Sunteți pe pagina 1din 18

Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, Iași

Probațiune, Mediere și Asistența Socială a Victimelor Infracțiunilor

Anul II

Busuioc Mădălina-Mihaela

Frenț Camelia

Focea Mădălina-Miruna

Victimele infracțiunilor

O introducere în victimologie

Andrew Karmen

-CAPITOL 1-

Ce este victimologia?

Starea victimelor infracțiunilor

Conceptul de victimă a fost asociat cu termenul de sacrificiu încă din antichitate. Sensul
original al cuvântului era dat de o victimă, o persoană sau un animal care era sacrificat în timpul
unei ceremonii religioase pentru a face pe plac unor puteri supranaturale sau unei zeităţi. De-a
lungul secolelor, cuvântul a căpătat şi alte înţelesuri în plus. În prezent, în general se referă la
indivizi care suferă răni, pierderi sau trec prin perioade grele din diverse motive. Oamenii pot
deveni victime ale accidentelor, ale dezastrelor natural, bolilor sau problemelor sociale precum
războiul, discriminarea, sau alte nedreptăţi.
Victimizarea este o relaţie a interpretării asimetrice care este abuzivă, dureroasă,
distructivă şi nedreaptă. În timp ce o infracţiune este în curs, infractorii forţează victimele
temporar să joace roluri de prădător şi pradă, câştigător şi învins, sau sclav şi stăpân. Multe
tipuri de victimizare au fost excluse din lege de- a lungul secolelor, cum ar fi violul, jaful sau
înşelăciunea.

Victimologia este studiul ştiinţific al oamenilor care au suferit din punct de vedere fizic,
emoţional şi financiar din cauza activităţilor ilegale.

Victimologii studiază în primul rând starea victimelor: impactul leziunilor şi pierderilor


cauzate de infractori. În plus, victimologii se ocupă de cercetări legate de reacţiile publice,
politice, sociale şi economice ce vizează stările victimei. Aceştia studiază şi modul în care
victimele sunt tratate de oficialii din sistemul de justiţie, detectivi, judecători, avocaţi.
Victimologii sunt interesaţi de leziunile fizice, pagubele suferite din punct de vedere
economic şi confuziile psihice. De asemenea, aceştia ajută la descoperirea existenţei stărilor
care au fost ignorate, neglijate, manipulate sau exploatate.
Victimologii doresc să examineze motivul pentru care grupurile rănite consideră chinul,
motiv principal de schimbare a vieţii. Unii devin depresivi,fac atacuri de panică , au probleme
cu somnul şi afecţiuni legate de stres. Procesul de vindecare necesită sentimente de depăşire ale
frustrărilor şi auto-acuzării.
Termenul de supravieţuitor este de preferat în favoarea celui de victima pentru că este
mai empatizant. Totuşi, termenul de supravieţuitor este adresat rudelor apropiate ale persoanei
ucise de infractor. Supravieţuitorii, sau victimele indirecte sau secundare , precum familia şi cei
apropriati, nu sunt imediat implicaţi sau răniţi fizic în confruntare. Dar ei ar putea deveni
împovăraţi, sau chiar devastaţi.

Studiul victimizării ştiinţifice

Victimogii au rolul de a analiza obiectiv aceste incidente, privind totul dintr-un unghi
nou: al perspective sociale. Obiectivitatea ştiinţifică necesită ca observatorul să fie drept,
deschis, neutru. Obiectivitatea înseamnă nefavorizare, lipsa de prejudecăţi personale, neafisarea
emoţiilor.
Cei mai mulţi infractori arată nepăsare şi indiferenţă la adresa persoanelor pe care le-au
atacat cu sânge rece. Este foarte uşor să îi identifici pe cei ce au suferit atacuri violente, să simţi
simpatie şi empatie pentru ei, şi să dispreţuieşti agresorii că în exemplul următor:
Doi studenți în anul 1 întorcându-se la maşină lor din parcarea unui centru comercial, sunt
confruntaţi de un student la medicină de la un alt colegiu care este venit acasă pentru vacanţa
de Crăciun.
El scoate o armă şi îi forţează pe cei doi ostatici să conducă într-o zona nelocuită. Acolo le
spune“Nu va speriaţi! Nu o să va rănesc”. În timp ce cei doi studenţi stau cu faţa în jos în
zăpadă, el îi împuşcă pe amândoi în spatele capului, ucigându-l pe unul din ei şi rănindu-l pe
celălalt. Apoi el conduce înapoi cu premiul său, maşina celor doi.

De ce obiectivitatea este desirabilă( demn de dorit)

La prima vedere, importanța judecăţilor rezervate, abţinerea saltului la concluzii şi


rezistatea trecerii de partea celor ce suferă ar putea să nu fie atât de evidente. Răspunsul direct
la întrebarea “De ce nu ar trebui victimologii să fie din prima instanţa pro-victimă?” este acela
că de multe ori această formulă nu oferă o ghidare realistă. Deci când o persoană merită să
primească simpatie sau ajutor? Majoritatea oamenilor ar considera un individ care suferă leziuni
şi pierderi să fie doar o victimă inocentă numai când următoarele condiţii se aplică: persoana
care suferă a fost mai slabă în comparaţie cu agresorul şi răufăcătorul a fost un străin al cărui
comportament a fost în mod evident ilegal şi neprovocat, şi nu a fost membru al unui
grup protejat (precum ofiţerii de poliţie sau paznicii închisorilor).

Victimă sau agresor?

