Sunteți pe pagina 1din 2

9.

Deci fericirea aceasta este ea numai pentru cei taiati mprejur, sau si pentru
cei netaiati mprejur? Caci zicem: I s-a socotit lui Avraam credinta ca dreptate.

Aceasta fericire pentru om se gaseste numai n harul lui Dumnezeu.


Era aceasta doar pentru cei taiati imprejur? Dumnezeu l-a socotit pe Avraam drept
pe temeiul credintei. Era el nsa taiat imprejur cand s-a intamplat aceasta? spune
mai apoi ca Nu; era netaiat imprejur. Prin urmare, dreptatea este prin credinta,
iar pentru cei netaiati imprejur, tot prin credinta o marturie zdrobitoare pentru
iudeu,
Apostolul arata ca, n ce-i priveste pe iudei, mostenirea nu poate fi pe principiul
legii, fara ca astfel Avraam sa fie dat la o parte, caci lui mostenirea i-a fost
data prin fagaduinta, iar aceasta implica faptul ca a fost prin credinta; caci noi
credem o fagaduinta, nu mplinim noi nsine una care ne-a fost facuta. n
consecinta, dreptatea lui Avram a fost conform Scripturii prin aceeasi credinta
si ea i-a fost socotita ca dreptate.
Aceasta fericire despre care vorbeste Sf Ap Pavel nu este alta decat intoarcerea,
indreptarea si cunoasterea sigurului Dumneze adevarat, nimic nu-l rennoieste pe om
decat pocainta adevarata.. acesta fericire o poate dobandi si cel taiat si cel
netaiat imprejur, tocmai prin lupta cu obisnuinta atat de adanc infiltrata in noi,
sa scoatem afara contrar vointei noastre toate poftele trupesti si sa nu avem decat
o singura grija, de a asculta si de a implini Cuvantul lui Dumnezeu..
Mantuitorul se taie imprejur tocmai ca sa implineasca Legea Veche si sa aratate
legatura dintre Legea Veche si cea noua, care este ca o trecere. Stim foarte bine
ca aceasta taiere imprejur a fost dezbatuta, la primul sinod, la prima intrunire a
apostolilor, daca este nevoie sau daca nu este nevoie de taierea imprejur, si se
arata clar, prin Cuvant, ca cei care sunt credinciosi trebuie sa se taie imprejur
in inima lor, si nu mai este nevoie de aceasta taiere imprejur ci harul lui
Dumnezeu se revarsa prin moarta si nvierea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, in
inimile celor care cred, si nu mai este doar un simbol, ci taierea imprejur este
daruirea fiintei noastre in toatalitate, viata noastra sa o daruim lui Dumnezeu,
aceasta traire, indumnezeire in Iisus Hristos, este innoirea chipului vesniciei
care aduce in om tocmai fericirea despre care vorbeste Sf Ap Pavel .. este haina
cea noua pe care Mantuitorul o daruieste, celor ce se boateaza, cred si primesc
prin credinta jertfa mantuitoare a Mantuitorului nostru Iisus Hristos, aceasta
taiere imprejur a inimii care este inceputul unei treziri a inimi, de a asculta
toate poruncile lui Dumnezeu, nu doar unele sau altele, de-a asculta si de-a
implini toate poruncile lui Dumnezeu,
Aceasta credinta deschide lucrarea Dumnezeiescului har si omul se schimba prin
Cuvant si devine altceva, este vorba tocmai de fericirea omului innoit
pentru ca taierea imprejur a crestinilor de azi nu este altceva decat arderea
inimii ca dor si dragoste care duce la cunoastere de Dumnezeu.. iar aceasta este si
pentru cei taiati imprejur si pentru cei netaiati imprejur, cunoasterea lui
Dumnezeu si inaltimea cunoasterii care ne duce in lumina si spre viata vesnica..
Sf Ap Pavel a explicat ca a fi taiat mprejur poate avea sau poate sa nu aiba vreo
valoare. ca zice,,Taierea mprejur, negresit, este de folos daca mplinesti Legea;
dar daca tu calci Legea, taierea ta mprejur ajunge netaiere mprejur. Astfel ca
actul fizic de taiere mprejur nu face pe cineva un iudeu adevarat. ,,Ci Iudeu este
acela care este Iudeu nlauntru; si taiere mprejur este aceea a inimii, n duh, nu
n slova.
Sf. Ap. Pavel scrie n epistolele sale n mai multe randuri despre aceasta aratand
de fapt scopul si rostul ei pentru om. El numeste taierea mprejur drept pecete a
credintei si fidelitatii fata de poruncile lui Dumnezeu. Despre aceasta el afirma:
fericirea aceasta este ea numai pentru cei taiati mprejur sau si pentru cei
netaiati mprejur? Caci zice: I s-a socotit lui Avraam credinta ca dreptatesensul
acestei taieri mprejur este acela de a iubi pe Dumnezeu din toat inima si din tot
sufletul,
n harul Noului Legamant fericirea taierea mprejur este mereu legata de Hristos.
n El ea si defineste rostul, si afla desavarsirea si sensul E acea taiere
mprejur nefacuta de mana omeneasca, ea se adresa duhului, sufletului si inimii
noastre. Cum? Zice Apostolul: ntru taierea mprejur a lui Hristos. Prin El noi
am dobandint har si viata: ngropati fiind din pricina pacatelor, cu El ne-am
botezat si am nviat, lucrandu-le toate prin credinta n Hristos. Taierea mprejur
a trupului la care se refera Sf. Ap. Pavel este acea nfranare, marginire a
trupului nostru. n Hristos circumciderea si netaierea mprejur si pierd rostul,
deoarece acum El ia locul acestora, devenind totul ntru toate, facandu-l pe om
purtator de Dumnezeu, Acesta este omul nou, dezbracat de cel vechi: Unde nu mai
este elin si iudeu, taiere mprejur si netaiere mprejur, barbar, scit, rob ori
liber, ci toate si ntru toti Hristos zice, n acest sens, Mantuitorul a surpat
peretele din mijloc al despartituriiHristos a nlocuit n El si taierea mprejur
si netaierea. Tuturor toate s-a facut, pentru ca omul sa cunoasca ndumnezeirea
prin har...tocmai acea fericire despre care a vorbit Sf Ap Pavel in versetele
anterioare,
privind adevarata taiere mprejur pe care Dumnezeu a cerut-o de la oameni,
De aceea el ntreaba, "Fericirea aceasta este numai pentru cei taiati mprejur sau
si pentru cei netaiati mprejur?"
Dreptatea care vine din credinta va fi socotita, doar celor ce crede n
Mantuitorul Iisus Hristos,
Aceasta Credinta socotita ca dreptate este mai mult decat a crede si ncredere; ea
reprezinta modul n care Dumnezeul isi revarsa harul sau celui care isi schimba
prin credinta felul sau de a fi, sub legamantul cel nou. Credinta crestina este mai
mult decat numai credinta, ea include pocainta, nastere din nou.. Harul care aduce
ndreptatirea da nastere n pacatos la o noua fire care este moarta fata de pacat
dar vie fata de dreptate..
Iar aceasta este si pentru cei taiati imprejur si pentru cei netaiati imprejur,
pentru ca n Iisus Hristos, nici taierea mprejur, nici netaierea mprejur n-au
vreun pret, ci credinta care lucreaza prin dragoste.
Deoarece mantuirea vine prin credinta, ea este prin har si este un dar dat de la
Dumnezeu.

S-ar putea să vă placă și