Sunteți pe pagina 1din 13

UNIVERSITATEA POLITEHNICA BUCURESTI

FACULTATEA DE CHIMIE APLICATA SI STIINTA


MATERIALELOR

Hidroxiapatita

BURLACU DUMITRU COSMIN


INTRODUCERE

Biomaterialele sunt prin definiie orice substane sintetice (metale i aliaje, materiale
ceramice, polimeri, materiale compozite, etc.) sau naturale (colagen, chitosan, celuloz)
capabile s interacioneze cu sistemele biologice n scopul tratrii, creterii sau nlocuirii
oricrui esut, organ sau funcie a corpului [1]. Biomaterialele au o capacitate sporit de a se
integra i de a fi tolerate de ctre organismul n care sunt implantate, fiind capabile s intre n
contact cu fluidele biologice naturale i cu esuturile umane fr a provoca reacii adverse i
avnd foarte puine efecte nedorite. Biomaterialele trebuie s aib un grad ridicat de inerie
chimic [2].
Odat cu dezvoltarea biomaterialelor au aprut i problemele legate de tipul i designul
materialului folosit pentru implanturi, care au condus la pierderea prematur a funciilor
implantului din cauza deteriorrilor mecanice, coroziunii sau biocompatibilitii insuficiente.
Biocompatibilitatea, biofuncionalitatea i ndeplinirea unui anumit rol, specific esutului i
locaiei n care va fi implantat materialul sunt factorii decisivi pentru utilizarea lor n dispozitive
medicale i implanturi [1-3].

Aplicatiile biomaterialelor

Iniial, biomaterialele au fost utilizate pentru nlocuirea fizic a esuturilor dure sau moi,
degradate sau distruse n urma unor procese patologice. Dei esuturile i structurile corpului
uman funcioneaz pentru perioade foarte mari de timp, acestea pot suferi diferite procese
distructive precum fracturi, infecii, cancer, care cauzeaz durere, desfigurare sau pierderea
funciilor organismului. n aceste condiii, esutul bolnav poate fi ndeprtat i nlocuit cu un
material sintetic adecvat [1-4].
Domeniile de aplicaii ale biomaterialelor sunt vaste i includ articulaii pentru old,
genunchi sau deget, membre artificiale, inim artificial, materiale nlocuitoare de artere, piele
artificial, lentile de contact, proteze dentare, etc. Cteva exemple sunt prezentate n figura 1.
Implantarea acestor materiale este cerut de pacieni fie din motive medicale, cum ar fi
nlocuirea unui esut bolnav pentru a prelungi sperana de via, fie din motive pur estetice, n
cazul implantului de silicon pentru sni [1-2].
Suturile sunt printre primele biomateriale utilizate clinic. n anii 50-60 s-au efectuat
primele teste clinice ale materialelor nlocuitoare de vase sanguine i s-au dezvoltat valvele
artificiale pentru inim i articulaii artificiale ale oldului.
Principalele domenii de aplicaii ale biomaterialelor sunt ortopedia, chirurgia
cardiovascular, oftalmologia, stomatologia, materiale de sutur pentru vindecarea rnilor,
sisteme cu eliberarea controlat a medicamentelor.

Figura 1. Aplicaiile biomaterialelor [1-4]

Clasificarea biomaterialelor

Biomaterialele pot fi mprite n mai multe categorii n funcie de diferite criterii.

Clasificarea biomaterialelor n funcie de structura chimic.

Biomaterialele pot fi metalice, ceramice, polimerice sau compozite.

Biomaterialele metalice sunt folosite pentru aplicaii n care implantul este supus unor
solicitri mecanice importante i trebuie s aib o rezisten mrit la oboseal pentru a face fa
activitilor zilnice la care este supus: mers, mestecat, etc.
Biomaterialele ceramice sunt utilizate n general pentru duritatea lor i rezistena
ridicat la uzur n aplicaii precum suprafee de articulaie pentru old sau dinte dar i pentru
proprieti de iniiatori de refacere osoas, ca suprafee de legare cu osul n implanturi.

