BIOMATERIALE POLIMERICE PENTRU IMPLANTUL DE CRISTALIN

Biomaterialele s-au impus ca domeniu de cercetare deosebit de fascinant si de promitator

in cea de-a doua jumatate a secolului XX. Conlucrarea dintre specialistii in inginerie si medicina
a dus la aparitia de aplicatii biomedicale noi, ce constituie in prezent implanturi si proteze,
sisteme de eliberare controlata a medicamentelor, care salveaza zi de zi viata a mii de oameni din
intreaga lume.
Dintre biomateriale, cele polimerice s-au impus ca fiind oportune in gasirea unor solutii
practice pentru multe din problemele ce apar in implantologie.
Conceptele care concretizeaza modul de abordare a problematicii specifice in fiecare caz
sunt biomecanica si biocompatibilitatea. Gama larga si diversitatea materialelor polimerice, cat si
cunostintele extinse din domeniu permit realizarea de noi biomateriale ale caror proprietati sa fie
cat mai apropiate de optim pentru implantul sau proteza respectiva.
Fiecare ramura a medicinii a beneficiat de pe urma acestor progrese, cateva exemple fiind
chirurgia cardiovasculara (valve cardiace artificiale, stenturi vasculare, cateterism cardiac,
angioplastie), ortopedia (proteza de sold, genunchi), oftalmologia (lentile de contact, lentile
intraoculare), farmacologia (sisteme de eliberare controlata a medicamentelor), etc.
In oftalmologie, rolul polimerilor sintetici ca biomateriale a impus chirurgia cataractei ca
una dintre cele mai sigure si mai eficiente forme de chirurgie, din punctul de vedere al
rezultatelor clinice si al recuperarii vederii.
Cataracta este estimata ca fiind pe primul loc intre afectiunile ce provoaca orbirea; sunt
aproximativ douazeci de milioane de cazuri anual pe intreg globul [1]. Numai in Statele Unite se
efectueaza in jur de 1,6 milioane de operatii de extragere a cataractei pe an [2]. Dincolo de cifre,
importanta problemei rezulta si din faptul ca pentru cataracta nu exista un tratament
medicamentos, mai mult, cataracta senila pare a fi o consecinta fiziologica a procesului de
imbatranire. Prin urmare, cu varsta creste foarte mult riscul de aparitie a cataractei iar o functie
vizuala adecvata ramane cel mai important aspect al vietii umane, indiferent de varsta sau cu atat
mai mult la o varsta inaintata.
Chirurgia cataractei consta in extragerea continutului opacifiat al capsulei cristalinului si
introducerea in interiorul globului ocular a unui implant numit lentila intraoculara sau cristalin
artificial. Lentilele intraoculare se realizeaza din polimeri sintetici (polimetacrilat de metil,
copolimeri acrilici, hidrogeluri acrilice, silicon). Lentilele intraoculare fabricate in prezent
reprezinta rezultatul a numeroase incercari de a le imbunatati performantele - de la lentilele
monofocale s-a trecut la cele multifocale [3,4]; de la lentilele dure din PMMA la cele moi,
realizate din hidrogeluri [1,2], cu scopul unei cat mai bune reabilitari a functiei vizuale.
In prezent, pe langa proiecte de cercetare ce vizeaza imbunatatirea calitatilor optice,
mecanice si de biocompatibilitate ale lentilelor intraoculare (pentru a preveni aparitia cataractei
secundare), una din directiile de cercetare la nivel mondial este realizarea unor implanturi care sa
reabiliteze functia acomodativa a cristalinului biologic(cea care se refera la modificarea
geometriei acestuia, modificandu-se astfel puterea dioptrica a globului ocular pentru a forma in
permanenta imagini clare pe retina). In acest fel s-ar realiza un implant care, substituind atat
functia optica cat si pe cea biomecanica a cristalinului, ar deveni un adevarat cristalin
artificial.
Aspectele ce sunt abordate in aceasta directie de cercetare sunt legate de:
- clarificarea aspectelor biomecanice ce privesc mecanismul de acomodatie al
cristalinului;
- concretizarea de noi concepte pentru ideea de implant intraocular acomodativ.
 Din domeniul polimerilor sintetici utilizati in oftalmologie cu aplicatii optice (lentile
intraoculare, lentile de contact) fac parte urmatoarele clase de polimeri:
- Polimerii acrilici PMMA, copolimerii acrilici hidrofobi, hidrogelurile acrilice;
- Polimerii siliconici
- Poliuretanii

