Sunteți pe pagina 1din 4

Conf. Dr.

Mihaela Ursa Pop – Recomandări redactare

Cum să alcătuiesc argumentul unei lucrări științifice (teză de licență, disertație de


master, teză de doctorat)

Recomandările următoare nu au caracter normativ, ci orientativ. Nu există reguli


stricte în privința felului în care alcătuim un studiu într-o disciplină umanistă, fiecare are
ritmul și stilul său de lucrur. Totuși, școlile occidentale nu sunt la fel de permisiv
impresioniste când se pune problema alcătuirii unei teze, căreia i se pretinde rigoare
argumentativă și de expunere. Așadar, am alcătuit la solicitările repetate ale studenților un
ghid orientativ minimal, în condițiile în care pregătirea școlară în domeniul gândirii
argumentative este, și ea, minimală. Cum domeniul meu de specializare este literatura
comparată, mi-am ales exemplele din această arie, dar recomandările se pot generaliza la
studiul literaturii și chiar dincolo de el.

CUM ALEG SUBIECTUL?


- îl poți negocia cu profesorul coordonator sau îl poți propune chiar tu, funcție de
propriile interese academice
- nu cădea în greșeala de a alege un subiect prea vag (ex. „tema călătoriei în
literatură”). Încearcă să precizezi interesul tematic la o perioadă strict determinată
istoric (secol, ani) sau cultural geografic (ex. în literatura franceză de secol XIX). Ideal
ar fi să alegi un context cât mai strict precizat, 2-3 autori pe care să îi investighezi
comparativ sub aspectul temei alese.
- gândește-te din start dacă vrei să alcătuiești o teză teoretică (punând accentul pe un
concept pe care vrei să-l propui sau pe istoria unui concept sau a unei idei, ex, „istoria
conceptului de cronotop”), o teză istoric-monografică (de genul „opera lui Xulescu
în cutare context” sau „influența lui Xulescu asupra cutărui context), o teză de
literatură generală ( ex. „romantismul german în...” sau „motivul pădurii în...” sau
„marmota în literatura....”) sau o teză comparativ-aplicativă (comparație între 2-3
artiști sau 2-3 opere, între literatură și muzică sau arte plastice etc.). Fiecare tip are
avantaje și dezavantaje, puncte forte și slăbiciuni. Pe vremuri, în epoca de dinaintea
inventării motoarelor de căutare webografice, o teză de literatură generală era
admirabilă începând cu întocmirea bibliografiei: a găsi o vastă bibliografie tematică
era un merit în sine, chiar dacă teza era una de tipul listei de ocurențe, fără mari
străluciri conceptuale. În zilele noastre însă, când câteva secunde de căutare generează
o bibliografie considerabilă, o teză bună de literatură generală nu prezintă același grad
de dificultate și, implicit, de valorizare, ca una teoretic-comparativă, să spunem. Pe de
altă parte, o teză insuficient argumentată, în care se propune destul de șovăielnic un
concept, va avea de pierdut în fața unei teze modeste, dar sănătoase, de literatură
generală.
CUM ALEG CE SĂ CITESC ÎN PREGĂTIREA ELABORĂRII?
- în primul rând vei citi toată bibliografia primară, adică toate textele autorilor pe care
vei lucra: dacă lucrezi pe romanele lui Mircea Eliade și ale lui Umberto Eco, vei citi și
vei fișa (ca să poți folosi referințe din ele în analize) toate romanele lor, care îți sunt
accesibile. Este bine să citești în original cât poți, folosind traducerile numai când nu
ai altă soluție.
- în alegerea bibliografiei teoretice ai la dispoziție metoda încrucișării referințelor. O
dată ce ai ales subiectul, vei identifica imediat termenii-cheie. De exemplu, într-o teză
cu subiectul „romanul feminin al secolului XIX”, identifici ca termeni cheie romanul
Conf. Dr. Mihaela Ursa Pop – Recomandări redactare