Biomaterialele polimerice se folosesc datorit stabilitii i elasticitii lor pentru


tendoane i ligamente, fiind utilizate de asemenea n suprafee de articulaie cu frecare sczut
datorit proprietilor antifriciune i anticoagulante. Unele biomateriale polimerice se utilizeaz
n ultimul timp pentru proprietile lor biodegradabile i bioresorbabile. Biomaterialele
compozite (metaloceramice, polimerceramice, metalopolimerice, ceramicceramice) se utilizeaz
datorit combinaiilor neobinuite de rezisten mecanic, duritate, greutate, stabilitate la
temperaturi nalte i la coroziune sau conductivitate termic i electric [1-4].
n tabelul 1 sunt prezentate cteva exemple de biomateriale i aplicaiile acestora.

Tabelul 1. Tipuri de biomateriale i principalele lor aplicaii [1-4]


Clasificarea biomaterialelor n funcie de generaia din care fac parte

Progresele tehnologiilor de fabricaie a biomaterialelor au condus la perfecionarea i


mbunatirea permanent a caracteristicilor acestora. La ora actual, exist trei generaii de
biomateriale ale cror proprieti difer conducnd la aplicaii diferite.

Prima generaie de biomateriale pentru esuturile umane s-a dezvoltat n anii 1960
1970 i a inclus n principal metale, aliaje i materiale pe baz de poliester [4, 5]. La nceputul
anilor 70, biomaterialele erau folosite doar pentru a nlocui esutul osos distrus, fiind inerte din
punct de vedere biologic [2]. Descoperirea faptului c celulele i esuturile din organismul viu
ndeplinesc roluri eseniale n metabolism, pe lng numeroase alte funcii, a evideniat limitrile
biomaterialelor bioinerte ca materiale nlocuitoare de esut. [4].
La mijlocul anilor 80, s-a dezvoltat cea de-a doua generaie de biomateriale, cunoscut
sub numele de clasa materialelor medicale care utilizeaz materiale netoxice acceptate uor de
pacieni sub forma implanturilor ortopedice i dentare [5]. Materialele din aceast generaie
includ sticle bioactive, materiale ceramice, vitroceramice i compozite, polimeri bioresorbabili.
n timp ce a doua generaie de biomateriale a fost conceput s fie resorbabil sau
bioactiv, abordrile terapeutice avansate urmresc combinarea celor dou proprieti pentru
dezvoltarea unor implanturi care s induc o modalitate de vindecare de tip regenerativ. Cu alte
cuvinte, noile implanturi vor contribui la autovindecarea organismului uman [4].
n cazul biomaterialelor din generaia a treia (biomateriale biologice cu aplicaii n
terapia celular), aspectele biologice sunt primordiale. n aceast etap se face trecerea de la
materiale de nlocuire a esutului la ingineria esuturilor [5].
A treia generaie de biomateriale, aflat nc n etapa de cercetare, este axat pe materiale
hibride care asociaz materialele inerte cu cele vii, create prin ingineria esuturilor (exemplu,
culturi de celule din piele). De asemenea, biomaterialele de generaia a treia implic polimeri
resorbabili, obinui la nivel molecular, care determin rspunsuri celulare specifice i pot fi
utilizai ca matrice n ingineria esuturilor. Aceste biomateriale inteligente sunt astfel fabricate
nct s reacioneze la schimbrile din imediata vecintate i s stimuleze rspunsurile celulare
specifice la nivel molecular. Noile generaii de polimeri sintetici i pot schimba conformaia
molecular ca rspuns la schimbrile de temperatur, pH, stimuli electrici sau stare energetic
[4]. Biomaterialele de generaia a treia vor sta la baza refacerii i regenerrii in situ a esuturilor,
minimiznd considerabil chirurgia invaziv. Cele trei generaii de biomateriale sunt reprezentate
schematic n tabelul 2. Progresele recente n domeniul strategiilor terapeutice referitoare la
ingineria esuturilor includ utilizarea celulelor stem adulte ca surs de celule regenerative i a
moleculelor indicatoare de celule ca surs de mesageri de regenerare molecular.