Polimerii acrilici in oftalmologie

Aplicatiile biomedicale ale polimerilor acrilici in domeniul oftalmologiei se bazeaza in

primul rand pe proprietatile lor optice deosebite, respectiv transparenta, si prin urmare sunt
folositi la fabricarea de lentile pentru corijarea defectelor optice ale globului ocular. Este vorba
de:
- lentile de contact (care se plaseaza la nivelul suprafetei exterioare a corneei);
- lentile intraoculare (care substituie functia optica a cristalinului biologic sau o
corecteaza, fiind implantate in interiorul globului ocular, in general in interiorul capsulei
cristalinului biologic).
Dat fiind rolul diferit pe care il joaca din punct de vedere biologic cele doua tipuri de
lentile, caracteristicile lor difera mult ca aspecte ce tin de bioingineria implantului. De exemplu,
lentilele de contact trebuie sa aiba o permeabilitate mare pentru oxigen, in timp ce lentilele
intraoculare trebuie sa aiba o rezistenta chimica mare la actiunea mediului biologic, pentru a nu
fi degradate in timp.
Din punct de vedere al reprezentantilor clasei de polimeri acrilici care se utilizeaza pentru
aceste implanturi, PMMA are un loc privilegiat, fiind primul care a fost intrebuintat in acest
scop. Clasificarea tipurilor de lentile in dure si moi deriva de la utilizare acestui biomaterial,
lentilele din PMMA fiind rigide si deci desemnate ca dure.
Pentru lentilele de contact, dintre polimerii acrilici au castigat teren important in acest
domeniu polimerii acrilici hidrofilici, sub forma de hidrogeluri, in timp ce pentru lentilele
intraoculare, pe langa hidrogeluri, se folosesc polimeri acrilici hidrofobi utilizati in sensul
fabricarii de lentile intraoculare foldabile, ale caror performante optice si clinice sa fie
comparabile cu cele ale PMMA.

