Nimeni nu poate trai, si nu poate trece prin incercarile vietii fara o credinta

tare n Dumnezeu si fara o traire vie..Mantuitorul nostru Iisus Hristos si-a aratat
slava Sa n dumnezeiasca lumina necreata vie si vesnica a vietii, ca noi sa traim
prin ea, este tocmai Schimbarea la fata pe muntele taborului, ce astazi Se
praznuieste,
Viata noastra pe pamant este plina de tulburari si traiul nostru plin de framantari
si de neliniste.A fi tari in fata incercarilor, in fata furtunilor vietii, fara a
ne lasa doborati de vantul tulburarilor, a trai prin lumina harului lui Dumnezeu,
Dar noi in fata incercarilor, ne deznadajduim, ne plangem, ne vaitam, n-avem taria
si puterea de a ne ridica ochii inimii spre Cer si a striga cu nadejde la Dumnezeul
nostru cu credinta,
Credinta n Dumnezeu trebuie sa fie pentru noi un izvor al rugaciunii, iar iubirea
de Dumnezeu sufletul acesteia.
Sa ne trezim si sa ne hranim cat mai mult din darurile dumnezeiesti prin care
Dumnezeul nostru le revarsa asupra noastra prin hrana de care avem nevoie care este
tocmai Cuvantul Lui, care este izvorul al fericirii..
Evanghelia de astazi cuprinde si ne infatiseaza o mare biruinta a Mantuitorului
Iisus Hristos asupra naturii, dar patrunsa in adanc, defapt aceasta biruinta ne
este asupra firii noastre.
Omul trebuia sa nteleaga ce este el cine este el, fie n pustie fara paine, fie n
raiul bunatatilor n care a fost si nu a stiut cine este si de aceea nu a ramas; la
fel n furtuna si-n valurile vietii cat si-n ntuneric, fara Dumnezeu, fara harul
Sau, nu suntem nimic..

Dupa ce Mantuitorul a potolit setea poporului cu Cuvantul Sau Cel Dumnezeiesc, dupa
ce a potolit si foamea trupeasca prin minunea nmultirii painilor si a pestilor, El
voia sa de-a drumul multimilor ca sa se ntoarca fiecare om la casa lui.Bucuria si
desfatarea pe care le aduce harul lui Dumnezeu n sufletele hranite cu Cuvantul
Sau, care este Adevarul, sunt atat de vii, ncat cei ce le simt, ar vrea sa nu se
mai sfarseasca niciodata.
stateau langa Mantuitorul atrasi de un dor si o dragoste ce biruia orice
neputinta..
Tocmai acest dor si aceasta dragoste nu avem noi..
Evanghelia de astazi, a IX- a dupa Rusalii, ni-L infatiseaza pe Mantuitorul nostru
Iisus Hristos savarsind inca o mare minune, Potolirea furtunii, vietii noastre
pacatoase.. Caci spune Cuvantul Evangheliei, Iar dand drumul multimilor, S-a suit
in munte, ca sa Se roage singur. Si facandu-se seara, era singur acolo..Dupa ce
Mantuitorul S-a suit n munte, ca sa se roage singur, n noapte.
Adeseori Mantuitorul nostru Iisus Hristos obisnuia sa se retraga in pustiu, singur,
ca sa Se roage.. insa pentru ce se ruga Mantuitorul nostru.. pentru noi, ca sa ne
ridice cu sufletul cu inima catre Tatal nostru, Cel ceresc, Se roaga ca sa ne de-a
indrazneala de a pasii spre EL.. de a ne trezi n sufletele noastrendrazneala..
Ucenicii au urcat la porunca Lui ntr-o barca mica din lacul Ghenizaret sau marea
Galileii, ca sa iasa pe malul celalalt. Calatoreau singuri, fara Mantuitorul.
Iar corabia era acum la multe stadii departe de pamant, fiind invaluita de valuri,
caci vantul era impotriva
La nceput era liniste. Dar, deodata, s-a ridicat un val puternic. Barca se
zdruncina si era n pericol sa se scufunde, Acum nsa, n aceasta noua furtuna,
ncercarea credintei lor e mult mai mare.
Ne spune Evanghelia ca n a patra straja a noptii, a mers Mantuitorul la ucenicii
Sai, umbland pe mare ca pe uscat. Cand L-au vazut ucenicii de departe, "de frica au
strigat", crezand ca ar fi vreo aratare de noapte
Atunci s-a aratat acolo Mantuitorul Iisus Hristos pasind pe deasupra apelor.
Ucenicii, doar ce L-au vazut, s-au tulburat si au spus ca este o naluca. nsa nu
era o naluca. Era El nsusi..Dar El le-a vorbit indata zicandu-le: Indrazniti, Eu
sunt; nu va temeti! Daca prin credinta am intelege acest Cuvant al Mantuitorului,
ndrazniti, n-ar fi incercare care sa ne tulbure sufletul, pentru ca dragostea
de Dumnezeu da aceasta indrazneala, pentru ca zice, ce ma va desparti de dragostea
de Dumnezeu, focul, apa, stramtoarea, incercarea, primejdia, boala, foamea.. ?!
Nimic din acestea.. pentru ca sunt doar ca valurile care vin si trec..
Petru si-a facut curaj si a spus:
-Doamne Daca esti Tu, spune-mi sa vin la Tine, pasind si eu pe deasupra apelor.
