Noţiuni din Catehism

Tema 1. Persoana şi lucrarea Duhului Sfînt

Persoana Duhului Sfînt
Pe baza Revelaţiei divine, Biserica Ortodoxă a învăţat întotdeauna că
Duhul Sfînt este Persoana a treia a Sfintei Treimi, Dumnezeu adevărat identic
în fiinţă cu celelalte două Persoane: Tatăl şi Fiul. El îşi ia Fiinţa din veşnicie din
Tatăl prin acţiunea numită purcedere.
Din Simbolul Credinţei afăm - Tatăl este „Făcătorul cerului şi al
pămîntului", Fiul, Cel născut din Tatăl mai înainte de veci este
„Răscumpărătorul", iar Sfîntul Duh - „Carele din Tatăl purcede" - este
„Sfinţitorul". Deci, un singur Dumnezeu în Trei Ipostaze sau Persoane,
asemenea soarelui care are „disc", căldură şi raze, sau cărămida din exemplul
Sfîntului Spiridon, care în constituirea ei a avut pămînt, apă şi căldură; sau alt
exemplu patristic, timpul, care este format din trecut, prezent si viitor, sau
un alt exemplu dat nouă de Sfîntul Ioan Teologul care zice: „Trei mărturisesc
pe pămînt: Duhul, apa şi sîngele, şi aceştia trei la fel mărturisesc" (I Ioan 5, 8).
Duhul Sfînt este puterea sfinţitoare, de viaţă făcătoare şi unificatoare în
Biserică. El S-a pogorît sub formă de limbi de foc peste Apostoli, în Ziua
Cincizecimii, iar pogorîrea Lui a însemnat în chip văzut Biserica întemeiată de
Hristos prin Jertfa de pe Cruce. El rămîne permanent prezent şi activ în
Biserică şi prin El sporeşte şi creşte însăşi Biserica pînă la sfîrşitul veacurilor.
Duhul Sfînt Îşi realizează lucrarea Sa mîntuitoare şi sfinţitoare în Biserică, prin
harul divin.
Lucrarea Duhului Sfînt
Lucrarea specifică a Duhului Sfînt, la care participă şi celelalte Persoane
Treimice, este lucrarea sfinţitoare. Prin Duhul Sfînt, Iisus Hristos este făcut
prezent în Biserică şi lume pînă la sfîrşitul veacurilor.
Lucrarea prin care Duhul Sfînt ne uneşte cu Hristos şi lucrează
în noi, împreună cu noi, la mîntuirea noastră se numeşte harul
dumnezeiesc.
De aceea se spune că ne mîntuim prin har, sau ne unim cu Dumnezeu
prin har, sau ne îndumnezeim.
 Duhul Sfînt este Acela Care dă viaţă, Care plineşte şi desăvîrşeşte, Care
sfinţeşte lumea şi pe om. Toate rugăciunile Bisericii încep cu rugăciunea
adresată Duhului Sfînt, „Împărate Ceresc", în care ne rugăm Duhului Sfînt, pe
care Îl mărturisim ca fiind Mîngîietorul, Duhul adevărului, Care pretutindenea
este şi toate le plineşte, să Se sălăşluiască în noi, să ne curăţească de toată
întinăciunea şi să mîntuiască sufetele noastre.
Aşadar, Duhul Sfînt ne „curăţeşte de toată întinăciunea", de toate
păcatele şi greşelile. El arde întinăciunea păcatului şi ne tămăduieşte trupul şi
sufetul de rănile păcatelor.
Lucrarea în lume a Sfîntului Duh este descrisă în Biblie. Aşa, de pildă, în
lumina existenţei noastre pămînteşti, a lumii, a creaţiunii, „Duhul lui
Dumnezeu se purta pe deasupra apelor" (Facere 1, 2). De asemenea, ca
„dătător de viaţă", cum spune Sfîntul Ioan Teologul (Ioan 6, 63), Sfîntul Duh
înnoieşte faţa pămîntului, ne spune psalmistul (Psalm 103, 31); El ne întăreşte
cu harul Său (Ioan 3, 8), El ne sfinţeşte (I Cor. 6, 11) şi ne călăuzeşte în tot
adevărul (Ioan 16, 13).