PMMA ca biomaterial pentru lentile intraoculare

Intrucat a fost primul material utilizat pentru fabricarea lentilelor intraoculare, PMMA are
cea mai lunga istorie in domeniu. Prin urmare si validarea proprietatilor sale din punct de
vedere optic si al comportarii intraoculare este mult mai bine documentata si studiata. Acest
aspect asigura in continuare increderea in utilizarea sa in detrimentul unor materiale mai noi, a
caror utilizare nu a fost suficient investigata. Considerat din acest motiv material standard,
utilizarea sa nu este insa lipsita de probleme. Astfel, acestea sunt datorate in primul rand energiei
sale de suprafata relativ scazute [8]. Aceasta poate determina atat leziuni ale endoteliului cornean
la insertie cat si adeziunea postoperatorie de celule inflamatorii la suprafata lentilei.
Desi nu este toxic, PMMA-ul poate deteriora mecanic endoteliul cornean daca intra in
contact cu acesta in timpul implantarii. Celulele endoteliale adera pe suprafata hidrofobica a
lentilei de PMMA si pot fi efectiv smulse. Pentru a evita acest incident se utilizeaza lichide
vascoelastice in timpul gestului chirurgical si de asemenea este necesara o dexteritate mare a
chirurgului care efectueaza implantarea si care trebuie sa asigure un contact minim intre lentila si
cornee [9].
PMMA poate determina de asemenea iritarea mecanica a tesutului uveal din
cauza rigiditatii sale [8]. Contactul tesutului uveal cu lentilele intraoculare din PMMA determina
adesea o reactie inflamatorie prelungita care poate conduce la aderarea irisului la lentila, uveite,
distrugerea barierei retino-sangvine cu edem macular si pierderea vederii [10].
Pentru a imbunatati comportarea lentilelor din PMMA, au fost luate in considerare mai
multe variante [2]:
Modificarea procesului tehnologic de obtinere in vederea realizarii unor suprafete foarte
netede.
Generarea unor suprafete moi de inalta energie pe baza de N-vinil pirolidona sau
hidroxietil metacrilat.
Generarea unor suprafete dure de joasa energie folosind perfluoropropanul.
Modificarea suprafetei lentilei cu heparina sau acid hialuronic.
Generarea de suprafete polimerice pe baza de fosforilcolina, care reduc adsorbtia
proteinelor, adeziunea celulara si activarea neutrofilelor cat si depunerile celulare in vivo.
Dintre toate aceste directii de cercetare, in practica in general s-a ajuns la utilizarea unor
metode de prelucrare a PMMA care sa duca la obtinerea unei suprafete cat mai netede, fiecare
din firmele producatoare facand publicitate in acest sens produselor sale. Modificarea chimica a
suprafetelor este mai costisitoare si in plus nu exista avantaje clare din punct de vedere clinic.
PMMA pune probleme si in legatura cu sterilizarea. Astfel, acest material nu poate fi
sterilizat prin autoclavare deoarece are o temperatura de tranzitie vitroasa relativ scazuta (Tg =
100-120C). El poate fi sterilizat fie cu etilenoxid, care este toxic, fie cu hidroxid de sodiu. Spre
deosebire de autoclavare, aceste doua metode de sterilizare au anumite riscuri [8]. Sterilizarea cu
hidroxid de sodiu poate duce la formarea de grupe carboxil la suprafata, crescand hidrofilia
acesteia, aspect pozitiv in ce priveste biocompatibilitatea generala, chiar daca sterilizarea
respectiva nu este utilizata efectiv in acest sens (modificarea suprafetei).
PMMA utilizat pentru fabricarea lentilelor intraoculare trebuie sa respecte o serie de
cerinte legate de calitatea tehnologiei de sinteza [11]:
- un catalizator simplu, care sa lase reziduuri minime si inofensive;
- monomerul sa fie foarte pur (mai putin de 1% monomer nestabilizat);
- sa se obtina o masa moleculara foarte mare;
- sa nu fie folositi aditivi in afara absorbantului UV.
In prezent majoritatea producatorilor de lentile intraoculare folosesc PMMA-CQUV
(clinical grade calitate medicala; UV fotopolimerizare), sintetizat de catre firma Perspex
(UK). Desi pentru acest material s-au efectuat toate testele necesare pentru a-i indica utilizarea
biomedicala (teste de biocompatibilitate), aceleasi teste trebuie realizate si pe produsul finit
(lentila intraoculara), intrucat metodele de prelucrare utilizate (aschiere mecanica, polizare,
injectie, compresie) pot duce la depolimerizarea PMMA, cu formare de metil metacrilat, produs
nociv pentru tesuturile biologice [11].

