Sunteți pe pagina 1din 32

« ...

presupun eli in orice societate producerea discursului este deopotrivli controlatli, seleetlonata, organizatii $I redistribuitli prin intermediul unui anumit numlir de proceduri care au rolul de a-i conjura puterile ~i pericolele, de a-i stlipani evenimentul aleator, de a evita cop lesttcarea, redutabila ei materlalitate,»

Michel Foucault

Michel Foucault

ORDINEA DISCURSULUI

Un discurs des pre discurs

Traducere de Ciprian Tudor

II

EUROSONG & BOOK 1998

Redactor: Anda Sonrea Tehnoredactarc computerizata:

ADISAN Computer s.r.I.

© 1998 EUROSONG & BOOK

Aceasta carte a fost editata cu sprijinul MINISTERULUI FRANCEZ AL AFACERILOR EXTERNE ~i al

AMBASADEI FRANTEI IN ROMANIA

Michel Foucault L'ORDRE DU DISCOURS GallimayJ

1971

Despre contextul aparuiei "Ordinii discursului"

In 1955, la Institutul cultural Irancez din Uppsala un post de lector ili altepta titularul. Printr-un concurs de imprejurari, Georges Dumezil - marele istoric li filosol al religiilor - este pus in situatia de a recomanda un tanar absolvent al Scolii Normale din Paris pentru respectivul post vacant; dar renumitul savant nu cunoate genera\iile mai noi de "normalieni I( asa incat, atunci cand un prieten ii vorbeste despre un tanar lilosof extrem de dotal, G. Dumezil ii transmite acestuia din urma ca, in masura in care il intereseaza, postul din Suedia ii sta la dispozitie. Uimit de propunerea venita din partea unei personalitati culturale atat de marcante ~i nerabdator sa paraseasca macar pentru 0 vreme viata sociala Iranceza, Michel Foucault - Iiindca despre eI este vorba - se hotaraste sa dea curs invitatiei, In august 1955 este primit la Maison de France d'Uppsala ca lector de Iranceza fara sa Ii avut inca ocazia de a-l intalni pe Dumezil

pentru a-i multumi, .

Prima intalnire dintre celebrul profesor de la College de France li Foucault se va produce un an mai tarziu. Pentru a putea lucra in liniste, Dumezil avea obiceiul de a petrece doua sau trei luni pe an in Suedia, dupa terminarea cursului de la Colegiu; iar Foucault, pe parcursul celor trei ani

suedezi, profitii de sejurul anual al profesorului vizitandu-l cu regularitate ~i indelung. Intre cei doi se va lega 0 prietenie profunda in ciuda celor aproape treizeci de ani care ii despart ca varstii. Foucault are 0 mare admiratie pentru opera specialistului in mitologii indo-europene; ~i la fel de mare este admiratia lui pentru cercetator, pentru acest om pe care il considers un model de rigoare, de rabdare ~i de temeinicie in tot ceea ce face. Prietenia dintre cei doi inseamna, in buna masura, 0 puternica !i benefica influenta intelectuala suterita de Foucault: de fiecare data cind are ocazia (in interviuri, In prelata primei editii a lstoriei nebuniei in epoea clasici1 sau in Ordinea diseursului) filosoful francez line sa-~i exprime adrniratia sau recunostinta falii de Dumezil !i de opera sa. Dar, la randul sau, Dumezil stie intotdeauna cum sa-si arate pretuirea pentru mai tanaru! lui prieten.

Probabil ca, dad nu l-ar fi intdlnit (mai mult sau mai putin intamplator) pe acest eminent profesor, daca nu 1-ar fi impresionat prin atitudinea inteligentei ~i prin stralucirea proiectelor filosofice, Michel Foucault ar fi avut un alt destin, 0 alta opera sau, oricum, 0 alra traiectorie culturala, Piindca Georges Dumezil este eel care a adus in discutie, a sustinut !i a patronat de la distanta primirea lui Foucault la College de France; iar cariera universitara desfa!urata 1n cea mai prestigioasa institutie de invalamant superior din Franta a reprezentat prilejul elaborarii si testarii proiectelor foucaultiene din anii saptezeci !i optzeci.

Cu discretie ~i cu tact, Dumezil i-a inlesnit lui Foucault obtinerea unei catedre la College de France, Iolosindu-si prestigiul pentru a diminua ostilitatea cu care mediul universitar il intarnpina pe nelinistitorul, excentricul, periculo-

sui filosof. Caci, intr-adevar, Foucalut avea - !i urma sa-!i pastreze - reputatia unui disident, unui ex-centric in raport cu practicile sociale, politice !i culrurale dominante: era mereu neasimilabil, gasea mereu un sens intolerabil al normei cu pretentii absolute, punea tot timpul in discutie tocmai ceea ce parea indiscutabil.

Ap indt, prietenia cu Georges Dumezil ~i eforturile acestuia de a-l face acceptat s-au dovedit foarte utile, pregatind terenul pentru titularizarea lui la College de France. intr-adevar, dnd in octombrie 1968 rnoare jean Hyppoiire lasand vacanta 0 catedra de filosofie, numirea lui pare sigud, cu atat mai rnult cu ditJ. Hyppolite insusi propusese titularizarea lui Foucault inca din 1966 (sustinandu-l alaturi de Dumezil pe autorul deja faimos al Cuuintelor Ii lucrurilor). Totusi, in 1969 trei candidati intra in concurs pentru a ocupa catedra de filosofie: fiecare propune (printr-un reprezentant eu autoritate universitara) un proiect de curs ~i 0 denumire, adica 0 .catedra" proprie. Forul decizional al profesorilor trebuie sa aleaga prin vot intre »catedra de Iilosofie a actiunii" propusa de Paul Ricoeur, .eatedra de istorie a gandirii rationale" propusa de Yvon Belaval ~i .catedra de istorie a sistemelor de gandire" propusa de. Michel Fou: cault. De-abia dupa un al doilea tur de scrutm catedra lUI Foucault obtine majoritatea ceruta, Astfel, la patruzeci !i trei de ani, filosoful francez devine profesor la College de France. In fiecare miercuri, saptamana de saptamana, pana la sfirsitul vietii, Foucault i!i va line cursul intr-o sala In care raporrul dintre numarul de locuri !i numarul auditoriului era de trei sute la cinci sure !i in care fascinatia se instala tacuta In .ordinea discursului",

Am considerat oportuna aceasta scurta istorie a titularizarii lui Foucault la College de France' fiindca da seama despre contextul in care apare Ordinea discursului. Dupa cum se stie, L 'Ordre du discours este prelegerea inaugurals rostita la College de France in data de 2 decembrie 1970. Textul a carui traducere 0 infa\il.m acum publicului roman este unul dintre cele mai clare, mai sintetice li mai frumoase ale lui Foucault. Prezentandu-si atat lucrarile anterioare cit li proiectele teoretice pe care urma sa le desfasoare in cadrul cursului, Foucault ofer' cititorului un punct de reper, un comentariu asupra temelor li metodelor care i-au retinut atentia de-a lungul intregii opere. Tema sexualitatii, a nebuniei, a constituirii stiintelor urnane, a constituirii medicinei clinice si a practicilor punitive intr-o societate, toate acestea sunt inserate in Ordinea discursului. Ceea ce inseamna ca intr-un singur text sunt tratate impreuna temele care, fiecare in parte, au dat nastere cate unei carti: cele trei volume din Istoria sexualitdtii, Istoria nebuniei in epoca clasica, Cuvintele si lucrurile, A supraveghea si a pedepsi. Cine nu a citit nici una din aceste cal'\i poate parcurge Ordinea discursului ca pe un text introductiv; iar cine a citit - ca pe un cornentariu, ca pe 0 explicitare.

Cartea se adreseaza asadar atat celor care au un interes special pentru M. Foucault, cat li publicului larg.

ORDINEA DISCURSULUI

Pre leg ere inaugurala rostud La College de France pe data de 2 decembrie 1970

Editorul Bucuresri, 1998

I Pentru 0 [carte detaliata biografie intclectuala a lui Foucault, vezi/cf. Didier Eribon, Michel Foucault. Flammarion, 1989.

Din motive de orar, anumite pasaje au fast prescurtate si modificate in timpul lecuaii. Ele au fast restabilite aici.

(nota editorului francez)

IAN DISCURSUL pe care astazi trebuie sa-l rostesc, ca ~i in cele pe care va trebui sa Ie tin aici po ate mai multi ani de acum incolo, a~ fi vrut sa rna pot strecura pe furis, in loc sa iau cuvantul, as fi vrut mai curand sa fiu invaluit de el ~i astfel, sa fiu purtat dincolo de orice inceput posibil. Mi-ar fi placut ca in momentul in care incep sa vorbesc, sa-mi pot da seama cii 0 voce flra nume rna precede de multa vreme deja; mi-ar fi de ajuns atunci sa reinnod, sa prelungesc fraza, sa rna instalez disc ret in interstitiile ei ca si cum ea insa~i m-ac fi indemnat sa 0 fac, camanand 0 clipa in aee. N-ar mai exista prin urrnare nici un inceput; iar eu, in lac de a fi acela din care provine discursul, ~ fi mai curdnd - in voia propriei sale derulari - 0 mica intrerupere, punctul disparitiei sale posibile.

Mi-ar fi placut sa fie in spatele meu 0 voce (ce va fi luat cuvantul de mult timp deja, dubland dinainte toate cuvintele mele) cace sa spuna: • trebuie sa continui, eu nu pot continua, trebuie sa continu~ trebuie sa spui cuvinte, atiltea cate sunt, trebuie sa le spui pana eand ele rna vor regas~ pana eand ele rna vor rosti; ciudata nevoie, ciudatti lipsa, trebuie sa continui, poate ea deja cuvintele m-au rostu,

13

Michel Foucault

poate ca m-au adus plma in pragul propriei mele istoru, in [ata ulii care se deschide spre istoria mea; m-ar mira ca aceastd ula sa se descbids".

Sunt multi, cred, cei care au 0 asemenea dorinta de a nu trebui sa inccapa, 0 astfel de dorinta de a se gasi de la bun inceput de cealalta parte a discursului fara a fi nevoiti sa considere din exterior ceea ce ar putea fi in dis curs singular, redutabil, malefic chiar. Acestei nevoi atat de comune, institutia ii raspunde la modul ironic [iindca transferrna inceputurile in momente solemne, [e inconjoara cu un cere de atentie ~i de tacere ~i Ie impune forme ritualizate ca si cum ar vrea sa le evidentieze mai bine. Dorinta spune: ~nu a~ vrea sa Ii" nevoita sa intru eu insdmt in aceasta ordine primejdioasa a discurudui; n-al vrea sa am de a face cu ceea ce este transant Ii decisiu in ea; al vrea ca aceastd ordine sa fie in jurul meu ca 0 transparenla calma, profunda, indefinit descbisd, in care ceilalti ar rdspunde a!tep.tarii mele Ii din care ar aparea, unul cate unul, adeudrunle; n-ar mai trebui dedit sa ma las purtata, in ea Ii de cdtre ea, ca 0 epava [ericits".

~i. institutia raspunde: »nu trebuie sa-ri fie frica sa incepi; suntem cu totii aici pentru a-ti arata ca discursul este in ordinea legdor; ca veghem demult asupra aparuiei sale; Ii ca i s-a fiicut un loc care-l onoreaza dar 11 dezarmeazd; Ii ca, daca se intampla sa aiba 0 anumitd putere, de la noi Ii numai de la noi a primit -0".

Dar poate ca aceasta institutie ~i aceasta dorinta nu sunt altceva decit doua replici opuse unei aceleiasi nelinisti: nelinistea cu privire la ceea ce este discursul in realitatea lui materiala de lucru vorbir ~i scris; nelinistea pri-

14

Ordinea discursului

vind aceasta existenta tranzitorie destinata, fira indoiala, disparitiei, stergerii, dar potrivit unei durate care nu ne apartine; nelinistea de a simti sub aceasta activitate - in fond cotidiana ~i cenusie - puteri ~i pericole pe care de-abia Ie putem imagina; nelinistea de a inrrezari lupte, victorii, suferinte, domina Iii ~i servituti ascunse in atatea cuvinte tocite de indelungata lor Folosire.

Ce este asadar, atOt de periculos in faptul cii oamenii vorbesc ~i ca discursurile lor prolifereaza indefinit ? U nde este, deci, primejdia ?

lata ipoteza pe care aj vrea sa 0 propun, in a~easta seara, pentru a fixa locul, sau poatc doar scena provlZone a cercerarii mele: presupun ca in orice societate, producerea discursului este deopotriva controlata, selcctionata, organizata ji redistribuita prin intermediul unui anumit numar de proceduri care au rolul de a-i conjura puterile si pericolele, de a-i stapani evenirnentul aleator, de a evita co-

plesitoarea, redutabila ei materialitate, .

