Punctia venoasa

Def.: reprezinta crearea unei cai de acces intr-o vena prin intermediul unui ac de punctie.
Scop:
- Explorator : - recoltarea sangelui petru examenele de laborator precum cele biochimice,hematologice,
sreologice si bacteriologice.
- Terapeutic
- administrarea unor medicamente sub forma injectiei si a perfuziei intravenoase
- recoltarea sangelui in vederea transfuzarii sale
- executarea tranfuziei de sange sau derivate ale sangelui
- sangerare in cantitate de 30-500 ml in edemul pulmonar acut, hiperteniune arteriala
Locul punctiei - venele de la pliul cotului (cefalica si bazilica), in locul unde se formeaza un "M" prin
anastomozarea lor
- venele antebratului
- venele de pe fata dorsala a mainii
- venele subclaviculare
- venele femurale
- venele maleolare interne
- venele jugularei si epicraniene (de regula se executa la sugar si copil mic)
Pregatirea punctiei
Materiale necesare
- pentru protectie se foloseste o perna elastica pentru sprijinirea bratului, musama si aleza
- pentru a dezinfecta locul unde va fi executata punctia se foloseste alcool medicinal si tampoane.
- se utilizeaza ace de 25-300 mm,diamentrul 6/10, 7/10, sau 10/10 (in fuctie de scop),
- seringi de capacitate, pense, manusi chirurgicale.Toate aceste materiale sunt de unica folosinta.
- Pacientul se aseaza intr-o pozitie confortabila atat pentru el cat si pentru cel care executa punctia (in decubit
dorsal).
- Se examineaza calitatea si starea venelor avand grija ca hainele sa nu impiedice circulatia de intoarcere la
nivelul bratului,
- Bratul pacientului se asaza pe pernita si musama in abductie si extensie maxima, se dezinfecteaza tegumentele
si se aplica garoul la distanta de 7-8 cm deasupra locului unde se va executa punctia, strangandu-l astefel incat
sa opreasca circulatia venoasa fara a comprima artera.
- Este recomdat ca pacientul sa stranga pumnul, venele devenind astfel devind turgescente.
Executia punctiei
- Asistentul medical imbraca manusile sterile si se asaza vizavi de bolnav.
- Se fixeaza vena cu policele mainii stangi, la 4-5 cm sub locul punctiei, exercitand o usoara compresiune si
tractiune in jos asupra tesuturilor vecine.Se fixeaza seringa, gradatiile fiind in sus, acul atasat cu bizoul in sus, in
mana dreapta, intre police si restul degetelor.
- Se patrunde acul traversand, in ordine tegumentul - in directie oblica,unghiul sa fie de 30 de grade, apoi
peretele venos - invingandu-se o rezistenta elastica pana cand acul inainteaza in gol.
- In lumenul venei, se schimba directia acului 1-2 cm, si se controleaza patrunderea acului in vena prin aspiratie
cu seringa.
- Se continua tehnica ij functie de scopul punctiei venoase - precum injectarea medicamentelor, recoltarea
sangelui sau perfuzie.
- In caz de sangerare, se prelungeste acul de punctie cu un tub din polietilena care se introduce in vasul colector,
garoul ramanand legat de brat
- Dupa executarea punctiei se indeparteaza staza venoasa prin desfacerea garoului si a pumnului.
1
- Se aplica tamponul imbibat in solutie dezinfectanta la locul de patrundere a acului si se retrage brusc acul din
vena.
- Se comprima locul punctiei timp de 10 3 minute, bratul fiind in pozitie verticala.
Accidente
In timpul punctiei pot aparea cateva efecte adverse sau se pot declansa accidente:
- Hematom (infiltrarea sangelui in tesutul perivenos). Asistentul trebuie sa intrevina si sa retraga acul, apoi sa
comprime locul punctiei timp 1-3 minute.
- Strapungerea venei (perforarea peretului opus). Se retrage acul in lumenul venei.
- Ameteli, paloare, lipotimie.

Punctia pleurala sau toracocenteza

Def.: reprezinta stabilirea unei legaturi intre cavitatea pleurala si mediul exteriror prin intermediul unui ac de
punctie.
Scop:
- explorator al toracocentezei este de a pune in evidenta prezenta lichidului pleural si recoltarea lichidului
pentru examinarea sa cantitativa si calitativa.
- terapeutic ce consta in evacuarea lichidului si administrarea medicamentelor in cavitatea pleurala dupa
spalarea cavitatii. Medicamentele pot fi antibiotice sau citostatice.
Se recomanda toracocenteza in cazul bolilor inflamatorii, tumori pulmonare, insuficenta cardiaca insotita de
colectii lichidiene in cavitatea pleurala.
Se va face punctie pleurala atunci cand cantitatea de lichid pleural depaseste un litru si jumatate si exercita o
presiune asupra inimii si plamanului, impiedicandu-le sa functioneze normal
Nu se recomanda toracocenteza atunci cand exista tulburari de coagulare a sangelui(hemofilie) si cand
pacientul tine un tratament cu anticoagulante.
Locul punctiei se alege in functie de situatia si cantitatea de lichid pleural.
Daca lichidul este in stare libera, punctia se face in spatiul VII - VIII intercostal pe linia axilara posterioara..
Daca lichidul este inchistat, punctia se face in plina matitate, in zona stabilita prin examen clinic
In cazul colectiilor purelente si tuberculoase se punctioneaza cat mai aproape de nivelul lor superior pentru a
preintampina fistulizarea lor.
fistulizarea - aparitia patologica sau crearea chirurgicala unei fistule, adica un canal care pune in comunicatie
directa doua viscere sau un viscer si pielea.
Pregatirea punctiei
Pentru acest tip de punctie sunt necesare urmatoarele materiale: instrumente sterile (2-3 ace de 10 cm lungime
cu diametrul de 1 mm, 2-3 seringi de 20-50 ml, seringa de 5 ml si ace pentru anestezie, pense, manusi, camp
chirurgical, tampoane, comprese), romplast, eprubete, lampa de spirt, aparate aspiratoare (Dieulaloy sau Potain),
recipiente pentru colectarea lichidului, tavita renala

Totodata, se vor administra si medicamente precum cele tonice-cardiace, atropina, morfina, solutiile
anestezice.Pentru reactia Rivalta este necesar un pahar conic de 200 ml, 50 ml apa distilata, solutie de acid
acetic glacial, pipete.
Pacientului i se administreaza cu 30 minute inainte executie punctiei o fiola de atropina pentru a preveni
accidentele. Atropina scade excitabilitatea generala si a nervului pneumogastric. Apoi se asaza in pozitie sezand
la marginea patului sau a mesei de examinare cu picioarele sprijinite pe un scaunel, cu mana de partea bolnava
ridicata peste cap pana la urechea opusa sau cu trunchiul usor aplecat in fata, cu antebratele flecate pe brate, cu
mainile la ceafa, coatele inainte.

2
Pacientii cu stare buna se asaza calare pe scaun cu spatar, antebratele fiind sprijinite pe spatarul scaunului iar cei
in stare grava se asaza in decubit laterak, pe partea sanatoasa, la marginea patului.
Executia punctiei
- se face de catre medic, ajutat de 2 asistenti medicali si se desfasoara in salon sau in sala de tratamente.
- asistentul 1 pregateste radiografia pacientului si isi spala si dezinfecteaza mainile, iar asistenul 2 adiminstreaza
o fiola de atropina cu 30 de minute inaintea punctiei, asza musamaua si aleza pe masa punctiei si dezbraca
toracele pacientului
- medicul stabileste locul punctiei iar asistentul 2 asaza pacientul in pozitia corespunzatoare locului ales.
- asistentul 1 pregateste locul punctiei, printr-o dezinfectie de tip II si serveste seringa cu anestezic
- medicul efectueaza anestezia iar cei doi asistenti servesc manusile chirurgicale, campul chirurgical si
supravegheaza pacientul si ii mentine pozitia corespunzatoare efectuarii punctiei.
- medicul asaza campul chirurgical in jurul toracelui sub locul punctiei
- asistentul 1 serveste acul de punctie adaptat la seringa si dezinfecteaza locul punctiei
- medicul executa punctia si aspira lichidul
- asistenul 1 preia seringa cu lichid si il introduce in eprubete,apoi serveste medicului aparatul respirator
- in acest timp asistentul 2 mentine pacientul si il indruma sa-si retina tusea si este atent la culoarea fetei si
respiratie.
- medicul introduce solutiile medicamentoase iar asistentul 1 serveste seringa cu solutie medicamentoasa in
functiei de scopul punctiei.
- medicul retrage acul de punctiei iar asistentul 1 dezinfecteaza locul si il comprima cu un tampon steril si aplica
pansamen uscat fixat cu romplast.In acest timp asistentul mentine in continuare pozitia corecta a pacientului si
verifica culoarea pielii si respiratia.
- dupa executia punctiei, pacientul este ajutat de catre asistenti sa se aseze in pat, ii ridica membrele inferioare,
scoate aleza si musamaua, inveleste pacientul.

Punctia abdominala sau Paracenteza

Def: consta in traversarea peretelui abdominal cu ajutorul unui trocar in diferite scopuri. In cavitatea peritoneala
se poate acumula lichid (ascita) care poate avea cauze multiple precum obstacole in circulatia portala
(determina hipertensiune in ramurile venei porte) sau inflamatie (in peritonita tuberculoasa).

Scopul explorator al punctiei abdominale

- punere in evidenta a prezentei lichidului peritoneal.
- recoltarea lichidului si examinarea sa in laborator pentru stabilirea naturii sale
Scopul terapeutic al punctiei abdominale
- evacuarea unei colectii libere de lichid in ascitele masive.
- efectuarea dializei peritoneale
Se recomanda paracenteza in cazul ascitelor masive care provoaca tulburari circulatorii si respiratorii prin
presiunea asupra diafragmului, venei cave inferioare, in ascitele care nu se resorb prin metode obisnuite de
tratament, in traumatisme inchise ale viscerelor abdominale, atunci cand se banuieste hemoperitoneu
Atentie !
- Paracenteza nu este indicata in chisturi ovariene mari, hidronefroza, sarcina.
- La pacientii cu diateze hemoragice si in precoma acest tip de punctie se executa cu mare prudenta.

Hemostaza
Def: reprezinta procesul fiziologic de oprire a sangerarilor. Acest proces este eficient in cazul sangerarilor din
vase de calibru mic sau mediu.
3
Hemostaza se desfasoara in mai multe etape:
hemostaza primara, temporara sau timpul vasculoplachetar.
hemostaza secundara sau coagularea.
timpul trombodinamic - retractia cheagului si fibrinoliza.

Hemostaza primara incepe odata cu lezarea vasului si are urmatoarele stadii:

vasoconstrictia vasului lezat - prin acest mecanism sunt diminuate pierderile de sange.
ruptura vasului determinat expunerea colagenului situat sub celulele endoteliale, iar la aceasta retea de
colagen adera trombocitele.
dupa aderare, trombocitele se unesc intre ele prin punti de proteine - proces numit agregare
trombocitara.
ultima etapa este metamorfoza vascoasa a trombocitelor, cu formarea unui cheag alb, care opreste
temporar sangerarea.
hemostaza primara dureaza 2 - 4 minute.
Hemostaza secundara sau coagularea este un proces foarte complex de transformare a sangelui din stare
lichida in stare de gel, prin trecerea fibrinogenului din forma solubila intr-o retea insolubila de fibrina. Acest
proces se desfasoara prin activarea in cascada a factorilor coagularii. Factorii coagularii pot fi plasmatici,
plachetari (adica provin din trombocite) si tisulari.
Timpul trombodinamic al hemostazei consta intr-un proces retractie a cheagului, care dureaza pana la 24 ore
si in care se elimina un lichid galbui numit ser. Prin acest proces cheagul devine mai aderent. Dupa repararea
vasului cheagul sufera un proces treptat de dizolvare numit fibrinoliza. Fibrinoliza are drept efecte indepartarea
cheagului si dezobturarea vasului, prin care se poate relua circulatia sangelui.

Prevenirea si tratarea escarelor

Escarele sunt rani ale pielii care se dezvolta la nivelul tesuturilor moi atunci cand proeminentele osoase sunt
presate pe o suprafata externa o perioada lunga de timp. Factorii de risc ai aparitiei escarelor de decubit sunt:
umiditatea epidermei, varsta inaintata, temperatura corpului, o stare de sanatate precara care limiteaza
mobilitatea, paralizie.
Prevenirea escarelor de decubit se poate face prin reducerea intensitatii presiunii si a fortei de forfecare
exercitate asupra tesuturilor si prin identificarea factorilor de risc in vederea diminuarii actiunii acestora. Printre
metodele de prevenire a escarelor se numara:
repozitionarea pacientului la 1-2 ore, acest lucru prevenind afectarea circulatiei in zonele supuse
presiunii;
acordarea unei atentii deosebite asternuturilor, astfel incat acestea sa nu formeze cute, in zonele
predispuse formarii escarelor: zona sacrala, fese, omoplati, coate, genunchi, calcaie;
utilizarea diverselor produse antiescare: saltea escare, perne, paturi medicale;
protejarea epidermei de umiditatea excesiva;
limitarea la maxim a perioadelor de stat in sezut;
alimentatie echilibrata, cu un aport optim de proteine si lichide.
Este foarte important ca familia unei persoane cu risc de dezvoltare a escarelor sa fie informata asupra
procesului de ingrijire la domiciliu a acesteia. Pe langa masurile de prevenire a escarelor de decubit, familia sau
persoana care se ocupa de ingrijirea acestora sa aiba in vedere inspectia zonelor predispuse la escare pentru a
observa din timp daca exista rani ale tesuturilor.

4
Persoanele imobilizate in scaune cu rotile, au ca zone predispuse la aparitia escarelor: coccisul sau fesele,
omoplatii sau coloana vertebrala, partea interioara a membrelor, zona occipitala. In cazul persoanelor
imobilizate la pat, zonele predispuse formarii de escare sunt: spatele, marginile urechii, umerii sau omoplatii,
soldurile, calcaiele, gleznele sau zona interioara a genunchiului.
Atunci cand apar, escarele se pot produce in patru stadii de evolutie:
stadiul I, in care pielea este de culoare rosie, escara fiind, de regula, deasupra unei proeminente osoase,
stadiul II, formarea unei rani deschise, putin adanca, de culoare roz-rosiatica,
stadiul III, rana este mai adanca, ajungand pana la tesutul adipos subcutanat,
stadiul IV, in care leziunea se extinde pana la nivelul muschilor sau chiar pana la os.
Tratamentul escarelor deja aparute se realizeaza cu ajutorul pansamentelor antiescare moderne. Tratamentul
cu aceste pansamente hidroactive consta in curatarea plagii, cu pastrarea tesutului sanatos intact. Pansamentele
hidroactive sunt un tratament pentru escare eficace, contribuind la reducerea incarcarii microbiene, absorbtia
secretiilor in exces si mentinerea unui mediu umed, necesar formarii tesuturilor noi.
Ingrijirea escarelor de decubit se poate face cu aceste pansamente hidroactive in stadiul I, II si mai rar in stadiul
III. Alaturi de tratamentul modern al escarelor trebuie respectate anumite reguli precum: pansamentele se
schimba cu manusi de unica folosinta, spalarea ranii se face cu compresa sterila si sapun neutru, daca rana este
infectata curatarea se poate face cu solutie iodata, pozitionarea pacientului pe zona opusa localizarii ranii.
Cel mai eficient mod de prevenire a escarelor este o saltea antiescare. Desi multe persoane considera costul
saltelei prea mare, costurile vindecarii escarelor le depasesc cu mult pe cele ale saltelelor sau pernelor
antiescare. Salteaua antiescare (antidecubit) si perna antiescare sunt confectionate din materiale certificate, usor
de instalat si de folosit. Sisteme Ortopedice va ofera o gama larga de saltele si perne antiescare de ultima
generatie, precum si pansamente hidroactive moderne pentru tratarea escarelor.
Ingrijirea pacientilor imobilizati presupune o atentie deosebita si o colaborare stransa intre acestia, familie si
personalul medical, cu rolul de a aplica masurile de prevenirea escarelor si de a institui un tratament escare
corect.

1. NEVOILE FUNDAMENTALE ALE FIINTEI UMANE DUPA MODELUL

VIRGINIA HENDERSON
Def.: Atingerea de catre pacient a independentei in satisfacerea acestor nevoi este telul profesiei de asistenta
medicala. Dupa Virginia Henderson nevoia fundamentala este o necesitate vitala, esentiala fiintei umane
pentru asigurarea starii de bine din punct de vedere fizic si mintal.
Cele 14 nevoi fundamentale sunt:
1. a respira;
2. a se alimenta si hidrata;
3. a elimina;
4. a se misca, a pastra o buna postura;
5. a dormi, a se odihni;
6. a se imbraca si dezbraca;
7. a-si mentine temperatura corpului in limite normale;
8. a fi curat, a-si proteja tegumentele;
9. a evita pericolele;
10. a comunica;
11. a actiona dupa credintele sale si valorile sale;
12. a se realiza;
13. a se recreea;
14. a invata.
5
Scurta prezentare a nevoilor
1. A respira
a. Aspectul bio-fiziologic al acestei nevoi se manifesta in respiratia pulmonara si tisulara;
b. Dimensiunea psiho-socio-culturala. este influentata de urmatorii factori: emotii, furia, frica, exercitiile fizice,
fumat. Aceste nevoi prezinta particularitati functie de varsta, antrenarnent, starea de sanatate etc.

2. A bea si manca
a. Dimensiunea bio-fiziologica i-ntereseaza ritualul mancatului (ducerea alimentelor la gura, masticatia,
deglutitia), digestia, necesarul de calorii;
b. Dimensiunea psiho-socio-culturala se manifesta in obiceiurile legate de rasa, religie, nationalitate, cultura.
Aceste nevoi se modifica odata cu etapele vietii:

3. A elimina: aceasta nevoie cuprinde eliminarea renala, intestinala, respiratorie, cutanata.

a. Aspectul bio-fiziologic variaza mult cu varsta si starea de sanatate si este in acelasi timp mecanic, chimic,
hormonal, nervos;
b. Dimensiunile psiho-socio-culturale sunt numeroase. Emotiile de orice fel modifica frecventa urinara, calitatea
si cantitatea scaunelor, transpiratia etc.

4. A te misca, a te mentine intr-o buna postura

a. Aspectul bio-fiziologic difera functie de varsta, starea de sanatate, antrenament. Sistemul muscular, scheletic,
cardiovascular, nervos, influenteaza miscarea si adaptarea cu evitarea anumitor posturi.
b. Din punct de vedere psiho-socio-cultural miscarea si pozitia corpului reflecta constient sau inconstient starea
de spirit a individului. Miscarea este influentata si de nivelul cultural. Aceasta influenteaza mersul, gesturile,
mimica etc. Probleme de sanatate pot duce la modificari in domeniul motricitatii.

5. A dormi si a te odihni
a. Din punct de vedere biologic si fiziologic, somnul sau odihna variaza cu varsta si starea de sanatate. Calitatea
somnului, ca si repaosul mintal si fizic influenteaza sistemele cardio vascular, digestiv, neuro-muscular. O
persoana privata de sornn manifesta tulburari fizice si psihice.
b. Psiho-socio-cultural somnul si repaosul sunt afectate de emotii si obligatii sociale (munca). Exista persoane
care uzeaza de droguri pentru a ramane treji sau pentru a dormi.

6. A se imbraca si a se dezbraca
a. Bio-fiziologic, activitatile cotidiene necesare independentei in acest domeniu cer o anumita capacitate neuro-
musculara, aceste nevoi fiind diferite, functie de varsta, starea de sanatate.
b. Psiho-socio-cultural se manifesta prin afirmarea personalitatii si a sexualitatii in alegerea vesmintelor,
anumite grupuri socio-culturale si religioase au exigente particulare: voal, turban etc.

7. A mentine temperatura corpului in limita normale

a. Componenta bio-fiziologica este cea mai importanta. Odata cu inaintarea in varsta temperatura corpului este
mai influentata de cea a mediului inconjurator. Temperatura corpului depinde de imbracaminte, hidratarea
organismului, controlul hipotalamic.
b. Componenta psihica este influentata de emotii, anxietate, acestea crescand temperatura corpului.

6
8. A fi curat si a-ti proteja tegumentele
a. Componenta bio-fiziologica se manifesta functie de capacitatea fizica de a face gesturile si miscarile necesare
precum si de factorii biologici varsta si sexul.
b. Componenta psihica si emotiva se reflecta in starea epidermei, in atentia acordata parului. Emotiile afecteaza
transpiratia si secretiile, normele de curatenie difera de la un grup social la altul. Curatenia este influentata de
cultura grupului

9. A evita pericolele. Pericolele pot proveni din mediul intern sau extern.
a. Pe plan bio-fiziologic independenta rezida din a evita anumite alimente si medicamente si de a se proteja in
desfasurarea anumitor activitati zilnice. Este nevoie de a analiza aceasta nevoie functie de varsta, anumite
afectiuni (depresii).
b. Componenta psihica - simpla prezenta a unei rude, a unei persoane apropiate pacientului, ascultarea unui gen
de muzica preferata, existenta unei persoane apartinatoare aceleiasi comunitati, respectarea obiceiurilor proprii,
sunt elemente care dau impresia de siguranta.

10. A comunica cu semenii. Este o nevoie fundamentala fiintelor umane.

a. Dimensiunea biologica se manifesta sub forma de comunicare verbala sau non-verbala. Comunicarea yerbala
cuprinde limbajul, in timp ce comunicarea non-verbala cuprinde gesturile, mimica, pozitia corpului, mersul etc.
b. Componentele psiho-socio-culturale se manifesta prin alegerea continutului exprimat: sentimente, idei,
emotii. Comunicarea cuprinde sexualitatea. Aceasta componenta importanta a fiintei umane se exprima din
copilarie pana la batranete prin afirmarea de sine, alegerea vesmintelor, in relatiile sociale. Cand un pacient nu
are posibilitatea de comunicare, el trebuie sa fie ajutat de asistenta.

11. A-ti practica religia

a. Componenta bio-fiziologica se exprima prin miscari, gesturi, atitudini specifice cultului: pozitia
ingenunchiata, anumite posturi, interzise anumite alimente, tratamente.
b. Componenta psiho-socio-culturala - evolutia practicilor religioase este in functie de fenomenele psiho-sociale
si relatiile interpersonale. Alterarea starii de sanatate poate antrena cresterea sau diminuarea adeziunii la religie.
in ingrijirea bolnavilor, respectarea acestei nevoi cere asistentei o educatie liberala.

12. A fi ocupat pentru a fi util.

De-a lungul etapelor vietii fiinta umana are nevoie sa se realizeze, sa studieze, sa munceasca. Aceste activitati
pot fi legate de sex, dar cea mai mare parte depind de capacitatea fiziologica si dezvoltarea psihosociala a
individului. Normele culturale influenteaza satisfacerea acestei nevoi. O problema de sanatate poate sa
diminueze temporar sau permanent posibilitatea de a fi util prin diverse activitati.

13. A se recrea. Este o nevoie comuna tuturor fiintelor umane.

a. Componenta bio-fiziologica persoanele se pot recrea specific varstei si functie de starea de sanatate.
Persoanele cu un anumit handicap (orbi, surzi, membre amputate) au alte cai de recreere decat cei sanatosi.
b. Fenomenele psihosociale, culturale pot influenta nevoia de a se recrea. Aceasta nevoie poate fi satisfacuta atat
de familie cat si de societate.

14. A invata. Nevoia de descoperire, de satisfacere a curiozitatii, de a adauga cunostinte noi este specifica
tuturor, dar mai evidenta la copii.
a. Componenta biologica este reprezentata de inteligenta.

7
b. Apectul psiho-socio-cultural se manifesta prin dorinta de a afla si a cunoaste valoarea acordata educatiei de
grupul socio-cultural. Problemele de sanatate fac sa se iveasca nevoi de invatare variate: sa faca pansamente, sa-
si administreze insulina, alte medicamente, regim alimentar etc. Nevoia de a invata poate fi legata de dorinta de
a fi util, de a se recrea, dar in acelasi timp si de a fi independent.

2. CHIRURGIE
Asepsia si antisepsia metode si mijloace de realizare.
Def.: Asepsia si Antisepsia fac parte din metodele prin care se realizeaza dezinfectia. Ambele metode se
folosesc simultan si se completeaza reciproc.
Def.: Asepsia - ansamblul de masuri prin care este impiedicat contactul dintre germeni si plaga operatorie. Este
o masura profilactica.
Se realizeaza printr-un ansamblu de metode:
- dezinfectia mainilor chirurgului si protejarea cu manusi sterile
- dezinfectia campului operator
- sterilizarea instrumentarului chirurgical si a materialului moale
- gesturi aseptice asupra plagii postoperatorii
Sterilizare, ce se poate efectua prin:
mijloace fizice - mecanice, caldura, radiatii UV sau ionizante,
mijloace chimice - formol, oxid de etilen, glutaraldehida.
Def.: Antisepsia - reprezinta totalitatea masurilor prin care se realizeaza distrugerea germenilor prezenti intr-o
plaga, pe tegumente sau in mediu. Este o metoda curativa.
Antisepsia foloseste o serie de mijloace chimice:
antiseptice - substanta cu actiune bactericida sau bacteriostatica care se aplica pe tesuturi vii.
dezinfectante - substanta folosita pentru distrugerea germenilor de pe diverse obiecte, produse septice
sau din mediul extern.
Antisepticele si dezinfectantele trebuie sa ndeplineasca anumite conditii:
- sa aiba actiune rapida si durabila;
- sa distruga ct mai multi germeni n concentratii ct mai mici;
- sa nu actioneze toxic pe tesuturile pe care se aplica si sa nu tulbure mecanismele de aparare favoriznd astfel o
infectie bacteriana;
- sa nu deterioreze suprafetele, instrumentele sau materialele care urmeaza sa fie dezinfectate;
- sa fie usor solubila n apa iar odata solvita sa dea un amestec stabil (sa nu isi modifice proprietatile n timp);
- sa-si mentina proprietatile antiseptice n orice mediu.

Pregatirea preoperatorie a pacientului:

restrictionarea aportului de alimente si lichide,
pregatirea campului operator (suprafata cutanata),
recoltarea produselor pentru examene de laborator,
efectuarea igienei personale si a altor nevoi de baza,
asigurarea sigurantei pacientului dupa administrarea medicatiei preanestezice.
pregatirea documentelor pacientului pentru operatie prin:
revederea semnaturii consimtamantului chirurgical,
completarea cu acuratete a listei operatorii,
furnizarea, preoperator, de informatii si instructiuni pacientului si familiei.

8
Supravegherea postoperatorie a bolnavilor
Perioada postoperatorie imediata = perioada care dureaza de la sfarsitul interventiei chirurgicale pana la
restabilirea starii de cunostinta si a functiilor vitale; se mai numeste perioada de trezire.
Perioada postoperatorie precoce incepe din momentul in care pacientul a fost complet recuperat din
anestezie si se termina in momentul externarii.
Obiective postoperatorii:
Restabilirea homeostaziei fizice si psihice.
Prevenirea si tratarea prompta a complicatiilor postoperatorii imediate si precoce.
Managementul durerii.
Se supravegheaza functiile vitale (R, P, T, T.A., starea de constienta, durerea, SpO2) din 15 in 15 pana
devin stabile si se noteaza in fisa de trezire a operatului.
Se raporteaza imediat medicului anestezist si chirurgului orice modificare (cianoza cu transpiratii, tirajul
muschilor intercostali, in caz de obstructie respiratorie, de exemplu).
Se observa aspectul general al operatului: in mod obisnuit este palid, cu extremitati reci, cu psihic lent si
sensibil la durere.
Se verifica permeabilitatea si pozitia cateterelor, sondelor, tuburilor de dren.

3. PEDIATRIE
Rahitismul
DEF.: Mineralizarea defectuoas sau ntrziat a osului n cretere, cauzat n principal de lipsa de vitamina D,
calciu sau fosfor.
Principala cauz de rahitism este deficitul de vit. D.
Alte cauze de rahitism:
deficitul de calciu (aport alimentar insuficient, inhibitori dietetici ai absorbiei Ca, prematuritate gradul
III, malabsorbie cu steatoree, tratament cu anticonvulsivante, acidoz tubular renal);
deficitul de fosfor (aport alimentar insuficient la prematuri, tratament cu antiacide, fosfaturie (=fosfor in
urina) prin disfuncie tubular).
CRITERII DE DIAGNOSTIC
Manifestri clinice
1. Semne osoase
Modificri ale cutiei craniene:
craniotabes rahiti c dup vrsta de 3 luni;
bose parietale i frontale;
plagiocefalie;
fontanel anterioar larg deschis dup vrsta de 8 luni;
persistena fontanelei anterioare dup vrsta de 18 luni;
macrocranie;
dentiie ntrziat, distrofi i dentare.
Modificri ale cutiei toracice:
mtnii costale;
anul submamar Harrison;
torace evazat la baza torace n form de clopot;
alte semne: stern nfundat sau proeminent, aplatizare lateral a toracelui n jumtatea superioar,
deformri ale claviculelor, iar, n forme severe, fracturi spontane ale coastelor.

