FAMILIA STAPHYLOOCCACEAE

Stafilococii coagulazo-negativi sunt patogeni oportunisti:

Grupul S. epidermidis,cu speciile:
- S. epidermidis ( produce un pigment alb)
- S. auricularis, S. capitis, S. hominis, S. hemoliticus etc.
Grupul S. saprophyticus, cu speciile:
- S. saprophyticus (produce un pigment citrin)
- S. xylosus
- S.cohnii
Grupul S. intermedius, cu speciile
- S. Schleiferi
- S. anginosus
- S.milleri
Grupul S. simulans, cu specia tip:
- S. simulans.
S AUREUS reprezinta specia de stafilococ cu cel mai mare potential
patogen, in timp ce alte specii sunt de obicei nepatogene. In functie de
capacitatea de a elibora coagulaza, toti stafilococi coagulazo-pozitivi sunt
grupati ca S. aureus. Poate supravietui pe suprafete uscate si prezinta rezistenta
la penicilina, datorita unor proteine implicate in sinteza peretelui bacterian; mai
mult, au fost identificate si tulpini rezistente si la meticilina (MRSA,
Methiciclin-rezistant Staphylococcus aureus), un derivat de penicilina care era
eficient impotriva staficococilor rezistenti la penicilina. Tulpinile de
Staphylococcus aureus multirezistente ( la meticilina,beta-lactamice, macrolide,
aminoglicozide) sunt frecvent intalnite in infectiile nosocomiale. S. aureus este
una din cele 6 specii (alaturi de Enterococcus faecalis, Escherichia Coli,
Klebsiella pneumoniae, Pseudomonas aeruginosa, Streptococcus penumoniae) a
caror rezistenta fata de antibiotice este supravegheata la nivel national si
European (Sistemul European de Supraveghere a Rezistentei la antibiotic-
EARSS). S aureus se poate multiplica la nivelul tegumentelor si mucoaselor,
avand un tropism special pentru derm. Colonizeaza narile, vaginul, colonul,
tegumentele. Pasarile si mamiferele reprezinta rezervorul principal, de unde
bacteriile ajung in mediu.
Stafilococii coagulaza-negativi, considerati patogeni oportunisti, se
localizeaza la nivelul foliulilor pilosi si glandelor sebacee. Provoaca infectii in
special la nivelul tegumentelor si anexelor pielii, dar pot fi implicati in infectii
ale oricarui tip de tesut sau organ. Cel mai mare potential pathogen dintre
stafilococii coagulaza negative il reprezinta staphylococcus epidermidis sensu
stricto, care poate produce infectii nosocomiale, infectii de pace-maker,
mediastinite, infectii articulare. Etc.
Stafilococii sunt coci Gram-pozitivi, cu diametru de 0,8 micrometrii,
aerobi , facultativ anaerobi, imobili, nesporulalti. Prezinta un procent G+C de
30-39%. In urma diviziunilor successive, celulele raman grupate in gramezi
nereguate , asemanator ciorchinilor de struguri; izolati in medii lichide sau din
produse patogene pot fi in lanturi scurte, perechi sau coci izolati. Se dezvvolta in
general pe medii de cultura obisnuite in 18-24 de orem la 35-37 C.
Coloniile pe mediu solid sunt de ti S (smooth),, rotunde, cremoase, cu
diametrul de 2-3 mm, pigmentate in functie de speci izolata (S. epidermidis-
pigment alb, S. saprophyticus-cigment citrin, Staphylococcus aureus-pigemnt
galben-auriu); pigmentarea devine mai pronuntata prin mentinerea placii inca
24-48 de ore la temperatura camerei. Pe geloza -sange, pot determina hemoliza
alfa sau beta. Stafilococii se pot multiplica pe medii hiperclorurate, tolerand
concentratii de 7-10 % Na Cl. In mediu lichid se formeaza un deposit moderat,
cu tulburarea mediului.
Stafilococii fermenteaza glucoza manitolul, xiloza, lactoza, zaharoza, etc.
cu producer de acid, sunt oxidazo-negativi. Fermentarea manitei e utilizata ca
test in diferentiere intre S. aureus(manito pozitivi) si stafilococii coagulaza-
negativi (manito-negativi, deseori tulpini de S. Saprophyticus sunt manito-
pozitive). Stafilococii aurii sunt coagulazo-pozitivi.
 Structura antigenica este reprezentata de structure legate de corpul
cellular si extracellular:
Capsula este prezenta la un numar mic de tulpini de S. aureus,
favorizeaza aderenta bacteriei si inhiba fagocitoza;
Acizii teichoici, care contribuie la atasarea celulelor de substrat,
reprezentati de polizaharidul A de la s. aurerus si polizaharidul B de la s
epidermidis.
Proteina A (Cowan) este o component de suprafata la s. aurerus. Poate
induce sinteza de anticorpi specifici care interactioneaza nespecific cu
portiunea Fc imunoglobulinelor tuturor speciilor de mamifere,
determinand: urticaria, activarea complementului pe calea clasica si
alterna, inhibarea activitatii opsonizante a anticorpilor.
Factorul de agregare (clumping factor) prezent la tulpinile
necapsulate de s. aureus, care aglutineaza cand sunt suspensionate in
plasma sau in solutii de fibrinogen. Este coagulaza legata la suprafata
celulei bacteriene si reprezinta receptorul pentru fibrinogen.
Adezinele sunt proteine de suprafata specifice, cu rol in colonizarea
matricei intercelulare, invazia tesuturilor si rezistenta la fagocitoza.
Coagulaza care este o proteina extracelulara cu rol de enzima,
coaguleaza plasma mai multor specii animale; este cel mai important marker
pentru S. aureus, fiind descrise mai multe coagulaze antigenic distincte; exista si
tulpini de stafilococ implicate patogenic care sunt coagulazo-negative; unele
tulpini coagulazo-negative produc o metaloproteinaza cy activitate asemanatoare
cu cea a coagulazei. Actiunea coagulazei formeaza un strat protector de fibrina
in jurul bacteriilor, inhiband fagocitoza. Procesul difera de coagularea normal
[rin faptul ca nu sunt necesari o serie de factori (ex. Ca 2-) iar cheagul care se
formeaza este mai friabil si ne retracta.
Stafilococii pot produce o serie de hidrolaze:
 - Stafilokinaza determina liza cheagului (prin convertirea
plasminogenului in plasmina), sub controlul unui material
genetic fagic;
- Nucleaza (termonucleaza, o dezoxiribonucleaza termostabila),
cu activitate endo- so exonucleazica atat asupra ADN, cat si
ARN.
- Lipaze evidentiabile prin opacifierea agarului cu galbenus de
ou, importante in formarea furunculelor;
- Hialuronidaza hidrolizeaza mucopolizaharidele tisulare,
determinand invazivitatea;
- Lizostafina, enzima litica produsa de tulpina de S. simulans
Exotoxinele pirogene produse de stafilococi pot determina efecte
imunosupresoare, cresterea toxicitatii endotoxinelor germenilor Gram-negativi,
stimularea producerii de interleukina 1, cu efectpirogen, eritrodermie prin
mecanisme de hipersensibilitate de tip intarziat.
Exotoxinele piretogene A si B
Enterotoxinele stafilococice (cu cele 5 tipuri serologice A, B, C1,
C2,C3, D, E) circa 50% din tulpinile de S. aureus producand una
sau mai multe enterotoxine.
Toxina sindromului socului toxic (TSST-1)- elaborate de
aproximativ 15% din tulpini.

