna problemele sau le rezolva intr-un fel nesatisfacator. Ei
pun foarte mult accent pe esecul coordonarii pietelor datorita a
unor factori ca informatia asimetrica, institutiile, capitalul social,
incasarile care cresc, si asa mai departe. Ei de asemenea au
numeroase comentarii referitoare la falimentele guvernului si a
pietei, la externalitatile tehnologice (technological spillovers,)
tehnologice, capitalul social, la The Big Push, la ecologie, si la
multe alte lucruri. Acest capitol este un maraton printr-o serie de
aspecte-problema care tin de dezvoltare (si de teorie economica,
in general) si, intr-o anumita masura, indica anumite limite. Mai
exact, capitolul sugereaza situatii si argumente care pot face parte
dintr-o teorie a dezvoltarii- daca reiese vreuna.

Merilee Grindle discuta Economia Politica a Factorilor de Decizie a

Dezvoltarii. Grindle defineste economia politica drept eforturi de
a investiga intersectia dintre economie si politica in alegerea
politicii si in schimbarea politica si institutionala (347). Ea
identifica doua abordari, una inradacinata in economica neo-
clasica, tintind catre eleganta si echilibru, cealalta fiind o analiza
mai deosebita bazata pe sociologie si stiinta politica traditionala.
Intrebarea undamentala este: De ce guvernele urmeaza anumite
politici chiar si atunci cand acestea sunt gresite din punct de
vedere economic? Raspunsul general este acela ca se intampla
asta pentru ca sa atraga voturi sau pentru a-si urmari anumite
interese. Factorii de decizie politica resping, adesea, politicile
pentru ca se gandesc ca acestea sunt gresite, si, bine-nteles,
economistii dau sfaturi contrare. In plus, adesea economistii dau
indicatii ale caror efecte nu pot fi anticipate intr-un mediul
institutional particular. Economistii competenti sunt aceia care pot
aprecia mediul institutional si cel politic si isi pot formula indicatii
conform acestora. O analiza care nu ia in considerare acesti
factori, nu este o analiza buna si o politica care nu poate fi
implementata nu este buna. Cercetarea neintrerupta este
necesara pentru elaborarea unei politici care intr-adevar sa
functioneze. Chiar si in tarile conduse de guverne care nu sunt
interesate de dezvoltare, intotdeauna este loc pentru ceva care
poate avea un efect pozitiv. Gasirea acestui loc revine,
economistului.

Cartea omite orice discutie referitoare la ceea ce reprezinta,

probabil, cea mai importanta frontiera dintre toate, anume
acumularea si raspandirea cunostintelor tehnice, administrative si
organizationale. Aceasta este zona unde s-au facut si se fac multe
cercetari si este la fel de importanta ca orice alt topic de pe orice
agenda. Doua aspecte sunt foarte relevante. Primul este ca tarile
in curs de dezvoltare nu pot importa pur si simplu cunostinte din
imbelsugatul Nord, sa o aplice si sa fie, imediat, la fel de productiv
ca si Nordul. Motivul principal este ca foarte multe dintre
cunostinte sunt tacite si trebuie acumulate la locul implementarii
pentru a fi eficiente. Trebuie sa existe in fiecare tara exceptie
facand, probabil, tarile mici care se afla pe insule o anume
cercetaresi un proces de invatare in desfasurare. Invatarea la locul
de munca este fundamentala, si crearea de slujbe care presupun
invatare este un aspect de baza al dezvoltarii. In gereal, procesul
acumularii de cunostinte este inradacinat adanc in toate aspectele
societatii, si dealtfel necesita cercetari dincolo de limitele
manualelor teoretice.

O alta latura neexplorata de carte este aceea a teoriilor formale de crestere care se
aplica tarilor in curs de dezvoltare. Un ton general al multor articole indica faptul ca
abordarea care face uz de functia productiei macro, comuna tuturor tarilor, este de
mica valoare, dar nu e complet pagubitor, si echilibrul general a devenit
astfel mai mult un obstacol decat un mijloc de lamurire.

Firmele individuale sunt cele care investesc, care inoveaza, care

exporta, si, cel mai important, care cauta si care invata, nu vreo
entitate agregata. Modelele agregate sunt efecte, nu explicatii, si
tocmai explicatiile erau esentiale. De asemenea, sunt surprinzator
de putine discutii despre despre comertul extern si despre multele
sale aspecte, ca de exemplu rolul ratelor de schimb.

Deci, unde suntem? Toti sunt de acord ca institutiile, oricum ar fi

definite, sunt esentiale, si stim prea putine despre ele, mai ales
despre cum sunt ele infiintate, schimbate sau despre cum pot fi
schimbate si despre felul exact in care functioneaza in directia
performantei in economie. Recunoasterea rolului institutiilor arata
ca pietele nu pot, de fapt, nu faunctioneaza si nu pot functiona in
fagasul descris de manuale.

Guvernele au un rol mult mai extins decat de corectare a

esecurilor pietei, si, totusi, guvernele au si ele esecuri la randul
lor, iar pietele sunt cele care sunt importante. Recunoasterea
faptului ca guvernele fac parte din proces face si mai evident
faptul ca teoria dezvoltarii si politica nu pot fi tratate ca elemente
separate de procesele politice. Avem nevoie de o teorie a cresterii
construita in jurul firmei, unde deciziile care influenteaza direct
productivitatea sunt luate si duse la bun sfarsit. Dezvoltarea este o
notiune normativa si trebuie sa acceptam ca este asta si sa
cautam in mod explicit o intelegere a felului in care societatea isi
decide continutul bunastarii sale. Dupa cum am notat, echilibrul
general in forma sa conventionala nu este mecanism folositor.
Performanta unei economii insa nu este nici nihilista. Deci undeva
intre echilibrul general si nihilismul total este situata economia
ideala. Marea Frontiera implica, asadar, explorarea cailor de
reglare a argumentelor si de incadrare a modelelor care asigura
coerenta, focalizare si indrumare politica construite inntr-un fel
care nu le face dependente de echilibrul general. Hotararile sunt
asigurate de insitutii, de istorie, de aranjarea sociala, si de piata.
Insa daca abandonam echilibrul general, ne vom situa intr-o lume
inspaimantatoare, o lume fara puncte fixe evidente si o lume plina
de ignoranta. Intr-o astfel de lume, eforturile de a afla
generalizarile universale si lamuritoare sunt deplasate. Este o
frontiera care inspaimanta, dar in acelasi timp este una
inveselitoare, a carei explorare aduce promisiunea unei intelegeri
imbunatatite si a unor politici mai bune.