9
Modificri ale membrelor:
membre superioare cu deformri ale metafizelor brri rahitice;
membre inferioare ce prezint curburi ale diafizelor, realiznd la nivelul gambelor genu varus (curburi n
O) sau genu valgus (curburi n X).
Modificri ale coloanei vertebrale i bazinului:
cifoz, scolioz, lordoz;
micorarea diametrului antero-posterior i a celui lateral al bazinului;
coxa vara sau coxa valga.
Alte manifestri
ntrziere n dezvoltarea psihomotorie, distensie abdominal prin hipotonie muscular, convulsii, stridor
laringian la sugar i copilul mic;
tetanie (crize de contracture musculare) la copilul mare.
EXPLORRI DIAGNOSTICE
Explorri minimale
concentraii serice ale calciului, fosforului i fosfatazei alkaline;
radiografie de pumn, genunchi sau cot.
Explorri opionale
metaboliii circulani ai vitaminei D (25 hidroxivitamina D, 1,25 dihidroxivitamina D);
nivelul circulant al PTH;
concentraii urinare ale: Ca, P, Mg, creati ninei i aminoacizilor, pH-ul urinar pentru excluderea
sindromului Fanconi i a acidozei tubulare renale proximale.
Modificri radiologice
lrgirea metafizei oaselor lungi, cu aspect n cup;
linie metafizar concav cu margine neregulat, estompat, franjurat;
ntrziere n osificarea nucleilor.
FORME DE BOAL
rahitismul carenial;
rahitismul vitamino-D rezistent (hipofosfatemic, cu transmitere dominant X-linkat);
rahitismul vitamino-D dependent (prin alterarea funciei receptorilor specifi ci).
PROFILAXIE (prevenire)
Profilaxia antenatal cu vitamina D n ultimul trimestru de sarcin:
400 U.I., per os, zilnic, n anotimpul nsorit;
800 U.I. per os, zilnic, n situaii speciale: alimentaia carenat, sezonul rece, zonele poluate;
4.000 U.I. de vitamina D pe sptmn, per os, n cazurile cu o complian sczut a gravidei la
administrarea zilnic;
Stoss de 200.000 U.I. vitamina D per os la nceputul lunii a VII-a la gravidele noncompliante la
administrarea oral zilnic sau sptmnal.
Profilaxia postnatal
educarea familiei pentru alimentaia corect a copilului (promovarea alptrii la sn, utilizarea de
formule fortificate cu vit. D, evitarea consumului de lapte de vac pn la vrsta de 12 luni, consumul de
alimente solide bogate n vit. D glbenu de ou, ficat de vit, pete);
expunerea adecvat a copilului la UV solare;
aport suplimentar de vit. D, cu preparate orale:
o ncepnd de la vrsta de 7 zile nentrerupt pn la vrsta de 18 luni, n doz de 200-400 UI/zi;

10
 o dup vrsta de 18 luni pn la terminarea creterii, suplimentarea cu vit. D se face doar n
sezonul rece, n doz de 500 UI/zi.
administrarea de calciu nu este necesar dac copilul primete mai mult de 400 ml de lapte pe zi.
CONDUITA TERAPEUTIC
Tratament medicamentos
Tratamentul curativ cu vit. D se indic la copiii cu semen clinice, biologice i radiologice de rahitism. n funcie
de etiologie se administreaz:
Vit. D oral n doz de 1.000-5.000 UI/zi timp de 6-8 sptmni, n rahitismul prin deficit nutriional;
Calcitriol oral n doz de 4.000-40.000 UI/zi, n rahitismul din bolile renale;
Vitamina D oral n doz de 4.000-8.000 UI/zi, n rahitismul din bolile hepatice;
Calcitriol oral n doz de 3.000-5.000 UI/zi, n rahitismul vitamino-D dependent;
Vitamina D oral n doz de 40.000-80.000 UI/zi, n rahitismul vitamino-D rezistent.
n tratamentul rahitismului se asociaz i un supliment de calciu n doz de 50-60 mg/kg/zi administrat oral
timp de 4-8 sptmni, n funcie de nivelul calcemiei.
n formele de rahiti sm cu convulsii hipocalcemice se administreaz calciu parenteral n perfuzie pn la
normalizarea calcemiei, dup care se conti nu cu suplimentare oral.
EVOLUIE, COMPLICAII
evoluia i prognosti cul rahiti smului carenial sunt n general favorabile dup aplicarea n timp util a
schemei terapeutice corecte cu vit. D i calciu, precum i prin influenarea factorilor favorizani asociai;
vindecarea rahitismului se produce lent, n medie n 3-6 luni.
Semnele osoase dispar dup mai multe luni sau chiar 1-2 ani de la nceputul tratamentului;
dac normalizarea biologic i semnele de vindecare radiologic nu s-au instalat dup 4 sptmni, se
poate suspecta un rahitism vitamino-D rezistent.
COMPLICAII
Tratamentul insuficient documentat al rahitismului poate conduce la hipervitaminoza D:
manifestri clinice: inapeten, vrsturi, consti paie, polidipsie, poliurie, deshidratare, bombarea
fontanelei anterioare, agitaie, apatie, tulburri de ritm cardiac;
modificri biologice: concentraii serice crescute de calciu, fosfor i 25 OH D, calciurie;
ecografic nefrocalcinoz.
Hipervitaminoza D este o urgen medical, necesitnd ntreruperea imediat a aportului de vitamina D i de
calciu medicamentos, reducerea la minimum a alimentelor bogate n calciu, evitarea expunerii la soare, precum
i monitorizarea funciei renale.

Boala diareica acuta

Def.: Diareea acuta se defineste clinic ca o emitere prea frecventa de mase fecale prea lichide, ce duce la
pierdere spontana de apa si electroliti. Este cauza principala a morbiditatii si mortalitatii copiilor n tarile n curs
de dezvoltare. Anual, n lume numarul de episoade de diaree la copiii sub 5 ani atinge l miliard si cauzeaza 3,5
milioane decese. Diareea acuta prezinta n fond 2 riscuri majore: deshidratarea si denutritia.
Def.: Sindromul diareic, definete emisiunea frecvent de fecale, de consisten redus, abundente (peste
300g/zi), cu aspect patologic (apos, mucos, purulent sau grunjos, muco-pio-sangvinolent, sau steatoreic), la care
se asociaz i alte manifestri clinice digestive sau extradigestive.
Etiologia (cauza) principala a diareei acute este infectioasa:
Bacterii - Shighela, Salmonela, E. coli, Campilobacter jejuni, Stafilococul auriu, Iersinia enterocolitica,
vibrionul holeric.
Virusuri - Rotavirus, Adenovirus, Astrovirus, Coronavirus, Calcivirus, Cytomegalovirus.
11
 Paraziti - Criptosporide, Lamblia, E. histolitica, Isospora beli, Microsporide.
DIAGNOSTIC CLINIC
Principalele sindroame clinice n infeciile digestive sunt:
Sindrom digestiv dispeptic: inapeten, greuri, vrsturi, dureri abdominale, scaune diareice;
Sindrom febril: constant n infeciile sistemice, frecvent n enterocolitele de model invaziv, rar sau
absent n diareile neinvazive.
Sindrom acut de deshidratare: sete, uscciunea tegumentelor i mucoaselor, facies teros cu ochii
nfundai n orbite, nas ascuit, turgor cutanat diminuat cu pliu cutanat lene sau persistent. Poate evolua
spre oc hipovolemic i insuficien renal acut cu oligurie pn la anurie, retenie azotat;
Tulburri hidro-electrolitice i acido-bazice: astenie muscular, adinamie, crampe musculare, tulburri
de ritm cardiac datorat pierderilor de K-Ca;
Sindrom nervos: cefalee, somnolen, adinamie, meningism.
TRATAMENT
Implic rehidratarea, diete, tratamentul antiinfectios si simptomatic;
Rehidratarea
n absenta semnelor de deshidratare masurile dietetice sunt suficiente.
n caz de deshidratare moderat (pierdere n greutate sub 7%) se recurge la rehidratarea oral cu sruri de
rehidratare complet pe parcurs cu produsele dietetice.
Cantitatea de lichide necesar este:
ntre 1-5 luni- 180-200 ml/kg n primele 24 ore; - 150-180 ml/kg/24 ore ulterior.
peste 5 luni - 150-170 ml/kg n primele 24 ore - 120-140 ml/kg/24 ore ulterior.
Lichidele de rehidratare trebuie s aib temperatura mediului si se administreaz n cantitti mici si repetate n
primele 6 ore (20 ml la 15 minute) cu lingurita sau biberonul. Ulterior, cantitatea de lichide administrat/mas
se creste progresiv.
Schema dietetic este adaptat:
formei clinice de boal;
vrstei copilului;
alimentatiei pe care a primit-o nainte de mbolnvire.
Este important realimentarea precoce pentru a mentine balanta nutritional pozitiv si pentru protectia
mucoasei intestinale distrus de un post prelungit.
La copilul n vrst de sub 4 luni, alimentat natural, cu form usoar sau medie de diaree, dup o terapie hidric
de 4-6 ore si eventual o scurt diet de tranzitie cu sup de morcovi sau decoct de orez, copilul se pune la sn;
durata suptului poate fi initial mai scurt, completarea laptelui putndu-se face cu solutia de rehidratare, sup de
morcovi sau decoct de orez. Exist autori care nu indic suprimarea suptului pe tot parcursul evolutiei bolii.
La copilul n vrst de sub 4 luni, alimentat artificial, n primele 4-6 ore se administreaz solutie de rehidratare
si/sau sup de morcovi, decoct de orez. Dup aceast perioad se ncepe realimentarea cu un preparat de lapte
adaptat diluat cu decoct de orez 1/2 n prima zi, 2/3 n a doua zi si complet a treia zi.
La copilul n vrst de peste 5 luni, se administreaz sruri de rehidratare n ceai sau decoct de orez n primele
3-6 ore, ulterior se face realimentarea cu preparate din brnz de vaci, carne, cereale, orez, fructe (mr, banane),
vegetale (morcovi, cartofi) n functie de vrst. Laptele se introduce dup 3 zile, initial diluat, ulterior complet
(dup 5 zile).
La copilul n vrst de peste 1 an, dup o scurt diet hidric (ceai, solutie de rehidratare) se realimenteaz cu
preparate de brnz, orez, cereale, fructe, vegetale.
Tratamentul antiinfectios - este necesar foarte rar. n majoritatea enteritelor infectioase nu sunt demonstrate
avantajele antibioterapiei.

12
 n salmonelloze tratamentul antiinfectios este contraindicat (prelungeste starea de purttor), cu exceptia
urmtoarelor situatii:
diareea profuz cu febr nalt;
la copii cu imunodeficient;
la sugarul mic;
n formele sistemice.
n diareea simptom - este necesar terapia bolii de baz.
La copii cu vrsturi, pe lng diet se poate administra Metoclopramid 0,8 mg/kg/24 ore - n 3 prize.
Cnd temperatura depseste 38 C0 - se administreaz antipiretice oral.
Capcane de evitat
n prezenta unui scaun cu snge atentie la posibilitatea unei invaginatii intestinale!
La sugarii cu scaune apoase (diaree afecal) care mbib scutecele diareea trece neobservat naintea stadiului
de deshidratare.

4. PNEUMOLOGIE
PNEUMONIILE
Def.: reprezint infecia micilor saci aerieni de la nivelul plmnilor (alveolele) i a esutului din jurul acestora.
Pneumonia este adeseori o boal fatal la pacienii cu alte boli cronice grave. n general, aceasta reprezint a 6
cauz de deces i totodat cea mai frecvent ntlnit infecie fatal dobndit n spital.
n rile n curs de dezvoltare, pneumonia este fie prima cauz de deces, fie a 2a (fiind depit numai de
deshidratarea produs de diarerea sever).
Tipuri de pneumonie
Pneumonia pneumococic - cauzat de Streptococcus pneumoniae; dei este vindecabil de cele mai multe ori,
poate fi fatal, n special la persoanele foarte tinere, la cele foarte n vrst sau la persoanele care prezint i alte
boli grave.
Pneumonia cauzat de Haemophilus influenzae- poate fi prevenit prin vaccinare i este tratatabil cu
antibiotice foarte eficiente.
Boala Legionarilor - este cauzat de bacteria Legionella pneumophilla i de alte specii de Legionella
aceast bacterie este responsabil pentru 8% din cazurile de pneumonie i pentru 4% din pneumoniile fatale
dobndite n spital. Aproximativ 20% dintre persoanel care fac aceast boal decedeaz, iar mortalitatea este
mai ridicat la cei care contracteaz boala n spital sau care au boli ale sistemului imunitar.
Pneumonia cu Mycoplasma pneumoniae - cauzeaz cele mai multe cazuri de pneumonii la persoanele cu
vrsta ntre 15 i 35 de ani. Acest tip de pneumonie est de obicei uoar i majoritatea persoanelor se refac fr
tratament, ns pot fi ntlnite i cazuri grave, care necesit antibiotice specifice i terapie individualizat.
Pneumonia cauzat de Chlamydia pneumonia - apare de regul la cei cu vrste ntre 5 i 35 de ani i se
transmite prin intermediul picturilor mici de lichid eliminate la momentul tusei; afeciunea este tratabil cu
antibiotice (eritromicin, doxicilin, claritromicin etc.), ns dac tratamentul este ntrerupt prea devreme,
simptomatologia poate reveni (oboseal, dureri n gt, tuse seac, anemie, dureri articulare).
Pneumonia viral - se trateaz cu medicamente antivirale i poate fi prevenit n majoritatea cazurilor prin
vaccinare antigripal anual.
Psitacoza (febra cresctorilor de psri) - este un tip rar de pneumonie cauzat de Chlamydia psitacci, o
bacterie prezent pe obicei la psri. Aceasta se trateaz cu tetraciclin pe cale oral timp de minimum 10 zile,
ns mortalitatea poate atinge 30% n cazurile grave netratate.
Pneumonia stafilococic - este cauzat de Staphylococcus aureus. Dei nu este frecvent, acest tip de
pneumonie este grav mortalitatea este cuprins ntre 15-40%.

13
Pneumonia cu bacterii gram-negative (Klebsiella, Pseudomonas, Enterobacter, Proteus, Serratia i
Acinetobacter) - este o boal sever i se agraveaz rapid, motiv pentru care tratamentul este intensiv iar deseori
pacientul necesit ventilare mecanic. n pofita opiunilor eficiente de tratament, ntre 25-50% dintre pacieni
decedeaz.
Pneumonia fungic (Histoplasma capsulatum, Coccidiodides immitis, Blastomices dermatitidis) majoritatea
pacienilor infectai prezint numai simptome minore, care pot fi tratate cu medicaie antifungic, ns n unele
cazuri boala poate avea o evoluie severa.
Pneumonia cu Pneumocystis carinii chiar i cu tratament, mortalitatea general n acest tip de pneumonie
este de 15-20%.
Pneumonia de aspiraie.
Pneumonia - Factori de risc
Locul n care apare pneumonia este una dintre cele mai importante caracteristici pe care medicii le iau n
considerare. Pneumonia poate s apar la persoane care triesc n comunitate, la pacienii internai n
spital sau la persoanele internate n alte instituii (aziluri de btrni).
Locul dobndirii pneumoniei ajut adeseori la identificarea microorganismului infecios responsabil pentru
apariia bolii. De exemplu, este mult mai probabil ca pneumonia dobndit n comunitate s fie cauzat de o
infecie cu bacteria gram-pozitiv Streptococcus pneumoniae. Pneumonia dobndit n spital este cauzat de
obicei de Staphylococcus aureus sau de o bacterie gram-negativ, cum ar fi Klebsiella pneumoniae sau
Pseudomonas aeruginosa.
n funcie de agentul infecios, exist diferene ntre severitatea pneumoniei i modul n care aceasta este tratat
(de exemplu, prin administrarea de medicamente pe cale oral la domiciliu sau prin administrarea pe cale
venoas).
O alt caracteristic de importan critic este dac pneumonia apare la o persoan sntoas sau la o persoan
al crei sistem imunitar este deficitar.
Anumite medicamente (corticosteroizii) afecteaz funcionarea sistemului imunitar, la fel ca i anumite boli,
cum ar fi SIDA. Uneori sistemul imunitar poate fi suprasolicitat de o boal acut sau cronic grav, aa cum se
ntmpl frecvent la persoanele n vrst.
O persoan al crei sistem imunitar este afectat este mult mai predispus la contractarea pneumoniei i e foarte
posibil s nu rspund la fel de bine la tratament precum o persoan al crei sistem imunitar fucioneaz normal.
Alte situaii care predispun anumite persoane la pneumonie sunt alcoolismul, fumatul, diabetul, insuficiena
cardiac i boala pulmonar obstructiv cronic (BPOC).
Persoanele foarte tinere sau foarte n vrst prezint un risc peste medie de a face aceast boal. La risc crescut
sunt i persoanele debilitate, cele intuite la pat, persoanele paralizate sau persoanele incontiente.
Pneumonia Cauze
Pneumonia nu reprezint o boal unic, ci mai degrab un conglomerat de boli, fiecare boal fiind cauzat de un
anumit organism microscopic fie acesta o bacterie, un virus sau o ciuperc.
De obicei, pneumonia apare dup ce microorganismele sunt inhalate n plmni, ns uneori infecia ajunge la
nivelul plmnilor prin circulaia sanguin sau migreaz la plmni direct de la nivelul unui focar infecios de
vecintate.
Pneumonia poate s apar dup o intervenie chirurgical, n special la nivelul cavitii abdominale, deoarece un
astfel de traumatism conduce la respiraie superficial, la afectarea capacitii de a tui i la retenie de mucus.
Pneumonia se produce uneori atunci cnd particule din cavitatea bucal sunt inhalate i nu sunt apoi eliminate
din cile respiratorii sau atunci cnd o obstrucie (de exemplu o tumor) reine bacteriile n poriunile distale ale
plmnilor.

14
Pneumonia Simptome
1. Tusea asociat cu expectoraia de sput
2. Durerea toracic
3. Frisoanele
4. Febra
5. Dispneea
Pneumonia Diagnostic
Medicul sau asistenta ncearc s depisteze pneumonia prin auscultaia plmnilor cu ajutorul unui
stetoscop. Pneumonia se asociaz de obicei cu apariia unor zgomote specifice. Aceste zgomote anormale
sunt cauzate de ngustarea cilor respiratorii sau de prezena n segmentele pulmonare pline n mod normal cu
aer a celulelor inflamatorii i a lichidului, procesul fiind numit condensare.
n majoritatea cazurilor, diagnosticul de pneumonie este confirmat n urma efecturii unei radiografii toracice.
n cazul majoritii pneumoniilor bacteriene, esutul pulmonar afectat apare pe radiografie ca o regiune dens
de culoare alb (deoarece razele X nu traverseaz zona respectiv la fel de uor ca zonele adiacente), n
comparaie cu care esutul pulmonar din apropiere apare de culoare neagr.
n cazul pneumoniilor virale, se constat prezena unor striaii sau pete albe difuze, intensitatea culorii fiind
mai redus dect cea constatat n pneumoniile bacteriene.
Unele pneumonii pot evolua ctre formarea unui abces pulmonar, care apare pe radiografie ca un spaiu plin cu
lichid (puroi).
Aadar, radiografia l ajut pe medic (ns nu totdeauna) s stabileasc ce microorganism cauzeaz boala.
Medicii realizeaz culturi de sput i hemoculturi n ncercarea de a identifica microorganismul care cauzeaz
pneumonia.
ns, n pofida acestor teste, n pn la jumtate din cazurile de pneumoie agentul cauzal nu poate fi identificat.
Atunci cnd identificarea acestuia este necesar, aa cum este cazul cnd pacientul este foarte bolnav i nu
rspune bine la tratament, medicii pot ncerca s obin mostre mai bune prin introducerea n cile aeriene a
bronhoscopului, procedur numit bronhoscopie.
Pneumonia Prevenie
Mai multe tipuri de pneumonie pot fi prevenite prin utilizarea vaccinurilor. Exist vaccinuri care creeaz
protecie mpotriva pneumoniei pneumococice, a pneumoniei cauzate de bacteria Haemophilus influenzae i a
pneumoniei cauzate de virusul gripal, care conduce de asemenea la producerea unei pneumonii bacteriene.
Pneumonia Tratament
Exerciiile de respiraie profund i tratamentul specific cu scopul de eliminare a secreiilor din cile
respiratorii contribuie la prevenirea pneumoniei la pacienii cu risc crescut, cum sunt cei care au suferit o
intervenie chirurgical toracic sau abdominal i cei a cror imunitate este sczut.
Dac pacienii cu pneumonie sunt dispneici sau dac nivelul sanguin al oxigenului este sczut, atunci se
administreaz oxigen suplimentar.
Administrarea de antibiotice ncepe de obicei atunci cnd se ridic suspiciunea de pneumonie bacterian
(inclusiv de pneumonie obstructiv), chiar nainte de identificarea agentului cauzal. Utilizarea prompt a
antibioticelor reduce severitatea pneumoniei i riscul de apariie a complicaiilor, dintzre care unele pot duce
chiar la deces.
Atunci cnd opteaz pentru utilizarea unui anumit antibiotic, medicii iau n considerare care tip de bacterie ar
putea cauza pneumonia. Medicul poate modifica antibioticul mai trziu, cnd bacteria a fost identificat i
sensibilitatea acesteia la antibiotice este cunoscut.
Adeseori, la pacienii cu pneumonie care nu sunt foarte bolnavi, se administreaz antibiotice pe cale oral i
acetia rmn la domiciliu.

15
Persoanele n vrst i cele care prezint dispnee sau care au o boal pulmonar sau cardiac preexistent sunt
de obicei internate n spital i li se administreaz de la nceput antibiotice pe cale intravenoas. Dup cteva zile
se trece la administrarea antibioticelor pe cale oral.
Aceti pacieni pot necesita i administrarea de oxigen suplimentar i de lichide intravenos, precum i suport
ventilator mecanic.
Antibioticele nu sunt utile n cazul pneumoniilor virale, ns pot fi administrate n aceste situaii n cazul
pneumoniilor virale care au probabilitate crescut de a se complica cu pneumonie bacterian, cum ar fi cele care
sunt cauzate de virusul sinciial respirator la copii i uneori cele cauzate de virusul gripal, cel puin la anumite
persoane care sunt foarte susceptibile la pneumonie.

Bronhopneumopatia obstructiva cronica (BPOC)

Def.: reprezinta un grup de boli cronice, ireversibile care determina dispnee (dificultatea respiratiei, gafaiala)
datorita faptului ca aerul nu este expirat corespunzator din plamani. In timp, BPOCse agraveaza si poate duce la
respiratie superficiala, afectare cardiaca si moarte.
Cele 2 boli asociate in general cu BPOC sunt:
1. bronsita cronica,
2. emfizemul.
Ambele afectiuni sunt cauzate de fumat.
In bronsita cronica - bronsiile (caile care transporta aerul spre plaman) sunt inflamate, ceea ce determina
ingustarea lor si aparitia dispneei. Simptomul caracteristic al bronsitei cronice este tusea productiva (cu
expectoratie de sputa).
In emfizem- tesutul pulmonar si alveolele (partile terminale ale bronsiilor, cele mai mici componente ale
sistemului respirator, numite si saci respiratorii) sunt afectate, blocand aerul in interiorul lor. Aceasta determina
scurtarea respitatiei, simptomul caracteristic al emfizemului.
Se crede ca inafara fumatului, alti iritanti pulmonari (cum ar fi fumatul pasiv, poluarea aerului, praful industrial,
substante chimice volatile), inhalati o perioada lunga de timp, contribuie la dezvoltarea BPOC.
BPOC- nu poate fi vindecata, dar poate fi ameliorata si tinuta sub control. Singura metoda sigura de a incetini
evolutia bolii este abandonarea fumatului. Medicamentele pot reduce sau ameliora simptomele. Schimbarea
modului de viata, cum ar fi exercitiile fizice, exercitiile respiratorii si odihna, pot ameliora simptomele acestei
afectiuni.
Exacerbarile (agravarea) BPOC - constau in scurtarea brusca a respiratiei, wheezing (respiratie haraitoare care
poate fi auzita fie cu stetoscopul fie cu urechea libera) si, posibil, tuse severa, seaca sau productiva.
Exacerbarile pot fi amenintatoare de viata si pot necesita spitalizare.
Simptome
Simptomele caracteristice includ:
- tusea cronica
- productia cronica de sputa odata cu tusea
- episoade repetate de bronsita acuta
- respiratii scurte, simptom care este persistent si care se agraveaza, aparand in timpul efortului fizic si
agravandu-se in timpul infectiilor respiratorii, cum ar fi guturaiul.
Cauze
Cauza cea mai frecventa a BPOC este fumatul. Aproape toti bolnavii de BPOC (mai exact intre 80-90% dintre
ei) au fost fumatori pentru o perioada lunga de timp. Studiile sustin faptul ca fumatul creste riscul de a dezvolta
BPOC. Cel putin 10-15% din fumatori dezvolta BPOC simptomatica. Unele studii releva faptul ca pana la 50%

16
din fumatorii cronici cu varsta peste 45 de ani fac BPOC. Acest procent se datoreaza factorilor genetici (genelor
mostenite), iar pe de alta parte expunerii la anumiti factori care afecteaza riscul de dezvoltare a BPOC.
BPOC este adesea o combinatie a celor doua boli, si anume bronsita cronica si emfizemul. Desi bolnavii pot
avea fie bronsita cronica, fie emfizem pulmonar, cei mai multi dezvolta o mixtura a celor doua boli.
Diagnostic
Teste paraclinice de diagnostic
BPOC poate fi de obicei diagnosticata prin anamneza (discutia cu pacientul care releva informatii despre
simptome, dar si despre suferintele anterioare) si prin testele funcionale pulmonare, cum ar fi spirometria.
Medicul specialist va face examenul fizic complet si poate recomanda radiografie pulmonara, pentru a releva
alte suferinte sau boli coexistente care pot agrava si pot face dificil tratamentul BPOC.
Diagnosticarea precoce a BPOC este foarte importanta. Cu cat mai repede se abandoneaza fumatul si se evita
factorii ambientali care contribuie la BPOC, cu atat este mai lenta distrugerea cailor respiratorii si a plamanilor.
Teste de rutina
Anamneza si examenul fizic releva informatii importante pentru diagnosticul si monitorizarea tratamentului
BPOC.
Testele functionale pulmonare masoara volumul de aer din plamani si viteza cu care aerul este expirat si
inspirat. Acestea releva informatii esentiale pentru diagnosticul, gradarea, tratamentul si monitorizarea BPOC.
Spirometria este cel mai important test functional.
Radiografia pulmonara confirma sau infirma ca nu exista afectare pulmonara sau cardiaca (cum ar fi cancerul)
care sa cauzeze simptomele.
Hemoleucograma (numararea tuturor celulelor sangvine, cum ar fi leucocitele-globulele albe, hematiile-
globulele rosii etc.) releva informatii despre saturarea in oxigen al sangelui si despre o posibila infectie.
Tratament
Medicamentele sunt folosite pentru ameliorarea respiratiei scurtate, pentru controlarea tusei si wheezingului
(respiratia haraitoare) si pentru a preveni si ameliora exacerbarile BPOC. Cei mai multi bolnavi confirma ca
medicamentele le amelioreaza respiratia.
Medicamentele bronhodilatatoare si corticosteroizii sunt adesea administrati cu ajutorul unor inhalatoare sau
unor nebulizatoare (masca sau piesa bucala prin care se administreaza medicamentul). Cei mai multi specialisti
recomanda celor care folosesc inhalatoare sa foloseasca in acelasi timp un spatiator, care distribuie mai eficient
medicamentul in plamani si care face mai usoara controlarea dozei administrate. Folosirea spatiatorului este
importanta, in mod special, cand prin inhalator se administreaza medicamente corticosteroidiene.
Multi bolnavi folosesc inhalatoarele incorect si nu obtin intreg beneficiul medicamentelor.
Interventia chirurgicala in tratamentul BPOC
Interventiile chirurgicale pulmonare sunt rareori folosite in tratamentul BPOC. Chirurgia nu este niciodata
prima optiune de tratament si este luata in consideratie doar in cazurile grave de BPOC, la care suferinta nu a
fost ameliorata de alte tratamente.
Tipuri de interventii chirurgicale:
Pneumectomia subtotala consta in excizarea unor portiuni dintr-unul sau din ambii plamani, facand mai mult
spatiu pentru tesutul pulmonar remanent pentru a functiona mai eficient. Aceasta interventie chirurgicala este
luata in consideratie doar in cazurile unor pacienti cu emfizem sever atent selectionati. Nu este recomandata de
rutina in tratamentul BPOC.
Transplantul pulmonar consta in inlocuirea plamanului bolnav cu un plaman sanatos de la un donator decedat
de scurt timp.
Bulectomia consta in excizarea unei portiuni de plaman care a fost distrusa de o leziune de mari dimensiuni
numita bula. Aceasta interventie chirurgicala este rar recomandata.