FAMILIA STREPTOCOCACEAE
Familia streptococaceae cuprinde bacterii sferice, gram-pozitive, dispuse in
perechi, in tetrade, sau in lanturi de diferite dimensiuni; sunt aerobe, facultative
anaerobe ( cu exceptia peptostreptococilor, care sunt anaerobi), immobile sau
rareori mobile, nesporulate.
 Streptococii sunt catalaza si oxidaza negativi, cee ace ii deosebeste de
stafilococi ( care sunt catalaza pozitivi, oxidaza negativi) si de neiserii ( catalaza
si oxidaza positive).
Deoarece au o capacitate respiratory mica, streptococii au cerinte nutritive
deosebite, necesitand in mediu zaharuri si alcooli ca surse de energie,
aminoaicizi, vitamine, purine, pirinidine, factori de crestere. Acest fapt
determina o raspandire a streptococilor doar in anumite nise ecologice, ca de
exemplu in organismul uman ca saprofiti sau patogeni pe mucosae, in intestine,
in tractul respirator, ori in natura pe diferite vegetale proaspete si prelucrate, in
lapte, in carnea conservata. Cresc mai repede decat stafilococii pe mediile de
cultura. Cei mai multi streptococci formeaza colonii discoid, de tip S, cu
diametrul de 1-2 mm, iar speciile cre produc material capsular dau nastere unor
colonii mucoide ( de tip m).
Genul streptococcus
Streptococii din acest gen sunt cellule sferice, Gram positive, dispuse in
perechi sau lanturi, aerobe, facultative anaerobe, immobile. Streptococii sunt
catalza negative, produc acid lactic din glucoza, fermenteaza manita, nu reduc
nitratii. Pe medii solide au o crestere saraca sub forma de colonii mici. Cele mai
multe din speciile de grup A, B si C produc capsula din acid hyaluronic, mai
evident in culturile tinere, care impiedica fagocitoza. Pilii streptococici sunt
acoperiti de acid lipoteichoic si au rol in aderenta.
Clasificarea streptococilor a fost realizata dupa mai multe criterii, nefiind
elaborate un system perfect pentru clasificarea tuturor streptococilor pe baza
morfologiei coloniilor si tipului de hemoliza pe care il produc, pe baza
caracterelor antigenice ( clasificarea Lancefield,inceputa in 1930), pe baza
reactiilor biochimice si rezistentei la factori fizici si chimici sau pe baza mai
multor caractere majore (clasificarea Scherman)/ dupa 1980 s-au introdus teste
biochimice aditionale precum si studii de genetica moleculara.
Dupa tipul de hemoliza pe care o produc, streptococii pot fi clasificati in :
 Streptococci alfa hemolitici ( viridans), care produc o hemolia partiala, cu
un halou usor verzui in jurul coloniei; prin mentinerea peste noapte a
culturii la 4 grade C mai apare un inel de hemoliza complete in jurul celui
existent;
Streptococci alfa-hemolitici, care produc pe geloza-sange o hemoliza
incomplete cu aspect voala; zona de hemoliza incomplete este inconjurata
de o zona de hemoliza completa;
Streptococci beta-hemolitici, care produc o hemoliza complete si clara in
jurul coloniilor, datorata hemolizinei s; aici se inacdreaza majoritatea
speciilor patogene pentru om si animale;
Streptococci gama-hemolitici, care nu produc hemoliza, nici la suprafata,
nici in profunzimea mediului.
Hemoliza poate fi diferita in functie de proveniennta hematiilor, de
exemplu streptococii de tip D care sunt alfa hemolitici pe sange de oaie,
devin beta-hemolitici pe sange de cal.
Clasificarea Scherman tine cont de habitatul si de semnificatia
patogenica a streptococilor.:
Streptococii lactici- intalniti pe vegetale, de unde trec in lapte, initiand
fermentatia lactica, dup ace elimina microbiota Gram negative ( grupul N)
din care fac parte Str. Lactis, str. Cremoris) sunt nehemolitici,
contamineaza frecvent mucoasele si tegumentele, nepatogeni.
Streptococii fecali- sunt conditionat pathogen, fac parte din grupul D, au
ca habitat intestinal subtire al animalelor cu sange cald, inclusive al
omului (str. Faecalis, str. Nehemolitic si str. Zymogenes, hemolitic);
Streptococii orali- sunt conditionat patogeni, fac parte din microbiota
bucala si a placilor dentare, corespund streptococilor viridans netipabili
antigenic;
 Streptococii piogeni- sunt alfa si beta hemolitici, au ca habitat tractul
respirator, sunt obligatoriu patogeni pentru om si animale.
Clasificarea Lancefild impart streptococii in functie de polizaharidele din
compozitia peretelui cellular, in grupe serologice (pe baza carbohidratului
C, grupele A-H si K- W , A si D fiind patogene exclusive pentru om,
streptococii din grupele D au in loc de polizaharidul D, acidul glycerol-
teichoic), si in tipuri serologice (pe baza proeteinei M, in cadrului
grupului A).
Specificitatea antigenica a polizaharidelor capsulare este folosita pentru a
clasifica str. Pneumoniae in peste 85 de tipuri si epntru tipizarea
streptococilor de tip B. ( str. Aglacitae).
Streptococii de interes medical apartin mai multor grupe si specii:
str. Pyogenes(_grup A), str. Aglatiae (grup B, face parte din microbiota
normal a tractului genital feminine, streptococii din grupele C si
G(localizati in nazo=faringe) enterococcus faecalis si E. faecium (din
genul enterococcus, fac parte din microbiota enterica normala) str. Bovis
(grup D), str. Pneumoniae(str viridans) apartin microbiotei normale a
tractului respirator superior, peptostreptococii (din microbiota bucala, a
tracului respirator superior, a tractului intestinal si a tractului genital
feminin).
a) Grup A-str. Pyogenes -Cei mai multi dintre streptococii care
contin anitgenul de grup A sunt streptococci piogeni; specificitatea
antigenica de grup A este data de un zahar aminat, ramnoza-N-
acetil-glucozaminal sunt beta hemolitici, sensibili la baictractinal
sunt germeni ptretentiosi, necesita adaugarea in mediul de cultura a
vitaminelor, aminoacizilorl formeaza colonii punctiforme de tip S si
elaboreaza doua hemolizine: streptolizina O, o proetina antigenica
hemolytic active in stare redusa, dar inactivata rapid in prezenta
oxigenului si streprolizina S, care nu este antigenica si determina pe
 geloza-sange hemoliza de tip beta; pot fi distrusi in 30 de minute la
56 C, dar pot supravietui in secretii uscate, la temperature camerei
si la intuneric timp de cateva saptamani. Cristalul violet poate fi
utilizat in mediile de cultutra selective, streptococii piogeni nefiind
sensibili la actiunea lui.
Streptococii de grup A prezinta mai multe structure antigenice:
- Proteina M , antifagocitara, care este si factor de patogenitate;
exista aproximativ 100 de tipuri de proteina M si au fost identificate
si la streptococii din grupul G.
- Proteina asociata proteinei M (MAP)
- Substanta T, care permite diferentiarea anumitor tipuri de
streptococci prin aglutinarea cu antiser specific;
- Proteina R, care este un antigen de suprafata
- Nucleoproteine (substante P);
- Diferite toxine si enzime:
Streptokinaza (fibrinolizina)- tranforma plasminogenul in plasmina, care
descompune fibrina si alte protein, reducand coagularea sangelui;
Streptodornaza ( dezoxiribonucleaza)-depolimerizaza AND-ul;
Hialuronidaza- scindeaza acidul hialuronic.
Toxina eritrogena solubila- sta la orginiea rash-ului (eruptiei
caracteristice) din scarlatina si este elaborate numai de streptococii
lizogenati (prezinta genomul fagilor temperate ), poate fi distrusa prin
fierbere intr=o ora; antioxina se pune in evidenta prin testul Dick;
Difosfopiridin nucleotidaza-elaborata de unii streptococci, distruge
leucocitele.
Hemolizinele, care in cazul streptococilor de grup A sunt Streptolizina O
si streptolizina S
Toxina eritrogena determina patogenia eruptiei din scarlatina streptococica.
 In grupul bolilor localozate sunt incluse:
- Faringita streptococica este cea mai frecventa infectie datorata
streptococilor beta-hemolitici; streptococii virulenti de grup A Adera la
epileliul faringian prin intermediul acidului lipoteichoic, care se leaga
probabil de fibronectina gliocoproteica a celulelor epiteliale; extinderea la
nivel amigdalian si eventual la nivelul altor structure poarta numele de
angina streptococina (cu durere in gat, rinofaringita, amigdale rosii si
purulente (amigdalita pultacee), ganglioni limfatici cervicali mariti si
durerosi, febra-39-40C ); circa 10-20% din infectii pot fi asimptomatice.
- Scarlatina apare atunci cand streptococii sunt lizogeni, produc toxina
eritrogena si, daca pacientul nu are imunitate antitoxica, apare eruptia
caracteristica; antitoxinele fata de toxina eritrogena previn aparitia rash-
ului, dar nu interfera cu infetia streptococica.
- Pneumonia progresiva si severa apare de obicei ca o complicatie in urma
unei infectii viral ( de exemplu gripa sau pojar).
- Impetigo streptococic reprezinta o infectie localizata la nivelul straturilor
superficiale ale pielii , in special la copii.

Streptococcus pneumoniae (pneumococul) este un streptococ de forma

alungita, lanceolata, cu celule dispuse de obicei in diplo, incapsulate,
nesporulate, imobile, aerobe, facultativ anaerobe. Pe mediu geloza-sange
coloniile S sau M determina -hemoliza, ca si Streptococcus viridans, favorizata
in atmosfera de 5% CO2 la o temperature de 37oC.
Str. pneumoniae face parte din microbiota normal a tractului respirator superior
(in cavitatea bucala, nazala si faringiana), dar este unul dintre principalele
microorganism implicate in etiologia otitei si in alte infectii respiratorii,
incluzand pneumonia. Mari problem terapeutice prezinta pneumococii rezistenti
la penicilina, care se intalnesc cu o frecventa destul de ridicata in infectiile
respiratorii. Pneumococii se pot izola de la persoane sanatoase.
Pneumococii pot supravietui cateva luni in sputa uscata, la intuneric, dar in
mediu extern rezistenta lor este scazuta. In timp, microorganismele tind sa se
lizeze spontan, autoliza fiind intensificata de agentii tensioactivi de suprafata.