!ntr-o societate ca a noastrii cunoastem, fara indoiala, procedurile de excludere. Cea mai evidenta, de asemenea cea mai familiars, este interdictia. Se stie cii nu avem dreptul de a spune totul, cii nu putem vorbi despre orice in oricare circumstanta, in sfafjit, ca nu oricine poate vorbi despre arice. Tabu al obiectului, ritual al circumstantei, drept privilegiat ~i exclusiv al subiectului vorbitor. Avem aici jocuI celor trei tipuri de interdictii care se intersecteaza, se lntaresc reciproc ji se cornpenseaza [ormand 0 grila complex. care se modifica neincetat, Voi remarca doar d In

15

Michel Foucault

zilele noastre, portiunile cele mai dense ale grilei, in care casutele negre se multi plica, sunt regiunile sexualitatii ~i ale politicii. Ca ~i cum, departe de a fi acel element transparent ~i neutru in care sexualitatea se linisteste ~i politica se pacifica, discursul ar fi unul din locurile in care acestea i~i exercita in mod privilegiat puteri dintre cele mai redutabile. Desi discursul nu pare a fi mare lucru, totusi interdictiile care-I afecteaza arata foarte curand, foarte repede legaturile sale cu dorinta si cu puterea. ~i nu e nimic de mirare in aceasta privinta: pentru ca discursul- psihanaliza ne-a aratat-o - nu este doar ceea ce rnanifesta (sau ascunde) dorinta; el este de asemenea obiectul dorintei; si pentru ca discursul=- des pre aceasta istoria ne invala mereu - nu este doar eel ce traduce luptele si sistemele de dominalie ci esteacel ceva pentru care ~i prin care se duce lupta: este chiar puterea care trebuie cucerita,

Exista In societatea noastra ~i un alt principiu de exc1udere: nu 0 interdictie, de aceasta data, ci 'un parta] ~i 0 respingere. Ma gandesc la opozitia dintre ratiune ~i nebunie. Inca din Evul Mediu, discursul nebunului nu poate circula la fel ca discursul celorlalti: se Intampla ca vorbele sale sa fie considerate drept nule ~i neavenite, neavind nici adevar nici importanta, nedovedind nimic In justine, neputand autentifica un act ~i un contract, neputand permite nici macar transsubstantierea si taina euharistiei (in sacrificiul messei). Se intampla pe de alta parte sa i se atribuie nebunului puteri stranii: aceea de a spune un adevar ascuns, aceea de a ghici viitorul ~i de a vedea ceea ce intelepciunea altora nu poate percepe. E curios sa constatam ca, timp de secole in Europa, vorhele nebunului ori nu erau

16

Ordinea discursului

ascultate, ori, dad erau, atunci erau ascultate ca fiind insusi glasul adevarului, Ori se naruiau in neant - respinse de indata ce erau proferate - ori se descifra inauntrul lor o ratiune naiva sau agera, mai cu minte dedit cea a oamenilor cu min tea intreaga, In orice caz, exclus sau in mod secret investit de catre ratiune, discursul nebunului nu exista In sensul strict al cuvantului, Nebunia nebunului se putea recunoaste tocmai prin vorbele lui; aici l~i gasea locul partajul dintre ratiune ~i nebunie, Dar aceste vorbe nu erau cercetate deloc, nu erau nici rnacar ascultate. Inainte de sfarsitul secolului al XVIII-lea, nici un medic nu a avut ideea de a afla ce se spunea (cum se spunea, de ce se spunea) in acest discurs care era, totusi, atat de diferit. Discursul nebunului era respins, redus la stadiul de galagie; iar lui nu i se dadea cuvantul decit In mod simbolic pe 0 scena de teatru unde, Imblanzit ~i impacat, juca rolul adevarului cu masca.

Mi se va spune d. toate aces tea au luat sfar~it astazi sau sunt pe cale de a se sfar~i; ca vorbele nebunului nu mai sunt nule ~i neavenite; ca, dimpotriva, ne fac sa stam la panda; ca le cercetam ~i cautam 'inaunrrul lor un sens, sau schita sau ruinele unei constructii; cii am ajuns sa surprindem aceste vorbe ale nebunului In ceea ce articulam noi insine, in ruptura minuscula prin care ne scapa ceea ce chiar noi spunern. Dar toata aceasta atentie flU dovedeste cii vechiul partaj nu mai functioneaza, e suficient sa ne gandim la intreaga armatura de cunostinte cu care descifram acest discurs; e suficient sa ne gandim la lntreaga relea de institutii care permit cuiva - medic, psihanalist - sa asculte aceste vorbe !i care in acelasi timp permit pacien-

17

Michel Foucault

tului sa divulge sau sa i~i retina cu disperare bietcle sale cuvinte.

E suficient sa ne gimdim la toate acestea pentru a banui ca partajul, departe de a fi dispsrut, se pre~inta alt: fel, urmand altc directii, prin intermediul unor mst~tutll noi si cu efecte care nu mai sunt deloc aceleasi. Chiar !I atunci cand rolul medicului n-ar fi dccat acela de a pleca urechea la 0 voce In sfaqit libera, tot prin mentinerea cezurii se exercita ascultarea. Aseultare a unui dis curs care este investit de dorinta, si care se crcde - sprc cnorrna sa exaltare ori angoasa __: impovarat de teribile puteri: Dade nevoie de taccrca ratiunii pentru a alunga monstru, e suficient ca tacerea sa fie In alerta !i iata ca partajul ramane.

Ar fi poatc imprudent sa consideram opozitia dintre adevar si fals ca un al treilea sistcrn de excluderc, alaturi de ccle do~a desprc care am vorbit pan a acum. Cum am putea compara in mod rezonabil constrangerea excrcrtata de adevar eu acele partaje care sunt inca de Ja inceput arbitrare sau care, eel putin, se organizeaza In jurul unor connngente istorice; care sunt nu numai modificabile ci .!i intr-o continua dcplasare; care se sprijina pc un intreg sistem de institutii ce le impun si Ie reinnoiesc; care, 'in sfirsir, nicaieri nu se exercita fara constrangere, fira un rrurnm de violenta,

N~indoielnic, daca ne situarn la nivelul unei propozi\i~ anume, in interiorul unui discurs, partajul dintre adevar !I fals nu este nici arbitrar, nici modificabil, nici institutional, nici violent. Dar dad ne situam la 0 alta scara, dad ne punem problema de a afla in discursurile noastre 0 vointa de adevar constants care strabate atatea secole, ~i dad ne pu-

18

Ordinea discursului

nem problema de a sri care este tipul de partaj ce determina aceasta vointa de adevar in forma sa foarte generals, atunci poate d ceea ce vom vedea conturandu-se va fi un sistem de excludere istoric, modificabil, institutional constrangator.

E yorba de un partaj cu siguranta istoric constituit.

Caci, la poetii greci din secolul al VI-lea, dis~ursul. adevarat - in sensu I tare si valorizat al cuvantului - discursul adevarat care inspira respect !i teroare, eel caruia trebuia sa i te supui pentru ca era atotputemic, era inca discursul pronuntat dupa un ritual impus, de catre cineva in drept sa o Iaca; era discursul care facea dreptate ~I dadea fiecaruia partea sa; era discursul care, proferizand vii~orul, n~ doar anunta ce urma sa se petreaca CI ~I contribuia la realizarea acestui vii tor, aducea cu sine adeziunea oamenilor !i astfel se intretcsea cu destinul. Or, iata ca un seeol mai tarziu, adevarul eel mai inalt deja nu mai rezida in ceea ce era discursul si in ceea ce el [acea, ci in ceea ce spunea: venise vremea cand adevarul se deplasa dins pre actul ritualizat, eficace ~i just, de enuntare, catre enunrul insusi: . citr." sens.ul, forma !i obiectul sau, catre raportul cu propria lui referinla. Intre Hesiod ~i Platen s-a stabilit un anumit tip de par: taj, separand diseursul adevarat de discursul fals: ~art'J nou caci de acum incolo diseursul adevarat nu mal este discursul pretios !i dezirabil, intrucit nu mai este discursul legat de exercitiul puterii. Sofistul este alungat'.

I tn original: Ie sophiste est chassi. intruc~t verbul chasser insearnna ~i "a alunga" ~i "a vana" putcm banui c3. Foucault face 0 aluzie la dialogul plaronician SO{lStU/ in care argumentarea este coocepun ca 0 vanatoare (ca 0 incercuire a .. vdnarului'") printr-o cascada de definitii menite sa surprinda ~i sa fixeze natura inselaroare a sofis-

19

Michel Foucault

Para indoiala, acest partaj istoric a ~at vointei ~oastre de cunoastere forma sa genera~~. ~ Otu~l, el a s~~~t 0 deplasare continua: marile muta\l~ ~tlln\lflce. ~ot fl cinte probabil ca fiind consecintele unei descopenn dar el~ se .pot citi de asemenea ~i ca aparitii de noi forme ale vomtei d~ adevsr, Exista, cu siguran\ii, 0 voin\a de adevar a sa;,ol~lul al XIX -lea care, nici prin formele pe c~e Ie pune I~ J~c~ nici prin domeniile de obiecte carora It se adres~az.a, mCI prin tehnicile asupra carora se ~plea:a, nu COtnCI~~ c~ vointa de cunoastere care caractenzeaza c~ltura clas,c~. Sa ne Intoarcem putin in timp: la cumpana dmtre veacunl~ al XVI-lea ~i al XVII-lea (mai ales in Auglia) a ~parut.o vom\a de cunoastere care, a!'ticipan~ asupra ~o~ltnutunlor s~le actuale, schita planun de obiecte posibile, observablle, masurabile clasificabile; 0 vointa de cunoastere care impunea subi~ctulu~ cunos;ator (cum~._ina!n.tea ?ricarei ':'~ periente) 0 anurnita pozme, 0 anumlt~ prlVlre .~I 0 anu~mta functie (a vedea mai curiind decat a em, a verifica mal c~rand decit a comenta); 0 voin\ii de cunoastere ce prescna (intr-un mod mai general dedt ar _£i putut-o fac~ or~ce instrument determinat) nivelul tehmc la care trebuiau investite cunostintele pentru a fi verificabile ~i utile. Ince~ pand cu marele partaj platonician,. totu! se petr~ce. c~ ~I cum vointa de adevar ar avea propna sa I~tone, d,fe~'ta de cea a adevarurilor constriingatoare; istone a planunlor de obiecte ale cuno~terii, istorie a functiilor ~i pozitiilor su-

tului. Intregul dialog echivaleaza - la un nivel al interpretarii - c~ alungarea sofistului din cetatea fil~s~fiet. Pen~ ~oucault ace~ta alungare inseamni instaurarea unui ?P de ~a~onahtate care va influen\> decisiv gindirea filosofica OCCldentala. (n.t.)

20

Ordinea discursului

biectului cunoscator, istorie a investirilor materiale, instrumentale, tehnice ale cunoasterii,

Or, aceasta voinla de adevar, ca ~i celelalte sisteme de excludere, se sprijina pe un suport institutional. ea este deopotriva consolidata ~i reinnoita de 0 intreaga retea de practici ca pedagogia, bineinteles, ca sistemul de carti, de editii, de biblioteci, ca societatile de savanti de altil datil ~i ca laboratoarele de astazi. Dar vointa de adevar este rein~oita jnca mai profund, fara indciala, prin modul de funcnonare al cunoasterii intr-o societate, prin felul In care cunoasterea este valorizata, distribuita, repartizata ~i, intr-un anume fel, atribuita. Sa amintim aici, doar cu titlu sirnbolic, anticul principiu grec: aritmetica poate foarte bine sa priveasca cetatile democratice, caci ea instruieste despre raporturile de egalitate, dar numai geometria trebuie inva\atii In oligarhii de vreme ce ea arata proportia in inegalitilli.

tn sfar~it, cred ca vointa de adevar astfel sprijinita pe un suport ~i pe 0 distributie institutionale, tinde sa exercite asupra celorlalte discursuri - ~i rna refer la societatea noastra - un soi de presiune ~i 0 putere de constrdngere, Ma gandesc la maniera In care literatura occidentale a trebuit, de secole, sa-~i caute sprijin in natural, in verosimil, in sinceritate, in ~tiinla de asemenea, pe scurt, in discursul adevarat, Ma gandesc deopotriva la maniera in care, incepand cu secolul al XVI-lea, practicile economice codificate ca precepte ~i retete, eventual ca morale, au incercat sa se justifice, sa se rationalizeze ~i sa se intemeieze pe 0 teorie a bogiiliilor ~i a productiei; mai mult chiar, rna gandesc la maniera in care 0 structurii atat de prescriptiva ca sistemul

21

Michel Foucault

penal si-a cautat fund~memele ~i justifi~area .mai inlii intr-o teorie a dreptului, desigur, iar apOl, mcepand cu secolul al XIX-lea, intr-o cunoastere sociologies, psihologica, medicala, psihiatrica; ca si cum nici macar cuvantul legii n-ar mai fi putut fi autorizat in societatea noastra decat printr-un discurs despre adevar,

Dintre cele trei mari sisteme de excludere care afecteaza discursul- vorbirea interzisa, partajul nebuniei ~i veinta de adevar, despre aceasta din urma am vorbit eel mai ~1Ult. Si asta pentru ca, de secole, catre ea tind primele doua; pentru ca ea incearca din ce in ce mai mult sa prela controlul asupra acestora, deopotriva pe~tru a le modifies si interneia ; pentru ca, pe masura ce primele doua devin mai nesigure, mai fragile, mai adanc traversate de vointa de adevar, aceasta, in schimb, devine din ce In ce mai profunda ~i mai starornica. .

