Sunteți pe pagina 1din 86

MINISTERUL EDUCAIEI I CERCETRII

CONSILIUL NAIONAL PENTRU CURRICULUM


PROGRAME COLARE PENTRU CLASELE A IX-A A X-A
CICLUL INFERIOR AL LICEULUI
STUDIUL BIBLIC AL VECHIULUI TESTAMENT
[CURRICULUM DIFERENIAT]
FILIERA VOCAIONAL
PROFIL TEOLOGIC
CULTUL ORTODOX
NOTA DE FUNDAMENTARE
privind elaborarea programelor colare pentru clasele a IX-a i a X-a

Programele colare pentru clasele a IX-a i a X-a, documente reglatoare componente ale
curriculumului naional au fost elaborate n conformitate cu:
- asumarea de ctre Romnia a Planului detaliat de lucru asupra obiectivelor sistemelor
educaionale i de formare profesional din Europa, ratificat de Consiliul European de la
Barcelona, n 2002, i a Declaraiei minitrilor europeni ai educaiei i formrii profesionale i a
Comisiei Europene cu privire la consolidarea cooperrii europene n formarea profesional
Declaraia de la Copenhaga, convenit la Copenhaga n 2002;
- obiectivele actuale ale reformei nvmntului din Romnia viznd finalitile, curriculumul
i structura nvmntului obligatoriu stabilite n conformitate cu prevederile Legii nvmntului
nr. 84/1995, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare i ale Legii nr. 268/2003 pentru
modificarea Legii nvmntului nr. 84/1995;
- nevoia de adaptare a curriculumului naional la schimbrile din structura nvmntului
preuniversitar: apartenena claselor a IX-a i a X-a deopotriv la nvmntul obligatoriu i la cel
liceal;
- valorificarea experienei pozitive privind proiectarea curriculumului pentru nvmntul
liceal pornind de la competene ca achiziii finale al nvrii, prin care se asigur accentuarea
dimensiunii acionale n formarea elevilor;
- rolul i statutul disciplinelor colare, stabilite n planurile cadru de nvmnt aprobate prin
ordinul ministrului educaiei, cercetrii i tineretului nr. 5723/ 23.12.2003.
Structurarea noilor planuri cadru de nvmnt pentru clasele a IX-a i a X-a pe
componentele trunchi comun i curriculum difereniat determin organizarea, la nivelul
programei colare, a ofertei educaionale centrale n competene i coninuturi ale nvrii
prezentate distinct, pentru fiecare dintre aceste componente.
n aceste condiii, noile programe colare pentru clasele a IX-a a X-a au urmtoarea structur:
- Not de fundamentare, elaborat n scopul prezentrii relaiei dintre programele colare
pentru clasele a IX-a i a X-a i documentele de politic educaional i curricular pe care
acestea se fundamenteaz;
- Not de prezentare, n care de detaliaz rolul disciplinei de nvmnt i statutul specific
al acesteia n cadrul curriculumului naional, precum i contribuia disciplinei de nvmnt la cele
opt domenii de competene cheie stabilite la nivel european;
- Competene generale, cu un nivel accentuat de complexitate, definite pe o disciplin de
nvmnt sau, dup caz, pe o categorie de discipline de nvmnt, pentru a evidenia achiziiile
finale de nvare ale elevilor la sfritul nvmntului obligatoriu i/ sau pentru a orienta
pregtirea de specialitate a acestora;
- Valori i atitudini, finaliti de natur axiologic, urmrite prin studiul disciplinei, definite
pentru nvmntul liceal;
- Competene specifice coninuturi, nucleul funcional al programei colare, definit pentru
fiecare an de studiu;
- Sugestii metodologice, elaborate pentru a orienta proiectarea demersului didactic adecvat
competenelor, valorilor i atitudinilor prevzute n programele colare.

NOTA DE PREZENTARE
Disciplina Studiul biblic al Vechiului Testament se studiaz n cadrul curriculumului difereniat,
profilul teologic, cultul ortodox, fiindu-i alocat 1 or/sptmn att la clasa a IX-a, ct i la clasa
a X-a.
Studierea Vechiului Testament n nvmntul de tip seminarial are ca scop formarea unei culturi
teologice, necesare viitorilor slujitori ai Bisericii n misiunea lor pastoral, misionar i liturgic.
Prezenta program propune integrarea cunotinelor de Vechiul Testament n ansamblul
nvturilor teologice, ca baz de pornire pentru nelegerea, respectarea i propovduirea
adevrului de credin. Prin parcurgerea coninuturilor propuse se urmrete formarea de
competene, valori i atitudini specifice, corelate cu necesitile societii contemporane i cu
cerinele reformei n nvmnt.
Programa colar de Studiul biblic al Vechiului Testament este structurat pe urmtoarele
componente:
competene generale;
valori i atitudini;
competene specifice asociate cu coninuturile;
coninuturi ale nvrii;
sugestii metodologice;
sugestii bibliografice pentru lectura suplimentar.

COMPETENE GENERALE

1. Utilizarea Sfintei Scripturi pentru nelegerea evenimentelor biblice


2. Evidenierea specificului crilor biblice, n scopul diferenierii acestora
3. Interpretarea textelor scripturistice referitoare la istoria mntuirii omenirii
4. Aplicarea cunotinelor biblice n activitatea social, misionar, pastoral i
liturgic

VALORI I ATITUDINI

Manifestarea bucuriei spirituale de a citi Sfnta Scriptur


Disponibilitatea pentru descoperirea lucrrii lui Dumnezeu n istoria mntuirii neamului
omenesc
nelegerea i respectul fa de membrii altor confesiuni cretine i a altor religii
Interesul pentru aprofundarea cunotinelor religioase n vederea permanentei deveniri
spirituale

CLASA A IX-A
COMPETENE SPECIFICE I CONINUTURI
1. Utilizarea Sfintei Scripturi pentru nelegerea evenimentelor biblice
Competene specifice Coninuturi
1.1. Aplicarea noiunilor generale despre - Sfnta Scriptur: noiuni introductive
Sfnta Scriptur n descrierea crilor biblice
1.2. Analizarea semnificaiilor dogmatice, - Inspiraia divin
morale i spirituale ale crilor biblice
inspirate de Dumnezeu
1.3. Sintetizarea elementelor de difereniere - Introducere n crile Vechiului
a crilor biblice canonice de cele Testament: canonul crilor Vechiului
necanonice i apocrife Testament; crile necanonice; crile
apocrife
2. Evidenierea specificului crilor biblice, n scopul diferenierii acestora
Competene specifice Coninuturi
2.1. Identificarea specificului i a cuprinsului - Crile istorice ale Vechiului
crilor biblice istorice, n scopul Testament: Facerea, Ieirea, Leviticul,
caracterizrii acestora Numerii, Deuteronomul, Cartea Iona,
2.2. Argumentarea valorii dogmatice, morale Cartea Judectorilor, Cartea Rut, Crile lui
i spirituale a crilor biblice Samuel (I, II, III, IV Regi), Crile Cronicilor
(I, II Paralipomena), Cartea I Ezdra, Cartea
lui Neemia (II Ezdra), Cartea Esterei
3. Interpretarea textelor scripturistice referitoare la istoria mntuirii omenirii
Competene specifice Coninuturi
3.1. Valorificarea informaiilor despre limbile - Limbile n care au fost scrise crile
sacre i despre traducerile Sfintei Scripturi Vechiului Testament
- Traducerile Sfintei Scripturi
3.2. Prezentarea evenimentelor biblice care - Crile istorice ale Vechiului
au contribuit la istoria mntuirii omenirii i a Testament: Facerea, Ieirea, Leviticul,
semnificaiilor acestora Numerii, Deuteronomul, Cartea Iona,
Cartea Judectorilor, Cartea Rut, Crile lui
Samuel (I, II, III, IV Regi), Crile Cronicilor
(I, II Paralipomena), Cartea I Ezdra, Cartea
lui Neemia (II Ezdra), Cartea Esterei
4. Aplicarea cunotinelor biblice n activitatea social, misionar, pastoral i liturgic
Competene specifice Coninuturi
4.1. Organizarea de activiti sociale i - Crile istorice ale Vechiului
misonare, n conformitate cu modelele Testament: Facerea, Ieirea, Leviticul,
biblice studiate Numerii, Deuteronomul, Cartea Iona,
Cartea Judectorilor, Cartea Rut, Crile lui
Samuel (I, II, III, IV Regi), Crile Cronicilor
(I, II Paralipomena), Cartea I Ezdra, Cartea
lui Neemia (II Ezdra), Cartea Esterei

LISTA UNITILOR DE CONINUT

1. Sfnta Scriptur: noiuni introductive


2. Inspiraia divin
3. Limbile n care au fost scrise crile Vechiului Testament.
4. Traducerile Sfintei Scripturi
5. Introducere n crile Vechiului Testament
Canonul crilor Vechiului Testament
Crile necanonice
Crile apocrife
6. Crile istorice ale Vechiului Testament:
Facerea
Ieirea
Leviticul
Numerii
Deuteronomul
Cartea Iona
Cartea Judectorilor
Cartea Rut
Crile lui Samuel (I, II, III, IV Regi)
Crile Cronicilor (I, II Paralipomena)
Cartea I Ezdra
Cartea lui Neemia (II Ezdra)
Cartea Esterei
CLASA A X-A
COMPETENE SPECIFICE I CONINUTURI
1. Utilizarea Sfintei Scripturi pentru nelegerea evenimentelor biblice
Competene specifice Coninuturi
1.1. Argumentarea rolului textelor profetice n - Despre profei
derularea evenimentelor din istoria mntuirii - Profeii mari: Isaia, Ieremia, Iezechiel,
1.2. Analizarea textelor biblice referitoare la Daniel;
profei n vederea stabilirii de corelaii intra- - Profeii mici: Ioil, Amos, Obadia, Iona,
i interdisciplinare Miheea, Naum, Avacum, Sofonie, Agheu,
Zaharia, Maleahi
2. Evidenierea specificului crilor biblice, n scopul diferenierii acestora
Competene specifice Coninuturi
2.1. Sintetizarea caracteristicilor specifice - Profeii mari: Isaia, Ieremia, Iezechiel,
fiecrei cri profetice: autor, stil, coninut Daniel
profetic - Profeii mici: Ioil, Amos, Obadia, Iona,
Miheea, Naum, Avacum, Sofonie, Agheu,
Zaharia, Maleahi
3. Interpretarea textelor scripturistice referitoare la istoria mntuirii omenirii
Competene specifice Coninuturi
3.1. Identificarea profeiilor mesianice n - Limbile n care au fost scrise crile
textele profeilor biblici Vechiului Testament
- Traducerile Sfintei Scripturi
3.2. Explicarea semnificaiilor textelor - Profeii mari: Isaia, Ieremia, Iezechiel,
mesianice din punctul de vedere al nvturii Daniel;
ortodoxe - Profeii mici: Ioil, Amos, Obadia, Iona,
Miheea, Naum, Avacum, Sofonie, Agheu,
Zaharia, Maleahi
4. Aplicarea cunotinelor biblice n activitatea social, misionar, pastoral i liturgic
Competene specifice Coninuturi
4.1. Identificarea unor modele de - Profeii mari: Isaia, Ieremia, Iezechiel,
comportament de via cretin, pe baza Daniel;
exemplelor biblice studiate - Profeii mici: Ioil, Amos, Obadia, Iona,
4.2. Organizarea de activiti sociale i Miheea, Naum, Avacum, Sofonie, Agheu,
misionare, pornind de la exemplele biblice Zaharia, Maleahi
ale profeilor

LISTA UNITILOR DE CONINUT

1. Profeii mari
Isaia Ieremia Iezechie Daniel
2. Profeii mici
Ioil Amos Obadia Iona Miheea Naum
Avacum Sofonie Agheu Zaharia Maleahi

SUGESTII METODOLOGICE

Programa colar de Studiul biblic al Vechiului Testament pentru clasele a IXa i a X-a,
profil teologic, cultul ortodox, a fost conceput astfel nct s permit formarea unor competene
de baz n domeniul Vechiului Testament, care s dea elevilor posibilitatea nelegerii adevrului
de credin.
Competenele specifice au fost corelate cu unitile de coninut, avndu-se n vedere posibilitatea
ca o competen specific s poat fi atins prin una sau prin mai multe uniti de coninut.
Unitile de coninut sunt prezentate n mod sistematic, urmrind succesiunea logic tradiional a
temelor de Vechiul Testament. Astfel, la clasa a IX-a s-au abordat teme referitoare la structura
Sfintei Scripturi i la caracteristicile crilor bisericeti. Programa pentru clasa a X-a s-a centrat pe
analiza profeilor biblici i a profeiilor mesianice.
Prezentul curriculum a fost elaborat lundu-se n considerare specificul celorlalte discipline
teologice care fac parte din curriculum-ul difereniat pentru clasele a IX-a a X-a, precum i
disciplinele care urmeaz a fi studiate pe parcursul claselor a XI-a a XII-a.
n organizarea i desfurarea demersului didactic sugerm utilizarea de strategii diverse, care s
combine metodele clasice, expozitive de predare prelegerea, expunerea sistematic,
argumentarea, explicaia etc. cu cele de tip euristic, utile n analizarea i interpretarea textelor
biblice sau patristice.
Sugestii bibliografice pentru lectura suplimentar

Curs de Studiul Vechiului Testament


Anul I sem I

Parte Introductiv. Arheologia biblic

Arheologia biblic este o disciplin teologic ce expune n mod tiinific situaia natural, religioas,
social economic i cultural a poporului Israel, de la origini pn la anul 70 d. Hristos.
Privit din perspectiv istoric, Arheologia biblic alturi de Arheologia cretin (disciplina care se
ocup de viaa cretinismului primar), se poate ncadra n Arheologia laic propriu-zis (= tiina care
studiaz trecutul istoric al omenirii pe baza interpretrii urmelor materiale pstrate).
Sursa informaiilor acestei discipline este constituit din mrturisirile de Sfintei Scripturi mbinate
cu cercetrile istorice i arheologice.
Focalizarea asupra poporului evreu se datoreaz interesului teologic pe care l reprezint n contextul
preocuprilor lui Dumnezeu de a alctui i pregti un popor adecvat pentru al primii pe Mesia,
Rscumprtorul pcatului Strmoesc. Dumnezeu se reveleaz ntotdeauna numai ntru-un cadru
determinat, pregtit adecvat pentru a-i recepta corect mesajul intenionat.
Arheologia biblic ofer suportul necesar unei nelegeri aprofundate n privina vieii poporului
evreu n contextul gndirii i a mentalitilor antice.
Pentru o corect receptare a realitilor exprimate n Vechiul Testament, Arheologia biblic ofer
cadrul necesar deoarece moravurile, obiceiurile, expresiile i concepiile vehiculate atunci erau cu totul
diferite fa de ceea ce obinuim astzi.
O ncercare de interpretare a textelor biblice fr a cunoate contextul cultural i religios al acestora
nu poate duce dect la concluzii pripite i superficiale care ntunec imaginea real pe care trebuie s o avem
despre revelaia Vechiul Testament i n ultim instan despre Dumnezeu. Cultul mozaic ar fi incorect
neles iar relaia strns cu cel cretin preluat n Biserica primar nu i-ar mai gsi justificarea.
Necunoaterea strii social-religioase a evreilor constituie o barier ferm n calea nelegerii
contextului de activitate desfurat de Mntuitorul Iisus Hristos pentru nnoirea lumii. Importana
cunoaterii corecte a revelaiei Vechiul Testament pentru a nelege pe cea din Noul Testament a fost
recunoscut chiar de Mntuitorul Iisus Hristos cnd reproa evreilor: Cercetai Scripturile, c socotii c n
ele avei via venic. i acelea sunt care mrturisesc despre Mine. i nu voii s venii la Mine, ca s avei
via!S nu socotii c Eu v voi nvinui la Tatl, cel ce v nvinuiete este Moise, n care voi ai
ndjduit. C dac ai fi crezut lui Moise ai fi crezut i Mie, cci despre Mine a scris acela. Iar dac celor
scrise de el nu credei, cum vei crede n cuvintele Mele (Ioan 5, 39-40; 45-47).
n sinagoga din Nazaret Mntuitorul S-a sculat s citeasc. i I s-a dat cartea prorocului Isaia. i
deschiznd El cartea, a gsit locul unde era scris: <<Duhul Domnului este peste Mine, pentru c M-a uns
s binevestesc sracilor: M-a trimis s vindec pe cei zdrobii cu inima, s propovduiesc robilor dezrobirea
i celor orbi vederea s slobozesc pe cei apsai i s vestesc anul plcut Domnului>>(Isaia 61,1-2). i
nchiznd cartea i dnd-o slujitorului, a sezut, iar ochii tuturor din sinagog erau aintii asupra Lui. i El
a nceput a zice ctre ei: Astzi s-a mplinit Scriptura aceasta n urechile voastre (Luca 4, 16-21). n aceast
pericop ni se dovedete cu prisosin importana doctrinar i prefigurativ pe care o are Vechiul Testament
fa de nvturile Noului Testament, nu doar ca o concluzie a noastr ci ca o apreciere cu autoritate a nsui
Fiului dumnezeiesc contient de faptul c trebuie s se mplineasc toate cele scrise de Mine n legea lui
Moise, n prooroci i n psalmi (Luca 24, 44).
i Sfinii Apostoli au fost contieni de valoarea doctrinar a Vechiului Testament. Sfntul Apostol
Pavel spune Legea ne-a fost cluz spre Hristos (Galateni 3, 24), iar nvturile coninute constituie
umbra celor viitoare (Coloseni 2,17; Evrei 10,1), care aveau s se mplineasc n Noul Testament.
Evanghelistul Matei n intenia de a dovedi c Iisus din Nazaret care a fost rstignit dar a nviat este
Mesia prezis de profei recurge adesea la comparaii ntre anumite evenimente din viaa Mntuitorului i
proorocii vechi testamentare folosind formula si acestea toate s-au fcut ca s se mplineasc ceea ce s-a
spus de Domnul prin Proorocul care zice (Matei 1, 22) sau ca s se mplineasc cuvntul spus de Domnul
prin proorocul(Matei II,15-23), atunci s-a plinit ceea ce se spusese prin Ieremia proorocul (Matei 2, 17).
Sfntul Apostol Pavel a evideniat rolul tipic pe care l joac Vechiul Testament n baza cruia
persoane i evenimente menionate n vechile scripturi au un rol prefigurativ pentru evenimentele
mntuitoare provocate de ntruparea Mntuitorului Iisus Hristos. Astfel El este Arhiereu Mare care a
strbtut cerurile (Evrei 4, 14), i S-a nvrednicit de mai mult slav dect Moise pentru c acela a fost o
slug credincioas n casa stpnului, pe cnd Acesta este Fiu al Stpnului (Evrei 3, 3-5). Hristos este n
veac Arhiereul nostru desvrit, preot dup asemnarea lui Melchisedec (Evrei 7). Exist un aezmnt
(testament) care s-a nvechit pentru c un alt Testament s-a nfiinat i i-a luat locul (Evrei 8). Exist acum
un alt cort al mrturiei cortul cel mai mare i mai desvrit, nu fcut de mn, adic nu din zidirea
acesta (Evrei 9, 11), care este n cer Sfnta Sfintelor fcut de mini (a fost)- nchipuirea celei adevrate
(Evrei 9, 24). Dac sngele jertfelor Vechiului Testament aducea curirea trupului celor spurcai cu att
mai mult sngele lui Hristos, care, prin Duhul cel venic, S-a adus lui Dumnezeu pe Sine, jertf fr de
prihan, va curi cugetul nostru de faptele cele moarte, ca s slujii Dumnezeului celui viu? (Evrei 9,13-
14).
Agar i Sara sunt tip al celor dou testamente (Galateni 4, 24-28).
Adam este chipul celui ce avea s vin(Romani 5,14), care poate fi numit Adam cel nou prin care
cei ce primesc prisosina harului i a darului dreptii vor mprii n via prin Unul Iisus
Hristos(Romani 5,17).

Izvoarele Arheologiei biblice.


1. Izvoare nescrise
n aceast categorie intr dovezile arheologice gsite pe teritoriul actual al statului Israel dar si n cadrul
popoarelor nvecinate care vorbesc despre viaa si evenimentele menionate n Vechiul Testament.
Aceste categorii arheologice au dovedit c aezrile umane i faptele anumite nu sunt rodul unor
ficiuni ci sunt consemnri pertinente, pline de autoritate i n consecin de credibilitate. Vechiul Testament
este o colecie de cri scrise ub inspiraia i autoritatea Duhului Sfnt pe baza unor fapte reale, petrecute cu
adevrat.
Dovezile arheologice au scos la lumin aezri fortificate, unelte de uz casnic sau meteugreti,
obiecte de cult, figurine sculptate sau pictate, arme, monezi. Toate acestea ofer informaii despre gradul de
civilizaie al locuitorilor, preocuprile, religia, i chiar apartenen etnic. Cercetrile arheologice au debutat
la nceputul sec 19 datorit unor societi i instituii cu preocupri i specializri att biblice ct i
arheologice cum ar fi: Societatea biblic britanic(1857), Societatea german(1877), Societatea rus(1882)
etc. Cele dou rzboaie mondiale au ntrerupt cercetrile care au cunoscut o nflorire deosebit dup aceast
perioad.
n Palestina (ara Sfnt) au fost scoase la lumin urmtoarele aezri:
Cetatea iebusit Lachi. S-a dovedit c dateaz din anul 3000 Hr. i a fost cucerit de israelii sub
conducerea lui Iosua Navi n secolul 13 Hr. De la Libna s-a dus Iosua mpreun cu toi israeliii la Lachi
i l-a mpresurat, ncepnd rzboiul cu ei. i a dat Domnul Lachiului n minile lui Israel i l-a luat a doua
zi, l-a trecut prin sabie pe el i pe toat suflarea din el i l-a pierdut cum fcuse i cu Libna (Iosua 10, 31-
32).
Ierihonul dateaz din preistorie (8000-3150 Hr.), Iosua l-a nconjurat timp de 7 zile i l-a cucerit
drmndu-i zidurile prin strigtele poporului. (Iosua 6)
Cetatea cananeanc Ai dateaz din perioada 2900-2500 Hr. i se ntindea pe 10 hectare avnd dou
rnduri de ziduri de incint. A fost cucerit de acelai Iosua, i a ars Iosua cetatea Ai cu foc i a fcut-o
drmtur venic i pustietate pn n ziua de astzi (Iosua 8,28).
Cetatea Iebus aflat pe amplasamentul actualului Ierusalim, mai precis pe muntele templului, a fost
cucerit de regele David n secolul 11 Hr. carea luat cetatea Sionului: aceasta este cetatea lui David
(IIRegi 5,7). Temporar cetatea Iebus (locuitorii fiind de neam iebusit) s-a numit cetatea lui David (IIRegi
5,9).
Numeroase alte ceti au fost scoase la lumin dovedind c aezrile i evenimentele petrecute n ele
nu sunt nchipuiri ci relatri istorice ale unor fapte consemnate prin voia i cluzirea haric a lui Dumnezeu.
(Cetile Tanac, Arad, Asdod, Beer-eba, Bet-Sean numit ulterior de ctre greci Scythopolis, Dotan, Etion-
Gheber, Hebron, Ghibeon, Zif, Samaria). Toate aceste cercetri arheologice ofer un bogat tezaur
documentar ce atest realitatea istoric religioas i social relatat n crile Vechiului Testament venind n
ajutor cu complectri cronologice i explicaii eseniale necesare furirii unei imagini ct mai exacte n
privina evenimentelor biblice.

Egipt
ar situat n sud-vestul rii Sfinte cu care evreii au avut numeroase interacionri :
1. Avraam s-a refugiat aici temporar din cauza unei secete (Facere 12,10-30).
2. Iosif ajunge mare demnitar al Egiptului i cheam aici pe tatl i fraii si, probabil n timpul
ocuprii acestei ri de ctre regii hicsoi.
3. Evreii au locuit n delta Nilului timp de 4 secole beneficiind de toate avantajele geografice,
economice i sociale pn la alungarea hicsoilor i intronizarea unui faraon egiptean (posibil Ramses II,
1290-1224Hr.), care nu putea avea sentimente bune fa de strinii instalai pe teritoriul rii sale.
4. Dumnezeu i-a eliberat din robia egiptean prin intermediul lui Moise, posibil ntre anii 1250-1230
Hr.
5. n timpul regalitii evreieti relaiile cu egiptenii au fost numeroase, crile Regi i
Paralipomena, ct i profeii Isaia i Ieremia, menionnd diferite aspecte, pozitive sau negative.
Toate aceste interaciuni au determinat apariia influenelor dar i a menionrilor documentare pe
teritoriul Egiptului care vorbesc despre evrei.
Influene:
Exist asemnri ntre crile canonice didactico-poetice ale Vechiului Testament i anume
Pildele lui Solomon, Ecclesiastul, Iov i anumite texte literare egiptene nvturile lui Amenemope,
Sfaturile lui Ptahotep, Cntecul harpistului. Influenele s-au petrecut mult mai probabil n literatura
egiptean care s-ar fi inspirat din cea ebraic (nvturile lui Amenemope cu siguran) i nu invers,
existnd dealtfel i o mare deosebire de fond. Literatura ebraic are la baz o concepie religioas monoteist
spre deosebire de cea egiptean, profund politeist.
Textul Proverbele lui Ahiqar descoperit pe insula Elephantine-Siene (Assuan), din Egipt, poate
fi comparat cu Pildele i Ecclesiastul, dar nu aparine unui egiptean, ci unui asirian contemporan cu
Senaherib i Asarhadon i care a cunoscut cu siguran literatura sapienial ebraic scris pn atunci .
Inscripii:
n timpul celui de al 5-lea an de domnie al faraonului Merenptah (1220 Hr) s-a fcut o inscripie
de onoare ntr-un templu din oraul Teba, care conine numele Israel . Traducerea ntregului text poate avea
mai multe variante:
Israel zace in paragin si nu are nici o smn.
Israel nu are posteritate (descenden), rasa lui nu mai exist.
Israel este nimicit, posteritatea lui nu mai exist.
Dac n acel an evreii se aflau n cei 40 de ani de peregrinare prin pustiul Sinai, textul acesta ar
exprima concluzia egiptenilor despre evreii fugii din ara lor.
n localitatea Tell el Amarna, capital temporar a Egiptului n vremea faraonului Amenofis al IV
(1379-1362 Hr.), s-a gsit cancelaria acestuia plin de tblie de coresponden cu orae-stat din Orientul
mijlociu scrise n limba accadian. n acestea se afl o scrisoare a regelui Abd-hiba din cetatea Urusalim,
care poate fi identificat cu actualul Ierusalim i care se plngea de ameninarea unor popoare migratoare
habiru.
Pe insula Elephantine din Egiptul de Sus s-au descoperit 10 texte aramaice redactate pe papirus i
care vorbesc despre viaa evreilor aflai temporar aici ntre anii 471-410 Hr. Aceast comunitate evreiasc
instalat cu scopuri militare, pentru a pzi ca mercenari grania sudic a Imperiului Persan, era att de
important nct i-au putut construi un loca de cult dup modelul celui dim Ierusalim.
Cunoaterea particularitilor civilizaiei egiptene contemporane formrii i consolidrii
poporului evreu, contribuie la alctuirea unei imagini clare a evenimentelor istorisite n Vechiul Testament
(viaa social egipten, credina n vise, influena politeismului etc.).
Asiria i Babilon
Aceste dou orae devenite imperii ofer mult material informativ pentru viaa cotidian a
oamenilor din Orientul Mijlociu datorit civilizaiei pe care au impus-o dar i pentru faptul c sunt popoare
nrudite cu patriarhul Avraam, numite popoare semito-asiro-babiloniene. Informaiile arheologice sunt
diverse dar foarte importante.
Oraul Ur amintit la Facere 11,28, a existat n realitate, aici identificndu-se un strat de aluviuni
de 3 metri grosime aparinnd unui potop petrecut pe la 4000 dHr. pe o suprafa de 630/160km. n
mileniul III o epopee sumerian preluat de Epopeea lui Ghilgame, meniona acest cataclism petrecut n
realitate. n acest ora patriarhul Avraam a trit n vremea primei dinastii din Babilon (1894-1525 Hr.).
Cetatea Haran amintit la Facere11,31, a fost descoperit pe cursul superior al Eufratului avnd
aceeai cultur i civilizaie ca i Ur-ul. i a luat Tuab pe Avraam, fiul su i pe Lot, fiul lui Haran i
nepotul su , i pe Sarai, nora sa i femeia lui Avram fiul su i a plecat cu ei din Urul Caldeii ca s mearg
pn n Tara Canaanului, dar au mers pn la Haran i s-au aezat acolo (Facere11, 31).
Cetatea Babilonului ofer date inedite. Cteva tblie cuneiforme amintesc de raia de ulei i
alimente repartizate regelui Ioiachim al Iudeii i familiei sale, care au fost deportai aici de ctre regele
Nabucodonosor II.
Scrierea a aprut pe la anul 3300 Hr. n cadrul civilizaiei sumeriene (popor nesemit), fiind la
nceput pictografic. Pe la 3100 Hr. se transformase deja n scriere cuneiform, fiind preluat de accadieni
i de asiro-babilonieni (popoare semite) i folosit n Orientul Mijlociu (inclusiv n Egipt ntr-o anumit
perioad), timp de dou milenii i jumtate 3100-600 Hr.
Textele cuneiforme au oferit multe informaii importante ce au contribuit la clarificarea
raporturilor existente ntre civilizaia israelit i cea asiro-babilonian artnd c n ciuda multor asemnri
ce in de perpetuarea unor obiceiuri ale pmntului, totui, conduita moral i religioas a poporului evreu
este fundamental diferit, ceea ce nu se explic dect prin proveniena ei divin. Numai astfel evreii au
rmas monoteisti, au refuzat materializri idoleti pentru a reprezenta divinitatea, au pstrat o imagine clar
n privina unui Dumnezeu persoan fr a cdea n panteism, au refuzat practicile magice absolut cotidiene
n civilizaiile contemporane amintite.
Cele mai vechi coduri de legi asiro-bobiloniene au fost promulgate sub urmtorii regi:
Ur-Namu din dinastia a treia din Ur (2113-1991 Hr.)
Bilalama din Esnuna (secolul XX Hr.)
Lipit Itar (1932-1906 Hr.)
Hammurabi (1792-1750 Hr), contemporan cu patriarhul Avraam.
Aceste legi au constituit un deosebit pas n progresul civilizaiei umane dar legile mozaice i-au
dovedit superioritatea printr-o atitudine mult mai nelegtoare fa de om fr a putea totui s se ridice la
nlimea spiritual a cretinismului.

Siria
Pe teritoriul actualei Sirii s-au perindat civilizaii strlucite care i-au adus aportul la progresul
umanitii.
Cetatea Mari cu populaie semit, pe lng numeroasele vestigii pstreaz urme de zigurate
(piramide n trepte), considerate model pentru toate edificiile de acest gen n Mesopotamia, inclusiv pentru
turnul Babel. Anumite elemente descoperite aici au anologii n istorisirile Vechiului Testament: folosirea
altarelor de piatr n natur (Facere 28, 19-22; 31, 44-45; 35, 14), ceremonialul ungerii regilor de ctre zeia
Istar (ceea ce se regsete i la alte popoare antice).
Cetatea Ugarit cu populaie semit politeist avea un zeu principal numit El, Eloah, Elohim.
Templele erau slujite de preoi care jertfeau animale ca jertfe de pace sau de mulumire, fr a avea o selecie
a animalelor considerate curate sau necurate. Aceast civilizaie este mai veche dect cea evreiasc,
desfurndu-se ntre anii 1600-1200 Hr. Limba semitic ugarita, ofer ns vechi termeni semii necesari
nelegerii limbii ebraice, deoarece s-au dezoltat n aceleai spaiu geografic ca i poporul evreu.

Fenicia
n textele biblice aceste zon geografic se numea Liban iar in limba greac folosit de Homer
apare sub form de Fenicia ceea ce nseamn rou purpuriu.
Principalele orae au fost Tir, Sidon i Biblos. Populaia era hamit i folosea o limb semit.
Erau politeiti i au avut relaii bune cu evreii n timpul regilor David i Solomon (III Regi 5).
Arabia
Zona geografic amplasat la est i sud-est de Tara Sfnt unde au locuit urmaii lui Avram
nscui din Agar egipteanca i Chetura. Aceste neamuri au fost semite i s-au aezat n sud estul Yemenului,
alctuind diferite regate ntre care a fost i Saba, desfurnd un intens comer cu Tara Sfnt pe ceea ce se
va numi drumul tmiei. Credina lor era politeist, iar popoarele semite remarcate n aceast zon au fost
amoniii i moabiii, descendeni din Lot, nepotul lui Avraam.
Amoniii au locuit la est de Iordan avnd capital n cetatea Raba (II Regi 12, 26; 17, 27).
Nomazi pn n secolul XII Hr., au avut o perioad de nflorire ntre anii 900-600 Hr. fiind apoi cucerii
de asirieni.
Moabiii, la est de Iordan dar n nordul amoniilor, au avut capital la Dibon purtnd rzboaie cu
unii regi evrei din regatele Israel i Iuda. (IV Regi 4-27).
Sodoma, Gomora, Adma, eboim, i oar au fost ceti situate la est de Marea Moart,
descoperite parial de arheologi n anul 1924. Toate aceste descoperiri din Arabia confirm textele
scripturistice Vechi Testamentare, aducnd precizri importante pentru cunoaterea vieii religioase i
sociale a popoarelor semite de aici.

Manuscrisele de la Qumran
Cea mai important descoperire arheologic i biblic a secolului trecut s-a petrecut pe malul
vestic al Mrii Moarte n zona numit Qumran.
ISTORICUL DESCOPERIRILOR:
n 1947 nite beduini din tribul tamirilor au gsit ntr-o peter din acea zon cteva suluri din
piele pe care se afla o scriere veche, indescifrabil pentru ei.
Beduinii le-au vndut unui negustor din Betleem pe nume Kando dar i altor negustori.
Manuscrisele ajung pe ci diferite la stareul mnstirii Sfntul Marcu din Ierusalim dar i la un
profesor de la Universitatea Ebraic din Ierusalim.
n 1949 au nceput cercetrile arheologice n petera respectiv unde s-au descoperit nc 11
manuscrise dar i fragmente de text. Cercetrile s-au extins i s-au focalizat asupra a trei zone aflate n
pustiul Iuda:
1. Kirber Qumran- cea mai important pentru numrul documentelor dar i pentru
vechimea deosebit: sec III Hr.
2. Wadi Muraba at.
3. Kirber Mird.
Spturile au continuat n toate aceste zone, pn n anul 1956 cercetndu-se 11 grote pentru a
scoate la lumin 40.000 de fragmente, ce provin de la 600 de cri, dintre care doar 11 sunt recuperate
integral.
Vechimea lor variaz n funcie de secolul redactrii fiecrei cri, putnd fi plasate ntre secolele
III i I Hr.
Limba manuscriselor este diferit, acestea fiind scris n ebraic, aramaic, greac, arab,
nabatean.
Manuscrisele sunt majoritatea din piele, sub forma unor panglici lungi de civa metri uneori, late
de 16-34 cm., dar i pe papirus. S-au pstrat attea secole deoarece au fost introduse n oale de lut ars,
sigilate cu cear la gur.
Coninutul poate fi mprit n patru categorii:

1. Manuscrise biblice. Fragmentele gsite provin din toate crile Vechiului Testament exceptnd
cartea Estera deoarece n sec I Hr. i n urmtorul rabinii exprimau ndoieli n privina canonicitii acestei
cri.
2. Comentarii la anumite cri ale Vechiului Testament dar i parafrazri (targume) la textele biblice:
Comentariu la Avacum, Naum, Sofonie, Miheia, Cartea Psalmilor, Facere, Isaia, Osea, targum la cartea Iov.
3. Creaii literare pe teme biblice sau apocaliptice: Apocriful Genezei, Apocalipsa lui Lameh,
Rzboiul fiilor luminii contra fiilor ntunericului, Imne, Psalmi apocrifi, dar i fragmente din cri profetice
nc neindentificate.
4. Cri referitoare la viaa social i religioas a comunitii din Qumran: Statutul comunitii, un
fel de constituie obligatorie pentru membri gruprii.

IMPORTANA DESCOPERIRILOR
aceste texte probeaz vechimea textelor Vechiului Testament devansnd cu aproximativ 1000 de
ani, cunoaterea i cercetarea celor mai vechi texte biblice existente. Vechiul Testament are autoritate
istoric.
Textele reprezint cel mai bun document pentru critica textual, istoria canonului biblic i
filologia sacr a Vechiului Testament.
Comparnd textele canonice descoperite la Qumran cu textul masoretic (cel pstrat n
comunitile evreieti pn astzi n limba ebraic, cele mai vechi exemplare datnd din secolul IX, dHr.) i
cu Septuaginta (traducerea greac a Vechiului Testament fcut n sec III-II Hr. i adoptat de Biserica
Ortodox ca normativ pn astzi), s-a dovedit c nu exist neconcordan de fond, ceea ce subliniaz
autoritatea nvturilor dumnezeieti propovduite si exprimate n Vechiul Testament i propovduite de
Biseric pn astzi.
Cercetarea textelor a dovedit c n ansamblul cretinismului, valoarea dogmatic a Septuagintei a
fost neglijat, Romano Catolicii adoptnd traducerea Vulgatei n secolul V dHr, iar protestanii ncepnd
cu secolul 16 dHr. au mbriat textul masoretic (evreiesc). Deosebirile de form existente, au influenat cu
timpul i pe cele de fond, ajungndu-se astzi la mari diferene doctrinare ntre ortodoci, catolici i
protestani. Textele de la Qumran au dovedit faptul c Septuaginta a respectat fondul doctrinar i canonul
Vechiului Testament autentic, cel inspirat de Dumnezeu i redactat de aghiografi (scriitori sfini ce au scris
sub oblduirea Sfntului Duh).

AUTORII MANUSCRISELOR
Toate aceste manuscrise au aparinut unei comuniti evreieti de natur sectar ascetic, numit
secta sau gruparea esenienilor (n aramaic = pios) i care a avut un puternic centru n nord-vestul
Mrii Moarte, n localitatea Qumran Cele mai vechi informaii despre ei ni le ofer Filon din
Alexandria, Iosif Flavius i Plinius cel Btrn.

MOTIVELE ALCTUIRII GRUPRII


Acestea se gsesc n istoria poporului evreu din secolele III-II Hr. i au la baz motive de ordin strict
religios:
1. n vremea dominaiei regilor sirieni numii Seleucizi (urmai ai regelui Alexandru cel Mare), mai
ales n vremea lui Antioh IV Epifames, influena elenismului s-a resimit tot mai puternic n ara
Sfnt. Preoii tineri doreau s participe la jocurile din stadioane pentru a-i dovedi fora fizic,
dar moda impunea concurenilor, n spiritul elenismului, o participare complet fr haine, pentru
a-i etala frumuseea fizic, iar aceti preoi se ruinau de faptul c ei erau circumcii. Unii dintre
ei au nceput s nu-i mai taie mprejur bieii pentru a le deschide calea spre concursurile din
aren. ndatoririle sacerdotale elementare de la templu erau deja neglijate.
2. numirile de preoi au nceput s fie cumprate, aprnd preoi nelegitimi, care nu fceau parte din
seminia lui Aaron. Cei ce au fost ulterior renegai, au practicat n continuare un cult siro-elenic.
3. arhieria s-a vndut pe bani grei, oameni capabili fiind nlocuii de uzurpatori;
4. regele Macabeu (hamoneu) Ioan Hircan I (135-106 Hr), a schimbat calendarul solar practicat de
secole, cu cel lunar, ceea ce a provocat tulburri i disensiuni n calcularea srbtorilor iudaice religioase
anuale;
5. funcia arhiereasc s-a compromis datorit faptului c anumii regi hasmonei au comasat n
persoana lor i regalitatea i arhieria, pentru o mai bun stpnire a clerului i implicit a poporului.
Abuzurile i comportamentul lumesc afiat de acetia, a pus sub semnul ntrebrii eficacitatea slujirii
arhiereti naintea lui Dumnezeu.
6. toate aceste nemulumiri au determinat pe evreii pioi (Filon aproxima la 4000 numrul lor), s se
rup de cultul sacrificial practicat de secole la Ierusalim i s aleag o alt cale de apropiere i comuniune cu
Dumnezeu, o via curat, dezinteresat material, retras uneori din societate, plin de apropiere sufleteasc
fa de cei ce manifest aceleai concepii i moral, dar preocupai de cercetarea textelor biblice a cror
interpretare s-a concretizat uneori n redactarea unor comentarii specifice, sau creaii literare cu tem
religioas.
PRINCIPIILE RELIGIOASE
cei ce doreau s triasc dup principiile eseniene proveneau din toate pturile sociale, majoritatea
fiind oameni simpli (agricultori, pstori, meseriai dar niciodat fabricani de arme).
Esenienii nu au locuit toi laolalt ci rspndii n localitile rurale evitnd special oraele
considerate centre vicioase. Totui au avut i centre deosebite construite special, n care au locuit temporar
sau definitiv un mare numr de evrei dedicai unor principii morale considerate de ei -definitorii n relaia lor
cu Dumnezeu;
- viaa omului trebuie trit aa cum i place lui Dumnezeu, adic ntr-o slujire devotat Lui.
- Cei ce manifest aceeai credin i dedicare a propriei persoane lui Dumnezeu se pot
considera i numi frai ntre ei. Sclavia nu trebuia s existe iar stpnii de sclavi ncalc legea natural a lui
Dumnezeu care i-a lsat pe toi oamenii liberi. Fa de cei care nu le mbriau ideile i conduita erau
exclusiviti.
- fa de strini (iudei sau alte neamuri) erau exclusiviti.
- Munca este o ndatorire sfnt a oricrui om credincios n Dumnezeu
- Lenea, luxul i mbuibarea contraveneau principiilor eseniene
- Cei druii lui Dumnezeu nu trebuie s aib preocupri materiale, n scopuri proprii ci au
obligativitatea de a munci pentru a-i oferi roadele propriilor eforturi, celorlali frai. Esenienii care triau n
comuniti munceau pentru binele i folosul tuturor fr a considera c trebuie s fie rspltii ntr-un mod
individual. Dac aveau nevoie de ceva special mai mult dect li se oferea zilnic n comunitate puteau primi
la schimb de la ceilali frai. ntre ei nu trebuia s se practice vnzarea i cumprarea, iar hainele i
mbrcmintea nu se schimbau pn nu se rupeau complet.
- nimeni nu se hrnea n mod individual ci numai comunitar, actul mesei considerndu-se ca un
moment sacramental, plin de mulumire pentru dragostea lui Dumnezeu, care-i hrnete cu
darurile Sale.
- omul trebuie s-i pzeasc faptele i gndurile pentru a nu pctui.
- Comune mai erau mbrcmintea, veniturile i cheltuielile. Nu aveau voie s-i
ajute familia dect cu aprobarea superiorului. Puteau svri milostenie din
munca proprie.
- noii venii i predau comunitii toate averile personale.
- Cei ce se mbolnveau se bucurau de atenia i ngrijirile tuturor.
- Cei btrni erau respectai de ctre tineri ca nite prini iubii.
- Comunitile erau alctuite numai din brbai, considernd c omul cstorit
devine preocupat de femeia sa n detrimentul ateniei pe care trebuie s o
acorde lui Dumnezeu i propriului suflet. Au existat i multe femei care au
mbriat principiile de via esenian.
- Nu condamnau cstoria n sine pentru c procrearea este un dar dumnezeiesc
care trebuie respectat. De aceea unii esenieni care nu au avut nc copii se
cstoreau numai pentru a procrea dup care se separau definitiv revenind n
comunitate.
- aveau obligaia de a practica zilnic bile purificatoare i de a-i pstra hainele
curate.
- Ospitalitatea i spiritul comunitar erau practicate cu naturalee.
Ziua de lucru:
Deteptarea mai nainte de rsritul soarelui
Rosteau rugciuni vechi cu faa ctre soare.
Plecau la munc timp de cinci ore dup ce primeau ncuviinarea superiorilor.
La ora 11 se reuneau pentru a practica o baie purificatoare n ap rece fiind nfurai ntr-o pnz de
in.
Un preot rostea o rugciune de binecuvntare a lui Dumnezeu i de sfinire a mesei;
Serveau masa ntr-o atmosfer sacr, purificai, n tcere total.
Primeau un singur fel de mncare fiecare avnd un loc stabilit.
Dup mas i reluau vemintele obinuite, de lucru, pentru a munci pn la apusul soarelui.
Serveau cina n acelai ritual i atmosfer ca la prnz.
Ziua a 7-a:
Era considerat sfnt i dedicat cunoaterii legii lui Dumnezeu.
Mergeau n sinagogi sau spaii adecvate unde se citea i se explica din Lege.

