Sunteți pe pagina 1din 10

Universitatea Babeş-Bolyai

Departamentul de Studii Internaţionale şi Istorie Contemporană


Facultatea de Istorie şi Filosofie
Studii de Securitate

Brigăzile Roşii

Realizat de: Ceuca Răzvan-Ovidiu


Anul II, grupa a II-a, Studii de Securitate
1
Universitatea Babeş-Bolyai
Departamentul de Studii Internaţionale şi Istorie Contemporană
Facultatea de Istorie şi Filosofie
Studii de Securitate

Cuprins

Introducere....................................................................................................pg. 3

Cauzele apariţiei......................................................................................pg. 3

Înfiinţarea Brigăzilor Roşii.....................................................................pg. 4

Structura de organizare a Brigăzilor Roşii............................................pg. 5

Acţiunile de amploare ale Brigăzilor Roşii.............................................pg. 5

Concluzie.................................................................................................pg. 9

Bibliografie.............................................................................................pg. 10

2
Universitatea Babeş-Bolyai
Departamentul de Studii Internaţionale şi Istorie Contemporană
Facultatea de Istorie şi Filosofie
Studii de Securitate

Introducere
Brigazile Rosii sunt o organizaţie marxist-leninistă, de extremă stângă, care îşi propune
să desprindă Italia de structurile euro-atlantice, să o arunce într-un război civil sau cel puţin să
declanşeze o insurecţie armată, deschizând astfel drumul unei guvernări comuniste în
peninsulă.1

Dintre grupările europene ale extremei-stângii, din anii şaptezeci şi optzeci, Brigăzile
Rosii au avut cea mai consistentă şi mai solidă ideologie, considerându-se apărătorii şi
propovăduitorii celei mai curate şi pure versiuni de marxism-lenism.

Cauzele apariţiei
Principala cauza care a favorizat aparitia acestei grupari a fost reprezentata de protestele
studenţeşti din anul 1969, care au fost o componentă remarcabilă a vieţii politice italiene din
ani şaptezeci şi optzeci. Unul dintre iniţiatorii ei Renato Curcio, după ce condusese un grup
intelectual de stânga, dedicat studierii lui Marx, Mao Tedyng şi Che Guevara, la Universitatea
din Trentor s-a stabilit în 1969 la Milano. Aici, Curci, împreună cu sora sa, Margherita Cagol,
o femeie cu psihic labil şi exaltată, au inaugurat activitatea Brigăzilor în 1970, prin atentate cu
bombe în spaţii publice. Din 1971 au început răpirile de persoane şi, din 1974, asasinatele.
Mai mult, mai mulţi militanţi de stânga se reunesc în septembrie şi înfiinţează Colectivul
Politic Metropolitan. Editorul comunist Giangiacomo Feltrinelli înfiinţează Grupurile de
Acţiune Partizană şi trece la luptă contra statului italian. Alt militant de stânga, Mario Rossi,
înfiinţează mişcarea XXII Octombrie, care şi ea are un program de luptă armată. Hotărât
lucru, lumea se pregăteşte de război şi acesta este doar începutul! Părerile şi opiniile diferă,
nimeni nu este de acord cu nimeni, fiecare deţine adevărul absolut în materie de luptă de clasă
şi de gherilă.2 Organizaţia, compusă din circa 500 de membri activi permanenţi şi aproximativ
1000 de partizani şi simpatizanţi acţionând sporadic şi alte câteva mii de suporteri cu aparenţa
de cetăţeni obişnuiţi, asigurau hrana, adăposturile, căile de comunicare, armele şi informaţiile
privind acţiunile poliţiei.

1
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/brigazile-rosii-a-fost-o-grupare-terorista-din-italia, accesat
la data de 27.12.2017.
2
http://www.lovendal.ro/wp52/brigazile-rosii-organizatia-terorista-care-l-a-asasinat-pe-politicianul-aldo-moro/,
accesat la data de 27.12.2017.