Copolimeri acrilici hidrofobi

Lentilele intraoculare foldabile prezinta avantajul unei incizii mult mai mici pentru
implantare, cu avantaje deosebite pentru pacient. Pentru a fabrica astfel de lentile au fost utilizate
materiale flexibile, cum sunt elastomerii siliconici sau hidrogelurile acrilice. Anumite
dezavantaje, din punct de vedere optic si din punct de vedere a dificultatii de manipulare, au
ridicat problema utilizarii unor copolimeri acrilici, care sa fie flexibili, dar hidrofobi, la fel ca
PMMA, si care sa pastreze proprietatile optice ale acestuia. Aceste aspecte reprezinta premizele
succesului clinic al lentilelor intraoculare foldabile realizate din polimeri acrilici hidrofobi [13].
Dintre firmele producatoare de astfel de lentile, firma Alcon Surgical si-a propus
obtinerea unui biomaterial pentru lentile intraoculare foldabile care sa aiba aceleasi calitati optice
si clinice, sau chiar mai bune decat ale PMMA. Biomaterialul conceput in acest sens
(ACRYSOF) este un copolimer acrilat/metacrilat, a carui formula chimica este prezentata mai
jos, alaturi de cea a PMMA [13]:

Compozitia chimica a copolimerului ii asigura acestuia, pe langa proprietatile

caracteristice polimerilor acrilici (biocompatibilitate, stabilitate fizica si chimica), proprietati
mecanice (foldabilitate si rezistenta) si optice (indice de refractie mare) adecvate pentru
fabricarea lentilelor intraoculare foldabile. Biomaterialul este supus unui tratament de suprafata
care sa reduca adezivitatea caracteristica materialelor moi si sa-l apropie de caracteristicile de
suprafata ale PMMA. ACRYSOF contine si un absorbant UV legat covalent la polimerul
sintetic [13].

Hidrogelurile in oftalmologie

Utilizarea hidrogelurilor din PHEMA pentru obtinerea lentilelor de contact este deja un
fapt comun. Aspecte cum sunt permeabilitatea la oxigen si continutul de apa sunt parametri
importanti ai conceptului de lentila de contact si sunt indeplinite in mod eficient de catre
hidrogeluri.
Conceptul de lentila intraoculara foldabila (care se introduce pliata in interiorul globului
ocular, printr-o incizie de numai 3 mm) a fost pus in practica prin ideea de utilizare a
hidrogelurilor acrilice in acest scop.
Au fost efectuate numeroase studii clinice pentru a investiga si compara comportarea
clinica a hidrogelurilor ca biomaterial pentru lentile intraoculare. Rezultatele nu demonstreaza
vreun avantaj net fata de alte tipuri de materiale. In plus, s-au semnalat cazuri de opacifiere a
lentilelor, post implantare, prin migrarea ionilor de calciu din mediul ocular in interiorul retelei
tridimensionale a hidrogelului. Din punct de vedere optic, s-au semnalat cazuri in care picaturi de
apa au separat la nivelul suprafetei posterioare a lentilei, ducand la afectarea serioasa a calitatii
imaginii.

Concluzii

Trecerea in revista a aspectelor generale legate de clasele de materiale polimerice

utilizate in oftalmologie a dus la cristalizarea urmatoarelor concluzii:
Titlul de biomaterial acordat unui material sintetic tine de acordarea proprietatilor de
utilizare cu rolul pe care trebuie sa-l indeplineasca ca implant in acest sens, din punct de vedere
al sintezei si prelucrarii propriu-zise exista o serie de considerente speciale, legate de
reproductibilitatea proprietatilor, calitatea si controlul tehnologiei aplicate, certificarea
biocompatibilitatii prin teste specifice.
 Pentru a utiliza un polimer sintetic in aplicatii oftalmologice, trebuie avute in vedere
comportamentul acestuia in mediul ocular, din punct de vedere fizico-chimic si al
biocompatibilitatii, aspecte ce difera in functie de tipul aplicatiei avute in vedere.
Aspectele legate de tehnologia de sinteza si prelucrare a biomaterialelor sintetice in
ansamblu trebuie privite si din punct de vedere economic si financiar, intrucat nu orice concept
de imbunatatire a performantelor implantului poate fi tradus in practica tehnologica in mod
eficient economic pentru producatorul de dispozitive medicale.
Relatia dintre producatorul de biomateriale, producatorul de dispozitive medicale si
utilizator (personalul medical) este inca perfectibila. In competitia ce vizeaza aprecierea
rezultatelor studiilor clinice, aspectele legate de cercetare si punerea in practica a acestora, nu toti
producatorii sunt castigatori si este greu de spus daca victoria castigatorului nu se bazeaza
adesea mai mult pe succesul campaniilor publicitare decat pe performantele superioare ale
implantului propriu-zis.
In general, se urmareste un feed-back mai productiv intre aprecierea rezultatelor clinice si
modificarile aduse implantului, atat in ce priveste designul sau (producatorul de dispozitive
medicale) cat si proprietatile biomaterialului utilizat (producatorul de biomateriale polimerice).
Este de dorit ca cercetarea in acest domeniu sa porneasca de la o viziune realista atat
asupra posibilitatilor tehnologice din industria producatoare, cat si asupra aspectelor biomedicale
propriu-zise.
Succesul unui concept nou in implantologie este asigurat atunci cand exista o
sincronizare coerenta intre toate aspectele practice implicate (sinteza, prelucrare, utilizare).