17
Tratamente alternative
Alte posibile tratamente ale BPOC includ:
Reabilitarea pulmonara este facuta de o echipa de specialisti care monitorizeaza si trateaza din punct de
vedere medical, fizic si emotional aspectele BPOC. Aceasta metoda combina exercitiile fizice, terapia
respiratiei, suportul emotional, dieta si educatia. Reabilitarea pulmonara este recomandata bolnavilor dupa
efectuarea pneumectomiei subtotale sau transplantului pulmonar.
Oxigenoterapia creste nivelul oxigenului din sange si poate imbunatatii respiratia si prelungii supravietuirea
bolnavilor cu BPOC sever.
Dispozitivele ventilatorii sunt folosite pentru a usura respiratia. Cel mai frecvent sunt folosite in timpul
spitalizarii in cazul exacerbarilor BPOC.
Injectiile cu alfa 1 antitripsina pot fi eficiente in cazul pacientilor cu deficienta de alfa 1 antitripisna (o
afectiune mostenita care poate determina BPOC). Alfa 1 antitripsina este o proteina care impiedica distrugerea
tesutului pulmonar.
Prevenire
Cea mai eficienta metoda de prevenire a aparitiei si agravarii BPOC este abandonarea fumatului. Agravarea
BPOC poate fi determinata si de alti iritanti inhalatori (cum ar fi poluarea aerului, substantele chimice volatile,
praful), dar acestia sunt mult mai putin importanti comparativ cu fumatul in determinarea acestei boli.
Abandonarea fumatului este importanta in mod special in cazul bolnavilor cu nivele serice scazute de alfa 1
antitripsina. In cazul acestor bolnavi, se poate reduce riscul de dezvoltare a BPOC prin injectiile cu alfa 1
antitripsina artificiala administrate timpuriu.
Exista multe asociatii care conduc programe de abandonare a fumatului. De asemenea, medicul poate face
recomandari in ceea ce priveste programul abandonarii fumatului.

ASTMUL BRONSIC
Def.: este o boala inflamatorie a cailor respiratorii. Acest proces inflamator duce la
ingustarea difuza a cailor aeriene cu episoade recurente de dispnee (lipsa de aer),
respiratie suieratoare (wheezing) presiune toracica si tuse.
Boala afecteaza aproximativ 5% din populatia generala, debutand in general in copilarie sau la adultul tanar dar
poate aparea si la varstnici.
Astmul bronic: cauze/ factori de risc
Putem vorbi aici de existenta unei predispozitii genetice (teren alergic) care in prezenta factorilor cauzali
(alergenii) duce la declansarea bolii. Factorul ereditar joaca de asemenea un rol important, astfel ca in aceeasi
familie putem intalni mai multe persoane cu astm sau alte afectiuni alergice (eczema, rinita).
Dintre alergeni putem aminti:
-acarienii- microorganisme prezente in praful de casa, fiind sursa de alergeni cel mai frecvent implicata in
aparitia astmului;
-animalele de casa: caini, pisici, rozatoare;
-gandaci;
-fungi (mucegaiurile);
-polenuri;
-o serie de medicamente- aspirina si antiinflamatoarele nesteroidiene fiind cel mai frecvent implicate.
Pe de alta parte exista o serie de alti factori care pot declansa sau agrava astmul: infectiile respiratorii in special
virale, efortul fizic, modificarile atmosferice, aditivii alimentari (in special in alimente conservate), emotiile
extreme (plans, ras, furia, frica), alte boli preexistente: sinuzite cronice, polipoza nazala, refluxul
gastroesofagian.

18
Astmul bronic: simptome
Tabloul clinic este extrem de polimorf, deseori relativ nespecific si foarte variabil in timp.
Dispneea (crizele de sufocare) este de cele mai multe ori simptomul dominant, cel care aduce pacientul la
medic.
De asemenea pot exista tuse seaca sau slab productiva, cu expectoratie mucoasa, vascoasa, wheezing
(respiratie suieratoare), presiune toracica.
Exista diferite grade de severitate a bolii:
Intr-un astm usor, pacientul prezinta crize rare, de mica intensitate si care se pot remite de la sine.
Daca vorbim despre un astm sever, atunci crizele sunt frecvente, chiar zilnice si de multe ori apar si pe
parcursul noptii, trezind pacientul din somn.
Astmul bronic: diagnostic/ investigatii radioimagistice i de laborator
Stabilirea diagnosticului presupune o anamneza si un examen clinic corect efectuate, un istoric sugestiv si
efectuarea obligatorie a unei spirometrii.
Spirometria este testul care masoara capacitatea respiratorie si este esentiala pentru stabilirea diagnosticului, a
severitatii bolii si pentru urmarirea evolutiei in timp. Poate fi efectuata incepand cu varsta de 5 ani si necesita
cooperare din partea pacientului.
Datorita faptului ca in cele mai multe cazuri vorbim despre un astm alergic, efectuarea unui consult alergologic
si a testelor alergologice este necesareapentru a putea identifica si controla factorii declansatori (alergenii).
Astmul bronic: tratament
Pe langa tratamentul medicamentos este important ca pacientul astmatic sa adopte un anumit stil de viata si
vorbim aici despre o serie de masuri de preventie. Fiind vorba in general despre un astm alergic, pacientul
trebuie sa evite, pe cat posibil contactul cu alergenii- acei factori care ii declanseaza criza.
De multe ori insa nu poate fi identificat factorul declansator, astfel ca se recomanda cateva masuri generale:
camera in care pacientul astmatic doarme trebuie sa fie cat mai curata, praful trebuie sters des; lenjeria de pat
trebuie sa fie din material hipoalergen; sunt de evitat in camera covoarele, cartile, perdelele; trebuie evitate
animalele de casa: caini, pisici, rozatoare; trebuie sa nu existe mucegai pe pereti; plantele de apartament ar
trebui evitate (pot intretine mucegai pe pamant).
Avand in vedere ca astmul este o boala cronica, pe langa masurile de preventie enumerate mai sus, pacientii au
nevoie in cele mai multe cazuri de un tratament care va fi administrat pe termen lung, numit tratament de fond
adaptat in functie de gradul de severitate al bolii care are rolul de a obtine si mentine controlul bolii. Pe de alta
parte, in cazul aparitiei unei crize, este necesara folosirea unui alt tip de medicatie, numita medicatie de criza,
adica medicamente de tip bronhodilatator cu efect imediat dar cu durata scurta de actiune.
Majoritatea medicamentelor utilizate in astm se administreaza pe cale inhalatorie avand astfel o serie de
avantaje: se folosesc doze mici de medicament care se absorb local, inlaturand astfel efectele adverse sistemice,
nu creeaza dependenta.
Tratamentul de fond este reprezentat de corticosteroizi (beclometazona, budesonid), care au rol antiinflamator
si reprezinta medicatia de prima linie in astm. De asemenea un rol important ocupa si medicatia
bronhodilatatoare: beta 2 agonisti, antileucotriene, teofiline. In formele moderate si severe de astm se folosesc
in general combinatii intre cele 2 clase de medicamente (fluticazona/salmeterol, budesonid/formoterol)
Medicatia de salvare este de tip bronhodilatator: salbutamol, bromura de ipratropium. Acest tip de medicatie
trebuie administrata doar in criza. Atunci cand pacientul simte nevoia de administrare frecventa, uneori zilnica,
inseamna ca boala nu este controlata.
Dintre cauzele care impiedica obtinerea controlului bolii amintim: noncomplianta la tratamentul de fond; doze
inadecvate ale terapiei de fond; expunere continua la alergeni; tehnica inhalatorie deficitara; afectiuni asociate
agravante: sinuzita, rinita, reflux gastro-esofagian.

19
Astmul bronic: evoluie/ complicaii
Astmul nu este o boala vindecabila, insa in majoritatea cazurilor se poate controla usor cu un tratament de fond
corect prescris si administrat, astmaticul putand duce o viata normala.
In evolutia bolii pot aparea exacerbari adica agravari ale simptomelor care pot fi declansate de expunerea la
alergeni, de infectii respiratorii virale, de absenta tratamentului, uneori aparent fara un factor declansator,
putand sa apara chiar si in cazul pacientilor care urmeaza un tratament de fond corect.
Intr-o astfel de situatie, pacientul trebuie sa se adreseze medicului curant pentru reevaluare (examen clinic,
spirometrie), de cele mai multe ori fiind necesara amplificarea tratamentului de fond sau chiar cure scurte de
corticosteroizi orali.
Astmul bronic: profilaxie
Asa cum aminteam mai sus, pacientul astmatic trebuie sa adopte un stil de viata care presupune evitarea
alergenilor. Este de asemenea cunoscut faptul ca fumatul in timpul sarcinii creste riscul de aparitie al astmului la
copil.
Astmul bronic: recomandri medicale
Astmul este o afectiune care presupune o colaborare interdisciplinara: pneumolog- alergolog.

PLEUREZIA
Def.: este o afeciune respiratorie caracterizat prin inflamarea membranei care acoper
plmnii i cptuete cavitatea toracic. Aceast inflamaie, mpreun cu lichidul care se
acumuleaz produce o frecare n timpul respiraiei (care dac se aude cu stetoscopul se
numete frectur pleural) i determin o durere ascuit la nivelul pieptului, de obicei
aprut n inspir.
Stilul de via sntos poate reduce riscul de infecie pulmonar la persoanele cu pleurezie, acesta incluznd:
splatul minilor, consumul de lichide n cantiti corespunztoare, dieta echilibrat, odihna suficient i
abinerea de la fumat.
Simptomele frecvente ale pleureziei includ:
Cianoza buzelor sau a unghiilor;
Durere sau senzaie de presiune toracic;
Tuse;
Febr i frisoane;
Respiraie dureroas;
Tahipnee (creterea frecvenei respiratorii) sau scurtarea respiraiilor;
Scdere inexplicabil n greutate.
Cauze posibile:
Azbestoza;
Infeciile bacteriene;
Cancerele;
Pancreatita (inflamaie a pancreasului);
Pneumonia;
Embolismul pulmonar asociat cu tromboza venoas profund;
Afeciuni reumatice precum artrita reumatoid;
Lupusul eritematos sistemic;
Traumatismele sau leziunile la nivelul toracelui ca de exemplu fracturile costale;
Infeciile virale precum gripa.
20
Factorii de risc pentru pleurezie includ:
Bolile inflamatorii intestinale (boala Crohn i colita ulcerativ);
Limfangioleiomiomatoza (boal rar care afecteaz plmnii);
Limfoamele sau cancerele pulmonare ca de exemplu mezoteliomul;
Medicamente: izoniazida, hidralazina, procainamida;
Pancreatita;
Bolile reumatice.
Trebuie s mergi urgent la doctor dac:
Apar simptome precum:
Cianoza buzelor sau a unghiilor;
Modificri ale strii de contien sau alert, precum lein sau lips de reacie;
Durere n piept, senzaie de constricie sau presiune toracic, palpitaii;
Tahicardie (creterea frecvenei cardiace);
Tulburri respiratorii ca de exemplu: scurtarea respiraiei, respiraie greoaie, dificil, imposibilitatea de a
respira, wheezing (respiraie uiertoare), apnee (lipsa respiraiei) sau sufocare;

5. NEUROLOGIE
Sindromul monovascular AVC ischemic si hemoragic
Def.: Reprezint afectarea esutului cerebral prin apariia unei leziuni consecutive unui accident neurologic
localizat, cu simptome ce dureaz mai mult de 24 de ore.
Def.: Accidentul vascular cerebral ischemic (ACV ischemic) (numit i infarct sau ramolisment cerebral) apare
cnd un vas de snge este astupat de un tromb (cheag format la nivelul acelui vas) sau embol (fragment dintr-un
cheag aflat undeva n sistemul sanguin, care a fost mobilizat de viteza sngelui, prin artere, arteriole, ctre
teritoriul cerebral). Se mai poate produce i datorit ngrorii peretelui intern al vaselor de snge prin
depunerea de colesterol (ateroscleroz).
Def.: Accidentul vascular cerebrale hemoragic (AVC hemoragic) se datoreaz apariiei unei cantiti de snge n
esutul cerebral, datorit unui puseu de tensiune arterial care foreaz vasul de irig acel esut i l fisureaz, a
unor malformaii vasculare deja existente (aa cum sunt: anevrismul, angiomul), a unor tulburri de colagulare
sau a unui tratament cu medicamente anti-coagulante.
Simptome:
paralizia unei jumti de corp (hemiplegie),
tulburri de vorbire i percepie a realitii,
reducerea cmpului vizual,
tulburri de sensibilitate,
paralizia unor nervi cranieni,
asimetrie facial,
tulburri de personalitate,
toate n funcie de teritoriul unde s-a produs accidentul vascular.

Diagnosticul se pune pe baza:

simptomelor,
a examinrii nurologice,
a investigaiilor: tomografie cerebral, RMN pentru a preciza dac este accident ischemic sau
hemoragic.

21
 Se mai pot aduga analize de snge, EKG, ecografie cardiac i pe eco-Doppler carotide, puncie
lombr, arteriografie.

Tratamentul
Se instituie rapid, n spital. Se urmrete n primul rnd asigurarea funciilor vitale ale bolnavului i reducerea
sau stoparea extinderii leziunii cerebrale. Uneori este necesar o intervenie neuro-chirurgical. Pacienii ieii
din criza neurologic au apoi nevoie de recuperare fizic (kinetoterapie, electrostimulare, masaj, ergoterapie),
reeducare senzorial i a vorbirii.
Se pot preveni recidivele prin tratarea corect a hipertensiunii arteriale, a hipercolesterolemiei, a unui diabet,
dar mai ales suprimarea fumatului i combaterea sedentarismului. Nu ntotdeauna se obin rezultate egale i
mulumitoare n ceea ce privete recuperarea deficitului motor i a celui intelectual.
Uneori, n cazul accidentelor vasculare cerebrale provocate de un embol, pacienii urmeaz n mod continuu un
tratament antiagregant plachetar aspirina sau un anti-coagulant -, cu control periodic al analizelor de snge.

6. O.R.L.
Epistaxisul
Def.: reprezint termenul medical care semnific o sngerare pe nas. Aceasta apare atunci cnd mucoasa care
cptuete cavitatea nazal se rupe i elibereaz o cantitate de snge. Aceast mucoas conine mici vase
sangvine numite arteriole care se pot rupe uor. Epistaxisul este foarte frecvent; copii cu vrst cuprins ntre 2
i 10 ani i adulii ntre 50 i 80 de ani sunt cei mai frecvent afectai.
Cele mai multe sngerri nazale apar la nivelul poriunii anterioare a nasului. Sngerarea se exteriorizeaz la
nivelul nasului. Ea apare n general la nivelul septului nazal care separ cele dou nri. Vasele sangvine de la
nivelul septului pot fi rupte prin zgriere cu unghia sau n urma unui traumatism n aceast zon. Aerul uscat
poate face ca mucoasa septului s se usuce i s crape, fapt care poate duce de asemenea la sngerare n partea
anterioar a nasului.
Epistaxisul anterior poate fi oprit prin poziie eznd pentru ca, capul s fie situat mai sus dect inima.
Persoana trebuie s respire pe gur i nu pe nas i s se ncline uor nainte pentru a nu nghii sngele. Cu
ajutorul degetului mare i a celui artror se strnge uor partea moale a nasului timp de 15 minute.
Sngerrile aprute n partea posterioar (spatele) a nasului sunt mai puin frecvente. Sngerrile
posterioare apar mai sus i mai profund n nas, iar sngele se scurge n faringe (gt). Epistaxisul posterior poate
aprea i datorit unei lovituri la nivelul nasului sau al feei. Oprirea acestuia poate necesita asisten medical.
Epistaxisurile frecvente pot fi un simptom al unei tulburri de coagulare care exist de la natere i trebuie
discutat cu un medic.
Simptomele care apar n cazul epistaxisului sunt uor de recunoscut: sngerare exteriorizat la nivelul nasului
sau care coboar din poriunea posterioar a nasului ctre gt (faringe).
Factorii care cresc riscul de apariie a epistaxisului includ:
Alergiile;
Antecedentele familiale de tulburri sangvine, de exemplu teleangiectazia hemoragic;
Tumorile;
Folosirea anumitor medicamente cum ar fi antiinflamatoarele, antiplachetarele, anticoagulantele sau
aspirina.
Cauze frecvente de epistaxis care pot determina sngerare n orice moment:
Alergiile;
Schimbrile de altitudine;
Substanele chimice iritante;

22
 Aerul rece sau uscat;
Medicamentele cum ar fi antiinflamatoarele, anticoagulantele i antiplachetarele (medicamentele care
subiaz sngele) sau aspirina;
Introducerea degetelor n nas;
Suflarea puternic a nasului;
Strnutul puternic;
Cauze grave care pot duce la epistaxis sunt:
Corpii strini n nas;
Fractura nazal;
Infeciile respiratorii;
Interveniile chirurgicale la nivelul nasului sau al feei;
Traumatismele nazale;
Tumorile;
Cauze genetice de sngerare nazal:
Hemofilia (boal ereditar rar n care este afectat coagularea sngelui);
Teleangiectazia hemoragic (boal ereditar caracterizat de fragilitatea vaselor sangvine);
Trombocitopenia (numr mic de trombocite, celule sangvine care particip la formarea cheagurilor
pentru a opri sngerrile);
Boala von Willenbrand (boal ereditar n care este afectat coagularea).
Trebuie s mergi urgent la doctor dac:
Sngerarea apare dup un traumatism cranian;
Sngerarea dureaz mai mult de 30 minute;
Sngerarea este nsoit de deformare a nasului i apare dup o lovitur la nivelul nasului;
Apar vrsturi cu snge;
Apar dificulti la respiraie;
Apare hemoptizie (tuse cu snge);
Apare confuzie sau pierderea cunotinei chiar i pentru scurt timp.

7. GASTROENTEROLOGIE
GASTRITA
Def.: Inflamaie a mucoasei stomacului, acuta sau cronica.
Gastrita acuta - inflamaie acuta a mucoasei stomacului data de: medicamente (antiinflamatoare), alergie, stres,
ageni infecioi. Se manifesta prin durerile gastrice (arsuri de stomac) declanate sau accentuate de luarea unei
mese si exista riscul unei hemoragia digestiv de gravitate imprevizibil.
Tratamentul consta in regim alimentar puin iritant (fr condimente, fr alcool, fr prjeli), pansamente
gastrice i medicamente ce reduc aciditatea gastric. Gastritele acute se vindec n cteva zile.
Gastrita cronica- inflamaie cronica ale mucoasei stomacului date de unii ageni iritani sau de unele
fenomene de autoimunitate (fabricarea de ctre organism a unor anticorpi ndreptai mpotriva propriilor
organe). Se manifeste prin prezenta sau nu a durerilor gastrice, o pierdere a poftei de mncare sau o mic
hemoragie persistent.
Tratamentul consta in regim alimentar puin iritant, pansamente gastrice iar n cazurile n care exist
suspiciunea unei evoluii tumorale, este necesar o supraveghere gastroscopic.

23
ULCER GASTRIC
Def.: reprezinta o leziune la nivelul mucoasei gastrice (a stomacului). Aceste leziuni apar atunci cand secretiile
gastrice - care contin acid clorhidric si o enzima numita pepsina irita si lezeaza mucoasa stomacului.
Cauzele aparitiei ulcerului gastric
Doua dintre cele mai frecvente cauze de ulcer gastric sunt:
infectia cu bacteria numita Helicobacter pylori (H. pylori),
si abuzul de antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), cum ar fi Aspirina.
Desi majoritatea oamenilor sunt infectati cu H. pylori, doar cativa vor face boala ulceroasa peptica. Unii factori
de risc la o persoana cu H. pylori dau o susceptibilitate crescuta pentru dezvoltarea ulcerului. Acesti factori, unii
dintre ei prea putin cunoscuti, includ:
fumatul
abuzul de alcool
antecedente de ulcer
stresul fizic determinat de o boala severa sau accident grav (trauma majora, dependenta de un aparat de
ventilatie sau interventia chirurgicala).
O cauza rara de ulcer peptic este sindromul Zollinger-Ellison. In aceasta afectiune stomacul secreta in exces
acid clorhidric, care afecteaza mucoasa gastrica.
Factori de risc
Factori de risc controlabili
Urmatorii factori de risc pot creste sansa de a dezvolta ulcere peptice si pot incetini vindecarea unui ulcer deja
existent.
Se poate reduce riscul dezvoltarii unui ulcer prin controlul sau eliminarea acestor factori care includ:
folosirea antiinflamatoarelor nesteroidiene (ca aspirina)
fumatul
abuzul de alcool
Factori de risc necontrolabili
Unii factori necontrolabili pot creste riscul de a dezvolta un ulcer.
Acestia includ:
infectia cu H. pylori, care este cea mai frecventa cauza de ulcer
stresul fizic dat de o boala severa sau traumatism (trauma majora, dependenta de un aparat de ventilatie
sau interventia chirurgicala)
secretii excesive de acid gastric
ulcer in antecedentele heredocolaterale (familiare).
Simptomele ulcerului peptic variaza si nu sunt esentiale pentru diagnosticul unui ulcer. Unii oameni pot sa nu
prezinte simptomatologie. Simptomele unui ulcer gastric, ca dispepsia (senzatie de disconfort digestiv, aparuta
dupa mese), pot fi confundate frecvent cu alte afectiuni abdominale, ca refluxul gastro-esofagian (RGE).
Simptomele specifice unui ulcer gastric sunt:
dureri, sub forma de arsuri sau eroziuni, intre regiunea ombilicala si osul xifoid (portiunea inferioara a
sternului, cunoscuta popular de "capul pieptului"). Cateodata durerea iradiaza in spate. Durerea
abdominala tine de la cateva minute pana la cateva ore si dispare la administrarea unui antiacid (Maalox,
Sucralfat) sau inhibitor al secretiei acide (Omeprazol, Lansoprazol). Simptomatologia este periodica,
durerea apare si dispare, perioadele cu simptomatologie alterneaza cu cele fara simptomatologie
inapetenta (lipsa poftei de mancare) si scaderea in greutate
balonarile abdominale si greata postprandiala (dupa mese)
voma postprandiala (dupa mese)
24
 scaun negru, ca smoala sau care contine sange rosu-inchis in cazul unui ulcer hemoragic.
Complicatiile ulcerului gastric
Hemoragia digestiva - apare mai frecvent la varstnicul consumator de antiiflamatorii nesteroidiene
pentru boli cardiace sau reumatologice. Se manifesta ca varsatura cu sange de obicei negru, ca un zat de
cafea, dar poate fi si rosu proaspat sau cu cheaguri de sange sau ca scaun negru lucios (melena).
Reprezinta o urgenta, pacientul trebuie adus la spital (gastroenterologie). Tratamentul poate fi cu
protector gastric sau chiar prin oprirea hemoragiei prin endoscopie (injectare de alcool sau adrenalina in
craterul ulceros). Uneori este nevoie de chirurgie de urgenta in cazul hemoragiilor severe. De aceea este
necesar sa asociem un protector gastric tip Famotidina sau Omeprazol inainte de a lua antiinflamatorul,
mai ales daca acesta trebuie administrat pe o perioada lunga de timp.
Perforatia este si ea mai frecventa la varstnicii consumatori de antiinflamatorii nesteroidiene deoarece
pe mucoasa gastric fragila apare un ulcer adanc cu sanse de a perfora peretele cu peritonita ulterioara.
Daca durerea ulceroasa devine brusc foarte intensa astfel incat pacientul sta nemiscat, e palid, transpirat,
nu suporta nimic pe burta poate avea ulcer peforat si trebuie adus de urgent la spital (chirurgie).
Stenoza pilorica - cu scadere in greutate, varsaturi cu alimente partial digerate (pacientul recunoaste
mancarea ingerata cu cateva zile in urma). Se poate incerca dilatare endoscopica atunci cand pacientul
nu suporta interventia chirurgicala.
DIAGNOSTIC:
Se folosesc urmatoarele teste pentru o persoana care are ulcer peptic:
Radiografia baritata a aparatului digestiv. O examinare radiologica a esofagului si stomacului se poate
face pentru diagnosticarea unei boli ulceroase peptice, desi aceasta examinare este folosita mai rar, fiind
perimata.
Endoscopia - permite medicului sa analizeze interiorul stomacului si duodenului si sa preleveze
material bioptic, care poate fi testat pentru H. pylori sau alte afectiuni (cancerul gastric) ale stomacului.
Testul pentru hemoragiile oculte ale tubului intestinal poate detecta sangele din scaun, care poate
proveni din stomac, datorita ulcerului gastric sau din cauza altor afectiuni grave ca neoplasmul de colon.
De unul singur, acest test nu poate diagnostica un ulcer peptic, dar poate detecta daca este hemoragic.
Hemoleucograma se face pentru evidentierea anemiei care poate fi rezultatul unui ulcer hemoragic.
Investigarea infectiei cu Helicobacter pylori.
TRATAMENT:
Majoritatea ulcerelor peptice pot fi vindecate si recurentele pot fi prevenite prin eliminarea infectiei cu H. pylori
si evitarea utilizarii antiinflamatoarelor nesteroidiene (AINS).
Tratament medicamentos:
Medicamente pentru reducerea secretiei de acid gastric,
Medicamente bactericide pentru H. pylori.
Tratament chirurgical
Interventia chirurgicala este foarte rar necesara in tratamentul ulcerelor peptice. Exista o oferta foarte mare de
medicamente care se compliaza la tratamentul ulcerelor si eradicarea bacteriei H. pylori reduce recurenta
ulcerelor.
Interventiile chirurgicale sunt necesare in urmatoarele cazuri:
ulcere care nu se vindeca dupa tratamente prelungite si modificari ale stilului de viata (ulcere peptice
neretractabile)
complicatii posibil fatale ale unui ulcer, ca hemoragia severa, perforatia sau obstructia.
Alte tratamente
Fitoterapie,

25
 Tratament homeopathic,
Regim igieno-dietetic,
Tratament balnear.

ULCER DUODENAL
Def.: leziuni la nivelul mucoasei intestinului subtire superior (duodenului).
Simptomele de ulcerului duodenal
durere ascutita sub stern sau pe partea dreapt, chiar deasupra buricului, care se agraveaza pe stomacul
gol i dispar temporar, dupa masa. Adesea, durerea este mai rea pe timp de noapte, atunci cnd exist o
acumulare de acid clorhidric n tractul digestiv. n plus fa de ciclul zilnic al durerii n ulcerul duodenal
este, de asemenea, supus fluctuaiilor sezoniere, agravare apare frecvent n toamna i primvara, n aa-
numitele off-sezon.
Crampele n abdomen, care poate radia la partea din spate i sub omoplatul.
Arsuri la stomac, care apar dup cteva ore de la ingestie.
Flatulen i balonare,
Grea i vrsturi.
Constipaie sau un sentiment de golire nu destul de complet a intestinului.
Complicaiile ulcerului duodenal
Perforare - produsele alimentare intr n cavitatea abdominal. Pacientul, n acest caz, necesita
tratament medical imediat. Bolnavul acuza in mod brusc o durere violenta in epigastru, durere
asemanatoare cu o "impunsatura de cutit" sau "lovitura de pumnal" si care depaseste cu mult ca
intensitate durerea cunoscuta de ulceros. Abdomenul devine tare i plat. Apare peritonita.
Penetrarea - aceast formaiune similar cu gurii, dar nu i n peritoneu i n corpul adiacent.
Stenoz piloric a duodenului.
Sangerarea- care poate dura o lung perioad de timp nainte ca pacientul s tie despre ea. Sngerarea
care duce la anemie, slbiciune, lein, vrsturi tipic sub form de za de cafea i eliberarea de snge
n fecale. Pierderea masiv de snge poate duce la moarte, att de atent monitorizarea strii pacientului.
Diagnosticul de ulcer duodenal
Const n urmtoarele etape:
Istoricul medical i plngerile pacientului.
Elaborarea unui istoric familial de boli gastro-intestinale. Este dovedit faptul c majoritatea bolilor ale
tractului gastrointestinal sunt transmise din generaie n generaie.
Inspecie vizual i palparea peretelui abdominal al pacientului i cavitatea epigastric.
Test de snge general, care va arta dac exist o inflamaie n organism, precum i indirect, indic un
indice de sngerare a hemoglobinei.
Analiza urinei.
Determinarea acidului gastric.
EGD - metoda cea mai informativ, care v permite s vizualizai situaia n duoden, i chiar s ia esut
pentru analize histologice.
Ulcerul Duodenal Tratamentul
Tratamentul curativ este medical si chirurgical.
Tratamentul medical trebuie facut si in perioadele de liniste si va fi suficient de prelungit, pana la cativa ani.
Masurile igienice
Dieta

26
Tratamentul medicamentos: medicamentele folosite in Tratamentul ulcerului gastroduodenal urmaresc sa
protejeze mucoasa gastrica, sa stimuleze secretia de mucus protector, sa tamponeze pepsina, exercitarea unei
actiuni antiacide, antise-cretoare si antispastice, sa atenueze motilitatea antropilorica.