Totusi fara lndoiala ca despre ea se vorbcste eel mal putin. c .. ~i cum, pentru noi, vointa de adevar ~i peripetiile sale ar fi mascate de adevarul insusi in desfasurarea lUi necesara, Probabil, motivul este acesta: desi, inca de la greci, discursul adevarat nu mai e eel care raspunde dorintei ~i eel care exercita puterea, totusi, in vointa de adevar, in vointa de a articula discursul adevarat, ce altceva e pus in joe dad nu tocmai dorinta ~i puterea ? Descatusat de dorinta ~i eliberat de putere prin necesitatea formei sale, discursul adevarat nu poate recunoaste vointa de adevar car~-I traverseaza; iar vointa de adevar - aceea care m s-a Impus demult - e de asa natura incat adevarul pe care il urmareste nu poate decit sa 0 mascheze.

22

Ordinea discursului

Astfel, privirii noastre nu i se of era decat un adevar care ar fi boga\ie, fecundirate, forla calma ~i in mod insidios universals. Si ignoram in schimb vointa de adevar ca prodigioasa masinarie cu rolul de a exclude. T oti aceia care, din loc in IDe in istoria noastrs, au incercat sa contureze aceasta vointa de adevar ~i sa 0 repuna in discutie impotriva adevarului chiar acolo unde adevarul se exercita in sensul justificarii interzicerii si al definirii nebuniei, toti aceia, de la Nietzsche la Artaud ~i la Bataille, trebuie sa ne scrveasra acu m drept repere, superioare fara indoiala, in tot ccea cc vom face aici,

Evident, exista multe alte proceduri de control li de delimitare a discursului. Acelea despre care am vorbit pana acum se excrcita cumva din exterior: ele functioneaza ca sisterne de excludere; cle privesc, in mod sigur, acea parte a discursului care pune in joc puterea ~i dorinta.

Crcd ca putem sa izolarn un alt grup de proceduri.

Proceduri interne, intrucit chiar discursurile cxercim propriullor control; proceduri care joaca mai degraba rolul de principii de clasificare, de ordonare, de distriburie, ca !i cum, de aceasta data ar fi verba de a stapini 0 alta dimensiune a discursului: aceea a evenimentului si a hazardului.

in primul rand, comentariul. Presupun, fara sa fiu insa foarte sigur, ca nu exista nici 0 societate care sa nu dispuna de povestiri majore ce sunt repetate si supuse variatiei, Formule, texte, ansambluri ritualizate de discursuri care sunt recitate In circumstante bine determinate; lucruri spuse odata ~i pastrate ca atare intrucat Ii se atribuie ceva secret ji 0 bog'lie de semnificarii. Pe scurt, putem presupune ca exist. de obicei, in orice societate, un soi de deni-

23

M icbel Foucault

velare intre discursuri: discursuri care .se zic" in devalrna~ia zilelor ~i dispar odata cu actul pronuntarii lor; ~i discursuri ce stau la originea unui anumit numiir de noi acte de vorbire care Ie reiau, Ie transforms ~i vorbesc despre ele, pe scurt, discursurile care in mod indefinit, dincolo de formularea lor, .sunt spuse", raman spuse ~i sum inca de spus. tn sistemul culturii noastre, Ie cunoastem: sunt textele religioase ~i juridice, sunt de asemenea acele texte curioase _ daca luarn in considerare starutul lor _ pe care Ie numim "literare"; intr-o anumita masura, sunt texte stiintifice,

Este sigur ca acest decalaj nu e nici stabil, nici constant, nici absolut. Nu se poate spune ca ar exista, pe de 0 parte, categoria data odata pentru totdeauna, a discursurilor fundamentale ~i creatoare si, de cealalta parte, masa discursurilor care repeta, gloseaza ~i comenteaza. Multe· texte majore se tulbura, se incelo~eazii ~i dispar in timp cc, uneori, anumite comentarii yin sa Ie ia locul. Desi valorile i se schimba mereu, functia ramane: principiul unui decalaj este mereu repus. in Joc. Disparitia radical. a acestei denivelari nu poate fi niciodata dedit joe, utopie ~i angoasa. [oc borgesian, al unui comentariu care nu va fi altceva dedt reaparitia cuvant cu cuvant (dar de data aceasta solemna ~i asteptata) a ceea ce este comentat; sau inca, joc al unei critici care ar vorbi la infinit des pre 0 opera care nu exista, Vis liric al unui discurs care renaste in toate punctele sale, absolut nou ~i inocent ~i care reapare cu toata prospetimea pornind de la lucruri, de la sentimente ~i de la ganduri. Angoasa a acelui bolnav allui Janet pentru care eel mai neinsemnat enunt era, ca ~i cuvanml evangheliei, tainuitor de inepuizabile comori de sens, meritand a fi relan-

24

Ordinea discursului

sat, reinceput, comentat la nesfar~it. »Cind rna gandesc, _ spunea el de ,ndata ce citea ~i asculta ceva _ cand rna gandesc la aceasta Jraza care va disparea in etemitate fi pe care poate ca nu am inteles-o pe deplin ... "

Dar cine nu vede ca aici e anulat doar unul din termenii relatiei ~i nicidecum raportul insusi? Raport care se modifies neincetat de-a lungul timpului _ raport care, !nt~-o ~poca data, ia ~or~e multiple ~i divergente; exegeza Jund!c.a este fo.arte diferita de comentariul religios; una ~i aceeasi opera literara poate da nastere unor tipuri de discurs foarte diferite: • Odiseea", ca text prim, e repetat intr-o aceeasi epoca, prin traducerea lui Berard, prin nesfar~ite explicatii de text, prin , Ulise" de Joyce.

Pentru moment ~ vrea sa rna limitez la a indica faptul ca, in ~eea ~e se numeste _ in mod global =comentariu, decalajul dmtre textul prim !i textul secund joaca doua roluri care sunt solidare. Pc de 0 parte, el permite construirea de noi discursuri (in mod indefinit): proeminenta textului prim, perrnanenta lui, statutul sau de discurs mereu reacrualizabil, sensul multiplu ~i ascuns pe care se considera ca-I detine, resursele tainuite !i bogatia esentiala care ii su~t _atribuite, ~oate acestea intemeiaza 0 posibilitate deschisa de a vorbi, Dar, pe de alta parte, comentariul nu are alt rol, oricare ar fi tehnicile intrebuin,ate, decit acela de a spune in sJar~it ceea ce era articular in tacere acolo. Potrivit unui paradox pe care il disloca mereu dar pe care nu-l poat~ evita niciodata, comentariul trebuie sa spuna pentru pnma data ceea ce totusi era spus, !i sa repete fara !ncet~r~ ceea ce totu~! n-a fost niciodan spus. Freamatul mdefmlt al comentarnlor este determinat interior de visul

25

Michel Foucault

unei repetari mascate: Ia orizontul ei, poate cii nu e nimic altceva decit ceea cc era aceasta repetare in punctul ei de pornire, adica simpla recitare. Comentariul conjura hazardul discursului atribuindu-i 0 Iunctie specials: prin comentariu este permisa spunerea a ceva diferit de textul insusi, dar eu conditia ca ceea ce e spus - ~1, intr-un anumc fel, dcsavarsit - sa fie insusi textul, Multiplicitatea deschisa, aleatoriul sunt transferate prin intermediul principiului comentariului de la ceea s-ar risca sa se spuna catre numarul, forma, masca, circumstanta repetarii. Noul nu consta in ceca ce c spus, ci in evenimentul reintoarcerii sale.

Cred ca exist. un alt prineipiu de rarefiere a unui discurs. EI este pan. la un anumit punet complementarul primului. E yorba de autor: intcles, desigur, nu ca fiind individul vorbitor care a pronuntat sau a scris un text) ci ca principiu de grupare a discursurilor, ca unitate ~i origine a semnificatiilor acestora, ca sediu al coerentei lor. Acest principiu nu actioneaza peste tot ~i niei in mod constant. Exista pretutindeni in jurul nostru a multime de discursuri care circula fara a-si datora scnsul ~i eficacitatea unui autor caruia sa-i fie atribuite; limbajul cotidian care dispare la fd de repede precum apare; decretc ~i contracte care au nevoie de semnatari dar nu de autor; retete tehnice care se transmit in anonimal. Dar in domeniile in care este 0 reguIii ca textelor sa Ii se atribuie un autor = literatura, filosofie, ~tiinla - se vede c. aceasta atribuire nu joaca intotdeauna acelasi rol. In ordinea discursului stiintific, In E vul Mediu, atribuirea unui autor era indispensbila, caci reprezenta un index de adevar. Se considera cii 0 propozitie i~i datoreaza chiar ~i valoarea stiintifica direct autorului. tn-

26

Ordinea discursului

cepand cu :ecolul ~I XVIII-lea, aceasta functie s-a estompat din ce m ce rna! mult in discursul stiintific. ea nu mai funqlOncaza acum decit pentru a da un nume unei teoreme,.unul efect, unui ~xemplu, unui sindrom.ln schimb, in ordm_ea discursului literar (~i incepand cu aceeasi epoca) functia ~utoruIUI S-a consohdat fara incetare: toate acele pove;tm, toate a~ele poeme, toate acele drame ~i comcdii care in Evul Med~u erau lasate sa circule intr-un anonimat cel puyn rel~lIv, lata ca. acu.m sunt puse in discutie ji Ii se cere Sa spuna de unde VIn, cine le-a scris. Se cere ca autorul sa dea s~a~a de unitatea textelor care sunt adunate sub numele lUI; ~I I se cere acestuia sa dezvaluie (sau macar sa posede) se~sul ascuns care le strabate; i se cere sa-si lege text~le de viata personals, de expcricntele traite, de istori. re.lac~re le-a vazut nascandu-se, Autorul este eel ce da nelinistitorului limbaj .1 fictiunii unitatea, punctele nodale de coerenta, insertia in real.

Stiu bine ca mi se va spune: .Dar aia vorbiri de acel autor pe care cri!ica II reinventeaza ulterior, dupa ce suroine moarte.a il cand nu mai ramane dedit 0 masa incalcitii de scneri mdescifrabi/e; e· necesar.i atunci pu/inii ordine in t?a!e aces tea; sunt n~cesare un proiect, 0 coerentd, 0 tematlea pe care le pretmdem de La constiint« ii viara unui autor, ce-l drert cam [iaiu. Dar aeeasta nu-l impiedio; pe autorul real sa fi exuuu intr-adeviir, acest om care izbucneste din mqlocul tuturor cuointelor uzate aducand in ele geniul sau ori dezordinea sa. «

. A nega existenta individului scriitor ~i inventator ar fi, d:~lgur, absurd. Dar cred ca, eel putin de la 0 anumita epoca mcoace, persoana care incepe sa scrie un text la orizon-

27

M icbel Foucault

tul caruia bantuie 0 virtuala opera, reia pe cont propriu functia autorului: ceea ce scrie ~i ceea ce nu scrie, ceea ce schiteaza chiar ~i cu tidu de ebo~a, de ciorna provizorie, ~i ceea ce va lasa nescris - pentru ca nu este interesant - tot acest joc al dilerentelor este prescris de [unctia-autor. Aceastii functie este fie preluata din epoca, fie rnodificata de scriitorul insusi, Caci el poate foarte bine sa rastoarne imaginea traditionala pe care 0 avem despre autor: in tot ceea ar fi putut spune, in tot ceea ce spune in fiecare zi, in fiecare clipa, scriitorul i~i decupeaza profilul inca tremurator al operei pomind tocmai de la 0 noua ipostaza a autorului.

Comentariul limita hazardul discursului prin jocul unei identita# care avea forma Tepetarii ~i a aceluiasi. Principiul autorului limiteaza acelasi hazard prin jocul unci identitati care are forma individualitJlii ~i a eu-Iui.

Ar trebui acum sa mai localiziim ~i un alt principiu de limitare in ceea ce numim nu stiinte, ci .discipline". Principiu de asemenea relativ ~i mobil. Principiu care ne ingaduie sa construim, dar dupa regulile unui joc strans,

Organizarea disciplinelor se opune in aceeasi masura comentariului ~i principiului autorului, Ea se opune principiului autorului intrucat 0 disciplina se defineste printr-un domeniu de obiecte, un ansamblu de metode, un corpus de propozitii considerate adevarate, un joe de reguli ~i de definitii, de tehnici ~i de instrumente: toate acestea constituie un soi de sistem anonim ce sta la dispozitia oricui vrea - sau poate - sa-l foloseasca, un sistem al carui sens ~i a carui validitate nu sunt legate de acela care se inclmplii sa-i fie inventator. Dar principiul disciplinei se

28

Ordinea discursului

opune .deopotriva comentariului. Intr-o disciplina, spre ~eoseblfe de comentariu, ceea ce e presupus de la bun l~cepUt nu este ~n sens care trebuie descoperir, nici 0 identuate care trebuie repetata; ci este ceea ce e necesar construirii de noi enunturi. Pentru a exista discipline, trebuie asadar sa existe posibilitatea de a formula oricit de multe propozitii noi.