Bibliografie:
1. Allan B.: Intraocular lens implants, BMJ 2000, 320:73-4;
2. Lloyd A. W., Faragher R.G.A., Denyer S.P.: Ocular biomaterials and implants,
Biomaterials 2001, 22:769-785;
3. Haaskjold E., Allen ED., Burton RL., Webber SK., Sandvig KU., Jyrkkio H., Leite E.,
Liekfeld A., Philipson B., Nystrom A., Wollensak J.: Contrast sensitivity after implantation of
diffractive bifocal and monofocal intraocular lenses, Journal of Cataract & Refractive Surgery,
1998, 24(5):653-8;
4. Steinert R. F.: Visual outcomes with multifocal intraocular lenses, Current Opinion in
Ophthalmology 2000, 11:12-21;
5. Feldman D.: Tehnologia compusilor macromoleculari, Ed. Tehnica, Bucuresti, 1974;
6. http://www.psrc.usm.edu/macrog/teach.htm;
7. Rusu M., Rusu D.L.: Tehnologii de prelucrare a polimerilor, Ed. Dosoftei, Iasi, 1995;
8. Bruin P., Meeuwsen E.A.J., van Andel M.V., Worst J.G.F., Pennings A.J.: Autoclavable
highly cross-linked polyurethane networks in ophthalmology, Biomaterials 1993, Vol.14 Nr. 14;
9. Hollick EJ., Spalton DJ., Ursell PG., Pande MV.: Biocompatibility of poly(methyl
methacrylate), silicone, and AcrySof intraocular lenses: randomized comparison of the cellular
reaction on the anterior lens surface, Journal of Cataract & Refractive Surgery, 24(3):361-6,
1998;
10. Chiselita D., Branisteanu D., Bogdanici C., Macovei G., Rusu V., Vancea P.P.:
Oftalmologie Generala, Ed. Dosoftei, Iasi, 1997;
11. http://www.hollows.org/resources/intraocular_lenses.htm;
12. http://www.ophtec.com.htm;
13. ***Acrysof Monograph, http://www.alconlabs.com/.
Studiul bibliografic realizat a permis trasarea de directii experimentale pentru proiectul de
cercetare in sensul urmator:
- incercarile experimentale sa se centreze pe clasa copolimerilor acrilici, avand in vedere
versatilitatea proprietatilor acestora ce extinde gama oportunitatilor de utilizare pentru sensul
propus (cristalin artificial). De asemenea sunt mai usor de realizat tehnologic aspectele legate de
sinteza, prelucrare si prezinta cele mai putine inconveniente din punct de vedere clinic, avand in
vedere atat avantajele cat si dezavantajele utilizarii fiecarui tip de material polimeric pentru
realizarea de lentile intraoculare.
- realizarea de copolimeri acrilici utilizand monomeri ce sunt folositi in prezent pentru
realizarea de lentile intraoculare;
- clarificarea aspectelor ce tin de relatia structura proprietati, pentru a permite apoi
situarea in intervalul optim, din punct de vedere al compozitiei chimice, a biomaterialului
respectiv, in vederea obtinerii rezultatului scontat din punct de vedere al proprietatilor optice si
mecanice.
Comonomerii acrilici utilizati pentru realizarea de lentile intraoculare au roluri diferite
pentru produsul (copolimerul) final. Astfel, unul din monomeri este ales pentru indicele de
refractie ridicat (metacrilat de metil, fenoxietil acrilate, feniletil metacrilat) si un alt comonomer
pentru a imprima flexibilitate lentilei (butil acrilat, izobutil acrilate, hexil acrilat, 2etil hexil
acrilat). De asemenea, sunt utilizati agenti de reticulare (etilen glicol dimetacrilat, dietilen glicol
dimetacrilat, 1,4 butandiol metacrilat, 1,4 butandiol diacrilat, 1,6 hexandiol metacrilat) pentru a
imbunatati proprietatile mecanice ale lentilei.
Comonomerii alesi pentru primele incercari experimentale, in vederea punerii la punct a