Tabelul 2. Generaii de biomateriale.Proprieti i aplicaii [4]


MATERIALE BIOCOMPATIBILE/HIDROXIAPATITA

Fosfaii de calciu sunt utilizai de ctre corpul uman pentru a construi material osos, iar in
cercetrile cu aplicaii medicale se folosesc pentru a produce biomateriale necesare reparaiilor
osoase. Se cunoaste foarte bine faptul c biomaterialele de fosfai de calciu ghideaz sinteza
osoas si formeaz o legtur strans cu noul os, fiind de aceea prin defini ie osteoconductive. In
afara proprietilor osteoconductive, s-a descoperit faptul c aceste biomateriale (doar cele care
posed anumite caracteristici fizico-chimice) induc formarea osoas in situri neosoase si de aceea
sunt considerate osteoinductive [9].
Materialele ceramice de baz utilizate ca materiale pentru substitute osoase sunt:
Hidroxiapatita (HA), cu formula Ca10(PO4)6(OH)2
Hidroxiapatita deficient in calciu (CDHA) cu formula Ca10-x(PO4)6-x(HPO4)x(OH)2-x,
0x1
Fosfaii de calciu: fosfat tricalcic (TCP, prezent in formele cristalografice si ), fosfat
dicalcic (DCP), pirofosfatul de calciu.
Mineralul osos natural, descris iniial ca hidroxiapatit, este compus din nanocristale sau,
mai precis, nano-discuri. Acum este acceptat faptul c apatita osoas poate fi descris mai bine
drept carbonathidroxiapatit (CHA)[12], si aproximat prin formula (Ca, Mg, Na) 10(PO4,
CO3)6(OH)2.Materialele ceramice bioactive au fost larg utilizate ca substitute osoase pentru mai
multe decade. Dintre aceste bioceramici, o atenie particular a fost acordat HA datorit
bioactivitii acesteia[13].

Metode de sintez a hidroxiapatitei


O mare atenie s-a acordat si se acord inc hidroxiapatitei in sine. Desi HA sintetic are
capacitatea de legare de os, viteza osteointegrrii este relative sczut. O metod promitoare de
producere de HA sintetic cu capacitate superioar de osteointegrare este aceea de incorporare in
structura acesteia de ioni care sunt prezeni in mod normal in materialul osos (cum sunt ionii
carbonat) [16]. Mai multe observaii care includ non-stoechiometria acestor apatite si asocierea
principalilor constitueni minori, magneziu si carbonat, au furnizat dovezi conform crora
apatitele biologice nu sunt HA pur si ar trebui considerate drept carbonatoapatite[17].
Ben-Nissan si colab.[16, 18] s-au ocupat de comportarea termic, in particular cinetica
descompunerii precursorului de HA sol-gel derivat, pentru mai multe viteze de inclzire.
Rezultatele arat faptul c HA are o energie de activare de dou ori mai mic pentru procesul de
cristalizare sol-gel, comparative cu cristalizarea din faze amorfe de fosfat de calciu, obinute ca
rezultat al procesului cu pulverizare cu plasm. Mai mult, s-a afirmat chiar [16, 17] c nu exist
lucrri publicate despre HA derivat din soluie, care s fie monofazic, s conin carbonat si s
aibe o morfologie a cristalelor sub form de discuri. S-a observat, la formarea cristalelor sub
form de discuri, faptul c morfologia cristalelor se datoreaz atat precursorului, dar mai ales
procesului de descompunere termic.
Ben-Nissan si colab. [19] au prezentat necesitatea si au accentuat importana maturrii in
scopul convertirii precursorilor de dietoxid de calciu [Ca(OEt)2] si trietil fosfit [P(OEt)3] in
cadrul unui proces sol-gel, pentru obinerea de hidroxiapatit monofazic. S-a incercat apoi ideea
unui precursor alternativ de fosfor care nu necesit o perioad de maturare de 24 de ore. S-a
incercat utilizarea de dietilfosfit [HOP(OEt)2] ca precursor alternativ, cale care a permis
obinerea de hidroxiapatit printr-un procedeu care nu a necesitat maturarea solului [20]. S-a
aplicat cu succes tehnica RMN in scopul monitorizrii reaciei in timpul perioadei de maturare,
ceea ce a furnizat caracteristicile de baz ale comportamentului precursorului alternativ de fosfor.
De asemenea s-a incercat abordarea aspectelor referitoare la mecanismul reaciei si la
identificarea intermediarilor de reacie pentru sistemele sol-gel P(OEt)3 si HOP(OEt)2.
P. Sepulveda si colab. [21] s-au ocupat de evaluarea in vivo a spumelor de hidroxiapatit.
Corpurile macroporoase de HA biomedical avand 85-90% porozitate au fost produse prin
spumarea suspensiilor ceramice si intrire pe suporturi de gel [21, 22]. Pentru consolidarea
matricilor s-a utilizat sinterizarea la 1350oC pentru 2 ore. Metoda spumelor cu suport de gel se
arat a fi potrivit pentru obinerea de spume puternice si utile de ceramici macroporoase care au
un potenial ridicat de a inlocui esutul osos. Procesul duce la compusi noncitotoxici cu variate
fraciuni de porozitate, duritate acceptabil si pori deschisi sferici[21].
Rezistena la fracturi a ceramicilor de HA prezint valori mici in raport cu cerin ele
clinice, de aceea numeroase studii s-au efectuat in scopul investigrii duritii materialelor
ceramice. O metod comun de a imbunti duritatea si trinicia materialelor ceramice este
intrirea matricii ceramice prin adiia de fibre scurte sau fulgi. In prezent, variate materiale
precum SiC, C, Si3N4, Al2O3, ZrO2, si fibre metalice au fost aplicate in studiul ceramicilor HA
[23, 24]. Fulgii HA sau HA fibroas au fost sintetizai prin variate metode precum sinteza
hidrotermal, precipitare omogen, sintez in faz solid la temperaturi mari si crestere in
sisteme sol-gel [23, 25, 26, 27]. Dar, acesti fulgi sau fibre preparate prin reac ii in faz solid si
in sisteme sol-gel arat o dependen sensibil fa de condiiile de preparare, cristalinitatea lor si
stabilitatea termic fiind nesatisfctoare. S-a prezentat faptul c forma cristalelor de HA tinde s
devin acicular in condiii hidrotermale; din pcate, este dificil s se obin un cristal care
posed o morfologie controlat. Fulgii HA sintetizai prin tratament hidrotermal al -TCP cu acid
citric au o lungime de doar 20-30 m si o grosime de 0.1-1 m[23]. Precipitarea omogen cu o
vitez de reacie mic este o procedur relativ usoar de a obine particule uniforme de HA[23].
HA pur a fost obinut [28] din fosfat de calciu tribazic si hidroxid de calciu, precursori
disponibili comercial. In urma reaciei solide a acestor precursori in anumite rapoarte molare si
prin tratare termic conform unei scheme bine stabilite, se poate obine HA pur.
Park si colaboratorii [29] au preparat HA sub form de fulgi prin hidroliza -TCP in
condiii controlate de pH. Pe msur ce compoziia chimic s-a apropiat de stoechiometrie si a
devenit o structur aglomerat mergand pan la o ceramic dens, stabilitatea termic a HA
sintetic a crescut, iar particulele devenite elipsoidale au prezentat stabilitate termic mai mare
decat cele sub form de fulgi.

