Toamna de Tudor Arghezi

Strbatem iar parcul, la pas, ca mai nainte.

Crrile-nvelite-s cu palide-oseminte.
Aceea banc-n frunze ne-ateapt la fntni.
Doi ngeri duc beteala fntnilor pe mini.

Ne-am aezat alturi i brau-i m-a cuprins.

Un lumini n mine prea c s-ar fi stins.
M-ndrept ncet spre mine i sufletul mi-l caut
Ca orbul, ca s cnte, sparturile pe flaut.

Vreau s-mi ridic privirea i vreau s-i mngi ochii...

Privirea ntrzie pe panglicile rochii.
Vreau degetui uure i-l iau s i-l dezmierd...
Orice vroiesc rmne indeplinit pe sfert.

Dar ce nu pot pricepe ea pricepu, de plnge?

Apusul ii ntoarce cirezile prin snge.
O! m ridic, pe suflet s-o strng i s-o srut --
Dar braele, din umeri, le simt c mi-au czut.

i de-am venit ca-n timpuri, a fost ca, inc-o dat

S-aplec la srutare o frunte vinovat
S-nvingem iar vremea dintr-o-ntrire nou
i s-nviem adncul izvoarelor de rou.

i cum scoboar noaptea, al'dat ateptat,

mi pare veche luna -- i steaua ce se-arat,
Ca un parete de-arme, cu care-a fi vnat.
i fr glas, cu luna, i noi ne-am ridicat.