DOCTRINA:
Dedicai cunoaterii i mplinirii legii lui Dumnezeu.
Cultivau:
- credincioia fa de Dumnezeu prin ascultarea total fa de legile Lui .
- sfinenia printr-o stare de purificare trupeasc i sufleteasc ferindu-se de
svrirea pcatului sub orice form: fapt, cuvnt sau gnd.
- Dreptatea fa de semeni, chiar cu riscul vieii personale spunnd numai
adevrul fr a fi nevoie s se jure pentru a convinge.
Moise trebuie respectat imediat dup Dumnezeu.
Credeau n nemurirea sufletului i viaa acestuia dup moartea trupului.
Sufletele provin din eterul cel mai subtil i ajunse n trup sunt legate de legturile crnii ca ntr-o
nchisoare din care ar vrea totui s evadeze.
Dup moarte sufletele merg n locuri diferite n funcie de binele sau rul pe care l-au practicat; cele
bune ntr-un loc minunat iar cele rele ntr-un loc de pedepse prin spaim i suferin.
Cei care au cultivat binele printr-o viat moral plin de studierea Legii i a crilor comunitii
dobndesc capaciti prooroceti putnd prezice cu autoritate viitorul.
Templul din Ierusalim este locaul Dumnezeului adevrat dar minile celor care mijlocesc aducerea
sacrificiilor sunt ptate nct jertfele nu pot fi primite. Dar pentru respectul fa de Dumnezeu
trimiteau la templu ofrande, fr a participa la sacrificii.
PRIMIREA N COMUNITATE
Erau primii noi membrii numai la maturitate, chiar spre btrnee, considernd c astfel de persoane
au o capacitate exersat de a se opune viciilor i pcatului.
n primul an petreceau o perioad de noviciat fiind mbrcai permanent n vemntul alb;
Aveau obligativitatea ascultrii fa de btrni i superiori, dar i practicarea cu strictee a ritualului
de purificare.
Dac depeau primul an, parcurgeau ali doi ani de ascultri i responsabiliti sporite, pentru a
deveni membru definitiv al comunitii.
Aceast declarare a noului statut de frate al celorlali, se fcea cu depunerea unui jurmnt solemn,
ce impunea credina netirbit fa de Dumnezeu, respectarea dreptii, nesvrirea rului sub nici o form,
desolidarizare fa de cei nedrepi, supunerea fa de frai i superiori, iubirea adevrului i demascarea
mincinoilor, atitudine comunitar, nesvrirea furtului i pstrarea secret a doctrinei i formelor de
organizare a comunitii. Mai jurau s transmit neschimbate nvturile eseniene celor potrivii pentru a le
cunoate i s pstreze cu grij crile comunitii.
Comunitatea esenian era mprit n patru clase: noviciatul din primul an, cel din urmtorii doi ani,
membrii obinuii i superiorii.
Indisciplina sau abaterile de la regulile sau morala comunitii se soluiona irevocabil prin adunri de
cel puin 100 de membri,, aplicndu-se pedepse pn la excomunicare.
Preocuparea major de a studia i de a cunoate Legea, dorina de amplificare sufleteasc prin
dobndirea capacitii prooroceti, caracterul esoteric al doctrinei comunitii, au avut ca rezultat alctuirea
unor adevrate biblioteci n cadrul anumitor comuniti mai importante, cum ar fi cea de la Qumran.
Copierea crilor canonice pentru a circula n comuniti mai mici, comentarea acestora, libertatea
prooroceasc de a comunica taine i descoperiri considerate de provenien divin, au produs sute de cri
considerate un tezaur sfnt al comunitii, fa de care orice membru are obligaia expres de a le proteja i
conserva.
Anii 66-70 d Hr. au adus mari mutaii sociale i religioase n ara Sfnt. Cei patru ani de rzboi cu
romanii au distrus multe orae i sate, mbogind cu sclavi evrei pieele Imperiului. ntre acetia au fost
muli esenieni, dar care, mai nainte de a fi prini i deportai, i-au pstrat jurmntul fa de comunitate de
a pstra cu grij crile revelate de Dumnezeu. Aceast atenie deosebit fa de un tezaur considerat nu doar
valoros ci i sacru, s-a concretizat n ascunderea manuscriselor n petera de la Qumran. Eforturile lor sunt
salutare pentru c au mbogit o societate a secolului 20, preocupat ngrijortor de modernism, cu cele mai
vechi i autentice texte biblice cunoscute ale Vechiului Testament. Aceste manuscrise au dovedit c revelaia
dumnezeiasc fcut n acea perioad nu s-a alterat parcurgnd numeroase secole pn la noi.

Izvoarele scrise ale Arheologiei Biblice


Crile Vechiului i Noului Testament (Sfnta Scriptur - Biblia)
Iosif Flaviu
Filon din Alexandria
Talmudul.
Crile Sfintei Scripturi constituie cel mai vechi i cel mai important izvor scris care ofer informaii
despre spaiul geografic al Trii Sfinte (clim, flor, faun), ct i despre populaiile care au locuit aici
(religia, obiceiurile, viaa social). Aspectul imediat al acestor izvoare scrise const n autenticitatea pe care
o garanteaz, datorit inspiraiei divine care a determinat alctuirea lor. Din pcate pentru Arheologia
Biblic, informaiile oferite de Sfnta Scriptur n acest sens nu sunt sistematice i nici complete n cadrul
mprejurrilor relatate, ci doar accidentale, n dorina de a preciza contextul i implicaiile faptelor istorisite.
Iosif Flaviu - viaa: A trit n secolul I d.Hr. Nscut la Ierusalim n aproximativ anul 37 d.Hr. Fcea
parte dintr-o familie preoeasc i prin mam avea descenden din familia principilor evrei Macabei sau
Hasmonei. Apartenena la o asemenea familie i-a asigurat o educaie aleas. n anul 66 d. Hr. cnd a
izbucnirea rzboiului dintre evrei i romani, s-a nrolat n armata trii sale avnd n subordine trupele din
Galileea. Ofensiva roman pornit din Siria i-a spulberat armata, iar Iosif Flaviu ajunge prizonier i sclavul
guvernatorului Despasian. Acesta, n anul 68d. Hr., ajunge mprat al Imperiului Roman i l elibereaz pe
Iosif din sclavie care, drept recunotin, i va aduga la numele su pe cel al familiei binefctorului su
familia Flavienilor. Ultimii doi ani ai rzboiului l vor duce napoi n ara Sfnt, de data aceasta ca nsoitor
al generalului Titus, participnd la asediul i distrugerea Ierusalimului.
Opera. Are o mare valoare istoric prin relatrile amnunite pe care le face.
1. Antichiti iudaice. Este mprit n 20 de cri (capitole) i reprezint istoria poporului evreu de la
originile biblice relatate n cartea Facere i pn la izbucnirea rzboiului dintre evrei i romani anul 66 d.
Hr.
2. Despre rzboiul iudaic . Este mprit n 7 cri prezentnd istoria acestui rzboi pe parcursul
celor 4 ani: 66-70 d. Hr. Autorul a ncercat s ofere o just imagine a evenimentelor derulate, cutnd s-i
apere neamul su de acuzaiile, calomniile i interpretrile greite. Descrierile pe care le face au contribuit
esenial la cunoaterea particularitilor iudaice.
3. Contra lui Appion. Este o lucrare scris mai trziu, pe la anul 93 d. Hr. , n care autorul combate pe
egipteanul Appion ce contesta vechimea i autenticitatea religiei monoteiste a evreilor.
Aceste lucrri pstrate pn astzi au constituit timp de secole (pn la apariia arheologiei) principala
surs de informaie n privina antichitilor iudaice i a evenimentelor istorice petrecute n Tara Sfnt, n
intervalul secolelor II Hr. I dHr.

Filon din Alexandria.


Nscut pe la anul 20 Hr. n oraul Alexandria din Egipt, ntr-o familie preoeasc beneficiind de o educaie
bun. i-a dedicat viaa studierii crilor Vechiului Testament fiind un om religios cu triri profunde,
preocupat de meditaie. Dei s-a nscut i a locuit n Diaspora ( = mprtiere, termen grecesc specific
aplicat iudeilor care locuiau printre alte neamuri n afara granielor rii Sfinte), rvna religioas l-a adus
adesea n pelerinaj la Ierusalim. Faptul c a locuit ntr-un ora cu mare activitate cultural, susinut de cea
mai mare bibliotec a Antichitii, nu a rmas fr efect n formarea intelectual i religioas a lui Filon.
Acesta a mbriat metoda alegoric de interpretare a crilor Vechiului Testament, iar filosofia platonic l-a
atras att de mult nct a ncercat s realizeze o acomodare a acestei filosofii la concepia religioas iudaic,
identificnd pe Dumnezeul poporului Israel cu noiunea de Logos, neles ca primul principiu, ideea
arhetipal sau prima msur a tuturor lucrurilor.
Opera a fost un scriitor fecund care a comentat numeroase aspecte din crile Vechiului Testament:
Despre Avraam, Despre Iosif, Despre Moise, Despre Decalog, Despre viaa contemplativ, Despre
circumciziune, Despre templu, Despre preoi, Despre animalele pentru jertfe, Despre felul corect de a jura.
TALMUDUL
Termenul acesta este de origine ebraic i provine dintr-un verb care se traduce el a nvat.
Talmudul este o colecie de comentarii n privina Legii care au circulat iniial pe cale oral, iar
apoi au fost fixate n scris.
Alctuirea Talmudului
1. Etapa incipient. Prima etap se desfoar n perioada exilului babilonic, cnd legile
Pentateuhului nu au mai putut fi aplicate i evreii au cutat o modalitate de a respecta n continuare Legea
lui Moise. Lipsa templului i faptul c se aflau n pmnt strin, au creat alte circumstane dect cele n care
i-au practicat cultul secole de-a rndul. n ciuda situaiei, ce prea imposibil de rezolvat, s-a ivit o cale prin
grija lui Dumnezeu, care a grit ctre poporul su prin gura profeilor Ieremia, Iezechiel i Daniel, artnd c
Legea nu reprezint un tipar cu forme neschimbate, ncremenite n timp, ci ea trebuie s rmn o cale de a-
l ntlni pe Dumnezeu pentru a-L cunoate i a mplini voia Lui. Cadrul de aplicare poate fi schimbat dac
condiiile vieii s-au modificat, dar ideile religioase de baz pot fi respectate n continuare. Aceast viziune
a deschis poarta interpretrilor dintre cele mai diverse n privina Legii, interpretri ce aveau loc n noile
locauri de cult evreieti, nscute i ele tot datorit exilului babilonic i anume - sinagogile. n aceste
sinagogi au activat anumii nvai de Lege numii tanaimi, care au creat o adevrat tradiie oral n
interpretarea textelor biblice timp de cteva secole (VI-I Hr.).
n aceast perioad s-au format adevrate coli de tanaimi care au creat tradiii de interpretare a Legii.
Caracteristica acestor tradiii a fost circulaia oral i orientarea n funcie de opiniile impuse de
personalitatea zdrobitoare a anumitor rabini. Cei mai cunoscui sunt cei din prima jumtate a sec I d Hr.
- Hilel nscut n Babilon, stabilit apoi n Iudeea unde 40 de ani a condus o coal de tanaimi
ncercnd i reuind s impun o viziune mai larg n interpretarea textelor biblice, bazate pe o
metod proprie.
- amai, contemporan cu Hilel, conductor i el al unei coli asemntoare, folosind ns un sistem
mult mai rigorist care nu a prins rdcini.

2. Perioada de cristalizare
Este perioada n care se trece de la tradiiile i curentele orale, la fixarea n scris a interpretrilor i
recomandrilor fcute fa de legile Vechiului Testament ce va conduce la alctuirea unei lucrri unitare i
bine sistematizate.
Iohanan ben Zakkai, elevul lui Hilel, personalitate marcant a celei de-a doua jumti a secolului I d.
Hr. Cu ngduina mpratului roman Vespasian, a reuit s-i mute coala de tanaimi din Ierusalimul
demolat de rzboiul dintre romani i evrei (66-70d.Hr.), la Iamina, n sudul Iudeii. Interpretrile lui Hilel s-
au putut transmite astfel urmailor.
Ismael ben Elisei, i-a nfiinat o scoal proprie de tanaimi la nceputul secolului II d. Hr. A preluat
nvturile formulate pn la el i a alctuit un comentar al legilor expuse n crile Ieire, Levitic, Numeri,
Deuteronom.
Akiba ben Iosef, (+132) a colecionat i a ordonat toate comentariile fcute pn n vremea sa.
Rezultatul muncii depuse a nsemnat o alctuirea unui plan legislativ religios iudaic bine sistematizat.
Iuda Hanasi (=Prinul), numit i Hakodo (=cel Sfnt), (+220 d. Hr.), i-a continuat i desvrit opera
rezultnd o lucrare de propori numit MINA, ceea ce nseamn repetare adic repetarea de data aceasta
interpretativ i explicativ a legilor exprimate n Pentateuh, folosind comentariile i preceptele rabinice
formulate i uzitate pn la el. Aceast lucrare a devenit manualul colilor de tanaimi din Palestina i
Babilon.
mprirea ei este urmtoarea:
Zeraim (despre semine)- legile referitoare la ofrandele ce trebuie aduse la templu
Moed (soroace)- legile referitoare la srbtori
Naim (despre femei)- legile referitoare la cstorie
Nezechin (infractiuni)- legi despre pagube, lezri, judeci, proceduri
Kodaim (lucruri sfinte)- sacrificii, ofrande, cult, locaul de cult
Teharot (lucruri curate)- prilejuri de ntinare, splri rituale.
3. Etapa de perfecionare.
Perioada n care Mina este cercetat de numeroi rabini din spaii geografice deosebite i
care aduc propriile comentarii la prevederile coninute n ea. Aceste comentarii aprute simultan n scris n
colile din Palestina, ct i n Babilon, vor purta numele de Ghemare i vor fi adugate la Mina. Asocierea
celor dou lucrri va fi numit Talmud, dar care va avea dou forme diferite ca ntindere, Talmudul
palestinian i Talmudul babilonian. Diferena de volum se datoreaz diferenei existente ntre cele dou
ghemare, cea babilonian fiind de 8 ori mai extins, ceea ce o va impune n faa celeilalte i datorit
claritii doctrinare pe care o conine.
Talmudul s-a pstrat pn azi i ofer bogate informaii necesare cunoaterii i nelegerii
antichitilor biblice.
Clima rii Sfinte
Palestina aparine regiunii subtropicale din emisfera nordic.
Anul are dou anotimpuri :
1 ploios horef=iarn: ploaie timpurie pmntul se umezete ,
rurile i reiau scurgerea, dureaz pn n martie.

Ploaie trzie este perioada lunilor martie aprilie care fac trecerea spre anotimpul uscat.

2 uscat cai = var, dureaz pn n septembrie. Este perioada cnd nu mai cade nici o pictur de
ploaie pe ntreg teritoriul rii.

Temperaturile variaz dup:


1. Anotimp. Iarna este blnd, zpada i ngheul fiind prevzute doar n zonele muntoase. Temperatura
poate cobor n anumite zone pn la 3 grade, iar vara poate urca n anumite zone pn la +50 de grade.
2. Relief. Valea Iordanului cu depresiunea Mrii Moarte este zona cea mai clduroas, apoi cmpia
litoralului mediteranean i n final zona montan att n est ct i n vestul Iordanului. Influena mrii Mediteranene
are rolul de a tempera valorile termice extreme atenund att frigul ct i cldura excesiv. n nordul rii este n
general mai frig dect n sud.
Vnturile. Datorit diferenelor mari de temperatur formate n zone nvecinate, se produc vnturi cu
direcionare constant. Vnturile din nord aduc frig.
sud - cldura
est - secet
vest - umiditate
n general, vnturile bat dinspre nord, fie nord-vest, sau nord-est, aducnd rcoare uscat sau umezeal.
Dinspre est, vnturile sunt frecvente doar toamna, primvara i iarna. n mod constant, bate un vnt n timpul zilei
dinspre vest (Marea Mediteran), spre interiorul continentului, iar noaptea, direcia vntului se inverseaz. n lunile
octombrie i noiembrie dinspre sud bat vnturi fierbini, care antreneaz mari nori de praf i nisip de culoare
roiatic, numite hampsinuri, care ncarc atmosfera i pudreaz tot ce ntlnesc.

Flora rii Sfinte


Diversitatea reliefului plus amplasarea geografic a determinat o mare varietate a florei reprezentate
n trei variante distincte.
Mediteranean pe litoralul mrii, aceeai cu cea din Grecia , Sicilia, Spania.
Step oriental n munii din vestul i estul Iordanului, caracteristic platourilor continentale.
Tropical n valea Iordanului i Ierihon, apropiat de cea a Africii
Pomi fructiferi :
1. Mslinul crete att pe dealuri ct i la cmpie. Frunzele nu cad iarna. Era considerat un simbol al
pcii i nfririi datorit aspectului rmuros. Mslinele au constituit permanent o important surs de hran.
Din msline verzi se obine cel mai bun undelemn prin presare. Teascul se numea gat iar uleiul semen.
De aici denumirea de grdina Ghetsimani care s-ar traduce pres de ulei deoarece n acea grdin se
afla i un teasc. Calitile alimentare. Calitile alimentare i curative ale undelemnului erau cunoscute n
toat antichitatea. Undelemnul nmuia i alina rnile, alimenta opaiele i se putea transforma n soluii bine
mirositoare dac i se adugau aromate .
2. Lmiul i portocalul creteau pe cmpia mediteranean i n Galileea. Caracteristica acestor arbori
este c florile apar pe rnd n aceleai pom, ceea ce creeaz o perioad prelungit de culegere a fructelor din
iunie pn n decembrie.
3. Rodierul (granatul) este un pom apropiat mrului, dar care produce fructe de culoare rou
crmiziu, cu gust foarte plcut. Din rodii se putea prepara o butur rcoritoare.
4. Smochinul, arbore rmuros, nalt, productor de mult umbr deosebit de rcoritoare ntr-o ar
nsorit. Caracteristica smochinului este aceea c produce fructe n dou etape pe an, ncrcndu-i
permanent ramurile cu fructe verzi dar i coapte, rmase din florescena anterioar. Un smochin fr rod n
ramurile sale, indiferent de anotimp, indic faptul c este sterp.
5. Curmalul (palmier sau finic) crete n jurul locului Ghenizaret i n valea Iordanului, mai ales n
jurul Ierihonului, ora numit din acest motiv cetatea palmierilor. Din curmale se poate prepara un sirop.
6. Migdalul deosebit de apreciat pentru miezul gustos, este un arbore ce atinge nlimea de 5 metri.
7. Sicomorul este un arbore nalt (12-16m), cu o coroan bogat ce produce fructe asemenea
smochinelor. Lemnul poate fi ntrebuinat n construcii.
8. Rocovul, crete pn la 10 metri i i pstreaz fructele permanent. Produce fructe ca nite psti
folosite n hrana animalelor.
9. Mrul, apreciat mai mult dect portocalul, era considerat un arbore nobil.
10. Nucul, originar din Persia s-a rspndit pe malul Ghenizaretului, n Galileea, la rsrit de Iordan n
inutul Ghilead, dar i n Iudeea n locurile mai joase.
11. Cedrul, un lemn preios care se gsea mai ales n munii Liban. Se folosea n construcii
pretenioase (Templul din Ierusalim).
12. Mutarul, crete ca un arbore rinos, iar n fructele lui ca nite capsule se formeaz seminele de
dimensiuni mici.
Ali arbori folosii n construcii mai erau: Stejarul (pe muntele Tabor i la est de Iordan n Ghilead i
Basan), chiparosul, salcia (rchita).
Arbuti:
Terebintul, crete pn la 5 metri nlime. Din fructe se produce ulei comestibil iar din scoara sa
se poate scurge terebentina folosit in tbcirea pieilor crude.
Balsamul, creste n sudul vii Iordanului aproape de Marea Moart. Din coaja lui prin incizare se
scurge un ulei frumos mirositor folosit n medicin i cosmetic.
Tamarinul, important pentru fructele sale productoare de suc rcoritor dar i pentru coaja sa
folosit n medicin.
Mirtul, crete pn la 5 metri nlime, producnd flori i fructe parfumate.
Isopul, mai mult o tuf dect un arbust, are fructe nguste i crnoase foarte frumos mirositoare.
Cereale grul- cultivat numai de oameni bogai pe suprafee restrnse. Oamenii obinuii mncau
pine de gru numai la srbtori.
- orzul cultivat de marea majoritate a oamenilor pentru a prepara pinea obinuit a poporului.
Plante textile: inul i bumbacul.
Plante aromate: menta, chimenul,
Leguminoase: linte, usturoi, mazre, castravei, pepenele verde, ceapa.
Via de vie- rspndit forte mult n ara Sfnt mai ales n Hebron, se lega pe araci sau n pomi.
Papirusul din a crui tulpin se prepara n antichitate materialul de scris, cu aceai denumire, cretea
i n nordul lacului Ghenizaretului.

Fauna rii Sfinte


Fauna a fost mult mai bogat n Antichitate. Conform obligaiilor Legii, evreii mpreau animalele
de ajutor i consum n animale curate i necurate.
Animale curate
Cornute mari, cele mai multe se creteau n cmpia Saron i n inutul Basan, deoarece aici erau
cele mai bune puni. Pe lng lapte i carne, aceste animale erau apreciate i pentru capacitatea de
traciune, fiind folosite att la arat, ct si la tractarea cruelor.
Cornute mici (oile i caprele), erau foarte rspndite n Neghev, cmpia Betleemului, munii Iuda
i n sud-est, dincolo de Iordan. Pielea lor se folosea att la mbrcminte, ct i la confecionarea
burdufurilor.
Cmila (dromaderul), se foloseau pentru cratul poverilor mari, dar i pentru laptele i prul lor
din care se esea o stofa care era folosit de oamenii sraci .
Asinul se folosea la cratul poverilor mai mici i al oamenilor, dar i n agricultur, fie la
nvrtirea pietrei de moar, dar i la aratul pmntului. Asinul din ara Sfnt era de o culoare roiatic sau
sur i mai mare ca dimensiune dect cel european.
Calul a aprut mai trziu n ara Sfnt odat cu expansiunea militar a evreilor din timpul
regelui David i Solomon. Era un animal scump provenit din Arabia i Egipt pretenios la mncare.
Populaia de rnd nu putea s achiziioneze un asemenea animal, mai ales c nu putea fi folosit pe drumurile
accidentate ce traversau munii Iudeii n transportarea mrfurilor. Calul a rmas animale de traciune al
carelor militare, sau mijlocul rapid de transport al anumitor detaamente.
ncruciarea dintre cal i asin a produs catrul, un animal preferat de populaie datorit faptului c
era mai puternic dect un asin i mai puin pretenios dect un cal.
Ginile au fost aduse mai trziu din Persia, iar petii se prindeau n Mediteran sau n lacul
Ghenizaretului.
Animale necurate
Porcul nu era consumat de evrei i de aceea nu se ntlnea n gospodriile din ara Sfnt dect
n cazul unor strini care nu respectau asemenea restricii.
Pisica i cinele erau socotite necurate de aceea nu erau crescute n casele evreilor. Excepie
fceau pstorii care au recunoscut tot timpul ajutorul nepreuit al cinilor n pzirea turmelor.
Animale slbatice
Clima subtropical a favorizat existena unor animale deosebite cum ar fi cameleonul n valea
Iordanului, a leului persan, gazelei, a hienei, acalului i a leopardului. erpi, scorpioni, variate reptile au
populat mereu zonele nsorite.
Pdurile au oferit adpost mistreilor, ursului brun, cprioarelor, vulpilor i mai rar lupilor.
Iepurii, oarecii, aricii, nevstuicile i dihorii erau nelipsii.
Psrile erau reprezentate printr-un numr impresionant de specii: porumbelul, potrnichea,
vrabia, turturica, rndunica, prepelia, barza, pelicanul, pescruul dar i psri rpitoare precum ulii i
vulturii.
Insectele erau nelipsite, ntre acestea remarcndu-se lcustele devoratoare de recolte venind din
sud-est. Albinele nu au fost iniial crescute de evrei ci mai trziu, acetia apreciind mierea albinelor slbatice
pe care o adunau din scorburi sau crpturile stncilor.
Geografia rii Sfinte
Concepia iudeilor despre lumea geografic care i nconjura era geocentric, adic pmntul este de
forma unui disc mrginit de apele oceanului i se afl n mijlocul universului. Deasupra se afl o cupol
numit firmament sau tria, care ine apele cele de sus i permite ploii, zpezilor, grindinei s curg dup
voia lui Dumnezeu. Pe aceast trie sunt fixate stelele, luna i soarele.
Evrei aveau noiunea celor patru puncte cardinale folosind ca reper pentru identificarea lor directia
rsritului, pe care l numeau firesc nainte, apusul napoi, sudul dreapta iar nordul stnga.
Cea mai veche denumire a rii Sfinte a fost aceea de Canaan, folosit deja n secolul IVX Hr.,
termen venit fie de la Canaan fiul lui Ham, nepotul lui Noe, fie de la sensul cuvntului Canaan care
nseamn ara de jos, comparativ cu podiul Siriei numit atunci Aram, ceea ce nseamn ara de sus.
Prin ocuparea Canaanului de ctre iudei, regiunea s-a numit ara Evreilor (Gen 40,15) sau ara
Israel (I Regi 13, 19).
Dup ntoarcerea din robia babilonic zona central a rii Sfinte, care a fost repopulat cu evrei, s-a
numit Iudeea, deoarece majoritatea acestora erau din tribul lui Iuda, iar restul din tribul lui Veniamin.
Cucerind aceasta zon, romanii au numit-o Palestina de la numele filistenilor (Philistia), populaie
nesemitic aezat aici pe coasta Mediteranei nc din secolul 12 Hr. Aceast denumire s-a meninut pn
n anul 1948.
Evreii i cretinii o numesc ara Sfnt deoarece o consider locul unde Dumnezeu s-a manifestat
n plenitudinea sa, fie prezent continuu n templul su din Ierusalim, fie ntrupat din Fecioara Maria ca
Mntuitor al lumii.

Graniele rii
La nord munii Liban, Antiliban i Carmel
La est lacul Ghenizaret, apoi 90 kilometri dincolo de el spre est pn la munii Hauran, apoi cobora
aproximativ 200 km paralel cu rul Iordan pentru a ajunge la Marea Moart venind pe rul Arnon.
La sud se afla golful Acaba i pustiul Sinai
La vest Marea Mediteran.
ara se ntindea de la nord la sud pe o distan de aproape 260 km., lrgindu-se de la 37 km n nord
la 150km n sud.
Amplasat la ntlnirea a dou mari continente Asia i Africa, ara Sfnt s-a aflat mereu pe marile rute
comerciale. n nord, oraele feniciene Biblos, Tir i Sidon comunicau cu Damascul prin esul Iezreel. n
est, Asiria i Babilonul comunicau cu Marea Roie prin valea Iordanului. n vest, corbiile cltoreau
ntre Egipt i Fenicia. n sud, Egiptul comunica cu Asiria, Babilonul i Arabia. Dac plasarea geografic
a adus avantaje comerciale, din punct de vedere politic a creat continue conflicte, deoarece marile
imperii ajunse la graniele rii Sfinte (egiptenii, asirieni, babilonienii, romanii), s-au strduit permanent
s o cucereasc.

Geografia rii
ara Sfnt poate fi mprit n patru zone longitudinale:
1. Litoralul Mrii Mediterane care se ntinde de la nord la sud.
2. Un lan muntos paralel cu Mediterana mprit n trei masive:
a) Munii Galileii la nord,
b) Munii Samariei n centru,
c) Munii Iudeii n sud.
3. Valea rului Iordan paralel cu munii, care pornete de la 563 m nlime, traverseaz lacul
Ghenizaret pentru a se vrsa n Marea Moart aflat la minus 416 m sub nivelul mrii.
4. Un platou la est de Valea Iordanului desprit de rul Iarmuc. n nord inutul Hauran, iar n
sud inutul Ghilead.

Munii rii Sfinte


Provin din munii Liban n vestul Iordanului i din Antiliban n estul acestuia. n partea de vest
munii pot fi mprii n trei grupe, munii Galileii, munii Samariei i munii Iudeii.
A. Munii Galileii se ntind de la grania nordic pn la valea Iezereelului n Sud. Partea sudic a
masivului este mai mic dect cealalt, ridicndu-se aici muntele Tabor (862). La nord-est de acesta, se afl
nite coline pe malul lacului Ghenizaret unde Mntuitorul a inut cuvntarea redactat de Evanghelia dup
Matei la capitoleleV-VII. Dou coline se numesc Coarnele Hatinului care ar putea fi Muntele
Fericirilor.
Munii Samariei numii i munii Efraim, sunt mai puin nali dect munii Galileii. Aici se afla
muntele Ghilboa unde Saul a fost omort de Filisteni. Tot aici se afla i muntele Carmel (=grdin), pe
rmul Mediteranei, unde proorocul Ilie a adus jertf Dumnezeului adevrat. Masivul mai conine doi muni:
Ebalul (920m), pe care ase seminii au rostit n timpul lui Iosua Navi blestemele care se vor abate asupra
lor, dac nu vor respecta legea i muntele Garizim (870m), pe care celelalte ase seminii au rostit
binecuvntrile de care vor avea parte, dac vor respecta legea dumnezeiasc. Tot aici pe Garizim
samaritenii au nlat un templu. n acelai masiv, la grania cu Iudeea se afl muntele Mipa (895m), unde
profetul Samuel sttea pentru a face judecat poporului.
Munii Iudeii au o mare varietate floral, de la vi cu mslini i vi de vie pn la zona
deertic n pustiul Iudeii.
-Muntele Scopus (831m) se afl la nord de oraul Ierusalim. La est de acelai ora se afl Muntele
Mslinilor (Eleon 818m), la distan de aproximativ 2000 de metri, ceea ce evreii numeau cale de o
smbt. De pe acest munte Mntuitorul s-a nlat la cer.
-Muntele Qarantania, n apropiere de Ierihon, este locul unde Mntuitorul a postit i a fost ispitit de
diavol.
-Muntele Hebron (927m) ofer puni bune pentru creterea oilor i a caprelor.
-n zona Betleemului munii ajung la o altitudine de 777 de metri, iar n direcia Mrii Moarte acetia
alctuiesc deertul Iudeei, o zon complet lipsit de vegetaie n timpul verii.
B. La est de Iordan, munii rii Sfinte provin din munii Antiliban al cror ultim masiv n nord este
muntele Hermon (2759m), la grania cu Canaanul.
-La sud de acesta se afl munii Vasanului n dreptul lacului Ghenizaretului, care se continu cu
munii Hauran (1700m).
-Urmeaz munii Ghilead (Galaad) mrginii de rurile Iarmuc (n nord) i Iaboc (n sud), cu nlimi
ce ating 1000 de metrii. Cobornd de-a lungul Iordanului urmeaz masivul Avarim care ajunge la rmul
estic al Mrii Moarte. n acest masiv se remarc muntele Nebo de unde Moise a privit ultima dat spre ara
Sfnt.
Vi i cmpii
- valea Iezreel este o vale foarte fertil care separ Galileea de Samaria. Pornete de la poalele muntelui
Carmel i ajunge n valea Iordanului. Pe aceast vale curge rul Chion. n partea apusean a vii se afl
cetatea Meghido.
- vile Ghibeon i Aialon la nord vest de Ierusalim unde Iosua a btut cinci regi canaanii.
- valea terebinilor sau a stejarului, la sud-vest de Ierusalim unde David l-a ucis pe Goliat.
- Valea Chedron separ Ierusalimul de Muntele Mslinilor i este strbtut de prul cu acelai nume care
se vars n Marea Moart. n partea nordic a vii se afl grdina Ghetsimani unde Mntuitorul s-a rugat
dup Cina cea de Tain;
- valea Hinom (Ghehinom sau Ghenei), n sud-vestul Ierusalimului. n aceast vale pe vremea regilor iudei
czui n idolatrie se aduceau sacrificii umane. Din vremea regelui Iosia (640-609 Hr), zona a fost declarat
spurcat i cu timpul aici au nceput s fie aruncate gunoaiele oraului care ardeau mocnit tot timpul. Valea
Ghenei a devenit un simbol al infernului.
- valea Iosafat este o vale aflat ipotetic la ntlnirea Vilor Ghehinom i Chedron, sau poate fi un simbol al
locului unde Dumnezeu va judeca toi oamenii la sfritul veacurilor (Ioil 3, 2, 12).
- valea Iordanului ncepe de la muntele Hermon n nord i se ncheie la Marea Moart n sud. Aceast vale
se adncete treptat sub nivelul mrii fiind n lacul Ghenizaret la -191m iar n Marea Moart la 416m. Valea
este fertil n nord dar srcete pe msura apropierii de Marea Moart. Valea are o lrgime variabil, n
general 3 km, cu excepia celor 23 km n zona Ierihonului, ceea ce produce o nclzire accentuat a vii.
- pe litoralul Mrii Mediterane se afl o cmpie destul de mnoas pentru a fi cultivat, mai ngust la nord
i mai larg la sud, numit aron n nord, dincolo de Iaffa pn la muntele Carmel i Sfela la sud de Iaffa.

Deerturi
-deertul Iudeii, nverzit i plin de flori primvara se usuc treptat, nct la nceputul verii este dezolant. Pe
vile adnci exist totui arbuti pitici cu frunze cornoase, care hrnesc oile, caprele i cmilele.
-pustiul Betsaida lng oraul Betsaida de lng Marea Ghenizaretului n Galileea unde s-a retras
Mntuitorul dup moartea lui Ioan Boteztorul.
-pustiul muntos i stncos dintre Ierusalim i Ierihon oferea un bun adpost jefuitorilor de caravane.
Ape
Cel mai important ru este Iordanul =ru care curge n adncime. Acest ru are i astzi trei
izvoare. Rul strbtea mai nti lacul Hule (Merom) care astzi a secat, apoi lacul Ghenizaret i apoi cu
numeroase sinuoziti ajungea n Marea Moart. Distana parcurs n linie dreapt este de 140 Km. dar rul
are lungime de trei ori mai mult. Cursul rului este mai rapid pn n lacul Ghenizaret i mai lent spre Marea
Moart. Limea crete de la 25m n lacul Hule, pn la 75m la vrsarea n Marea Moart. Debitul variaz n
funcie de anotimp.
Prul Cherit, este singurul afluent al Iordanului venit dinspre Vest, ntlnind Iordanul aproape de
Ierihon. Pe valea acestui ru numit astzi valea Hozevei, proorocul Ilie a fost hrnit de un corb.
Iarmucul vine dinspre est izvornd din munii Vasanului i se vars n Iordan la ieirea acestuia din
marea Ghenizaretului.
Iabocul, vine dinspre est izvornd din munii Ghilead i se vars tot n Iordan, la mijlocul distanei
dintre Lacul Ghenizaretului i Marea Moart.

Marea Moart
Numit i marea asfaltic de ctre Iosif Flaviu, datorit faptului c uneori aprea la suprafa
smoal folosit de evrei la acoperiul caselor. Arabii o numeau marea lui Lot.
Dimensiunile mrii sunt 73 Km / 17,8 Km., adncimea medie este de 329m iar cea maxim de
399m.
Concentraia de sare este deosebit de mare nct n apele mrii nu crete nici o vietate. Vegetaia
pe maluri nu apare dect izolat, unde se vars ruri de ap dulce.
n partea de sud a acestei Mri Moarte pe vreme lui Avraam i Lot se afla o cmpie unde erau
amplasate cetile Sodoma i Gomora, Adma i Teboim. Terenul era impregnat cu substane rinoase care
au luat foc atunci cnd Dumnezeu a vrut s pedepseasc exemplar frdelegile practicate n aceste locuri.
Terenul s-a surpat, iar marea s-a extins ocupnd aceast suprafa (Fac 19 24-25. Deut 29,22). Iosif Flaviu
relata astfel acest eveniment ...Dumnezeu i-a azvlit sulia n mijlocul Oraului pe care l-a mistuit cu foc
mpreun cu locuitorii si, prjolind inutul de jur mprejur ca ntr-un incendiu, Antichiti iudaice I, XI, 4.

Lacul Ghenizaret (Marea Galileii sau Marea Tiberiadei)


Are dimensiunile de 21 km (pe direcia nord-sud) pe 12 km. Oglinda apei se afl la 208 m. sub
nivelul mrii. Este bogat n pete, oferind un izvor nesecat de alimentaie. Zona este i ea frumoas oferind
populaiei prosperitate, ceea ce s-a reflectat n denumirea de Ghenizaret, care este un cuvnt compus din doi
termeni gan = grdin i oer = provizie. Iordanul trece prin acest lac pe direcia nord - sud.

Izvorul Siloamului
Se afl pe valea Chedron n sud-vestul Ierusalimului unindu-se cu prul Chedron.
Lacul Vitezda (=casa harului), se afla lng Poarta Oilor ce permitea accesul n ora Ierusalim
dinspre nord.

mprirea Canaanului de ctre triburile israelite


La venirea evreilor din Egipt Tara Canaanului era ocupat de 31 de regate-ora.
Acest teritoriu a fost cucerit de evrei, iar repartizarea pmntului s-a fcut prin tragere la sori.
Seminia lui Levi a fost destinat s desfoare serviciul religios la cortul sfnt i de aceea s-a considerat c
nu are nevoie de un teritoriu propriu-zis ci doar de localiti cu spaiu necesar nconjurtor. Astfel Leviii s-
au instalat n 48 de ceti.
Seminia lui Iosif i-a primit drepturile de stpnire prin fiii acestuia Efraim i Manase, care la
ocuparea Canaanului constituiau dou triburi numeroase. Acetia au complectat numrul de 12 la care
trebuia s fie mprit teritoriul, respectnd astfel imaginea motenirii fericite i depline de care se puteau
bucura toi continuatorii seminiei binecuvntate de Dumnezeu.
mprirea era urmtoarea: la vest de Iordan 9 seminii i jumate din tribul lui Manase.
1) Tribul cel mai sudic era Simeon, mai jos de Munii Hebron, avnd ca granie la est pe moabii
dar la vest Mediterana. Teritoriul acesta avea 17 localiti intre care cea mai important era Beer-
eba.
2) Tribul Iuda era amplasat n munii cu acela nume, deasupra seminiei lui Simeon. La vest era
Mediterana i filistenii, iar la est Marea Moart, pe toat ntinderea ei. Oraele cele mai importante
erau Betleemul i Hebronul.
3) Tribul lui Veniamin a primit o parte mult mai mic, deasupra lui Iuda privind pe hart, n
jumtatea spre Iordan avnd ca orae importante Ierusalimul, Betania i Ierihonul.
4) Tribul lui Dan era mprit n dou. Jumtate s-a aezat n nordul tribului Iuda, la vest de
Veniamin, avnd oraele Yamnia, Iope i Lida, iar cealalt jumtate n extremul nordic al teritoriului
canaanean cucerit, la nord de ultima seminie, cea a lui Neftali, tot n vestul Iordanului.
5) Tribul Efraim a ocupat o fie n nordul tribului Veniamin i prima jumtate a lui Dan. Acest
teritoriu se ntindea n munii Samariei de la litoralul Mediteranei pn la rul Iordan.
6) Tribul Manase (jumtate din el), se afla deasupra tribului Efraim, avnd n posesie cetatea
Meghido din valea Iezreel.
7) Tribul lui Aer se afla n nordul acestei jumti a lui Manase, aezat numai pe litoralul
Mediteranei, cuprinznd muntele Carmel, urcnd apoi pn la cetatea fenician Sidon.
8) Triburile Isahar, Zabulon, Neftali se nlnuiau ntre tribul Aer aflat pe litoral i rul Iordan.
Isahar era vecin cu jumtatea lui Manase, deasupra lui n dreptul lacului Ghenizaret era tribul lui
Zabulon i deasupra acestuia cuprinznd i lacul Hule se desfura tribul lui Neftali. La nord de
Neftali se afla a doua jumtate a tribului Dan, care ocupase cetatea Lai pe care au numit-o Dan.

La est de Iordan
9) Tribul lui Ruben s-a aezat de la jumtatea estic a Mrii Moarte i pn la intrarea
Iordanului n aceast mare, pe ntregul podi aflat aici, cucerit de la amorei i moabii.
10) Tribul lui Gad se desfura la nord de Ruben, de la vrsarea Iordanului n Marea Moart i
pn la ieirea acestuia din lacul Ghenizaret.
11) A doua jumtate a tribului Manase s-a aezat la nord de Gad, din dreptul lacului Ghenizaret
pn n nord, spre izvoarele Iordanului, ocupnd astfel fostul regat Basan i parial podiul Ghilead.
Aceste teritorii au fost ocupate de triburile israelite respective i administrate prin sfatul btrnilor timp
de cteva sute de ani, n perioada judectorilor, = persoane alese de Dumnezeu pentru a face judecat i
dreptate poporului Israel, mpotriva oricrei nedrepti venite din afara, sau din interiorul poporului evreu.
Anul 1050 Hr. este momentul instituirii regalitii care a unit cele 12 seminii ntr-o form nou
administrativ, statul Israel.

Capitalele Trii Sfinte


Ghibea a fost prima cetate devenit capital a statului n vremea regelui Saul, n tribul
Veniamin. Din aceast aezare era originar regele, ceea ce a fcut ca oraul s devin capital
a regatului Israel.
Hebron, timp de 7 ani la nceputul domniei lui David.
Ierusalim, ora cucerit de David de la iebusei, vechi de aproximativ 5000 de ani cu o existen
aproape nentrerupt. Numele acesta ar nsemna ctitoria zeului Salem i el apare pentru prima dat n
secolul 19 Hr. pe nite vase egiptene. Oraul iebusit era destul de mic n comparaie cu ce va construi David
i mai ales Solomon. David a adus aici chivotul Legii de la Kiriat Iearim i a construit doar un altar acolo
unde avea s se nale templul mai trziu. Solomon a extins oraul, l-a nconjurat cu ziduri, a construit
templul i edificii deosebite cum ar fi casa cedrilor, casa tronului i dou palate pentru sine i cellalt pentru
soia sa, fiica faraonului. Ierusalimul a continuat s fie capitala statului Iuda dup scindarea regatului Israel.
Oraul a fost refcut dup exilul babilonic, principii hasmonei construind aici un palat deosebit. Irod cel
Mare a nfrumuseat i el oraul construind un palat mre n zona cea mai nalt pentru a putea supraveghea
totul. Fundaia acestui palat s-a pstrat pn astzi. O alt construcie fcut de el a fost fortreaa Antonia
(numit aa n onoarea protectorului su Marc Antoniu), n partea de nord-vest a templului. Aici veghea o
unitate din armata roman observnd cetatea i curtea templului. Irod cel Mare a refcut i templul ridicat n
timpul lui Zorobabel, dup exilul babilonic. Restaurarea a nceput n anul 20Hr. Templul a fost refcut n 18
luni, curtea interioar n 8 ani, iar restul lucrrilor au durat pn n anul 64 Hr. Anul 70 dHr. i-a adus o
distrugere total.

Localiti din Iudeea


Betania (casa sracilor), localitate aflat pe versantul sud-estic al muntelui Mslinilor, spre
valea Iordanului, la mai puin de 3 Km de Ierusalim. n vremea Mntuitorului aici locuiau Lazr cu surorile
sale.
Betfaghe (casa smochinelor), localitate vecin cu Betania fiind desprite de drumul care
cobora de la Ierusalim la Ierihon i spre valea Iordanului. De aici ucenicii Mntuitorului au luat asina i
mnzul ei pentru intrarea triumftoare n Ierusalim din Duminica Floriilor.
Betleemul (casa pinii), la 7 Km sud de Ierusalim. Numit i Efrata n vechime, acesta era
oraul natal al regelui David i al Mntuitorului Iisus Hristos. Deasupra peterii n care s-au adpostit Iosif i
Maria, mpraii Constantin i Elena au construit o biseric n anul 330 care se pstreaz pn astzi.
Tecoa, localitate la 11 Km sud de Betleem localitate n care s-a nscut prorocul Amos.
Hebronul, numit n vechime pe vremea lui Iosua Navi - Qyriat Arba, este un ora la 36 de km sud
de Ierusalim plasat la 927m altitudine n munii Iudeei. Aici a locuit patriarhul Avraam i a cumprat petera
Macpela ca loc de odihn venic pentru familia sa. Acest ora a fost timp de 7 ani capitala regelui David
mai nainte de a cuceri Ierusalimul i tot aici Abesalom, fiul lui David s-a proclamat rege mpotriva voinei
tatlui su. Dup 5 secole, profitnd de faptul c evreii erau exilai de ctre babilonieni, edomiii venii din
sud au ocupat acest ora i l-au stpnit din secolul VI .Hr. pn n secolul II .Hr.
En ghedi, oaz cu izvoare termale aflat pe malul vestic al Mrii Moarte n zona locuit de
esenieni.
Mipa (santinela), ora cu mare importan religioas n vremea judectorilor (Jud 20,1),
deoarece aici a stat chivotul legii pentru un timp. Judectorul Samuel aici fcea judecata poporului i tot aici
Saul a fost uns rege al Israelului.
Betel (=casa Domnului), localitate la 16 kilometri nord de Ierusalim, pe drumul ce duce la
Sichem. Aceast zon i-a ctigat o deosebit importan religioas pentru faptul c aici patriarhul Avraam
a ridicat un altar, iar Iacob a avut visul cu scara pe care coborau i urcau ngerii. De aceea, la ntoarcerea
din Egipt evreii au adus aici pentru un timp Chivotul Legii (Jud 21, 2). Pentru importana religioas a
localitii, atunci cnd regatul Israel s-a mprit n dou, primul rege al regatului de nord, Ieroboam, a fcut
din el un centru religios idolatru.
ilo, localitate la nord de Betel unde a fost gzduit Chivotul Legii n vremea judectorilor. De
aici a fost luat de fiii judectorului Eli pentru a nsoi pe evrei ntr-o lupt mpotriva filistenilor. Evreii au
fost nfrni iar chivotul capturat, restituit ulterior.
Ierihonul (ora al palmierilor) aflat la 10 km. nord de Marea Moart i 8 km. vest de Iordan.
Datarea oraului urc pn la 7000 de ani vechime nainte de naterea Mntuitorului Iisus Hristos. Oraul a
fost prima localitate cucerit de evrei la intrarea n Canaan. Aici regele Irod cel Mare i-a construit un palat
n care locuia pe timpul iernii.
Kariot, localitate la sud de Ierihon unde s-a nscut Iuda, vnztorul Mntuitorului.
Beer-eba, localitate la 43 de km sud est de Hebron, n extremitatea sudic a Iudeii.
Ioppe (jertfa), ora port n teritoriul seminiei lui Dan. Aici iudeii primeau lemne de cedru de la
regele Hiram al Feniciei i tot de aici a ncercat s fug profetul Iona pentru a scpa de misiunea ncredinat
lui de ctre Dumnezeu (Iona 1, 3).
Iabne (Iamnia), la sud de Ioppe. Aici s-a mutat sinedriul i coala de tanaimi din Ierusalim dup
distrugerea acestuia din anul 70 dup Hristos.
Laki, la sud de Iabne, a fost o cetate amintit nc din secolul 13 Hr. n tbliele egiptene de la
Tell-el-Amarna. Cetatea a fost cucerit n 701Hr., de regele asirian Senaherib, iar un basorelief din Ninive
reproduce pn astzi imaginile dramaticului asediu.
Localiti din Samaria
Sichemul cetate ntre munii Ebal i Garizim. Aici Abimelec, fiul judectorului Ghedeon a
ncercat s se proclame rege i tot aici 10 seminii s-au declarat nemulumite de impozitele din vremea lui
Roboam, fiul lui Solomon, ceea ce a condus la ruperea regatului n dou. Oraul a devenit capitala
Regatului de Nord n anul 933 Hr. Muntele nvecinat Garizim a gzduit un templu ca replic religioas
pentru cel din Ierusalim dar s-a introdus aici cinstirea vielului de aur. Acest ora are o fntn foarte adnc
i foarte veche atribuit patriarhului Iacob. Templul de pe muntele Garizim a fost distrus de regele Ioan
Hircan n 129 Hr.
Meghido, cetate important aflat n valea Iezreel, fortificat de-a lungul timpului, strjuind o
cale de comunicaie ntre nord i sud de-a lungul Mediteranei. Munii din sud-vestul oraului s-au numit
Harmaghedon= muntele Meghido. Aici regele Solomon pstra cavaleria nfinat de el, iar n 608 nainte
de Hristos regele Iosia al regatului Iuda i-a pierdut viaa ntr-o lupt mpotriva egiptenilor. n acest spaiu
plaseaz Apocalipsa (16,16), btlia final dintre mpraii lumii la rzboiul zilei celei mari.
Samaria, la nord de Sichem, ora cetate construit n secolul IX Hr. Aici s-a mutat capitala
Regatului de Nord. n 722 Hr. acest regat a fost cucerit de asirieni iar populaia deportat pentru a face loc
colonitilor adui aici din cuprinsul imperiului. Regele Ioan Hircan a distrus i aceast cetate care va fi
nfrumuseat mai trziu de regele Irod cel Mare numind-o Sebaste (august n latin).
Cezareea Palestinei, a fost construit de regele Irod cel Mare n secolul I Hr. pe locurile unei
foste ceti Turnurile lui Straton. A fost numit Cezareea n onoarea cezarului Octavian Augustus, care i-a
druit iniial acest teritoriu. Cezareea a devenit principalul port al Palestinei la Marea Mediteran.