Dar trebuie sa existe mai mult de atat; ~i farii lndoiala ca trebuie sa fie ceva in plus tocmai pentru a fi ceva in minus: 0 disciplina nu este suma a tot ceea ce poate fi spus adevarat cu privire la ceva; nu este nici rnacar ansamblul a tot ceea ce poate fi acceptat - cu privire la un dat - in virtutea unui principiu de coerenta ~i sistematicitate. Medicina nu este totalul adevarurilor despre boala; botanica nu poate Ii de~inita ca su.ma a 101Oror adevarurilor privitoare la plante. ~I aceasta din douii motive: mai intai, pentru cii bota~ica .~i ~e~icin~ ca or!care alta disciplina, cuprind at3.[ adevarun cat ~I eron, eron care nu sunt reziduuri sau corpuri straine, ci care au 0 functie pozitiva, 0 efieacitate istorica, un rol adesea indisociabil de rolul adevarurilor, tn al doilea rand: pentru a apartine botanicii sau patologiei, 0 pr,:,pozi5ie t~ebuie sa indeplineasca anumite conditii mai strtc[.e ~I mal complexe deca adevarul pur ~i simplu; sau, i~ ~mce caz trebuie sa indeplineasca ~i alte conditii, Propozrna trebuie sa se adreseze unui plan de obiecte determinat: de exemplu, incepsnd cu ultima perioada a secolului al XVII-lea, 0 propozitie era .botanica" numai daca privea stru.elOra vizibila a plantei, sistemul de asemandri apropiate ~I in~~piirtate ~Ie acesteia sau mecanica fluidelor ei (~i propozma nu mal conserva, asa cum inca se intampla in

29

Michel Foucault

secolul al XVI-lea, valorile sale simboli~e 1i ansamblul "d~ virtuti ~i proprietati recunoscute in antichitate )." Da.r! fara a apartine unei discipline, 0 proPoz.llle trebuie ~a utIlI:ez~ instrumente conceptuale sau tehnici de un tIp ?I.ne defm~t. incepand cu secolul al XIX-lea,. dad ~ pr?pozl\le punea m joe notiuni deopotriva. metaf~n~e, c~lItatIv~ jl substantiale (cum ar fi infundare, lichide infierbantatc ~.I ~ohde. uscate) ea nu mai era medicala, cadea in afara medlcl~Cl ~I lua v":loarea de Iantasma individuala sau de Imagene populara:

In schimb ea putea, ba chiar trebuia sa fad apel la nonuru eu t01U1 metaforiee dar cladite pe un alt model, de data aceasta functional ~i fiziologic (jritatia, inflamatia ~I de~enerescenta tesuturilor). ~i ar mal fi c~va: pentru a "a~af\l~e unei discipline, 0 propozitie trebuie sa se. ~oata" msc.ne intr-un anumit tip de orizont teoretic; e .s~flc,ent sa a~lntim ca incercarea de a gasi 0 limbs pnmmva - 0 tema recurenta ~i perfect acceptata pana in secolul al XVlll-lea-:devine in a doua jumatate a secolului al XIX-lea un monv suficient pentru a reduce orice discurs, nu spun la er?a~e; dar la himera si la visare, la 0 monstruozrtate lingvistica pur si simpl~. . ..... ..." _

In interiorul propriilor limite, fiecare ~Isc~plma recu noaste propozitii adevarate ~I false; dar ea. Impmge dmc~.- 10 de marginile sale 0 intreaga t~ratologle a cuno.~ter~l. Exteriorul unei stiinte este ~i mal mult da~ ~I n.'al pup~ populat dedit credem: desigur, exista exper.lenla ,m;dIata, temele imaginare 0 data cu care vm ~I dispar neIncet:t credinte imemoriale; dar poate ca acestea n~ ~unt eron In sensul strict fiindci eroarea n,:, poat~ surv~~ jl ~u se p.oate decide decit in interiorul unei pracnci definite; In schimb,

30

Ordinea discursului

in exteriorul acestei practici bantuie monstri a caror forma se schirnba odata cu istoria cunoasterii, Pe scurt, pentru a putea apartine ansarnblului unci discipline, 0 propozitie trebuie sa satisfaca exigenle complexe ~i greoaie.Inainte de a putea fi considcrau falsa sau adevarara, ea trebuie sa fie, cum ar spune Georges Canguilhem, "in adevar".

S-a pus adesea intrebarea: cum se face ca botanistii si biologii secolului al XIX-lea nu si-an dat seama ca ccea ee spunea Mendel era adevarat. Faptul a fost cu putinra intru cat Mendd vorbea de obiectc, punea in practica rnetode, se piasa intr-un orizont teoretic care crau straine biologiei timpului sau, Para indoiala, Naudin afirmase inaintea lui tcza ca trasaturilc ereditare sunt discrete; totusi, oricar de nou ~i de straniu va fi fost acest principiu, el putea face parte din discursul biologic macar ~i cu tiilu de enigma. Mendel insa, instituie caractcrul ereditar ca obiect biologic absolut nou, eu ajutorul unui filtraj care nu rnai fusese niciodata folosit: el desprinde caracterul ereditar de specie ~i de sexul care il transmite; iar domeniulln care-I observa este seria indefinit deschisa a genera\iilor, in care apare ~i dispare potrivit unor regularitari statist ice. Obiect nou Care reclama noi instrumente conceptuale ~i noi fundamente teoretice. Mendel spunea adevaru] nurnai ca nu era oln adevaru]" discursului biologic al epocii sale: obiectele ~i conceptele biologice se formau dupa alte reguli; au fost necesare 0 Intreaga schimbare de scara si desfa~urarea unui cu totul alt plan de obiecte In biologic pentru ca Mendel Sa intre in adevar ji prin urmare, pentru ca enunturile sale sa apara (In buna masurf] adevarate,

31

Michel Foucault

Adevarul lui Mendel era monstruos t ceea ce ficea ca stiinta sa nu poata vorbi despre el; In vreme ce Schleiden, spre exemplu, negand Inylin. secol al ~I~-Iea. sexualt~a~ea vegetala, dar dupa regultle discursului biologic, nu savar-

sea decat 0 eroare discipl~n~ta~ ..'

Este intotdeauna posibil sa spunem adevarul m spatiul unei exterioritati salbatice; dar nu suntem In adevar decat supunandu-ne regulilor unei .polilii" discursiv~ pe care trebuie sa 0 reactivam In fiecare dintre discursunle noastre.

Disciplina este un principi~ d~ control .al 'prod~c~rii discursului. Ea Ii [ixeaza acestuia din urma limite pnn )0- cui unei identitati care are forma unei reactualizari perrna-

nente a regulilor. .'

Ne-am obisnuit sa vedem in fecunditatea unui autor, in multiplicitatea comentariilor, In dezvoltarea unei discipline, tot atatea resurse infinite pentru creare~ de d,sc~r: suri. Se prea poate, dar toate acest~a nu sunt m mat mica masura principii de constrangere; ~I probabil cii nu ne vom putea da seama de rolullor po.zitiv ~i multil'lica~or dad .nu vom lua in considerare functia lor restncnva ~I constrangiitoare.

I 'in mod evident Foucault mizeaza aici pe sensul ecimologic a1 cuvantului monstru: .. monstruos" Sf zice despre ceea ~e n~ ~o~te fi definit altfel decit nstensiv, despre ceea ce ramfne neinteligibil, de necuprinsin categoriile discursului. tn limba [ranceza sugesna este, probabil. mai clar~ fiindca termenii latini m?nstro, -a.,! (~ arata, a 10- dica, a denunta) ~1 monstrum (monstru, obiect sau flln~ su~ran~tuTala) au generat pe montrer si, respectlv~ pe ~ns~re, termem a c:u:or inrudire este transparenta. Efectul retonc rruzeaza pe fap~u! (ahminteri discutabil) cO opera lui Mendel era, in epoca, 0 apaope absolut neinteligibilii. (n.t.)

32

Ordi1ltll discuTSului

Cred d exista un al treilea grup de proceduri care permit controlul discursurilor. De aceasta data nu mai e yorba de a stapini puterile pe care discursul Ie aduce cu sine ~i nici de a inlatura hazardul aparitiei sale; ci de a determina conditiile punerii sale In joe, de a impune un anumit numar de reguli aceluia care line discursul ~i, prin urmare, de a nu permite oricui accesulla el. 0 rarefiere, de data aceasta, a subiectilor vorbitori; nimeni nu va intra in ordinea discursului dad nu va satisface anumite exigente sau dacii nu este de la bun lnceput calificat sa 0 fad. Mai precis: nu toate zonele discursului sunt la fel de deschise ~i penetrabile; unele sunt vadit mai aparate (diferentiate ~i diferentiatoare) In timp ce altele par a fi deschise tuturor posibilitalilor ~i puse la dispozitia oricarui subiect vorbitor, f:ira nici 0 restrictie prealabila,

A~ vrea sa amintesc in legaturii cu acest fapt 0 anecdota care este atat de frumoasa incat ne e teama sa nu fie adevarata. Ea concentreaza intr-o singura figura toate constriingerile care actioneaza asupra discursului: cele care Ii limiteazii puterile, cele care Ii controleaza aparitiile aleatorii, cele care fac selectia subiectilor vorbitori. La lnceputul secolului al XVII-lea, Shogun-ul auzise cii superioritatea europenilor in materie de navigatie, comert, politics ~i am militarii se datora cunoasterii matematicii. EI dori sii-~i Insu~easca atat de pretioasele cunostinte, $i cum i se vorbise de un marinar englez care detinea secretul acestor discursuri miraculoase, 11 aduse pe acesta Ia palat si-l inchise aco- 10. Astfel, deprinse de la marinar invii\atura ~i cunoscu se-

33

Michel Foucault

cretul matematicii. Pastra intr-adevar puterea dobfndita ~i trai pana la adanci batrineti,

De-abia in secolul al XIX-lea au aparut matematicieni japonezi. Dar anecdota nu se opreste aici: ea arc ~i 0 latura europeana, Povestirea face din acest marinar englez, Will Adams, un dulgher care invatase geometrie Iiindca lucrase pc un santier naval.

Ar trebui oare sa vedem in aceasta poveste expresia unuia din marile mituri ale culturii europene ? Cunoasterii monopolizate ~i secrete a tiraniei orientale, Europa i-ar opune comunicarea universala a cunoasterii, schimbul liber al discursului.

Or, aceasta tema flU rezista, bineinteles, unui examen atent. Schimbul ~i comunicarea sun! figuri pozitive care actioneaza in interiorul unor complexe sisteme de restriclie; ~i cu siguranta cO ele nu ar putea functiona independent de acestea din urma, Forma cea mai superficial. ~i cea mai vizibila a acestor sisteme de restrictie se constituie in ceea ce am putea regrupa sub numcle de'ritual; ritualul defineste calificarea necesara indivizilor care vorbesc (si care in jocul unui dialog, al intrebarii sau al recitarii, trebuie sa ocupe 0 anumita pozitie ~i sa formuleze un anum it tip de enunturi); el defineste gesturile, comportamentele, circumstantele li intreg ansamblul de semne care trebuie sa acompanieze discursul; in sfiir~it, ritualul fixeaza eficacitatea presupusa ori impusa a cuvinrelor, efectullor asupra indivizilor carora Ii se adreseaza precum si limitele valorii lor constrangatoare. Discursurile religioase, judiciare, terapeutice, in parte ~i discursurile politice, nu sun! deloc disociabile de aceasta instaurare a unui ritual care deterrnina

34

Ordinea discursului

pent~ subiec5ii vorbitori atat proprietati singulare cat ~i rolun convemte.

