1. Filosofia ca conceptie despre lume si modalitate de gindire.

Corelatia dintre filosofie si alte forme de cultura:

mitologie,religie,stiinta. Filosofia si stiinta economica.

Filosofia (de la grecescul philio- dragoste,cautare urmarire si -sophie intelepciune,cunoastere) se

intemeiaza pe ratiune,pe intelect.

Conceptia despre lume este o totalitate de principii,opinii si convingeri care determina directia actiunii
umane si atitudinea omului fata de realitatea obiectiva,fata de grupurile sociale,fata de societate in
general,conceptia despre lume reflecta intelegerea generala asupra lumii,asupra omului,a societatii si influenteaza
asupra normelor de comportare,asupra atitudinii omului fata de munca,fata de semenii sai,asupra gusturilor si
intereselor lui.

Ca MODALITATE DE GINDIRE,filosofia se intemeiaza intr-o anumita masura pe realizarile stiintifice despre

natura si societate,dispune de dovezi logice. Ea cuprinde principiile existentei si cunoasterii,continutul raportului
ce se stabileste intre om si lume,legile dezvoltarii naturii,societatii si cunoasterii.Filosofii recunosc ca in calitate de
inceputuri sau elemente prime ale existentei pamintul,apa,aerul,focul sau atomii.

Mitologia inglobeaza in sistemul ei,in primul rind,miturile cosmogonice despre nasterea si distrugerea
unicala sau ciclica a universului,despre aparitia si disparitia,ca specie,a omului,a animaleleor,a plantelor,a
obiectelor din natura.

RELIGIA- forma de expertiza spirituala,cunoastere mistica a divinitatii,dar si cale de refugiu in supranatural

rintr-un sistem de credinte. Religia este ca o transformare,ca o evolutie a mitologiei,care se deosebeste de aceasta
prin cunostiinta religioasa. Spre deosebire de religie,filosofia acorda atentie prioritatra intereselor,indoielilor si
sperantelor omului.

In raportul filosofiei cu STIINTA,primeia ii revine misiunea elaborarii viziunii integre despre lume,despre legitatile
ei generale. Ea formuleaza,studiaza si sistematizeaza mijloacele cognitive,pe cind stiinta studiaza ceva
concret,forme de cunoastere noi,noi descoperiri etc.

STIINTA ECONOMICA- este o stiinta umanista,avind ca si filosofia ca obiect de studiu,oamenii,oamenii cu

nevoile lor si modul de satisfacere a acestora printr-o activitatea economica rentabila,variata si eficienta.

2. Obiectul de studiu si problema fundamentala a filosofiei.

OBIECTUL DE STUDIU al filosofiei a variat odata cu evolutia ei. La inceput,filosofia cuprinde ansamblul unor
elaborari teoretice. Spre exemplu,Thales din Milet (VII-VI i.Hr.) aborda in lucrarile sale filosofice atit probleme
referitoare la existenta in genere,cit si la probleme care ulterior vor fi abordate in cadrul altor stiinte concrete
(geometria,cosmologia,astronomia etc.). Mai tirziu,Socrate pune omul in centrul filosofiei,si in baza diversificarii
cunostiintelor specializate,impreuna cu Platon si Aristotel,are loc o delimitare a cunostiintelor stiintifice de cele
filosofice. Obiectul de studiu e necesar a fi studiat in interconexiune cu conceptia despre
lume,religie,stiinta,istorie,in general cu toate formele culturii. Filosofia are drept obiectiv construirea unei imagini
integrale generale a lumii cu ajutorul unor categorii si principii generale: materie,miscare,spatiu,timp,cauzalitate,
contradictie la elaborarea unor teze,legi si teorii filosofice.

PROBLEMA FUNDAMENTALA a filosofiei consta in a determina raportul dintre idee si materie, constiinta si
existenta, natura si spirit in studiile originii si esentei lumii. Ea are 2 laturi: 1).Latura ontologica,care consta in a
raspunde ce este primar in raporturile dintre gindire,constiinta,idee si natura,lumea materiala. Unii filosofi afirmau
ca mai intii exista materia,natura,lumea materiala,si mai apoi apare constiinta,gindirea,lumea ideala fiind numiti
materialisti. Altii afirmau inversul,numindu-se idealisti. Deci,dupa latura filosofica,filosofii se impart in: materialisti
si idealisti.

. 2).Latura gnoseologica, care consta in posibilitatea de cunoastere.

1
3.Domeniile principale ale reflectiei filosofice.Functiile si metodele de cunoastere ale filosofiei.

Domeniile:ontologia-ontosa gindi,logosexistenta-stiinta despre existenta; gnoseologia-stiinta cunoasterii;

antropologia-stiinta filosofica despre om; logica- stiinta despre formele de gindire; etica- stiinta despre morala;
estetica- stiinta despre arta,teoria gustului; metodologia-stiinta despre metode; praxiologia-activitatea practica;
axiologia- stiinta despre valoare.

Functiile:epistemologica(de cunoastere),metedologica(modul investigational); axiologica (semnificarea si

ordonarea valorilor); normativ-educativa( ghid al comportamentelor); pragmatic-ideologica(modificarea starilor
atitudionale)

Metodele de cunoastere: in dependenta decum rsp filosofii la intrab fundamentala a filosofieCare este raportul
dintre gindire si materie,constiinta si exisntenta?sau Care este raportul dintre lumea spirituala si cea materiala?
ei se impart in2 laturi: 1) Latura ontologica,care rsp la intrebarea:ce este primar,gindirea,spirtul sau
natura,materia?.Aici la fel in dependenta de rsp se impart in: -materialisti(mai intii a existat natura,apoi
gindirea.Materialismul se imparte in :antic,metafizic,vulgar,dialectic.; -idealisti (mai intii a existat
constiinta,ratiunea apoi materia).Idealismul se imparte in idealismul obiectiv(mai intii a existat o constiinta
comuna,universala din care apar trepat lucrurile) si idealismul subiectiv (mai intii a existat constiinta unui om,a
unui subiect ce creaza apoi lumea materiala). 2)Latura gnoseologica rsp la intrb: E posibila sau nu cunoasterea
esentei lumii?.De faptul cum rsp filos. la intreb, ei se impart in: optimisti(recunosc posibilitatea cunoasterii
esentei lumii,ei spun ca cunsotintele mele sunt adevarate,deoarece reflecta lumea obiectiv si nu am temei de a le
pune la indoiala),sceptici ( pun la indoiala posibiliatea cunoasterii lumii,deoarece noi cunoastem lumea prin
simturi,dar ele ne pot insela,ei spun :eu nicicind nu pot fi sigur de obiectivitatea cunostintelor mele,p-u ca eu vad
lumea asa p-u ca asa este structura ochiului meu,caci daca ar avea alta structura as vedea lumea altfel), agnostici(
neaga posibil. cunoaterii lumii,Kant afirma: noi nu numai ca nu putem fi siguri de obiectivitatea cunostintelor ci
noi in genere nu putem cunoaste nimic,cunoastem doar exteriorul ,superficialul,pe cind esenta ce poate fi
cunoscuta doar prin ratiune ramine necunoscuta,fiindca ratiunea e prea slab dezvoltata).

4. Filosofia antica orientala: scolile,reprezentantii,problematica.

Gindirea orientala filosofica isi are specificul sau si ea este in primul rind conditionata de gindirea
religioasa,de influenta religiei asupra spiritului oriental si de specificul vietii sociale: societatea orientala antica
este divizata in caste si se caracterizeaza prin autoritatea nelimitata a imparatului. Acesti factori si-au gasit reflexie
nemijlocita in gindirea filosofica.

Una dintre cele mai vechi culturi este cultura indusa,ce caracter mai religios, si esenta ei,valoarea ei este
reflectata in asa-numitele vede (din sanscrita veche =cunostiinte). Ele sunt considerate sistem de cunostiinte
sacre,sfinte si absolut adevarate. Existau 4 carti ale vedelor: Athorveda-a descintecelor; Iajurveda-a rugaciunilor;
Rigveda-cunoasterea cintecelor; Samaveda- a imnurilor. Vedele constituiau cartea de capatii a nobilimii,
intelepciunea nobila necesara de a fi cunoscuta,insa cunostiintele date de catre nobili catre sec. VI i.Hr.,atitudinea
lor fata de aceste vede scade si ca rezultat apar 2 directii in interpretarea lor: a).directia ortodoxa
(veche,traditionala). Scoli: Vedanta,Vaisesica,Nyaya,Yoga; b).directia heterodoxa (criticista,insuseste critic ideile
expuse in vede). Scoli: Budista- denumirea vine de la numele fondatorului Buddha,ce inseamna iluminatul.
Problematica acestei scoli consta in a raspunde la intrebarea fundamentala a budismului ce este viata?. La baza
budismului stau 4 raspunsuri/principii: 1).Viata este suferinta. 2).Daca viata este suferinta,exista si anumite cauze
care o fac sa fie astfel. 3).Daca exista cauze,trebuie sa existe si mijloace de depasire a suferintelor. 4).Exista mai
multe cai de depasire a suferintelor precum: folosirea corecta a cuvintelor,excluderea erorilor constiente din
vorbirea si conduita individului, dar exista o cale suprema care presupune inabusirea absoluta a tuturor
sentimentelor,pasiunilor,obtinerea unei linisti totale a sufletului,care se numeste NIRVANA (este scopul vietii si
idealul existentei umane).

2
 Gindirea filosofica in China Antica este influentata de specifivul vietii sociale. Problema principala dezbatuta
in filosofie este problema functionarii statului,a raportului dintre cetateni si imparat,dintre diferite grupuri sociale.
Scoli: Confucionista (Confucius,551-470 i.Hr.)-sec.VI i.Hr.-statul este identificat cu familia si,respectiv statul
trebuie sa functioneze dupa aceleasi principii morale,traditii,obiceiuri,adica pe principii nescrise,care tin de
constiinta individului,si nu pe legi juridice,considerate expresii ale regresului social. Omul este fiinta buna de la
natura.

Legista (Han Fei,289-233 i.Hr.)-opusa confucianismului-statul nu trebuie sa se bazeze pe norme morale,ci pe legi
care presupun pedepsiri dintre cele mai aspre pentru cele mai mici abateri. Altfel,statul se destrama,pentru ca
omul este fiinta rea de la natura si bine el nu poate face nicicind;nu poate fi nici educat,nici reeducat.

Moista(conducatorul Mo-Di)-problema principala este etica sociala. Mo-Di puune la baza conceptiei filosofice
ideea despre iubirea generala. Fiecare cetatean nu trebuie sa se conduca de profitul personal,ci sa se gindeasca si
la semenii sai.

Daoista (Lao Zi,sec.VI-V i.Hr.)-in centrul invataturii daoiste este natura,cosmosul care pot fi intelese nu pe cale
rationala,ci prin patrunderea directa cu ajutorul notiunilor in natura existentei.

5. Problema temeiului ultim in filosofia cosmologica a Greciei Antice.

Perioada cosmologica este caracteristica studierii cosmosului (universului). Pentru filosofii din aceasta
perioada este primordiala problema temeiului. Ei cauta raspuns la intrebarile: ce este universul,din ce este
constituit,de unde a aparut s.a. Primul reprezentant al filosofiei antice grecesti este Thales din Milet,cel care
promoveaza problema temeiului ultim,a substantei primordiale,a acelui inceput si a acelei prime substante ce sta
la baza universului. Dupa parerea lui Thales,la baza universului se afla apa: tot ce exista contine in sine apa,nimic
nu poate exista fara apa. Asadar,la baza lumii sta un principiu material,o substanta fizica concreta. Thales
considera ca apa inseamna mai mult decit fenomenul numit apa-apa,ca substanta fizica; apa este insufletita,ca tot
ce exista. Asadar,toate lucrurile ai au apa.

Anaximene reduce temeiul ultim la aer. La el orice lucru este o forma de comprimare a aerului. Anaximene
considera aerul echivalent cu apeironul lui Anaximandru,adica principiul de baza,inceputul intregii existente. Din
aer apare totul si tot ce exista este o forma de comprimare a lui. Focul,norii,apa,pamintul,pietrele si toate celelalte
lucruri sunt in sine diverse stari ale aerului. Fiind infinit si vesnic in miscare,aerul este socotit de catre Anaximene o
divinitate.

Pythagora pune la baza lumii numerele,care nu erau lipsite de aspectul misterios, mistic,adica figurat-
simbolic,de necrezut. Numerele sunt esenta si substanta tuturor lucrurilor-atit a celor materiale,cit si a celor
spirituale: dreptatea,sufletul,ratiunea. Pentru Pytagora,numarul este atit materia,cit si sensul cosmosului. El
sustinea ca par si impar luate impreuna produc unitatea,iar aceasta unitate produce numarul care constituie
izvorul tuturor lucrurilor. Dupa cum ne informeaza Aritstotel, pythagoricienii atribuiau lucrurilor numere precise.
De exemplu,casatoria era 5,pentru 5 este suma lui 3-primul numar masculin-si 2-primul numar feminin. 1
reprezinta un punct,2-o linie,3-o suprafata si 4-un corp geometric,alcatuite dintr-o cantitate corespunzatoare de
puncte. Astfel,existau numere patrate sau alungite,dupa cum erau aranjate punctele. 10 era numar sacru,care
era suma primelor 4 numere intregi-1,2,3 si 4.

Heraclit vedea temeiul ultim in foc. Tot ce exista este un foc,totul se naste din foc si se transforma in foc. Din
foc apare nu numai cosmosul in genere,ci si pamintul,apa, aerul. Este mai mult decit un fenomen fizic,este ceva
divin, caci pe toate,la venirea sa,focul le va judeca si le va mistui. Fiind in foc,cosmosul se supune unei legi
universale, numita de el logos. Logosul cirmuieste universul,independent de faptul ca intelege sau nu lumea acet
lucru. Cac nu ele se supune vointei omului,ci omul si tot ce-l inconjoara se supune lui. Heraclit spune ca logosul le
gospodareste pe toate,si toate se realizeaza pe potriva acestui logos; el este forta determinata,soarta,ursita
universului.
3
 Democrit sustine ca universul are la baza sa 2 cauze materiale-fiinta si nefiinta,prin care el intelegea si vidul
sau spatiul gol,in care atomii exista si se misca. Pentru a explica ideea micrii, Democrit accepta ideea despre
existena atomului. Atomii sunt eterni, infinii la numr i identici sub raportul substantei. Interaciunea atomilor
in procesul de formare a corpurilor i dezintegrrii lor presupune micarea. Micarea i materia ca totalitate a
atomilor sunt legate indisolubil, de aceea la fel ca i atomii micarea este etern, necreat i indistructibil. Pentru
deplasarea atomilor este necesar un spaiu gol, adic vidul, aceasta este o condiie indispensabil micrii. Dupa
Democrit, atit atomii (fiinte),cit si vidul (nefiinta) sunt reali,caci numai luati impreuna ei alcatuiesc cauza fiintarii
corpurilor. Atomismul a jucat un rol deosebit de important in dezvoltare filosofiei greceti i a exercitat o influen
covritoaare in secolele urmtoare.

6. Problema omului in filosofia antica greaca (sofistii, Socrate, Platon, Aristotel, Epicur, stoicii etc.)

Socrate este primul filosof care combate sofistica ca modalitate de gindire si conceptie despre lume. La baza
filosofiei socratice stau urmatoarele principii: 1).pr.autocunoasterii,expus prin formula cunoaste-te pe tine
insuti,de unde si incepe filosofia antropologica; 2).pr.indoieleii sau pr.maieutic-eu stiu ca nu stiu nimic;
3).pr.identitatii adevarului binelui si frumosului; 4).pr.prioritatii,primordialitatii intereselui statal fata de cel
particular. Socrate era interesat profund si in mod constant de problemele umane si etice. Dupa cum ne spune
Platon,Socrate cauta sa convinga fiecare om ca trebuie sa priveasca in adincul fiintei sale,cautind virtutea si
intelepciunea inainte de a se ocupa de interesele personale si cercetind Statul inainte de a se ocupa de interesele
acestuia.

La Platon,in ceea ce priveste stiinta omului,invatatura depre suflet este conditionata de invatatura despre
lumea ideilor,sufletul consta din partea afectiva, din afecte,senzatii,ratiune. La Platon,sufletul sufletul migreaza
dupa moartea corpului in plante si animale pentru a se purifica. Exista lumea ideilor si lumea lucrurilor
senzoriale,acestea exprimind corelatia dintre simturi si sentimente pe de o parte si ratiunea pe de alta parte.
Lumea ideilor este o lume vesnica si perfecta si tot ce exista tinde spre aceasta lume,lumea ideilor,lumea absoluta
a perfectiunii,adevarului,frumosului,binelui,linistii spre care tinde si sufletul omului,iar sufletul,avind legatura cu
omul,este influentat de corp si sustras in jos spre inceputul material de unde vine si inceputul corporal,de la
materie,adica de la nefiinta,pe de alta parte sufletul avind ca esenta ratiunea,tinde spre lumea absoluta,perfecta.
Din cauza situatiei sale duale,sufletul nu poate atinge,ajunge lumea ideilor. El poate doar intrucitva sa se apropie
de aceasta lume,constientizind ca nicicind nu se poate identifica cu ea,cu perfectiunea,identitatea. Nostalgia
sufletului,dupa aceasta lume absoluta,buna si frumoasa poarta denumirea lui Platon de eros-iubire;in aceasta
consta iubirea platonica. Invatatura despre suflet,cu 3 elemente ale sale sta la baza invataturii despre stat,caci in
statul platonic exista 3 tipuri de oameni care corespund celor 3 elemente ale sufletului: 1).agricultorii si
mestesugarii-pasiuni si senzatii in suflet si cumpatare in morala; 2).strajerii,militarii-vointa in suflet si curaj in
morala; 3).filosofii si inteleptii-in suflet,ratiune si intelepciune in morala.

Aristotel defineste sufletul ca o entelechie (act) a corpului. Omul este un animal,dar un animal rational.
Sufletul are regiuni deosebite: cea inferioara este cea vegetativa (comuna plantelor si animalelor) si apoi cea
senzoriala (animalelor) si,in fine,ratiunea rezervata omului. Spiritul uman se naste ca o foaie curata, pe care isi
imprima experienta cistigata, acest intelect este deci pasiv, care e nemuritor-partea comuna a oamenilor si a
zeilor.

7. Ontologia si gnoseologia in conceptia filosofica a lui Platon. Invatatura despre lumea ideilor si lumea
lucrurilor senzoriale.

ONTOLOGIA la Platon este formata din: a)lumea sensibil- accesibil experienei cunoaterii prin simuri. b)lumea
inteligibil- poate fi studiat doar de raiune, realitatea obiectiv existnd doar n aceast lume.