Localiti din Galileea


Nazaretul, ora modest, neamintit n izvoarele scrise ale Arheologiei Biblice. Astzi este un ora
nfloritor i important obiectiv al pelerinajelor cretine.
Cana Galileii, la nord-est de Nazaret, locul svririi primei minuni de ctre Mntuitorul Iisus
Hristos.
Nain, orel la sud de muntele Tabor.
Capernaumul, cetate nfloritoare pe malul estic al Ghenizaretului construit dup exilul babilonic.
Prin Capernaum trecea un drum comercial care lega Siria de Egipt prin valea Iordanului ceea ce necesita
aezarea aici a unui centru vamal. n aceast localitate exista o garnizoan roman i tot aici Mntuitorul i-a
fixat centrul activitii Sale din Galileea.
Tiberiada, ora ntemeiat de Irod Agripa pentru a-i fi capital a tetrarhiei sale purtnd numele
cezarului Tiberius. Oraul este situat pe malul sud-vestic al lacului Ghenizaret care a mprumutat i el uneori
numele de Marea Tiberiadei. Dup drmarea Ierusalimului din anul 70 d Hr., evreii de vaz s-au mutat n
acest ora ntemeind o coal rabinic, ce va pune bazele Minei. Tot aici, ntr-un timp a activat i Sinedriul.
Betsaida (Casa pescarilor), orel aflat pe malul estic al Ghenizaretului. De aici erau apostolii
Simon-Petru, Andrei i Filip.
Gadara, cetate pe malul sud-estic al Ghenizaretului, locuit de alte neamuri dect evrei, ceea ce a
fcut ca aceast localitate s aparin confederaiei celor zece ceti Decapole.
Cetile de azil
Legea talionului prevedea ca un uciga s-i plteasc vina cu propria via. Pentru aceasta rudele
celui ucis aveau datoria de a rzbuna sngele vrsat prin uciderea celui vinovat. n cazul uciderii accidentale,
cel vinovat avea posibilitatea salvrii propriei viei dac putea s se refugieze la adpostul altarului unde
rmnea pn cnd judectorii analizau situaia i se pronunau n privina vinoviei sau nevinoviei lui.
Datorit rspndirii seminiilor prin ocuparea Canaanului suprafaa locuit de evrei s-a mrit
considerabil i atunci un singur punct de salvare nu mai putea satisface situaiile ivite. De aceea s-a hotrt
declararea unor ceti ca loc de azil (refugiu), pentru ucigaii fr voie. Judectorii acestor ceti analizau
situaia expus de cel refugiat i i permiteau sau nu accesul n cetate. Asemenea ceti au fost ase:
I. Trei n vestul Iordanului: Chede (n Galileea), Sichem (Munii Efraim) i Hebron (n Iuda).
II. Trei n estul Iordanului: Beer (Ruben), Ramot (Gad) i Golan (Manase).

Locuitorii rii Sfinte


Teritoriul acesta a fost locuit din cele mai vechi timpuri, oraul Ierihon pstrnd urmele unei civilizaii din
anul 7000 Hr.

Mileniul trei aduce n Tara Sfnt o populaie probabil semitic, venit din Siria, care a urbanizat zona i a dat
numele munilor, apelor i oraelor vechi sau noi. Cele vechi (Megihdo, Besan, Ierihon, Tira, Arad), sunt dezvoltate i
fortificate.

Pe la anul 2200 Hr., un val de nomazi trece peste aceast zon de la nord la sud i distruge ceea ce
ntlnete.

Avraam vine n Canaan prin secolul 18 Hr. i gsete aici o populaie canaanit.

Canaaneii
Canaan a fost fiul lui Ham i nepotul lui Noe. Acest Canaan a avut 11 fii din care s-au format tot attea
seminii. Patru seminii au rmas n Siria i n Fenicia, iar 7 seminii au populat Canaanul: heteii, iebuseii, amoreii,
ghergheseii, heveii, canaaneii i ferezeii. Toate aceste neamuri vorbeau o limb semitic.
Civilizaia lor era nfloritoare. Erau organizai n orae regat cum au fost Sodoma i Gomora, Adma,
eboim, Sichem, Ierihon, Hebron, Ai, Ghibeon, Salem. Agricultura lor era dezvoltat. Evreii au cucerit acest teritoriu
ncepnd cu Ierihonul, apoi spre sudul rii pentru ca mai trziu s cucereasc nordul. Dei nvini, canaaneii nu au
disprut, ci au locuit n anumite enclave, unindu-se uneori pentru a se rzboii cu evreii cuceritori. Regele David a
purtat aceste rzboaie i doar Solomon a putut s-i nving complet.
Religia canaaneilor era un cult senzual idolatru. Fiind considerai un mare pericol pentru monoteismul
iudaic, s-a hotrt strpirea acestora i neamestecul total n privina legturilor trupeti. Totui, anumite influene s-
au petrecut i unii evrei s-au nchinat cu timpul zeilor Baal, Astarta i Moloch, cruia i se aducea chiar sacrificii
umane.
Anakeii
Locuiau la nceput n zona Hebron. Pe atunci acest ora se numea Chiriat Arba (cetatea lui Arba), de
la strmoul lor Arba. Aveau o statur impuntoare, ceea ce i avantaja n lupt, cucerind cu timpul munii
Iuda. Pe aceti anakei I-a vzut iscoadele trimise de Moise n Canaan i s-au nfricoat de fora lor fizic,
strnind ndoiala poporului n privina capacitii de a-i cuceri. Iosua Navii i Caleb i-au nvins, iar anakeii s-
au retras cu timpul n oraele filistene de pe coasta Mediteranei: Gaza, Gat, Adod.

Evreii
Populaie semitic provenit dintr-o singur persoan Avraam. Fiind ales de Dumnezeu pentru a forma un
popor deosebit n care urma s se ntrupeze Mntuitorul lumii, acest Avraam a fost chemat din oraul Ur aflat n
Mesopotamia (numit atunci Caldeea), pe cursul inferior al Eufratului, pentru a se aeza ntr-un anumit spaiu
geografic. Chemarea lui Avraam a avut loc n aproximativ sec 18 Hr. Iar intenia de a-l aeza ntr-un anumit spaiu
geografic, se datoreaz nelepciunii lui Dumnezeu, care a plnuit nlocuirea unei populaii prea ndeprtat moral de
El, datorit viziunii idolatre i total deczut pe care o avea, cu o populaie ce urma s-L cunoasc cel mai bine ntre
popoarele antichitii, datorit descoperirilor divine pe care tot El le-a oferit treptat.
Pentru nceput, mutarea lui Avraam care a avut loc cu toat familia (soia Sara, nepotul Lot, slugile) i
bunurile posedate, s-a fcut n etape, Avraam ajunge la ndemnul lui Dumnezeu n oraul Haran, mult mai aproape de
Canaan. Oraul Haran se afla pe cursul superior al Eufratului, un ora cu o populaie semitic i o civilizaie la fel de
evoluat ca i cea a Ur-ului.
Populaia din Canaan le-a dat noilor venii numele de ivrim cea ce nseamn faptul c sunt venii din
cealalt parte de Iordan.
Avraam i urmaii lui rmn n Canaan de-a lungul a patru generaii, reuind s cumpere de la triburile
heteilor (populaie canaanit), cteva terenuri n munii Hebronului, potrivite pstoritului. Pe una din aceste arini a
existat i o peter numit Macpela, ce va deveni loc de ngropare lui Avraam, Isaac, Iacob, Iosif, descendenii n linie
dreapt, dar i pentru soiile lor: Sara, Rebeca, Lia, Asineta.
Nepotul lui Avraam pe nume Iacob a primit numele de israel = <brbatul care l-a vzut pe Dumnezeu>
datorit faptului c s-a luptat cu un nger al Lui la Penuel i l-a nvins (Facere 32, 28). De la Iacob descendenii lui vor
primi i numele de israelii.
Iosif, penultimul fiu a lui Iacob din cei 12 frai, ajunge prin grija lui Dumnezeu un mare demnitar n Egiptul
guvernat de regii hicsoi. Acesta i va chema fraii i tatl din Canaan, care se lupta cu efectele unei secete foarte
mare, pentru a locui n pmntul cel mai roditor al Egiptului, n delta Nilului, numit inutul Goen.
Evrei vor sta n Egipt aproximativ 400 de ani, pn cnd o schimbare politic din Egipt va aduce pe tronul
acestuia un faraon care-i robete i i va folosi ca sclavi. Dumnezeu dorete eliberarea evreilor i de aceea rnduiete
pe Moise care are un mandat deosebit, acela de a-l convinge pe faraon care-i robete pe evrei s-i elibereze,
urmnd ca el s i conduc n ara promis de secole.
Evreii fug din robia egiptean i traverseaz Marea Roie pentru a ajunge n Canaan. Aciunea lor are loc n
secolul XIII Hr. (exist teorii care susin c a avut loc n sec XV sau XIV Hr.) i s-a numit ieirea din Egipt sau exod.
Moise primete numeroase revelaii de la Dumnezeu n privina conducerii poporului, alctuirea Cortului
Sfnt, a unei ierarhii slujitoare, a itinerariului parcurs, confruntarea cu alte popoare, dar i n privina autoritii cu
care a fost investit. Momentul culminant al acestor revelaii l constituie primirea Legii pe muntele Sinai. Datorit
faptului c poporul are multe moteniri morale i religioase din Egipt, noile legi sunt primite cu rceal, dei provin
evident de la Dumnezeu, avnd deci o autoritate divin. Poporul se ndoiete de mai multe ori dac a fcut o alegere
bun n privina prsirii Egiptului i a abundenei acestuia.
Datorit acestor aspecte Dumnezeu hotrte ca aceste generaii s nu vad pmntul fgduit ci doar copiii
lor, o nou generaie nscut n timpul a 40 de ani de peregrinare prin peninsula Sinai. Aceast generaie nu a
cunoscut idolatria Egiptului, ci doar prezena unicului Dumnezeu care i cluzea ziua ca un stlp de nor, iar noaptea i
veghea ca un stlp de foc i i hrnea miraculos cu man. Seminia lui Levi este aleas pentru a sluji totdeauna lui
Dumnezeu la Cortul Sfnt. Dumnezeu este cel care d legile, El conduce i judec poporul prin reprezentantul su
Moise. Aceast form deosebit de guvernare a unui popor este unic i va purta numele de < teocraie> (Dumnezeu
este conductorul)
Poporul se apropie de Tara Sfnt venind dinspre estul Iordanului. Sunt nevoii s se lupte cu amoreii pe care
i nving, cucerind teritoriul de la est de Iordan, ceea ce va deveni pmntul triburilor Ruben i Gad i jumtate din
Manase. Moise moare pe muntele Nebo fr a intra n pmntul fgduinei, iar n locul lui, Dumnezeu l alege pe
Iosua (Isus) Navi.
Iordanul este traversat pe la nordul Mrii Moarte i prima cetate cucerit va fi Ierihonul. De aici evrei au
cucerit mai nti sudul Canaanului, iar apoi nordul. Teritoriul acesta va fi luat sub stpnirea a celorlalte noua seminii
i jumtate.
mprirea pmntului a slbit foarte mult fora militar pe care o puteau avea cele 12 seminii. Triburile sunt
conduse de btrni poporului care erau cunosctori ai Legii.
Unele popoare vecine: moabiii, amoniii, edomiii, dar i filistenii de pe coasta Mediteranei, cuceresc
anumite teritorii supunnd temporar anumite triburi iudaice. n aceast perioad sunt alei de Dumnezeu anumii
brbai, care vor face judecat i dreptate poporului. Acetia au fost numii <judectori>.
Ultimul judector - Samuel, a introdus regalitatea la porunca lui Dumnezeu i a uns pe primul rege Saul, din
tribul lui Veniamin (1050-1010 Hr.). A urmat David (1013-973), apoi Solomon (973-933), cnd regatul atinge apogeul
politic i economic.
Roboam, fiul lui Solomon, dorete s pstreze aceeai fiscalitate impus de tatl su, dar zece seminii
amenin cu separarea dac lucrurile nu se vor schimba. Roboam nu cedeaz, iar cele 10 seminii se constituie ntr-un
regat separat sub conducerea unui alt rege Ieroboam, un fost general a lui Solomon. Roboam a rmas rege peste
regatul Iuda avnd doar seminiile Iuda, Simeon i o mic parte din Veniamin.
ncepe o perioad de decdere moral, politic i religioas. Uzurprile, corupia, idolatria, ndeprteaz
poporul de prescripiile Legii. Dumnezeu trimite profeii pentru a frna aceast decdere masiv, dar neascultarea
atrage pedeapsa divin manifestat prin robia adus de popoarele strine. Asirienii apar la grania de nord i cuceresc
regatul Israel (Efraim) n 722 Hr., deportnd populaia. Ameninrile asupra regatului Iuda sunt puternice i multe
ceti de aici sunt cucerite. ns Ierusalimul a fost aprat n mod miraculos de Dumnezeu. Dup asirieni, la
aproximativ o sut de ani, apar babilonienii care vor ocupa regatul Iuda, anul 568 Hr. reprezentnd data deportrii
populaiei acestui regat, dup ce primele micri de acest gen au nceput n 608 Hr. Perioada robiei babilonice a
durat 70 de ani, pn n 538 .Hr.
Regatul Israel ca o singur unitate administrativ a existat doar ntre 1050933 Hr. De la aceast
dat regatul s-a desprit n dou: Regatul de Nord numit i Israel sau Efraim, pentru c avea capitala
pe teritoriul acestui trib i anume oraul Samaria. n acest regat s-a unit 10 seminii n afar de Simeon, Iuda
i partea sudic din tribul Veniamin. Grania acestor seminii nu a fost bine delimitat niciodat, regatul
Israel fiind cucerit de asirieni n 722 Hr.
Regatul de Sud numit regatul Iuda, era format din seminiile amintite purtnd acest nume deoarece
Iuda era cel mai reprezentativ numeric i teritorial ntre celelalte. Acest regat a fost cucerit de babilonieni n
586 Hr., iar populaia dus n robie.
Imperiul Babilonic a fost distrus de un nou imperiu aflat n ascensiune, cel persan. Regele Cirus al Persiei a
permis evreilor deportai s se ntoarc n inutul lor n anul 538 Hr. Nu toi evreii s-au ntors ci doar o parte,
majoritatea fiind din triburile Iuda, Levi, Veniamin, sub conducerea prinului Zorobabel (ebaar) i a arhiereului
Iosua. Acetia vor repopula Iudeea, inclusiv Ierusalimul, rmnnd supui perilor, avnd guvernatori alei dintre ei.
Zidurile Ierusalimului i templu sunt reconstruite.
Imperiul persan a fost cucerit de Alexandru cel Mare, iar evreii ajung sub stpnirea acestuia n 332 Hr. Dup
moartea lui Alexandru cel Mare evreii sunt repartizai diadohului Egiptului. Luptele dintre egipteni i sirieni
determin schimbarea stpnului n privina rii Sfinte, care ajunge sub sirieni.
Regele Antioh IV Epifanes al Siriei duce o campanie de deznaionalizare a evreilor interzicnd datinile
strmoeti, inclusiv credina monoteist. Revolta evreilor este categoric, preotul Matatia mpreun cu cei cinci fii ai
si conduce acest rzboi, ce va culmina cu dobndirea independenei n anul 165 Hr. Cei cinci fii ai si sunt
supranumii Macabei, iar ntre acetia s-a remarcat Iuda. Se instaleaz dinastia evreiasc a Macabeilor sau
Hasmoneilor, ncercndu-se redresarea unui stat de faim apus prin expediii militare mpotriva edomiilor n sud i
a samarinenilor n nord-est. Divergenele dintre diferitele partide politice sau grupri religioase aprute, au favorizat
interveniile strine concretizate n dominaia roman.
Imperiul roman a introdus ara Sfnt n sfera sa de influen n anul 63 Hr. de ctre generalul
Pompei. Regii iudei sunt confirmai de Roma. n anul 32 Hr. romanii l numesc ca rege al Palestinei pe Irod
cel Mare, care era de neam idumeu. Acesta va domni cu mn forte pn n anul 4 Hr., cnd Palestina va fi
mprit n tetrarhii repartizate fiilor lui Irod. Dup Arhelau, tetrarhul Iudeii destituit n anul 6 dHr., n
aceast provincie vor conduce guvernatorii romani, cu ceva ntreruperi, pn n anul 66 dHr., cnd
izbucnete rzboiul iudeilor mpotriva romanilor.
Romanii au mprit Tara Sfnt n patru provincii:
Iudeea, provincia cea mai sudic, se afla pe locul seminiilor Iuda, Veniamin. Graniele erau
Samaria n nord, Iordanul i Marea Moart n est, pustiul Sinai n sud cu idumeii i Marea Mediteran n
vest.
Samaria, cuprindea munii Samariei cu suprafeele seminiilor Efraim i jumtatea lui Manase,
fr a atinge marea Mediteran n vest. Litoralul era pstrat de romani din motive strategice. Deja aceast
provincie avea o populaie mixt numit samaritean, nscut din amestecul iudeilor nedeportai de
stpnirea asirian din 722 Hr. i coloniti adui aici din diverse spaii geografice.
Galileea, a 3-a provincie, ncepea din esul Iezreel la grania nordic a Samariei i pn la poalele
munilor Liban cuprinznd suprafaa triburilor Aer, Isahar, Zabulon i Neftali. Aici locuia iudei alturi de
pgni provenii din provincia Fenicia, Siria i Arabia, evreii de aici fiind suspectai de cei din Iudeea c se
amestec cu neamurile.
Perea, provincie la est de Iordan, pe teritoriul triburilor Ruben, Gad i jumtatea lui Manase, dar
totui cu o suprafa mult mai mic.
Tot la est de Iordan, la ieirea acestuia din lacul Ghenizaret, se afl regiunea numit Decapole, o
asociaie de 10 ceti cu populaie majoritar greac: Scytopolis, Gadara, Damas, Hipos, Abila, Kanata,
Pella, Dion, Gherasa, Filadelfia. Toate aceste ora cu excepia lui Scytopolis se aflau la est de Iordan.
Mntuitorul a activat de multe ori aici i mulimi numeroase l-au urmat din acest inut.
n aceiai parte a Iordanului, deasupra inutului Decapole, se mai aflau alte regiuni administrative
cum ar fi Itureea, Bataneea, Auranitis (Hauran), Gaulanitis, Trachonitis.

Arameii (sirienii)

Locuitori vechi ai Siriei, numit n antichitate Aram. Fiind de neam semitic, arameii i fac apariia n istorie
ca un popor nomad migrnd ntre Palestina i Mesopotania pe la 1300 Hr. Haranul i Damascul au fost localiti
venite n contact cu arameii, ultimul devenind capitala lor n perioada trecerii la o via sedentar. Expansiunea
asirian i-a cucerit n 972 Hr., dar arameii nu numai c au supravieuit, dar i-au impus cultura i mai ales limba, care
va fi adoptat i de evreii exilai, pentru c ajunsese o limb internaional n Imperiul babilonian, o limb
diplomatic ce se va vorbi pn n secolul VII dHr.

Fenicienii

Popor instalat pe malul Mediteranei ntre munii Carmel i Amanus, cu care evreii au avut n general relaii
bune. Regele Hiram al Feniciei l-a ajutat pe regele Solomon la construirea templului cu lemn de cedru, marmur i
meteugari pricepui n construcii. Fenicia i-a pstrat independena timp de sute de ani pn la Alexandru cel
Mare.

Amoniii

Trib semitic poziionat la est de Iordan i Marea Moart, la nord de moabii. Proveneau din Lot nepotul lui
Avraam i a nscut i cea mai mic un fiu i i-a pus numele Ben_Ammi zicnd: << Acesta-i fiul neamului meu>>.
Acesta este tatl amoniilor, care sunt i astzi. Facere19 38.
Se nchinau la idolul Moloh dumnezeul fiilor Amoniilor (III Regi 11, 7-33) i aveau capitala la Rabat Amon.
Evreii au purtat numeroase rzboaie mpotriva lor din timpurile judectorilor i pn n vremea dinastiei
Macabeilor Atunci s-a aprins mnia Domnului asupra lui Israel i l-a dat n minile filistenilor i n minile amoniilor.
Acetia au strmtorat i au chinuit pe fiii lui Israel din anul acela 18 ani n ir, adic pe toi fiii lui Israel de dincolo de
Iordan, cu Veniamin i cu casa lui Efraim. Aa c fiii lui Israel erau foarte strmtorai. Jud 10, 7-9.

Moabiii

Trib semitic aflat n sud-estul rii Sfinte, la sud de amonii. i acetia proveneau din Lot, mai precis din fiica
cea mare a acestuia. i au rmas amndou fetele lui Lot grele de la tatl lor. i a nscut cea mai mare un fiu i i-a
pus numele Moab zicnd :<< este din tatl meu>>. Acesta este tatl moabiilor care sunt i astzi.Facere 19,36-37.
Se nchinau la idolul Chemo Dumnezeul moabiilor III Regi XI, 7-33.
n drum spre ara sfnt evreii au trebuit s treac prin ara Moabului iar regele acesteia numit Balac, a
apelat la magie pentru a-i alunga, chemnd n ajutor pe vrjitorul Valaam din Peor.
Relaiile evreilor cu moabiii au cunoscut toate fazele, de la invazii i rzboi n vremea judectorilor, sau a
regelui Ioram i Ioasaf (IV Regi 3, 5-7), pn la relaii amicale n vremea lui David (I Regi 22, 3-4).
Moabiii au fost cucerii de asirieni, apoi de babilonieni n 582 Hr. i mai trziu de nabateeni.

Edomiii
Popor de neam semit descendent din Esau, fratele lui Iacov, aezat n sudul rii Sfinte. Se ocupau cu
agricultura i viticultura, dar i cu taxele impuse caravanelor ce strbteau teritoriul lor. Regele David i-a ocupat (II
Regi 8,13).

Evreii nu au avut relaii bune cu edomiii iar acetia au profitat de cucerirea Iudeii de ctre babilonieni
deplasndu-i grania spre nord, dincolo de munii Hebron, ngreunnd i mai mult situaia disperat n care se aflau
evrei rmai n ar. Proorocul Avdie i ceart astfel: Nu te uita la ziua fratelui tu, a prpdului venit peste el! Nu te
veseli de fiii lui Iuda n ziua pierii lor! Nu gri trufa n vremea aceea de strmtorare! Nu intra pe poarta poporului
Meu n ziua zbuciumrii lui i nici nu te uita la nenorocirile lui n ziua cnd se prpdete! Nu ntinde mna ta ctre
averea lui n ziua pieirii lui; Nu sta la rspntii ca s dobori pe cei fugari ai lui i nu fi silnic cu cei rmai n ziua cea de
strmtorare! C aproape este ziua Domnului pentru toate neamurile! Cum ai fcut aa i se va face; fapta se va
ntoarce asupra ta.Avdie 1, 12-15.

Evreii condui de regele hasmoneu Hircan I, au recucerit n 126 Hr Hebronul. Muli idumei au ajuns n armata
evreilor dobndind funcii militare.

Popoare nomade:

1.Amaleciii : - populaie aflat n deertul Sinai care s-a opus trecerii evreilor ctre ara lor. Amaleciii au fost
atrai de fertilitatea rii Sfinte, ceea ce i-a fcut s ncerce s se aeze n munii Efraim. Saul i-a distrus la porunca lui
Dumnezeu. Aa zice Domnul Savaot: Adusu-Mi-am aminte de cele ce a fcut Amalec lui Israel, cum i s-a mpotrivit n
cale, cnd venea din Egipt. Mergi acum i bate pe Amalec i pe Ierim i nimicete toate ale lui. S nu iei pentru tine
nimic de la ei, ci nimicete i d blestemului toate cte are. S nu-l crui, ci s dai morii de la brbat pn la femeie,
de la tnr pn la pruncul de sn, de la bou pn la oaie, de la cmil pn la asin.I Regi 15 2-3. .Mergi; d
junghierii pe Amalecii cei necredincioi i lupt mpotriva lor pn i vei strpii. vs 18. Rmie de amalecii se mai
gseau n vremea regelui Iudeii Iezechia (I Paralipomena 4, 41-43).
2.Madianiii;- populaie nomad care se deplasa ntre muntele Sinai i moabii, de-a lungul golfului Aqaba.
Prosperitatea ri Sfinte i atrgea destul de mult nct ei fceau incursiuni de prad. i mna madianiilor era grea
pentru Israel i fiii lui Israel i-au fcut de rul Madianiilor, ascunziuri n muni i n peteri i stnci greu de ptruns.
Cnd Israel semna, veneau Madianiii, Amaleciii, i locuitorii din pustie la el. i sttea la el n corturi, mncnd
roadele pmntului pn la Gaza i nu lsau pentru hrana lui Israel nici oaie, nici bou, nici asin. Cci ei veneau cu
vitele i cu corturile lor i veneau muli ca lcustele: ei i cmilele lor erau fr numr i cutreierau ara lui Israel i o
pustiau. i Israel a srcit cumplit din cauza Madianiilor i a strigat ctre Domnul. (Judectori 6,2-6.) Dup 7 ani de
apsare evreii s-au eliberat prin judectorul Ghedeon.
3.Ismaeliii:- populaie provenit din Ismael, fiul sclavei egiptene Agar i Avraam. Ismaeliii se ocupau mai ales
cu comerul, slluind n estul i n sud-estul rii Sfinte, n jurul golfului Aqaba, zon pe care asirienii o vor numi
Arabia. Ismaeliii purtau muli cercei de aur. Judectori 8,24.

Locuinele evreiet
ntr-o anumit etap a civilizaiei umane oamenii foloseau ca locuin colibele, un adpost construit din
ramuri de copaci peste care se puteau aeza lespezi de piatr. Asocierea mai multor colibe alctuiau un sat iar
supradimensionarea satelor conducea la mprejmuirea acestora devenind o cetate.
Viaa nomad necesita o locuin portabil i aceasta a fost cortul inventat de Iabal, fiul lui Lameh.
Materialul de construit era pielea de capr neagr, apoi cnd oamenii au nvat estoria au utilizat postavul din pr
de animale (capr, cmil).
Corturile mici erau rotunde iar cele mari erau dreptunghiulare cu trei separeuri. Se intra prin camera
sclavilor i a animalelor tinere, se trecea prin camera brbailor pentru a ajunge n camera femeilor i a copiilor.
Sracii aveau corturi mici, rotunde, cu dou desprituri deoarece nu aveau sclavi.
Evoluia economic a unor oameni le-a permis construirea unor corturi separate pentru sclavi i femei.
Corturile se ridicau pe rui i se ancorau la coluri. n jurul lor se pstrau turmele de oi sau capre
Interiorul depindea de starea social a propietarului dar toate corturile aveau strictul necesar; rnia,
ulciorul de copt pinea, farfurii de aram sau lemn, oale, pahare, burdufuri, o mas cu picioare foarte scurte pentru
c iudeii mncau stnd jos ntini pe o parte i nelipsita candel, simbol al prosperitii i al luminii dumnezeieti care
le-a fcut cunoscut calea spre mntuire datorit Legii promulgat pe muntele Sinai. Amenajarea se putea face cu
rogojini, dar i cu covoare sau pturi de postav.
Evreii au folosit i ei corturile o perioad ndelungat ncepnd cu patriarhii, continund cu cei patruzeci de
ani de peregrinare prin pustiul Sinai i pn la intrarea lor n pmntul Canaanului ceea ce a impus o via sedentar.
Cortul nu mai putea satisface condiiile vieii sedentare de aceea evrei au trecut la construirea caselor sau
adoptarea acestora pe msura cuceririi Canaanului. Arta construirii caselor au dobndit-o de la triburile sedentare
cucerite.
Materialele de construcie erau n primul rnd crmida ars sau doar uscat la soare (cum se folosea n
Egipt), apoi piatra cioplit i bineneles lemnul pentru structurile necesare casei. Liantul putea fi din lut, var, ipos cu
nisip sau bitum. Interiorul se tencuia cu lut putndu-se tencui sau picta sau se placa cu lemn de cedru, uneori cu plci
de filde. Exteriorul se tencuia in culoarea roie (Ieremia 22,14). nceputul lucrrii se fcea cu spatul i aezarea
pietrei de temelie peste care urmau crmizile. n mod firesc se ncepea de la un col unde trebuia aezat o anumit
piatr ce se numea piatra cea din capul unghiului. Aezarea acesteia constituia un prilej de mare bucurie pentru c
se ncepea construirea unui lucru durabil ce va fi finalizat n curnd.
Ferestrele nu aveau geamuri dar erau utilizate pentru aerisire i luminozitate. Pentru siguran aceste
ferestre aveau gratii de lemn iar uile erau mici, uor de construit i prevzute cu zvor.
Mobilierul i tmplria se fceau de obicei din lemn de sicomor, apoi din mslin, cedru sau santal. Cedru
era un lemn apreciat, preferat de constructori sau proprietari dar destul de greu de procurat, ceea ce l fcea s fie
scump. Munii Libanului ofereau acest lemn apreciat pentru calitile lui.
Acoperiul era ntotdeauna plat, uor nclinat pentru scurgerea ploii. Se construia din brne orizontale
peste care se punea ceva tare (crmid sau lespezi de piatr), n poziia solzilor de pete, avnd un liant de lut
amestecat cu paie. Acest acoperi oferea un loc rcoros vara i de aceea era prevzut cu balustrad. Casele bogailor
ridicau puin mai mult marginea acoperiului rezultnd o camer expus vntului rcoros, umbrit adesea cu
copertine susinute de rui, ca n cazul corturilor. Aceasta era camera de sus, preferat pentru musafiri, rugciune,
retragere i chiar pstrarea celor decedai pn la nmormntare. Accesul se fcea printr-o scar exterioar.
Casele obinuite aveau o singur camer si un singur vestibul de acces. Interiorul depindea de starea
material a proprietarului, dar strictul necesar era acelai din perioada locuirii n corturi. Casele ofereau mai mult
spaiu i confort dect corturile dar i mai multe posibiliti de amenajare. Rogojina era nlocuit de scndur sau
chiar marmur. Covoarele mpodobeau casa. Se foloseau scaune, pturi, sofale i aceeai mas joas. Se nclzeau la
focul vetrei sau pentru cei bogai, cu crbuni ncini adui pe tvi.
Casele bogailor aveau o alt configuraie. Se intra pe o poart, se traversa un vestibul i se ajungea ntr-o
curte ptrat n jurul cruia se desfura parterul, cu camere separate, toate cu acces numai din curte. Etajul avea i
el acces tot din curte dar printr-o scar exterioar. Tot n aceast curte se aflau i puul i vasele de pstrare a apei.
Datorit faptului c n jurul acestei curi se nvrtea toat viaa familiei tot aici se derulau i evenimentele importante
cum ar fi serbrile i ceremoniile familiei.
Dezvoltarea satelor a dus la apariia oraelor, trecerea marcndu-se prin constituirea zidurilor de incint i
a fortificaiilor. Strzile erau nguste i de proast calitate. Toate oraele aveau piee poziionate n interior la pori.
Aici se fceau schimburile comerciale, cumprrile petrecerile publice dar i judecata. De acest aspect se ocupau
btrnii cetii condui de un principe ajutat de judectori i scribi (scriitori).

Vemintele evreiet
mbrcmintea s-a dovedit a fi necesar omenirii din punct de vedere moral i practic.
Dincolo de utilitatea ei mbrcmintea n antichitate marca att deosebirea de sex ct i starea material sau
profesia. Bogaii nu se mbrcau niciodat ca sclavii iar meteugarii nu i permiteau s se mbrace ca agricultorii
sau pstorii.
Confecionarea vemintelor era o responsabilitate feminin, aceasta lucrnd la rzboi pnz de bumbac, in,
sau stofa de ln, sau postavul din prul animalelor. Culoarea era de obicei alb dar se putea purta i roul nchis
sau deschis, albastrul sau negrul pentru doliu.
Era interzis inversarea vemintelor dintre femeie i brbat.
Brbaii purtau o cma lung pn la genunchi i mnec scurt. Brul de piele sau din pnz le ncingea
mijlocul. n acest bru se putea pstra banii, pumnalul dar i instrumente de scris. Urma un vemnt care era
propriu zis o bucat de stof de ln sau postav, de form ptrat cu care brbatul se putea nfura att ziua ct i
noaptea n pat. Putea avea i utilizri diferite, practice ajutnd la cratul unor lemne de foc sau a cerealelor.
Colurile acestui vemnt avea ciucuri cu fire albe-albastre (simbol al curiei) i un iret de mtase violet.
Ciucurii acetia s fie ca, uitndu-v la ei s v aducei aminte de toate poruncile Domnului i s le mplinii i s
nu umblai dup inima voastr i dup ochii votri care v ndeamn la desfrnare: ca s v aducei aminte i s
plinii toate poruncile Mele i s fii sfini naintea Domnului vostru Numerii 15, 38-40.
Pantaloni nu purtau dect preoii (pantaloni scuri pn la genunchi)
Pe cap purtau o fie de pnz care se nfura iar mai trziu a aprut turbanul.
n picioare foloseau sandale de lemn sau piele. Toiagul i sigiliul erau nelipsite brbailor de baz.
Podoabele brbatului erau prul lung i barba netiat ce puteau fi unse cu undelemn amestecat cu
mirodenii, broderiile hainelor, mpodobirea brului cu metale preioase sau pietre scumpe.
Mai trziu purtau peste cma o alt mbrcminte n loc de vemntul de deasupra. Acesta era o tunic
mai lung dect cmaa avnd mneci lungi. Mai purta i o alt gen de tunic dar fr mneci, precum i o manta
din postav de capr sau cmil.
Femeile purtau aproximativ aceleai veminte ca brbaii, adaptate ns la specificul lor adic materialele
arau mai fine, croielile erau mai largi i lungi. Broderiile erau mult mai bogate. Cmaa brul, vemntul de
deasupra, mantaua erau nelipsite. Turbanele erau mpodobite, sandalele erau cabrate i ornate cu aur, argint sau
pietre preioase. Purtau la mini sau la picioare inele, brri i cercei, lnioare dar i verigi n nas.
Specific femeilor era vlul care acoperea turbanul capului i faa pn sub ochi, obligativitate public a
oricrei femei serioase. Sclavele i desfrnatele nu purtau acest val.
Att brbaii ct i femeile aveau obligativitatea de a pstra curenia corpului dar i a vemintelor. Deoarece
morala iudaic nu permitea utilizarea unei bi publice ca la greci i romani, se folosea izvoarele i lacurile pentru a
pstra igena personal.

Alimentaia
Sfnta Scriptur menioneaz faptul c primii oameni aveau dreptul s mnnce doar din roadele pmntului
ceea ce nseamn o hran vegetal.

ncepnd cu Noe omului i s-a dat voie s se hrneasc cu carnea animalelor respectnd anumite condiii.
(Facere 9,3).
Perioada patriarhilor se caracterizeaz printr-o hran specific nomazilor, produse animaliere dar i
vegetale obinute la schimb.
Perioada locuirii n pmntul Egiptului: se modific alimentaia cu un specific al vieii sedentare (cultivarea
grului i a orzului) dar i influena egiptean plus oferta geografic a pmntului locuit de evreii din inutul Goem
din Delta Nilului deosebit de generoas n pete i psri. Evrei nu renun totui la creterea cornutelor mari i mici.
Peregrinarea prin Sinai aduce caracteristicile alimentaiei nomade: alimentele crude sau pregtite direct la
foc. Spaiul geografic pe unde se deplaseaz este deosebit de srac n ceea ce privete alimentaia i de aceea
Dumnezeu intervine hrnindu-i cu man i prepelie. Lcustele - insecte comestibile pentru Orientul Mijlociu, fac
parte din alimentaia evreilor prevzndu-se chiar modaliti de preparare spre consum. (Lev 11, 22).
Aezarea n ara Sfnt aduce n viaa evreilor o alimentaie caracteristic sedentar. Cultivarea orzului dar
i a grului precum i a mslinului sau viei de vie devin predominante. Creterea cornutelor depinde de
caracteristicile geografice de care beneficiaz fiecare trib iudaic n parte. Prepararea pinii este o grij zilnic
feminin acestea utiliznd rnia sau piua proprie pentru obinerea finei, cu timpul apar i mori publice i chiar
brutrii care coc pine i pentru alii. Pinea putea fi de dou feluri, dospit (folosit n general) i nedospit - azim -
, n ocazii speciale.
Pe lng msline sau struguri evreii consumau i smochine, curmale, linte, fasole, ceap, praz, usturoi,
castravei i pepeni.
Cornutele ofereau carne spre consum dar aceasta se folosea destul de rar, evreii sacrificnd animale doar
n ocazii importante. Uciderea animalului revenea n mod firesc brbatului iar prepararea crnii era opera femeii. n
afara cornutelor evrei nu consumau alt carne dect cea de porumbel i pete conform prescripiilor mozaice.
Laptele cu derivatele lui oferea suficiente posibiliti de hran iar condimente (mutar, mrar, ment i
sare) ajutau substanial arta culinar care era destul de dezvoltat nct femeile preparau chiar prjituri folosind
fina de gru, mpreun cu stafide, miere, ulei de msline i curmale uscate.
Alimentele trebuiau pstrate temporar i de aceea evreii foloseau couri, oale de lut, uleioase, burdufuri de
piei de animale inclusiv cini. Tacmurile erau necunoscute n antichitate oamenii mncnd cu mna.
Cultivarea viei de vie oferea posibilitatea preparrii vinului, mustului sau oetului. Evreii mai pregteau i
un alt vin dintr-un amestec de curmale i semine, iar acest produs se chema sicher.
Evreii mncau de trei ori pe zi masa principal fiind dup apusul soarelui iar obiceiul antichitii era de o
mnca stnd ntini pe jos (paturi, rogojini sau covoare) n jurul unei mese joase de form rotund care putea fi o
simpl plac de fier sau o bucat de piele destinat acestei folosine. Modul de alimentaie excludea folosirea
tacmurilor, impunea obligativitatea splrii minilor i chiar a picioarelor mai nainte de mas deoarece oamenii
mncau foarte aproape unii de alii, nirai n jurul aceleai mese stnd ntr-o parte, astfel nct picioarele unui a se
aflau la spatele urmtorului, iar acesta putea s-i aeze capul, dac voia, pe pieptul celui dinainte.
Exilul babilonic a provocat inerente schimbri i n alimentaia evreilor acetia adoptnd nu doar o alt
limb ci i alimentaii strine doar n conformitate cu prevederile Legii ce marcase diferena dintre curat i necurat.
Astfel gina i nucile persane, meiul babilonian, berea egiptean i brnza de Bithinia au ptruns treptat n
alimentaia conservatoare a evreilor.

Ocupaiile evreilor
Perioada nomad se caracterizeaz prin pstorit. Patriarhii cu familiile i oamenii lor sunt nevoii s se
deplaseze dintr-o zon n alta oferind astfel turmelor permanent puni proaspete. Aceast ocupaie este onorabil
pstorul fiind nu doar pzitorul oilor ci i un printe care se ngrijete de acestea cu toat dragostea, le ngrijete i le
apr mpotriva rufctorilor. n vremea patriarhilor turmele sunt alctuite din oi dar nu este exclus ca din acestea
s fi fcut parte i cteva cornute mari care se creteau deja n inutul Canaanului. Totui oile sunt dominante iar
relatrile Sfintei Scripturi le menioneaz doar pe acestea. Pstorii foloseau toiagul i pratia ca arme i i numrau
oile att seara ct i dimineaa. Cinii dei declarai ca animale necurate de Legea mozaic vor fi folosii doar n
ocrotirea turmelor i nu n paza caselor. La ntoarcerea din Egipt i dup ocuparea Canaanului evreii vor avea i turme
de capre sau cornute mari. Pstorul rmne un om apreciat, bun chivernisitor al turmei sale, capabil s pstoreasc
nu doar turmele ci i mulimi de oameni. Faptul c David a fost pstor i Dumnezeu l-a ales de la oile sale nu a
constituit un impediment social ci dimpotriv o apreciere.
Agricultura nu a fost strin evreilor n perioada nomad. Perioadele lungi n care i-au pus corturile ntr-un
anumit loc le-a oferit posibilitatea cultivrii cerealelor. A semnat Isaac n pmntul acela i a cules anul acela rod
nsutit Domnul l-a binecuvntat Facere 26,12. doar viaa nomad i-a silit s nu dezvolte aceast preocupare.
Perioada locuirii n Egipt (aproximativ 430 de ani) i-a familiarizat cu agricultura deoarece viaa sedentar i
revrsrile Nilului permiteau dezvoltarea acestei preocupri. Peregrinarea prin pustiul Sinai nu le-a permis
practicarea agriculturii evreii supravieuind cu ajutorul propriilor turme de oi i capre dar mai ales prin mana venit
de la Dumnezeu.
Aezarea n pmntul Canaanului i adaptarea la o via sedentar i-a fcut s practice din nou agricultura n
paralel cu pstoritul. Viaa evreilor ncepea s graviteze n jurul muncilor agricole, principalele srbtori religioase
fiind ntr-o strns relaie cu acestea. nceputul seceriului era marcat de srbtoarea Patelui cnd la 16 Nisan
aduceau un snop de orz la altar. Cincizecimea era numit srbtoarea seceriului deoarece coincidea cu
strngerea recoltei de var.
Evreii arau pmntul toamna, dup cderea primelor ploi i semnau n primul rnd orz, grul destul de rar.
Cultivau i foloseau meiul, castraveii sau dovlecii. Porumbul era necunoscut. Se secera manual folosind secera, se
legau spicele n snopi, acetia se duceau la arie (un loc bttorit poziionat mai sus, pentru a beneficia de curenii de
aer), se clcau cu ceva greu pentru a desprinde grunele de paie (snii grele de lemn, sau alte metode rudimentare),
se vnturau grunele, se adunau pentru a fi depozitate n hambare sau cisterne.
Culturile erau ameninate adesea fie de norii de lcuste venii din sud-est sau de vnturile fierbini venite
din est, fie de boli specifice cum ar fi mana sau tciunele.
Cultivarea viei de vie era o alt preocupare important a evreilor. Poziionarea geografic i fertilitatea
anumitor soluri permiteau alctuirea anumitor adevrate potgorii ce vor devenii renumite de-a lungul timpului
(Carmel, Hebron, Sichem, Enghedi). Aceste vii trebuiau fi pzite i de aceea de obicei erau mprejmuite cu gard, dac
lemnul era abundent, sau cu zid de pietre, dac lipsea lemnul. Paznicul era nelipsit, veghind continuu dintr-un turn
ridicat n mijlocul viei (Isaia 5,2). Se cultivau de obicei strugurii negri dar i albi. Acetia se puneau ntr-un teasc unde
erau zdrobii prin clcarea n picioare (dup modelul egiptean) i apoi stori pentru obinerea mustului.
O alt ocupaie era cultivarea mslinului pentru c roadele acestuia ocupau un loc de frunte n alimentaia
evreilor. Mslinele se puteau consuma direct sau conservate iar uleiul de msline era deosebit de apreciat pentru
calitile gastronomice sau medicale.
Dezvoltarea metalurgiei bronzului i a fierului a constituit o preocupare de baz a societii evreieti.
Eficacitatea metalului i spunea cuvntul n ndelemnicirile panice dar i n rzboi. Fierarii erau primii meteugari
de baza, deprinznd aceast ocupaie atunci cnd evreii au devenit sedentari n Egipt dar i n Canaan. Activitatea lor
era deosebit de apreciat i pentru c n societatea evreiasc munca era o ndeletnicire apreciat, o obligaie fireasc
a oricrui om. Fierarii confecionau topoare, fier de plug, sape, seceri, ntreau roile carelor, alctuiau platoe dar i
maini de asediu, creau sbii i scuturi. O fierrie avea ntodeauna un cuptor cu foale, ciocan, nicoval i dalt.
O ramur a metalurgiei o constituia prelucrarea metalelor scumpe - aurul i argintul - obiectele de podoab
din aceste materiale fiind deosebit de apreciate. Aceti meteugari, ca i fierarii sau estorii, se grupau pe aceeai
strad, care lua cu timpul numele celor ce o locuiau. Acesta era un obicei consacrat al antichitii de fenicieni i
asiro-babilonieni mai naintea evreilor.
estoria ocupa i ea un loc de frunte, hainele i stofele sau pnzele fiind absolut necesare oamenilor.
Aceast ndeletnicire s-a dezvoltat mai trziu, pentru c la nceput esturile de calitate erau importate din Egipt,
Babilon, Siria.
Strns legat de estorie era vopsitoria, care avea grij s ofere culorile dorite estorilor.
esturile se obineau prin ntrebuinarea rzboiului. Ei nu confecionau numai pnze sau stofe, ci i covoare.
Pietrarii au aprut mai trziu, cnd evrei au renunat la corturi pentru a locui n case, adic atunci cnd s-au
instalat n Canaan. Aceti pietrari alegeau pietrele bune de construit pe care le ciopleau i le finisau pentru a fi
utilizate n construcie. Tot ei se ocupau de confecionarea crmizilor, ca i de ridicarea zidurilor caselor, utiliznd
sfoara pentru obinerea unor linii drepte. O ramur aparte din ramura cioplitorilor se ocupau de cioplirea pietrelor
preioase pentru a fi prinse n metale rare alctuind medalioane, inele i alte produse scumpe.
Tmplarii finisau lemnul de construcie, alctuind tmplria caselor sau mobilierul, creau sculpturi sau unelte
agricole; utilizau diferite unelte precum fierstrul, securea, rindeaua, toporul dar i compasul pentru anumite
lucrri.
Olritul era absolut necesar oricrei societi umane. Pentru obinerea oalelor se folosea argila i roata. Apoi
se putea eventual smlui i se introducea n cuptoare speciale.
Brutritul a aprut mai trziu i numai la orae pentru c n cadrul fiecrei familii confecionarea pinii era
apanajul fiecrei femei i era respectat chiar dac ntregul proces era destul de anevoios i chiar monoton dac era
practicat aproape zilnic n cazul familiilor numeroase (I Regi 8,13). Urmnd exemplul altor meteugari brutarii se
grupau pe aceeai strad n cadrul oraelor aceasta numindu-se n Ierusalim ulia pitarilor (Ieremia 37, 21).
Pielarii completau i ei tabloul ocupaiilor iudaice. Pieile se argseau, se tbceau i se foloseau la
confecionarea sandalelor, a brielor sau a centurilor, a burdufelor i a numeroaselor alte ntrebuinrii.
Vntoarea era ocupaia ocazional a evreilor care foloseau n aceste mprejurri gropile camuflate pentru
prinderea animalelor mari, laurile, arcul i lancea.
Pescuitul intra i el n preocuprile evreilor acetia utiliznd n acest scop undia i plasa.
Comerul a fcut i el parte din preocuprile evreilor. n vremea patriarhilor acesta se practica la scar redus
i numai n interes personal, practicndu-se schimburile comerciale pentru dobndirea unor produse pe care evreii
nu le confecionau. n perioada locuirii n Egipt aceste schimburi comerciale au continuat. Dup instalarea n
pmntul Canaanului evreii nu au mai fcut schimburi cu canaaniii din dou motive:
1. Legea lui Moise le interzicea orice legtur cu canaaniii i principal, neamestecul cu alte popoare.
2. Evreii nu aveau nevoie de nimic pentru c produsele elementare erau confecionate de proprii
meteugari, iar standardele sociale erau destul de sczute.
Perioada regalitii, n special pe vremea lui David i Solomon, va aduce practicarea comerului extern ca o
surs de dobndire a unor produse noi dar i a unor venituri lejere datorit taxelor impuse caravanelor strine.
Regatul fenician al Tirului va fi principalul partener comercial iar Marea Roie a permis dezvoltarea unei flote
comerciale la porturile Eion, Gherber, din golful Akaba timp de dou secole (X-VIII Hr.). Deocamdat comerul a
devenit o preocupare a casei regale, evreii obinuii refuznd cltoria n alte ri chiar i pentru scopuri comerciale.
Exilul babilonic a schimbat viziunea evreilor n privina comerului. Constatnd c pot locui pe trm strin
fr a-i pierde identitatea religioas i naional evreii au nceput s practice comerul pe scar larg deoarece le
aducea un venit mult mai bogat dect orice alt ocupaie. Astfel evreii s-au rspndit n multe orae ale imperiului
persan i apoi roman, ntemeind uneori adevrate colonii comerciale. Cea mai vestit a fost oraul Alexandria unde
trei din cele cinci cartiere ale oraului erau ocupate de evrei n secolul I dup Hristos.
n mod firesc schimburile comerciale necesitau utilizarea unui sistem de msurare a greutii sau volumului,
dar i al banilor. Toate cestea au fost nsuite de la popoarele cu care au venit n contact.
Pentru msurarea lungimii se folosea un sistem bazat pe dimensiunile corpului omenesc adic se ntrebuina
noiunea de: deget, palm, cot, pas, dar i uniti standard ca (kaneh= 3,67m) funia de msurat, calea de o zi, calea
smbetei, lungimea cmpului, mila roman i stadiul.
Pentru suprafee s-a apelat la capacitatea animalelor de a ara, rezultnd jugul ceea ce arta suprafaa arat
ntr-o singur zi de o pereche de boi. Pentru capacitate se folosea homerul, omerul, kab.
Pentru greuti se ntrebuina talantul, siclul, mina i gerah-ul, utilizndu-se balana cu dou talere.
Mrfurile se transportau cu caravanele sau cu corbiile. Se foloseau animale de povar intre care cele mai
apreciate erau cmilele.
Ideea de moned ca valoare de schimb a aprut mai trziu, ca un substitut al aprecierii mrfurilor prin
greutatea lor, de aceea banii au primit numele de la sistemul de msurare a greutii rezultnd talantul, mina i siclul.
Monezile folosite au fost: daricul (n vremea regelui persan Darius), statirul, drahma, (n vremea lui Alexandru
Macedon) apoi moneda proprie evreiasc (din 143 Hr. btut de Simeon Macabeul apoi de Ioan Hircan, Alexandru
Ianeu sau Irod Antipa) sau monezile romane: dinarul, asul, i quadrantul.