Mantuitorul: Vino, i-a spus. Si Petru a nceput sa paseasca pe deasupra valurilor.
Vazand nsa vantul puternic, s-a nfricosat si a nceput sa se scufunde.
- Doamne, mantuieste-ma!, striga..
Hristos si ntinde imediat mna si l prinde.
- Putin credinciosule, i zice de ce te-ai ndoit?.
Si imediat ce au intrat n barca s-a facut liniste.
Sfantul Apostol Petru, cu ngaduinta Mantuitorului, coboara din corabie si merge pe
apa; apoi, se lasa biruit de imboldurile fricii si ncepe sa se scufunde.nsa
mustrare merita faptul ca nu si-a pastrat starea sufleteasca dintai.
Cata vreme l purta credinta, Petru umbla pe apa; dar cand s-a ndoit a nceput sa
se scufunde, pentru ca ndoiala aduce frica, urmarile rugaciunii facute cu ndoiala
si cu putina credinta la vreme de incercare nu ne ajuta cu nimic.
O asemenea rugaciune facuta cu ndoiala, fara o credinta vie, din interes si mai
mult pentru lucruri pamantesti nu este primita inaintea lui Dumnezeu..
Asemenea porniri avem multi dintre credinciosi la care bucuria lui Hristos se
amesteca cu ndoiala, cu frica..
Pe Apostol l umpluse o nadejde n Mantuitorul plina de nsufletire, ntemeiata pe
credinta ca El poate orice si asta i-a dat curajul sa nfrunte valurile. A facut
cativa pasi pe aceasta cale noua: ar fi trebuit sa se ntareasca n nadejde, avand
n vedere pe Mantuitorul, Care era aproape, si faptul ca deja mersese pe apa prin
puterea harului Lui; el nsa s-a lasat biruit de cugetarile omenesti: Vantul este
puternic, valurile sunt mari, apa n-are statornicie", iar aceasta la zdruncinat,
slabind n el taria credintei si a nadejdii...
Iata o lectie pentru noi..
Trebuie pastrata caldura dintai a credintei si nadejdii,
Sa prindem si noi curaj, sa avem o credinta nezdruncinata n Dumnezeu. Bunul nostru
Dumnezeu vine si l ajuta pe om, nu l lasa. Iar omul credincios vede pretutindeni
mana lui Dumnezeu.
Si credinta fiecaruia dintre noi este ncercata astazi.
Toti n acesta viata suntem ncercati.. Necazurile sunt valurile, care lovesc barca
vietii noastre zi de zi. Calatorim pe o mare n furtuna.
Marea e marea vietii acesteia, care, cateodata se nfurie de vanturi. Marea
nfuriata ncepe sa fie o primejdie; iar pe deasupra o mai acopere i noaptea:
noaptea nestiintei si a uitarii de Dumnezeul nostru..iar cand se ridica asupra
noastra marea vietii ca o furtuna, si suntem purtati de vantul tulburarilor, al
indoielii, al fricii, al deznadejdii, al necredintei, incoace si incolo, nu avem
taria de a sta tari,
Cufundarea lui Petru n ndoiala, ne nvata sa luam aminte la chemarea pe care ne-o
face Mantuitorul nostru Iisus Hristos mpotriva marii. Sa tii sufletul tau linistit
n Dumnezeu, mpotriva tuturor valurilor vietii..dar noi nu patrundem, nu cercetam,
si nu raspundem chemarii lui Dumnezeu, iar de aici porneste toata frica si
indoiala..
Cata vreme Petru a simtit ca se ncrede n Dumnezeu, nu n el, ci n vointa Lui
Dumnezeu, n purtarea de grija a lui Dumnezeu, nu a sa, a mers pe valuri.. prin
har, Aici e taina negraita a mpartasirii n adevar, a vietuirii in har... in har
nu este frica, nu este indoiala, in har depasesti ceea ce este firesc, omenesc..
Apostolul Petru din evanghelia de astazi ne cheama pe fiecare dintre noi sa fim
traitori hotarati in har, , chiar daca viata pare grea la un moment dat; chiar
daca valurile ei sunt naprasnice uneori, ncat simtim ca ni se zdrobeste corabia
si suntem n primejdie sa ne necam; chiar daca vanturile si furtunile ne
nspaimanta, asa cum l-au nspaimantat pe Sf Ap Petru, ncat era gata sa se
scufunde. Apostolul, exemplul sau si, mai ales, ajutorul primit din partea lui
Dumnezeului nostru, ne arata tuturor ca trebuie sa stim sa cerem ajutor. Sa
ntindem mana credintei, asa cum a facut-o Petru, si Dumnezeul nostru va raspunde
acestei chemari a noastre, sa ne asculte, sa ne ridice de acolo de unde, poate, la
un moment dat n viata, ni se pare ca nu ne mai putem ridica.Si se incheiei
Evanghelia spunand, L-au slavit pe Dumnezeu si I-au spus lui Hristos: Cu
adevarat, Tu esti Fiul lui Dumnezeu!
Sa rugam pe Bunul nostru Dumnezeu sa ajungem si noi la aceasta marturisire, ca din
aceasta marturisire sa izvorasca dragostea ce ar trebui sa o purtam lui Dumnezeu.
Amin!