4
GNOSEOLOGIA la Platon include: a).Prima treapt,opinia,dupa cum scrie el n dialogul Republica.b).Treapta a
doua este cunoaterea logic ori noional,superioar primeia. c).Treapta a treia este cunoaterea intuitiv,care
ne aduce la cunoaterea ideilor. Platon numete aceast intuiie reamintire (

SAU

a).prima grupa a scrierilor lui Platon consta in dialogurile timpurii,consacrate in ansamblu atingerii unui inalt grad
de moralitate si definirea unor atare virtuti si calitati,precum curajul si evlavia. b).a doua grupa,care include
Republica,cuprinde dezvoltarea unor importante doctrine platonice: teoria Formelor,teoria cunoasterii,legata de
teoria formelor si explicarea sufletului omenesc si a destinului acestuia. c).grupa a treia trateaza probleme de
natura diferita. In ele el si-au gasit expresie probleme de logica si o metoda a dialecticii,numita Adunarea si
Impartirea,care ne indica cum pot fi elucidate relatiile dintre Idei si Forme,analizindu-se o Forma de mare
generalitate,precum virtutea,impartind-o in diferitele ei diviziuni.

LUMEA LUCRURILOR SENZORIALE este accesibila experientei cunoasterii prin simturi. Lucrurile senzoriale imita
ideile precum si modelele sale,cu care se evidentiaza asemanarea. Lucrurile senzoriale participa in idei. Platon nu
neaga existenta lumii sensibile in realitate,dar subliniaza ca adevarata realitate este compusa din elementele lumii
a doua,adica din idei.

8. Caracterisctica generala a filosofiei lui Aristotel. Invatatura despre materie si forma.

Cu toate ca Aristotel a trait si a creat acum circa 2 milenii si jumatate,gindirea lui face parte integranta cu adevarat
vitala din culturala occidentala. Aristotel a fost cel mai universal filosof al antichitatii. La baza invataturii
aristotelice sta invatatura despre forma,existenta si care cauta sa depaseasca neajunsurile invataturii platonice in
sfera respectiva. Prima observatie facuta de Aristotel este ca Platon n-a demonstrat cum lumea ideala determina
existenta lumii materiale,n-a demonstrat raportul dintre aceste doua lumi. Aristotel inainteaza si o noua
invatatura despre materie si forma, unde forma,intr-o mare masura,e lumea ideilor,adica lumea
spirituala,ideala, iar materia,intr-o mare masura,e lumea lucrurilor senzoriale,dar nu in acelasi raport cum
forma-lumii ideilor. Asadar,la Aristotel exista forma si materia. Forma este definita ca realitatea existentei,iar
materia- ca posibilitatea existentei. Totul ce exista se datoreaza formei. Materia este ceea ce poate deveni,ceva
calitativ,determinat,dar care inca nu este. Forma si materia la Aristotel exista numai impreuna,forma se contine
implicit,intotdeauna in materie,care este posibilitatea de a deveni doar ceva calitativ,determinat si devine astfel
doar datorita formei.

9. Caracteristica generala a filosofiei medievale: etapele dezvoltarii si problemele principale.

Filosofia medievala cuprinde perioada sec.I-XIV e.n. In perioada medievala pot fi deosebite 3 etape:

1).et. apologetica (sec.I-III);

2).et. patristica (sec.IV-VIII);

3).et. scolastica (sec.VIII-XIV)-in aceasta etapa se deosebesc 2 subetape:

a).scolastica timpurie (sec.VIII-XII);

b)scolastica tirzie (sec.XII-XIV).

In filosofia medievala este caracteristica dominanta religiei crestine asupra tuturor domeniilor de activitate ale
omului. Toata activitatea spirituala poarta caracter teocentrist,adica este promovata,abordata problema existentei
lui Dumnezeu ca problema fundamentala. Cu toate ca,in perioada data,alte activitati decit cele religioase erau
imposibile si existenta lui Dumnezeu in sfera dominatiei bisericii crestine nicaieri nu era pusa la indoiala,deoarece
5
era imposibil,biserica fiind intoleranta fata de orice alta conceptie decit cea crestina teologica,totusi problema
existentei lui Dumnezeu a fost una centrala.

. Cel mai mare reprezentant este Toma dAquino, care rezolva problema corelatiei dintre filosofia laica si religia
crestina in modul cum a propus-o cu filosofia lui Aristotelproblema corelatiei dintre credinta si ratiune,ce o
rezolva altfel,decit cum o propunea Tertulian,adica el nu exclude valoarea cunoasterii cunostiintelor filosofice in
sistemul cunostiintelor totale de care dispune omul. Mai mult,el afirma ca intre credinta si ratiune,religie si
filosofie trebuie sa existe o anumita armonie.

10. Filosofia renascentista: umanismul, filosofia naturii, filosofia social-politica.

RENASTERE-termen istoriografic ce indica o epoca a civilizatieiitaliene si,intr-un sens mai larg,europene,din sec.XV-
XVI,caracterizata ca un program si proiect de reinoire spirituala,religioasa,culturala,dar si politica-foarte
puternic,inca din sec.XIV. se admite faptul ca in Renastere isi are inceputul epoca moderna,la fel ca si viata politica
si morala,religioasa si filosofica,stiintifica si artistica. In epoca Renasterii,caracterul nedeslusit al omului apare ca o
mare virtute a noastra,deoarece nefiind nici ingeri,nici demoni putem sa ne inaltam sau sa decadem.

Umanismul (lat. humanus=uman,omenesc)-orientare a gndirii laice a Renaterii,care i propune s studieze

lucrrile fundamentale ale cugettorilor antici din domeniile: filosofie,etic,art i literatur. Umanismul apare
atunci cnd omul ncepe s se gndeasc la sine,la locul i rolul su n lume,cnd omul i formuleaz siesi ntrebri
despre esena i predestinaia sa,despre scopul i sensul existenei sale. n epoca Renaterii,umanismul reprezint
o totalitate de idei, coninutul crora reflect necesitatea cunoaterii limbilor,a literaturii,a artei i culturii antice.
Un renascentist se constituie ca o micare estetic,ampl,marcat de idealul erudiiei,de idealul literar. n
umanism,omul este caracterizat ca o fiin social,activ. Omul este msura tuturor lucrurilor. Umanistul este
profesor,om de stat,istoric,poet,scriitor. Umanismul nu poate fi considerat o micare filosofic. Discuiile despre
fericire,bine,virtute au un caracter moralizator. Umanitii nu se orienteaz direct spre gnoseologie,spre
cunoaterea adevrat. n gndirea umanist devenirea omului are prioritate n raport cu cunoaterea adevrat.
Omul este privit ca o fiin deschis,iar realitatea ca obiect al practicii.

Filosofia naturii. Pe la mijl.sec.XVI-inc.sec.XVII,umanismul este inlocuit de filosofia naturii. Miscarea umanista a

reusit sa convinga omul ca el este creatorul propriului destin. Aceasta i-a insuflat omului increderea ca el este
capabil sa cunoasca caracterul natural al lumii si pe sine insusi. Filosofia naturii renascentiste se caracterizeaza
printr-o noua tendinta-cea panteista,care tinde sa excluda din tabloul lumii creatiunea dumnezeiasca,sa-l
identifice pe D-zeu cu natura,sa dumnezeiasca natura si omul.Reprezentanti: Nicolaus Cusanus(1401-1464)
evidentiaza 3 modalitati de cunoastere a lucrurilor: prin organele de simt,prin ratiune si prin intelect. Pornind de la
infinitatea lui D-zeu,Cusanus neaga posibilitatea cunoasterii esentei Lui. Omul se zbate in autonomia a doua
facultati cognitive: ratiunea,cunoasterea,care se dezvolta prin judecati analitice (intelectul discursiv) si
intelectul,facultatea superioara,luminata de credinta. De asemenea, N.C. sublinia ca obiectul cunoasterii este D-
zeu,care exista in unitate de nedespartit cu lumea naturii,perceputa in mod senzorial. Paracelsius(1443-1541)
explica filosofia naturii si in spirit magico-mistic. Savantul reiese din teza ca orice realitate are regula sa (o forta
vitala,spiritula activa) in care se contine cheia spre natura. Cine cunoaste cheia,acela insuseste modul de
influentare a naturii pentru a o transforma. El a formulat ideea dependentei reciproce a tuturor lucrurilor,inclusiv
a celor din natura. Bernardino Telesio(1509-1589) intemeiaza Academia din Cosenza pentru cercetarea stiintifica a
naturii. Accentueaza importanta observarii fenomenelor naturii. In lucrarea Despre natura lucrurilor conform
principiilor proprii,teoreticianul subliniaza ca sarcina filosofiei consta nu in cunoasterea lui D-zeu,ci in studierea
naturii fara idei preconcepute,fara adaosuri si infloriri. Filosofia trebuie eliberata de teologie. D-zeu este doar
creatorul lumii si in continuare el nu se amesteca in procesele ei. Francesco Patrizzi a fost inspirat din filosifia
platonica. In lucrarea Noua filosofie a universului afirma ca tuturor lucrurilor si corpurilor le sunt inerente 4
principii interne: spatiul,caldura,lumina si umezeala.

6
Filosofia social-politica. Problema omului in epoca Renasterii este reflectata nu numai de filozofie si teologie,ci si
de teoriile social-politice. Se discuta intens problema statului centralizat. In perioada cind se desteptau natiunile
europene, cind se ducea lupta fortata impotriva orinduirii vechi,doar statul centralizat era considerat sa apere
suveranitatea nationala. Este studiata problema organizarii politice a societatii,a conditiilor sociale de existenta
umana. Teoriile sociale ale epocii sint orientate spre om si cultura lui,eliberata de dictatura teologiei. Sunt
formulate noi conceptii despre stat si drept,despre corelatia lor,avind la baza tezele despre caracterul natural al
omului,pe interesele si necesitatile lui pamintesti. Statul,geneza si esenta lui,sunt explicate in baza legilor
naturale,a ratiunii si experientei. Cele mai valoroase teorii social-politice apartin lui Nicollo Machiavelli(1469-
1527),Jean Bodin,Hugo Grotius,Thomas Morus,Tomazo Campanella etc. N.Machiavelli se evidentiaza prin aceste
teorii social-politice. In lucrarea sa principala Principele afirma ca in conditiile noi din sec.XV a aparut necesitatea
de a crea state nationale,integre. Pentru aceasta trebuie sa existe vointa unei persoane,print,principe,de a realiza
acest scop,dar pentru aceasta se cere ca acest individ sa detina 2 tipuri de calitati: a leului si a vulpii- sa-i
ademeneasca pe unii din demnitarii locali,promitindu-le anumite favoruri,daca se vor supune vointei lui lui si,sa fie
ferm in supunerea cu forta pe ceilalti potrivnici. A promite inca nu inseamna a fi obligat a indeplini. Important este
a obtine sustinerea de a depasi rezistenta si de a obtine puterea totala. Ulterior,obtinind puterea,printul
procedeaza conform vointei lui. Asfel poate fi creat un stat civil,scos de sub legile credintei.

11. Filosofia moderna. Problema metodei cunoasterii stiintifice. Empirismul, rationalismul si sensualismul -
principalele curente gnoeseologice.

Catre sec.XVII,in Europa Occidentala un sir de transformari social-economice si politice,transformari radicale in

modul de viata,trecerea treptata de la feudalism la burghezie,intensificarea comertului industrial,descoperirea
noilor spatii geografice. Toate aceste evenimente necesita noi cunostiinte despre fenomene,legitati ale naturii si
societatii. Respectiv,aceste probleme de a formula noi cunostiinte despre natura si societate au influentat gindirea
savantilor si ca rezultat al tuturor cautarilor,filosofii ajung la diferite concluzii,fapt ce a determinat aparitia a 3
curente gnoseologice: empirismul,rationalismul si sensualismul.

Empirismul- de la empirie=experiment,doar ca nu semnifica experimentele din laboratoare,ci toata activitatea

practica a omului,pe parcursul careia noi sesizam diferite lucruri,cunoastem particularitatile. Fondator este
considerat a fi Francis Bacon. El afirma ca scopul cunoasterii este instaurarea domniei omului asupra
naturii,prioritatea experimentului cunoasterii empirice,care consta din faptul ca experimentul permite a studia
aceleasi obiecte in diferite conditii,compararea si verificarea rezultatelor. La baza cunoasterii empirice sta metoda
inductiva. Ratiunea nu da cunostiinte noi in comparatie cu cele obtinute pe cale experimentala.

Rationalismul exprima o alta pozitie decit empirismul,care ignora valoarea gindirii teoretice. Numai gindirea poate
da noi cunostiinte universale si adevarate,pentru ca numai gindirea poate cuprinde universul in intregime.
Cugetarea este o manifestare a gindirii si daca eu gindesc inseamna ca exist si acesta este unicul adevar ce nu
poate fi pus la indoiala. Ratiunea argumenteaza caracterul cunostiintelor mele si totodata,demonstreaza
imposibilitatea de a obtine cunostiinte pe alta cale. Fondator este Descartes,la baza caruia st metoda deductiv
expus prin formula cuget deci exist. Descartes spune c totul trebuie pus la indoial reieind doar dintr-un
singur adevr,faptul c eu exist. Alti reprezentanti: Spinoza,Leibnitz.

Senzualismul are o cu totul alta opinie. Fondator este filosoful englez John Locke. El afirma ca idei,cunostiinte
innascute nu exista,noi le obtinem numai pe cale senzoriala,prin intermediul organelor respective de simt. Faptul
ca toate cunostiintele noastre sunt de origine senzoriala,ni-l demonstreaza acel lucru ca daca organele de simt
sunt slab dezvoltate,atunci si cunostiintele sunt la fel,ceea ce nu poate fi. Locke spune c la natere raiunea
uman este tabla rasa,este o foaie curat pe care poate fi scris totul,cunotinele obinndu-se numai prin
intermediul organelor de sim.

7
12. Problema substantei in filosofia moderna- dualismul, monismul, pluralismul.

De rind cu problema gnoseologica,in filosofia moderna este abordata si problema ontologica,si aici au existat mai
multe conceptii: dualista,monista,pluralista.

Dualismul este fondat de savantul francez Descartes,care afirma ca initial,in univers existau 2 substante: una
materiala,si alta,ideala. Fiecare dintre le se caracterizeaza printr-un atribut: substanta materiala-intinderea,iar
substanta ideala-gindirea. Initial,ele existau separat,insa pe parcurs ele se unesc si unicul care le poate uni este
Dumnezeu.

Monismul este o alta interpretare,propusa de filosoful olandez Spinoza,care afirma ca exista o singura substanta
care este Dumnezeu. Dumnezeu este identic cu natura si dizolvat in natura. El este creator,si atunci daca natura
este Dumnezeu,inseamna ca ea insasi se creeaza pe sine.

Pluralismul,inaintat de filosoful german Liebnitz si explicat in lucrarea sa Monadologia,depaseste dualismul si

monismul. Filosoful afirma ca la baza lumii stau o multime de monade. Monadele reprezinta niste particule
ideale,spirituale alcatuite din lucruri materiale si nemateriale. Exista un numar infinit de monade si exista un
numar infinit de moduri de manifestare a acestor elemente rationale. Fiecare monada dupa structura sa
reprezinta o lume,un univers aparte. Ele sunt inchise in sine si nu comunica intre ele. Monada Suprema o
constituie Dumnezeu,care a unit monadele razlete nu intimplator,ci intr-un mod armonios,astfel lumea in cae
traim este cea mai reusita din toate care ar fi putut fi.

13. Filosofia iluminista europeana: omul, societatea, ratiunea.

Sec.XVIII este numit secolul luminilor sau secolul iluminismului. Iluminismul este un curent spiritual,care
intruneste in sine un grup de ginditori,care promovau necesitatea raspunderii in masa a realizarilor
stiintifice,culturale si politice. Iluminismul apare in Anglia,dar se si dezvolta in acelasi timp in Franta,reprezentanti
fiind: Rousseau,Diderot,Voltaire. Iluminismul se deosebeste de spiritualitatea sec.XVII din motiv ca daca atunci
filosofia era expusa in carti scrise in latina si erau destinate unui cerc restrins de oameni-aristocrati,apoi filosofia
iluminista este de regula,scrisa in limbile nationale si este destinata si maselor populare. Iluminismul are un sir de
trasaturi precum: lupta,morala, moravurile normelor si traditiilor,obiceiurilor feudale. Societatea feudala,care
catre sec.XVIII mai continua sa domine,trebuia inlocuita cu alte valori. Aceste valori mai reeseau din realizarile
stiintei si filosofiei. Este subminata puternic ideea despre autoritatea suprema a monarhului;noua burghezie
inainteazaideea ce societatea poate progresa,se poate dezvolta numai in urma realizarii stiintelor. Una dintre
aceste realizari este ca oamenii de la natura sunt egali in drepturi,iar inegalitatea dintre oameni este o stare
anormala. Iluminismul lupta impotrive repartizarii inegale a acestei proprietati;toti trebuie sa dispuna de aceleasi
drepturi. Iluminismul a militat pentru dezvoltarea invatamintului presei,aa tuturor ramurilor culturii nationale.
Iluminitii si-au propus s limiteze credina in folosul raiunii,religia in folosul tiinei, s elibereze morala de sub
tutela religiei.

14. filosofia clasica germana- teoria cunoasterii ca expresie a activitatii constiintei.

Filosofia clasica germana cuprinde o perioada scurta de timp-anii 80 ai sec.XVIII si anul 1891,cind a murit Hegel.
Filosofia clasica germana a adus contributii considerabile la constituirea teoriei cunoasterii ca disciplina
autonoma,subliniind caracterul activ al cunoasterii,subordonindu-l unei analize sistematice formele si categoriile
logice si gnoseologice integrind omul in natura (Feuerbach). Filosofia clasica germana are mai multe realizari
dintre care putem evidentia: ea a demonstrat si a descoperit caracterul activ,creativ al gindirii,constiintei; pina in
perioada data,filosofia interpreta constiinta mai mult ca pe o contemplare pasiva a realitatii,ca o amprenta mecanica
a realitatii obtinute in simturile noastre. Idealismul german a demonstrat ca constiinta,gindirea formeaza noi
cunostiinte,care nu pot fi induse sau deduse dupa logica formelor; au demonstrat ca ratiune,procesul de cunoastere
poarta un caracter contradictoriu. a doua realizare este descoperirea si elaborarea metodei dialecticii de gindire. In
teoria cunoasterii a lui Kant exista 2 notiuni fundamentale: lumea fenomenelor si lumea lucrurilor in sine. Este
8
vorba despre faptul ca Kant sarcina principala a filosofiei consta in a determina cit si pina unde putem noi cunoaste
lumea ce ne inconjoara. Pentru a raspunde la aceste intrebari,Kant apeleaza la conceptia sa apriorica (Apriorismul
lui Kant,conceptie numita idealism transcendental,la baza careia este plasata idea,in comformitate cu care,unele
judecati sunt adevarate indiferent de experienta si raman adevarate indiferent de modul in care se schimba
experienta:acestea sunt adevarate a priori.) si afirma ca cunostiintele noi pot fi obtinute doar pe cale empirica si pe
cale rationala. Prin intermediul simturilor noi cunoastem exteriorul lucrurilor,calitatile particulare ce stau la
suprafata si aceasta constituie cunostiintele senzoriale sau lumea fenomenelor,lumea cunostiintelor subiective. Ce
tine de esenta lucrurilor in sine-un alt reprezentant al filosofiei clasice germane, Johann Fichte,a cautat sa deduca
din spirit atit formele,cit si continutul cunoasterii. De aceea,Fichte se bazeaza pe constiinta eului. Evidenta absoluta
este cea a Eului pur,supraindividual, infinit,care este spirit,ratiune si in ultime esenta,activitate. El a elaborat un
sistem filosofic idealist-subiectiv,conform caruia lumea este produsul interactiunii dintre Eul Absolut si non-Eul
(natura). Deci,obiectul este creat de obiect si nu poate exista fara el.