„Niciodată proorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinţi ai
lui Dumnezeu au grăit, purtaţi fiind de Duhul Sfînt" (II Petru 1, 21). Duhul Sfînt
i-a insufat pe profeţi, le-a luminat mintea şi i-a făcut să înţeleagă cele cereşti,
să vadă cele viitoare, să vorbească oamenilor şi să scrie toate cele privitoare la
venirea lui Hristos-Mesia, la Întruparea lui Hristos, la viaţa şi învăţătura
Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, la înfricoşatele Sale patimi şi sfîrşitul acestei
lumi.
– La Bunavestire, Arhanghelul Gavriil aduce Sfintei Fecioare Maria
vestea cea bună de la Tatăl, că Fiul se va naşte – prin mijlocirea Sfîntului Duh
(cf. Luca 1, 30 - 55).
– La Botezul Domnului, Tatăl grăieşte din cer către oameni, Fiul „cel
iubit" era în apa Iordanului, iar Duhul Sfînt s-a arătat „în chip de porumbel"
(Matei 3, 16 - 17; Luca 3, 22).
– Cu prilejul Schimbării la Faţă, de pe muntele Taborului, Sfîntul Duh S-a
arătat sub formă de nor luminos (cf. Matei 17, 1-5), asemenea stîlpului de nor
ziua, şi de foc (noaptea), care a călăuzit poporul evreu în pustie.
– De asemenea, după Înviere, Iisus Hristos S-a arătat Duminică Sfinţilor
Săi ucenici, care erau adunaţi într-un foişor de frica iudeilor şi le-a zis: „Luaţi
Duh Sfînt" (Ioan 20, 22).
– Iar cu prilejul Înălţării Sale la cer, Mîntuitorul i-a obligat pe Sfinţii
Apostoli să înveţe şi să boteze „în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfîntului
Duh" (Matei 28, 20).
Nimeni nu poate veni la Tatăl (= Necunoscutul), decît prin Fiul care S-a
făcut asemenea nouă, văzut, cunoscut; dar nimeni nu poate cunoaşte pe Fiul,
decît în Duhul Sfint.
Orice lucrare săvîrşită de Dumnezeu în lume este săvîrşită de cele Trei
Persoane ale Sfintei Treimi în ordinea următoare: porneşte de la Tatăl, e
înfăptuită de Fiul şi e desăvîrşită de Duhul Sfînt. „Că de la El şi prin El şi întru El
sînt toate", ne spune Apostolul Pavel (Romani 11, 36). Şi fapta mîntuirii
noastre, la fel ca şi a creării a pornit din Tatăl, a fost împlinită de Fiul şi acum e
desăvîrşită de Duhul Sfînt.
Relaţia dintre Hristos şi Duhul Sfînt în actul mîntuirii
Perioada scurtă din istoria omenirii – cei treizeci şi trei de ani ai vieţuirii
Domnului Iisus Hristos pe pămînt – este urmată de una foarte lungă,
nelimitată încă, a Domniei Duhului Sfînt, care începe la zece zile după
Înălţarea la cer a Domnului şi durează în această lume pînă la finele istoriei ei.
Dar în mod constant, Tatăl rămîne Necunoscutul, sau cel indirect
cunoscut; El este „Izvorul Puterii" (cum zice Sfîntul Grigorie de Nyssa), Cel
care creează lumea, Tatăl nu poate fi cunoscut decît prin Fiul, Care e „uşa"
spre Tatăl. Iar „cheia" care deschide uşa este Duhul Sfînt, a Treia Persoană
divină.