. De 0 Iunctionare partial diferita beneficiaza .societatile de discurs". care au functia de a conserva sau de a pro?uce. d,scursu~,: faciindu-Ie s~ circule doar intr-un spatiu inchis, transmitandu-le nurnai dupa reguli stricte in asa fel incit detinatorii acestor discursuri sa nu fie deposedati de ele in actul transmiterii. Putem recunoaste un model arhaic al .societalii de discurs" in acelc grupuri de rapsozi care aveau stiinta recitarii sau, eventual, varierii si transformarii roemelor; aceasta ~tiin\a, chiar dad avea c; scop 0 recitare ~n ccle din urma rituala, era adapostita, pazita li pastrata mtr-un grup determinat prin intermediul exercitiilor de memone - adesea fuarte complexc; ucenicia perrnitea accesulla un grup li la un secret pe care recitarea il manifesta dar nu il divulga; rostirea si ascultarea nu-si puteau

schimba rolurile. ' ,

Bineintcles, nu mai exista asemenea .societali de discurs" cu acel joc ambiguu al secretului ~i divulgarii. Dar sa nu ne lasam inselati: chiar ~i in ordinea discursului adevarat, ~hiar li in ordinea discursului publicat ~i eliberat de once ritual, inca seo.mai exe~cita forme de apropriere a secretului ~I de non-intersanjabilitate, Actul de a scrie asa cum este institutionalizat astazi prin carte, sistem de editare ~i .personaj al scriitorului, se proctuce intr-o "societate de discurs" probabil mai difuza dar nu mai putin constriing~t~~r~: Di~eren.la pe care scriitorul a opune neincetat actlVltapl oricarui alt subiect vorbitor sau scriitor, ~i caracterul intranzitiv pe care il atribuie discursului sau singularitatea fundamentala pe care 0 acorda - de multa

35

Michel Foucault

~c;.me dej.a - .scriiturii", disimetria afirmata intre .creatie ~I oncare alta utilizare a sistemului lingvistic toate ~cestea ma~~festa implicit (~i rind de altfel sa readuca in jocul practicilor) existenta unei anumite .societa~ de disc.urs". Dar exista multe alte societati de discurs care functlone~a dupa un cu totul ~It mo?el, potrivit unui alt regim de masun de excludere ~I de divulgare: sa ne gandim I. secretu] tehnic sau stiintific, sa ne gandim la formele in care este transmis ~i in care circula discursul medical· sa ne gan.dim la cei care si-au apropriat discursul econom'ic sau POI.tIC.

Soar parea 0 .doctrinele" (religioase, politice, filosofice) sunt exact inversul .societatilor de discurs" : in acest~a .dm u~ma nurnarul indivizilor vorbitori tindea sa fie III~lItat c~la~ ~ca n~ era fix; iar discursul nu putea fi trans~IS d~cat m mtenoru~ g~?~.lui. Doctrina, dimpotriva, ~,?de s.a se propage; iar mdl~lzlI, care pot fi oricit de multi, I~I definesc apartenenta r~clproca tocmai prin punerea in com~n.a unura ~I a~e!u~a~1 ansamblu de discursuri. In aparenta.: sl":~ra conditie impusa este recunoasterea acelorasi a.devaru.n .~I acceptarea unei reguli - mai mult sau mai putm flexibile - de conformitate cu discursurile validate. ceea ce ar insemna ca doctrinele nu ar mai fi atat de diferite de disciplinele ~tiintifice, iar controlul discursiv ar privi d?ar forma sau con~utul enunnilui, ~i nu subiectul vorbitor, Or, apartenenta 'doctrinala pune in cauza arat enuntul cat ~i subiectul vorbitor, unul prin intermediul celuilalt. Este pus in cauza subiectul vorbitor pornind de la enu~t asa cum 0 demonstreaza faptul cii, de indata ce un subiect formuleaza unul sau mai multe enunturi neasimi-

36

Ordinea discuTSului

labile, se declanseaza procedurile de excludere ~i mecanismele de respingere; erezia ,i ortodoxia nu tin doar de 0 exagerare fanatica a mecanismelor doctrinare ci apartin acestora din urrna in mod fundamental. Invers, doctrina pune in cauza enunturile pornind de la subiectii vorbitori in masura in care orice doctrina se arata a fi semnul, manifestarea ~i instrumentul unei apartenente prealabile - apartenenta de clasa, de statut social sau de rasa, de nationalitate sau de interese, de lupta, de revolra, de rezistenta sau de acceptare. Doctrina leagil indivizii de anumite tipuri de enuntari, interzicmdu-le in consecinta pe toate celelalte; iar pe de alta parte, doctrina utilizeaza anumite tipuri de enuntari pentru a lega indivizii intre ei ~i, prin aceasta, pentru a-i diferentia de toti ceilalti. Doctrina efectueaza 0 dubla aservire; a subiectilor vorbitori la discursuri, ,i a discursurilor la grupul, eel putin virtual, al subiectilor vorbitori.

In sf:ir,it, la 0 scars mult mai mare, trebuie sa recunoastem mari divaje in ceea ce am putea numi aproprierea I socials a discursurilor. In zadar este educatia instrumentul eu ajutorul caruia, de drept, orice individ poate avea acces (inrr-o societate ca a noastra) la orice tip de discurs; de fapt, se stie ca in modul ei de distribuire, in ceea ce permite ~i in ceea ce interzice, ea urmeazii directiile

1 Termenul .apropriere" trebuie Inteles in dublul sOu sens: de adecvare in vedere unui SCOP, ,i de insusire, de luare in srapinire sau propri~ate: Fou~u;lt inte1ege prin .aproprierea socia~ a discur~rilor" atat 0 mstipamre asupra acestora (de titre anumue categoru de indivizi) cit Ii 0 adaptare funclionala a discursurilor (in scopul de a aservi indivizii). (n.t.)

37

Michel Foucault

mareate de opozitiile, disrantele ~i luptele soeiale. Oriee sistem de educatie este 0 maniera politica de a mentine sau de a modi fica aproprierea diseursurilor (odata cu puterile ~i cunoasterile pe care acestea Ie implies).

Imi dau foarte bine seama cii este 0 separare foarte abstracta cea pe care tocmai am facut-o intre ritualuri ale vorbirii, societati de discurs, grupuri doctrinale si aproprieri sociale. Toate acestea sunt de obicei legate intre ele, dand nastere unor mari edificii care asigura distributia subiectilor vorbitori in diferite tipuri de discurs ~i aproprierea discursurilor la anumite categorii de subiecti, Sa spunem intr-un cuvant ca aici avem de a face eu marile proceduri de aservire a discursului. In cele din urrna, ce altceva este un sis tern de invatamant dad nu 0 ritualizare a vorbirii; dad nu 0 fixare a ~olurilor !i 0 calificare a subiectilor vorbitori; daca nu constituirea unui grup doctrinal, fie el ~i difuz; dad nu a distributie !i 0 apropriere a discursului ~i a puterilor ~i cunoasterilor sale? Ce altceva este scriitura (aceea a .scriitorilor") dad nu tocmai un asemenea sis tern de aservire, avand probabil forme intrucitva diferite, dar caruia ii putem recunoaste aceleasi mari scandari? Sistemul judiciar ~i sisternul institutional al medicinei nu sunt oare ~i ele, rnacar sub anumite aspecte, tot astfel de sisteme de aservire a discursului ?

Ma intreb daca, prin interrnediul anumitor teme, filosofia nu a venit in intampinarea acestor jocuri de limitari ~i de excluderi, pentru a le raspunde si, poate chiar pentru a Ie consolida.

38

Ordinea discursului

Pentru a Ie raspunde mai intai, propunand 0 rationalitate imanenta ca principiu al desfasurarii lor ~i un adevar ideal ca lege a discursului, re1nnoind astfel 0 etica a cunoasterii care nu promite adevarul decat dorintei de adevar ~i puterii de a-I gandi.

Pentru a Ie consolida, apoi, printr-o denegare ce se adreseaza de data aceasta realitatii specifice a discursului In general' .

De cand au fast respinse jocurile ~i comertul sofistilor, de cand au fast reduse 1. tacere (rnai mult sau mai pulin categoric) paradoxurile acestor jocuri, s-ar parea ca gandire. occidentala a vegheat ca discursul sa ocupe un loc cat mai mic cu putinta intre gandire ~i vorbire; s-ar pare. d a vegheat ca discursul sa apara doar ca un aport oarecare intre a gandi ~i a vorbi; ar f yorba despre a gandire inves-

1 Sic! .qui porte [ ... ] sur ia realite specifique du discours en general. " Aceasra formula oximoronica ~i vag paradoxala nu eraleaza 0 contradictie logica ci, mai curand, 0 redundanu retorica. [nrr-adevar, toate discursurile sunt discursuri intrucat cad sub un gen comun; dar, in genere, orice discurs (adica toate discursurile) lnseamna (si) altceva decir a gandi sau a vorbi. Prin urmare avem de a face aici ell 0 relatie de incluziune in care genu I se arata a f 0 specie in raport eu un gen nmai mare". A~a cum 0 dovedeste paragraful urmftor, in sintagrna .,realitatea specified a discursului in general", specificul se [udeca in raport eu gandirea ~i vorbirea iar generalul in raport eu singularitalile accidentale ale discursurilor. (n.t.)

2 Pare a fi 0 alta aluzie la dialogul platonieian In care arta sofistului e definita, sub un anumit aspect al ei ea mesresug al negctului de cunostinte, al comertului cu argumente si inva~aturi. (SQfistul. 224c 2253, in Piaton - Opere, vol VI, Ed. $tiinlific:l Ii Enciclopedica, 1989). (n.t.)

I

~

39

Michel Foucault

mantata cu toate insemnele ei, 0 gandire pe care cuvintele o fac vizibila: sau, invers, ar fi producerea unui efect de sens prin punerea impreuna a structurilor limbii.

Aceasta straveche eliziune' a realitatii discursului In gandirea filosofica a luat numeroase forme In decursul istoriei. Foarte recent ea a fost regasita sub aspectul mai multor teme care ne sunt familiare.

Soar putea ca lnsa~i tema subiectului fondator sa permita eliziunea realitatii discursului. tntr-adevar, subiectul fondator e insarcinat sa anime formele goale ale limbii direct prin intentionalitatea lui. EI este cel care lnfrange iner~a ~i opacitatea lucrurilor vide ~i sesizeaza, prin intuitie, sensul care se afla In ele; tot el este acela care intemeiaza, din afara timpului, orizonturi de semnificatii pe care apoi istoria nu va mai avea deca sa Ie expliciteze, si- in care propozitiile, stiintele, ansamblurile deductive i~i vor gasi in ultima instanlii intemeierea. tn raportul sau cu sensul, subiectul fondator dispune de semne, marci, amprente, caractere. Dar, pertru a Ie manifesta, pentru a le face vizibile, el nu e nevoit sa tread prin instanta singulars a discursului.

T emei subiectului fondator Ii corespunde 0 alta, care joaca un rol analog: tema experientei originare. Aceasta presupune ca la baza experientei (chiar ~i inainte ca expe-

1 Termenii elider ~i elision - ca de altfel ~i corespondentii lor rommesti .. a elida" ,i ",eliziune" - au un sens specific: suprimarea vocalei finale a unui cuvdnt inaintea vocalei initiale a cuvsntului urmator. Provenind din latinescul elido, -ere, ei pot fi folositi cu sensul etimologic de .. scoatere eu foqa", suprimare. ~ntrebuintare~ lui elision cat ~i a lui elider. este 0 optiune terminologies a autorului pe care am respectat-o traduclnd prin .. eliziune", respectiv ,.a elida". (n.t.)

40

Ordinetl discursului

rienta sa se configureze intr-un cogito), ar exista niste semnificatii prealabile, intr-un anumit fel deja spuse, care ar strab~te lumea, ar dispune-o jur lmprejurul nostru ~i ar de~c~,~e-o de la bun inceput catre un soi de recunoastere priminva, tn felul acesta 0 complicitate iniliala cu lumea ar lntemeia pentru noi posibilitatea de a vorbi despre ea, In ea, de a 0 desemna ~i de a 0 numi, de a 0 judeca ~i de a 0 cunoaste in cele din urma In forma adevarului, Dad exista discur~, ce altceva poate fi acesta in legitimitatea lui, daca nu 0 discrete lecturii? Lucrurile murmura deja un sens pe care limbajul nostru nu mai are altceva de facut decit sa-l dezviiluie; ~i acest limbaj, Inca de la cel mai rudimentar proiect al sau, ne vorbea deja des pre 0 fiinlii a carei nervura o constituie,

Cred ca un alt mod de a elida realitatea discursului este te~ medierii universale: ~i aceasta in ciuda aparentelor. Caci, I~ 0 prima vedere, s-ar zice cii faptul de a regasi peste tot rmscarea unui logos care ridica toate singularitatile la rangul de concept ~i care permite constiintei imediate sa desf~oare In cele din urma intreaga rationalitate a lumii, inseamna tocmai punerea discursului In centrul speculatiei, Insa, la drept vorbind, acest logos nu reprezinta decat un discurs deja tinut sau, mai curand, lucrurile inseIe ~i evenimentele sunr acelea care se transforms pe nesimlite in dis.curs pe masurii ce desf~oarii secrerul propriei lor esente; discursul nu mai este deca reflectarea unui adeviir care asista la propria sa nastere; ~i cand, in sfar~it, totul poate lua forma discursului, cand totul se poate spune ~i discursul se poate spune cu privire la orice, este din cauzii ca lucrurile si-au manifestat ~i si-au schimbat intre ele sen-

41

Michel Foucault

sui, putand din acel moment sa se reintoarci in interioritatea tkuta a constiintei de sine.

lntr-o filDsDfie a ~ubiectului iondator, intr-o filosofie a experientei originare si intr-o filosofie a medierii universale, discursul nu e nimic mai mult decit un joc: de scriitura in primul caz, de lectura in eel de al doilea, de schimb in al treilea; si acest schimb, aceasta lectura, aceasta scriitura nu pun in·jDc decat semnele. Asdel, discursul se anuleaza in realitatea sa pundndu-se in ordinea semnificantului.

