PAROHIA ”SFÂNTUL GHEORGHE”LUNCA-PAȘCANI

PAROH, PR. JUNCANARIU IOAN

”TINERII LA ÎNCEPUT DE AN BISERICESC ȘI AN

ȘCOLAR”
 Tinerii la început de an bisericesc și an școlar

”A toată făptura Ziditorule, Cel Ce timpurile şi anii ai pus întru puterea Ta, binecuvintează cununa
anului bunătăţii Tale, Doamne, păzind în pace poporul şi ţara aceasta, pentru rugăciunile
Născătoarei de Dumnezeu şi ne mântuieşte pe noi.”
(Troparul Începutului de an bisericesc)

Începutul anului bisericesc

Spre deosebire de Anul Nou Civil, care începe la 1 ianuarie şi se încheie la data de 31
decembrie, Anul Nou Bisericesc Ortodox începe la 1 septembrie şi se încheie la 31 august. Prin
tradiţia moştenită din Legea Veche, care simboliza şi debutul Anului Civil la evrei, la 1 septembrie
s-a început creaţia lumii şi, tot în această zi, Mântuitorul Iisus Și-a început activitatea Sa publică,
când a intrat în Sinagoga evreilor din Nazaret. În prima zi a Anului Nou Bisericesc, în Biserica
Ortodoxă se oficiază slujba Te Deum-ului.
Începutul Anului Nou bisericesc a fost instituit de către Sfinții Părinți la Sinodul I de la
Niceea, când s-a rânduit să se sărbătorească data de 1 septembrie ca un început al mântuirii
creștinilor, în amintirea intrării lui Hristos în mijlocul adunării evreilor vestind tuturor anul
bineplăcut Domnului.
Data de 1 septembrie, ca început al anului bisericesc, a fost împrumutată de la evrei, care
începeau atunci anul civil, numit şi Indictionul, aşa cum apare menţionat şi în Sinaxarul din Minei,
în ziua de 1 septembrie. Cultul creştin, având un caracter mixt, iudeo-creştin, şi-a însuşit în
rânduiala sa cadrele exterioare ale Legii Vechi, despre care Însuşi Mântuitorul Hristos zicea: „N-am
venit să stric, ci să împlinesc“ (Matei 5, 17), adică să desăvârşească Legea dată prin Moise
poporului ales. După cum aflăm din textul Sinaxarului din Minei, Indictionul era cunoscut şi la
romani, care începeau noul an de la această dată (Mineiul pe Septembrie, p. 22)1.
Un al doilea motiv pentru care ziua de 1 septembrie a fost aşezată ca zi a începutului de an
bisericesc este tradiţia potrivit căreia, în această zi, Mântuitorul Iisus Hristos Şi-a început activitatea
Sa publică, intrând în sinagogă şi citind cuvintele prorocului Isaia, care profeţeau despre Persoana
Sa dumnezeiască: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns ca să binevestesc săracilor;
M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi
vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi. Şi să vestesc anul plăcut Domnului“ (Isaia 61, 1-2 şi Luca 4,
18-19).

1
 În fine, al treilea motiv pentru care ziua de 1 septembrie este considerată ca ziua de început a
anului bisericesc este tradiţia moştenită din Legea Veche, potrivit căreia în această zi a lunii
septembrie a început creaţia lumii.
Imnografia zilei din Minei se referă, pe lângă prăznuirea sfinţilor zilei, şi la momentul noului
început de an: „Sosit-a intrarea anului, care ne cheamă să cinstim pe cei ce o luminează pe ea“, şi
cere de la Hristos: „… Doamne, binecuvântează lucrurile mâinilor Tale şi ne învredniceşte pe noi,
cu folos a trece crugul anului“ 2(Mineiul pe Septembrie, p. 11).
În acelaşi sens, rugăciunea liturgică de mijlocire adaugă: „Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel
ce întru înţelepciune toate le-ai zidit şi din nefiinţă întru fiinţă le-ai adus, binecuvântează cununa
anului şi cetatea noastră păzeşte-o nevătămată. Şi pe credincioşii noştri cârmuitori cu puterea Ta îi
veseleşte, biruinţă dându-le asupra potrivnicilor. Pentru Născătoarea de Dumnezeu, dăruieşte lumii
mare milă“ 3(Mineiul pe Septembrie, p. 11); „Tu, Împărate, Cel ce eşti pururea şi petreci în vecii cei
fără de sfârşit, primeşte rugăciunea păcătoşilor care cerem mântuire. Şi dă, Iubitorule de oameni,
pământului tău bună rodire, bine întocmite văzduhuri dăruind; binecredincioşilor creştini ajută-le
asupra celor fără de lege… Ci dăruieşte-ne biruinţă, Hristoase Dumnezeule…“4 (Mineiul pe
Septembrie, p. 12). Iar în Troparul Indicitionului, auzim doxologindu-se astfel: „A toată făptura
Ziditorule, Cel ce timpurile şi anii ai pus întru puterea Ta, binecuvântează cununa anului bunătăţii
Tale, Doamne, păzind în pace poporul şi ţara aceasta, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu
şi ne mântuieşte pe noi“ (Mineiul pe Septembrie, p. 12).
În ziua de 1 septembrie, pe lângă începutul noului an liturgic se face pomenirea Sfântului
Simeon Stâlpnicul şi a mamei sale, Marta. Potrivit mărturiei din Sinaxar, Sfântul Simeon
Stâlpnicul, „călugărindu-se şi suindu-se într-un stâlp patruzeci şi şapte de ani, şi făcându-se de
multe minuni făcător, a adormit în pace“5 (Mineiul pe Septembrie, p. 22). În aceeaşi zi se
prăznuieşte şi Cuviosul Dionisie Exiguul, din Dodrogea, cel care a alcătuit cronologia creştină,
numărând pentru întâia oară anii începând de la Hristos. Pomenirea Sfântului Dionisie Exiguul nu
este întâmplătoare tocmai în această zi a începutului de an bisericesc, când începe numărătoarea
zilelor şi a lunilor noului an liturgic.
Anul bisericesc se încheie cu praznicul Adormirii Maicii Domnului pe data de 15 august şi
cu Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (pe 29 august), cel mai mare prooroc care a pregătit
poporul pentru venirea lui Mesia.
Primele sărbători din cursul anului liturgic sunt două praznice împărăteşti: Naşterea Maicii
Domnului, la 8 septembrie, şi Înălţarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie. Prăznuirea acestor două
sărbători la începutul anului bisericesc nu este deloc întâmplătoare, întrucât Maica Domnului a fost
scopul mântuirii noastre, născându-L pe Mântuitorul Hristos, iar Sfânta Cruce este semnul biruinţei