15. Descoperirea si elaborarea metodei dialectice de gandire clasica germana (de la Kant la Hegel)

Un rol important in formarea filosofiei clasice germale a revenit stiintelor naturii si sociale. In baza acestora se
dezvolta conceptiile dialectice. Valoarea istorica a filosofiei clasice germane consta in elaborarea sistematica a
metodei dialectice, a logicii dialectice. Filosofia clasica germana reprezinta o integritate la baza careia sta
cercetarea formelor generale pe care Kant si Fichte le aprecia ca forme proprii gandirii omului, iar Schelling si
Hegel ca forme ale realitatii, privita ca realitate spirituala. Kant considera ca sarcina lui consta in a descoperi
daca e posibil sa ai cunostinte metafizice, cunostinte care cuprind atare probleme cum sunt existenta lui D-zeu,
nemurirea sufletului si existenta liberului arbitru relative la fiintele umane. Kant este marele reformator al gandirii
filosofice de dupa el. Vazand lipsurile empirismului care admitea in experienta unica origine si unica intemeiere a
cunostintei noastre, fapt prin care ducea la scepticism si lipsurile rationalismului dogmatic, care intemeia
cunostinta de idei inascute, Kant cauta o baza mai solida, plecand de la critica si analiza a inseshi puterii de
cunoastere umana. Prin criticismul sau cauta a stabili granitele si valabilitatea cunostintei. Kant studiaza despre
formele apriorice ca intuitia, intelectul. El spune ca cunoasterea umana nu este posibila decat datorita formelor
apriorice de care ea depinde, tot astfel ea nu este posibila decat pentru ca este o lume inconjuratoare pe care o
cunoastem prin aceste forme. Meritul lui Kant pentru progresul gandirii omenesti este acela de a fi supus spiritul
uman si puterea lui de cunoastere la o analiza profunda pentru a gasi originea si valabilitatea cunostintei. Fitchte
vrea sa continue gandirea lui Kant, in care vede o baza temeinica, dar care i se pare a fi fost inteleasa mai ales prin
prisma amanuntelor ce nu aratau adevarata intentie a lui Kant si pe care acesta nu a stiut sa le puna in adevarata
lor lumina. Fichte vrea sa deduca din spirit atat formele cat si continutul cunoasterii, lumea din afara. De aceea
Fichte pleaca de la constiinta eului, existenta absoluta este acea a eului pur, infinit, care este spirit, ratiune,
activitate. Eul, fiind activitate, are nevoie de libertate pentru manifestarea sa. Stiinta sau doctrina morala se ocupa
cu armonizarea diverselor impursuri si instincte din om. Etica lu Fichte este prin esenta o etica a efortului si
progresului uman. Filosofia lui Schelling este o filosofie transcedentala. El studiaza problema posibilitatii unei
cunoasteri obiective, a stiintei deci, problema libertatii si a posibilitatii imperativelor noastre morale si problema
artei. El sustinae ca daca este posibila o cunoastere obiectiva a stiintei, aceasta nu se poate concepe fara o
corespondenta intre natura si spirit. Schelling intelege sa patrunda absolutul care determina spiritul si natura. Faa
de Schelling, Hegel are o natura tot atat de adanca dar mai sistematica. Filosofia este pentru el, intai de toate,
sistem de gandire. Sistemul lui Hegel este sistemul ratiunii care domina lumea. La Hegel, absolutul este inteles prin
ratiune, prin mijlocirea obiectiva a acesteia. Filosofia spiritului a lui Hegel cuprinde toate ideile timpului sau: de
progress, de evolutie, de creatie. La Hegel ele sunt centrate de idea providenei ratiunii. Filosofia clasica germana a
elaborat dialectica moderna, a adus contributii considerabile la constituirea teoriei cunoasterii, ca disciplina
autonoma (Kant), subliniind caracterul activ al cunoasterii, subordonand unei analize sistematice formele si
categoriile logice si gnoseologice.

16. Filosofia marxista. Creareadialecticii materialiste si a conceptiei materialiste despre istorie.

Marxismul apare in prima jumatate a secolului 19. In Marxism ideile filosofice au un caracter dinamic. In filosofia
lui Karl Marx un loc important il are conceptul de praxis, care indica unitatea teoreticului si practicului, teoria ca
9
sistem edificator. In opinia lui Marx, operele teoretice isi gasesc adevarul in modelul in care transforma realitatea
umana. Un adevar teoretico-practic nu poate exista intr-o societate dominata de instrainare. Instrainarea in
filosofia marxista are o anumita semnificatie. Marx afirma ca omul care nu dispune de mijloace necesare pentru
satisfacerea conditiilor vietii sale, nu depinde nici de sine insusi. El nu-si mai apartine, este instrainat de sine, a
devenit proprietatea altcuiva. In societatea capitalista oamenii se impart in 2 clase sociale: cei ce detin mijloace de
productie (capitalistii) si muncitorii instrainati. In esenta sa este instrainat insasi actul muncii. In acest context
Marx elaboreaza o schema care poate fi aplicata la intreaga istorie a omenirii. El considera ca motorul istoriei a
fost si ramane lupta de clasa dintre posesori si exploatati. In Marxism istoria este plasata in centrul gandirii si a
conditiei umane. Istoria nu este supusa naturii, ci munca omeneasca transforma natura. In teoria marxista este
caracterizata atotputernicia umana. Lumea materiala este produsul unei activitati orientate, organizate a
oamenilor. La intrebarea: Ce sunt obiectele? Marx raspunde: concretizarea activitatii umane, o realitate practica in
mod subiectiv, categoriile cu sens imuabil ca: materialism, subiect, obiect, teorie etc. si-au pierdut fixitatea, au
suferit o schimbare dialectica. Insasi cuvintele de care ne folosim pentru a enuna miscarea dialectica, au devenit
dialectice. In Marxism conceptul de adevar devine oricum instabil, cel de praxis suprima intr-un fel obiectivitatea
lumii, in sanul careia ar trebui sa putem verifica ipotezele facute. Ipotezele depend de alte ipoteze, care in parte
au contribuit la producerea celor dintai. Aceasta situatie intelectuala, creata de Marx, a fost aprobata mai apoi
prin raportul de interactiune reciproca de fizica moderna. In istoria moderna Marx deosebeste 3 etape ale
metodelor si conditiilor de munca. Prima etapa este cea primitiva, in care omul este lipsit de unelte, n-are
constiinta individuala dezvoltata. In etapa a 2, omul lent, dar sigur, isi inventeaza unelte de productie. Utilizand
uneltele de productie, individual descopera ca este avantajos sa-si divizeze sarcinile. Diviziunea muncii ii
individualizeaza pe oameni: individul se concepe ca atare. Omul devine membrul unei clase si clasa careia ii
apartine il defineste, facand din el prizonierul unei necesitati. Omul nu mai este sclavul unui stapan ce il domina, ci
sclavul unui simplu proces. Fiinta omeneasca isi pierde libertatea si inceteaza sa-si apartina, este supusa
instrainarii. Etapa a 3 este cea a viitorului, a comunismului. In aceasta etapa societatea comunista se elibereaza de
contradictii, in care nu mai exista oamenii instrainati, gratie proprietatii colective asupra mijloacelor de productie.
Acestei societati ii corespunde un om absolut nou, care se va realiza prin munca creatoare.

17. Irationalismul, voluntarismul si problema omului in filosofia lui A. Schopenhouer si F. Nietzshe.

A. Schopenhouer isi propune sa elaboreze o filosofie a vointei. Pentru a-si realiza intentia, el depune eforturi prin
care reduce complexul la simplu, multiplu la singular, spiritual la materie. Hegel afirma ca la baza lumii si chiar
lumea reprezinta o constiinta, gandire numita ide absoluta, fiecare lucru continand in sine o esenta ideala.
Schopehouer insa spuna ca lumea in realitate reprezinta o forta cosmica inconstienta, irationala, nelimitata in
puterea sa de realizare. Aceasta energie este numita vointa cosmica si oricare lucru din natura reprezinta niste
manifestari ale aceste vointe. De aceea in lucrarea sa Lumea ca vointa si reprezentare lumea este vointa,
multimea lucrurilor din lume fiind reprezentarea lor. In om,, vointa cosmica la fel se manifesta, si anume prin
vointa de a trai: multimea pasiunilor, instinctelor, afectelor ce-l domina pe om. Caracteristica acestei vointe este
de a se realiza cu orice pret, fiindca ea fiind lipsita de oricare constiina fiind irationala nu-si poate cunoaste
limitele. Schopenhouer defineste filosofia prin formula cunoasterea neconditionata a esentei lumii. Dar filosoful
nu expune consideratii despre esenta lumii, el se opreste la reflectia subiectului asupra lui insusi. Schopenhouer
subliniaza ca principala si singura diferenta dintre om si animal este aceea ca omul gandeste prin concepte.
Conceptul se obtine prin eliminarea tuturor elementelor care nu sunt comune reprezentarilor respective.
Nietzshe dezvolta conceptul supraomului, care presupune increderea in progres. Admiand ideea stiintifica a
progresului, se poate sustine ca individul uman nu reprezinta ultimul stadiu evolutiv in dinamica existentei. Dupa
cum omul sa dezvoltat din specii inferioare, tot astfel se poate presupune ca si din el se va naste o noua
intruchipare de viata care il va depasi. Nietzshe construieste o filosofie a vietii in centru careia este plasat omul,
creator de cultura, indeosebi geniul care in formula supraomului a capatat interpretari nedorite, in forma unei
teorii a cultului fortei si a arbitrarului in actele umane. Supraomul este omul care isi transcende necontenit
realitatea data in fapt si limitele pe care le implica aceasta, gratie unei forte creatoare mereu reinoite. In conceptia
lui Nietzshe omul nu este cu adevarat om, daca nu se straduie sa fie ceea ce nu poate fi, adica supraom. Cel ce
10
vrea sa fie supraom pierde din aceasta cauza posibilitatile autentice care i se deschid ca om, vrand sa fie supraom,
el nu este omul care ar putea si ar trebui sa fie. Pe de alta parte el nu este om daca el nu incearca sa fie mai mult
decat om.

18. Filosofia sec.XX. Principalele curente filosofice contemporane.

In aceasta perioada in filosofie se desfasoara procesul reevaluarii valorilor. Filosofia contemporana se ocupa
de formele nerationale a experientei spirituale a omului: vointa, intelect, inconstient. Filosofia contemporana
adopta un spirit critic fata de sistemele de referinta sistematizate anterior, fata de propriile realizari. La fel
filosofia contemporana are un caracter social deoarece fiinta umana se realizeaza pe deplin in activitatea sociala.
Filosofia contemporana se afla in process de dezvoltare, dat fiind faptul ca se dezvolta si stiinta. Filosofia
contemporana vorbeste despre rolul fortei divine, despre om, societate, viata, moarte. Prezinta itneres faptul ca
tendintele principale ale filosofiei contemporane nu adera nici la doctrine materialiste, nici la cele idealiste.
Deosebin cateva curente filosofice contemporane ca: realism, scepticism, positivism, existentialism, neotomism:
posivitismul consta din reguli generale cu privire la cunoastere si metodologia ei generala. Scopul acestora era
asigurarea unei discipline a inteligentei si a unei practice rationale. Existentialismul consta in studierea
sensului existentei umane si caile dobandirii autenticitatii ei. Materialismul sensualist consta in studierea
problemei recuperarii naturii umane, inserarea

omului in retzeaua de cauze si efecte ale naturii. Neospiritualismul promova un program de afirmare a unei
proprietati specific umane reflexivitatea. In realismul idealist tema principala era reculerarea ideii unei ordini
ideale, ratzionale. Empirismul este un current filosofic ce fixa originea si fundamental cunoasterii in experienta
sensibila. Pragmatismul promova o metoda de obtinere a claritatii lingvistice si conceptuale atunci cand oamenii
se confrunta cu problemele intelectuale.

19. Aparitia si dezvoltarea gandirii filosofice in Moldova.

Gndirea filosofic din Moldova cunoate o cale lung de dezvoltare de la primele elemente ale realitii
generalizate contient pn n zilele noastre. Creaia poetic popular este o protofilosofie filosofie primordial,
aprut nainte de existena filosofiei ca tiin, dezvoltndu-se sub influena gndirii colective. Legendele i
folclorul reflect concepia popular despre crearea universului, a omului, lumii animale i vegetale. n creaia
popular se evideniaz anumita elemente de reflexie filosofic, se exprim n form artistic a convingerii c lumea
este material, infinit i venic. n perioada iniial de dezvoltare gndirea filosofic din Moldova purta un
caracter mitologico-religios i nu prezenta un tot ntreg. Literatura, cronicile bisericeti i letopiseele au devenit
purttorii concepiei despre lume din epoca feudalismului. Etapa a doua ine de sec.XVII i este reprezentat de
letopiseele lui G.Ureche i M Costin. Toate domeniile contiinei sociale, cultura din aceast epoc sunt ptrunse de
spiritul religios cretin. Gndirea filosofic din aceast ep c la fel fiina n corelaie cu religia. Criteriul principal al
filosofiei medievale l constituie att categoriile religioase, ct i limba religioas. O larg rspndire capt ideile
umanismului care avea un caracter patriotic. Umanitii moldoveni au pledat pentru independena patriei, au luptat
mpotriva jugului turcesc. Grigore Ureche n Letopiseul rii Moldovei afirm, c istoria, pstrarea trecutului l
deosebete pe om de animale, c istoria joac n acelai timp rolul educativ i cognitiv. G.Ureche este ntemeietorul
analizei istoriografice n cronografia moldoveneasc. Miron Costin continue ideile predecesorului su. n lucrrile
De neamul moldovenilor, Crobnica rilor Moldovei i Munteniei schieaz ideile despre originea romn a
neamului nostru. n Viaa lumii- poem de maditaie filosofic se pun probleme despre sistemul solar,
dezechilibru cosmic, fericirea n viaa omului. . O mare contribuie a avut-o i Nicolae Costin ), feciorul lui
M.Costin. El proslvete pacea ntre popoare i condamn rzboaiele de cotropire, pleda pentru rspndire tiinei,
literaturei i artei. . Filozofia n Moldova n sec. XVII XVIII depinde de condiiile social-economice, politice i
culturale. Moldova n aceast perioad era un stat feudal n care domina gospodria natural. Gndirea progresiv a
Moldovei din aceast perioad era dominat de ideea general de lupt mpotriva Porii i frdelegilor feudalilor
locali. Milescu-Sptaru recunoatea facerea lumii de ctre Dumnezeu, ns ncerca s o explice mai departe de pe
poziiile materialiste. La baza lumii stau patru elemente - pmntul, apa, aerul i focul. Timpul i spaiu exist
mpreun cu lumea, afirma c n afara lor nu exist nimic. Milescu-Sptaru formuleaz i unele idei de dialectic
spontan, referitor la unitatea i lupta contrariilor, micare ca form de existen a materiei. ncearc s explice
unele fenomene sociale, argumentnd necesitatea unui stat centralizat i puternic. n teoria cunoaterii respinge
agnosticismul idealist-religios, afirma c raiunea uman poate s cunoasc realitatea. Dimitrie Cantemir sustinea ca
la baza lumii stau patru elemente - apa, aerul, focul, pmntul, obiectele i fenomenele sunt combinaia atomilor i
celor patru elemente. Materia a fost insuflat supranatural de Dumnezeu, dar mai departe se dezvolt dup legile
11
sale proprii.Analizeaz noiunile filosofice de timp, spaiu, micare, necesitate .a. Fenomenile i obiectile sunt
cauzal, determinate. n teoria cunoaterii afirma unitatea sensorialului i raionalului, rolul experienei i practicii n
dezvoltarea tiinei. Recunotea teoria adevrului dublu - c exist adevruri a credinei i tiinei, pleda pentru
separarea tiinei, filosofiei de teologie. Interpreteaz omul ca unitate a trupului i sufletului, el se deosebete de alte
fiine din natur prin spiritualitatea sa. Explic fenomenele sociale n conformitate cu anumite legi. La baza
dezvoltrii societii pune factorii interni, materiali. Afirm caracterul ciclic al dezvoltrii, c toate rile trec
anumite cicle - apariia, maturizarea i pieirea, dup dispariia unor ri ori imperii - apar altele. Progresul societii
depinde de cultur, moral. Secolul XIX n Moldova este secolul iluminismului. Reprezentanii lui luptau pentru
instaurarea lumii raionale, societii bazate pe egalitate, libertatea politic drepturilor civile. Din iluminiti fac parte
Gh. Asachi, C.Stamati, C.Negruzzi, A Donici, A Hjdeu, M. Koglnicianu, B.P Hadeu .a. n operele sale ei
criticau neajunsurile societii existente. Un loc deosebit ocup A. Russo, V. Alecsandri, M Eminescu, care luptau
mpotriva feudalismului i exploatrii naionale. Lucrrile lor conin idei social-politice i filosofice, gnduri despre
om, natur, locul i rolul lor n viaa societii, despre monarhie i formele guvernrii statale, despre religie i
proceduri juridice .a. M . Koglnicianu afirma, c eliberarea naional i social, prosperarea neamului este
posibil numai pe baza cunoaterii istoriei. Necunoaterea istoriei e echivalent cu pieirea neamului. Ca sociolog el
ncearc s stabileasc cauza fenomenelor sociale, cerceteaz legitile schimbrii i dezvoltrii societii.
Dezvoltnd filosofia istoriei el formuleaz teotia procesului istoric i teoria istoriei ca tiin. A Hjdeu in explicarea
fenomenelor sociale era idealist, se gsea sub influena filosofiei hegeliene. Considera c filozofia n sistemul
cunotinelor tiinifice poate fi comparat cu soarele n sistemul planetelor, ca i soarele ea lumineaz toate sferele
tiinifice. Subliniind rolul filosofiei el nu nega i rolul religiei. Bogdan Petriceicu Hadeu considera c n toate
lucrurile este prezent un spirit, c tiina fundamental trebuie s fie tiina despre spirit. Natura i cosmosul i este
Dumnezeu. Dezvolt idei valoroase despre cunoatere. Titu Maiorescu se ocupa de un spectru larg de probleme:
corelaia dintre filosofie i tiin, teoria i metodologia cunoaterii, ontologie, estetic, cultur .a. Problema omului
ocup un loc de seam n cercetrile filosofice ale lui Maiorescu. De aceea problema existenei este analizat de pe
poziiile valorii i destinului omului. Critic morala religioas i concepia acelor intelectuali care socoteau, c
religia constituie temelia moralei. Maiorescu afirma c morala poate exista n om indiferent dac este credincios ori
nu. Problema principal n filosofia lui Blaga este problema existenei omului n Univers. La baza lumii el pune un
produs mistic-filosofic al imaginaiei omului, numit Mare Anonim, pe care-l nzestreaz cu caliti divine i
demonice. Blaga remarc la om dou moduri de existen: primul, care consituie baza vieii umane i care l apropie
pe om de animale, e existena lui n lume i tendina de a se autopstra. Al doilea mod de existen, diferit de cel al
animalelor, care l transform din preom n om deplin, e existena omului n arealul misterului, ncercarea lui de
a nelege acest mister, nectnd la acele cenzuri transcendente, pe care le impune Marele Anonim. Mijloacele,
prin care omul aspir s ctige o via mai superioar dect cea a animalului, demn de mndrie i satisfacie
sufleteasc, dup Blaga, sunt miturile, viziunile religioase, concepiile metafizice, teoriile tiinifice, operele de art
i de civilizaie. Constantin Noica s-a ocupat de un spectru larg de probleme ca ontologia, gnoseologia, filosofia
culturii, axiologia, antropologia filosofic, logica, istoriei filosofiei .a. ncearc de a reanaliza problematica
filosofiei romne i de a ridica la nivelul filosofiei universale.