S-ar parea ca nici .0 civilizatie nu a Iost mai respectuoasa cu discursul decat civilizatia noastra, Unde i s-a acordat discursului un loc mai important si 0 mai mare demnitate? Unde a fost el mai complet universalizat ~i - s-ar spune - mai radical eliberat de constrangeri? Ori, mi se pare cii sub aceasta aparenta venera lie a discursului, sub aceasta aparenta logofilie se ascunde un fel de teama, T otul se petrece ca ~i cum diverse interdictii, baraje, praguri ~i limite ar fi Iost dispuse in asa fel incat marea proliferare a discursului sa poata fi stapinita, macar in parte; in asa fel incat sa i se epuizeze acele resurse periculoase si in asa fel incat dezordinea sa-i fie ordonata in figuri care exclud incontrolabilul: totul se petrece ca ~i cum s-ar fi incercat pana ~i stergerea oricarei urme de iruptie a discursului in jocurile gandirii ji limbajului. Exista, fara indoiala, in societatea noastra - si, imi inchipui, in oricare alta - .0 prDfunda logofobie, un fel de teama surda de aceste evenimente, de aceasta masa de lucruri spuse, .0 teama de tot ce poate fi violent, discontinuu, agresiv, dezordonat ~i periculos in aparitia enunturilor, in fine, 0 teama de acest vuiet nesfarjit si dezordonat al discursului.

42

Ordinea discursului

. ~i daca vrem - nu spun sa inlaturam aceasta teama _ c~ sa-i analizam conditiile, regulile ji efectele, atunci cred ca e n:~esar s~ luam. trei decizii pe care gandirea noastra le refuz~ mtrucatva (~1 care cDr~spund celor trei grupuri de func\u desprc care am vorbit). sa repunem in discutie VDIlI!. noastra de adevar ; sa restituim discursului caracrsrul sa~ de evcn~ment; sa suspendam in sfar~it suveranitarea semfllfIcantulUl.

Acestea sunt sarcinile sau mai degraba citeva dintre temele care calauzesc ceea ce ~ vrca sa fac aici In anii care vm. Pute;" ~epera a~um cateva exigente de metoda,

. Mal intai, un pnncipru de inversare: aCDID unde tradina recunDa~te su~sa discursurilor, principiul proliferarii ji contmUlta\u lor, in acele fl~un c.are p~r ~ juca un rol pozi- 11;' (precum flgura autorului, a disciplinei, a vointei de adevar) trebuie .sa. recunoa~te~ mai d~graba jocul negativ al unui decupaj ~I al uner rarefieri a discursulu].

Dar, 0 data reperate aceste principii de rarefiere 0 ~ata ce am incetat sa le consideram instante fundamen;alc ~I creatoa~e, Dare ce am mai putea descoperi in spatele IDr? Ar trebUl. Dare sa adrnitem plenitudinea virtuah a unei lumi de netntreruprs discursuri ? Aici va trebui sa introducern alte principii de metoda,

Un principiu de disco~tinuitate: a spune ca exists sisteme de rarefl~re nu e echivalent cu a spune ca in spatele acestora .sau dl~colD de ele s-ar intinde un discurs nelimitat, c~n~muu ~I mut, reprimat ~i refulat, ~i pe care noi ar trebui sa-l aducem la suprafau redindu-i, in sfar~it, cuvin-

I

l

43

Michel Foucault

tul. Nu trebuie sa ne imaginam un ne-spus sau un ne-gandit care strabate lumea intersectandu-se cu toate formele ei ~i cu toare evenimentele ei, ~i care ar trebui in sfa~it rostit sau gandit. Discursurile trebuie tratate ca practici care se intersecteaza, se juxtapun uneori, dar care pot la fel de bine sa se ignore sau sa se excluda reciproc.

Un principiu de specificitate: a nu transforma discursuI intr-un joe de semnificatii prealabiIe. A nu ne imagina cii lumea ne arata un chip lizibil pe care noi n-am mai avea decat sa-l citim; ea nu este complicele cunoasterii noastre; nu exista providenn discursiva care sa 0 predispuna in favoarea noastra. Trebuie sa concepem discursul ca violenta asupra lucrurilor, in orice caz, ca 0 practica pe care le-o impunem; iar evenimentele discursului i~i gasesc tocmai in aceasta practica principiul regularitatii lor.

A patra regula, cea a exterioritatii: sa nu incerdim sa gasim cu orice pret un nueleu interior ~i ascuns al discursului, miezul unei gandiri sau al unei sernnificatii care s-ar manifesta in el; ci, pomind de ladiscursul insusi, de la aparitia ~i regularitatea lui, sa incercam ss-i determinam conditiile exteme de posibilitate, adicii ceea ce face posibila - ~i li~iteazii totodata - seria aleatorie a evenimentelor discursive.

Patru notiuni trebuie asadar sa ne serveasca drept principiu regulator al analizei: eveniment, serie, regularitate ~i conditie de posibilitate. Se observa cii ele se opun, termen cu termen, altor patru notiuni: evenimentul creatiei, seria unitatii, regularitatea originalitatii, ~i conditia de posibilitate semnificatiei, Aceste patru ultime notiuni (semnificatie, originalitate, unitate, creatie) au dominat istoria

44

Ordinea discursului

tradilion~a a ideilor in asa fel incat, intr-un asentiment general, obiectul ce_rcetarii era momentul creatiei, unitatea u.n:1 ?p~r~, a uner epoci sau. a unei teme, marca originalitatn individuale, comoara mepuizabila a semnificatiilor pierdute.

A~ mai adauga doar doua observatii, Una dintre ele priveste istoria. Se pune adesea in seama istoriei contemporane faptul de a fi retras privilegiile acordate odinioara evenimentului singular ~i de a fi fiicut sa apara structurile de lunga durata, Neindoielnic. Totusi, nu sunt foarte sigur ca munca istoricilor se va fi orientat chiar in aceasta direclie. Sau, mai curand, nu cred eli intre localizarea evenimentului ~i analiza de lungs durata ar exista ceva de felul unei ratiuni inverse. S-ar parea ca, dimpotriva, putem vedea cum se contureaza fenomene masive cu forla seculara sau plurisecul~ra, dincolo de batalii, de decrete, de dinastii ~i de adunari nationale, tocmai restrangand la maxim miezul evenimentelor ~i irnpingand puterea de decizie a analizei is.torice _pana la mercuriale, acte notariale, registre de parohie, arhive portuare urmarite an de an ~i saptamana de saptamana. Istoria, asa cum este practicatii astazi, nu se abate de la evemmente; dimporriva, extinde campul de evenimente, .descoperii n~incetat in ~Ie straturi mai superficiale sau rna! profunde; izoleaza nOI ansambluri in care evenimentele sunt uneori numeroase, dense ~i intersanjabile, alteori rare ~i decisive: de la variatii de preturi cvasi-cotidiene se trece la inflalii seculare. Dar important este cii istoria nu ia in considerare un eveniment fara a-i defmi seria din care face parte, fara a specifica modul de analiza care determina acea serie, fiira a cauta sa cunoasca regularitatea

l

45

Michel Foucault

fenomenelor ~i limitele probabilitatii ap~ri~iei lor, fara a examina inflexiunile ~i alura curbei de vanane a evemm~ntelor fara a incerca sa determine conditiile de care depind evenirnentele. Bineinteles, istoria nu mai cauta de mult s' 'nleleag. evenimentele.prin~r-un j~c. d,e cauze ~i efecte In unitatea inform. a unei man devemn, m mod vag omogena sau ierarhizata cu duritate; dar aceasta nu pentru a gasi structuri anterioare, straine, ostile evenimentului. Ci pentru a stabili serii diverse, 'ncruci~at~, adesea divergente, d~~ niciodata autonome, care permit circumscnerea .loculUl evenimentului, lirnitelor hazardului sau, conditiilor aparitiei lui. .'

Notiunile fundamentale care se lmp~n acu~ nu mal sunt aeelea de constiinta ~i continuitate (si corelativele lor: problemele libertatii ~i cauzalitatii) ~i n~ci acdea" de semn ~i structuri. Ci sunt evemmentul ~l se~ ra irnpreuna c~ jocul notiunilor de care sunt legate: regulantate, haz.ard,. discontinuitate, dependenta, tra~sf~rmare; ~l tocmai ~nn intermediul unor astfel de nonuru, analiza discursurilor ~ asa cum 0 gandesc eu ~ e le!lata de nlUnca" efectiva a .istori~!lor ~i, desigur, nu de temattc~ tra~l\lo~ala pe care Iilosofii de ieri 0 mai considers inca istona "vIe".

Dar chiar prin specificul ei, aceasta analiza pune pr~bleme filosofice sau teoretice, dupa cat se pare foarte senoase. Dad discursurile trebuie sa fie tratate in p~imul rand ca ansambluri de evenimente discursive, atunci ce statut trebuie sa-i acordam acestei notiuni de eveniment pe care filosofii au luat-o In considerare atat de rar? Binei~\ele~, evenimentul nu este nici substanta, nici acci~ent, nici cal~tate, nici proces; evenimentul nu este de ordinul corporali-

46

Ordinea discursului

talii. ~i totusi, nu e deloc imaterial; intotdeauna eI are un efeet (sau esre un efeet) la nivelul materialintii, evenimentul i~i gase~te locul ~i consta In relatia, coexistenta, dispersia, amestecul, acumularea, selectia unor elemente materiaIe; nu este nicidecum actul sau proprietatea unui corp; eI se produce intr-o dispersie materials ca efect al ei. Yom spune ca filosofia evenimentului ar trebui sa se indrepte In diree\ia aparent paradoxala a unui materialism al incorporalului.

Pe de alta parte, dad evenimentele discursive trebuie incadrate In serii omogene dar discontinue unele In raport cu altele, ce statut ar trebui sa-i acordam acestei discontinuita\i? Bineinteles d nu e vofba de suceesiunea unor momente de timp, nici de pluralitatea diversilor subiecti ganditori; este vorba despre cezurile care scindeaza momentul ~i disperseaza subiectul intr-o pluralitate de pozitii ~i de functii posibile. 0 astfel de discontinuitate afecteaza ~i invalideaza cele mai mici unitati traditional recunoscute sau unitatile cel mai dificil contestate: rnomentul temporal ~i subiectul. Iar dedesubtullor ~i independent de ele, trebuie sa concepem intre aceste serii discontinue relatii care nu sunt de ordinul succesiunii (sau al simultaneitnii) intr-o constiinta (sau in mai multe); trebuie sa elaboram, in afara oricarei filosofii a subiectului ~i a timpului, 0 teorie a sisternaticirarii discontinue. tn sfar~it, chiar daca e adevarat ca fiecare dintre aceste serii discursive si discontinue au ~ intre anumite limite ~ 0 regularitate proprie, totusi, fara indoiala ci nu mai e posibil sa stabilirn intre elernentele care Ie constituie nici 0 legatura de cauzalitate mecanicl sau de necesitate ideala. T rebuie sa acceptam introducerea

47

Michel Foucault

aleatcriuhii' ca 0 categorie a producerii evenimentelor. ~e face simtita ~i aici absenta unei teorii care sa permita gand,-

rea raporturilor dintre hazard ~i gandire. . .

In ~a fel mcat, chiar ~i in eel n:'ai n:'1C .de~ala) p~ care ne propunem s~-I int~oduce~ in istona ,de,lor_ <,~I care consta in a considers discursurile - nu reprez~ntanle car~ pot exista in spatele discursurilor - drept seru ~e~late ~I distincte de evenimente), in orice astfel de decalaj ~-~ tea~ ma ca va trebui sa recunoastern ceva de felul unui rmc (~I, poate, odios) mecanism care ne pern:'ite sa pune~ h~~.ardul, discontinuul ~i materialitatea -:hlar la baza ~and'.n':

Triplu pericol pe care 0 anumita form~ de Iston~ mcearca sa-I evite povestind desf~rarea c~ntmua a un~1 ~e: cesitati ideale. Trei notiuni care ar trebui sa ne perml~ sa legam practica istoricilor de i~toria sistemelor de gandlre2. Trei directii pe care va trebui sa Ie urmeze munca de elaborare teoretica,

*

I Am tradus alia (substantiv masculin cu sensul de eveniment im revizibil sinonim cu hasard) prin .aleatoriul". Astfe~ .aleat?riuf· este acea categoric care p~~~te relev~rea caracterului ... empm~1 contingent, istoric al producerii discurs~rilor ... Al~ton~l. trebuie inteles in sinonimie perf~.ti cu ~az~~ullO s~nsul COl 1a ongme~ .aparitiei discursurilor.Ia ongmea gandiril trebuie cauta~ structu.n rstorice cu valabilitate locaI.,i nu 0 st ructurd absoluti. Discursurile sunt evenimente a ciror apari~e e determinata de eeea. ce Fou~ault numeste .apriori-ul istoric" (L'arrheoioglt dM '.VOlr, Galhmard, 1969, pp. 166-173). (n.I.)

2 Fiind ales I. Collge de France, Foucault opteazi pentru aeeasti titulatura a catedrei sale: "I'hisloire de'syslme' de pen, .. ". (n.I.)