2
3
4
5
noastre asupra morţii celei veşnice, prin Patima Domnului îndurată pe ea, pentru mântuirea noastră.
Cele două praznice, aşezate la începutul anului bisericesc, arată tocmai începutul şi finalitatea
lucrării de mântuire a omului şi a lumii, pe care a realizat-o Mântuitorul Iisus Hristos, fiind punctele
de sprijin pentru începutul bun al anului bisericesc, de la 1 septembrie. Sfinţii Părinţi spun că Anul
Nou Bisericesc simbolizează “prelungirea Întrupării şi vieţii Mântuitorului”.
„După Legea Veche în această zi de 1 septembrie a început creaţia lumii şi tot acum a început
activitatea publică a Mântuitorului Iisus. Anului Nou Bisericesc simbolizează o corelare dintre viaţa
spirituală şi natura înconjurătoare: Sfârşitul Anului Bisericesc pe 31 august reprezintă perioada de
coacere a roadelor pământului, iar de la 1 septembrie, Anul Nou Bisericesc începe cu adunarea
roadelor. De asemenea, la sfârşitul Anului Bisericesc se prăznuieşte Adormirea Maicii Domnului,
iar prima sărbătoare din Anul Nou Bisericesc începe cu Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie),
cea care L-a adus pe Mântuitorul nostru pe pământ",6(Pr.Valentin Fotescu)
Așadar, ca mijloc de comemorare a vieții și a activității răscumpărătoare a Mântuitorului,
anul bisericesc Ortodox are deci în centrul său sărbătoarea Sfintelor Paști și se poate împărți în trei
mari faze sau perioade, numite după cartea principală de slujbă folosită de cântăreții de strană în
fiecare din aceste perioade și anume:
a) Perioada Triodului (perioada prepascală);
b) Perioada Penticostarului (perioada pascală);
c) Perioada Octoihului (perioada postpascală).
Fiecare din acestea cuprinde un număr de săptămâni.
Perioada Triodului ține de la Duminica Vameșului și a Fariseului (cu trei săptămâni înainte
de începutul Postului Paștilor), până la Duminica Paștilor (total 10 săptămâni). Primele trei
săptămâni din această perioadă alcătuiesc vremea de pregătire sufletească în vederea începerii
postului, iar restul de șapte săptămâni – adică însuși Postul Paștilor – este vremea de pregătire, prin
pocăință, post și rugăciune, pentru marea sărbătoare a Învierii, precedată de amintirea Patimilor
Celui ce S-a răstignit pentru noi.
Perioada Penticostarului ține de la Duminica Paștilor până la Duminica I după Rusalii sau a
Tuturor Sfinților (total opt săptămâni).
Perioada Octoihului ține tot restul anului, adică de la sfârșitul perioadei Penticostarului până la
începutul perioadei Triodului. Este cea mai lungă perioadă din cursul anului bisericesc. Durata ei
variază între 40-26 săptămâni, fiind în funcție de data Paștilor: cu cât într-un an oarecare Paștile
cade mai devreme, iar în anul următor mai târziu, cu atât perioada Octoihului dintre ele e mai lungă;
dimpotrivă, cu cât într-un an oarecare, Paștile cade mai târziu, iar în anul următor mai devreme, cu
atât perioada Octoihului dintre ele se scurtează.

