500

Symposion

Roger Scruton, Vestul şi restul. Globalizarea şi ameninţarea

teroristă, traducere din engleză (The West and the Rest, ISI Books,
2002) de Dan Rădulescu, Editura Humanitas, Bucureşti, 2004
Fenomenul 11 septembrie 2001 a condus la focalizarea atenţiei asupra unui subiect care, deşi
nu fusese ignorat nici în trecut, nu se afla pe „agenda principală” a dezbaterilor politice şi
intelectuale: dimensiunea globală a terorismului contemporan. Pe de o parte, acesta a devenit
„inamicul public numărul unu” al Statelor Unite şi al comunităţii internaţionale, fiind
declanşat imediat războiul – nu lipsit însă de puternice controverse şi scandaluri – împotriva
sa. Pe de altă parte, la fel de repede au apărut numeroase lucrări dedicate dezbaterii
semnificaţiilor şi cauzelor acestuia. În prim plan s-a situat şi se situează, în această privinţă,
mai ales dezbaterea privind relaţia între terorism şi diferitele tipuri de globalizare. Apărută la
un an de la atacurile teroriste de la 11 septembrie, lucrarea lui Roger Scruton14, tradusă acum
şi în limba română, este, aşa cum o arată şi titlul ei, una dintre lucrările dedicate acestui scop.
Scruton începe prin a-i da dreptate lui Samuel Huntington în privinţa celebrei teze
privind emergenţa unor „conflicte civilizaţionale” în cadrul noii ordini mondiale de după
sfârşitul Războiului Rece. Cu alte cuvinte, explozia actuală a terorismului, care a culminat cu
atacurile de la World Trade Center, este interpretată ca semn al unui „conflict vizibil cu
Islamul” al civilizaţiei occidentale (de altfel, chiar şi titlul lucrării este un ecou al formulei
huntingtoniene „Occidentul şi restul” (The West against the Rest), deşi Scruton precizează că nu
utilizează această sintagmă în sensul evidenţierii unor tabere opuse în care este împărţită
actualmente lumea, aşa cum o făcea Huntington15). În aceste condiţii, principala problemă
care trebuie rezolvată pentru a ne putea apăra împotriva noii ameninţări teroriste este, crede
Scruton, înţelegerea specificului fiecăreia dintre cele două culturi sau civilizaţii, şi în special a
celei occidentale. Trebuie, în cuvintele sale, să răspundem la întrebarea: „ce este de fapt
civilizaţia apuseană şi ce îi menţine coeziunea? Solicitaţi să definească pentru ce ne luptăm în
«războiul contra terorimului», oamenii politici vor spune mereu că pentru libertate. Dar, prin
ea însăşi, libertatea înseamnă eliberarea de constrângeri, inclusiv de acele constrângeri care
pot fi necesare pentru ca o civilizaţie să dăinuie. Dacă toată această civilizaţie occidentală nu
oferă altceva decât libertate, atunci ea este o civilizaţie înclinată spre propria ei distrugere. Mai
mult decât atât, a flutura libertatea prin faţa interdicţiilor religioase este un act de agresiune,

14 Cunoscut în România mai ales ca filosof (Editura Humanitas a publicat monografiile sale despre
Kant şi Spinoza), Scruton este unul dintre cei mai prolifici autori contemporani. Este cunoscut în
Occident nu doar ca filosof (a fost, de altfel, profesor de estetică şi filosofie la Colegiul Birbeck din
Londra, până în 1992, şi la Universitatea din Boston, până în 1995), printre lucrările sale în acest
domeniu numărându-se Art And Imagination (1974), The Aesthetics Of Architecture (1979), The Aesthetic
Understanding (1983), Sexual Desire (1986), The Philosopher On Dover Beach (1990), An Intelligent Persons
Guide To Philosophy (1996) sau The Aesthetics Of Music (1997), ci şi ca scriitor, fiind autorul romanelor
Fortnight's Anger (1981), Francesca (1991), A Dove Descending and Other Stories (1991) sau Xanthippic
Dialogues (1993), eseist – An Intelligent Persons Guide to Modern Culture (1998), On Hunting (1998), Ed.
Town and Country (1998), England; An Elegy (2000.) – şi jurnalist, fiind editorialist la revista britanică
de orientare conservatoare The Salisbury Review. De altfel, el este unul dintre cei mai reprezentativi
apărători actuali ai conservatorismului politic în Marea Britanie, find fondator, alături de Hugh
Fraser, Jonathan Aitken şi John Casey, al Grupului Conservator de Filosofie şi dedicând acestui
scop lucrări precum The Meaning Of Conservatism (1989), The Politics Of Culture (1981), Dictionary Of
Political Thought (1982), Thinkers Of The New Left (1985) sau Conservative Texts (1992).
15 S. P. Huntington, Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii mondiale, Editura Antet, Bucureşti, 1998, pp. 43–45.
 501
Opinii despre cărţi