Cstoria
Cstoria nsemna comuniunea fizic i spiritual dintre brbat i femeie pentru a alctui o familie, ceea ce
este un aezmnt rnduit de Dumnezeu n grdina Eden i care a fost conceput s fie indisolubil, adic o legtur
unic ntre un singur brbat i singur femeie.

Aa a dorit Dumnezeu familia primilor oameni i i-a binecuvntat, pentru a se nmuli i stpni pmntul,
prelund coordonatele fundamentale ce trebuie s stea la baz fiecrei noi familii. Acest adevr a devenit att de
important pentru evrei nct modelul alctuirii familiei monogame a stat la baza oricrei organizaii politico-sociale
sau religioase. Astfel legtura ntre conductori i popor i credina monoteist a poporului fa de Dumnezeu, a fost
privit ca o legtur matrimonial, care trebuie s rmn indisolubil n baza devotamentului i afeciunii implicate.

Profetul Iezechiel spunea: Fost-a cuvntul Domnului ctre mine: Fiul omului, spune Ierusalimului
urciunile lui,... Ai luat lucrurile tale de gteal, fcute din aurul Meu i din argintul Meu pe care i le-am dat Eu i i-
ai fcut chipuri de brbat i te-ai desfrnat cu ele. Ai luat hainele tale cele brodate i i-ai mbrcat pe ei cu ele; ai pus
naintea lor uleiul i tmia Mea. i pinea Mea pe care Eu i-o ddeam ie; fin de gru uleiul i mierea pe care Eu
i le ddeam ie, tu le puneai naintea lor spre miros de bun mireasm: iat ce s-a ntmplat zice Domnul
Dumnezeu (Iezechiel 16,1-2; 17,19).

Familia monogam a supravieuit n cadrul poporului evreu chiar dac poligamia a aprut destul de timpuriu
dar nu ntmpltor ci pe linia descendenilor lui Cain (cel blestemat de Dumnezeu pentru prima omucidere
nfptuit) i anume Lameh care s-a cstorit cu Ada i Sela n acelai timp. (Facere 4,19).

n cadrul revelaiei naturale i celelalte popoare au pstrat iniial ideea de cstorie monogame, poligamia
fiind acceptat doar n cazul n care prima soie nu oferea copii. La aceste popoare relaia matrimonial nu excludea
relaiile trupeti cu concubina sau cu sclavele casei. Monogamia era doar imaginea public, statutul brbatului
respectabil care trebuia s i ntemeieze o familie i s-i perpetueze neamul prin mulimea copiilor si .

Aceast consecin a pcatului strmoesc a fost acceptat de Dumnezeu n ideea amplificrii perpeturii
neamului omenesc (la fel s-a ntmplat i n cazul urmailor lui Avraam). El nsui a avut un copil (Ismael) cu sclava
soiei sale (Agar), nepotul su Iacob a avut 12 biei i o fat cu 4 femei (dou soii legitime i cte o sclav a
fiecruia). Acel stil de via s-a perpetuat i n perioada egiptean ceea ce va nsemna pentru evrei o nrdcinare a
poligamiei ca eventualitate la cstoria de principiu monogam.

Legea dat prin Moise a adus limitri ale poligamiei i concubinajului:

1. S nu iei concubin pe sora femeii tale (Levitic 18,18).


2. Sau dintre rudele brbatului, chiar dac au legtur de snge doar dup tat. (Levitic 18,6).
3. Una din ndatoririle regelui era s nu-i nmuleasc femeile i s nu se rzvrteasc inima lui (Deuteronom
17,17).
4. Sclava dat fiului ca logodnic s se poarte cu ea dup dreptul fiicelor. (Iesire 21.9).
Iosif Flaviu mrturisea: Moise a interzis cu desvrire adulterul socotind c firea cere ca brbatul s aib o
prere sntoas despre cstorie i ct este n interesul statului i al familiei ca ele s aib parte de copii legitimi.
Legea a interzis ca fiind supremul ru incestuoasa unire cu mama bun sau cu cea vitreg cu mtuile dup mam,
cu propriile surori sau cu soiile fiilor si: Moise credea c asta este cea mai spurcat fapt. El a interzis brbatului s
se apropie de femeie n timpul sorocului ei lunar, s se mperecheze cu dobitoacele sau s aib legturi de dragoste
cu semenul su, cutnd neleguite plceri n frumuseea acestuia. Celor care ncalc cu neruinare aceste porunci le-a
aplicat pedepse cu moartea Antichiti iudaice III, cap XII, 1.

n poporul evreu monogamia s-a pstrat n egal msur cu poligamia.

Cine i putea permite cheltuielile ntreinerii unei a doua soii i copiii acestora deveneau poligami. Au existat ns i
exagerri care au condus la consecine neateptate ; Solomon a avut 700 de femei i 300 de concubine i femeile i-au
smintit inima lui. La timpul btrneii lui Solomon, femeile lui i-au ntors inima spre ali dumnezei i inima lui nu i-a
mai fost deloc ntreag la Domnul Dumnezeul su ca inima lui David, tatl su. (III Regi 11,3-4).

Pe lng obiceiurile care existau n popor viziunea iudaic despre cstoria monogam a pstrat-o ca pe
modelul ideal fapt care s-a concretizat n cerinele matrimoniale impuse celui care dorea s devin marele arhiereu al
poporului; Marele preot ... i va lua de femeie fecioar din poporul su. Vduv sau lepdat sau necinstit sau
desfrnat s nu ia ci fecioar din poporul su s-i ia de femeie (Levitic 21.13-14).

Cstoria dintre brbat i femeie nu implic nici un aspect religios fiind considerat ca un contract benevol
dintre dou pri. De aceea nu se fcea nici o ceremonie religioas ci totul se reduce la nelegerea prilor,
festivitatea de cstorie i mutarea miresei n casa mirelui.

Derularea evenimentelor
1)Logodna. Avea rolul de stabilire a viitoarei cstorii printr-un contract ncheiat acum ntre tatl logodnicului
(fratele mai mare) i prinii fetei (eventual fratele mai mare dac acesta preluase conducerea casei). La nceput acest
contract era o nelegere verbal dar cu timpul s-a trecut la obiceiul redactrii lui. Contractul implica promisiunea
din partea prinilor fetei care o vor da pe aceasta n cstoria brbatului stabilit iar acesta prin prinii si pltea un
pre de rscumprare pentru viitoarea soie n valoare de 50 de sicli. Contractul se pecetuia prin jurmntul prestat
din ambele pri c i vor respecta angajamentul. Chemarea lui Dumnezeu ca martor avea mare importan
( Maleahi 2,14). Patriarhul Iacob neavnd bani pentru a-i cumpra logodnicele a muncit cte 7 ani pentru fiecare
dintre ele (Facere 29, 18-27). n aceast perioad de logodn cei doi locuiau fiecare la casa printeasc i purtau
denumirea de mire i mireas. Castitatea miresei era condiia clar a cstoriei ce urma. O constatare contrar i
aducea pedeapsa capital Iar dac cele spuse vor fi adevrate i nu se va gsi feciorie la fat, atunci fata s fie
adus la ua casei tatlui ei i locuitorii cetii ei s o ucid cu pietre i s o omoare, pentru c a fcut lucru de ruine
n Israel, desfrnndu-se n casa tatlui su. i aa s strpeasc rul din mijlocul tu (Deuteronom 22,20-21).
Logodna putea fi rupt numai de ctre mire i acesta trebuia s dea miresei un act care s desfac contractul
ncheiat. Acest act se numea carte de desprire. n aceast perioad orice logodnic dezonorat de vreun alt brbat
devenea automat logodnica i viitoarea soie a celui care nu mai avea dreptul s divoreze vreodat de ea. Cei 50 se
sicli se plteau.
Cstoria avea loc dup un anumit interval de timp stabilit iniial. Mirele nsoit de prietenii lui venea la casa
miresei pentru a o lua la casa sa unde urma s aib loc petrecerea ce trebuia s dureze o sptmn. (Facere 29,27-
28). Mireasa purta vlul de nunt i trebuia binecuvntat de prinii ei la prsirea casei.

Statutul social al femeii


Faptul c logodnica era cumprat de la prinii ei, crea o relaie de posesie ea fcnd parte dintre bunurile
soului. Comparativ cu alte popoare ale antichitii unde se practica acelai obiect al cumprrii, la evrei femeia nu
era ntru totul supus brbatului, cel puin aceasta nu avea drept de moarte i via asupra ei sau nu o putea vinde ca
sclav. Dar brbatul deinea o supremaie, doar el putnd declara divorul chiar fr un motiv anume. Femeia nu
avea cum s fie egala brbatului sau din moment ce el singur avea putere decizional.
Soia se numea stpna casei. Sub ascultarea ei se aflau sclavele casei i proprii copii.
Soia putea primi partea de motenire de la prinii si. Legea ocrotea femeia reclamnd supunerea i
ascultarea copiilor fa de ea. Onoarea femeii trebuia aprat iar dac alt brbat o dezonora mpotriva voinei ei
acesta trebuia omort cu pietre. Virtuile femeii erau socotite ca nite fntni de binefacere pentru cei care se
pricepeau s i aleag o soie destoinic. Femeia virtuas este o cunun pentru brbatul ei, iar femeia fr cinste
este ca un cariu n oasele lui..... Femeile nelepte zidesc casa iar cele nebune o drm cu mna lor (Pilde 12,4;14,1).
Dumnezeu a dorit ca legtura matrimonial s nu fie rupt prin poligamie, dar cunoscnd slbiciunile trupeti
i nvrtoarea inimii de care se fceau vinovai oamenii Dumnezeu a rnduit prin Moise ca brbaii care vor s se
despart de soiile lor s le dea carte de desprire ceea ce le apra n faa societii artnd c nu sunt femei
destrblate ci divorate i se pot recstorii. Doar proorocii Vechiului Testament au artat adesea c aceasta trebuie
s fie o situaie limitat Cci eu ursc alungarea femei, zice Domnul Dumnezeul lui Israel (Macabei 2, 16).
O fat nu putea s-i aleag vreodat viitorul so i nici nu era ntrebat de prinii ei dac vrea s se
cstoreasc. Acest aspect aparinea ntru totul prinilor, sau fratelui mai mare, care prelua prerogativele tatlui
dac acesta murise.
Femeia avea ndatorirea ngrijirii casei i a creterii copiilor, gospodria se afla pe mna ei dar nu avea voie s
fac nici un vot (fgduin) naintea lui Dumnezeu, fr acceptul brbatului su ,adic s promit sau chiar s ofere
ceva ca jertf din bunurile casei.
Grija animalelor casei i revenea i adesea trebuia s mearg i la muncile cmpului.
Dac stpnul casei murea, conducerea era preluat de fiul cel mai mare al acestuia, averea nu se mprea
chiar dac avea mai multe soii, fiecare cu copiii si. Cel mai mare dintre biei devenea motenitorul tuturor
bunurilor, cu obligaia unui comportament echitabil ntre vduvele tatlui su, acordnd fiecreia condiiile
continurii vieii: alimente, mbrcminte, cldur, etc., ngrijindu-se de fraii sau surorile sale pn la vremea
cstoriei fiecruia. Familia trebuia s rmn unit. Cunoscnd rtcirile firii omeneti, Dumnezeu a trimis prin
Moise prescripiile speciale pentru vduve. S vin levitul ... i strinul i orfanul i vduva care se afl n slaurile
tale i s mnnce i s se sature ca s te binecuvinteze Domnul Dumnezeul tu n toate lucrurile minilor tale pe
care le vei face tu (Deuteronom 14,29) .

Copiii
Capacitatea de a procrea era socotit nu numai un dar al divinitii (omul se face prta la lucrarea
creatoare a lui Dumnezeu pentru a se perpetua neamul omenesc), ci i o ndatorire, o mplinire a unui scop existenial
rnduit de Dumnezeu, fa de care omul trebuie s se plece cu smerenie. Cei care nu aveau copii erau socotii
blestemai, sau purttori de vreun pcat greu, nct cerul i-a nchis milostivirea fa de familia lor, care se va stinge
fr ca cineva s le poarte mai departe numele. La evrei metodele contraceptive folosite n antichitate erau
necunoscute.
Pentru a rezolva o situaie critic, aceea de a nu avea urmai, exista obiceiul (ca o soluie salvatoare), ca
soia s-i dea soului pe una din sclavele sale, pn cnd aceasta rmnea nsrcinat, iar copilul care se ntea era
socotit copilul stpnei, cu toate drepturile aferente unei asemenea origini. Iar Rahila vznd c nu a nscut lui
Iacov nici un fiu a prins pizm pe sora sa i a zis lui Iacov: D-mi copii, iar de nu voi muri . mniindu-se ns Iacov
pe Rahila i-a zis: Au doare eu sunt Dumnezeu care a strpit rodul pntecelui tu? . Atunci Rahila a zis ctre Iacov:
Iat roaba mea Bilha: intr la ea i ea va nate pe genunchii mei i voi avea i eu copii printr-nsa (Facere 30, 1-2).
Datorit faptului c brbatul i putea lua i a doua soie, este uor de neles ce concuren se ntea adeseori ntre
acestea, fiecare dorind s-i ofere mai muli copii soului, pentru a dobndi astfel dragostea lui. Apoi a mai zmislit
Lia nc o dat i a nscut lui Iacov al aselea fiu. i a zis Lia : dar minunat mi-a druit mie Dumnezeu n timpul de
acum! De acum brbatul meu va edea la mine c i-am nscut ase feciori. i a pus numele copilului Zabulon.
(Facere 30,20). O femeie fr copii era marginalizat i desconsiderat de celelalte (I Regi I, 6-7). Viitorul era sumbru
la btrnee, pentru c nu avea copii care s o ajute.
Femeile nteau stnd n genunchi fiind ajutate de moae. Paternitatea i toate drepturile ce trebuiau s
decurg de aici nu se aplicau automat, ci era nevoie ca tatl s i ia n brae copilul dup ce s-a nscut, ceea ce
nseamn un gest de recunoatere c ntr-adevr acest copil i aparine, el l-a conceput i prin urmare poate fi
considerat motenitor.
Existau aprecieri diferite ntre naterea unui biat sau a unei fete. Bieii erau mai bine apreciai dect
fetele, pentru c purtau numele familiei mai departe i constituiau ajutoare de ndejde pentru mai trziu. Genealogia
avea importan doar pe linie masculin. Fetele se pierdeau din acest punct de vedere, de aceea exista posibilitatea
ca tatl s le poat vinde ca sclave.
Primul nscut de sex brbtesc i recunoscut de tatl su, primea dreptul ntiului nscut ntre fraii si.
Acesta trebuia rscumprat cu 5 sicli de argint la Cortul Sfnt, n amintirea ntilor nscui ai evreilor pe care i-a
cruat Dumnezeu de la moarte pe cnd se aflau n robia egiptean. Dreptul de nti nscut i aducea privilegii ntre
fraii si, acesta prelund prerogativele tatlui atunci cnd acesta murea, devenind astfel noul conductor al familiei.
Dreptul lui de motenire fa de fraii si era dublu.
Luza era considerat necurat 7 zile cnd a nscut un biat i 14 zile cnd a nscut o fat. Nu putea pleca
din cas 33 de zile n cazul unui biat, iar n cazul unei fete 66 de zile. Zilele de necurie se ncheiau cu o jertf adus
la cortul sfnt i apoi la templu i anume un miel adus ca holocaust (ardere de tot) i un pui de porumbel sau
turturic ca jertf pentru pcat (Levitic 12, 2-6).
La opt zile de la natere bieii trebuiau tiai mprejur, prilej de bucurie n familie pentru c tot atunci se
ddea i numele.
Perioada alptrii se ntindea pe doi, trei ani. Familiile bogate i puteau permite doic. Copilul era crescut
de mam. Dac era biat, la vrsta de 5 ani tatl prelua responsabilitatea educrii acestuia. Uneori tatl l ncredina
unui educator de profesie. Educaia consta n deprinderea scrisului i a cititului, pentru a avea acces la aflarea
poruncilor Legii, cunoaterea unei matematici elementare i cunoaterea unei legislaiei mozaice de origine divin. n
baza acesteia, copiii nvau obligaia de a respect n primul rnd poruncile Decalogului, dar i o mulime de alte
porunci ce trebuiau respectate n cadrul societii. Dup exilul babilonic au aprut colile publice, n care copiii
stteau pe jos pentru a-i asculta nvtorul.
Relaiile dintre prini i copii erau calde. Se comportau toi ca ntr-o mare familie. Tatl se strduia s nu
neglijeze pe nici una dintre soii sau copiii acesteia. Dei alctuiau o mare familie, locuina era mprit,
fiecare soie crescndu-i copiii ntr-o alt parte a casei. Tatl era obligat s le mpart n mod echitabil cele
necesare vieii. Bineneles, existau i preferine care nteau rivaliti (I Regi I 4-5). Dar, dincolo de aceste
aspecte considerate conflicte interne, fa de care brbatul trebuia s rmn deasupra, viaa familiei
poligame continua ntr-un echilibru mai mult sau mai puin realizat. n final, brbatul era factorul de linitire
a oricrei situaii, soiile i copiii lor depindeau de el, iar acestea se aflau ntr-o situaie fr ieire din punct
de vedere social: ele nu aveau posibilitatea s solicite divor.
Numele acordate copiilor erau ntotdeauna pline de semnificaie: Rahela =
Mielueaua, Gad = noroc; Aer = fericire; Isahar = rsplat; Caleb = cine; Abimelekh = tatl meu este rege; Avraam =
tata al mulimii; Avram = tat al nlimilor; David = cel iubit. Cnd se dorea precizarea unei persoane se fcea
referin la tatl acestuia. De exemplu: Ahimelec fiul lui Ahituv ( I Regi 22,9).

Influena roman a fcut ca la numele propriu s se adauge numele tatlui rezultnd nume compuse:
Bartolomeu= fiul lui Tolomeu; Bartimeu = fiul lui Timeu, sau s se indice oraul de provenien al cuiva: Maria
Magdalena (Magdala), Iuda Iscarioteanu (Cariot), Simon Canaanitul.

Sclavia
Sclavia a fost un flagel al societii umane manifestat cu mare for n Antichitate.
Patriarhul Avraam avea slujitori, iar acetia, dei uneori duc o via apropiat fa de stpn, sunt cu toii
sclavi , dar o sclavie de tip oriental.
Evreii nii au ajuns sclavi n Egipt la sfritul celor aproximativ 400 de ani de convieuire cu egiptenii.
Aceast experien i-a lsat amprenta n redactarea Legii mozaice i n contiina evreilor crend o viziune
mult mai cald n privina sclavului, fa de obiceiurile popoarelor nconjurtoare. Astfel, sclavul nu este un
obiect, o unealt a stpnului pe care acesta o poate strica, ci este o fiin uman, creat i ea dup chipul lui
Dumnezeu i de aceea lezarea chipului acestuia se repercuteaz n lezarea chipului Dumnezeiesc. Sclavul nu
este un animal ce poate fi omort dup placul stpnului i nici nu trebuie traumatizat cu munci peste
puterea lui. Sclavul trebuie respectat, scopul lui este de a-i ajuta stpnul, de a-i fi apropiat ca unul dintre
casnicii si pentru a-l atrage la religia mozaic (dac este strin), cunoscndu-l astfel pe Dumnezeul adevrat,
sau pentru a-i ine inima treaz i credincioas, spernd n binele vieii lui. n cadrul poporului evreu nu
trebuiau primii ca sclavi canaaneii, deoarece moralitatea lor foarte deczut constituind un real pericol.
Evreii erau obligai s nu aib nici un fel de relaii cu acetia, nici de la stpn la sclav.
Sclavii evreilor se mpreau n dou categorii, ceea ce indica i condiii mai bune sau nu de trai: sclavii provenii
dintre strini i sclavii evrei.

Sclavii strini

- proveneau din prizonierii de rzboi, din achiziionare de la popoare strine (ismaelii, madianii), strini
aezai n ara Sfnt care srceau apoi i erau nevoii s se vnd ca sclavi i sclavii nscui din prini care
la rndul lor au fost tot sclavi.
- Acest numr de sclavi era totui mic deoarece evreilor, datorit Legii, li se interzicea s adune muli sclavi i
s fac comer cu ei, iar munca fizic era considerat o ndatorire de onoare a fiecrui evreu.
- Un sclav costa aproximativ 30 de sicli de argint.
- Aceti sclavi trebuiau circumcii, se bucurau de odihna zilei a 7-a, luau parte la ospeele i srbtorile familiei.
Sclavii familiilor preoeti beneficiau i de hrana primit la templu ca dar al preoilor.
- Sclavii se puteau cstori numai cu nvoirea stpnului i puteau deveni att de apropiai fa de acesta, nct
nu era exclus posibilitatea cstoriei cu fiica stpnului i motenirea ntregii averi. Sclavii pricepui i
apreciai de ctre stpnii lor, ajungeau adesea s administreze bunurile acestuia, chiar dac erau de neam
strin.
- Stpnul nu avea voie s l bat. Dac l vtma grav trebuia s-l elibereze, dac l btea i murea mai trziu,
stpnul era amendat, iar dac l omora, stpnul pltea cu viaa. Dac sclavii erau maltratai de un stpn
ru, aveau libertatea de a fugi pentru a-i alege apoi un alt stpn.
- Dac o sclava era luata de soie de ctre stpnul su i apoi acesta dorea s divoreze, era obligat s o
elibereze fr rscumprare i nicidecum s o mai poat vinde.
- In general, sclavii de neam strin aveau o viata mai grea dect cei de neam evreu.

Sclavii evrei:

- n aceasta situaie ajungeau cei nscui din concubinaj i care rmneau nerecunoscui de tatl lor, dar cel
mai des acest categorie era alctuit din cei care s-au vndut ei nii ca sclavi, ne mai avnd din ce s
triasc (ani cu calamiti sau datorii neacoperite). Toi conductorii de familie aveau libertatea de a-i vinde
fiicele ca sclave. Vduvele neglijate si femeile divorate ajungeau adesea s se vnd ca sclave.
- Aceti sclavi intrai ntr-un nou statut al vieii lor, trebuiau s fie primii numai pe o perioad de 6 ani, pentru
c n al 7-lea an de sclavie stpnul era obligat s-l elibereze i chiar s-i ofere daruri la plecare.
- Anul jubiliar - al 50-lea -, aducea eliberarea tuturor sclavilor evrei, chiar dac nu-i mpliniser cei 6 ani de
sclavie.
- Sclavele evreice puteau deveni soiile fiului stpnului care le-a cumprat. Statutul de concubin se depea
prin acela de logodnic i apoi soie, chiar dac existau mai multe concubine sau soii. Ea avea drepturi egale
cu celelalte, n privina ndatoririlor soului. Orice neglijare a ei, putea duce oricnd la eliberarea fr
rscumprare.
- ngduina cu care erau tratai sclavii, apropierile sufleteti care se nteau, ncrederea stpnilor i
devotamentul sclavilor, i fceau pe muli s nu-i doreasc eliberarea din anul al 7-lea, ci s rmn n acest
climat bun n care se aflau. n asemenea condiii, sclavul trebuia s se prezinte judectorilor mpreun cu
stpnul i s declare c nu vrea s mai prseasc nicidecum casa acestuia. Declaraia era considerat ca un
legmnt venic, iar sclavului i se gurea urechea ca semn al statutului su ales pe via.

Viata sociala
Evreii erau persoane foarte ospitaliere. Salutul obisnuit nu era doar o expresie de ntmpinare, ci
coninea si o binecuvantare (Pace tie!, Dumnezeu sa fie cu tine!, Dumnezeu sa aiba mila de tine!). La intlnirea unei
persoane importante, se faceau de la trei la sapte inchinaciuni, in functie de importanta persoanei respective, iar
rudele se imbratisau si se sarutau pe obraz. Cei care se smereau vorbeau la persoana a III-a, numindu-se rob sau
serv al celuilalt. Cnd se aproba ceva ntr-o conversatie se spunea Asa ai vorbit sau Tu ai zis! , iar cand se
dezaproba ceva se spunea Satan ( =Contrar).

Vizitarea persoanelor importante era insotita de daruri, care insa nu se aduceau judecatorilor sau
martorilor. Femeile nu aveau voie s ntampine oaspetii. La evrei, ospitalitatea era acelasi lucru cu dragostea, iar
uneori, la masa servea chiar stapanul casei, care conducea pe o anumit distan oaspetele la plecare. Sarbatorile
nationale erau insotite de o cina deosebita.

Stintele si artele la evrei


La evrei, stiintele si artele au fost puse in cinstea religiei. Erau foarte dezvoltate poezia si arhitectura.
Cunosteau scrisul, evoluand de la scrierea pictografic la cea cuneiforma, apoi la cea hieroglifica, ajungand pana la
crearea unui alfabet. In peninsula Sinai exist inscriptii ale unor popoare semite, care utilizau 32 de semne fonetice.
Astfel, Avraam folosea scrierea cuneiforma (acadiana), la iesirea din Canaan evreii foloseau scrierea paleo-ebraica, n
care s-au i scris crile Vechiului Testament, iar dup exilul babilonic evreii au folosit aramaica.

Scrierea ebraic a fost mbuntit prin adugarea vocalelor, la cteva secole dup Naterea
Mntuitorului, devenind n cazul textului Vechiului Testament textul masoretc. Vechiul Testament este scris n
alfabetul paleo-ebraic (familia hamito-semit). Paleo-ebraica se folosea cel mai des de catre scriitori si mai ales la
curtile regale. Ca instrumente de scris foloseau stilul, condeiul, trestia, cerneala, tablite de lut, papirusul,
pergamentul.
Istoria, geografia, filosofia, stiintele naturiste, matematica si astronomia erau si ele cunoscute in
Vechiul Testament. La aparitia regalitatii, s-a infiintat postul de cancelar, care nota informatii despre rege si viata
poporului.

Geografia- aveau notiuni despre pamant, cer, paradis; localizau popoare si cetati.
Filosofia- era o filosofie legata de viata. Evreii gandeau totul prin prisma religiei. Dupa exil apar
adevaratii filosofi, care cauta legatura intre religia iudaica si sistemele filosofice de atunci.

Matematca- aveau cunostinte de la egipteni si canaanei. O aplicau in comert si in constructii.


Medicina- cartile profetice amintesc de medici. Egiptenii si babilonienii fceau deja operatii.
Foloseau balsamul, vinul, uleiul pentru tratarea rnilor. Mierea era socotita medicamentul intern

Astronomia- era putin dezvoltata pentru ca nu cumva sa se ia contact cu idolatria. Pastrau


calendarul, astronomia fiind folosita in agricultura si in comert.

Poezia cunoaste o epoca de aur in timpul regilor David si Solomon. Se include in stilul oriental si este
caracterizata prin paralelismul membrelor, fiind de trei feluri:

- sinonimic, adica ideea din versul ntai se repeta in versul al doilea.


- antitetic, adica ideea din versul ntai era in antiteza cu ideea din versul al doilea.
- sintetic, adica ideea din versul ntai era dezvoltata n versul al doilea.
Muzica- era legata de cultul divin, dezvoltandu-se n acelasi timp cu poezia. Ca instrumente muzicale
folosite in Vechiul Testament amintim: chitara, cimpoiul, harfa, fluierul, trambita, cornul, tamburina, discurile. In
timpul lui David leviii formau coruri care cantau psalmi la Templu. Dupa exil, muzica la Templu va fi reorganizata de
Iuda Macabeul.

Arhitectura- despre arhitectura avem foarte putine informatii. Ea se dezvolta in timpul lui David si
Solomon. Au fost construite atunci apeducte, fantani, cisterne (camere zidite si acoperite, folosite pentru colectarea
apei.

Calendarul
Evreii au folosit cunostintele altor popoare pentru alcatuirea unui calendar. Astfel, de la babilonieni, au
preluat anii lunari (fazele lunii). De la egipteni au preluat anul solar, care avea 354 de zile, 12 luni de cte 29 sau 30 de
zile, care alternau neregulat. La doi-trei ani se intercala luna a treisprezecea (al doilea Adar), pentru ca anul lunar s
poata ajunge la anul solar. Anul evreu incepea toamna, la 1 Tiri (Sarbatoarea Corturilor), cand incepea numaratoarea
anilor Sabatic si Jubiliar. Aveau de asemenea patru anotimpuri cu doua echinoctii si doua solstitii. Zilele incepeau
seara (ziua liturgica), iar dupa exil au impartit ziua in patru grupe de ore (ceasurile I, III, VI, IX), abia mai tarziu
folosindu-se impartirea in 12 ore.

Noaptea era impartita in doua jumatati, sau doua veghe, prima de la apusul soarelui pana la miezul
noptii, iar a doua de la miezul noptii la cantarea cocosului. Foloseau saptamana de sapte zile, care incepea duminica,
n prima zi a saptamanii. Patru saptamani formau o luna. Dupa exil toate lunile au primit nume: Nisan, Sivan, Tamuz,
No, Tiri, Chislev, Adar. Numararea anilor a inceput cu iesirea din Egipt, apoi cu formarea statului Israel si mai apoi cu
zidirea Templului. Din secolul VIII d.Hr., evreii folosesc era mozaica, care calculeaza timpul de la Facerea lumii (3.761
fiind anul naterii lui Hristos).

Moartea si riturile funerare


Pentru evrei, moartea reprezenta plata pcatului, o trecere in lumea de dincolo, unde se afla inaintasii.
Intre bolile fizice care puteau cauza moartea se numrau: ciuma, paralizia, dezinteria, lepra, tuberculoza, eczemele.
Bolile psihice erau pedepse pentru mndria omului respectiv. Bolile demonice erau orbirea, amuirea, epilepsia. Dup
moarte sufletele ajungeau in eol, unde erau scoase de ctre Dumnezeu la viata vesnica sau osanda.

Evreii inchideau ochii si gura mortului, il spalau, il ungeau si il infasurau in giulgiu. Inmormantarea avea
loc in ziua mortii, iar pomana (painea durerii si paharul mangaierii), avea loc seara. Incinerarea reprezenta pentru
evrei o frdelege, ceea ce a dus in cele din urma la sporirea pedepsei pentru aceasta fapta. Evreii nu imbalsamau
mortii. Mormintele se aflau la marginea oraselor, mortul fiind pus pe o banca de piatra, dupa care era inchis. Timp de
sapte zile, la mormant veneau bocitoarele. In jurul mortului se asezau obiecte cotidiene. Usa mormantului era
vopsita in alb, pentru a arata necuratia locului. Familia purta doliu si se practica ruperea vesmintelor si sederea in
praf. Pentru rudele apropiate, doliul inea ntre 7 si 30 de zile. Arhiereul purta doliu doar in caz de blasfemie.

Insttuii de drept si de stat


Dumnezeu a rnduit la Creatie legea morala naturala, omul avnd in sine ideea de bine si de rau.
Inainte de formarea oricrei societti existau deja legi nescrise, dup care oamenii se conduceau. La organizarea
societatii au aparut legile, nca nescrise la nceput, acestea toate formnd obiceiul pmntului. Dreptul avea dou
aspecte: aspectul legilor traditionale, sau obiceiul pamantului, si legea pozitiva, scris, stabilit de autoritatea
statului.

Toate legile si au izvorul la Dumnezeu, care a dat n mod special evreilor legile Sale prin Moise.
Normele legii mozaice formeaz obiectul institutiilor de drept. Prin legile de la Dumnezeu se dorea pstrarea
credinei monoteiste si pregtirea omenirii pentru venirea Mntuitorului. Legile acestea sunt ptrunse de spiritul
teocraiei, adic poporul recunoate drept conductor direct i suprem pe Dumnezeu, care si exercit autoritatea
prin profei i regi. Forma de conducere teocratic s-a manifestat prin Moise, Iosua i Judectori pn la Samuel.

Legea lui Moise este de provenienta divin, unele precepte ns provin din legea naturala, altele din
obiceiul pmntului (Sabatul, cstoria), si altele din legislatia altor popoare (Legea Talionului).

Legea mozaic cuprindea detalii pentru cazuri particulare, acest aspect apartinnd lui Moise. Moise
primete dreptul de a redacta si preciza in detaliu norme juridice. Astfel, legislatia mozaic este rod al revelatiei
divine i al geniului lui Moise, apartine divinului n esent si umanului n forma. De-a lungul timpului, se dovedete a
fi incomplet in diferite probleme, ceea ce a fcut ca in Timpul lui David, acesta s reglementeze cultul, apoi Ezdra
face din nou acest lucru, fr ns a-l schimba n esenta.

Teocratia apare odata cu eliberarea din robia egipteana, pastrandu-se formele patriarhale, ns
completate. Astfel, in cartea Iesirea, se dau norme legale referitoare la viata particulara si publica, in Deuteronom
sunt repetate si intregite cu un aspect umanitar. Legile sunt formulate la imperativ, iar umanitarismul este unic si
specific legii mozaice, ceea ce arata nca o data provenienta ei divina. Asemnrile cu alte legislatii sunt doar de
forma, fondul fiind total diferit.

Obiceiul pamantului cuprindea legi din care unele au intrat in legea mozaica. Aceste obiceiuri sunt
anterioare lui Moise (concubinajul, dreptul primului nascut) si ele dovedesc ca sunt pstrate de la patriarhi in ciuda
strii de robie din Egipt.

In cartea Levitic sunt date principiile vietii religioase si cele ale cultului divin, legi morale, disciplinare si
comportamentale legate de legile Deuteronomului, care au contribuit la alctuirea Misnei si a Talmudului.

Normele care stabilesc raportul dintre statul teocratic si cetteni formeaz dreptul intern, care se
imparte in drept public (dreptul cetteanului) si drept particular (dreptul individului).

Dreptul public mozaic


Dreptul public mozaic se ocupa de formele de guvernare si administrare a statului. Astfel, Moise
rnduieste judecatori peste grupuri de indivizi, rnduieste 70 de batrani pentru conducerea poporului, acestia din
urma fiind reprezentantii poporului. Batranii conduc poporul evreu multe secole. Existenta si functionalitatea lor se
baza pe faptul ca erau priviti ca reprezentani ai familiei (se ghidau dup legea naturala si dup obiceiul pmntului).
Prin intermediul adunrii btranilor, se mentinea unitatea de neam si credinta. Adunarea btranilor
prevedea existenta unui singur Dumnezeu, Cruia i se atribuie o singura inchinare.

Legea mozaica considera pe rege ca lociitor al lui Dumnezeu si ales al lui Dumnezeu. Moise a dat legea
de instituire a regalitatii pentru viitorii regi ai Israelului. In baza teocratiei, regatul lui Israel devine astfel regatul lui
Iahve. Cand regele se urca pe tron, primea n mn Legea, care trebuia sa-i aminteasca permanent ca este unsul lui
Dumnezeu si ca este subordonat lui Dumnezeu. Regele era primul om al statului, si era indatorat sa respecte
prescriptiile divine.

In timpul exilului babilonic, poporul evreu a fost condus de ctre btrani si principi. Dup exil au condus
principii, care nu au putut reinstaura teocratia. Astfel, Simon Macabeul isi asuma si functia arhiereasca, iar Ioan
Hircan I (135-104), preia ambele functii, domnia devenind ereditar.

Dreptul public prevedea si drepturi de judecat a celor ce contraveneau poruncilor divine. Pan la
Moise, judecata era fcut de capul familiei. Moise aseaz pe btrani si pe judectori ca s judece poporul. David
reorganizeaz judectorii, care dup Solomon isi pierd din autoritate, relundu-si rolul in timpul regelui Iosafat (871-
849). Iosafat organizeaz Marele Sinedriu, format din 70 de membrii. Unii consider c Sinedriul ar fi fost infiinat in
110 Hr., de ctre Ioan Hircan I. Sinedriul era format din batrani, carturari si fosti arhierei, desfurndu-si edinele
zilnic. Dup anul 70, Sinedriul isi muta resedinta din Ierusalim n Tiberiada.

Procedura de judecata
Se judeca in numele lui Dumnezeu, iar hotararea era irevocabil si definitiv. Judecata se fcea ziua
(exceptie fcand Sabatul si srbtorile). Sentintele se ddeau pe loc, oral, fiind necesara prezenta martorilor, iar daca
acetia lipseau, judecata se fcea sub mrturia penitentului. Nu exista drept de apel la o alta instant. Martorii
(minim doi) marturiseau sub juramant, iar sclavii si femeile nu puteau fi martori. Se aplicau pedepse (amenzi), iar
daca se hotra omorarea prin lapidare, sentinta se executa in afara orasului, martorii aruncand primii cu piatra.

Judecata se ghida dup Legea mozaic n care era inclus legea Talionului, care era important pentru
scopul ei si nu pentru consecine si care nu promova rzbunarea, ci dreptatea . Pedepsele erau in functie de gravitatea
faptelor, iar strinii trebuiau mai nti sa se circumcid pentru a putea beneficia de judecata ebraica.

Dreptul partcular mozaic


Legea fcea deosebire intre oamenii liberi, sclavi si strini. Oamenii liberi erau israelitii, care erau
independenti in fata legii, sub autoritatea lor aflandu-se familia si sclavii ei. Exista de asemenea dreptului intaiului
nscut, prin care acesta primea parte dubla din mostenire si aveau autoritate paterna asupra fratilor.

In cazul sclavilor, legea prevedea aspecte care reflecta umanitarismul ei. Codul lui Hamurabi prevedea
uciderea celui care adposteste un sclav fugit, dar legea mozaic acorda libertatea unui sclav de a-si alege alt stpn.

Nu se interzicea convietuirea cu strinii, exceptie fcnd amonitii, moabitii si cele apte popoare din
Canaan. Strinii aveau obligaia de a se supune legilor evreilor.

Forme de organizare si administrare


Teocrata
Teocratia s-a cldit pe organizarea patriarhala, fiind zidit prin legmantul de pe Muntele Sinai. n
Teocratie, Dumnezeu este Stapanitorul absolut, El are toata puterea, teocratia avand la baza caracterul unic prin care
Israel intra in legatura cu Dumnezeu. Raportul unic are ca scop implinirea planului de mantuire a lumii.

Evreii au cunoscut voia divina prin legi. Legile au asigurat si organizarea, functionarea si guvernarea
statului evreu, in care adevratul conductor, legiuitor si judector este Dumnezeu, Care se manifesta prin lociitori.
Dumnezeu isi manifesta prezenta i prin sorii sfinti (Urim si Tummim), de asemenea prin minuni si pedepse.
Conducatorii trebuiau s pstreze si s respecte legea divin, ei avnd de asemenea puterea legislativa. Puterea
executiv o detineau btrnii si principii. Forma deplina a teocratiei apare pe timpul lui Moise, se continua in timpul
lui Iosua, pan la Samuel.

In timpul lui Moise, puterea legislativa, judecatoreasca executiva si preoteasca (pn la preotia
aaronit) era detinut de ctre Moise, in timp ce administrarea triburilor era n mainile batranilor iar preotii si
arhiereul pstrau Legea. Moise era ajutat la judecarea poporului de ctre Judecatori, care erau si ei impartiti in
Judecatori superiori si Judecatori inferiori. Adunarea celor 70 de btrani nceteaz dup Moise.

Dup Iosua, conductorul nu a mai fost unic, pentru c semintiile nu mai aveau unitatea necesar, de
aici czndu-se in idolatrie. Judecatorii conduc acum doar o parte din popor, ntre anii 1200-1032 .Hr. Conducerea
judectoreasc nu era ereditar, Judectorii nepurtnd semne distincte. Regele conducea poporul ca loctiitor al lui
Dumnezeu, fiind ajutat de slujitorii de la curte si de Judecatori. Dup exil, se pierde forma unitar de conducere,
aceasta ajungnd acum in mainile Judecatorilor si ale principilor.

Profetsmul
Profetismul este o institutie religioasa care s-a format i ea n timpul lui Moise, fiind fgduit de
Dumnezeu (Deuteronom 15, 18-22). S-a dezvoltat in timpul lui Samuel (sec. XI Hr.) i a durat pn la Neemia (sec, IV
Hr), fiind rnduit pentru garantarea mplinirii poruncilor divine. Prin prooroci, Dumnezeu amintea regilor c sunt
obligai sa respecte legmntul cu Dumnezeu. De asemenea, prin prooroci se manifesta si vointa lui Dumnezeu in
mod direct, starea religios-moral a poporului putnd influenta respectarea Legamantului. Prin profeti, Dumnezeu
avertiza poporul pentru greselile sale.

Cuvantul profet inseamna a vorbi in locul cuiva, a vedea dinainte. Profetii mustrau pe pctosi,
amenintau cu pedepsele divine si asigurau poporul de mplinirea timpurilor mesianice. Au existat i profeti fali, care
erau interesai doar de propria persoan.

Conducerea si administrata de stat


La binecuvantarea lui Iacob si la profetia lui Varlaam despre steaua din Iacov este amintit sceptrul, ca
semn al puterii regale. Samuel instituie regalitatea, Saul fiind uns primul rege. David stabileste apoi ereditatea in
ocuparea tronului, intre domnia fiului su, Solomon, si anul 587 i.Hr. perindndu-se la domnie 20 de regi.

Regatul de Nord a pstrat regalitatea din 932 pna in 722 i.Hr, in acest timp perindndu-se la domnia
19 regi, ocuparea scaunului fcandu-se de cele mai multe ori prin uzurpare.

Organizarea teocratica se prelungeste in timpul conducerii regale. Regele conducea poporul in


ascultarea Legamantului, primind Tora (Legea lui Moise- Pentateuhul). Regatul nu a primit numele regelui in functie,
ci s-a numit regatul lui Iahve. Regele era ajutat de batrani si era supravegheat de profeti. El trebuia sa fie ales din
poporul lui Israel, ungerea in rege fiind facuta de catre profeti, in particular, sau de catre arhirei in public.

Regele avea vesminte albe sau purpurii, diadema, lancea (in loc de sceptru, coroana apare la David),
sceptru (toiag din lemn impodobit cu aur), bratara de aur, tronul (simbol al majestatii regale, care era vazut ca tron al
lui Iahve, pozitionarea sa insemnand inaltimea Celui ce st pe el). Cel ce sedea de-a dreapta tronului regal avea parte
de o cinstire deosebit. Cand era asezat pe scaun, regele depunea juramant pentru respectarea Legii si ascultare a lui
Dumnezeu si urma apoi juramantul batranilor, de supunere si credinciosie.

Oamenii din provincie l vedeau pe rege ca pe Dumnezeu. Onorurile de care avea parte regele erau
urmatoarele: avea loc rezervat la Templu, locuia la Palat, avea trsur speciala, suita si garda regala formata din
mercenari filisteni care pzeau Palatul si haremul. Uzurpatorul era omorat, garda regala executnd pedepsele cu
moartea.
Indatoririle regelui erau de a nu-si spori armata, de a nu face lux la curte si de a nu avea multe femei.
Regele era conductor suprem, avea dreptul de a declara rzboi, dar nu ddea legi. Regele David a mutat Templul si a
organizat cultul.

Dreptul mozaic
Dumnezeu este izvorul binelui, adevarului si dreptatii. Obiceiul pamantului arta drepturile particulare iar
tot ce contravenea obiceiului era socotit nedrept. Dup iesirea din Egipt, Moise a dat legi pentru cauzele importante
si repetate, ele fiind scrise in ordinea promulgrii. Legile lui Moise sunt marcate de umanism si spirit de toleranta.