3
Universitatea Babeş-Bolyai
Departamentul de Studii Internaţionale şi Istorie Contemporană
Facultatea de Istorie şi Filosofie
Studii de Securitate

O alta cauza care a determinat aparitia Brigazilor Rosii si a altor miscari de stanga o
reprezinta framantarile politice si economice cu care se confrunta Italia la vremea respectiva,
dar si cu framantarile interne din cadrul Partidului Comunist Italian. Astfel, în acea perioadă,
stânga italiană era constituită din două grupări fundamental diferite: pe de o parte stânga
parlamentară, reprezentată de PCI, adeptă a luptei politice democratice, constituţionale, dar
suspectată de adversarii politici ca fiind tributară Moscovei şi gată oricând să răstoarne, prin
forţa armelor, guvernul democrat-creştin, iar pe cealaltă parte stânga extra-parlamentară,
divizată la rândul ei, în zeci de grupuri şi grupuscule, cu diverse orientări, obţinute din
interpretări diferite ale tezelor lui Marx şi Lenin, dar având ca numitor comun acceptarea şi
promovarea luptei armate pentru răsturnarea guvernului DC şi declanşarea unei revoluţii
comuniste. Această stângă extra-parlamentară, un amestec de radicalism şi comunism
militant, pe fondul unei nemăsurate dorinţe de luptă revoluţionară, a fost creuzetul în care s-au
format primii brigadieri. Totodata, aceasta perioada este marcata un haos total, intrucat anul
1969 este un an de lupte de stradă, de greve muncitoreşti şi studenţeşti, atentate cu bombe,
ciocniri cu poliţia. Italia trăieşte cu teama unei lovituri de stat pregătite de comunişti, sau a
uneia declanşate de dreapta şi forţele armate, pentru a o preîntâmpina pe cealaltă. Peste
13.000 de muncitori şi studenţi sunt arestaţi între octombrie 1969 şi ianuarie 1970.

Înfiinţarea Brigăzilor Roşii


Toate aceste organizaţii s-au dezvoltat pe baza lucrărilor teoretice ale unor ideologi de
prestigiu, de care extrema stângă italiană nu a dus niciodată lipsă, acceptaţi atât de
intelectualitatea radicală, cât şi de studenţii comunişti. Cel mai faimos şi influent teoretician al
terorii a fost profesorul Antonio Negri, de la Universitatea din Padova. Acesta a fost de mai
multe ori arestat şi judecat, dar nu s-a putut niciodată demonstra implicarea lui în activităţi
teroriste. Articolele şi cărţile lui, care legitimau violenţa de stradă şi terorismul ca mijloace de
„de-structuralizare” a societăţii capitaliste, au avut o enormă influenţă asupra liderilor
organizatiei Brigazile Rosii şi a celorlalte grupuri.

În acest context, Curcio, Simioni, Franceschini şi alţi tovarăşi înfiinţează Brigazile


Rosii, în august 1970, la Pecorile. Prima acţiune a nou înfiinţatului grup, care se considera un
fel de avangardă armată a proletariatului, are loc pe 17 septembrie şi pare mai mult o joacă de
adolescenţi excitaţi: este incendiată maşina lui Sergio Leoni, şeful personalului de la uzinele
Siemens.

4
Universitatea Babeş-Bolyai
Departamentul de Studii Internaţionale şi Istorie Contemporană
Facultatea de Istorie şi Filosofie
Studii de Securitate

Structura de origanizare a Brigăzilor Roşii


Din punct de vedere structural, Brigazile Roşii erau organizate dupa urmatoarea
formula:

 Directoratul Strategic era structura care stabilea protocoale și strategii pentru întreaga
organizație
 Comitetul Executiv era cel care se ocupa de asigurarea si implementarea regulilor)
 Divizii ubrane și regionale (colonne)
 Fronturi ale brigăzii

Acţiunile de amploare ale Brigăzilor Roşii


La 18 aprilie 1974 are loc prima lor acţiune de amploare: Brigazile Rosii rapesc pe
judecatorul Mario Sossi, protagonistul procesului împotriva grupului XXII Octombrie.
Actiunea decurge cu o stângăcie greu de imaginat. Teroriştii, crezând că sunt urmăriţi de
carabinieri, deschid focul unii în alţii şi doar norocul face să nu se împuşte între ei. Atentatele
continuă, răpiri, explozii, incendieri, lucrurile păreau să meargă bine, până când, la începutul
anului 1975, vine lovitura de graţie: sunt arestaţi Paolo Ferrari, Curcio, Franceschini, Roberto
Ognibene, Prospero Gallinari, Alberto Buonavita. Practic, întreaga conducere a organizaţiei
Brigazile Rosii se află în închisoare, singura rămasă în libertate fiind Mara Cagol. În iunie
1975, şi aceasta iese din scenă, definitiv, fiind împuşcată mortal într-o confruntare cu
carabinierii. Prima perioadă din istoria brigadierilor se sfârşeşte rău pentru ei, dar revenirea şi
acţiunile următoare vor fi de-a dreptul spectaculoase.3