COLECISTITELE
Clasificare:
1. Colecistita acuta,
2. Colecistita cronica:
3.1 Colecistita cronica nelitiazica (fara pietre),
3.2 Colecistita cronica litiazica (cu pietre).
Colecistita acuta
Def.: Reprezinta inflamatia acuta a veziculei biliare ce are ca si cauza principala prezenta in colecist a unor
conglomerate de colesterol si saruri biliare numite calculi veziculari (pietre la fiere). Calculii veziculari pot
provoca mici leziuni pe peretele colecistului, care se poate inflama.
In majoritatea cazurilor, sunt infectii supraadaugate unei colecistite cronice litiazice (circa 90%). Aceste
infectii se propaga la colecist pe cale biliara, limfatica sau hematogena. Agentii etiologici sunt de cele mai multe
ori, germeni din caile biliare: colibacilul, enterococul, stafilococul, streptococul, mai rar intervin germeni
anaerobi.
In primele faze ale bolii, peretele colecistului este ingrosat, dar fara alte modificari (colecistita acuta
catarala).
Ulterior, odata cu marirea gradului de inflamatie, organismul se apara si acopera colecistul cu o substanta
izolatoare numita fibrina, menita sa impiedice raspandirea infectiei, astfel incat colecistul este gros, tensionat,
inconjurat de fibrina i lichid (colecistita acuta flegmonoasa).
Daca inflamatia se amplifica, peretele vezicular moare, se sparge, i puroiul este eliminat in abdomen
(colecistita acuta gangrenoasa).
Cauzele colecistei acute
Femeile sunt mult mai predispuse decat barbatii la a dezvolta calculi biliari. Calculii biliari apar la aproape 25%
dintre femeile de 60 de ani si mai mult de 50% la cele de 75 de ani. Sunt mai predispuse la aceasta afectiune
persoanele supraponderale, persoanele care au antecedente familiale de litiaza, cei care au un nivel crescut de
colesterol sau trigliceride, femeile care urmeaza tratament cu estrogeni in postmenopauza, gravidele.
Factorii favorizanti sunt: regimul alimentar dezordonat cu alimentatie bogata in grasimi, hipercalorica,
sedentarismul, constipatia, surmenajul.
Simptome de colecista acuta
Durerea este principalul simptom - ea apare in regiunea epigastrica (capul pieptului) si a
hipocondrului drept (subcostal pe partea dreapta), dar poate fi resimtita atat in spate cat si in umarul
drept. Durerea apare brusc dupa masa sau in timpul noptii si nu se calmeaza la incercarile pacientului de
a obtine o pozitie confortabila, impiedica respiratia profunda. Poate fi o durere intermitenta,
manifestandu-se ca niste crize periodice (colica biliara), sau continua, si nu se calmeaza usor in cazul
aparitiei complicatiilor.
Greata si varsaturile - variaza de la gust amar sau metalic matinal, la varsaturi alimentare, bilioase
(verzui) care duc la calmarea intr-o mare masura a durerii.
Lipsa poftei de mancare.
Febra - semn al aparitiei complicatiilor (colecistita acuta).
Icterul (coloratia galbena a ochilor cel mai frecvent), urini hipercrome (inchise la culoare), scaune
decolorate semn de complicatie al acestei patologii.

27
Investigatii radioimagistice si de laborator
examen clinic (pacientul trebuie sa fie consultat de medicul chirurg),
analize de sange,
ecografia abdominala (care evidentiaza prezenta calculilor la nivelul colecistului),
examen radiologic,
CT abdominal sau colangio-RM in cazurile in care diagnosticul este incert sau apar complicatiile (icter
mecanic, pancreatitata acuta).
Tratamentul pentru colecista acuta
Tratamentul colecistitei acute este strict chirurgical.
Evolutie, Complicatii, Prevenire
Evolutia colecistitelor acute depinde de forma anatomo-clinica pe care o au:
in formele catarale, evolutia este favorabila.
in cele supurate si gangrenoase, este grava atat prin, seriozitatea bolii, cat si prin eventualele complicatii.
Complicatiile pot fi:
locale - perforatia colecistului este grava, fiind urmata de o peritonita generalizata sau inchistata.
sau la distanta.
Alte complicatii mai sunt: angiocolita acuta, abcesele hepatice si pancreatita acuta hemoragica.
Profilaxia colecistitelor acute consta in tratarea atenta a colecistopatilor cronice si litiazice (prevenirea stazei),
precum si in urmarirea atenta si tratarea prompta a bolilor infectioase, a starilor septicemice, a tulburarilor
gastro-intestinale si in asanarea focarelor de infectie.

Colecistita cronic nelitiazic

Are mai multe denumiri printre care: colecistopatie cronic, diskinezie vezicular, colecistoz, cisticit.
Def.: Reprezint un grup de afeciuni ale veziculei biliare cu o etiologie vast i simptomatologie variat, de
obicei necaracteristic.
Este necesar diferenierea acesteia de tulburrile funcionale ale veziculei biliare ce se instaleaz consecutiv
unei mese copioase, bogate n lipide, a unor tulburri hormonale sau a unor afeciuni neuro-psihice.
Etiologie
Frecvena colecistitei cronice nelitiazice este de 8,5-25%, iar etiologia este foarte variat, putnd fi mprit n
cauze directe i indirecte.
Cauzele directe sunt reprezentate de:
Anomalii neuro-hormonale ce afecteaz secundar motilitatea veziculei biliare (atonie sau hiperkinezie);
Malformaii congenitale;
Perturbarea echilibrului dintre componentele bilei, cu depunere de colesterol la nivelul mucoasei i
formarea de achene ce vor fi eliminate concomitent cu bila, determinnd durere la nivelul hipocondrului
drept;
Puseuri inflamatorii repetate;
Refluxul pancreatic;
Refluxul duodeno-pancreatic;
Cauze genetice.
Cauzele indirecte sunt reprezentate de:
Refluxul gastro-esofagian;
Hepatita cronic evolutiv;
Ulcerul gastric i duodenal;
Apendicita cronic;
28
 Salpingita;
Chisturi ovariene;
Fibrom uterin.
Colecistitele cronice nelitiazice se pot clasifica astfel:
Colesterolozele ce apar datorit depunerii la nivelul peretelui vezicular de depozite de esteri de
colesterol; acestea pot fi difuze (vezicula frag), localizate, segmentare (infundibulare), polipul
colesterolic i vezicula calcar (de porelan);
Polipozele reprezentate de papilom i adenom;
Diverticulozele ce pot fi congenitale sau dobndite: colecistita glandular proliferativ, adenomul
fundului vezicular.
Tablou clinic
Tabloul clinic se caracterizeaz prin 3 elemente eseniale:
Suferin clinic de lung durat manifestat prin durere la nivelul hipocondrului drept ce nu cedeaz la
tratament medicamentos;
Absena calculilor de la nivelul veziculei biliare;
Leziuni variate precum hiperplazie, inflamaie cronic.
Simptomatologia este variat i necaracteristic putnd fi reprezentat de:
Jen la nivelul hipocondrului drept;
Colic biliar;
Durerea e nsoit de cefalee, greuri, meteorism abdominal;
Gust amar, n special dimineaa;
Intoleran la alimente bogate n lipide;
Constipaie alternant cu diaree;
Uneori durerea poate fi cu caracter de colic biliar, cu iradiere la nivelul epigastrului i la nivelul
umrului drept;
Scderea n greutatate poate fi ntlnit;
Icterul poate fi prezent, dar are caracter pasager;
Iritabilitate, anxietate, nevroze;
Alergii cutanate;
Pot fi prezente i pusee febrile de scurt durat.
Exist 3 forme clinice i anume:
forma dureroas - se caracterizeaz prin prezena durerii la nivelul hipocondrului drept, de obicei
postprandial tardiv, ce nu cedeaz la tratamentul medicamentos.
forma migrenoas - este de obicei prezent la femeile tinere cu dezechilibre hormonale.
forma icteric - apare datorit apariiei spasmelor la nivelul sfincterului Oddi.
Diagnostic
La examenul clinic obiectiv, examinatorul poate identifica:
Durere la nivelul hipocondrului drept;
Manevra Murphy pozitiv;
Durere la palpare, localizat n epigastru;
Uneori poate fi palpat vezicula biliar;
La palpare poate fi identificat o mpstare a zonei colecisto-pancreatice;
Blumberg pozitiv.
La femei este obligatoriu i realizarea unui examen ginecologic.
29
Paraclinic
Stabilirea diagnosticului este direct dependent de realizarea examenelor paraclinice deoarece simptomatologia
nespecific nu poate orienta diagnosticul.
Examenele de snge vor identifica leucocitoz, accelerarea VSH-ului (n cazul infeciei),
hipercolesterolemie, hipertrigliceridemie, pot fi identificate i valori crescute ale bilirubinei i amilazei
la formele ce se complic cu icter i pancreatite acute recurente.
Tubajul duodenal poate identifica modificri ale dinamicii i prezena cristalelor de colesterol,
putndu-se totodat realiza i bilicultura. Aceast tehnic ns nu se mai folosete de rutin, fiind
nlocuit de metode imagistice cu rezultate mult mai rapide.
Echografia abdominal poate identifica modificri structurale precum septuri, polipi i ngroarea
mucoasei veziculei biliare cu staz i hipertonie. Dezavantajul acesteia este faptul c nu furnizeaz
informaii cu privire la tulburrile funcionale.
Radiografia abdominal pe gol poate identifica o vezicul de porelan sau calculi radioopaci.
Hepatocolangiografia cu Tc99m-HIDA poate identifica tulburrile de kinetic vezicular.
Colecistocolangiografia furnizeaz informaii cu privire la modificrile anatomice, dar i a tulburrilor
funcionale.
ERCP i CT pot fi utilizate n anumite situaii.
Diagnosticul pozitiv
Se stabilete cu dificultate. Pacientul tipic este femeie de vrst medie ce prezint dureri la nivelul epigastrului
sau a hipocondrului drept consecutiv ingestiei de alimente, cu evoluie ndelungat, i care la examenul
echografic nu prezint calculi. Diagnosticul pozitiv se pune prin intermediul anamnezei, examenului paraclinic
i a examenului histopatologic postoperator.
Diagnosticul diferenial se face cu:
Colecistita cronic litiazic;
Litiaza coledocian;
Cancerul de cap de pancreas la debut;
Chistul hidatic hepatic;
Cancerul veziculei biliare;
Gastrite;
Duodenite;
Refluxul gastro-esofagian;
Pancreatite cronice;
Apendicite;
Colite;
Litiaz renal dreapt.
Evoluie i prognostic
Evoluia este cronic pe decursul mai multor ani, putnd evolua cu acutizri repetate i dureroase.
Prognosticul este unul bun, favorabil att pe timpul evoluiei bolii, ct i postoperator.
Complicaiile sunt reprezentate de:
Hidropsul vezicular;
Icterul mecanic;
Pancreatita acut;
Malignizri;
Piocolecistite.

30
Tratament
Tratamentul poate fi mprit n:
tratament farmacologic- tratament igieno-dietetic, tratament simptomatic;
tratament chirurgical- se va realiza numai dup ce au fost excluse alte cauze ce ar putea determina
aceeiai simptomatologie.

Colecistita cronic litiazic

Patologia biliar cea mai frecvent este reprezentat de litiaza vezicular, aceasta fiind mai des ntlnit la sexul
feminin, dup vrsta de 40 de ani. Apare la aproximativ 20% din populaie, anual realizndu-se cam 20-25 de
milioane de colecistectomii (scoaterea colecistului).
Etiologie
Etiologia colecistitei cronice litiazice a fost ndelung studiat i este bine cunoscut n momentul de fa.
Exist o mbinare ntre un deficit metabolic ce permite precipitarea unor compui din bil i o modificare a
raportului dintre diferite componente. De asemenea exist i alte cauze mecanice ce determin incapacitatea
veziculei biliare de a se contracta.
Creterea cantitii de colesterol din bil nu se asociaz obligatoriu cu scderea concentraiei de aminoacizi i
lecitin i formarea de nuclei colesterinici puri.
Cel mai frecvent calculii sunt de etiologie mixt i apar datorit unor situaii favorizante precum staza i
infecia.
Tablou clinic
Simptomatologia colecistitei cronice litiazice variaz n funcie de etapele bolii.
Exist mai multe etape n evoluia bolii i anume:
Faza tulburrilor dispeptice - pacientul prezint diferite simptome dispetice, necaracteristice pentru
colecistita litiazic precum: grea, disconfort postprandial, meteorism abdominal, flatulen, cefalee,
astenie, constipaie. Aceast etap se poate desfura pe parcursul mai multor ani.
Faza durerilor paroxistice sau colica biliar - cel mai des o colecistit cronic litiazic este identificat n
cadrul unei crize de colic biliar = contractur tetaniform a musculaturii netede a veziculei biliare
determinat de obicei de o infecie sau de un calcul. Durerea este sever, cu exagerbri, cu localizare la
nivelul hipocondrului drept i iradiere la nivelul epigastrului i a umrului drept la care se asociaz
greuri i vrsturi. Este prezent i agitaia psiho-motorie.
Faza complicaiilor - n aceast etap tratamentul este reprezentat de rezecia chirurgical a colecistului.
Diagnostic
Diagnosticul pozitiv
Se pune prin intermediul echografiei. Prezena calculilor la nivelul colecistului este identificat cu mare precizie
de aceast metod.
Simptomatologia nu este specific aa c nu poate fi utilizat pentru stabilirea diagnosticului de certitudine.
n cadrul unei colecistite cronice litiazice se poate suprapune un episod acut de colecistit = urgen
chirurgical.
Se caracterizeaz prin apariia dup 2-3 zile de la o mas copioas, de obicei la sexul feminin, a unei colici
biliare prelungite, eventual febrile. Pacienta este de obicei supraponderal. La acestea se adaug intoleran
alimentar cu vrsturi bilio-gastrice episodice.
Diagnosticul diferenial se face cu:
Pentru durerea de la nivelul hipocondrului drept:
Pneumonia bazal dreapt;
Colica ureteral dreapt;
Ulcer perforat.
31
Pentru durerea de la nivelul omoplatului drept cu:
Periatrita scapulo-humeral;
Cardiopatia ischemic.
Pentru durerea n bar:
cu pancreatita.
De obicei o colecistit cronic evolueaz aseptic, ns odat cu trecerea anilor pot apare o serie de complicaii
precum:
suprainfectarea mediului vezicular;
migrarea unui calcul ce poate ajunge la nivelul zonei infundibulare, n calea biliar principal sau chiar
la nivelul ampulei hepato-pancreatice;
fistulizare i perforare;
degenerare neoplazic- aproximativ 85-90% din neoplasmele colecistului apar consecutiv unei
colecistopatii cronice.
Tratament
Colecistita cronic litiazic datorit complicaiilor severe ce pot surveni n evoluia ei necesit rezolvare
chirurgical, mai ales pentru formele asimptomatice. n acest manier se realizeaz profilaxia complicaiilor
septice, mecanice i degenerative neoplazice.

LITIAZA BILIARA (= pietre la fiere)

Vezica biliara (colecistul sau "fierea" populara) este un sac de mici dimensiuni, pozitionat imediat sub ficat.
Are rolul de a depozita bila secretata de ficat. Bila ajuta la digestia grasimilor si este eliminata din vezica biliara
in intestinul subtire, prin intermediul unor canale, cai biliare.
Calculii biliari sunt compusi din colesterol si alti constituenti ce se gasesc in bila. Ca dimensiune, pot fi mai
mici decat un bob de grau sau mai mari decat o minge de golf. Marea majoritate a acestor calcului nu pun
probleme, dar daca blocheaza un canal excretor, necesita tratament.
Cauze
Calculii biliari apar atunci cand colesterolul si substantele constituente ale bilei cristalizeaza, formand calculi
duri in vezica biliara. Calculii se formeaza atunci cand exista o cantitate prea mare de colesterol in bila sau
atunci cand functia vezicii biliare este alterata (nu se goleste normal).
Marea majoritate a medicilor considera ca inclusiv calculii de dimensiuni microscopice pot determina aparitia
simptomelor. Acesti calculi de mici dimensiuni pot duce la formarea unui sediment denumit "namol biliar", care
poate fi adesea evidentiat la examinarea ecografica abdominala.
Simptome
Cel mai frecvent simptom ale litiazei biliare este durerea in zona epigastrica (zona stomacului) si in parte
superioara dreapta a abdomenului, aria subcostala dreapta, denumita medical, hipocondru drept.
Durerea poate avea urmatoarele caracteristici:
apare brusc in zona centrala superioara a abdomenului (zona epigastrica) si se poate intinde in partea
superioara dreapta a spatelui si in zona umarului; este greu de gasit o pozitie confortabila; durerea nu
dispare odata cu incercarea de deplasare,
impiedica efectuarea unor miscari respiratorii normale si profunde,
dureaza de la 15 minute pana la 24 ore (frecvent, dureaza intre 1 si 5 ore),
apare noaptea, fiind atat de severa incat sa intrerupa somnul,
apare dupa mese.

32
Durerea asociata litiazei biliare poate determina varsaturi, care pot duce la usurarea intr-o oarecare masura a
durerii si presiunii abdominale. Durerea ce asociaza febra, greata si varsaturi sau inapetenta (pierderea apetitului
alimentar), poate fi un semn de infectie la nivelul vezicii biliare (colecistita acuta).
Simptomele care sugereaza obstructia (blocarea) canalului biliar comun includ:
ingalbenirea pielii si a portiunii albe a ochiului (icter),
inchiderea la culoare a urinii (urini hipercrome),
scaune deschise la culoare (acolice),
febra si frisoane.
Diagnostic diferential
Exista numeroase alte afectiuni ce pot determina aparitia unor simptome similare:
refluxul gastro-esofagian,
durerea determinata de infarctul miocardic,
afectiuni hepatice,
infectiile digestive (gastroenterita) si toxiinfectia alimentara pot, de asemenea, determina aparitia
simptomelor asemantoare celor produse de litiaza biliara.
diareea si varsaturile se asociaza cu gripa si toxiinfectia alimentara, dar durerea tinde sa fie mai degraba
trecatoare, decat constanta. Durerea ce apare in aceste afectiuni este resimtita mai degraba in tot
abdomenul decat intr-un singur loc. Durerea abdominala trecatoare (mai degraba decat constanta) si care
se asociaza cu greata, varsaturi si posibil febra usoara este mai degraba determinta de gastroenterita sau
toxiinfectii alimentare, decat de litiaza biliara. Este cu atat mai probabil ca acestea sa fie cauza durerii cu
cat si persoanele din anturaj resimt aceleasi simptome.
Evolutie
Evolutia litiazei biliare depinde de prezenta sau nu a simptomelor. Marea majoritate a pacientilor cu litiaza
biliara nu prezinta simptome si nu necesita tratament. Cei care prezinta simptome, adesea sufera interventie
chirurgicala pentru indepartarea vezicii biliare.
Litiaza biliara asimptomatica (fara simptome)
Pana la 90% dintre persoanele cu litiaza biliara nu prezinta simptome. Marea majoritate a celor cu litiaza biliara
asimptomatica nu vor prezenta niciodata simptome.
Litiaza biliara simptomatica (cu simptome)
Cea mai frecventa problema cauzata de litiaza biliara consta in obstructia repetata de catre un calcul a canalului
cistic, ductul ce dreneaza vezica biliara. Aceasta determina accese periodice de durere ce apar in contextul
contractiei si relaxarii vezicii biliare. Accesele de durere sunt, de obicei, severe si constante, durand de la 15
minute pana la 6 ore, durerea putandu-se agrava dupa masa. Simptomele cedeaza in cateva zile.
La primul acces dureros, cea mai buna atitudine consta in a observa daca durerea trece fara interventie
chirurgicala. Totusi, daca durerea este severa sau daca au mai existat asemenea antecedente dureroase, se poate
dovedi necesar tratamentul chirurgical pentru indepartarea vezicii biliare.
In functie de locul de obstructie al canalului biliar, simptomele pot include greata, varsaturi, febra si durere
abdominala severa ce dureaza mai mult de 6 ore. Daca aceste simptome apar, se poate dovedi necesar
tratamentul chirurgical de indepartare a vezicii biliare si a calcului inclavat.
Rar, calculii biliari pot determina aparitia pancreatitei acute, o inflamatie a pancreasului. Pietrele pot bloca
fluxul de enzime digestive secretate de pancreas. Pancreatita poate duce la aparitia durerii abdominale acute,
severe, la pierderea apetitului, greata, varsaturi si febra.
Factori de risc
Sansele de a dezvolta litiaza biliara simptomatica sunt mai mari pentru:

33
 persoanele de sex feminin - femeile au un risc de 2 ori mai mare decat barbatii de a dezvolta litiaza
biliara;
persoanele in varsta de peste 55 de ani;
persoanele supraponderale;
persoanele ce au scazut rapid in greutate - litiaza biliara apare la aproximativ un sfert din persoanele
supraponderale ce urmaresc o dieta stricta si la aproximativ jumatate din cei ce fac tratament chirurgical
pentru obezitate (bypass gastric). Prin aceasta interventie chirurgicala, se reduce dimensiunea stomacului
si se realizeaza conexiunea stomacului restant cu portiunea mijlocie a instestinului subtire.
persoanele cu niveluri crescute de colesterol "bun" (HDL sau lipoproteine cu densitate mare) si
trigliceride (tipuri de grasimi gasite in sange si alimente);
personele cu boala Crohn;
persoanele cu istoric familial de litiaza biliara;
femeile insarcinate;
persoanele ce fac tratament cu estrogeni (post menopauza) sau doze mari de anticonceptionale orale;
persoanale de origine hispanica sau americanii native;
persoanele cu siclemie;
persoanele ce fac tratament cu anumite medicamente, de exemplu Octeotrid sau medicamente ce scad
nivelul colesterolului precum Gamfibrozil sau Fenofibrat;
persoanele cu ciroza hepatica;
persoanele sedentare;
persoanele ce postesc.
Investigatii
Ecografia abdominala - este cel mai bun test pentru confirmarea litiazei biliare. Acuratetea testului este
de 95%.
Scintigrafia radioizotopica (HIDA);
Colangiopancreatografia endoscopica retrograda (ERCP).
Testele sangvine. Teste de laborator, precum hemoleucograma si teste ale functiei hepatice si
pancreatice, pot ajuta la evaluarea simptomelor produse de litiaza biliara. Aceste teste pot indica
existenta unei alte afectiuni ce determina simptome asemanatoare litiazei biliare.
Tratament
Tratament medicamentos
Medicamentele sunt rareori folosite in tratamentul litiazei biliare. Totusi, persoanele ce urmeaza o dieta pentru
pierderea rapida in greutate pot primi medicamente pentru durere, greata si pentru prevenirea formarii calculilor
biliari.
Acizii biliari ce dizolva calculii biliari sunt, de obicei, rezervati persoanelor la care o interventie chirurgicala ar
fi riscanta sau acelora ce refuza interventia chirurgicala. Aceasta terapie este foarte rara, daca este vreodata, o
optiune pentru cei ce prezinta o inflamatie sau infectie acuta a vezicii biliare, cei care au o vezica biliara ce nu
functioneaza normal, prezinta calculi biliari de mari dimensiuni, calculi calcificati sau calculi la nivelul
canalelor biliare.
Tratamentul chirurgical
Tratamentul chirurgical pentru indepartarea vezicii biliare (colecistectomie) este tratamentul de electie pentru
calculii biliari ce determina durere moderata pana la severa sau alte simptome. De obicei, simptomele nu reapar
dupa indepartarea vezicii biliare. Intr-un numar redus de cazuri, tratamentul chirurgical este efectuat pentru
prevenirea aparitiei complicatiilor litiazei biliare.

34
Tratamentul chirurgical laparoscopic este adesea cea mai buna metoda pentru indepartarea vezicii biliare.
Interventia chirurgicala pe abdomen deschis presupune o perioade de convalescenta mai lunga si este mai
dureroasa.
Profilaxie (prevenire)
Nu exista o metoda sigura de a preveni aparitia litiazei biliare. Totusi, se poate reduce riscul de aparitie a
calculilor biliari simptomatici prin:
Mentinerea unei greutati optime;
Dieta echilibrata cu mese regulate - Consumul de grasimi animale (saturate) si de alimente cu un
continut ridicat de colesterol trebuie limitat.
Exercitiile fizice regulate;
Decizia asupra administrarii compusilor pe baza de estrogen.

PANCREATITA ACUTA
DEF.: Reprezint inflamaia pancreasului, organ n form de frunz cu lungimea de aproximativ 12 centimetri.
Acesta este nconjurat de partea inferioar a stomacului i de peretele duodenului (prima poriune a intestinului
subire, care se afl n continuarea stomacului).
Pancreasul ndeplinete 3 funcii principale: secret n duoden lichid care conine enzime digestive, secret
hormonii insulin i glucagon, care regleaz concentraia sanguin a glucozei i secret n duoden cantiti mari
de bicarbonat de sodiu (substana chimic din praful de copt), care este necesar pentru neutralizarea acidului
care ajunge n duoden din stomac.
Inflamaia pancreasului poate fi produs de calculi biliari, alcool, diferite medicamente, anumite infecii
virale i enzime digestive.
Pancreatita se dezvolt rapid i dispare n scurt timp (pancreatita acut), ns n unele cazuri inflamaia este
persistent i produce distrugerea treptat a funciei pancreatice (pancreatita cronic).
Descriere
Pancreatita acut reprezint inflamaia brusc a pancreasului, care poate fi uoar sau amenintoare de via,
care ns, de obicei, se vindec complet.
Aproape 80% din cazurile de pancreatit acut sunt determinate de calculii biliari i de alcool. Femeile sunt de
aproximativ 1,5 ori mai afectate n comparaie cu brbaii de pancreatit produs de calculii biliari.
n mod normal, pancreasul secret lichid pancreatic n duoden, prin ductul pancreatic. Lichidul pancreatic
conine enzime digestive n form inactiv i inhibitori care inactiveaz enzimele care se activeaz nainte de a
ajunge n duoden.
Obstrucia ductului pancreatic de ctre un calcul biliar blocat n sfincterul Oddi ntrerupe curgerea lichidului
pancreatic. De obicei, blocajul este temporar i conduce la leziuni limitate, care se vindec n scurt timp. ns,
dac blocajul persist, enzimele activate se acumuleaz n pancreas, depesc aciunea inhibitorilor i ncep s
distrug celulele panceratice, producnd inflamaia sever.
Consumul zilnic de numai 50 ml de alcool (jumtate de sticl de vin, patru sticle de bere sau 150 ml de lichior)
timp de civa ani poate conduce la obstruarea canaliculelor pancreatice care se vars n ductul pancreatic, cu
apariia la final a pancreatitei acute.
Criza de pancreatit poate fi precipitat de ingestia unor cantiti mari de alcool sau de o mas copioas. De
asemenea, pancreatita poate fi produs de numeroase alte afeciuni.
Exist multe medicamente care au aciune iritant asupra pancreasului. De obicei, inflamaia dispare atunci cnd
administrarea acestora este ntrerupt. Virusurile pot de asemenea cauza pancreatit, de obicei de scurt durat.
Simptome
dureri abdominale severe localizate n epigastru, inferior de stern;
durerea iradiaz frecvent ctre spate i rareori apare iniial n abdomenul inferior;
35
 cnd pancreatita e produs de calculii biliari, durerea debuteaz brusc i atinge intensitatea maxim n
cteva minute, apoi rmne constant i sever, avnd caracter penetrant i persistnd timp de cteva
zile;
tusea, micrile energice i respiraiile profunde accentueaz durerea;
majoritatea pacienilor au stri de grea i prezint vrsturi, uneori pn cnd nu mai au ce s elimine
din stomac;
unele persoane care fac pancreatit n urma abuzului de alcool pot s nu dezvolte deloc simptome n
afara durerii moderate, iar altele au stare general foarte alterat, au aspectul de om bolnav, sunt
transpirate i au puls rapid (ntre 100 i 140 de bti pe minut) i slab, precum i frecven respiratorie
crescut;
iniial, temperatura corporal poate fi normal, ns crete n decurs de cteva ore, ajungnd ntre 37,7 i
38,3 grade Celsius;
presiunea sangiun poate fi crescut, ns are tendina s scad atunci cnd persoana se ridic n
picioare, producnd leinul pacientului;
pe msur ce pancreatita acut se agraveaz, pacienii devin din ce n ce mai puin contieni de mediul
nconjurtor, iar unii ajung aproape n stare de incontien;
ocazional, albul ochilor (sclera) capt o coloraie glbuie.
Complicaii
iritaie i inflamaie a membranei care acoper cavitatea abdominal (peritonit);
enzimele activate i citokinele pot fi absorbite din abdomen n vasele limfatice i ajung n final n
circulaia sanguin, unde produc scderea presiunii arteriale i leziuni ale unor organe localizate n afara
cavitii abdominale;
una din 5 persoane cu pancreatit acut prezint tumefacie n abdomenul superior, ca urmare a opririi
tranzitului intestinal (ileus) sau din cauza faptului c pancreasul hipertrofiat se mrete i mpinge
stomacul ctre anterior. De asemenea, n cavitatea abdominal se poate acumula lichid (o afeciune
numit ascit);
sngele i sucul pancreatic se pot acumula n cavitatea abdominal, cu scderea volumului sanguin
circulant i reducerea important a presiunii sanguine, care poate evolua pn la oc.
Diagnostic
Durerea abdominal caracteristic l determin pe medic s suspecteze prezena pancreatitei acute, n
special la o persoan care are o afeciune a vezicii biliare sau la un pacient cu alcoolism. n timpul
examenului fizic se observ rigiditatea musculaturii peretelui abdominal. Cnd auscult abdomenul cu
stetoscopul, se observ c zgomotele intestinale sunt mult diminuate sau absente.
Nu exist nici o analiz sanguin care s dovedeasc diagnosticul de pancreatit acut, ns anumite
analize, folosite mpreun, sunt extrem de sugestive pentru perezena acestei boli.
Pe radiografiile abdominale standard se observ anse intestinale dilatate, sau rareori unul sau mai
muli calculi biliari. Pe radiografiile toracice se pot observa regiuni pulmonare colabate sau acumularea
de lichid n cavitatea pleural. Ecografiile indic prezena calculilor n vezica biliar sau uneori n ductul
biliar comun i, de asemenea, arat mrirea de volum a apancreasului.
Tomografia computerizat (CT) este deosebit de util pentru detectarea variaiilor mrimii
pancreasului, fiind folosit la pacienii cu pancreatit acut sever i la cei cu complicaii, cum ar fi
scderea marcat a presiunii sanguine. Deoarece imaginile sunt foarte clare, informaiile obinute prin
CT contribuie la stabilirea diagnosticului.
Tratament

36
Tratamentul pancreatitei acute uoare - n special la pacienii cu crize recurent, const de obicei n
administrarea de analgezice pentru amelioarea durerii i n ingestia de lichide simple.

n cazurile moderate sau severe de pancreatit este necesar spitalizarea. Toi pacienii trebuie s evite iniial
alimentele i lichidele, deoarece acestea stimuleaz pancreasul s produc mai multe enzime. Dac simptomele,
cum ar fi durerea sau starea de grea, dispar rapid i nu apar complicaii, se poate relua alimentaia normal,
ns alimentele sunt introduse printr-un tub direct n tubul digestiv. ns dac simptomele nu se amelioreaz
sau dac apar complicaii, se administreaz lichide intravenos pentru a preveni deshidratarea i hipotensiunea
arterial, care pot agrava pancreatita.
Persoanele cu pancreatit acut sever sunt internate de obicei n unitatea de terapie intensiv, unde
semnele vitale (pulsul, presiunea arterial i frevena respiratorie) i producia de urin pot fi
monitorizate n mod continuu.
Se fac analize repetate pentru a se monitoriza concentraiile diferitelor componente din snge, cum ar fi
hematocritul, glucoza, electroliii, globulele albe, amilaza i lipaza. Se poate introduce un tub prin cavitatea
nazal, care se avanseaz pn n stomac, petnru extragerea aerului i lichidului, n special dac greaa i voma
persist i ileusul gastrointestinal este prezent.
La persoanele la care presiunea sanguin scade sau care sunt n oc, volumul sanguin este meninut prin
administrarea intravenoas de lichide, iar funcia cardiac este monitorizat ndeaproape.
Unii pacieni necesit administrarea de oxigen suplimentar, iar cei cu stare foarte grav necesit ventilaie
asistat. Durerea sever se trateaaz de obicei cu opioide.
Ocazional, este necesar intervenia chirurgical pentru a ndeprta esutul pancreatic necrozat sau
infectat.
Cnd pancreatita este cauzat de litiaza biliar, trataemetnul depinde de severitatea bolii. Dac este uoar,
extirparea vezicii biliare poate fi amnat pn cnd simptomele se amelioreaz.
Pancreatita sever produs de calculii biliari se trateaz prin colangiopanceratografie endoscopic retrograd
(ERCP) sau prin intervenie chirurgical.
Prognostic
Dac n urma evalurii CT se observ c pancreasul este numai uor mrit ca volum, prognosticul este excelent.
ns, cnd se observ regiuni extinse de esut pancreatic distrus, prognosticul este nefavorabil.
n caz de pancreatit acut uoar, riscul de deces este sczut, n jur de 5%, ns la pacienii cu pancreatit
care produce leziuni severe i hemoragie important, sau cnd procesul inflamator nu este restrns la pancreas,
riscul de deces poate ajunge pn la 10-50%.
Decesul este cauzat de insuficiena cardiac, pulmonar sau renal sau de infecie pancreatic sau de un
pseudochist care se rupe sau sngereaz.