provocând răzbunare din partea celor a căror evlavie e jignită” (pp. 5–6). Cea mai mare parte
a lucrării – primele trei capitole din cele patru ale acesteia („Contractul social”, „Iluminismul,
statutul cetăţeanului şi loialitatea”, „Legea sfântă” şi „Globalizarea”) – este dedicată tocmai
acestui scop: surprinderea esenţei civilizaţiei occidentale, în opoziţie cu principala
reprezentantă a „restului” avută în vedere, civilizaţia islamică.
Ce ne spune, în esenţă, Scruton în aceste trei capitole? Atât civilizaţia occidentală, cât
şi cea islamică s-au dezvoltat dintr-o credinţă religioasă comună şi un text sacru. Spre
deosebire de civilizaţia islamică însă, în care religia a rămas singura formă de liant social, în
civilizaţia apuseană acest liant este asigurat de politică (în sensul de guvernare seculară a unei
societăţi, fără trimitere la legi sau porunci divine): „Foarte pe scurt, deosebirea dintre Vest şi
rest este că societăţile vestice sunt guvernate de politică, iar restul este guvernat de putere” (p.
14). Separaţia bisericii şi a statului, a autorităţii divine şi a celei seculare, alături de punctul de
vedere contractualist cu privire la legitimitate sunt elementele centrale ale viziunii asupra
societăţii şi ordinii politice specifice civilizaţiei occidentale, în cadrul căreia loialitatea
cetăţenilor este una teritorială (naţională) şi nu religioasă iar izvorul autorităţii legii, ca sistem
abstract de drepturi şi îndatoriri, nu este porunca divină ci puterea suverană. Această viziune,
impusă de Iluminism, este cea care stă la baza stabilităţii şi toleranţei caracteristice civilizaţiei
apusene, spre deosebire de conflictele de care este sfâşiată civilizaţia islamică. Din nefericire,
crede Scruton, ea este erodată astăzi de o „cultură a repudierii”, a cărei caracteristică este
tocmai punerea la îndoială şi respingerea tradiţiei şi valorilor de tip iluminist, centrate pe
raţiune şi obiectivitate, ce au caracterizat până acum civilizaţia occidentală. Feminismul,
multiculturalismul şi relativismul sunt înfierate în mod expres de Scruton, pentru vina de a
promova mesajul nelegitimităţii şi artificialităţii civilizaţiei occidentale, mesaj cu implicaţii
catastrofale: „Mentalitatea acelui «jos cu noi» se dedică smulgerii din rădăcini a loialităţilor
noastre vechi, care nu mai pot fi susţinute. Iar atunci când mor vechile loialităţi, moare şi
vechea formă de apartenenţă. Prin aceasta Iluminismul, care pare să ducă de bună voie la o
cultură a repudierii, devine o ameninţare pentru Iluminism. Căci el subminează certitudinile
pe care se întemeiază statutul de cetăţean. Acesta este lucrul care se petrece acum în viaţa
intelectuală a Vestului” (p. 72).
Dacă simbolul civilizaţiei occidentale este contractul social, cu drepturile şi îndatoririle
cetăţeneşti pe care le presupune acesta, inima civilizaţiei islamice este „legea sfântă” (shari’a).
Cerând supunere necondiţionată şi aplicându-se în orice zonă a vieţii omeneşti, ea implică o
„confiscare a politicului”. Dat fiind că întreaga autoritate vine de la Dumnezeu (prin
intermediul cuvintelor, faptelor şi exemplului profetului său Mahomed), care constituie
singura sursă de legitimare a unei legi, instituţiile sau legile seculare nu au nici un rol în
consolidarea legitimităţii politice, ele putând fi oricând respinse în întregul lor ca fiind decrete
arbitrare ale unui uzurpator (de unde şi instabilitatea ce caracterizează societăţile musulmane).
Mai mult, viziunea coranică a societăţii, izvorâtă din experienţa exilului lui Mahomed la
Medina, este străină „faţă de orice idee de jurisdicţie teritorială ori de loialitate naţională. În
ochii Coranului locul în care ne aflăm nu este locul de care aparţinem, fiindcă cel din urmă se
află în mâini străine. Ca atare legea noastă nu provine din locul nostru actual de popas, ci
privilegiază celălalt loc, acela care poate fi recucerit într-o bună zi. Această atitudine
favorizează puternic ideea de lege ca legătură între fiecare persoană şi Dumnezeu, fără vreo
trimitere specială la teritoriu, suveranitate sau supunere pământească. Deşi aşezările umane au
o importanţă enormă în concepţia musulmană despre lume, acest lucru nu se întâmplă pentru
că ele sunt surse ale legii, ci pentru că ele sunt obiectul legii, declarate sfinte de Dumnezeu în
502
Symposion

