Sunteți pe pagina 1din 1

1.

Introducere

Prezenta lucrare aduce n prim plan un cunoscut concept, numit de ctre cercettori
efectul cameleon. Scopul propus pentru acest studiu este de a vedea cum simpla percepie a
comportamentului indivizilor din jurul nostru, poate determina declanarea anumitor
componente din comportamentul acestora. Mai mult dect att, lucrarea i-a propus un al
doilea scop care presupune s se identifice dac comportamentele imitate sunt fcute n mod
contient sau incontient.

Studiul desfurat a avut ca premis stabilirea a dou ntrebri de cercetare pe baza


crora este structurat ntreaga cercetare. Pe baza acestor ntrebri vor fi stabilite rspunsuri
viabile cu privire la problemele mentionate n primul paragraf. Astfel, cele dou ntrebri de
cercetare sunt: n ce msur oamenii sunt distrai de la ceea ce fac pentru a se lsa atrai de
comportamentul celuilalt? i n ce msur cei din jurul nostru preiau comportamentul n
mod involuntar?. Cu ajutorul acestor ntrebri, cele dou scopuri ale cercetrii vor fi atinse,
obinndu-se astfel rsunsuri concludente.

Obiectivul principal al studiului a fost organizarea i conducerea unui


mini-experiment pentru a se identifica veridicitatea celor dou ntrebri de cercetare. Aceast
metod de cercetare va fi prezentat n detaliu n seciunea aplicativ a acestei lucrri,
urmnd apoi s se interpreteze datele obinute.

nainte de toate, lucrarea i propune trecerea n revist a principalelor informaii din


literatura de specialitate care pun bazele nelegerii efectului cameleon i care fac posibil
avansarea studiului spre noi etape. De asemenea, informaiile obinute din litereatura de
specialitate, vor constitui principalul element de comparaie al rezultatelor
mini-experimentului.

S-ar putea să vă placă și