Metode de caracterizare

n funcie de informaia pe care o furnizeaz, aceste metode pot fi grupate astfel:


Metode de analiz a compoziiei chimice i de faz
metode chimice clasice (volumetria, gravimetria);
metode de caracterizare microstructural: analiza prin difracie de neutroni,
difracia de raze X DRX, emisia de raze X (fluorescena razelor X XRF),
analiza extins cu raze X, structur fin EXAFS;
metode termice de analiz (analiz termic diferenial, termogravimetrie);
metode optice de analiz: spectroscopia de absorbie n infrarou IR,
spectroscopia Raman, spectroscopia de absorbie n vizibil i ultraviolet UVVIS,
spectroscopia de absorbie atomic AAS, fotoluminescena, chemiluminescena,
spectroscopia de emisie optic n plasm cuplat inductiv ICP, spectroscopia
Moessbauer;
metode magnetice (rezonana magnetic nuclear RMN, rezonana electronic
de spin RES).
Metode de analiz a topografiei suprafeei i morfologiei particulelor
microscopia optic MO;
microscopia electronic de baleiaj SEM;
microscopia electronic de transmisie TEM;
microscopia electronic de transmisie i baleiaj STEM;
microscopia acustic de baleiaj SAM;
imagistic de rezonan magnetic MRI;
microscopie de raze X XM.
Metode de microanaliz a suprafeei
microscopie cu efect tunel STM;
microscopia de for atomic AFM;
spectroscopie fotoelectronic de raze X XPS, ESCA;
spectroscopia electronic Auger AES;
spectroscopia de mas cu ioni secundari SIMS;
spectroscopia fotoelectronic n ultraviolet UPS.
Metode de microanaliz electronic
spectroscopie de raze X dispersiv n energie EDXS;
spectroscopia electronic cu pierderea energiei EELS[1-3].