Familia Enterobacteriaceae
Familia Enterobacteriaceae este cea mai vasta familie de bacterii, care
cuprinde germeni larg raspanditi in natura, cu habitat in intestinal omului si
animalelor, dar si in sol, apele de suprafata, pe plante, in alimente, putand fi
implicate uneori in patologia infectioasa. Bacteriile din Familia
Enterobacteriaceae joaca un rol important in viata omului prin caracterul lor
ubicvitar. Rolul microorganismelor intestinale este complex, acestea fiind
implicate in sinteza unor vitamin ( de exemplu vitamin B), in stimularea
mecanismelor de aparare ale gazdei, in nutritive. Habitatul intestinal (biotope
extrem de complex si variabil), asigura enterobacteriaceelor conditii optime de
metabolism active, determinand numeroase posibilitati de variatie si selectie.
Cuprinde bacilli Gram negative, cu capete rotunjite, asezati de obicei izolati,
exceptie facand Klebiella si Yersinia pestis, care se gasesc adesea in perechi sau
in lanturi scurte. Au 1-3 m lungime, 0,4-0,6 m grosime, sunt imobili sau
mobile, nesporulati, necapsulati (cu unele exceptii), aerobi, facultativi anaerobi.
Cresc usor pe medii de cultura simple la termperaturi intre 18 si 42 oC,
temperature optima de crestere fiind pt majoritatea tulpinilor 37 oC; unele specii
cresc incet la temperature scazute, de -1,5 oC. Ele formeaza o importanta
parte a microbiotei coliforme din apa si sol si sunt frecvent intalnite in carnea
congelata.
Dupa gradul de patogenitate, enterobacteriaceele se impart in urmatoarele grupe:
1. Specii inalt patogene
Yersinia pestis
Salmonella typhi
Shigella dysenteriae 1
2. Specii patogene
 Salmonella paratyphi A,B,C, Salmonella agona si alte 1400 de serotipuri
Salmonella typhimurium, Salmonella enteritidis, Salmonella cholera suis
Salmonella anatum, Salmonella wien, Salmonella panama
Shigella flexneri, Shigella boydii, Shigella sonnei
3. Specii conditionat patogene
Escherichia
Klebsiella
Proteus
Yersinia enterocolitica
Yersinia pseudotuberculosis
4. Specii accidental patogene
Citrobacter
Enterobacter
Serratia
5. Specii nepatogene
Edwardsiella
Hafnia
Erwinia

a) Genul Escherichia
Genul Escherichia cuprinde microorganism comensale, care fac parte din
microbiota normala a colonului la om si la animale, unde joaca un rol nutritional
deosebit, in special prin sinteza unor vitamine din grupul B si a vitaminei K.
Contamineaza constant regiunea perianala, vaginul, ureta anterioara, mainile si
se gasesc unicvitar raspandite in mediul extern (apa, aer sol). In anumite conditii
pot prezenta evidente caractere de patogenitate, determinand infectii variate.
Sunt bacili Gram negativi imobili cu flageli dispusi peritrich.
Escherichia coli este specia tip a Familiei Enterobacteriaceae. Bacilii din genul
Escherichia sunt drepti sau usor incurbati, cu dimensiuni de 2-3 m si 0,4 -0.6
m grosime. Prezinta un polimorfism accentuat, avand uneori forme
filamentoase de 6-10 m lungime sau forme cocobacilare. Sunt dispusi izolat
sau in perechi, sunt imobili cu flageli dispusi peritrich, mobilitatea lor fiind mai
redusa decat a salmonelelor (au flageli mai putin numerosi si mai scurti). Sunt
nesporulati si in general lipsiti de capsula, dar exista si variante capsulate. Multe
tulpini prezinta fimbrii.
Din genul Escherichia fac parte ma multe specii: E. coli 1 si 2, E. fergusonii, E.
Hermannii, E. vulneris si E. Blattae (ultimele doua nu se intalnesc la om).
Bacilii din genul Escherichia sunt putin pretentiosi, crescand usor pe medii
obisnuite de cultura, la 37oC, degajand un miros amoniacal fecaloid caracteristic.
In bulion tulbura mediul uniform, cu formarea tardiva a unui depozit care se
disperseaza usor. Pe glucoza formele R prezinta colonii aderente la mediu,
uscate, turtite, cu margini crenelate, iar cele S dau colonii rotunde, convexe,
opace, cu margini regulate. Diametrul coloniilor este de 2-6 mm. Se dezvolta la
pH = 7,2 7,8, intre limite largi de temperatura, cu un optim de 37oC.
In general fermenteaza lactoza (unele variante sunt lactoza negative sau
fermenteaza tarziu acest zahar). Fermenteaza glucoza si alti hidrati de carbon cu
producere de piruvat, care e convertit intr-un amestec de acizi; fermenteaza
zaharoza, trehaloza, xiloza, manita, sorbitolul, maltoza. Nu fermenteaza adonita,
nu lichefiaza gelatina, nu produc hidrogen sulfat, nu descompun ureea. Tulpinile
de E. coli produc indol, lizindecarboxilaza (cu unele exceptii),
ornitindecarboxilaza si -galactozidaza. Nu produc fenilalanindeaminaza,
acetilmetilcarbinol (reactia Voges Proskauer este negativa), sunt oxidata
negative, catalaza pozitive. Nu utilizeaza citratul de sodiu sau de amoniu ca
unica sursa de carbon, nu utilizeaza malonatul si nu cresc pe medii cu KCN (cu
exceptia E. Hermannii si E. vulneris), dar utilizeaza acetatul de sodiu, tartratul
si mucatul de sodiu. Dau reactia rosu metil pozitiva (producand compusi acizi
stabili prin fermentarea glucozei) si reduc nitratii la nitriti ca toate celelalte
enterobacteriacee.

Factorii de toxicitate la E. coli sunt reprezentati de :

Antigenul somatic O protejeaza bacteriile fata de mecanismele de
aparare ale gazdei. Efectele sale generale sunt cele ale endotoxinei.
Diferite tulpini de Escherichia coli produc variate exotoxine:
- Hemolizinele, codificate de o plasmida Hly, confera tulpinii respective
capacitatea de a liza hematiile (in special cele de cal); sunt doua tipuri:
- (antigenica, filtrabila) si (nefiltrabila si neantigenica);
- Enterotoxinele, cu doua variante: termostabila (ST) si termobila (LT),
a caror sinteza e codificata de o plamida Ent relativ usor transferabila
tulpinilor receptoare.
- Enterotoxina termostabila (ST), de natura polipeptidica, nu este
antigena, are greutate moleculara mica (1500-500 Da). Exterotoxina
termostabila prezenta la tulpinile ETEC umane, solubila in metanol
(STA sau ST I) este diferita de enterotoxina termostabila prezenta la
tulpinile ETEC patogene pentru porci, insolubila in metanol (STB sau
ST II). Enterotoxina termolabila (LT, cholera-like), de natura proteica,
este antigenica. Cea produsa de tulpine ETEC umane, LT I, este un
heteropolimer proteic si este strans inrudita, dar distincta de aceea
secretata de tulpinile ETEC porcine (LT II). Ambele sunt inrudite
imunologic cu toxina de la Vibrio cholerae, iar mecanismul de actiune
este similar.

Infectiile enterale sunt produse de tulpini de E. coli cu proprietati de

adezivitate si colonizare a celulelor epiteliului intestinal si care produc
enterotoxine. Grupele de E. coli patogene enterice sunt denumite n raport
cu efectele lor asupra epiteliului intestinal si cu factorii de patogenitate:
EHEC ( enterohemorrhagic E.coli)
-adezine necaracteristice, probabil fimbriale; serotipul O157: H7 si tulpina
STEC O104:H4, cauza a unei epidemii din 2011 in Germania;
-moderat invaziva, dizenteriforma;
-nu produce toxina LT sau ST, dar produce toxina shiga (Shiga-like= SLT
1 si SLT II, sau verotoxina=VT) si o hemolizina codificata plasmidic
( Hly);
-produce diareea copiilor, cu pierderi massive de sange (colite
hemoragice), raspuns inflamator accentuat, se poate complica cu sindrom
hemoragic uremic (HUS) si purpura trombotica trombocitopenica (TTP);
 EPEC (enteropathogenic E. coli)
-adezine nefimbriale (intimina);
-moderat invaziva ( mai putin decat Shigella sau EIEC);
-nu produce toxina LT sau ST;
-obisnuit produce diareea infantila; diaree apoasa asemanatoare cu cea
produsa de ETEC, inflamatie redusa, fara febra; simptomele se datoreaza
mai degraba invaziei decat toxigenezei; cea mai severa forma de
imbolnavire este diareea maligna a nou-nascutului
ETEC (enterotoxigenic E. coli)
-adezine fimbriale, de exemplu CFA I, CFA II, K88 , K99
-neinvaziva
-producatoare de toxina LT si/sau ST
-produce diareea apoasa a copiilor si calatorilor (cholera-like),
gastroenteritele la sugari si la copiii mici din colectivitati; fara inflamatie,
fara febra, diareea holeriforma, toxiinfectii alimentare
EIEC (enteroinvasive E. coli)
-adezine nefimbriale, posibil protein ale membrane externe
-nu are factori de colonizare antigenica (CFA)
-enterotoxina si o citotoxina
-invaziva( patrunde si se multiplica in celulele epiteliale)
-foarte virulenta, produce diareea dizenteriforma apoasa ( cu mucus si
sange), inflamatie severa, febra, mialgii, crampe abdominale si dureri de
cap
EAggEC (enteroaggregative E. Coli)
- adezine necaracteristice;
- neinvaziva;
- produce toxina asemanatoare celei termostabile si hemolizina;
- produce diaree persistenta la copiii mici, fara inflamatie, fara febra;
EAEC sau DEAC (enteroaderent sau cu aderenta difuza Escherichia
coli)
- adezine codificate cromozomal si plasmidial;
- localizare la nivelul colonului;
- determina diaree apoasa persistenta la copiii de 2-6 ani si la adulti.