metodologiei de sinteza, au fost metacrilatul de metil (MMA) si acrilatul de etilhexil (EHA).
Ca tehnologie de sinteza s-a urmarit utilizarea polimerizarii radicalice in masa, avand in vedere
dimensiunile urmarite pentru produsului final si faptul ca se urmareste obtinerea de produse cu
proprietati optice deosebite.
S-a pus la punct metodologia de lucru, in sensul urmator:
- matrita (realizata din doua placi de sticla, despartite de un inel de politetrafluoroetilena cu
grosimea de 1mm);
- initiatorul (AIBN, obtinut prin recristalizare cu metanol);
- temperatura de lucru (80 C);
- timpul de lucru (6-8 ore).
Utilizand aceasta metodologie de lucru, s-au realizat copolimeri cu diverse rapoarte molare intre
cei doi monomeri (87,5 / 12,5, 75 / 25, 62,5 / 37,5, 50 / 50, 37,5 / 62,5, 25 / 75, 12,5 / 87,5), cat si
cei doi homopolimeri. Copolimerii realizati au fost analizati prin spectroscopie IR.
In urma primelor incercari experimentale efectuate in anul 2003, metodologia de lucru pentru
anul 2004 a fost imbunatatita pentru a evita ca efectul de gel sa afecteze omogenitatea
materalului polimeric obtinut.
Figura 1. Efectul de gel duce la evaporarea monomerului si neomogenitatea macroscopica a
probei polimerice obtinute
Astfel, pentru un mai bun transfer de caldura, matrita a fost realizata dintr-o placa de aluminiu si
o placa de sticla, de 3 mm grosime, cu latura de 12.5cm, separate printr-un tub de PVC a carui
grosime a fost reglata cu ajutorul unor clame metalice laterale la aproximativ 1 mm grosime.
S-a utilizat un regim de temperatura in trepte, respectiv 14 ore la 60C, o ora 65C, o ora 70C, o
ora 75C, o ora 80C, o ora 90C. Ca initiator s-a folosit AIBN, obtinut prin recristalizare cu
metanol, in procent gravimetric de 0.2% fata de amestecul de comonomeri.
Ca monomeri s-au utilizat metacrilati (metil metacrilat MMA, ciclohexil metacrilat CHMA),
acrilati (acrilat de butil AB, acrilat de 2-etilhexil EHA) si dimetacrilati - ca agenti de reticulare
(etilenglicol dimetacrilat EGDM).
Raportul molar intre cei doi comonomeri (acrilat si metacrilat) a variat intre 60/40 si 40/60, in
trepte de 5%. Alegerea acestui interval s-a facut pe baza observatiilor asupra copolimerilor
obtinuti in sintezele anterioare, in ideea obtinerii de copolimeri a caror proprietati mecanice sa
varieze cu raportul molar intre rigid flexibil, intr-o marja apropiata de intervalul de interes
pentru aplicatia avuta in vedere. Astfel, s-a evidentiat faptul ca probele obtinute din compozitii
cu peste 60% metacrilat sunt rigide intr-o asemenea masura incat este clar ca nu sunt adecvate
scopului urmarit (implant intraocular cu elasticitate similara cu a cristalinului biologic).
Compozitiile cu peste 60% acrilat duc la obtinerea de probe foarte adezive, prin urmare
indepartarea lor din matrita este dificila si de asemenea adezivitatea lor ridicata face imposibila
manevrarea probelor in sensul utilizarii lor ca implanturi intraoculare. In intervalul de compozitii
luat in considerare s-a urmarit si influenta agentului de reticulare.
In tabelul urmator este prezentata compozitia amestecurilor de monomeri utilizate pentru sinteza:
Tabel 1. Compozitia amestecurilor de comonomeri
Comonomeri Raport molar Procent agent de reticulare
MMA / AB 40/60; 45/55; 50/50; 55/45; 60/40 -