8. NEFROLOGIE, UROLOGIE
INFECTIA URINARA
Infeciile urinare sau cistitele, cum sunt denumite n limbaj popular, sunt declanate de aciunea unei bacterii
asupra tractului urinar. Principalele semne ale afeciunii sunt urinrile frecvente asociate cu usturimi sau cu
dureri.
Boala este ntlnit mai des la femei, dar i brbaii de vrsta a treia sunt predispui la ea. Acest tip de infecii
apare din cauza faptului c diferite microorganisme ajung la nivelul aparatului urinar, se multiplic i, n timp,
duc la modificri n funcionarea normal a rinichilor i a cilor urinare.
Statisticile mondiale menioneaz faptul c infeciile urinare sunt cele mai rspndite infecii, mai des ntlnite
chiar dect infeciile respiratorii cu tuse i expectoraie.

37
Femeile sunt mai predispuse la infeciile urinare, 50% dintre acestea suferind cel puin o dat n timpul vieii de
o form de infecie urinar. Brbaii tineri sunt rareori afectai de infecii urinare, n schimb, brbaii peste 50
ani, cu afeciuni ale prostatei, sunt mai expui riscului de infecii urinare.

Cauze
Aparatul urinar, dar i urina n sine prezint o serie de proprieti cu rolul de a preveni nmulirea i diseminarea
ascendent a bacteriilor prin orificiul extern al uretrei. Aceste bacterii provin cel mai frecvent de la nivelul
tractului digestiv inferior i anusului, cu care se nvecineaz anatomic deschiderea uretrei.
n 80 % din cazuri (valabil pentru infeciile urinare comune) bacteria implicat este Escherichia coli (E. coli),
microb care se afl n mod normal la nivelul colonului i anusului.
Simptomele
Simptomele unei infecii ale tractului urinar (ITU) variaz n funcie de localizare.
Cineva poate avea o infecie urinar joas (ITU inferioar) dac are unele din urmatoarele simptome:
Durere sau arsuri cnd urineaz (disurie);
Nevoia de a urina frecvent i eliminarea unei cantiti mici de urin;
Sensibilitate sau greutate n partea de jos a abdomenului;
Urina tulbure sau urt mirositoare;
Durere ntr-o parte, n spate sub cutia toracica (durere n flanc);
Frison i febr;
Grea i vrsturi.
ITU superioare (pielonefrite) prezint simptome cu apariie rapid:
Febr (peste 38 grade Celsius);
Frison, grea, vrsturi;
Durere n spate sau lateral (de obicei pe o parte, aproximativ la nivelul taliei)
Complicaiile
Ca regul, ITU inferioare (vezica urinar cistite; uretra uretrite) sunt mai frecvente i mai puin periculoase
fa de ITU superioare (rinichi, uretere pielonefrite).
Dac suspectai apariia unei infecii urinare, cel mai bun lucru ar fi s v prezentai prompt la medicul
dumneavoastr de familie. Daca medicul susine suspiciunea dvs., v va cere efectuarea unei analize de urin
sumarul de urin, urmat uneori de o urocultur pentru a determina tipul bacteriei implicate i sensibilitatea
acesteia la antibioticele uzuale (antibiograma).
Tratament
Este unul antibiotic n cele mai multe cazuri iar antibioticul este prescris de ctre medic innd cont n principal
de rezultatul antibiogramei i de starea general de sntate a pacientului. n general, simptomele cedeaz
prompt la tratamentul corect, dar n ciuda acestui fapt trebuie respectat cu strictee durata de tratament indicat
de medic, durat care poate varia de la 3 pn la mai multe zile n cazul infeciilor repetate sau complicate.
Infeciile urinare severe pot necesita spitalizare i tratament antibiotic injectabil.
Prevenire
Consumai o cantitate mare de lichide, mai ales ap plat.
Urinai imediat ce apare senzaia.
tergei-v dinspre anterior spre posterior dup evacuarea vezicii urinare, evitnd astfel contaminarea
regiunii uretrale cu bacterii din regiunea anal.
Meninei o igien intim exemplar.
Golii vezica urinar ct mai repede posibil dup un contact sexual.

38
 Evitai produsele igienice i cosmetice potenial iritante. Uzul deodorantelor, a pudrei de talc i a
gelurilor de du n regiunea genital pot irita uretra. De asemenea, alimentele picante i cafeaua sunt
iritante uretrale.
Consumul unui pahar de suc de merior sau unui supliment ce conine extract concentrat de merior
zilnic se pare c scade incidena unei infecii urinare, avnd ca mecanism scderea aderenei bacteriei E.
coli la pereii tractului urinar, aderen care este o condiie obligatorie pentru nmulire i infecie.

COLICA RENALA
DEF.: Colica renala reprezinta un sindrom dureros lombar care debuteaza brusc si corespunde punerii in
tensiune acuta a cavitatilor intrarenale in amonte de un obstacol.
Cauzele colicii renale:
Calculi renali;
Cheaguri de sange;
Fragmente tumorale;
Cazeum (in tuberculoza renala);
Necroza papilara;
Traumatisme.
Simptome si semne principale ale colicii renale:
Cel mai frecvent, colica renala este determinata de prezenta calculilor renali. Atat timp cat calculii sunt
imobili, pacientul ramane asimptomatic sau prezinta ocazional dureri lombare nespecifice.
Cand se mobilizeaza un calcul renal si irita ureterul apare colica renala cu dureri colicative progresive in
regiunea lombara sau flancuri. Durerea poate iradia spre organele genitale externe si fata interioara a coapsei -
in calculi ureterali profund inserati. De asemenea, durerea poate aparea in urma unor trepidatii, ingestii de
lichide in cantitate mare, a tratamentului diuretic sau fara o cauza aparenta. Durata variaza de la cateva minute
la cateva ore si se poate repeta daca nu se inlatura cauza.
Semnele vezicale ale colicii renale sunt:
Hematuria (prezenta de sange in urina) in peste 70% din cazuri;
Disurie (durere la urinare);
Poliurie (pacientul urineaza des);
Tenesme vezicale (senzatia de urinare incompleta).
Semnele generale sunt:
Bolnavul este palid, transpirat, agitat, cautand o pozitie antalgica (prin care sa reduca intensitatea
durerii);
Starea febrila demonstreaza aparitia infectiei urinare supraadaugate, favorizata de incetinirea circulatiei
sangelui la nivel renal. Aparitia infectiei reprezinta un element de mare risc, colica renala devenind
astfel un caz de urgenta urologica.
Semne digestive (nu apar in toate cazurile):
Meteorism abdominal (balonare);
Greturi, varsaturi.
Tratament
Deoarece colica renala poate dura de la cateva minute la cateva ore, puteti incerca acasa, daca sunteti la prima
manifestare de acest gen, sa inlaturati durerea.
Primul lucru pe care trebuie sa il faceti este sa limitati consumul de lichide pe perioada crizei dureroase. Puteti
incerca sa inlaturati durerea cu analgezice, antiinflamatoare nesteroidiene, antispastice - neurotrope
anticolinergice.
39
Insa, de cele mai multe ori, durerea nu cedeaza la administrarea orala a acestor medicamente si atunci este
necesara prezentarea la spital, unde se vor administra aceste medicamente pe cale intravenousa si/sau
intramusculara.
Dupa ce criza dureroasa a trecut, se incepe rehidratarea (2,5 - 3 litri zilnic) pentru prevenirea formarii de
noi calculi.
Prevenirea altor crize renale
Frecventa recidivelor este de 50-70%, de aceea este necesar sa aveti in vedere cateva masuri de prevenire a
eventualelor noi crize.
Acestea sunt stabilite in functie de compozitia calculului:
Adoptati o dieta cu un aport bogat de lichide, dieta hipoproteica (saraca in carne, peste, oua);
Daca este cazul, urmati un regim sarac in oxalati sau purine (de exemplu, se tine un regim vegetarian);
Dupa prezentarea la serviciul de urgenta este recomandata spitalizarea in urmatoarele cazuri:
1. Pacientii la care persista voma sau prezinta simptome de ocluzie intestinala (care poate aparea in urma
meteorismului abdominal accentuat);
2. Atunci cand coexista si pielonefrita (inflamatie a rinichiului si a bazinetului);
3. Atunci cand durerea persista peste 2-3 zile si sugereaza prezenta obstructiei urinare;
4. Alterarea probelor functionale renale;
5. Colica renala insotita de febra inalta.

RETENTIA ACUTA DE URINA

DEF.: Este o urgen urologic. Se definete prin imposibilitatea eliminrii urinei, prin procesul de miciune
(aciunea de a urina), care apare brusc, la o persoan care anterior urinase normal. Se nsoete de glob vezical
(dilatarea vezicii urinare).
Cauze
obstrucie subvezical care poate apare n cadrul hiperplaziei prostatice sau a carcinomului (cancer)
prostatic, stricturi uretrale, calcul uretral;
traumatisme uretrale;
fimoz;
cauze inflamatorii prostatit acut, abces prostatic, uretrite, periuretrite;
corp strain;
tumori vezicale;
litiaz vezical (pietre in vezica urinara);
retenie de urin n cazul vezicii neurogene;
medicamentos antidepresive, antispastice, antihipertensive, antiaritmice, anticolinergice,
simpaticomimetice, antiparkinsoniene;
psihogen depresie, abuz, traumatism psihic;
tabesul (manifestare neurologic tardiv a sifilisului).
La femei retenia de urin poate fi cauzat de uterul gravid sau un fibrom uterin.
Simptome
Anurie (nu urineaza),
Nevoia dureroasa de a urina,
Pot sa apara febra, fatigabilitate,
Pacient agitat cu durere abdominal, palid, transpirat,

40
 Prin palparea hipogastrului (regiune a abdomenului localizat deasupra pubelui) se poate constata o
vezic urinar plin, uneori durere la palpare i chiar la percuie.
Examenul clinic
Abdomen: glob vezical - formatiune pseudotumorala la nivelul regiunii hipogastrice, dureroasa la palpare -
manevra ce accentueaza nevoia de a urina, matitate la percutie, convexa.
Genitourinar: la barbati poate sa apara fimoza, parafimoza, stenoza meatala, iar la femei poate sa apara
inflamatie vulvara sau vaginala, prolaps uterin, masa pelvina: uter gravid retroversat, uter fibromatos, tumori
maligme in sfera ginecologica (chist ovarian, cancer de endometru, cancer de col uterin)
Neurologic: hernie de disc, sindromul de coada de cal.
Idetificarea unui factor declansator sau a unui factor favorizant: patologie prostatica, disurie, priza
medicamentoasa (morfina, antiinflamatoare nesteroidiene, anticolinergice, blocanti de calciu).
Explorari paraclinice
Examen sumar de urina (dupa instituirea tratamentului) pentru a decela o eventuala hematurie, infectie,
proteiurie, glucozurie
Analize de sange: Hemoleucograma, uree, creatinina, glucoza serica, PSA (antigen specific prostatic).
Investigatii imagistice
Una dintre investigaiile, care se pot efectua de urgen, i care certific, ntr-o oarecare msur,
diagnosticul este ecografia.
Tratament
Tratamentul pentru retentia urinara acuta este drenajul de urgenta al urinei (eliminarea urinei din vezica
urinara). Acesta se instituie fie cu ajutorul sondajului uretral (montarea unei sonde ce trece prin uretra pana in
vezica urinara), fie cu ajutorul cateterului suprapubian (inserarea unui cateter prin peretele abdominal, la nivel
suprapubian, ce ajunge in vezica urinara).
Dup instituirea tratamentului se vor efectua o serie de investigaii pentru decelarea cauzei i ulterior vor fi
tratate i acestea pentru a preveni reinstalarea unei retenii de urin.
Este foarte impotant deosebirea reteniei acute de urin de anuria. n retenia acut de urin, vezica urinar
este plin iar n anurie (diminuarea pn la dispariia complet a excreiei urinare) vezica urinar este goal
pentru c rinichii nu produc urin, astfel bolnavul nu are senzaia de urinare.
Prognostic
Depinde de precocitatea diagnosticului i promptitudinea instituirii tratamentului. Astfel n absena
tratamentului pot apare o serie de complicaii, unele cu consecine extreme de severe sau chiar deces.
Complicaii
Uremia este o complicaie foarte grav deoarece dac nu se asigur drenajul vezical n timp util pacientul
decedeaz.
O alt complicaie grav dar rar este ruptura vezicii urinare care apare datorit distensiei exagerate instalat
ntr-un timp scurt.
Alte complicaii care mai pot apare sunt: infeciile urinare, pielonefrita ascendent, sepricemia i hemoragii
vezicale.

9. CARDIOLOGIE
INFARCTUL DE MIOCARD
DEF.: Infarctul miocardic este denumirea medicala a necrozei miocardice acute. De regula, este cauzat de
trombi (cheaguri formate la nivelul arterial, venos) care blocheaza circulatia fluxului sangvin si produc necroza
ischemica a muschiului cardiac.
Cauze

41
In cele mai multe dintre cazuri, etiologia infarctului miocardic este reprezentata de ateroscleroza. Pe scurt,
ateroscleroza reprezinta o afectiune a peretilor vaselor sangvine care, in timp, conduce la reducerea
diametrului vasului de sange pana la infundarea acestuia. Aceste depuneri de placi ateromatoase pot cauza
complicatii precum: angina pectorala, infarctul miocardic, accidentul cerebral etc.
Exista, insa, si cazuri nonaterosclerotice dintre care putem enumera traumatismele (disectia de aorta,
emboliile coronariene, prolapsul de valva mitrala, endocardita bacteriana, hipertrofia ventriculara, consumul de
substante interzise, spasmele coronariene)
Pacientii cu angina instabila si cei cu factori de risc coronarian au un risc crescut de infarct miocardic acut.
Factorii de risc sunt de 2 tipuri:
factorii de risc nemodificabili precum: varsta, sexul, istoricul familial,
factori de risc modificabili precum: fumatul, dislipidemia, diabetul, obezitatea, hipertensiunea.
Simptome
Cea mai comuna manifestare a infarctului miocardic este durerea severa survenita brusc in piept,
durere ce poate radia in maxilar, in umarul si apoi in bratul stang sau in ambele brate.
senzatie de sufocare, corp strain in gat si simt nevoia tot timpul de a inghiti,
transpiratii reci,
greata,
senzatie de moarte iminenta,
dificultati in respiratie sau imposibilitatea de a respire,
palpitatii sau senzatia ca inima bate repede si neregulat (palpitatiile sunt un simptom comun si la
persoanele sanatoase, dar ele pot semnaliza si o boala arteriala coronariana),
senzatie de amorteala sau disconfort in mana sau in brat.
Tratament
In momentul in care este suspectat infarctul, este important ca pacientul sa se prezinte de urgenta in cel mai
apropiat spital pentru a primi ingrijirile medicale necesare supravetuirii.
Pentru a evidentia debutul unui infarct, medicul cardiolog va efectua:
electrocardiograma (ECG) care are rolul de a prezenta eventualele anormalitati.
Se vor efectua analize de laborator precum enzimele cardiace (troponina I si T, si CK-MB, mioglobina,
AST/ALT, LDH si CK).
In cazul in care se confirma debutul infarctului, pacientul va fi monitorizat continuu (tensiunea arteriala,
electrocardiograma, starea generala), se va efectua oxigenoterapie, se va administra nitroglicerina sublingual si
perfuzie intravenoasa, tratament cu analgezice si aspirina, heparina, tratament fibrinolitic cu trombolitice (in
cazul pacientilor care se prezinta la spital la mai putin de 12 ore de la debutul infarctului, aceste medicamente
au rolul de a dizolva cheagurile de sange).
In cazul unui infarct miocardic se efectueaza coronarografia de urgenta, care, in functie de gradul de stenozare,
se poate transforma in angioplastie coronariana (dilatarea cu balon a vasului afectat sau prin implantare de
stent). In functie de gravitatea stenozei, se va efectua bypassul coronarian de urgenta (operatie clasica pe cord
deschis ce implica recoltarea unei vene sau artere sanatoase din alta parte a corpului care, mai apoi, va fi grefata
pe artera bolnava).
Complicatii
Principala cauza a mortalitatii pacientilor cu infarct miorcardic sunt complicatiile de natura mecanica,
electrica si aritmica. Astfel, daca inima intra in soc cardiogen asociat cu edem pulmonar acut, apare
insuficienta de a pompa, iar acest lucru determina o mortalitatea mult mai mare.
Pacientul poate prezenta angina post infarct, principalele posibile complicatii fiind reocluzia arterei
coronare, aritmii atriale sau ventriculare, care pot cauza moarte subita, disfunctia de nod
42
 sinusal/atrioventricular, pericardita, afectarea sistemului nervos central, regurgitare mitrala,
anevrism, ruptura de sept.
ANGINA PECTORALA
DEF.: Este o afeciune localizat la nivelul toracelui, cauzat de un debit sangvin insuficient n arterele
coronariene - arterele care hrnesc inima cu snge.
Cauze
Principala cauza (90 - 95%) este ateroscleroza coronariana (formarea unor placi de grasime in interiorul
arterelor care hranesc inima), care realizeaza ingustari sau chiar blocari ale fluxului sangvin la nivelul
coronarelor conducand la suferinta zonei de miocard hranite de vasul respectiv.
Mult mai rar, angina pectorala poate aparea in boli avansate ale valvei aortice, anemie severa, tahicardiile
paroxistice, hipertiroidism etc.
Angina pectorala este consecinta unui dezechilibru brusc, aparut la efort, intre nevoile miocardului de oxigen si
posibilitatile arterelor coronare ingustate de a-l aproviziona cu sange oxigenat.
Simptome
Simptomul principal este durerea ca o gheara, arsura sau sufocare"; si este insotita uneori de teama de moarte
iminenta, este variabila ca intensitate de la jena sau discomfort la dureri atroce.
Cel mai frecvent este localizata in regiunea retrosternala mijlocie si inferioara si mai rar in regiunea
precordiala, pe care bolnavii o arata cu una sau ambele palme.
Poate iradia in umarul si membrul superior stang, de-a lungul marginii interne, pana la ultimele doua degete,
uneori catre gat, mandibula, omoplat. Dureaza de obicei 1 - 3 minute, rar 10 - 15 minute, iar frecventa crizelor
este variabila.
Durerea apare in anumite conditii: efort fizic (de obicei la mers), emotii, dupa mese copioase, abuz de tutun,
tahicardie, frig etc. Cedeaza prompt la repaus si la administrarea de nitroglicerina. Criza dureroasa este insotita
uneori de palpitatii, transpiratii, paloare, lipotimie, lipsa de aer.
In general durerile care au caracter de intepatura, situate in zona dintre clavicula si sanul stang si durata de
secunde, care sunt accentuate de inspir sau de mobilizarea corpului au probabilitate mica sa fie de origine
cardiaca.
Examenul fizic si examenul paraclinic
Frecvent examenul fizic al pacientului este in limite normale. Alteori apar semnele bolii de baza, ateroscleroza:
sufluri cardiace sau vasculare, deficit de puls membre inferioare, insuficienta cardiaca, tulburari de ritm.
Electrocardiograma poate precizeaza diagnosticul daca se efectueaza in durere. O electrocardiograma normala
in afara durerii nu exclude diagnosticul de ischemie miocardica, de aceea pot fi indicate si alte teste:
ecocardiografie, test de efort, scintigrafia miocardica, CT multislice, coronarografia.
Coronarografia este o investigatie invaziva, cu indicatii si contraindicatii stricte, stabilite de catre cardiolog in
functie de gravitatea simptomelor, rezultatul ECG, ecocardiografiei, testului de efort. Aceasta presupune
introducerea unui dispozitiv special prin artera femurala pana la nivelul inimii, unde se injecteaza o substanta de
contrast si se vizualizeaza interiorul arterelor coronare. In functie de rezultatul coronarografiei se va stabili
ulterior conduita terapeutica.
Tratament
Incepe cu intreruperea efortului sau cauzei declansatoare. Daca nu cedeaza in cateva minute, se recomanda
administrarea de nitroglicerina sublingual. Daca durerea nu cedeaza in 5 minute, se poate administra al doilea
comprimat, iar daca nu cedeaza in 20 - 30 de minute, se suspecteaza un sindrom coronarian acut (risc de infarct
miocardic) si trebuie anuntata salvarea.
Tratamentul bolii de fond - ateroscleroza - presupune corectarea factorilor de risc prin stil de viata sanatos si
tratament medicamentos prescris de medicul cardiolog. Acesta va urmari prin controale periodice si anumite
analize de laborator eficienta si efectele secundare ale tratamentului.
43
In anumite cazuri, terapia medicamentoasa poate sa nu fie suficienta, impunand adoptarea unor metode mai
invazive de tratament: interventional (angioplastie, cu montarea in interiorul coronarei ingustate a unui
dispozitiv care mentine vasul deschis, numit stent) sau chirurgical (by-pass aortocoronarian).
Concluzii
Angina pectorala apare frecvent la pacienti care asociaza factori de risc cardiovascular: fumatori,
diabetici, cu obezitate abdominala, cu varsta peste 55-65 ani, cu hipercolesterolemie, hipertensivi.
Exista si forme de suferinta ischemica a inimii fara durere (in special la diabetici), de aceea pacientii cu
risc crescut vor fi evaluati cardiologic chiar in absenta durerii pectorale.
Un examen fizic normal si un ECG normal nu pot exclude boala cardiaca ischemica, mai ales la un
pacient cu dureri tipice si factori de risc cardio-vascular.
Toti pacientii cu angina pectorala trebuie consultati de un medic cardiolog care va efectua periodic o
serie de teste si va stabili daca este sau nu suficient tratamentul medicamentos.
Este obligatoriu controlul factorilor de risc, indiferent de metoda de tratament adoptata.
Daca durerile anginoase devin mai frecvente, apar la eforturi mai mici decat de obicei, dureaza mai mult
sau nu mai raspund la administrarea de nitroglicerina sublingual, se impune consult cardiologic de
urgenta.

HIPERTENSIUNEA ARTELIALA (HTA)

DEF.: Hipertensiunea sau tensiunea arterial crescut este o afeciune frecvent n care sngele exercit o
presiune exagerat asupra pereilor arteriali, ceea ce poate duce la complicaii precum boli cardiace, accidente
vasculare cerebrale i insuficien renal.
Hipertensiunea poate fi consecina mai multor condiii i afeciuni diverse sau poate reprezenta ea nsi o
afeciune.
Tensiunea sau presiunea arterial este fora exercitat de sngele pompat de inim asupra pereilor arteriali.
Tensiunea arterial este exprimat sub forma a dou numere urmate de unitatea de msur a presiunii milimetri
coloan de mercur (de exemplu, 120/80 mmHg). Prima valoare reprezint tensiunea sistolic care este cea mai
mare presiune de la nivelul arterelor n sistol (cnd inima pompeaz sngele n corp). A doua valoare se
numete tensiune diastolic i reflect cea mai mic presiune de la nivelul arterelor atunci cnd inima este n
diastol (se relaxeaz ntre dou bti).
Valorile tensiunii arteriale variaz i nregistreaz creteri i scderi moderate ca rspuns la diferite situaii. De
exemplu, tensiunea arterial va crete n timpul unui efort fizic susinut pentru a asigura un flux adecvat de
snge arterial (oxigenat) ctre toate celule organismului. De asemenea, tensiunea arterial poate crete n situaii
stresante. Tensiunea arterial este de obicei mai sczut n timpul somnului i n perioadele de relaxare.
Ca regul, adulii ar trebui s aib tensiunea arterial mai mic de 140/90 mm Hg. n plus, ultimele ghiduri
medicale consider c msurtori repetate mai mari de 120/80 mm Hg reprezint prehipertensiune, care ar
trebui monitorizat regulat i tratat la nevoie pentru a prentmpina creterea tensiunii arteriale.
Cea mai frecvent form de hipertensiune arterial la adolesceni i aduli, dar rar la copii este cea primar,
esenial (de cauz necunoscut). Cea de-a doua form de hipertensiune se numete secundar i apare ca
urmare a unei alte afeciuni. Aceast form de hipertensiune apare brusc i determin valori ale tensiunii
arteriale mai mari dect n hipertensiunea esenial.
Valorile foarte mari ale tensiunii arteriale aprute brusc, precum i efectele pe termen lung ale hipertensiunii
uoare-moderate pot duce la complicaii ce pot pune viaa n pericol cum ar fi accidentele vasculare cerebrale,
insuficiena renal i atacul de cord (infarct miocardic).

44
Hipertensiunea arterial este adesea numit ucigaul tcut deoarece de obicei nu produce niciun fel de
simptome pn cnd nu apar complicaiile grave. n unele cazuri, persoanele hipertensive pot prezenta epistaxis
(sngerare nazal) sau cefalee.
n ciuda lipsei simptomelor, hipertensiunea arterial necontrolat solicit intens pereii arterelor. Aceast
solicitare duce la deteriorarea vaselor de snge din ntreg organismul, inclusiv a celor din organele vitale
precum rinichi, inim i creier.
Hipertensiunea arterial este influenat de anumii factori de risc. Nu toate persoanele care au risc crescut de
hipertensiune vor face boala i nu toate persoanele care au hipertensiune au factori de risc.
Aceti factori de risc includ:
Strmoii afro-americani;
Vrsta cnd numai prima valoare a tensiunii este crescut (adic cea sistolic) se numete
hipertensiune sistolic izolat care este frecvent la vrstnici;
Anxietatea i stresul;
Diabetul;
Alimentaia bogat n sare;
Consumul excesiv de alcool;
Istoricul familial de hipertensiune arterial;
Sexul masculin;
Obezitatea;
Prehipertensiunea;
Stilul de via sedentar;
Fumatul sau mestecatul tutunului.

n unele cazuri hipertensiunea arterial poate fi att de sever nct s pun imediat viaa n primejdie i ar
trebui evaluat rapid.
Aceste cazuri sunt hipertensiunea arterial malign (accelerat) i crizele hipertensive.
Complicaiile hipertensiunii netratate includ:
Anevrismul;
Boala arterial coronarian;
Insuficiena cardiac;
Crizele hipertensive;
Insuficiena renal;
Hipertensiunea arterial malign;
Deterioarea anumitor organe;
Accidentele vasculare cerebrale;
Modificri ale vederii sau orbire.
Cauze posibile:
Alcoolismul;
Anxietatea i stresul;
Boala valvular aortic;
Ateroscleroza (rigidizarea arterelor);
Coarctaia de aort (ngustarea aortei);
Leziunile cerebrale care cresc presiunea intracranian ceea ce poate afecta capacitatea de reglare a
tensiunii arteriale;

45
 Tulburri endocrine (hipertiroidism, sindrom Cushing, hiperparatiroidism);
Febra;
Afeciuni renale (cancer renal, insuficiena renal, hipertensiunea renovascular, glomerulonefrita);
Dureri severe precum cele aprute n cancer sau arsuri;
Hipercolesterolemia (nivele crescute ale colesterolului n snge);
Deficitul de potasiu;
Sarcina (hipertensiunea de sarcin, preeclampsia).
Medicamente i substane care produc HTA:
Cocaina;
Metamfetamina;
Antiinflamatoarele nesteroidiene;
Contraceptivele orale sau alte medicamente hormonale;
Medicamentele pentru tratarea rcelii;
Decongestionantele nazale;
Steroizii.
Trebuie s mergi urgent la doctor dac:
Hipertensiunea este nsoit de unul dintre urmtoarele simptome:
Modificarea sau pierderea strii de contien cum ar fi letargia;
Modificri ale strii mentale sau schimbri brute de comportament cum ar fi confuzie, delir, letargie,
halucinaii i iluzii;
Dureri n piept, senzaie de constricie sau presiune toracic, palpitaii;
Ameeal;
Vorbire neclar, deformat sau incapacitatea de a vorbi;
Epistaxis (sngerare nazal) care nu se oprete n 5 minute;
Amoreal;
Paralizie sau incapacitatea de a mica o parte a corpului;
Tahicardie (accelerarea ritmului cardiac);
Cefalee sever sau neobinuit;
Modificri ale vederii;
Slbiciune.