Subcomitetul international pentru Enteriobacteriaceae, impartindu-

l in 4subgrupe (specii):
 -subgrupa A (Shigella dysenteriae) cuprinde Bacterii lactozo-negative,
care nu fermenteaza manita, incadrate in 12serotipuri: serotipul Shigella
dysenteriae 1 se deosebeste prin productia unei exotoxine u actiune predominant
neurotropa;
-subgrupa B (Shigella flexneri) cuprinde bacterii lactozo-negative, care
fermenteaza manita si se impart in 6 serotipuri diferite, la care se adauga
variantele X si Y;
-subgrupa (Shigella sonnei) cuprinde bacterii care fermenteaza de obicei
tardiv, lactoza si manita; sunt caracterizate printr-o rough-izare frecventa si
rapida, prezinta 2serotipuri antigenice, de faza I S si de faza II R.
Bacteriile din genul Shigella sunt patogene la om, determinand
dizenteria bacilara, cu transmitere fecal-orala. Cele mai severe manifestari ale
infectiei sunt produse de Shigella dysenteriae 1, celelalte shigele determinand
dizenterii mai usoare, chiar si forme inaparente clinic. Formele atipice, cu
scaune diareice si alterarea starii generale sunt foarte frecvente. Intr-un organism
sanatos, bacilii dizenterici sunt usor distrusi de aciditatea gastrica si de
microbiota normala antagonista a intestinului. Grefarea lor in colon este
favorizata de ingestia unor mari cantitati de lichide, impreuna cu alimente
bogate in celuloza, de un chimism gastric modificat si de microbiota intestinala
modificata.
Patogenitatea bacililor dizenterici se datoreaza mai multor factori de
agresiune: endotoxinelor, antigenelor de invelis, toxinelor Shiga.
Toxina Shiga este o exotoxina de natura proteica, puternic antigenica,
foarte agresiva, intalnita curent la Shigella dysenteriae 1,cu efecte neurotoxinice.
Efectul citotoxic, aproape identic cu cel al verotoxinei de la ECOLI, se
manifesta in special prin bloarea subunitatii mari a ribozomilor si deci inhibitia
sintezei proteice. Toxina Shiga produce in vitro efecte citopatie, iar in vivo
leziuni vasculare la colon, rinichi si SNC. Enterotoxina este antigenica,
anticorpii specifici indusi fiind neutralizati. Actiunea asupra SNC amplifica
severitatea infectiei, iar anticorpii nu asigura imunitate ulterioara.
Genul Salmonella este alcatuit din peste 170 de serogrupuri si peste
1400 de serotipuri, reprezentate de bacili Gram negativi mobili, patogeni
pentru om si animale, prezenti in ape de suprafata, sol alimente, furaje, fiind
larg raspanditi in natura. Bacteriile din genul Salmonella sunt bacili de 2-4
microni/0,6, mobili exceptie facand serotipurile S. Gallium si S.pullorum, care
sunt imobile. Sunt necapsulati si frecvent inzestrati cu pili de adeziune. Unele
culturi de S.paratyphi B sunt mucoide, bogate in antigen polizaharidic de invelis.
 Specia tip a genului este Salmonella cholerae suis. Taxonomic exista un
gen Salmonella cu 2 sau 3 specii, cea mai comuna fiind specia enterica, in care
se incadreaza alte subspecii diferentiate biochimic.
In mod potential toate serotipurile genului Salmonella sunt patogene
pentru om, fiind agentii etiologici ai febrelor enterice si ai toxiinfectiilor
alimentare. In tara noastra sunt mai frecvente toxiinfectiile alimentare
determinate de serotipurile S.typhimurium, S.enteriditis, S.anatum, S.holerae
suis.
Febrele enterice sunt imbolnaviri umane cu evolutie febrila,
caracteristica, de durata variabila. Sunt produse de S.typhi, pentru care omul este
unicul rezervor si de S.paratyphi A,B,C. Cu exceptia febrei paratifoide C, febrele
paratifoide sunt caracterizate printr-o evolutie mai benigna decat febra tifoida.
Salmonelele se multiplica activ in submucoasa si in formatiunile
limfoide ale intestinului, trec in ganglionii mezenterici si produc bacteriemie, cu
invadarea tuturor formatiunilor limfatice, splinei, ficatului si a altor organe.
Multiplicarea in aceste organe determina o bacteriemie masiva, cu eliminarea
bacteriilor prin saliva, bila si urina. Salmonelele supravietuiesc si chiar se
multiplica in macrofage, care nu le pot inactiva. Este determinata
simptomatologia generala: alterarea starii generale, febra stare de soc.
Gatroenteritele sunt determinate de toate celelalte serotipuri din genul
Salmonella. Aceste salmoneloze sunt toxiinfectii alimentare, pentru ca implica
obligatoriu verigan alimentara. Cel mai mare pericol il reprezinta carnea de
consum, in special cea de pui, care se poate contamina la suprafata prin
industrializarea carnii si furajelor si printr-o defectuasa circulatie a persoanelor.
Forma epidemica este diferita, boala clinica este conditionata de agentul infectat,
aliment si de persoanele afectate, cu aparare imunitara diferita. Majoritatea
cazurilor au o simptomatologie zgomotoasa, cu un debut brusc dupa o incubatie
de 4-24 ore, cu febra, alterarea starii generale, crampe abdominale, uneori
varsaturi, 6-8 scaune diareice pe zi, uneori cu aspect holeriform sau
dizenteriform. In formele severe apar fenomene de deshidratare si de soc
toxiinfectios. Unele tulpini pot produce septicemii la copii sau la persoane
tarate, cu localizari secundare variate.
Yersinia pestis este agentul etiologic al ciumei. Poate fi izolata numai de
la animale sau de la omul bolnav. Transmiterea bacteriei se face de la o rozatoare
la alta sau la om prin intermediul puricilor.
Sunt bacterii imobile, dispuse izolat sau in lanturi scurte, cu un invelis
pseudocapsular in culturi tinere. Se dezvolta mai rapid pe medii care contin
sange sau lichide biologice la 30grC decat pe medii simple la 37grC. Coloniile
pot fi de tip mucoid, vascoase, alb-gri, de tip S sau R., punctiforme dupa 24h, de
dimensiuni mici dupa 48h. In mediu lichid formeaza pelicula si depozit floconos
evident. Activitatea biochimica a Y.pestis este redusa, fermenteaza glucoza si in
mod variabil lactoza. In mediu extern rezistenta germenilor este scazuta, pot
supravietui insa in puroi sau sputa aproximativ doua saptamani.

Genul Yersinia

Acest gen cuprinde enterobacterii de dimensiuni reduse, cu form

bacilar sau cocobacilar, colorate bipolar, nesporulate, facultativ anaerobe,
catalaz pozitive, oxidaz negative, indoi negative (tu excepia Y. enterocolilica,
ce are reacie variabil), care fermenteaz glucoza, trehalo7a. sorbitolul, nu
fermenteaz lactoza. nu produc Hgs. fenilalanindeaminaz sau
lizindecarboxilaz, produc ureaz i betagalactozidaz, nu scindeaz malonatul
i nu folosesc citratul ca unic surs de carbon.
Yersinia pestis este agentul etiologic al ciumei (pesta, moartea neagr).
Poate fi izolat numai de la animale (roztoare) sau de la omul bolnav.
Transmiterea bacteriei se face de la o roztoare la alta sau la om prin intermediul
puricilor.
Sunt bacterii imobile, dispuse izolat sau in lanuri scurte, cu un nveli
pseudocapsular n culturi tinere. Se dezvolt mai rapid pe medii care conin
snge sau lichide biologice la 30C dect pe medii simple la 37C. Coloniile pot
fi de tip mucoid, vscoase, alb gri, de tip S" sau ,,R, punctiforme dup 24 de
ore, de dimensiuni mici dup 48 de ore. n mediu lichid formeaz pelicul i
depozit fioconos evident. Activitatea biochimica a Y. pesti; este redus,
fermenteaz glucoza i n mod variabil lactoza.
n mediul extern rezistena germenilor este sczut, pot supravieui ns
n puroi sau sput aproximativ dou sptmni.
 Structura antigenic a yersiniilor cuprinde antigenul somatic O, Y. pesti:
avnd ns mai multe antigene i toxine care au rol i n virulen: antigenul de
nveli Fl capsular (cu fraciunile antigenice A, B i C), antigenele proteice V i
W, o exotoxin letal pentru animalele de laborator (cu rol neelucidat pentru
cm), 0 bacteriocin (pesticina).
n cazul mbolnvirilor cu Y. pestis exist imunitate postinfecioas i se
pot utiliza i vaccinuri pentru prevenirea infeciei.
Microorganismele acestei specii sunt patogene 1n special prin
invazivitate i multiplicare, doza infectanta necesar pentru a produce infecia
fiind foarte redus. Importante n patogenitate sunt structurile cu rol
antifagocitar i structurile pseudocapsulare: proteinele de membran extern
( Yops = Yersim'a outciproteins, codificate de plasmida pYV, care corespund
antigenelor V i W), cu efect citotoxic i antifagocitar; proteina Pl codificat de
o gen de pe plasmida pYV cu rol in aderen a bacteriilor de celulele gazd,
coagulaza care intervine n formarea de microtrombi.
Microorganismelesunt transmise de la un animal la altul prin neptura
puricelui, n intestinul cruia bacteriile se multiplic i blocheaz peristaltismul
intestinal. Odat cu neparea altei gazde, bacteriile sunt inOCulate fie altui
animal, fie, prin pierderea selectivitii naturale pentru roztoare, unei gazde
umane in forma bubonic, bacteriile ajung la nivel limfatic i produc inflamarea
ganglionilor, cu hemoragia, hipertrotierea i necrozarea acestora. Dac infecia
se generalizeaz leziunile hemoragice i necrotice se dezvolt n toate organele.
in forma pulmonar, manifestat prin pneumonie hemoragic, decesul este
ntlnit n 90% din cazuri.
Diagnosticul in cazul pestei este clinic, epidemiologie i de laborator.
Pentru cel de laborator (care dureaza aproximativ o sptmn prin metode
clasice), produsele biologice sau patologice se recolteaz cu maxim precauie
(puroi, sputa, snge) i se manipuleaz cu atenie de ctre personal specializat i
vaccinat. Se execut frotiuri colorate Gram i Giemsa i se poate realiza reactia
de imunoiiuorescen pentru fraciunea antigenic Fl; identificarea se face pe
cultur pur n urma cultivrii probelor pe geloz snge i bulion (puroiul), pe
geloz snge i cu cristal violet i mediu selectiv cu telurit i antibiotice
(sngele). Pe lng identificarea biochimic se realizeaz aglutinarea cu antiser
Specific (aglutininele fiind decelabile la 3 6 sptmni de la infectare). testarea
sensibilitii la bacteriofagul specific pestos.