MMA / EHA 40/60; 45/55; 50/50; 55/45; 60/40 -

MMA / EHA 40/60; 45/55; 50/50; 55/45; 60/40 1%wt EGDM
CHMA / EHA 40/60; 45/55; 50/50; 55/45; 60/40 -

CHMA / EHA 40 / 60 1%wt EGDM; 4%wt EGDM

60 / 40 1%wt EGDM; 4%wt EGDM

CHMA / EHA 50 / 50 2.5%wt EGDM
Caracterizarea din punct de vedere mecanic si optic a copolimerilor obtinuti
Caracterizarea mecanica
Din punct de vedere a metodologiei de sinteza, s-a urmarit obtinerea de probe polimerice care sa
poata fi utilizate pentru incercarea mecanica de tractiune. Proprietatile mecanice ale
copolimerilor obtinuti au fost investigate utilizand aparatul TiraTest 2000. S-a utilizat un
program care da informatii privind rezistenta, respectiv alungirea la rupere si care masoara
modulul de elasticitate. S-a evidentiat astfel felul in care variaza diferitele marimi cu raportul
molar al comonomerilor, cu natura chimica diferita a monomerilor, cu prezenta, absenta si
procentul in care s-a folosit agentul de reticulare.
Valorile medii pentru modulul de elasticitate si alungirea la rupere obtinute in urma
masuratorilor efectuate pe probele polimerice sintetizate sunt prezentate in tabelele urmatoare:
Tabel 2. Compozitiile MMA / AB
 raport molar metacrilat modul de elasticitate alungirea la rupere
(N/mm2) (%)
0.4 25 400
0.45 41 350
0.5 81 254
0.55 365 106
0.6 458 121
Tabel 3. Compozitiile MMA / EHA
raport molar metacrilat modul de elasticitate alungirea la rupere
(N/mm2) (%)
0.4 0.2 766
0.45 0.36 730
0.5 5.13 445
0.55 9.3 300
0.6 14.3 120
Tabel 4. Compozitiile MMA / EHA / 1%EGDM
raport molar metacrilat modul de elasticitate alungirea la rupere
(N/mm2) (%)
0.4 0.41 151.89
0.45 0.36 253.4
0.5 0.69 288.64
0.55 2.36 330
0.6 15.19 272
Tabel 5. Compozitiile CHMA / EHA
raport molar metacrilat modul de elasticitate alungirea la rupere
(N/mm2) (%)
0.4 0.058 2345
0.45 0.072 760.9
0.5 0.061 996
0.55 0.21 782
0.6 0.6 601
Tabel 6. Compozitiile CHMA / EHA / EGDM
raport molar metacrilat modul de elasticitate alungirea la rupere
procent EGDM (N/mm2) (%)
0.4 (1% EGDM) 0.32 120.35
0.4 (4% EGDM) 1.07 55.196
0.6 (1% EGDM) 0.43 257
0.6 (4% EGDM) 4.45 89.4
0.5 (2.5% EGDM) 0.67 110
Valori mult mai mari pentru modulul de elasticitate fata de celelalate serii de copolimeri
au fost calculate pentru seriile MMA / AB. Acest aspect este in conformitate cu structura chimica
a celor patru monomeri. Cele mai mici valori pentru modulul de elasticitate apartin seriei CHMA
/ EHA.
AB CHMA MMA EHA
Figura 2. Structura chimica a celor patru comonomeri