6
 De altfel, toate aceste trei perioade, fiind dependente de data variabilă a Paștilor, încep și se
sfârșesc nu la date fixe, ci variabile, de la an la an.7 (informații preluate din Liturgica Generală, Pr.
Prof. Dr. Ene Braniște)
Pe tot parcursul anului bisericesc, cu cele trei mari perioade ale lui și anume, Triodul,
Octoihul și Penticostarul, credincioșii trăiesc în mod concret și intens simțirea că reiterează viața lui
Hristos, că retrăiesc toate evenimentele vieții Lui și că se află neîntrerupt sub ploaia darurilor
Sfântului Duh mijlocite prin rugăciunile Maicii Domnului și ale tuturor sfinților, după cum spune
Părintele Stăniloae.8 (Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Cultul Bisericii Ortodoxe, mediu al lucrărilor
Sfântului Duh asupra credincioșilor, Ortodoxia 1 (1981), p. 7.)
Credincioșilor ortodocși anul bisericesc le oferă posibilitatea trăirii trecutului, prezentului și
viitorului în prezentul continuu al Sfintei Liturghii săvârșite în fiecare zi. Astfel, viața pământească
a lui Hristos și cea a sfinților nu este pentru Ortodoxie o temă de speculație teologic-istorică
abstractă, ci este o experiență vie, o anamneză retrăită a lucrărilor mântuitoare a lui Hristos,
comunicată credincioșilor prin energiile Lui necreate. (Din cuvântul Înaltpreasfinţitului Părinte
Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, intitulat Anul bisericesc – Timpul Mântuirii, 1 septembrie 2010)
Sărbătorile Anului Nou Bisericesc reprezintă o sinteză, o istorie a lucrării săvârşite de
Dumnezeu în omenire şi cu omenirea. Mântuitorul Hristos S-a întrupat, S-a jertifit şi a înviat o
singură dată. Însă, în fiecare an bisericesc, credincioşii retrăiesc Naşterea, Jertfa, Moartea şi
culminează cu Învierea lui Iisus.
Anul bisericesc este ca o carte vie, deschisă fiecărui creştin, este o altă Biblie care ne
vorbeşte nouă, oamenilor, este o cale prin care noi putem vorbi şi conlucra cu Dumnezeu. În timpul
Anului Bisericesc, sărbătorile fixate se succed, pe rând, într-o anumită ordine şi sunt o cale vie de
legătură cu Dumnezeu. La fiecare sărbătoare, creştinii urcă, cu fiecare pas, treptele duhovniceşti
prin care agonisesc har pentru sufletele lor.
Firul conducator al Anului Bisericesc este reprezentat de cele 12 sărbători închinate
Domnului Iisus Hristos şi Maicii Domnului, numite Sărbători Împărăteşti.
De asemenea, de-a lungul Anului Bisericesc, creştinii îi prăznuiesc pe cei care şi-au jertfit
viaţa ca mărturisitori ai lui Iisus: Sfinţii Ierarhi, Apostolii, Mucenicii şi Pustincii. Prin lucrarea lor,
Dumnezeu a zidit Biserica Sa. Toţi mărturisitorii în Hristos sunt mijlocitorii noştri înaintea lui
Dumnezeu. Sărbătorile Creştine n-au fost stabilite de oameni. Ele au fost prevăzute şi anticipate de
Dumnezeu Tatăl chiar din Vechiul Testament.

7
8
 Tinerii la început de an școlar

„Noi Biserica şi noi şcoala ne propunem să nu îngăduim să crească copilaşii noştri ca nişte
copaci neîngrijiţi, ci dimpotrivă să le luminăm mintea, să le încălzim inima, să le întărim voinţa ca
să facă lucruri bune şi folositoare. Acum ne adresăm copilaşilor, pentru că şi ei au o îndatorire, de
a fi receptivi la ceea ce li se spune. Sfântul Apostol Pavel le spune tinerilor elevi şi copilaşilor, care
sunt mai mici şi poate înţeleg mai puţin, le spune un lucru esenţial: să fiţi fără de prihană şi curaţi,
fii ai lui Dumnezeu, neîntinaţi în mijlocul unui neam rău întru care străluciţi ca nişte luminători în
lume.“9( Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române)

Dat fiind că în zilele care urmează începe un nou an școlar, început ce coincide și cu Noul
An Bisericesc (în 1 septembrie), am considerat potrivit să vă prezint câteva informații și îndemnuri
care să vă însoțească pe parcursul perioadei ce vă stă înainte.
Începutul noului an şcolar 2017-2018 este prilej de bucurie şi de emoţie pentru elevi, preoți,
părinţi şi cadre didactice, precum şi de conştientizare a valorii educaţiei autentice în viaţa copiilor şi
a tinerilor.
Ne revin în minte chipurile colegilor, ale învățătorului ori învățătoarei, precum și ale
profesorilor noștri, mirosul clasei proaspăt văruite, frumos amenajate. Pe lângă preocupările