Genul Vibrio
ln genul Vibrio se ncadreaz bacterii Gram negative, de forma unor
bacili curbai, de aproximativ 2 4 pm, facultativ anaerobe, nesporogene i
oxidaz pozitive. Toi membrii genului sunt deosebit de mobili, cu un flagel
dispus polar. Unele specii ale genului sunt asociate cu toxiinfecii alimentare,
gastroenterite sau septicemii, Vibrionii cresc mai degrab aerob pe medii cu
sruri minerale i asparagin. la 37C, formnd colonii convexe, netede. Fiind
germeni sensibili la aciunea acizilor, cresc pe medii alcaline, cu un pH de 8,5 9,
folosite ca medii de mbogire.
Speciile patogene sunt reprezentate de Vibrio cholerae (agentul etiologic
al holerei, transmis de obicei prin apa contaminat), V. parcrhaemob-licus (agent
etiologic al unor tulburri gastrointestinale, asociat de obicei cu fenomenul
kanagawa, in care tulpinile izolate din gazde umane sunt hemolitice pe geloz
snge, iar cele izolate din alte surse sunt nehemolitice, n strns legtur cu
enteropatogenitatea bacteriei), V. VULNIFICUS (ntlnit n zone climatice
calde. produce de obicei infecii letale, septicemii, gastroenterite. infeci ale
plgilor). Multe specii de Vibrio sum patogene pentru peti sau alte animale
marine (V. harveyi produce vibrioza luminoas la creveii]
Vibrio cholerae se gsete n intestinul i n materiile fecale ale omului
bolnav de holer, ajungnd n mediul extern prin contaminare fecal. Are forma
unui bacil curbat (vibrion), Gram negativ, mobil, nesporulat, necapsulat, iar
dup cultivare prelungit vibrionii se pot prezenta sub forma unor bacili drepi.
 n apa peptonat formeaz un vl la suprafaa mediului, iar pe medii
solide formeaz colonii rotunde, convexe, opace, de tip S. Pe mediul TCBS
formeaz colonii galbene. Pe mediul BSA (agar cu sruri biliare) coloniile sunt
transparente.
V. cholerae fermenteaz glucoza, sucroza i manoza; n funcie de
fermentarea zaharurilor vibrionii se mpart n grupe. Testul oxidazei este pozitiv
i e folosit n identificarea primar. Majoritatea vibrionilor sunt halotolerani.
Vibrionii sunt foarte sensibili la lumina solar, la temperaturi ridicate (la
100C sunt distrui instantaneu), la antiseptice. Pot supravieui ns n alimente,
n ap, iar n intestinul bolnavilor netratai se pot menine cteva sptmni.

Familia Helicobacteraceae
Helicobacter pylori, izolat de la pacieni cu gastrite i ulcer duodenal, a
fost ncadrat iniial n genul Vibrio ca V. rugula, apoi n genul Campylobacter
sub denumirea de C. like, C. pyloridis, C. pylori. Dei identificat n 1875, pus
n eviden n lichidul de spltur gastric i studiat n 1889, cnd a primit
prima denumire, Helicobacter pylori a fost izolat de la nivelul stomacului i
cultivat n laborator abia n 1980 (Robin Waren i Barry Marshall primind
premiul Nobel pentru descoperirea ei i demonstrarea implicrii n producerea
ulcerului duodenal).
Bacteria are aspect de vibrion Gram negativ, cu lungime de 2,5m i
grosime de 0,5 m, cu unul sau mai muli flageli polari, uneori cu aspect de
spiril, necapsulat, nesporulat. Forma de helix este crucial pentru colonizarea
niei ecologice pe care o ocup.
H. pylori colonizeaz stomacul, ureea fiind un element nutritiv important
i amoniacul produs de ureaz asigurnd un pH optim multiplicrii. n laborator
poate fi cultivat pe medii neselective (agar-chocolate, medii cu infuzie de creier
i inim) sau selective, n condiii de umiditate relativ ridicat i un procent de
5-10% CO2.
 H. pylori nu reduce nitraii, nu desface hipuritul de sodiu, produce ureaz
i catalaz, unele tulpini produc H2S. Rezist puin n mediul extern. Prezint
antigen somatic O, antigen flagelar i un antigen de aderare ce joac un rol
important n colonizarea mucoasei.
Epidemiologia infeciei cu H. Pylori presupune o cale de transmitere
fecal oral i oral-oral, fiind favorizat n mediul familial. Izvorul de infecie
este reprezentat de oamenii infectai, simptomatici sau nu. Infecia cu H. pylori
reprezint un factor de risc pentru apariia cancerului gastric.

Familia Pseudomonadaceae
Genul Pseudomonas
Cuprinde bacili Gram negativi subiri, aerobi facultativ anaerobi,
nefermentativi, nesporulai, uneori prezint capsul. Sunt bacterii foarte mobile,
cu lungime variabil, avnd dimensiuni de 1-5/0,5-1 m. Bacteriile genului sunt
foarte rspndite n natur, fiind ageni de putrefacie a materiei vegetale i
animale, n sol, n ape, n microbiota uman, dar pot fi i ageni fitopatogeni sau
patogeni oportuniti pentru organismul uman.
Cea mai important specie din punct de vedere medical este
Pseudomonas aeruginosa, bacilul puroiului albastru sau bacilul piocianic, care
poate fi pus n eviden la persoanele sntoase la nivel intestinal, axilar,
perineal, dar i pe obiecte din camerele de toalet. Bacteria elibereaz i o
bacteriocin cu efect antimicrobian asupra unor tulpini din aceeai specie.
Nepretenioi n privina condiiilor de cultivare, se pot cultiva pe medii
simple n condiii aerobe. Unele specii de Pseudomonas se pot cultiva la 4C,
Ps. aeruginosa se poate multiplica i la 42C (deosebindu-se astfel de celelalte
specii).
Pe medii solide formeaz colonii colorate caracteristic, cu pigmentarea
mediului (albastru sau galben-verde). Cultura poate avea un miros similar cu al
florilor de tei. Tulpinile de Ps. aeruginosa recoltate de la pacienii cu fibroz
chistic formeaz colonii mucoide.
n bulion tulbur mediul uniform i formeaz o pelicul la suprafa, sub
care se evideniaz pigmentul. Cei mai importani pigmeni sunt piocianina
(albastru) i pioverdina (galben-verzui fluorescent).
Sunt germeni catalaz i oxidaz pozitivi, degradeaz oxidativ glucoza i
nu fermenteaz lactoza. Sunt sensibili la aciunea alcoolului, fenolului, cldurii.
Tulpini de Ps. aeruginosa multiplu rezistente la antibiotice pot fi implicate n
infeciile nosocomiale.
Structura antigenic
Ps. aeruginosa prezint antigenul somatic O, antigenul flagelar H,
serotipurile avnd importan n studiile epidemiologice.
Imunitatea consecutiv infeciilor cu aceste bacterii este de tip umoral,
dar anticorpii nu au eficacitatea protectiv.

Familia Neisseriaceae
- cuprinde mai multe genuri de bacterii sferice, cu dezvoltare
rapid, grupate de obicei n diplococi, imobile, strict aerobe, Gram
negative. Prezint cerine nutritive speciale pentru creterea n laborator
(de obicei agar chocolate i CO2), la anumite temperaturi. Muli dintre
membrii acestei familii fac parte din microbiota comensal a mucoaselor
mamiferelor, dar unii reprezentai sunt recunoscui ca patogeni, ca de
exemplu gonococul i meningococul.
Genul Neisseria
Speciile de neisserii importante din punct de vedere medical sunt
catalaz pozitive, oxidaz pozitive, produc citocrom-oxidaz. Neisseria
meningitidis produce acid din glucoz i maltoz, iar Neisseria Gonorrhoeae
produce acid doar din glucoz. N. meningitidis prezint o capsul
polizaharidic, ce reprezint un factor de virulen, inhibnd fagocitoza.
 Pentru cultivarea n laborator, ambele specii au nevoie de medii de
cultur mbogite, gonococul avnd necesiti nutritive mai mari. Se pot
multiplica pe mediul Mueller-Hinton, la 35-37C, cu 3-10% CO2. Se mai pot
cultiva pe medii cu antibiotice i nutrieni, care inhib creterea bacteriilor
Gram pozitive i majoritatea bacililor i fungilor.
Bacteriile acestui gen sunt foarte sensibile la uscciune, lumin solar
i variaii de temperatur, precum i la majoritatea dezinfectantelor
antisepticelor.
Structura antigenic a neiseriilor presupune prezena antigenului
somatic O, dar spre deosebire de cel al enterobacteriilor, la neiserii sunt
prezente lanuri zaharidice scurte (LOS lanuri lipoolizaharidice). Sunt
cunoscute 6 serotipuri la gonococ i 13 serogrupuri la meningococ
(importante din punct de vedere medical fiind A, B, C, Z, W - 135).
Gonococul mai prezint i alte structuriantigenice, prezentnd o
remarcabil heterogenitate din acest punct de vedere:
- pilii, cu rol n ataarea de celula gazd i n inhibarea fagocitozei; exist
sute de tipuri de piline posibile;
- porinele, care difer de la o tulpin la alta, cu rol n aderarea gonococului
la substrat; pe baza porinelor se poate face serotiparea gonococilor;
- capsula ce conine polifosfat.
Meningococul prezint pe lng antigenul somatic O:
- capsula;
- pilii (fr aceeai variaie antigenic prezent la N. gonorrhoeae);
- proteinele de tip porine.