20. Ontologia ca parte componenta a filosofiei.Notiunea de existenta si materie,formele lor.Obiectivitatea

materiei si obiectivitatea spiritului.

Ontologia reprez. Domeniul reflectiei filosofice ce cauta sa surprinda fundamentele existentei,formuleaza

presupuneri asupra existentei universului cosmic si social-uman.Ontologia ca disciplina filosofica exista inca de pe
timpurile lui Aristotel ce o numea filosofie prima, atribuindu-i ca obiect existenta ca existenta.Termenul
ontologie dateaza de la incep. Sec.XVII. Problematica ontologica consta in formularea ipotezelor despre existenta
umana,problematicii destinului omului.Ontologia traditionala se referea cu precadere la natura,dar cea moderna
la societate,la antripologia filosofica.Incepind cu sec.XVIII ontologia se sprijina tot mai mult pe cunoasterea
stiintifica.Termenul ontologie intra in vocab. filosofic in 1729 cind filosoful german Christian Wolf editeaza lucrarea
Ontologie.Termenul semnifica stiinta despre existenta. Existenta semnifica tot ce exista.Opus existentei este
non-existenta sau nefiinta.Daca existenta este tot ce exista in spatiu si timp,atunci non-existenta ar trebui sa
insemne ceea ce nu esta in spatiu si timp,dar p/u ca existenta poate fi nu numai materiala,ci si
ideala(ginduri,teorii) atunci non-existenta poate insemna: 1) potenta,posibilitatea de a fi si in acesta caz ar
insemna ceea ce nu este dar poate fi; 2) nu este si nu poate fi nicicind.

Referindu-ne la sensul conceptului :existenta,termenul a fi are mai multe sensuri:

-existential - desemneaza faptul ca ceva se afla,exista (la Balti este o universitate)

-atributional - o insusire ce apartine unui altceva (diamantul este dur)

12
-definitional desemneaza echivalenta,sinonimia (oamenii sunt fiinte rationale)

-de incluziune omultime e cuprinsa in alta (romanii sunt indo-europeni)

-de apartenenta un individ e inclus intr-o clasa (caisul este un pom)

Formele existentei:

natura -totalitate de sisteme,structuri si niveluri materiale (fizice si biologice) ce exista independent de om.Ea
reprez. forma primara a existentei.

Societatea se constituie in procesul actiunii omului.Din universul social fac parte creatiile, valorile si relatiile
spirituale.

Existenta ideala- are o baza materiala si nemateriala,fiind dependenta prin origine si functionalitate de
om.Creatorul acesteia este omul si prin constiinta sa se incadreaza in realitatea subiectiva (conceptii,torii,stari de
spirit), prin organism biologic incadrindu-se in realitatea obiectiva (mediul ambiant).

Materia-un anumit material din care e compus tot ce exista;realitatea obiectiva care exista de la
sine,independent de atitudinea omului fata de aceasta realitate.Cind spunem ca materia e abstractie =>reprez.
toate lucrurile existente in spatiu si timp.

Formele materiei:

miscarea - orice schimbare,transformare ,influentare reciproca a elementelor unui sistem;

spatiul - desemneaza intinderea,marimea sau figura corpurilor;

timpul intinderea,structuralitatea,coexistenta si interactiunea.

Obiectivitatea materiei si a spiritului consta in faptul ca lumea fizica exista,nefiind o creatie a imaginatiei,o
productie a spiritului subiectiv,fiind universal valabile.

22. Spaiul i Timpul. Timpul i Spaiul social.

Obiectele lumii materiale aflndu-se ntr-un anumit mod unul fa de altul, formeaza unele configuratii stabile cu
frontiere cu lumea ce le inconjoara. Proprietatile genrale de organizare structural a lumii materiale,
proprietile obiectelor ce pretind s ocupe un loc printre altele de a se face margini cu alte obiecte, prezint
caracteristica fundamental ale spaiului.

n procesul dezvoltrii lumii poate fi evideniat o repetare, o continuitate, o durat, o vitez de desfurare a
proceselor, un anumit ritm i tempou caracteristici ce reprezint timpul.

Spaiul ofer posibilitatea reprezentrii ordinii generale a coexistenei obiectelor materiale. Ca form de
existen a materiei sunt caracterizate de urmtoarele nsuiri: ntinderea, structuralitatea, coexistena i
interaciunea. Timpul exprim o ordine general de stri, o form a consecutivitii a unor stri. Spaiul i Timpul
sunt obiective. Prin caracterul lor general Spaiul i Timpul sunt absolute.

Spaiul este o categorie filosofic ce desemneaz ntinderea, mrimea, forma sau figura corpurilor. Orice corp
are o ntindere (mrime) i figur, iar ntre corpuri, constituie prin proprietile lor de mrime i figur, apare
raportul de coexisten. Spaiul ca mrime i figur, aparine unui corp individual. ntruct orice corp are o
ntindere i o figur, spaiul este general. Generalul este legat de individual. Trsturile Spaiului-
tridimensionalitate lungime, lime, nlime. O alt caracteristic reversibilitatea n sensul c, principial, un
mobil poate parcurge o distan AB, dar i distana BA. Caracteristica a 3a simetria, n ideea c, cel puin, n

13
principiu, se poate concepe simetria unui obiect n raport cu un punct, o dreapt, un plan. De altfel, exist
simetria chiar n natur.

Timpul este numai o relaie, i anume relaie de succesiune. Timpul este categoria filosofic ce exprim
durata, succesiunea, simultaneitatea proceselor i fenomenelor din Univers. Deseori, Timpul este definit fie prin
simultaneitate i succesiune, fie prin duarat. Simultaneitatea este o relaie. i durata este un termen de relaie,
o succesiune simultan cu o alt succesiune. Elementele Timpului care se succeed snt: clipele, momentele care
nu au n sine timpul, nu snt pline de Timp. Caracteristicile Timpului snt: unidimensionalitatea o singur
dimensiune. Cel mai general aspect al unidimensionalitii este cel al trecerii de la trecut prin prezent spre viitor,
deci drmul ndrt este imposibil. O a 2a caracteristic a Timpului este asimetria, n ideea c viitorul i trecutul
nu snt simetrice n raport cu prezentul. Ele nu se pot suprapune, deoarece trecutul poate influena, ntre
anumite limite, viitorul, dar viitorul nu poate influena trecutul, datorit ireversibilitii.

Spaiul i Timpul Social se refer la societatea care a re coordonatele spaio-temporale proprii, diferite de cele
ale naturii. Pentru societate Spaiul i Timpul fizic, cosmic, biologic reprezint doar cadrul natural al aciunii
umane, deoarece la acest nivel ele nceteaz a fi doar realitile naturale, devenind forme ale gndirii, cu ajutorul
crora oamenii i organizeaz i desfoar aciunile. Spaiul social desemneaz ansamblul condiiilor de loc,
ntindere i desfurare a aciunilor umane, a structurilor i proceselor sociale. n el se desfoar producia
material, viaa politic, juridic, morala, micarea demografic, etc. Spaiul social cuprinde mediul n care
triete, gndete i muncete o comunitate uman.

Timpul social desemneaza devenirea vieii sociale, durata i succesiune fenomenelor sale specifice, ritmul
evoluiei i densitatea evenimetelor sociale pe unitatea de timp fizic. Asemenea particulariti ale timpului social
cum snt curgerea rapid, variabilitatea, tensiunea, legtura unical dintre trecut, prezent i viitor,
ireversibilitatea i-au preocupat n permanen pe oameni, deoarece ele atingeau laturile intime ale existenei
lor. O parte din aceste particulariti cu greu pot fi supuse analizei i de aceea n contiina de mas au cptat
deseori un aspect mistic. Proprietile specifice ale timpului social sunt legate indisolubil ntre ele.

23.Miscarea si formele ei.Notiunea de progres si regres.

Miscarea (dinamismul) cel mai semnificativ atribut al materiei, inteleasa ca o permanenta actiune, interactiune,
trecere a ceva in altceva, ca schimbare in genere. Orice transformare, orice influentare reciproca a elem unui
sistem, activitatea oamenilor; Obiectivitatea ei reiese din independenta sa fata de constiinta umana ..Caracter
contradictoriu prin interactiunea fortelor contrare(atragere /respingere).Stabilitatea e necesara leg reciproce intre
elem unui sistem. Misc reprez orice schimbare.Ea nu treb inteleasa ca o simpla schimb a pozitiei corpului in
spatiu, ca o deplasare mecanica.Misc reprez orice transformare, orice influientare reciproca a elementelor unui
sistem, schimbul de substante in, schimul de substante in celulele organismului, activitatea oamenilor ca temelie a
vietii lor sociale etc. Miscarea e completata de starea de repaos, care defineste acele stari ale miscarii ce asigura
stabilitatea obiectului si conservarea calitatii lui.
Conform structurii materiei deosebim 5 forme principale de miscare:mecanica(o simpla deplasare a
macrocorpurilor,maselor mecanice,o deplasare a corpurilor ceresti in spatiul universal);fizica(miscarea
moleculelor,include procesele ce au loc in interiorul stelelor si plantelor,interactiunea particulelor elementare) ,
chimica(miscarea atomilor in interiorul moleculelor,ca rezultat are loc transformarea calitativa a interactiunii
moleculelor),biologica(procesele de formare si activare vitala a organismelor vii,a plantelor,animalelor,a
omului); sociala(aparitia si dezvoltarea societatii umane,activitatea vitala a ei).
Raportul dintre miscare si dezvoltare da nastere la o noua forma a miscarii Forma Sociala a ei, care reflecta
aparitia si dezvoltarea societatii umane, activitatea vitala a societatii.
Dezvoltarea progresiva este determinata de schimbari calitative si/sau cantative, ce sunt ilustrate printr-un
progres, adica trecerea dintr-o stare inferioara in alta superioara, care manifesta caracteristici evolutive.
Dezvoltarea regresiva reprezinta procesele de stagnare,este o miscare distuctiva a fenomenului.Ea se exprima in
reprimari si refulari. Dezvoltarea regresiva consta transformari ce conditioneaza pierderea, disparitia sau
degenerarea unor anumite caracteristici, trasaturi si insusiri a anumitor fenomene, lucruri, obiecte, si care de
obicei determina simplificarea sau in genere disparitia acestora.In economie, putem exemplifica drept dezvoltare
regresiva, disparitia anumitor profesii, aparitia inflatiei, a somajului.In domeniul culturii, dezvoltarea regresiva se
manifesta prin degenerarea unor anumite obiceiuri, pierderea completa a lor, sau inlocuirea unor traditii cu
elementele contemporane ale tehnologiei si tehnicii.
14
24.Esenta dialecticii si legile ei.

Dialectica este invatatura fundamentala a invataturii hegeliene,conform careia tot ce exista are caracter
contradictional,apare in rezultatul luptei contrariilor,fiind caracteristica universala a existentei.Dialectica e
invatatura conform careia tot ce exista este in vesnica schimbare si transformare ca rezultat al luptei
contrariilor.Prin metoda dialectica de gindire filosofia e afirmata stiinta universala despre natura,societate,gindire.

Legile dialectice:

1)unitatea si lupta contrariilor toate lucrurile sunt contradictorii,dar nu orice 2 parti contrare formeaza o
contradictie.Contradictiile sunt formate de parti contrare care concomitent se exclud, fiind diferite,dar si sunt
identice,caci una fara alta nu poate exista.Intre partile contrare,la o etapa de existenta incepe o lupta intre
ele,trecind prin 3 etape: aparitie,dezvoltare,realizare,proces ce se incheie cu victoria uneia din parti,dupa care
apare o noua realitate care e contradictorie de la inceput.

2)transformarilor calitative si cantitative vine ca confirmare a primii legi,afirmind ca orice fenomen consta din
calitate si cantitate.Unitatea calitatii si cantitatii o prezinta masura.Calitatea este ceea ce face ca lucrul sa fie ce
este.Cantitate este calitatea in timp si spatiu.Fiece lucru ramine neschimbat cit se pastreaza masura,insa la un
moment calitatea nu mai suporta transformarile cantitative dinamice,trecindu-se la o alta stare calitativa si
cantitativa.

3)negarea negatiei se caract. prin triada care e unitatea tezei, antitezei si sintezei ce reprez. 2 negari: logico-
formala si dialectica (trecereala o alta stare de existenta prin pastrarea principalelor aspecte pozitive ce asigura
dezvoltarea progresiva a fenomenului).

Determinismul este o formulare ce cauta sa explice caracterul determinant(cauzal,logic,necesar) al lucrurilr si

proceselor.In filosofie termenul determinism stabileste caracterul determinant al proceselor din univers,dar si
teoriile care releva caracterul determinant si mecanismele determinarii din univers.

In dezvoltarea gindirii filosofice,pornind de la teoriile si realitatile stiintifice,s-au constituit 2 tipuri

fundamentale de explicatie determinista: metafizic si probabilist.

Concepte privind mecanismul determinismului:

1)necesitate si intimplare 2 modalitati(diferite dar corelate reciproc) de existenta sau dezvoltare a

sistemelor,de realizare a unor tendinte posibile ale acestora.

Necesitatea modalitate de existenta/manifestare a unor stari ,tendinte ale sistemelor ce decurge din natura
interioara,determinind integritatea,esenta si directia principala de miscare a sistemelor.

Intimplarea mod de existenta/manifestare a unor stari ce decurge din factorii exteriori si se caract prin
variabilitate si inconstanta.

2)posibilitate-realitate-probabilitate prin realitate intelegem fenomenele,procesele produse in timp,iar

posibilitatea se refera la tendinte care nu au avut loc.Realul este posibilitatea infaptuita,iar posibilitatea este una
din modalitatile virtuale ale realitatii viitoare.

3)Cauzalitatea o relatie dintre cauza (fenomenul/ansamblul de fenomene care genereaza schimbarea) si efect
(rezultatul procesului de generare).Legea cauzalitatii poate fi formulata: o anumita cauza produce cu
necesitate,intotdeauna si pretutindeni acelasi efect numai daca exista aceleasi conditii.Raportul de necesitate
dintre cauza si efect este mijlocit de conditii (complex de fenomene ce nu pot genera nemijlocit efectul,dar

15
insotind cauzele in timp si spatiu si influentindu-le,asigura o evolutie a acestora p/u aparitia efectului),iar variatia
conditiilor o determina pe cea a efectelor acelorasi cauze.

4)finalitate si scop finalitatea exprima raportul de necesitate,ce asigura unui lant cauzal o directie de evolutie
a fenomenelor.Se manifesta ca o tendinta spre echilibrul sistemelor,spre conservare calitativa,izvorul ei fiind
unitatea

contrariilor interne.Scopul-categorie aplicabila numai la studierea cauzalitatii fenomenelor sociale,caci in natura

nu exista scop.Posibilitatea scopului nu rezulta din liberatea absoluta a alegerii,ci din cunoasterea
cauzalitatii.Se manifesta ca o actiune constienta,intentie,act de vointa.

Indeterminismul conceptie filosofica antistiintifica,idealista,opusa determinismului conform careia fenomenele

naturii si ale societatii nu sunt determinate cauzal,nu se supun necesitatii si legitatii obiective,iar oamenii dispun
de o libertate absoluta a vointei.Indeterminismul submineaza bazele stiintei si deschide calea conceptiilor
religioase,absolutizeaza rolul istoric al actiunilor constiente si al vointei oamenilor,considerind ca determinismul
ar exclude posibilitatea oricarei alegeri,orice rol al activitatii constinte al omului.

Indeterminismul se manifesta in forme diverse:

-interpretarea neintemeiata a relatiilor de nedeterminare in sensul infirmarii legii cauzalitatii in microcosm;

-tendintele din sociologia burgheza ce neaga legile obiective ale dezvoltarii sociale,inlocuind studiul lor cu
analiza statica a legaturilor functionale si structurale din cadrul grupelor sociale.

Din punct de vedere filosofic,indetrm. reprez. un caracter al naturii sau un efect de limitare a cunoasterii de
catre noi a naturii.

Legea este o categorie ce desemneaza raporturi necesare,relativ stabile si repetabile intre sisteme sau
prcese,aspecte interne ale sistemului sau stadiile succesive ale unui anumit proces.Trasatura fundamentala a
legii este esentialitatea,caci legea si esenta sunt concepte de acelasi ordin ce asigura o cunoastere mai profunda
de catre om a fenomenelor si universului.Legea e un raport necesar ,exprimind identitatea in diversitatea si
deosebirea fenomenelor ce fac parte din aceeasi clasa.

Dupa gradul de generalitate legile se clasifica in:

- universale - studiate de ontologie;sunt legi cu caracter general,guvernind totalitatea universului natural si

social,materila si ideal.(legile dialectice).Ele sunt valabile p/u toate formele de miscare,nivelele de organizare a
existentei si cunoasterii.

- specifice guverneaza sisteme si procese intr-un anumit domeniu de existenta,forme de miscare (legi
chimice,biologice,fizice).

Dupa criteriul complexitatii actiunilor:

- dinamice actioneaza in fiecare caz individual (legea punctului material in fizica clasica,conservarea si
transformarea energiei)

- statice exprima necesitatea fenomenelor intimplatoare,o expresie a necesarului la nivelul fenomenelor de

masa.

Mai sunt si legi:

-de stare stabilitatea unor structuri sau a unor dependente coexistente intre fenomene

-de desfasurare mecanismele variabilitatii sistemelor,ele reprezentind succesiuni de stari si mecanizme

genetice (cauzale).

16
27. Notiunea de constiinta. Structura constiintei. Problema constiintei in Filosofie si Psihologie.

O contribuie esenial privete structura psihicului uman, n opera fondatorului psihanalizei (care, firete, a
evoluat n timp) existnd o dubl tripartiie. Iniial, s-a distins ntre incontient (condus de principiul plcerii care
rspunde tendinelor noastre instinctual-pulsionale), precontient (ndeplinind precumpnitor funcii de
cenzur, filtrnd, escamotnd i deformnd coninuturile primei instane) i contient (guvernat de principiul
realitii, format n virtutea prelurii i asimilrii normelor socio-morale i a acceptrii unor constrngeri de
aceast factur), impulsurile circulnd pe vertical n mod ascendent (prin recanalizri i sublimri) sau
descendent (prin reprimri i refulri).