Dreptul personal (particular).

Legea lui Moise a venit cu prescriptii in ceea ce priveste persoanele particulare. Dreptul personal sta in
strans legatur cu dreptul public (comunitar). In fata legii, evreii erau frati, adica aveau aceleasi drepturi si
indatoriri. Legea fcea deosebire intre categoriile sociale, intre cettenii liberi, sclavi si straini.

Obiceiul pamantului oferea tatlui mai multe prerogative dect Legea mozaica, astfel ca dup Legea
mozaica el nu mai putea dispune de viata familiei sale, nici de cea a sclavilor si. Daca existau conflicte care duceau la
lovirea printelui sau in cazul in care fiica dezonora familia, atunci judecata se fcea in mod public iar tatl nu avea
dreptul sa se rzbune. Legea inltura astfel abuzurile de autoritate.

Intaiul nascut avea privilegii in fata fratilor, mostenea o parte dubla de avere, dupa moartea tatalui
inlocuia autoritatea acestuia si avea prerogativele sacerdotale ale familiei.

Aceste obiceiuri veneau din obiceiul pamantului. Astfel, capul familiei putea sa dea dreptul intaiului
nascut altui copil al su. Legea urmarea limitarea srciei si stopa alctuirea marilor latifundii. Legea prevedea de
asemenea dreptul strinilor si calatorilor de a intra pe proprietatea cuiva pentru a se hrni. Anul Sabatic era
considerat anul saracilor, ei putand in acest an s culeaga roade de pe orice proprietate, la fel si strainii. Legea cerea
blandete si indurare fata de saraci si nu oprea contactul cu strainii, ei existand permanent printre evrei si putand chiar
sa aduc sacrificii la Templu. La judecat evreul si strainul se bucurau de aceleasi privilegii. In cazul imprumutarii unui
strain, evreul putea cere dobanda.

Dreptul matrimonial.
Obiceiul pamantului avea legi si pentru casatorie, pe care Moise le colectioneaza si le adapteaza. Prima
conditie in vederea casatoriei era aceea ca tinerii sa fie de aceeasi credinta, daca un evreu voia sa se casatoreasca cu
o straina, aceasta trebuia sa treaca la Legea mozaica. Casatoria cu femeia canaanita era interzisa. Barbatii de alt neam
care voiau sa se casatoreasca cu o evreica trebuiau sa se circumcida.

A doua conditie era sa nu existe grade de rudenie cosangvine sau prin ncuscrire. Casatoria dintre
ascendenti si descendenti erau interzise. In privinta varstei nu existau prescriptii. Talmudul prevedea pentru baiat
varsta de 18 ani si pentru fata minim 12 ani. Fetele unui israelit care nu aveau frate, erau obligate sa se casatoreasca
cu barbati din aceeasi familie, sau din acelasi trib, pentru ca averea sa nu fie instrainata.

Casatoria de levirat
Evreii intelegeau procreerea ca scop al vietii. Lipsa copiilor presupunea neimplinirea destinului. Inaintea
lui Moise exista un obicei: daca un evreu murea fara urmasi, urmatorul frate necasatorit trebuia sa ia vaduva de sotie.
Primul nascut era urmasul mortului, mostenind numele si averea tatalui. Obiceiul se referea doar la fratii dupa tat.
Moise reglementeaza acest obicei, aducandu-l la rangul de Lege. Fratele mortului putea refuza sa se cstoreasca cu
vduva. Femeia l desclta in public la un picior, il scuipa in fata si i adresa anumite cuvinte de desconsiderare (Iesire
XXV).
Indatoririle si drepturile reciproce ale sotlor
Faptul ca sotul isi rscumpra femeia implica o dependent a acesteia fat de el. In alte civilizatii, barbatii
isi cumparau sotiile, ceea ce insemna ca aveau drept de moarte asupra lor. Dup Legea mozaica, sotia nu este
proprietatea barbatului ei, ea este dependenta de sot (pentru orice actiune avand nevoie de acordul lui), i se adresa
sotului cu Stapanul meu iar sotia rscumprat avea mai putine drepturi decat cea nerascumparata.

Sotul hotara singur daca rmane monogam sau poligam. Dac rscumpra o sotie (50 de sicli) putea
deveni poligam, daca lua o femeie sclav n casatorie aceasta devenea sotie cu drepturi depline. Sclava ajuns sotie
nu putea fi vandut iar copiii sclavelor aveau statutul de robi. Sotii erau obligati sa pastreze fidelitatea conjugala.
Incalcarea fidelitatii (adulterul) se pedepsea cu moartea, pedeapsa valabila pentru ambii adulterini.

Adulterul reprezenta relatia unui barbat cu o femeie mritat, sau cu o logodnica, sau cu o vduv care
atepta cstoria de levirat. Nu se referea la o femeie liber de asemenea obligaii. In cazul bnuielii de infidelitate,
brbatul cerea femeii s dea un juramant de curaire (zelotipie). Acest jurmnt se desfsura astfel:

- femeia venea la Cort (Templu), unde aducea ca jertfa o cantitate de faina de orz.

- preotul o punea sa stea fr voal si cu parul despletit, aa cum umblau desfrnatele.

- preotul umplea un vas cu apa din lavoarul preotilor, n care punea praf din curtea preotilor.

- rostea un juramant infricosator cu blesteme.

- la fiecare formula femeia raspundea Amin.

- preotul scria blestemele pe o hrtie, pe care o spala apoi cu apa din vas.

- se ardea jertfa pe altar.

- femeia bea apa din vas, iar apoi se astepta ca starea sanatatii ei s reflecte adevarul.

Divortul
Dreptul la divort apartinea doar barbatului. La aparitia influentelor romane si grecesti au aparut si situatii
de divort din partea femeii. Primul caz cunoscut este acela al Salomeei, una din femeile lui Irod cel Mare. Al doilea
caz a fost Irodiada, soia lui Filip, unul dintre fiii lui Irod cel Mare, mama Salomeei care a cerut capul lui Ioan
Boteztorul.

Femeia putea sa-si paraseasca barbatul. Legea nu prevedea motive de divort. Odata cu practicarea
divortului, barbatul putea invoca orice motiv. Chiar si simpla cerere declarata devenea hotarare de divort. Cartea de
divort se dadea femeii, ea putand dovedi astfel ca este o femeie libera, ce se poate recasatori. Divortul reprezenta o
situatie rara in civilizatia israelit, el fiind vzut ca o aciune malefica impotriva familiei.

Proprietate, imprumut, mostenire.


Evreilor le-a fost promis de ctre Dumnezeu Tara Canaanului. Legea lui Moise prevedea unele indatoriri
pentru pstrarea ei. Astfel, ei nu erau stpanitorii pmantului, ci doar se foloseau de el (uzul fructual), Dumnezeu
fiind stpanitorul absolut. In Anul Sabatic nu se lucra pamantul, serbandu-se in acest an Sabatul Domnului. In Anul
Jubileu, fiecare evreu care-si vanduse pamantul il recpta fr rscumprare.

Principii pentru Anul Jubileu.


Vinderea unei proprietati avea valoare oscilanta. Anul Jubileu se numara de la anul intrarii in Canaan.
Vanzarea pamantului nu era de fapt o vanzare propriu-zisa, ci mai degrab o arendare a lui.
Vnzatorul avea dreptul de a cumpra proprietatea instrinat, aducnd diferenta de bani pna la Anul
Jubileu. Dreptul de rscumparare se extindea asupra pmantului caselor din sate si targuri neinconjurate de ziduri,
precum si la casele levitilor cu pmanturile aferente. Fceau exceptie casele din orase care se rscumprau doar in
primul an de la vzare, ele nefiind retrocedate la Jubileu. Pmanturile consacrate lui Dumnezeu nu se retrocedau.
Dac cineva cumpra un teren si-l consacra lui Dumnezeu, la Jubileu l primea inapoi. Toate aceste principii au condus
la neformarea latifundiilor si la evitarea srciei multora.

Imprumutul.

Existau prescriptii care fereau pe datornicul sarac de asuprirea creditorului. Legea interzicea dobnda la
imprumut (doar pentru strini dobnda era valabila), lipsa dobnzii fiind considerata un act de caritate. In cazul in
care imprumutul era mare se putea cere gaj sau ipoteca, dar creditorul nu putea sa-si aleaga obiectul ipotecat si
daca datornicul nu avea lucruri de prisos pentru gaj si trebuia sa amaneteze lucruri de maxim folosint (rsnita,
haina de deasupra), Legea delega creditorul s le inapoieze la apusul soarelui.

In Anul Sabatic nu se cerea inapoi imprumutul. Dac nu se napoiau banii la termen, se vindeau casa si
terenul si chiar sotia, fiica si familia datornicului. Aceste dispozitii au existat in obiceiul pamantului, iar Moise le-a
colectionat si le-a reformulat.

Mostenirea.

Dupa moartea tatalui, averea se impartea, primul nascut primind o parte dubla. Dac un barbat avea mai
multe sotii, primul nascut din tatal era ntiul. Acesta prelua prerogativele tatalui (ingrijea de sotiile tatalui si de
surorile nemaritate). Iacob trateaza pe copiii concubinelor ca pe toti ceilalti copii ai si. Legea pmntului nu
prevedea nimic strict pentru copiii concubinelor. Legea mozaic acord drepturi egale pentru toti copiii unui tata.

Fetele nu mosteneau printii. Ele primeau doar o zestre la cstorie (chiar si pmant in cazul in care se
csatoreau cu un brbat din aceeasi semintie). In cazul lipsei baietilor, fetele mosteneau egal averea. In cazul lipsei
copiilor, averea se imprtea rudelor (fratii tatlui, unchii tatlui sau pe linie paterna, astfel nenstrinndu-se averea.

Vduvele nu mosteneau sotul (aspect ce ar fi dus la nefracionarea propriettii). Ele se puteau vedea
nevoite sa plece din casa sotului. Prin testament se putea lsa o parte de mostenire vduvelor. In timpul Macabeilor,
o parte din captura de rzboi se acorda vduvelor. Profetii au certat poporul pentru lipsa de respect pentru
vduve.Un copil adoptat avea drepturi egale de mostenire cu cei legitimi.

Abateri, delicte, pedepse, instante de judecata


Dreptul penal se baza pe Legea Talionului, care strpea rul prin descurajarea tentativelor de a face ru si
prin prentmpinarea svririi unor abateri.

Pacate impotriva lui Dumnezeu.


Pentru evrei, o abatere reprezenta o nedreptate mpotriva statului si a societatii, deci pcat impotriva lui
Dumnezeu. Pcatele impotriva lui Dumnezeu reprezentau un pcat impotriva armoniei universale (s-a ntinat
pmantul). Pentru evrei, cele mai mari pacate erau cele care ofensau pe Dumnezeu, descrise in primele patru
porunci ale Decalogului: idolatria era considerate crima de nalta trdare fata de conductorul suprem al poporului si
se pedepsea cu moartea, chiar si cnd era vorba de o cetate intreag. Superstitia, vrajitoria, necromantia, proorocia
falsa, blasfemia sau hula impotriva lui Dumnezeu se pedepseau cu moartea.

Profanarea Sabatului reprezenta atingerea majestatii divine. Nesavarsirea circumciziunii, refuzul


consumarii mielului pascal, mancarea partilor din jertfa care erau pentru altar, consumarea mielului pascal cu
necurati, consumarea sangelui, toate acestea erau de asemenea pedepsite cu moartea.
Abateri mpotriva autoritii statale (regi, judectori, lociitori ai lui Dumnezeu).
Pacate impotriva parintlor.

Maltratarea, blestemarea, neascultarea de parinti aduceau moartea, parintii fiind loctiitori ai lui
Dumnezeu in familie. Homosexualitatea si pederastia erau o profanare a naturii umane. Evreii se fereau s pun la jug
dou animale diferite, sa semene o tarin cu doua feluri de seminte si s schimbe vesmintele ntre brbat i femeie.

Adulterul era aspru pedepsit, mai usor pedepsit doar in cazul in care femeia era sclava. Violarea castitatii
se pedepsea aspru, o fecioara nelogodita si necinstit trebuind sa fie luat de sotie fr a o alunga vreodat. Dac
fecioara era logodita se aplica pedeapsa cu moartea pentru amndoi. Dac un viol se petrecea in cetate se
pedepsea. O fecioara ce nu-si pstra castitatea era ucis cu pietre in faa uii casei. Dac o fecioar era acuzat de
desfrnare si se dovedea contrariul, cel vinovat era pedepsit.

Legtura brbatului cu femeia in timpul necuratiei se pedepsea cu moartea. Pentru leziunile corporale
intentionate se rsplatea la fel. Clevetirea, calomnia se pedepseau cu severitate, aplicndu-se pedeapsa ce trebuia
aplicata celui acuzat. Pentru crima se rsplatea cu moartea celui ce a svarsit-o, neexistnd posibilitatea impcrii.
Animalele care cauzau moartea trebuiau ucise. Dac animalul era periculos si stpnul nu avea grija de el, acesta era
si el omort. Dac un animal omora un sclav, stpnul animalului trebuia sa plteasca rscumprarea sclavului, adic
30 de sicli.

Pentru uciderea fara voie existau cetti de azil, unde ucigasul fara voie se putea refugia. Rzbunatorul
sangelui era ruda cea mai apropiata a celui omort, iar dac acesta refuza s-i rzbune ruda, era dezonorat. Obiceiul
rzbunrii sngelui era mai vechi dect Legea lui Moise. Dac nu se cunostea ucigasul, cea mai apropiata cetate
trebuia s aduc un serviciu de expiere a crimei. Paricidul si sinuciderea nu erau prevzute in Lege. Avortul nu este
amintit deoarece creatia era rostul vietii. Legea pedepsea abuzul de incredere, cel acuzat trebuind sa plteasca
despgubire.

In cazul furtului, daca obiectul era gsit complet si putea fi folosit, trebuia data o despgubire dubl.
Dac obiectul nu se recupera, in cazul unei oi, se ddeau inapoi patru, iar in cazul unui bou, se inapoiau cinci boi, fapt
care descuraja hotia. Daca cineva era surprins noaptea la furat, stpanul putea s-l omoare. Dac era in zori, cel care
fura era prins si judecat. Legea prevedea pedeapsa cu moartea, pedeapsa corporala si amenda ca pedepse pentru
furt.

Pedeapsa cu moartea se aplica pentru crima voluntara (razbunatorul sangelui), rapire de persoane in
scopul sclaviei, blasfemie, profanarea Sabatului, vrajitoria, magia, necromantia, prostitutia unei fiice de preot, pacatul
impotriva parintilor, abuzul in relatiile sexuale (adulterul, incestul, sodomia, bestialitatea).

In cazul pedepsei cu moartea din partea societatii, se aplica pedeapsa cu moartea prin lapidare, primul
care arunca trebuind sa fie martorul\martorii. Pedeapsa se termina cu expunerea celui ucis spre aprobiul public.
Chiar si cei expusi erau inmormantati la cderea serii.

Crucificarea se practica la persi, greci si romani. Prima mentiune a unei crucificari se face de ctre Iosif
Flaviu, care spune ca s-ar fi petrecut in timpul lui Antioh IV Epifanes. Crucificarea nu era aplicata in cazul cettenilor
romani. Zdrobirea fluierelor picioarelor insemna tierea oricrui sprijin. Vina era scrisa pe o tblit deasupra capului.
Se obiuia ca victimei sa i se dea o butura ametitoare.

Arderea de viu se aplica doar in cazul fiicei de preot prostituate si in cazul csatoriei unui brbat cu mama
si cu fiica acestei.

Pedeapsa corporala se manifesta prin biciuirea barbatului care a acuzat pe nedrept, sau a fiului
neascultator si era facuta prin 40 de lovituri in public.

Amenzile nu se plateau statului sau comunitatii. Se aduceau sume de bani preotilor pentru achitarea
unor servicii religioase. Amenda se ddea ca o compensatie pentru persoana lezata. Brbatul ce-si defima sotia
trebuia s plateasca tatlui acesteia. Dac animalele distrugeau o holda, despgubirea se fcea la valoarea celei mai
bune recolte.
Pentru evrei nu exista pedeapsa cu inchisoarea. Pna la exil nchisoarea se folosea pentru asteptarea
judectii. Dup exilul babilonic nchisoarea apare i la evrei.

Instante de judecata
In timpul patriarhilor, tatl avea puterea judectoreasc asupra familiei. Seful tribului avea prerogative
judectoresti. Moise isi exercita aceasta functie in desert. Apar Judecatori peste 1000, 500, 100, 50, 10 oameni, alesi
dintre btranii poporului. Iosua Navi urmeaza ca Judecator dup Moise. In timpul lui Samuel fiii lui nu fceau dreptate
incurajand mita si prtinirea, ceea ce a dus la intemeierea regalittii. Solomon cere intelepciune de la Dumnezeu
pentru a judeca poporul.

Cartile Vechiului Testament arata ca judecata regelui aprea si in situatii neinsemnate. Judectori se aflau
in fiecare cetate (7 n ceti mari, 3 n mici). Ei functioneaza continuu, judecand la portile cettii. Dac judecata
implica o pedeapsa, judectorii o impuneau. Pedeapsa capitala se aplica pe loc de ctre martori. Judectorii trebuiau
s nu plece urechea la zvonuri si barfe, nu trebuiau s primeasc daruri (mit), nu erau desemnati oficial. Erau
promovati din rndul poporului ca judectori cei mai onesti si mai intelepti.

Au aprut i Judectori de cariera instituiti de rege, din timpul regelui Iosafat. La Ierusalim se face un
tribunal din preoti, leviti si conducatori ai familiilor Israelite. Tribunalul era prezidat de Marele Preot n problemele
religioase, sau seful Casei Regale in probleme politico-administrative. Judecatorii oficiali nu excludeau pe btranii de
la portile cetatii.

Marele Sinedriu
Se numea si Sanhedrin. Era un tribunal ecclesiastic politic suprem. Rabinii spuneau ca acesta si-ar fi
avut originea in vremea lui Moise, prin adunarea celor 70 de batrani. Inc nu exista o atestare a realittii intemeierii
lui in aceea perioada. A fost organizat cu siguran n perioada persan (538-333 i.Hr.). Evreii si-au alctuit o
autoritate proprie, care oferea anumite facilitati si garantii pentru c lipsea regalitatea.

Acest Sinedriu era format din sefii de familii, preoti si laici, care apartineau aristocratiei. In perioada
greac (202-164) acest organism era amintit sub numele de Gherasia (de la gherontos- batran). Stpanirea greaca le-
a lasat evreilor o mare libertate de organizare, cu conditia recunoasterii autoritatii, astfel ca Marele Preot si sinedriu
detineau atributii deosebit de importante. Cnd s-a produs miscarea de independenta a Macabeilor, acestia au vrut
sa ia toata forta religioasa si politica, deci Marele Sinedriu a fost restrans in activitate. Are o noua perioada de
inflorire sub stpanirea romana. Irod cel mare a avut o atitudine conflictuala cu Marele Sinedriu, la nceputul domniei
sale omornd 45 din cei 70 de membri ai Sinedriului. Cei care i-au inlocuit pe cei ce murisera, erau fideli lui Irod.

In timpul lui Arhelau, puterea Sinedriului se intindea doar in Iudeea si Samaria iar in timpul
procuratorilor romani, el isi racapata importanta, aparand in vremea Mantuitorului ca cea mai inalta curte de justitie
a natiunii. Inca mai este numit Adunarea Batranilor. Dupa anul 70, Sinedriul s-a desfiintat, la Iabne reconstituindu-se
un tribunal iudaic cu o autoritate limitata.

Era compus din 71 de membri, arhiereul fiind preedinte. Nu se tie care era modalitatea de recrutare a
membrilor, dar acest organism avea caracter aristocratic, compus din reprezentanti de frunte ai preotimii (saduchei)
si invatatori de lege (farisei). Exista probabil o consultanta a celorlalti membrii care se retrasesera. Un membru nou
era numit pe viata si era primit prin punerea mainilor din partea celorlalti membri. Iosif Flaviu ii imparte pe membri
Sinedriului in arhierei, carturari si batrani. Arhiereii aveau primul rang si in aceasta categorie intra arhiereul in functie,
arhiereii pensionati, membrii ai familiilor acestora, sau sefi ai principalelor familii sacerdotale. Batranii puteau fi atat
preoti cat si laici si erau promovati din familii de rang inferior, chiar si dintre farisei.

Sinedriul isi putea exercita autoritatea si asupra diasporei. Se ocupa de problemele de ordin spiritual si
religios; nu era un tribunal de apel la care sa ajunga cazurile nesolutionate in tribunalele locale. Se ocupa numai cu
problemele grave (idolatrie, profeti mincinosi, abateri ale Marelui Preot). Avea si o trupa de soldati care executau
pedepsele si aveau grija de buna randuiala. Era supus insa procuratorului roman. Daca pronunta o pedeapsa cu
moartea, aceasta trebuia aprobata de procurator. Functiona in orice zi in afara de zilele de sarbatori, dar doar ziua.

Membrii se asezau in semicerc, presedintele statea in mijloc, avand langa el doi vicepresedinti. Unul
dintre acesti doi vicepresedinti putea sa-l inlocuiasca pe presedinte in cazul lipsei acestuia. La marginea semicercului
statea cate un grefier care scria tot ce se discuta. Acuzatul venea intr-o atitudine umila in fata semicercului. Sinedriul
se intalnea in vecinatatea Templului. Un proces avea loc fie in urma unui denunt al unei persoane prejudiciate, fie in
urma unei veti care anuna o problema mai ampla. Judecatorii stateau pe scaun sau pe pern iar la pronuntarea
sentintei se ridicau in picioare. Acuzatul putea sa se apere sau sa aib chiar un reprezentant, nu chiar un avocat, ci
mai degrab un martor. Trebuia sa existe cel putin doi martori ai acuzarii, cu atat mai mult in cazul pedepsei capitale.
Marturiile erau verificate de judecatori, iar minciuna era pedepsita dur. Femeile si sclavii nu puteau depune marturie.
In situatii mai putin importante, sentinta se pronunta si se executa in aceeasi zi. In rest, se cerea ca judecata,
pronuntarea sentintei si executarea sa se faca in zile diferite. Timpul de judecata era de obicei dimineata. Daca nu se
putea stabili adevarul, se recurgea la prestarea de juramant. O alta modalitate era tragerea la sorti.

CULTUL MOZAIC
Cultul divin inainte de Moise
Cuvantul cult vine de la termenul latin collo, -ere= a lucra pamantul, a ingriji, a cinsti, a onora, el
fiind actiunea de cinstire a lui Dumnezeu, cultivarea sentimentului de cinstire a divinitatii, ideea de divinitate fiind
sdita in inima omului.

Primii oamenii isi manifestau cultul prin supunerea fata de poruncile divine. Cultul divin este format din
forma interna si forma externa (exprimat dupa cadere). Prin actele externe se dovedeste adorarea fiintei supreme.
Cain si Abel aduc jertfe dar Dumnezeu astepta si o angajare interna a sufletului omului. Partea externa (formala) este
desavarsita de forma interna (sentimentul religios interior). Oamenii au fost dintotdeauna religiosi dar au avut o
forma externa diferita. Urmasii lui Cain au trecut la idolatrie si sacrificii umane, Dumnezeu fiind confundat cu creatia
si trecandu-se astfel de la monoteism la politeism.

Avraam este ales pentru pastrarea religiei si cultului divin adevarat si pentru pregatirea omenirii pentru
venirea Mantuitorului. In timpul patriarhilor cultul avea forme simple, sacrificii si invocari ale numelui divin. In locul
teofaniilor se ridicau altare din piatra necioplita si pamant pe care se savarseau jertfele. Partea pentru Dumnezeu se
mistuia prin foc, omul consumand cele ramase ca semn al comuniuniii cu divinitatea. Se practica si inaltarea unor
stalpi comemorativi pe care se turnau materiale lichide pentru jertfa (untdelemn, vin), ceea ce se numeste libatiune.
Prin jertfe se manifesta credinta si se pastra legatura cu Dumnezeu.

In Egipt evreii pastreaza riturile din timpul patriarhilor, jertfind animale considerate sacre de egipteni.
Ei respecta circumciderea iar consumarea animalelor sugrumate si a sangelui erau interzise. Vitelul de aur era dorinta
unei reprezentari idolatre a divinitatii.

Cultul divin mozaic


Poporul evreu trebuia sa aib un cult bine dezvoltat. Statul teocratic avea legi referitoare la viata
religioasa. Moise organizeaz si perfectioneaz cultul divin mozaic pentru a ajunge la misiunea dubl a lui Israel,
pstrarea credintei in unicul Dumnezeu si pregatirea omenirii pentru venirea Mantuitorului . Moise infiinteaza noi
institutii religioase. Formele externe trebuiau sa fie manifestri ale sentimentelor interne. Manifestarea extern
trebuia s fie o actiune simbolic a sufletului. Toate actele cultice erau marcate de o insemntate simbolica.

Semnificatia simbolica difer de la un popor la altul datorita conceptiei religioase. Evreii se deosebeau
de alte popoare pentru ca Dumnezeu a fcut cu ei un legmnt special, prin care se restabilea legtura omului cu
Dumnezeu, rupt prin pacat. Dumnezeu a rnduit un ritual mozaic, a ales un loc special pentru practicarea lui si un
personal de cult, preotii aaroniti.
Daca Dumnezeu le-a rnduit, nseamn c trebuiau respectate indicatiile pentru a ajunge la
comuniunea cu Dumnezeu. Cultul arata ca omul intra in legatura cu Dumnezeu dup stergerea pacatului (prin jertfe).
Jertfele mozaice au urmarit sa constientizeze existenta pacatului si necesitatea stergerii lui. Totusi nu au reusit s
aduca cu adevarat iertarea pacatelor. Institutiile religioase vechi-testamentare au anticipat si simbolizat institutiile
nou-testamentare.

Sacrificiile Legii Vechi au doua insemnatati:

- simbolica- se refera la actul jertfei in sine. Omul este constient de pacatele sale si de vinovatia lui, el
aducnd o alt viat ca dar divinittii in locul su. Jertfa il inlocuieste pe om si il reprezinta in acelasi timp.

- tipica- specifica poporului Israel, care nu se refer doar la actiuni de cult ci si la celelalte institutii
rnduite de Dumnezeu. Porneste de la cea simbolica, bazandu-se pe aceasta. Actiunile, institutiile si faptele Vechiului
Testament sunt oglinda celor instituite de Mantuitorul in Noul Testament. Cultul mozaic are un caracter tipic,
ntruchipat de persoana Mantuitorului, prin faptele si nvtturile Lui. Jertfele Vechiului Testament s-au concretizat in
jertfa de pe Golgota. In cultul Legii Vechi s-a aflat tainic cultul Legii Noi. Datorita caracterului tipic, cultul mozaic se
diferentiaz de cultele pgane (externe, formale, importanta simbolica).

Raportului cultului divin cu cultele pgne


Exista deosebiri radicale intre cultul divin si cultele pagane din punct de vedere al conceptiei divine
(doctrina este absolut diferita). Cultul mozaic s-a instalat datorita unei descoperiri supranaturale (Dumnezeu a dorit
cultul, recomandndu-l). Cultele pagane se bazeaza pe revelatia naturala, care este incomplet si interpretativ, omul
putnd forma teologii pornind de la premise gresite. Unele practici seamna datorita faptului ca ambele forme au
pornit de la revelatia primordiala, cea a protoprintilor Adam si Eva.

Pcatul are o influenta decisiv in interpretarea gresit a revelatiei. Moise a pstrat manifestari cultice
care erau compatibile cu cinstirea adevratului Dumnezeu, respingand pe cele care erau in contradictie. Asemnrile
formale (locasuri, personal de cult) nu sunt identice si nu se suprapun cu cele de fond.

Locasuri de cult
Omul a simtit dintotdeauna nevoia sa-si manifeste sentimentele religioase intr-un anumit spatiu, din
aceasta cauza rezultnd locasurile de cult ca spatiu de locuire a divinitatii. Locasul de cult era privit ca centrul atentiei
divinitatii respective, aici divinitatea fiind receptiv la solicitri. Locasul de cult are aceeasi vechime cu cultul. La
inceput nu existau edificii, ci doar anumite locuri in natura (spatii cultice). Primele manifestari de cult se fac pe
inaltimi (dealuri, munti) si in locuri linistite, acestea fiind stabilite acolo unde se petrecuser teofaniile. Orice spatiu
cultic avea un altar, acesta fiind locul de aducere a ofrandei pentru divinitate. Cel mai vechi loc de altar este
Sichemul ,acolo unde Avraam a primit promisiunea ca va primi Canaanul. Alte altare de jertfa au mai fost la Beel
(ridicat de catre Avraam), la stejarul Mamvri (Hebron), la Beer eeba etc.

Primul locas de inchinare apare dupa iesirea din Egipt. Cortul Sfant reprezenta un loc de intimitate,
unde nu se aduceau jertfe. El era amplasat in afara taberei (IESIRE XXXIII, 7-11). Moise construieste Cortul Marturiei
(dedicat cultului divin public), el numindu-se si Mican (locuinta Domnului), Micda (sanctuarul sfant) sau Habout
(casa lui Dumnezeu).

Cortul Marturiei avea o forma dreptunghiulara, era lung de 30 de coi (aprox. 15 metri), o latime de 10
coti si o inaltime de 10 coti, era demontabil si avea pereti pe trei laturi, din scandura de salcm poleita cu aur si doua
rnduri de verigi de aur si drugi orizontali de fixare.

Interiorul era format din doua incperi, Sfnta la Est (incperea mai mare) si Sfanta Sfintelor (ultima
incpere). La rsrit Cortul nu avea perete ci doar perdele si cinci stalpi auriti cu capiteluri si postamente de arama
aurita. Incaperile se separau prin patru stalpi de salcam aurit de care atarna cate o perdea din in (combinatii de
purpura si broderii cu heruvimi). Acoperisul era acoperit cu patru straturi de covoare care aveau carlige pentru a
putea fi atasate. Straturile acoperisului erau diferite ca compozitie:

1- in si purpura.
2- Postav din par de capra.
3- Piei rosii de berbec.
4- Piele de animal marin.
Cortul era inconjurat de o curte de 100/50m, delimitata de 60 de stalpi din salcam cu capitel aurit si
postamente de arama cu carlige cu verigi de argint de care se prindea o franghie pe care se puneau perdele de in.
Cortul nu era in mijlocul curtii, ci mai aproape de peretele vestic. Intrarea in curte se facea dinspre rasarit.

Altarul (holocaustelor) avea o lungime de 6 coti, o latime de 6 coti si o inaltime de 3 coti. Era portabil,
din lemn de salcam imbracat cu arama. Avea forma unei cutii umplute cu pamant. La colturi era fixat n sus cte un
col de aram ca un corn de rinocer. Treapta care-l inconjura era pana la jumatatea inaltimii lui. Altarul se afla in fata
intrarii in Sfanta si avea ca accesorii galeti pentru cenusa, lopeti si furculite, vase pentru sange, toate confectionate
din arama.

Marea de arama era un lavoar de arama care pastra apa necesara spalarii preotilor pe maini si pe
picioare inaintea jertfei si se afla intre Altar si Sfanta.

Obiectele din Sfanta.


1. Altarul tamierii era construit din aur si avea o lungime de 1 cot, o latime de 1 cot si o inaltime de 2
coti. Era prevazut cu verigi de aur pentru transport. Se afla in mijlocul Sfintei, iar pe el se ardeau seara si dimineata
mirodenii ca jertf nesngeroas (tamaie, aromate, sare, rasina).

2. Masa punerii inainte era construita din lemn de salcam aurit, avea forma dreptunghiulara (L-2 coti,
l- 1 cot, h- 1,5 coti), iar pe margine avea un ornament ca o coroana aurit. Se afla lnga peretele nordic al Sfintei iar
sambata se puneau pe aceasta masa 12 pini nedospite reprezentnd cele 12 semintii, painile vechi fiind intotdeauna
consumate de preoti.

3. Candelabrul cu 7 brate (Menorah) era confectionat din lemn de salcam imbracat in aur iar in fiecare
brat se punea o cadela ce ardea permanent. Piciorul candelabrului se impodobea cu flori, globuri si migdale. Se afla
pe partea de sud a camerei.

Obiectele din Sfanta Sfintelor


1. Chivotul Legii se mai numea si Sicriul Legii sau Arca Mrturiei. In el se pstrau Tablele Legii (2). Avea
forma unei cutii de lemn de salcm (L- 2,5 coti, l- 1,5 coti, h- 1,5 coti). Era placat cu aur si avea inele laterale pentru a
putea fi purtat in calatorii. Capacul era din aur si deasupra lui erau doi heruvimi cu aripile intinse in mod protector.
Capacul se mai numea si tronul mpcrii (ndurrii), pentru ca deasupra lui troneaza Iahve. Transportarea
Chivotului era responsabilitatea levitilor. La opriri poporul se aseza imprejurul su. Evreii au deplasat Chivotul fara sa
mute Cortul, pe vremea Judecatorilor. El reprezenta obiectul sacru al evreilor si semnul prezentei divine. A fost
pierdut in bataliei cu filistenii si a fost asezat de catre acestia in templul zeului Dagon. Este adus napoi la Ierusalim de
ctre David. Fiecare trib avea steagul propriu si se aseza intr-o anumita pozitie fata de Cort. In Chivot se pastra
nastrapa (vasul de aur cu mana) si toiagul lui Aaron care odrslise. Dup ce a fost asezat n Templu, in el a fost pus
si Pentateuhul lui Moise.

Simbolismul Cortului Sfant.


Cortul Sfant era considerat casa Domnului. El prefigureaz Imprtia lui Dumnezeu, fiind totodat si
prototipul Bisericii crestine. Inchinarea intr-un singur loc subliniaza monoteismul poporului evreu, care a dus la
consolidarea constiintei unitatii de neam. La marile srbtori evreii erau obligati s aduc la Cort prinoase.
Construirea cortului a durat o jumtate de an. La intrarea in Canaan a fost asezat la Ghilgal (la NV de Ierihon). Aici
Samuel judeca poporul, aici Saul a fost uns rege, iar Samuel a pronunat respingerea lui Saul. Cortul exista in timpul
regilor David, Solomon, iar dup construirea Templului este asezat In Sfanta Sfintelor. In anul 586 este distrus
impreun cu Templul.

Templul lui Solomon


David a dorit sa dea importanta religioasa Ierusalimului prin aducerea aici a Cortului Sfant. Apoi el a
vrut sa construiasca aici o casa lui Dumnezeu, dar proorocul Natan il avertizeaz ca nu este el persoana potrivita s
ridice Templul. David face planurile Templului, aduna materialele, cumpara tarina in care avea sa fie construit Templul
(a lui Aravna iebuseul) iar fiul su, Solomon, incepe construirea Templului. Lemnul a fost adus din Fenicia, piatra a
fost luat din carierele vecine Ierusalimului iar mna de lucru a fost asigurata de localnici si de mesteri fenicieni.

Templul a fost construit dup modelul Cortului Sfant, i forma dreptunghiulara. Era format din trei
incperi, vestibulul (Ulam), Sfnta (Heical) si Sfnta Sfintelor (Debir). In mijloc se afla o usa din lemn de maslin
ornamentata care avea o latime de 4 coti. Exista o perdea care era trasa tot timpul si nu permitea sa fie vazut
inauntrul Sfintei Sfintelor. Acoperisul era plat si facut din grinzi de cedru, din scandura si dim marmura. Inaltimea lui
diferea, vestibulul si Sfanta avand 30 de coti inaltime iar Sfanta Sfintelor avea 20 de coti inaltime. Mai exista o
incaperee in care se pastra tezaurul Templului. In fata intrarii erau doua coloane de bronz, inalte de 9m, prevazute cu
capiteluri din bronz. Pe trei laturi Templul era inconjurat de o cladire etajata, care era loc de depozitare si loc de
intalnire a Sinedriului

Templul era inconjurat de doua curti:

- curtea interioara, a preotilor, mai inalta, inconjurata de un zid si de grinzi, pardosita cu piatra slefuita,
avand porti ferecate in arama.

- curtea poporului, mai joasa, inconjurata cu zid si prevazuta cu porti. Aici existau apartamente pentru
preotii care slujeau cu saptamana.

Templul era dispus n terase, pe muntele Sion, pe colina Moria. El a reprezentat apogeul culturii si
religiei iudaice. In locul pe care odat se inalta Templul astazi dainuie moscheea lui Omar.

Obiectele Cortului Sfant au fost preluate si de catre Templu. In Sfanta Sfintelor erau doi heruvimi din
salcam aurit, inalti de aproximativ 5m, cu aripile intinse. In Sfanta se aflau Altaru Tamaierii, din lmn de cedru, Masa
puerii inainte si 10 candelabre.

In Curtea interioara se afla Marea de Arama, mai mare decat cea de la Cort si asezata pe spinarea a 12
tauri.

Intretinerea Templului era responsabilitatea regelui. In 597 i.Hr. Templul este jefuit de Nabucodonosor,
capturile fiind duse in Babilon, cu aceasta ocazie pierzndu-se urma Chivotului Legii. In 585 i.Hr. Templul este distrus
din temelie.

Templul lui Zorobabel


In 538 i.Hr. Cyrus da voie evreilor sa se intoarca in Ierusalim si sa reconstruiasca Templul. Primii evrei
reintorsi din robia babilonica au construit un altar pe locul celui vechi, si au degajat terenul de drmturi.
Samarinenii si dezinteresul evreilor au dus la intreruperea lucrarilor. In 520 i.Hr. lucrarile la Templu se reiau sub
principele Zorobabel si arhiereul Iosua si sub ndemnurile proorocilor Zaharia si Agheu. In 515 are loc sfintirea
Templului.

Dimensiunile Templului au fost stabilite de catre Cyrus (Ezdra VI, 3). Peretii sunt construiti dintr-o
alternanta de grinzi, piatra si lemn. Cladirile laterale au fost reconstruite, dar Templul nu mai avea maretia celui
dintai. Lipseau Chivotul Legii, norul slavei dumnezeesti, focul sfant, uleiul sfant, sortii Urim si Tummim si Cortul Sfant.
In locul Chivotului se afla o piatra pe care arhiereul ardea tamaie (Yom Kipur).
In Sfanta se aflau Masa punerii inainte, Altarul tamaierii si un candelabru, iar in curte erau amplasate
altarul holocaustelor si lavoarul. Existau doua curti, una interioara si alta exterioara, cea din urma avand ziduri foarte
inalte. Cu timpul Templul incepe sa primeasca odoare (donatii). In anul 169 i.Hr. este jefuit de Antioh IV Epifaes, care
ia Altarul Tamaierii (aur), Masa punerii inainte, candelabrul, podeaua si tot tezaurul. In 167 acelasi Antioh IV Epifanes
interzice cultul, punand in Templu statuia lui Zeus. In 164, Iuda Macabeulrecucereste ierusalimul, reconditionand
Templul si instituind sarbatoarea de curatire a Templului.

In anul 63 i.Hr. Ierusalimul este cucerit de romani, Pompei respectand cultul dar pastrand pentru sine
Tezaurul. In anul 56 Crasus, imperatorul Siriei ia tezaurul, care consta i poleiala de aur din interiorul Templului,
aproximativ 8000 de talanti. In 37 Hr., Irod cel Mare, rege al Palestinei, incepe reconstruirea Templului, dar abia in
aul 64 d.Hr. Templul este complet restaurat.

Iosif Flaviu descrie Templul destul de amanuntit in lucrarile sale: acesta era construit in terase, zidurile
interioare fiind adevarate bastioane. Intrarea se facea prin coridoare; zidurile erau placate cu marmura alba. Privit de
pe Muntele Maslinilor, Templul stralucea, parand un munte de zapada. Pe lungimea curtilor se desfasurau pridvoare
din marmura alba, cu coloane de 12 m inaltime. Pardoseala pridvoarelor era din pietre colorate, iar acoperisul era din
lemn de cedru.

Pridvorul din partea de est era Pridvorul lui Solomon, aici facandu-se schimburi de bani si negustorie cu
animale mici. Curtea interioara era formata din curtea barbatilor la Vest si curtea femeilor la Est, despartite printr-un
zid.mai sus de aceasta curte se afla curtea preotilor, acestea doua fiind despartite printr-un grilaj.

Altarul Sacrificiilor avea lungimea si latimea de 15m si inaltimea de 7m, la sud de acesta se aflka
lavoarul, nu mai era portabil. La Nord Vest Irod construieste Fortareata Antonia, care functiona ca punct de
observatie.

In anul 70 intreaga constructie este distrusa. Obiectele interioare au fost purtate pe calea triumfului lui
Titus la Roma. Imparatul Adrian construieste mai tarziu aici un Templu pentru Zeus Capitolin, in Sfanta Sfintelor
tronand o statuie ecvestra a imparatului.

In anul 363 Iulian Apostatul dorea sa reconstruiasca Templul dar in prezent pe locul fostului Templu se
afla Moscheea lui Omar, a doua ca importanta dupa Mecca.

Sanctuare iudaice in afara Ierusalimului


In secolul Vi .Hr. un grup de evrei sunt primiti mercenari in armata persana, si sunt pusi s strjuiasc
pe Insula Elefantina, la Assuan. Aici se pare c a existat o comunitate care vorbea aramaica si avea o religie
sincretista. Exista de asemenea aici un Templu in care il cinsteau pe Iahve (cca. 525 i.Hr.). in 410 Templul este distrus
de egipteni la instigarea preotilor zeului Chnum, iar cand persii au fost invinsi de trupele lui Alexandru Macedon,
evreii mercenari au fost dispersati.

In secolul II i.Hr. se reamenajeaza un templu egiptean la Leontopolys. Onias obtine de la ptolemeu Vi


dreptul de a converti templul egiptean intr-unul evreiesc. Acesta avea totusi dimensiuni reduse. Dainuie pana in 73
d.Hr cad este distrus de romani. Iosif Flaviu si Talmudul contesta validitatea sacrificiilor facute aici.

Un alt Templu a fost construit pe Muntele Garizim, aproape de Sichem, de catre samarineni, in jurul
anului 332 i.Hr. Construirea acestui Templu s-a datorat lui Manase, fratele arhiereului din Ierusalim, care se casatorise
cu fiica guvernatorului Samariei, Sambalat. Templul este construit cu aprobarea lui Alexandru cel Mare, dar in 167
Antioh IV Epifanes profaneaza Templul dedicandu-l lui Zeus, iar in 129 Ioan Hircan il distruge.

Sinagoga
Sinagoga are o origine obscura, majoritatea considernd ca a aprut la plecarea evreilor in exil. Chiar in
acele timpuri evreii se adunau in case pentru rugciune, citeau din cartile sfinte si ascultau de invtturile mai
marilor. Astfel, ei se adunau in zi de Sabat pentru un cult latreutic.

Cei din Galileea se adunau in Sinagogi, care nu au aparut spontan, ci progresiv, si au avut ca principale
actiuni constientizarea unitatii sanctuarului iudaic si importanta studierii Legii.

Personalul de cult
In timpul patriarhilor nu exista preotie, capul familiei indeplinind functia de sacrificator. Primii nascuti
erau afierositi Domnului si trebuiau rscumprati, iar importanta lor se contureaz la intrarea n Canaan. Pana la
instituirea preoiei mozaice, capii de familie aveau datoria de a chema numele divin, de a da binecuvntri si de a
savarsi circumciderea si junghierea mielului pascal.

In popor se pstra ideea ca primul nascut este mijlocitorul ctre Dumnezeu. Alegerea levitilor a fost
contestat, aprand rsculati (Gore, Datan si Aviron). Moise instituie preotia mozaica pentru semintia lui Levi, care
avea ca scop pstrarea unittii de sfintenie si de credint, pentru confirmarea vointei divine a lui Dumnezeu facandu-
se minunea odraslirii toiagului lui Aaron. Se pare ca levitii nu s-au inchinat vitelului de aur.

Preotul era o persoana sfant, destinata cultului sacrificial, mijlocitor intre Dumnezeu si popor. Levitii
se imprteau in aroniti (cei din familia lui Aaron), din care se alegea arhiereul, si nearoniti, leviti subordonati
preotilor.

Preotia Vechiului Testament avea trei trepte: arhiereul, care putea sa intre in Sfanta Sfintelor o data pe
an, preotii, care aveau voie doar in Sfanta si in curte, si levitii, care aveau voie doar in curtea Cortului.

Leviti
Erau randuiti la slujire printr-un act de sfintire (cu apa curatiei din lavoar). Apoi urma spalarea
vesmintelor si raderea parului de pe intregul corp. Batranii isi puneau apoi mainile peste ei si aruncau toate pactele
poporului asupra lor. Levitii isi puneau apoi mainile pe doi tauri tineri, lucru care simboliza trecerea pacatelor. Cei doi
tauri erau apoi adusi ca jertfa, unul ca ardere de tot iar celalalt ca jertfa pentru pcat. Ritualul a continuat sa se
perpetueze, fiind svarsit de catre arhiereu.

Sarcinile levitilor erau urmtoarele:

- fceau lucrrile pregtitoare cultului (curtenie si cele necesare).

- erau mijlocitori intre preot si popor.

- se ocupau cu demontarea, transportarea si montarea Cortului.

- transportau Chivotul Legii.

- pzeau Cortul Sfnt.

- pregteau painile punerii inainte.

- cumprau substantele vegetale pentru mir.

- adunau darile ctre Templu.


- administrau proviziile Templului.

- ajutau la junghierea si jupuirea animalelor de jertfa.

- insoteau pe preoti la inspectarea leprosilor.

- executau cantari vocale si instrumentale la Templu.

David imparte sarcinile tuturor levitilor. Astfel, din cei 38.000 de leviti, 24.000 erau ajutoare pentru
preoti, 6.000 erau scriitori si judecatori, 4.000 erau pazitori si portari iar 4.000 alcatuiau corul si orchestra Templului,
fiind impartiti in 24 de cete, fiecare ceata slujind cate o saptamana in continuu.

Beneficii: Erau scutiti de serviciul militar si de plata impozitelor. Purtau haina de vison (tesatura de
bumbac). Sursa lor de venit provenea din zeciuieli (din produse ale pamantului, fructe si animale). Levitii dadeau
zeciuiala preotilor si participau la mesele date de cei ce aduceau jertfe.

Preoti.
Constituiau a doua treapta a sacerdotiului si erau alesi dintre fiii lui Aaron, din casa lui Aaron. Deci
prima conditie era una genealogica, si anume aceea de a face parte di casa lui Aaron. Primii preoti au fost Nadab,
Abiud, Eleazar si Itamar. Dintre acestia, Nadab si Abiud au fost pedepsiti de Dumnezeu cu moartea subita pentru ca
au adus foc strain in Cortul Sfant.Uneori au ajuns preoti si dintre levitii nearoniti si dintre evreii din alte triburi.