9
Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu ocazia
Congresului Internațional de Teologie Educația religioasă a tinerilor în contextul secularizării
actuale (București, Palatul Patriarhiei, 3-7 septembrie 2016):
specifice, inerente, de altfel, oare ne vom găsi răgazul să ne gândim la o pregătire duhovnicească a
școlarilor și, de ce nu, chiar a dascălilor? Există biserici unde, în preajma deschiderii cursurilor,
numeroşi copii primesc Sfânta Împărtășanie. Ce frumos ar fi ca aceasta să devină o tradiție pentru
toți elevii! Ce le poate fi mai de folos decât să păşească în noul an de învăţământ luându-L pe
Domnul Hristos drept pavăză și sprijin? Cuminecarea cu Hristos la început de an școlar apare cu
atât mai necesară astăzi, când ne vedem de-a dreptul invadaţi de curente străine de duhul Sfintei
Ortodoxii şi de credința înaintașilor, când se încearcă îndepărtarea noastră de Dumnezeu, de semeni
şi distrugerea valorilor recunoscute ale familiei tradiționale ori ale unei vieţi sănătoase, ancorate în
lumina creștină.
Se observă lesne că societatea românească tinde, pe zi ce trece, să devină una consumistă,
stăpânită de ideologii care distorsionează sau chiar distrug sensul profund al existenţei prin
depărtarea tot mai mare de Evanghelie; centrul de greutate se fixează în afirmarea propriei
autonomii umane, înrobite plăcerii, ajungându-se astfel la uitarea menirii sfinte a persoanei. Într-o
asemenea atmosferă, asistăm la o adevărată răsturnare a valorilor: se încearcă de pretutindeni
compromiterea legii morale, omul alunecând pe panta deplinei obedienţe faţă de materie, în timp ce
caracterul rece, metalic, al civilizației tehnice îi înăbușă în taina ființei până şi ultimul suspin după
Dumnezeu.
În aceste condiții, este esențial ca învățăceilor să li se descopere în actul educațional lumini
autentice, călăuze perene ale urcuşului spre veşnicie: credința în Sfânta Treime, dragostea pentru
frumos și bine, respectul față de poruncile lui Dumnezeu, preţuirea moştenirii strămoşilor. Numai
așa, în actuala perioadă de criză și confuzie, tinerii vor izbuti să facă diferența între Duhul lui
Hristos și duhul unei lumi corupte ori coruptibile, între dreapta credință și credințele deșarte, între
libertatea cea plăcută Domnului, născătoare de bine, de frumos, și cea haotică, izvorâtoare a unei
vieți dezordonate și promiscui.
De ce ar trebui să se pregătească și dascălii la început de an școlar pentru cuminecarea cu
Hristos, desăvârșitul Învățător al lumii? Aș răspunde prin cuvintele înțelepte ale Sfântului Ioan Gură
de Aur: „Nu există artă mai frumoasă decât arta educației. Pictorul sau sculptorul fac figuri fără
viață, dar educatorul creează un chip viu; uitându-se la el, se bucură și oamenii, se bucură și
Dumnezeu”. Sunt de părere că numai inspirați de Hristos, izvorul înțelepciunii, numai avându-L pe
Hristos în taina ființei lor, dascălii școlilor noastre pot ajunge la înalta chemare de a modela în
sufletele învățăceilor chipuri vii, plăcute oamenilor, dar și Cerescului Tată, căci, după cugetarea
aceluiași Sfânt Părinte: „un tânăr de a cărui educație nu te ocupi este ca un pământ înțelenit pe care
cresc mulți spini. Să aruncăm, dar, asupra tinerilor focul Duhului Sfânt, să ardem dorințele lor rele,
să întoarcem brazdele ogorului sufletului lor şi să-i facem gata de a primi învățătura cea bună”.
La fiecare nou început de an școlar, fiecare dintre noi, indiferent daca suntem preoți, elevi,
părinți, bunici sau profesori speram ca acesta sa fie mai bun decat precedentii. Filele intoarse din
calendarul ajuns în luna septembrie ne fac sa rememorăm primele zile de școală din viața fiecăruia
dintre noi, cu emoțiile, sfiala și optimismul pe care cu totii le-am trait an de an in acest anotimp.
Începutul unui nou an scolar, dincolo de momentul festiv și al bucuriei, ca o nouă generație de
școlari pășeste pentru prima dată pragul școlii, ne reamintește ca a sosit momentul să urcăm inca o
treapta spre maturitate, spre cunoastere.
Învatatura este mijlocul prin care putem atinge cunoasterea si pentru a realiza acest lucru
trebuie depuse eforturi deopotriva de elevi si profesori, dar cu sprijinul parintilor si a intregii
societati. Aceste eforturi vor fi incununate de succes datorita noii generatii de tineri, formata si
pregatita pentru noile examene ale vietii. Întreaga perioada de formare si modelare incepe in
familie, de unde copiii trebuie sa inteleaga si sa se obisnuiasca cu dimensiunea educatiei, care se
consolideaza ulterior in mod organizat in scoala si se continua toata viata in relatiile interumane.
Pentru aceste motive, cu totii, de la copil la parinte, de la dascali si educatori si, mai departe la
autoritatile de stat cu responsabilitati in acest domeniu avem datoria ca in ciuda greutatilor, care se
ivesc de-a lungul timpului sa ne indeplinim misiunea.
Pentru a atinge acest scop, tinerii, prin ascultare si receptivitate să fie dornici de a învața din
știința educatorilor lor ca sa crească frumosi si intelepti. În alt plan, dascalii sunt cei chemati la
munca, o profesie deloc usoara dar frumoasa, purtand responsabilitatea de lumina mintea si de a
sensibiliza sufletul tinerilor aflati pe bancile scolii. Nu in ultimul rand parintii tinerilor trebuie sa fie
preocupati nu doar de grijile materiale, care, e adevarat, ne coplesesc de multe ori, ci sa se implice
in aceasta munca de educatie intr-o stransa relatie cu scoala.
Într-o societate secularizată şi globalizată, în care copiii şi tinerii sunt îndemnaţi să
gândească în termeni de succes material şi „să se descurce individual”, este necesară intensificarea
cooperării dintre Familie, Biserică şi Şcoală, pentru a cultiva valorile perene ale persoanei dincolo
de modelele efemere ale vremii, spre a dezvolta libertatea unită cu responsabilitatea şi fericirea
personală unită cu solidaritatea comunitară.
Biserica, prin rolul ei spiritual şi educaţional, doreşte să vină în întâmpinarea tinerilor care
caută un sens al vieţii şi al devenirii lor în societate.