Ulterior (dup 1920), legat de personalitate, se disociaz ntre Sine, Eu i Supra-eu, ntre atari paliere
stabilindu-se relaii dinamice i genetice complexe (investiii energetice, compensri i decompensri etc.). Sinele
(das Es) constituie structura primar i arhaic, o zon obscur, haotic i inabordabil pe ci nemijlocite,
iraional i imoral, incluznd tot ceea ce este ereditar i i are originea n organizarea cerebral, instinctele n
primul rnd. Sub nrurirea lumii reale exterioare i impactul sistemului percepie-contiin, o parte a sa sufer
anumite modificri, dnd natere Eului (das Ich), sediul concilierii dintre celelalte dou nivele, ndeplinind sarcini
de asimilare a stimulilor din afar, de nmagazinare mnezic a experienei dobndite, de protecie psiho-somatic,
de ngrdire i control a fondului pulsional, de identificare cu anumite modele, de adaptare la mediu i
transformare a acestuia prin activitate .a. n fine, derivnd din Eu dar fiind autonom fa de el, Supra-eul (das
berich) este o instan ce se dezvolt progresiv nc din copilrie, pe baza interiorizrii diverselor imperative i
prohibiii de caracter social, ca i a stvilirii tendinelor individuale de satisfacere nemsurat a propriilor plceri.
Tutelat de principiul datoriei, funcioneaz asemeni unui judector sever i intransigent care nbu, din poziia
contiinei morale, apetiturile interzise depozitate n Sine.

SAU

Constiinta este cea mai inalta forma de reflectare a realitatii, proprie numai oamenilor, un produs al activitatii
creierului uman ce a aparut sub actiunea conditiilor sociale. Constiinta etse o forma de reflectare specific umana,
care din punct de vedere genetic se constituie in urma modificarii calitatilor, a formelor preumane de reflectare,
sub influenta decisiva a factorului social. Din punct de vedere structural ea reprezinta unitatea complexa a unor
procese psihice cognitive, afective si volitive, iar din punct de vedere functional este o functie a creierului uman.

In structura constiintei pot fi delimitate 3 parti: cognitiva, emotiva si volitiva. Activitatea psihica constienta a
oamenilor presupune capacitatea de abstractizare proprie gindirii, formata prin interiorizarea, sub forma unui
sistem de imagini notionale si scheme logico-verbale, a unor procedee si operatii din planul activitatilor umane. Ca
proces de cunoastere, gindirea, asociata cu alte procese psihice, se desfasoara in 3 coordonate temporale (trecut,
prezent si viitor), ceea ce ii imprima un caracter explorator, investigator. O alta trasatura importanta a gindirii este
creativitatea. Gindirea are un rol activ, constructiv, creatia in constiinta anticipind si pregatind creatia reala,
obiectuala, in sfera actiunii practice.

28. Constiinta de sine: esenta, caracteristica, manifestarea.

Contiina de sine constituie reflectarea n contiina individului a propriei existene psihice i sociale. Se
structureaz n cadrul relaiilor sociale, individul cunoscndu-se pe sine i delimitndu-se de ceilali prin
comparare cu semenii si. Individul devine, astfel, o contiin personalizat, individualizat. Constiinta de sine in
sens filosofic general constiinta ca propria existenta si actiune depend de o cunoastere de sine implicita in orice
actiune. Trebuie sa destingem o constiinta de sine reflectata cand se cunoaste sinele si propria activitate prin
revenire la un act precedent de cunoastere si o constiinta de sine concomitenta, adica o activitate ccare insoteste o
alta cunoastere care cunoaste un obiect particular si determinat si in acelasi timp este constienta ca se gandeste la
acel obiect.
Elaborarea primelor perceptii este conditionata, evident, de dezvoltarea cerebrala si de dezvoltarea conexiunilor
dintre ariile de proiectie corticala, ele (perceptiile) reprezentand un proces complex la care, initial vor participa un
numar redus de analizatori, printre care, in mod special, cel vizual si cel gustativ.

17
 Pe baza primelor perceptii se vor forma in scurt timp reprezentarile, la inceput avand un caracter rudimentar si
primar, schematic si neelaborat.
Constiinta de sine are insa mult mai multe fatete si face referire la o multitudine de continuturi diferite ea ne
tine in contact (acumuland in permanenta date despre noi) nu numai cu fizilogicul si cu afectivul, ci si cu vasta
retea de procese si continuturi cognitive, permitandu-ne, astfel, sa fim constienti de eficienta noastra
intelectuala, de calitatea si fiabilitatea proceselor noastre de procesare cognitiva, de stabilitatea si operativitatea
mnezica, de stabilitatea si distributivitatea atentiei, de bagajul de achizitii teoretice si practice, etc (eul
epistemologic).

Constiinta de sine ne mai permite ca, in baza unei educatii adecvate, sa fim permanent constienti de pozitia
noastra in fata celorlalti, de raporturile dintre noi si ceilalti si ne ajuta sa abordam conduite, atitudini si
comportamente adecvate contextului social si sa ne pozitionam corect in grupurile de apartenenta (eul social).

Prin urmare, asa cum spuneam mai devreme, la nasterea si dezvoltarea constiintei de sine concura toate aceste
euri, primul dintre ele care se contureaza in cursul unei dezvoltari tipice fiind eul corporal [ (Eu) sunt]. Imediat
dupa el se dezvolta eul biografic (Cine sunt?) si cel material (Eu am) si apoi, mai tarziu, prin ramificarea si
imbogatirea conexiunilor dintre copil si mediu - eul social (Eu si ceilalti), eul epistemologic (Eu cunosc), eul
axiologic (Eu ma indoiesc) si, in ultima instanta, cel mai complex eul spiritual (Eu cred
Kant imparte constiinta de sine in constiinta a intelectului si constiinta a simtului intern prin care eul este in
acelasi timp, subiect al gandirii si obiect al perceptiei. Constiinta de sine este constiinta pe care eul o are despre
sine ca subiect al gandirii ca o contitie a oricarei cunoasteri si de aceea nu creaze propriul obiect, cu materialul ii
este dat, ii insoteste reprezentarile. La Schelling actul constiintei de sine este ideal si real deopotriva. La Hegel,
Constiinta de sine este ratiunea inteleasa ca substanta, ca realitate.
29.Constientul si incostientul.Invatatura lui S.Freud si neofreidismul.
Intemeind psihanaliza ,Freud a demonstrat ca psihicul uman nu este unul reductibil la fenomenele constiente ce
tin de incostient.Formele incostientului uman,aflate intr-o interactiune permanenta la nivel psihic cu constiinta
,sunt date eriditare,autonomiste,instincte,complexe psihologice,fenomene de refulare,obsesii si dorinte.Viata
incostienta a omului se divizeaza intr-un incostient organic,care se refera la functionarea organelor si glandelor
endocrine,si un inconstient psihic. Acestea sunt mereu in interactiune,in tensiune si chiar conflict cu
constiinta.Impreuna, explica comportamentul uman.Numai prin contiinta putem cunoaste actele incostientului si
sa ne dam seama de prezenta si actiunea sa la nivel psihic.Dar amenintarea degradarii sale,a constientului,prin
predominarea inconstientului,a irationalului planeaza mereu asupra omului ca fiinta rationala si constienta si doar
prin eforturile sale neincetate el poate ramine astfel.Impulsurile inconstientului sunt asunse in profunzimile
biologice ale fiintei umane,fiind opus constiintei.A deveni constient inseamna totodata a cenzura actiunea
inconstientului.
In anii 80 ai sec 19 Freud vine cu declaratia si descopera ca activitatea omului este determinate nu atit de
factorul rational de constientizarea faptelor sale cit de factorul irrational, inconstient. El propune pentru prima
oara in medicina si filosofie o noua structura a psihicii omului si anume evidentiaza 3 trepte in psihica omului:
Sinele Eul si Supraegoul. Traditional, spune el, se considera de veakuri ca omul este dirijat de propria constiinta
Eul, sovestea si valorile sociale normele, traditiile, idealurile, morala care esre existanta in societate. Freud
rastoarna aceasta reprezentare si spune ca in afara de constiinta de sine, a individului si constiinta sociala
SuperEgoul exista o lume interna in fiecare om, o lume necunoascuta, inconstienta care consta din ansamblul
tuturor instinctelor care il domina pe om, care ii determina toate fortele de gindire a omului.Sinele este forta
motrice a omului si a societatii. Problema consta in faptul ca intre sinele si Eu si SuperEu apare contradictie,
contradictie care uneori obtine caracteristica fundamentala, caci Sinele spune Vreau ; SuperEul spune nu se
poate si Eul trebuie sa solutioneze problema data. In cazul in care problema nu este solutionata, adica
contradictia data, atunci are loc devierea de la constiinta normala.

Neofreudistii conserva ideile principale ale lui Freud referitoare la natura umana, la fortele ei propulsatoare si la
tulburarile psihice functionale. Ei considera la fel ca si Freud ca conduita omului este determinata de impulsuri
emotionale inconstiente, numai ca acestea nu sunt generate de instinctele sexuale innascute, ci de factori sociali
nevrozele sunt provocate de factori culturali scria Karen Horney in Our Inner Conflicts.

E. Fromm era ferm convins ca pe om nu-l formeaza instinctele si infranarea lor ci istoria. Caracterul omului ,
pasiunile si grijile lui sunt produsul culturii; defapt omul insusi este creatia si realizarea cea mai importanta a
eforturilor neintrerupte ale omenirii, a caror naratiune Fromm o denumeste istorie.

Sunt 2 curente principale in neo-freudism:

18
 - psihoterapia social (tendina culturalist n psihanaliz) via E. Fromm (umanism socio-psihanalitic)
(individul e

purttorul socialului i nu elementul constitutiv lui), K. Horney (anxietate fundamental),

- neopsihanaliza clinic via J. M. Lacan (hermeneutica psihanalitic), O. Rank (traumatismul naterii), W.

Reich (orgasmul e intrinsec oamenilor normali) (energia biologic inhibat devine sursa comportamentelor
iraionale i ca atare revoluia sexual se declar necesitate stringent)
Neo-freudismul ramane un bun castig in deschiderea obiectului psihologiei spre influentele externe, sociale.

31. Contiina i limba. Contiina i memoria. Intelectul artificial i mode larea procesului de gndire.

Pe parcursul evolutiei specie umane constiinta isi asuma functia de simbolizare , care consta in asigurarea unei
comunicari intersubiective. Constiinta, gindirea nu se poate realiza n afara limbajului. Precizind deosebirile
dintre limb i limbaj F. Saussure definete limba ca instituie social pstrat prin uz, dar supus
modificrilor i ca sistem semantic cod format din inventarul de semne i de reguli dup care se
realizeaz combinrile de semne. Limba include ansamblul semnelor prin intermediul crora se cunoate
i se comunic ntr-o comunitate uman, precum i totalitatea normelor gramaticale sintactice i
semantice de fromare a propoziiilor i frazelor cu sens. Limbajul reprezint fenomenul lingvistic prin
care limba exist i funcioneaz realmente, cuprinznd infinitatea propoziiilor concrete enunate de
indivizi, pornind de la sistemul de cuvinte i reguli gramaticale specifice limbii. Limba are un coninut
semantic ce nu se schimb cu fiecare act al gndirii individuale, ci formeaz o baz stabil de la care omul
pornete i prin care i realizeaz activitatea sa de gndire. Limba, sub aspect semantic, apare ca un
sistem de analiz, sintez i generalizare a fenomenelor, elaborat n dezvoltarea istoric a societii,
incluznd experiena cognitiv anterioar.

Constiinta este memorie, fara de care nu am ajunge la identitate, la noi insasi. Memoria le fel ca si
limba este un element al gindirii. Memoria este capacitatea constiintei, a gindirii, de a actualiza trecutul,
de amentine si de a nu da uitarii cunostintelor obtinute. Memoria este si un factor cultural pe care se
bazeaza cultura oricarui popor, care consta in bucurii, traditii, norme -morale. Memoria este identitatea
eului nostru pe axa timpului. Bergson definea constiinta, in primul rind, ca memorie. Un om care si -a
pierdut memoria si-a pierdut o parte din constiinta, identitatea de sine. Memoria ca element al culturii
determina si spiritual national prin care un popor se caracterizeaza.

Elementul de baza al intelectului artificial este gandirea. Toate procedeele caracteristice gandirii pot fi
identificate cu rezolvarea unor probleme. Rezolvarea unei probleme presupune alcatuirea unui algoritm conform
caruia solutia poate fi gasita. Se disting 2 tipuro de probleme: mecanice si intelectuale. Rezolvarea problemelor
mecanice presupune efectuarea unor operatii simple (calcul mathematic) dupa un algoritm deja stabilit (ceea ce
poate fi efectuat de catre om sau orice masina de calcul sin u necesita constientizarea procesului si rezultatul
obtinut). Rezolvarea problemelor intelectuale necesita anumite abilitati intelectuale de a analiza, sintetiza, deduce,
concluziona etc. Misiunea intelectului artificial este de a alcatui acesti algoritmi. Majoritatea problemelor de acets
gen pot fi clasificate in grupuri care necesita un algoritm comun.

32. Noiunea de cunoatere i cunotine. Subiectul i obiectul cunoaterii .

Procesul cunoasterii e acel proces obiectiv , spontan ce se desfasoara ca urmare a inzestrarii

naturale a omului cu capacitati cognitive , omul nefiind constient de el , ci numai

de rezultatele lui

Prin cunoatere, omul i descrie i explic existenele concrete, expli condiiile, cauzele i legile
acestora, scoate la iveal structurile, nsuirile i funciile lor.

19
 Cunoaterea este procesul elaborrii cunotinelor, producerii ideilor sau enunurilor despre realitate,
ea este procesul specific uman de reflectare activ, complex i contient a lumii reale, procesul
transpunerii i traducerii naturii, societii i gndirii n sistemul lumii de idei, n limbajul specific al
abstraciilor.

Deci cunoaterea se bazeaz pe reflectare i putem conchide c cunoaterea este cazul specific uman
de reflectare i nsuire informaional a realitii. Cunoaterea este un proces, o nlnuire complex de
acte, un proces care l nsoete i l angajeaz pe om pe tot parcursul dezvoltrii lui, ca individ i ca
specie. Numai omul este agent cunosctor, numai el poate intra n relaii de cunoatere cu ntregul su
cosmos exterior i interior. Exist mai multe tipuri de cunoatere comun i sistematic, empiric i
teoretic, tiinific, filosofic, artistic etc.

La o analiz global a procesului cunoaterii, putem distinge dou pri structurale fundamentale ale lui:
obiectul cunoaterii i subiectul cunoaterii. ntreaga lume reala este sau devine obiect al cunoaterii. Obiect
al cunoaterii este nu numai esena, ci i fenomenul, momentele dezvoltrii unui sistem. Subiectul cunoateri
este omul, nzestrat doar el cu structurile i funciile necesare producerii de idei. Dar omul este nu numai subiect
al cunoaterii, dar i subiect al practicii i subiect al valorii. Condiiile ce-i instig pe om spre cunoatere snt cele
ale raionalitii care le presupun i cele ale perceptibilitii. n manifestarea acestor condiii raiune, memorie,
percepie intervin, de regul, i elementele limbii. Limba constituie mijlocul de comunicre al produselor
cunoaterii, dar i un instrument al elaborrii i producerii cunotinelor. Capacitile omului de cunoatere
senzorial snt limitate de natur, dar prin inventivitate tehnic omul i-a suplimentat sistemul structurilor prin
care produce procesul cunoaterii: (microscoape, telescoape, aparate de msur etc.), capacitile de
memorare (cri, biblioteci, instalaii tehnice de stocare etc.) i chiar de prelucrare i utilizare a informaiei
cognitive (calculatoare i roboi). Aceast tehnic nu are menirea de a substitui omul n procesul cunoaterii, ci
doar de al ajuta. Structurile si operaiuniile care fac din om agent al cunoaterii au un caracter social-istoric, care
depinde de concursul educaional al unui mediu social, de premisele perceptibilitii, memoriei, limbii, gndirii.
Ca subiect al cunoasterii omul nu apare i nu se manifest ca un individ izolat, ci ca persoan concret
cuprins n anumite structurii ale vieii sociale, determinat de ele.

34. Cunoaterea tiinific, Specificul i Structura ei. Epistemologia, paradigma stiinific.

Cunoaterea tiinific reprezint procesul de creaie al ideilor prin aciunea subiectului asupra obiectului.
Rezultatul acestei aciuni are un coninut determinat de obiecte n msura n care acesta este nsuit sub aspect
cognitiv de subiect. Orientarea tiinific ctre studierea obiectelor care pot fi incluse n activitatea practica a
omului repreyint o particul important a cunoaterei tiinifice. Cunoaterea tiinific reflect obiectele n
forma practicii. Acest proces este condiionat att de particulele obiectului de studiu, ct i de o mulime de factori
socio-culturali.

Metodele i formele de cunoatere tiinific pot fi clasate confrom urmtoarelor criterii: gradul lor de
generalitate, specificul inferenei logice, caracterizeaz cunotinelor obiinute prin aplicarea lor, tipurile de
concepte necesare pentru formularea lor.

n acest sens putem vorbi de metode generale, particulare i singulare, inductive i deductive, empirice,
teoretice i logice, analitice i sintetice, calitative i cantitaive. Desigur, la cercetarea formelor i metodelor de
cunoaterii tiinifice trebuie s purcedem de la observare la experiment.

Termenul de observaie tiinific este utilizat n sens larg i ngust. n sens larg, observaia cuprinde att
observaia propriu-zis ct i experimentul tiinific. n sens ngust, observaia este o form a cunoaterii perceptive
realizate pentru descoperirea i formularea faptelor tiinifice. Observarea tiinific este un proces ncepnd cu
observaiile senzoriale directe. Obiectivitatea i precizia observrilor tiinifice depind de o serie de factori
obiectivi i subiectivi: 1) natura fenomenului cercetat; 2) sensibilitatea organelor de sim ale observatorului; 3)
numarul observrilor realizate; 4) aparatele, utilajele i instrumentele utilizate; 5) natura teoriilor prin care
contientizm percepiile n fapte de observaie.

20
 Experimentul este o from a cunoaterii n scopul descoperirii i formulrii faptelor tiinifice i a legilor ce le
guverneaz, presupunnd intervenia premeditat a omului n desfurarea fenomenelor i proceselor reale.
Experimentel tiinifice pot fi clasificate dup urmtoarele criterii: 1)naturale i sociale; 2) clasice i neclasice; 3)
reale i ideale,etc.

Dezvoltarea cunoaterii tiinifice nu se reduce numai la acumularea faptelor de observaie, ci dimpotriv, ea

este de neconceput fr naintarea n permanen a unor ipoteze care s explice aceste fapte, s scoat la iveal
corelaiile dintre ele, s rezolve contradiciile ce apar n mod inevitabil ntre faptele noi i concepiile precedente.
Procesul cunoaterii tiinifice este rezultatul concurenei dintre ipoteze n soluionarea situaiilor problematice,
de proporii mai mici sau mai mari, existente n orice moment n cadrul unei sau altei tiine. Procesul de elaborare
a ipotezelor depinde de o mulime de factori informaionali i sociopsihologici, aria lor desfurndu-se de la
generalizarile inductive pn la ipotezele matematice.