A doua conditie era integritatea corporala, cei ce nu slujeau avand dreptul la beneficiile preotilor. A trei
conditie era tinuta morala, fiind interzisa casatoria cu femeia straina, cu vaduva sau cu desfranata. Familia preotului
trebuia sa fie model, iar abaterile se pedepseau cu asprime. Preotilor le era interzis atingerea de cadavre, sfasierea
vesmintelor la inmormantare, ranile pentru tristete si consumul bauturilor alcoolice in timpul slujirii.Varsta minima
pentru preotie se pare ca ar fi fost de 25 de ani.

Ritualul de sfintire pe care l-a savarsit Moise pentru Aaron si pentru fii acestuia a fost urmatorul: mai
intai s-a savarsit spalarea corpului, apoi au fost imbracati in vesmintele preotesti si miruiti pe cap si pe frunte. Se
aducea apoi un sacrificiu, un taur tanar si doi berbeci plus adaosuri de mancare. Aaron si fiii lui au pus mana pe taur
si pe primul berbec, care au fost apoi aduse ca ardere de tot ca semn al predarii lor lui Dumnezeu. Apoi cu sangele
celui de-al doilea berbec se ungea urechea dreapta, degetul mare de la mana dreapta si degetul mare de la piciorul
drept. Urma apoi stropirea vesmintelor cu sange, care amintea de stropirea sangelui in Egipt. Acest ceremonial era
repetat timp de sapte zile. In ziua a opta se aduceau ca jertfa un vitel pentru pacat si un berbec ca ardere de tot

Etapele de sfintire ale preoilor erau incrcate de simbolism:

- splarea minilor si picioarelor simboliza splarea de pcate.


- imbrcarea cu vesmintele liturgice simboliza investirea cu demnitatea preoteasc.
- ungerea cu mir simboliza imprtsirea harului.
- ungerea unor prti ale corpului simboliza dezvoltarea si sfintirea organelor.
Preotii erau considerati intermediari intre evreii de rand si Dumnezeu. Ei aveau intreita slujire:

1. In interiorul Templului aduceau zilnic, dimineata si seara jertfe de tamaie pe Jertfelicul de aur,
alimentau cu ulei candelabrele cu Sfanta si schimbau painile punerii inainte, consumandu-le pe cele vechi.

2. In curtea Templului intretineau focul neintrerupt pe altar, curatau altarul de cenusa, dimineata si
seara aduceau sacrificiu cate un miel, rosteau binecuvantarea zilnica asupra poporului, aduceau sacrificii sangeroase
(publice si particulare), varsau sangele victimei la baza altarului si ungeau coarnele jertfelnicului cu sange.

3. In mijlocul poporului isi manifestau functia invatatoreasca, anutau sarbatorile care urmau, cercetau
leprosii, apreciau animalele de jertfa, eliberau pe nazirei, cercetau daca poporul respecta purificarile rituale si se
ocupau de zelotipie.

In timpul slujirii la cort preotii purtau:


- camasa alba de in croita dintr-o bucata, care ajungea pana la glezne.

- pantaloni scurti din in, pna la genunchi.

- bru din in, semul demnitii si puterii preotesti.

- mitra sub forma unui turban, pe care u o scoteau niciodata, acest lucru fiind semn de doliu.

Preotii slujeau desculti. Albul simboliza slava si cinstea demnitatii preotesti si demnitatea morala si
sfintenia slujitorilor. Pentru intretinerea familiei, preotii primeau o parte din carnurile jertfelor.

In cazul jertfelor pentru pacat si culpa se ardea toata carnea, in cazul jertfelor de pace se ardea doar
pieptul si soldul drept iar in cazul holocaustelor, doar pielea animalului. Din sacrificiile nesangeroase, preotii primeau
cantitati simbolice iar din ofrandele pamantului le reveneau toate primitiile (parga). Pe langa toate acestea mai
primeau z eciuieli, fructe (din al patrulea an de la sadire), carnea intailor nascuti ai animalelor curate, primii nascuti ai
animalelor necurate erau rascumparate la preoti, mai primeau o parte din lana oilor tunse, pretul de rascumparare al
intailor nascuti de parte barbateasca, o parte din prada de razboi (1/500) si danii de bunavoie.

Slujitorii locasului sfant erau scutiti de impozite si serviciu militar si puteau avea si alte meserii, dar nu
din cele necurate.

Arhiereul
Arhiereul detinea functia pna la moarte, iar atunci cnd era plecat, loctiitorul sau era al doilea preot.
Procuratorii romani au impus arhieria pe bani, astfel ca arhieria se dadea pe un singur an. In timpul Mantuitorului
tocmai se schimbase arhiereul, Caiafa luandu-i locul lui Ana. Talmudul arata ca Ana ar fi pastorit ca arhiereu intre 6-15
d.Hr si ca ar fi avut o autoritate mare iar Caiafa iar fi urmat si ar fi domnit 10 ani.

Aaron a fost primul arhiereu. I-a urmat Eleazar si Itamar. Sfintirea arhiereului era identica cu cea a
preotilor (ungerea cu mir pe cap). Arhiereului ii era interzis sa-si tunda parul, sa-si rupa vesmintele, sa se atinga de
cadavre si era obligat sa se casatoreasca cu o fecioara.

In timpul Sarbatorii Impacarii arhiereul intra in Sfanta Sfitelor si aducea sacrificiu pentru pacatele sale si
ale poporului. Consultarea voii divine in momentele de cumpana ale poporului se facea prin efod si prin sortii sfinti.
De asemenea, arhiereul putea sluji zilnic ca preot.

Arhiereul avea urmatoarele atributiuni: verifica oficierea corecta a cultului, pastra Tezaurul Templului,
prezida sedintele Sinedriului, ungea si instala regele si reprezenta fundamentul teocratiei si moralitatii.

Meilul se purta peste camasa de in, era un vesmnt tesut pe de-a intregul si avea taieturi pentru cap si
mini. Era lung putin peste genunchi si avea la poale nur cu clopoei de aur ce simbolizau poruncile dumnezeesti,
mere din in rasucit si metanii. Avea culoare albastra, care arata ca purtatorul este slujitor ceresc si reprezenta
integritatea spirituala a sfintilor slujitori.

Efodul era vesmant sacerdotal din in, purtat de diferite personaje (Samuel si David). Era vesmant
propriu arhiereului si se purta peste stihar si meil. Avea tesaturi din fir de aur si lana amestecata cu in si avea doua
prti (fa-spate), care se prindeau cu o agrafa de aur pe umeri, unde se mai aflau si doua pietre de onix cu numele a
cate sase semintii gravate pe ele. Se strngea printr-un bru si era simbolul slujirii arhiereti pentru popor.

Coenul (pectoralul) avea o forma ptrat cu latura de o palm, avea un lant de aur cu care se agta de
gat si un lant cu care se incingea mijlocul. Era impodobit cu 12 pietre scumpe, cate trei pe patru randuri, si avand
gravate pe ele numele semintiilor si simboliza demnitatea judecatoreasca. Avea forma uui saculet in care se tineau
sortii sfinti.

Urim si Tummim, cei doi sorti, sunt obiecte putin cunoscute, care se pare ca aveau forma unor pietre
mici (zaruri) sau bastonase.
Mitra avea o placuta de aur pe care scria Sfantul lui Iahve si simboliza sfintenia cugetarii si lucrarii
arhieresti.

Vesmintele se pstrau intr-o camera din Templu.

Actuni de cult
Actiuni de cult obisnuite
Jertfele
Omul si-a exprimat dintotdeauna dependenta fata de Dumnezeu. Astfel, jertfele erau actiuni sfinte prin
care omul se arata supus divinitatii. Cuvantul jertfa, sacrificiu provine din latinescul sacrificium, care insemna a face
ceva sfant.

Cain si Abel sut primii care aduc jertfa. Apoi Set este primul care invoca numele divin intr-o rugaciune.
Din aprecierea jertfelor celor doi, ale lui Cain si Abel, reiese ca Dumnezeu priveste doar la jertfele aduse din toata
inima. Pacatul insa se manifesta in Cain, care aduce jertfa din obligatie.

Jertfa este o intentie de substituire a omului, care trebuie sa plateasca pentru pacatul sau ca sa nu fie
pedepsit cu moartea. Unele civilizatii au ajuns chiar la sacrificii umane, considerand ca nu exista alta posibilitate de
substituire. Jertfele sunt actiui cultice pornite din credinta in Dumnezeu si urmresc oferirea omului spre Dumnezeu
ca act de recunotin sau smerenie, prin substituirea lui sub diferite forme (animale, produse etc.). Astfel, jertfa
exprima druirea omului sub aspectul trupului si al sufletului.

Jertfa are doua caractere: unul simbolic (substituirea omului cu jertfa) si unul prefigurativ (toate jertfele
Vechiului Testament prefigureaz jertfa Mantuitorului n intenia de a obine iertarea total i mpcarea cu
Dumnezeu). Deci, toate jertfele Vechiului Testament au fost prefigurri ale jerfei Mantuitorului.

In Legea Mozaica jertfele au fost actiuni obisnuite cu caracter latreutic (de adorare), imperativ (de
cerere), euharistic (de multumire) si expiator (de curatire). Scopul jertfelor era de a curati sufletul omului, adica
purtatorul vietii. Obiectivul jertfei era de a sterge pacatele iar subiectul era curtirea pcatelor din inima omului.
Jertfele din antichitate difera de jertfele mozaice, aceasta fiind o diferenta de fond. In cultele pagane nu exista ideea
de pacat, care impiedica sufletul sa se ridice la divinitate. De aceea, jertfele Vechiului Testament nu sunt o copie a
celor pagane si nici o dezvoltare a cultului egiptean, asa cum sustin unii. Formalismul actului cultic trebuia ndeprtat,
pentru ca el se practica doar in pgnism.

Dragostea fata de Dumnezeu si actul de druire fata de divinitate sunt caracteristice jertfelor Vechiului
Testament. Insa a-ti pune viata pentru prieteni (Ioan XV, 13) este cel mai nalt grad de jertfa, de aceea jertfa
Mntuitorului este Jertfa Suprema.

Rugaciunea
Este mentionata in Vechiul Testament in urma jertfelor (Enos, fiul lui Set). Este ntlnit la patriarhi,
care chemau numele divin. Era unita cu jertfa si este o parte indestructibila a religiei. Rostirea solemna a rugaciunii se
facea i locuri speciale, publice sau particulare. Chiar termenul de sinagoga inseamna adunare, rugaciune.

Psalmii Vechiului Testament nu sunt altceva decat rugaciuni de laude, de cerere sau de multumire.
Rugaciuile solemne de la sarbatori aveau randuiala speciala, levitii cantand psalmi. Rugaciuile priveau atat pe cei vii
cat si pe cei morti, si, dupa cum se spune la II Macabei XII, 44 rugaciunea putea ajuta pe cei plecati. Ea reprezenta
vorbirea mintii cu Dumnezeu, iar evreii rosteau rugaciuni de trei ori pe zi, dimineata (ceasul III), la pranz (ceasul VI) si
seara (ceasul IX).
In timpul rostirii rugaciunilor, evreii stteau in genunchi sau in picioare cu capul plecat, sau cu tot
corpul la pmnt. In cazul rugciunilor particulare, evreii se rugau pe acoperiurile caselor sau pe locuri nalte.

In perioada de dupa exil rolul rugaciunii creste, evreii purtand la ei tot timpul bucati de papirus pe care
erau scrise anumite rugciuni (totafot=bijuterie). Rabinii le numeau tefilim sau filacterie. Foloseau de asemenea si
un vesmant special, talit, o bucata de panza dreapta cu ciucuri la colturi, care se purta la rugaciunea de seara de catre
un membru important al Sinedriului. Credinciosii simpli puteau folosi talitul doar la rugciunea de dimineata.

Actiuni de cult extraordinare


Actiunile de cult extraordinare se impart si ele in:

- actiuni de cult care s-au savarsit o singura data in viata (circumciderea, sacrificiul de pe Muntele
Sinai, sacrificiul consacrarii primilor preoti si leviti).
- actiuni de cult care se savarsesc rar (sacrificiul legamantului, sacrificiul mielului pascal, jertfa
impacarii, jertfa curatirii celui lepros, jertfa nazireului, juramantul de zelotipie si sacrificiul vacii rosii).
Circumciderea este un act de cult extraordinar, instituit de Dumnezeu ca semn al legamantului cu
Avraam. Nerspectarea circumciziunii aducea cu sine pedeapsa cu moartea. Circumciziunea se facea i ziua a VIII-a,
cand se punea si numele. Era practicata in antichitate la mai multe popoare (egipteni, fenicieni), dar in nici un caz la
scara nationala.

Pentru evrei, circumciziunea reprezeta semnul credintei monoteiste, infranarea senzualitatii prin
extirparea unei parti din trup. Cei din alte neamuri care voiau sa se alature comunitatii evreilor trebuiau sa se
circumcida. Cei care se circumcideau erau numiti prozelitii dreptatii iar cei care respectau doar anumite precepte ale
Legii se numeau prozelitii portii. Acestia nu consumau sange, animale sugrumate si mortaciuni.

Sacrificiul Legamantului era facut in amintirea primirii Legii si a faptului ca Moise a adus jertfa la
poalele Muntelui Sinai. Sangele era considerat sediul vietii, iar varsarea lui reprezenta implicarea sufletului. Prin
aceasta jertfa s-a facut intrarea in teocratie.

Sacrificiul vacii rosii se facea i cazul starii de necuratie, cand cineva se atingea de cadavre, de leprosi,
sau in cazul impreunarilor sexuale. Petru curatire se folosea cenusa de la sacrificiul vacii rosii. Ritualul sacrificiului era
urmatorul:

- se alegea o vaca rosie tanara, neinjugata si fara defecte.

- aceasta era jertfita la marginea orasului de un preot.

- preotul arunca in foc cedru, isop, fire de lana rosie, dup ce stropea mai intai cu sange de sapte ori
inspre Templu.

- preotul era considerat necurat intreaga zi.

- cenusa era adunata si depozitata in afara taberei.

De la Moise si pana in anul 70 d.Hr. se considera ca s-au sacrificat noua vaci rosii. In Noul Testament, la
Evrei IX, 13 se aminteste de cenusa curatitoare. Culoarea rosie simboliza viata nestricacioasa, cedrul simboliza
durabilitatea vitii curate, isopul purificarea omului iar lana rosie simboliza viata care biruie moartea.

Sacrificiul vacii rosii preinchipuie jertfa de pe Golgota, prin care sangele Mantuitorului a purificat
sufletele de pcate.

JERTFELE
Originea jertfelor
Omul a simtit dintotdeaua nevoia sa relationeze cu divinitatea prin oferirea unor bunuri personale.
Jertfele se bazeaza pe ideea adorarii lui Dumnezeu, iar aducerea jertfelor dovedea cinta omului pentru greselile
facute. Jertfele nu au fost impuse din exterior, ci au venit din interiorul sufletului uman. Erau folosite ca modalitate de
impcare cu Dumnezeu, iar sacrificiul animalelor arata ca omul se substituie cu animalele jertfite.

Pana la cderea in pcat omul isi manifesta dependenta fata de Dumnezeu prin ascultarea voii divine.
Prin Moise s-au dat legi care au reglementat modul de aducere al jertfelor. Jertfele s-au zidit pe o credina monoteista
si ele trebuiau aduse de o persoana consacrata, intr-un loc special.

mprirea jertfelor
Jertfa nesngeroas era considerat un dar oferit lui Dumnezeu. In cazul arderii, existau att jertfe
sngeroase cat si jertfe nesngeroase, exceptie fcnd lichidele, care erau folosite intr-o alta forma de jertfa,
libatiunea.

Sacrificiu era considerat orice dar inchinat lui Dumnezeu si era folosit doar la jertfele de impacare.
Darul leganat era jertfa i care se aduceau doar parti ale animalului sacrificat, care se leganau in fata altarului.
Animalele jertfite trebuiau sa nu fie mai mici de opt zile si nici mai mari de trei ani. Evreii aveau un numar de 73 de
defecte corporale petru animale, dintre care 50 erau comune si omului. Respectarea integritatii animalului
reprezenta respectarea integritatii divine.

Ca jertfe nesangeroase puteau fi aduse: spice de grau, untdelemn de masline verzi, snopi de orz, vin
rosu, paini de grau nedospite si tamaie (simbol al rugaciunii) si sare (simbol al sfinteniei).

Jertfele pot fi impartite in:

- obligatorii: jertfele zilnice la locaul de cult sau n zi de srbtoare si jertfele extraordinare pentru
viata credinciosilor.

- facultative: sacrificiile particulare.

Dupa scop, jertfele pot fi impartite in:

- arderi de tot (holocauste).

- jertfe de iertare a greselilor (pentru pcat sau pentru culp).

- jertfe de pace (lauda, multumire, cerere).

Dup persoana creia i se cuvine jertfa, jertfele se mpart in:

- totale (holocaust).

- pariale.

Holocaustul
Este cea mai veche modalitate de a relationa cu Dumnezeu. Termenul vine de la a inalta, a ridica.
Erau jertfite numai animale de sex barbatesc. Jertfa se pregatea in etape: jupuirea pielii, taierea carii, spalarea
organelor si arderea totala (in afara pielii).

Holocaustul se aducea zilnic la Templu, si consta in cate doi miei, dimineata si seara. In Sabat jertfa era
dubla, la fel ca in zilele de srbatoare si la inceputul lunii. Se practicau si holocauste particulare, la curtirea lauzei, la
vindecarea leprosului si la curtirea nazireilor. Scopul sau era manifestarea adorarii lui Dumnezeu, credinciosul
maifestandu-si dorinta de druire totala.

Jertfa pentru pacat


A fost instituita pe vremea lui Moise, prin ea dorindu-se curirea de pcat a celui ce o aducea. Se
sacrificau animale de ambele sexe si materiale nesangeroase, care nu se amestecau pe altar cu jertfa sangeroasa. Cu
sangele jertfei se ungeau parti ale locasului sfant si coarnele jertfelnicului. Jertfa pentru pacat era fie publica (sfintirea
preotilor si levitilor si a locasului sfant, sarbatori anuale), fie particulara. Se puneau mainile pe capul animalului ca
semn al transmiterii pacatului. In urma sacrificiului vasele trebuiau purificate, cele de lut spargandu-se iar cele
metalice spalandu-se, la fel si hainele. Animalul simboliza pe stapanul care a pacatuit. Aceasta jertfa preinchipuia
jertfa Mantuitorului, si era numita sfintenie mare.

Jertfele pentru culpa


Jertfele pentru culpa aveau o denumire care insemna vina. Nu erau publice, ci strict particulare,
aducandu-se in cazul in care se producea o violare a proprietatii si a drepturilor divine si umane:

- cand cineva lua din bunurile consacrate lui Dumnezeu.

- incalcarea unora din poruncile divine.

- cand se savarsea jurmnt strmb sau nu se tinea o promisiune.

- desfranare cu sclava sau logodnica aproapelui.

- la vindecarea leprosului, in a opta zi de la curatire.

- un nazireu ce se necurea prin atingerea de un cadavru.

Ca ritual, era asemntoare cu sacrificiul pentru pcat, ins pe altar se ardea doar grsimea si rrunchii
animalului, restul consumndu-se de ctre preoi n act de comuniune spiritual cu Dumnezeu. Cu sngele se stropea
in jurul altarului. Momentul culminant era satisfactia pe care omul o aducea pentru culpa morala.

Diferente intre jertfa pentru pacat si jertfa pentru culpa.

- jertfa pentru culp se baza pe satisfactie, cea pentru pcat cerea expierea pcatului.

- jertfa pentru culp era strict particular.

- la jertfa pentru culp se sacrificau doar berbeci.

- jertfele pentru culpa se aduceau in cazul lezrii dreptului divin sau al aproapelui, iar cele pentru pcat
se aduceau pentru orice frdelege.

- pcatul este implinirea rului iar delictul este prsirea binelui.

Jertfele pentru pace


Acestea se numeau jertfe de impacare si se folosea termenul salem. Prin ele se exprima lauda,
cererea si multumirea omului fata de Dumnezeu. Legea mozaica mentioneaza trei feluri de sacrificii de acest fel:

- de lauda si multumire.

- votive (cand se facea o fagaduinta).

- voluntare.

Aveau acelasi ritual, se aduceau ca jertfa animale mici si mari, paine, faina de grau framantata cu
untdelemn. Nu avea o randuiala separata, iar o parte din jertfa nu trebuia arsa ci era data ca prinos Domnului
(pieptul, pulpa dreapta si soldul), revenind preotilor slujitori. In cazul pieptului, acesta era asezat in bratele celui care
aducea jertfa si era dus in fata usilor locasului sfant ca semn al darului adus in fata lui Dumnezeu. Deosebit de
importante erau jertfele de lauda.
Partile din jertfa care reveneau slujitorilor considerate in aceasta zi ca idee centrala, sacrificatorul
trebuind sa fie curat sufleteste si trupeste si sa caute sa-si intareasca comuniunea cu Dumnezeu prin sacrificiul adus,
aceasta insemnand starea teocratica. Ospatul specific acestei jertfe constituia garantia starii teocratice. Ideea centrala
era ca omul se apropie de Dumnezeu si ramane in comuniune cu el prin ospatul sacrificial. Oamenii participau la
acest ospat in calitate de invitati. Aceste jertfe au avut si un sens tipic, prefigurand sacrificiul euharistic prin care
cretinul se imprtete cu trupul si sangele Mantuitorului Hristos.

Ritualul sacrificiului
Acesta avea cinci momente:

1. Omul care dorea sa jertfeasca un animal il alegea din turma proprie, respectand anumite criterii.
Dupa aceea, venea cu el la usa locasului sfant pentru a-l jertfi.

2. Urma punerea mainilor acestui om pe capul animalului pentru a reliefa intentia lui de a-si transmite
pacatele pentru a dobandi iertare. Acest lucru varia in functie de scopul jertfei. Inlocuirea omului cu animalul
simboliza pedeapsa pe care omul era constient ca o merita, dar care trece asupra unui bun de-al sau. Rostea o scurta
marturisire a pacatelor. In cazul sacrificiului de pace punerea mainilor simboliza faptul ca victima era darul pentru
Dumnezeu iar omul isi inchina viata lui Dumnezeu. Acest moment al jertfei se intalneste si in alte culte si civilizatii, dar
este doar o asemanare formala, pentru ca in credinta monoteista este caracteristic sentimentul religios.

3. Urma sacrificarea animalului i partea de nord a altarului, act care era facut de catre omul respectiv.
In cazul jertfelor publice, junghierea era facuta de ctre preot care, cu timpul, va rmane unicul sacrificator al
comunitatii. Momentul principal era scurgerea sangelui, predarea vietii lui Dumnezeu pentru iertarea pacatelor. Avea
acum loc satisfacerea substitutiva.

4. Se aduna sange intr-un vas, se stropea jertfelnicul, in functie de scopul jertfelor aceasta simbolizand
stergerea pacatelor care existau de la sacrificator la animal.

5. Se ardea carnea animalului sacrificat. Se jupuia, se taia, se spalau maruntaiele si se puneau pe


jertfelnic. Focul era pregatit de catre un preot si, dupa jertfa, victima se ardea total sau partial. La arderile partiale se
ardea intotdeauna grasimea. Pe langa grasime, se adaugau rarunchii si coada. Arderile se faceau numai de catre
preot, iar in cazul jertfelor particulare pentru pacat, restul carnii era arsa in afara taberei, iar la jertfa pentru pace
reveneau preotului pentru ospatul sacrificial.

Focul altarului era considerat sfant, iar altarul era considerat masa lui Dumnezeu. Darurile erau
considerate sfintenie mare pentru ca apartineau lui Dumnezeu. In actul arderii se produceau si momente de adorare
a lui Dumnezeu. La toate jertfele sangeroase se aduceau si materiale nesangeroase. Era nelipsita sarea (legamantul
cu Dumnezeu) si tamaia, simbol al rugaciunii. Ospetele sacrificiale se pregateau uneori de catre sacrificatori.

Jertfele nesangeroase
Acestea ocupau un loc important in manifestarile religioase ale oamenilor. Sacrificiile nesangeroase
sunt foarte vechi, iar intre elementele nesangeroase trebuie mentionate painea si vinul. Se mai puteau aduce graune
din spice, faina de gru, pine nedospita, frmnttura cu untdelemn, tmie etc. Prinosul de paine era intotdeauna
nedospit pentru ca painea dospit era simbol al coruptiei.

Exista si o exceptie de la aceasta regula, la Cincizecime aducndu-se dou paini dospite, asemenea si la
jertfa de mpacare. De obicei, jertfele nesangeroase erau adaosuri la jertfele sangeroase. Cele dousprezece paini ale
feei, aezate pe masa din Sfanta, erau facute din faina de gru. Pe langa tamaierile zilnice se adaugau si cele din
sarbatori, ele simbolizand rugaciunea celor ce aduceau jertfa nesangeroasa. La cele sapte candele ale Menorahului se
punea untdelemn curat (spiritul divinitatii), lumina celor sapte candele simbolizand cele sapte daruri ale Duhului
Sfant. Jertfele nesangeroase au fost prefigurari ale Sfintei Euharistii.
Simbolistca si caracterul tpic al jertfelor
Jertfele s-au nascut din sentimentul launtric al omului de a preamri, a cere si a multumi lui Dumnezeu.
Omul avea sentimentul dependentei fata de divinitate. Toate jertfele au avut si valoare simbolica, indiferent de
religie. Simbolistica a fost diferita insa intotdeauna intre monoteism si politeism, monoteismul exprimand clar
orientarea spre transcendent, spre dorirea omului de a se inalta catre cer.

In monoteism, jertfele au subliniat ideea purificarii. In politeism, viziunea religioas a ajuns chiar la
sacrificii umane, interzise in religia monoteista. In credinta monoteista, jerfele aduse aveau un puternic caracter
simbolic, jertfa substituindu-se omului. Pn la Moise, ritualul i materia jertfei erau la latitudinea fiecruia. Prin
ritualurile mozaice s-a statornicit cea mai buna cale de svarsire a unui ritual eficient. Evreul a inteles c darul su l
substituie simbolic inaintea lui Dumnezeu. Formalismul n practicarea jertfelor a fost mereu combatut de prooroci.
Toate aceste jertfe din Vechiul Testament au adus doar curatirea trupeasca a omului, ele fiind incarcate si de o
eficienta simbolica, cu sentimentul de ascultare a legii divine. Omul se impartasea de dreptatea legii si mostenea o
anumit sfintenie de la Dumnezeu.

Jertfa Fiului lui Dumnezeu a fost prefigurata de jertfele Vechiului Testament. Caracterul simbolic al
jertfelor se intalneste la jertfele pagane, cat si la cele ale Vechiului Testament, dar jertfele mozaice au un specific
aparte, un caracter tipic, si anume faptul ca jertfele Vechiului Testament au preinchipuit si sunt tipuri ale jertfei unice
adusa de Mantuitorul Hristos pentru mantuirea lumii. Acest sens tipic se bazeaza pe credinta si ndejdea in
mntuirea sufletelor de pacate. Toate jertfele Vechiului Testament n-au adus pe om in Imparatia Cerurilor, ci numai in
comunitatea teocratica. De aceea, au avut o valoare relativ, pentru c nu puteau terge pcatul stramosesc, lucru
realizabil doar prin jertfa Mantuitorului. Acest lucru a fost semnalat chiar de profetii Vechiului Testament. Innoirea s-a
produs si imperfectiunea jertfelor a fost inlocuita de jertfa Mantuitorului, care este continuu actual prin repetarea ei
in Biserica. Prin moartea Mantuitorului toate jertfele vechi au ncetat, iar prin ruperea catapetesmei s-a aratat
inlocuirea Legii vechi cu una nou.

Alte aciuni cu caracter religios


Primitiile.

Erau primele roade din seceris, din vita de vie, maslini si pomi din al patrulea an de la sadire, o parte
din lana oilor, aluatul dospit si mierea. Aducerea lor la locasul sfant exprima recunoasterea omului pentru darurile lui
Dumnezeu facut oamenilor prin intermediul pamantului. Cantitatea nu era prevazuta dar trebuia sa fie de buna
calitate. Se aduceau la templu si erau consumate de catre preoti, impreuna cu sclavii si strainii. Constituia sursa de
existenta a preotilor si levitilor si exprima un act de supunere a credinciosului fata de Dumnezeu. Un alt venit al
acestora era impozitul platit pentru locasul sfant. Orice om trecut de 20 de ani dadea lui Dumnezeu ca rascumparare
o jumatate de siclu. Acest impozit nu tinea cont de statutul social. Suma era platita si de evreii din diaspora.

Fagaduintele solemne

Constau fie in angajarea de bunavoie a unui credincios de a aduce jertfa inaintea lui Dumnezeu, fie din
respectarea unor fagaduinte de a se abtine de la placeri. Aceasta era expresia supunerii fata de Dumnezeu si avea ca
scop intarirea vietii religioase monoteiste. Puteau fi facute in sens pozitiv sau negativ. Votul nazireului consta in a nu
bea vin sau sichera, sa-si rada parul de pe tot corpul si sa nu se atinga de cadavre . Acestea se mai puteau face si de
catre pariti pentru copiii lor, iar ele durau 30 de zile. Acest vot exprima intentia de a trai in sfintenie si prefigureaza
votul monahal crestin. Consumul alcoolului era vazut ca placere, contrara sfinteniei. Este specific legii mozaice.

Binecuvatarea.
Aciunea prin care, n numele Domnului, se mprteau unei persoane binefacerile divine. Patriarhii si-
au binecuvatat intotdeauna copiii, prin aceasta transmitand fagaduinta lui Dumnezeu despre venirea lui Mesia. Cea
mai importanta era cea de la holocaustul de dimineata. O importanta deosebita avea si binecuvantarea tatalui catre
primul nascut. Opusul ei era blestemul, care era deosebit de infricosator. O forma aspra a blestemului era anatema,
prin care persoana sau obiectul erau distruse. Omul care se atingea de persoana sau obiectul anatemizate era
pedepsit. Evreii au practicat si excomuicarea din sinagoga impotriva celor ce se abateau de la disciplina comuitatii.
Excomunicarea era de treizeci de zile si mai era una mai mare pentru cei care huleau pe Dumnezeu, aceasta rostindu-
se si impotriva celor care nu se indreptau.

Juramantul.

Era permis de lege, acesta implicand invocarea numelui divin si era orstit in vederea aflarii adevarului in
cazul furturilor. Se depunea i fata altei persoane si a judecatorilor, care trebuiau sa confirme sinceritatea cuvintelor
rostite prin cuvintele: Amin!Amin! sau Tu ai zis!.

Legea mozaica iterzisese juramantul fals. Rostul juramantului era de a inlatura nedreptatea. Uneori era
insotit de blesteme. Vechimea lui este foarte mare (cel ce jura punea mana pe coapsa celui caruia se jura). Se ridica
mna dreapt n timpul juramantului. Evreii au inceput sa practice juramantul fara a mai rosti numele divin,
recurgand la aspecte din cretia lui Dumnezeu. Acest aspect a fost combatut de Mantuitorul la Matei XXIII. El insa nu a
respins juramantul adevarat.

Purificati levitce
Actiunea cu caracter religios prin care se dobndea curatirea sufletului si trupului se numea purificatie
levitica. Aceste purificatii erau necesare cand omul ajungea intr-o stare spirituala decazuta, o intinare a vietii
sufletesti sau trupesti. Erau provocate de atingerile de cadavrul vreunui om, de imbolnavirea de lepra sau de relatiile
sexuale extraconjugale i n afara concubinelor. Omul nu mai putea astfel sa ramana in comunitatea religioasa, nu mai
participa la cultul divin si era chiar scos din societate. S-au dat de aceea legi purificatoare pentru a se solutiona
aceasta problema. Purificatiile au un caracter tipic, prefigurand baia botezului crestin.

Legea mozaica prevedea ca cel ce se va atinge de un cadavru omenesc sa fie considerat necurat timp
de 7 zile. Curatirea se facea de catre un barbat curat care nu era obligatoriu sa fie preot. El lua apa de izvor la care
adauga cenusa de la sacrificiul vacii rosii si cu isop stropea pe cel necurat in ziua a treia si in ziua a saptea. Cand
cineva se atingea de cadavrul unui animal, necuratia tinea doar o singura zi.

In cazul leprei, excluderea din comunitate se hotara de catre preot. El declara daca respectivul nu este
contaminat cu lepra sau dimpotriva, trebuie sa paraseasca comunitatea. Leprosii trebuiau sa umble cu capetele
descoperite, cu hainele rupte la piept si, in cazul in care cineva se apropia de ei, erau obligati sa strige Tame!
(necurat!). Daca lepra era vindecata, el reveea in comunitate, iar preotul ii facea curatirea, care consta intr-o jertfa cu
lemn de cedru (durabilitate), isop (curatenie), si lana rosie (viata deplina). Era stropit de 7 ori. Etapa curatirii dura 7
zile dupa care se aduceau doi berbeci fara meteahna, o oaie si o efa de grau ca jertfa pentru curatire. Se facea acum
sfintirea leprosului. In poporul iudeu se acorda mare atentie leprei caselor. Preotii cercetau casele respective si
hotarau inchiderea lor timp de 7 zile, timp in care se razuiau peretii si se retencuiau, iar daca boala revenea, casa era
daramata. Mai exista lepra vesmintelor de in, lana sau piele. Acestea erau inchise de catre preoti timp de 7 zile dupa
care se spalau sau se distrugeau.

In cazul necuratiei lauzei, aceasta dura 7 zile pentru femeia care nastea un baiat si 14 zile pentru cea
care nastea o fata. Dupa aceasta perioada, femeia isi spala corpul, vesmintele si obiectele pe care le atinsese, care
deveneau curate numai pentru cei ai casei. Femeia lauza nu trebuia sa paraseasca casa timp de 33 de zile pentru
femeia care nastea un baiat si 66 de zile pentru cea care nastea o fata. Apoi, venea la locasul sfant si aducea ca jertfa
de necuratie un miel de un an ca ardere de tot si un pui de porumbel ca jertfa pentru pacat.
Femeia care era la ciclul menstrual era considerata ca necurata timp de sapte zile, timp n care ea
necurea toate obiectele sau fiintele de care se atingea, acestea fiind socotite necurate o zi. Apoi venea la Templu si
fcea aceleasi jertfe. Dac se imbolnavea si in aceasta perioada avea ciclu menstrual, era considerata necurata pe tot
timpul bolii.

Cultul zilnic
Cultul divin este alctuit din manifestri interne si externe ale credintei omului, prin care-si exprima
sentimentele de adorare si supunere fa de Dumnezeu. Primii care si-au exteriorizat sentimentele au fost Cain si
Abel, iar Enos a fost primul care a invocat numele divin. In vremea patriarhilor, cultul era simplu, la el adaugandu-se
actul circumciderii. La scoaterea din Egipt, evreilor li s-a dat Legea prin Moise si au fost instituite noi institutii
religioase care caracterizau monoteismul si aveau o misiune dubla: pastrarea credintei in unicul Dumnezeu si
pregatirea omenirii pentru venirea Mantuitorului.

Cultul zilnic exprima manifestarea neintrerupta a sentimentului de adorare a lui Dumnezeu si consta
din aducerea de jertfe dimineata si seara. Acestea erau holocaustele zilnice, cate un miel de un an seara si dimineata,
la care se adaugau adaosuri nesangeroase. Focul ardea continuu pe jertfelnic. Jertfa zilnica expia pacatele poporului
savarsite ziua si noaptea. Se exprima sentimentul ca Dumnezeu este stapanitorul poporului Israel. La jertfire, preotul
intra n Sfanta si tamaia, curata si completa candelele Menorahului. Dupa jertfa, preotul rostea o binecuvantare
asupra poporului. S-au instituit si sarbatori, zile festive inchinate adorarii deosebite a lui Dumnezeu. Ele erau legate
de ciclul sabatic, si erau urmatoarele: Sabatul, Anul Sabatic, Anul Jubileu si sarbatorile din cursul anului calendaristic
(prima si ultima zi de Pasti, Cincizecimea, Ziua Trambitei, Ziua Impacarii, Sarbatoarea Corturilor si sfarsitul anului).

Doua sarbatori durau sapte zile: Pastile si Sarbatoarea Corturilor. In sarbatori si in Sabat holocaustul
zilnic se dubla. In Sabat se schimbau si painile punerii inainte, iar in sinagoga se citeau pericope din profeti si se
explicau de catre rabini.

Fiecare sarbatoare avea un cult special, care consta in marirea jertfelor sangeroase cu adaosuri
nesangeroase. Cele mai multe jertfe se aduceau la Sarbatoarea Corturilor. La unele din ele se aduceau prinoase
speciale: un snop de orz a treia zi de Pasti sau doua paini din noua recolta la Cincizecime.

Srbtorile
Sabatul
Cea mai des intalnita sarbatoare era Sabatul (= a se odihni). La evrei ziua incepe de seara precedenta
pana in ziua respectiva, seara. Sabatul s-a instituit in amintirea zilei de odihna a lui Dumnezeu. In timpul patriarhilor
nu a fost respectat din cauza vietii nomade, la fel in Egipt. A patra porunca din Decalog amintea de cinstirea
Sabatului, care se facea sub doua aspecte:

- pozitiv, prin dublarea sacrificiului zilnic, schimbarea painilor punerii inainte, ospete, cantari.

- negativ, prin incetarea oricarui lucru din partea oamenilor liberi, a sclavilor si chiar a animalelor. Se
interzicea chiar aprinderea focului, comertul, transportul etc.

Dup exilul babilonic, de Sabat israelitii nu aveau voie sa fac mai mult de 2000 de pasi (calea
Sambetei). Toate aspectele, pozitive si negative, urmareau sa sublinieze importanta Sabatului. Erau permise:
aducerea jertfelor, taierea imprejur, participarea la ceremoiile Templului. Din timpul Macabeilor, evreii aveau voie sa
poarte arme in Sabat. Mantuitorul le reproseaza ca mintea lor ingusta oprea savarsirea faptelor bune in zi de Sabat.
Sabatul a ramas semn vesnic al legamantului lui Dumnezeu cu Israel. El voia sa aduca odihna oamenilor si
pamantului, dar simboliza totodata starea de odihna si fericire a omului in Rai.

Anul Sabatc
Cuvatul Sabath are si intelesul de an. Din sapte n sapte ani evreii serbau Anul Sabatic, ce urma s
aduca odihna pmantului, care nu era lucrat in anul respectiv. Ceea ce rodea de la sine revenea oamenilor nevoiasi,
strainilor si sclavilor. Anul Sabatic incepea la I Tiri (luna a saptea a anului) si cinstea pe Dumnezeu, adevaratul
prprietar al pamantului. Datoriile erau amanate, iar saracilor le erau chiar iertate, de aceea Anul Sabatic mai era
numit si Anul Iertarii sau Anul Domnului. Anul Sabatic a inceput sa fie sarbatorit in al XIV-lea an de la ocuparea Tarii
Sfinte. Dup exilul babilonian a fost neglijat. Evreii puteau in aceasta perioada s zideasca case, s repare drumuri
etc.

Anul Jubileu
Dupa Legea mozaica, se prznuia n al cincizecilea an dup apte ani Sabatici. Incepea la 15 Tiri i se
prznuia prin nelucrarea pmntului, retrocedarea pamanturilor confiscate sau cumparate, eliberarea sclavilor cu
intreaga familiei. In Anul Jubiliar erau ajutati saracii, strainii, nu se lua dobanda dar nu se cereau nici imprumuturi.
Produsele pamantului erau hrana pentru nevoiasi, straini si animale. Dumnezeu ii asigura pe evrei ca le va da recolte
bogate intotdeauna inaintea Anului Sabatic sau Anului Jubileu. Recastigarea dreptului asupra pamantului instrainat si
eliberarea sclavilor puneau in lumina egalitatea tuturor oamenilor in fata lui Dumnezeu. Cele trei sarbatori sabatice
au o deosebita importanta moral-sociala. Munca este o indatorire sfanta a omului, dar ea nu trebuie sa-l cuprinda pe
om in detrimentul lui Dumnezeu. Pentru evrei odihna nu insemna inactivitate, ci era prevazuta o activitate spirituala
dedicata lui Dumnezeu. Sentimentul de umanitate este reliefat in mod deosebit. Toti evreii au dreptul la proprietate,
cei saraci se bucura la fel ca si proprietarii de roadele pamantului. Solidaritatea si dragostea frateasca erau ocrotite si
cultivate.

In acelasi timp, prin nelucrarea pamantului se exprima spiritul de conservare a naturii pe care oamenii
trebuiau sa o ocroteasca. Sarbatorile mozaice erau si prilej de mare bucurie pentru oameni.

Srbtorile anuale
Intre sarbatorile anuale, cele mai importante sunt Pastile, Cincizecimea si Sarbatoarea Corturilor.
Acestea erau legate de evenimente din istoria poporului evreu: Pastile (exodul din Egipt), Cincizecimea (primirea Legii
pe Muntele Sinai), Sarbatoarea Corturilor (vietuirea timp de 40 de ani in corturi). Sarbatorile acestea aveau o relatie
si cu muncile agricole: Pastele (inceputul secerisului), Cincizecimea (incheierea secerisului) si Corturile (inceperea
culesului).

Pastle
Se prznuiau la 14 Nisan, perioada de primavara, ca simbol al renasterii la o viata noua. Termenul se
traduce prin a trece (ingerul Domnului care i-a pedepsit pe uii si i-a crutat pe altii). Trimite si la eliberarea din robia
egipteana. Tocmai de aceea Pastile ca si Sarbatoarea Corturilor se serba timp de 7 zile. Au existat trei modalitati de
praznuire:

1. De la iesirea din Egipt pana la intrarea in Tara Sfanta capul familiei alegea un miel de un an fara
meteahna la 10 Nisan, iar in seara zilei de 14 Nisan il junghia. Cu sangele erau unse usile si usiorii casei. Mielul se
frigea cu toate maruntaiele, nu era fiert si nu i se zdrobeau oasele. Se consuma cu azima si ierburi amare, imbracati si
incinsi, gata de drum. Nu se lasa nimic pe a doua zi, iar ceea ce ramanea era ars. Di mielul pascal nu aveau voie sa
consume cei necurati sau cei netaiati imprejur. Nerespectarea acestor prescriptii se pedepsea cu moartea prin
lapidare. Daca cineva nu putea sa respecte aceasta randuiala, era obligat sa serbeze Pastile la 14 ale luii urmatoare.
Doar prima si ultima zi de Pati se serbau cu incetarea lucrului si adunare. Se manca doar azima. Painea nedospita
amitea de aluatul cu care au fugit evreii. Dospitura era considerata un simbol al pervertirii, al coruptiei.

2. De la intrarea in Tara Sfanta la robia babilonica. La Pasti se sacrificau doar miei. Care se junghiau la
Locasul Sfant. Junghierea se facea i curtea Templului de catre fiecare cap de familie. Sangele se varsa la picioarele
altarului, se renuntase la ungerea usilor si a usiorilor casei. Evreii veneau din toata tara pentru aceasta sarbatoare la
Ierusalim, aducand cu ei corturi. Consumarea mielului pascal avea acelasi ceremonial.

3. In perioada de dup robia babilonic influenta rabinilor a dezvoltat ritualul praznuirii Pastilor. In
seara de 14 Nisan membri familiei isi spalau mainile si picioarele, capul familiei binecuvanta mancarurile. Se
consumau patru pahare de vin negru. Se binecuvanta primul pahar, tatal se spala pe maini si binecuvata ierburile
amare. Capul familiei istorisea tuturor iesirea din Egipt. Se umplea al doilea pahar si se citeau Psalmii 113-114, care
faceau parte din Imnul Mare. Dupa consumarea paharului II tatal se spala din nou pe maini si binecuvata mielul. Se
consuma al treilea pahar, dupa care se citeau Psalmii 115-118 si circula al IV-lea pahar de vin. Acest ceremonial s-a
impus dupa exilul babilonic si nu are fundament scripturistic.

Jertfa mielului pascal are un inteles tipic, preinchipuind pe Mielul lui Dumnezeu, jertfit pentru iertarea
pacatelor intregii omeniri. Pastile cuprindeau doua momente:

- jertfa de curatire

- ospul pascal care are un inteles tipic, prefigurand Sfanta Euharistie. In aceasta idee, iudeii nu aveau
voie sa lase ceva din mielul pascal sau sa-i zdrobeasca oasele. Intre acest ritual si Cina cea de taina exista anumite
puncte asemanatoare. Mielul Pascal are aspect dublu: jertfa pentru stergerea pacatelor si jertfa de pace.

Cincizecimea
Este cea de-a doua sarbatoare anuala care se praznuieste dupa trecerea celor 7 saptamani, in ziua a
50-a la 6 Sivan (Iesire 34, 22). In Ziua Cincizecimii se aduceau 2 vitei, un junc si 7 miei de un an fara meteahna ca
holocaust, la care se adauga sacrificiul nesangeros corespunzator. Se mai aduceau doua paini dospite din 2/10 efa de
grau din recolta noua ca primitie lui Dumnezeu si odata cu ele un tap ca jertfa pentru pacat, un junc, doi berbeci si
sapte miei ca holocaust.

La sarbatoarea Cincizecimii, israelitii, pe langa jertfele impuse de Lege mai audceau si sacrificii de pace
voluntare, de drept multumire inaintea lui Dumnezeu care-i binecuvantase cu recolte bogate. In Sinagogi,
sarbatoarea Cincizecimii este praznuita cu citirea celor 10 porunci si a cartii Rut.

Dupa parerea rabinilor, incepand cu secolul II d.Hr. Cincizecimii i s-a atribuit si o insemnare istorica, ea
fiind instituita in amintirea darii legislatiei sinaitice dupa trecerea a 50 de zile de la Pasti. Cincizecimea iudaica a
prefigurat Cincizecimea crestina, ziua pogorarii Duhului Sfant, cand s-a dat omenirii Legea cea nou, scris n inima,
nu pe tablele de piatra.

Corturile
Cea de-a treia sarbatoare anuala se praznuia, ca si Pastile, timp de sapte zile, incepand cu ziua de 15
Tisri si pana la 22 Tisri. Ea se praznuieste in amintirea sederii evreilor in corturi pe timpul peregrinarii celor 40 de ani
prin pustie, cand Dumnezeu le-a purtat de grija. Serbarea ei se mai face si in semn de multumire lui Dumnezeu
pentru druirea unei ri, dar i pentru strangerea recoltelor de toamna.

Israelitii sarbatoreau in corturi construite pe acoperisul caselor, in curti sau pe strazi, in amintirea celor
40 de ani din pustie, solemnitatea lor fiind marcata de aducerea mai multor jertfe. De asemenea, in semn de bucurie,
israelitilor li se porunceste sa ia ramuri de copaci frunzosi, de finic, de palmieri si de salcie.

Se considera ca o sarbatoare mai putin religioasa si mai mult populara care incheia sirul praznicelor din
cursul anului.