INSUFICIENTA CARDIACA (STANGA, DREAPTA SI GLOBALA)

DEF.: Reprezinta un sindrom complex care rezulta din afectarea structurii si functiei inimii, ducand la
incapacitatea cordului de a pompa suficient sange pentru a acoperi necesitatile metabolice ale organismului.
(Def. 2: Incapacitatea inimii de a-si indeplini functia de pompare si de propulsare a sangelui.)
Inima este un organ muscular, cavitar, care indeplineste functia de pompa a organismului. Are patru camere:
doua camere mici, numite atrii (atriul stang si atriul drept) si doua camere mari, numite ventriculi (ventriculul
stang si ventriculul drept).
Sangele neoxigenat se intoarce prin intermediul venelor, in atriul drept. De aici trece in ventriculul drept care il
pompeaza in plamani pentru a se oxigena. Sangele oxigenat din plamani se intoarce la inima in atriul stang, de
aici trece in ventriculul stang care il pompeaza prin aorta in intregul organism. Ciclul cardiac are doua faze:
diastola (inima se umple cu sange) si sistola (sangele este evacuat din inima).
Cauze: insuficienta cardiaca este complicatia unei boli cardiace.
Ea poate afecta inima stanga, inima dreapta sau ambele.

46
Insuficienta cardiaca (sau ventriculara) stanga poate fi consecutiva unei:
hipertensiuni arteriale,
unei atingeri vasculare (ingustarea sau insuficienta aortica sau mitrala),
unei boli cardiace congenitale precum coarctatia aortica (stramtarea istmului aortei),
unei cardiopatii ischemice (diminuarea sau oprirea circulatiei sangvine in una sau mai multe artere ale
inimii),
unei miocardiopatii (boala a muschiului cardiac).
O tulburare a ritmului, o anemie serioasa, o hipertiroidie pot, de asemenea, sa favorizeze aparitia unei
insuficiente cardiace.
Simptome
Oboseala este un semn frecvent al insuficientei cardiace
Hipertensiune;
Staza de sange in plamani (edem pulmonar), responsabila de o jena respiratorie (dispnee), uneori
intensa, la efort apoi si in repaus. La inceput aceasta jena se observa doar in timpul sau dupa exercitiul
fizic (dispnee de efort), apoi ea se intensifica si sfarseste prin a persista chiar si in repaus. Pentru a
respira mai bine, bolnavul doarme in pozitie sezand in pat (dispnee de decubit). El poate sa se trezeasca
noaptea din cauza unei crize de edem pulmonar acut (inundare brusca a alveolelor si a tesutului
pulmonar de catre plasma sangvina) cu jena respiratorie acuta, respiratie zgomotoasa, transpiratii si
expectoratie cu spuma. Aceasta criza necesita un tratament de urgenta.
Tuse;
Fizic cianoza.
Insuficienta cardiaca (sau ventriculara) dreapta este de cele mai multe ori consecutiva unei:
Hipertensiuni arteriale pulmonare (cresterea presiunii in artere le pulmonare), cauzata la randul ei de o
afectiune pulmonara (bronsita cronica cu emfizem, embolie pulmonara).
Unei cardiopatii congenitale (comunicare interventriculara sau interauriculara, stenoza pulmonara).
Se mai numeste si Cord pulmonar acut.
Simptome
antreneaza o hipertensiune in sistemul venos, responsabila de o dilatare a venelor jugulare la gat, de o
crestere a volumului ficatului (ficat cardiac), de edeme ale gleznelor si gambelor, uneori de o jena
abdominala si tulburari digestive.
are un debut brutal, violent si se manifesta prin: dureri precordiale violente, constrictive, cu caracter
coronarian; dispnee intensa, cu respiratii bruste, rapide si superficiale; tahicardie accentuata; uneori tuse
uscata; anxietate intensa, cianoza; spute hemoptoice; lipotimii.
Deseori exista si stare de soc sau doar hipotensiune arteriala.

O insuficienta ventriculara stanga poate sa se complice cu o insuficienta ventriculara dreapta si astfel poate crea
o insuficienta cardiaca globala.
Insuficienta cardiaca globala
Este insuficienta care afecteaza si inima stanga si cea dreapta.
Simptomele sunt comune insuficientei stangi si drepte, dominand unele sau altele, dupa cum ventriculul stang
sau cel drept este mai afectat. Cand insuficienta dreapta urmeaza celei stangi, dispneea scade de obicei in
intensitate; cand cea stanga urmeaza celei drepte, poate aparea ortopnee sau astm cardiac. In general, in aceasta
forma, cianoza este insotita de o racire a tegumentelor; tulburarile neuropsihice si digestive sunt mai intense,
starea generala este severalterata, polipneea si tahicardia pronuntate, edemele generalizate.

47
Complicatii: bronsite de staza, tromboflebite periferice, infectii cronice ale gambelor prin edem cronic,
alterarea functiilor hepatice, tulburari de ritm, tulburari electrolitice etc.

Pe fondul unei insuficiente cardiace apar uneori decompensari repetate, aparent nejustificate, uneori cu
subfebrilitate, spute hemoptoice sau subicter. Examenul atent depisteaza semne de tromboflebita a membrelor
pelvine: dureri la presiunea gambelor, plantelor sau la dorsoflexia piciorului.
Evolutia si prognosticul depind de natura bolii cauzale (mai bune in miocarditele infectioase, mai grave in
bolile valvulare si in cordul pulmonar cronic etc), de factorii precipitanti si de corectitudinea si respectarea
tratamentului. Cu timpul se ajunge la insuficienta cardiaca ireductibila, in care orice tratament ramane ineficace.
Profilaxia consta in prevenirea si combaterea factorilor determinanti sau precipitanti.
Tratamentul urmareste reducerea muncii inimii prin: repaus, controlul retentiei hidro-saline prin restrictia
aportului de sare, administrarea de diuretice si cresterea eficientei inimii cu preparate digitalice.
Repausul reprezinta baza Tratamentului, cu conditia de a fi individualizat, adeseori putandu-se reduce o
insuficienta cardiaca numai prin repaus. Repausul absolut si prelungit la pat sau fotoliu are insa o serie de
neajunsuri, fapt pentru care bolnavul - cu exceptia unor cazuri deosebite (infarct miocardic, cardita reumatica
etc.) - nu trebuie imobilizat complet. Pozitia cea mai recomandabila este aceea semisezanda. In general,
repausul la pat dureaza una pana la 3 saptamani, apoi se trece la mobilizarea progresiva a bolnavului. In
perioada de compensare este obligatoriu un repaus de 10 ore in cursul noptii si, de 2 ore dupa amiaza. Repausul
trebuie completat cu sedative (bromuri, barbiturice), pentru a asigura un somn odihnitor si a combate anxietatea.
Excesul de sedative este insa daunator.
Se va evita, in masura posibilului, imobilizarea absoluta si prelungita, deoarece exagereaza tendinta la
tromboze venoase si la aparitia infectiilor pulmonare, iar la varstnici la aparitia infectiilor urinare. Repausul va
fi si psihic si moral nu numai fizic.
Regimul consta intr-o alimentatie variata si bogatain vitamine, mese fractionate, regim hipocaloric la obezi,
hipertensivi si coronarieni. Se va urmari ca greutatea bolnavului sa nu depaseasca valoarea normala. Alcoolul,
cafeaua si ceaiul sunt permise in cantitati mici. Fumatul trebuie interzis. Se vor asigura proteine suficiente
(1 g/kilocorp), cantitatea de lipide va fi redusa, iar fructele, zarzavaturile, sucurile si zeama de fructe vor fi
administrate in cantitati mai mari. Reducerea clorurii de sodiu (sarea de bucatarie) are o importanta esentiala. In
formele severe se permit 1 - 1,5 g sare de bucatarie/zi, iar in unele cazuri 0,5 g/zi (regim de orez, fructe si
dulciuri). Daca se intrebuinteaza diuretice tiazidice (Nefrix) se permit 1 - 3 g sare.
Odata comdensat bolnavul poate consuma 3 - 5 g sare/zi, iar daca primeste diuretice tiazidice, pana la 7 g/zi. In
insuficienta cardiaca, restrictia de lichide este nerationala si daunatoare, deoarece bolnavii au nevoie de lichide
suficiente pentru a elimina sodiul. De aceea bolnavii vor fi lasati sa-si potoleasca setea in voie, dar fara a depasi
1-1/21 lichid, iarna, si 2 litri vara.
Ca masuri generale care se adauga repausului si regimului:
Tratament hipotensiv la bolnavi cu hipertensiune arteriala;
reducerea greutatii prin regim hipocaloric la obezi;
prevenirea emboliilor in caz de imobilizare prelungita la pat, prin masaje si miscari active si pasive ale
membrelor inferioare, ciorapi elastici si Tratament anticoagulant, mai ales la bolnavii cu antecedente
tromboembolice;
oxigenoterapie cand e cazul, sedative, tranchilizante si analgetice dupa caz si evacuarea colectiilor
lichidiene.

10. GINECOLOGIE
TULBURARI DE CICLU MENSTRUAL
MENORAGIA
48
DEF.: Hemoragie puternic n timpul menstruaiei care dureaz mai mult de apte zile i cauzeaz sngerri
care necesit schimbarea absorbantelor la intervale mai mici de dou ore.

n plus, femeile care sufer de menoragie se pot confrunta i cu anemie sau cheaguri mari, lucru care poate duce
la pierderea unei cantiti anormale de snge. Menoragia este o problem ginecologic real i suficient de
grav nct s necesite atenie medical pentru a fi tratat.
Cauze:
Dei este cea mai comun afeciune ginecologic, n jumtate dintre cazuri, cauzele menoragiei nu pot fi
identificate cu exactitate. n ciuda acestui fapt, exist cteva cauze cunoscute ca avnd posibilitatea s provoace
aceast problem:
Dereglrile hormonale
Disfuncia ovarian
Fibromul uterin
Polipii uterine
Adenomioza
Dispozitivele intrauterine non-hormonale
Complicaii ale sarcinii cum ar fi pierderea unui copil sau sarcina ectopic
Cancerul uterin, cervical sau ovarian
Bolile de snge ereditare, cum ar fi Boala lui Von Willebrand
Medicamente cum sunt anti-inflamatoarele i anti-coagulantele
Alte afeciuni de sntate, cum ar fi boala inflamatorie pelvin, dereglri ale glandei tiroide,
endometrioza sau boli ale ficatului sau rinichilor
Semne i simptome ale menoragiei
Exist numeroase simptome care pot indica aceast afeciune, cum ar fi:
Sngerri vaginale puternice care necesit schimbarea absorbantului n fiecare or
Hemoragie puternic ce necesit ngrijiri medicale
Flux menstrual care dureaz mai mult de 1 sptmn
Cheaguri de snge mari
Semne i simptome de anemie care includ oboseal i dificulti de respiraie
Dureri constante n partea de jos a abdomenului i dureri pelvine
Analize medicale care pot depista menoragia
Medicul tu ar putea s i recomande urmtoarele analize pentru a depista dac suferi sau nu de menoragie:
Examinare fizic
Jurnal al ciclului menstrual
Analize de snge pentru depistarea anemiei, a bolii glandei tiroide sau dereglri hormonale
Analiza Frotiu Papanicolau pentru a exclude boli precum infecia cervical, inflamaii, displazie sau
cancer
Biopsie endometrial pentru a testa mucoasa uterului privind anomalii celulare sau cancer
Ultrasunete pentru a evlaua organele pelvine, inclusiv uterul, ovarele i pelvisul
Sonohisterogram, o procedur n care un fluid este introdus n uter, astfel nct radiografia s evalueze
corect starea acestuia privind anomaliile
Histeroscopia, o procedur prin care este introdus n uter o mini-camer care va evalua mucoasa
acestuia

49
 Dilatare i chiuretaj, o procedur realizat, n general, ntr-o sal de operaii n care mucoasa uterului
este fragmentat i evaluat pentru anomalii
Tratamentul n cazul menoragiei depinde de caz i de istoricul medical al fiecrei paciente n parte i poate s
includ urmtoarele:

Tratament cu medicamente
Suplimente de fier pentru tratarea anemiei
Anti-inflamatoare non-steroidale pentru tratarea dismenoreei (crampe menstruale) i pentru reducerea
hemoragiei. Acestea conin substane din compoziia ibuprofenului sau a naproxenului
Acid tranexamic luat n timpul sngerrii, este un medicament care ajut la reducerea pierderilor de
snge
Contraceptive orale care ajut la reglarea ciclului menstrual i diminueaz durata i cantitatea
sngerrilor
Progesteron administrat pe cale oral, folosit n tratamentul dereglrilor hormonale, n special pentru
diminuarea sngerrilor
Spray-uri nazale folosite n anumite situaii, cum ar fi n cazul bolii lui Von Willebrand sau n cazurile de
hemofilie uoar, i care ajut la creterea proteinelor care produc coagularea sngelui
Intervenii chirurgicale
Dilatare i chiuretaj
Embolizarea arterelor uterine, procedur realizat pentru tratarea menoragiei la femeile care sufer de
fibrom uterin; aceast procedur implic trecerea unui cateter prin artera femural a arterelor uterine,
moment n care vasele de snge sunt injectate cu microsfere din plastic
Histeroscopie, o procedur prin care este introdus un aparat de fotografiat n uter pentru evaluarea
mucoasei
Ultrasunete pentru distrugerea esutului fibroid
Miomectomia, o procedur prin care fibromul uterin este ndeprtat chirurgical, fie prin mai multe
incizii abdominale mici, fie printr-o incizie abdominal deschis sau prin vagin
Ablaia endometrial, o procedur prin care mucoasa uterului este distrus definitiv
Rezecie endometrial, o procedur prin care o bucat de srm electrochirurgical este utilizat pentru a
elimina mucoasa uterin
Histerectomie, o procedur prin care se ndeprteaz uterul, colul uterin i, uneori, ovarele.

LEUCOREEA
DEF.: Leucoreea inseamna o scurgere vaginala, dar nu sangerare. Poate fi de natura fiziologica in momentul
ovulatiei - sau de natura patologica cand arata o infectie a cailor genitale.
Leucoreea poate fi groasa, aderenta, de culoare alb-galbuie, cu miros dezagreabil (uneori). Existenta leucoreei
nu este una anormala.
Cauze:
Fiecare vagin sanatos produce, in mod regulat, secretii al caror rol este de a-l curata, impiedicand aparitia
infectiilor. Modificarile acestor secretii apar fie din cauza:
ciclului menstrual (inainte sau dupa menstruatie),
a unei perioade cu stres emotional,
alimentatie deficitara,
sarcina,
tratamente repetate cu antibiotice.
50
 hipersecretia glandelor cervicale,
alte boli ale aparatului genital (vaginite, candidoze microbiene),
igiena precara,
folosirea in mod repetat a produselor cosmetice sau a lubrefiantilor vaginali,
diabet zaharat,
activitate sexuala excesiva.
Simptome
Fiecare femeie are secretii vaginale.
Acestea pot fi clare, usor tulburi ori albicioase sau galbui atunci cand apar pe lenjerie sau pe tamponul extern.
Uneori, leucoreea este insotita de iritatii locale, arsuri, mancarimi si chiar dureri in timpul actului sexual.
Analize medicale
In vederea unui diagnostic este necesara recoltarea de secretie vaginala pentru examinarea microbiologica in
timpul consultului ginecologic, care este indispensabil pentru a primi tratamentul corect. Alte investigatii sunt
testul cu KOH (hidroxid de potasiu), colpocervicoscopia si biopsia cervicala
Diagnosticul de leucoree de natura patologica
In momentul aparitiei simptomelor descrise mai devreme, este important ca fiecare femeie sa mearga la un
consult de specialitate. Amanarea obtinerii unui diagnostic corect duce la aparitia complicatiilor sau la
intarzierea eficacitatii tratamentului prescris.
Tratamentul pentru leucoreea de natura patologica
In functie de cauza aparitiei leucoreei, se face un tratament diferentiat. Daca este de natura infectioasa,
leucoreea este tratata cu antibiotice sau antifungice, in functie de germenul identificat in timpul examinarii
microbiologice.
Evolutie, Complicatii, Profilaxie
Leucoreea este destul de sensibila la tratament, dar ea recidiveaza destul de frecvent. Netratate, aceste scurgeri
vaginale pot cauza infertilitate si predispun la aparitia cancerului de col uterin.
Recomandari medicale
Pentru prevenirea oricaror tipuri de infectii, igiena personala este cea mai importanta. Nu sunt recomandate
spalaturile vaginale zilnice si dusurile excesive cu produse iritante care pot distruge micro-organismele
vaginale, agravand leucoreea.
De asemenea, se recomanda evitarea purtarii lenjeriei intime foarte stramte si din material sintetic, evitarea
actelor sexuale prea frecvente si evitarea folosirii deodorantelor si a parfumurilor in zona genitala. Femeile cu
diabet trebuie sa isi controleze regulat glicemia.

VALVULOVAGINITELE
DEF.: Vaginita este o infectie joasa si reprezinta inflamatia localizata a mucoasei vaginale si poate fi cauzata de
bacterii, ciuperci, protozoare. Vaginitele se mai numesc si colpite.
De obicei inflamatia vaginului este insotita de inflamatia vulvei (partea externa a aparatului genital feminin),
astfel incat denumirea este de vulvovaginita.
Cauzele vulvovaginitei si factorii favorizanti pentru dezvoltarea ei
Factorii favorizanti care pot declansa instalarea vulvovaginitei sunt:
activitatea sexuala;
tratamentul cu antibiotice;
diabetul zaharat, SIDA;
disfunctiile hormonale (pubertate sau menopauza);
nivel scazut de igiena sau unele practici igienice (irigatiile vaginale frecvente);

51
 unele metode contraceptive.
Principala cauza a aparitiei vulvovaginitelor este reprezentata de infectia cu bacterii (Haemophilus vaginalis),
protozoare (Trichomonas vaginalis) si ciuperci (Candida albicans).
Semnele si simptomele vulvovaginitei
Vulvovaginita este o infectie genitala joasa si se poate manifesta prin urmatoatoarele semne si simptome:
scurgere vaginala sau leucoree caracteristica fiecarui tip de agent patogen:
o In vulvo-vaginita micotica determinata de Candida albicans leucoreea este albicioasa, grunjoasa.
o Leucoreea galben-verzuie aerata cu miros specific este determinate de Trichomonas vaginalis.
o Haemophilus vaginalis produce o scurgere vaginala de culoare alb-cenusie aerata cu miros
dezagreabil si aderenta uniform de peretii vaginului.
Prurit (mancarime) intens localizat la nivelul organelor genitale externe insotit de senzatia de arsura;
urere locala;
mucoasa vaginala este congestionata;
disurie (dificultate la urinare).
Aceste simptome si semne se atenueaza si reapar in functie de menstruatie si sarcina.
Diagnosticul de vulvovaginita
Simptomele si semnele (leucoree, prurit, disurie, senzatia de arsura), deranjante de cele mai multe ori, ghideaza
pacienta catre un cabinet medical pentru un consult ginecologic.
Pentru stabilirea diagnosticului de vulvovaginita sunt necesare urmatoarele examene de laborator:
determinarea pH-ului vaginal care in mod normal este acid, iar in prezenta vulvovaginitei este bazic sau
alcalin;
examenul microscopic urmat de cultura si antibiograma;
investigatii serice si imunologice;
testarea pe lama a secretiei vaginale.
Tratamentul vulvovaginitei
Pentru ca tratamentul vulvovaginitei sa aiba rezultate, este imperios necesar sa se respecte cateva reguli:
tratamentul sa se aplice ambilor parteneri;
la femeie tratamentul sa fie local si general;
tratarea corecta a recidivelor.
Tratamentul vulvovaginitei este individualizat in functie de agentul patogen:
Vulvovaginita micotica beneficiaza de tratament local si principalele medicamente utilizate sunt:
Nistatin, Clotrimazol, Miconazol. Betadina, glicerina boraxata pot fi aplicate sub forma de badijonaj sau
capsule vaginale. Recidivele si reinfectiile sunt frecvente si necesita un tratament mai indelungat.
Vulvovaginita determinata de Trichomonas vaginalis necesita tratament general cu Metronidazol sau
Tinidazol si tratament local cu ovule.
Tratamentul vulvovaginitei bacteriene este reprezentat de antibiotice administrate general si local.
Antibioticele sunt administrate local sub forma de crema sau tablete vaginale.

11. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR

Substantele medicamentoase se introduce de obicei in organism prin cavitatea bucala (per os), prin rect, sub
piele-subcutanat, intravenos, intramuscular, intratraheal. Primele doua cai se numesc enterale, celelalte
parenterale. In afara de caile aratate, in cazuri rare, medicamentele pot fi administrate epidural, intraperitoneal,
intraarterial, intracardiac.

52
Alegerea corecta a caii de administrare se realizeaza in functie de forma farmaceutica si avantajele sau
dezavantajele administrarii medicamentelor: gradul de biotransformare la nivelul primului pasaj intestinal si
hepatic, absorbtia, gravitatea bolii (acuta sau cronica), starea pacientului (constienta, inconstienta sau voma).
Administrarea medicamentelor pe cale orala
Calea orala este calea naturala de administrare a medicamentelor, acestea putandu-se resorbi la nivelul mucoasei
bucale si a intestinului subtire sau gros.
Majoritatea medicamentelor administrate oral sunt absorbite suficient de repede, patrunzand in circulatie prin
traversarea peretelui intestinal. Viteza si intensitatea pasajului principiului activ depind de mai multi factori. In
primul rand, daca unul sau mai multe medicamente sunt administrate in acelasi timp si daca in momentul
administrarii persoana are stomacul plin sau gol. Medicamentul administrat oral si pe stomac plin se absoarbe
mult mai greu decat pe un stomac gol. Unele medicamente cum sunt antiacidele, care neutralizeaza aciditatea
gastrica, sunt administrate oral pentru a obtine un efect direct pe stomac sau pe tractul digestiv. Medicamentele
administrate sublingual trec rapid in sange, traversand mucoasa bucala bogata in vase sangvine.
Scopul folosirii acestei cai este obtinerea efectelor locale sau generale ale medicamentelor:
efecte locale: favorizeaza cicatrizarea ulceratiilor digestive; protejeaza mucoasa gastrointestinala;
inlocieste fermentii digestive, secretia gastrica, in cazul lipsei acestora; dezinfecteaza tubul digestive;
efecte generale: medicamentele administrate pe cale orala se resorb la nivelul mucoasei digestive,
patrund in sange si apoi actioneaza aupra unor organe, sisteme, aparate (antibiotice, vasodilatatoare,
cardiotonice, sedative).
Medicamentele care se administreaza pe cale orala:
lichidele: siropuri, uleiuri, emulsii;
solide:
o tabletele, drageurile se aseaza pe limba pacientului si se inghit ca atare. Tabletele care se resorb
la nivelul mucoasei sublinguale (nitroglicerina) se aseaza sub limba;
o pulberile divizate in casete amilacee, sau capsule cerate - se inmoaie inainte caseta in apa si se
aseaza pe limba pentru a fi inghitita;
o pulberile nedivizate se dozeaza cu lingurita sau cu varful de cutit;
o granulele se masoara cu lingurita;
o unele pulberi se dizolva in apa, ceai si apoi se administreaza sub forma de solutii (ex. purgativele
saline).

Administrarea medicamentelor pe cale parenterala

Prin cale parenteral se nelege administrarea medicamentelor pe alt cale dect tubul digestiv. n mod curent
se nelege introducerea n organism a medicamentelor aflate n stare lichid, cu ajutorul unor ace care
traverseaz esuturile, deci prin injecii.
Dintre avantajele utilizrii acestei ci citm:
absorbia uoar, cea ce determin o instalare rapid a efectului;
ocolirea tubului digestiv n cazul medicamentelor sensibile la aciunea sucurilor digestive;
introducerea medicamentelor n organismul bolnavului incontient.
Aceasta pastreaza in sfera ei numai calea injectabila de administrare a medicamentelor.
Injectia consta in introducerea substantelor medicamentoase lichide in organism, prin intermediul unor ace care
traverseaza tesuturile, acul fiind adaptat la seringa.
Avantajele caii parenterale sunt:
dozarea precisa a medicamentelor;
obtinerea unui efect rapid;
53
 posibilitatea administrarii medicamentelor la pacientul inconstient, cu hemoragie digestiva, varsaturi.
Scopul injectiilor:
explorator - care consta in testarea sensibilitatii organismului fata de diferite substante;
terapeutic - administrarea medicamentelor.
Locul injectiilor (ca si scopul) il constituie tesuturile in care se introduc medicamentele:
grosimea dermului - injectia intradermica;
sub piele, in tesutul celular subcutanat - injectia subcutanata;
tesutul muscular - injectia intramusculara;
in vasele sanguine - injectia intavenoasa si injectia intraarteriala;
in inima injectia intracardiaca;
in interventia de urgenta in maduva rosie a oaselor;
injectia intraosoasa - in spatiul subarahnoidian.
Administrarea prin injectare se realizeaza, de obicei, in urgentele medicale pentru un efect rapid, fiind folosita si
atunci cand nu este posibila sau nu este avantajoasa administrarea orala: medicamente care se absorb putin sau
deloc, fie sunt distruse in tubul digestiv, cand bolnavii sunt necooperanti, aflati in stare de coma sau inconstienta
sau in caz de contraindicatie pentru administrare orala. In urma administrarii medicamentelor pe aceasta cale, in
sange se realizeaza concentratii sanguine foarte inalte si rapide, fiind extrem de eficace in urgente, dar si foarte
periculoasa.
Injecia intradermic se face cu scop explorator, anestezic, curativ.
In scop diagnostic: injectarea diverselor antigene sau alergene care, in contact cu anticorpii din organism,
produc o reactie maculo-papuloasa locala (intradermoreactie), direct proportionala cu gradul de sensibilizare.
Citirea reactiei se face intre 30 minute si 72 de ore, in functie de antigenul introdus (tuberculina, antigen hidatic,
difteric, etc.)
In scop terapeutic se introduc substante medicamentoase pentru desensibilizarea sau se incepe anestezia locala
prin infiltrare.
Zona de electie pentru astfel de injectii este fata anterioara a antebratelor, fiind mai accesibila si lipsita de
foliculi pilosi.
Tehnica: Se utilizeaza seringa de 1 ml si ace mici si subtiri, cu bizoul scurt. Dupa dezinfectia tegumentului,
acesta se intinde usor, patrunzand cu acul paralel cu suprafata pielii, strict intradermic, injectand 0,1-0,3 ml.
Daca injectia este corect facuta, la locul injectarii apare o papula, iar pielea ia aspectul unei coji de portocala.
Injectarea intraarteriala este rezervata pentru substantele radioopace folosite in vederea diagnosticului
radiologic. De asemenea, in situatii de exceptie se pot injecta regional substante citotoxice sau metaboliti
protectori fata de acestea.
Injectiile in seroase se folosesc foarte rar. Injectarea intraperitoneala, de exemplu, poate servi, ocazional,
pentru introducerea de substante citotoxice sau de radioizotopi la bolnavii cu tumori abdominale si ascita.
Administrarea intraarteriala a medicamentelor poate cauza reflexe puternice sau poate fi urmata de aparitia unui
hematom la locul injectiei.
Injecia subcutanat se face numai in scop terapeutic si consta in introducerea substantei in hipoderm. In
pricipiu injectia se poate efectua pe toata suprafata corpului cu exceptia zonelor tegumentare care acopera
reliefuri osoase, vase mari sau trunchiuri nervoase, fata interna a membrelor, regiunea gatului si capului si
zonele unde se exercita presiuni.
Totusi, se prefera anumite zone de electie ca: fata antero-externa a coapsei, fata posterioara a bratului, fata
laterala a toracelui, fata peretelui antero-lateral al abdomenului, unde hipodermul este mai dezvoltat si
tegumentul mai mobil pe planurile subjacente.