Hristos, prin Întruparea, Moartea pe Cruce şi Învierea Sa, ne-a deschis
nouă porţile raiului, dar mai este necesar ca El să vină să-Şi facă locaş în
inimile noastre, în sufetul fiecăruia dintre noi pentru a ne mîntui. Iisus Hristos
Îşi face locaş în inimile noastre prin Duhul Sfînt, pentru că Sfîntul Duh sfinţeşte
vasul sufetului şi al trupului nostru şi îl îndumnezeieşte. Este de neapărată
trebuinţă să ne rugăm mereu pentru dobîndirea Duhului Sfînt, căci prin venirea
Lui peste noi, Îşi fac loc în noi Tatăl şi Fiul, adică întreaga Sfînta Treime.
Reţine:
„Tatăl, Fiul şi Sfîntul Duh au o singură fiinţă, voinţă, putere şi slavă, o
singură Dumnezeire, arătată în Trei Ipostasuri, sunt Un Singur Dumnezeu în
Trei Persoane”(Sfîntul Atanasie cel Mare).
 Fiul este Cuvîntul Tatălui, iar gura Tatălui care grăieşte este Duhul Sfînt.
Şi de ce Sfîntul Duh Se numeşte gura Tatălui, iar Fiul Se numeşte Cuvîntul?
Fiindcă precum cuvîntul, care este în sufetul nostru, se rosteşte şi se arată
altora prin gura noastră, prin vorbire, la fel şi Fiul lui Dumnezeu nu poate fi
cunoscut sau auzit, dacă nu Se descoperă prin Sfîntul Duh”(Sfîntul Simeon
Noul Teolog).
Află mai mult:
Divinitatea Duhului Sfînt a fost negată de către ereticii pnevmatomahi
(pnevma=duh, mahi=luptă). Ei au fost condamnaţi la Sinodul II ecumenic.
Divinitatea Duhului a fost formulată în articolul opt al Simbolului de credinţă :”
Cred Întru Unul Duhul Sfînt, Domn de viaţă făcătorul, Carele din Tatăl
purcede, Cela ce împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfînt este închinat şi slăvit,
Carele a grăit pin prooroci”.
Cuvînt din Sfînta Scriptură
Iisus a zis: „Acestea vi le-am spus fiind cu voi şi acum v-am spus acestea
înainte de a se săvîrşi, ca să credeţi cînd se vor întîmpla" (Ioan 14, 25, 29).
„Vă este de folos să Mă duc. Căci dacă nu Mă voi duce, Mîngîietorul nu va
veni la voi; iar dacă Mă voi duce, Îl voi trimite la voi; şi El - venind - va vădi
lumea de păcat şi de dreptate şi de Judecată..." „Încă multe am a vă spune,
dar nu le puteţi purta acum. Iar cînd va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va
călăuzi la tot adevărul, căci nu va vorbi de la Sine..." „...Acela vă va învăţa
toate şi vă va aduce aminte toate cele ce v-am spus..." şi „Mă va slăvi pentru
că din al Meu va lua şi vă va vesti" (Ioan 16, 7-8, 13-14; 14, 26).
Învăţăturile Sfintilor Părinţi
Duhul pregăteşte pe om în Fiul, Fiul Îl duce la Tatăl, iar Tatăl îi dă
nestricăciunea pentru viaţa veşnică.
Sfîntul Irineu
Dicţionar
Purcedere - modul în care Duhul Sfînt îşi are existenţa personală din veci,
din Tatăl.
Iconomie - planul lui Dumnezeu de mîntuire a lumii în general şi a
fiecărui om în parte, realizat de Domnul Iisus Hristos prin Jertfa Sa.

Aplicaţii, evaluare şi autoevaluare

1. Răspunde la întrebări:
 • Cine este Duhul Sfînt?
• Care este lucrarea Lui în opera de mîntuire a lumii?
• Care este relaţia dintre Hristos şi Duhul Sfînt în actul mîntuirii?