48

Ordinea d~luj

Urmand aceste principii ,i referiodu-mii la aces! orizont, analizele pe care imi propun sale fae se grupeaZi in doua ansambluri. Pe de 0 parte, ansamblul .critic· care utilizeaza principiul de inversare: este 0 incercare de a circumscrie formele de excludere, de limitare, de apropriere despre care am vorbit mai devreme; este 0 mcercare de a arata cum s-au format acestea, caror nevoi au raspuns, cum s-au modificat ~i deplasat, ce constrangeri au exercitat in mod efectiv, in ce masura s-au modificat. Pe de alta pane, ansamblul .genealogic· care utilizeaza celelalte trei principii: cum s-au format seriile de discursuri (prin intermediul sau In pofida acestor sisteme de constrsngeri): care a fost norma specifics a fiecarei serii ~i care au fost conditiiIe aparitiei, cresterii ~i varierii lor.

Mai intii, ansamblul critic. Un prim grup de analize s-ar putea referi la ceea ce am desemnat ca fiind ca functii de excludere, Cu un alr prile], am studiat una din aceste functii de-a lungul unei perioade istorice determinate: era vorba des pre delimitarea nebuniei de ratiune In epoca clasica. Mai tarziu, am putea incerca sa analizam un sistem de interdictii impuse limbajului: acelea care privesc sexualitatea, incepand din secolul al XVI -lea ~i pana in secolul al XIX-lea; ceea ce, desigur, n-ar insemna sa vedem cum au disparut aceste interdictii in mod treptat ~i spre fericirea noastra; ci, ar insemna sa vedem cum s-au rearticulat ~i cum s-au deplasat ele de la 0 practica a mirturisirii - in care conduitele interzise erau clasate, ierarhizate in eel mai explicit mod - pana la aparitia mai intai timida ~i destul de intiirziata a tematicii sexuale in medicina ,i psihiatria secolului al XIX-lea; bineinteles acestea nu sunt decit re-

"~

M iebel Foucault

pere simbolice, dar ne dau suficiente motive pentru a banui ca accentul nu cade mereu in acelasi fel !i d interdictiile nu au avut dintotdeauna rolul pe care ni-I irnaginam,

A! vrea sa rna ocup mai intai de eel de-al treilea sistem de excludere. ~i 11 voi examina in doua feluri. Pe de 0 parte, a! vrea sa incerc sa arat cum s-a constituit si, de asemenea, cum s-a reiterat, deplasat ~i transformat optiunea pentru acest tip de adevar inauntrul caruia suntem prinsi, dar pe care 11 reinnoim neincetat; rna voi pIasa mai intai in epoca sofisticii, la inccputul ei 0 data cu Socrate sau macar cu opera platoniciana, pentru a vcdca in ce fel discursul eficace, discursul ritual, discursul incarcat cu puteri si pericole s-a ordonat putin cite putin intr-un partaj intre discurs adevarat si dis curs fals. Mi voi plasa apoi la cumpana dintre secolele al XVI-lea ~i al XVII-lea, atunci cind aparea - in Anglia mai ales - 0 !tiin\i a privirii, a observatiei, a constatarii, 0 anume filosofie naturala indiscutabil legata de noile structuri politice ~i de ideologia religioasa: 0 forma neindoielnic noua a vointei de adevar, In sfar~it, al treilea punct de reper va fi inceputul secolului al XIX-lea cu marile acte fondatoare ale stiintei moderne: formarea unei societati industriale ~i ideologia pozitivista care a inSOle!te. Trei sectiuni in morfologia vointei noastre de cunoastere, trei etape ale filistinisrnului nostru.

Mi-ar placea sa reiau aceeasi problema sub un cu totul alt unghi: sa maser efectul unui discurs cu pretentii stiintifice - discurs medical, psihiatric, discurs sociologic de asemenea - asupra acelui ansamblu de practici ~i de discursuri prescriptive care constituie sistemul penal. Studiul

50

Ordinea discursului

expertizelor psihiatrice ~i al rolului lor in penalitate' va servt drept punct de plecare !i material de baza pentru aceasta analiza.

Din aceeasi perspectiva critics, dar la un alt nive! ar trebui sa facem analiza procedurilor de limitare a discursului, proceduri ca acelea pe care le-arn desemnat mai devreme: principiul autorului, al comentariului ~i al disciplinet. Din aceasta perspectiva, putem lua in considerare un ~numlt numar de studii. Ma gandesc, de exemplu, la 0 anaItza care s-ar refen la istori .. medicinei intre secolele al XVI-lea ~i al XIX-lea; analiza care arinsemna nu atat indicar~a descoperi.~lor facute ~i a conceptelor utilizate, cat sesl~area. fel.u~Ul m care au fost introduse principiul autorului, pnnclP.lUl comentariului ~i principiul disciplinei in construirea discursului medical ~i a acelor institutii care il suporta, il transmit ~i il consolideaza; ar fi vorba de a intelege cum s-a exercitat principiul marelui autor: Hippocrate, Galien bineinteles, dar de asemenea Paracelsus, Sydenham sau Boerhaave; cum s-a exercitat pana tarziu in secoluI al XIX -lea, practica aforismului si a comentariului c~?:l a. fost ea inlocuita p~\in cate putinde practica acumu~ lam ~l culegern de cazun, de studiul clinic pe un CO2 concret; in sfiir~it, ar fi vorba de a intelege cum s-a constituit

t In n:'od ev~,!,~ analiza despre care vorbeste Foucault corespunde proiectului ~n SNroeilJer et P""ir, cartea care apare in 1975 (adoci Ia p.a?,,~, distaD" ~e.L'orJre .dN discoNrs).ln pasajul de fa" termenul /'inaIit~ este folosir on acee"'i' acceptiune ca ~i in A sN/,rtWeghe~ p .~ pedeps~ anum~ rep:ezentind fenomenul punitiv la scara SOCleti\l" Aceasta .penal'tate are oarecum sensul de politicl penal1 (cf. A Sll/'!awgh..,I. ptlkpsi, Humanitas, Buc~, 1997, p, 43, nota Mariw loan), (n.t)

51

Michel Foucault

medicina, sprijinindu-se mai lnta; pc istoria naturals, apoi pc anatomic ~i biologic.

Am putea lua In considerare, de asemenea, modul In care critica ~i istoria literars a secolelor al XVIII-lea ~i al XIX-lea au instituitJersonajul autorului ~i figura operei, utilizand, modifican ~i deplasind procedee ale exegezei religioase, ale criticii biblice, ale hagiografiei, ale "vie\ilor" istorice sau legendare, ale auoobiografiilor ~i ale memoriilor. Ar fi de asemenea necesar sa studiern cmdva rolul pe care-I joaca Freud In cunoasserea psihanalirica, rol de bUM seama foarte diferit de eel allui Newton In fizicii (si de eel al oricarui lntemeietor de disciplina); rol diferit in aceeasi masurii ~i de eel pe care 11 poate avea un autor In canpul discursului filosofic (chiar In cazul in care respectivul autor sta - precum Kant -Ia origine.a unui alt mod de a filos~f~).

lata asadar cateva proiecte pentru aspectul critic al sarcinii noastre, pentru analiza instantelor controlului discursiv. Cat despre aspectul genealogic, acesta priveste formarea efectiva a discursurilor fie intre limitele controlului, fie In afara lor, fie, eel mai adesea, ~i de 0 parte ~i de alta a delimitarii. Critica analizeaza procesele de rarefiere dar ~i de regrupare ~i unificare a discursurilor; genealogia studiaza formarea lor deopotriva dispersata, discontinue ~i regulata. La drept vorbind, cele doua aspecte nu sunt niciodata complet separabile. Nu se poate spune cii existii, pe de 0 parte, formele de inlmrrare, de excludere, de regrupare sau de atribuire; si, pe de ald. parte, la un nivel mai profund, iruptia spontana a discursurilor care, manifesdndu-se, ar fi indara supuse controlului ~i selectiei. Formarea obisnuira a discursului poate integra In anumite conditii, ~i pana la un anumit punct, procedurile de control (~a cum se In-

52

Ordintll discursului

clmpla, de. exemplu, atunci clnd 0 disciplina ia forma ~i statut de discurs ~tiinlific). ~i invers, figurile controlului se pot materializa In interiorul unor formatiuni discursive (asemenea criticii literare ca discurs constitutiv al autorului~: as~fell~c~t, orice sarcina critica in masura in care pune In discutie instantele controlului trebuie in acelasi timp sa anal~zeze regu~ari~a\ile discursive prin care se formeaza ~ceste I~stan\e; ~.' ~r~a; descriere genealogies trebuie sa ia In considerare limitarile care actioneaza in constituirea r~ala a discursurilor, fntre demersul critic ~i eel genealogic, dlferen\a tine nu aut de obiect sau de. domeniu, cat de punct de atac, de perspectiva ~i de delimitare.

!'~ amintit mai devrem.e un studiu posibil: acela al int~r~I~\~llor care. afecteaza discursul despre sexualitate. Ar f. dificil de realizat un asemenea studiu fara a analiza ans~mbl."1 discursurilor literare, religioase sau etice, biologice ~. medica Ie, de asemenea juridice, in care este yorba despre sexualitate ~i in care aceasta este numita descrisa metafori~a~, expli~ata, judecata .. Suntern foarte cleparte d~ a fi consntuu un discurs umtar ~. regulat despre sexualitate; poate ca n~ vo~ ajunge niciodata sa 0 facem ~i poate ca nu ace.as~~ e directia In ca.re mergem. Prea putin conteaza, Interdictiile nu au aceeasi forma ~i nu actioneaza la fel in discursul literar ~i in discursul medicinei, in eel psihiatric ~I in acela al indrumarii constiintelor. ~i invers diferitele regularitiili discursive nu consolideaza, nu deiormeaza sau nu disloca interdictiile in acelasi fel. Prin urmare, studiul trebuie sa urmiireasca pluralitatea seriilor in care apar diferite tipuri de interdicti],

Am putea lua in considerare ~i seriile de discursuri care In secolele al XVI-lea ~i al XVII-lea vorbeau despre

53

Michel Foucault

bogatie ~i saracie, despre moneda, productie ~i comert, Avem de-a face aici cu ansambluri de enuntun foarte eterogene, formulate de cei bogati ~i de ~e,i saraci? de ,savan\i si de ignoranti, de protestanti ~I catolici, de ofiterii regah, de negustori sau de moralisti. Fiecare ansamblu arc forma sa specifica de rcgularitate precum ~i prop nul sau sistem de constrangere, Nici unul dintre ele nu prefigureaza exact aceasta noua forma de regularitate discursiva care se va configura intr-o disciplina ~i care se va numi "~naliza bo~ ga\iilor", apoi economie politics. Totusi, pormnd tocmai de la ele s-a format 0 noua regularitate, reluand sau excluzand, justificand sau indepartfnd unul sau altul dintre enunturile care Ie apartineau,

Ne mai putem gandi la un studiu al discursurilor privind ereditatea, asa cum sunt ele dispersate ~i repartizate In discipline, observatii, tehnic! ~i p~~scr!Plii diver,~e; a~ali,za ar trebui sa arate jocul de articulatii pnn care sernle diferite s-au recompus In cele din urrna In figura epistemologic corecta ~i recunoscuta ins~itulional, a geneticii: Es~e ce~~ c~ tocmai a realizat Franois Jacob cu 0 stralucire ~I 0 stnnta care nu ar putea fi egalate .. ,

Astfel trebuie sa alterneze, sa se sprijine una pe alta, sa se completeze recip~?c descrie~ea, critica, ~~ d~scrierea genealogica, Partea critica a analizei se aphca slstemel,or de invaluire si limitare a discursului; ea incearca sa locahzeze, sa circu~rie principiile de ordonare sau de e~cludere sau de raritate a discursului. Jucandu-ne cu cuvintele, vom spune ca ea practica 0 dezin~oltura apl,i,cati, Partea ,genealogicii a analizei priveste s~rnl~ f~rmam efectIve.~ discursului: discursul este surpnns m ipostaza putem sale de afirmare - ~i in\Cleg prin aceasta nu 0 putere care s-ar

54

Ordinea discursului

opune aceleia de negare, ci puterea de a constitui domenii de obiecte cu privire la care afirmam sau negam propozitii adevarate sau false, Vom numi aceste domenii de obiecte: pozitivitati, ~i vom spune, jucindu-ne a doua oara cu cuvintele, ea daca stilul critic este eel al dezinvolturii studioase, g~nealogia este "in dispozitia" unui pozitivism fericit.

In orice caz, trebuie subliniat un lucru: analiza discursului astfel inteleasa nu dezvaluie universalitatea vreunui sens, ea pune in lumina jocul raritatii impuse impreuna cu o putere fundamentala de afirrnatic. Raritate si afirmare In cele din urrna - raritate a afirrnarii, dar nicid~cum gene~ozitate continua a sensului, sau monarhie a semnificantului.

