Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Generalitati
Uremia, sau sindromul uremic, este o afectiune complexa ce insoteste insuficienta renala si
care asociaza existenta unor dezechilibre electrolitice, hormonale si metabolice, care se
dezvolta in paralel cu deteriorarea functiei renale. Desi ea apare in mod caracteristic in
ultimele stadii de evolutie ale insuficientei renale cronice, poate sa fie diagnosticata si in
insuficienta acuta (daca functia renala se pierde rapid) sau in alte boli renale cu evolutie
cronica.
Uremia presupune existenta in sange a unor produsi metabolici care se elimina de obicei pe
cale renala, cum ar fi in principal ureea, prezenta lor fiind insotita si de simptome clinice.
Simpla prezenta a produsilor metabolismului azotului in sange se numeste azotemie si poate
fi o descoperire paraclinica comuna multor afectiuni, renale sau nu. Pacientii uremici pot
prezenta ca manifestari precoce anorexie, letargie, iar ca simptome tardive (aparute in
cursul evolutiei bolii de baza) reducerea acuitatii mintale si chiar instalarea comei.
Boala renala in stadiu terminal apare mai frecvent la adultii in varsta, insa prevalenta ei in
randul grupelor de varsta nu a fost deocamdata stabilita. Indivizii cu varsta de peste 75 de
ani au cel mai mare risc de a se confrunta cu astfel de afectiuni, in principal datorita
patologiei intricate pe care o au la aceasta varsta (probleme cardiace, renale,
hepatice, diabet zaharat). Diagnosticarea uremiei la copii si adolescentii tineri poate fi destul
de greu de realizat, datorita simptomelor clinice variate.
Cauze
Rinichii au un rol foarte important in economia organismului, ei fiind locul de sinteza si
secretie ai unor hormoni, de reglare a homeostaziei acido-bazice, electrolitice si locul de
eliminare a unor importanti produsi metabolici. Daca rinchii nu isi mai pot indeplini in mod
adecvat functia, si se instaleaza insuficienta renala, apar importante anomalii metabolice
cum ar fi acidemia, hiperkaliemia, hiperparatiroidismul, anemia, hipertensiuna.
Uremia apare doar dupa ce clearance-ul creatininei scade sub 10 ml/ min, insa unii pacienti
pot fi simptomatici si la valori mult mai ridicate ale acesteia, mai ales daca sufera si
de insuficienta renala acuta. Uremia este o caracteristica a bolilor cronice de rinichi,
afectiuni care pot avea etiologie locala, glomerulara, tubulara sau sistemica.
Cele mai frecvente si importante cauze ale bolilor cronice renale sunt:
- Glomerulonefrita membrano-proliferativa;
- Glomeruloscleroza focala segmentala;
- Nefropatia cu Ig A;
- Rinichiul polichistic;
- Nefropatia lupica;
- Amiloidoza;
- Sindromul Goodpasture;
- Mielomul multiplu;
- Purpura trombotica trombocitopenica;
- Sindromul hemolitic uremic.
In afara de insuficienta renala, nivelul ureei poate fi crescut si ca urmare a altor procese
patologice sau fiziologice, precum:
- Scaderea eliminarii ureei formate in cantitati normale: hipotensiune, insuficienta
cardiaca(ambele determina reducerea fluxului sangvin renal), obstructie urinara;
- Cresterea productiei ureei hepatice: dieta bogata in proteine (acestea sunt materia prima
pentru metabolismul azotic), catabolism proteic accentuat, hemoragii gastrointestinale,
administrarea unor medicamente (tetraciclina sau corticosteroizi);
- Deshidratare;
- Infectii renale cronice (pielonefrite).
Simptomatologie
Simptomele pacientilor cu sindrom uremic pot varia in functie de toleranta fata de
modificarile nivelurilor ureei, creatininei, dar si de starea de sanatate generala si de cauza
particulara care a determinat aparitia uremiei.
- Gastrointestinale: pacientii pot suferi hemoragii oculte, iar in cazurile de uremie severa
apar greturi si varsaturi frecvente. Respiratia isi poate modifica si ea mirosul, capatand un
foetor uremic (miros similar amoniacului sau urinii).
- Neurologice: encefalopatia uremica include simptome precum astenia, slabiciune
musculara, stare generala alterata, cefalee, sindromul picioarelor nelinistite, polinevrite si
modificari ale statusului mental, convulsii, stupoare si in final coma. Depozitele de amiloid
pot fi raspunzatoare de neuropatia de nerv median, sindromul de tunel carpian sau alte
afectiuni caracterizate prin blocaje de nerv.
Investigatii paraclinice
Uremia este o stare care trebuie diferentiata de alte afectiuni printr-un set complet de
analize dar si printr-un examen fizic care sa demonstreze eventuala existenta a unor semne
specfice (chiciura uremica, colorarea sclerelor, edeme renale). Istoricul medical al
pacientului este foarte important, deoarece se pot descoperi anumiti factori de risc, si se
poate stabili daca uremia a aparut pe fondul decompensarilor bolilor respective.
Diagnosticul diferential trebuie realizat pentru ca tratamentul sa poata fi instituit cat mai
rapid si sa fie cat mai specific. Cele mai importante boli care pot avea tabloul clinic similar
uremiei sunt: encefalopatia uremica, glomerulonefrita (acuta si cronica), acidoza
hipercloremica, hiperkaliemia, hipertensiunea maligna, acidoza metabolica, nefropatia cu Ig
A, insuficienta renala (acuta sau cronica).
Investigatiile paraclinice care pot stabili diagnosticul de certitudine includ:
- Investigatii de laborator: masurarea clerance-ului creatininei, fractiei de filtrare
glomerulara;
- Analiza urinii: se va cauta prezenta proteinelor, a detritusurilor celulare, a picaturilor
lipidice, a corpilor cetonici, hemoglobinei si mioglobinei si se va determina si pH-ul urinar;
- Analize hematologice: hematii, hemoglobina (in vederea diagnosticarii unei
eventuale anemii);
- Ionograma: se va determina calcemia, fosfatemia, potasemia, nivelul bicarbonatului seric;
- Determinarea nivelurilor unor hormoni, de exemplu PTH.
Este foarte important de apreciat daca boala renala (insuficienta renala) este acuta sau
cronica, deoarece insuficienta acuta are caracter reversibil daca se trateaza corespunzator,
in timp ce insuficienta cronica este definitiva. Investigatiile imagistice sunt si ele importante,
insa se prefera cele care nu necesita administrarea substantelor de contrast, astfel incat sa
nu existe riscul de decompensare a starii generale (ele se pot acumula daca rinichiul nu face
fata eliminarii lor din organism, ating niveluri toxice si pot avea efecte periculoase).
Sunt recomandate ecografii renale care pot stabili diagnosticul de hidronefroza, obstructie
renala, existenta unor eventuale tumori. Dimensiunile rinichilor sunt si ele stabilite prin
intermediul ecografiei. Rinichi cu dimensiuni mai mari decat normal apar in nefropatii
diabetice, rinichi polichistic, mielom multiplu, in timp ce rinichii mici indica boli cronice, cu
evolutie ireversibila, cum ar fi nefropatia ischemica, nefroscleroza hipertensiva.