• De ce este nevoie de Duhul Sfînt pentru a ajunge în Împărăţia
Cerului?
2. Meditează asupra rugăciunii „Împărate Ceresc" şi analizează
conţinutul ei.
3. Completează spaţiile punctate din textul de mai jos:
„Şi întru Duhul Sfînt .................................... Care de
la. …………. purcede, Cela Ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este……..
şi.....……..Care a . .………prin prooroci.

Rugăciunea către Duhul Sfînt:

Împărate Ceresc
Împărate Ceresc, Mîngăietorule, Duhul Adevărului
Care pretutindeni eşti şi toate le împlineşti.
Vistierul Bunătăţilor şi Dătătorule de Viaţă
Vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată
întinăciunea şi mîntuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Lectură:
Cum desăvîrşeşte Sfîntul Duh mîntuirea noastră?
Sfîntul Duh desăvîrşeşte orice lucrare dumnezeiască îndreptată spre
lume. El coboară în noi şi ne leagă de Hristos, prin Duhul Sfînt, ne leagă
Hristos de Sine şi prin Sine de Tatăl. Duhul Sfînt ne deschide ochii sufetului
ca să vedem că Iisus este Dumnezeu, El ne deschide inima ca să-L primim pe
Hristos. Sfîntul Simeon Noul Teolog, scrie:”Fiul lui Dumnezeu nu poate fi
cunoscut sau auzit de nu Se va descoperi prin Duhul Sfînt”. Prin Domnul
Hristos avem intrare la Tatăl, dar prin Duhul avem intrare la Hristos. Hristos
este uşa spre Tatăl, dar Duhul este cheia care ne deschide această uşă.
Astfel atunci cînd spunem că Duhul Sfînt desăvîrşeşte mîntuirea, înţelegem
că Duhul Sfînt aduce în noi pe Hristos. Noi vieţuim în Hristos prin Duhul Sfînt.
Căci precum ochii trupului dacă sunt orbi, nu pot vedea lumina şi nu se pot
uni cu ea, tot aşa nici sufetul, dacă n-are în sine pe Duhul ca lumină, nu
poate vedea pe Hristos ca Dumnezeu şi nu se poate uni cu El.
Tema 2. Raportul dintre har şi libertatea omului
Harul divin în învăţătura Bisericii Ortodoxe
Harul divin mîntuitor este energia, puterea sau lucrarea dumnezeiască
necreată, care izvorăşte din fiinţa Celor Trei Persoane ale Sfintei Treimi, fiind
nedespărţită de Aceasta. El este comunicat oamenilor prin Duhul Sfînt în
scopul mîntuirii şi sfinţirii lor.
Ca energie a Duhului Sfînt, harul divin este prezent şi lucrează în
Biserică. El este parte componentă a Bisericii, pentru că Biserica este Trupul
lui Hristos; Duhul nu poate lucra despărţit de Hristos. Astfel, a avea cineva
Duhul lui Hristos în sine (Romani 8, 9), înseamnă a avea harul Duhului Sfînt.
Harul, harismele şi darurile Duhului Sfînt
Harul divin este necesar tuturor oamenilor pentru mîntuire, deoarece omul singur cu
puterile sale nu se poate mîntui. Mîntuitorul arată necesitatea harului pentru începutul mîntuirii,
prin cuvintele:”Fără Mine nu puteţi face nimic”(Ioan 15, 5). Sfîntul Irineu, spunem:”Precum un
măslin sălbatic dacă nu se altoieşte, n-aduce nici un folos stăpînului său, prin starea sa de
sălbătăcie, ci se taie şi se aruncă în foc, ca un pom neroditor, aşa rămîne şi omul care nu primeşte
altoirea prin credinţă, rămîne în păcate şi nu poate moşteni Împărăţia lui Dumnezeu”. La fel,
Sfîntul Macarie cel Mare zice:”Precum peştele nu poate vieţui fără apă, sau precum nimeni nu
poate umbla fără picioare, vedea fără ochi, vorbi fără limbă, ori auzi fără urechi, tot astfel fără
Domnul Iisus şi fără conlucrarea puterii dumnezeieşti nu este cu putinţă a înţelege tainele
atotînţelepciunii dumnezeieşti şi a fi creştin desăvîrşit”

Harul divin este unic şi unitar după fiinţa sa, însă prin lucrările şi efectele pe care le produce în
persoanele umane, el ia înfăţişări şi manifestări diferite.