secolului XIX, istoria romanului, teoria romanului, jane austen, george eliot, george
sand, surorile bronte, literatură feminină, gender studies, literatură comparată, teoria
literaturii, romantism, realism, sentimentalism, raționalism. Pe motoarele de căutare
cu care lucrezi, dar și în clasicele fișiere ale bibliotecilor, vei rula ca termeni de
căutare, în limbile în care citești, termenii de mai sus, utilizând căutarea avansată cu
rafinări funcție de ceilalți termeni. Bibliografia rezultată va constitui cel mai bun punct
de plecare pentru teza ta.
CUM SĂ REDACTEZ CONCRET?
- în primul rând îți schițezi un plan minimal, care să te conducă fără să te limiteze
- își recomand să nu începi redactarea până nu ai terminat de citit bibliografia primară.
Bibliografia teoretică se poate citi și pe măsură ce lucrezi la analize, integrând, unde
este cazul, mize teoretice.
- sensul redactării va fi întotdeauna dinspre particular spre general, respectiv dinspre
analiză înspre sinteza teoretică și conceptuală. Așadar, o teză nu se va redacta
niciodată cronologic, dinspre capitolul întâi înspre concluzii, ci mai degrabă
concentric, dinspre analizele cele mai mici înspre cele integrative și apoi înspre
capitolele teoretic-concluzive. Recomand redactarea capitolului introductiv și a celui
concluziv la sfârșit, după ce s-a încheiat elaborarea corpului lucrării.
CÂT DE LUNGĂ TREBUIE SĂ FIE O TEZĂ DE LICENȚĂ?
Acest lucru depinde de reglementările fiecărui departament (așa a hotărât, pentru
Facultatea de Litere din Cluj, Consiliul facultății). Pentru Departamentul de Literatură
comparată, normele sunt de: minimum 50 de pagini pentru teza de licență și minimum
40 de pagini pentru disertație, în condițiile unei redactări obligatorii după cum
urmează: Times New Roman de 12pct, spațiat la 1,5 rânduri, justified, cu note de
11pct, spațiat la 1 rând, cu margini de 2,5 cm (SUS/JOS/Dreapta) și 3 cm (Stânga),
imprimat pe o singură pagină. Pentru forma de legare a tezei, consultați-vă cu
profesorul coordonator.
CUM ARATĂ PLANUL UNEI TEZE?
Iată o posibilă schiță:
1. Introducere: ca elemente obligatorii, aici trebuie să figureze declarația de subiect sau
de teză (CE tratezi), declarația de motivație (DE CE ai ales subiectul respectiv:
ferește-te de declarații lirice, de genul, „de mic copil mi-a plăcut să citesc...” etc. Este
vorba mai ales despre a spune de ce ți se pare important de cercetat ce ai ales tu să
cercetezi: nu este suficient analizat, nu s-a mai făcut în România, rezolvă o problemă
dificilă etc. Ferește-te de greșeala de începător de a face tabula rasa din tot ce există
înainte pe tema ta, în declarații pompoase care nu recunosc niciun merit și arogă
exclusiv cercetării tale meritul suprem.), declarația de metodă (CUM te-ai gândit să
faci, utilizând care metode: analiza de text, analiza imaginarului, analiza poetică,
stilistică, retorică, teoriile lumilor posibile, gramatica normativă, sociologia lecturii
etc. etc.) și rezumatul pe capitole a ceea ce urmează, în câteva descrieri foarte scurte.
2. Capitol teoretic și contextual: imediat după introducere, ar trebui un capitol în care să
definești conceptele cu care lucrezi. Dacă lucrezi cu concepte deja definite, vei
preciza aici accepția de lucru pe care le-o dai: de pildă, dacă subiectul este ceva
despre postmodernism, nu te vei apuca să definești postmodernismul, pentru că au
făcut-o deja destui și ar fi sinucigaș pentru temă, deoarece nu ai mai ajunge să
analizezi serios ce opere sau autori ți-ai propus să analizezi. Nu este însă recomandabil
nici să treci direct la analiză, fără să spui nimic despre postmodernism. Așa că vei
oferi o definiție de genul: „cunoscând istoria conceptuală complexă a termenului de
Conf. Dr. Mihaela Ursa Pop – Recomandări redactare

postmodernism, utilizez conceptul în sensul de epistemă a fragmentului, caracterizată


