Aurora boreal

Aurora polar este un fenomen optic ce const ntr-o strlucire

intens observat pe cerul nocturn n regiunile din proximitatea zonelor
polare, ca rezultat al impactului particulelor de vnt solar n cmpul
magnetic terestru. Cnd apare n emisfera nordic, fenomenul e cunoscut
sub numele de aurora boreal, termen folosit iniial de Galileo Galilei, cu
referire la zeia roman a zorilor, Aurora, i la titanul care reprezenta
vnturile, Boreas. Apare n mod normal n intervalele septembrie-octombrie
i martie-aprilie. n emisfera sudic, fenomenul poart numele de auror
austral, dup James Cook, o referin direct la faptul c apare n sud.
Fenomenul nu este exclusiv terestru, fiind observat i pe alte planete
din sistemul solar, precum Jupiter, Saturn, Marte i Venus. Totodat,
fenomenul este de origine natural, dei poate fi reprodus artificial prin
explozii nucleare sau n laborator.
Aurora apare n mod obinuit att ca o strlucire difuz ct i ca o
cortin extins n spaiu orizontal. Cteodat se formeaz arcuri care i pot
schimba forma permanent. Fiecare cortin este compus dintr-o serie de raze
paralele i aliniate pe direcia liniilor de cmp magnetic, sugernd faptul c fenomenul de pe planeta noastr
este aliniat cu cmpul magnetic terestru. De asemenea, variabilitatea unor anumii factori poate determina
formarea de linii aurore de tonaliti i culori diferite.
Aurora polar terestr e provocat de ciocnirea unor particule
ncrcate electric (de exemplu electroni) din magnetosfer cu atomi din
straturile superioare ale atmosferei terestre, aflate la altitudini de peste 80
km. Aceste particule electrice au o energie de 1 pn la 15 keV iar
coliziunea lor cu atomii de gaz din atmosfer determin energizarea
acestora din urm. Prin fiecare coliziune o parte din energia particulei este
transmis atomului atins, ntr-un proces de ionizare, disociere i excitare a
particulelor. n timpul ionizrii, electronii se desprind de atom, care ncarc
energie i determin un efect de ionizare de tip domino n ali atomi.
Excitaia rezult n emisie, ducnd atomul n stri instabile, dat fiind c acetia emit lumin n frecvene
specifice cnd se stabilizeaz. Dac procesul de stabilizare a oxigenului dureaz pn la o secund, azotul se
stabilizeaz i emite lumin instantaneu. Acest proces, esenial n formarea ionosferei terestre, este comparabil
cu cel ce st la baza ecranului de televizor: electronii ating suprafaa de fosfor, alternd nivelul de energie al
moleculelor, fapt care rezult n emisiunea de lumin.
n general, efectul luminos este dominat de emisiunea de atomi de oxigen n straturile superioare ale
atmosferei (aproximativ 200 de kilometri de altitudine), care produce tonalitatea verde. Cnd se produc furtuni
puternice, straturile inferioare ale atmosferei sunt atinse de vntul solar (la aproximativ 100 de kilometri
altitudine), producnd tonalitatea rou nchis prin emisiunea de atomi de azot (predominant) i oxigen. Atomii
de oxigen emit tonaliti de culori variate, dei, de cele mai multe ori, se ntlnesc roul sau verdele.
 Gheizere
Un gheizer este un izvor caracterizat prin izbucniri intermitente de
ap termal, care sunt acompaniate de abur. Cuvntul gheizer provine de la
substantivul propriu Geysir, care este numele unui renumit gheizer din
Haukadalur, Islanda, care la rndul su vine de la verbul islandez geysa (a
emana).
Dupa felul in care au fost descrise de unii
cercetatori islandezi, americani si rusi, gheizerele prezinta o structura interna ce se
aseamana cu cea a unui vulcan. Ele sunt alcatuite dintr-un con si un mic crater, pe
care islandezii il numesc de fapt bazin, rezervor sau chiar cuveta, deoarece, dupa
incetarea izbucnirii apei, locul asa-zisului crater este umplut cu apa fierbinte.
Craterul sau bazinul este legat de un canal ce poate avea un diametru de cativa
metri. Apa firbinte si sub presiune circula prin acest canal aflat in interiorul scoartei
terestre.
Se presupune ca apa gheizerelor este de origine vadoasa, adica rezultata din ploile si zapezile ce patrund
prin fisuri in rocile vulcanice. Temperatura foarte ridicata a apei este datorita unei surse de magma topita aflata
la mare adancime.
In Islanda, izvorul cel mai cunoscut este Marele Geyser. El arunca o coloana fierbinte(80-82C) pana
la inaltimea de 30 m, pe o durata de 10-15 minute. Activitatea de tasnire a gheizerului se reia dupa 25-30 de ore.
Punctul de tasnire constituie gura canalului, care are un diametru de 3m. El se continua in exterior cu un mic
crater(rezervor), care este inconjurat de un con al gheizerului. Rezervorul are un diametru de 18m si o adancime
de cativa metri(3-4m). Dupa ce tasnirea inceteaza, rezervorul se umple cu apa fierbinte(80C). La adancimea de
10-12m, in canalul gheizerului, apa are o temperatura de 121C. Cand incepe insa sa fiarba, apa este expulzata
din canalul gheizerului sub forma unei coloane de vapori si apa.