Patogenie
Simptomele infeciei cu N. gonorrhoeae difer n funcie de locul
infectrii. Gonococul poate produce conjunctivite, faringite, uretrite,
prostatite, orhite. Dac mama este infectat i nate pe cale natural, nou-
nscutul poate face oftalmie gonococic (prevenit prin instilaii oculare de
Ag 1% imediat dup natere).
Dup ptrunderea n organism, bacteriile se ataeaz de mucoase
(genito-urinar, rectal, ocular, faringian) i produc local o supuraie acut.
Ulterior se poate produce o invazie tisular, nsoit de inflamaie i apariia
fibrozei, mai ales n cazurile netratate. Rareori gonococii pot disemina pe
cale sangvin, determinnd leziuni dermice (nedureroase i nepruriginoase),
artrite, tenosinovite, endocardite, meningite etc. frecvent infeciile genitale cu
gonococ sunt nsoite de infecii cu Chlamydia sp.
Infeciile genitale se manifest prin secreii purulente galben-verzui
cremoase, cu miros urt, inflamaie local, roea, disurie i senzaie de
arsur la miciune. La brbai se pot produce uretrite gonococice, care n lipsa
tratamentului formeaz fibroze i stricturi uretrale. La femei pot fi numeroase
infecii asimptomatice. n cazul localizrii endocervicale, infecia se poate
extinde la nivelul uretrei, vaginului, glandelor Bartholin, trompelor uterine
(cu fibroze i obstrucii ce duc la sterilitate).
N. meningitidis este una dintre primele trei cauze de meningit
infecioas la aduli (alturi de Haemophillius influenzae i streptoccocus
pneumoniae). Dei contagiozitatea este foarte mare, se consider c doar la o
persoan din 1000 contaminate apare meningita. Pentru producerea
meningitei este necesar colonizarea mucoasei respiratorii, invazia local i
bacteriemia, invazia meningeal cu alterarea barierei hematoencefalice,
inflamaia n spaiul subarahnoidian i creterea presiunii intracraniene. Prin
eliberarea endotoxinei este determinat un sindrom de coagulare diseminat
intravascular i evoluie spre deces.
Familia Clostridiaceae

Familia Clostridiaceae cu genul tip Clostridium, cuprinde multe genuri de

bacterii Gram-pozitive i este permanent reconsiderat din punct de vedere
taxonomic. Divrsitatea genetic ridicat a genului Clostridium a fost
demonstrat prin studii de hibridizare ADN /ARN r 23 S.

Genul Clostridium
Genul Clostridium cuprinde 152 specii; pe baza studiilor ARNm, 16 S
doar 73 dintre acestea ar corespunde speciilor tip din genul Clostridium. Sunt
bacterii Gram-pozitiv, strict anaerobe, sporii pot supravieui timp ndelungat
chiar i n condiiile expunerii la aer. Celulele individuale au form bacilar, cu
capete rotunjite, sunt mobile, cu cili peritrichi, necapsulate.
Se ntlnesc n habitate anaerobe, bogate n compui organici: sol (unde
sporuleaz), sedimente acvatice, intestinul omului i al animalelor n stare
vegetativ. Sporularea are loc n prezena oxigenului, sporii fiind deformai,
situai terminal (aspect de b de chibrit). Majoritatea speciilor sunt saprofite,
dar unele sunt patogene pt om, de obicei oportuniste.
Pe medii simple, n condiii de anaerobioz, clostridiile formeaz colonii
rotunde de tip S, nconjurate de o zon pufoas, pe geloz snge produc
hemoliz.
Fermenteaz o gam larg de compui organici: prin fermentarea
zaharurilor produc: acid butiric, acid acetic, butanol, aceton i mari cantiti de
gaz (dioxid de carbon i hidrogen), iar prin fermentarea acizilor grai i
aminoacizilor duc la formarea unor compui urt mirositori.
 Produc enzime extracelulare, cu ajutorul crora degradeaz molecule mari
din mediu i le transform n compui fermentabili, jucnd un rol important n
natur n ciclul carbonului. n infeciile anaerobe enzimele bacteriene au rol n
invazie i patogenitate, ca i toxinele pe care le produc.
Formele vegetative sunt sensibile la 55-60 grade Celsius i la aciunea
antisepticelor i dezinfectantelor. Sporii sunt ns rezisteni la temperatura de
100 grade Celsius, rmn viabili 2 luni n alcool de 90 grade, 3 ore n sublimat
coroziv 1%, dar sunt distrui prin autoclavare la 120 grade sau la etuv 180
grade.
Din punct de vedere antigenic, se remarc antigenul de perete, cel flagelar
H, dar i exotoxinele. Unele clostridii produc mai mult de o toxin, ntre toxinele
secretate de diferitele tulpini de clostridii putnd avea loc reacii imune
ncruciate, de exemplu ntre toxina botulinic i cea tetanic.
Toxinele produse de Clostridium sunt ncadrate n 4 grupe:
- neurotoxine: tetanospasmina produs de C. tetani, toxina botulinic produs de
C. botulinum;
- enetroroxine: toxina de tip A produs de C. perfringes ce produce infecii
alimentare severe la om;
- histotoxine sau toxine citolitice: produse de agenii gangrenei gazoase;
- citotoxine: (acioneaz asupra scheletelui celular, prin ruperea actinei F)
toxinele de tip A i B produse de C. difiicile ce determin la om colita
pseudomembranoas sau diareea asociat cu antibiotice.

Clostridium tetani

Este o bacterie saprofit, anaerobo rspndit n natur i n sol sub

form de spori, n tractul digestiv i n fecalele animalelor i omului. Poate
infecta plgile, producnd tetanosul, care este o toxemie manifestat prin
paralizia treptat a muchilor striai.
 Este patogen prin multiplicare la poarta de intrare i prin toxigenez. n
filtratul de cultur pot fi puse n eviden tetanolizina (care produce hemoliza) i
tetanospasmina (toxin neurotrop, ce inhib eliberarea acetilcolinei, interfer cu
activitatea sinaptic neuomuscular, inhib neuronii postsinaptici i produce
spasme musculare generalizate i convulsii). Activitatea neurotoxinei eliberat
prin autoliz celular i propagat pe cale axonal n neuornii mduvei spinrii
i ai trunchiului cerebral duce la spasme nti n zona contaminat, apoi la
nivelul musculaturii faciale, moartea provocndu-se prin asifixie n 50% din
cazuri.
Diagnosticul este clinic i epidemiologic, n labrator se execut frotiuri
colorate Gram i cu albastru de metilen din produs patologic recoltat de la
nivelul plgii. Antibiograma nu este necesar, bacteria este sensibil la
penicilin.
Tratamentul const n administrarea de ser antitetanic i anatoxin tetanic
(toxina inactivat cu formol), uneori asociat cu antibioterapie cu penicilin,
precum i eliminarea focarului de infecie pentru a preveni fomarea unor noi
cantiti de toxin.
Boala poate fi prevenit prin toaleta chirurgical a plgilor, cu
mpiedicarea apariiei condiiilor de anaerobioz, asociat cu administrarea de
anatoxin (ATPA- anatoxin tetanic purificat i adsorbit, dac persoana a fost
imunizat n antecedente) i penicilin, daca persoana a fost vaccinat. Dac
persoana NU a fost vaccinat se administreaz se administreaz i ser
antitetanic.
Programul de profilaxie ncepe cu vaccinarea DTP (difetro-tetani-
pertussis) la copilul de 2 luni (3 administrri succesive, cu 2 rapeluri), un rapel
cu DT la 6-7 luni i eventuale rapeluri cu ATPA, la fiecare 10 ani.