Confruntările din viaţa reală nu generează cazuri simple de unde reiese cine e bun sau
rău, inocent sau vinovat. Nu toate victimele au fost slabe, lipsite de apărare, şi au căzut pradă
unor circumstanţe ironice sau au avut ghinion. În unele cazuri, observatorii pot avea îndoieli
serioase şi neînţelegeri în ceea ce priveşte atribuirea rolului de victimă şi infractor. Aceste
situaţii complicate induc nevoia imparţialităţii în descâlcirea unor relaţii complicate pentru a
reuşi să facă un argument raţional şi să determine dacă o persoană ar trebui arestată şi pedepsită,
iar cealaltă, apărată şi susţinută.
Următorul exemplu ilustrează cât e de dificil să stabiliesti exact cine s-a comportat greşit
şi cine nu:
Doi fraţi, de 18 şi 21 de ani dau buzna peste părinţii lor bogaţi care se uitau la televizor
şi mâncau îngheţată în casa lor. Fii îi ucid pe părinţii lor cu 15 gloanţe de puşcă. Timp de 6 luni,
poliţia a căutat criminalii, apoi cei doi studenţi la colegiu şi-au recunoscut fapta. La proces,
fiind acuzaţi de crimă de gradul întâi şi având posibilitatea să fie executaţi, fii au încercat o
constrângere emoţională, descriind cum tatăl lor i-a molestat sexual şi i-a abuzat emoţional pe
vremea când erau copii. Fraţii au invocat comiterea faptei lor că pe o măsură de auto-apărare,
crezând că părinţii lor erau pe cale să îi ucidă pentru a păstra secretul actelor incestuoase din
familie. Din urmărirea penală reiese că băieţii şi-ar fi ucis părinţii pentru a obţine averea lor de
14 milioane de dolari (700.000 dolari, fiind cheltuiţi pe maşini de lux şi haine la modă înainte
că ei să fie arestaţi). Juraţii au intract în conflict în ceea ce priveşte decizia de a-i acuza de crimă
sau de a le da o pedeapsa mai mică, pentru tentative de crimă, şi au amânat procesul. La al
doilea proces, au fost condamnaţi pentru crimă cu premediare şi au primit că sentinţa închisoare
pe viaţă, fără drept la recurs.
În acest exemplu, adolescenţii desemnaţi ca victime de către poliţie şi procurori pot fi
fără îndoială consideraţi că răufăcători de anumite standarde şi au fost văzuţi în acest fel de un
număr mare de persoane şi de unii judecători. Tinerii care au intrat în conflict cu legea nu au
avut portretul unor criminali. Din contră, ei au părut a fi chiar victimele atunci când au afirmat
că ar fi fost molestati sexual de tatăl lor. Astfel, când impresii diferite ale faptelor conduc către
o altă concluzie despre cine este cu adevărat vinovat şi cine nu, o decizie se poate la în funcţie
de preferinţe, şi nu de dovezi (care în cazul de faţă lipsesc).

Criminalii ca victime

Unele atacuri şi crime pot fi în mod sigur caracterizate că fiind infracţionale. Cercetătorii
au observat că oamenii care se angajează în activităţi ilegale sunt mult mai predispuşi la a fi
răniţi decât omologii lor care s-ar supune legilor. Când membrii unei infracţiuni organizate
“elimină un contract’ de pe teritoriul unei căpetenii, infractorul care a fost “lovit” în timpul
“conflictului bandei” nu a fost un simplu cetăţean prins într-un act întâmplător de violenţă
directă. În mod similar, când o bătălie pentru putere începe între dealerii de droguri, şi unul îl
elimină pe celălalt, trebuie amintit că pierzătorul a aspirat la a fi victorios.
Este posibil pentru oamenii prinşi în activităţi clandestine să fie victime sigure şi să aibă
nevoie de protecţie pentru a putea depune mărturie în faţa curţii. De exemplu, prostituatele care
îşi vând favorurile sexuale pe bani şi sunt în mod frecvent bătute şi exploatate de proxeneţi,
sunt şi ocazional ţintă unor ucigaşi în serie. Răul pe care îl suferă este mult mai serios decât
faptele rele ce le comit.
Apoi, se consideră posibilitatea existenţei unui ciclu ce o transformă pe victimă în
victimizată. De exemplu, un grup de studenţi ar putea să se asocieze că să îl hărţuiască pe cel
ce îi chinuie; o soţie lovită ar putea lansa un atac răzbunător asupra soţului ei brutal; sau un
copil supus unor maltratări periodice ar putea să îşi crească copiii în aceeaşi măsură punitivă în
care şi el a fost crescut. Un studiu care a urmărit soarta unor băieţi şi fete ce au fost abuzaţi
sexual de-a lungul anilor , a ajuns la concluzia că să fii supus unor abuzuri la o vârstă scăzută
creşte riscul unei viitoare delicvenţe şi criminalităţi. Un alt studiu pe bărbaţi molestati în
copilărie afirmă că aproximativ 10% din ei au devenit la maturitate agresori sexuali.

Victime versus “băieţi buni”

Victimologii nu îşi limitează studiile la confruntări între victime şi agresori. Ei sunt


foarte interesaţi şi de reacţia socială la victimizare şi cum răspund alţii la aceste infracţiuni.
Victimele infracţiunilor pot intra în conflict cu persoane şi grupuri în afară de cei care le-au
produs daune şi pierderi economice.
Se pot lua în considerare şi dilemele cu care mulţi oameni se confruntă datorită
concurenţei loialităţii: să ţină partea victimelor infracţiunilor, dar să rămână şi loiali
angajamentelor lor (de exemplu: forţele locale de poliţie, armata SUA).
De obicei, victimele infracţiunilor publicate de mass media sunt scandalizate de felul în
care ştirile îi portretizează. Adesea sunt lansate plângeri în ceea ce priveşte senzaţionalismul,
un fel de acoperire la ceea ce poate fi numit tabloidism sau răbufnire la scandal.
Ziarele, revistele, posturile de radio şi reţelele de televiziune apelează la sensaționalism
deoarece sunt afaceri orientate spre profit. Poveştile şocante atrag cititori, ascultători şi
vizualizatori.
Trebuie luat în considerare cât de important este pentru cercetători să rămână neutri
chiar şi atunci când victimele sunt afectate sau acuzaţii împotriva legii sau agenţiilor sunt
lansate. De exemplu, un copil ce era ţinut captiv de tatăl sau a fost ucis de un glonţ rătăcit al
echipei de intervenţie SWAT în timpul tentativei de salvare. Mama copilului a acuzat poliţia
mai mult decât pe tatăl ce îl ţinea ostatic pe copil pentru întâmplarea tragică, pornindu-se astfel
o investigaţie.