Prima acţiune a „noilor” Brigazi Rosii a avut loc în iunie 1976, când a fost asasinat
Francesco Coco, procurorul general din Genova, adversar înverşunat al brigadierilor. Chiar de
la primul atentat se observă o schimbare a strategiei, acum fiind ucisă şi escorta, nu numai
victima - simbol. Această nouă optică este explicabilă, dacă ne gândim că liderii istorici se
află în detenţie, noii recruţi nu au formaţia, nici pasiunea şi nu au trăit nici experienţele
politico-sociale ale predecesorilor lor.4

La Roma, Brigazile Rosii se reorganizează, sunt cooptaţi supravieţuitorii din Nucleele


Armate Proletare şi din Autonomia Proletară. În restul Italiei apar noi organizaţii:
Formaţiunile Armate Comuniste, Unităţile de Luptă Comuniste şi Lupta Armată pentru
Comunism. Grupurile armate se înmulţesc, violenţa se intensifică, în cursul anului 1977,

3
http://reteauaterorii.tripod.com/brigazile.html, accesat la data de 27.12.2018.
4
ibidem.

5
Universitatea Babeş-Bolyai
Departamentul de Studii Internaţionale şi Istorie Contemporană
Facultatea de Istorie şi Filosofie
Studii de Securitate
atingând cote neimaginabile în ani 1978-80. Este apogeul activităţii grupărilor de extremă-
stângă.

Cea mai norocoasă acţiune a brigadierilor a fost, fără îndoială, operaţiunea Moro;
aceasta a fost şi prima acţiune care a trezit un larg ecou internaţional, ţinând gruparea pe
prima pagină a presei internaţionale timp de 55 de zile, cât a durat criza. Aldo Moro ca lider al
Partidului Democraţia Creştină era pe punctul de a încheia o coaliţie guvernamentală-prima
de acest fel-cu PCI, mişcare politică neagreată de BR, care vedea ca singură soluţie pentru
Italia o guvernare 100% comunistă. S-a trecut deci la pregătirea unui atentat contra liderului
comunist, considerat trădător al proletariatului şi al idealurilor clasei muncitoare. Acesta s-a
dovedit o ţintă prea bine apărată (chiar mai bine decât premierul italian), o operaţiune contra
lui fiind socotită a avea prea puţine şanse de reuşită. Obiectivul secundar, pentru a putea
împiedica coaliţia trădătoare, era în mod firesc Moro.5

Acesta era un om simplu şi foarte metodic, care în ultimii 15 ani străbătea drumul de
acasă la birou pe aproape acelaşi traseu. Fiind un catolic practicant, în fiecare dimineaţă făcea
o oprire la Biserica Sfântul Francisc de Assisi sau la o capelă a Sfintei Chiara, continuându-şi
apoi drumul spre sediul DC.

Joi 16 martie 1978, în jurul 08h20m, Moro a plecat de la locuinţa sa din Roma cu
maşina oficială şi cu o maşină de poliţie, pentru escortă. Primul ministru a luat loc pe
bancheta din spate, în partea dreaptă, iar în faţă sa erau şoferul şi un bodyguard, ambii
înarmaţi cu pistolete. În maşina a două se aflau trei poliţişti înarmaţi şi ei cu pistolete, toţi
cinci având armele automate în portbagajul vehiculelor respective. Convoiul se îndrepta spre
clădirea Parlamentului Italian. La 08h30m au ajuns la Biserica Sfântul Francisc de Assisi, iar
la 09h00m au plecat mai departe. La un moment dat, în faţa convoiului a apărut un Fiat alb,
break, cu numere de înmatriculare diplomatice, care se deplasa în faţă coloanei oficiale; în
spate, şi-au făcut apariţia alte două limuzine Fiat, una albă şi cealaltă albastră, încadrând astfel
maşinile primului ministru. În apropierea unui semafor, la 09h04m, Fiatul alb din faţă a frânt
brusc, vehiculul în care se afla Moro, circulând foarte aproape de Fiat şi cu viteză mare, nu a
mai putut opri în siguranţă şi s-a izbit de acesta; a două maşină a virat, încercând se evite
coliziunea, dar s-a lovit da maşina lui Moro blocând-o. Celelalte două vehicule ale teroriştilor
au închis, din spate, scena pe care urma să se joace tragedia. În timpul derulării atacului, un al
cincilea vehicul a fost parcat în dreptul locului în care s-a efectuat răpirea, tăind astfel orice
posibilitate de ieşire din ambuscadă a maşinii oficiale a premierului.

