Originile Partidelor Politice

Exista o multitudine de abordari ale problemei aparitiei partidelor.

Weiner si LaPalombara distingeau 3 tipuri de abordari.

1. Institutionalista - Maurice Duverger - Les partis Politiques - pune accentul pe latura

organizatorica, legand aparitia partidelor de dezvoltarea vietii parlamentare

2. Istoric conflictuala. Leaga aparitia partidelor de anumite fapte si evenimente petrecute in

societate, in speciale de crize

3. Abordarea dezvoltarii politice Aparitia partidelor politice se leaga de modernizarea societatii

Luand in seama modelul teoretic elaborat de sociologul norvegian Stein Rokkan, politologul francez
Daniel Seiler adauga al treilea tip de abordare, cea functionalista, care pune accentul pe rolul asumat
de diversele partide. Este o imbinare a abordarii isoric-conflictuale si a celei a dezvoltarii politice,
fiind considerata de aceea, cea mai cuprinzatoare. Mai simplu Gian- Franco Pasquino, reducea
abordarile la 2: una structural substantiala a lui Duverger si cealalta genetica a lui Rokkan.

Abordarea institutionalista
Folosind criteriul raportarii dintre organizatiile protopartidice, extinderea sufragiului si dezvoltarea
vietii parlamentare, Duverger a operat urmatoarea distinctie:

Partidele de origine electoral-parlamentare (de origine interna) Sunt cele mai vechi si numeroase. Sunt
legate de extinderea sufragiului si de progresul democratiei reprezentative. Rezulta din corelarea
gurpurilor parlamentare care reunesc alesii pe baza diverselor afinitati in comitetele electorale ale
acestora

Partidele de origine extraparlamentara (externa). Au luat nastere mai tarziu , prin transformarea unor
organizatii nepartidice. Exemplu: Partidul Laburist Britanic (LABOUR PARTY) infiintat in 1960,prin
hotararea congresului sindicatelor si avand ca nucleu ideologic gruparea numita FABIAN SOCIETY
(1884). De asemenea la originile mai multor tipuri de partide se afla organizatii nepartidice.

Exemple:

-partidele crestin-democrate sau crestin-sociale au la baza biserica

- partidele fasciste - asociatii de combatanti

-partidele comuniste grupari clandestine, anarhiste

partidele nu au aparut peste tot la fel. Structuri de oportunitati au variat in functie de cadrul
institutional (in special sistemul electoral) transformarile economice, cultura politica si chiar
evenimentele internationale.
Pentru partidele europene au fost sesizate patru stadii de evolutie, de la inceputul secolului XIX pana
in anii 20 ai secolului XX.

1. incepand cu secolul XIX apar partidele socialiste si liberale.

2. La inceputul secolului XIX se produce sau incepe sa se produca nationalizarea partidelor

(extinderea lor la nivelul intregii populatii). in Marea Britanie nationalizarea se produce in perioada
1832 1867 (intre cele doua Reform-Act-uri).

3. La sfarsitul secolului XIX incep sa apara partidele socialiste si confesionale de obicei de origine
extraparlamentara.

4. in preajma celui de-al Doilea Razboi Mondial apar partidele fasciste, comuniste si in Europa
centrala si de est partide agrariene.

Aceste stadii sunt valabile pentru asa numitele tari noi (cele rezultate din decolonizare, unde partidele
au aparut intr-un vid institutional,nascandu-se cu statul si tinzand spre monopolizarea lui.

Abordarea genetic
n urma unei analize macro sociologice a formarii statelor vest europene i a proceselor de
democratizare cercettorul norvegian Stein Rokkan a constatat c istoria politic a Europei a fost
afectat de dou revoluii.
1. Nationala
2. Industriala, care s-au manifestat pe doua axe: teritoriala si functionala.
Pe baza modelului lui Rokkan, Seiler a identificat 8 familiei politice:
-partidele muncitoreti
partidele patrimoniale
democraia cretin
autonomistii
- centraliitii
ecologist-agrarienii
partidele de productori.