Surse de prejudecată

Atunci când sunt alese proiecte de cercetare şi se strâng date de interpretat, victimologii
trebuie să renunţe la orientările politice personale în favoarea politicilor justiţiei infracţionale,
dar şi la alianţele pe care acestea le cauzează, şi orice aspect pozitiv sau negativ dintre grupuri.
Susţinerea, fie ea pentru sau împotriva unor politici sau practici ar trebui să rămână separată de
fapte sau de tragerea concluziilor bazate pe dovezi.
Scepticismul ştiinţific trebuie să triumfe atunci când se evaluează legislaţia de drept cu
privire la victimă, mecanismele anti-furt şi verificarea funcţionarii programelor de recuperare
în vederea obţinerii ţelului lor.
Opiniile experţilor în rapoarte şi mărturiile la curtea de judecată trebuie să fie bazate pe fapte ,
şi nu pe credinţe. La fel că ceilalţi cercetători ai socialului, victimologii trebuie să ceară dovadă.
Cercetările victimologice trebuie să spună întregul adevăr, nu contează cine este dezamăgit sau
insultat.
Trei tipuri de bază pot compromite abilităţile oricărui cercetător social, nu doar al
victimologilor:
Primul se poate naşte din experienţe personale, luând formă experienţelor personale şi
individuale şi a prejudecăţilor. De exemplu, victimologii care au fost ei înşişi răniţi în vreun fel,
jaf , viol etc., pot deveni prietenii victimelor şi să le împărtăşească punctul lor de vedere tocmai
datorită acestor experienţe suferite.
Al doilea derivă din însăşi moştenirea disciplinei. Limbajul, conceptele, teoriile şi
cercetările pot reflectă preferinţele colective şi priorităţile fondatorilor sau urmăritorilor.
Deşi subtil, al treilea tip poate fi urmărit prin starea de spirit pe care cercetătorul o are
tot timpul. Victimologii, că şi alţi membri ai societăţii, sunt influenţaţi de mediul înconjurător.
Evenimentele care atrag opinii publice în timpul perioadelor diferite de timp, pot afecta
gândirea ştiinţifică.
În mod clar, anchetele despre felul în care victimele sunt făcute să sufere de către
criminali şi alte grupuri este în mod inevitabil o urmărire plină de valoare care stârneşte pasiuni
intense şi apar brusc puncte de vedere diferite.
Se spune că victimologii ar trebui să îşi cunoascaă prejudecăţile şi pe baza lor să îşi
avertizeze audienţă cu privire la analizele şi recomandările pe care aceştia le vor lua.
(BUSUIOC MĂDĂLINA-MIHAELA)

Reputația proastă a victimei nemeritate

Așa cum se poate observa în secțiunile prezentate mai sus, obiectivitatea este de dorit în
victimologie. Fiind o știintă apărută mult mai târziu, aceasta din partea mass-mediei, a mulor
comentatori, nu a avut parte de o buna reputație. Ea nu fost considerată ca o stiință care poate
ajuta foarte mulți oameni, ca si una care nu aduce un beneficiu societății.

Victimologia este una din numeroasele domenii de studiu, concentrându-se pe cercetări


la fel ca și suicidologia, sociologia si psihologia. Victimologia, sociologia și psihologia sunt
discipline care adoptă o anumită abordare a obiectului sau metodei lor de analiză, care păstrează
un accent deosebit, dar ele nu impun sau nu dau naștere unui set de concluzii anticipate.

Originile victimologiei

Începuturie disciplinei academice a victimologiei poate fi urmărit în urma unor articole,


cărți și proiecte de cercetare ințiate de criminologi în anii 1940 și 1950. Până atunci, atenția
criminologică s-a concentrat în întregime pe cei care au încălcat legea: cine erau ei, de ce se
angajau în activități ilegale, cum au fost tratate de sistemul de justiție penală.

Primii savanți care s-au consderat victimologi au axaminat rezistența victimelor


violului, presupusele vulnerabilităși ale anumitor categorii de persoane cum ar fi: tinerii,
imigranții. Termenul de victimologie a fost folosit prima oară într-o carte despre criminali,
scrisă de un psihiatru doar pentru a se referi la studiul persoanelor afectate de criminali.

În anii 1960, deoarece problema criminaltății stradale a fost intensificată, Comisia președintelui
pentru aplicarea legii și administrația justiției a susținut că criminologii ar trebui ă acorde mai
multă atenție victemelor.

În anii 1970, victimologia a devenit un domeniu de studiu , cu propriile sale organizații


profesionale, conferințe și reviste naționale și internaționale. Până la sfârșitul anilor 1990,
majoritatea studenților au început să studieze cursurile de victimologie în ma mult de 240 de
colegii și universități.

Victimologia comparativ cu criminologia

Victimologia este un domeniu interdicipinar care beneficiază de contribuțiile


sociologilor, psihologilor, asistenților sociali, avocaților, doctorilor, conducătorilor spirituali,
etc. Din punct de vedere academic și organizatoric, victimologia este cea mai bună ca domeniu
de speializare în cadrul criminologiei,.