Clostridium botullinum
 Este o bacterie strict anaerob, necapsulat. Caracterele morofotinctoriale
i de cultur sunt similare cu ale altor specii de Costridium. Sporii sunt dispui
subterminal. Specia este patogen prin sinteza unei toxine neurotrope,
producnd botulismul.
Dac toxina poate fi inactivat prin fierbere n 20 de minute, sporii sunt
foarte rezisteni (rezist la 100 grade celsius), sunt larg rspndii pe sol, pot
contamina carnea, mierea, iar formele vegetative sunt prezente n intestinul
omului i al animalelor.
n producerea bolii sunt frecvent implicate conservele de legume sau
carne, nchise sub vacuum, fr o sterilizare adecvat n prealabil.
Prezint antigene de perete, flagelare, antigene solubile exotoxine. Se
cunosc 8 tipuri de toxin, notate cu A pn la H, mai frecvent A, B i E.
Anticorpii antitoxina sunt utili dpdv al proteciei sau al diagnosticului.
Patogenitatea acestei specii este determinat de toxina care se elibereaz
n alimentele contaminate, n care bacteria se multiplic intens. Numai n
botulismul neonatal (la copii sub un an) i foarte rar la adulti bacteria se
multiplic n intestin i poate produce paralizii flasce ale musculaturii
respiratorii, in rest infecia esre de tip toxiinfecie alimentar de tip toxic.
Toxina boltulinc este cea mai puternic otrav cunoscut, doza de 1-2 ug
fiind letal. Ea este eliberat din celulele vegetative, care se formeaz prin
asigurarea unor condiii de anaerobioz pt spori de ex n cazul cutiilor de
conserve, capacul se bombeaz din cauza gazelor eliberate n cursul
metabolismului celular.
Toxina resorbit la nivel intestinal, ajunge pe cale sanguin la nivelul
plcilor motorii, unde mpiedic eliberarea de acetilcolin, determinnd paralizii
ncepnd cu extremitatea cefalic i manifestndu-se descendent. Toxina
botulinic acioneaz specific asupra sistemului nervos periferic. Moartea
survine prin asfixie, din cauza paraliziei musculaturii respiratorii ntr-un procent
mare de cazuri. Atunci cnd manifestrile neurologice specifice survin fr o
cauz alimentar, se poate suspecta un botulism al plgilor, frecvent la persoane
cu leziuni traumatice contaminate cu sol.
Diagnosticul nu este unul bacteriologic. Se ncearc o determinare a
tipului toxinei din aliment ( de ex prin teste ELISA) sau prin teste pe animale de
laborator. La acestea se administreaz anatoxine botulinice (A sau B) i apoi
antigenul n forma solubil obinut din alimentul incriminat. Supravieuiesc
oarecii inoculai cu anatoxina corespunztoare tipului de toxin din aliment.
Tratamentul const n eliminarea resturilor alimentare i a toxinei
neabsorbite din intestin, prin splturi gastrice i meninerea n via a
pacientului.
Se poate administra timpuriu un ser antibotulinic, de preferat monovalent,
dar dac nu se cunoate tipul toxinei trivalent A, B, E sau poilvalent, nainte ca
toxina s se fixeze pe receptorii esutului nervos. De asmenea, se poate
administra guanidin, care acioneaz presinaptic i determin eliberarea
acetilcolinei din terminaiile nervoase. Datorit caracterului ireversibil al toxinei
botulinice, recuperarea funciei nervoase la nivelul sinapselor afectate necesit
formarea unor noi plci motoii.
Profilaxia se realizeaz prin prelucrarea termic a alimentelor n mod
corespunztor.
Cantiti mici de toxin botulinic se folosesc n scop terapeutic n
tratamentul unor afeciuni neuromusculare de tip spastic (blefoarospasm, spasm
hemifacial, torticolis spasodic) pentru a bloca rspunsul muscular fa de
impulsurile nervoase ce detrmin disfunciile respective.

Clostridium difiicile
Este un alt reprezentant al genului care se gsete n tractul intestinal la
3% dintre oameni i la 30% dintre persoanele spitalizate, fiind cel mai frecvent
agent patogen al diareei nosocomiale. Nu produce hemoliz, crete relativ greu
pe medii de cultur lichide sau solide.
 Se transmite pe cale fecal oral i se multiplic n intestinul persoanelor
care fac tratament intensiv cu antibiotice cu spectru larg (ex: cefalosporine
generaia a II a) ce distrug microbiota saprofit.
Elaboreaz dou exotoxine: enterotoxina A, cu rol n inducerea diareei
apoase i exotoxina B, o citotoxin cu rol n lezarea mucoasei colonului i
formarea de pseudomembrane colit pseudomembranoas.
Diagnosticul: pe baza aspectului morofologic macroscopic al scaunului:
alb-glbui, fr snge i a celui microscopic ce evideniaz: polimorfonucleare
n 50% din cazuri. Se mai pot utiliza: evidenierea efectului citopatic al
exotoxinei B n culturi de celule, teste ELISA pentru detectarea ambelor toxine,
sigmoidoscopia.

Familia Bacillaceae
Genul Bacillus
Cuprinde bacili anaerobi, Gram-pozitivi n culturi tinere (Gram-variabili
n culturi btrne), majoritatea mobili, cu flageli peritrichi. Formeaz endospori
n condiii de anaerobioz. Reprezentanii genului au o larg rspndire:
-saprofii pe materia organic aflat n descompunere;
-produc infecii la insecte: B. thuringiensis;
-produc infeci la om cu diferite localizri sau toxiinfecii alimentare- B. cereus;
-pot fi patogene pt animale, accidental pt om B. anthracis;
-majoritatea speciilor nu sunt patogene

Bacillus anthracis
Este cel mai cunoscut memru al familiei Bacillaceae, ce produce la
ierbivore: antraxul sau crbunele prin ptrunderea pe cale digestiv, o dat cu
furajele consummate.
Omul se infecteaz accidental prin contact direct cu animalele infectate
sau cu produsele lor (ptrundere pe cale tegumentar, prin leziuni preezistente-
antrax cutanat sau pe cale aerian antrax pulomnar, rareori ptrund prin
mucoase- antrax gastro-intestinal).
La locul de ptrundere n organism, sporii germineaz, iar bacilii rezultai
se rspndesc pe cale limfatic i sanguin, unde se multiplic (n snge).
Antraxul cu manifestri clinice este determinat de formele capsulate. Cele
encapsulate sunt nevirulente.
Factorii de patogenitate:
-polipeptidul poli--D acid glutamic capsular cu rol antifagocitar;
-toxina, similar dpdv funcional cu cea holeric, alctuit din:
-antigen protector (PA): rspunsul imun fa de acesta protejeaz
organismul afectat;
-factorul letal (LF): metaloprotein dependent de Ca, Zn;
-factorul edematos (EF): adenilat-ciclaz dependent de Ca.
Vaccinul: utilizat practic este alctuit dintr-un filtrat acelular al unor
culturi necapsulate de B anthracis, provenite de la o tulpin izolat dintr-un caz
bovin.

FAMILIA MYCOBACTERIACEAE

GENUUL MYCOBACTERIUM

Aceast familie cuprinde bacterii existente n medii diverse, cu grade

diferite de patogenitate, frecvent implicate n patologia gazdelor
imunocompromise. Un singur gen este de importan medical, genul
Mycobacterium, cu aproximativ 80 de specii diferite. Micobacteriile sunt
bacterii cu cretere lent, care prezint n structura peretelui celular o mare
cantitate de acizi grai (acizi micolici). Dintre ele, Mycobacterium tuberculosis
produce tuberculoza, cu diverse localizri i simptome, iar Mycobaterium leprae
determin lepra, alte specii producnd mbolnviri ocazional, sau fiind chiar
saprofite.
Primul germen studiat din grupul micobacteriilor a fost agentul etiologic
al leprei, descoperit n 1868 de ctre Hansen. n 1882, Robert Koch a descoperit
agentul etiologic al tuberculozei, Mycobacterium tuberculosis. Aceast specie
prezint dou variante: homis i bovis. Exist i tipuri de Mycobacterium
patogene pentru psri i poikiloterme. Tipul bovin prezint celule mai scurte i
mai groase dect cel uman.
Speciile de micobacterii non-tuberculoase (NTM) sunt incluse n 4
categorii, pe baza ratei de multiplicare i a pigmentogenezei (Ernst-Runyon):
- Grupul I micobacterii cu ritm lent de multiplicare fotocromogene
(se coloreaz numai dup expunerea culturii la lumin pigmentul
fiind portocaliu);
- Grupul II micobacterii cu ritm lent de multiplicare scotocromogene
(sintetizeaz pigment galben sau portocaliu n cultura incubat la
ntuneric);
- Grupul III micobacterii cu ritm lent de multiplicare necromogene
(colonii alb-glbui sau crem, care nu sintetizeaz pigment dup
expunerea la lumin)
- Grupul IV micobacterii cu ritm rapid de multiplicare.
Micobacterii non-tuberculoase sunt ubicvitare. Mycobacterium
tuberculosis este ntlnit n organismele infectate, mai ales la nivel pulmonar,
putnd fi eliminat prin tuse sau, n cazul animalelor infectate cu M.bovis, prin
lapte.
Structura antigenic
Componentele peretelui celular determin apariia unui rspuns imun n
organismul gazd i hipersensibilitate de tip ntrziat. Lipidele reprezint 60%
din structura peretelui, fiind reprezentate de acizi micolici i ceruri, de care sunt
legate polizaharide i proteine. Unele dintre proteinele peretelui confer
specificitate antigenic bacteriilor.
Imunitatea n cazul infeciilor cu M. Tuberculosisi este att de tip
umoral, ct i de tip celular. Imunitatea de tip celular are un rol important att n
protecia fa de mbolnvire, ct i n evenimentele patologice care apar n
cursul tuberculozei.
Caractere de patogenitate
Mycobacterium tuberculosis nu trebuie considerat un patogen strict, ci
mai degrab un microorganism condiionat patogen, deoarece, dei multe
persoane sunt infectate cu aceast bacterie, mult mai puine dezvolt o form
clinic de tuberculoz. Grupele de risc sunt reprezentate de vrstnici, persoane
imunodeprimate, personal medical, cazuri sociale. Oamenii sunt foarte
susceptibili la infecia cu mycobacterium tuberculosis, dar rezultatul
interaciunii bacterie-gazd este foarte diferit.
 Fiind un patogen intracelular, ca i alte micobacterii, Mycobacterium
tuberculosis supravieuiete i se multiplic n macrofagele alveolare, care nu
sunt activate; bacteriile mpiedic fuziunea dintre lizozomi i fagozom, probabil
prin inducerea sintezei de amoniac. Interaciunea iniial dintre bacterii i
macrofage determin activarea limfocitelor Th i Tc. Limfocitele Th stimuleaz
sinteza de anticorpi specifici, dar acetia nu au rol protector fa de infecie.
Limfocitele T sunt inhibate de um glicolipid din structura peretelui bacterian
(lipoarabinomanul) de ctre antigenul 85 proteic.
Factorul cord (acid micolic parietal) pare a fi implicat n producerea
leziunilor tisulare granulomatoase i n inhibarea migrrii leucocitelor, fiind
toxic pentru macrofagele activate, celule dendritice i leucocite. Fosfolipidele
induc necroza de cazeificare (proces caracteristic tuberculozei, care const n
transformarea esutului necrozat ntr-o mas amorf). Nu s-a stabilit cu
exactitate factorul care determin n realitate patogenitatea bacteriei.
Bacteriile ajung prin picturile Pffluge, eliminate de omul bolnav, s fie
inhalate de persoanele din jur. Mai pot s ptrund n organism, prin ingerarea
de lapte contaminat, prin mucoase sau leziuni. Intraalveolar, chiar dac sunt
fagocitate, o parte din ele rmn viabile i se multiplic intracelular. Se produc
la acest nivel leziunile caracteristice. Se pot disemina pe cale limfatic la toate
organele, mai puin la nivelul ficatului, splinei, mduvei. La nivel pulmonar,
renal, osos, bacteriile se pot nmuli considerabil naintea dezvoltrii imunitii
specifice.
Imunitatea specific este de obicei capabil s limiteze multiplicare
bacteriilor, caz n care gazda rmne asimptomatic i leziunile se vindec prin
calcificare. Aproximativ la 5% dintre persoanele infectate se manifest
simptomele bolii n decurs de un an de la infecie, iar la 5% scderea imunitii
organismului la un moment dat mai ndeprtat de 1 an de la infecie face ca
boala s apar. Bacilii pot s rmn viabili n leziunile cauzate i s fie ractivai
ulterior.
Boala se manifest prin scderea sever n greutate, tuse sangvinolent,
oboseal marcat.
Bacteriile atipice din acest gen pot s infecteze persoanele
imunodeprimate, ptruznd n organism pe cale aerian, provenind din sol sau
ap producnd infecii pulmonare sau leziuni la nivelul tegumentului.
Familia Spirochaetaceae. Ordinul Spirochaetales cuprinde dou
familii bacteriene implicate n patologia uman, Familia Spirochaetaceae i
Familia Leptospiraceae. Familia Spirochaetaceae cuprinde dou genuri,
Treponema i Borrelia.
Genul Treponema
In genul Treponema sunt ncadrate mai multe specii, dintre care
Treponema pallidum este patogen, subspecia pallidum fiind agentul etiologic
al sifilisului (luesului) la om. Celelalte subspecii ale speciei T. pallidum sunt
considerate ageni etiologici ai unor boli nevcnen'ce. Specia Treponema
paraluiscum'culi este agentul etiologic al sifilisului la iepure. Genul cuprinde i
bacterii comensale, cu localizare n cavitatea oral sau pe mucoasa genitala.
Clasificarea speciilor din acest gen a fost foarte dificil deoarece cele
patogene nu se pot cultiva pe medii artificiale. Speciile definite pn acum au
fost descrise n funcie de patogenitatea i habitatul lor. Microorganismele din
acest gen sunt bacterii spiralate, subiri, foarte mobile, strict aerobe sau
microaerofile, foarte pretenioase din punct de vedere al substratului nutritiv.

