ATENTIA

Atentia - fenomen psihic care nu poseda un continut propriu (ca alte procese psihice). De aceea
unii autori nu-l includ in categoria proceselor - genul proxim nu e de proces psihic, ci e o conditie
fundamentala sau bazala a proceselor psihice.

Atentia se manifesta in contextul altor procese psihice : perceptia, memoria,

gindirea si in cadrul activitatii constiente spre un scop.

Atentia este orientarea, concentrarea si mentinerea unui proces sau activitati

psihice la un anumit nivel de optimalitate in vederea rezolvarii unei sarcini sau atingerii unui
scop.

Dupa mecanismul prin care se realizeaza, atentia se clasifica in :

1 – involuntara sau neintentionata
2 – voluntara sau intentionata
3 - post-voluntara

1 – Atentia involuntara e declansata automat si neconditionat de caracteristicile

stimulilor sau situatiilor externe, caracteristici care fac ca stimulii sau situatiile respective sa iasa
cu ceva din comun, obisnuit.
Ca urmare principalele proprietati vor fi :
a) - noutatea stimulilor care apar in cimpul nostru perceptiv
b) - gradul de contrast pe care un stimul il are in raport cu altii (forma, culoare etc.)
c ) - dinamicitatea – miscarea pe care o are stimulul in cimpul perceptiv.

Stimulul mobil determina mai rapid atentia involuntara decit stimulii fixi. La baza
atentiei involuntare sta o reactie reflex neconditionata – reactia de orientare. Mecanismul ei il
constituie sistemul reticulat activator ascendent, care exercita asupra scoartei cerebrale un efect
de activare generalizata, difuza,facind ca in mod automat noi sa intrerupem activitatea pe care o
desfasuram si sa ne indreptam privirea, auzul in directia noului stimul care a aparut in situatia
obisnuita de fond (reactia "ce se intimpla”?). Ea sustine orientarea aparatelor de receptie, catre
noua sursa de stimulare asigurind conditii fiziologice interne optime pentru rapida indentificare
si apreciere, evaluare a stimulului respectiv.

Atentia involuntara e caracteristica virstelor mici; pina la 5 ani e preponderenta.

2 – Atentia voluntara apare treptat in cursul evolutiei ontogenetice pe masura

maturizarii functionale a zonelor corticale indeosebi a zonelor corticale anterioare, din lobii
frontali si a dezvoltarii structurii reglatorii ale limbajului, comenzile verbale devenind principalul
suport functional pentru mobilizarea, orientarea si mentinerea atentiei voluntare in cadrul
proceselor si activitatilor de percepere a obiectelor, ascultare, rezolvare de probleme, efectuarea
de teme etc.
Atentia voluntara ajunge la nivelul sau optim de integrare in jurul virstei de 18-20
ani cind se incheie procesul de maturizare functionala a mecanismelor corticale si se elaboreaza
forme superioare de inhibitie numita inhibitie conditionata care asigura posibilitatea de formare
a dominantelor (focarelor) de excitabilitate optima, care permit mentinerea concentrarii si
stabilitatii atentiei in pofida actiunii unor factori perturbatori colaterali. Aceste forme
subordoneaza si tin sub control formele de excitatie de fond pe care le produc alti stimuli
colaterali decit stimulii de care se leaga activitatea principala.
Dupa un antrenament, stimulii colaterali inceteaza sa aiba o influenta
perturbatoare devenind stimuli tonifianti, auxiliari care contribuie la amplificarea si sustinerea
focarelor dominante.
Stimulii luminosi, cromatici, muzicali, devin factori care tonifica mecanismele
atentiei voluntare.
Atentia voluntara presupune incordare, tensiune nervoasa, consum energetic;
acestea sunt cu atit mai mari cu cit dificultatea sarcinii e mai mare, iar rezolvarea ei reclama un
timp mai indelungat. Aceasta face ca dupa un interval indelungat de solicitare a atentiei voluntare
la nivel ridicat, sa se instaleze fenomenul de oboseala (fatigabilitate) care in toate sferele vietii
psihice e prezent: la nivelul perceptiei prin cresterea pragurilor senzoriale, la nivelul memoriei,
scade rata inregistrarilor (sau imprimarilor) noilor informatii si creste numarul necesar de
repetitii pentru fixare, retinere.
La nivelul gindirii prin scaderea capacitatii de discernamint, analiza si de mentinere sub control a
relatiilor functionale dintre datele unei probleme etc. se produce o ingustare a cimpului constiintei si o
diluare a activitatii discriminative (apare aplatizarea care
duce la confuzii).
Pe acest fond scade intregul randament al individului in orice tip de sarcina.
Acest lucru face practic perceptia imposibila pentru solicitarea factorului uman.

3 – Atentia post-voluntara - forma calitativ superioara datorita faptului ca

mecanismele ei functionale au un consum minim de energie, incit subiectul nu simte efortul asa
cum il simte in atentia voluntara. Rezolvarea sarcinilor se face relativ usor, de la sine, fara
incordari si tensiuni interioare.
Secretul trecerii atentiei voluntare in atentie post-voluntara
rezida in :

a) - elaborarea unui suport motivational intern specific pentru tipuri de sarcini si

activitati pe care subiectul e pus sa le realizeze, subiectul manifesta interes direct si specific in si
pentru asemenea sarcini;
b) – inarmarea subiectului cu tehnici si procedee mentale adecvate de abordare si
rezolvare a unor clase de probleme.

Pentru activitatile dominante ale unui subiect care sunt legate de continutul
profesiei pe care si-o alege, exista cel mai direct conditiile si premisele transformarii atentiei
voluntare in atentie post-voluntara. Pentru activitatile colaterale (subiectul nu are nici interes nici
instrumentar) obtinerea de performante continua sa fie legata de atentia voluntara.
Studiul experimental al atentiei se realizeaza in doua planuri :
1) - un plan fenomenologic-psihologic
2) - un plan obiectiv psiho-fiziologic
1) – Vizeaza surprinderea aspectelor calitative, specifice ale atentiei, in starea ei
"pura"; acestea se evalueaza prin intermediul unor trasaturi ale atentiei: concentrare, stabilitate,
distributie si mobilitate sau comutare.