Manifestările sau diferitele lucrări care apar din colaborarea harului divin cu omul se
numesc daruri.
Harul e o bogăţie nesfîrşită de lumină şi de putere dumnezeiască, din care primeşte fiecare
cît poate. Această bogăţie de raze ale aceluiaşi izvor se numeşte dar sau daruri ale Sfîntului Duh.
Proorocul Isaia (11, 2) numeşte şapte din aceste daruri:
 duhul înţelepciunii,
 duhul înţelegerii,
 duhul sfatului,
 duhul puterii,
 duhul cunoştinţei,
  duhul temerii de Dumnezeu
 duhul bunei credinţe.
Ca „roade ale Duhului", Apostolul Pavel numeşte următoarele: "dragostea, bucuria, pacea,
îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blîndeţea, înfrînarea poftelor" (Galateni
5, 22).
Harismele sînt daruri mai deosebite, daruri excepţionale, cu totul speciale ale Sfîntului
Duh. Iată unele dintre ele: darul facerii de minuni, darul proorociei, darul vindecării. Harismele
nu sînt accesibile fiecărui creştin ci doar persoanelor alese, pe care Dumnezeu le-a înzestrat cu
aceste harisme pentru viaţa lor sfîntă.
Necesitatea harului pentru mîntuire
Omul nu se poate mîntui fără har. Harul pune începutul mîntuirii în om, şi nu omul prin
stăruinţele sale. Aceasta înseamnă că harul îi vine în dar (Romani 3, 24).
Mîntuirea şi sfinţirea omului înseamnă unirea lui cu Dumnezeu prin har, de aceea pierderea
harului înseamnă pierderea mîntuirii. Harul îl pierdem atunci cînd facem păcate.
Raportul dintre har şi libertate în procesul de mîntuire
Harul dă putere libertăţii să se hotărască pentru primirea lui, astfel el dă o primă întărire
libertăţii, care era slăbită de păcat. Totuşi, această întărire nu înseamnă o silire a libertăţii.
Libertatea nu a fost pusă prin această întărire sub un jug străin, dar ea a obţinut un prim ajutor de
a deveni iarăşi adevărata libertate, cum a fost înainte de păcat. Deci, deşi harul este neapărat
pentru mîntuirea noastră, totuşi, el nu ne poate mîntui singur. Noi nu suntem nişte buşteni sau
pietre fără voinţă şi pe care Dumnezeu le foloseşte precum voieşte. Oamenii au libertatea să
primească harul şi să conlucreze cu el, sau să-l respingă. Mîntuitorul spune:”Iată stau la uşă şi
bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu
Mine”(Apocalipsa 3, 20). Deci Dumnezeu doreşte ca toţi oamenii să se mîntuiască, însă fiecare,
din libertate lucrează spre a dobîndi mîntuirea sau nu.
După învăţătura ortodoxă, între har şi libertate este o înrudire ca între medicament şi
însănătoşire sau ca între aer şi plămîni. De aceea, după ce a primit harul, pe măsură ce omul
sporeşte în har, se întăreşte în libertate. Astfel, viaţa omului renăscut în Hristos se datorează şi
harului, dar şi libertăţii omului. Harul este cel ce întăreşte, dar noi trebuie să avem grijă de harul
din noi: „Nu fi nepăsător faţă de harul ce este în tine”, spune Apostolul Pavel (I Timotei 4, 14) şi
„Duhul să nu-l stingeţi" (I Tesaloniceni 5, 19).