Pentru unii dintre tineri, începutul școlii este un prilej de bucurie, pentru că își regăsesc
prietenii și colegii, iar pentru alții, un prilej de întristare sau de greutate sau chiar un prilej de regret
că vacanța a trecut atât de repede… Unii dintre ei așteaptă cu nerăbdare să învețe lucruri noi, alții se
tem de greutatea învățatului și de ”temele pentru acasă” (compiti) pe care va trebui să le faceți
înainte de a merge la joacă sau de a ieși cu prietenii…
Și pentru unii și pentru ceilalți e bine să știți că există un Însoțitor și un Sprijin pe Care e
bine să-L luați în considerare mai mult și mai atent: este vorba de Domnul Hristos Care ne-a promis
zicând: ”Iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Mt. 28, 20).
Ne aflăm cu toţii, profesori, elevi, studenţi, în acest pelerinaj fără sfârşit care este învăţarea.
Am vrea să împărtăşim gânduri, emoţii, ne regăsim copii sau ne ducem proprii copii la şcoală, trăim
taina unui început de an şcolar.
 Ce ar fi esenţial de ştiut, ce gânduri ar trebui să păstrăm în minte în legătură cu şcoala?
Suntem într-o perioadă a postmodernităţii, când şcoala nu mai formează caractere, ci competenţe.
Nu vom găsi, la capătul unei perioade de şcolarizare, Omul, ci individul capabil de a se adapta.
Întrebat odinioară, de Zaharia Sângeorzan, dacă există în cultură modele care să fie urmate de tineri,
părintele Nicolae Steinhardt a dat numele unor personalităţi care aveau inteligenţă şi caracter:
Eugen Simion, Eugen Ionescu, Vintilă Horia, Virgil Nemoianu.
Îi face oare şcoala pe tineri fii risipitori dintr-odată? Pentru că ceea ce adună un tânăr (cunoştinţe,
abilităţi) nu duce prea departe fără caracter.
Cu siguranţă, dacă aş mai fi elev şi, în drum spre şcoală, m-aş gândi ce să urmăresc în
perioada şcolii, acesta ar fi primul lucru: de a sta aproape de oameni cu caractere frumoase. Aş pune
pe locul doi faptul de a învăţa să gândesc cu mintea mea, pentru ca să nu fiu pus, în viitor, în situaţia
de a participa la erorile altora. Aceasta mi-ar aduce libertate interioară. Pe locul trei aş pune
cultivarea inteligenţei. Prostia e considerată de părintele Steinhardt primul dintre cele şapte păcate
capitale.
Într-o discuţie de acum ceva timp cu domnul academician Solomon Marcus, despre ceea ce este
matematica, dumnealui afirma că este un limbaj şi un mod de a vedea lumea. Aceasta este, cred,
ceea ce poate aduce o diferenţă de nivel a unui creator: modul lui propriu în care vede lumea. Aş
considera important în formarea mea să îmi fac un mod original de a fi şi a vedea.
Aş considera nu doar arta, dar şi ştiinţa nostalgia lui Dumnezeu, dorul după Dumnezeu. Aş
avea permanent în minte ceea ce este omul fără Dumnezeu. Poate cel mai simplu exprimă Petre
Ţuţea aceasta: „Fără Dumnezeu, omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de
nicăieri şi merge spre nicăieri. Şi el rămâne aşa chiar dacă este laureat al premiului Nobel sau
măturător. Când, unde şi în ce scop a apărut el în calitatea asta de om? Dacă se întreabă singur, şi nu
e un zeu în colţul casei care să-i reveleze data începutului, înseamnă că omul rămâne un biet animal
raţional care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri“.
Cel mai important lucru ar fi, ca tânăr, să îmi aleg bine meseria pe care o voi avea. Cuviosul
Paisie Aghioritul le-a spus, odată, tinerilor pe care i-a văzut că oscilau în alegerea ştiinţei pe care
voiau să o studieze: „Vedeţi care ştiinţă vă place, astfel încât să faceţi ceea ce aveţi sădit în fire“. Şi
a adăugat apoi că tânărul care are înclinaţie spre o ştiinţă oarecare să se dăruiască ei şi să lucreze cu
mărime de suflet. A mai observat părintele că, pentru cei care iubesc ceea ce fac, munca este o
sărbătoare, în timp ce pentru ceilalţi este un chin. Atunci când cineva nu îşi face cu dragoste munca
sa oboseşte. Muncind, te poţi folosi duhovniceşte sau nu: depinde de felul în care faci munca şi de
ceea ce ai în suflet. Dacă lucrezi cu smerenie şi cu dragoste, toate vor fi luminate, curate, pline de
har şi simţi odihna lăuntrică. Dacă te mândreşti că lucrezi mai bine decât altcineva, satisfacţia pe
care o simţi nu îţi umple inima... Astfel este, cu siguranţă, şi la şcoală: dacă înveţi cu smerenie şi cu
dragoste, toate vor fi luminate, curate, pline de har şi odihnitoare. Dacă te mândreşti că înveţi mai
bine decât altcineva...
 Foarte important este să avem modele bune, să urmăm sfaturile celor înţelepţi şi să ne
străduim a ne forma caractere frumoase. Dar, în ce măsură şcoala se poate implica în a împlini toate
acestea? Cum ar fi posibilă o mai bună colaborare între şcoală şi familie în ceea ce priveşte educaţia
copiilor? S-a schimbat rolul şcolii în postmodernitate? În ce măsură şcoala românească îşi păstrează
tradiţiile în ceea ce priveşte educaţia? Se pot aplica principiile duhovniceşti ale Sfinţilor Părinţi în
educaţia din şcoală? Se poate spera la o sprijinire reciprocă Şcoală-Biserică? Sunt câteva întrebări
de natură să apropie copii şi părinţi de cea care este considerată păstrătoarea unei tradiţii în ceea ce
priveşte educaţia, anume Biserica.
În contextul secularizării actuale, când valorile tradiţionale sunt depreciate, iar educaţia este
supusă unor schimbări de paradigmă, tinerii au nevoie de sprijinul Familiei, Bisericiiși alȘcolii,
întrucât doar printr-o orientare adecvatăși prin promovarea modelelor autentice vor putea
sădiscearnă între provocările actualeși perspectivele de viitor.
În domeniul educaţiei, Biserica Ortodoxă Română a avut un rol semnificativ de-a lungul
istoriei poporului român, contribuind la organizarea şi îmbogăţirea educaţiei şi a culturii naţionale.
Şcoala românească a luat fiinţă în tinda Bisericii şi a continuat să existe şi să se dezvolte în strânsă
legătură cu Biserica.
În cele ce urmează, vom prezenta aspecte ale educației religioase în România, referitoare la:
ora de Religie, învăţământul teologic preuniversitar, învăţământul teologic universitar şi post-
universitar, programe şi proiecte educaţional-catehetice, activităţi de tineret.