Ceremonia sarbatorii includea si mergerea preotului in fiecare dimineata la lacul Siloam, ca sa ia apa
intr-un vas de aur. Apa amestecata cu vin o varsa la poalele altarului jertfelor in sunetul muzicii instrumentale si al
cantecelor, in amintirea momentului cand Moise a scos apa din stanca. Aceasta apa vie simbolizeaza apa vie a
mantuirii pe care o va aduce Mesia.

Teologii rationalisti considera ca praznuirea Corturilor nu este de origine mozaica, intrucat ea a fost
imprumutata de la canaanei care, pe timpul toamnei, aveau o astfel de sarbatoare legata de inceputul anului. Bucuria
strangerii recoltei este o sarbatoare generala, care nu este specifica canaaneilor, iar la poporul evreu ea are un
continut cu totul specific din punct de vedere religios.

Alte sarbatori
Anul nou religios incepea cu luna Nissan sau Aviv, iar praznuirea lui se incadreaza in randuiala
inceputului de luna si consta din jertfirea unui tap pentru pacat, 2 vitei, un berbec si sapte miei plus adaosul
nesangeros si turnare corespunzatoare ca holocauste.

Anul nou civil incepea cu luna a VII-a, Tisri, si se anunta prin sunet de trambite. Prima zi a anului civil
este praznuita prin repaus sabatic, adunare sfanta si suplimentarea jertfelor pentru arderea de tot si curatirea
pacatelor. Anul nou civil poarta numele de capul rosu sau ziua judecatii pentru ca acum se decide soarta fiecarui
evreu pentru anul care incepe. Evreii mai numesc an nou si alte zile: prima zi a lunii Nissan cu care incepe
numaratoarea anilor de domnie, prima zi a lunii Elul cand se face zeciuirea si ziua a XV-a a lunii Svat numita anul nou
al pomilor.

Ziua mpcrii se praznuieste in fiecare an la 10 Tisri, ca zi a iertarii, sau ziua mare a impcarii. In
aceasta zi legea prevedea repaus sabatic, adunare sfanta si aducerea jertfelor. Fata de celelalte sarbatori, in aceasta zi
se posteste din seara zilei a noua pana in dimineata zilei a zecea, de aceea era socotita cea mai mare zi de odihna
pentru smerirea sufletelor.

In ziua impacarii se iarta toate pacatele comise in cursul unui an si aceasta iertare se obtine mai ales
prin jertfele aduse de arhiereu. Pentru indeplinirea ritualului, arhiereul priveghea toata noaptea de 9 spre 10 Tisri si
dimineata se spala pe corp si apoi imbraca vesmintele sfinte ca sa curateasca locasul sfant, jertfelnicul, preotii si toata
obstea.

Motivul instituirii divine al sarbatorii se pare ca sta in relatie cu pedepsirea lui Nadab si Abiud, fiii lui
Aaron, care au adus foc strain in loca sul sfant netinand seama de porunca divina ca numai arhiereul, odata pe an
avea voie sa intre in Sfanta Sfintelor ca sa impace tot poporul cu Dumnezeu.

Un alt motiv al instituirii il ofera traditia iudaica ce leaga ziua speciala de la 10 Tisri de iertarea
poporului de pacatul idolatriei savarsit in timp ce Moise primea tablele Legii pe muntele Sinai

Ritualul din ziua impacarii este indeplinit doar de arhiereu, care in dimineata praznicului aducea ca
jertfa pentru pacat un vitel si doi tapi, precum si un berbec ca ardere de tot. Arhiereul lua juncul pe capul caruia
rostea pacatele sale si cale formatiei sale si il injunghia, adunand sangele intr-un vas. Tamaia apoi in Sfanta Sfintelor
tronul indurarii, apoi iesea si lua vasul cu sange si intra a doua oara in Sfanta Sfintelor stropind cu el o data catre
tronul indurarii si de sapte ori inaintea lui. Apoi jertfea tapul ca jertfa pentru pacatele poporului si cu sangele lui intra
a treia oara in Sfanta Sfintelor, facand acelasi lucru ca si cu sangele vitelului.

Stropirea cu sangele celor doua victime simbolizeaza stergerea pacatelor arhiereului, preotilor si
poporului. Era curatat apoi locasul sfant, arhiereul luand din sangele celor doua victime si ungand coarnele altarului
tamaierii si stropind de sapte ori inaintea lui. Acest ritual era repetat la altarul jertfelor, iar sangele ce ramanea era
varsat la picioarele jertfelnicului.

Partea principala a ritualului se incheia cu citirea unor rugaciuni. Ritualul din ziua impacarii are pe langa
simbolismul actiunilor cultice si o insemnatate tipica, prefigurand jertfa unica si desavarsita a Mantuitorului Hristos
pe care o aduce spre iertarea pacatelor si spre impacarea intregii creaturi cu Dumnezeu.
Sarbatorile postmozaice
Sarbatoarea Purim a fost instituita in amintirea salvarii poporului iudeu in exil de la nimicirea decretata
de Aman, ministrul regelui Artaxerxes al persilor. Este cea mai vesela sarbatoare a evreilor, sarbatorindu-se in zilele
de 14 si 15 Adar. In prima zi de purim se citeste in sinagoga textul cartii Estera, se fac ospete, se ofera daruri
prietenilor si saracilor, se consuma bautura multa etc.

Hanukka sau reinnoirea Templului [sarbatoarea luminilor], a fost instituita de Iuda Macabeul in anul
165 i.Hr., n amintirea curatirii si sfintirii Templului, dupa profanarea de catre regele sirian Antioh IV Epifanes.
Sarbatoarea incepe la 25 Kiselev si dureaza opt zile in care se aduc la templu holocauste si jertfe de pace. n sinagogi
se citesc rugaciuni speciale, se aprind lumanari in fiecare zi, acest lucru fiind insotit de cantece si veselie.

Grupari si partde religioase


Moise a vrut ca prin Lege sa transmita sentimentul unitatii nationale, insa cele 12 semintii s-au
despartit in anul 933 i.Hr., iar dupa exilul babilonian separarea a fost si mai mult evidentiata.

Fariseii. Sursele ce vorbesc de ei sunt foarte numeroase: Iosif Flaviu, Talmudul si cel mai bine Noul
Testament. Acestia au aparut dupa secolul IV i.Hr. scrierile Vechiului Testament neamintind nimic de ei. Erau numiti
perusim in ebraica, aceasta insemnand a separa, a distinge. Ei s-au numit asa pentru ca intentia lor era sa se
indeparteze de lucrurile necurate. Persoana si faptele persoanei in conceptia iudaica sunt una si aceeasi, de aceea
fariseii se indepartau de toti cei socotiti pacatosi. Prima atestare a lor este din vremea stapanirii siriene, in vremea lui
Antioh IV Epifanes (175 i.Hr). In 170 acesta jefuieste Templul, i ia tezaurul si interzice aproape toate practicile
religioase iudaice, din acest motiv izbucnind rscoala Macabeilor. Acestia au gasit sprijin intr-un partid format pentru
a rezista elenismului, partidul hasidinilor (al oamenilor piosi), radacina fariseilor. Dup victoria macabeilor, fariseii
rman alturi de ei pan in 105 cand Macabeii vor sa pastreze si functia arhiereasca (Ioan Hircan, Alexandru,
Aristobul). Cand la conducere ajunge Alexandra, sotia lui Alexandru Ianeul, ea a fcut pace cu fariseii, i-a favorizat, iar
cei doi fii ai ei au ajuns rege si arhiereu. Fariseii au trecut la persecutii impotriva celor ce erau de partea lui Alexandru
Ianeul.

Cand au aprut nentelegeri la scaunul de domnie, fariseii l-au detronat pe Ioan Hircan II si l-au pus pe
Aristobul. Pompei i supune pe evrei iar fariseii ajung in umbra pana la Irod cel Mare (37 i.Hr.), cand acesta a inceput
sa i persecute iar ei au ramas in opozitie. Astfel ei ajung un fel de martiri ai poporului, fcndu-i in cele din urma
iubiti de catre acesta.

nvtur. Admiteau traditia orala ce interpreta si completa Legea. Sub influenta lor, se considera ca e
mai periculos sa calci prescriptiile invatatilor decat prescriptiile Legii. Credeau in nemurirea sufletului, in invierea
mortilor si in liberul arbitru, spre deosebire de saduchei. Atitudinea lor era diferita in privinta stapanirii straine. Unii
credeau ca e o pedeapsa de la Dumnezeu si ca trebuie acceptata, altii ca e o lovitura data teocratiei si sprijineau orice
revolta. Erau preocupatii sa fie liderii spiritual-religiosi ai poporului, orice tendin prooroceasca ce nu era in spiritul
lor trebuind eliminata.

Se crede ca informatiile privitoare la Ioan Botezatorul care au ajuns la urechile lui Irod Antipa s-au
datorat uneltirilor fariseilor. Mantuitorul a avut la inceput o atitudine prudenta fata de ei, cautand sa-i lumineze cu
invataturile Sale. Le da si explicatii convingatoare, dar si prin puterea harica, prin savarsirea de minuni inaintea lor.
Fariseii considerau ca acest prooroc din Nazaret huleste impotriva lui Dumnezeu cand spune ca iarta pacatele, ca nu
posteste, ca intra in casele celor pacatosi, ca nu respecta Sabatul. Mantuitorul incearca sa le explice ca principiul divin
se afla in panul spiritual al omului, nu in cel material.
De mai multe ori fariseii au incercat sa-L prinda pe Mantuitorul in cuvant, i-au cerut semn din cer, dar
intelepciunea divina a ramas intotdeauna deasupra lor. Mantuitorul ii sfatuieste pe ucenici sa se fereasca de aluatul
rau al fariseilor si rosteste un cutremurator inchizitoriu impotriva fariseilor si carturarilor, in care ii acuza: ca inchid
drumul spre Imparatia Cerurilor, ca sunt preocupati sa aiba multi prozeliti pe care ii invata apoi lucrarea pierzaniei, ca
au o selectie a juramintelor ce trebuie sau nu trebuie facute, ca dau zeciuiala si din ce nu a prevazut Moise, dar nu
pretuiesc dreptatea si mila, ca sunt preocupati de aspectele exterioare vizavi de intinaciune dar pretuiesc mai putin
intinaciunea sufletului, ca pe dinauntru sunt morminte putrezite, ca cinstesc pe proorocii omorati de parintii lor,
socotindu-se mai buni decat aceia, desi ei persecuta pe Proorocul cel Mare.

Fariseii ii incita si pe saduchei impotriva Mantuitorului. Nu toti fariseii au avut aceeasi orientare in
privinta Mantuitorului (Gamaliel, Pavel, Iosif din Arimateea, Nicodim si altii). In cadrul primei comunitati crestine de
la Ierusalim s-au aflat si foarte multi farisei care au creat o situatie iudaizanta, reparata prin Sinodul Apostolic din anul
50. evlavia fariseilor si interpretarea orala a Legii a condus la alcatuirea a 650 de prescriptii talmudice ce au inchis
viata iudeilor intr-o servitudine greu suportabila. Aceasta prezentare a fariseilor din Noul Testament a facut ca in
zilele noastre, termenul de fariseu sa insemne fals, ipocrit, habotnic.

Carturarii sau Invatatorii de Lege proveneau dintre farisei ocupandu-se in special cu studierea Legii si
cu transmiterea traditiei stramosesti.

Saducheii ne sunt amintiti de catre aceleasi surse, numele lor fiind pus in legatura cu arhiereul Sadoc,
contemporan cu Solomon. Descendentii lui Sadoc ar fi pastrat functia de arhiereu pana la Antioh IV Epifanes. Acesta
era un artificiu, ei aparand mult mai tarziu in istorie, fiind formati doar din arhiereu si marii preoti. N-a existat o
identitate intre preotia iudaica si gruparea saducheilor, ceea ce a permis ca multi preoti sa devina crestini la
inceputurile Bisericii.

Isi fac cunoscuta prezenta in vremea Macabeilor, cand sunt de partea acestora in conflictul lor cu
fariseii. In timpul lui Irod s-au acomodat destul de bine, pentr ei contand sa aiba pace si liniste. La distrugerea
Templului, saducheii au disparut si ei. La aparitia Mantuitorului, saducheii au facut front comun cu fariseii impotriva
Acestuia.

Nu acceptau decat Scriptura, Traditia neavand pentru ei nici o valoare. Nu credeau in ingeri, in sufletul
nemuritor, in posibilitatea invierii. Respingeau si providenta divina si necesitatea harului divin, considerand ca lumea
functioneaza prin sine dupa Creatie. Spuneau ca Dumnezeu il lasa pe om liber, chiar ca S-a dezinteresat de poporul
Sau, deci nu trebuie asteptat nimic de la El sau de la Mesia. Morala no avea valoare pentru ei pentru ca nu credeau in
viata viitoare. Au ajuns sa nu aiba nici un ideal religios, jertfele neputand sa schimbe ceea ce te asteapta dup
moarte. Erau egoisti, lacomi, cruzi, nepotriviti cu statutul lor religios, straduindu-se sa combata in orice fel Biserica
din Ierusalim.

Samaritenii. In 722 i.Hr. Israel a fost desfiintat de invazia asirienilor, evreii fiind deportati in Asiria.
Sargon a adus pe teritoriul pe care locuiau evreii cinci triburi din tinuturile Orientului. In 715 a colonizat aici arabi, iar
in secolul urmator au fost aduse aici familii din Babilon, Elam si Persia. Aici s-au mai asezat si alti straini, dar au existat
si evrei care nu au fost deportati, acestia amestecandu-se cu strainii, iar religia lor devenind un mare sincretism.

Din Vechiul Testament acceptau doar Pentateuhul, credeau intr-un Dumnezeu unic, Moise era un mare
prooroc, credeau in ingeri buni si rai, in judecata de dupa moarte, in rai si iad si in inviere. Tineau Sabatul si
sarbatorile prescrise de Lege, practicau circumciderea si admiteau a II-a casatorie, respingandu-o pe a III-a si
acceptand cu greu divortul.

Cand evreii s-au intors din exil, samaritenii si-au oferit ajutorul, dar au fost refuzati pentru ca evreii ii
desconsiderau mai mult decat pe pagani, astfel aparand ura dintre iudei si samariteni. In vremea Mantuitorului, sa se
numeasca cineva samaritean era o mare injurie. Samaritenii incercau sa se razbune pe evrei. Talmudul spune ca este
acelasi lucru sa primeasca cineva mancare de la un samaritean cu a manca porc. Sacrificiile samaritenilor nu erau
primite niciodata la Templu.

Mantuitorul nu manifesta tendinte separatiste, ci trece prin Samaria adeseori, ramane aici, mananca cu
samaritenii, le vesteste Evanghelia Imparatiei, savarseste minuni. Parabola Samariteanului milostiv este expresia
sentimentelor frumoase purtate de Mantuitorul acestor oameni. La intemeierea Bisericii, ea s-a dezvoltat foarte usor
in Samaria. Astazi, din samariteni n-a mai ramas decat o mica comunitate in orasul Nablus si in Sichem.

Irodienii, partid de nuanta politica legat de dinastia lui Irod cel Mare. Pomeniti de trei ori in Noul
Testament, ei s-au asociat cu fariseii la ispitirea Mantuitorului in privinta dajdiei Cezarului. Se crede ca ei erau evrei
care vedeau in dinastia lui Irod o conducere binemeritata asupra poporului, iar in stapanirea straina protectia
binevenita dinastiei irodiene. Erau simpatizanti ai culturii romane si elenistice, mai multpolitici decat religiosi, au fost
printre altele implicati in spionarea si prinderea Sfantului Ioan Botezatorul.

Elenistii erau evrei ce locuiau in diaspora, in provinciile apropiate (Siria, Egipt) sau in Asia Mica, Grecia,
Italia. Manifestau influente din filosofia greaca, acestea manifestandu-se in limba, cultura si obiceiuri. Cei mai multi
si-au uitat limba, vorbind numai greaca, care a devenit si limba de cult. Evreii insa nu s-au deznationalizat, facand
calatorii la marile sarbatori, aducand ofrande si platindu-si zeciuielile.

I Sfnta Scriptur

1 Despre Sfnta Scriptur

Sfnta Scriptur este o colecie de cri considerate sfinte i canonice de ctre Biseric, deoarece ele sunt
scrise sub inspiraia Duhului Sfnt.

Avnd n vedere timpul n care au fost scrise crile, Sfnta Scriptur se mparte n:

1. Vechiul Testament alctuit din 39 cri canonice scrise nainte de Hristos.


:

2. Catalogul crilor canonice ale Vechiului Testament: Facerea sau Geneza, Noul Testament alctuit din 27 cri
scrise dup Hristos.
Ieirea sau Exodul, Leviticul, Numerele, Deuteronomul, Iosua Navi, Judectori, Rut, 1-4 Regi (sau 1-2 Samuel i 1-2
Regi), 1-2 Paralipomena (sau 1-2 Cronici), Ezdra, Neemia, Estera, Iov, Psalmii, Proverbele lui Solomon, Ecclesiastul,
Cntarea Cntrilor, Isaia, Ieremia, Plngerile lui Ieremia, Iezechiel, Daniel, Osea, Amos, Miheia, Ioil, Avdia, Iona,
Naum, Avacum, Sofonie, Zaharia i Maleahi.

Aceste cri sunt sfinte att prin originea lor, ct i prin cuprinsul lor.

Dup origine, crile sunt sfinte pentru c ele nu sunt produsul minii omeneti, ci sunt scrise de ctre autori
inspirai de Duhul Sfnt.

Dup cuprins, crile sunt sfinte deoarece expun:

evenimente istorice care fac parte din iconomia mntuirii neamului omenesc;
adevruri religioase, descoperite de Dumnezeu oamenilor, cu privire la scopul supranatural destinat lor i la
raportul omului fa de Dumnezeu;
ndemnuri practice necesare oamenilor pentru a-i conforma viaa, astfel nct s-i ating menirea;
Caracterul special al acestor cri a fost contientizat chiar de autorii lor. Astfel, Moise numete cartea sa
Cartea Legii (Dt 31, 26), la fel i Iosua Navi (Ios 24, 26). Profetul Daniel numete Scriptura Crile prin excelen
(Dn 9, 2), iar n vremea Macabeilor ele se vor numi Crile Sfinte (1 Mac 12, 9). Mntuitorul Hristos numete
Vechiul Testament Legea (In 10, 34), iar Sf. Ap. Pavel Sfintele Scripturi (Rom 1, 2). Pe alocuri, gsim i numirea
simpl de Scriptur.

Sfinii Prini dau acestor cri diferite numiri Scriptur Sfnt, Scriptur Dumnezeiasc, Scriptur
Inspirat, Pagini cereti toate artnd c ei erau deplin contieni de caracterul divin al Sfintei Scripturi.

Din timpul Sf. Ioan Gur de Aur (sec. IV) este adoptat numirea -Crile Sfinte, apoi pe scurt
. Aceast numire a trecut n limba latin cu corespondentul Biblia, -ae, generalizndu-se, ulterior, n aceast
form la toate popoarele cretine.
1.2 mprirea crilor Sfintei Scripturi

Cea mai general i mai cunoscut mprire a Sfintei Scripturi o aflm la Tertulian, care mparte crile sfinte
n: Vechiul Testament i Noul Testament.

n Septuaginta, Vechiul Testament este denumit prin termenul (= dispoziie de pe urm, legmnt,
testament), folosit de alexandrini pentru a reda ebraicul berit (=legmnt, nvoial, pact). Termenul berit a fost
utilizat de evrei spre a desemna, iniial, Legmntul propriu-zis ncheiat de Dumnezeu cu poporul ales, pentru ca,
ulterior, s fie aplicat nu doar Pentateuhului, ci tuturor crilor sfinte ale Vechiului Testament.

ns , derivnd de la verbul (=a da ultima dispoziie, a dispune), nu red cu acuratee


aliana, legmntul exprimat prin berit, ci are mai mult un sens testamentar.

Achila, Simmah i Theodotion au tradus ebraicul berit prin , derivat de la verbul (=a face
pact, a face legmnt), termen mai potrivit, dar care nu s-a consacrat.

Itala traduce gr. prin lat. testamentum.

Tertulian era de prere c, termenul juridic instrumentum(=act doveditor, document) este cel mai potrivit,
deoarece crile Sfintei Scripturi conin dovezi ale existenei lui Dumnezeu.

Cu aplicaie la Sfnta Scriptur, termenul testament are, pe lng sensul obinuit de voina, ultim dispoziie a
celui ce moare, i sensul de pact, nvoial, legmnt ntre cei vii.

Cauza pentru care legmntul lui Dumnezeu cu oamenii se numete testament o arat Sf. Isidor Pelusiotul:
Pactul, adic fgduina, Scriptura l numete testament pentru fermitatea lui inviolabil, cci pactele se stric
adesea, nu se stric ns testamentele legale.

Mntuitorul Hristos i autorii Noului Testament numesc Scriptura Vechiului Testament, de multe ori, cu
denumirea Lege; Noul Testament numindu-se Legea Nou, n opoziie cu Vechiul Testament Legea Veche.

Crile Sfintei Scripturi au mai fost mprite, att la evrei, ct i la cretini, fie n funcie de cuprinsul lor, fie n
scop liturgic, practic i tiinific.

Evreii mpreau, n sec. II .Hr., crile Vechiului Testament n 3 clase:

1. Legea lui Moise (Tora), adic Pentateuhul;


2. Profeii:
anteriori (nebiim rionim): Iosua Navi, Judectori, 1-2 Samuel, 1-2 Regi;
posteriori (nebiim anahorim): crile profetice propriu-zise;
3. Scrieri (Chetubim), adic restul crilor canonice ale Vechiului Testament;
Ulterior, Cntarea Cntrilor, Rut, Plngerile, Ecclesiastul i Estera au format o colecie separat (Meghilot=volume),
dat fiind c aceste cri erau lecturate la anumite srbtori: Cntarea Cntrilor la Pati, Rut la Cincizecime, Plngerile
la comemorarea drmrii Ierusalimului, Ecclesiastul la srbtoarea Corturilor, Estera la srbtoarea Purim.

Nu se tie ce anume i-a determinat pe evrei s mpart astfel crile Vechiului Testament. Prerile sunt
diverse: unii consider c gradul de inspiraie prezent n cele trei grupe ar fi cauza mpririi, alii spun c ordinea
cronologic a scrierilor sau a primirii lor n canon ar fi fost luat n calcul, sau asemnarea cuprinsului.

Pe lng aceast mprire n 3 clase, evreii au realizat i o mprire a textul biblic n scop liturgic. Moise
poruncise ca n fiecare an, la srbtoarea Corturilor, s se citeasc Legea n fa poporului (Dt. 31, 11). Ulterior, apare
obiceiul de a se citi n zilele de sabat anumite pri din Lege.

n acest sens, evreii din Palestina mpriser textul Pentateuhului astfel nct, n decurs de 3 ani s fie citit n
ntregime, n timp ce n Babilon, Legea trebuia citit, integral, n zilele de sabat ale unui singur an. Obiceiul sinagogilor
din Babilon a fost preluat, treptat, de ctre toate sinagogile i pstrat pn astzi. De aceea, Legea a fost mprit n
54 parae (de la verbul para=a mpri), dup numrul smbetelor dintr-un an. Cu timpul, pe lng parae, au
nceput s fie citite n adunrile liturgice i pri din Profei, care au fost i ei mprii n 85 haftare (fatar=a demite),
ce se citeau la sfritul serviciului divin.

n vremea Mntuitorului era n uz citirea att din Lege, ct i din Profei, iar din sec. III d.Hr., evreii au mprit
i Scrierile n 7 capitole.

De la cretini, iudeii au adoptat mprirea actual n capitole i versete a testului biblic.

Funcie de cuprinsul lor, cretinii au mprit crile sfinte ale Vechiului Testament n 4 clase:

1. cri legislative: Pentateuhul


2. cri istorice: Iosua Navi, Judectori, Rut, 1-4 Regi, 1-2 Paralipomena, Ezdra, Neemia, Estera;
3. cri didactico-poetice: Iov, Psalmii, Proverbele lui Solomon, Cntarea Cntrilor, Ecclesiastul, Plngerile;
4. cri profetice: 16 cri;
Astzi, a fost adoptat mprirea n 3 clase:

1. cri istorice
2. cri didactico-poetice
3. cri profetice
Aceast mprire n 3 clase include Pentateuhul n categoria crilor istorice.

Cretinii au preluat de la iudei obiceiul de a citi, atunci cnd se adunau pentru svrirea cultului, anumite
pri din Sfnta Scriptur, aprnd, astfel, i la ei necesitatea de a mpri textul sacru pentru uz liturgic. Dovezi n
acest sens avem la Sf. Iustin Martirul, Fragmentul Muratori, Tertulian, Fer. Augustin .a. Sf. Ioan Hrisostom spune c,
n Rsrit, se citea ntr-un an ntreaga Scriptur a Noului Testament.

n sec. V d.Hr., diaconul Eutalie din Alexandria, mparte textul Faptelor i pe cel al Epistolelor n 57 leciuni,
pentru fiecare duminic i srbtoare a anului. Aceasta este prima mprire despre care se tie cu certitudine, dar,
desigur, i nainte de Eutalie trebuie s se fi fcut o astfel de mprire asupra textului Evangheliilor, n aa fel nct s
poat fi citite n ntregime ntr-un singur an. Cu siguran, citiri se fceau i din Vechiul Testament, pn astzi avem
citirea Paremiilor.

mprirea Sfintei Scripturi n capitole i n versete a fost fcut pentru uz particular i tiinific. n sec. XIII,
cardinalul tefan Langton mparte textul biblic n capitole, iar n sec. XVI, editorul Robert tefan introduce n textul
Vulgatei mprirea n versete.

1.3 Studiul Introducerii n Sfnta Scriptur


Studierea textului Sfintei Scripturi necesit o parte introductiv, avnd scopul de a art i a apra caracterul
divin al Scripturii cu toate consecinele ce decurg de aici.

Acest Studiu introductiv este menit s mprteasc cunotinele necesare pentru a dobndi nelegerea
sensului adevrat al Sfintei Scripturi.

Studiului biblic cu scop introductiv i corespunde disciplina teologic numit Isagogie (gr. =a
introduce).

Necesitatea acestui studiu este dat de chiar natura special a Sfintei Scripturi. nvturile teologice i
filozofice cuprinse n Sfnta Scriptur sunt sublime, dar ele au fost scrise ntr-un timp foarte ndeprtat, limba
original a scrierilor este moart, mprejurrile istorice, politice i sociale n care au trit scriitorii i primii cititori s-au
schimbat, toate acestea genernd dificultatea unei nelegerii corecte doar n baza citirii textului.

Cunoaterea temeinic a sensului adevrat al textelor biblice constituie un izvor nesecat de nlare
sufleteasc, de ncurajare i de mngiere sufleteasc. O tlcuire eronat i o nelegere greit a Scripturii pot deveni
piatr de poticnire i pot genera nvturi eretice, aducnd ruina sufleteasc.

Scopul unui studiu introductiv adecvat trebuie s rspund necesitii care l-a generat i i-a favorizat
dezvoltarea.
Scopul studiului biblic este de a face posibil nelegerea corect a Sfintei Scripturi, iar pentru asta este
necesar s nelegem, n primul rnd, caracterul divin al Scripturii, acela de carte sfnt, i, apoi, s rezolvm toate
acele probleme care se pun n legtur cu ea: autenticitatea, integritatea i adevrul ei.

Studiul biblic are dou scopuri:

a) nelegerea adecvat a Sfintei Scripturi;


b) aprarea autoritii divine a Sfintei Scripturi;
Metoda corespunztoare studiului biblic este una istoric.

Faptul inspiraiei este un fapt istoric, autenticitatea, adic scrierea crilor de ctre oameni este fapt al
revelaiei, pstrarea textului biblic este fapt istoric, persoanele i evenimentele tratate sunt i ele istorice, deci ntreg
studiul biblic este un studiu eminamente istoric. Orice eveniment istoric trebuie dovedit pe cale istoric, cu
argumente istorice, argumente externe, care sunt singurele doveditoare n materie istoric. n acest sens,
argumentele istorice au fost analizate, criticate, iar n msura n care i-au dovedit fora au fost adoptate.

1.4 Izvoarele i literatura Introducerii n Vechiul Testament


Spre a putea afla adevratul sens al unei scrieri, este necesar s se efectueze cercetri, s se realizeze
transpunerea interpretului n mediul respectiv, s se cunoasc mprejurrile interne (mentalitate, cultur, concepie,
stare sufleteasc etc.) i externe (timpul i locul scrierii, starea social a persoanelor etc.) ale autorului i ale primilor
cititori.

Astfel, apare necesitatea unor studii auxiliare:

Filologia sacr sau cunoaterea limbilor originale n care au fost scrise crile Scripturii este foarte important,
deoarece, adesea, trebuie s se recurg la textul original pentru a se restabili sensul adevrat al exprimrilor.

Istoria contemporan, biblic i profan, aduce o bun cunoatere a mprejurrilor istorice n care s-au petrecut
evenimentele relatate.

Arheologia, profan i sacr, furnizeaz date despre starea de cultur general i starea de civilizaie a timpului n
care s-au petrecut evenimentele.

Geografia Palestinei i geografia rilor nvecinate.

Crile sfinte ofer informaii deosebit de importante pentru rezolvarea diferitelor probleme, aducnd mrturii
autentice despre originea, istoria, scopul i calitatea scrierilor sfinte, indicnd adesea direct sensul anumitor locuri ale
Scripturii (ex: textele profetice din Vechiul Testament au fost nelese corect, abia n urma derulrii evenimentelor din
Noul Testament).

Biserica are autoritatea i misiunea de a se pronuna atunci cnd se discut anumite sensuri exprimate de textul
biblic.

Operele Sfinilor Prini i ale scriitorilor bisericeti se constituie n izvoare deosebit de importante pentru
Introducerea n studiul biblic, deoarece n scrierile lor gsim adesea o interpretare direct a textelor sau mrturii
importante despre autoritatea, calitatea i istoria crilor sfinte.

Operele isagogice, antice i moderne, care trateaz probleme n legtur cu autoritatea i interpretarea Sfintei
Scripturi.

n timpurile mai vechi, nu a fost resimit nevoia studierii unor elemente introductive pentru cunoaterea
sensului adevrat al Scripturii, deoarece cititorii erau aproape, sub aspect istoric i cultural, de vremea n care au fost
scrise aceste cri. Nevoia unor reguli de interpretare apare ulterior, n sec. II d.Hr. Meliton de Sardes scrie prima
carte Cheia cuprinznd reguli de interpretare a expresiilor tropice. Nevoia de a apra autoritatea divin a crilor
sfinte devine stringent datorit prezenei i activitii ereticilor, determinnd apariia regulilor de interpretare. La
aproape toi Sfinii Prini ntlnim, mai mult sau mai puin, abordarea problemei isagogice. n sec. II, Sf. Teofil al
Antiohiei pune problema vechimii Scripturii Vechiului Testament; n sec. III, Sf. Irineu apr autoritatea divin a
Scripturii mpotriva ereticilor, iar Clement Alexandrinul vorbete n lucrrile sale despre autoritatea Scripturii, el fiind
iniiatorul interpretrii alegorice. Tertulian este i el preocupat de probleme isagogice. Origen, printele exegezei
biblice, exeget de interpretare alegoric, a fost un cercettor neobosit al textului sacru.

Aceast activitate de studiere i interpretare a fost continuat de foarte muli Prini i scriitori bisericeti: Sf.
Atanasie cel Mare, Sf. Ioan Hrisostom, Sf. Efrem Sirul, Fer. Ieronim, Fer. Augustin .a.

Din sec. XIV, problemele isagogice ncep s fie tratate separat, ajungndu-se la folosirea anumitor metode:
istorico-critic, istorico-literar-critic, mbriate de diferite coli.

Aceste metode au deschis calea raionalismului biblic, ceea ce a provocat n anumite coli negarea
evenimentelor biblice relatate i deformarea adevrurilor revelate.

II Canonul crilor Vechiului Testament


2.1 Noiunea de canon
Din punct de vedere etimologic, unii autori sunt de prere c termenul canon deriv de la grecescul
, iar alii de la ebraicul cane. Sensul propriu al termenului este acela de msurtoare sau b (trestie)
folosit de arhiteci pentru msurarea lungimii. n sens tropic, canon nseamn ndreptar sau regul.

Sf. Ap. Pavel folosete termenul cu sensul de regul moral: i toi cei ce vor umbla dup dreptarul
acesta... (Ga 6, 16).

Prin canon se nelege astzi catalogul crilor declarate de Biseric drept cri de ndreptare cretineasc i
inspirate, chiar aceste cri numindu-se cri canonice.

Crile canonice sunt cuprinse n Sfnta Scriptur i n ele exist rnduieli i norme de vieuire cretin
indispensabile pentru viaa moral necesar mntuirii credincioilor.

Aceste cri sunt de origine dumnezeiasc i sunt scrise sub inspiraia Duhului Sfnt, de aceea, canonic
echivaleaz i cu sensul de inspirat.

Sfnta Biseric este cea care are autoritatea de a hotr dac o carte este sau nu inspirat, doar ea avnd
sarcina de a veghea asupra pstrrii nealterate a nvturii cretine.

De-a lungul veacurilor, Sfnta Biseric i-a ndeplinit aceast misiune, fie n sens pozitiv (decretnd o carte
drept canonic), fie n sens negativ (excluznd o carte; ex. crile apocrife).

Caracterul canonic al unei cri este stabilit de Sfnta Biseric pe baza Sfintei Tradiii.

Aadar, exist un criteriu mai ndeprtat al canonului, Sfnta Tradiie i un criteriu mai apropiat, autoritatea
Sfintei Bisericii.

Bazat pe Sfnta Tradiie, Biserica Ortodox recunoate drept canonice 39 cri ale Vechiului Testament, cri
asupra crora, n decursul veacurilor, nu a existat nici o ndoial cu privire la originea lor divin.

Mntuitorul Hristos a citat adesea din Scriptura Vechiului Testament (In 5, 39; Lc 24, 44; Mt 21, 42 etc.),
atribuindu-i origine divin i autoritate divin. Aadar, nsui Mntuitorul a artat caracterul inspirat i normativ al
Scripturii Vechiului Testament.

2.2 Originea canonului iudaic

Canonul iudaic s-a format treptat, datorit preoimii care pstra la Templu crile socotite ca fiind inspirate de
Dumnezeu.

nceputul coleciei crilor sfinte a fost fcut cu Pentateuhul, Moise ncredinndu-i scrierea preoilor, fiii lui
Levi, cei ce purtau chivotul legmntului Domnului spre a o aeza alturi de chivotul legmntului Domnului ca s
fie ea acolo spre mrturie (Dt. 31, 9, 26). Urmaul lui Moise, Iosua Navi, a scris i el cele petrecute n vremea sa,
cartea fiind pstrat tot prin intermediul preoilor (Ios 24, 26). i Samuel a scris 2 cri pe care le-a pus naintea
Domnului (1 Sam 10, 25). Proorocul Ieremia s-a ngrijit s-i fie scrise cuvntrile (Ir 36, 4), iar Isaia i numete
scrierile Cartea lui Iahve.

n timpul profetului Daniel exista deja o colecie de cri profetice (Dn 9, 2), apoi s-au format colecii de psalmi
(2 Par 29, 30) i de proverbe (Prov 25, 1).

n prologul crii lui Isus, fiul lui Sirah, carte scris pe la anul 200 .Hr., se spune c la acea vreme exista
ntreaga colecie de cri sfinte.

Criteriile n baza crora au fost selectate aceste cri nu sunt cunoscute cu exactitate, dar ele au existat cu
certitudine, preoii excluznd din canon crile de cuprins i de caracter profan.

Se consider c, n vremea Mntuitorului, canonul iudaic era deja ncheiat. Cel mai probabil, ncheierea
acestuia a avut loc n perioada de reorganizare politic i religioas care a urmat ntoarcerii din exilul babilonic,
preotul Ezdra fiind cel care se presupune c a svrit-o.

Mrturiile istorice care pledeaz pentru aceast prere sunt urmtoarele:

a) Scriptura mrturisete c reorganizarea politic i religioas a poporului, dup ntoarcerea din Babilon,
este fcut de Ezdra i Neemia. ns, reorganizarea cultului fr grija tezaurului religios al crilor sfinte, nici nu se
poate nchipui.
b) 2 Macabei conine o mrturie clar asupra faptului c Neemia a nfiinat o bibliotec n care a adunat
toate crile regilor (probabil, profeii anteriori), ale profeilor (profeii posteriori), ale lui David (aghiografele), ct i
epistolele regilor peri despre daruri (probabil, crile lui Ezdra i Neemia). Textul n cauz este urmtorul: ...acesta
(Neemia), ntemeind o bibliotec, a adunat n ea crile privitoare la regi i profei i cele privitoare la David, precum
i scrisori regale cu privire la sfintele prinoase (2, 13).
c) De la Iosif Flaviu (38-100 d.Hr.) aflm c evreii din vremea sa venerau 22 cri sfinte, pe care el le mparte
n 3 categorii: 5 cri ale lui Moise, 13 cri ale profeilor (ele cuprind evenimente petrecute de la moartea lui Moise
i pn la domnia lui Artaxerxes), 4 cri ce cuprind laude pentru Dumnezeu i reguli morale pentru oameni. Scriitorul
iudeu mai spune c, dup timpul lui Artaxerxes, au mai fost scrise cri, dar ele nu au aceeai valoare cu cele scrise
pn atunci, deoarece succesiunea profetic a fost ntrerupt.
d) Talmudul afirm cu claritate c, n timpul lui Ezdra i Neemia, canonul Vechiului Testament a fost ncheiat.
e) Cartea apocrif a lui Ezdra (4 Ezdra 14, 18) spune c Dumnezeu i-a descoperit lui Ezdra toate crile
Vechiului Testament, 24 la numr.
f) n sec. I d.Hr., unii rabini puneau la ndoial caracterul inspirat al unor cri (Cntarea Cntrilor, Iezechiel,
Ecclesiastul) i propuneau excluderea lor din canon, ceea ce nseamn c ele se gseau deja n canon.
Cele 22 cri venerate de evrei erau, aa cum le tim astzi, de fapt 39 cri, asta pentru c evreii uneau:
cartea Rut cu cartea Judectori, 1-2 Samuel ntr-o singur carte, 1-2 Regi ntr-o singur carte, 1-2 Paralipomena ntr-o
singur carte, Ezdra i Neemia ntr-o singur carte, Plngerile lui Ieremia cu Cartea lui Ieremia, 12 Profei mici ntr-o
singur carte.

Evreii au, de fapt, pn astzi, 39 cri n canon, aceleai cri pe care le avem i noi. Spre deosebire de iudei
i ortodoci, romano-catolicii au n canon 45 cri, incluznd n rndul crilor canonice: Baruh, Tobit, Iudita, 1-2
Macabei, nelepciunea lui Solomon, nelepciunea lui Isus, fiul lui Sirah, adaosurile la cartea lui Daniel, Cntarea celor
trei tineri, Istoria Suzanei i Istoria nimicirii lui Bel i a balaurului, precum i unele adaosuri la cartea Esterei.

n Biserica romano-catolic aceste cri i fragmente de cri se numesc deuterocanonice. Biserica Ortodox
le consider necanonice, dar folositoare pentru viaa religioas, ns nu i pentru a dovedi adevruri dogmatice.

Pe lng canonul lui Ezdra, numit palestinian, s-a presupus c ar mai fi existat i un canon al evreilor din
Alexandria, numit alexandrin, ultimul cuprinznd i crile scrise dup timpul lui Ezdra i pn n timpul
Mntuitorului, adic: Baruh, Tobit, Iudita, 1-2 Macabei, nelepciunea lui Solomon, nelepciunea lui Isus, fiul lui Sirah.
Mrturie pentru acest canon este Septuaginta.

Existena unui dublu canon a fost susinut mai ales de Biserica romano-catolic, se pare c n scopul
fundamentrii nvturii despre extensiunea canonului Vechiului Testament.
Cum toi criticii biblici sunt de acord c Mntuitorul i autorii noutestamentari citeaz dup recenzia
alexandrin, romano-catolicii spun c acest fapt este o aprobare implicit a recenziei alexandrine n toat extensiunea
ei.

Totui, nu exist nici un temei istoric solid pentru presupunerea unui dublu canon la iudei. Unitatea religioas
deosebit existent la poporul biblic nu permite presupunerea c iudeii din Alexandria ar fi avut un alt tezaur sacru al
Scripturii, dect cei din Palestina. Existena unei colecii de cri n Alexandria nu denot cu necesitate c toate
acestea erau considerate canonice. Evreii din diaspora vorbeau doar limba greac i nu cunoteau limba strbun,
motiv din care au inut s aib la un loc toate crile, i pe cele canonice i pe cele necanonice, dar folositoare pentru
viaa religioas, ns aezarea lor n aceeai colecie nu indic n mod necesar i coordonare n autoritate.

Aadar, crile necanonice existente n colecia alexandrin erau folosite de evrei datorit mprejurrilor n
care se aflau, originea lor fiind atribuit curentului elenist nscut n Alexandria. Evreii din diaspora aveau tendina de
a pune n acord religia iudaic cu postulatele filozofiei profane, ceea ce a dat natere unui amestec religios filozofic.

2.3 Canonul Vechiului Testament n Biserica cretn


Dat fiind c Scriptura citat de Mntuitorul Hristos i de autorii noutestamentari a trebuit negreit s
cuprind cele 39 cri sfinte aflate n posesia sinagogii, Biserica a acceptat fr rezerve canonul preluat din sinagoga
iudaic.

Numrul crilor inspirate din Scriptura Vechiului Testament nu este indicat, cu precizie, nicieri, nici de
Mntuitorul, nici de Sf. Apostoli.

Primele veacuri cretine reprezint o perioad de cristalizare a canonului n Biserica cretin, nici un Sinod
ecumenic nu se ntrunise ca s hotrasc numrul crilor inspirate, motiv din care unii Sf. Prini au folosit n scrierile
lor i cri ce nu fac parte din cele 39. Folosind unele sau altele din crile necanonice, Sf. Prini nu s-au declarat ns,
prin simpla lor utilizare, n favoarea canonicitii lor, ci doar au ales din acestea ceea ce au considerat bun i folositor.

Muli autori i cercettori biblici nu exclud nici astzi caracterul inspirat al crilor necanonice, ele avnd o
anumit autoritate conferit de faptul c sunt considerate bune i ziditoare de suflet.

n sec. IV, problema canonului Vechiului Testament se rezolv definitiv, precizndu-se, totodat, raportul
dintre crile canonice i cele necanonice.

Sinodul din Laodiceea, anul 360, hotrte prin can. 59 ca n Biseric, la cult, s nu se foloseasc dect crile
canonice, iar n can. 60 prezint numrul i lista crilor canonice, identice cu cele actuale.

n anul 367, Sf. Atanasie cel Mare n Epistola festiv 39 menioneaz cele 39 cri i precizeaz raportul
valoric existent ntre crile necanonice (anaghinoscomena =bune de citit) i cele canonice, artnd importan
practic i autoritatea fiecrei categorii i stabilind principiile prin care se deosebesc.

Constituiile Apostolice, compuse din diferite izvoare pe la sfritul sec. IV sau nceputul sec. V, expun, n
partea a III-a, 85 canoane apostolice, considerate ca fiind decretate de Sf. Apostoli, i recunoscute de Sinodul Trullan
(692). n can. 85 se gsete catalogul crilor Vechiului Testament.

2.4 Istoria canonului Vechiului Testament n tmpurile noastre


Biserica Ortodox pstreaz punctul de vedere tradiional, considernd canonice cele 39 cri recunoscute,
fr controverse, de cei mai de seam reprezentani ai nvturii Mntuitorului Hristos.

La apariia protestantismului, Biserica Ortodox a trebuit s-i defineasc i ea, din nou, canonul. Acest lucru a
fost realizat prin civa patriarhi ecumenici.

n Mrturisirile de credin publicate de Mitrofan Critopolos i Chiril Lucaris, n sec. XVII, sunt enumerate,
drept canonice i autentice, 22 cri, iar despre crile necanonice (anaghinoscomena) se afirm c nu trebuie
respinse deoarece conin precepte morale i sunt demne de laud.

Cele 39 cri canonice pe care le avem astzi erau, la vremea aceea, comprimate n 22 cri.
Chiril Lucaris spunea c, n conformitate cu cele hotrte la Sinodul din Laodiceea, crile anaghinoscomena
nu trebuiesc socotite apocrife. (??)

Biserica Ortodox Romna respect tradiia rsritean i pstreaz crile anaghinoscomena n Sfnta
Scriptur, considerndu-le folositoare i ziditoare de suflet, deoarece sunt pline de nelepciune duhovniceasc i
de aceea Biserica le folosete, pe unele din ele, chiar la sfintele slujbe.

n Biserica romano-catolic, canonul Vechiului Testament a fost fixat de ctre Fer. Augustin. Dei nu au lipsit
anumite discuii n baza crilor necanonice, autoritatea Fer. Augustin a fost mereu invocat spre a combate orice
opinie radical. Romano-catolicii numesc cele 39 cri considerate canonice de ortodoci, protocanonice i pe cele
anaghinoscomena, deuterocanonice.

n Biserica Protestant, crile necanonice au fost pstrate de marii reformatori i aezate ntr-un apendice
(epilog).

La confesiunile protestante, actualmente, oficial, cele 39 cri ale canonului se numesc cri canonice, cele
necanonice se numesc apocrife, iar apocrifele noastre se numesc pseudoepigrafe. Aceasta se petrece datorit
faptului c libertatea contiinei, spun ei, este cea care permite fiecruia s se pronune asupra canonicitii unei
cri, iar aceast libertate le spune lor c acele cri nu sunt inspirate.

n Biserica Anglican, crile anaghinoscomena sunt declarate ca avnd o valoare instructiv-moral, dar
nefolositoare pentru demonstrarea dogmelor.

n Societatea Britanic Biblic, fondat la Londra n 1804, s-a reuit ca, prin insistenele presbiterilor, dup
lungi dispute, crile anaghinoscomena s fie scoase din ediiile Bibliei.

Bisericile vechi: armean, copt, etiopian etc. au pstrat n canon i crile anaghinoscomena.

2.5 Caracterul inspirat al Sfintei Scripturi


Sfnta Scriptur este sfnt i canonic, adic normativ i infailibil pentru credin i moral, datorit
inspiraiei divine care st la baza alctuirii ei. Sfnta Scriptur este de origine divin, deci unic i extraordinar, ea
fiind Cuvntul lui Dumnezeu.

Faptul inspiraiei este un fapt supranatural i poate fi cunoscut personal doar prin descoperire dumnezeiasc.
Izvoarele Revelaiei divine sunt Sfnta Scriptur i Sfnta Tradiie. nvtura de credin a Bisericii cu privire la
caracterul inspirat al Scripturii este bazat pe Revelaia divin.

