n cteva rnduri, fiecare om se oprete i contempl.

Vezi, ii pune singur, asta

e viaa mea. Atta tot?
Am trit fiecare dintre noi cteva zile fericite, cu stri de corp plcute, cu
soare i natur. Mica noastr luciditate ne-a aprut deodat. Eti fericit? Da. Si
nu mai vrei nimic? Atunci asta e limita superioar a fericirii? Dincolo, mai
departe, altundeva nimic?
Nu, am greit drumul. Nu sunt acestea cile vieii. Soarele care urc i coboar,
pofta care cere i se satisfice, senzatia care incepe i obosete, bucuria care
strig i deodat tace nu lucrurile astea care se consum rezolv viaa noastr,
dac viaa noastr trebuie s aib vreun ineles.
Ci lucrurile care nu se consum, care nu sfresc niciodat; lucrurile acelea care
dureaz ct dreptele paralele de mult. Adevrurile care imi preexist i m las in
urm; idea care nu obosete niciodat; bucuria care sta. Eternitatea. Cci
lucrurile acestea nu incep de nicieri i au fost de totdeauna.
Dac cineva caut placere care s semene cu fericirea, aci le-ar putea afla. In
acest sens, poate, spunea un poet intr-o zi c geometrii sunt fericii, deoarece
creaiile lor dureaz. Dar fericirea de fapt nu privete dect lucrurile care sunt
azi i nu mai sunt mine. Bucuriile durabile depesc intotdeauna astfel de
intrebri.
Atunci, toat truda noastr trebuie s duc la eliminarea materialului care este
azi i nu este mine. A privi lucrurile sub specie durationis inseamn a te rtaci
in durat. Viaa noastr trebuie semnificat cu lucruri care s nu dureze.
Bucuria care st. Ce just fixeaza verbul st aa scurt i categoric cum este,
toat actiunea de a te bucura! Bucuria care st e formula potrivit a
eternitii noastre.
[]
Omenete vorbind, noi putem tri in eternitate. Noi chiar trim in eternitate. E
cea mai inexplicabil nebunie a oamenilor aceasta de a se refugia in biologie i
deci de a cuta cu voin singura durere care nu le este dat: aceea de a fi
muritori. Cci nu suntem muritori, e clar. Dar suntem nite zei proti, nite
nemuritori care ne-am uitat destinul. Ct de inutil incercm s ne sinucidem!
Constantin Noica-Mathesis sau bucuriile simple