de eclectism stilistic, delegitimarea metanarațiunilor explicative, așa cum este definit
de către J.F.Lyotard, Ihab Hassan şi....”. În cazul unor concepte mai puţin celebre, tot
aici este cazul să schiţezi istoricul lor: ex. conceptul de „practică discursivă” sau de
„hypertext” etc., trebuie să capete și o definiție, și un context istoric minimal.
Tot aici ești obligat să faci dovada că domeniul pe care lucrezi îți este familiar,
respectiv că știi care este stadiul cercetării până în prezent. Trebuie să faci referiri la
lucrările cele mai importante care tratează tema ta, subliniindu-le punctele tari și
punctele slabe și, pe cât posibil detașându-te de ele. Nu este suficient să faci paradă de
bibliografia pe care o cunoști, mai degrabă este important să o discuți critic. Nu există
temă din științele umaniste care să nu fi fost abordată deja, așa că decizia privitoare la
originalitate se ia mai degrabă în raport cu capacitatea ta de a-ți stabili corect locul
personal în rețeaua interpretativă deja existentă.
3. Capitolele analitice: pot fi câte vrei. Atenție doar la crearea legăturilor: obișnuiește-
te să finalizezi un capitol cu o frază care să anunțe ce vei trata în capitolul următor
(firește, străduindu-te să faci o conexiune reală, nu numai discursivă), respectiv să
începi fiecare capitol cu o referire la ceea ce s-a tratat până atunci și ce merită
continuat în felul următor etc. Pentru un aspect mai prietenos al lucrării la lectură,
introdu intertitluri la câte 3000-4000 de semne o dată. Ai grijă la titluri: ele trebuie
să fie creative, dar și să dea o idee despre ceea ce analizezi în capitolul respectiv. Nu
sacrifica însă, de dragul explicitării, orice urmă de creativitate, ci încearcă să găsești
metafore conceptuale care să facă titlurile atractive. Tot aici: nu cădea în capcana
extrem de școlărească de a înșira analizele ca mărgelele pe ață. Mai degrabă, încearcă
să descoperi, în operele sau la autorii pe care mergi, nuclee tematice sau motive
comune, pe care să le poți trata comparativ. În loc să dedici un capitol câte unui
roman, mai bine dedică un capitol temei numărului sacru sau temei iubirii ca boală,
care apare în mai multe dintre romanele pe care le ai în vedere; exemplifică fiecare
astfel de nucleu cu exemple din toate romanele respective. Astfel, te vei achita
admirabil de sarcina comparativă.
4. Concluzie: acest capitol este simetric introducerii, pentru că este obligatoriu să reiei
declarațiile inițiale, de data aceasta retrospectiv („am ales...”, „am folosit...”).
Structura tezei pe capitole se reface și ea aici („în primul capitol am urmărit....”), cu
precizarea suplimentară a ceea ce nu s-a conformat planului inițial: probleme care au
apărut sau dispărut pe parcurs, dezvoltări care s-au adăugat sau la care s-a renunțat și
de ce etc. Dacă este posibil, se recomandă aici, desigur, formularea în câteva fraze a
reușitei lucrării.
CE CRITERII IA ÎN CALCUL COMISIA DE LICENȚĂ/ MASTER ÎN JUDECAREA
LUCRĂRII MELE?
Și la acest capitol răspunsul meu se referă la reglementările asupra cărora au convenit
cadrele didactice de la Facultatea de Litere, privitoare la elaborarea unor teze de literatură, nu
de limbă. Contează foarte mult prezentarea orală de la susținerea publică: trebuie să-ți prezinți
foarte pe scurt teza, subliniindu-i miza și realizările. Poți folosi mici note, dar prezentarea este
orală și – din cauza timpului restrâns – nu se încurajează prezentările multimedia sau
powerpoint. Nu se recomandă nici să înveți pe de rost un discurs de prezentare, pentru ca nu
cumva, din cauza emoțiilor, să te blochezi dacă intervin întrebări sau observații înainte să-ți fi
încheiat prezentarea.
În evaluarea lucrării se ține cont de gradul de interes al temei, de buna decupare a
temei și a unei propuneri personale (o teză enunțată explicit de la bun început), de
Conf. Dr. Mihaela Ursa Pop – Recomandări redactare

originalitatea abordării fără sacrificarea caracterului științific, de cunoașterea bibliografiei și a


stadiului actual al cercetării, de capacitatea de interpretare pe text, analiză și sinteză, de limbaj
și stil. Chiar dacă obiectivitatea este exclusă în discursul umanist (unde nu poți aduce drept
argument un experiment, doar un set de alte idei, la rândul lor subiective), teza trebuie să fie o
lucrare științifică, adică o enunțare de ipoteze susținute de exemple și demonstrații. Din acest
motiv, ai grijă sporită la temele în tratarea cărora ai fi tentat să lași să vorbească propria ta
opțiune ideologică, religioasă, politică sau de altă natură în locul argumentului teoretic,
științific. Echidistanța argumentativ-discursivă este garanția faptului că, deși subiectivă, teza
ta nu este părtinitoare ideologic sau axiologic.

Alcătuit de conf. dr. Mihaela Ursa, Facultatea de Litere, Cluj-Napoca