(La o analiza globala a cunoasterii a procesului cunoasterii putem distinge 2 parti structural ale lui:obiectul
cunoasterii si subiectul cunoasterii. Si anume obiectul cunoasterii se refera la lumea reala,la esenta ,la fenomene
precum si la dezvoltare.Pe cind subiectul cunoasterii analizeaza omul cu structurile si functiile necesare producerii
ideilor. Cunoaterea tiinific presupune dou niveluri relativ distincte, care se ntreptrund ns i se implic
reciproc: nivelul empiric i nivelul teoretic. Nivelul empiric const din fapte, date empirice ale tiinei. Orice
cunoatere tiinific, pornete i se spijin permanent pe un mare numr de fapte, care reprezint nregistrri,
"decupaje" specifice ale caracteristicilor obiectelor i fenomenelor individuale. Prin gruparea i compararea
faptelor, ea descoper regularitilor empirice sau legile empirice. Acestea nu sunt inc legi teoretice ntruct nu
explic i nu prevd fenomenele ci surprind o repetabilitate observata. Regularitile empirice apar adesea sub
form de corelaii. Ele reprezint materia prim a tiinei care ns nu se rezum la acestea. Ea aspira constant
ctre elaborarea de teorii, de explicaii eseniale, generale, fundamentate pe o concepie determinist, n cardul
creia se urmrete sa se descopere cauzele acestor regulariti.)

Epistemologia reprezint o ramur a teoriei Stiintei si a Filosofiei. Ea analizeaza aparitia structurii, metodei si
veridicitatea cunoasterii stiintifice. Una din sarcinile epistemologiei consta in a stabili conditiile, valoarea si limitile
cunoasterii stiintifice, gradul de certitudine cunostintelor obtinute da a analiza metodele ce duc la sporirea
certitudinii ei. Epistemologia formuleaza probleme si-i sugereaza si metode de solutionare a lor, caile de integrare
a noilor solutii stiintifice in ansamblul cunoasterii umane.

Paradigma este o construcie mental larg acceptat, care ofer unei comuniti sau unei societi pe
perioad ndelungat o baz pentru crearea unei identiti de sine (a activitii de cercetare de exemplu) i astfel
pentru rezolvarea unor probleme sau sarcini. La Thomas Kuhn baza practicii cercetrii i a consensului ntr-o tiin
care a atins stadiul maturitii nu este teoria tiinific, ci ceva mai complex, paradigma. Kuhn argumenteaz c
cercetarea tiinific n disciplinele care au ajuns n acest stadiu nu este condus n primul rnd de teorii i reguli
metodologice generale, ci de experiene mprtite n comun, ce sunt ncastrate n paradigme. Paradigmele
nelese ca realizri tiinifice exemplare, ca exemple concrete de formulri i soluii ale problemelor tiinifice,
sunt baza acelui acord al oamenilor de tiin asupra fundamentelor, ce distinge orice cercetare tiinific matur.
Paradigmele sunt realizri tiinifice universal recunoscute care, pentru o perioad, ofer probleme i soluii model
unei comuniti de practicieni. Ca realizri tiinifice care ofer modele de formulare i rezolvare de probleme unui
grup de cercettori, constituie entiti complexe ce cuprind elemente de natur teoretic, instrumental i
metodologic. Cunoaterea cuprins ntr-o paradigm este n mare msur una tacit. Formularea i rezolvarea de
probleme pe baza cunoaterii tacite cuprinse n paradigme constituie ceea ce Kuhn numete tiin normal sau
cercetare normal.Regulile deriv din paradigme, dar paradigmele pot ghida cercetarea chiar n lipsa regulilor.

36. Problema adevarului in stiinta si filosofie. Obiectivitatea adevarului. Adevarul si stiinta.

Teoria adevarului este una din cele mai fundamentale teme ale reflectiei filozofice, referndu-se la valoarea
cunoasterii umane in genere si a celei stiinifice in special. Gnoseologia plaseaza tema adevarului cunoasterii in
contextual restrans al relatiei cognitive relatia dintre om, ca subiect epistemic, si lume, ca obiect al cunoasterii. Au
aparut noi contexte de abordare a problemei in cauza: 1) cel logico-semantic, cercetarile caruia privesc
reconstituirea conceptului de adevar in cadrul unor sisteme semantice sau limbaje formalizate; 2) cel metodologic,

21
in cadrul caruia sunt studiate aspectele pragmatice ale adevarului, regulile si normele procedurilor de confirmare si
respingere; 3) cel epistemologic, prin care se umrareste elaborarea unui concept intergral al adevarului. Aristotel a
elaborat o conceptie complexa asupra adevarului: A enunta ca ceea ce este - nu este, constituie o propozitie falsa,
dimpotriva, o enuntare adevarata este aceea prin care spui ca este ceea ce este si ca nu este ceea ce nu este.
Aceastra fraza reda miezul teoriei adevarului-corespondenta. Aceasta teorie se bazeaza pe faptul ca propozitiile
spun ceva despre realitate, astfel incat daca spun cum este realitatea, atunci sunt adevarate si daca nu spun cum este
realitatea, atunci sunt false. Este numita astfel deoarece adevarul consta in corespoondenta dintre continutul
propozitiei si realitate. In decursul secolelor au mai fost formulate inca 2 teorii. Conform teoriei coerentei a spuna
ca o propozitie este adevarata inseamna a spune ca este in concordanta cu toate celelalte propozitii acceptate.
Coerenta nu este numai un criteriu al adevarului, ci chiar caracteristica definitorie a acestuia. Ceva e adevarat atunci
si numai atunci cand concorda cu alte propozitii, nu cu faptele. Adeptii teoriei pragmatiste a adevarului au luat drept
baza punctul de vedere, conform caruia functia gandirii consta in a forma idei care sa se deosebeasca si sa fie utile
in activitatea practica. Numai activitatea practica ofera un criteriu pentru a stabili ca unele propozitii sunt adevarate,
iar altele false. Astfel in stiinta adevarul unei idei este determinat de verificarea, confirmarea experimentala. Daca,
utilizand o ide stiintifica, am produs o anumita stare de lucruri dorita, atunci aceasta ide este adevarata. A spune
ca o ide este adevarata, nu inseamna a spune ca ea corespunde faptelor, ci altceva: ca ea s-a dovedit a fi
functionala, utila in gasirea unor solutii acceptabile la problemele si necesitatile practice. Perspectiva definirii
adevarului ca adecvare a imaginii noastre gnoseologice impune plasarea pe prim-plan a ideii obiectivitatii
adevarului. Obiectivitatea adevarului inseamna reproducerea adecvata a unui continut real ce exista independent de
constiinta subiectului cunoscator. Obiectivitatea adevarului trebuie inteleasa ca o tendinta mereu reinnoita si
niciodata realizata definitiv. Cunostintele noastre despre realitate nu se obtin printr-un sinur act de cunoastere, ci in
cadrul unui proces, ceea ce face ca ele insele sa se constituie intr-un proces care reda devenirea obiectului
cunoasterii. Ceea ce inseamna ca adevarul cunostintelor este in continua devenire. Cunoasterea umana este prinsa
intre polii unei contradictii: de pe o parte posibilitatea si tendinta subiectului de a cunoaste integral totul si, de pe
alta parte, imposibilitatea realizarii acestei tendinte din cauza infinitatii obiectului cunoasterii si limitarii cunoasterii
a subiectului concret. Din aceasta cauza adevarul nu se obtine dintr-o data, dar reprezinta un process destul de
complicat ce presupune existenta atat a adevarului relative, cat si a celui absolute. Adevarul relative reflecta cu
aproximatie starea obiectului, iar adevarul absolut reflecta starea obiectului intr-un mod deplin.

37.Societatea ca obiect de studiu al filosofiei.Structura societatii,elementele ei.

Societatea este ca un sistem nemarginit,hipercomplex,care e capabila de autoreglare si autoperfectionare,dar si

de autodepasire a propriei sale organizari.Aristotel spunea ca omul este fiinta politica,destinata a trai in
societate.Omul este o fiinta sociabila mai mult decit albinele.Anu face parte dintr-o cetate este a fi o natura
degradata sau superioara omului (fiara sau zeu). Fenomenele sociale au caracter obiectiv.O trasatura a societatii
sunt relatiile sociale,care leaga indivizii si actiunile lor individuale intr-o unitate.Relatiile sociale leaga individul cu
grupul,grupurile mari realizindu-si activitatile economice,politice,juridiciare,morale in societate.

Dupa K.Marx formatiunile sociale reprez trepte in dezvoltarea societatii.Orice formatiune se caract printr-un
sistem propriu si specific de relatii de productie.Acest concept a minimalizat si negat rolul factorilor spirituali in
viata sociala,vulgarizind rolul factorilor materiali,construind societatea socialista si in mintaliattea
oamenilor.Conform conceptului stadiilor cresterii a lui W.Rostow societatea e un tot intreg care trece prin
anumite faze p/u a avansa de la societatea traditionala la cea postindustriala.Aceasta teorie abordeaza etapele
dezvoltarii pe baza dezvoltarii tehnicii si conform ei,societatea contemporana si-a schimbat natura.Prin cresterea
numerica a paturi mijlocii,preluarea functiilor de conducere de tehnocratie,cresterii nivelului de trrai,inlaturarea
conflictelor si luptei de clasa,s-a deplasat accentul de pe conflictul bazat pe interese de clasa spre conducatori-
condusi/

Societatea si socialul presupun fiintarea colectiva.Raportul individ-societate:

-Individul si societatea nu sunt autonome,individul existind in incinta societatii,iar societatea impreuna cu

indivizii.Privind raportul acesta au existat mai multe conceptii: la grecii antici era autonomia individului,a
demnitatii sale,dar principiul spiritual era colectivismul.Abia in epoca Renasterii si cea moderna se promoveaza
individualismul prin J.Locke.

Societatea este un sistem de interactiuni,relatii intre elementele sale constitutive.Individul si societatea sunt
realitati mereu impreuna.

22
 Elementele principale ale unei societati sunt :
-clasele (Ansamblu de persoane grupate dup criterii economice, istorice i sociologice.),
-natiunile (Comunitate stabil de oameni constituit istoricete i aprut pe baza unitii de limb, de teritoriu, de
via economic i de factur psihic, manifestate n particularitile specifice ale culturii),
-popoarele (Form istoric de comunitate uman, superioar tribului i anterioar naiunii, ai crei membri locuiesc
pe acelai teritoriu, vorbesc aceeai limb i au aceeai tradiie cultural.)

38.Sistemul economic al societatii.Economia ca scop de existenta a societatii.

Cultura si economia au o relatie foarte strinsa,astazi vorbindu-se despre intreprinderi inteligente cu un

comportament suplu si adaptabil la schimbari si cu o productie bazata pe munca de creatie intelectuala.Activitatea
economica reprez un proces de conjugare asubiectului si obiectului,o actiune a omului asupra naturii,si a ceea ce
aceasta ne ofera ca resurse,o obiectivizare a subiectului si o umanizare a naturii.In acest proces omul realizeaza o
transpunere a actiunilor legilor naturi (mecanice,chimice,biologice) in activitatea productiva.In procesul muncii
omul apare ca principiu activ,iar natura ca cel pasiv.Datorita rolului activ al omului, natura e recreata prin cultura si
munca,supunindu-se nevoilor si sopurilor oamenilor,a societatii.Satisfacerea nevoilor omului de hrana
,adapost,imbracaminte constituie obiectivul prim al activitatii economice.P/ua rezolva acest obiectiv omul a creat
unelte,dispozitive si s-a asociat si organizat p/u a fi mai eficient,oate acestea fiind posibile prin limbaj,valori
morale,juridice prin care omul se umanizeaza pe sine si relatiile dintre indivizi.

-Economia este o :suspendare a consumatiei,in sensul ca omul nu consuma tot ce are la dispozitie sau ceea ce
produce la un moment dat,ci rezerva si conserva o mare parte p/u viitor,p/u conditii neprielnice.

-economia este o utilizare maxima a minimului, acesta fiind raspunsul omului la raritatea bunurilor.

Forma superioara a economiei este capitalul cu rolul de a produce si alte valori sau bunuri economice,de a le
inmulti si a se inmulti pe sine.Scopul sau este acumularea prin reinvestire in largirea productiei,retehnologizare
p/u a asigura progresul economic.

Viata sociala a fost si ramine un proces economic ce concentreaza cele mai multe energii umane si fizice fara de
care nu ar fi progresul in general a unei societati.In epoca noastra o natiune se face resimtita prin puterea
economica.Progresul economic inseamna si unul social si cultural.(invatamintul si pregatirea p/u scoala a fortei de
munca,dar si productia abundenta a unor bunuri ca automobilul,electrocasnice).Progresul economic genereaza si
o crestere a nr. de intelectuali.Piata si comertul initial au avut si o semnificatie culturala si istorica,punind in
legaturi oamenii si culturile.

39.Societatea si natura,corelatia lor.Probleme ecologice contemporane,biosfera si noosfera.

Notiunea de natura inglobeaza in sine lucrurile din natura:lumina stelelor,intinderile nemarginite ale
oceanelor,riurile,padurile,adica tot ce exista,universul si in acest sens e identica cu materia.Natura e materia in
multiple forme,iar in sens ingust inseamna ansamblul conditiilor naturale ale existentei omului si omenirii.

Gindirea antica concepea natura ca pe un intreg ce se schimba,iar omul era o parte a ei.Viata ideal era
considerata cea traita in armonie cu natura.In epoca medievala natura se considera creata de Dumnezeu,dar la un
nivel mai iferior ca omul (care era inzestrat cu suflet).Natura era conceputa ca izvor al raului,care trebuie depasita
si supusa,iar viata omului e prezentata ca o lupta a inceputului dumnezeiesc-sufletul ,cu inceputul natural pacatos-
corpul.In epoca Renasterii atitudinea fata de natura se schimba ,omul descoperind frumusetea si splendoarea
ei.F.Bacon proclama scopul stiintei si tehnicii-dominatia asupra naturii.Atitudinea fata de natura incepe sa domine
principiul responsabilitatii si apare spiritul de organizare,constientizare.

Cele mai generale reprezentari despre corelatia dintre oamnei si natura ni le ofera mediul inconjurator.Se disting
mediul natural si cel artificial.Mediul natural cuprinde geo si biosfera (sisteme ce au aparut si exista independent
de om).Mediul natural insereaza izvoarele naturale ale vietii (flora,fauna) si bogatiile naturale (carbune,titei).
23
Mediul artificial include nu numai organismele neinsufletite dar si cele vii:plante,animale.Corelatia dintre
societate si mediu in urma cresterii productiei industriale apare pericolul pieirii omenirii ca rezultat al epuizarii
resurselor si poluarii mediului.

Problema ecologica consta in epuizarea resurselor naturale,poluarea excesiva a mediului,defrisarea

padurilor,cresterea cantitatilor de deseuri,pericolul schimbarii climei care poate duce la marirea nivelulu apei in
oceane.

Biosfera este un sistem integru in cae actioneaza diferite biocenoze (ex: padurea este o biocenoza populata de
diverse populatii)atit intre ele,cit si cu invelisul aerian,realizind schimbul de caldura al Pamintului cu spatiul
cosmic,apa si rocile de munte.La o anumita treapta de dezvoltare a biosferei apar conditii p/u aparitia oamenilor.

Noosfera reprez sfera ratiunii.Inarmata cu gindirea stiintifica,omenirea influenteaza procesele

biologice,chimice,fizice ce au loc in biosfera.

42. Raportul dintre natural si social in om. Notiunile de individ, individualitate, om, personalitate. O problema
importanta in determinarea esentei umane o cosntituie provlema corelatiei dintre factorul biologic si social in om,
adica in ce masura omul este om datorita naturii si in ce masura datorita societatii. Omul reprezinta unitatea
acestor 2 factori, caci ca fiinta biologica, omul deja se naste pentr a fi om, doar el devine om, se transforma din
posibilitate in realitate, numai datorita factorului social, conditiilor social-economice, conditiil de trai in care se
gaseste, se educa, activeaza. Acesti 2 factori in natura umana, in acest aspect au aceeasi pondere, fiindca numai
fiinta biologica umana in contextual societatii devine om si orice alta fiinta, ce conditii nu I s-ar acorta, nu poate
deveni om. Factorul biologic care desemneaza natura omului se cre a fi evaluat coretc, fiindca absolutizarea unor
aspecte ale factorului biologic poate avea consecinte negative asupra unor grupe mari de oameni. Referitr la
filosofia umana se folosesc notiunile om, individ, individualitate, personalitate. Omul este unitatea biologica si
sociala care determina esenta finite umane, care il face pe om sa se deosebeasca nu numai prin faptul ca
gandeste, ci prin faptul ca el creeaza ceea ce nu exista in natura. Notiunea de individ il caracterizeaza pe om ca
reprezentant al speciei umane. Notiunea de individualitate caracterizeaza ceea prin ce el nu este identic cu altii.
Prin ce individual se deosebeste de semenii sai. Daca individual semnifica unitatea sa cu specia umana, atunci
individualitatea arata prin ce el se exclude de multime. Notiunea de personalitate implica caracterul social al
individului ca membru al societatii date. Personalitate ca notiune istorica filosofica reprezinta particularitatile
sociale ale omului ca membru al societatii.

43.Obiectul si problematica antropologiei filosofice,notiunile ei de baza.Principalele conceptii filosofice despre

om.