Paralelele dintre criminologie si victimologie

Chiar dacă este o subdisciplină care se dezvoltă rapid, victimologia este paralelă cu
criminologia în multe privințe. Criminologii se întreabă de ce anumiți indivizi se implică în
încălcarea legilor, în timp ce alții nu. Studiile lor se concetrează asupra motivelor infractorilor
pentru a descoperi cauzele profunde ale furii lor. Victimologii se întreabă de ce anumiți indivizi
sunt predispuși să fie victime, iar alții nu. Proiectele de cercetare urmăresc să descopere
conflictele de vulnerabilitate față de atacurile criminale și pe motivele pentru care unele victime
ar putea să acționeze fără griji. Criminologii recunosc ca majoritatea oamenilor ocazional
încalcă anumite legi. Victimologii își dau seama că oricine poate suferi nenorocirea de a f
victimă într-un conflict stradal.

Atât criminologii cât și victimologii pun un accent deosebit pe urmărirea modalităților


adecvate de colectare și interpretare a datelor. Criminologii și victimologii se bazază pe aceleași
metode utilizate de toții oamneii de știință socială: studii de caz, sondaje bazate pe chestinare
și interviuri, experimente sociale atent proiecate, analiza a documentelor și dosarelor.
Criminologii și victimologii calculează statica, ratele, trag profiluri grafice și caută modele și
tendințe. Criminologii colectează și analizează informții despre indivizi ce se angajează în
activități ilegale, cum ar fi vârstele lor tipice și mediile sociale. Victimologii privest statiscuu
despre vârstele și mediile sociale, ale oamenilor afectați de activități ilegale.

Atât criminologii , cât si victimologii studiază modul în care funcționează sistemul


justiției penale, spre ddeosebire modul în care trebuie să funcționeze în conformitate cu
regulamentul agențiilor, legislația federală a statului. Cercetările criminologice arată modul în
care suspecții, apărătorii și condamnații sunt într-adevăr manipulați, în timp ce studiile
victimologice examinează modul în care părțile vătamate sunt tratate efectiv de ofițerii de
poliție, procurori, avocați și judecători. Criminolgii evaluează nevoile infractorilor pentru
consilire, psihoterapie, formare profesională și tratament pentru droguri. În plus, criminologii
evaluează eficcitatea diferitelor programe de reabilitare oferite în spatele gratiilor sau
disponibile pentru stagiiarii cae au scop reducerea ratelor de recidivă. În mod similar,
victimologii doresc să diagnosticheze problemem emoționale care afectează oamenii după ce
au fost răniți de infractori.

Diferențe și limite

Criminologia și victimologia diferă în mai multe moduri importante. Criminologia are


câteva sue de ani, ăn timp ce victimologia nu a apărut până în a doua jumătate a secolului XX.
Criminologii sunt de acord între ei că ar trebui să își limitează studiile la activități ilegale.
Victimologii susțin că studiile lor științifice nu ar trebui să se limiteze la victimizarea omului.
Majoritatea victimologilor cred că studiile lor ar trebui să rămână axate pe victimizări penale,
astfel încât să existe limite precise și ușor de identificat și direcții clare de cercetare.

Limita dintre victimologie și criminologie nu este întotdeauna clară, uneori cele două se
suprapun. Criminologii ar putea să-și lanseze întrebările prin examinarea dosarelor întreprinse
de departamentele de poliție pentru a putea desena un profil al infractorului tipic. Victimologii
ar folosi aceleași înregistrări pentru a putea obține un portret static a celor mai expusi riscului.

Interfața cu alte disciline

Victimologia si agresologia. Daca victimologia studiaza comportamentul victimei,


agresologia analizeaza si explica trasaturile de comportament ale agresorilor, individual sau in
grup, modul in care se produce agresiunea, determinarile socio-individuale, precum si
ansamblul fenomenelor agresionale, ca un cumul de comportari antisociale, si influenta
negativa a acestora asupra dinamicii sociale, economice, politice si juridice. Interactiunea dintre
victimologie si agresologie presupune relevarea atitudinii agresorului in realizarea actului,
relatiile interindividuale cu victima (inainte, in timpul si dupa agresiune), efectele actului
agresional asupra agresorului si victimei. Victimologia si agresologia studiaza corelatia dintre
comportamentul victimei si agresorului, stimulii interni si externi ce determina
comportamentele celor doi si consecintele sociale directe ale acestora, calificand actul
individual ca fiind agresional sau o consecinta a acestuia (efect victimal), explicandu-i geneza.

Victimologia si psihologia. Fenomenul de victimizare se afla intr-un raport nemijlocit cu


psihicul victimei intrucat victima, in momentul cunoasterii agresorului, isi pune in evidenta
afinitatile influentand chiar stilul relatiei cu acesta, si traieste o experienta psihica complexa si
contradictorie, ce cuprinde senzatii, perceptii, rationamente si ganduri fugitive, sentimente
confuze si antagonice. Victimologia, prezentand cunoasterea si convingerile victimei, preia din
psihologie modul cum se realizeaza comportamentul individual (nesiguranta, teama), geneza si
explicarea acestuia, precum si procesul psihic de adaptare progresiva a victimei la atitudinile si
tensiunile din mediul inconjurator. Reglarile sau dereglarile socio-afective dintre victima si
agresor sunt determinate de trasaturile psihice individuale si de tendintele personalitatii
fiecaruia. Psihologia va releva interactiunea dintre interesele contradictorii, sentimentele si
conditiile de inhibare aflate intr-o relatie reciproca, determinate de nevoile si aspiratiile fiecarui
participant, cu scopul de a cunoaste diferite variabile comportamentale si interactiunile
acestora.