I.Disciplina școlară Religie

Educaţia religioasă în școală oferă un orizont spiritual integrator, un liant care relaţionează şi
integrează cunoştinţele de la celelalte discipline școlare, spre a forma împreună un reper spiritual
luminos şi edificator pentru viaţă, trăită în comuniune de iubire şi coresponsabilitate pentru binele
comun.
În majoritatea ţărilor europene, Religia se predă în cadrul sistemului de învăţământ public,
având un rol recunoscut şi apreciat în societate. În țara noastră, până la momentul adoptării Legii
Instrucţiunii publice (25 noiembrie/7 decembrie 1864), învăţământul românesc s-a desfăşurat
aproape exclusiv în cadrul Bisericii, iar prin această lege, disciplina școlară Religie ocupa un loc
important în învăţământul primar, gimnazial şi liceal.
Decretul privind reforma învăţământului din 1948 a scos Religia în afara şcolii. Anii grei ai
dictaturii comuniste, cu ateismul ei umilitor impus în şcolile de stat, contrar voinţei unui popor
religios,ne-au învăţat să nu mai dorim în prezent cultură fără credinţă, ştiinţă fără spiritualitate,
materie fără spirit, cunoaştere fără comuniune, filosofie fără speranţă şi, îndeosebi, şcoală fără
suflet, adică educaţie fără religie, mai ales la vârsta întrebărilor existenţiale şi a formării spirituale a
tinerilor.
 După căderea comunismului în anul 1989, s-a reintrodus „Educaţia moral-religioasă” în
învăţământul primar şi gimnazial, începând cu anul şcolar 1990-1991 (Protocolul încheiat în anul
1990 între Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei şi Secretariatul de Stat pentru Culte).
Cu privire la această disciplină școlară, Constituţia României, aprobată prin referendumul național
din 8 decembrie 1991, prevede: Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor
specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin
lege(art. 32, alin. 7).
Disciplina Religie își păstrează până astăzi caracterul obligatoriu în oferta curriculară a
şcolii. Din anul 2014, urmare publicării Deciziei nr. 669 a Curții Constituţionale a României,
înscrierea pentru frecventarea acestei discipline se face în mod liber prin cerere scrisă a elevului
major, respectiv a părintelui sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor. Prin urmare, la
începutul anului 2015 au fost înregistrate în Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din
România 2.167.485 de cereri din baza de raportare de 2.371.697 de elevi, adică un procent 91,39%.
În sprijinul disciplinei școlare Religie, în anul 2015 au fost înființate Asociația Părinți
pentru Ora de Religie și Asociația Profesorilor de Religie, iar Patriarhia Română a elaborat
documentul Plan strategic pentru creșterea calității educației religioase. Pentru dezvoltarea
cooperării în vederea susținerii și îmbunătățirii orei de Religie, la nivelul întregii ţări s-au încheiat
5.642 de parteneriate între parohii și școli, în cadrul cărora s-au desfășurat activități școlare și
extrașcolare diverse.
Una dintre cele mai mari provocări pentru educaţia religioasă este legată de nevoia elaborării
unui parcurs didactic şi religios unitar, corespunzător setului de valori spirituale şi modului adecvat
de comunicare a acestora. În acest sens, sunt revizuite periodic programele și manualele școlare
pentru disciplina Religie
Disciplina școlară Religie a avut întotdeauna în cadrul sistemului public de învăţământ un
rol important în procesul de formare a competenţelor şi a atitudinilor moral-sociale. Prin urmare,
educația religioasă nu poate lipsi din programul şcolii româneşti, tocmai pentru că studiul religiei
corespunde nevoii comunităţii româneşti locale şi naţionale de a-şi păstra bogăţia şi identitatea
spirituală şi de a transmite valori permanente tinerei generaţii.