Treponema pallidum subspecia pallidum

T. pallidum are ca unic gazd omul, nefiind izolat de la animale. Este o
bacterie sensibil la condiiile mediului extern, fiind sensibil la uscciune i la
aciunea dezinfectantelor. Poate fi izolat din serozitatea recoltat din leziunea
sifilitica sau din snge.
Este o bacterie spiralat, cu 6-14 spire subiri, regulate, cu lungimea de
5-15 pm i grosimea de 0,2 um, foarte mobil. Se poate toti in jurul filamentului
axial central, chiar i dup ce capetele etilate se fixeaz de celule. Mobilitatea
este asigurat de mai multe fibre axiale periplasmice infasurate in jurul
protoplastului i se observ sub form de micri de inurubare, flexie i
translaie prin examinarea in preparate proaspete la microscopul cu fond
intunecat sau prin imunotiuorescen.
T pallidum nu se poate cultiva pe medii de cultur artificiale; in anumite
fluide bacteria poate rmne viabil 3 6 zile la 25 'C n prezena substanelor
reductoare; n snge sau plasm la 4'C poate rmne viabil cel puin 24 ore,
fapt important din punct de vedere al securitii transfuziilor.
 n laborator tulpina Reiter nepatogen, nrudit antigenic cu T. pallidum,
se poate cultiva pe medii de cultur n condiii de anaerobioz, iar tulpina
Nichols de T pallidum (tulpin de referin, obinut in l9l2 de la un pacient care
a decedat de neurosifilis), poate fi meninut viabil prin inoculri
intratesticulare la iepure.
Se consider c T. pallidum este o bacterie microaerofil, care
catabolizcaz incomplet glucoza i piruvatul pe calea glicolizei anaerobe. Este
sensibil la uscciune, la temperaturi de 42C, fa de sruri de mercur, arsenic
i bismut, fa de antiseptice, dezinfectante, antibiotice beta lactamice, in special
fa de penicilin. Poate rmne viabil mai multe luni n suspensia pstrat la
-70C.
Caractere antigenice
Structura antigenic a T. pallidum este complex i incomplet elucidat
Se difereniaz structuri antigenice importante, lipidice, proteice sau polizahai-
idice: antigenul cardiolipinie (difosfatidil glicerol), care este prezent la toate
treponemele, dar poate fi intlnit i la alte bacterii, la unele plante i in tesuturile
animale, cum ar fi cordul de bou; acest antigen a fost extras iniial din ficatul
unui fetus uman cu sifilis congenital; este un antigen nespecitic, folosit n testele
de screening, care determin formarea de anticorpi anti lipoidici; antigenul
proteic Reiter, cu specificitate de grup, prezent la toate treponemele, patogene
sau nu; determin formare de anticorpi antiproteici; antigenul proteic specific de
tip, numai pentru T pallidum; antigenul polizaharidic specific de tip, extras din
tulpina Nichols, reSponsabil pentru testul de imobilizare. in ceea ce privete
imunitatea gazdei la reinfecie, ea debuteaz la cteva sptmni dup apariia
leziunilor primare, dar gazda redevine susceptibil dac boala este tratat corect.
Rspunsul imun implic att aspecte umorale, ct i celulare.
Caractere de patogenitate
Treponema pallidum este patogen prin multiplicare i invazivitate.
Afecteaza numai omul i se transmite prin contact sexual (prin contact direct cu
leziunile ulcerative ale persoanei infectate). Se poate transmite i pe cale
sangvin sau (de la mam la ft transplacentar. determinand sifilisul congenital).
in 0,1% in cazuri se. apremaz c ar fi posibil infectarea prin intemiediul unor
obiecte contaminate Sifilisul poate fi dobandit sau congenital.
n cazul celui dobndit sunt descrise imi multe etape: sifilisul primar.
secundar. latent i tertiar ln unna contactului intectant, spirochetele ptrund in
organism penetrnd mucoasele sau epiteliale intacte sau uor scariiicate la
nivelul zonei genitale. Dupa o incubatie de 2-10 sptmni se formeaza leziunea
primar (ancru de inoculare), care in 20% din cazuri poate li situat la nivel
perianal. rectal sau oral. Leziunea are forma unei papule nedureroasa care
ulcereaz. cu marginile ridicate. indurate i baza neted (ancru dur;, datorit
multiplicrii bacteriilor la poarta de intrare, precum i invadrii tesuturilor. chiar
cu ajungerea lor n torentul circulator. Ulterior apare si adenopatia regional
dur. discret. nedureroasa. Leziunile sunt contagioase. Leziunea primar se
poate vindeca spontan in 3 6 sptmni, cu o cicatrice atrolic
Dup l-3 luni apar leziunile secundare, daca pacientul nu a urmat un
tratament. Acestea sunt sub forma unor leziuni muco-tegumentare eritematoase
maculo papulare ( rozeole sitilitice) diseminate i infectante, simetric pe trunchi,
membre, palme i plante. n regiunile anogenitale, axilare sau in cavitatea bucal
leziunile sunt caracteristice (condyiomata lata) mari, turtite i foarte contagioase.
Pot exista si simptome sistemice cu multiple afectri ale organelor (gastrita,
hepatit, nefrit, meningit). i leziunile secundare se pot remite spontan. Se
consider c in 33% din cazuri sifilisul se vindec i in absenta tratamentului. In
alt treime din cazuri infectia netratat intr n perioada de latent. n care
bolnavul este asimptomatic i necontagios, cu exceptia transmiterii
transplacentare sau prin snge. Perioada de latent este variabil i poate fi
ntrerupt de recder'i ale smdromului cutaneo-mucos din sitilisul secundar.
Poate ii va latent timpurie, cu apariia simptomelor in 1 2 ani dup stadiul
secundar sau o latent tardiv, care dureaz mai multi ani, fr simptome.
 In celelalte cazuri netratate apare stadiul tertiar, n medie dup 15 ani de
la infectia primar. caracterizat prin aparitia unor leziuni granulomatoase (gome,
ulceraii necrotice) la nivelul pielii, oaselor, ficatului, testiculelor. Afecteaza
sistemul cardiovascular (n special aorta) i sistemul nervos central. unde apar
modificri degenerative. In leziunile tertiare nu se pun n eviden bacteriile, iar
reaciile exagerate ale esuturilor se datoreaz hipersensibilitii la antigenele
treponemice.
Sifilisul congenital poate avea un debut precoce (nainte de vrsta de doi
ani) sau tardiv (dup vrsta de doi ani). in sifilisul congenital precoce
manifestrile sunt asemntoare cu sifilisul secundar al adultului, pe cnd n cel
tardiv predomin manifestrile neurologice, insotite de modificri caracteristice
ale sistemului osos, dintilor sau oculare