Problema omului esle una dintre problemele fundamentale abordate in filosofie.Dm cele mai vech. timpuri omul isi pune
intrebarea : cine este el? Si ce ii face sa se deosebeasc de alte finite. La fel. coniinuu este actuala si problema originii fiindc din
toate ipotezele naintate pe parcursul aezvoiiarii tiinei si filosofiei nici una nu este acceptata ca fiind unica adevararata cu
certitudine. O poziie e comuna tuturor teoriilor : poziia ca omul reprezint o taina nedescoperita. In viziunea concepiilor
religioase , omul este rezultam! creatiumi divine, creat duna chipul lui Dumnezeu dar oricare ncercare a omului de a se identifica
cu Dumnezeu e strict respinsa de toate religiile. Omului i se acorda posibilitatea de a ir.telege lumea din jurul sau. de a se concepe
pe sine intr-o msura limitata dar nu de a se egala cu Dumnezeu.
In filosofia laica problema omului are trei modaliti generale de abordare, m dependenta de caracterul istoric al filosofici
respective. Stim ca filosofiei antice ii este charactenshc cosmocentrismul, adic filosofia respective pune in centrul ateniei sale
sarcina de a cunoate iurnea in ntregime si in centrul acestei lumi mereu a fost omul. Omul se identifica cu cosmosul
si invers, adic daca omul gindeste inseamna ca ntregul cosmos gindeste . Fiindc si la Platon si la Aristotel totul e determinat de
contiina si daca ntreg cosmosul gindeste, atunci si omul gindeste cu intreg corpul sau, deaceea concepia despre om in filosofia
antica e considerate a fi cosmocentrista. Concepia medievala despre om este o comeeptie teocentrista, fiindc in epoca respective
religia domina toate sferele de activitate a omului si toata existenta , toate problemele Si caile de rezolvare a lor sunt legate de
credina in Dumnezeu. Nivelul credinei determina caracterul uman. Daca in filosofia antica omul intr-un mod reprezenta
cosmosul, era conceput ca un cosmos, atunci in filosofia medievala omul e determinat de pregtirea lui de a sluji Domnului, de a se
consacera pe deplin credinei in Dumnezeu, din care cauza idealul omului medieval este considerat ascezul, clugrul, care se
dezice de toate bunurile si plcerile pamintesti pentru a se consacra credinei. Incepind cu epoca moderna, concepia despre om
este antropocentrista, adic natura este privita prin prisma omului. Problema dintre om si natura, omul care dispune de natura si
cunotine si natura care conine o mulime de taine necunoscute omului, determina procesul de dezvoltare a,fiinei umane. Ultimul
reprezentatnt al renaterii si primul reprezentant al modernismului Francis Bacon spunea ca sarcina cunoaterii umane o constiniie
cunoaterea tainelor naturii. Pentru a o domina omul trebuie sa devin domnitor al naturii.
Filosofia vine cu o noua abordare a problemei omului incepind cu Protagora. care naintase teza ca "omul este msura tuturor
lucrurilor", omul este acel care da sens si valoare existentei si lumii existente. In afara evalurii umane, natura nu-i are valoarea sa
24
proprie. Numai fiind inclusa in cimpul de activitate a omului, ea nseamn ceva. Aceasta poziie numai ca prin alte metode, a fost
aprofundata de Socrate prin teza autocunoasterii omului, care-si gsete deplina definiie in formula lui .Aristotel, atunci cind spune
ca omul este anima! rational-politic, ceea ce inseamna ca omul se evideniaz prin raiune iar raiunea se manifesta pe deplin prin
activitatea social-politica a omului adic prin contribuia iui contienta la dezvoltarea societii in care se afla.
Filosofia moderna continuu caut rspuns la ntrebarea esenei omului. Descartes definete omul ca o substana ginditoare fiindc
pentru el omul omul este in primul rind subiectul cunoaterii; pentru Hops omul este o fiina egoista care continuu lupta doar
pentru interesurile sale. Omul pentru om este lup, si prin asta este expusa concepia filosofiei sec. 17. in filosofia europeanadin
antichitatea pina in sec. 19 domina tendina rationalista. Toti filosofii promovau ideea ca omul e superior tuturor flintelor, datorita
raiiuniii sale. Chiar si Kant refuza omului posibilitatea de a cunoate esena lucrurilor, doar din intenia de a gasi totui careva
posibiliti in justificarea cunotinelor umane. Apogeul raionalismului in concepia omului o prezint filosofia lui Hegel care are
un caracter pur speculativ, abstract, absolutizat, unde omul real, istoric nu-si poate gasi loc pnetru ca la Hegel omul este doar
subiect care cunoate si aceste subiect nu poarta caracter pur istoric, este acelai in oricare condiii si are o singura cale de a
cunoate , deaceea urmaul sau. Foehrbach spune ca filosofia lui Hegel uita definitive de omul real. La Hegel omul este doar
noiune, pe cind in realitate omul este unitatea organismului biologic si a unei psihici alctuita din sentimente, intuiie, raiune,
instinct, care luate mpreuna ii determina natura adevrata.Omul ca subiect cum considera Hegel, in viziunea iui Foehrbach este
doar un aspect al fiinei umane. Omul este determinat nu atit de raiune cit de sentimental dragostei. Mai mult ca atit, daca ar fi sa
fie lichidata religia cretina, care dupa Foehrbach este antiumana, contradicorie esenei omului si s-ar inventa o noua religie, caci
omul fara religie nu poale trai. atunci la baza ei ar fi iubirea. Alta poziie este promovata de filosofia marxista, endc omul este
definit ca ansamblu a realitaii sociale, adic omul este om in msura in care el este implicat in anumite relaii din societate,
principalele fiind economice. Caracterul vieii economice determina esena omului, deaceea in filosofia marxista omul este in
primul rind produs, rezultat, obiect al mediului social. Relaiile in care este implicat omul, dar omul este implicat intr-o mulime de
relaii il detennina sa fie ceea ce esle. Daca in viziunea marxista, caracterul oricrei societi e determinat de caracterul relatiic-r de
producie atunci si in societate, marxismul vede burghezi si proletari., feudali si tarani erbi, stapini de sclavi si sclavi, aceasta fiind
structura logica a societii, reieita din concepia marxista.

44.Sensul si scopul vietii omului.Fenomenul alienarii.

Sensul vieii presupune capacitatea individului de a tri in chip uman, adic de a da vieii semnificaii pe care aceasta, ca fapt
biologic nu le are. Prin existena valorilor, sensul vieii depete simpla supravieuire i adaptare la mediu i implic diverse
modaliti de manifestare social, ca i nzestrarea indivizilor cu nsuirea de a modifica realitatea, conform unor scopuri i criterii
axiologice.
Opiunea pentru un anumit ansamblu de valori sub semnul crora se contureaz o personalitate uman, valori reprezentnd repere
apreciative, norme ale activitii cotidiene, elemente ale unui comportament specific, constituie idealul de viaa, cruia i sunt
subordonate scopurile propuse i modalitile de judecare a rezultatelor oricrei activiti aparinnd personalitii respective.
Alegerea unor valori devine constant cnd acestea sunt interiorizate n calitate de convingeri, iar decizia raional i motivaia
umanist sunt nsoite de o adeziune subiectiv. n cazul in care omul nu este capabil s se simt el nsui, ca fiind posesorul activ al
propriilor faculti i nsuiri, transformndu-se ntr-un "lucru" dependent de fore exterioare persoanei sale, avem de-a face cu una
din formele elementare ale alienrii.
Fenomenul social al alienarii- Fenomen social complex, cu determinri concret-istorice, alienarea apare ca expresie a relaiei
sociale dintre om i produsese creativitii sale (obiecte, instituii, sisteme de relaii, idei, teorii etc), n condiiile n care aceste
obiectvri-creaii, rezultat al activitii teoretice i practice, se separ de omul creator, se autonomizeaz i l domin,
subordonndu-l i aservndu-L m aceast accepiune, conceptul de alienare surprinde un reper de maxim generalitate: omul
creator i productor, n relaie cu ansamblul obiectivrilor sale, de natur material i spiritual.
Instituindu-se n prelungirea naturii, omul o supune procesual, adaptnd-o propriei sale naturi. Transformnd realitatea existent, ef
creeaz, ntr-un ndelungat proces istoric, o realitate nou, lumea valorilor, prin care supraetajeaz mediul natural i i
perfecioneaz pe cel social, smulgndu-se astfel necesitii naturale i statund un cmp de aciune specific existenei sale. In
creaiile lui, omul transform ceea ce este mai uman" n el, acel ceva", prin care s-a ndeprtat cel mai mult de originile sale
ancestrale i prin care face dovada libertii, cu greu cucerite. Creaia valorilor reprezint aa-numitul proces de obiectivare, prin
care valoarea dobndete o istorie proprie, independent de cel care i-a dat via
Dar cum, dezvoltarea istoric se desfoar n mod contradictoriu, ca toate formele devenirii, nu orice pas n supunerea lumii
existente i n supraetajarea ei prin valori este urmat automat de o dezvoltare corespunztoare a omului, a fiinei lui. n mod
paradoxal, odat cu ndeprtarea, prin obiectivare, de originea sa natural, manifestat n ipostaza omului de fiin social, apare
ntre el i societate o prpastie greu de nlturat. Individul social se afl n situaia s suporte din partea socialului, o determinare
inuman, ntemeiat, dintr-un anume punct de vedere, tocmai pe libertatea ctigat, n raport cu determinismul natural.
Opoziia dintre om i rezultatele creativitii sale, ajuns n stadiul n care acestea pun stpnire pe el, nu este un caz particular, nu
privete un om anume i un lucru anume i nici nu relev ntotdeauna, n ce mod obiectivrile" l supun i l oprim pe creator,
afectndu-i esena i existena.
Conceptul de alienare, n generalitatea sa, nglobeaz aadar, cu semnificaia corespunztoare, totalitatea proceselor, n care
produsele umane, socialmente obiective, funcioneaz independent de voina i inteniile omului, obligndu-l astfel pe acesta s
devin din stpn, supus, cu posibiliti limitate de exprimare, ca fiin uman, creatoare.
Folosind termenul de nstrinare"1a Hegel teoretizeaz n ntreaga i cutremurloarea lui amploare i intensitate, sentimentul
nstrinrii de sine a spiritului absolut,ca form ideatic a nstrinrii reale.

25
45.Axiologia-stiinta despre valori.Esenta valorii si caracteristicele ei.
Axiologia (gr.axio=valoare;logos=invatatura)- domeniu filosofic ce studiaza natura valorilor, locul lor in viata
omului si a societatii.Cele mai importante probleme filosofice complexe se rezolva prin axiologie,printre ele fiind
definirea sensului vietii si a istoriei,aprescierea scopului final,elucidarea continutului corelatelor om-natura,om-
cultura,om-societate.Valorile sunt mai mult decit valente,ele reprezentind si principii
abstracte:Binele,Adevarul,Fumosul,Dreptatea. Valorile au aparut din necesitati ale existentei si activitatii
umane.Notiunea de valoare exprima relatia dintre subiect si obiect in care prin polaritate si ierarhie se exprima
aprecierea data unor insusiri sau fapte naturale,sociale,psihologice conform capacitatii lor de a satisface
necesitatile ,dorintele,aspiratiile determinate din practica sociala.Valoarea este produsul raportului dintre obiectul
si subiectul axiologic.Valorile reprez.estimari sociale specifice a obiectelor lumii reale prin care este pusa in
evidenta importanta lor pozitiva sau negativa p/u om si societate.Obiectul axiologiei il constituie :studiul valorii
generice si al legaturilor generale ale sistemului de valori.Lumea valorilor reflecta nu aprecieri,necesitati
individuale,ci necesitatile unei perioade istorice.

Trasaturile valorii:

-nu sunt concepte (ex: orice rationamente ar face cineva nu se poate explica de ce ii place muzica lui Verdi sau
sculptura lui Brincusi)

-nu sint lucruri,ci o lume de sesuri ce o dubleaza pe cea a obiectelor fizice (ex: marmura unei statui nu este o
valoare,nici figura sculptata in ea,ci sensul ei)

-nu sint fenomene psihice (faptul ca sunt traite nu inseamna ca tin de existenta individului exclusiv)

-nu sint obiecte ideale asemeni modelelor din fizica toretica.

Valorile indeplinesc functia de orientare,motivare,reglare a actiunilor,gindirii si comportamentului uman,servesc

drept criterii de apreciere.

Dialogurile lui Platon,studiul valorilor teoretice,morale si estetice ale lui Kant se prezinta ca o conceptie despre
bine si frumos,considerate valori eterne.

Ierarhia valorilor e stabilita de criteriile:

- durata- (valorile inferioare sunt de scurta durata,cele superioare vesnice)

- intemeierea (valoarea care o intemeiaza o alta ii este superioara)
- profunzimea satisfactiei si relativitatea ei (care tinde spre zero pe masurace urcam pe scara ierarhica de
valori)
.

47.Cultura ca obiect de studiu al filosofiei.Cultura si natura.

Notiunea cultura desemneaza totalitatea produselor materiale si spirituale ale muncii omenesti,rezultate ale
practicii transformarii mediului natural si social,al dezvoltarii si perfectionarii omului.La romani,la inceput, ea
insemna cultivarea pamintului,iar incepind cu Cicero si Horatiu si in epoca moderna,presupunea efortul de
educatie,de formare spirituala,de cultivare a facultatilor sufletesti.Cultura reprez etape ale umanizarii ,cuprinzind
o latura materiala si una spirituala.Cea materiala e legata de activitatea utila a omului,spre usurarea muncii
sale,p/u a produce cit mai bine si a avea un confort cit mai bun.Aici includem ansamblul bunurilor dobindite de
omenire (locuinte,alimentatie,imbracaminta) si tehnicile si mijloacele de producere ale lor.Cultura spirituala
exprima rolul de satisfacere a omului si necesitatil sale ca fiinta sociala.Aici se includ valorile
etice,estetice,filozoice,religioase,limba,obiceiurile,traditiile si institutiile ce raspindecs culrura(
scoala,radio,tv,teatrul).Cultura apare ca un sistem din 5 momente constitutive:

1)cunoasterea- reflectarea unor legi,fapte sau procese naturale sau sociale

26
2) axiologic- raportarea rezultatelor cunoaterii la necesitatile sau aspiratiile omului,aprecierea critica a rezultatelor
ca valori.Valoarea exista potential (inainte de actul de valorizare) dar capata realitate numi in urma practicii sociale

3)creativ creatia este cel mai dinamic factor al procesului social.Prin creatie are loc saltul de la un fapt natural sau
social,individual sau colectiv la un fapt de cultura

4)praxiologic (actional)- generalizarea sociala si asimilarea critica a valorilor culturale,integrarea culturii in cadrul
practicii sociale

5)comunicational- valorile culturale se realizeaza si se amplifica prin circulatie si integrare in mod de viata si munca
a oamenilor.

Cultura ia nastere si se defineste in opozitie cu natura.Gratie omului natura devine cultura,iar prin cultura omul
dobindeste natura sa umana.Dcaca prin cultura intelegem ceea ce tine de cuprinsul omenesc,atunci natura este
ceea ce nu e facut de om.De multe ori unele realizari culturale coincid cu unele necesitati biologice.Ex: e diferit
faptul cum omul raspunde la instinctul foametei fata de animal,p/u ca modul sau de alimentare reprez un aspect
al culturii(prepararea alimentelor,folosirea veselei).Necesitatea de adapost la om e satisfacuta prin proiectarea
locuintei de arhitecti,ingineri.Deci comportamentul omului este unul socio-cultural,iar cel al animalului
biologic.Actionind asupra naturii omul umanizeaza mediul natural in care traieste si se umanizeaza si pe sine.

50.Cultura si civilizatia:unitatea si deosebirea.Contradictiile civilizatiei contemporane.

Conceptul de civilizatie a fost impus in explicarea istoriei mai ales in epoca iluminismului. Termenul provine din lat.
civilis=orasenesc,statal,cetatenesc,ce desemna calitatile generale ale cetateanului in relatiile cu ceilalti
cetateni.La romani conditita omului era aceea de cetatean cu un comportament civilizat,supus regulilor
cetatii.Civilizatia inseamna totalitatea mijloacelor cu ajutorul carora omul se adapteaza mediului,reusind sa-l
impuna si sa-l transforme,sa-l organizeze si sa i se integreze.Tot ceea ce apartine orizontului satisfacerii nevoilor
materiale,confortului si securitatii inseamna civilizatie.

Unitatea:In functionarea si dezvoltarea civilizatiilor un rol important il au si componentele culturii precum stiinta
si tehnologia,invatamintul si educatia,opinia publica etc.

-Civilizatia gaseste in cultura largirea ariei nevoilor umane

-Civilizatia este totalitatea valorilor culturale care s-au integrat efectiv in modul de viata
-Civilizatia este modul cotidian al devenirii culturii
-Existenta omeneasca este intru cultura si civilizatie
-Civilizatia este insertia culturii in existenta oamenilor,circulatia valorilor culturale
Deosebirea:

-Dupa Oswald Spengler cultura si civilizatia sunt foarte succesive in dezvoltarea societatii.Cultura este faza
prima,cind se formeaza si se dezvolta formele creatiei culturale-miturile,religia,arta.

-Cultura reprez ascensiunea iar civilizatia declinul iremediabil

-La Blaga cultura are o finalitatea spirituala,iar civilizatia una practica.

Contradictiile:

Civilizatia a fost interpretata diferit: pe de o parte ca criteriu al dezvoltarii,depasire a barbarismului,depasire a

originii inculte si animalica, dar si ca dauna a progresului social.Criza valorilor morale se exprima si in degradarea
relatiilor umane,care extinde violenta,criminalitatea. In sec nostru se trece la o civilizatie postindustriala,unde se
dezvolta stiinta si tehnologiile,dar valorile spirituale ramin in urma.Criza valorilor se exprima si in degradarea
relatiilor umane cotidiene.

27
51.Notiunea de morala.Structura moralei.Specificul normelor morale.

Morala este ansamblul deprinderilor,sentimentelor,normelor ce priveste raporturile dintre individ si colectivitate

si care se manifesta in fapte,in modul de comportare.Morala cultiva componenta umana a vietii,aratind ca si cum
trebuie facut ca prin actiunele noastre sa fim demni de calitatea de om.

Specificul normelor morale: se constituie ca produs al vointei colective a oamenilor,prezentind un sistem de

priincipii si aprecieri aprobate de cerintele sociale si opinia publica.Normele morale cuprind relatiile,manifestarile
si conduita morala.Normele morale de omenie,cinste,demnitate,libertate fiind modele de actiune ce arata ce
trebuie de facut p/u ca actiunea si fapta omului sa fie inscrisa intr-un univers valoric pozitiv.

Structura moralei:

-moralele binelui (scopul final al omului este fericirea)

-moralele datoriei (scopul final al omului este virtutea).

Morala este un fenomen social si spiritual ce se caract si intruneste in sine un sir de norme,valori

si idei ce caract individul si societatea la o anumita etapa de dezvoltare.Este inclusa in vocabular ce catre Cicero
care propune ca sinonim al eticii not. de morala.Morala contine in sine 3 domenii: activitatea morala,relatiile
morale si constiinta morala.Constiinta morala include in sine normele,valorile,motivarea,constiinta de sine a
individului.Normele reprez un sistem de cerinte care sunt inaintate de catre societatea fiecarui individ si care cer a
fi respectate in baza constientizarii valorii importantei lor de catre fiecare om.

52.Etica in afaceri:esenta si principiile fundamentale.

Etica semnifica initial obiceiurile,normele de conduita caracteristice unei comunitati de oameni.

Astazi in literatura de specialitate termenul etica semnifica stiinta despre morala.

1)Se spune ca etica si morala nu sunt identice,caci morala este obiectul de studiu al eticii,etica fiind stiinta despre
morala

2)etica si morala sunt identice,sinonime ce semnifica aceleasi realitati.

Etica in afaceri este un domeniu care urmareste sa clarifice problemele de natura morala ce se ridica in mod
curent in activitatea agentilor economici dintr-o societate capitalista.Dupa Laura Nash etica in afaceri este studiul
modului in care normele morale personale se aplica in activitatile si scopurile intrreprinderii comerciale.Etica se
straduie sa afle raspunsuri cu valoare universal valabila. Ce ar trebui sa faca un om spre a-si realiza
dorintele,scopurile si idealurile astfel incit sa poata atinge max implinire a fiintei sale,fara a face inutil rau
celorlalti,el lasind pe fiecare sa-si caute propria implinire personala si chia sa contribuie la progresul intregii
socieati?-aceasta este interogatia fundamentala ce sta in universul investigatiilor etice.Care sunt valorile si
principiile morale indispensabile in afaceri?In primul rind maximizarea valorii pe termen lung a proprietarilor
solicita o perspectiva de lunga durata.Afacerile presupun un comportament care exclude
minciuna,inselatoria,furtul,crima.