II. Învățământul teologic preuniversitar

Situat în continuarea educaţiei religioase din Şcoală şi din Biserică, seminarul teologic
anticipează pregătirea perfecţionată şi specializată din facultăţile de teologie.Cultura generală
dobândită în seminariile teologice, prin parcurgerea trunchiului (setului) comun de discipline,oferă
elevilor şansa de a urma cursurile oricărei facultăţi din România.
În anul 1803, Mitropolitul Veniamin Costachi a înfiinţat primul seminar teologic ortodox, în
Moldova, la Mănăstirea Socola de lângă Iaşi. Ulterior, s-au înființat seminarii ortodoxe la:
Bucureşti, Buzău şi Argeş (1836), Râmnicu Vâlcea (1837), Huși (1852) și Roman (1858).
 În perioada comunistă 1948-1989, învăţământul teologic a fost marginalizat; astfel, până în
anul 1989, au funcţionat şase seminarii teologice: Bucureşti, Buzău, Mănăstirea Neamţ, Cluj,
Craiova şi Caransebeş.
Schimbarea regimului comunist în decembrie 1989 a adus reintegrarea învăţământului
teologic preuniversitar în învăţământul de stat. Entuziasmul anilor ’90, precum şi libertatea de care
a început să se bucure Biserica au făcut ca, pe lângă seminariile existente, să se redeschidă cele care
au fost desfiinţate și să se înfiinţeze altele noi.
În prezent, în cadrul Bisericii Ortodoxe Române funcţionează 28 de seminarii teologice şi 7
licee teologice ortodoxe, cu următoarele specializări (pentru filiera vocațională): Teologie
Ortodoxă, Patrimoniu cultural şi Ghid turism religios.
Seminarul teologic îşi propune să ajute la formarea competenţelor şi a deprinderilor care
facilitează accesul tânărului la cultură, civilizaţie şi informaţie, în acord cu valorile moralei creştine
autentice. În contextul general al unui învăţământ laic care accentuează adesea formarea
intelectuală, în detrimentul formării duhovniceşti şi morale, învăţământul teologic corelează
formarea intelectuală cu formarea spirituală, cu trăirea liturgică şi practică a credinţei. Rămânând
fidel propriei Tradiţii religioase şi asumând problemele concrete ale lumii contemporane,
învăţământul teologic propune soluţii orientate către valori consacrate, ca lumini ale vieţii în iubirea
eternă a Preasfintei Treimi.

III. Învățământul teologic universitarși postuniversitar

Instituțiile teologice de învățământ superior au rolul de a cultiva vocația personală a
tânărului care aspiră la o formare duhovnicească și academică. Absolvenții facultăților de teologie
din România sunt chemați să devină slujitori ai sfintelor altare, profesori de Religie, asistenți
sociali, pictori bisericești, conservatori și restauratori de artă sacră.
O educație teologică adevărată presupune cultivarea atentă a unor repere spirituale
edificatoare pentru viață și a unor modele vii de sfinţenie, mai ales prin participarea la viaţa
liturgică şi misiunea socială a Bisericii. De asemenea, facultățile de teologie au rolul de a analiza și
promova posibile soluții la provocările și problemele existențiale de azi, cum ar fi fenomenele
secularizării, globalizării, migraţiei, criza ecologică, crizele economice, sociale şi morale ale
societăţii etc.

IV. Proiecte și programe educațional-catehetice

Începând cu anul 2005, Biserica Ortodoxă Română a intensificat activitățile educațional-

catehetice cu copiii și tinerii, prin inițierea de programe, proiecte și concursuri locale, regionale sau
naționale.
 Unul dintre aceste programe,Hristos împărtășit copiilor, a devenit, începând cu anul 2008,
prin Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Programul Național de Catehizare a
copiilor și tinerilor.
Pentru dezvoltarea acestui program național au fost publicate ghiduri de cateheză
biblică(pentru copiii cu vârste cuprinse între 6 – 17 ani) şi ghiduri ale catehetului. Aceste
instrumente catehetice au fost distribuite parohiilor din toate eparhiile, iar preoţii şi
profesorii/cateheţii au fost formați pentru folosirea lor şi pentru organizarea activităţii catehetice la
nivel parohial.
Pentru dinamizarea activităților și pentru identificarea celor mai bune soluții de
implementare a Programului Național ”Hristos împărtășit copiilor”, se organizează, anual
(începând cu anul 2008) un Congres Național la care participă inspectori eparhiali, responsabili cu
activitatea catehetică la nivel regional şi specialiști în ştiinţele educaţiei.
Deoarece o parte dintre copiii participanţi la programul menţionat sunt expuşi pericolului
abandonului şcolar, a apărut necesitatea dezvoltării unui proiect care să aibă ca scop prevenirea și
corectarea fenomenului de părăsire timpurie a școlii.
Lumea copilăriei, cu valorile ei, oferă elevilor posibilităţi de a crea în diferite domenii, de a-
şi dezvolta imaginaţia, aptitudinile şi talentul. Prin proiectulAlege Şcoala!ne-am propus să
înţelegem această lume a copiilor, să cunoaştem mai bine preocupările, interesele şi aspiraţiile
generaţiilor actuale de copii și tineri şi să oferim şansa ca acestea să fie evidenţiate şi valorificate.