Când vehiculele s-au oprit, din primul Fiat au coborât doi indivizi, care aveau nişte genţi
de sport pe umeri şi dădeau impresia că inspectează avariile rezultate în urma coliziunii. Când
au ajuns în dreptul maşinii lui Moro, au scos armele şi prin ferestre, i-au împuşcat pe cei doi

5
ibidem.

6
Universitatea Babeş-Bolyai
Departamentul de Studii Internaţionale şi Istorie Contemporană
Facultatea de Istorie şi Filosofie
Studii de Securitate
poliţişti (bodyguardul şi şoferul); în acest moment au intrat în acţiune eşaloanele doi şi trei de
terorişti. Al doilea eşalon de atac, compus din patru bărbaţi îmbrăcaţi în uniforme ale
companiei naţionale Alitalia, aştepta într-o staţie de autobuz, peste stradă de locul răpirii. La
momentul stabilit au scos armele şi s-au repezit asupra celei de a doua maşini, deschizând
focul şi lichidându-i pe ocupanţii locurilor din faţă. O mică problemă a apărut cu al treilea
bodyguard, despre care se ştia că stă pe locul din dreapta spate-asupra acestei poziţii
concentrându-se şi focul agresorilor- dar care în acea zi s-a aşezat pe locul din stânga. Acesta
a fost singurul membru al escortei care a reuşi să-şi scoată arma, să coboare din maşină şi să
angajeze lupta cu teroriştii. A reuşit să lovească doi dintre ei, după care a fost şi el atins
mortal. Al treilea grup de asalt aştepta în spatele unui gard viu şi imediat după ce s-a declanşat
atacul s-au dus la maşina lui Moro, l-au scos afară şi l-au urcat în Fiatul albastru. O altă
maşină, care aşteptat după colţul străzii, a făcut o întoarcere în U şi s-a plasat în faţa
vehiculului în care se afla prizonierul; al doilea Fiat alb a recuperat ceilalţi terorişti şi s-a
poziţionat şi el în convoi, pe ultimul loc. În această formaţie au dispărut de la locul faptei.

Există speculaţii despre un al patrulea eşalon de atac, alcătuit din doi indivizi care s-au
tot învârtit prin jur, care a avut misiunea de a supraveghea şi coordona acţiunea. Totul a durat
mai puţin de 30 de secunde, au fost implicaţi maxim 12 terorişti, care au tras între 80 şi 90 de
cartuşe. Cinci membri ai forţelor de securitate au căzut la datorie şi doi brigadieri au fost
răniţi. Factorul surpriză, violenţa acţiunii, superioritatea numerică şi de foc, alegerea traseelor
de evacuare, au făcut din acest atac unul dintre cele mai bine planificate şi executate atentate
din acea perioadă.

După 55 de zile de tensiune, marcate de comunicate, ale BR-adevărate sau contrafăcute-


scrisori, ale lui Moro, către familie şi prieteni politici, refuzul acestora de a negocia eliberarea,
cadavrul premierului a fost găsit, pe 9 mai, în portbagajul unui Fiat abandonat pe strada
Caetani, la egală distanţă de sediul Democraţiei Creştine şi al Partidului Comunist Italian.
Simbolistica locaţiei alese a fost foarte clară.6

O altă răpire, de data aceasta încheiată cu happy-end, a fost cea a generalului american
de brigadă James L. Dozier.7 Acesta a fost răpit de la locuinţa sa din Verona şi ţinut ostatic, în
aceeaşi locaţie, 42 de zile, până la eliberarea lui de către poliţia italiană.