Dovezi pentru caracterul inspirat al Vechiului Testament avem att n Vechiul Testament, ct i n Noul
Testament (mult mai explicite), precum i n tradiia iudaic i n cea cretin. Astfel:

a) Numeroase texte scripturistice din Vechiul Testament menioneaz aciunea divin asupra autorilor sfini,
acetia mrturisind c au scris din imbold i cluzire divin. Din aceste mrturisiri reiese, cu eviden, c autorii
respectivi sunt doar trimiii speciali ai lui Dumnezeu, gura Sa ctre oameni, cele rostite de ei nu provin din cugetare
proprie, ci exprim mesajul divin transmis lor spre a-l face cunoscut oamenilor.
Nu se poate obiecta c, autorii sfini L-ar fi luat pe Dumnezeu ca autor al spuselor lor, dintr-un interes propriu, cci
este tiut c misiunea profetic nu a fost niciodat uoar sau rentabil, profeii sfrind, adesea, ru, datorit
oamenilor care nu i-au neles. Activitatea profetic expunea la privaiuni, umiline, suferine i prigoane, motiv din
care unii profei chiar au ncercat s scape de misiune (ex. Iona, Ieremia).

Nici obiecia conform creia dovedirea caracterului inspirat al Sfintei Scripturi prin nsi Sfnta Scriptur ar fi sofism,
nu este fondat. Asta pentru c Sfnta Scriptur are o dubl autoritate: divin i uman. Prin autoritatea ei uman se
poate dovedi autoritatea ei divin fr a comite sofism. Autoritatea uman este incontestabil, autorii inspirai sunt
personaje istorice, demne de crezare, autentice. Acetia au afirmat despre ei c sunt trimiii lui Dumnezeu i c
prin ei vorbete Dumnezeu, afirmaie pe care o ntreau cu minuni i profeii, a cror svrire nu era n puterea lor,
ci n puterea lui Dumnezeu. Aadar, cele scrise n Scriptur trebuie s le credem pentru deplina ei autoritate uman,
deci i faptul c autorii ei vorbesc din inspiraie divin.
b) Noul Testament mrturisete i el caracterul inspirat al Vechiului Testament. nsui Mntuitorul Hristos afirm
nu doar caracterul profetic ci i pe cel inspirat, spunnd c prin Scriptura Vechiului Testament a vorbit Dumnezeu sau
Duhul Domnului. Sfinii Evangheliti atest faptul c profeiile VT au fost inspirate de Dumnezeu, iar Sf. Ap. Pavel
afirm, n termeni fr echivoc, caracterul inspirat al ntregii Scripturi: Toat Scriptura este insuflat de Dumnezeu...
(2 Tim 3, 16)
c) Tradiia iudaic mrturisete i ea caracterul inspirat al Vechiului Testament, scriitorii iudei din sec. I d.Hr.
(Iosif Flaviu, Filon din Alexandria), scrierile rabinilor i Talmudul oferind dovezi clare n acest sens.
d) Tradiia cretin afirm caracterul inspirat al Vechiului Testament, fapt remarcat nc din sec. I d.Hr.
Prinii bisericeti din aceast perioad folosesc anumite formule pentru a introduce citrile biblice: Scris este,
Scriptura zice, Domnul zice, Spiritul profetic zice. n cele mai multe cazuri, nici nu mai amintesc autorul omenesc
sau titlul crii, dovad c ei nu se bazau pe autoritatea uman a Scripturii, ci pe autoritatea divin, conferit de
caracterul ei inspirat.

Ulterior, ali Sfini Prini spun c Scriptura este Ilustraie divin (Dionisie Areopagitul), Manuscrisul lui Dumnezeu
(Fer. Augustin), Scrisoarea pe care Dumnezeu a trimis-o fpturilor sale (Sf. Grigorie cel Mare), Chitara la care cnt
Dumnezeu (Sf. Iustin). Toate aceste epitete arat, cu eviden, credina lor categoric n caracterul inspirat al Sfintei
Scripturi.

2.6 Noiunea de inspiraie


Sfnta Scriptur este rezultatul colaborrii a dou cauze: Dumnezeu i omul. Autorul principal al Scripturii este
Dumnezeu, iar omul este autorul secundar (cauza secundara sau instrumental).

Lucrarea prin care Dumnezeu a activat pe autor la scrierea crilor sfinte se numete inspiraie.

Fazele inspiraiei:

a. ndemnul prin care Dumnezeu i determin pe oameni la mplinirea voinei Sale;


b. mprtirea sau descoperirea lucrurilor care trebuie comunicate;
c. asistena divin sau ferirea de greeli pn la atingerea scopului;
Aceste trei faze sunt eseniale, n afar lor, Scriptura nu poate fi numit Cuvntul lui Dumnezeu. ndemnul este de la
Dumnezeu i el face ca Scriptura s fie de origine divin, comunicarea determin caracterul inspirat al cuprinsului, iar
asistena continu face ca scrierea autorului ales s redea fidel i infailibil ceea ce Dumnezeu vrea.

Astfel, inspiraia divin este influena Duhului Sfnt asupra autorului uman, care cuprinde n sine ndemnul de
a scrie, sprijinirea i ferirea de greeli i comunicarea unor revelaii pozitive n timpul scrierii.

Aadar, Dumnezeu este autorul principal, iar omul este autorul secundar, instrumentul care transpune pe
nelesul semenilor ceea ce vrea Dumnezeu. De aceea, crile sfinte au o dubl autoritate: divin bazat pe
inspiraie i uman autorii sfini sunt demni de crezare.

Inspiraia biblic este posibil att din partea lui Dumnezeu, ct i din partea omului. Ea este nu doar posibil,
ci i absolut necesar, cci reprezint singura modalitate de a comunica adevrurile religioase i morale alterate prin
cdere, adevruri la cunotina crora omul czut se afl n imposibilitate de a ajunge pe cale natural, dar care i
sunt indispensabile pentru mntuire.

Se poate vorbi despre o inspiraie pozitiv (Dumnezeu descoper pozitiv adevrurile) i o inspiraie negativ
(aciunea inspiratoare a lui Dumnezeu se mrginete la asistena continu a autorului, n cursul scrierii, cu scopul de
a-l feri de greeal).

Darul inspiraiei nu a fost oferit de Dumnezeu oamenilor pentru interes personal, ci pentru a lucra conform
voinei divine.

Darul inspiraiei nici nu presupune sfinenia anterioar n omul ales, nici nu i aduce sfinenia. Cineva poate fi
sfnt fr a avea darul inspiraiei, dup cum poate avea darul inspiraiei i s fie pctos.

Inspiraia nu are un caracter permanent, ci dureaz pn ce scopul divin este atins. Persoana inspirat nu
trebuie s fie neaprat contient de darul inspiraiei. Cineva poate fi inspirat chiar i atunci cnd crede c lucreaz
dup cauze sau ocazii n aparen naturale.
2.7 Extensiunea inspiraiei

Inspiraia divin nu suprim, ci nal individualitatea autorului sacru, care conlucreaz liber i contient cu
harul Duhului Sfnt.

n secolele trecute, ncepnd cu apariia protestantismului, s-au fcut dou greeli n ceea ce privete
extensiunea inspiraiei:

A. s-a susinut inspiraia verbal conform creia aciunea divin asupra autorului sfnt merge att de departe,
nct Dumnezeu i dicteaz cuvnt cu cuvnt tot ceea ce scrie;
Aceast poziie a fost adoptat de tanaimii care au alctuit Talmudul, dar i de marii reformatori: Luther,
Calvin, Zwingli, precum i de mai muli autori apuseni vechi i noi.

Mai recent, este avansat o alt teorie: textele scripturistice sunt de origine divin deoarece eman de la o
persoan care, prin darul inspiraiei, a fost ridicat la ordinea supranatural. Din aceast teorie rezult c textul
inspirat este doar textul autograf, iar apografele i traducerile i pierd caracterul inspirat.

Susintorii inspiraiei verbale nu pot explica ns diferenele stilistice i frazeologice existente ntre diferii
autori, nici variantele aprute n reproducerea acelorai cuvinte ale Mntuitorului, cci, conform teoriei lor, Duhul
Sfnt nu ar putea s-i inspire n dou sau mai multe feluri pe autorii sfini asupra acelorai idei.

Mai mult, din analiza citatelor Vechiului Testament redate n Noul Testament, rezult ca autorii
noutestamentari nu citeaz dup textul ebraic, ci dup cel grecesc, sau chiar din memorie.

B. s-a susinut o inspiraie local, produs doar asupra locurilor ce vizeaz aspecte doctrinare, dogmatice i de
credin;
n realitate, inspiraia nu poate fi redus doar la locurile dogmatice, cci tot ceea ce se spune n Scriptur este
n strns legtur cu aceste locuri. Nu se poate face o delimitare ntre textele cu coninut dogmatic i cele cu
coninut profan, tot ceea ce pare istoric i profan fiind, de fapt, clarificarea, lmurirea sau exemplificarea adevrurilor
religioase.

Sf. Ap. Pavel spune: Toat Scriptura este insuflat de Dumnezeu... (2Tim 3, 16), iar Biserica mrturisete c
toate scrierile canonice sunt integral inspirate. Sfnta Scriptur este Cartea n care Dumnezeu a inspirat totul, lsnd
aghiografului libertatea de a-i manifesta stilul literar i specificul gndirii sale.

Adevrul Sfintei Scripturi reiese din chiar caracterul ei inspirat, ea este cuvntul lui Dumnezeu, deci n ea nu
este greeal, cci Dumnezeu nici nu neal, nici nu se las nelat. Infailibilitatea Sfintei Scripturi este consecina
logic a caracterului ei inspirat. Trebuie precizat c:

a. Adevrul este cuprins n ntregime doar n textul autograf, deoarece doar el a fost scris sub supravegherea
imediat a Duhului Sfnt. Apografele i traducerile cuprind adevrul numai n msura n care nu se ndeprteaz de
textul autograf.
b. Caracterul divin al Sfintei Scripturi nu implic cu necesitate ca aceasta s spun totdeauna adevrul absolut,
fiind suficient i adevrul relativ, ea trebuia scris de oameni i pentru oameni, iar coninutul ei trebuia s fie
inteligibil pentru acetia.
c. Caracterul Sfintei Scripturi nu cere ca scrierile ei s spun totdeauna adevrul obiectiv, fiind suficient
consemnarea c o anumit persoan a spus sau a svrit un anumit lucru. Dac autorul sfnt aprob cuvintele
reproduse nseamn c ele sunt un adevr absolut, dac nu, nseamn c ele sunt false, iar dac nici nu le aprob,
nici nu le dezaprob, adevrul cuvintelor reproduse rmne n seama izvorului citat, Scriptura rmnnd veridic
doar n relatarea lor (adevrul istoric) ceea ce este suficient pentru mntuirea oamenilor.

III Istoria textului biblic


3.1 Integritatea textului biblic
ntrebarea care se pune este: textul biblic s-a pstrat integral? n cazul unui rspuns negativ, autoritatea lui
este periclitat.

Textul biblic are o vechime de cteva mii de ani, timp n care el a fost citit, studiat, transcris, multiplicat, tradus
n diferite limbi, apoi chiar tiprit. n cursul veacurilor el a fost pentru unii obiect de veneraie, pentru alii de critic, a
fost tlmcit i rstlmcit. Toate acestea s-au soldat cu consecine asupra textului nsui.

Pentru credincioi, autoritatea divin a Sfintei Scripturi este incontestabil, dar n aceast carte sfnt trebuie
fcut distincie ntre elementul esenial divin (dogmatic) i elementul formal omenesc (verbal).

Vorbim, deci, despre o dubl integritate:

a. material sau dogmatic;


b. formal, critic sau verbal;
Pstrarea integritii dogmatice nu implic cu necesitate i pstrarea integritii verbale. Adevrul dogmatic
poate fi exprimat, fr modificare intrinsec, n mai multe forme. Integritatea dogmatic este esenial, deoarece ea
este cuprins n scopul Scripturii, care este acela de a comunica oamenilor adevruri supranaturale.

Asupra integritii dogmatice sau materiale ne putem documenta pe cale istoric, iar acest demers se
realizeaz prin:

a. compararea recenziilor textului original;


b. compararea textelor traducerilor vechi cu cele ale traducerilor actuale;
c. compararea citatelor folosite de Sfinii Prini n scrierile lor cu textul de azi;
Rezultatul acestei triple verificri este acela c, dei ntre diferitele recenzii exist deosebiri sau variante,
acestea sunt deosebiri pur formale, care nu ating cu nimic integritatea dogmatic.

n concluzie, integritatea dogmatic s-a pstrat, ns cea verbal nu a fost cu putin s se pstreze, fie din
cauza mprejurrilor istorice, fie datorit imperfeciunii umane. Lipsa de atenie, erorile de vz sau auz ale copitilor,
evoluia literar a limbii (ebraic sau greac), intenia de a nlocui, pentru o aparent claritate, cuvintele, schimbrile
intenionate etc. sunt tot attea cauze care au condus la apariia deosebirilor verbale de text.

Critica textului este chemat s aleag dintre variantele existente pe cele mai probabil autentice, deci pe cele
mai apropiate de autografele scriitorilor inspirai.

Textul Vechiului Testament are o dubl recenzie: ebraic i greac, ambele socotite autentice. Din punct de
vedere critic religios, ambele texte au autoritate. Textul grecesc i revendic autoritatea pe temeiuri critice i pe
faptul c s-a aflat n uz permanent n Biseric. El a fost utilizat de autorii noutestamentari i de scriitorii bisericeti.

3.2 Limba original a crilor Vechiului Testament


Crile canonice ale Vechiului Testament au fost scrise n ebraica biblic, excepie cteva fragmente scrise n
aramaic (Ieremia 10, 11; Daniel 2, 4-7, 28; Ezdra 4, 7-6, 18; 7, 11-28).

Ebraica veche (biblic) este limba vorbit de Avraam i descendenii si pn la exilul babilonic. Avraam a
venit, la chemarea Domnului, din cetatea Ur, din Caldeea, n Canaan, iar aici a gsit o populaie de origine semitic
(triburi descendente din Sem). Limba semitic era limba comun tuturor locuitorilor din Canaan, chiar dac acetia
fceau parte din triburi diferite.

Pentateuhul este cea dinti carte scris n limba ebraic i, pn la scrierea sa, aceast limb a atins un anumit
grad de dezvoltare, pentru ca ulterior, s nu mai cunoasc o evoluie nsemnat, ntre limba Pentateuhului i limba
documentelor din timpul lui Solomon (sec. X .Hr. moment de nflorire a literaturii ebraice) existnd foarte mici
deosebiri.

ncepnd cu exilul babilonic, ebraica veche nceteaz a mai fi n uz, deoarece evreii au adoptat n exil limba
aramaic. Aramaica este o limb tot de origine semitic, cea mai apropiat de limba ebraic dintre toate dialectele
semitice, ea fiind vorbit pe o larg suprafa a Asiei Mici i chiar spre zona bazinului Tigrului i Eufratului. Limba
aramaic s-a vorbit n toate provinciile de la vest de Eufrat, fiind vorbit inclusiv de aramei (sirienii antici). Aceasta era
limba vorbit n mod curent de poporul iudeu n timpul Mntuitorului.
Caracteristic limbii aramaice este scrierea ptrat, care s-a format din scrierea fenician, cu care au fost
scrise i autografele Vechiului Testament. La traducerea Septuagintei a fost folosit originalul cu scriere fenician.

3.3 Istoria i autoritatea critc a textului ebraic


Autografele crilor sfinte s-au pierdut, astzi existnd doar copii ce reproduc diferite recenzii de text,
provenite de la diferii autori.

Recenziile nu sun uniform ntre ele, datorit variaiilor de text, variaii produse de cauzele amintite.

n baza analizei documentelor vechi, codicilor manuscris, critica textului ncearc restabilirea textului original,
prin alegerea celei mai probabil autentic variant. Vechimea unui codice este indicat de semnele critice
paleografice.

Exist colecii i liste de codici manuscrii ebraici, cca. 15-16.000 codici aflai n diferite biblioteci ale lumii,
unele chiar particulare, deci critica textului are un bogat material pentru analiz. Dei exist i unele fragmente mai
vechi, aceti codici sunt, n majoritatea lor, de dat recent, cei mai vechi datnd din sec. IX d.Hr. Aceast situaie este
rezultatul faptului c textul ebraic a rmas mult timp exclusiv n posesia iudeilor, iar ei obinuiau s ard sau s
ngroape exemplarele deteriorate, spre a le feri de profanare. Totui, cercetrile critice asupra schimbrilor textului i
a celor introduse n recenzii se pot face.

n perioada post exilic, iudeii au fcut eforturi de conservare a textului sacru i de mpiedicare a coruperii lui.
Crturarii sunt cei care au operat astfel de corecturi, Talmudul prezentnd chiar paii fcui n direcia restabilirii
textului original.

Trebuie menionat c limba ebraic a avut anumite particulariti. Astfel, iniial sunetele vocale nu se notau
grafic, ci doar consoanele. Ulterior, vocalele se notau cu ajutorul unor semne, numite ajuttoare de citire, care, pe
de o parte, se puteau uor schimba, iar pe de alt parte, pentru acelai sunet sau sunete asemntoare exista un
singur semn.

Fer. Ieronim spune c, n timpul su (sec. IV), vocalizarea se fcea dup voia cititorului sau dup regiune.

Notarea de astzi a semnelor vocale i a accentelor este opera masoreilor, acest proces ncheindu-se n sec.
VIII d.Hr., iar n privina modului de pronunare i de determinare grafic a vocalelor nu a existat, iniial, o
conformitate ntre iudei.

n Babilon vocalele se aezau deasupra consoanelor, iar n Palestina ele se aezau sub consoane. Treptat,
sistemul intraliniar a fost acceptat, renunndu-se la cele subliniar i supraliniar.

Multiplele observri i reguli referitoare la textul sacru au fost adunate ntr-o colecie numit Masora. Din
punct de vedere al etimologiei acestui cuvnt, unii l deduc de la sar=a lega, iar alii de la masar=a preda,
predanie, tradiie.

Masora este o lucrare sau o colecie de observaii critice textuale, derivate de la diferii autori, din diferite
timpuri, cu privire la vocalizarea textului ebraic iar fixarea ei n scris este atribuit colii iudaice din Tiberiada.

La restabilirea critic a textului au contribuit i punctatorii, ei fiind cei care revizuiau i ndreptau orice copie a
textului, spre a fi conform cu originalul, i aezau vocalele i accentele (acest lucru l fceau, uneori, i masoreii).

Aadar, crturarii au fixat textul consonantic, masoreii au determinat accentele i vocalizarea, punctatorii au
pstrat i sintetizat lucrrile crturarilor i ale masoreilor.

Dup timpul masoreilor, diferii autori, iudei i cretini, s-au ocupat de critica textual.

Codicii sau manuscrise la crile Vechiului Testament

a. Codicii sfini sau sinagogali


Conin textul Pentateuhului sau al prilor i crilor care se citeau la cult. Ei se pstreaz sub form de suluri din
pergament, scrierea fiind calometric, fr vocale i accente.

b. Codicii particulari
Sunt scrii pe pergament sau hrtie, scrierea este calometric sau n stihuri (cazul crilor profetice), iar semnele
vocale sunt prezente.

Pentateuhul samarinean

Cuprinde o recenzie a Pentateuhului cu scriere veche fenician i are o valoare deosebit n critica textului
ebraic. El se afl n uz la samarineni pn astzi i reprezint o dovad a faptului c integritatea de fond a Sfintei
Scripturi a fost pstrat.

Samarinenii s-au nscut din amestecul evreilor rmai n Israel dup deportarea din 722 .Hr., cu colonitii
adui aici de asirieni. Religia samarinenilor a fost sincretist, cuprinznd elemente din mozaism, dar i elemente din
cultele idolatre ale colonitilor. Din crile Vechiului Testament, samarinenii au pstrat doar Pentateuhul.

Pentateuhul samarinean a fost cunoscut din vechime, iar importana lui a fost recunoscut chiar de Origen
(sec. III) i Fer. Ieronim. Ulterior, Pentateuhul samarinean s-a pierdut, el fiind regsit de peregrinul cretin, Petru della
Valle, n anul 1616, ntr-o sinagog din Damasc i adus n Europa.

Asupra originii Pentateuhului samarinean exist mai multe ipoteze:

Se susine c el ar data din vremea scindrii regatului davidic (schisma lui Ieroboam sec. X .Hr). Cele 10
triburi care au alctuit regatul lui Israel, cu capitala n Samaria, aveau nevoie de un cult mozaic i de cri religioase,
importana cznd asupra Torei.
Se mai spune i c samarinenii ar fi dobndit Pentateuhul lor de la un preot eliberat din captivitate de regele
asirian Asarhadon i trimis n ar.
Alii sunt de prere c el ar data din timpul schismei lui Manase (sec. V .Hr.), cnd evreii ntori din
captivitatea babilonic au refuzat oferta samarinenilor de a contribui la rezidirea templului din Ierusalim.
Prima ipotez este cea care se bucur de o mai mare autoritate, dei sec. X .Hr. pare, totui, prea devreme pentru
alctuirea acestei cri de cult, existent deja n Ierusalim.

3.4 Traduceri vechi ale Vechiului Testament


Traducerile vechi sunt deosebit de importante pentru critica textual i pentru dovedirea integritii
dogmatice a textului sfnt, dat fiind c ele au fost fcute dup o recenzie a textului original deosebit de recenzia
masoretic pe care o avem astzi.

A. Traduceri greceti , Septuaginta


Cea mai veche i mai nsemnat traducere a crilor Vechiului Testament poart numele de Septuaginta.
Aceast traducere prezint att o importana critic, ct i una dogmatic, textul biblic fiind aprobat n aceast
variant de Biseric i folosit nc din epoca cretinismului primar.

Septuaginta este o traducere n limba greac, dup un original cu caractere feniciene, ce a fost fcut n
Alexandria n sec. III-II .Hr.

Exist o epistol antic, epistola lui Pseudo-Aristea, n care se relateaz c n vremea regelui egiptean,
Ptolemeu Filadelful (284-247 .Hr), a fost dispus traducerea Legii iudeilor n limba greac, spre a fi pstrat n
Biblioteca regal din Alexandria. n continuare, se spune ca aceast traducere a fost fcut n 72 zile, de 72 brbai
nelepi adui din Ierusalim (cte 6 din fiecare seminie), dup un exemplar al Legi dat de marele arhiereu din
Ierusalim. Dac n antichitate, epistola a fost considerat autentic, astzi este dovedit faptul c ea este o plsmuire
lipsit de autenticitate.

Cu toate c epistola menionat nu este autentic, nu toate faptele pe care le relateaz sunt contestate. Astfel,
se poate afirma, cu certitudine, c traducerea s-a fcut n sec. III-II .Hr., n Alexandria. Ea este cunoscut filozofului
elenist Aristobul, lui Filon, Iosif Flaviu, Eusebiu, Epifaniu .a. Faptul c aceast traducere este numit n mod constant
Alexandrin de ctre tradiie, denot c locul traducerii a fost Alexandria, iar denumirea de Septuaginta (=cei 70
btrni), indic un numr mare de traductori, dei numrul 70 are doar valoare simbolic.

Traducerea a fost fcut treptat, s-a nceput cu Tora i, n decurs de aproximativ 1 secol, s-a ajuns la ultima
carte a Vechiului Testament (nelepciunea lui Isus Sirah). Ea a fost fcut pentru folosul liturgic ale evreilor din
Alexandria. Iudeii din diaspora cunoteau doar limba greac, motiv din care aveau nevoie de un exemplar al crilor
sfinte n aceast limb.

Marea autoritate a Septuagintei, recunoscut ca fiind inspirat i la Ierusalim, este datorat credinei n
originea ei miraculoas. Treptat, i este atribuit chiar caracter divin, pe baza unor legende n legtur cu traducerea ei.
n acest sens, Filon din Alexandria spune c Dumnezeu a acionat n mod direct asupra traductorilor, deoarece ei au
lucrat n mod separat, dar, cnd i-au prezentat traducerile, acestea consonau verbal.

Dup cderea Ierusalimului (70 d.Hr.), iudeii, vznd c Septuaginta a fost adoptat de cretini i datorit
resentimentelor pe care le nutreau fa de tot ce era strin Palestinei, au renunat s mai foloseasc traducerea
alexandrin, i chiar au considerat c textul sacru a fost profanat prin traducerea lui n limba greac. S-a ajuns pn
acolo nct a fost rnduit o zi anual de post (8 Tebet) pentru pomenirea profanrii textului sfnt.

n cretinism, autoritatea Septuagintei a fost crescnd, ea ajungnd n uz general i exclusiv. Fer. Augustin i
Rufin chiar s-au suprat pe Fer. Ieronim care a fcut traducerea Vulgatei dup un original ebraic. Fer. Augustin era
nelmurit cu privire la ce anume nu gsete bun Ieronim n textul alexandrin, din moment ce Mntuitorul i Sf.
Apostoli l-au folosit. De altfel, cu excepia traducerii siriene -Peschitto, toate traducerile vechi au fost fcute dup
textul Septuagintei.

Dat fiind c Septuaginta se bucura de o att de mare apreciere n rndul cretinilor, acetia neglijau diferenele
existente ntre aceasta i textul ebraic, considerndu-le opera unor iudei falsificatori, n timp ce iudeii acuzau
folosirea textului alexandrin, pe care l socoteau o traducere greit.

n primele veacuri cretine, Septuaginta a fost intens multiplicat, aciune ce s-a soldat cu apariia diferenelor
de text ntre recenzii. Ele au fost urmarea neglijenei celor care au copiat, a dorinei de a nlocui unele expresii
ebraice etc.

Deosebirile evidente ntre Septuaginta i textul ebraic, dezacordul cu traduceri aprute ulterior, precum i
acuzaia adus cretinilor c au falsificat textul sfnt au impus, cu necesitate, ndreptarea greelilor aprute n textul
ei.

Opera de corectare a textului Septuagintei a fost fcut de Origen (sec. III), conductorul colii catehetice din
Alexandria. El a adunat toate traducerile existente la acea dat i a compus o oper monumental ce poart numele
de Exapla. Exapla este o lucrare n ase coloane (de aici i numirea de Exapla) reproducnd textul biblic n ase
coloane paralele:

Coloana 1: textul ebraic cu caractere ebraice;

Coloana 2: textul ebraic cu litere greceti;

Coloana 3: textul traducerii lui Achilla;

Coloana 4: textul traducerii lui Simmah;

Coloana 5: textul Septuagintei;

Coloana 6: textul traducerii lui Teodotion;

Origen a fcut o munc impresionant, avnd intenia de a arta autoritatea Septuagintei, adic a dovedi c
textul ei nu a fost falsificat, precum i a evidenia justeea unor corecturi n textul ajuns pn la el. n coloana
Septuagintei, Origen face observaiile critice, prin aezarea de semne critice folosite n vremea sa.

Opera rezultat avea dimensiuni foarte mari (50 volume) i a fost aezat n biblioteca Sf. Pamfil din Cezareea,
fiind distrus, aa cum se crede, n incendiul provocat cu ocazia cuceririi oraului de ctre mahomedani, n anul 638.
Din cauza dimensiunilor sale, Exapla nu a fost, probabil, niciodat copiat n ntregime. Coloana Septuagintei cu
semnele critice a fost copiat, din iniiativa lui Eusebiu i Pamfil, i apoi s-a rspndit n Biseric, fiind cunoscut sub
numele de recenzia exaplar. Fragmente din ea au ajuns pn la noi, pstrndu-se n unii codici mai vechi.

Textul exaplar al Septuagintei a cunoscut, la rndul su, multiple transcrieri, aprnd, cu timpul, diferite
variante.

Revizuirea textului Septuagintei este i astzi o preocupare a anumitor cercettori.

Trebuie spus c, textul Septuagintei este socotit ca avnd deplin autoritate dogmatic, totui, cel mai
apropiat de textul original ebraic este cel masoretic. Acolo unde textul Septuagintei concord cu textul samarinean i,
eventual, cu alte traduceri mai vechi, se prefer Septuaginta textului masoretic.

Cele mai vechi manuscrise care ne-au pstrat textul Septuagintei sunt:

Codicele Vatican, scris pe la jumtatea sec. IV, n Alexandria, este cel mai mare codice manuscris al Vechiului
Testament. El red o recenzie a Septuagintei fcut mai nainte de timpul lui Origen i cunoscut sub numele de
recenzia vulgar anteorigenian.

Codicele Alexandrin, tot din sec. IV, druit de Chiril Lucaris, n 1628, regelui englez Carol I, se pstreaz la Muzeul
Naional din Londra.

Codicele Sinaitic, tot din sec. IV, a fost descoperit de C. Tischendorf la Mnstirea Sf. Ecaterina din Muntele Sinai, n
1854, i se afl n prezent la Londra.

Codicele Efrem rescriptus, din sec. V, cuprinde fragmente din Vechiul Testament i se afl actualmente la Paris.

Dei au respins Septuaginta, evreii aveau nevoie de traduceri n limba greac, pentru cei aflai n diaspora.

Din acest motiv, au fost fcute mai multe ncercri de traducere a Vechiului Testament n limba greac,
traduceri care, potrivit dorinei iudeilor, s fie mai conforme cu textul ebraic.

a. Traducerea lui Achilla


Traducerea lui Achilla este, din punct de vedere critic, cea mai nsemnat.

Achilla a fost un pgn ncretinat, originar din Pont. mpratul Adrian (sec. II) i ncredineaz sarcina de a
supraveghea lucrrile de reconstrucie a Ierusalimului.

Aici nva ebraica, iar ulterior ajunge n conflict cu Biserica i este excomunicat. Din rzbunare, el trece la
iudaism.

Achilla realizeaz o traducere a Vechiului Testament dus pn la servilism, pe care iudeii, din tendin
polemic fa de cretinism, o adopt n locul Septuagintei.

Traducerea sa este oarecum apreciat de Origen, Fer. Ieronim, Epifaniu .a., iar critica modern constat c
Achilla este cel mai bun martor n materie de lexicografie i etimologie.

Dac din punct de vedere literar traducerea lui Achilla e fr valoare, din punct de vedere al criticii textului
sacru ea este un mijloc excelent pentru cunoaterea textului ebraic din sec. II d.Hr., precum i o dovad istoric
pentru pstrarea integritii textului original, artnd indirect i valoarea critic a textului masoretic.

Din aceast traducere ni s-au pstrat doar cteva fragmente la scriitorii vechi.

b. Traducerea lui Simmah


Simmah a trit n a doua jumtate a sec. II d.Hr., n timpul mpratului Marc Aureliu. Dup Epifaniu, Simmah a
fost un samarinean care a trecut la iudaism, iar dup Eusebiu i Fer. Ieronim, a fost ebionit.

Simmah este un foarte bun cunosctor al limbilor ebraic i greac, el face o traducere elegant, sub aspectul
limbii, ce l arat mereu preocupat de cutarea i redarea sensului, aa nct pe alocuri ajunge la parafrazare. Numele
proprii ebraice le transcrie literar n grecete. Evit antropomorfismele.
Alturi de Septuaginta i Vulgata, traducerea lui Simmah este socotit astzi ca fiind cea mai bun dup un
original ebraic. Traducerea s-a pstrat numai n fragmente.

c. Traducerea lui Teodotion


Datele despre Teodotion sunt puine i contradictorii, astfel, unii spun c era originar din Pont, Sf. Irineu spune
c din Efes, alii c era marcionit, iar dup Ieronim era ebionit, cert fiind doar faptul c i-a fcut traducerea prin anii
180-183 d.Hr., n timpul mpratului Commodus.

Traductorul ine calea de mijloc ntre servilismul lui Achilla i traducerea liber a lui Simmah, aa nct, astzi,
opera sa este socotit mai mult o revizuire a Septuagintei, dect o traducere propriu-zis.

Traducerea lui Teodotion este prima traducere n a crei componen sunt incluse i crile anaghinoscomena.

Ea este traducerea favorit a lui Origen, ceea ce lipsea Septuagintei el prefernd s ia de la Teodotion.

Biserica a nlocuit cartea lui Daniel din traducerea Septuagintei (care coninea multe greeli) cu cea a lui
Teodotion.

Se tie c au mai fost fcute i alte traduceri ale Vechiului Testament n limba greac, prin vremea lui Origen,
dar fr a se cunoate cu exactitate autorii lor.

B. Targumele sau parafrazele aramaice


Targumele sunt traduceri libere care s-au nscut dintr-o necesitate practic: n robia babilonic evreii au
nceput s uite limba ebraic i s adopte, n vorbirea curent, limba aramaic.

Acest proces de nlocuire a limbii materne cu limba aramaic, declanat n Babilon, s-a dovedit a fi ndelungat
dar ireversibil, ajungndu-se ca n vremea Mntuitorului ntreg poporul iudeu s vorbeasc aramaica.

Cum n adunrile cultice aveau loc citiri din textul sacru scris n limba ebraic, asculttorii erau n situaia de a
nu mai nelege cele citite. De aici nevoia stringent de a traduce textul sfnt n limba aramaic.

Noile apariii, numite targume, nu sunt traduceri propriu-zise, ci parafrazri ale textului ebraic n aramaic.
Expunerile au fost mai nti orale, abia dup aceea fiind fixate n scris.

Cele mai vechi targume dateaz din sec. I d.Hr. i sunt mult mai puin bogate dect originalul, adesea
mbrcnd caracter de halaka (expunere cu caracter juridic n legtur cu legea), hagad (expunere tiinific) sau
midra (expunere cu caracter religios i moral-instructiv) i fiind, pe alocuri, adevrate comentarii.

Cele mai importante targume sunt:

a. Targumul Onkelos

Dateaz din sec. I-II d.Hr., a fost compus n Palestina, dar adoptat de coala rabinic din Babilon, care i-a dat
forma actual. Cuprinde Pentateuhul i, spre deosebire de celelalte urmrete destul de strict textul, putnd fi
considerat, ntr-o oarecare msur, chiar o traducere. Targumul Onchelos are masor proprie, ceea ce denot c el s-
a bucurat de o mare autoritate.

Talmudul spune c traductorul ar fi fost discipolul lui Gamaliel. Mai nou, se crede c Onchelos ar fi aceeai
persoan cu Achilla.

b. Targumul lui Ionatan ben Uziel

Acest targum i-a primit forma definitiv n sec. V. Cuprinde profeii anteriori i posteriori, i este mai puin
riguros n urmrirea textului biblic dect targumul lui Onkelos. Talmudul babilonian spune c autorul ar fi fost discipol
al lui Hilel. Din cuprins nu lipsesc i unele fabule rabinice.

c. Targumul Pseudo-Ionatan sau Ierualimi I


Acest targum cuprinde Pentateuhul i are un caracter preponderent hagadic. ntlnim numeroase fabule
rabinice i multe greeli. Limba este impregnat de neologisme greceti, latineti i persane. Autorul face amintire de
Constantinopol, de turci i de longobarzi.

d. Targumul Ierualimi II

Cuprinde fragmente din Pentateuh, iar sub aspect lingvistic este asemntor cu Ierualimi I. Se pare c
dateaz din sec. VIII.

Targumele, cu excepia targumului Onkelos, nu au valoare sub aspectul criticii textului original. Totui, ele
contribuie ntr-o oarecare msur la dovedirea pstrrii integritii dogmatice a textului biblic i dau informaii asupra
modului n care se fcea exegeza iudaic.

C. Traduceri latne
Rspndirea cretinismului la popoarele latine a adus necesitatea traducerii Sfintei Scripturi n limba latin.

a. Itala
Cnd anume a fost fcut prima traducere n latin, nu se tie cu exactitate, dar n sec. II d.Hr. exista, cu
certitudine, o astfel de traducere.

Numirea de Itala dat acestei traduceri vechi de Fer. Augustin, a rmas comun pn astzi. Cei mai muli
autori consider c locul traducerii a fost Africa proconsular, nu Italia, deoarece n Italia se vorbea destul de mult
limba greac (n sec. I i II greaca a fost limba bisericeasc), deci nu se impunea cu necesitate o traducere latin
pentru adunrile cultice.

n sec. III existau deja mai multe variante, dar Fer. Augustin menioneaz Itala ca fiind o traducere fcut cu
mai mult pricepere. n fapt, Itala era o colecie de texte traduse de diferii autori, iar limba era latina vulgar vorbit
n sec. I-II.

b. Vulgata
Treptat, apar mai multe variante de text, motiv din care, n anul 382, papa Damasus i ncredineaz Fer.
Ieronim sarcina de a face o nou traducere. Ieronim traduce, mai nti, Sf. Evanghelii, apoi celelalte cri ale Noului
Testament, i abia apoi trece la crile Vechiului Testament, folosind Exapla lui Origen i ghidndu-se dup
Septuaginta. Dei criticat de contemporanii si, Fer. Augustin i Rufin, Fer. Ieronim se apleac cu deosebire asupra
textului ebraic.

Ieronim a nceput traducerea Vechiului Testament n anul 390 i o va termina 15 ani mai trziu. Lucrarea este
nceput n Italia i continuat n Betleem. Mai nti, el a tradus Psaltirea. Crile necanonice le-a preluat dintr-o
veche traducere latin, excepie cartea Iuditei, care este tradus dup un original ebraic. Traductorul lucreaz
extrem de repede: traduce cartea Tobit ntr-o singur zi, cartea Iuditei ntr-o noapte, iar cele trei cri ale lui Solomon
n trei zile.

Opera rezultat a primit numele de Vulgata, datorit faptului c a fost scris n latina vulgar. n sec. VIII,
Vulgata era n uz general i exclusiv, n Apus.

Critica textual actual consider Vulgata ca fiind o traducere n general fidel i exact. Desigur, nu lipsesc
nici greelile, datorate fie vitezei de traducere, fie caracteristicilor textului ebraic folosit. Ca i celelalte cri de larg
circulaie, Vulgata a cunoscut numeroase multiplicri, iar prin desele copieri au rezultat mai multe variante.

n sec. VIII are loc prima aciune de curire a textului Vulgatei, iar revizuirea a fost normativ pn n sec. XIII,
cnd se constituie corporaii de nvai i apar chiar ordine monahale care se ocupau cu corectoria biblic. Cele mai
nsemnate corectorii au fost cele ale benedictinilor, franciscanilor, cea a Universitii Sorbona, a Vaticanului .a.

Pn la noi au ajuns peste 8.000 manuscrise ale Vulgatei, cele mai vechi datnd din sec. VI.

D. Traduceri siriene
Limba sirian este o ramur a tulpinii semito-aramaice, aramaica oriental fiind limba vorbit de sirieni.

n Siria, credina cretin a ptruns nc din epoca apostolic. Prima traducere sirian este Peschitto
(peschitto=simplu, vulgar, comun), denumirea fiind, de fapt, aplicat n sec. VIII. Data exact a acestei traduceri nu se
poate preciza, cert este c ea era n uz general n Siria secolului II (este folosit de scriitorii vechi sirieni, Afaates i Sf.
Efrem Sirul, iar Meliton de Sardes pare s o fi cunoscut i el). Traducerea se pare c a fost fcut n Edesa, centru de
cultur cretin n acel timp, iar stilurile diferite ale crilor conduc la concluzia c au existat mai muli traductori,
probabil iudeo-cretini.

La baza traducerii a stat un text ebraic, diferit de cel pe care l avem azi, dar n esen identic cu cel masoretic.
Peschitto este o traducere fidel, dar nu servil, cuprinde att crile canonice ct i pe cele necanonice, iar
traducerea Vechiului Testament a premers traducerii Noului Testament, fapt dovedit de pasajele din Vechiul
Testament ce sunt reproduse n Noul Testament, dup Peschitto. Cel mai vechi codice care pstreaz Peschitto este
codicele Ambrozian, datnd din sec. VI, i aflat n prezent la Milano.

n sec. VI, episcopul iacobit Filoxen din Mabburg solicit o nou traducere a Sfintei Scripturi, dup
Septuaginta, deoarece Peschitto era ntrebuinat de sirienii ortodoci. Opera rezultat este cunoscut sub numele de
traducerea filoxenian i este foarte valoroas pentru studiul i reconstituirea textului exaplar origenian, deoarece
traducerea Vechiului Testament a fost fcut dup recenzia exaplar.

E. Traduceri copte sau egiptene


Limba copt este limba format din vechea egiptean, care este reprezentat prin scrierea demotic. Copii
prsesc aceast scriere i trec la alfabetul grecesc, datorit faptului c ea se nvechise fiind uzitat vreme de mai
multe secole de vechii egipteni.

Limba copt cunoate cinci dialecte (sahidic sau teban, bohairic sau memfitic, faiumic, memfitic propriu-zis,
acmimic), care s-au aflat n uz concomitent, dar care, treptat, au fost nlocuite cu limba arab, ca urmare a invaziei
mahomedanilor. Limba copt se pstreaz i astzi, ns doar ca limba n Biserica Copt.

n aceast limb au fost fcute mai multe traduceri ale Vechiului i Noului Testament, cele mai nsemnate fiind
n dialectele sahidic i bohairic, ns nici un codice nu ne-a pstrat aceste traduceri n ntregime.

Timpul n care au fost fcute nu poate fi determinat cu precizie, presupunndu-se doar c nceputul ar fi
cndva n a doua jumtate a sec. II, sau, mai trziu, n prima jumtate a sec. III.

Datorit faptului c majoritatea clugrilor din Egipt nu cunoteau dect limba copt, este de presupus c, n
sec. III, exista o traducere a Sfintei Scripturi n aceast limb i c ea era n uz general acolo unde se vorbea aceast
limb.

F. Traducerea armean
Biserica armean a folosit, iniial, limba sirian n cult. Prima traducere a Sfintei Scripturi n limba armean a
fost fcut n sec. V, de ctre patriarhul Isaac, ajutat de Mesrob, inventatorul alfabetului aramean. Traducerea a fost
fcut dup Peschitto, cci armenii nu aveau nici oameni buni cunosctori de limb greac, nici codici greceti. Abia
dup sinodul din Efes (431), patriarhul Isaac primete un exemplar al textului grecesc i doi nvcei din Alexandria,
cu ajutorul crora va fi fcut o nou traducere, de aceast dat dup textul exaplar al Septuagintei.

G. Traducerea georgian
ncretinarea georgienilor s-a fcut prin intermediul vecinilor armeni, n sec. IV, tot atunci ei primind i
Scriptura. O tradiie armean spune c Mesrob este cel care a introdus alfabetul armean i la georgieni, tot el ar fi
tradus n georgian Sf. Scriptur.

Cel mai probabil, prima traducere a fost fcut n sec. V-VI, dup un text grecesc.

H. Traducerea gotc
Episcopul got Ulfila (310-380) este traductorul Sfintei Scripturi n limba gotic, anterior el alctuind alfabetul
gotic din litere greceti i latine. Sf. Ioan Hrisostom a cunoscut Biblia lui Ulfila.

Ulfila a fost cretin, iar mai apoi a trecut la arianism. Nu se poate preciza dac traducerea Scripturii a fcut-o
nainte sau dup mbriarea credinei ariene, ns fragmentele pstrate nu indic nici o influen arian.

Traducerea a avut la baz textul Septuagintei i ea este o traducere fidel.

I. Traducerea etopian
n Etiopia, vestirea cretinismului s-a fcut de ctre tinerii nobili Frumeniu i Edesiu, n sec. IV. Frumeniu a
fost hirotonit episcop de ctre Sf. Atanasie cel Mare, iar dup tradiia etiopienilor, el este primul traductor al Sf.
Scripturi n limba etiopian, deci traducerea s-ar fi fcut nc din sec. IV.

Totui, modul diferit al traducerii crilor indic existena mai multor traductori, ceea ce nseamn c ea s-a
fcut treptat, fiind terminat, cu certitudine, pn sec. VI. Vechiul Testament din Biblia etiopian a fost tradus dup
recenzia alexandrin. Cei mai vechi codici n care se pstreaz traducerea etiopian dateaz din sec. XIII.

J. Traduceri n limba romn


Cel mai vechi text biblic din Vechiul Testament este Psaltirea cheian, datnd din sec. XV. o traducere
destul de ngrijit.

n anul 1577, apare Psaltirea lui Coresi, iar n 1582 meterul erban, fiul lui Coresi, tiprete Palia de la
Ortie. Palia cuprindea primele dou cri din Pentateuh, dar n prefa se spune c s-ar fi tradus toate cele 5 cri
ale lui Moise. Termenul palie este o prescurtare a numirii greceti pentru Vechiului Testament. Traducerea a avut la
baz originale ebraice, greceti i srbeti. n textul Paliei apar, pe alocuri, chiar maghiarisme caracteristice romnilor
din Transilvania.

n anul 1661 apare, sub patronajul mitropolitului Simion tefan, Psaltirea de la Blgrad, tradus dup un
original ebraic.

La Uniev n Polonia, apare, n 1673, Psaltirea n versuri a mitropolitului Dosoftei.

Principala lucrare de traducere a Vechiului Testament n limba romn este Biblia lui erban, anul 1688 fiind,
de fapt, anul n care, pentru prima dat, a fost tiprit n limba romna ntreaga Sfnta Scriptur. Traducerea a fost
fcut dup Septuaginta i reprezint primul document sigur de limb romn literar, stabilit pe nelesul tuturor
romnilor.

Biblia de la Blaj (1795) este o traducere dup Septuaginta, ea a fost nceput de episcopul unit Petru Pavel
Aron, continuat de Samuel Micu Clain i revizuit de Ioan Bob, episcopul Fgraului. Cuprinde att crile canonice
i necanonice, ct i unele cri apocrife.

Episcopul Filotei tiprete Biblia de la Buzu, n cinci volume, anul 1854.

n anul 1858 este tiprit Biblia lui aguna tradus dup Septuaginta.

La Budapesta, sub patronajul Societii Biblice Britanice, apare n 1873, ntreaga Scriptur n limba romn,
fr crile necanonice.

n anul 1914 este tiprit ntreaga Biblie, n ediia Sfntului Sinod. Anumite cri din Vechiul Testament
(ndeosebi cele poetice) au un text greoi. Au fost folosite textele romneti existente bazate pe Septuaginta.

n 1936, din ndemnul i purtarea de grij a Patriarhului Miron Cristea, apare o nou traducere a Scripturii,
realizat de preoii Vasile Radu i Gala Galaction. Traductorii au folosit textul Septuagintei.

n 1938, aceiai traductori fac o traducere a Vechiului Testament, dup un original ebraic.

n 1944 apare Biblia, adic Dumnezeiasca Scriptur, tradus de Patriarhul Nicodim. Textul este alctuit pe baza
Septuagintei, cu ajutorul traducerilor slave, franceze etc.

n 1968 se tiprete o nou ediie a Sfintei Scripturi n romnete, Biblia sau Sfnta Scriptur, sub patronajul
Patriarhului Justinian; n 1972 o nou ediie la Mica Biblie.

n 1982 se tiprete o nou ediie a Sfintei Scripturi, sub patronajul Patriarhului Iustin.

S-ar putea să vă placă și