veşnicele sale relaţii cu omenirea (p. 91). Nu ar putea exista aşadar, o diferenţă mai mare între
cele două civilizaţii.
În ultimul capitol al lucrării – care analizează, de fapt, relaţia precizată în titlu –
Scruton încearcă să ne convingă, în esenţă, de două lucruri. Primul este acela că globalizarea,
un produs al civilizaţiei occidentale, este, de fapt, incompatibilă cu elementul central al
acesteia. Căci „civilizaţia occidentală depinde de ideea cetăţeniei, care nu este deloc globală,
avându-şi rădăcinile în jurisdicţia teritorială şi în loialitatea naţională” (p. 114). În al doilea
rând, Scruton încearcă să ne arate cum este responsabilă globalizarea de favorizarea sau
provocarea exploziei terorismului islamic: „tehnicile şi infrastructurile de care depinde Al-
Qaeda sunt darurile noilor intituţii globale. Reţeaua internaţională de finanţe care-i dă
posibilitatea lui bin Laden să-şi ascundă averea şi s-o folosească oriunde în lume este opera
Wall-Street-ului şi a Zürichului. Tehnologia pe care bin Laden a exploatat-o atât de eficient
împotriva noastră este produsul iniţiativei apusene, cu expansiunea ei multinaţională. Iar
armele de distrugere în masă pe care el ar dori atât de mult să le obţină s-au dezvoltat datorită
ştiinţei occidentale. Chiar şi averea lui ar fi de neînchipuit fără uriaşele fonduri provenite din
exportul petrolului saudit în Occident, şi care au dinamizat construcţia de locuinţe de pe
urma căreia a profitat tatăl său. Chiar şi acest avânt al construcţiei de locuinţe, alimentat de o
explozie a populaţiei care este ea însăşi rezultatul comerţului global, e un simbol al
Occidentului şi al expansiunii sale. Înfăţişarea Arabiei s-a schimbat continuu, iar mulţi
musulmani au perceput negativ această schimbare. Clădirile înalte de beton fac minaretele să
pară mai mici, uliţele înguste au făcut loc unor bulevarde pretenţioase sau unor cartiere cu
construcţii de mântuială, iar stilul hidos, neprietenos, al modernismului internaţional acoperă
şi nimiceşte alcătuirea delicată a oraşului musulman” (pp.116-117). Şi asta nu este totul: „Aşa
cum demonstrează exemplele oferite de bin Laden, Al-Qaeda şi teroriştii de la 11 septembrie,
islamismul nu este un strigăt de durere al nefericiţilor acestui pământ. Este o chemare
implacabilă la război, lansată de musulmani din clasa de mijloc care cutreieră lumea, mulţi
dintre ei extrem de avuţi, iar cei mai mulţi suficient de versaţi în civilizaţia apuseană şi
beneficiile ei pentru a exploata din plin lumea modernă. Aceşti musulmani sunt produse ale
procesului de globalizare, iar civilizaţia apuseană le-a amplificat într-o asemenea măsură
mesajul încât acesta călătoreşte cu ei în jurul lumii.
Poate că e greu să-i simpatizezi pe aceşti apărători ai violenţei, răsfăţaţi şi complezenţi
cu ei înşişi. Dar nu e greu de simpatizat cu sentimentele care-i animă pe cei în numele cărora
vorbesc. În ochii apărătorilor ei, globalizarea înseamnă comerţ liber, mai multă bunăstare şi
erodare continuă a regimurilor despotice prin nevoia crescândă de libertate. În ochii criticilor
săi însă, globalizarea înseamnă pierderea suveranităţii o dată cu o masivă dezagregare socială,
economică şi estetică. Înseamnă de asemenea o invazie de imagini care jignesc, trezesc
dezgust, dar şi invidie în sufletele celor care le privesc. În Statele Unite, unde pornografia este
ocrotită ca liberă exprimare, oamenii pot accepta ideea că acest atac la demnitatea umană este
preţul pe care trebuie să-l plătim pentru libertăţi prea preţioase pentru a fi părăsite. Dar dacă
n-ai cunoscut aceste libertăţi şi crezi că oricum fericirea nu stă în libertate, ci în supunerea
faţă de legea lui Dumnezeu, impactul pornografiei e devastator. Nu mai puţin devastator
este, pentru musulmanii evlavioşi, ceea ce consideră ei a fi îmbrăcăminte şi purtare indecentă
a tinerelor femei din Occident – îmbrăcăminte şi purtare care nu se schimbă cu nimic atunci
când aceste femei călătoresc pentru afaceri sau ca turiste în ţările musulmane, contând pe o
toleranţă pe care ar dori-o reciprocă, deşi fac prea puţin sau nimic pentru a o dobândi” (pp.
119–120).
 503
Opinii despre cărţi