Victimologia si sociologia. Sociologia integreaza efectul victimal in imprejurarile


concrete ale actelor agresionale, explicand frecventa si intensitatea acestora, pornind de la
abstract la concret, tinand seama si de conflictele si disputele dintre agresori si victime.
Stabilind legatura dintre efectele victimale, evidenta si dependenta acestora de cauze precizate
sau care se pot preciza, se va deduce motivatia actelor agresionale, atat ca manifestare singulara
cat si ca fenomen social. Atunci cand agresivitatea nu se poate explica prin raportare la
individual, sociologia va integra actele agresionale intr-un ansamblu justificat de cauzalitatea
istorica a fenomenului agresional.

Victimologia si criminologia. Cea mai importanta interactiune a victimologiei cu celelalte


stiinte sociale priveste criminologia. Mult timp victimologia nu a existat ca stiinta individuala,
fiind considerata un capitol al criminologiei. Dar, inca de la inceputurile victimologiei s-a aratat
ca aceasta nu este o parte a criminologiei, ci o stiinta paralela cu aceasta, sau chiar reversul ei.
Criminologia este stiinta care studiaza cauzele si conditiile criminalitatii, efectele criminalitatii
asupra victimelor dar si asupra societatii, strategia de aparare socio-umana. Raportul dintre
victimologie si criminologie se regaseste sub doua importante aspecte: prin cercetarile
specifice, criminologia ofera explicatii cu privire la actul criminogen care permit adoptarea unor
masuri si instrumente necesare in scopul reducerii criminalitatii si diminuarii riscului victimal;
criminologia stabileste cauzele si conditiile producerii infractiunilor, oferind informatii utile in
stabilirea strategiilor de preventie si aparare individuala si de grup.

Victimologia a aparut ca o necesitate sociala. Ideea ca problema crimei poate fi


solutionata numai prin studiul delincventului este totalmente gresita. Separarea delincventului
de victima este o eroare. Nici un proces penal nu poate exista fara cuplul agresor-victima.
Solutionarea corecta a unei cauze penale se poate face numai prin analiza bilaterala a acestui
cuplu, in caz contrar orice solutie corecta se va da numai din eroare. Studiul empiric al victimei,
din trecut, a fost inlocuit cu unul sistematic de catre o noua stiinta – victimologia.

(Frenț Camelia)

În primul rând, victimologii beneficiază din punct de vedere intelectual, la fel ca toți
oamenii de știință sociali, prin înțelegerea vieții cotidiene, prin rezolvarea problemelor
nedumerite și îngrijorătoare, prin aprecierea mai bună a subtilităților vieții, prin observarea
mai clară a fenomenelor și prin înțelegerea mai complexă a situațiilor complexe. În al doilea
rând, indivizii profită de activități care își extind orizonturile, depășesc limitele propriei lor
experiențe, le eliberează de temeri iraționale și preocupări nefondate și le permit să
depășească reacțiile intestinale ale fatalismului, cinismului, emoționalismului și prejudecăților
adânc înrădăcinate. Constatările generate de teoretizare și de cercetarea aplicată au aplicații
practice care, în același timp, ușurează suferința celorlalți și dau victimei un sentiment de
scop, valoare, realizare și satisfacție.

Este adevărat că criminologii și victimologii pot părea vinovați de detașarea


impersonală atunci când, de exemplu, ei studiază victimele crimei prin numărarea cadavrelor
și notarea circumstanțelor morții. Dar dilema tratării victimelor reale de carne și sânge ca
simple "cazuri" sau "statistici abstracte" este în mare parte inevitabilă și apare la fel de
puternic în alte domenii, cum ar fi medicina, istoria militară, știința poliției și suicidologia.
Valoarea răscumpărării victimologiei constă în potențialul său de a îmbunătăți viața umană.
Credința Victimologiei față de principiul luptei pentru obiectivitate în desfășurarea
cercetărilor nu diminuează angajamentul general al disciplinei de a atenua suferința inutilă.

Victimologia nu este disciplina rece sau ticăloasă care ar putea părea a fi la prima
vedere. Victimologii nu sunt curioși morbid sau preocupați de nenorocire, pierdere, tragedie,
durere, durere, moarte și doliu. Desigur, din cauza inerent subiectul negativ, disciplina este
orientată spre problemă prin natură. Cu toate acestea, victimologii participă, de asemenea, la
promovarea evoluțiilor pozitive și a activităților constructive atunci când încearcă să
descopere modalități eficiente de a face față greutăților, depășirea adversității, rambursarea
daunelor financiare, accelerarea redresării, promovarea reconcilierii dintre părțile implicate în
conflicte și refacerea armoniei unei dispute comunitate.

Ocazional, victimologii și publicul larg pot găsi atitudinile și acțiunile persoanelor


care au suferit încercări teribile ca a fi înălțătoare, exemplare sau chiar o sursă de inspirație.
Luați în considerare ce se poate învăța din aceste cazuri:

Un tânăr se întoarce acasă pentru a descoperi că un hoț a furat televizoul, un laptop


vechi, și un Xbox 360. El contactează un magazin de amanet local și este destul de sigur că
cineva a încercat să-și vândă computerul, iar camera de luat vederi a magazinului conține
imaginea hoţului. El avertizează poliția, dar aceștia nu îl contactează niciodată. Cu toate
acestea, hoțul îi lasă un mesaj, cerând bani pentru întoarcerea proprietății furate. Tânărul
cheamă poliția din nou, dar aceștia nu iau măsuri. Deci, el urmărește mesajul înapoi la
expeditorul său și identifică hoțul, adresa lui, chiar și liceul pe care îl frecventează. Victima
răspândește aceste informații despre hoț prin intermediul site-urilor web și atunci când
bombardamentul prin mesagerie instantanee devine insuportabil, hoțul înapoiază toată
proprietatea furată. (Crecente, 2008)