V. Activitățile de tineret
Biserica Ortodoxă Română, prin infrastructura de care dispune, oferă tinerilor spaţiul
necesar şi posibilitatea de a-şi dezvolta capacitatea de participare activă și asumată într-un proces
creator, cu o finalitate bine determinată de formarea personalităţii lor. Prin intermediul programelor
de tineret organizate de Biserică, aceștia au şansa de a se cunoaşte mai bine și de a conștientiza
moștenirea culturală și bogăția tradițiilor specifice spațiului Ortodoxiei românești, dar şi universale
Datorită faptului că acest proces de autocunoaștere, dezvoltare și cunoaștere interpersonală se
realizează cu sprijinul și sub îndrumarea Bisericii, tinerii ajung să înțeleagă importanța şi rolul
Bisericii în viaţa cotidiană.
La nivelul atât a Patriarhiei Române cât și a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, dinamizarea
activităților de tineret reprezintă o prioritate, cu următoarele obiective: oferirea unui cadru propice
dezvoltării personale a tinerilor, ca membri ai Bisericii, în care aceștia săînvețe să comunice,
să interacționeze și să se dezvolte armonios; oferirea unei alternative la metodele de petrecere a
timpului liber, promovate de societatea contemporană; promovarea responsabilității sociale în
rândul tinerilor; implicarea tinerilor în coordonarea activităților de voluntariat în eparhiile din care
provin; formarea unor echipe de tineri care să dezvolte programe de tineret sub îndrumarea
centrelor eparhiale; familiarizarea tinerilor cu specificul fiecărei zone a României.
 Cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în țara noastră își
desfășoară activitatea Asociația Studenților Creștini Ortodocși din România (ASCOR) și Liga
Tinerilor Creștini Ortodocși Români (LTCOR).
De asemenea, în unele eparhii există organizații de tineret bine structurate, ca de pildă
Asociaţia Tinerilor Ortodocşi prezentă mai ales în Moldova. La nivelul eparhiilor sunt
implementate și desfășurate multiple activități de tineret, existând parteneriate specifice în acest
sens. Un rol deosebit îl au taberele de tineret organizate la unele mănăstiri din România (Mănăstirile
Caraiman, Tismana, Buciumeni, Durău, Neamţ, Putna, Sâmbăta de Sus, Oaşa, Nicula, Rohia etc.).
Copiii şi tinerii doresc să fie iubiţi şi să iubească, să crească afectiv, intelectual, spiritual şi
fizic, printr-o educaţie adecvată. De aceea, ei au nevoie să fie ascultaţi şi încurajaţi, dar şi ajutaţi şi
îndrumaţi, mai ales când idealul lor sincer se întâlneşte cu realitatea dură a contextului social
cotidian, când creşterea şi maturizarea lor înseamnă efort intelectual şi fizic, speranţă şi
perseverenţă.
Recent, în perioada 1-4 septembrie 2017, Mitropolia Moldovei și Bucovinei, în colaborare
cu Patriarhia Română, a organizat „Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din Toată Lumea”, la Iași.
Evenimentul a oferit un cadru adecvat în care 7000 de tineri din diferite ţări au identificat
problemele specifice generaţiei lor şi au propus posibile soluţii.
Entuziasmul, dăruirea şi cooperarea tinerilor la această întâlnire arată dorinţa implicării
active a tinerilor în viaţa Bisericii şi a societăţii, precum şi importanţa organizării în continuare a
unor astfel de evenimente, pentru că adevărata bucurie se naşte din comuniunea inimilor, iar
maturizarea se realizează prin comunicare şi conlucrare în comunitate.
Prin cateheza parohială, prin parteneriatele dintre parohie şi şcoală, prin taberele de copii şi
multe activităţi culturale, social-filantropice şi ecologice pe care le organizează în cadrul diferitelor
ei proiecte, Biserica face eforturi să cultive în copii şi tineri duhul prieteniei şi al comuniunii, să
prevină abandonul şcolar în familiile sărace şi în cele în care părinţii sunt plecaţi la muncă în
străinătate, să suplinească lipsa de afecţiune părintească acolo unde părinţii sunt absenţi, să
descopere şi să încurajeze spiritual şi material copiii talentaţi pentru a face roditoare darurile primite
de la Dumnezeu, spre bucuria familiei şi a comunităţii.
În concluzie, aspectele prezentate evidențiază moduri diferite de organizare a educației
religioase în Biserica și în Școala românească, precum și importanța realizării unei educații
integrative a copiilor şi a tinerilor, în perspectiva formării lor spirituale şi practice, ca tineri care
participă la viaţa Bisericii şi a societăţii.
Acum, la început de an şcolar, adresăm elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice părintească
binecuvântare, rugându-ne lui Dumnezeu să le dăruiască tuturor sănătate, ajutor şi multă bucurie în
promovarea unei educaţii integrale, deopotrivă intelectuale şi spirituale, personale şi sociale, spre
binele familiei, Bisericii şi poporului român. Sunt convins ca sunetul clopotelului pentru noul an
scolar 2017-2018 va vesti un an cu rezultate foarte bune la invatatura!
 Un nou an scolar binecuvântat, plin de succese și bucurii duhovnicești!

Rugăciune la început de an şcolar

”Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu cel viu, ajută-mi să treacă cu bine acest nou
an şcolar ce se începe în această zi. Cel ce ne-ai cerut să fim înţelepţi ca şerpii şi blânzi ca
porumbeii, luminează-ne cugetele să învăţăm ceea ce trebuie, ca să fim bine pregătiţi pentru viaţa
care ne aşteaptă. Tu ştii ce e bine şi ce e rău. În mâinile Tale sunt vieţile noastre. Crezând că ne este
de folos să ieşim încununaţi cu cunoştinţe din această şcoală, Te rugăm să arăţi şi de această dată
puterea ajutorului Tău. Dar să nu fie după voia noastră, Doamne, ci după voia Ta cea sfântă, că Tu
ne iubeşti şi ştii ce ne este cu adevărat de folos. Doamne, ajută-ne pe noi să nu căutăm slava
lumească, ce este degrab trecătoare, ci să căutăm vieţuirea curată şi sfântă, ca să dobândesc
Împărăţia cerurilor. Vieţile oamenilor sunt pline de încercări. Ce folos vom avea dacă vom câştiga
bunătăţile vremelnice, de nu le vom dobândi şi pe cele veşnice? Ce folos vom avea de ne vom lăuda
în lumea aceasta, dacă faptele noastre nu sunt bineplăcute Ţie? Ajută-ne, Dumnezeule, că numai la
Tine să căutăm împlinirea noastră şi să preaslăvim în vecii vecilor Numele Tău cel Sfânt, al Tatălui
şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.”