Reşedinţa generalului se afla la un etaj superior al unui bloc de apartamente folosit de


şapte ani de ofiţerii americani. Singurul sistem de securitate era constituit dintr-un interfon,
montat la intrare, iar pază generalului era asigurată, doar pe timpul deplasărilor, de şoferul
înarmat al acestuia. Brigadierii au supravegheat locuinţa şi împrejurimile timp de treizeci de
zile. S-au folosit în acest scop de o staţie de autobuz, aflată la colţul clădirii, de un apartament
închiriat în vecinătate, de unde studiau terenul cu un binoclu şi de un parc, situat în spatele
imobilului, pe malul unui râu. Această supraveghere, deşi discretă, trebuia să dea de bănuit,

6
Drake, Richard. The Aldo Moro Murder Case. Cambridge, MA: Harvard University Press, 1995.
7
http://www.nytimes.com/1981/12/18/world/red-brigades-kidnap-an-american-general-in-verona.html,
accesat la data de 27.12.2017.

7
Universitatea Babeş-Bolyai
Departamentul de Studii Internaţionale şi Istorie Contemporană
Facultatea de Istorie şi Filosofie
Studii de Securitate
brigadierii comiţând câteva greşeli care ar fi pus în stare de alertă nişte agenţi de pază mai
bine pregătiţi: cuplurile, de obicei de tineri, care veneau la picnic în parc, deşi diferite, nu erau
niciodată însoţite de copii, lucru ciudat pentru italienii de vârsta respectivă, iar cei care
aşteptau în staţia de autobuz lăsau maşinile să treacă pe lângă ei, iar atunci când plecau cu
câte una, se întorceau cu următoarea la post. Într-un caz, cel care se ocupa cu supraveghere în
staţie, a abordat-o chiar pe doamna Dozier. Au fost greşeli nepermise, care ar fi trebui să
alerteze nişte profesionişti. Au reuşit chiar să se infiltreze în apartamentul soţilor Dozier, sub
deghizarea a doi cititori de contoare, stratagemă care a funcţionat de două ori, nimănui
nepărând suspect că, de obicei, cititorul de contor vine singur, iar această operaţiune se face o
dată pe an, în nici un caz de două ori pe lună.

În ziua răpirii, patru terorişti, într-un microbuz închiriat, de culoare albastră, s-au
poziţionat în spatele clădirii. Doi brigadieri, îmbrăcaţi în salopete, au sunat la uşa generalului
spunând că sunt instalatori şi că au venit să verifice dacă inundaţia din apartamentul de jos
provine sau nu la locuinţa soţilor Dozier. Americanul, ştiind că blocul este vechi de 20 de ani,
nu a văzut nimic suspect la o astfel de defecţiune şi le-a dat drumul înăuntru, conducându-i
către baie, unde instalatorii nu au găsit nici un fel de scurgere. În timpul discuţiilor, auzind de
la terorişti un cuvânt italian pe care nu îl cunoştea, generalul a plecat spre bucătărie spre a-l
căuta în dicţionarul aflat pe masa de acolo. În timp ce căuta în carte a stat cu spatele la
instalatori, iar când în sfârşit şi-a rezolvat problema lingvistică şi s-a întors, s-a trezit în faţa
unui pistolet prevăzut cu amortizor de sunet. În acel moment, unul dintre terorişti l-a lovit cu
pumnii peste urechi şi i-a sărit în spate, doborându-l la podea; între timp, celălalt agresor s-a
dus în altă cameră şi a imobilizat-o pe doamna Dozier. Generalul, care se lupta cu brigadierul,
a încetat orice rezistenţă când a înţeles că altfel pune viaţa soţiei sale în pericol.

Ajunşi la acest punct, oamenii i-au spus generalului american că sunt de la Brigăzile Roşii
şi că vor bani. L-au lovit de câteva ori când acesta a refuzat, motivând că nu are bani în casă,
apoi l-au legat de mâini şi de picioare şi cu un căluş în gură, legat la ochi l-au pus într-o ladă,
pe care o adusese al treilea terorist. Cu forte mare delicateţe au legat-o şi pe soţia lui şi au dus-
o în baie, aşezând-o în cadă; pentru a-i face şederea mai confortabilă au aşezat întâi o pătură şi
i-au pus o perină sub cap. După ce au căutat în tot apartamentul arma generalului şi
eventualele documente de serviciu luate acasă, dezamăgiţi că nu au descoperit nimic, au
plecat, cu ladă cu tot, la Padova, ascunzându-se într-un apartament.