■■■

O femeie de 27 de ani de 122 cm care cântărește 90 de kilograme, se află în spatele


contorului magazinului suburbial al familiei sale, atunci când un bărbat înalt de 183 de cm,
purtând o mască, scoate o armă și o scutură în fața femeii. Glasul furios strigă: "Grăbește-te!
Dă-mi banii! ", Dar se oprește și crede că nu poate deschide casa de marcat. Atunci când hoțul
se întoarce să vadă dacă cineva se uită, femeia apucă un topor de un metru ascuns în spatele
tejghelei și începe să o rotească sălbatic, strigând: "Pleacă de aici!" El fuge cu mâinile goale.
Ea vorbește cu detectivii și cu un reporter că "Îmi era frică, tremuram. Nu am vrut să-l lovesc,
am vrut doar să iasă. "(Crowley, 2007)

■■■

Un "domn" deține ușa de lobby deschisă pentru o femeie de 101 de ani care se
îndreaptă spre biserică. Dar apoi o lovește atât de tare încât sângele îi curge din gura și nas.
Un aparat de supraveghere de pe hol, îl arată pe hoț, lovind-o din nou și până când da drumul
genții sale, care conține 23 de dolari. Fața ei sângerează timp de două săptămâni, iar brațul
drept nu se vindecă în mod corespunzător. Dar, aproape un an mai târziu, se prezintă într-o
sală de judecată pentru a identifica inculpatul în vîrstă de 45 de ani ca omul care a bătut-o.
Mărturia ei la această ședință specială de probă se păstrează pe o casetă video doar în cazul în
care nu este în măsură să apară ca martor al urmăririi penale la proces. (Farmer, 2008)

■■■

O femeie de 35 de ani este bătută, jefuită și violată în mod repetat timp de două ore
într-un garaj. În timpul judecatei, mama singură, mărturisește că, în timp ce atacatorul o
hărțuia sexual, "A trebuit să mă controlez să nu înebunesc. Mi-am cântat în gând. "Realizând
faptul că și el cânta, ea începe să-i facă un masaj și să-i vorbească liniștit. În timp ce vorbeau,
atacatorul de 45 de ani își cere scuze, iar apoi îi dezvăluie numele și chiar data nașterii, ceea
ce mai târziu conduce la arestarea sa. (Shifrel, 2007a)

■■■

Un profesor de 45 de ani este răpit într-o parcare a mall-urilor de către un adolescent


care fura mașini. Ea pornește în secret un microfon. pentru a aduna dovezi doar în cazul în
care nu poate să-i convingă pe tineri să o lase să plece. În timpul celor 46 de minute finale, ea
convinge caricatrul să discute despre copilăria sa și despre experiențele sale în domeniul
militar, descrieri care mai târziu oferă detectivilor indicii valoroase. De asemenea, îi citește
pasaje dintr-un manual de psihologie; ce îl îndeamnă să trăiască o viață semnificativă și să-L
găsească pe Dumnezeu; promite să-l ajute să-și aducă un loc de muncă; și descrie cum
apreciază faptul că este mamă fiului ei mic. Dar nu este nimic de folos. Nu o împușcă, ci o
axfixiază cu propriul ei palton, care conține magnetofonul într-un buzunar. (Jones, 2007)

■■■

Un asistent social de 31 de ani este pe cale să meargă la cină după o zi lungă într-o
seară rece, când se confruntă brusc cu un adolescent cu un cuțit. Își dă portofelul tânărului
tâlhar și apoi îi oferă și haina, susținând: "Dacă sunteți dispus să vă riscați libertatea pentru
câțiva dolari, atunci cred că trebuie să aveți cu adevărat nevoie de bani". Apoi, el merge cu
adolescentul confuz la un restaurant. Când este timpul să plătească masa, adolescentul îi dă
înapoi portofelul și chiar îi îmânează cuțitul. Asistentul social însumează întâlnirea cu un
intervievator: "Dacă tratați oamenii corect, puteți doar să sperați că vă vor trata corect. Este la
fel de simplu ca în această lume complicată. "(NPR, 2008)

■■■

O femeie în vârstă de 60 de ani suferă de o boală psihică și îi împușcă în gât pe un


membru al echipei SWAT. Fost cunoscut sub numele de "cel mai în formă "deputat de colegii
săi, el se trezește tertaplegic, limitat la un scaun cu rotile. Dar, cu o mare determinare, el se
concentrează asupra scopului său de a se întoarce la lucru la un birou din echipa de narcotice,
observând: "Viitorul tău este cam sumbru când ai tuburi care ies din tine și toată lumea spune
că nu vei merge niciodată din nou .... Dar dacă rămâi supărat tot timpul, nu faci nimic bun
pentru tine. "Susținut de familia și colegii săi, el raportează în mod optimist semne de
progres". Au existat o mulțime de cazuri, cum ar fi posibilitatea de a ridica un ... cip de cartofi
și să îl mănânci cu mâinile mele "(Young, 2008)

Evident, studierea modului în care părțile vătămate reacționează la situația lor poate
genera unele beneficii neprevăzute. Victimologii pot obține o înțelegere și o apreciere mai
completă a întregii game de posibile reacții la atacuri. Unele victime se confruntă cu
nenorocirile lor în moduri inteligente, îndrăznețe, chiar curajoase și demonstrează o hotărâre
de a se comporta cu demnitate și de a-și continua angajamentul față de justiție. Acești indivizi
pot servi ca modele pozitive pentru recuperarea de la eșecuri și depășirea adversităților. Cu cât
se dezvoltă mai mult tendința de supraviețuire, cu atât mai puțin va fi afectată victimizarea în
suferință și negativitate.

Pasul 1: Identificați, definiți și descrieți problema

Cea mai importantă sarcină pentru victimologi este de a determina toate modurile
diferite în care o încălcare a legii poate provoca vătămări imediate și pe termen lung:
amploarea oricăror leziuni fizice, daune emoționale și costuri economice, plus orice
consecințe sociale (cum ar fi pierderea de stat). De exemplu, copiii abuzați grav ar putea
suferi de tulburări de stres post-traumatic, de relații interpersonale disfuncționale, de probleme
de personalitate și de impulsuri auto-distructive (vezi Briere, 1992).