Figura 3. Influenta procentului de EGDM

asupra modulului de elasticitate seria CHMA / EHA
Introducerea agentului de reticulare in compozitiile de copolimerizare modifica modulul
de elasticitatea si alungirea la rupere a materialului polimeric obtinut. Masura in care se modifica
acestea depinde atat de procentul agentului de reticulare cat si de raportul molar intre metacrilat
si acrilat.

Figura 4. Influenta agentului de reticulare

asupra modulului de elasticitate seria MMA / EHA
Figura 5. Influenta agentului de reticulare
asupra alungirii la rupere seria MMA / EHA

Figura 6. Influenta agentului de reticulare

asupra alungirii la rupere seria CHMA / EHA
Caracterizarea optica
Proprietatile optice ale copolimerilor sintetizati au fost determinate prin elipsometrie, metoda
optica bazata pe masurarea modificarii starii de polarizare a luminii dupa reflexia ei pe proba.
Este o metoda cu o sensibilitate ridicata care se bazeaza pe compararea datelor experimentale cu
cele calculate pe baza unui model.
Constantele optice (indicele de refractie n si coeficientul de extinctie k) au fost masurate la
lungimea de unda de 0.598 nm, lungimea de unda utilizata de refractometrul Abbe.
In tabelul urmator sunt prezentati indicii de refractie masurati pentru cele patru serii de
copolimeri acrilici sintetizati:
Tabel 1. Indicii de refractie ai copolimerior sintetizati
Raport molar -> 40/60 45/55 50/50 55/45 60/40
 Comonomeri
MMA/AB 1.472 1.472 1.48 1.476 1.484
MMA/EHA - 1.482 1.482 1.478 1.477
MMA/EHA/1%EGDM 1.480 1.482 1.488 1.485 1.485
CHMA/EHA - 1.481 1.476 1.481 1.487
Valorile indicelui de refractie raportate in literatura pentru poli(metacrilat de metil), poli(acrilat
de butil) respectiv poli(metacrilat de ciclohexil) sunt de 1.489, 1.474 respectiv 1.506. Valorile
masurate pentru copolimerii sintetizati se incadreaza in intervalul stabilit de homopolimeri se
observa ca nu se poate determina o regula de distributie a acestor valori in functie de compozitie,
valorile fiind foarte apropiate.
Concluzii
Rezultatele obtinute in urma incercarilor mecanice indica faptul ca in functie de structura
chimica a monomerilor acrilici utilizati se pot obtine copolimeri cu o gama larga de proprietati
mecanice, atat ca tip de comportament mecanic (termoplastic, elastic) cat si ca valori ale
marimilor de interes. Indicii de refractie ai copolimerilor obtinuti sunt adecvati utilizarii optice a
acestora.
Rezultatele obtinute sunt incurajatoare in sensul ideii de a obtine un copolimer cu proprietati
mecanice care sa poata substitui functia acomodativa a cristalinului. Continuarea acestui studiu
are in vedere investigarea proprietatilor de suprafata a acestor copolimeri, cat si folosirea altor
comonomeri acrilici pentru sinteza de copolimeri. Aspectele legate de relatia compozitie-
structura-proprietati ce au fost evidentiate prin acest studiu urmeaza a fi comunicate si publicate
in conferinte/reviste de specialitate.