Aplicatiile hidroxiapatitei

Cea mai interesant proprietate a acestei ceramic este capacitatea de a interaciona cu


esutul osos viu, formnd legturi puternice cu osul. Este frecvent utilizat pentru aplica ii
ortopedice, dentare si maxilofaciale, fie ca material de acoperire pentru implanturile metalice, fie
ca material de umplere osoas [162]. Materialul prezint ins si cateva dezavantaje. HA nu este
stabil termic, descompunndu-se la 800-12000C in funcie de stoechiometria sa [163]. Prezint
proprieti mecanice slabe (in special rezisten la oboseal sczut), ceea ce inseamn c nu va
putea fi utilizat in form compact pentru aplicaii in care implantul este supus unor solicitri
mecanice grele (de ex. articulaie pentru sold).
Acoperirile de hidroxiapatit sunt des utilizate pentru implanturile metalice (in special cele
de titan, aliaje de titan sau oel inox) cu scopul de a modifica proprietile de suprafa . Cele mai
multe aplicaii ale acoperirilor de HA sunt pentru implanturi dentare endo-osoase si subperiostale
si pentru dispozitive ortopedice [164]. Prin acoperirea cu un strat de hidroxiapatit, implantul
beneficiaz atat de biocompatibilitate si capacitatea de a forma legturi chimice cu osul viu cat si
de proprietile mecanice ale substratului de TiAl6V4 sau altor aliaje biocompatibile. Datorit
suprafeei osteofile a hidroxiapatitei, sarcina mecanic ce acioneaz asupra implantului va fi
transferat scheletului osos ajutand la combaterea atrofierii oaselor [163].
Implanturile metalice acoperite cu hidroxiapatit prin pulverizare in plasm au fost des
utilizate in ultimii douzeci de ani, existand companii specializate in producerea unor astfel de
dispozitive pentru aplicaii ortopedice si dentare. In general, se poate spune c implanturile s-au
comportat bine. Ins in momentul in care au fost extrase din organism si separate de esutul osos
adiacent s-a observat c interfaa dintre metal si hidroxiapatit cedeaz. Legtura dintre HA si
esutul osos nou format este mult mai puternic decat legtura cu substratul metalic.
Hidroxiapatita ca material de umplere osoas
Hidroxiapatita in diverse forme precum pulbere, blocuri poroase sau perle poate fi
utilizat pentru umplerea defectelor osoase si a spaiilor libere din os [165- 168]; acestea apar
cand poriuni din os au fost indeprtate ca urmare a unei boli (cancer osos) sau cand sunt
necesare alungiri ale osului (in cazul aplicaiilor dentare). Umplutura osoas va forma un schelet
si va inlesni umplerea rapid a porilor de ctre esutul osos natural in crestere [163].
Hidroxiapatita ca material de umplere reprezint o alternativ la grefele osoase, devenind parte
component a structurii osului si micsorand timpul necesar vindecrii esutului bolnav [162].
BIBLIOGRAFIE

[1] T.R. Malow, C.C. Koch, Acta Mater. 45 (1997) 2177.

[2] Hybrid Materials. Synthesis, Characterization, and Applications. Edited by Guido


Kickelbick; Copyright 2007 WileyVCH Verlag GmbH & Co. KGaA, Weinheim; ISBN: 9783-
527312993.

[3] P. Keblinski, D. Wolf, F. Cleri, S.R. Phillpot, H. Gleiter, MRS Bull. (1998) 36.

[4] P. Keblinski, S.R. Phillpot, D. Wolf, H. Gleiter, Acta Mater. 45 (1997) 987.

[5] Springer Handbook of Nanotechnology, Edited by: Bhushan, Bharat, 2004.


[6] Visan, T., Branzoi, I. V., Demetrescu, I., Totir, N., Popescu, B., Anici, L., Lingvay, I., Sima,
M., Buda, M., Ibris, N., Electrochimie si coroziune pentru doctoranzii ELCOR, Printech
Bucuresti 2002, vol I, cap 5 Comportarea electrochimic a biomaterialelor metalice utilizate n
implanturi, pg.149-220