Uneori, un grup este dificil de studiat, deoarece nu există o expresie adecvată pentru a
descrie nenorocirea comună sau pentru a surprinde natura situației sale dificile. Acum,
termeni precum violul, tulburarea, violarea, carierarea, batjocorirea, abuzul de persoane, furtul
de identitate și crima de prejudecăți au intrat în discursul de zi cu zi, agențiile guvernamentale
și cercetătorii exploră în ce mod și cât de des sunt afectați de aceste delicte. Ocazional,
victimologii ajută la întreruperea tăcerii cu privire la situațiile care au fost mult timp
considerate subiecte tabu, prin studierea unor activități cum ar fi abuzul fraternilor, impunerea
de incest sexual în familiile pascale și violul marital (vezi Hines și Malley-Morrison, 2005).

Victimologii analizează modul în care statutul de "victimă legitimă" este definit social.
Aceștia explorează de ce numai anumiți oameni care suferă de efecte fizice, emoționale sau
economice sunt desemnați și tratați ca victime integrale, bona fide și recunoscute oficial și ca
atare sunt eligibili pentru ajutor și încurajați să își exercite drepturile în cadrul procesului de
justiție penală. Dar de ce sunt lăsate alte părți rănite să se descurce singure? O întrebare cheie
este: "Este în vedere situația socială a fiecăreia dintre cele două părți atunci când oficialii
guvernamentali și membrii publicului larg evaluează dacă o persoană ar trebui să intre în
probleme juridice pentru ceea ce sa întâmplat și celălalt ar trebui să primească asistență? "O
altă întrebare importantă este:" Cine decide ce este inacceptabil și ilegal? "De exemplu, ce
acțiuni oficiale ar trebui luate atunci când muncitorii sunt uciși în incidente la locul de muncă?
Sunt victime ale neglijenței criminale? Când clienții pretind că au fost înșelați de reclamații
exagerate în reclame, sunt victime ale fraudei și, prin urmare, au dreptul la anumite căi de
atac? În ce situații ar trebui studenți care sunt supuși pedepselor corporale de către directori,
decan și profesori (chiar și cu permisiunea părinților) să fie considerați victime ale unui atac
fizic?

În mod clar, statutul de victimă recunoscută a unei crime este un "construct social".
Determinarea cine este inclus și care este exclus din această categorie privilegiată este
efectuată de actori în cadrul procesului de justiție penală (ofițeri de poliție și detectivi,
procurori , judecători, chiar și jurii) și este puternic influențată de legislatorii (care formulează
legi penale) și de mass-media care formează opinia publică despre incidente specifice.

Pasul 2: Măsurați dimensiunile reale ale problemei

Deoarece factorii de decizie și publicul larg doresc să știe cât de grave sunt variantele
de activități ilegale, victimologii trebuie să elaboreze modalități de a urmări frecvența și
consecințele actelor interzise. Exactitatea statisticilor păstrate de birourile guvernamentale și
agențiile private trebuie examinată critic pentru a evita orice prejudecăți care ar putea să
umfle sau să deflamenteze aceste estimări în avantajul celor care, din motive de auto-servire,
doresc fie să exagereze, fie să reducă realitatea a problemei.

Pentru a efectua măsurători, victimologii trebuie să-și operaționalizeze conceptele


dezvoltând definiții de lucru care specifică caracteristicile esențiale și marcând limitele,
clarificând cazurile care trebuie incluse și care ar trebui excluse. De exemplu, atunci când
încercați să determinați câte studenți au fost victime ale violenței în școală, ar trebui să se țină
seama de tinerii amenințați de bătăi, chiar dacă nu au fost efectiv atacați fizic? Odată ce
victimologii măsoară frecvența unor evenimente nedorite pe an, pot începe să caute schimbări
în timp pentru a vedea dacă un anumit tip de activitate criminală marchează viața unui număr
mai mare sau mai puțini oameni cu timpul. Pentru a înțelege importanța efectuării unor
măsurători exacte, ia în considerare problema abuzului asupra copilului. Să presupunem că
statisticile colectate de agențiile de protecție a copilului indică o creștere uriașă a numărului
de cazuri raportate de abuz suspectat. Cum poate fi explicat acest avânt? O posibilitate este
interpretarea acestui vârf ca dovadă că părinții neglijează, bate și molestă copiii lor în aceste
zile ca niciodată. Dar o altă explicație ar putea fi faptul că noile cerințe obligatorii de raportare
impuse recent medicilor, asistenților școlari și profesorilor aduc mai multe cazuri în atenția
autorităților. Astfel, o creștere accentuată a rapoartelor ar putea să nu reflecte un adevărat val
de crimă adresat copiilor de către îngrijitorii lor, ci doar o creștere a rapoartelor oficiale din
cauza îmbunătățirilor în detectarea și păstrarea înregistrărilor privind maltratarea.
Victimologii pot aduce o contribuție reală la rezolvarea acestei controverse prin elaborarea de
metode de estimare a dimensiunilor reale ale problemei abuzului cu mai mare precizie. Alte
întrebări care pot fi rezolvate prin măsurători atente și statistici corecte includ următoarele:
Sunt mulți copii răpiți de răpitori care solicită răscumpărare? Sau rareori sunt răpire ale
străinilor? Sunt soții asaltați de nevestele lor, ori de câte ori soțiile sunt batjocorite de soții
lor? Sau este o agresiune a femeilor de o preocupare minoră în comparație cu violența
masculină? Sexul este forțat să aibă un rezultat comun la sfârșitul unei serii sau este o violă
mai puțin periculoasă decât cred unii (vezi Loseke, Gelles și Cavanaugh, 2005)?