Nu m-am putut abţine să nu citez aceste pasaje – în ciuda lungimii lor – pentru că ele
arată foarte bine spiritul în care a fost scrisă această carte (unul care este oarecum de înţeles
dat fiind contextul elaborării ei). Tonul aproape apocaliptic şi critica radicală a globalizării,
pentru care Scruton nu are nici un fel de simpatie, sunt omiprezente, cel puţin în această
ultimă parte a lucrării. Scruton nu are ochi decât pentru aspectele negative ale globalizării,
înţeleasă ca nouă formă a imperialismului occidental, a cărui „mână nevăzută” nu sunt, în
opinia sa, Statele Unite, cum sună refrenul dominant, ci Uniunea Europeană (care, deşi fără
intenţia de a deveni o putere imperială, implică pierderea puterii legislative de către statele
mai mici în favoarea unor instituţii transnaţionale). În aceste condiţii, soluţia propusă de el
pentru combaterea ameninţării teroriste nu poate să surprindă: „trebuie, cred eu, să facem ce
ne stă în putinţă pentru a întări statul-naţiune, care a adus cu el marile avantaje ce deosebesc
Vestul de rest, inclusiv avantajele guvernării personale, ale cetăţeniei sub o jurisdicţie
teritorială şi o guvernare responsabilă faţă de popor. Aceasta înseamnă că trebuie să restrângem
procesul de globalizare (s.n. E.H.) astfel încât să neutralizăm perceperea imaginii sale ca o
ameninţare venită din partea Vestului împotriva restului. A acţiona responsabil înseamnă a
revizui multe din prejudecăţile noastre. Toate cele enumerate mai jos au contribuit la
primejdia de astăzi, şi toate necesită o reexaminare:
o Eşecul nostru în ajustarea politicilor de imigraţie în scopul integrării şi, reciproc,
pretenţia de a călători oriunde în lume fără să ne informăm mai întâi asupra tabu-
urilor şi aspiraţiilor locale.
o Acceptarea «multiculturalismului» ca scop educaţional şi politic, precum şi
obiceiul nostru de a denigra adevărata cultură naţională şi politică de care depindem.
o Angajamentul nostru de a ne conforma «liberului schimb», aşa cum este conceput
de Organizaţia Mondială a Comerţului – o cale de a obliga alte ţări să înlăture
barierele pe care le-au ridicat în apărarea interesului local.
o Acceptarea cu prea mare uşurinţă a corporaţiei multinaţionale ca persoană juridică
legitimă, chiar dacă nu e supusă nici unei jurisdicţii suverane particulare şi are drept
de proprietate oriunde în lume.
o Indiferenţa noastră aparentă faţă de erodarea justiţiei seculare şi jurisdicţiei
teritoriale prin litigii devastatoare la noi acasă şi prin legislaţii birocratice în alte părţi
ale lumii.
o Înrobirea noastră faţă de prosperitate şi obiceiurile societăţii de consum care ne-
au dus la dependenţa de materii prime, cum ar fi petrolul, ce nu pot fi obţinute pe
teritoriul nostru” (p. 143).
Este neîndoielnic, pe de o parte, faptul că globalizarea are, într-adevăr, şi o „faţă
întunecată”. De pildă, Scruton are dreptate să susţină că globalizarea tehnologică sau
economică a furnizat numeroase mijloace, materiale şi financiare, care au favorizat
expansiunea globală a reţelelor teroriste (şi a reţelelor de crimă organizată în general). Să fie
însă aceasta singura ei faţă, aşa cum reiese din prezenta lucrare? Pe de altă parte, este de-
globalizarea singura soluţie pentru riscurile pe care le presupune, aşa cum pare să sugereze
Scruton? Analize mai echilibrate ne-au sugerat totuşi modalităţi prin care globalizarea poate fi
corectată – inclusiv în ceea ce priveşte deficitul ei democratic – fără a fi „restrânsă”, ba chiar
dimpotrivă16.