53. Raportul dintre morala si alte forme ale culturii: religia, jurisprudenta, stiinta.

Termenul morala are origina latina, mos-mores referindu-se la obiceiuri, obisnuinte, moravuri.
Morala cuprinde valori, norme etichete, tipuri ideale si modele e xemplare prin care se urmareste
reglementarea raporturilor interumane.

28
Religia are si continut si finalitate morala; exista insa un specific al moralizarii prin credinta: ,,Continutul moral e
dat direct in actul de percepere si de intelegere, deoarece acest act se combina cu un angajament moral .Pt
Kant religia e ,,morala aplicata la cunoasterea lui Dumnezeu; religia intra deci in moralitate.
Cercetarile de sociologie si antropologie culturala indica, ca la toate popoarele primitive, credintele religioase
sunt anterioare preceptelor morale. Concluzie: morala este intemeiata pe religie.
Daca din punct de ved. psihologic, morala si religia sunt realitati apropiate, in viata sociala ele pot fi separate;
religia nu se reduce la moralitate, dupa cum morala nu poate fi conceputa in sens religios.
Din punct de vedere al invataturii crestine, analiza raportului morala religie implica prezenta urmatoarelor
aspecte:
1. Religia si morala sunt realitati spirituale diferite
2. Desi sunt diferite si nu sunt identice, ele se situeaza intr-un raport special care nu e nici de coordonare si nici
de subordanare
3. Raportul morala religie indica ca cele 2 se implica si se conditioneaza reciproc
4. Desi din punct de vedere teoretic sunt diferite si separate, in viata spirituala autentica ele sunt inseparabile
5. Morala si religia se raporteaza la om ca la o fiinta inzestrata cu vointa libera, capabila de judecata morala
6. Si morala si religia opereaza cu judecati si valori
7. Si morala si religia au ca scop implinirea spirituala a omului ca persoana
8. Ambele opereaza cu ideea de rasplata si sanctiune, pedeapsa
9. Religia e de neconceput fara morala, dar principiile morale ale religiei nu provin din experienta, din viata
sociala, ci sunt de natura transcendentala ; acestea nu I se impun omului din exterior, ca ceva strain, ci sunt
conforme datelor si nevolilor spirituale ale acestuia.

Morala e inrudita cu jurisprudenta, fiindca si dreptul, la fel se bazeaza pe inaintarea unor cerinte sub forma de
norme juridice, legi fata de individ. Deosebirea dintre morala si drept e destul de evidenta. De exemplu, legile
juridice sunt scrise, adunate in coduri speciale, normele morale nu. Morala actioneaza intotdeauna, in primul
rind asupra constiintei individului si cere constientizarea de catre individ a normelor ce se cer a fi respectate, pe
cind normele juridice sunt impuse omului, deseori contra vointei sale. Forma de influenta a normelor morale si
juridice di nerespectarea lor e diferita, caci nerespectarea normelor morale are doar influenta spirituala sub
forma de mustrare a constiintei, diferite emotii, neaprobarea a activitatii omului, pe cind incalcarea normelor
juridice nu exclude ba kiar foloseste pe larg diferite pedepse.

54. Religiile mondiale: particularitati, unitatea si deosebirea dintre ele.

Religiile salvarii (mozaismul, crestinismul, islamismul) considera omul ca fiind o faptura pacatoasa, cazuta din
starea paradisiaca, iar miza credintei consta in redobindirea acestei stari originare prin mintuirea de pacate. Alte
religii (brahmanismul, budismul) accepta metempsihoza, respectiv stramutarea sufletului dintr-un corp in altul,
capacitatea sufletului nemuritor de a-si schimba purtatorul material, fiecare revenire in lumea concreta fiind
insotita de suferinta; calea credintei urmareste eliberarea de suferinta si desavirsire spirituala.

Crestinismul devine religie autonoma odata cu definitivarea dogmelor de baza si producerea rupturii dogmatice
definitive fata de practicile credintei mozaice. In toate variantele, Crestinismul este credinta in Isus Hristos fiu
si mesager al lui Dumnezeu, venit pe Pamint pentru a rascumpara omenirea din capcanele raului originar, si ai
arata omului calea mintuirii. Isus are o dubla natura (fire): divina si umana; s-a intrupat de la Sfintul Duh si din
Fecioara Maria S-a facut om. Intruparea nu presupune numai aspectul fizic aparenta trupului omenesc ci in
omenirea (enanthropesis salasluirea lui Dumnezeu in trup). Cele 2 naturi sunt echivalente; cea divina
primeaza; ele constituie o unitate, dar nu se amesteca, ramin distincte.

In ortodoxie, cele 3 ipostasuri ale Sfintei Treimi dezvaluie in agala masura un Dumnezeu unic; nu este acceptata
ierarhizarea valorica inauntrul Sfintei Treimi. Se afirma astfel un monoteism foarte riguros (un Dumnezeu in trei
ipostasuri). Lumea este considerata ca fiind plina de Duh, care se afla deopotriva in om si in jurul sau.
Monoteismul este sustinut de o teologie mistica, potrivit careia Dumnezeu nu poate fi cunoscut: Dumnezeu nu
este nici..., nici..., nici..., nu este un obiect al intelectului, ci un Dumnezeu viu pe care il reveleaza credinta.

29
Dumnezeu este nenascut, Fiul este nascut din Tatal, iar Sfintul Duh purcede numai de la Tatal, eventual si prin
Fiul. In catolicism, Sfintul Duh purcede de la Tatal, dar si de la Fiul; din aceasta dubla cauzalitate rezulta intensa
sacralizare a lui Isus, care este mai ales judecatorul.

In catolicism este acceptata o ierarhie valorica descrescatoare inauntrul Sfintei Treimi, ceea ce implica o maxima
distanta intre om si Dumnezeu, iar imediata apropiere este rarefiata de Duh. Pentru a sustine monoteismul, se
apeleaza la instrumentele dialecticii si logicii; teologia speculativa practicata de catolicism este una din sursele
filosofiei europene moderne. In catolicism, se postuleaza posibilitatea cunoasterii lui Dumnezeu.

Protestanismul, a treia varianta a crestinismului este impartit in trei biserici: lutherana, calvina si anglicana.
Protestanismul apare initial ca reactie anticatolica; refuza traditia, componentele mitico-magice si fastul ritual; in
skimb, propune revenirea la Biblie pt a-i descoperi sensurile initiale si invataturi pentru viata. Din punct de
vedere dogmatic protestanismul acorda un rol absolut predestinarii. Dumnezeu are autonomie totala de vointa,
mintuieste pe cel care il alege, iar omul nu are dreptul de a judeca alegerea aceasta si nici nu poate impune
nimik prin ceea ce face. Ignoranta si lenea sunt pacate de neiertat. Aptitudinile si calitatile personale sunt daruri
dumnezeiesti ce trebuiesc folosite.

Islamismul este centrat pe credinta lui Allah. El este considerat singura putere voluntara si creeatoare din
Univers, conform unui monoteism exclusivist. Relatia credinciosului cu Dumnezeu este fundamentata mai ales
pe teama si supunere neconditionata. In centrul se afla figura prorocului Mohamed, cel ce a primit revelatia
Coranului. Obligatiile credinciosului: participarea in razboiul sfint pentru raspindirea credintei; efectuarea celor 5
rugaciuni zilnice cu fata catrea Mecca; ajutarea sracilor si bolnavilor; cel puin un pelerinaj la Mecca;
Srbatorirea Ramadanului; cele trei zile de Bairam.

Islamismul structureaz viaa familial i aciunea politic. Statul i instituiile, de providen european, transplantate n
mediul islamic, i schimb sensibil funciile socio-culturale. n islamism, omul este considerat ca nimicnicie n raport cu
singura putere voluntar, cea a lui Allah. Prin urmare, omul este liber s ntreprind orice cu condiia pstrrii
aparentelor sociale. Micile lipsuri personale nu-1 pot cobor mai mult pe om n faa lui Allah, ci numai n fata
comunitii omeneti n care individul se integreaz. Sacrificiul personal pentru Islam conduce automat la
mntuire.

Religiile de tipul brahmanismului i budismului sunt centrate nu pe ideea eliberarii de pcat, ci pe aceea a
eliberrii de suferina prin i pentru obinerea desvririi personale. Brahmanismul structureaz nelegerea
universului i a omului pe baza paralelei dintre dou cupluri categoriale: Brahman - Maya, Nirvana - Samsara .
Brahman este o divinitate impersonal, abstract, suflet i voin a universului, spiritul universal. Brahman este
atotexistentul, o substan spiritual acorporal, acalitativ, temeiul existentei reale i posibile, absolutul cosmic
din care fiecare fiin posed o prticic numit Atman (sufletul individual). Brahman este existena
nemanifestat, originar, suficient, siei, este lumina luminilor, cauz i scop a tot ceea ce exist. Aceast
divinitate impersonal a creat lumea n mod gratuit, printr-un joc magic cu iluzia pentru propria sa satisfacie.

Budismul s-a desprit pe parcursul rspndirii i dezvoltrii sale n dou curente majore: Hinayana i
Mahayana. Denumirile vizeaz pur i simplu gradul de permisivitate prin care se obine eliberarea de suferin.
Budismul Hinayana, cel al cii nguste (vehicol mic), s-a dezvoltat n sudul Indiei, n comuniti miciAceast tendin
este puternic conservativ; i propune s urmeze ct mai fidel calea descris de Budda nsui. Fiecare om este un
Budda posibil, iar atingerea strii de iluminare depinde doar de efortul fiecruia. Budismul Mahayana, al Marelui
vehicol sau "Calea larg", pune accent pe prozelitism, se vrea o religie de mas, cu structuri instituionale. Ca i
n Brahmanism, omul este considerat slab, deci are nevoie de preoi pentru a se elibera de suferin.

Maya desemneaz nivelul realitilor concrete, plurale, fenomenice, imperfecte, instabile care nu-i au temeiul n
ele nsele. Lumea i viata sunt Maya - adic iluzie. Trebuie precizat ca iluzie inseamna aici nimicnicie, vremelnicie,
parelnicie; lumea, fiind Maya, este formata exclusive realitatii aparente, inconstiente. Brahma, provenind din
Brahman, este divinitatea inceputului creatiei. Brahma este insusi principiul creator, constituind impreuna cu Vinu
principiul ordinii, o energie centripet, pstrtorul i cu iva energia centrifug, principiul distrugtor, al

30
dezordinii, haosului triada brahmatic. Brahma, Vinu i ivu sunt principii explicative pentru totalitatea lumii
aparente. Tot din Brahman decurg i karma, dharma i moka; karma este principiul cauzalitii energetice a
vieii. Dharma - legea - este datoria, ceea ce trebuie ndeplinit. Moka este nsi eliberarea de suferin spre care se
nainteaz prin cunoatere, pe ci mistice sau prin magie, prin ascetism, tehnici psiho-somatice .a.m.d.

Samsara descrie ciclul renvierilor ce alctuiesc peregrinarea sufletului prin lumea concret sub forma ncarnrilor
succesive, n numr limitat sau nelimitat. Acest ciclu este mecanismul pierderii sufletului n i acapararea sa de
ctre aparenele lumii i vieii. Prin Samsara, sufletul devine prizonierul Mayei. Renvierea este regula general a existenei
sufletelor desprinse din Sufletul Universal, adic din Brahman, iar eliberarea din acest ciclu alienant pentru materia
spiritual este chiar ultima rencarnare care conduce obligatoriu la desvrire. ntotdeauna Samsara nseamn
suferin, morile sunt aparente i exist marea spaim fa de rencarnrile viitoare, deoarece este vorba de o renviere
ntru suferin, indiferent pe ce treapt a societii sau a sfineniei se va regsi individul. Nirvana este sfritul
Samsarei, adic stingerea absolut, n sens mitic, Nirvana poate fi interpretat ca o stare originar, paradisiac,
analog strii omului nainte de pcat n cretinism.

56. Religia si Stiinta. Religia si libera exprimare

Din timpurile cele mai indepartate, pe om l-a interesat problema originii sale si acest interes nu da inca nici un
semn de diminuare. Astazi se pot recunoaste mai cu seama doua puncte de vedere contrarii :
- mai intai, parerea foarte populara conform careia omul a evoluat de la starea de animal inferior la starea in
care se gaseste astazi conform principiilor expuse pentru prima data de Charles Darwin si mai tarziu de alti
evolutionisti ;
- in al doilea rand avem parerea expusa drept revelatie de catre Biblie, dupa care omul ar fi fost creat direct in
starea in care se gaseste astazi.
Stiinta si religia sunt doua exemple ale dorintei omului de a cunoaste adevarul, dar exista o diferenta
semnificativa intre modul de cautare a adevarului stiintific si cel al adevarului religios. Tocmai de aceea, de-a
lungul timpului cele doua (stiinta si religia) au fost in conflict datorita ipotezelor si conceptiilor diferite pe care
le promovau. De fapt, conflictul dintre stiinta si religie s-a nascut ca urmare a incercarilor disperate a
comunitatii religioase de-a insista asupra adevarului absolut al tuturor enunturilor cuprinse in Biblie. Citit
literal, mesajul biblic nu mai este compatibil cu progresul stiintei. De aici un conflict intre adevarurile oferite de
stiinta si cele oferite de religie.
Inca de acum cateva secole teologii au realizat faptul ca aparitia si progresul stiintei va zdruncina increderea in
imaginea propusa de religie. Datorita acestei temeri fetele bisericesti au plasat stiinta undeva pe un plan
secundar, plus de asta, stiintei i s-au impus anumite limite in cautarea adevarului. In acest sens e cunoscut faptul
ca, inca din Evul Mediu, capii bisericii catolice au fost cei care au detinut fraiele modului in care se derulau
toate aspectele vietii social-politice si economice. Prejudecatiile din acea vreme, bazate pe vechile teorii
religioase, au produs un fel de bariera intelectuala sau altfel spus o piedica imensa in calea progresului
stiintific. Doua exemple in acest sens ar fi : in primul rand e cazul lui Galileo Galilei caruia, capii bisericii
catolice i-au impus sa-si retracteze toate ideile privitoare la teoria sa stiintifica referitoare la pozitia Pamantului
in Univers. In al doilea rand e cazul si mai dramatic a lui Giordano Bruno, care a fost ars pe rug de catre
inchizitori in anul 1600 pentru ca ideiile sale erau incompatibile cu doctrina crestina (pentru acesta, religiile nu
erau decat un cumul de superstitii utile pentru tinerea sub control a popoarelor ignorante).
Religia a avut si are in continuare un efect negativ asupra omenirii, ea facand diferente de rasa, determinand
crime in societate si chiar razboiaie. Intrucat teologia a progresat foarte lent in comparatie cu stiinta, astazi
multi teologi nu mai incearca sa conteste cuceririle fundamentale ale stiintei cum faceau acum 300 de ani, ci au
tendinta sa includa in conceptia despre lume anumite rezultate stiintifice, respingandu-le insa pe cele care li se
par contrarii.
Desi, dupa unii, ar exista o multime de fapte care depun marturie in favoarea creatiei, foarte multi oameni
accepta evolutia. Cei care sprijina teoria evolutiei traiesc cu impresia ca ea este acum un fapt stiintific. Dar sa
nu uitam ca in urma cu cateva secole se credea ca pamantul este plat. Acum s-a stabilit, cu toata certitudinea, ca
el are forma sferica, oarecum. De asemenea, se credea ca pamantul este centrul universului. Noi stim astazi,
mai presus de orice posibilitate de indoiala, ca pamantul este departe de-a fi undeva in centrul universului si ca
el este acela care executa o miscare de revolutie in jurul soarelui. Avand in vedere ca insusi Charles Darwin, cel
mai cunoscut aparator al evolutiei, a dat de inteles ca era constient de limitele teoriei sale si ca subiectul originii
vietii ramane deschis pentru examinari ulterioare, e foarte posibil ca intreaga teorie evolutionista sa cada.
Cu toate ca religia nu dispune de dovezi faptice sau logice care sa confirme ideea de putere divina, biserica si
teologii lasa impresia ca ar detine niste dovezi aparte, ceva ce ratiunea si stiinta nu ar fi capabile sa combata.

31
 Pentru multi altii insa religia se tine departe de stiinta, restrangandu-se doar la conceptul de morala si la
sistemele de valori.
Exista totusi o conexiune intre acestea doua. Stiinta, prin salturile sale uluitoare, a lasat in urma evolutia
morala, astfel a ajuns in preajma unor adevaruri periculoase pentru existenta umana (fizica nucleara si ingineria
genetica sunt doar doua exemple in acest sens). De aceea este necesar un arbitru moral. Tocmai aici religia ar
trebui sa sugereze moduri in care va trebui folosita cunoasterea nascuta din stiinta si in nici un caz sa impuna
adevaruri imposibil de demonstrat. Ramane evident ca nu se poate demonstra strict rationl nici existenta, nici
inexistenta lui Dumnezeu. Numai experienta personala a credintei este potrivita pentru a gasi un raspuns
cautarii lui Dumnezeu. Oamenii trebuie sa accepte religia, indiferent ca e cea crestina, budista, islamica etc., ca
o forma de comunicare cu puterea suprema si nu numai, iar stiinta ca o forma de cunoastere a adevarului dedus
teoretic si experimental.
Conchidem ca stiinta si religia nu sunt sau nu ar trebuie sa fie in conflict, pentru ca invataturile fiecareia se
preocupa de domenii absolut distincte.
57. locul si rolul religiei in contextual civilizatiei contemporane.

Religia isi mentine pozitiile si in societatea contemporana. Ea cuprinde ideile religioase, actiunile de cult si de
ritual, legate cu anumite institutii religioase socializate (biserica), adica de relatii dintre credinciosi si organizatiile
religioase. Constiinta religioasa corespunde cerintelor obiective ale spiritului uman, si atit timp cit ele nu-s
satisfacute de alte forme ale constiintei sociale, religia va continua sa existe. Constiinta unei lumi reale si
semnificative este strins legata de descoperirea functiilor creierului. Prin experienta sacrului spiritului omenesc,
afirma M.Eliade, a surprins deosebirea dintre ceea ce se releva ca real, puternic, logat si semnificativ, si ceea ce
nu poseda aceste calitati, adica fluxul haotic si primejdios al lururilor, aparitiile si disparitiile lor intimplatoare si
lipsite de sens, religiile inducx o dedublare a lumii. Pe de o parte lumea divina, lumea divina populate de
personaje, semnificatii, care depasesc realitatea nemijlocita; pe de alta parte, lumea imediata, profanam precana
sub raport valoric a omului. Nivelul sacrului cuprinde totdeauna ceea ce este authentic valoros, cu adevarat
semnificativ, modelul absolute, a carui existenta nu depinde de nimic. Sacru religios, desemneaza lumea divina
care are functii creatoare, orientative, de supraveghere continua in raport cu lumea reala. Lumea divina este
postulate prin intermediul credintei.

32