54
Tehnica: Se utilizeaza seringi proportionale cu cantitatea de solutie ce trebuie injectata, cu ace mai lungi si
bizoul lung. Se dezinfecteaza pielea in zona respectiva si apoi prindem intre indexul si policele stang
tegumentul pana face o cuta, la baza caruia introduce acul cu o miscare rapida, paralel cu suprafata zonei, apoi
dam drumul la cuta. Prin miscari de lateralitate verificam daca acul este in hipoderm; aspiram apoi putin pentru
a verifica daca varful acului nu a patruns intr-un vas hipodermic, dupa care injectam lent solutia pentru a nu
produce dureri prin distensia brutala a pielii.
Injecia intramuscular se efectueaz n scop curativ.
Calea intramusculara prezinta unele particularitati. Pe cale intramusculara se administreaza medicamente in
solutii sau suspensii apoase si uleioase.
Aceasta cale se utilizeaza de obicei pentru administrarea medicatiei de depozit (penicilina, hormoni).
O injectie intramusculara, utilizata mai ales in cazul administrarii de produse ca solutiile uleioase (relativ
dureroase), permite o actiune mai rapida si mai precisa a medicamentului decat administrarea pe cale orala, dar
mai putin rapida si mai putin precisa decat cea pe cale venoasa.
Tehnica - Injectarea se practica intr-o regiune in care muschii sunt grosi, in afara traiectului vaselor mari sau al
nervilor importanti, cel mai des in fesa. Pentru a evita nervul sciatic, intepatura trebuie facuta in sfertul
superoextern al fesei. Acele, lungi de la 6 la 8 centimetri - mai mult pentru solutiile uleioase - sunt fine si cu
bizoul lung. Utilizarea unui material de injectare de unica folosinta a devenit obisnuita. Acul este infundat
perpendicular, cu o lovitura seaca, cu scopul de a evila durerea. Este important sa se verifice ca nu curge sange
si deci ca acul n-a patruns intr-un vas sangvin. Este bine sa se alterneze locurile de injectare pentru a limita
riscul formarii de mici hematoame sau de mici induratii, susceptibile sa survina in cursul unor serii lungi de
injectii, si tratarea induratiilor prin aplicarea de comprese calde de mai multe ori pe zi.
Injecia intravenoas se efectueaz n scop explorator sau curativ i ofer o instalare rapid a efectului dorit,
administrarea n totalitate a dozei prescrise.
Se recurge la calea intravenoasa cand este necesar sa se administreze cantitati mari de solutii injectabile,
folosind in aceste cazuri perfuzia. Nu se pot administra pe cale intravenoasa suspensii sau emulsii, substante
care produc hemoliza, precipita proteinele plasmatice, lezeza endoteliul vascular, sunt toxice pentru miocard.
Pe cale intravenoasa pot fi injectate cantitati de 1-500 ml solutie, administrarea durand intre 1 sau mai multe
minute (in cazul injectilor obisnuite) si cateva ore (in cazul perfuziilor).
O injectare intravenoasa, prin introducerea directa a medicamentului in circulatia sangvina, permite o actiune
terapeutica difuzata in tot organismul, mai intensa si mai rapida decat pe alte cai. Ea se utilizeaza atunci cand
produsele prescrise sunt iritante si deci putin adecvate la injectarea intramusculara.
Tehnica - O injectie intravenoasa necesita cunostinte anatomice precise (deosebirea venelor de artere,
localizarea venelor etc.) si nu poate fi practicata decat de un personal specializat, medici sau asistente medicale
cu diploma de specialitate. Injectia se face de cele mai multe ori in plica cotului, unde venele sunt mai vizibile
comparativ cu alte locuri ale corpului, dar ea poate fi facuta siin venele antebratului sau in cele de deasupra
mainii.
Injectarea necesita aplicarea unui garou, destinat sa faca vena sa iasa in evidenta si se indeparteaza dupa ce vena
a fost punctionata, ceea ce se stie atunci cand intra sange in seringa. O injectie intravenoasa se face foarte lent
cu seringi de capacitate 5-10 mililitri si cu ace de 4-5 centimetri lungime, cu bizou scurt. Injectia o data
terminata si acul scos, se dovedeste necesar sa se comprime vena trei-patru minute pentru a evita formarea unei
echimoze.
Ce dezavantaje are administrarea injectabila a medicamentelor?
Efecte secundare mai puternice si frecvente decat la administrarea orala
Durere la locul injectarii
Infectii locale sau sangerari locale
Necroza locala a tesuturilor
55
 Transmiterea de diferiti agenti patogeni (de exemplu virusuri hepatitice, SIDA, bacterii)
Incarcarea vaselor cu solutiile injectate; la administrarea pe cale orala, medicamentul este partial
transformat de tubul digestiv, care poate sa si elimine o parte din medicament, care nu mai trece in
vasele de sange.
Evitarea trecerii medicamentului prin ficat - lucru care se intampla la administrarea orala, toate
substantele din tubul digestiv trecand mai intai prin ficat, care le si poate metaboliza.
Costuri mai mari - medicamentele injectabile sunt mai scumpe, sunt necesare dezinfectate, seringi, ace,
crematorii pentru neutralizarea lor, etc,
Necesita mobilizarea personalului medical pentru administrare.
Necesita deseori internare, cu costurile aferente.
Pot fi atinse cu acul structuri vasculare sau nervoase
Administrarea prin aplicarea medicamentelor pe mucoase (sublingual-perlingual, intranazal, intrarectal etc)
sau tegumente (transdermic) este mai rar utilizata (daca se face abstractie de medicamentele cu actiune locala) si
se apeleaza la ea, in general, in cazul unor medicamente care se metabolizeaza foarte mult la prima trecere prin
ficat (ex. nitroglicerina) sau in cazul unor substante care sunt distruse in tubul digestiv (catecolamine,
vasopresina etc). O absorbtie foarte rapida o realizeaza administrarea pe cale inhalatorie, cale de administrare de
asemenea rar utilizata (in anesteziologie, de exemplu), cu exceptia unor medicamente antiastmatice inhalatorii
(a caror destinatie este insa sa ramana la locul administrarii, nu sa se absoarba).
Administrarea medicamentelor pe suprafata tegumentelor
Pe suprafata tegumentelor, se aplica medicamentele care au efect local la acest nivel.
Medicamentele administrate pe suprafata tegumentelor sunt:
lichidele se administreaza prin badijonare, compresa medicamentoasa; pudre, unguente, paste, mixturi,
sapunuri medicinale, creioane caustice, bai medicinale.
Administrarea medicamentelor pe suprafata mucoaselor
Se pot administra medicamente pe mucoasa nazala, conjunctivala, bucala, in conductul auditiv extern, pe
mucoasa vaginala.
Scopul administrarii este dezinfectia si decongestionarea mucoaselor.
Pe suprafata mucoaselor se pot administra solutii, unguente, pulberi.
Administrarea unguentelor
Se pot aplica unguente in fundul de sac conjunctival, pe marginea pleoapelor, in vestibulul nasal, in conductul
auditiv extern.
Executie:
in sacul conjunctival, unguentul se pune cu bagheta de sticla acoperita cu tampon;
in fosa nazala unguentul se aplica cu ajutorul tamponului montat pe sonda butonata;
unguentul poate fi aplicat pe mucoasele mentionate si cu ajutorul prelungirii tubului in care se gaseste,
prin apasare pe partea plina a tubului.
Administrarea pulberilor
Pulberile medicamentoase se pot aplica in sacul conjunctival cu ajutorul unor tampoane de vata montate pe o
bagheta de sticla.
Solutiile medicamentoase sau unguentele se aplica pe mucoasa vaginala sub forma tampoanelor vaginale.
Tamponul este confectionat din vata presata, acoperit de tifon, care se prelungeste cu 20-25 cm de la tampon.

12. INGRIJIREA BOLNAVILOR

TEHNICA INJECTIILOR INTRAMUSCULARE, INTRAVENOASE, SUBCUTANE, INTRADERMICE
SUNT SCRISE MAI SUS LA PUNCTUL 11.

56
TEHNICA PERFUZIEI ENDOVENOASE
DEF.: Introducerea pe cale parenterala, picatura cu picatura, a solutiei medicamentoase pentru reechilibrare
hidroelectrolitica, hidroionica si volemica a organismului.
1. Materiale necesare
branula/fluturas/ac in functie de necesitati
manusi de cauciuc - nesterile
solutia de perfuzat
atela optional
perfuzor (adaptat solutiei perfuzabile)
injectomat (optional)
stativ pentru perfuzie
trusa pentru punctie venoasa
garou
leucoplast
comprese sterile
adeziv transparent
prosop pentru protectia lenjeriei
2. Scop
asigura cale venoasa pentru administrare de fluide, medicamente, sange, nutrient
hidratarea si mineralizarea organismului
administrarea medicamentelor la care se urmareste efect prelungit
depurativ, diluand si favorizand excretia din organism a produsilor toxici
completarea proteinelor sau a altor componente sangvine
alimentatia pe cale parenterala
3. Evaluarea situatiei se va focaliza pe urmatoarele:
motivul pentru care se initiaza terapia i.v. pentru pacient
indicatii privind tipul si rata de fluide si/sau localizarea specifica a abordului venosstarea tegumentelor
pe zona de abord venos (mana, antebrat, regiune maleolara, epicranianaetc)
posibilitatea capacientul sa miste segmentul punctionat (mana, antebrat etc) in timpul efectuarii tehnicii
alergie la ac (intepatura), iod, leucoplast
cunostintele pacientului privind terapia i.v.
4. Diagnostic nursing
Exemple de diagnostice nursing corelate cu necesitatea instituirii P.E.V.:
Alterarea balantei de lichide: deficit, relationat cu deshidratare
Alterarea sigurantei relationate cu infectia
Potentiala alterare a pompei cardiace relationata cu vasoconstrictia sistemica
Alterarea echilibrului hidric prin tulburari de tranzit intestinal: varsatura, diaree
Alterarea balantei fluidelor cauzata de hipertermie datorata infectiei
5. Consideratii speciale
manusile de protectie trebuie purtate in orice etapa a instalarii P.E.V. pentru evitarea contactului direct cu
sangele pacientului
mentinerea unor conditii stricte de asepsie este o prima grija pentru asistentulmedical careinstituie
terapia i.v.
57
 alegerea unor catetere (ace) potrivite cu starea venelor pacientului si alegerea unor perfuzoare care sa
permita o rata de infuzie optima
cateterele subtiri provoaca mai putin iritatie venoasa decat cele groase
cand pacientul este copil sau cu manifestari de confuzie/agitatie, asigurati-va ca aveti la dispozitie un
ajutor care sa imobilizeze segmentul droit
este de preferat caabordul venos sa fie distal
in cazul branulelor daca introducerea cateterului este precoce dupa extragereaacului, montati
amboulperfuzorului la cateter, dati drumul solutiei, apoi continuati inaintarea cateteruli
penrtu acuratetea urmaririi aportului venos /24 ore, fiecaretura vapreda pacientul schimbului urmator
mentionand: cantitatea de solutie perfuzata si cea ramasa, necesitatea schimbarii perfuzoarelor sau
locului punctiei, ingrijirea regiunii punctionate
6. Tehnica de initiere a liniei venoase
se spala bine mainile si se dezinfecteaza
se explica pacientului necesitatea initierii terapiei venoase si conduita in timpul si dupa efectuarea
tehnicii
se alege o pozitie cat mai confortabila pentru pacient pentru a evita intreruperi ale tehnicii
se inspecteaza zonele de abord venos
se pregatesc materialele cat mai la indemana dupa stabilirea locului de punctie
se pregateste solutia de perfuzat
se deschide ambalajul perfuzorului, se desface si se inchide clema
se dezinfecteaza dopul flaconului cu solutie, cu un tampon alcoolizat si se asteapta cateva secunde sa se
usuce
se scoate eprubeta protectoare de la acul ce urmeaza sa fie introdus in flaconul cu solutie
se inteapa dopul flaconului, se umple rezervorul cu solutie, se monteaza acul de aer (daca este necesar)
si se da drumul clemei pentru a circula solutia prin tubulatura fara a lasa bule de aer pe traiect
se inchide clema si se aseaza pe o compresa sterila sau sprijinit de stativ
se imbraca manusile de protectie
se alege vena si se izoleaza lenjeria cu un prosop
se aplica garoul in amonte fata de locul de punctie pentru a evidentia vena
se sterge locul cu alcool sau betadina cu miscari orientate de la centru catre exterior, asteptandu-de 1
minut pentru alcool si 15 secunde pentru cabetadina sa-si exercite efectul dezinfectant
se desigileaza cateterul, fluturasul, acul
se invita pacientul sa respireadanc si daca este posibil sa stranga pumnul (este recomandazt sa se
vorbeasca pacientului tot timpul procedurii mai ales la copii pentru a le deturna atentia)
se prinde cu o mana branula sau fluturasul (de aripioare) iar cu cealalta se tine intins tegumentul, din
regiunea ceurmeaza a fi punctionata
se introduceacul la o distanta de 1 cm de locul de abord al venei intr-un unghi de 30-45 de grade
dupa ce acul a patruns in tegument, se inclina pana atinge aproape pielea si se inainteaza in axul venos
cand acul a perforat peretele venos se simte o usoara rezistenta apoi inaintarea se face mai usor
se inainteaza cu acul pana cand se observa aparitia sangelui la nivelul tubului fluturasului sau la amboul
branulei
se scoate acul de pe cateter cu atentie tinand cu o mana amboul cateterului si cu una amboul acului si se
ataseaza perfuzorul (steril)
se scoate acul

58
 se fixeaza cateterul cu leucoplast
se deschide clema si se stabileste rata infuziei
se acopera locul punctiei cu o compresa sterila si daca este necesar mana sau antebratul se fixeaza cu o
atela
se strang materialele
se indeparteaza manusile de protectie si se spala pe maini
se verifica rata de infuzie la 5 minute apoi 15 minute si comfortul pacientului
se verifica volumul de solutie perfuzata la fiecare 1-2 ore
7. Mentinerea locului de PEV
pansamentul steril care acopera locul de punctie se schimba la fiecare 48 de ore si se inspecteaza zona
pentru a detecta precocesemnele de inflamatie
daca se foloseste un plasture steril transparent care se aplica etans, acesta se poate pastra 72 de ore
se schimba tubulatura la cel mult 72 ore
se schimba locul de perfuzie la cel mult 72 ore, dupa aceasta creste riscul de aparitie a flebitei si
infectiilor
se schimba punga sau sticla de perfuzie la celmult 24 ore
se poate folosi o rata redusa pentru a tine vena deschisa
pentru a mentine vena deschisa fara infuzie, se foloseste un mic capacel de plastic cu conectare la
inchizatoarea luer
acesta trebuie curatat zilnic si dupa fiecare utilizare, cu heparina 10u/ml sau Na Cl 9%.
toate fluidele folosite i.v. trebuie sa fie etichetate cu data, ora, medicatia adaugata si doza
Accidente:
hiperhidratarea - (la cardiaci poate determina edem pulmonar); se reduce ritmul sau se intrerupe
perfuzia, se administreaza tonicardiace
embolia gazoasa - prin patrunderea aerului in sange (atentie la utilizarea perfuziilor sub presiune, cand
se foloseste para de cauciuc)
revarsarea lichidului in tesuturile perivenoase - poate da nastere la flebite, necroze
coagularea sangelui pe ac sau canula - se previne prin perfuzarea lichidului cu solutie de heparina

DE STIUT:
toate fluidele administrate i.v. trebuie etichetate cu data, ora, medicatia adaugata si doza
rata de flux = numarul de picaturi / minut
sursele de contaminare a perfuziei:
o inainte - prin manevre necorespunzatoare
o in timpul perfuziei - substante aditionale
o schimbarea flaconului
o aer poluat
o infectii complementare
DE EVITAT:
folosirea aparatului de sustinere a bratului, care ar putea creste posibilitatea compresiei vaselor sau
nervilor.

MASURAREA SI NOTAREA FUNCTIILOR VITALE SI VEGETATIVE

59
Masurarea, notarea si reprezentarea grafica a functiilor vitale si vegetative: temperatura, puls, respiratie,
tensiune arteriala, greutate si inaltime corporala, eliminari (diureza, scaun, sputa, varsaturi).
Functiile vitale:
Includ: respiratia, pulsul, tensiunea arteriala si temperatura
Sunt frecvent utilizate ca indicatori ai starii de sanatate sau de boala.
Cand se masoara functiile vitale
Cand intervine o schimbare in starea de sanatate a unei persoane
Cand este admis intr-o unitate spitaliceasca
Inainte si dupa proceduri invazive de diagnostic
Inainte si dupa interventii chirurgicale
Inainte si dupa administrarea medicamentelor care au efect asupra sistemului respirator si
cardiovascular
Inainte si dupa efectuarea interventiilor de ingrijire care pot influenta functiile vitale
Rolul asistentei in masurarea functiilor vitale
Sa pregateasca material si instrumentar corespunzator si in stare de functionare
Sa pregateasca pacientul din punct de vedere fizic
Sa pregateasca psihic pacientul
Sa asigure conditii de microclimat care sa nu influenteze functiile vitale
Sa cunoasca variatiile normale ale functiilor vitale, in functie de sex si varsta
Sa cunoasca antecedentele medicale ale pacientului si tratamentele prescrise
Sa respecte frecventa de evaluare a functiilor vitale in raport cu starea pacientului
Sa comunice medicului modificarile semnificative ale functiilor vitale
Masurarea si notarea respiratiei
Scop:
evaluarea funciei respiratorii a pacientului fiind un indiciu al al evoluiei, al apariiei unor complicaii i
al prognosticului
Elemente de apreciat
Tipul respiraiei
Amplitudinea micrilor respiratorii
Ritmul
Frecven
Materiale necesare
Ceas cu secundar
Creion de culoare verde / pix cu past verde
Interveniile asistentei
Aeaz pacientul n decubit dorsal, fr a explica tehnica ce urmeaz a fi efectuat
Plasarea minii, cu faa palmar pe suprafaa toracelui
Numrarea inspiraiilor timp de un minut
Consemnarea valorii obinute printr-un punct pe foaia de temperatur (fiecare linie orizontal a foii
reprezint o respiraie)
Unirea cu o linie a valorii prezente cu cea anterioar pentru obinerea curbei,
In alte documente medicale se poate nota cifric valoarea obinut, ct i caracteristicile respiraiei:
o Ex. Rs = 20 resp/min
o Rd = 18 resp/min de amplitudine medie, corespunztoare, ritm regulat
60
 Aprecierea celorlalte elemente ale funciei respiratorii se face prin simpla observare a micrilor
respiratorii
Masurarea si notarea pulsului
Pulsul reprezint expansiunea ritmic a arterelor ce se comprim pe un plan dur, osos i este sincron cu sistola
ventricular.
Scop:
evaluarea funciei cardiovasculare.
Se apreciaz:
Ritmul
Amplitudine
Frecvena
Celeritatea
Loc de msurare: oricare arter accesibil palprii i care poate fi comprimat pe un plan osos:
artera temporal superficial (la copii)
artera carotid
regiunea apical (vrful inimii)
artera humeral
artera radial
artera femural
la nivelul regiunii poplitee (n spatele genunchiului)
artera tibial
artera pedioas
Materiale necesare:
pix culoare roie
ceas cu secundar
Tehnica
pregtirea psihic
se asigur repaus fizic i psihic 10-15 minute
reperarea arterei
fixarea degetelor index, medius i inelar pe traiectul arterei
se exercit o uoar presiune cu vrful degetelor asupra peretelui arterial pn la perceperea
zvcniturilor pline ale pulsului
se numr pulsaiile timp de 1 minut
Consemnarea valorii obinute
se face printr-un punct pe foaia de temperatur, innd cont c fiecare linie orizontal reprezint 4
pulsaii.
i se unete valoarea prezent cu cea anterioar cu o linie, pentru obinerea curbei. n unele documente
se noteaz cifric.
Interpretare
Ritmul pauzele dintre pulsaii sunt egale, pulsul este ritmic.
o modificri de ritm al pulsului:
o puls aritmic = pauze inegale ntre pulsaii
o puls dicrot = se percep dou pulsaii, una puternic i alta slab, urmat de pauz
Amplitudinea (volumul)
61
 o este determinat de cantitatea de snge existent n vase
o este mai mare cu ct vasele sunt mai aproape de inim
o la arterele simetrice, volumul pulsului este egal
o modificri de amplitudine a pulsului:
puls filiform, cu volum redus, abia perceptibil
puls asimetric volum diferit al pulsului la artere simetrice
Frecvena
n.n. 130-140 p/m
copil mic 100-120 p/m
la 10 ani 90-100 p/m
adult 60-80 p/m
vrstnic >80-90 p/m
modificri de frecven a pulsului
o tahicardie = creterea frecvenei pulsului
o bradicardie = scderea frecvenei pulsului
Celeritatea reprezint viteza de ridicare i coborre a undei pulsatile.
Masurarea si notarea tensunii arteriale
TA reprezint presiunea exercitat de sngele circulant asupra pereilor arteriali.
Scop:
evaluarea fciei cardiovasculare (fora de contracie a inimii, rezistena determinat de elasticitatea i
calibrul vaselor).
elemente de evaluat - se msoar tensiunea arterial sistolic (maxim) i cea diastolic (minima)
Loc de msurare
artera humeral
artera radial (electronic)
Materiale
tensiometru (Riva-Rocci, cu manometru, electronice)
stetoscop biauricular
tampon de vat
alcool
pix de culoare roie
Metode
auscultatorie
palpatorie
oscilometric
Tehnic
Metoda auscultatorie
pregtire psihic
repaus timp de 5 minute
se aplic maneta pneumatic pe braul pacientului, braul fiind n extensie
se fixeaz membrana stetoscopului la nivelul arterei humerale sub marginea inferioar a manetei
se introduc olivele stetoscopului n urechi
se pompeaz aer n maneta pneumatic cu ajutorul perei de cauciuc pn la dispariia zgomotelor
pulsatile
62
 se decomprim progresiv aerul din manet prin deschiderea supapei pn cnd se aude primul zgomot
(acesta reprezint valoarea tensiunii arteriale maxime). Se reine valoarea indicata continundu-se
decomprimarea pn cnd zgomotele dispar (tensiunea arterial minim)
Metoda palpatorie
determinarea se face prin palparea arterei radiale, etapele fiind identice metodei auscultatorii;
se utilizeaz n cazuri deosebite cnd nu avem la ndemn un stetoscop
valorile se determin nregistrnd val. indicat pe cadranul manometrului n momentul n care
simim c trece prima und pulsatil, aceasta echivalnd cu tens. max.
Valoarea tensiunii arteriale minime se calculeaz dup formula:
TAmin=TAmax/2 + 1 sau 2
are dezavantajul obinerii unor valori mai mici dect n realitate

Metoda oscilometric
Oscilometria metoda prin care se evideniaz amplitudinea pulsaiilor peretelui arterial cu ajutorul
oscilometrului Pachon.
Aparatul este alctuit dintr-un cadran gradat n uniti, o manet pneumatic i par de cauciuc.
Maneta aparatului se fixeaz pe membrele bolnavului la nivelul dorit, de unde pulsaiile se transmit la
manometru.
Pregtirea bolnavului
Camera de examinare trebuie s aib un climat corespunztor
Bolnavul este culcat n repaus cu cel puin 15min nainte de msurare
Se descoper membrele superioare sau inferioare
Se aplic maneta aparatului la nivelul dorit pe membrul de examinat
Tehnica
Se pompeaz aer pn ce dispare pulsul periferic.
Se citete amplitudinea oscilaiilor pe cadranul manometrului
Se scade presiunea cu 10 mmHg i se citesc din nou oscilaiile arteriale.
Se scade apoi presiunea din 10 n 10 cu citiri succesive pn se gsete valoarea maxim a amplitudinii
care se numeste indice oscilometric.
Valorile normale sunt apreciate n limite foarte lungi i foarte variabile
Nu are importan valoarea obinut, ci important este diferena dintre 2 regiuni simetrice care
nu trebuie s depeasc 2mmHg
Valori normale
Adulti: 115-140 / 70-80 mmHg
Copii: 91-110 / 60-65 mmHg
Nou-nascuti: 65-80 / 40-50 mmHg
Valori peste cele normale -hipertensiune.HTA
Valori sub cele normale -hipotensiune. hTA
Notare
se noteaz pe foaia de temperatur valorile obinute cu o linie orizontala de culoare rosie socotindu-se
pentru fiecare linie a foii o unitate coloan de mercur
se unesc liniile orizontale cu linii verticale i se haureaz spaiul rezultat, n alte documente medicale se
noteaz cifric.
Masurarea si notarea temperaturii
63
Scop
evaluarea functiei de termoreglare si termogeneza
Locuri de masurare
axila,
plica inghinala,
cavitatea bucala,
rect, vagin
Materiale necesare
termometru maximal, electronic, auricular, suzeta (copii)
tampoane de vata si comprese sterile
tava medicala
lubrefiant
alcool medicinal
ceas
Interventiile asistentei
pregatirea materialelor langa pacient
pregatirea psihica a pacientului
spalarea pe maini
se sterge cu o compresa cu alcool, se scutura
Pentru masurarea in axila
se asaza pacientul in DD sau in pozitie sezand
se ridica bratul pacientului
se sterge axila prin tamponare cu prosopul pacientului
se aseaza termometrul cu rezervorul de mercur in centrul axilei, paralel cu toracele
se apropie bratul de trunchi, cu antebratul flectat pe suprafata anterioara a toracelui - daca pacientul este
slabit, agitat, precum si la copii, bratul va fi mentinut in aceasta pozitie de catre asistenta
termometrul se mentine timp de 10 min-pentru termometrul maximal
temperatura axilara reprezinta temperatura externa a corpului, ea fiind cu 4-5 zecimi de grad mai joasa
decat cea centrala
Pentru masurarea in cavitatea bucala
se introduce termometrul in cavitatea bucala, sub limba sau pe latura externa a arcadei dentare
pacientul este rugat sa inchida gura si sa respire pe nas
se mentine termometrul timp de 5 min
masurarea temperaturii in cavitatea bucala este contraindicata la: copii, pacienti agitati, la cei cu
afectiuni in cavitatea bucala;
pacientul nu va consuma lichide reci sau calde si nici nu va fuma cu cel putin 10 min inainte de
determinarea temperaturii
Pentru masurarea rectala
se lubrefiaza termometrul
se aseaza pacientul in decubit lateral (culcat pe o parte), cu membrele inferioare in semiflexie,
asigurandu-i intimitatea
se introduce bulbul termometrului in rect, prin miscari de rotatie si inaintare termometrul va fi tinut cu
mana tot timpul masurarii
se mentine termometrul 3 min
64
 copiii mici sunt asezati in decubit dorsal (pe spate), cu picioarele ridicate sau in decubit ventral (pe
burta)
temperatura masurata rectal este mai mare decat cea masurata axilar cu 0,4-0,5 grade
masurarea temperaturii in rect este contraindicata la pacientii agitati si la cei cu afectiuni rectale
Pentru masurarea in vagin
se urmareste aceleasi etape ca la masurarea rectala introducandu-se termometrul in vagin
este contraindicata in bolile aparatului genital
valoarea este mai mare cu 0,5 grade decat cea axilara
dupa terminarea timpului de mentinere a termometrului, acesta se scoate, se sterge cu o compresa sterila
se citeste gradatia la care a ajuns mercurul termometrului
se spala termometrul, se scutura
Se noteaza valoarea obtinuta pe foaia de temperatura:
notarea unui punct pe verticala, corespunzator datei si timpului zilei, socotind, pentru fiecare linie
orizontala a foii, 2 diviziuni de grad
se uneste valoarea prezenta cu cea anterioara pentru obtinerea curbei termice
in alte documente medicale se noteaza cifric
Interpretarea curbei termice
in mod curent temperatura se masoara dimineata intre orele 7-8 si dupa-amiaza intre orele 18-19
pentru masurarea temperaturii corpului se mai pot utiliza termometre cutanate si termometre electronice
temperatura prezinta oscilatii fiziologice:
o in timpul zilei de 0,5 -1 grd C; temp dimineata intre orele 4-5; si intre orele 9-10 dimineata si
seara 16-20
o la tineri seara este mai ridicata
o in sarcina, in prima jumatate a menstrei este crescuta temperature, in timpul desfasurarii unor
activitati; efort fizic, digestie etc
temperatura prezinta oscilatii patologice: hipotermie, hipertermie
Valori normale
n.n. i copil mic 36,1-37,8 C
adult 36-37 C n axil
vrstnic 35-36 C
temp. < 36 C: hipotermie
37-38 C subfebrilitate
38-39 C febr moderat
39-40 C febr ridicat
Peste 40 C hiperpirexie
Tipuri de febra
Febra continua este o febra ridicata in care diferenta dintre temperatura matinala si cea vesperala timp de
mai multe zile nu depaseste 1 grad C.
Febra intermitenta-diferenta de cateva grade intre valorile inregistrate dimineata si seara in perioada de
stare a bolii, cele mai mici valori scazand sub 37 grade C
Febra remitenta-diferenta de cateva grade intre valorile inregistrate dimineata si seara, in perioada de
stare a bolii, cele mai mici valori nu scad sub 37 grade C (septicemii, supuratii pulmonare)
Febra recurenta-perioade febrile de 4-6zile ce alterneaza cu perioade de afebrilitate de 4-6zile, trecerile
facandu-se brusc
65
 Febra ondulanta-perioade febrile ce alterneaza cu perioade afebrile, trecerea facandu-se lent
Febra de tip invers este febra in care temperatura matinala este mai ridicata decat cea vesperala. Apare in
tuberculoza pulmonara grava, supuratii profunde si inflamatii cavitare.
Termometrul tip suzeta.
Acesta prezinta siguranta si indica temperatura corect in cazul copiilor mici. Termometrul se va folosi insa
numai pentru masurarea temperaturii si nu ca suzeta obisnuita.
Se apasa pe butonul de pornire localizat in partea din fata a suzetei. Se pozitioneaza bulbul in gura copilului.
Temperatura se va citi dupa 3 minute. Pentru a compara aceasta citire cu cea masurata rectal, Bulbul suzetei se
va curata foarte bine dupa fiecare folosire

Masurarea si notarea diurezei

Diureza reprezint cantitatea de urin eliminat din organism timp de 24 ore.
Scop:
Obinerea datelor privind starea morfofuncional a aparatului renal i asupra altor mbolnviri
Cunoaterea volumului diurezei
Efectuarea unor determinri caliatative (analize biochimice) din cantitatea total de urin emis
Urmrirea bilanului circulaiei lichidului n organism = bilanul lichidul (intrri ieire).
Materiale necesare
se pregtesc recipiente: vase cilindrice gradate, cu gt larg, splate i cltite cu ap distilat (pentru a nu
modifica compoziia urinei) i acoperite; se poate utiliza orice borcan de 2-4 litri pe care-l vom grada noi
cu creion dermograf sau pe benzi de leucoplast
se informeaz pacientul asupra necesitii colectrii corecte a urinei i asupra procedeului colectarea
ncepe dimineaa, la o anumit or, i se termin n ziua urmtoare, la aceeai or
Pentru o determinare corect
1. pacientul urineaz dimineaa la o or fix; aceast cantitate de urin, de la prima emisie, se arunc
2. se colecteaz, apoi, toate urinele emise n decurs de 24 de ore pn a doua zi, la aceeai or, pstrndu-
se i urina de la ultima emisie
3. golirea vezicii trebuie s se fac nainte de defecare
4. pentru a mpiedica procesele de fermentaie, se vor aduga, la urina colectat, cristale de timol
5. recipientul de urin este etichetat cu numele pacientului, numr salon, numr pat, se ine la rcoare i
ferit de lumin, pentru a preveni descompunerea urinei
6. dup golirea recipientului, acesta se va spla i dezinfecta conform cerinelor
7. pentru examene fizice (cantitate, aspect, miros) se recolteaz urina din 24 de ore
8. pentru examene chimice-se recolteaz 100ml de urin
Notarea diurezei
Diureza se noteaz zilnic n foaia de temperatur a pacientului prin haurarea ptrelelor
corespunztoare cantitii de urin i zilei respective
spaiul dintre dou linii orizontale a foii de temperatur corespunde la 100 ml de urin
cantitatea de urin eliminat n 24 de ore, n mod normal, este de aproximativ 1500 ml
Se noteaza in foaia de temperatura:
cantitatea de lichide ingerate;
cantitatea de lichide pierdute prin transpiratie, diaree;

66
 graficul evolutiei greutatii corporale.