~i acum, cine are lacune de vocabular cine s-a atasat de anumite cuvinte care par a suna mai bin~, n-are decat'sa spuna ca aici e vorba, fireste, despre structuralism,

Stiu bine d nu as fi putut intreprinde nici una din cercetarile pe care am incercat sa le schitez aici daca nu as fi gasit un sprijin ~i un model in diliv~ oameni, Cred ci datorez mult lui G, Dumzil fiindea el este acela care rn-a indernnat la lucru intr-o perioada dind inca mai credeam cii a scrie nu insearnna dedit 0 placere. Dar la fel de mult datorez operei sale; sa rna ierte, asadar dad rn-arn abatut de la sensu I ~i de la rigoarea acelor te~te care Ii apartin si care ne domina aZI; el este eel care rn-a Invatat sa analizez economia interna a unui discurs, cu totul altfel decit prin meto~e!e e~e~ezei traditionale sau prin cele ale formalisrnului lingvistic; el este eel care rn-a Invatat sa detectez _ de la un discurs la altul - prin jocul comparatiilor, sistemul corelatiilor funqionale; el este eel care rn-a 1nvalat

55

Michel FOHca"lt

cum pot fi descrise trsnsformarile unui discurs ,i. raporturile acestuia cu 0 institutie, ~i daca am vrut sa aplic 0 astfel de metoda la cu totul alte discursuri decat naratiunile legendare sau mitice, fara ind.oi~a ca. a~eaSta .. ide~ n,ti-a ~enit avand in fa\a ochilor lucranle istoricilor ~tnnlel ,I mal ales cele ale lui Georges Canguilhem; datorita lui G. Canguilhem am inteles ell istoria ,tiin\Ci nu este.cu necesitate_inchisa in altemativa; cronies a descoperinlor sau descriere a ideilor ~i opiniilor care insotesc ,tiin\a d~-a lu~gul ,ovaielnicei sale geneze sau de-a. lungul decade~lor.el a~.are~te; ci ea am putea, ca ar trebui sa intelegem istona ,wnlel ca istorie a unui ansamblu deopotriva coerent ~ transformabil de modele teoretiee ,i de instrumente conceptuale.

Dar cred ca intr-o Ioarte mare masura ii raman indatorat lui Jean Hyppolite. Stiu bine ca in ochii multora, opera lui sta sub zodia lui Hegel. ~i ca toatil. epoca noastra, fie ca e yorba de logica sau de epistemologie •. fie ca e yorba de Marx sau de Nietzsche. incearca sa se ehbereze de Hegel; stiu de asemenea ca eeea ce ~.ocm~i am incercat s~ spun .despre discurs este cu buna ,tnnta infidel logosului hege!lan.

Dar pentru a ne elibera intr-adeviir de Hegel trebuie sa apreciem cu exactitate pretul despartirii de el; sa aflii.m pana unde ,i cat de adane s-a insinuat Hegel in noi; trebu!e sa stim ce anume este inca hegelian in ceea ce ne ingiidUie sa gandim contra lui Hegel; ,i trehuie sa cercetam in ce masuril recursul nostru impotriva lui nu este decat un drum in~elator. la capatul caruia ne a~teapta tot Hegel. imobil ,i mereu altfe!'

Or. daca suntem nu putini aceia care ii rilmanem in~torati lui Jean Hyppolite atunci motivul e ~esta; neobosit, el a strilbatut inaintea noastrii ,i pentru noi, drumul pe care

56

Ordintrl discursului

ne indepwm de Hegel ,i pe care totusi suntem readusi la eI, dar inn:-alt fel, fiind apoi constrillfi sa-I parilsim din nou.

In pnmul rind Jean Hyppolite a avut grijii sa dea 0 preze~\ii u.mh~ei covi"itoare ,i fantomatice a lui Hegel, care bantula din secolul aI XIX-lea ,i cu care toata lumea se lupta in mod obscur, Intr-adeviir, printr-o traducere _ ~ .Fe~omenologi~i SpiritHlHi' - Jean Hyppolite s-a ingriJ~t sa-I conferelui Heg~l 0 prezenta, ,i faptul ca Ii s-a intamp!at chiar ~ ~e~amlor sa consulte textul francez pent~ a tnlelege mat bine ceca ce, pentru 0 clipa, devenea versninea germans, reprezinta cea mai buna dovadii ca Hegel lnsusi e prezent in textul francez.

Or. Jean Hyppolite a cercetat acest text cautindu-i toate deschiderile ca ,i cum nelinistea sa ar fi fost: mai put~n,t ?Iosofa a,?lo unde Hegel nu este posibil ? Mai e oare poslb.ila 0, filo~fl~ care sa nu fie hegeliana? Ceca ce e non~egelt~ m. gandlrea noastra este cu necesitate ,i nonf~losoflc? ~I ce~a c: ~te anti-filosofie e neaparat non-hegelian ? In asa fel meat, meercarea de a da 0 prezenta lui Hegel ~u ins~mna pentru Jean Hyppolite simpla descriere istorica ,I rneticuloasa; el vroia sa dea prin hegelianism 0 schema a experientei modernitatii (este posibil sa gindim in modul h~elian ~t!inlele, isto~ politica ,i suferinta de toate zilele ?); ,I mvers, el VOla sa faca din modernitatea noastrii dovada hegelianismului, prin urmare, a filosofiei. Pentru el, raportarea la Hegel era locul unei experiente, aI unei infnmtan din care n~ e~ deloc sigur c:a ftIosofia iese invingatoare. ~I . n1;l ved~. 10 sistemul hegelian un uruvers confortabil, linistitor, CI nscul extrem pe care filosofia si-l asuma,

~e aici, cred, depla.siir_ile pe ~are ell~-a operat - nu spun 10 mtenorul filosofiei hegeliene - CI asupra acesteia

57

Michel Foucault

si asupra filosofiei asa cum 0 "oncepea Hegel; tot de ai~i, o intreaga inversiune de teme. In loc de a concepe filosofia ca totalitate in sfarsit capabila de a se gandi pc sine si de a se institui prin rniscarea conceptul~i, Jean Hyppolite5nt~legea filosofia ca sarcina fara sfaqlt pe fun~alul ~nUl ~mzont infinit: mereu nascuta prea devreme, filosofia lUI nu avea cum sa se desavarseasca vreodata. Sarcina fad sfar~it, deci sarcina mereu reinceputa, destinata formei ~i paradexului repetitiei: filosofia ca inaccesibila ga?dire a tot~litatii era pentru Jean ~yppolite ceea c_e putea fl repetabl~ ~n extrema neregulantate a expenentei; era acea remnoita intrebare care se da ~i se sustrage intelegerii noastre in faptul vietii al mortii, al rnemoriei, Asdel, tema hegelian. (referitoare la constiinta de sine) a desavarsirii se transform a la Jean Hyppolite in tema interogatiei repetitive, Dar, in,trucat era repetitie, filosofia nu era ult~r~oara conceptului; ea nu trebuia sa se desfasoare ea edificiu al abstractului, ea trebuia sa ramana mereu in spatele generalitatilor obtinutc, pe care trebuia sa lc uite, .sa le lase deoparte ?entru a ~e repune in contact eu non-filosofia; ea trebuia sa se apr~ple cat mai mult cu putinta nu de ceea ce 0 desa~aqe~t~, ~I de ceea ce 0 precede, de ceea ce inca nu s-a trezit la nelinistea [ilosofica; ea trebuia sa gandeasd - si nu sa reduca -:: sin,gularitatea istoriei, ~ali?nalitatil~ r:gion_ale ale stuntet, profunzime~ memonei m, c~Jn~nmla; ~parea astf:1 tema unei filosofn prezente, nelinistite, mobile pe toata lungimea grani\ei sale cu non-filosofia, neexist~nd to.~~i deca prin ea ~i revelandu-ne sensul acestei ~o.n-f~losofn, Or, dad ea stii intr-un raport de repetate atmgen cu non-Iilosofia, atunci ce mai inseamna inceputul filosofiei ? Este oare ascunsa filosofia, ca 0 prezenta secreta, in ceea ce nu este

58

Ordinea discursului

ea In~~i! rostind1!-se deja In munnurul lucrurilor? Dar atunci, d,sc~rsul f'l?sofic n,u mai are nici 0. ratiune de a fi; sau poate c_a ~,Io.sof,a trebuie sa Inceapa printr-o intemeiere, ar~I,~rara ~I, absolu~~? In fel~1 acesta, tema hegelian>: a ml~ca:,11 specifics nemlJlocltulUl e inlocuita de aceea a intemeieru d~c~rsului filosofic ~i a structurii sale forma le,

In s!ar~l!, ult~ma d~Jllasare pe care Jean Hyppolite 0 opereaza ~supr~ filosofiei hegeliene: daca filosofia trebuie sa I,:ccap,a c~ discurs absolu], atunci ce este filosofia, ce este '~tona II ce, este acest inceput care porneste printr-un individ anume, mtr-o SOcletate, intr-o clasa socials, in mijlocul unor lupte?

ImJling~nd ~il?sofia h~g~liana pana in marginile ei extreme, ~, ,chlar fac~nd-o sa-sr depaseasca propriile limite, cele cinci deplasari convoaca rand pe rand figurile majore a!e_f!losof,e, rnoderne, pe Care Jean Hyppolite le-a opus fara incetare I~' Hegel: ~arx cu problemele istoriei, Fichte cu problema mcepu~IUI absolur al filosofiei, Bergson cu problema cont~~t~I1!1 cu non-filosoficul, Kierkegaard cu problema :ep~tl\le~ ~I a adevarului, Husserl cu tema Iilosofl:' ~a sarcina mfmltii ~ega~a de ist<_Jria rationalitatii noastre, ~I dmc~lo de aceste ~Igun fllosoflce, putern distinge toate dorneniils c,,:,no~teru pe care Jean Hyppolite Ie invoca in Jl!rul pro~rul<_Jr sale problems, psihanaliza cu logica strame ~ dorintei, ,?a!em~ttctle ~i formalizarea discursului, teona mfor~~I,e, ~I aplicarea ei in analiza viului, pe scurt, toat,e domeniile p~m,~d de la care putem pune problema u~el I,OgJCI ,I a u_net ==« care i~i innoadii ~i ~j deznoada nemcetat legatunle,

.Cred d, aceas~ oper.a articulata in cateva drti majore, dar mca rna! mult mvestttii in cercetari, in inviitimint, in-

59

Michel Foucault

tr-o perpetua atentie, In veghea ~i generozitatea de toate zilele, intr-o responsabilitate administrativa ~i pedagogics (adica dublu politics), a intersectat ~i a formulat problemele cele mai Iundamentale' ale epocii noastre. Suntem numerosi cei care Ii ramanem infinit Indatorali.

T ocmai fiindca de la el, fara indoiala, am imprumutat sensul ~i posibilitatea a ceea ce fac, tocmai fiindca, adesea, el a fost acela care rn-a lurninat atunci cand cautam in intunerie, am vrut sa rna asez sub semnullui ~i am tinut sa termin prezentarea proiectelor mele evocindu-l pe el.

Problemele pe care mi Ie pun acum se incruciseaza ~i trimit la el, la aceasta lipsa in care resimt deopotriva absenla lui ~i propria mea nestiinta,

Fiindcii Ii datorez acit de mult, lnteleg Ioarte bine ca alegerea pe care ali facut-o inviundu-ma sa predau aici, estein buna miisura un omagiu pe care i-l aduceti; va sunt profund recunoscator pentru onoarea pe care mi-ati fiicut-o, dar, nu mai putin, va sunt recunoscator pentru ceea ce ii revine in aceastii alegere. Dad resimt 0 mare greutate in sarcina de a-i succeda, stiu in schimb ca, daca ar fi fost sa ne fie datii aceastii fericire, ~ fi fost acum incurajat de indulgen\" sa.

~i lnteleg mai bine de ce intampinam mai devreme atatea dificultii\i atunci cand trebuia sa incep. ~tiu acum a cui este vocea care a~ fi vrut sa rna preceadii, sa rna insoteasca, sa rna invite sa vorbesc ~i sa se strecoare in propriul meu discurs. ~tiu ce era acit de redutabil in incercarea de a lua cuvantul, fiindca trebuia sa vorbesc in acest loc de unde l-am ascultat ~i in care, acum, el nu mai e pentru a mil. auzi.

I Sic! Lts pIM, foruLunenl4llX. ( .. t)

60

Au mai aparut:

John

co Kenneth

~

i l_(_:;_<ll_t_,r_il_it_h_, ,_,,_~-,

Ion f'l'trovici

:li

~

i L ~' __ .. r!_J

Florin -"

~ Constaruiniu

iL __J

Ion Petrovici

i L- '_ ... "'_.,_"._~_j

in curand va aparea:

PATRICK BAUDRY,

PORNOGRAFIA ~I IMAGINILE EI

Cititi si economisiti!

, , ,

EUROSONG & BOOK Bucuresti, Romania

Tel.: 322.11.33

Editor: SORIN ALEXANDRU $ONfEA

~/

.Ul.TI'~ TlIIllllftl1lUl.1IPIIIIIT IIf!

Bd.TIIdor~87 It -t,,,, 6600, til: 032 230060 Wfu; 032 211225, 211252