S-a declanşat imediat cea mai mare operaţiune de căutare din istoria Italiei, folosindu-se
toate resursele disponibile şi verificându-se toate ipotezele plauzibile. Răpirea de generali
americani era un incident extrem de jenant pentru guvernul italian. Dozier a fost ţinut într-un
apartament, la etajul al doilea , deasupra unui magazin din Padova; locuinţa avea mai multe
camere, într-una dintre ele s-a instalat un cort, iar generalul, tot timpul legat, a fost plasat în
el. În permanenţă, un terorist se afla lângă general, cu arma pregătită, gata să-l lichideze la
orice încercare de fugă sau de eliberare. Pentru a mării confuzia captivului, jaluzelele erau tot
timpul trase, un bec stătea în permanenţă aprins, iar o pereche de căşti audio, aşezate pe capul

8
Universitatea Babeş-Bolyai
Departamentul de Studii Internaţionale şi Istorie Contemporană
Facultatea de Istorie şi Filosofie
Studii de Securitate
americanului, reproduceau la nesfârşit nişte melodii infernale (pentru că a fost cooperant,
terorişti au acceptat să asculte genurile de muzică care îi plăceau, dar tot cu volumul la
maxim).

După 42 de zile de captivitate, în urma unei lupte violente, dar scurte, a fost eliberat de
un comando al poliţiei. Teroriştii arestaţi au declarat la interogatoriu că au văzut în parcarea
magazinului mai mulţi oameni înarmaţi, dar s-au gândit că sunt nişte spărgători care pregătesc
un jaf şi nu s-au alarmat deloc.

După incidentul Dozier, poziţia BR s-a degradat cu rapiditate, contribuind la aceasta atât
conjunctura internaţională, cât şi pierderea suportului celor mai activi susţinători: studenţimea
şi intelectualitatea radicală de stânga. Arestările operate de carabinieri şi sentinţele pronunţate
de justiţie nu au făcut decât să grăbească acest declin.

În ultimii ani, atacurile au fost sporadice şi fără impactul propagandistic care i-a
propulsat pe prima scenă a terorismului internaţional.

La 10 ianuarie 1995, o bombă a detonat în faţa Colegiului de Apărare NATO de la


Roma, producând pagube minore clădirii, dar neînregistrându-se nici o victimă. În aceeaşi
seară, copii ale unui buletin al Brigăzilor Roşii a fost distribuit în câteva provincii italiene,
revendicând atentatul în numele unui grup necunoscut până atunci: Nucleele Combatanţilor
Comunişti.

La 20 mai 1999, este asasinat în faţa locuinţei sale, Massimo D'Antona, înalt consilier
guvernamental. Asasinii au fost doi tineri care au folosit revolvere de calibrul 38 şi care au
fugit de la locul atentatului cu un microbuz albastru furat. BR au revendicat atentatul.8

Concluzie
Fara doar si poate, Brigazile Rosii au reprezentat cea mai agresiva grupare terorista din
Europa postbelica, o Europa macinata de o scindare creata de discrepantele de orice ordin care
existau intre lumea capitalista si cea comunista. Mai mult, aparitia Brigazilor Rosii reprezinta
exemplul perfect al faptului ca ideologia comunista incerca sa se extinda pe orice teritoriu
castiga influenta si admiratori, fapt care ar explica de ce Brigazile Rosii isi aveau sustinerea
din partea clasei muncitoare si a tineretului intelectual italian.

De asemenea, daca ar fi sa comparam Brigazile Rosii cu alte grupari teroriste de aceeasi


ideologie si cu acelasi scop (precum Baader-Meinhof), putem spune ca popularitatea de care
s-au bucurat, amploarea actiunilor intreprinse, numarul membrilor si modul de organizare au

8
http://reteauaterorii.tripod.com/brigazile.html, accesat la data de 27.12.2018.

9
Universitatea Babeş-Bolyai
Departamentul de Studii Internaţionale şi Istorie Contemporană
Facultatea de Istorie şi Filosofie
Studii de Securitate
reprezentat niste factori decisivi care au oferit acestei grupari o existenta destul de longeviva,
de peste 4 decenii.

Bibliografie

Drake, Richard. The Aldo Moro Murder Case. Cambridge, MA: Harvard University Press,
1995.

http://reteauaterorii.tripod.com/brigazile.html.

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/brigazile-rosii-a-fost-o-grupare-terorista-din-
italia.

http://www.lovendal.ro/wp52/brigazile-rosii-organizatia-terorista-care-l-a-asasinat-pe-
politicianul-aldo-moro/.

http://www.nytimes.com/1981/12/18/world/red-brigades-kidnap-an-american-general-in-
verona.html.

10