Notarea scaunelor
Notarea scaunelor in foaia de temperature se face prin semne conventionale:
Normal = I (linie verticala)
Moale = / (linie oblica)
Diaree (apos) = - (linie orizontala)
Mucus = X
Puroi = P
Sanguinolent = S
Daca numarul scaunelor evacuate intr-o zi este foarte mare, se noteaza numarul total urmat de semnul
conventional respective. Ex.: 12-

Masurarea greutatii si inaltimii corporala

Scop:
aprecierea starii de nutritie a pacientului
stabilirea necesitatilor calorice
stabilirea dozei terapeutice de medicament
urmarirea evolutiei unor afectiuni (edeme, ciroza hepatica, insuficienta cardiac)
Indicatii
Toti pacientii internati in spital, exceptand cazurile unde mobilizarea active este contraindicate
Contraindicatii
pacienti cu infarct de miocard, tromboflebite, hemoragii, stari de soc, traumatisme
Materiale necesare:
cantar antropometric, taliometru
Pregatirea pacientului:
se anunta sa nu manance
pacientul isi goleste vezica urinara
Masurarea greutatii
se verifica functionalitatea balantei
se imobilizeaza acul balantei
se aseaza greutatile aproximativ la greutatea pacientului
se solicita pacientului sa se aseze pe cantar
se deschide bratul balantei si se echilibreaza greutatile
se citesc valorile obtinute
se imobilizeaza bratul balantei, se coboara pacientul si se conduce la salon
se noteaza greutatea in foaia de temperature
Masurarea inaltimii
se solicita pacientului sa se descalte
se aseaza sub cursorul taliometrului cat mai drept
se coboara cursorul pana la vertex
se citeste inaltimea pacientului pe tija gradate
se invita sa coboare
se ajuta sa se incalte
67
 este condus la pat
Masurarea se poate face si cu banda metrica, masurand distant de la vertex pana la sol.
Cantarirea pacientului se face in aceleasi conditii, cu acelasi cantar aceeasi vestimentatie cantaririi anterioare.

Observarea si notarea varsaturilor

Materiale
2 tvie renale curate i uscate
pahar cu soluie aromat
muama, aleza
Pregatire pacient
psihic: va fi ncurajat i susinut n timpul vrsturii
fizic: - se aeaz n poziie eznd sau decubit dorsal cu capul ntors lateral
se aeaz sub cap un prosop sau n jurul gtului
se protejeaz lenjeria de pat i de corp cu muama si aleza
Executie
se ndeprteaz proteza dentar (cnd este cazul)
i se ofer tvia renal sau o susine asistenta
sprijin fruntea bolnavului
dac vars dup intervenii chirurgicale intraabdominale va fi sftuit s-i comprime uor cu palma plaga
operatorie
dup vrstur se ndeprteaz tvia
i se ofer paharul cu ap s-i clteasc gura (arunc n alt tvi).
ngrijirea ulterioar a pacientului
se terge gura pacientului
se ndeprteaz materialele folosite
se aeaz pacientul n poziie comod i se acoper
se aerisete salonul
se supravegheaz pacientul n continuare
Pregtirea produsului pentru examen de laborator
se completeaz buletinul de recoltare
se trimite produsul la laborator
Observarea varsaturilor
Frecventa: - ocazionale, frecvente, incoercibile
Orarul: - matinale, postprandiale, tardive
Cantitatea: - se va masura cantitatea in 24 de ore pentru starea bilantului hydric
Continutul alimentare, mucoase, apoase, fecaloide, biliare, purulente, sanguinolente
Culoarea: - galbena/verzuie, rosie(hematemeza), galben murdar, bruna (aspect zat de cafea)
Miros: - fad, acru, fecaloid, ranced
Forta de proiectie: brusc, in jet, fara efort, fara greata
Simptomele care insotesc varsatura: - dureri abdominale, greata, salivatie, cefalee, transpiratii reci,
tahicardie, deshidratare
Notarea propriu-zisa in foaia de observatie:
fiecare varsatura se noteaza cu un cerc insotit de data si ora cand s-a produs
o varsaturile alimentare culoare albastra
68
 o varsaturile bilioase culoare verde
o varsaturile sanguinolente culoare rosie
daca sunt foarte frecvente se va nota nr lor in ziua respectiva

Observarea si notarea expectoratiei

Definitie - Sputa reprezint totalitatea secreiilor ce se expulzeaz din cile respiratorii prin tuse.
Scop
obtinerea de informatii privind caracterele sputei, avand valoare in stabilira diagnosticului si urmarirea
evolutiei unor afectiuni pulmonare
Materiale:
recipient gradat de unica folosinta cu capac,
pix rosu
Pregatirea bolnavului
se anun i i se explic necesitatea examinrii
se instruiete s nu nghit sputa
s nu o mprtie
s expectoreze numai n recipientul dat
s nu introduc n vas i saliva
se aseaza bolnavul in pozitia care sa-I permita sa expectoreze cu usurinta
se va sprijini capul bolnavului daca este necesar
se observa cantitate, aspect, culoare
Notarea grafica
se noteaza cantitatea de sputa /24h in foaia de temperature cu culoare rosie, identic cu diureza.

SONDAJUL GASTRIC SI VEZICAL

SONDAJUL GASTRIC
DEF.: Sondajul sau tubajul gastric reprezint introducerea unui tub de cauciuc - sonda gastrica Faucher sau
Einhorn prin faringe i esofag n stomac.
Scop explorator
recoltarea coninutului stomacal n vederea evalurii funciei chimice i secretorii (chimismul gastric)
pentru studierea funciei evacuatoare a stomacului
Scop terapeutic
evacuarea coninutului stomacal toxic
curirea mucoasei de exsudate i substane strine depuse
hidratarea i alimentarea bolnavului
introducerea unor substane medicamentoase
Indicatii
n gastritele acute sau cronice, boala ulceroas
Materiale de protecie
dou oruri din cauciuc sau din material plastic
muama i alez
manusi sterile
sonda Faucher sau Einhorn
2 seringi de 20 ml

69
 pense hemostatice
eprubete nesterile
tvi renal
tav medical
pahar cu ap aromata
pahar cu ap pentru protez
recipient pentru colectare medicamente
la indicaia medicului
Pregatirea pacientului
Psihic:
se informeaz pacientul i i se explic necesitatea tehnicii
este rugat s respecte indicaiile date n timpul sondajului
Fizic:
se aeaz pacientul pe un scaun cu speteaz, cu spatele ct mai drept
se protejeaz cu orul de cauciuc sau de material plastic
i se ndeprteaz proteza dentar (cnd este cazul) i se aeaz ntr-un pahar cu ap
se aeaz tvia renal sub brbia pacientului pentru a capta saliva ce se scurge din cavitatea bucala
este solicitat s menin tvia n aceast poziie
pacientul nu va mnca n dimineaa efecturii examenului
Tehnica:
asistenta se spal pe mini cu ap i spun
i pune mnuile sterile
umezete sonda pentru a favoriza alunecarea prin faringe i esofag
se aeaz n dreapta bolnavului i i fixeaz capul cu mna stng, inndu-l ntre mn i torace
prinde cu mna dreapt extremitatea rotunjit a sondei ca pe un creion
cere pacientului s deschid larg gura, s respire adnc i introduce captul sondei pn la peretele
posterior al faringelui, ct mai aproape de rdcina limbii, invitnd bolnavul s nghit
prin deglutiie sonda ptrunde n esofag i este mpins foarte atent spre stomac (la marcajul 40-50cm
citit la arcada dentar)
verific prezena sondei n stomac prin aspirarea coninutului stomacal cu ajutorul seringii
se fixeaz sonda
aeaz la extremitatea liber a sondei balonul Erlenmeyer (cnd se colecteaz pentru o prob) sau aspir
sucul gastric cu seringa
pentru a favoriza golirea stomacului, pacientul este rugat s-i contracte pereii abdominali
extrage sonda printr-o micare hotrt, cu pruden, dup comprimarea ei cu o pens hemostatic
pentru a mpiedica scurgerea coninutului n faringe (de unde ar putea fi aspirat de pacient)
cnd captul liber al sondei ajunge n gura pacientului se prinde cu mna stng i se ndeprteaz sonda
golete coninutul sondei n vasul collector
aeaz sonda n tvia renal
tubajul gastric se efectueaz n condiii de asepsie
sondajul gastric se poate efectua i pe cale endonazal cu sonda Einhorn
pacienilor incontieni li se urmresc respiraia, culoarea feei; verificarea cii de ptrundere a sondei se
face prin introducerea captului liber ntr-un pahar cu ap - apariia bulelor de aer confirm ptrunderea
n cile respiratorii
70
 o form particular de sondare n scop hemostatic este introducerea sondei Blakemore
Ingirjirea ulterioar a pacientului
i se ofer un pahar cu ap aromat s-i clteasc gura
se terg mucozitile de pe fa i brbie
se ndeprteaz tvia i orul de cauciuc
i se ofer proteza dentar (dup caz)
se aeaz pacientul n poziie comod
Pregtirea produsului pentru examenul de laborator
se determin cantitatea evacuate
se completeaz formularele de recoltare
se trimit probele etichetate la laborator.
notare n foaia de observaie: - se noteaz tehnica, data, cantitatea i aspectul macroscopic al sucului
gastric extras

Accidente:
Grea i senzaie de vrstur; se nltur fie printr-o respiraie profund, fie se efectueaz anestezia
faringelui cu o soluie de cocain 2%
Sonda poate ptrunde n laringe: apare reflexul de tuse, hiperemia feei, apoi cianoza, se ndeprteaz
sonda
Sonda se poate nfunda cu resturi alimentare; desfundarea se face prin insuflaie cu aer
Se pot produce bronhopneumonii de aspiraie
De evitat- ungerea sondei cu ulei sau alte substane grase (provoac grea pacientului)

SONDAJUL VEZICAL
DEF.: Introducerea unei sonde sau cateter, prin uretra, in vezica urinara.
Scop:
Explorator = recoltarea unei cantitati de urina pentru examene de laborator;
Terapeutic
o golirea continutului (daca acesta nu se produce spontan);
o depistarea unor modificari patologice ale uretrei si vezicii urinare;
o executarea unor procedee de tratament prin sonda
Materiale necesare:
tava medicala;
recipient (pentru urocultura);
2 sonde sterile
seringi sterile (pentru umplerea balonasului)
gel lubrefiant
ser fiziologic
tampoane de vata sterile
antiseptic
manusi sterile
comprese sterile
camp steril decupat ptr. regiunea organelor genitale
punga colectoare de urina
71
 tavita renala pentru colectarea urinei
musama si aleza
pense hemostatice sterile
tavita renala pentru colectarea urinei
materiale pentru toaleta organului genital externe (sapun, lubrefiant)
bazinet
SONDAJUL VEZICAL LA FEMEIE
Pregatirea psihica si fizica
Se anunta bolnava si i se explica necesitatea tehnicii.
Se anunta bolnava sa nu manance.
Cand se efectueaza in salon, se izoleaza patul bolnavei cu un paravan.
Se asaza musamaua si aleza.
Se asaza bolnava in decubit dorsal (cu fata in sus), cu genunchii ridicati si coapsele indepartate (pozitie
ginecologica).
Se indeparteaza perna de sub capul bolnavei, iar patura se ruleaza la picioare.
Se acopera bolnava lasand accesibila numai regiunea vulvara.
Se asaza tavita renala intre coapsele bolnavei.
Se efectueaza toaleta regiunii vulvare cu apa si sapun.
Efectuarea tehnici
Spalare pe maini cu apa curenta si sapun si dezinfectare cu alcool.
Se pun manusile sterile.
Aseazare in partea dreapta a bolnavei si cu policele si indexul mainii stangi se indeparteaza labiile si se
evidentiaza meatul urinar.
Aseptizarea meatului urinar - se sterge orificiul uretral de sus in jos, in directia anusului si nu invers;
tamponul se utilizeaza pentru o singura stergere!
Operatia se repeta de 2-3 ori.
Se prinde intre degete mediu si inelar ale mainii drepte si se lubrifiaza
Sonda se orienteaza cu ciocul inainte si in sus, tinand-o ca pe un creion in timpul scrisului.
Se introduce sonda in uretra la o adancime de 4-5 cm cu varful cudurii spre simfiza
pubiana.
Paralel cu inaintarea sondei se coboara extremitatea externa a sondei, printr-o miscare in forma de arc
Scurgerea urinei confirma prezenta sondei in vezica
Primele picaturi de urina se scurg in tavita renala si in continuare se goleste vezica intr-un recipient
pregatit sau se recolteaza potrivit scopului (hemocultura, examene biochimice etc.).
Se penseaza sonda la capatul extern si se indeparteaza prin miscari inverse celor cu care s-a introdus.
Spalare pe maini cu apa curenta si sapun!
SONDAJUL VEZICAL LA BARBAT
Pregatirea psihica si fizica a bolnavului:
Se anunta bolnavul si i se explica necesitatea tehnicii.
Cand se efectueaza in salon, se izoleaza patul bolnavului cu un paravan.
Se asaza musamaua si aleza.
Se aseaza bolnavul in decubit dorsal, cu picioarele intinse si usor indepartate
Se indeparteaza perna de sub capul bolnavului, iar patura se ruleaza la picioare.
Se acopera bolnavul lasand accesibila numai regiunea genital
72
 Se asaza tavita renala intre coapsele bolnavului.
Se efectueaza toaleta regiunii genitale cu apa si sapun.
Efectuare
spalare pe maini cu apa si sapun
se imbraca manusi sterile
se spala bine glandul cu apa si sapun si se dezinfecteaza meatul urinar cu ser fiziologic si tampoane cu
antiseptic
cu mana dreapta se prinde sonda si se lubrifiaza
cu mana stanga se intinde bine penisul la verticala si se introduce in meat sonda, cu curbura spre simfiza
pubiana, circa 12 cm.
cand sonda a ajuns in vezica, incepe sa curga urina care se capteaza in tavita renala, recipient sau
eprubete.
cand vezica s-a golit, sonda se indeparteaza, extremitatea externa comprimandu-se.
spalare pe maini cu apa curenta si sapun!
se noteaza in foaia de observatie sondajul, data, ora, cantitatea de urina recoltata si numele celui care l-a
efectuat.
Ingrijiri dupa tehnica
Se efectueaza toaleta regiunii
Bolnava va fi supravegheata in repaus la pat
Evaluarea procedurii
pacientul exprim stare de confort, nu acuz dureri
nu sunt semne de infecie urinar, urina este limpede;
observai aspectul meatului urinar i aspectul urinii
msurai temperatura corpului
anunai medicul dac constatai vreun semn de infecie
recoltai o prob de urin pentru a fi examinat la laborator
Incidente, accidente
infecii urinare joase (cistite)i ascendente (nefrite, pielonefrite): se produc mai ales prin nerespectarea
regulilor de asepsie; apar dup sondajele prelungite;
leziuni mecanice (hemoragii, ci false, leziuni sfincteriene)
hemoragia ex vacuo prin evacuarea brusc a unui glob vezical
Descrierea sondelor
FOLEY: simple (2 canale) sau cu canal suplimentar pentru lavaj vezical prezint:
un canal pentru evacuarea urinii: se conecteaz la punga colectoare
un canal pentru umflarea balonaului pentru prevenirea ieirii sondei (cu volume diferite de la 5 la 30
ml)
Nelaton
nu au balona de fixare
sunt mai rigide
folosite pentru sondajul de scurt durat.

SPALATURILE (OCULARA, AURICULARA, GASTRICA, VAGINALA)

Spalatura oculara
DEF.: Prin spltura ocular se nelege introducerea unui lichid n sacul conjunctival.

73
Scop:
Terapeutic
o n procesele inflamatoare ale conjunctivei
o n prezena unor secreii conjunctivale abundente
o pentru ndeprtarea corpilor strini.
Pregatire materiale:
comprese, tampoane de vat sterile
seringa cu canula, undin sau alt recipient picurtor
solutia de spalatura (ser fiziologic, solutii sterile pregatite special in farmacie, ambulate in flacoane de 10ml
din material plastic de unica folosinta, etc)
tavita renala
Pregatire pacient:
Psihic:
se anun pacientul
i se explic necesitatea i inofensivitatea tehnicii
Fizic:
se aeaz pacientul n poziie eznd, cu capul aplecat pe spate, cu privirea n sus
se protejeaz ochiul sntos cu o compres sterile
se protejeaz cu un prosop n jurul gtului
se aeaz tvia renal lipit de gt, de partea ochiului ce urmeaz a fi splat (susinut de bolnav sau
ajutor)
dac starea general nu permite poziia eznd, pacientul va sta n decubit dorsal sau lateral, cu capul
aplecat napoi.
Tehnica
Asistenta:
se spal pe mini; se dezinfecteaz
verific temperatura lichidului de spltur: 37C (temperatur mai joas declaneaz reflexul de
nchidere a pleoapelor)
aeaz pe cele dou pleoape cte o compres mbibat n soluia antiseptic de splare
deschide fanta palpebral cu degetele minii stngi i toarn ncet lichidul din undin (sau alt recipient)
n sacul conjunctival, evitnd cornea
solicit pacientului s roteasc ochiul n toate direciile
repet tehnica la nevoie i verific prezena corpilor strini n lichidul de spltur (cnd este cazul)
ndeprteaz tvia renal
ciocul undinei va fi inut la distan de 6-7 cm de ochiul pacientului pentru ca eventualele
micri reflexe produse de acesta sau gesturile greite ale asistentei s nu traumatizeze ochiul cu vrful
recipientului
Ingrijiri ulterioare:
usuc faa pacientului
aspir lichidul rmas n unghiul nazal al ochiului
ndeprteaz compresa de pe ochiul protejat
aeaz pacientul n poziie comod.
Notare
in FO- se noteaz tehnica i numele persoanei care a efectuat-o

74
 aspectul lichidului de spltur.
De evitat
infectarea ochiului sntos prin lichidul de spltur de la ochiul bolnav

Spalatura auriculara
DEF.: Prin spltur auricular se nelege splarea conductului auditiv extern prin introducerea unui curent de
lichid.
Scop
Terapeutic
ndeprtarea secreiilor (puroi, cerumen)
ndeprtarea corpilor strini ajuni n urechea extern accidental sau voluntary
tratamentul otitelor cronice.
Pregatire materiale:
oruri de cauciuc sau material plastic
sering Guyon, vata
lichidul de spltur la 37C
soluia medicamentoas prescris
soluie de bicarbonat de sodiu 1%
mas de tratamente
tvi renal
scaun.
Pregatire pacient psihic:
se anun pacientul
i se explic scopul tehnicii
Fizic:
n cazul dopului de cerumen, cu 24 ore nainte se instileaz n conductul auditiv extern de 3 ori pe zi
soluie de bicarbonat de Na n glicerin 1/20
n cazul dopului epidermic se instileaz soluie de acid salicilic 1 % n ulei de vaselin
n cazul corpilor strini hidrofili (boabe de legume i cereale), se instileaz alcool
n cazul insectelor vii se fac instilaii cu ulei de vaselin, glicerin sau se aplic un tampon cu alcool cu
efect narcotizant
pacientul se aeaz n poziie eznd pe scaun
se protejeaz cu prosopul i orul
se aeaz tvia sub urechea pacientului care va ine capul nclinat spre tvi.
Tehnica:
asistenta se spal pe mini
verific temperatura lichidului de spltura i ncarc seringa Guyon
cere pacientului s deschid gura (conductul se lrgete i coninutul patologic se ndeprteaz mai uor)
trage pavilionul urechii n sus i napoi cu mna stng, iar cu dreapta injecteaz lichidul de spltur
spre peretele postero-superior i ateapt evacuarea
operaia se repet la nevoie
se usuc conductul auditiv extern
medicul controleaz rezultatul splturii prin otoscopie
se introduce un tampon de vat n conduct
75
 se aeaz pacientul n decubit dorsal 1/2-1 or
se examineaz lichidul de spltur.
Accidente:
vrsturi,
ameeli,
lipotimie,
dureri,
traumatizarea timpanului datorate presiunii prea mari
Notare:
in FO se noteaz tehnica i rezultatul splturii (corpi strini extrai etc.)

Spltura gastric
DEF.: Prin spltur gastric nelegem evacuarea coninutului stomacal i curirea mucoasei de exsudate i
substane strine.

Scop
Terapeutic:
evacuarea coninutului stomacal toxic.
Indicatii:
intoxicaii alimentare sau cu substane toxice
staz gastric nsoit de procese fermentative
pregtirea preoperatorie n interveniile de urgen sau pe stomac
pregtirea pentru examen gastroscopic
Contraindicatii
intoxicaii cu substane caustic
hepatite cronice; varice esofagiene
mbolnviri cardio-pulmonare decompensate
ulcer gastric n perioada dureroas
cancer gastric
Materiale de protecie:
2 oruri din material plastic
muama, travers
manusi sterile
sonda gastric Faucher
2 seringi de 20 ml
pens hemostatic nesterile
can de sticl sau de metal de 5 l
plnie, ap cald la 25-26C
recipient pentru captarea lichidului (gleat, lighean)
scaun
Medicamente
crbune animal, alt antidot la indicaia medicului.
Pregatirea pacientului psihic:

76
 se anun i se explic importana examenului i a colaborrii sale
Fizic:
se aeaz pacientul pe scaun i se protejeaz cu un prosop n jurul gtului
se aeaz orul de cauciuc
se ndeprteaz proteza dentar (cnd este cazul)
i se ofer tvia renal i este rugat s i-o in sub brbie (pentru captarea salivei i pentru imobilizarea
pacientului).
Executie:
asistenta se spal pe mini, mbrac mnui sterile i orul de cauciuc umezete sonda, se aeaz n
dreapta pacientului i i fixeaz capul ntre mn i torace
cere pacientului s deschid gura, s respire adnc
introduce captul sondei pn la peretele posterior al faringelui ct mai aproape de rdcina limbii
invitnd pacientul s nghit
prin deglutiie, sonda ptrunde n esofag i prin micri blnde de mpingere ajunge n stomac (la
marcajul 40-50 cm la arcada dentar)
la captul liber al sondei se adapteaz plnia i se aduce la nivelul toracelui pacientului
se verific temperatura lichidului de spltur i se umple plnia
se ridic plnia deasupra capului pacientului
nainte ca ea s se goleasc complet, se coboar cu 30-40 cm sub nivelul epigastrului n poziie vertical
pentru a se aduna n ea lichidul din stomac
se golete coninutul plniei n vasul colector
se repet operaia pn ce lichidul este curat, limpede, fr resturi alimentare sau substane strine
se ndeprteaz plnia i se penseaz captul liber al sondei dup care se extrage cu atenie, pentru
a se mpiedica scurgerea coninutului ei n faringe, de unde ar putea fi aspirat de pacient
Pregtirea produsului pentru examen de laborator:
dac spltura s-a efectuat pentru eliminarea unor substane toxice ingerate accidental sau voluntar, tot
ceea ce s-a evacuat din stomac se va pstra pentru examinarea de ctre medic, iar un eantion va fi trimis
la laborator.
Accidente:
dac apare senzaia de grea i vrstur, se indic respiraie profund sau se face anestezia faringelui
cu soluie de cocain 2%
sonda poate ajunge n laringe, apare reflexul de tuse, hiperemia feei apoi cianoza se retrage sonda
sonda se poate nfunda cu resturi alimentare - se ndeprteaz prin insuflaie de aer cu seringa
se pot produce bronhopneumonii de aspiraie.

Spalatura vaginala
Obiectivele procedurii
indepartarea secretiilor
indepartarea mirosului
prevenirea iritatiei si escoriatiei
prevenirea infectiei
promovarea confortului
Pregatirea materialelor
canula vaginala cu duza perforata (pentru reducerea presiunii lichidului)

77
 solutie la temperatura corpului (cantitatea si tipul recomandate de medici)
irrigator
pensa
gel pentru lubrifiere
tub de cauciuc cu pensa sau tub din material plastic cu clema
tampoane de vata
stativ pentru suspendarea irigatorului
aleza, musama
manusi de protectie
Pregatirea pacientei
Psihica:
se instruieste pacienta si explica procedura si motivele pentru care s-a recomandat
se instruieste pacienta sa stea linistita si relaxata pentru a evita eventualele senzatii neplacute
se obtine consimtamantul pacientei

Fizica:
se asigura intimitatea
se instruieste pacienta sa-si goleasca vezica
se asigura pozitia corecta (ginecologica)
Efectuare
se asambleaza echipamentul si verifica temperatura lichidului
se verifica recomandarea medicala
se explica desfasurarea procedurii
se verifica daca pacienta si-a golit vezica
se aseza pacienta in pozitie ginecologica
se inveleste pacienta cu un pled si se aseza musamaua si aleza sub pacienta
spalarea mainilor
se clampeaza tubul si se pune in irigator solutia la temperatura corpului
se declampeaza tubul, se evacueaza aerul, se reclampeaza
imbracarea manusilor de protective
se face toaleta organelor genitale externe
canula se lubrefiaza cu gel sau vaselina
se agata punga/irigatorul in stativ la o inaltime de 50-70 cm de la simfiza pubiana
se indeparteaza cu o mana labiile iar cu cealalta se introduce canula in vagin, aproximativ 8-10 cm (la
10-11 cm se atinge fundul de sac vaginal)
se indeparteaza pensa, permite solutiei sa curga sub forta gravitatiei; se roteste cu blandete canula in
timpul irigatiei;
se clampeaza tubul inainte de terminarea lichidului si se indeparteaza canula cu blandete
se spala regiunea vulvara cu apa si sapun si se usca bine cu un prosop
se examineaza aspectul lichidului; daca lichidul contine mucus, puroi sau sange se prezenta medicului
se indeparteaza manusile
se conduce pacienta la salon
se reorganizeaza locul de munca
se noteaza procedura in FO
78
Evaluarea eficacitatii procedurii
Rezultate asteptate/ dorite:
Spalatura s-a desfasurat fara incidente, pacienta se simte bine
Pacienta este cooperanta si demonstreaza intelegerea informatiilor primite
Pacienta este capabila sa-si efectueze spalatura
Rezultatele nedorite/ ce faceti:
Pacienta acuza senzatii neplacute, durere
Verificati temperatura solutiei, presiunea si viteza de scurgere
Verificati daca pacienta si-a golit vezica
Scadeti presiunea prin coborarea irigatorului sub 50 cm.

79