Necesitatea harului, credinţei şi a faptelor bune pentru mîntuire
Dumnezeu aşteaptă de la om credinţă şi fapte bune. Sfîntul Apostol Iacov, spune: „Vedeţi
dar că din fapte bune este îndreptat omul, iar nu numai din credinţă” (Iacov, 2, 24) şi „Precum
trupul fără suflet este mort, astfel şi credinţa fără de fapte, moartă este" (Iacov 2, 26).
 Faptele nu sînt un preţ de schimb, pe care îl plăteşte omul lui Dumnezeu pentru mîntuire,
ca la un contract de vînzare-cumpărare, ci mijloace prin care se desăvîrşeşte omul, folosindu-se
de ajutorul harului, mijloace prin care omul se face tot mai mult asemenea lui Dumnezeu.
Naşterea la viaţa cea întru Hristos
Naşterea la viaţa în Hristos are loc la Botez, cînd primim harul Duhului Sfînt şi pe Hristos
în noi. Cu alte cuvinte, omului vechi al păcatului moare şi are loc naşterea omului nou, în
Hristos: „Au nu ştiţi că toţi cîţi în Iisus Hristos ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am
botezat?..." „Aceasta ştiind, că omul nostru, cel vechi a fost răstignit împreună cu El ca să se
nimicească trupul păcatului..." „Aşa şi voi, socotiţi-vă că sînteţi morţi păcatului, dar vii pentru
Dumnezeu" (Romani 6, 3, 6, 11).
Reţine:
Harul lui Dumnezeu îl putem primi doar în Biserica Ortodoxă.
Creştinii se împărtăşesc de harul dumnezeiesc prin: Tainele Bisericii (Botezul, Mirungerea,
Sfînta Împărtăşanie, Taina Mărturisirii, Sfîntul Maslu, Taina Sfintei Cununii, Taina Preoţiei); prin
întrebuinţarea Agheasmei, a prescurei, prin purtarea Sfintei Cruci; prin atingerea de obiectele
sfinte, a sfintelor icoane, a moaştelor sfinţilor.
Lectură
„Aşa cum cel ce umblă în întuneric n-are nici un folos dacă ţine în mîini lămpi multe şi
preafrumoase, dar stinse, căci cu ele nu se vede nici pe sine însuşi şi nici pe altcineva, tot aşa şi
cel căruia i se pare că are întru sine toate virtuţile, dar n-are în el lumina Duhului Sfînt, nici nu-şi
vede bine faptele lui, nici nu este încredinţat în chip desăvîrşit dacă ele sînt pe placul lui
Dumnezeu".
Sfîntul Simeon Noul Teolog, Cateheze
Aplicaţii, evaluare şi autoevaluare
1. Răspunde la întrebări:
• Ce este harul divin?
• Ce sînt harismele?
2. Argumentează de ce nu se poate mîntui cineva fără har.
2. Explică raportul dintre har şi libertatea omului în procesul de mîntuire.
3. Numeşte darurile Duhului Sfînt.
Dicţionar:
Buştean(buşteni) – trunchi de copac tăiat şi curăţat de crengi, buturugă; sens figurat, persoană
lipsită de pricepere şi de simţire.
Evaluare:
Scrie cuvintele din Simbolul Credinţei care se referă la Dumnezeu Duhul Sfînt.
Cînd s-a pogorît Duhul Sfînt peste Apostoli?
Defineşte ce este harul dumnezeiesc.
Numeşte darurile Duhului Sfînt.
Numeşte cîteva harisme.
Argumentează de ce omul nu se poate mîntui fără har.
Reflectează şi scrie ce învăţătură cuprinde afirmaţia:”Duhul lui Dumnezeu ne reface în Botez şi
în Înviere. El este Izvorul al luminii şi al vieţii. El face din mine o biserică. El mă
îndumnezeieşte, mă desăvîrşeşte”.