16 În privinţa propunerilor de corectare a deficitului democratic al globalizării, vezi, de pildă, D. Held,

Democraţia şi ordinea globală. De la statul modern la guvernarea cosmopolită, Editura Univers, Bucureşti,
504
Symposion

În al doilea rând, este Uniunea Europeană o construcţie „imperialistă”? Nu este

aderarea la UE un proces voluntar, calculat (în funcţie de costuri şi beneficii), deci suveran, al
statelor europene? Presupune integrarea europeană, într-adevăr, o pierdere a suveranităţii
statelor membre sau, mai curând, o limitare şi redefinire a acesteia?17
Nu în ultimul rând, unul dintre principalii inamici ai lui Scruton este relativismul, pe
care îl defineşte drept „recunoaşterea că nici unei culturi nu trebuie să-i acordăm o atenţie
privilegiată şi că nici o cultură nu poate fi judecată sau respinsă din afara ei” (p. 75). Pare
paradoxal, în aceste condiţii, că lucrarea sa ne îndeamnă tocmai să privim globalizarea din
perspectiva culturii islamice (pe care o analizează, de altfel extrem de pătrunzător), fie şi doar
pentru a înţelege sau chiar simpatiza cu sentimentele celor care au declanşat atacurile teroriste
din 11 septembrie (nu trebuie, altfel spus, să-i judecăm pe terorişti din afara culturii lor
pentru a le înţelege în mod corect motivaţiile şi aspiraţiile). Este de asemenea, de neînţeles,
respingerea de către Scruton încă din debutul lucrării, pe urmele lui Huntington, a pretenţiilor
„universalismului” occidental, care „priveşte întreaga lume prin prisma unor valori care îşi au
originea, semnificaţia şi climatul natural într-un loc care este doar o mică (deşi recunoscută ca
zgomotoasă) parte a lumii. A transfera aceste valori în locuri temeinic vaccinate împotriva lor
prin cultură şi datină înseamnă a provoca tocmai confruntarea pe care căutăm să o evităm”
(p. 5). Nu este aceasta o atitudine relativistă, un act de „repudiere” al mesajului Iluminismului
pe care Scruton îl elogiază tocmai pentru omagiul explicit adus de acesta „valorilor universale
şi naturii general umane”?
Eugen Huzum
Thierry de Montbrial, Quinze ans qui bouleversèrent le monde. De
Berlin à Bagdad, Dunod, Paris, 2003
Thierry de Montbrial este unul dintre cei mai prestigioşi specialişti în domeniul economiei şi
relaţiilor internaţionale contemporane. Este, de altfel, fondator al Institutului Francez de
Relaţii Internaţionale, al cărui director general este începând cu anul 1979. De asemenea,
coordonează alături de Pierre Jacquet cunoscuta şi apreciata publicaţie anuală Ramses. Rapport
Annuel Mondial sur le Système Économique et les stratégies, publicat de Dunod, o sinteză a
principalelor tendinţe ale lumii ce se conturează în urma evenimentelor importante ale anului
abordat.
CV-ul impresionant al autorului este întregit de statutul de profesor titular al catedrei
de Economie Aplicată şi Relaţii Internaţionale în cadrul Conservatorului Naţional de Arte şi
Meserii, calitate deţinută din anul 1995, alături de cea de profesor al Şcolii Politehnice. În
perioada 1973-1979 a fost director al Centrului de Analiză şi Previziuni al Ministerului

2000, R. Dahrendorf, „Noile provocări ale democraţiei”, în Dilema, nr. 459, 2001, p. 13, sau D.
Coyle, Guvernarea economiei globale, Antet, Bucureşti, 2002. Pentru o contracarare a ideii că
globalizarea este o forţă care distruge în mod irezistibil suveranitatea naţională, făcând irelvante
democraţia şi politica, vezi S. McBride, J. Wiseman, Globalization and Its Discontents, Hardback,
Palgrave-Macmillan, New York-Lonon, 2000 sau A. Gamble, Politică şi destin, Antet, Bucureşti,
2001.
17 O analiză cu mult mai largă şi mai atentă la astfel de detalii poate fi găsită, spre exemplu, în volumul
colectiv intitulat Suveranitate naţională şi integrare europeană, Editura Polirom, Iaşi, 2002.