După determinarea ratelor de incidență (cât de des are loc un tip de victimizare într-o
anumită perioadă de timp, de obicei un an), pot fi estimate și ratele de prevalență (fracțiunea
din populația care a avut vreodată acest tip de nenorocire). Folosind diverse ipoteze, devine
posibil să se proiecteze probabilitățile pe durata vieții (proporțiile populației care într-o bună
zi vor suferi în acest fel, dacă prevalează ratele actuale). În plus, cercetătorii pot să identifice
categoriile de persoane care sunt afectate cel mai mult și cel mai puțin. Aceste informații pot
fi folosite pentru a desena un profil (portret statistic) al caracteristicilor victimelor tipice
(persoane care se încadrează în grupuri cu risc ridicat).

După identificarea părților vătămate și măsurarea rangurilor, cercetătorii pot efectua o


evaluare a nevoilor prin interviuri sau printr-un sondaj pentru a descoperi ce fel de suferință
au experiența și ce fel de asistență și sprijin le-au solicitat pentru a-și rezolva problemele și
pentru a reveni la viețile pe care le trăiau înainte de producerea crimei. Astfel de studii ar
putea dezvălui nevoile materiale și emoționale nesatisfăcute, orice slăbiciune a programelor și
politicilor existente, comportamentele de ajutorare pe care le inițiază singure și contribuțiile
semnificative pe care le pot aduce sistemele informale de sprijin (în primul rând familia și
prietenii).

Pasul 3: Investigați modul în care sunt tratate victimele

Victimologii examinează modul în care victimele sunt de fapt tratate de sistemele de


justiție penală și de servicii sociale care sunt concepute în mod evident pentru a le ajuta.
Cercetătorii efectuează evaluări ale nevoilor pentru a identifica exact ceea ce părțile vătămate
doresc, solicită și obțin. Studiile identifică sursele de tensiune, de maltratare a conflictului și
de nemulțumire care înstrăinează pe victimele agențiilor care ar trebui să le servească.
Evaluările programului determină dacă obiectivele stabilite sunt îndeplinite. De exemplu,
victimologii vor să știe cât de bine sau cât de prost polițiștii, procurorii, judecătorii și
terapeuții de familie răspund la situația copiilor abuzați și a femeilor bătute (vezi Hilton,
1993, Roberts, 2002, Hines și Malley-Morrison, 2005 și Barnett, Miller-Perrin și Perrin,
2005) .

În mod similar, victimologii analizează dacă sunt respectate promisiunile și dacă


reformele care acordă noi drepturi au un impact asupra afacerii ca de obicei în cadrul
sistemului juridic. Majoritatea victimelor își pierd timpul când se află în fața consiliilor de
eliberare a legii pentru a susține că deținuții care le-au făcut rău nu ar trebui să primească
eliberarea prealabilă, argumente luate în serios? În plus, victimologii monitorizează modul în
care publicul, mass-media, oficialii aleși, organizațiile nonprofit și întreprinderile orientate
spre profit reacționează la situația celor care sunt jefuiți, violați, bătut sau uciși.

Pasul 4: Obțineți dovezi pentru a testa ipotezele

Victimologii investighează afirmațiile, suspiciunile și predicțiile. Ei colectează date


pentru a vedea dacă există vreo bază pentru ipotezele pe scară largă, cum ar fi acele neveste
bătute nemilos de soții lor, de multe ori nu fug din casele lor nefericite, deoarece sunt prea
speriate de a fi vânate și ucise. În mod similar, cercetătorii doresc să determine "steagurile
roșii" sau semnele de avertizare care indică probleme în viitor într-o relație furtunoasă. Ar
trebui femeia care a suferit bătăi în timpul curteniei sau conviețuirii să se despartă rapid de
prietenii lor abuzivi sau poate fi salvată această relație turbulentă? (Vezi Roberts și Roberts,
2005.) Sunt cele mai multe femei care au fost violate sau revelate dacă cazurile lor sunt
soluționate prin negocieri cu pledoarie (în care atacatorii își recunosc vinovăția în schimbul
unei anumite concesiuni), mai degrabă decât prin procese extrem de publicate în care fi un
martor cheie al urmăririi penale? Sunt o proporție semnificativă de supraviețuitori ai
omuciderilor care se opun execuției ucigașilor celor dragi? Sunt sugestiile practice oferite pe
site-urile Web pentru femeile care sunt urmărite de ex-iubiți care ar putea reduce riscul de
izbucniri violente sau dacă, în urma acestui sfat, se sporesc pericolele? Testarea ipotezelor dă
rezultate interesante, în special descoperiri care pun îndoieli asupra noțiunilor de bun-simț
(provocând ceea ce toată lumea "știe" ca fiind adevărată). Victimologii încearcă să distingă
miturile de realități.

Toate constatările cercetării servesc la construirea bazei de cunoștințe a victimologiei,


iar unele au aplicații practice evidente. De exemplu, cât de des oamenii care au fost jefuiți nu
reușesc să recunoască suspectul și să aleagă o persoană nevinovată (cât de precisă este
identificarea martorilor oculari)? După ce persoanele în vârstă sunt jefuite și rănite, sunt
aceștia mai predispuși să adopte măsuri de precauție extreme decât victimele de alte vârste,
cum ar fi să stea acasă noaptea? Dacă departamentele de poliție vor deveni mai prietenoase cu
utilizatorul, vor fi mult mai multe victime dispuse să vină și să acuzeze agresori, hoți și
violatori? În mod ironic, publicul are impresia că are loc un val de crimă și că oficialitățile
locale de aplicare a legii sunt incompetente?

(Focea Madalina)

S-ar putea să vă placă și